23 mai 2017

Olimpicii Colegiului Tehnic Forestier

În capitalismul românesc postdecembrist, adesea un capitalism sălbatic tot mai departe de capitalismul occidental de sorginte liberală sau social-democrată, oamenii valoroși sunt rar ajutați să-și dezvolte calitățile, să-și fructifice talentul, spre binele lor personal, dar și al tuturor românilor din mijlocul cărora s-au ridicat. De aceea, mulți români de valoare emigrează în Occident, în țări nu doar mult mai dezvoltate decât Românica noastră cea de toate relele, ci și mult mai așezate și mai echilibrate, în care valorile sunt recunoscute și apreciate, iar elitele, chiar admirate și respectate în mod deosebit. În România de azi, modelele promovate în multe canale media sunt fetele cu nurii la înaintare și băieții cu lanțuri din aur la gât, cât degetul de groase, de care atârnă cruci gigant din același metal nobil, mult mai nobil decât posesorii acestor bijuterii de neam-prost. Cu asemenea modele, nici nu-i de mirare de ce tot mai mulți elevi de liceu se pregătesc azi din ce în ce mai superficial pentru ziua de mâine. 


Despre olimpicii liceelor câmpinene publicația noastră a mai scris acum câțiva ani, dar cum fiecare promoție are olimpicii ei, ne-am gândit să reluăm proiectul de prezentare a unora dintre cei mai buni elevi ai orașului nostru aflaţi în ultimul an de învățământ. Ne-am gândit că astfel le arătăm respectul nostru elevilor care au trudit pentru a obține rezultate meritorii la învățătură, iar prin demersul nostru am putea întări puterea exemplului, asfel încât din ce în ce mai mulți liceeni să le urmeze faptele şi atitudinea. 
Începem astăzi seria acestor prezentări cu Colegiul Tehnic Forestier, un liceu care a făcut mari progrese în ultimii ani, atât din punct de vedere al infrastructurii de învățământ, cât și al materialului uman pe care profesorii au datoria de a-l plămădi cât mai bine. Un liceu care, în urmă cu două decenii, nu avea o prea mare căutare, dar astăzi este tot mai frecventat. 
Vă prezentăm, în continuare, un olimpic din Forestier, dar și patru elevi care nu au luat premii la olimpiade naționale, dar s-au evidențiat în concursuri și simpozioane internaționale. 
Facem precizarea că ne raportăm la anul de învățământ aflat în curs de desfășurare.

Filip Andrei Daniel

Filip Andrei Daniel, elev în clasa a XII-a B, a câștigat premiul I la Olimpiada Națională pentru Discipline din Domeniul Fabricării Produselor din Lemn, care s-a ținut la Oradea, în perioada 24 – 28 aprilie 2017. Până la vârsta de șapte ani, olimpicul pegătit de profesoara Daniela Șovăială a locuit în comuna Florești , iar apoi s-a mutat în comuna Măgureni, unde a urmat școala primară și cea generală. Marea sa pasiune din timpul liber este sportul. De mic copil i-a placut să facă sport, să-și întărească și să-și întrețină fizicul. De trei ani practică un sport pe nume Parkour, cu ramificația sa, Free-running (care promovează mișcarea cât mai rapidă și mai eficientă în mediul înconjurător). La școală, s-a dedicat în mod deosebit studiului prelucrării lemnului. Îi place să învețe cât mai multe despre confecționarea lemnului,  iar acest interes asupra prelucrării lemnului l-a dobândit de la unchiul său, un meșter în domeniu. Încă din copilărie obișnuia să stea pe lângă unchiul său, atunci când acesta lucra cu mult meșteșug în lemn. Pe lângă studiile făcute la școală, a participat și la cursuri de leadership, organizate de firma Lemet de la Brebu. Acolo a învățat să se cunoască mai bine, a învățat să comunice cu oamenii din jurul său, astfel încât să fie ascultat și urmat. 
„Doamna profesoară Șovăială Daniela, care m-a îndrumat pe parcursul anilor de liceu, este o profesoară foarte pricepută și cumsecade, care explică bine materia pe care o predă. În vederea pregătirii pentru olimpiadă, doamna profesoară a făcut ore suplimentare cu mine pentru a putea învăța cat mai multe lucruri în acest domeniu, iar aceste pregătiri suplimentare au dat roade, fiindcă am obținut locul 1 la Olimpiada Națională pentru Discipline din Domeniul Fabricării Produselor din Lemn, iar pentru aceasta țin să îi mulțumesc foarte mult, deoarece mi-a făcut viitorul mai ușor. Eu vreau să profesez în domeniul ”Fabricarea produselor din lemn”, pentru a deveni un inginer desăvîrșit. Dezvoltarea industriei lemnului ar putea întări economia națională, deci, implicit, ar putea ajuta la dezvoltarea României, deoarece țara noastră are deja cucerit un nume în acest domeniu, un nume cunoscut în multe țări de pe glob. Dacă tot avem vechi tradiții în prelucrarea lemnului, nu văd de ce nu ar putea ajunge această industrie unul dintre motoarele dezvoltării României de mâine. La Olimpiada Tehnică în Domeniul Fabricării Produselor din Lemn am sustinut două probe. Prima care a fost de teorie, în care a trebuit să rezolvăm cerințele pe baza cunoștințelor noastre teoretice din toți anii de liceu. În cea de-a doua probă a trebuit să rezolvăm cerințele prin desen tehnic, iar asta a constat în desenarea vederilor, secțiunilor și detaliilor de asamblare a unui corp de mobilă, pentru a determina dimensiunile și modul de asamblare a panourilor componente. Am reușit să rezolv toate cerințele, astfel încât să obțin punctajul de 96 de puncte , care m-a propulsat pe primul locul. Pe viitor, vreau să ajung absolvent al Universității din Brașov, Facultatea de Industrializarea  Lemnului, unde pot intra fără examen de admitere, datorită locului 1 obținut la olimpiadă”, ne spune Andrei Filip. 

Loghin Tudor-Alexandru

Loghin Tudor-Alexandru locuiește în municipiul Câmpina și, încă de mic, a fost pasionat de astronomie și știință. Seară de seară o ruga pe mama lui să îi citească din cărți despre cosmos. S-a bucurat foarte mult atunci când, la o aniversare a sa, a primit în dar un telescop, care l-a apropiat și mai mult de stele. A absolvit ciclul primar și cel gimnazial de învățământ la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” din Câmpina și consideră că acea perioadă a fost printre cele mai frumoase din viața sa, datorită profesorilor care l-au îndrumat și sprijinit în toate activitățile sale. Tot în acea perioadă a obținut pentru prima dată un rezultat notabil în activitatea sa extrașcolară: premiul al doilea la olimpiada județeană de biologie. ”Pe lângă astrologie și știință, încă de mic am fost pasionat de istorie, în special istoria militară. Aceasta pasiune se datorează, în special, originilor mele, străbunicii mei participând la conflicte mondiale ale secolului XX. Pasiunea pentru istorie și dorința de a face cunoscute faptele străbunilor mei m-au determinat să particip la cât mai multe expoziții și evenimente culturale dedicate memoriei eroilor neamului. În prezent, sunt membru al singurei asociații ce reprezintă și comemorează armata germană din timpul celor doua războaie mondiale, Deutsches Freikorps, participând alături de Asociația ”Tradiția Militară”, ce reprezintă armata română din acele vremuri, la numeroase activități internaționale. În acest an am avut deosebita onoare de a defila, de Ziua Națională, pe sub Arcul de triumf din București, purtând uniforma armatei române din Primul Razboi Mondial, alături de alți membri ai Asociației ”Tradiția Militară”. Pentru Simpozionul Internațional „Fereastra printre stele”, am fost pregătit și îndrumat de doamna profesoara Camelia Cazacu, care îmi este și dirigintă. Aceasta mi-a susținut pasiunile și m-a sprijinit în toate activitățile mele școlare și extrașcolare. Simpozionul Internațional ”Fereastră către stele” a avut loc în perioada 10 - 11 martie 2017, la Iaşi, organizat de către Asociația Cultural - Științifică ”Pleiadis” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi – Facultatea de Horticultură, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – Facultatea de Fizică,  Liceul Academic de Arte Plastice ”Igor Vieru” din Chişinău – Republica Moldova, Societatea pentru Cultura Românească ”Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi – Ucraina. Simpozionul a fost organizat pe trei secţiuni: Cosmosul în literatură şi religie; Astroştiinţe – Evoluţia tehnicii; AstroCreativ – Arta printre galaxii. Invitați speciali au fost comandorul Mihai Batog – Bujeniţă, preşedintele Asociaţiei Literare ”Păstorel”, şi  programatorul David Chifiriuc, reprezentant al Asociaţiei ”Prietenii Muzeului Naţional de Istorie a României”. Participarea la acest simpozion a reprezentat ultima mea activitate extrașcolară. A fost o experiență plăcută pentru mine. Cu sprijinul echipei din care am făcut parte - constituită din Alexandru Aldea, Ștefania Grosu, Rebeca Pascu, Denisa Drăgan, Beatrice Dumitru, Sandra Șerban, Călin Dumitrache și Florin Stroe -, am realizat lucrarea „Nebuloasele. Un tablou cosmic”, prezentare ce a obținut premiul II la secțiunea „Arta printre galaxii” a simpozionului. În această secțiune s-au înscris 280 de lucrări, 261 dintre acestea aparținând elevilor și 19 cadrelor didactice. În viitor, îmi doresc să lucrez în cadrul MAI sau MApN, olul acestor două instituții fiind esențiale în evoluția României. După terminarea liceului voi urma, probabil, cursurile Academiei de Poliție. Peste 10 ani, într-o țară a instabilității și a nesiguranței, nu pot spune clar ce voi face, dar sunt sigur ca mă voi afla tot aici, în Romania. Nu doresc să îmi părăsesc țara, doresc să contribui la viitorul și dezvoltarea acesteia”, ne povestește Tudor despre pasiunile și realizările sale actuale, precum și despre năzuințele sale de viitor.

Bancu Cristian-Marian

Bancu Cristian-Marian s-a născut în Câmpina, are 17 ani și este sunt elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Forestier Câmpina, profilul Științe ale naturii. Deţine funcţia de preşedinte în Consiliul şcolar al elevilor din acest liceu, funcţie care îl ajută să iniţieze o serie de proiecte cu scopul îmbunătăţirii relaţiei dintre elevi, profesori şi părinţi. La acest nivel a reușit să creeze mai multe parteneriate şi sponsorizări cu firme cunoscute, cum ar fi: Oriflame, Avon, Husqvarna şi Stihl. ”Acest post de președinte al Colegiului elevilor l-am obţinut di dorința colegilor mei, probabil ca urmare a activităților mele școlare și extrașcolare, în care am depus dăruire, pasiune şi multă muncă”, ne asigură Cristian. Printre activităţile care i-au format caracterul liderului de opinie al elevilor din Forestier se numără sportul (handbal, baschet, rugby), proiectele din domeniul IT, videografia şi fotografia profesională. ”Prin sport”, susține Cristian, ”am reuşit să îmi întăresc personalitatea şi am căpătat acea încredere de sine mult dorită. În domeniul videografiei şi al fotografiei activez încă de la 13 ani şi încerc, pe zi ce trece, să fiu mai bun. Îmi place să călătoresc şi să iau aparatul foto după mine, să trag câteva cadre superbe. Îmi place să creez artă, nemaivorbind cât de multîmiplace să văd artă. Artă adevărată, care să te emoționeze și să te facă să te transpui din lumea reală în lumea imaginară, a artistului respectiv, a cărui operă o privești și nu te mai saturi privind-o.  Sunt pasionat de tablouri şi încerc să trec pe la cât mai multe expoziţii în timpul meu liber. In prezent am un cont de YouTube pe care postez regulat diferite videoclipuri despre societate; Cristian Bancu se numeste contul. În viitor, doresc să mă alătur Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. În egală măsură, vreau să fac o facultate de IT, de programare. Nu peste mulți ani, facultățile de acest gen vor putea dezvolta România foarte bine. IT-ul este domeniul care ne poate duce pe noi, ca țară, undeva mai sus. Când vine vorba de videoclipuri, încerc de fiecare dată să îmi fac treaba cât mai bine, pentru a-i mulţimi pe cei din jur. Încerc, în fiecare zi, să devin mai bun decât am fost în ziua precedentă. Pot spune că am învăţat să lucrez la un nivel înalt în Photoshop CS6, Adobe Premier CS6 şi Adobe After Effects, iar pe viitor vreau să mă înscriu la cursuri specializate pentru aceste programe. Profesorul care mă pregătește în viitoarea mea carieră se numește Milea Sorin. Un profesor de nota 10 care ne învață mereu câte ceva nou. Ultimul concurs la care am participat a fost „William Shakespeare” din Ploiesti. Aici am obținut două premii: mențiune la o lucrare de tip afiș și locul întâi la prezentări video. Nu am dormit o noapte pentru a face acel videoclip. A fost destul de greu pentru mine, pentru că am aflat în ultimul moment de acel concurs.” La Simpozionul Internaţional ”Fereastră către stele”, care a avut loc între 10 - 11 martie 2017, la Iaşi, organizat de către Asociaţia Cultural - Ştiinţifică ”Pleiadis” din Iaşi, Cristian a luat Premiul II (pregătit fiind pentru acest eveniment de către profesorul Vali Șerban).

Şendroiu Antonia-Denisa 

Şendroiu Antonia-Denisa s-a născut în Câmpina. Cursurile gimnaziale le-a terminat la Şcoala generală din cadrul Colegiului Naţional ”Nicolae Grigorescu”. Este elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Forestier, specializarea Ştiinţe ale Naturii. Este pasionată de sport (înot, patinaj artistic, dans), drumeţii, fotografie, design vestimentar. Îi place să asculte multă muzică. Dacă s-ar putea, ore întregi ar asculta muzică. În timpul claselor primare, a fost la Clubul Copiilor din Câmpina, la diverse secţiuni: dans, pictură, atelier de creaţie, informatică, de unde a câştigat premii la diferite concursuri de nivel local şi naţional. În perioada gimnazială a făcut parte din echipa de baschet a şcolii, obţinând o diplomă de excelenţă. A participat la Tabăra de turism montan de la Şirnea ”Între tradiţii şi Zilele Olimpice”. În timpul liceului a activat ca partener voluntar la ”Târgul mierii” și a participat la aplicaţia practică din cadrul Societăţii de Geografie - Filiala Câmpina, pe traseul Hunedoara-Banat-Subcarpaţii Getici.
”Domnul Vali Şerban este profesorul care m-a pregătit şi îndrumat pentru acest concurs/ simpozion. Este vorba despre Simpozionul Internaţional ”Fereastră către stele” de la Iași. Domnul Șerban este genul profesorului care-şi încurajează elevii să vadă dincolo de materia pe care o predă, să se autodepășească și să fie capabili de performanţe. Este un cadru didactic foarte bine pregătit profesional, comunicativ şi deschis, cu o atitudine mereu prietenoasă, amabil şi înţelegător. În fiecare elev găseşte valoare, elevul respectiv fiind ajutat să-și dezvolte aptitudinile. Mă gândesc să urmez Facultatea de Farmacie, pentru că sunt la specializarea Ştiinţe ale Naturii. Ca domeniu în care voi profesa în viitor, aş alege să merg spre cercetare. Există o foarte variată gamă de produse noi, mai ales în industria farmaceutică sau în cosmetică. România are nevoie de forţe tinere, dornice să revoluţioneze în domenii cheie ale economiei. Din păcate, la noi, marea problemă în cercetare este cea finaciară. Există multe domenii subfinanțate, iar altele nefinanțate deloc. Cum spunea Lucian Blaga: ”Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat”. Aşa suntem noi acum, în timpul şcolii, şi aşa vom fi şi în viaţă: mereu vom avea ceva de învăţat. Simpozionul internaţional ”Fereastră către stele” de la Iaşi, la care am luat Premiul II, a fost chiar ca o fereastră pentru a scrie despre importanța educației civice, a ecologismului, în general, despre cât sunt de importante zonele verzi în oraşe şi în apropierea lor, mai ales din punctul de vedere al unui copil crescut la bloc. Am ajuns la acest concurs pentru că am vrut să arăt cât este de important să respirăm aer curat, cât este de important să păstrăm mediul natural curat. Un mediu natural (sau creat de mâna omului) plin de curățenie îl face și pe omul care trăiește în acel mediu să fie mai responsabil, să-și dorească a atinge propria sa curățenie interioară. Nu este o regulă, dar adesea poluarea mediului în care trăiesc oamenii aduce cu sine și poluarea morală a acestora. Orice voi face în viitor, vreau să devin un bun profesionist în domeniul în care mă voi forma, vreau să fac lucruri bune şi frumoase care să mă facă fericită. Vreau să-i fac pe părinţii mei să fie mândri de mine. Vreau sa fiu un om bun.”, ne-a declarat Denisa.

Văsii Ștefan-Adrian

Văsii Ştefan-Adrian s-a născut la Câmpina și este în clasa  a-XII-a,  la specializarea Științele naturii. A absolvit Şcoala Gimnazială ”Profesor Cristea Stănescu” din comuna Cornu. Toată copilaria și-a patrecut-o în această comună. În timpul liber, îi place să practice activităti sportive (baschet, handbal, fotbal, atletism). O pasiune descoperită mai târziu a fost actoria. În perioada liceului, timp de câțiva ani, a făcut parte din trupa de teatru a oraşului Teatru Proiect „Mircea Albulescu”, cu care a participat la diferite concursuri. O altă activitate extraşcolară pe care o practică în timpul liber este voluntariatul. A făcut parte dintr-o organizație ce urmărește promovarea educației nonformale, Youth Academy. În acest ong destinat atât elevilor de liceu cât și celor de gimnaziu și-a descoperit și dezvoltat multe calități. Un alt proiect de voluntariat la care a participat a fost în cadrul asociației Lindenfeld. Proiectul se numeşte „Ajungem Mari” şi este destinat copiilor din centrele de plasament. Pe toată perioada contractuală a fost săptămânal la un centru de plasament din Câmpina, unde, împreună cu o echipă, a petrecut mult timp cu copiii instituționalizați, pentru a-i ajuta să se dezvolte şi să ajungă adulți responsabili. Am participat şi la diferite olimpiade și simpozioane, valorificându-mi cunoştintele acumulate. 
Profesori şi educatori ca domnul Vali Șerban, dirigintele meu, dar și alții care fac parte din corpul profesoral m-au călăuzit cum trebuie în această perioadă zbucimată numită adolescență. Fiecare profesor a avut un rol în educarea şi formarea mea ca om si elev. Pot spune că în perioada liceului am întâlnit profesori pe care eu îi consider exemple. Ei îmi sunt mentori spirituali și modele demne de urmat. De-a lungul anilor de liceu, aceşti profesori au fost vigilenți şi implicați, răbdători şi înțelegători, dar şi drastici si corecți. Tot ce pot să le transmit este că le mulțumesc. Geografia a însemnat pentru mine înca din şcoala primară o materie aparte , întotdeauna am studiat-o din plăcere şi nu din obligație, mereu am fost pasionat de hărți. Când eram mai mic îmi cream propriile hărți pe care apoi le desenam, eram curios și atras de fenomele care se petrec pe planeta noastră. Am participat la Simpozionul Internaţional ”Fereastră către stele” de la Iasi, unde am câștigat un premiu I, în luna martie a acestui an. Am fost pregătit în acest sens de către domnul profesor Vali Șerban. Pentru a ajunge cu participarea la simpozionul internaţional am avut multe ore şi zile de studiu şi lucru. Din păcate nu am ajuns la o altă olimpiadă națională, dar am trecut cu brio de etapele locale pentru a reprezenta liceul mai departe la fazele județene. M-am gandit să urmez o carieră care să implice materia de care sunt eu pasionat, dar m-am gândit şi la o carieră capabilă să-mi dezvolte noile pasiuni descoperite in timpul liceului. Acum ramane de văzut ce voi face peste 10 ani. Cert este că voi lua parte la schimbarea acestei țări,” ne mărturisește Ștefan.
Adrian BRAD

Editorial. GENERAȚIA DEGEABA

Mulțumesc elevei care, involuntar, mi-a „vîndut” acest titlu. Pe cînd îi „certam” cu țîfnă profesorală, pentru lipsa lor de orizont în viață, a dat această eficientă definiție: noi sîntem generația degeaba. E toată politica României aici. În mai bine de un  sfert de secol am reușit să castrăm societatea de orice ideal (cuvîntul însuși este prohibit, nu-l veți vedea folosit în sofisticatele analize psiho-sociologice) unificator. Educația se face pentru a răspunde „nevoilor social-economice”, sinonim cu expresia care ne îngrozea înainte e 89: „pregătirea forței de muncă”. Acum îi zice, parcă și mai sinistru, „resursă umană”. E drept că în Legea Învățămîntului se face referire la „valori” dar nu se spune nicăieri care sînt acestea. Nu se vorbește despre cinste, onoare, corectitudine, patriotism, profesionalism, conștiința datoriei împlinite etc. Școala românească este turnesolul în care se revelează cel mai clar anomia societății, lipsa de orizont, de scop. Principiul e „scapă cine poate”. Adică cine pleacă în străinătate. Sute de absolvente de „management”, „psihologie”, „comunicare” și alte chestii din astea rafinate preferă să practice ca manichiuriste sau „hairstyliste”, iar băieții fac pe distribuitorii de pizza sau pe chelnerii. Mecanismele sociale sînt de o finețe care refuză modelarea, criza demografică, de exemplu, își are ca explicație și această criză a orizontului existențial. 
Zilele acestea marele scriitor rus Evgheni Vodolazchin, aflat la București, spunea printre altele că în Rusia avem de-a face în ultimii ani cu o creștere demografică remarcabilă. „Efectul Putin”, s-ar spune, capacitatea noului țar de a uni națiunea în jurul unei idei, deci al unui viitor. Nu discut aici implicațiile politice ale acestei Idei, doar îi observ existența. 
În iarna aceasta, mulți au nutrit pentru cîteva săptămîni iluzia că s-a ivit și la noi acest gel coagulant. Din păcate, mișcarea #Rezist a rămas, ca și Piața Universității de acum un sfert de veac, doar o poveste, fără urmări în imediat și în viitor. Tocmai lipsa Ideii unificatoare și a unei forțe structurante a dus la topirea mișcării ca un fir de apă în deșert. Și la putere a rămas tot odioasa ocultă. Actuala generație de politicieni, decerebrată și pornită numai pe interes personal, nu are nici capacitatea intelectuală, nici pe cea morală să ofere un ideal. E normal ca tinerii să fie după chipul și asemănarea ei. Scufundați în jocurile pe telefoane, fără niciun interes pentru politică (chestiunea participării la vot), pentru ceea ce depășește confortul individual. Sigur că sînt acum mulți „tineri” în politica de nivel înalt. Am pus ghilimele pentru că nu vîrsta biologică mă interesează. Și Ponta și Antonescu și Olguța fac parte din generația degeaba; cu excepția guvernului Cioloș oamenii cu studii sănătoase în străinătate, cu pregătire profesională la nivel într-adevăr european nu au intrat la nivelurile de decizie. Iar în parlament e și mai rău, acolo analfabetismul este frontal. Provocator. Sfidător. Generația degeaba este o generație perfect castrată de memorie, și nu de memoria îndepărtată, ci de cea apropiată. Pentru cei sub 30 de ani, comunismul și toată suita lui de orori reprezintă chestii vide de conținut ca și viața cotidiană în timpul lui Petru Cercel. Și atunci, necesara curățenie morală a societății românești, despre care s-a vorbit atît de mult în primul deceniu după revoluție, nu se mai poate face. Și aceeași clasă politico-mediatică abjectă se va perpetua continuu. Se pare că nu este un fenomen local, că trăim în plan global o eră a vidului axiologic. Dar, ca toate fenomenele sociale negative, la noi angoasa asta existențială, neantul interior nu își are o contrapunere în aspecte pozitive ale societății. Noi ce să contrapunem ecranului negru, pe care nu rulează nimic?


Două exemple din  grădina de miracole a FB. Sau chiar trei. Încep cu ultimul: cuiva i-a murit o rudă și pune funda neagră pe perete. O prietenă întreabă ce s-a întîmplat, îi explică, la care prietena răspunde scurt: nașpa. Da, e nașpa să mori, exprimare tipică pentru generația degeaba. Și acum chestii serioase: o sculptură a lui Brâncuși a fost achiziționată cu vreo 57 de milioane de dolari, prilej de a ne aminti usturătorul eșec național al achiziționării Cumințeniei pămîntului. La care deștepți cu multe diplome, din Komentincultura noastră, au reacționat sfidător: la ce să dăm bani publici pe niște bolovani? Generație degeaba. Altul, din aceeași clasă, susținea senin că ar dărîma toate clădirile vechi, că sînt pericol public. Generația nașpa. Oameni fără rădăcini. Comunismul nu a reușit să spele creierele, pentru că, procedînd cu violență, a stîrnit un instinctiv act de respingere și de refugiu în cultura înaltă. Actuala epocă, fără un nume deocamdată, pare că a reușit oferind diplome și granturi, programe de distracții și refuzul discriminării valorice. Generație fără viitor, generație degeaba. E nașpa să mori, zău!
Christian CRĂCIUN

Un copil talentat, Eduard Găman: „Pianul este cea mai mare pasiune a mea”

O nouă steluță a muzicii de interpretare pianistică se ridică încet, dar sigur, pe bolta cerului de deasupra Câmpinei. Astăzi, este numai o steluță, însă este foarte posibil ca, nu peste mulți ani, dacă floarea talentului său deosebit va fi udată cum trebuie de sudoarea unei munci instruite și neobosite, steluța muzicală a prezentului să se transforme într-o stea strălucitoare în lumea muzicii din România. Este vorba despre Eduard Ionuț Găman, de 11 ani, elev în clasa a IV-a la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, la doamna învățătoare Ileana Briciu. 
Eduard este un caz mai rar de elev cu mintea și inima împărțite între disciplinele umaniste și cele neumaniste deopotrivă. Căci deși îi place foarte mult matematica, se simte atras în egală măsură de limba română, limbile străine și de muzică, ultima sa mare pasiune. Și nu de orice muzică, ci chiar de muzica simfonică. Mai exact, Eduard și-a descoperit de vreo patru ani o dragoste nețărmurită pentru pian, instrument la care a învățat atât de repede și de bine să cânte, încât după doi ani de la primele lecții de pian, a început să câștige premii la concursuri naționale de interpretare a muzicii culte. 
Astfel, în anul 2015, la ediția a XVII-a a Festivalului Concurs Național de Interpretare Pianistică „Iulia Hasdeu”, găzduit de municipiul Câmpina, Eduard a câștigat Premiul III. În anul următor, la același festival, a câștigat un alt trofeu: Premiul de excelență, pentru ca la ediția de anul acesta să câştige Premiul I Special. Tot în anul curent a câștigat laurii supremi la un concurs național de gen, desfășurat la Râmnicu-Vâlcea: Festivalul Concurs Național „Pianul – a doua pasiune”. 


În afară de aceste concursuri, Eduard a mai câștigat aprecieri unanime și la alte evenimente muzicale la care a participat, așa-numitele audiții, în cadrul cărora a oferit auditoriului minirecitaluri cu muzică de pian conținând fragmente ale unor piese celebre. Am putea aminti aici audiția „Surprize muzicale pentru Moș Crăciun” (desfășurată la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești), precum și audiția din iarna lui 2015 găzduită de Muzeul Județean de Artă Prahova. La concursurile și audițiile muzicale la care a participat, micul Eduard a interpretat fragmente din opere compuse de mari muzicieni: Georg Friedrich Handel, Ludwig Van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Piotr Ilici Ceaikovski, Frederic Chopin, Vinicius Grefiens,Tudor Ciortea, Mihail Jora ș.a. 




Cu Eduard poți vorbi ca și cu un adult. „Am început să studiez pianul de la vârsta de 7 ani, iar în ultimii doi ani am avut șansa de a studia cu doamna prof.univ.dr. Sanda Hîrlav Maistorovici, unul dintre cei mai importanți muzicologi de la noi din țară. De fapt, la finalul Festivalului „Iulia Hasdeu” din 2015, părinții au rugat-o pe doamna profesoară Maistorovici să-mi testeze calitățile muzicale, iar dânsa, după ce m-a ascultat, a acceptat să mă pregătească. Pentru mine este un dar imens să mă aflu atât de aproape de un asemenea om minunat. Studiez pianul doar o oră pe zi, în restul timpului merg la școală, învăț, mă joc, am o viață normală de elev. Încerc să-mi văd de școală și nu sunt decis acum să urmez o școală de muzică la Ploiești sau în altă parte. Pianul în acest moment rămâne doar un hobby pentru mine. Deocamdată nu sunt hotărât să devin un pianist profesionist, dar nu se știe niciodată. Pianul este cea mai mare pasiune a mea, dar nu singura. Ultimul meu hobby pot spune că este teatrul. Am participat la Festivalul – concurs de teatru pentru elevi, organizat de Casa de Cultură „Geo Bogza” și Primăria Câmpina, la care  am câștigat Premiul I – monolog, cu rolul Spiridon din piesa „O noapte furtunoasă” de Caragiale. Pentru această interpretare actoricească am fost pregătit îndelung de doamna învățătoare. Totuși, pianul rămâne marea mea dragoste și de aceea nu exclud posibilitatea de a urma în viitor o carieră în muzică, în domeniul interpretării pianistice. Și poate nu doar atât, nu se știe niciodată, pentru că îmi place să și cânt, mai ales cântări religioase. Cânt de ceva vreme în corul Bisericii de la Brazi, în care slujesc preoții George și Paul Izvoreanu. În prezent, mă pregătesc să iau probele pentru clasa a V- a intensiv limba engleză. În scurt timp voi termina clasa a IV-a. Ca toți copiii, aștept vacanta, dar n-o aștept cu aceeași bucurie ca altădată. Sunt trist, pentru că mă despart de doamna mea dragă, de doamna învățătoare Ileana Briciu, un bun pedagog, un suflet de părinte bun și cald, un prieten adevărat. Dânsei îi datorez cea mai mare parte a pregătirii mele ca elev. Pentru tot ce am realizat până acum, pentru ceea ce sunt astăzi, îi mulțumesc foarte mult. Mulțumesc, de asemenea, pentru tot ce au făcut pentru mine, doamnei prof.univ.dr. Sanda Hîrlav Maistorovici, părinților mei, bunicilor și fratelui meu Flavius-Stefan, care în toamnă va merge la clasa pregătitoare. Le mulțumesc tuturor pentru că m-au învățat, m-au educat, m-au încurajat și mi-au dat încredere în forțele mele. Forța mea vine în primul rând din credința în Dumnezeu, dar și din sprijinul familiei mele”, ne declară micul pianist. 
Iar părinții lui Eduard ne asigură că vor face tot posibilul și tot ce depinde de ei pentru a-l ajuta pe fiul lor să-și realizeze toate visele, să-și împlinească în mod fericit destinul. Peste puțin timp, în perioada 3-4 iunie, Eduard va participa la Concursul internațional de interpretare pianistică Piano „Modus vivendi”, care se va desfășura la Deva. Să-i urăm succes micului nostru pianist la acest concurs, ca și la toate cele care vor urma. 
Adrian BRAD

«Ce înseamnă să fii cool», un proiect educaţional cu impact emoţional

Liceeni de toate vârstele, însoțiți de profesori, au participat joi, 18 mai, la un eveniment inedit desfășurat începând cu ora 10.00 în sala de sport a Colegiului „C. Istrati” și de la  ora 11.15 în sala de sport a Colegiului Tehnic Forestier.



 „Proiectul educațional interjudețean «Ce înseamnă să fii cool» este coordonat de prof. Stelian Robu de la Liceul Teoretic „Ioan Pascu” din Codlea, care a venit la Câmpina cu un grup de elevi ce constituie «Patrula Antidrog» a școlii amintite” - ne-a declarat prof. Nicolae Geantă, organizatorul evenimentului. 


Elevii brașoveni au jucat o scenetă menită a conştientiza publicul asupra impactului nefast al drogurilor, alcoolului, tutunului, pornografiei şi violenței în rândul tinerilor. În timp ce prof. Robu le-a vorbit elevilor despre eșecuri și victorii personale, prof. dr. Nicolae Geantă a pus accentul asupra decepțiilor tinerilor, dar și asupra unor rețete de succes demne de urmat. Finalul evenimentului a avut un puternic impact emoțional, zeci de tineri sfârșind în lacrimi și aplaudând frenetic. Prezenţi la manifestare, directorii celor două instituţii de învăţământ gazdă, Corina Gheorghe și respectiv Nicolae Meleacă, le-au adresat elevilor încurajări în a-şi forma o mentalitate de învingători.

Sute de vizitatori la Castelul Hasdeu în Noaptea Muzeelor

Sărbătoarea europeană a muzeelor din acest an, care s-a desfășurat începând cu seara zilei de sâmbătă (ora 17.00), până la primele ore ale dimineții de duminică (ora 2.00), a adus un număr record de vizitatori la Muzeul Memorial „B. P. Hasdeu”, găzduit de Castelul „Iulia Hasdeu”, construit de marele savant enciclopedist în amintirea genialei sale fiice răpuse prematur, la vârsta de 18 ani, de o nemiloasă tuberculoză. Anul acesta au fost aproape 900 de persoane care au trecut pragul edificiului în Noaptea Muzeelor. 


Spre comparație, anul trecut, același eveniment a atras două treimi din numărul vizitatorilor din acest an. Jenica Tabacu – directorul muzeului și muzeograful Dragoș Stanciu au stat până noaptea târziu pentru a da explicațiile potrivite și a răspunde întrebărilor tuturor turiștilor.  În deschiderea evenimentului, la Castelul Iulia Hasdeu a avut loc și o lansare de carte („Măștile vii” de Denisa Udroiu), urmată de două recitaluri de poezie: Cristina Lascu a citit din poeziile Iuliei Hasdeu, iar scriitorul Florin Dochia din poeziile volumului propriu, „Nopți cu Inanna Lee”. 


Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte, vizitarea lor fiind gratuită. Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat cel desfășurat în anul 1997 în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituțiilor organizatoare, precum și numărul de vizitatori.  Aproximativ 3000 de muzee europene au participat anul acesta la Noaptea Muzeelor. Din România, aproape 300. 
Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” şi-a ferecat și anul acesta porțile după terminarea programului obișnuit de vizitare de la finalul săptămânii. 
Adrian BRAD

Concursul „Câmpina, citește-mă!” a premiat cei mai atenţi cititori de clasa a IV-a

Joi, 18 mai, s-a desfăşurat faza pe oraş a concursului de lectură „Câmpina, citește-mă!”, organizat de Consiliul Local, Primăria Câmpina şi Biblioteca Municipală "Dr. C. I. Istrati” în parteneriat cu Casa Municipală de Cultură "Geo Bogza". Concursul s-a adresat elevilor din clasele a IV-a ale școlilor câmpinene şi a avut ca obiectiv creşterea interesului pentru lectură în rândul acestora.


La manifestarea desfăşurată joi au fost invitate echipele câştigătoare din fiecare şcoală, împreună cu cadrele didactice îndrumătoare. Este vorba despre cei care au trecut de faza pe şcoală, în urma căreia a fost desemnată câte o echipă reprezentativă formată din trei membri.
În ultima etapă a concursului, echipele au avut de răspuns la 30 de întrebări grilă cu o singură variantă de răspuns corect. În timpul concursului membrii echipei s-au putut sfătui. În final, două echipe au intrat la baraj și au avut de răspuns la seturi de câte trei întrebări. 
Toate echipele participante la faza pe oraş au primit diplome de participare. 


Iată lista câștigătorilor:

Premiul 1
Clasa a IV-a C – Școala Gimnazială "B.P. Hasdeu" (prof.inv.primar Constantinescu Genica)
Crîmpiță Karina
Tocitu Diana
Moldoveanu Miruna

Premiul al II-lea
Clasa a IV-a A - Școala Gimnazială "B.P. Hasdeu" (prof.inv.primar Bârsan Alina)
Radu Petru Ștefan
Georgian Elena
Hornea Constantin

Premiul al III -lea 
Clasa a IV-a A – Școala Gimnazială "Ion Câmpineanu" (prof.inv.primar Simionescu Mihaela )
Cismaru Fabian
Cristea Iulia
Diaconescu Alin

Au fost desemnaţi câştigătorii concursului „Grigorescu și Câmpina”

Luni, 15 mai 2017, s-au împlinit 179 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu. Cu această ocazie, la Câmpina a avut loc un concurs de pictură destinat elevilor de gimnaziu de la școlile din municipiu, organizat chiar în curtea muzeului ce poartă numele marelui pictor. Scopul evenimentului a fost marcarea zilei de naștere a pictorului, cunoaşterea potenţialului creator în domeniul artistic între copiii din Câmpina, dezvoltarea acestuia şi punerea în valoare a elementelor educative conţinute în preocupările artistice specifice vârstei.  Fiecare profesor de educaţie plastică din școlile câmpinene a realizat workshopuri cu fiecare clasă (V-VIII) și a selectat câte un reprezentant din fiecare clasă, rspectiv elevul care a realizat cea mai bună lucrare.


Astfel, 45 de elevi au pictat timp de două ore tablouri cu tema „Grigorescu și Câmpina”. Alături de ei s-au aflat profesorii de educație plastică și reprezentanții Bibliotecii Municipale „Dr. C. I. Istrati”, instituție care a organizat evenimentul în parteneriat cu Muzeul Nicolae Grigorescu. 


Materialele de pictură au fost puse la dispoziția copiilor de către organizatori. La final, lucrările  au fost jurizate de către reprezentanții Bibliotecii Municipale și ai Muzeului Grigorescu, iar apoi a fost organizată o expoziție și a avut  loc festivitatea de premiere. 


Câștigătorii concursului au primit diplome și premii, iar profesorilor coordonatori li s-au înmânat diplome de excelență și câte un album de artă.
Lucrările sunt expuse la Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati”.

LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

PREMIUL I 
Clinci Teodora, clasa a V-a (Șc. B.P. Hasdeu); Berza Maria Carla, clasa a V-a (Șc. B.P. Hasdeu); Firiceanu Maria, clasa a VII-a (Șc. B.P. Hasdeu); Clinci Irina, clasa a VI-a (Șc. B.P. Hasdeu); Radu Ioan Dimitrie, clasa a VII-a (Șc. B.P. Hasdeu); Nica Alexandra, clasa a VII-a (Șc. Ion Câmpineanu); Stănică Nolwen, clasa a VII-a (Șc. Ion Câmpineanu); Damian Ana, clasa a VII-a A (Şc. Centrală); Comnoiu Matthias, clasa a V-a C (Şc. Centrală); Barbu Elena,  clasa a VII-a B (Şc. Centrală); Baicu Bianca, clasa a VII-a B (Şc. Centrală); Ioniță Anne Marie Elena, clasa a V-a A (Colegiul N. Grigorescu); Șupeală Alexandra Maria, clasa a VI-a B (Colegiul N. Grigorescu); Gavrilescu Maria Sânziana, clasa a VII-a A (Colegiul N. Grigorescu); Stoian Maria Alina, clasa a VII-a A (Colegiul N. Grigorescu); Sechel Iarina Maria, clasa a VIII-a B (Colegiul N. Grigorescu).

PREMIUL al II-lea
Anghel Ioana Alexandra, clasa a VI-a B (Colegiul N. Grigorescu); Goșu Iulian, clasa a VIII-a (Șc. Al. I.Cuza); Stănescu Monica, clasa a V-a (Șc. Centrală); Bogza Sara, clasa a V-a (Șc. B.P. Hasdeu); Moldoveanu Daria, clasa a VII-a (Șc. B.P. Hasdeu); Gheorghe Emanuel, clasa a VII-a (Șc. B.P. Hasdeu); Ion Alexandra Fabiana, clasa a VI-a (Șc. Ion Câmpineanu); Ciocodeică Diana, clasa a VII-a (Șc. Ion Câmpineanu); Dorobanțu Mihaela, clasa a VII-a (Șc. Ion Câmpineanu); Băicoianu Bianca, clasa a VII-a (Șc. Ion Câmpineanu); Simionescu Teodora, clasa a VI-a (Șc. Ion Câmpineanu); Mihalache Manolache, clasa a V-a (Șc. Ion Câmpineanu).

PREMIUL al III-lea
Moga Maria, clasa a VII- (Șc. B.P. Hasdeu); Milcu Ramona , clasa a V-a (Șc. Ion Câmpineanu); Ionescu Aida, clasa a V-a (Șc. Ion Câmpineanu); Căciulă Andra, clasa a V-a  (Șc. Ion Câmpineanu); Tămîrjan Mara Azaria, clasa a V-a B (Colegiul N. Grigorescu); Tătaru Iarina Maria, clasa a VIII-a A (Colegiul N. Grigorescu); Popa Denis, clasa a V-a (Şc. Al. I.Cuza); Drăguș Diana, clasa a V-a (Şc. Al. I.Cuza); Nițoc Alexandru, clasa a V-a (Şc. Al. I.Cuza); Alexe Luminița, clasa a V-a (Şc. Al. I.Cuza); Rujoiu Diana, clasa a VI-a (Şc. Al. I.Cuza); Anghel Roxana, clasa a VI-a (Şc. Al. I.Cuza); Miroiu Delia, clasa a VIII-a (Şc. Al. I.Cuza).

Profesori coordonatori:
Prof. Baltag Mihaela (Şc. B.P. Hasdeu și Şc. Ion Câmpineanu)
Prof. Nicolae Lidia (Șc. Centrală)
Prof. Popa Victor Ionuț (Colegiul N. Grigorescu)
Prof. Irimia Octavian (Şc. Al. I.Cuza)
Prof. Vintilescu Emanuela (Şc. Al. I.Cuza)

Centrul Medical SanConfind: un spital european, un spital cinstit

De două lucruri teribile îi este teamă oricărui pământean: de boală și de închisoare. Tocmai de aceea medicul și avocatul reprezintă două profesiuni liberale printre cele mai bine plătite. Fiecare dintre cele două profesii are noblețea ei. Medicul poate salva vieți sau poate ameliora sensibil calitatea vieții unor pacienți, iar avocatul poate salva de la închisoare un om nevinovat, acuzat pe nedrept. Este știut că avocatul apără de multe ori infractori, chiar dacă simte că sunt vinovați, astfel încât aceştia să aibă parte de un proces echitabil. Însă și medicul operează criminali în agonie, pentru a fi judecați și pentru a-și primi pedeapsa de la instanțele de judecată. Pentru munca sa avocatul își stabilește anumite onorarii. Pentru operațiile sale, și medicul chirurg din spitalul de stat își stabilește anumite tarife. Cât este de condamnat șpaga medicală în spitalele de stat? Dar în cele private? Da, ați citit bine: șpaga medicală din spitalele private. Fiindcă până aici s-a ajuns în România prezentului și a tuturor posibilităților. În România noastră cea de tot păcatul.


Ciubucul din unele spitalele private românești

În ultima vreme, circula tot mai insistent zvonul că și în sistemul sanitar privat românesc unii medici au ajuns să  primească ”atenții” de la pacienți, care devin astfel, prin propria lor voință, dublu-plătitori ai serviciilor de care beneficiază, căci plătesc în plus sume substanțiale, peste tarifele mari (neaccesibile românului de rând), percepute de către unele centre medicale și spitale private din România. Acest zvon cu care greu te puteai obișnui a devenit o informație certă sâmbătă seara, la emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă. Invitatul emisiunii, un cunoscut medic pediatru  bucureștean, a confirmat acest zvon, în legătură cu care realizatoarea emisiunii îi solicitase un punct de vedere. N-a făcut niciun comentariu pe această temă curajosul medic, doar a confirmat sec cu un ”da, așa este”, plecându-și privirea în jos, rușinat de rușinea adusă breslei sale de către medicii în cauză. Toată lumea știe că în spitalele de stat se practică ”șpaga medicală”, ciubucul care unge rotițele sistemului sanitar de stat, pline de rugina subfinanțării și de putregaiul corupției transpartinice a clasei noastre politice, ai cărei reprezentanți, atunci când ajung în fruntea țării, redistribuie spre destinații obscure resursele sistemului public de sănătate. Dar și în spitalele private?! Sistemul public de sănătate nu ar putea putea funcționa, susțin unii, fără șpaga medicală, fiindcă medicii, în special cei tineri, nu pot trăi decent cu salariile primite de la Ministerul Sănătății. Iar această tristă realitate alimentează puternic exodul masiv al medicilor români spre Occident și spre locuri de muncă mult mai bine plătite. În realitate, onest plătite. Și până la urmă, medicii profesioniști din spitalele publice, lecuitori de boli și salvatori de vieți, chiar merită salarii de câteva ori mai mari decât cele primite de la statul român. Nu poți cere unui medic să aducă atâtea beneficii comunității în care activează (implicit societății românești, în ansamblu, și chiar statului român, în ultimă instanță), iar tu, stat român (care ești obligat prin Constituție să asiguri un trai decent tuturor cetățenilor tăi), să îl plătești puțin mai bine decât pe un muncitor necalificat. Medicii cunoscuți, care fac multe zeci de milioane de lei vechi din duzina de operații minore zilnice (nemaivorbind de operațiile complicate, mult mai costisitoare), ar putea să se uite și la om, la posibilitățile financiare reduse ale pacientului simplu, extrem de simplu. Atâta tot. Cei mai mulți medici celebri se uită. Alții se uită și ei, dar în altă parte. Dacă dintr-un punct de vedere (cel al echilibrului dintre munca prestată și justa ei salarizare), se justifică banii care ajung în buzunarele ”halatelor albe” din spitalele de stat (mai greu de acceptat este faptul că banii sunt nefiscalizați), este imposibil de înțeles de ce, mai nou, în unele cazuri, pacientul (oricât de bogat ar fi), trebuie să plătească de două ori pentru aceleași servicii primite în unele spitale private. 

Politica SanConfind: toleranță zero pentru șpaga medicală

Proiectul SanConfind a schimbat istoria meleagurilor câmpinene, reprezentând un nou destin în viața medicală a României. În legătură cu acest aspect, al „șpăgii medicale”, conducerea Spitalului SanConfind este fermă și implacabilă: zero toleranță la primirea de către orice medic sau asistent medical a unor atenții în bani sau alte obiecte. Într-un act adițional la contractul individual de muncă se stipulează foarte clar că orice astfel de „atenție” atrage automat concedierea vinovatului. Managementul SanConfind dorește ca această unitate să reprezinte un spital european, un spital cinstit, în care pacientul este cel mai important om pentru întregul personal medical sau sanitar, iar serviciile medicale care i se oferă să fie fără cusur și plătite echitabil, la justa lor valoare. 
Pe 16 aprilie 2015, la deschiderea oficială a Centrului Medical SanConfind, administratorul spitalului, ing. Ioan Simion, evidenția tranșant și fără menajamente felul în care avea să se realizeze actul medical în Spitalul SanConfind: „Eu nu am fost internat niciodată, nu am avut nicio zi de concediu medical, dar am fost cu părinții prin spitale, cu soția la maternitate, am fost și în vechiul Spital Poiana, și deci am avut ocazia să văd și să înțeleg ce înseamnă sistemul public de sănătate din România. La Spitalul SanConfind va fi cu totul altfel. De la portar până la director. Aici, pacientul nu se va simți umilit, așa cum se întâmplă azi în unele spitale de stat. La noi, pacientul va fi în centrul atenției. Ceea ce vrem să realizăm cu acest spital este o replică dură la activitatea medicală de stat. Vrem să ne dovedim nouă, în primul rând, că se poate și altfel. Vrem să contribuim la răsturnarea relelor obiceiuri din sistemul de sănătate românesc. Vrem să lucrăm pentru oameni, pentru pacienți, nu doar pentru propriile buzunare. Dorința noastră cea mai puternică este să tratăm pacientul ca pe un om. Niciodată nu te simți mai jenat decât atunci când te internezi într-un spital de stat; și toți știm de ce. La SanConfind nu va fi la fel. Aici, de la recepție până la externare, totul va fi altfel, pacientul va fi în centrul atenției, pe el trebuie să-l mulțumim, medical, dar și psihic. […] Trebuie să vă spun că dotările spitalului sunt la cele mai înalte standarde. Am achiziționat aparatură medicală de la cei mai buni producători din lume. De altfel, în afară de câteva materiale de construcție, totul este adus din import, și nu de oriunde, ci de la cei mai buni producători mondiali din domeniu. […] Vrem ca acest spital să ajungă, în câțiva ani, un etalon în câteva domenii; vom vedea care sunt acelea, treptat-treptat.” 

16 mai 2017

Tanti Maria – bunica florilor din Piața Centrală a Câmpinei

În Piața Centrală din Câmpina, de mulți ani de zile (atât de mulți, încât nimeni nu mai știe câți s-au scurs), câmpinenii vin să cumpere flori de la tanti Maria. Flori ornamentale, în ghivece mai mici sau mai mari, numai bune de înfrumusețat locuințele sau grădinile oamenilor. Flori de toate felurile și pentru toate gusturile. 

82 de ani cu demnitate și mândrie
Maria Ștefan, pe numele ei întreg, cea mai în vârstă negustoreasă din Piața Agroalimentară (posibil, din întreg orașul), nu este doar o bătrânică venerabilă, pentru anii ce-i împovărează trupul ușor aplecat de atâta trudă și de scurgerea timpului (82 de ani pe care și-i poartă cu demnitate și mândrie), ci și o bătrânică tânără și frumoasă în suflet și atitudini, având o înfățișare bonomă și o voce calmă, cu un chip veșnic senin pe care s-a întipărit parcă un zâmbet de neclintit. Un zâmbet discret, dar ușor perceptibil, dacă îi privești chipul câteva secunde cu atenție. 


Flori de pace și liniște interioară
O întâlnire cu tanti Maria poate fi un bun tratament pentru oamenii triști sau chiar depresivi, deoarece femeia oferă mereu clienților săi nu doar flori fără asemănare, pentru toate anotimpurile, ci și flori care aduc frumosul în sufletul omului, flori de pace și liniște interioară, de fierbinte fericire și de bucurie fără sfârșit, alinări pentru toate supărările. În fața tonetei sale te învăluie întotdeauna o stare de bine pe care mai greu ți-o poți explica. O fi, desigur, și de la mulțimea florilor pline de gingășie care o înconjoară pe bătrînă, și care delectează privirile oricărui trecător, dar este posibil ca starea minunată despre care vorbesc să se întâmple și grație lui tanti Maria. O femeie simplă – după vorbă, după port, dar bogată sufletește, cu o inimă imensă, atât de mare, încât pot încăpea în ea toate florile pe care le aduce spre vânzare de la mare distanță. Fiindcă tanti Maria vinde florile sale dragi din toată inima ei largă, cu toată dragostea pentru aceste plante veșnic admirate de oameni, eterne simboluri ale dragostei și frumosului pe acest pământ. 

Profitori, mărinimie și vânzări cu daruri
Bătrâna își vinde florile nu doar cu mulțumirea că a mai câștigat niște bani de pe urma muncii sale, cu satisfacția negustorului care a mai făcut un profit, ci și cu bucuria de a ști că florile sale, oriunde vor ajunge în casele oamenilor, vor înfrumuseța acele locuri cu un farmec aparte. De fapt, se poate spune că tanti Maria nu vinde mereu florile sale în stil strict negustoresc. La toneta ei nu se fac doar vânzări clasice de flori, ci, nu de puține ori, chiar vânzări-dăruiri. Pare fără sens afirmația de mai sus, dar nu este. Și asta fiindcă mulți amatori de chilipiruri de piață, cu puțină stimă de sine, încearcă să-i cumpere marfa pe prețuri de nimic, încercând adeseori s-o păcălească și s-o forțeze să le facă reduceri nejustificate, judecând după banii, munca și sudoarea cu care tanti Maria și-a crescut toată iarna florile. De multe ori, oftând a lehamite, bunica florilor din Piață știe să-i pună la punct pe bieții pomanagii și să-i aducă pe calea cea bună. Însă câteodată, sătulă de situații jenante, bătrânica îi fixează cu ochii săi pătrunzători, îi dojenește clătinând ușor din cap, învăluindu-i apoi cu o privire blândă în care se oglindește floarea dărniciei (floare ce nu e niciodată de vânzare), și le acceptă miloasă plata injustă, întărită de buzunarele ageamiilor întoarse mincinos pe dos. ”Hai, fie. Să zicem că te cred că nu ai destui. Dar data viitoare să vii cu bani potriviți, că nu mai pupi pomana asta”, le spune, de fiecare dată, celor care cred că au păcălit-o și își freacă nevrednic mâinile de mulțumire că au reușit să cumpere marfa mai ieftin, deși ar fi avut bani pentru prețul cerut. Alteori, tanti Maria acceptă să scadă prețul la rugămințile fierbinți ale unor cumpărători de bună-credință, care chiar nu au destui bani, dar își doresc foarte mult marfa cerută. Pe aceștia din urmă, cu experiența ei de-o viață în comerțul cu flori, tanti Maria îi simte din prima și nu-i mai dojenește din priviri. Și astfel ajunge bătrânica noastră la un amestec de vânzare și dăruire de flori către o parte a clienților săi, aparent (sau chiar în realitate), lipsiți de lichidități taman atunci când ajung în dreptul tonetei sale. ”Mai las de la mine, maică, ce să fac. Știu că oamenii nu au bani, că e greu în ziua de azi. Nu te-ajungi cu niciunele. Mâncarea e scumpă, iar oamenii de-abia au bani de alimente, de unde să mai dea bani și pe flori, că nu mănâncă flori. Fără flori lumea poate să trăiască, dar fără mâncare...  Deși, nici aia nu mai e viață: fără flori. Spune și matale. N-ar fi lumea asta mult mai urâtă fără flori?”, mă întreabă retoric bătrâna, explicându-mi motivele pentru care face ocazional reduceri neașteptate de prețuri. 

Tanti Maria – omul care sfințește locul
Tot ea mă asigură că nu face concesiile acestea ca să scape mai repede de marfă, întrucât doritori sunt destui, ci numai ca să-i vadă pe oameni plecând mulțumiți de la toneta ei. Gesturile sale de augustă mărinimie sunt hrănite poate și din faptul că bătrânica este o femeie extrem de religioasă, care știe că pe Lumea de Apoi nimic nu rămâne nerăsplătit. O clipă dacă o privești pe tanti Maria, îți dai seama că este o femeie de treabă (și nu doar pentru că a făcut multă treabă la viața ei, și sigur va mai face, după puteri), o femeie cumsecade și la locul ei. Iar locul ei nu este doar cel în care locuiește și de unde vine la Câmpina aproape zilnic, indiferent de vreme (comuna Gherghița, sat Ungureni), ci și orice loc pe care pășește și în care poposește. Pentru că tanti Maria este, cum spune o vorbă din popor, omul care sfințește locul, oricare ar fi acesta din urmă, numai să poată fi călcat de picioarele sale îmbătrânite, dar încă energice. 

Sabin – creierul afacerii de familie
Povestea florilor lui tanti Maria nu este așa de simplă pe cât ar părea, pentru că ea începe în fiecare an cu zecile de mii de răsaduri din cele două sere imense de acasă, de 1500 de metri pătrați fiecare, încălzite nu cu sobe, ci cu multe calorifere integrate într-un sistem de încălzire centrală. Acesta poate fi comandat lesne iarna, pe vreme geroasă, asigurând rapid căldura necesară, ceea ce este un mare avantaj pentru răsadurile de flori și patul lor germinativ, dar și pentru tanti Maria, care-și poate îngriji astfel florile cu cea mai mare atenție, aproape ca pe propriii săi copii. Aici trebuie să precizăm însă că tanti Maria nu este singură în munca sa. ”Creierul” afacerii de familie este Sabin, fiul ei, un inginer agronom care crește florile ca la carte, sau mai bine zis, ca în cărțile pe care le-a studiat în timpul facultății. ”N-aș putea, mamă dragă, să-mi cresc singură florile. Atâtea flori, îți dai seama câtă cheltuială înseamnă. De bani, nu mai zis de muncă. Eu nu sunt mama florilor, ci doar bunica lor, fiindcă tatăl florilor mele este Sabin, feciorul meu, care a terminat Agronomia. Fără el, n-am putea reuși. El a pus pe picioare toată treaba asta, el este în spatele florilor de pe rafturile tonetei mele din Piață. E inginer băiatul, dar pune mâna și dă și cu sapa oricând e nevoie, că nu-i cad galoanele și nu-i scade rangul, fiindcă așa l-am învățat eu: să fie modest și harnic. Că deșteptăciunea și ce calități o mai avea (că sigur mai are), nu i le-am dat eu, ci bunul Dumnezeu”, își caracterizează feciorul, în câteva vorbe, tanti Maria. 

„Oi munci până m-o ține Dumnezeu”
Am vrut neapărat să aflu care este secretul longevității interlocutoarei mele, iar răspunsul său sintetizează întreaga filosofie de viață a țăranului român, izvorul și fundamentul trăiniciei milenare a vieții de la țară, care l-au făcut pe Lucian Blaga să considere că veșnicia s-a născut la sat. ”Mă întrebați cum de mai pot munci atâta la 82 de ani. Nu știu nici eu, măiculiță, ce să zic. De bună seamă, așa a vrut Domnul din ceruri. Nu pot să stau și să aștept de la alții, dacă Dumnezeu drăguțul mi-a mai lăsat încă o bună parte din puterile de altădată. E drept, și eu am fost cumpătată. De 23 de ani, nu mănânc nici un fel de carne, nici măcar pește. Numai brânză, legume și fructe mănânc. Și tocmai de aceea mă simt încă în putere. Și azi mai dau cu sapa în urma oamenilor pe care îi angajează Sabin cu ziua, dacă nu-mi place treaba pe care au făcut-o. Cât oi mai munci așa? Cât o vrea Ăl de Sus. Trebuie multă muncă și mare grijă ca să crești flori. Dar și dragoste pentru flori. N-ai cum să nu le iubești, că-i păcat de Dumnezeu, fiindcă Domnul le-a lăsat pe pământ ca să fie chiar semnul iubirii. De 8 Martie sau de ziua soției tale, ia zi-mi, nu-i duci flori ca să-i arăți că o iubești? Sau nu-i trebuie flori ca să simtă că o iubești!”, concluzionă cu diplomaţie  bătrâna, lărgind brusc sensul susținerilor sale și lăsându-mi o portiță de întors, ca să nu mă simt jenat în cazul în care n-aș fi obișnuit cu ofrande de flori pe altarul dragostei. După care tot ea continuă, ușor tulburată: ”Dacă nu ne-ar trebui bani ca să cumpărăm cele trebuincioase, să putem trăi omenește, eu nici nu mi-aș vinde florile. Zău așa, le-aș crește doar ca să îmi umplu toată casa și curtea cu ele.  Că avem curte mare acolo, la țară, unde locuiesc. Nu le-aș vinde pe florile mele, după câtă dragoste le-am dat când le-am sădit și îngrijit. Le-aș crește doar ca să-mi umplu toată viața cu ele”, îmi mărturisește, la finalul întâlnirii noastre, bunica florilor din Piața Centrală. 
Adrian BRAD

Editorial. GRAMATICĂ ȘI SEX (sau de ce Nu Accept)

În reaprinderea dezbaterii în legătură cu familia cred că nu s-a observat un amănunt. Mereu citatul articol 48 din Constituție spune: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”. Formula mi se pare a ridica dificultăți semantice, înainte de a vorbi de căsătoria între parteneri de același sex șamd. Doi parteneri, X și Y, devin soți, juridic vorbind, din clipa în care au semnat actul de stare civilă. Deci cei care întemeiază familia nu sînt încă soți. Raportul este, logic și cronologic, de succesiune. Nu soții întemeiază o familie, ei devin soți în momentul în care este valabil actul de stare civilă. Fie și din acest motiv de inadvertență semantică, articolul tot trebuia schimbat. 
În al doilea rînd, în fața campaniei, pe care nu mă sfiesc să o declar odioasă, a LGBT-iștior, s-a căzut în capcana folosirii unei expresii și ea inadecvată: „familia tradițională”. Un fluviu de ironii s-a revărsat pe zidurile scrise ale Rețelei;  dacă te-ai lua statistic după aceste comentarii, majoritatea zdrobitoare a populației lumii de azi (sau, specific, „doar” din România) s-a născut din părinți alcoolici, care se băteau între ei și își rupeau copiii cu parul și cureaua, ba îi și abuzau sexual. Asta ar fi „familia  tradițională” în viziunea liber pansiștilor de școală nouă. Eu aș folosi, mai decis, sintagma familia normală. Cuvîntul normal este urît de post-gîndirea atoate relativizatoare. De aceea el trebuie repetat cu insistență. Și de aceea apărătorii „familiei tradiționale” sau normale nu prea pot avea cîștig de cauză în polemici: normalitatea există, se acceptă, dar nu poate fi demonstrată! Și se legiferează. Cum să demonstrezi că e normal să-ți iubești părinții, respectiv copiii? Pentru că, brusc, inchizitorii „familiei tradiționale” au devenit mari apărători ai unui concept foarte gingaș: iubire. „Ce poți să le faci dacă se iubesc?”. Exact, ce poți să le faci? Nu le faci nimic, îi lași să se iubească, dar atît. Nu încurajezi anormalitatea. Un alt „argument” este cel așa zis european, construit după tiparul indestructibil al lui: să avem și noi faliții noștri. Aș prefera să fim europeni la raportul dintre stat și cetățean via administrație, acolo suntem medievali, nu în preferințele sexuale. Iată  un exemplu pe care istoria recentă mi-l servește gratis. 
La noi, comentarii grobiene și de un nivel moral scîrbos s-au tot referit la diferența de vîrstă dintre președintele de azi al Franței, Macron, și soția lui. Doi oameni care s-au iubit și au întemeiat o familie de un tip să zicem ieșit din comun. Dar normală. Sigur că nu putem decît să admirăm o poveste de dragoste. Dacă am urma însă logica strîmbă  a activismului legebetist, ar trebui să impunem căsătoriile cu diferență de vîrstă de minim două decenii. Restul fiind decretate retrograde. Mi se pare ciudat că susținătorii „deschiderilor de mentalitate” elimină scurt, cu epitete jignitoare o consultare democratică extrem de semnificativă, cum nu mai există alta în istoria noastră. Cu alte cuvinte, dacă 3 milioane de oameni s-au pronunțat democratic într-o anume chestiune, noi, declarativ avangarda gîndirii liber democratice, decretăm că respectivii sînt înapoiați, medievali, needucați, neinformați, manipulați, bețivi ordinari șamd. Halal, apărători ai democrației! 
Revin la aspectul sensului unor cuvinte. Acești apărători ai aberațiilor se feresc de folosirea cuvîntului normal, pe care-l consideră vag, imprecis, greu de definit. Și totuși, mereu trebuie trasă o linie între normal și anormal. Altfel lumea devine un haos. De ce să nu legiferăm poligamia, căsătoria de tip swinger între două cupluri, incestul, căsătoria 3 femei + unu sau 3 bărbați + una și combinațiile se pot înmulți. „Dacă se iubesc?” Chiar activiștii legebetiști trag la un moment o linie, și atunci de ce să n-o lăsăm acolo unde biologia și cultura au trasat-o? Există relații de tip homosexual? Firește. Trebuie ele condamnate? Firește că nu. Dar nu trebuie nici încurajate prin propagandă și nici considerate normale. Cînd îmi spuneți că ele trebuie acceptate pentru a nu-i ofensa pe cei implicați, îmi spuneți că eu, cetățeanul obișnuit, merit să fiu ofensat. Drepturile mele nu sînt la fel de importante ca drepturile lor. Pentru că nu de relații libere este vorba aici, ci despre un sistem legislativ. Pasul imediat următor, făcut în multe țări „progresiste”, este înfierea de către aceste cupluri sau triunghiuri sau tetrade sau orice or deveni ele a unor copii. A analizat cineva absolut științific efectele asupra copilului? Nu. Dacă mă încrunt nițel la un copil la școală, risc să fiu sancționat că îl afectez emoțional. Creșterea în cupluri uni nu-i afectează? Este adevărat că oamenii ăștia suferă și se simt marginalizați. Tocmai pentru că au devenit subiectul unei uriașe fraude ideologice post-marxiste, care a înlocuit lupta de clasă cu lupta pentru „drepturile” minorităților sexuale. Și, așa cum proletariatul a avut cel mai mult de suferit în regimurile de comunism primitiv, tot așa, aceste minorități nu cîștigă nimic devenind carne de tun ideologic. Pentru că mi-e milă de ei, nu accept!
Christian CRĂCIUN

Câmpina - o istorie în date. NICOLAE GRIGORESCU - IN MEMORIAM

Un necrolog

1907, iulie 26. Nicolae Iorga tipăreşte în „Neamul românesc” (an. II, nr. 24) articolul necrolog „Moartea celui mai mare Român, Nicolae Grigorescu”. 
„Una din cele mai mari şi mai curate glorii ale patriei şi neamului, un mare erou modest al artei, un uriaş lucrător, un intim al naturii cu care vorbia de-a dreptul, fără învăţător şi tălmaciu, un suflet românesc de o energie şi lumină genială, a dispărut. Pot jubila elevii diplomaţi ai celebrităţilor apusene, dichisiţii şi decadenţii, profesorii, tehnicienii, diletanţii şi teoreticianii picturei: marele Grigorescu nu mai este. Şi-ţi pare în împrejurări de acestea ca şi cum o mână pizmaşă s-a răpezi asupra mantiei de glorie şi onoare a ţărei tale şi-ar smulge, pentru a nu-l mai da niciodată înapoi, unul din cele mai curate mărgăritare ce-o împodobeau.
Ce frumos bătrân, cu ochii de o strălucire minunată, de străbătător diamant negru! Ce aristocratică distincţie, ca de prinţ, de rege, în această faţă de fiu din popor, care nu era măcar boier şi care începuse ca zugrav de icoane! Ce siguranţă în mişcări, parcă ar fi fost un tânăr! Ce cumpănire a cuvintelor, luate totdeauna într-ales! Ce bunătate şi simplicitate desăvârşită în tonul blând al glasului său care nu se va mai auzi! Ce bucurie în a face bucuria, ce regală munificenţă în a răspândi darul minunilor ce-i răsăriau de la sine supt mâna magică! Ce însuşiri rare strânse din mila lui Dumnezeu în acelaşi suflet mare de simplu genial! 
Va veni o vreme când se vor scrie volume despre fapta lui, care a coprins jumătate de veac, din anii săi de încercare ca meşter, de rătăcire în Apus în căutarea tehnicei nouă, până la zenitul de siguranţă şi măiestrie, de armonioasă perfecţie a artei sale, până la seninătatea de idilă a bătrâneţei harnice care pe încetul jertfeşte contururile, formele, topeşte tot mai mult natura în albastrul visului, parcă ar fi coborât tot mai mult cer asupra pământului, până ce, el însuşi, marele singuratic, de mult fără nicio legătură cu oamenii, s-a deslipit de pe aceasta pentru a se pierde în lumina bună a aceluia, pe care era mândria sa s-o descopere, s-o urmărească, s-o redea. 
Se va spune însă oricând ceea ce se spunea ieri cu mândrie, azi cu durere peste mândria aceasta naţională: se va spune că prin voia unor puteri mai mari decât noi, s-a dat în el acestei ţări, acestui neam întreg, omul care să le înţeleagă în toată adâncimea şi nevinovăţia, în toată mândria şi duioşia, în toată frumuseţea şi simplicitatea, în toată castitatea şi poesia lor. El a ajuns astfel cel mai mare poet prin culori al Românimii adevărate, al vieţei ţărăneşti, al idilei păstoreşti milenare. Raza ce-i căzuse pe fruntea înaltă, inspirându-l pe vieaţă, raza aceea i-a luminat, până în ultima clipă de lucru, i-a luminat cu aureola de ideal pe cei mulţi, săraci şi nevinovaţi ai acestei naţii, cu cari toţi s-a simţit una şi al căror măreţ înălţător prin artă a fost.
Nu e nevoie să-ţi dorim, bătrâne, ca ţărâna să-ţi fie uşoară. Cui altuia i-ar putea fi mai dulce decât ţie, care ai fost prietenul cel mai călduros al acestei ţărâne, cu toate florile ei, cu toate podoaba ei, cu toata vieaţa ce s-a desfăşurat pe dânsa; pe cine l-ar putea ea învăli mai cu iubire, pe cine l-ar cuprinde mai larg în braţe de mamă, pe cine l-ar feri mai cu îngrijire de tot zvonul şi vălmăşagul zadarnic al celor ce aleargă deasupra pentru binele şi triumful micei lui fiinţe?


Pe malul înflorit al Prahovei, în faţa zărilor largi, supt cerul curat al verii,care a fost bucuria ta, în revărsarea de lumină a soarelui, care-ţi sărută veşnic pânzele, dormi, poete alb, dar fără bătrâneţă, dormi, muncitor neodihnit, dar fără oboseală. Nu-ţi trebuie fier şi bronz, lux şi mândrie, lucruri ale oamenilor, tu care te afli împreună cu zeii câmpului şi pădurii, tu care te-ai dus cu sufletul între geniile idilei româneşti. Crucea însă, să fie crucea datinei pe movilă şi numele tău singur pe dânsa face cât toate străluciriile gloriilor false laolaltă. 
În sufletele noastre ai lăsat însă o icoană pe care nimeni nu ne-o poate lua înapoi şi ea va fi o parte scumpă din comoara pe care n-o arătăm nimănui, dar din care hrănim zilnic munca noastră pentru scopuri cari au fost şi ale tale, pentru ideale cu gândul la care ţi s-au închis pleoapele asupra dumnezeieştii lumini a ochilor veşnic tineri!”. 

Devastatorii casei lui Grigorescu: Poliţia secretă germană

1919, octombrie. În numărul său din octombrie, publicaţia bucureşteană „Lamura” tipăreşte sub semnătura lui Al. Vlahuţă, însoţit de reproduceri fotografice, articolul „Devastatorii”. 
Textul, ultima apariţie tipărită de scriitor în timpul vieţii, este dedicat dispariţiei, mistuită de incendiu, a casei pictorului Nicolae Grigorescu şi a unei bune părţi a bunurilor de aici ale artistului, în vara anului 1918, când îşi avea aici sediul, în timpul ocupaţiei, poliţia secretă germană. Însuşi scriitorul vede, în vara anului 1919, la ultimul popas aici în timpul vieţii, ruinele lui.
 „Cu un sentiment de adâncă şi discretă pietate se păstra, la Câmpina, casa pictorului Grigorescu. Era mai mult decât casa unui om mare. Era un altar, prin viaţa de muncă tăcută şi nobilă care a sfinţit-o, iar prin frumuseţea şi raritatea lucrurilor de artă care o împodobeau, era un muzeu cald, intim, în felul muzeului «Mesdag» din Haga, unde casă şi lucruri exprimă atât de profund sufletul artistului care a trăit în mijlocul lor. Nepreţuită deci şi vrednică de tot respectul era casa aceea plină de tot ce munca şi gustul ales al marelui Grigorescu au putut strânge într-o jumătate de veac.
Dar au venit nemţii. Câmpina era acum sub neîndurata stăpânire a acestor sălbatici dresaţi. Au venit nemţii. Câtă groază în aceste trei vorbe! Li s-a spus cine a fost Grigorescu. Li s-a arătat că atelierul pictorului e menţionat şi în «Baedeker»-ul lor. Toate au fost în zadar. Acei care-şi adăposteau caii în bisericile noastre, acei care-şi făceau o voluptate din devastarea caselor şi din profanarea altarelor, nu puteau întâmpina decât cu răutate batjocoritoare implorările fiinţii duioase ce părea că nu mai trăieşte pe pământ decât pentru paza acelui sanctuar. 


Şi-au instalat acolo... «poliţia secretă». Nicio cruţare pentru casă, nicio consideraţie pentru văduva marelui artist al cărui suflet palpita îndurerat în lucrurile lui batjocorite. Sălbăticii, brutalităţi, spaimă de fiecare clipă, suferinţi până la nebunie – administrate toate cu acel rafinat sistem de a tortura, care a ajuns o specialitate germană – au sfârşit, fireşte, prin a înfrânge orice răbdare şi toată casa a rămas fără nicio pază în prada năvălitorilor. Foarte puţine lucruri şi cu nespuse greutăţi au putut fi luate de familie şi puse la adăpost. Trebuia să te faci tâlharul propriului tău avut ca să te mai poţi şi tu alege cu câte ceva din lucrurile ce-ţi erau aşa de scumpe. Ceea ce au făcut nemţii cu acel interior şi cu odoarele din el nu se mai ştie. Erau stăpâni, n-avea nimeni a le cere socoteală.
În vara anului 1918, din cauze ce nu se pot cunoaşte, căci poliţia secretă germană îşi păzeşte bine secretele ei, casa Grigorescu a ars. Ce s-a pierdut acolo, în focul acela mistuitor, e greu să precizăm. Într-o singură odaie din cele zece încăperi ale casei au ars 34 de covoare persane a căror valoare nu se poate socoti în bani. Au dispărut colecţii de monede, vase japoneze, mobile, ţesături şi alesături vechi româneşti, din toata casa n-a rămas decât o grămadă de moloz şi de cenuşă sub apărarea câtorva pereţi înnegriţi de fum. 
Era pentru ţara noastră, pentru cultura neamului nostru, o pierdere mare şi ireparabilă. Cu toate acestea, lucrul a fost trecut sub o inexplicabilă tăcere. Nici un cuvânt în presa capitală. Fiul pictorului a vrut să-mi trimeată ştirea pin ziarul «Lumina», dar... nu s-a putut. Nici un rând la mica publicitate!... Nu ştiu cine a spus, desigur nu un german, că arta este patrie condensată. Cel puţin din acest punct de vedere ar fi trebuit să arătăm că ştim ce a însemnat sanctuarul de la Câmpina şi ce am pierdut prin distrugerea lui. Dar a fost, se vede, ca în acele flăcări blestemate să se mistuie nu numai un tezaur al artei, ci şi o parte din demnitatea noastră naţională. (...)
P.S. Tot la Câmpina, castelul rămas de la Hasdeu şi casa doctorului Istrati au fost devastate de nemţi şi prefăcute în grajduri, aşa că azi nu mai sunt decât nişte ruini, cari te umplu de jale!
Al. V.”.
Ion T. ŞOVĂIALĂ
(Din volumul “Câmpina, pagini dintr-o posibilă istorie în date, oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă”, lăsat în manuscris de cel care a fost Ion T. Şovăială, regretat avocat şi publicist).

Desenele și schițele lui Grigorescu au fost asigurate de către municipalitate

Din toamna anului trecut, cele 202 desene și schițe ale lui Nicolae Grigorescu sunt expuse în spațiile special amenajate de la etajul Casei Căsătoriilor și pot fi admirate de marele public. Operele de artă ale pictorului național s-au întors, de fapt și de drept, anul trecut în proprietatea Câmpine,i după un război juridic îndelungat, de 12 ani, pe care municipalitatea l-a purtat cu Muzeul Național de Artă, custodele, vreme de șase decenii, al lucrărilor grigoresciene.  


Ele au fost vândute Primăriei Câmpina de către fiul marelui pictor, în data de 6 noiembrie 1939, în schimbul a 600.000 de lei, ca o dovadă de prețuire și de recunoștință a lui Gheorghe N. Grigorescu față de orașul care l-a găzduit și l-a adoptat pe ilustrul său părinte. Câmpina, se știe, a fost orașul în care Nicolae Grigorescu și-a trăit, în liniște, ultimii ani ai vieții. Marele pictor a murit la locuința sa din Câmpina,  în iulie 1907, oraș pe care l-a iubit și pictat în multe dintre pânzele sale realizate în crepusculul vieții sale. Până anul trecut, lucrările nu au fost expuse niciodată la Câmpina, din lipsa unor spații corespunzătoare. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, ele au fost trimise în custodie Muzeului ”Toma Stelian”, iar în 1950 au intrat în proprietatea statului și a Muzeului Național de Artă, instituție care a înlocuit Muzeul Toma Stelian. Lucrările au fost expuse pentru prima dată publicului câmpinean pe data de 18 noiembrie 2016. La acest eveniment  au participat numeroase oficialități câmpinene, dar și județene. Dintre invitați s-a remarcat Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța. Aceasta din urmă a evaluat recent lucrările respective la suma de 680.000 de euro, mult mai puțin decât se zvonea, în anii trecuți, că ar valora ele, și anume un million de euro. Și mai mică este suma pentru care au fost asigurate desenele și schițele, adică aproximativ 517.000 euro. Diferența nu trebuie să deranjeze (așa cum a deranjat autorii multor postări pe rețelele de socializare), deoarece este o practică obișnuită în domeniul asigurărilor. Primăria Câmpina va plăti anual o primă de asigurare de 9.986 lei, pe care o va achita în patru rate trimestriale.
Ieri s-au împlinit 179 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 - 21 iulie 1907), prilej cu care muzeul memorial ce poartă numele marelui artist (mult mai cunoscut în țară decât peste hotare) a  găzduit mai multe manifestări artistice omagiale.
Adrian BRAD

Ziaristul Grigore Cartianu îşi va lansa cărţile la Câmpina

Casa de Cultură „Geo Bogza” va găzdui vineri, 19 mai, începând cu ora 10.30, conferinţa cu tema „Crimele revoluţiei române. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilor din FSN”, susţinută de ziaristul Grigore Cartianu. 


Autor a patru cărţi meticulos documentate despre evenimentele din decembrie 1989 - „Sfârşitul Ceauşeştilor”, „Crimele Revoluţiei”, „Teroriştii printre noi” şi „Cartea Revoluţiei” - Cartianu a realizat, de asemenea, şi scenariul filmului documentar „Moartea Ceauşeştilor. Trei zile până la Crăciun”, în regia lui Radu Gabrea. Autorul va vorbi inclusiv despre masacrul de la Otopeni, în care au murit 48 de militari de la unitatea de transmisiuni din Câmpina. 
Conferinţa va cuprinde o sesiune de autografe şi dialog cu publicul.

Concursul „Câmpina, citeşte-mă!" a ajuns la faza pe oraş

Joi, 18 mai, de la ora 13.00, sala mică a Casei de Cultură "Geo Bogza" va găzdui faza pe oraş a concursului Câmpina, citeşte-mă!", adresat elevilor claselor a IV-a din şcolile câmpinene. 
În prima fază a competiţiei, elevii au avut de parcurs o bibliografie în decurs de două sau trei săptămâni. Fiecare profesor înv. primar a organizat faza pe clasă și a desemnat o echipă reprezentativă formată din trei membri după ce elevii au fost invitaţi să răspundă la un chestionar-grilă de 30 de întrebări cu o singură variantă de răspuns corect.
La faza a doua, care va avea loc joi, sunt invitate echipele câştigătoare din fiecare şcoală, împreună cu cadrele didactice îndrumătoare.


Concursul este înscris în calendarul activităţilor din acest an al Bibliotecii Municipale "Dr. C. I. Istrati", aprobat de Consiliul Local în şedinţa desfăşurată la sfârşitul lunii martie şi are ca obiectiv creşterea interesului pentru lectură în rândul elevilor.

SanConfind Poiana Câmpina – un nume tot mai cunoscut în turismul balnear din România

Centrul Medical SanConfind promovează cu succes conceptul de turism medical. Unitatea a găzduit mai multe infotripuri organizate de către Asociația de Promovare și Dezvoltare a Turismului Prahova, cu scopul de a face cunoscută Clinica SanConfind agențiilor de turism din întreaga țară. Președintele ADPT Prahova, Adrian Voican, consideră că „este demn de toată stima și admirația faptul că dl Ioan Simion, președintele societății petroliere Confind, finanțatorul spitalului, a investit în sănătate zeci de milioane de euro, un domeniu de mare importanță strategică pentru țara noastră, al cărei sistem public de sănătate este în mare suferință.”  
SanConfind, un nume din ce în ce mai cunoscut  în lumea medicală românească, a participat la patru ediții ale Romexpo (Târgul de Turism al României), în 2015 și 2016. De asemenea, la două ediții ale Târgului Expo Vacanța Ploiești Shopping City. 
Pe de altă parte, SanConfind a asigurat asistență medicală unor manifestări sportive de masă dedicate bicicliștilor, motocicliștilor etc. A mai participat de două ori la Târgul de turism din Chișinău, în standul României, precum și la Târgul de turism de la Moscova – ediția 2016. 
Totodată, SanConfind este membru al OPTBR (Organizatia Patronatelor in Turismul Balnear din Romania), precum și în relații de colaborare cu Clusterul BioTech Valea Prahovei, cu Seytour, prima firmă de turism medical din România, cu Infotravel Romania, cu turoperatorul BibiTouring etc. 
La Confind și SanConfind s-au desfășurat evenimente turistice şi medicale de succes: Forumul de turism de incoming, pe 21 ianuarie 2017 (170 de participanți), Școala pentru pacienții cu scleroză multiplă, Câmpina 5-7 mai 2017 (30 de persoane participante), Sesiunea de comunicări medicale “Alege Sănătatea” (la Liceul Forestier Câmpina, cu dr Răzvan Bucur, pe tema: Acneea la adolescenți, în februarie 2017), un seminar având ca tematică radiologia musculo-scheletală (la Bușteni, 2016) etc.


Pe data de 9 mai 2017, Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Prahova (APDTP), in parteneriat cu Centrul Medical SanConfind din Poiana Campina, a organizat infotripul “Sarea si sanatatea”, demonstrand, inca odata, ca judetul Prahova mai are multe de spus in turismul romanesc de sanatate. Evenimentul a fost in atentia presei, a unor agentii de turism si touroperatori de renume, precum si a institutiilor publice partenere, ai caror reprezentanti au raspuns invitatiei APDTP, fiind prezenti la eveniment. 
Participantii au vizitat spitalul din Poiana Campina, iar apoi au avut parte de un tur al municipiului Campina, din care nu au lipsit muzeele si obiectivele turistice ale orasului. Inainte de finalul evenimentului, au avut ocazia sa incerce o procedura de recuperare chiar in Baza de Tratament SanConfind din incinta spitalului.


Centrul Medical SanConfind si-a deschis portile in aprilie 2015, iar de atunci, scrie istorie in turismul balnear romanesc. La Baza de Tratament a unitatii se foloseste aparatura medicala de ultima generatie, dar si un izvor de apa sarata cu o concentratie salina foarte ridicata si o mineralizare totala (321g/l) apropiata de cea a Marii Moarte, izvor a carui apa a fost captata si directionata spre spital prin conducte subterane. In asociere cu baile sarate se foloseste si namolul de la Techirghiol (pastrat in conditii speciale), care confera tratamentelor balneo si procedurilor de recuperare o inalta calitate si o eficienta sporita. Eficienta este asigurata si de faptul ca Poiana Campina beneficiaza de o pozitionare geografica extrem de prietenoasa turismului medical, in zona cu cele mai multe zile insorite din an, beneficiind totodata si de un aer puternic ionizat.
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova reprezinta un parteneriat public-privat, înfiinţat, în urmă cu 8 ani, la iniţiativa ANAT, având ca membri numeroase entitati: agenţii de turism, hoteluri, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Campina, Primăria Breaza etc.