27 septembrie 2016

Spectacol de estradă la Casa de Cultură „Geo Bogza" cu ocazia „Zilei Persoanelor Vârstnice”

Consiliul Local, Primăria Câmpina şi Casa Municipală de Cultură  „Geo Bogza” vă invită marţi, 4 octombrie 2016, ora 18.00, la Spectacolul de estradă „Şlagăre în revenire”, susţinut de soliştii, actorii şi orchestra Teatrului de Revistă „Majestic” Ploieşti, cu ocazia „Zilei Persoanelor Vârstnice”.


Spectacolul „Slagăre în revenire” readuce în atenţia publicului cele mai frumoase cântece din ultimii 60 de ani, create de mari compozitori români ca: Horia Moculescu, Marius Ţeicu, Dan Dimitriu, Nicolae Caragea şi interpretate de Nico, Daniel Iordăchioaie, Daniela Răduica, George Capanu, Romeo Zaharia, Rodica Tudor, Mădălina Cernat, artiştii fiind acompaniaţi de Orchestra Majestic, condusă de Viorel Gavrilă.
Momentele comice – pe texte ale regretatului umorist Dan Mihăescu – vor fi interpretate de Mirel Mâneru, Manuela Alionte Frîncu, Rodica Alexandru, Mihaela Duţu şi George Frîncu.
Relaţii la telefon: 0244 - 336291

Realizarea Corpului C2 al Pieței Centrale se apropie de forma finală

Lângă Hala Agroalimentară, Serviciul Public pentru Administrarea Pieței Centrale (SPAPC) construiește o clădire de spații comerciale de mărimi diferite, unde se vor vinde produse alimentare și nealimentare. Cu toate că va fi proprietatea sa, deocamdată SPAPC nu are de gând să-și mute aici sediul. Nu este exclus să mai vedem în corpul C2 încă o farmacie (în zona Pieței mai sunt cinci farmacii), având în vedere îmbătrânirea accentuată a populației din România și starea ei de sănătate. 



O investiție anunțată de 10 ani
Proiectul ideatic al acestei investiții este vechi de aproape 10 ani. De circa un deceniu se vorbește despre construirea unui complex comercial pe Platou. Primarul Horia Tiseanu a promis realizarea cu certitudine a acestei clădiri (pe care o asemuia cu fostul complex Prisma de lângă București), încă din august 2010, în declarații publice pe cât de tranșante, pe atât de televizate. Ba chiar din perioada aceea spunea că documentația tehnică este gata și că anul 2011 va fi sigur anul în care locul se va transforma într-un șantier de construcții. Începerea lucrărilor a întârziat foarte mult, deoarece, după cum comenta ”gura-târgului” la timpul respectiv, realizarea clădirii C2 a fost ”rezervată” unui investitor local important, care ar fi trebuit să intre într-o asociere cu Primăria (un parteneriat public-privat). Anii treceau unul după altul, dar proiectul nu mai prindea viață decât efemer, în campaniile electorale ale alegerilor locale din acest răstimp. Investitorul agreat din umbra municipalității se pare că a renunțat, într-un târziu, la investiție, iar clădirea a trebuit să fie construită cu fondurile disponibile ale SPAPC. Reorientarea bugetului propriu către realizarea corpului C2 a făcut ca o altă investiție anunțată de conducerea SPAPC – parcarea supraetajată din spatele Pieței, de pe locul actualului bazar – să fie amânată pentru un orizont de timp îndepărtat; în fapt, sine die. Lucrările la corpul C2 au început în octombrie 2015, la câteva luni de zile după ce constructorul Edilconst SA, angajat al societății comerciale Mercantis BIG (cea care a administrat Piaţa Centrală înainte ca aceasta din urmă să fie preluată de SPAPC), a început o clădire comercială cu aceeași destinație, în imediata apropiere a corpului C2. 


O investiție de 2,5 milioane de lei
Corpul C2 va fi executat de consorțiul alcătuit din firmele bucureștene Tahoma Bautrupp şi Athenaeum Construct, care au cîștigat licitația promițând că vor termina clădirea în 10 luni, la contravaloarea de 2,5 milioane de lei. Corpul C2 va include spaţii comerciale şi birouri, dar și un pasaj pietonal acoperit, care va realiza legătura cu corpul C1 (Piaţa agroalimentară). Această clădire are regimul P+1, structura ei fiind din beton cu un perete-cortină (alcătuit numai din geamuri). La parter vor fi spaţii comerciale, iar la etaj, spaţii comerciale, dar şi birouri. Marian Nistor, directorul Pieţei Centrale, ne-a declarat că nu va muta sediul serviciului pe care îl conduce în Corpul C2, tocmai pentru a putea maximiza veniturile din închirierea spaţiilor disponibile. Clădirea nu va avea parcare subterană, cum se vorbea acum câțiva ani. Important este că, deși înghesuite într-un spațiu cu întindere mică, cele două clădiri comerciale vecine, aproape lipite una de cealaltă, se vor încadra bine în peisajul urbanistic al zonei. Aceasta și datorită faptului că aceiași arhitecți au realizat cele două proiecte, făcând posibilă îmbinarea armonioasă a arhitecturii celor două clădiri învecinate, ce părea greu de realizat. ”Suntem în grafic cu lucrările, așa că nu pot fi decât mulțumit de felul în care au lucrat constructorii”, ne-a declarat Marian Nistor, directorul SPAPC. 
Centrul multifuncțional de afaceri Mercantis va avea o clădire mai impozantă (subsol cu parcare, un parter şi patru niveluri), în comparație cu corpul C2 (parter, etaj, pasaj pietonal), dar și costurile celor două investiții diferă mult. Clădirea Mercantis va costa 4 milioane de lei, pe când corpul C2 va scoate din bugetul SPAPC circa 2,5 milioane de lei. ”Regula de trei simplă” nu poate fi aplicată în cazul de față, pentru că nu duce la un rezultat previzibil, ci numai la unele bănuieli care ar putea verifica lucruri de multă vreme știute: o societate privată își drămuiește mai bine banii decât o societate de stat. După termenul din contract și după cum arată azi corpul C2, este posibil ca inaugurarea clădirii să aibă loc în vara anului viitor. (A.B.)

Editorial. DEZGUST…

Dezgust, silă, scîrbă, lehamite, oroare, jenă, greață, aversiune… ce să mai simți față de clasa noastră politică? Toate sinonimele nu ajung. De la articolul precedent, oamenii noștri din dealul politicii au făcut tot ce au putut să ne actualizeze lista de sinonime ale scîrbei. Mai întîi l-au spălat pe Oprea, făcîndu-l imun la justiție. Apoi l-au reprimit pe reciclatul Petre Roman în parlament. Apoi au atacat concursurile de directori în școli. Apoi vor să schimbe legea cu plagiatele în așa fel încît cei care le-au acoperit să le și descopere. Apoi l-au pus pe Gâdea să o facă vedetă pe una Olivia Steer, care ar trebui urgent arestată pentru instigarea la nevaccinare, atentat la sănătatea publică. Apoi „maestrul” Cristoiu, care îi cere mamei răposatului polițist Bogdan Gigină „să tacă”. Pentru că plînsul ei de mamă ar fi „manipulat politic”. Maestre, dragul nostru lider de opinie, de la mama ciobanului mioritic încoace, toate jelaniile mamelor ai căror fii au murit năprasnic au fost „manipulate politic”! Scîrbă ne este de cei  care fac asta și de matale, care de dragul de a fi altfel (narcisismul găgeștean bată-l norocul!) decît gașca de marafeți jurnalieri îi ocrotești pe ăștia de se fac a nu înțelege că a murit un om! Și pentru orice mamă este valabilă zicerea străveche: dacă eu voi tăcea, vor striga pietrele! Suntem sătui, dragă maestre, de cînd ni se tot spune să tăcem naibii, că nu-i de nasul nostru să ne strigăm durerile. Plîngeți-vă morții, dar în tăcere. Dacă nu, sunteți manipulați politic! 
Alt tip, cu studii serioase de data asta, dar la fel de serioase carențe de inteligență și caracter, dl. Daniel Barbu, cu o întreagă istorie de declarații descalificante, spune că meseria de politician la noi este mai periculoasă decît cea de soldat în Afganistan. Asta nu mai e o infracțiune, e o sfidare prin prostie. Avocatul poporului cere anchetă împotriva Ministerului Sănătății, apropo de chestiunea vaccinărilor, nu și împotriva celor care duc o campanie criminală în media de descurajare a vaccinării. Sinistrul Tăriceanu cere și el o anchetă parlamentară (nu e clar cu ce prerogative) asupra evenimentelor post-Colectiv. 
Lupta politicienilor împotriva interesului public a atins cote pe care, în naivitatea noastră, le credem mereu inaccesibile. În Polonia a fost zilele astea un protest împotriva președintelui la care au participat vreo 30.000 de oameni. La noi, s-au adunat la manifestația împotriva privilegiilor parlamentarilor care se baricadează împotriva justiției vreo 150 de oameni. La nu știu ce manifestație a bicicliștilor au fost mult mai mulți. 
Profesorii de politologie ar trebui să ia aminte la experimentul inedit din România: se inventează o nouă relație între ales și alegător: bazată pe silă. Politicienii noștri au descoperit că, sufocînd electoratul cu dezgust, acesta nu mai deschide gura, nici nu mai reacționează, e cea mai lesnicioasă metodă de manipulare. Trebuie doar să ai un obraz suficient de gros ca să nu roșească și un nas antrenat să nu simtă duhoarea.  De aici și totala apatie în această pre-campanie electorală. 
Aud că la Ploiești Partidul România Mare (mai există?) face sondaje de opinie în versuri. Și cere să se răspundă la fel. Am atins deci dimensiuni ludice, mîine, poimîine, o să avem și noi în parlament partidul piticilor de grădină sau al ștrumfilor. Știu că sunt prin alte părți, dar alea au societatea așezată, care funcționează în virtutea civismului fundamental, și au și partide de elită. Ce le mai trebuie? La noi, partidele în război cu DNA sunt doar asociații infracționale. De aici disperarea lor împotriva guvernului discret tehnocrat, care a arătat că se poate conduce țara și fără să fii toată ziua la televizor. Au arătat o alternativă și, Doamne ferește ca electoratul să realizeze că se poate și fără specia generic numită „Dragnea”. Fără oameni cu dosare penale care să ne facă legile sau să se proclame lideri de opinie în talkshow-uri nocturne. Asta chiar e unic. 
Avem în schimb anunțate pentru săptămîna viitoare greve în penitenciare. Cine le ghidează oare? „Politică” a devenit la noi un termen cu profunde conotații negative. Asta a permis constituirea acestei caste închise de sconcși care, sub lozinca „pute, nu vă băgați, lăsați-ne pe noi să ne sacrificăm”, au anulat orice progres civic. În anii noului mileniu, România a făcut progrese economice, ca nivel de trai și ca mentalitate, pe care este imposibil să nu le vezi. Domeniul însă în care acest progres nu se face deloc simțit este cel al educației sociale. Gașca politică a făcut tot ce se poate pentru a menține populația în starea de lehamite și a-și prezerva astfel privilegiile.  Ca o apă  stătută, în care nu vin izvoare proaspete și care băhnește. În care nu e viață. Numai silă, scîrbă, lehamite, dezgust, oroare, jenă, dezgust, aversiune…
Christian CRĂCIUN

A fost reînființată Asociația Pensionarilor din Câmpina

Joi, 22 septembrie 2016, la Clubul Pensionarilor din incinta Complexului Petrol, a avut loc o conferință de presă prin care a fost anunțată oficial reînființarea Asociației Pensionarilor din Câmpina, după mulți ani de la desființarea acesteia. Președinta Asociației este Alexandrina Minculescu (cea care a fost tovarășa de viață a regretatului avocat și publicist Ion Șovăială). Din Biroul de Conducere al Asociației Pensionarilor Câmpina mai fac parte: Marieta Manea - vicepreședinte, Mariana Dima, Mihaela Haiducu și Silvia Iosifescu. De fapt, riguros vorbind, este vorba despre filiala din Câmpina a Asociației Pensionarilor din Prahova, condusă de Sofia Cioc, asociație care (împreună cu alte asociații județene ale pensionarilor), face parte din Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor din România.  La întrunire au fost prezenți 29 de pensionari, din cei 31 de membri ai filialei câmpinene. Au mai fost prezenți, din partea municipalității, primarul Horia Tiseanu, consilierul său personal Marian Dulă, consilierii locali Viorel Bondoc și Gabriel Dima. 


Au luat cuvântul, pe rând, Alexandrina Minculescu, Silvia Cioc și edilul-șef al orașului. În cuvântul său de deschidere, președinta Asociației Pensionarilor din Câmpina a ținut să sublinieze faptul că ”am reînființat filiala locală a pensionarilor cu sprijinul Asociației Pensionarilor Prahova, iar scopul nostru este acela de a demonstra că viața nu se termină odată cu ieșirea la pensie. Putem fi activi și ne putem bucura de viață la orice vârstă. În cadrul asociației, ne vom întâlni periodic și vom organiza diferite acțiuni, ne vom distra, ne vom plimba, ne vom ajuta cu sfaturi și vom demostra tuturor că există viață și după pensionare. Ușile nostre sunt deschise tuturor persoanelor de vârsta a treia. Noi nu facem și nu vom face niciodată politică, și țin să subliniez acest lucru: singura noastră ”politică”, cu ghilimelele de rigoare, este ușurarea și înfrumusețarea vieții pensionarilor. Prin acțiuni comune, concertate, dar și printr-o schimbare de atitudine, printr-o viață mai activă și mai angajată în cadrul societății civile. Nu putem da ani mai mulți vieții noastre, așa cum ne va fi ea orânduită de Dumnezeu, dar putem da, cu siguranță, cu forțele noastre, mai multă viață anilor care ne-au mai rămas de trăit. Mulți, puțini, să ni-i facem cât mai frumoși. Ne-am prioritizat, deja, viitoarele acțiuni, iar cel mai important lucru pentru noi, astăzi, este să convingem cât mai mulți pensionari să ni se alăture”.
Silvia Cioc a vorbit și ea despre importanța asociațiilor de pensionari din România, mai ales că pensionarii nu au avut multă înțelegere de la niciunul dintre guvernele care s-au succedat la conducerea țării.”Pensionarii sunt considerați ultima spiță de la căruța țării. În perioadele de criză economică, noi suntem adesea sacrificați, guvernanții ne spun mereu că nu sunt bani, și de aceea, trebuie să ne organizăm, pentru a le arăta ce dorim și pentru a ne apăra drepturile și doleanțele”. 
Primarul Horia Tiseanu le-a declarat celor prezenți că va sprijini mereu pensionarii. ”Este foarte bine că se reînființează Asociația Pensionarilor din Câmpina, pentru că în România este nevoie de cât mai multe asociații, de cât mai multe ong-uri. Demult, am fost în Danemarca, unde ong-urile sunt foarte puternice, ceea ce face ca și societatea civilă din Danemarca să fie puternică. Se spune că dacă se întâlnesc trei danezi, fac o asociație. Danezii înființează asociații în orice domeniu, iar aceste asociații, fundații, ong-uri sunt încurajate și sprijinite de stat. Eu cred că ar fi bine să urmăm exemplul danezilor. De aceea mă bucur că v-ați organizat astfel și vă asigur de tot sprijinul meu în orice problemă ați avea și pe care mi-o veți aduce la cunoștință. Dacă stă în puterile mele să vă ajut. De ce nu, peste niște ani, poate nu foarte mulți, voi intra și eu în această asociație, pentru că fiecare activează într-un serviciu, dar trebuie să mai iasă și la pensie.” Așa că dacă am fi niște paparazzi (cum ne mai bănuie uneori primarul, dar fără niciun just temei), de-ai dracului ce nu suntem, am fi putut da un titlu de mare senzație acestui articol: ”În a patra lună a celui de-al patrulea mandat, primarul Tiseanu se gândește la pensionare. De pe-acum?” (A.B.) 

Augustin Oancea: un câmpinean printre primii zece antreprenori în energie din Europa Centrală

Conform unui clasament publicat recent în ediţia online a Ziarului Financiar, omul de afaceri câmpinean Augustin Oancea, proprietarul companiei Tinmar, este cotat printre primii zece antreprenori în energie din Europa Centrală şi de Est. De la o afecere de 17 milioane de euro în anul 2007, Augustin Oancea (fiul lui Octavian Oancea, cel care a condus mulţi ani Compania Publică de Gospodărire Comunală Câmpina) a ajuns anul trecut la 718 milioane de euro, la nivel de grup, comercializând energie pe 20 de pieţe.


Dacă majoritatea afacerilor construite în acest domeniu au avut la bază o reţetă destul de simplă şi anume achiziţia de energie hidro la preţuri mai mici decât cele din piaţă şi vânzarea acesteia la preţul corect, compania Tinmar se pare că nu a avut niciodată un contract direct cu Hidroelectrica, cea mai importantă companie a statului român în acest domeniu. 
Tinmar este activă şi în domeniul comerţului cu produse petroliere şi a anunţat ca obiectiv pentru anul acesta intrarea pe segmentul furnizării de energie pentru consumatorii casnici.
Pe locul 1 în topul celor mai puternici antreprenori din energia regională se află compania EPH din Cehia, care are afaceri mai mari decât Petrom, administratorul cele mai mari avuţii de petrol din zona centrală şi est europeană, cotată la peste 4,5 miliarde de euro. 
Locul secund în acest clasament este ocupat de compania ucraineană DTEK, cu afaceri de circa 3,9 miliarde de euro, care deţine în portofoliu mine de cărbuni, centrale electrice şi activităţi de furnizare a energiei. Unicul acţionar al DTEK este cunoscutul miliardar Akhmetov, proprietarul clubului Şahtior Doneţk.

Prof. dr. Constantin Trandafir, critic literar: „Am fost înfiat de Câmpina şi am trecut prin tot ce trece un fiu, cu bune şi rele”

Constantin Trandafir s-a născut la 4 iunie 1939, în localitatea Iveşti din judeţul Galaţi. În 1963 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi, iar în anul 1980 a obţinut titlul de doctor în filologie. De 44 de ani locuieşte în Câmpina. A fost profesor de limba şi literatura română în cadrul Colegiului „Nicolae Grigorescu”, în perioada 1972-2003. Iuţimea gândurilor, abilităţile de comunicare şi dorinţa de a cunoaşte şi a experimenta îl înnobilează pe Constantin Trandafir ca fiind un remarcabil şi recunoscut critic literar.



- Sunteţi un critic înnăscut? 
- Interesant. Un subiect cam dificil, „de specialitate”, la un săptămânal de informaţii cotidiene! Tema asta cam „tehnică” se potriveşte la revistele de cultură-literatură. Dar se admit şi excepţii, cu efect de surpriză... Da, sunt un critic literar înnăscut. Cine nu e aşa, nu este un critic literar autentic, ci un recenzent de ocazie, de care e plină lumea, mai ales cea internautică. Aceştia sunt nişte mici scribălăi, care sunt puşi de „şefi” (sau se bagă singuri în seamă) să „prezinte” anumite cărţi şi cu anume atitudine, prietenoasă sau duşmănoasă. Pe internet sunt liberi să scrie (prost) ori superlativ hagiografic, ori să „desfiinţeze” pe cine cred ei de cuviinţă. Dumnealor au dus critica într-o zonă mlăştinoasă, de se uită cine se mai uită la ea ca la o bazaconie. De altfel, de multă vreme, din epoci vechi, mulţi au crezut că spiritul critic e dăunător creaţiei, că n-are a face cu artele (critică literară, critică muzicală, critica de artă etc.). Chiar critici mari, cum e Şerban Cioculescu, susţin că fiind preponderent raţională critica, creativitatea ar fi o contradicţie în termeni. Un anume Oliver Holmes înţelege critica literară ca un vâsc. „După ce a inventat şi manufacturat pe autori, natura a băgat de seamă că i-au mai rămas oarecari resturi. Şi a creat pe critici”. Un aşa-zis poet de care nu a auzit nici maică-sa, la o întâlnire literară glumea, rânjind: „ După cum se vede azi, românul nu s-a născut poet, s-a născut critic”. Galeria „poheţilor” s-a distrat la culme. Adevărul e că în aria dintre Bucureşti, Braşov, Bacău, Vaslui şi Galaţi, dacă închipuim un cerc, nu găseşti decât nişte recenzenţi. Sunt rătăciţi 2-3 critici care au ceva de spus şi spun - şi aceia priviţi pieziş de „Centralişti”… Şi ca să revin la subiect, un om de prestigiul lui Francesco de Sanctis spunea: „Critica încolţeşte în sânul însuşi al poeziei. Una fără alta nu trăiesc”. Nici mai mult, nici mai puţin, Thibaudet împingea lucrurile mai departe, chiar dacă analogia care urmează nu e tocmai cea mai potrivită: „Literatorii fără critici ar ajunge ca producţia fără intermediari şi negoţul fără speculaţie – ba critica însăşi ar muri fără critica criticii”. Să-l mai invoc pe G. Călinescu?! Despre abuzul de comentariu nu mai putem vorbi astăzi, dacă îi excludem pe recenzenţii aceia de toată mâna. Dar atâta timp cât o literatură bună are şi o critică pe măsură, nu sunt decât motive de satisfacţie. Din păcate, astăzi, fără să fiu sceptic, niciuna nu ne umple de mândrie. Numai într-un singur mod nu trebuie înţeleasă creaţia în critică: echivalarea discursului critic cu cel al operelor de ficţiune, „metaforizarea”, „poetizarea”, zorzoane stilistice care pun înseşi operele de creaţie într-o situaţie lamentabilă. De ce cred că sunt un critic literar înnăscut, cum mă întrebaţi? Fiindcă spiritul creator m-a bântuit de la început. Am scris (şi debutat cu) poezie, am scris proză, şi spiritul critic din mine a văzut că nu se înfăptuieşte creaţia cum trebuie. Nu ştiu dacă s-a realizat într-o măsură bună, dar asta este. „Literatul” din mine se exprimă şi în critică (v. şi vol. Naraţiuni critice), am scris şi publicat „jurnale ca literatură”, proză, scriu, la ora actuală, un roman.
- Nu vă întreb când v-aţi descoperit talentul, este deja o întrebare clasică. Aş vrea să vă întreb altfel, deşi poate sună anormal într-un fel... Când v-a descoperit talentul pe dumneavoastră?
- Talent e prea mult spus. Vocaţie e mai potrivit, am descoperit-o şi m-a descoperit de timpuriu, eram chiar elev când mi se spunea „Creangă”, deşi nu aveam semne de povestitor, ci de mâzgălitor pe hârtie. (Fără supărare, copiii şi adolescenţii până la 16-17 ani nu pot scrie literatură, pot cânta, pot dansa, pot avea performanţe la olimpiade, dar nu stăpânesc arta mânuirii cuvintelor. Eminescu până la 20 de ani a scris modest de tot, apoi geniul a putut să izbucnească). Scriam „poezii” care nu erau poezii, ci naraţiuni în versuri, sub inspiraţia lui Alecsandri (din Legende), Coşbuc, Topîrceanu. Şi câteva „lirice”, naturiste şi sentimentale. Am debutat la 16 ani (ca Eminescu!) cu Firicel de grâu, unde mă miram de vitalitatea naturii. Din instinct, m-am ferit de ode închinate conducătorilor mult iubiţi: nici Lenin, nici Stalin, nici Dej, nici Ana Pauker, nici mai târziu Genialului Cârmaci nu m-au tentat. Atunci am dat-o pe critică literară şi am scris, de exemplu, despre Paul Zarifopol care n-avea nici o legătură cu „linia”, de vreme ce nici Maiorescu, nici Lovinescu nu fuseseră recuperaţi.
- „Jurnalul unei adolescente” (1991) şi „Jurnalul unei fete naive” (1993), proze umoristice publicate sub pseudonimul Thalia Muşat. Ce origini ascunde acest nume?
- Da, e un roman eseistic, roman-jurnal, că are umor, mersi, nu pot scăpa de păcatul acesta. E, totuşi, vorba de o adolescentă şi încă „naivă”. Real şi fictiv. E scris prin colaborare: subsemnatul (60%), Diana (40%), Violeta-tot fiică (5%), câţiva elevi de-ai mei (5%). Şi pentru că aceştia trebuia să poarte un nume, le-am zis Thalia Muşat.
- Aţi schiţat în cuvinte portretele a numeroşi autori. Care sunt cei mai aproape de sufletul dumneavoastră?
- Cea mai grea întrebare pentru un critic literar şi un cititor de cursă lungă. Autori „de suflet”? Nu ştiu ce înseamnă asta. Numai dacă aş numi pe cei mai preţuiţi ar trebui, musai, să fie o listă uriaşă. Şi tot aş omite pe cineva din neatenţie. Îmi place foarte mult ce spunea Virginia Woolf: „Nu-mi pot închipui cum poate trăi cineva care să nu-l fi citit pe Shakespeare”. Ce părere au miliardele de trăitori pe acest pământ? Am citit şi mulţi autori de duzină, dar în general ce am citit bun îmi stă „la suflet”. N-am putut să scriu decât despre 1%. Cei mai mulţi dintre autori de categorie mică şi încă trăiesc, despre care am scris doar o dată, s-au supărat pe mine că nu am scris de n ori, că ei scriu în draci şi eu nu pot ţine ritmul şi nici nu-i cazul. Aşa că n-am prieteni, că n-am putut scrie după voia lor.
- Câte cărţi aţi scris până în prezent şi câte aţi publicat?
- Chiar că nu-mi iese la număr. Vreo 25-26. Una n-am publicat-o, e pe calculator. Îi vine rândul la anul. Să vă spun un secret: am ajuns să nu-mi placă niciuna. Am vrut să mă las de scris, dar nu se poate. Tot spun că următoarea va fi cea mai bună. Să dea Domnul!
- Sunteţi câmpinean prin „adopţie”. Când şi de ce v-a atras acest oraş?
- Da, sunt câmpinean din 1972, deci de 44 de ani. Cea mai mare parte a vieţii mele aici s-a petrecut şi sper să mai ţină. Progeniturile mele sunt „pur” (cum aţi spune dvs.) câmpinene, şi nepoata Silvia, elevă în clasa a XII-a, numai Oana-Ioana e predeleancă şi-mi place tare de ea că-i frumoasă (seamănă cu mine, are 1,71), are cea mai mare medie la şcoală (aici ne despărţim puţin). În Câmpina am venit prin transfer, am ales orăşelul din mai multe motive: la Galaţi nu aveam voie, că n-aveam locuinţă şi n-aveam locuinţă fiindcă n-aveam serviciu; aşa era pe atunci în oraşele „mari”; de Câmpina, pe care n-o văzusem niciodată, ştiam că e la intrarea în Valea Prahovei, fapt care rezonează excelent; mai ştiam că aici a trăit Hasdeu şi este castelul „Julia Hasdeu”; ştiam de Nicolae Grigorescu; că e ceva cu petrolul; că se afla echipa de fotbal „Poiana Câmpina”. Am fost înfiat de Câmpina şi am trecut şi trec prin tot ce trece un fiu, cu bune şi rele.
- Aţi fost unul dintre cei mai buni profesori de limba şi literatura română. Cum priviţi acum cei 31 de ani petrecuţi la catedra Colegiului „Nicolae Grigorescu”?
- La concursul pentru ocuparea postului la liceul „Nicolae Grigorescu” am obţinut o medie incredibilă. N-am auzit să mai fi luat cineva în altă parte un asemenea punctaj. Eram privit ca o minune, după care firea mea independentă m-a pus în conflict cu conducerea de stat şi de partid. Au vrut să mă mute la… Sfânta Ana! Ceva reparaţie s-a produs în democraţia noastră „capitalistă de cumetrie”. Primăria şi Consiliul Local m-au evaluat pozitiv.
- Cum apreciaţi literatura română din vremurile actuale şi ce fel de critică vă inspiră tinerele talente?
- Ba asta e întrebarea cea mai grea. Pentru răspuns necesar ar fi nevoie de timp şi spaţiu mult. Le reduc la minimum minimorum. Care „vremuri actuale”? După revoluţiune, au fost reconsideraţi scriitori, s-a tradus enorm, de multe ori cărţi mediocre. Nouăzeciştii noştri au început să-şi facă de cap, minimalism, erotism, sexualism, apocalipsm. Au început să facă harcea-parcea (să „revizuiască”) pe cei consideraţi „colaboraţionişti”. Nu s-a impus nicio valoare. Tot unii veniţi de mai înainte s-au aşezat în frunte, fără să fi arătat un dram de disidenţă şi de scrieri „de sertar”, dimpotrivă; au devenit sinecurişti, s-au poziţionat în găşti, au pus mâna pe frâie. Abia după 2000 treburile s-au mai îmbunătăţit. La Câmpina, mersul literar a fost şi încă, parcă, mai este satisfăcător. Galele APLER (s-au dus), Cercul „Geo Bogza”, Cenaclu (în stingere) care organizează o dată pe an “Maratonul poeziei” şi concurs naţional de poezie, două publicaţii literare (Revista Nouă şi Urmuz, hărnicite mai ales de Florin Dochia, păcat că nu se poate face o selecţie valorică mai riguroasă), de pagini literare n-a dus lipsă nici Oglinda literară. De curând s-a instituit aici, la Câmpina, Societatea Scriitorilor Prahoveni, încă nu-i vedem efectele. Extracâmpinenii privesc situaţia cu nervozitate ascunsă. Sprijinul local este de bun augur. S-au finanţat cărţi ale localnicilor, Patrimoniu şi-a propus sine die să editeze o carte Scriitori prahoveni. Emulaţie care a mai slăbit, dar este deasupra oricărei zone prahovene şi s-ar putea spune şi deasupra altor zone…
La întrebarea ce fel de critică îmi inspiră tinerele talente, răspund: o critică dreaptă. Întâi că „tinerii” sunt pe la vârsta a doua, apoi talentele, repet, e un termen pretenţios. Cei cu adevărat tineri, nu ies în faţă, n-ai de unde şti ce capacitate au. Am luat cunoştinţă de concursuri de poezie ale unor elevi, să-mi fie cu iertare cuvântul poezie e abuziv. Nu cunosc nici o persoană până la vârsta de 30 de ani, care să dea măcar speranţe. Aşteptăm. E datoria criticii să-i detecteze dacă se lasă văzuţi.
- La ce lucraţi acum? Ce planuri literare aveţi?
- Zilele astea apare, cu o întârziere dezagreabilă (editurile sunt catastrofice), studiul „Hortensia Papadat-Bengescu şi literatura europeană”. Sincer, e o cărticică unică, nu s-a mai scris la noi aşa ceva: despre un scriitor român raportat la toată literatura europeană. Chiar Eminescu a fost relaţionat în lucrări separate, cu antichitatea greco-latină, cu Leopardi, sau cu literatura indiană. Atenţie, asta nu înseamnă că volumaşul meu, dacă e singular e şi bun! Acum lucrez la un roman. Fără alte destăinuiri. 
- Ce iubeşte cel mai mult Constantin Trandafir?
- Iubire aşa în general? Dar, vorba lui Ion Băieşu, iubirea e un lucru foarte mare. Eu am o opinie specială despre iubire şi nu-i locul şi cazul să o explic aici. Dacă e să folosesc vocabula cu conotaţia ei excesivă, iubesc cel mai mult ce-am spus: cititul cărţilor. Altminteri am satisfacţii mari în situaţii dintre cele mai cotidiene, sunt prietenos, am simpatii, dar şi detest, fără să-mi pierd firea, multe „răotăţi” (vorba cronicarului) ale acestei lumi. Îmi place, de exemplu, şi convorbirea de faţă.
Andreea Ştefan

Karpatia Horse Show 2016: performanță, spectacol ecvestru, atracție turistică, cultură și entertainment!

A început numărătoarea inversă pentru cel mai exclusivist eveniment hipic al anului: Karpatia Horse Show, ediția a III-a. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 septembrie-2 octombrie, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova, şi se adresează atât iubitorilor de cai şi pasionaţilor de echitaţie, cât și celor care apreciază farmecul domeniilor nobiliare și doresc experiențe inedite, organizatorii pregătind anul acesta o serie de activități conexe menite să redea viața domeniului de 130 de hectare.
Pe lângă spectacolul ecvestru, spectatorii vor avea posibilitatea să se iniţieze în arta călăriei şi să petreacă împreună cu prietenii ori familia un week-end într-un cadru destins şi relaxat cu zone special amenajate de food&entertainment.


Copiii se vor bucura și ei de jocuri, ateliere creative și premii surpriză. Printre multe alte activități destinate lor, dar și adulților, vor avea loc prezentări de ogari, parade de maşini de epocă și trăsuri cu patru cai, sesiuni foto, workshop-uri, expoziții  și discuţii interactive pe teme legate de tradiţia echitaţiei în România sau despre influența domeniului în arhitectură.
Vineri, 30 septembrie accesul este gratuit, iar în zilele de 1 și 2  octombrie, accesul se face pe baza biletului sau abonamentului. Copiii sub 10 ani au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult. Fiecare dintre cele trei zile de concurs va începe la ora 10.00 şi se va încheia în jurul orei 18.00.
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la intrare sau online.

Lansarea unei cărți cu scrieri ale Sf. Toma de Aquino la Biserica romano-catolică din Câmpina

La biserica romano-catolică ”Sf. Anton de Padova” din orașul nostru, după slujba de duminică seara, a avut loc lansarea unei cărți conținând scrieri ale cunoscutului filosof și teolog catolic, Sf. Toma de Aquino, cel care a trăit în secolul al XIII-lea și a avut o mare înrâurire asupra filosofiei Evului Mediu. Cartea se numește ”Expunere la simbolul apostolilor” și prezintă comentariile publice ale lui Toma de Aquino în legătură cu actul de identitate al creștinilor catolici: Crezul. Primul tiraj al lucrării a fost epuizat, iar în prezent, Editura Polirom, unde a văzut lumina tiparului cartea, se pregătește pentru al doilea tiraj. Traducerea din latină, un generos studiu introductiv și notele de subsol aparțin lui Wilhelm Dancă (decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, membru corespondent al Academiei Române), unul dintre cei mai cunoscuți teologi romano-catolici din România. 


”Toma de Aquino a comentat simbolul apostolic pentru un public în egală măsură religios și laic, oferind o sinteză simplă, didactică și exemplară a credinței creștine. Împărțirea în articuli a conținutului simbolului îi oferă lui Toma posibilitatea de a enumera, alături de sensurile explicite ale credinței, și seria ereziilor la care ele răspund implicit, fie că este vorba despre erezii ale primelor secole creștine, reținute de teologia medievală ca erori posibile ale interpretării doctrinale, fie despre polemici filosofico-teologice ale scolasticii secolului al XIII-lea. […] Simbolurile creștine au apărut în contextul pastoral al celebrării botezului. În acest context, Biserica apostolică (catolică – n.red.), a simțit nevoia să adune esențialul credinței sale în rezumate organice și articulate, în formule scurte și normative, pentru a le încredința candidaților la botez. Aceste sinteze ale credinței au fost numite ”mărturisiri de credință”, ”crez” sau ”simboluri ale credinței”. De-a lungul secolelor, au apărut mai multe simboluri ale credinței ca răspuns la nevoile pastorale ale Bisericii: simbolul apostolilor, simbolurile primelor concilii ecumenice, mărturisirile de credință ale unor concilii ale Bisericii din Apus sau ale unor papi. […] Sfântul Toma a cunoscut și a aprofundat simbolurile credinței în comentariile sale. Dintre toate, pe unul singur l-a comentat în mod complet, articol cu articol, și anume simbolul apostolilor”, scrie Wilhelm Dancă în prefața cărții. (A.B.)

EVENIMENT CULTURAL. 110 ani de la înfiinţarea Bibliotecii publice la Câmpina

Cu o puternică tradiție culturală, marcată de unele dintre personalitățile reprezentative ale culturii românești, Câmpina se poate lăuda cu o primă bibliotecă publică încă din anul 1906. Anul acesta se împlinesc 110 ani de când a fost înființată biblioteca populară, de către un comitet ce îl avea drept președinte chiar pe B.P. Hasdeu, având la bază o donație a doctorului C.I. Istrati și a prietenilor săi, intelectuali ai perioadei respective și mari personalități ale culturii romanești. Sediul acestei biblioteci era în localul Școlii de Băieți nr.1. La momentul acela, biblioteca deținea aproximativ 4500 de volume și câteva zeci de abonamente la ziarele vremii. La stăruința directorului școlii, institutorul Anastasie Scripcă, și a soției sale, Maria Scripcă, fondul de carte se îmbogățește în fiecare an, prin achiziții și, mai ales, donații. În timpul primului război mondial, sub ocupație germană, biblioteca este devastată, dar prin munca soților Scripcă, instituția este refăcută, ajungând ca în 1929 să posede 6000 de volume și abonamente la aproximativ 30 de periodice. Din anul 1948, activitatea bibliotecii se întrerupe, fondul de carte fiind distrus în război.
Biblioteca Municipală „Dr.C.I. Istrati” împlinește anul acesta 67 de ani de existență. Ea a început să funcționeze în anul 1949, sub denumirea de „Biblioteca căminului cultural”. 
Schimbând denumiri și sedii, biblioteca de astăzi a avut o istorie zbuciumată, dar a reușit să depăşească momentele grele prin dragostea de carte a celor care au slujit-o de-a lungul anilor. 
Continuatoare a tradiției inițiate de dr. C.I. Istrati, Biblioteca Municipală Câmpina deţine la ora actuală un număr de 82.000 de volume (dintre care 11.000 în limba engleză) din toate domeniile cunoşterii, organizate în sistem CZU (Clasificarea Zecimală Universală este o schemă întrebuințată în biblioteci pentru clasificarea documentelor în funcție de subiectele pe care le tratează).


„Ziua Bibliotecii” este denumirea evenimentului care va marca cei 110 ani de existenţă a unei biblioteci publice în Câmpina şi 67 de ani de existenţă a bibliotecii actuale. 
Acesta se va desfăşura vineri, 30 septembrie, începând cu ora 14.00. În cadrul manifestării vor fi premiaţi cu diplome şi cărţi cei mai fideli cititori, atât copii cât şi adulţi. Istoricul Alin Ciupală va susţine o prelegere cu tema „Biblioteca din Câmpina - file de istorie”. Nu vor lipsi nici lansările de carte. Este vorba despre Venera Badea - „Dincolo de cuvinte”; Elena Corina Cernica - „Mit şi simbol în proza fantastică românescă. I. L. Caragiale, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu”; Ștefan Al.-Sașa - „Cântece de lăutar pribeag” și Florin Dochia - „Stare de lectură (2)”. Se vor strecura, spre încântarea auditoriului, momente muzicale susținute de Venera Badea și Ștefan Al.-Sașa. Pictorița Corina Chirilă va expune lucrările incluse în volumul de poezie al Venerei Badea, „Dincolo de cuvinte”.
Liliana Ene

50 de ani de căsnicie aniversaţi de dascălii Mihai şi Doina Cosmineanu

În prezent, în oraşul nostru s-a format o importantă comunitate de cadre didactice care, după o viaţă întreagă de trudă pe ogoarele învăţământului câmpinean, se bucură acum de anii liniştiţi ai pensionării. Decanul de vârstă al acestora este venerabilul şi respectatul profesor Cristian Spulber, care a împlinit anul acesta 90 de ani. În viaţa acestor sute de învăţători şi profesori care au educat de-a lungul carierei mii de elevi se petrec, din când în când, evenimente ce nu pot fi trecute cu vederea. Un astfel de eveniment este Nunta de Aur a soţilor Mihai şi Doina Cosmineanu, sărbătorită recent. 
Mihai Cosmineanu, cunoscut ca eminent profesor de istorie, a predat la Şcoala Generală din Telega, la Liceul Forestier şi la Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr”. Soţia sa, Doina, excelentă învăţătoare, deşi este pensionată de câţiva ani, datorită profesionalismului de care dă dovadă, este mereu solicitată să preia câte o clasă la şcolile din Telega ori din oraş. Aceşti dascăli cu vocaţie pentru meseria lor au ştiut să-şi crească cei trei copii cu multă grijă, dându-le o educaţie deosebită şi îndrumându-le paşii spre realizări depline în viaţă. Fiul lor, Iulian, de profesie inginer, este un prosper om de afaceri. Sora lui, Florentina, tot inginer, a câştigat la Loteria Vizelor posibilitatea să emigreze în America, stabilindu-se în Los Angeles. Acolo a cunoscut un clujean, Daniel Marcu, mare specialist în IT, cu care s-a căsătorit. Daniel Marcu, un nume cu care clujenii se mândresc, este inventatorul unor programe de traducere prin computer din 80 de limbi străine. Şi-a brevetat invenţiile şi are firme în America, China, Japonia şi pe alte meleaguri, unde programele lui sunt foarte apreciate. Cei doi soţi au două fetiţe  - Zara şi Maia, care deşi sunt născute şi crescute în America, vorbesc româneşte şi se simt foarte bine când vin în vizită la bunici. Fiica cea mică a soţilor Cosmineanu, Mihaela, a urmat drumul părinţilor săi, absolvind Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, secţia Limbă latină, greacă şi română şi predă la un liceu din capitală, unde s-a afirmat prin înregistrarea unor rezultate deosebite.
Familia Cosmineanu are rădăcini puternice în satul Meliceşti, care aparţine comunei Telega. Străbunicul profesorului Cosmineanu era dascăl în sat, iar soţia sa, dăscăliţa - cum îi spuneau în familie, care a trăit aproape 100 de ani, îi păstra cu multă grijă o bibliotecă cu zeci de cărţi bisericeşti în slavonă şi română, unele vechi din secolele XVI – XVII, adevărate rarităţi bibliofile. În casa străbunicii exista şi un bust de marmură al împăratului Napoleon, rătăcit în acest pitoresc sat de munte, pe care Mihai îl privea mereu cu admiraţie, poate de aici venindu-i preţuirea pentru istorie şi îndemnul de a da admitere la Facultatea de Istorie din Iaşi. Părinţii lui, Petre şi Aurica, i-au lăsat moştenire o căsuţă îngrijită şi multe livezi, locul în care soţii Cosmineanu şi-au crescut copiii şi de care sunt foarte ataşaţi acum şi nepoţii lor, fetele lui Iulian, Maria şi Ioana, venind aici în fiecare vacanţă pentru a îngriji livada din jurul casei bătrâneşti. 
La petrecerea organizată de fiica lor, Mihaela, cu prilejul sărbătoririi Nunţii de Aur, soţii Cosmineanu au primit cu mare bucurie anunţul de logodnă a nepoatei lor, Maria. Un motiv în plus să le urăm viaţă lungă şi să îi vedem curând străbunici!  
Alin CIUPALĂ

„OSCAR, ŞARPELE HOINAR” LA CÂMPINA

Elevii Şcolii Centrale vor să meargă pe jos alături de „Oscar, şarpele hoinar!”
  
Aproximativ o sută de elevi ai Şcolii Gimnaziale Centrale (cinci clase din  învăţământul primar) se vor implica, timp de două săptămâni (19-30 septembrie), într-un proiect interesant şi distractiv. 


Proiectul „OSCAR, şarpele hoinar” încurajează elevii, părinţii şi cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau să folosească în comun aceeaşi maşină atunci când se deplasează la şi de la şcoală. Acest „proiect-joc” îşi propune să combată o serie de percepţii negative privind deplasarea şi siguranţa în trafic şi să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive şi sănătoase, atât pentru copii,cât şi pentru părinţi.


„OSCAR, ŞARPELE HOINAR” a ajuns la cea de-a 3-a ediţie şi va debuta, ca şi în anii precedenţi, sub egida Săptămânii Europene a Mobilităţii. Peste 13.000 elevi s-au înscris pentru a lua parte la „OSCAR, ŞARPELE HOINAR”, versiunea campaniei Traffic Snake Game (TSG) în România. 
Campania se organizează în paralel în 20 de ţări europene, iar România ocupă primul loc după doi ani de desfăşurare, înscriind cel mai mare număr de şcoli, realizând economii importante de combustibili şi emisii de CO2.
După ediţiile 2014 şi 2015, „OSCAR, ŞARPELE HOINAR” a înregistrat rezultate record - economii de 21.132 kg CO2 şi 122.861 km deplasări sustenabile (km care nu au mai fost parcurşi cu maşina).
Implementarea campaniei europene „Traffic Snake” în Şcoala Centrală a pornit din dorinţa de a orienta elevii spre modalităţi sănătoase şi revigorante de deplasare, pentru a-i  învăţa  cum pot ajuta ca mediul să fie cât mai puţin poluat.
Coordonator proiect: prof.inv.primar Laura Iordache 

CS Câmpina continuă seria evoluţiilor foarte bune

FOTBAL - Campionatul Judeţean de Juniori A
CSO Slănic – CS Câmpina 0-4 (0-3)

Sâmbătă, 24 septembrie, în a treia etapă a Campionatului Judeţean de Juniori A, CS Câmpina a continuat seria evoluţiilor foarte bune din acest început de sezon, învingând fără drept de apel, în deplasare la Vărbilău, pe un teren aproape impracticabil, CSO Slănic, cu 4-0. 
În prima repriză, elevii lui Roberto Opaţchi şi-au dominat adversarii pe tot parcursul celor 45 de minute, plecând la cabine cu un avantaj de trei goluri prin reuşitele lui G. Dumitru. După pauză, influenţaţi de starea din ce în ce mai proastă a gazonului şi de teama unor posibile accidentări, câmpinenii au redus turaţia motoarelor, iar gazdele au echilibrat oarecum jocul, fără să-şi creeze însă ocazii importante la poarta apărată de Buţă. În schimb, câmpinenii au mai marcat o dată prin D. Dumitru, consfinţind astfel scorul final la 4-0, un rezultat care, în condiţiile unei suprafeţe de joc decente, ar fi putut scoate în evidenţă o diferenţă mult mai mare pe tabela de marcaj. 


După primele trei etape, CS Câmpina, echipa reprezentativă a oraşului nostru, se află pe locul I cu 9 puncte din tot atâtea posibile şi un golaveraj de invidiat.
Antrenorul Roberto Opaţchi a folosit următoarea formulă de joc în deplasarea de la CSO Slănic: Buţă, Julan, Rece, Banu, Catrina, Micuţă, Cordoş, Râjnoveanu, Stancu, G. Dumitru, D. Dumitru. Au mai jucat: Badea, Cazan, Iatan, Călugăru, Vlad şi Ştefan.

Rezultatele etapei a III-a:
CSO Slănic – CS Câmpina 0-4
Gloria Vâlcăneşti – Viitorul G. Vitioarei 3-5
CS Cornu – Tricolorul Breaza 4-3
CS Brazi – Petrolistul Boldeşti 4-2
Avântul Măneciu – Unirea Urlaţi 2-5
Următoarea etapă va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, cu următorul program:
CS Câmpina – Avântul Măneciu
Petrolistul Boldeşti – Gloria Vâlcăneşti
Unirea Urlaţi – CS Brazi
Tricolorul Breaza – CSO Slănic
Viitorul G. Vitioarei – CS Cornu
Meciul câmpinenilor va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura pe terenul sintetic de la Căminele Petrol. 

Vizita arhiducelui Francisc Ferdinand la Peleş în 1909. O IDILĂ LA CASTEL

Veacul trecut a fost momentul de redeşteptare şi regenerare pentru amorţitul şi obiditul neam românesc, aflat sub povara necazurilor aduse de străinii cotropitori. Revoluţia lui Tudor din Vladimiri, conjuraţii şi mişcări politice, programe de reforme şi constituţii marchează începutul acestui amplu program de schimbări, puternic influenţat de ideile novatoare care circulau prin Europa. O serie de bărbaţi luminaţi, care provin din familiile vechilor boieri, dar şi din rândul târgoveţilor sau al ţărănimii, îşi dedică viaţa, opera şi uneori averea pentru propăşirea naţiei. Emblematice pentru năzuinţele românilor sunt cântecele şi poeziile patriotice de atunci: „Marşul anului 1848” al lui Andrei Mureşanu, care începe cu celebrul vers „Deşteaptă-te, române!”, „Hora Unirii” a lui Alecsandri, „Imnul” bucovineanului Ciprian Porumbescu – „Pe-al nostru steag e scris Unire” şi „Doina” de revoltă şi durere a celui mai român dintre români, poetul şi ziaristul luptător Eminescu. 
Formarea statului naţional era numai prima etapă din drumul anevoios spre independenţa şi unirea tuturor românilor. Iscusite mişcări politice pe plan intern şi bine conduse mişcări diplomatice în străinătate sunt încununate de reuşita aducerii la conducerea ţării, în 1866, a dinastiei străine, fundamentul făuririi României moderne. Ideea întronării unui principe străin a fost discutată şi în perioada Divanurilor ad-hoc şi numai opoziţia furibundă a Rusiei ţariste la Conferinţa de la Paris a blocat această pozitivă iniţiativă. Alexandru Ioan Cuza a scris odată protectorului său de la Paris, Împăratul Napoleon al III-lea, că tot timpul cât a guvernat, s-a considerat „înlocuitorul vremelnic al principelui străin”. Venirea la 10 mai 1866 a unui prinţ din familia regală a Prusiei, văr cu Împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, a eliminat amestecul Rusiei în politica statului român şi a oprit pasul pe care cancelaria ţaristă urma să-l facă în Balcani, trecând de la statutul de putere protectoare a Principatelor Române la cel de putere suzerană, asigurându-şi pe vecie stăpânirea Dunării şi a Mării Negre. 
Carol I, înzestrat cu alese calităţi, a fost omul providenţial, venit la ceas de cumpănă să-şi asume răspunderea pentru destinul neamului românesc. Timp de 48 de ani a domnit aşa cum s-a angajat. După amenajarea la poalele munţilor a splendidei reşedinţe de vacanţă, amplasată pe moşia Piatra Arsă, tradiţiile de ospitalitate s-au menţinut, Carol lăsând în anumite zile accesul liber al publicului în castel. Castelul Peleş a fost vizitat şi de mari personalităţi ale epocii. Prinţi, regi, împăraţi au venit să-şi aducă omagiile suveranilor noştri: Regele Angliei – Eduard al VII-lea, Regele Gustav al VI-lea al Suediei, viitorul împărat Wilhelm I şi aliatul Regelui Carol, Franz Josef, împăratul Austro-Ungariei. Franz Josef, ultimul vlăstar din moştenirea lui Carol cel Mare, a venit la Sinaia în septembrie 1896, după inaugurarea canalului navigabil pe Dunăre, la Porţile de Fier. O fotografie de epocă din arhivele castelului îl prezintă la Peleş încadrat de Regele Carol I, Principele moştenitor, Regina Elisabeta, Principesa Maria şi Ducele Alfred de Edinburg, tatăl viitoarei regine. 
România, membră din 1883 în Tripla Alianţă, avea un tratat secret cu Austro-Ungaria, care garanta că în caz de conflict cu Rusia, va primi înapoi Basarabia răpită de ruşi în 1812 şi din nou partea de sud în 1878. Bunele relaţii care s-au dezvoltat în cadrul acestei alianţe l-au adus în vizită la Peleş şi pe moştenitorul tronului imperial, arhiducele Francisc Ferdinand. Destinul ingrat al habsburgilor a modificat succesiunea la tron. Arhiducele Rudolf, căsătorit la vârsta de 22 de ani cu Prinţesa Ştefania, a doua fiică a Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, a avut un sfârşit tragic, rămas în istorie cu numele de „tragedia de la Mayerling”, sinuciderea lui Rudolf fiind mult comentată în epocă. În această conjunctură, moştenitor al tronului a fost proclamat arhiducele Carol Ludovic, fratele Împăratului Francisc Josef I. Acesta, încetând din viaţă în anul 1896, prerogativele de moştenitor al coroanei habsburgice au trecut asupra fiului său mai mare, arhiducele Francisc Ferdinand d’Este. În 1894, la o recepţie la Praga, la care participa toată elita oraşului, a făcut cunoştinţă cu contesa Sofia Chotek, a cincea fiică a contelui Chotek, ministru plenipotenţiar în serviciul diplomatic al monarhiei. Nu era nici frumoasă, nici bogată, în schimb era de obârşie veche, o fată înaltă, subţire, cu ochi mari negri şi părul bogat. A fost o dragoste la prima vedere, care se va încheia cu o căsătorie. În urma intervenţiei papale, împăratul Franz Josef decide să-şi sacrifice principiile şi să admită căsătoria prinţului moştenitor, punând însă o gravă condiţie, prin care contesa Sofia nu putea avea niciun rol la curtea împărătească, iar copiii rezultaţi din această căsătorie nu vor avea niciun drept la moştenirea tronului imperial. Astfel, la 1 iulie 1900 s-a putut săvârşi căsătoria. 
De atunci, o prăpastie s-a deschis între împărat şi noul moştenitor al tronului. Încet, încet arhiducele Francisc Ferdinand încerca să construiscă un nou sistem de guvernare care să modernizeze retrogradul şi birocraticul imperiu habsburgic. Atunci apare ideea federalizării imperiului şi o nouă Constituţie democrată. Ideea federalizării, respinsă vehement de unguri, beneficirii politicii dualiste a lui Franz Josef, l-a făcut pe moştenitorul tronului foarte popular între români.
Partizan al principiului de federalizare a popoarelor din monarhia habsburgică, care să le dea posibilitatea de a se administra şi instrui singure în limba lor maternă, arhiducele Francisc Ferdinand, presimţind profundele nemulţumiri mai ales printre unguri, a dus o politică de apropiere de românii din Transilvania. O idee extravagantă, lansată de anturajul lui Francisc Ferdinand era aceea ca Regatul Român să se încorporeze sub steagul Habsburgilor ca stat vasal. În cadrul acestei utopice realizări, Francisc Ferdinand va face o vizită familiei regale române la Sinaia, în vara anului 1909. Încercarea lui de a instaura trialismul în guvernarea imperiului prin polarizarea populaţiei româneşti şi slave într-un factor de putere care să echilibeze tendinţele de hegemonie ale maghiarilor, l-a făcut să întreprindă o serie de călătorii în România şi în Balcani. Una din aceste vizite a avut şi implicaţii mai romantice. La recepţiile organizate la Castelul Peleş, moştenitorul coroanei habsburgice a cunoscut o frumoasă româncă, Melania. Frumoasele surori Melania şi Lucreţia Ionescu, fetele unui notar dintr-un sat ardelenesc, fuseseră invitate de mătuşa lor, Marilena Bocu, fiica primarului din Sinaia, într-o vacanţă în frumoasa staţiune. Arhiducele Francisc Ferdinand şi soţia sa, ducesa Sofia de Hohenberg, se aflau la Castelul Peleş într-o scurtă vacanţă, o vizită de plăcere dar şi diplomatică, menită să atenueze asperităţile provocate de intensa politică de maghiarizare a românilor din Transilvania. Prezentată de mătuşa sa întregii familii regale cu ocazia festivităţilor ce aveau loc în onoarea oaspetelui, frumoasa ardeleancă de pe Valea Crişului Alb a făcut o puternică impresie. Ţinând-o de mâna, regina o conduse pe Melania în faţa arhiducelui, prezentând-o: „Iată o frumoasă fată din imperiul Alteţelor Voastre, care a venit pe pământul Ţării Româneşti”. Au schimbat câteva fraze de convenienţă şi falnicul habsburg a fost atras de frumuseţea şi graţia tinerei îmbrăcate în portul românesc de pădureancă. În cele câteva zile petrecute la Sinaia, între 10 şi 13 iulie, aproape că nu s-au despărţit. Modesta fată de notar, invitată zilnic la palat la toate festivităţile, a fost obiectul celui mai viu interes. Inteligentă, plină de originalitate, tact şi bun simţ, a făcut senzaţie în înalta societate de la Peleş, vorbind perfect maghiara şi germana. Habsburgul, afemeiat ca toţi strămoşii săi, se aprinsese în mod vizibil. Pe 13 iulie, la plecarea din gara Sinaia, Francisc Ferdinand s-a adresat în auzul tuturor: „Sunt fericit că am cunoscut aici pe cea mai frumoasă supusă a mea. Sper că am să te revăd curând la Viena, unde te invit să vii!”


Ziariştii unguri şi români se grăbeau s-o intervieveze pe frumoasa necunoscută. În presa maghiară s-a comentat nefavorabil că, pe 12 iulie, moştenitorul tronului a primit o delegaţie a românilor ardeleni, condusă de dr. Ion Scurtu şi că arhiducele le-a declarat că are cunoştinţă despre durerile lor: „Ştiu de asemenea că românii au fost întotdeauna credincioşi Casei Habsburgilor şi fiţi siguri că veţi căpăta dreptate”. În Transilvania, Melania Ionescu, a devenit eroina zilei. Dr. Ion Scurtu afirma că „domnişoara Melania a contribuit prin cuvintele ei înţelepte şi prin asigurarea atât de drăgălaş rostită în faţa moştenitorului, înspre îmbunătăţirea sorţii românilor mai mult decât o ceată întreagă de fruntaşi politic”.  
Peleşul se pare că nu a purtat niciodată noroc îndrăgostiţilor. Cum se întâmplase mai înainte şi cu prinţul moştenitor Ferdinand şi Elena Văcărescu, şi această idilă înfiripată pe parcursul unei săptămâni de vacanţă a avut un sfârşit trist. În decembrie 1909, poşta aducea în casa notarului un pachet care avea imprimată stema habsburgică. Cuprindea o fotografie cu autograf a lui Francisc Ferdinand, încadrată în aur şi pietre preţioase. În mai 1910, Melania Ionescu încearcă să meargă în vizită la curtea arhiducelui, dar vigilenta Ducesă de Hohenberg o anunţă cu diplomaţie că s-au stabilit în reşedinţa de la ţară şi că audienţa nu este posibilă. Soţia lui Francisc Ferdinand a făcut tot posibilul pentru a evita o nouă întâlnire între soţul ei şi frumoasa româncă. În toamna anului 1911, un atac de meningită curma prea de timpuriu viaţa inimoasei tinere, căreia ziarul „Tribuna” îi făcea un amplu necrolog: „A murit în vârstă de abia 22 de ani. Cine îşi mai aduce aminte cum, acum doi ani, a fermecat chiar pe arhiducele nostru moştenitor, la Sinaia, unde în faţa familiei regale române a spus despre românii ardeleni cuvinte inspirate de un curaj care ne-a făcut tuturor o atât de înălţătoare impresie”. Talentată scriitoare, mătuşa ei, Marilena Bocu, scria: „Copila modestă de la poalele Muntelui Găina, în candoarea ei, a cutezat să spuie moştenitorului tronului austro-ungar adevăruri pe care un diplomat ar fi stat la îndoială să le spună”.
Speranţele puse de români în Francisc Ferdinand, în care vedeau un viitor cârmuitor luminat al învechitului imperiu, i-au creat moştenitorului o mare simpatie între locuitorii Transilvaniei, ţesându-se în jurul lui o întreagă legendă. Atracţia faţă de frumoasa Melania Ionescu se înscrie tot în această relaţie specială care ar fi avut precise scopuri politice. Renunţarea la ideea federalistă, înlocuită cu trialismul, formarea unui regat al Iliriei din Sarmaţia, Bosnia, Croaţia, care să înfrunte Budapesta, l-au făcut total nepopular între politicienii maghiari şi i-au diminuat simpatiile şi în rândul românilor. Gazetarul Ion Grecu publică la 9 ianuarie 1915, în ziarul „Adevărul”, articolul „Distrugerea unei legende”: „Habsburgii întotdeauna au dezminţit nădejdile puse de ei şi poate nici arhiducele Franz Ferdinand n-ar fi alcătuit o excepţie. Poate nici domnia lui n-ar fi însemnat o eră nouă pentru românii de peste munţi care, în presupusul lor prieten, au pierdut pe probabilul duşman de mâine”. 
Francisc Ferdinand, un ambiţios izolat la curtea imperială, bărbat energic, a ştiut să trezească în milioanele cetăţenilor monarhiei habsburgice, credinţă şi nădejde într-o schimbare, fără să aducă însă nimic pozitiv în situaţia românilor din România austro-ungară. Cum scrie un contemporan, Hermann Wendel: „Înţepenit cu credinţa graţiei divine, el resimţea dureros sfârşitul feudalismului şi absolutismului, se gândea zilnic la un mijloc de a înfrânge pofta de putere a castei dominante maghiare. Dar lui îi era de măreţia casei arhiducale, nu de libertatea popoarelor”.
Alin CIUPALĂ
Bibliografie:
1. Ion Rusu Abrudeanu, „Îndrăgostirea unui Habsburg de o frumoasă româncă din Ardeal”, Ed. Cartea Românească, 1928
2. Constantin Graur, „Cu privire la Franz Ferdinand”, Ed. Adevărul, 1935
3. Cartea Unirii – 1918-1928, Ed. Luceafărul, Bucureşti

23 septembrie 2016

"Câmpina mereu curată"

Sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 10.00, Primăria Câmpina derulează campania "Câmpina mereu curată", ediţia de toamnă, proiect de implicare socială a elevilor din toate şcolile şi liceele locale, având scopul de a curăţa deşeurile din arealele naturale ale municipiului. 


Deşeurile vor fi preluate gratuit de către SC Floricon Salub SRL, societatea care administrează serviciul public de salubritate. 

20 septembrie 2016

„Serbările Toamnei” – festival sau bâlci anual?

Cea de-a noua ediție a Festivalului ”Serbările Toamnei”, deși s-a desfășurat sub semnul marelui pictor Nicolae Grigorescu, a avut tot ambianța de bâlci provincial dintr-o comună mai răsărită, atmosferă cu care ne-au obișnuit organizatorii edițiilor precedente. Înaintea evenimentului, Comisia de cultură a Consiliului Local își exprimase public dorința ca formatul celei mai importante sărbători a orașului să se schimbe, iar festivalul, fără a deveni unul elitist (vorbim, totuși, despre o manifestare populară), să pună accent mai mult pe latura cultural-artistică, educativă, nu doar pe cea a consumismului bahico-pantagruelic încurajat prin tradiționalele terase-berării cu tot felul de preparate la grătar, asezonat cu shoppingul ieftin din nelipsitele tonete cu tricouri, pielărie, blănărie și gablonzuri. 


Anul acesta ar fi fost o foarte bună oportunitate pentru schimbare și pentru promovarea unui nou format, cu atât mai mult cu cât patronajul spiritual al manifestărilor din week-end era eminamente artistic, ediția a noua a festivalului desfășurându-se sub pecetea ”pictorului național”, marele Nicolae Grigorescu. 


A deranjat, de asemenea, și faptul că în fiecare an vedem aceleași lucruri. La început, pe traseul Hotel Muntenia – scena de spectacole, o defilare a autorităților administrației publice locale împreună cu invitații lor: reprezentanți ai Prefecturii, ai Primăriei Ploiești, primarii unor localități din zona Câmpina și de pe Valea Prahovei, reprezentanții orașelor înfrățite cu Câmpina etc. Apoi, onorurile Asociației ”Tradiția militară” (organizație prezentă și anul trecut), câteva mașini de epocă, fanfara Centrului Cultural Județean, ”statui vii”, face-painting, un simpozion la Casa de Cultură, adică ingredientele aceleiași rețete care riscă tot mai mult să cadă în desuetudine. 

Noi cu Grigorescu, noi fără Grigorescu
Supărat probabil pe atmosfera de bâlci a festivalului, pe faptul că tușa sa nu se dorea a fi accentuată, deși evenimentul era desfășurat declarat sub semnul său, se pare că spiritul marelui Grigorescu a anulat mult anunțata expunere publică a schițelor grigoresciene câștigate de municipalitate după 15 ani de războaie juridice cu Muzeul Național de Artă din București. 


Așa că amprenta marelui maestru al penelului a fost dată doar de participarea câtorva pictori invitați (ne-am fi bucurat să vedem mai mulți pictori locali), precum și de simpozionul de la Casa de Cultură ”Geo Bogza”, intitulat ”Pictura câmpineană de la Grigorescu până în zilele noastre”. După ce s-au întors anul trecut acasă, cele 202 schițe și desene semnate de Nicolae Grigorescu (realizate în creion, peniță și laviu), urmau a fi expuse la etajul Casei Căsătoriilor, dar mai sunt multe amenajări de făcut acestui spațiu până când el va putea găzdui în siguranță lucrările pe care Primăria Câmpina le-a cumpărat cu 600.000 de lei, în 1939, de la nepotul marelui pictor. 

Inflație de invitați pentru puțini spectatori
Anul acesta, au onorat invitația municipalității câmpinene o mulțime de personalități publice: reprezentanți ai capitalei județului, parlamentari, primari ai localităților din jurul Câmpinei. La defilarea de la deschiderea festivalului au participat mai multe oficialități decât în alți ani, s-a văzut cu ochiul liber acest lucru. Nu a mai venit prefectul județului, dar au venit o mulțime de primari: Emanoil Savin din Bușteni, Gheorghe Stoica din Bănești, Gheorghe Ilie din Telega, Cornel Nanu - Cornu, Adrian Ungureanu – Brebu, Lucian Costea - Valea Doftanei, plus viceprimarul Ploieștiului. De asemenea, trei deputați din Parlamentul României (Grațiela Gavrilescu, George Ionescu și Virgil Guran), delegații din localitățile înfrățite cu Câmpina: Cimișlia din Republica Moldova (condusă de primarul Gheorghe Răileanu) și Kumanovo (condusă de viceprimarul celui de-al doilea oraș ca mărime din Republica Macedonia). 


În cuvântul său de deschidere, înainte de a declara deschisă a noua ediție a Festivalului ”Serbările Toamnei”, primarul Horia Tiseanu a subliniat numărul mare de invitați prezenți pe scenă, atribuind acest fapt importanței ”polului Câmpina”. Se cuvine să amintim, de asemenea, că, cel puțin la deschiderea festivalului, câmpinenii au venit în număr mai mic, în comparație cu alți ani, cu toate că vremea a fost foarte frumoasă. Au mai fost prezenți mulți consilieri locali și câțiva consilieri județeni.

Premierea olimpicilor și a sportivilor
După deschiderea oficială a Festivalului, a avut loc premierea elevilor olimpici și a elevilor cu rezultate foarte bune la competițiile sportive naționale și internaționale. Premiile au fost acordate de primarul Horia Tiseanu, de Florin Frățilă, președintele Comisiei de Cultură, Învățământ și Sport a Consiliului Local Câmpina şi de membrii acesteia.  Copiii au primit câte o diplomă și un smartphone. Elevii și sportivii premiați sunt următorii:

- Adrian Andrei Enoaie (clasa a VIII-a, Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”) - premiul al II-lea la Olimpiada Națională de Fizică (profesor coordonator Cătălin Chițu)
- Ioan Radu (clasa a VIII-a, CNNG) - premiul al III-lea la Olimpiada Națională de Geografie (profesor coordonator Mihai Alecu)
- Iulia Ștefania Voicu (clasa a VII-a, Școala Centrală) - mențiune la Olimpiada Națională de Biologie (profesor coordonator Elena Lamba)
- Amalia Florescu (CNNG) - media 10.00 la bacalaureat
- Ioan Radu (CNNG) - media 10.00 la Evaluarea Națională și admiterea la liceu
- Daria Duca - locul I Cupa României (copii) la triatlon (înot, alergare pe șosea, ciclism) 
- Ioana Plăvan (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - medalie de bronz la aruncarea suliței, la Campionatul Balcanic de Juniori din Turcia; multiplă campioană națională la aruncări lungi (juniori și tineret); vicecampioană națională la seniori (profesor coordonator Nicolae Pavel)
- Andreea Lungu (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - campioană națională la aruncarea discului la juniori III și vicecampioană națională la juniori II (profesor Mihaela Marin)
- Marius Vasile (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - campion național la aruncarea discului (juniori II și III), vicecampion național la aruncarea greutății (antrenor Jenica Bran)
- Vlad Bădescu (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampion național la săritura în lungime (juniori III), (antrenor Jenica Bran)
- Silviu Marin (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampion național la decatlon (antrenor Jenica Bran)
- Iulia Cristea (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampioană națională la biatlon - copii (profesor Mihaela Marin)
- Leonard Văcărescu (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampion național la biatlon - copii (profesor coordonator Mihaela Marin)
- Andreea Iuliana Văcaru (Clubul Sportiv Contratimp) - campioană națională natație - 50 m fluture (profesor Octavian Postolache)
- Teodor Ștefan Magda (Clubul Sportiv Contratimp) - vicecampion național natație - 100 m bras (profesor Octavian Postolache)
- Alexandru Lungu (Clubul Sportiv Baracuda) - natație, campion național cadeți (400m și 800 m liber), (profesor Gabriel Cojocaru)
- Sonia Drăgan (Clubul Sportiv Baracuda) - natație, campioană națională (copii), la 100 m liber și 200 m mixt (profesor Gabriel Cojocaru)
- Bianca Costea (Clubul Sportiv Baracuda) - natație, campioană națională (copii), la 50 m și 100 m spate (profesor Gabriel Cojocaru).

O scenă dătătoare de emoții și fiori
Organizatorii, se vede treaba, nu s-au omorât cu controlul amenajării scenei de spectacole din Centrul Civic, de vreme ce aceasta a început să se miște și să scârție din toate articulațiile, după coborârea invitaților de pe ea. Drept pentru care aceasta a fost aranjată din nou, lucru care a determinat formațiile de dansuri folclorice să evolueze în fața scenei, iar pe copiii care urmau să cînte pe scenă, să aștepte multă vreme până la consolidarea acesteia.    

Premierea în premieră a spiritului civic
Pentru prima dată, la Festivalul ”Serbările Toamnei” din anul acesta a fost premiat spiritul civic. Am putea spune că am asistat la o premiere în premieră. Cel evidențiat a fost câmpineanul Adrian Goagă, tânărul care, în luna februarie a acestui an, și-a riscat viața, aventurându-se pe apa înghețată a Lacului Bisericii, pentru a salva un copil de nouă ani și pe mătușa sa, prinși amândoi sub pojghița de gheață care s-a spart sub greutatea lor. Nici Adrian nu a avut mai mult noroc, gheața spărgându-se și sub el, dar până la urmă, toți trei au fost salvați de un pompier de la ISU Prahova - Detașamentul de pompieri Câmpina, pe numele lui, Viorel Daniel Șușu, originar din Valea Doftanei. Acesta din urmă a fost distins cu titlul de ”salvator al anului” de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Luând exemplul IGSU, executivul local s-a gîndit să-l evidențieze pe eroul fără uniformă din Câmpina, Adrian Goagă, mai ales că gestul său nu era prevăzut în fișa postului, ca în cazul pompierului salvator. Cu toate insistențele organizatorilor, Adrian Goagă nu a dorit să participe la ceremonie.


Spectacole muzicale reușite
Deși la deschiderea festivalului lumea nu s-a înghesuit, fiecare seară de spectacole a avut câteva mii de spectatori. Sâmbătă seara, au evoluat pe scena din Centrul Civic nume sonore ale showbiz-ului românesc: Adriana Deaconu, Veta Biriș, Ruby, Keo & Skizzo Skillz & Misty. Duminică seara, au încântat publicul Georgiana Crăciun, Elisabeta Turcu, Alina Eremia și Ștefan Bănică Jr, ultimul, bomboana de pe tortul festivalului, fiind prezent a doua oară la Câmpina, la Festivalul ”Serbările Toamnei”. Un festival care ar merita o schimbare la față și un format care să delecteze atât papilele gustative ale participanților, cât și sufletele acestora. 

Editorial. BĂGA-MI-AȘ PICIOARELE!

Întrebări pentru examenul de bacalaureat, faza pe reformă: 1. Justificați cele două cratime din construcția „băga-mi-aș”; 2. Explicați folosirea semnului exclamării; 3. Identificați cărui stil funcțional aparține această expresie; 4. Explicați cum un primar în funcție poate face simultan două masterate, două doctorate, pentru ca mai apoi să-și bage picioarele în ea de școală. Cercetări aplicate au arătat ce carențe enorme de comunicare au politicienii noștri. Neșcoliți în domeniu (sau în alte domenii), nu au nici cunoștințele, nici deprinderile unei comunicări publice eficiente. Ca atare, nu realizează ce important este un gest aparent banal, care poate avea un impact public major, bine speculat în sens negativ sau pozitiv. 
Primarul Pandele, unul dintre personajele pitorești și exemplarele bune de împăiat ale parvenitismului ciocoiesc dîmbovițean, din dorința subconștientă de a fi mereu deasupra celorlalți, la discursul de deschidere a anului școlar n-a găsit altă soluție decît să se cocoațe pe o catedră pentru a le vorbi copiilor de la școala generală. Niciun ziar nu a reprodus ceea ce a spus legendarul primar. Și, de altfel, nu are absolut nicio importanță. Gestul lui singur spune totul. Internetul a luat foc, pamfletele au început să curgă în presă. Semnificația absolută a gestului rămîne. Și gestul spune limpede: îmi bag picioarele în el de învățămînt. Eu sunt deasupra voastră și mă doare în c… de voi! 


Iată ce înseamnă să ai performanță în comunicare! Stilul este – și în această împrejurare – omul însuși. Copiii ăia au avut în față un strălucit model despre ce înseamnă această specie de dinozaur resuscitat care este politicianul cu doctorate dîmbovițean. Tot cu picioarele pe catedră s-au urcat si parlamentarii (în frunte cu  d-na Andronescu) care au mutat toată problema doctoratelor în interiorul Universităților. Adică au pus vulpea paznic la cotețul de găini. Exact acei oameni care au distribuit generos titluri și funcții universitare, care au girat genialitatea lucrărilor științifice ale unor pușcăriași gen Becali (asta a devenit o specie!), sunt puși acum să decidă asupra valabilității titlurilor obținute prin plagiat. Am cunoscut zilele acestea cel puțin doi oameni, încă foarte tineri, cu studii doctorale și stagii de cercetare de ani și ani în America, pe care orice universitate occidentală ar fi onorată să-i aibă printre profesorii săi, fiind cercetători de vîrf în domeniul lor. Nu și la noi, unde cei doi sunt, ca să zic așa, șomeri. Nimeni nu are nevoie de competența lor. 
Cu picioarele în interesul public au fost și transportatorii care au blocat șoselele, dar și poliția care nu am auzit să fi dat vreo amendă pentru încălcarea legilor de circulație. La fel, posturile de televiziune care, ca de fiecare dată cînd PSD este în campanie, au retrezit fantasmele dezmembrării „statului național” și pericolului soroșist. 
În general, terorismul sindical este și el un mod foarte lucrativ de a te cocoța deasupra interesului public, ștergîndu-ţi talpa pantofilor de el. Fie că e al medicilor, juriștilor, pensionarilor, profesorilor, agricultorilor sau al cui vreți. Nu există vorbă suficient de groasă și de vulgară pentru a prinde în ea toată măreția gestului pandelesc. Personaj coborît direct din Las Fierbinți în stradă și în politica românească. Plină, de altfel, de acest tip de abia coborîtori din arborii nesimțirii. De la rafinatul colecționar de artă Năstase la injuriatorul lider de opinie Chireac, de la Roșca Stănescu la Vântu, de la Badea la Gâdea și Firea (cine se-aseamănă, se-adună!), de la Tăriceanu care-și permite să insulte pe un ministru căruia nu-i ajunge din punct de vedere al competenței nici la ștaif, la Ponta care îl insultă pe Cioloș, căruia nici să-i țină umbrela cînd plouă nu e demn, la toți neica nimeni care nu se pot deplasa decît cu coloană oficială, toți elogiază intromisiunea în noi, prostimea votativă. Știu că nu există acest din urmă cuvînt, l-am inventat eu pentru că rimează cu vomitiv. Pentru că ți se face o imensă greață față de acești oameni și această situație a existenței istorice. 
Învățămîntul nostru distruge cu sistemă simțul natural al ierarhiei, înlocuindu-l cu o dezgustătoare ploconire față de cel puternic, de cel cu bani. Urmăriți care este raportul dintre Gigi Becali și vasalii săi, căci n-am cum să le zic altfel. Nu este tot guvernat de expresia vulgară din titlu? Nu înțeleg de ce politicienii trebuie să vorbească la deschiderea anului școlar. E perfect irelevant și inutil. Dar mă bucur cînd se urcă în picioare pe catedră. Măcar așa văd și copiii de primară cît sunt de mici.
Christian CRĂCIUN

Pe Calea Doftanei se poate circula în condiţii rezonabile

Imediat după finalizarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de distribuție a apei potabile de pe Calea Doftanei (mai exact, de pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Ecaterina Teodoroiu), strada care leagă municipiul nostru aproape direct de comunele Telega și Brebu ajunsese mai rău decât înainte de începerea lucrărilor amintite. Desigur, mai rău din punct de vedere  al siguranței traficului rutier, nu al dotărilor edilitare privind utilitățile publice. Iar acest lucru era cauzat de faptul că șanțul rezultat în urma finalizării acestei investiții așteptate de multă vreme fusese acoperit doar cu pietriș, nu și cu asfalt.


 Asfaltul de pe strada cu pricina nu era în regulă nici înainte de realizarea acelei lucrări, dar după finalizarea ei, era și mai afectat. De fapt, cei mai afectați au fost o vreme soferii de autoturisme care folosesc zilnic această rută în drumul lor spre casă sau serviciu. Zilele trecute, șanțul cu pricina a fost acoperit cu un strat de asfalt care permite un trafic rutier în condiții rezonabile. În aceste condiții, tot mai puțini conducători auto preferă astăzi strada Al.I. Cuza, o arteră paralelă cu Calea Doftanei și apropiată acesteia, care era folosită pe timpul lucrărilor și după terminarea lor. Dar până la turnarea peste carosabilul străzii a unui covor asafaltic care să curme și cele mai mici suferințe ale șoferilor și ale mașinilor pe care le posedă, va mai curge apă pe Doftana. Reabilitarea conductei de aducțiune de pe Calea Doftanei, lucrare ce a făcut parte dintr-un program derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și finanțat aproape 62% de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (restul fondurilor fiind asigurate de la bugetul local și de la bugetul de stat), a fost realizată corespunzător și doar cu o mică întârziere. Se pare, însă, că pentru asfaltarea completă a străzii (deci asfaltare, nu peticire), locuitorii de pe Calea Doftanei - una dintre cele mai importante artere rutiere ale Câmpinei, vor mai avea destulă vreme de așteptat.

Viorel Daniel Șușu este „salvatorul de onoare” al anului 2016

La împlinirea a 168 de ani de la glorioasa luptă din Dealul Spirii, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a sărbătorit, pe 13 Septembrie, “Ziua Pompierilor din România”, cu un viu sentiment de preţuire faţă de trecutul acestei țări, dar şi cu un puternic simţ de răspundere faţă de prezentul şi viitorul României. Eforturile muncii angajaților IGSU (jandarmi, pompieri), se  concretizează zilnic în multe fapte notabile, conducând spre un ţel nobil: salvarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor acestora şi a patrimoniului naţional, în situaţii de urgenţă. Ca în fiecare an, de Ziua Pompierilor, IGSU își evidențiază cadrele care s-au remarcat prin acțiuni de excepție, în munca de zi cu zi, în anul curent. 


Astfel, în cadrul evenimentului aniversar, conducerea IGSU i-a înmânat distincția și titlul de ”Salvatorul de onoare al anului” unui subofițer din zona Câmpina, mai exact din comuna Valea Doftanei. Este vorba despre plutonierul-major Viorel Daniel Șușu, în vârstă de 31 de ani, necăsătorit, care lucrează în structurile ISU Prahova din 2007. Este unul dintre angajații-model ai ISU Prahova, desfășurându-și activitatea ca subofițer operativ principal în cadrul Detașamentului de pompieri Câmpina. El este cel care, la începutul lunii februarie a acestui an, a salvat viața a trei oameni: un copil și două persoane adulte, într-un incident care putea avea urmări deosebit de tragice, întâmplat pe apele înghețate ale Lacului Bisericii. 
Amintim cititorilor Oglinda împrejurările în care s-a evidențiat ca un adevărat erou Viorel Daniel Șușu. Iarna trecută, prin februarie, un copil de nouă ani se plimba cu mătușa lui pe marginea Lacului Bisericii. Brusc, într-un moment de neatenție al femeii, micuțul a fugit de lângă ea, alergând pe gheața apei. La un moment dat, gheața a cedat, iar copilul a căzut în apă. Mătușa sa și un tânăr aflat pe malul lacului au încercat să îl salveze, dar au căzut și ei în apa înghețată.


Plutonierul-major Viorel Daniel Șușu făcea parte din echipajul de prim-ajutor ajuns la fața locului în urma apelului la 112. Însă el nu a mai așteptat sosirea echipei de scafandri și a sărit în apă pentru a salva copilul și cei doi adulți. Chiar pregătit pentru astfel de situații, pompierul nostru a știut că își poate risca viața (șocul termic sau niște cârcei la picioare i-ar fi fost fatali), dar a reușit să-și înfrângă instinctul de conservare care îi comanda să nu sară în apa înghețată, ascultînd până la urmă de vocea altruismului său fără margini. A fost o operațiune de salvare dificilă, mai ales că femeia era prinsă în gheață. Dar a fost o operațiune reușită, iar grație intervenției de atunci, pompierul nostru a salvat trei vieți. Drept pentru care a fost declarat de către diriguitorii IGSU, cu ocazia Zilei Pompierilor, ”Salvatorul de onoare al anului”. 
Au mai fost cazuri de angajați ai MAI, polițiști în patrulare, care au găsit genți pline cu bani uitate prin diferite locații. E lăudabilă și fapta de a declara găsirea unor sume impresionate de lei sau euro, pentru a fi înapoiate posesorilor de drept ai acestor valori, dar salvarea unei vieți (nu mai zic a două vieți), mai ales cu riscul pierderii vieții salvatorului însuși, constituie un act de curaj nebun, o nebunie frumoasă, vecină cu eroismul, care îl califică indubitabil pe Viorel Daniel Șușu drept un mare caracter, un om simplu, dar atât de bogat sufletește, care ar trebui să constituie un model pentru tinerii din ziua de azi, ca și pentru cei ai generațiilor de mâine.  

Schițele lui Grigorescu încă nu pot fi expuse publicului

Despre întoarcerea acasă, în proprietatea Câmpinei, a celor 202 schițe și desene semnate de Nicolae Grigorescu (realizate în creion, peniță și laviu), v-am informat în numerele trecute ale ziarului nostru. Pentru depozitarea și expunerea lor publicului, municipalitatea s-a gândit la un loc considerat ca fiind cel mai potrivit pentru a fi amenajat conform standardelor în domeniu: etajul Casei Căsătoriilor. 


În ultimele luni, spațiul a fost supus unor intense amenajări, dar se pare că amenajările respective nu sunt deocamdată complete, și deci nici corespunzătoare tuturor cerințelor. Mai avem destule lucruri de amenajat această locație, de vreme ce anunțata expunere publică a operelor  ”pictorului național”, câștigate de către Primăria Câmpina după 15 ani de procese cu Muzeul Național de Artă din București, nu a mai fost posibilă, așa cum anunțaseră autoritățile administrației locale, în a doua zi a Festivalului ”Serbările Toamnei” din acest an. 
Imposibilitatea acestei expuneri a adus o ușoară umbră sărbătorii populare a municipiului, sau măcar a mai estompat din strălucirea evenimentului - ca să nu fim acuzați iarăși că suntem prea cârcotași și prea lipsiți de patriotism local. Desigur, expunerea publică se va întâmpla în viitorul apropiat, dar ar fi fost de preferat ca ea să fi avut loc la această ediție a Festivalului, dacă tot s-au desfășurat Serbările Toamnei din acest an sub semnul marelui maestru al picturii românești. 

Unele documente pot fi trimise Poliției prin scrisori electronice

În urma unei modificări legislative făcute de Guvernul Cioloș printr-o ordonanță de urgență, s-a stabilit că pentru unele documente pe care cetățeanul este obligat să le trimită Poliției Române poate fi folosită și poșta electronică, nu doar poșta  clasică, veche de sute de ani. Astfel, acum se poate face dovada plății unei amenzi de circulaţie prin scanarea acesteia şi transmiterea ei prin email Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, la adresa ijpprahova@gmail.com. 


Totodată, este utilă cauzei respective și transmiterea, în aceeași modalitate, a copiei procesului-verbal de constatare a contravenţiei. De asemenea, în vederea simplificării procedurilor, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar se poate transmite tot prin email o copie a cărţii de identitate a solicitantului. 

Dorina Popa, coregraf: „Vreau să insuflu dragostea pentru balet în inimile cât mai multor copii”

Dorina Popa a urmat primii trei ani de şcoală în oraşul nostru, după care a plecat în Bucureşti, la Liceul de Artă „George Enescu”, secţia Coregrafie, unde a studiat timp de cinci ani. A revenit apoi la Câmpina, unde a absolvit Liceul Energetic. A fost balerină la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din capitală, unde l-a avut coregraf pe regretatul maestru Cornel Patrichi, în paralel predând cursuri de balet la Clubul Copiilor „Petofi Sandor”. 
De şase ani, Dorina Popa activează în oraşul nostru, preocupându-se să-i deprindă pe copii cu tainele baletului şi reuşind să le sădească în inimi dragostea pentru această artă. Dedicată trup şi suflet micilor sale balerine, a câştigat împreună cu acestea numeroase premii la concursurile de profil desfăşurate în întreaga ţară. 



- „Baletul este o formă perfect geometrică. Balerinele sunt geometriile perfecte ale Creatorului” - spunea Albert Einstein. Când ţi-ai dat seama că eşti una dintre „geometrii”?
- Ne întoarcem în trecut şi mă văd într-o clădire monument, clădirea Niculescu-Dorobanţu, undeva în mijlocul Bucureştiului, prin 1975, tremurând mai mult de frig decât de emoţii, alături de sute de copii veniţi din toată ţara. Poate mă întrebaţi de ce?  Totul porneşte de la vârsta de vreo 5-6 ani, când nu aveam stare deloc în casă. Urmăream la televizor momente de dans clasic. Începeam să mă fâţâi prin faţa acestuia încercând să imit marile balerine. Mama, săraca, se temea să nu sparg ceva şi mă ruga să încetez. Încă de atunci, visul meu începea să prindă contur. Părinţii mei nu au mai avut linişte. Voiam să ajung balerină. Tot încercau să-mi spună că este foarte greu, că şcoala este departe, având în vedere că existau licee de coregrafie doar în Bucureşti şi Cluj. Pe de altă parte, nu credeau că o să pot sta singură. Pe la vârsta de 9 ani, mama nu a mai avut ce face şi s-a interesat în capitală care era metoda de a intra la Liceul de Artă „George Enescu”, secţia Coregrafie. Reluând povestea cu tremuratul de frig din Bucureşti...  tremuram nu pentru că era frig afară, ci pentru că eram dezbracată, în lenjerie intimă. De fapt, mă aflam la concursul de admitere la coregrafie, un examen greoi care se susţine şi azi, dacă nu mă înşel... O comisie te verifica dacă eşti apt fizic pentru balet (de aici şi povestea cu dezbrăcatul!). Au mai fost proba de muzică (interpretare după bătăi pe ritm) şi, bineînţeles, improvizaţie după muzică de pian. Nu eram o „geometrie perfectă a Creatorului „ (zâmbeşte), dar încercam să devin una! Mi-aduc aminte că aveam speranţe de a fi admisă, dar părinţii mei nu credeau că din atâţia copii, pot fi aleasă. Şi povestea a început când am fost anunţată că sunt elevă a prestigiosului liceu. Nu vă spun ce fericită am fost ! Nu a contat că sunt singură, la 9 ani, într-un cămin, nu a contat că trebuie să fiu responsabilă la acea vârstă, că trebuie să trec de examene anuale la dans clasic, pian şi folclor ca să pot râmâne eleva liceului, că trebuia să uit de preocupările unui copil de vârsta mea şi să mă axez doar pe muncă, muncă şi iar muncă. 
- Ce reprezintă pentru tine baletul?
- Baletul este o artă, nu un sport, baletul este o exprimare a ceea ce simţi, ce trăieşti, un basm, o poveste a sufletului, o emoţie, un vis din care nu vrei să te trezeşti. Aşa văd eu baletul.
- Mama ne învaţă primii paşi în viaţă. Cine te-a învăţat primii paşi în balet?
- Timp de cinci ani, am trecut prin mâinile unor oameni fantastici, care m-au modelat, m-au învăţat să fiu responsabilă, disciplinată şi cu multă ambiţie în viaţă. Nu am uitat-o pe doamna Raluca Ianegic, profesoara mea de balet care „scotea untul” din noi. Câte lacrimi am vărsat de durere fizică şi de supărare că nu mă ridicam la nivelul aşteptat de dânsa! Nu l-am uitat nici pe domnul Constantin Marinescu, un profesor extraordinar, care avea talentul de a mă repune psihic pe făgaşul normal atunci când eram complet dărâmată. Dar, din păcate, la finalul clasei a VIII-a, din prostie, am renunţat la tot. De ce? Am avut un moment de slăbiciune... O colegă de cămin, prietena mea, o chema Carmen Pavalache, s-a retras de la Coregrafie, fapt care m-a influenţat într-un sens negativ. Aveam mari emoţii şi cu examenul final de an şi singura decizie a fost retragerea şi revenirea la Câmpina. Pasiunea mea pentru balet nu s-a stins nici după renunţarea la Liceul de Coregrafie. Am continuat să fac balet la Clubul Pionierilor, aşa se numea pe atunci Clubul Copiilor, şi bine am făcut. Aşa am reuşit să particip la multe apariţii scenice, în diferite ocazii. Vedeţi, aveam sufletul mâhnit de decizia pe care o luasem din prostie. Ca urmare a pasiunii puternice, munceam singură acasă, cu doamna profesoară de la Club şi singurul vis era de a mă reîntoarce pe scenă. 
- Ştiu că ai făcut parte din trupa Teatrului „Constantin Tănase” din Bucureşti...
- În anul 1984, la terminarea liceului, am dat concurs pentru ocuparea unui post de balerină la Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti. Nu mă credeam cu şanse de izbândă, văzând ce concurente erau. Toate aveau Liceul de Coregrafie integral (8 ani), muzica şi dansul pregătite, iar eu nu aveam niciuna, nici alta. Şi, cu toate aceste obstacole, am fost admisă. Pasiunea, ambiţia şi curajul au dat roade. 
- Cum era maestrul Cornel Patrichi? 
- Regretatul coregraf Cornel Patrichi a fost un om de mare valoare, un om care m-a făcut să îmi doresc mai mult de la propria persoană. Ne muncea mult când pregăteam vreun spectacol. Nu îmi mai simţeam corpul, durerea deja făcea parte din mine. Era aspru, dar corect, era înţelegător, dar critic, era un vizionar şi iubea dansul şi oamenii.
- Ce simţeai când te aflai pe scenă?
- Plăcerea de a fi pe scenă, lumina reflectoarelor, aplauzele, chipurile oamenilor din sală, vrăjiţi de spectacol, acestea erau momentele în care uitai de muncă şi durere. Erau clipele de bucurie şi de satisfacţie profesională.
- În ce spectacole ai jucat?
- Spectacolele în care am dansat au fost: „Boema, bucuria mea”, „Constelaţia Boema” - acesta fiind şi ultimul spectacol în care am evoluat, plecând apoi de la Teatru.
- Ţi-a părut vreodată rău pentru alegerea făcută?
- De la Teatru am plecat în străinătate, renunţând încă o dată la pasiunea din tinereţe, dar de data aceasta, pentru iubire. A trebuit să plec din România, soţul meu fiind străin, într-o lume nouă, cu alt mod de viaţă şi alte priorităţi. Dacă îmi pare rău? Nu, nicidecum! Ca dovadă că acum sunt o soţie şi o mamă fericită!
- Baletul se adresează în mod deosebit femeilor?
- Nu este doar o lume a genului feminin. Ce am face fără balerini? A fi băiat şi a face balet este minunat. Nu înseamnă că eşti mai puţin bărbat dacă te afli în această lume a frumosului. Poti fi bărbat cu un suflet de artist, poţi fi bărbat în paşi de dans. Este o problemă pe care o întâmpin şi la mine la Club. Băieţii nu rezistă la curs datorită faptului că la grădiniţă sau la şcoală, colegii râd de ei. Părinţii încearcă să îi aducă în sala de balet, dar nu reuşesc. Mi-este teamă că, în câţiva ani, România va rămâne fără băieţi dornici de a deveni balerini. Trebuie să-i educăm referitor la acest aspect, dar nu numai pe ei, ci şi pe părinţi.
- Ai un spectacol de balet preferat?
- „Giselle” este unul dintre cele mai frumoase spectacole din repertoriul clasico-romantic. Mă emoţionează ori de câte ori îl văd.  
- Ce te-a determinat să revii în lumea dansului, în postura de coregraf?
- Pasiunea de a preda o am încă de când eram balerină. Am predat balet timp de un an şi ceva la un club al copiilor în zona Parcului Cişmigiu. Am amintiri frumoase din acele timpuri. M-am întors după ataţia ani la iubirea vieţii mele, baletul. În 2010 am început, în Câmpina, să fac balet cu câteva fetiţe la rugămintea unei prietene. Vreau să-ţi multumesc, Dana, pentru că mi-ai dat şansa să mă redescopăr ca profesor! Această activitate a luat amploare cu adevărat în ultimii trei, patru ani. Nu este nimic mai satisfacător decât să vezi fetiţe care se regăsesc în balet, zâmbesc, luptă şi se ambiţionează să ajungă din ce în ce mai profesioniste. 


- Care crezi că este vârsta potrivită pentru începerea practicării baletului?
- Vârsta la care poţi începe iniţierea în balet a scăzut în ziua de azi. Se începe de la 3-4 ani. Pe vremea mea, abia dacă ştiai ceva când intrai în clasa a IV-a la liceul de coregrafie. Dar acum, copiii se duc deja la licee de specialitate iniţiaţi şi, deja, cu multe elemente de balet învăţate.
- Ce ar trebui să ştie părinţii cu privire la descoperirea talentului artistic al copiilor?
- Eu am şi fetiţe de 3 ani care sunt fantastice. Vin de drag şi sunt receptive la tot ce arăt şi spun. Părinţii pot observa dacă au copii talentaţi după felul în care se miscă, cum îşi controlează corpul, cum dansează pe muzică.
- Ce ne poţi spune despre tehnica de predare a baletului?
- Baletul este complex. Elementele de balet sunt în limba franceză, trebuie să ai o ureche muzicală bună, elasticitate şi, ca profesor, trebuie să descoperi personalitatea fiecărui copil în parte, să ai răbdare şi să îmbini joaca cu munca adevărată pentru a nu speria copilul cu greutăţile şi durerea fizică. Trebuie să ştii să te impui, dar, în acelaşi timp, să fii prietenă cu copiii, trebuie să arăţi mereu că după muncă vin satisfacţiile. Nu e uşor să convingi că eşti deosebit atunci când faci balet, mai ales când eşti atât de mic!
- Ce trebuie să facă o balerină pentru a câştiga inima publicului?
- O balerină care să câştige inimile spectatorilor, aplauzele lor, trebuie să dăruiască tot ce are mai bun în ea. Trebuie să aibă graţie, sentimente, expresivitate şi să fie, bineînţeles, foarte bună din punct de vedere tehnic. De aceea există în lume, totuşi, un număr mic de prim balerine. Pentru că trebuie să ajungi la inimile oamenilor şi este greu atunci când nu reuşeşti să înţelegi povestea personajului pe care îl dansezi. O balerină trebuie să fie un artist complet. Mereu le spun fetelor de la cursul meu de balet că nu doresc decât să le simt sufletul, să-mi atingă inima, să mă facă să simt mesajul lor, să tremur de emoţie.
- Ce proiecte ţi-ai propus să desfăşori în continuare?
- Anul 2016-2017 este anul în care îmi doresc să particip cu fetiţele la cât mai multe competiţii, mai ales că am o grupă nouă de semiavansaţi cu care voi lucra la un nou dans, o nouă apariţie scenică. Sper să reuşesc să ajung şi cu ele la nivelul performanţelor fetelor avansate. Doresc să am fete fericite, zâmbitoare şi cu multă încredere în ele. 
- Care este cel mai mare vis al tău?
- Să fiu sănătoasă, ca să pot continua să predau în acest oraş, mai ales că sunt pentru moment singură şi vreau să reuşesc să insuflu dragostea pentru balet în inimile cât mai multor copii. Nu sunt un personaj despre care să se scrie în cărţi, dar viaţa mea este una de care sunt mândră, satisfăcută şi sper să acumulez şi mai multe realizări pentru a zâmbi mereu.   
Andreea Ştefan