21 martie 2017

Alegeri pentru șefia PNL Câmpina cu doi candidați: Bogdan Cord şi Horia Tiseanu

PNL Câmpina este în febra alegerilor interne, care se vor desfășura la începutul lunii aprilie 2017. De altfel, întregul PNL din România se pregătește pentru alegerea conducerii sale la nivel național. PNL este și astăzi un partid în opoziție, dar acest lucru nu ar fi ceva îngrijorător. Grav este că partidul se află într-un regres din care nu reușește să iasă. De câțiva ani, PNL este format din două formațiuni politice (vechiul PNL și fostul PDL), care nici acum, după aproape trei ani de la fuzionare, nu s-au contopit partinic ca într-o reală structură de monolit politic. Atât la vârful partidului, cât și în teritoriu (la nivelul organizațiilor locale și al filialelor județene), mai există neînțelegeri în multe privințe, atât în ceea ce privește susținerea unor candidaturi pentru funcții de conducere în interiorul partidului, cât și a unor candidaturi pentru funcții de demnitate publică din partea partidului. 
Greșeala politică ce a hrănit aceste neînțelegeri (care s-au încins și s-au răcit adesea, dar niciodată nu s-au stins) rezidă din faptul că fuziunea prin contopire realizată în 2014 între un partid istoric (PNL, înființat în 1875) și unul care a condus ani buni țara (PDL, desprins din controversatul FSN moșit de Ion Iliescu, cel care a confiscat Revoluția din Decembrie), nu s-a făcut de jos în sus, ci a fost hotărâtă și impusă de liderii naționali ai celor două partide transformate în doi miri politici ce și-au declarat iubire veșnică, fără ca acest mariaj să fie discutat și aprobat în cadrul organizațiilor din teritoriu. Nu știm cât va dura veșnicia acestei iubiri, dar sigur am avut de-a face – cel puțin până acum –, cu o dragoste cu năbădăi și nu mereu sinceră. Sigur că, în orice partid, deciziile importante trebuie să vină de sus în jos, fiindcă, până la urmă, un partid este reprezentat legal de liderii săi naționali, dar în chestiuni atât de delicate precum fuziunea a două partide care s-au dușmănit amarnic în trecutul apropiat, unirea tuturor forțelor politice din vechiul PNL și fostul PDL  s-ar fi făcut mai temeinic după îngroparea securii războiului în toate organizațiile din teritoriu ale celor două partide. 
Un demers pornit de la baza partidului îl reprezintă, astăzi, cel vizând apropiatele alegeri ale conducerii PNL, care vor avea loc la nivel național, după toate probabilitățile, în perioada mai-iunie 2017.  Majoritatea preşedinţilor de organizaţii PNL (cei mai mulți proveniți din vechiul PNL), susţin necesitatea organizării alegerilor de jos în sus. Vechii liberali au fost nemulţumiţi de demersurile lui Vasile Blaga şi încercarea acestuia de a impune, în ianuarie 2017, un candidat puternic la șefia partidului, provenit desigur de la fostul PDL, condus odinioară de Blaga. După organizarea alegerilor în sate, orase şi judeţe, alegeri desfășurate până în prima jumătate a lunii aprilie 2017, urmează să fie prezentate moţiunile candidaților naționali, pentru ca, spre sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, să aibă loc alegerile la vârful partidului. În încrengăturile celor două partide componente ale actualului PNL, realizate atât la nivel național, cât și în teritoriu, se duc lupte surde pentru câștigarea cât mai multor șefii locale, precum și pentru câștigarea funcției supreme din PNL. 
La nivel nivel național sunt publice candidaturile anunțate de Raluca Turcan, Cătălin Predoiu și Ludovic Orban, dar cică s-ar încălzi și pregăti pentru candidatura respectivă și alde Bușoi și Falcă. Veșnicul candidat din umbră Cătălin Predoiu, de atâta stat prin locuri neatinse de lumina soarelui, s-ar putea să ne apară mai alb la față, dar lucrul acesta nu trebuie să îngrijoreze, căci nu este nimic maladiv. Dacă nu cumva setea de putere (o putere la al cărei izvor nu știe și nu poate niciodată să ajungă), nu constituie ea însăși o afecțiune… hai să-i zicem, de orgoliu. 
Pentru ca alegerile interne să fie cu adevărat democratice și fără presiuni din afara partidului, ar fi bine ca președintele Klaus Iohannis să facă ce știe el mai bine: să tacă și să privească olimpian din înălțimea funcției prezidențiale cum se pregătesc combatanții pentru bătăliile electorale interne. Mă îndoiesc că va face acest lucru, așa cum mă îndoiesc că președintele interimar Raluca Turcan (protejata Cotrocenilor), dacă va fi aleasă lider național, ar putea reprezenta o soluție pentru revigorarea PNL. Partidul va continua să fie măcinat de lupte intestine care-l vor diviza lăuntric, chiar dacă nu la vedere. Iar această realitate va dispărea numai atunci când nu vom mai vorbi, cu temei, despre membri ai partidului care provin din vechiul PNL și despre alții care se trag din fostul PDL. 


La Câmpina, probabil  că bătălia pentru șefia PNL se va da între Bogdan Cord (patronul companiei de construcții Cirex) și Horia Tiseanu (patronul Primăriei Câmpina). Se știa, până nu demult, de posibilitatea candidaturilor numite Monica Clinciu (consilier municipal) și Marian Nistor (consilier județean, directorul Pieței Centrale), dar se pare că cei doi vor renunța la a mai candida. Pentru a mai potoli orgoliile renunțătorilor, se mai vorbește și despre înființarea (cu acordul conducerii de la județ), a funcției de prim-vicepreședinte al organizației municipale câmpinene, o chestiune ce forţează vădit prevederile statutare ale partidului. Tiseanu, în urmă cu câteva săptămâni, se codea, se rușina și iar se codea să mai candideze, dar, așa cum ne așteptam, s-a sucit și răsucit cum i-a convenit. Astăzi, chiar dacă nu a declarat-o oficial, sunt șanse foarte mari să candideze. Hârșâit în politica românească și în cutumele ei de tot păcatul, Tiseanu nu pare deranjat de faptul că are probleme cu legea. Totodată, el știe că este bine să-și anunțe cât mai târziu candidatura, ca să nu-i fie erodată de eventuale critici, mai mult sau mai puțin întemeiate. Edilul nostru pare să fie susținut de conducerea județeană a PNL, dar și de lideri naționali, cărora nu le este indiferent un primar liberal de municipiu.
Astăzi vi-l prezentăm, cu ajutorul unui interviu, pe Bogdan Cord, urmând ca, în numărul viitor, să vi-l prezentăm pe cel care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Horia Tiseanu, pe care îl cunosc chiar și școlarii cei mai mici din Câmpina.

Bogdan Cord:
„Candidez, pentru că îmi doresc un PNL în care oamenii sunt ascultați, în care deciziile se iau prin vot , în care meritocrația funcționează”.

Sunteți unul dintre candidații la șefia PNL Câmpina și singurul dintre membrii vechiului PNL, adică cel dinaintea unificării cu fostul PDL. Ce vă mână în această luptă?
- Se discută foarte mult despre ideea de implicare în politică a cât mai multor oameni. Vedem mereu îndemnuri de genul  "Înscrieți-vă în partide și schimbați-le din interior." Eu m-am înscris în PNL acum opt ani. La sfârșitul acestei perioade am ajuns la concluzia că nu am schimbat nimic, nici în partid și nici în oraș. Mi-am pus întrebarea logică: de ce nu am reușit ? Din păcate, răspunsul este unul valabil pentru toate partidele, din punctul meu de vedere. Odată ajuns într-un partid, găsești un sistem închis în care deciziile se iau unilateral, de câțiva oameni, fără consultări cu majoritatea. Principalul motiv pentru care m-am înscris în PNL, printre multe altele, este că vreau să schimb acest sistem de a face politică, ce se regăsește și la Câmpina. Desigur a contat și faptul că mă simt atras, și nu doar ca om de afaceri, de principiile liberale; atât de liberalismul românesc clasic, cu a sa doctrină economică ”Prin noi înșine!”, cât și de liberalismul modern european, cu ale sale valori democratice și social-politice de netăgăduit. Din păcate, nu putem nega faptul că doctrina liberală ”Prin noi înșine!”, promovată de Partidul Național Liberal în prima jumătate a secolului XX, este actuală și azi.  Numele acestei doctrine provine de la articolul manifest „Prin noi înșine!”, publicat în 1905 de către Vintilă I.C. Brătianu în ziarul Voința Națională, după aproape trei decenii de la câștigarea independenței de stat de sub dominația Imperiului Otoman. Lucrurile în economia României stau și azi la fel ca acum mai bine de un veac, fiindcă astăzi, la trei decenii (aceeași perioadă) de la alungarea comunismului și începerea reconstrucției unei Românii democratice, suntem la fel de ”darnici” cu cedarea principalelor resurse economice capitalului străin, adică suntem în aceeași situație asupra căreia atrăgea atenția Vintilă Brătianu la 1905. Mi-aș permite să redau în continuare câteva fragmente din manifestul amintit, iar pentru a păstra farmecul epocii, v-aș ruga să le publicați lăsând neatinsă ortografia din acele timpuri:
[…] Nu este permis să nu dai elementului naţional un loc de căpetenie şi a ruga pe concesionarii străini să construiască şi exploateze căi ferate, garantându-le venituri, a ceda terenurile petrolifere ale Statului pentru ca alţii să tragă folosul cel mai mare; nu este, în sfârşit, îngăduit să iei ultimul expedient al Statelor în faliment: loteriile, pentru a face ceea ce cere o nevoe a ţării. […] Avem credit bine stabilit, avem probe că putem găsi între Români personalul special pentru orice ramură de activitate, avem în sfârşit conştiinţa nevoilor noastre mai bine ca oricine alţii. [...] Suntem o ţară de treizeci de ani eşită de sub regimul capitulaţiilor în sensul larg al cuvântului; de aceea, avem dreptul de a impune azi ceea ce cereau cu tărie alţii acum cincizeci de ani pentru o ţară desunită, ocupată de armate străine, sărăcită şi incultă; să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar. [...] Suntem convinşi că ceea ce face guvernul actual cu concesiunea căilor ferate, cu concedarea terenurilor petrolifere ale Statului şi a unei loterii, iar într-altă ordine de idei, cu Conteciosul administrativ prin călcarea vădită a Constituţiei ce ne-am dat, nu mai corespunde, nu, cu nevoile noastre, dar nici cu simţămintele mulţimei Românilor, cari au altceva în vedere decât un câştig de samsar”.
V-aș mai spune, de asemenea, că îmi doresc o politică liberală participativă, în care să conteze părerile fiecăruia, păreri care să fie cerute și analizate la modul serios, nicidecum ignorate sau suprimate. Îmi doresc un PNL în care oamenii sunt ascultați, în care deciziile se iau prin vot, în care meritocrația funcționează și în practică, nu doar în teorie. Am putea discuta ore întregi pe acest subiect, însă, în mare, acestea sunt câteva dintre motivele mele de a candida pentru funcția de președinte al PNL Câmpina, poziție din care cineva, care chiar își dorește, poate schimba lucrurile, măcar la acest nivel.
Conduceți, de mulți ani, o firmă cunoscută în oraș. Se poate spune că experiența în conducerea unei companii private poate fi un atu determinant în reușita conducerii unei organizații politice?
- E o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile. Pe scurt: și da, și nu. Să detaliez acum. În România, noțiunea de a conduce este de multe ori greșit înțeleasă. Avem prea mulți șefi și prea puțini lideri. Am încercat în compania mea, dar și în viața mea - fără a avea pretenția că am și reușit de fiecare dată -, să nu fiu șef, să nu conduc discreționar, prin frică sau teroare, ci prin bun-simț și rațiunea deciziei celei mai eficiente, chiar dacă ideea cea mai bună nu îmi aparține. Unul dintre răspunsurile mele la întrebare poate fi acesta: Experiența de a conduce o firmă este un atu și în conducerea unui partid, însă numai cu condiția să nu fii un "șef" de genul "faceți așa, pentru că așa zic eu, că-i firma mea". Dacă ești o astfel de persoană, atunci nu mai ai un atu, ci dimpotriva, și nu cred că vei reuși să conduci un partid, unde oamenii nu sunt angajați, ci vin din dorință proprie, făcând un fel de voluntariat pe baza unor principii liber consimțite.
Credeți în primenirea clasei politice cu politicieni mai responsabili, care să promoveze un nou mod de a se face politică în România, mai aproape de interesele cetățenilor, atât pe plan local, cât și la nivel național?
Cu toții credem în ideea asta, toți așteptăm astfel de oameni și îi apreciem când uneori mai apar. Din păcate, primenirea clasei politice este încă o idee foarte vehiculată, dar nepusă în practică. Din simplul motiv că nu poate să fie realizată decât de cei care se află, la un moment dat, la conducerea unui partid, indiferent de nivel. Iar aceștia sunt, de cele mai multe ori, printre cei despre care vorbim. Și iată cum ne găsim într-un cerc vicios. Cerc care poate fi spart doar din interior, de oameni care pot trece peste interese personale sau orgolii mărunte. Oameni care nu au nici de câștigat și nici de pierdut din politică. Îmi place să citesc proverbe ale diferitelor popoare. Un proverb românesc,  care e potrivit în contextul acesta, spune: mătura nouă matură mai bine. 
Credeți că primarul Horia Tiseanu va mai candida din nou, în ciuda problemelor sale penale, fiind notorie cercetarea sa penală sub control judiciar pentru fapte de corupție?
- Presupun ca domnul Tiseanu va candida, încă nu se știe cu siguranță la această dată. Problemele pe care le are nu îl împiedică din punct de vedere legal să candideze. Dacă ne uităm la alți lideri ai partidului, cum ar fi Ludovic Orban sau Marian Petrache, putem vedea că aceștia și-au dat demisia din toate funcțiile deținute, până la soluționarea cazurilor în care sunt cercetați. Atât pentru imaginea lor, cât și pentru cea a partidului cred că au făcut un gest rezonabil. În momentul de față, domnul Tiseanu nu este decât cercetat, nicidecum vinovat, și sper să fie achitat, așa cum a fost și Ludovic Orban.
Are PNL, privit la nivel național, șanse să redevină o forță politică redutabilă, capabilă să poată conduce România, în fruntea unei alianțe de guvernare? Dacă da, în ce fel.
- PNL a dezamăgit mulți oameni, dovada fiind faptul că mulți dintre românii ce votau PNL s-au îndreptat către USR, ca alternativă. Spre deosebire de USR însă, PNL are mulți primari și multe localități unde are majoritatea în consiliile locale. Cred că asta e una din șansele PNL să își revină , cu ajutorul acestor primari și al consilierilor locali majoritari, care, în localitățile lor, pot face lucruri concrete care să dovedească faptul că PNL e o soluție. PNL are aceste mijloace de a convinge, mijloace care lipsesc altor partide de dreapta, cum ar fi USR, spre exemplu. Pe de altă parte, dacă la nivel central va exista o conducere care să înțeleagă faptul că oamenii vor altceva, și va dovedi că a înțeles asta, cred că încă sunt șanse ca PNL să redevină un partid important.
Adrian BRAD

Editorial. HOȚII ȘI PROȘTII

Abia ce scriam articolul trecut, despre felul în care „ei” ne consideră proști și slugi că Țiriac a sintetizat într-o singură frază tot ce voiam eu să spun: afirmînd că din cele două categorii de oameni, proștii și hoții, el îi preferă pe hoți, „pentru că în urma lor rămîne ceva”. Ce înseamnă să fii geniu: ai spus într-o frază totul! Trei chestiuni rezultă din ce a spus Țiriac, ca să-l citez pe Moromete: 1. Că în România nu există oameni pur și simplu muncitori și cinstiți (sau că, tocmai de aceea, ei sunt proști, pentru că se lasă jefuiți de hoți); 2. Că hoții sunt singura forță constructivă în România, și 3. Că Țiriac e hoț (unul dintre cei mai mari). În același timp, un domn ne amenința „în direct și la o oră de vîrf” că va trage în noi cu AKM-ul. (între timp s-a dovedit că arma nu e „de la revoluție”, cum zicea omul, ci fabricată mai încoace și achiziționată oare în ce scopuri? Pesemne exact întru cele ce mărturisea gura păcătosului). Cei doi oameni sînt suficient de cinici cît să spună coram populo ceea ce, cred, dezvăluie esența malignă a acestui partid totalitar care conduce România de la 1990.Votat de proștii pe care-i disprețuiește. Iar pe cei care nu votează cu ei i-ar împușca. N-o spun eu, o spune Țiriac, omul pe care, auzindu-l, devii subit de stînga, într-atît încorporează, caricatural aproape,  toate racilele capitalistului venal din vremea luptei de clasă.În aceeași săptămînă (nu ne putem plînge de lipsa de „evenimente”) Olguța a dat dovadă întregii lumi de enormul său talent lingual. Iarăși, problema nu este că doamna nu știe limbi străine: ci că își închipuie că țopismul olto-dîmbovițean are trecere pe plan internațional. Nu faptul că vorbește prost o limbă străină e blamabil, conținutul intelectual a ceea ce a spus acolo a fost de tot rîsul. O înșirare de fraze goale care merg poate la proștii lui Țiriac, dar trec mai greu la oameni cu școală serioasă. Cealaltă țață a politicii noastre, Firea, pe care bucureștenii și-o merită din plin, e acum și specialistă în transplant pulmonar. Pînă și actualul ministru al sănătății, dl. Florian Bodog, s-a ferit să-i dea dreptate, acceptînd că în România nu avem nici un spital care să întrunească condițiile pentru acest transplant. Televiziunile care-l stropșeau (ca și doamna țață) pe ex-ministrul Voiculescu că refuză să deschidă centrul de transplant, acum tac. Din păcate sau din fericire, virușii nu sînt suficient de evoluați încît să asculte ordinele de partid. Mă întorc însă la Țiriac, exponent de marcă al acestei nomenklaturi a parvenitismului de un cinism odios care a luat în arendă România. Paraziți. Ca și ăsta de ne amenință cu împușcarea și vrea patru costume noi pe lună. Și care văd că e încă parlamentar. Un om obișnuit care ar fi spus mot-a-mot cuvintele ăstuia, ar fi fost acum deja în arest preventiv. Pentru mai multe capete de acuzare. Îmi aduc aminte cînd fiul lui Țiriac (sar de la unul la altul, c-așa-i în tenis) a fost implicat în numai știu ce afacere cu consum și distribuție de droguri și cînd seniorul amenința în direct justiția română. N-ar fi avut curajul să o facă în Germania, firește! Acum, un lider al studenților, (viitor de aur țara noastră are! Omul e la Facultatea de Științe Politice), Andrei Nicolae Popa, căruia îi prevăd o strălucită carieră politică, ne face și el „slabi la minte” și vrea să ne țină acasă pe ăștia mai bătrîni la referendumul pentru o familia normală. Cum se vede, nu este vorba de o simplă deviație individuală, ci de o caracteristică maladivă generală: pentru acești politruci noi sîntem „slabi la minte”, nu cred că există vreo democrație funcțională în care aleșii să-și jignească așa de fățiș alegătorii. Cîndva un alt inteligent din aceeași famiglia, acum la mititica, spunea că Statul român e așa de slab, încît ar fi păcat să nu-l furi. Așa că s-au îngrămădit care mai de care. Nu am nicio admirație pentru Țiriac, nici pentru Năstase sau Hagi…în genere mi se pare superficial a face din sport și sportivi niște mituri și niște modele. Singura afirmare a unei națiuni mature este cultura, nu sportul, este elita artistică și științifică. E singura discriminare pe care o accept. Noi nu cultivăm decît admirația pentru sportivi și ne cocoșim că ei sunt „marii ambasadori ai țării”. Vacs, singurii ambasadori cu amprentă în durată sînt creatorii: artiști, filosofi, oameni de știință, ingineri, constructori… Restul sunt doar nume sortite unei glorii efemere. Țiriac e doar un parvenit mereu dornic să enumere mărimile lumii cu care a stat el la masă. Asta e pentru noi, prostimea, nu cred că PDG-ul de la nu știu ce holding se mîndrește cînd vorbește acasă cu necasta: azi am avut onoarea să iau masa cu Țiriac. Vine doar la vînătoare. Bucurîndu-se și el că a găsit proști care să-i vîndă pe nimic lui Țiriac sute de hectare. Într-un fel e o mîndrie să fii făcut prost (acum cînd scriu, mai văd un articol în Adevărul al unuia Doru Pop, și el ne face proști încă din titlu), înseamnă că ești la locul tău, acolo sus e prea mare înghesuială și aerul prea rarefiat… 
Christian CRĂCIUN

Premiul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, la secţiunea Matematică, vine în acest an la Câmpina

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), va organiza joi, 23 martie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, festivitatea de acordare a premiilor AOSR pentru anul 2015.
În cadrul evenimentului vor fi acordate premii la următoarele secţiuni: „Ştiinţe matematice”, „Ştiinţe fizice”, „Ştiinţe chimice”, „Ştiinţe tehnice”, „Ştiinţe militare”, „Ştiinţe Agricole, Silvicultură şi Medicină veterinară”, „Ştiinţe medicale”, „Ştiinţe economice, juridice, sociologie”, „Ştiinţe istorice şi arheologice”.
Printre laureaţii galei AOSR de anul acesta se numără şi câmpineanul Mircea Merca, distins cu Premiul „Nicolae Teodorescu” pentru contribuţii deosebite în combinatorică şi teoria algoritmilor.


Mircea Merca a absolvit Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Matematică, în anul 1991. După absolvire, a fost repartizat la Liceul Industrial Petrol din Câmpina, unde a activat ca profesor titular de informatică până în anul 1994. 
Timp de zece ani renunţă la învăţământ şi lucrează ca analist programator la Compania Energopetrol S.A. din Câmpina şi mai apoi  ca şef oficiu de calcul şi membru în Consiliul de Administraţie la Rafinăria „Steaua Română”. 
În 2003 absolvă cursurile Şcolii de Studii Academice Postuniversitare de Informatică Aplicată la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi susţine examenul de titularizare în învăţământ, revenind în 2004 la Colegiul Tehnic „C-tin Istrati”. În 2014 îşi susţine teza de doctorat în specializarea matematică şi din acelaşi an devine profesor titular al catedrei de informatică la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”. 
Pasiunea şi mintea sa iscoditoare pentru matematică şi informatică l-au făcut să descopere în 2011 cel mai rapid algoritm din lume pentru generarea partiţiilor întregi, lucru recunoscut  la nivel internaţional, ceea ce i-a deschis calea în mediile de elită din domeniu.

Marș pentru Viață organizat sâmbătă la Câmpina

Sâmbătă, 25 martie, în peste 280 de oraşe din România și Republica Moldova se va organiza Marșul Pentru Viață și evenimente dedicate temei marşului, care în acest an este „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine". Marșul pentru Viață este un eveniment care capătă deja o frumoasă tradiție în țara noastră, ajungând deja la a șaptea editie. 

"Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, este că societatea poate și trebuie să contribuie la crearea unui mediu de încredere și sigurață necesar femeii însărcinate și copilului pe care îl poartă. Familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.
Perioada sarcinii reprezintă o etapă delicată în viața femeii, o perioadă în care atât ea, cât și copilul pe care îl poartă, sunt vulnerabili. Această vulnerabilitate crește simțitor cu cât contextul exterior este mai provocator, ducând la o criză sufletească greu de depășit de unul singur. Scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green spunea: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum își dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”. Iar realitatea dovedește acest lucru prin faptul că 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă acest lucru. Criza de sarcină este așadar accentuată de presiunea din partea altor persoane pentru a face avort, dar in aceeași măsură ea ar putea fi depășită prin susținerea celor din jur. România a pierdut în ultmele 6 decenii mai mulți copii decât victimele celor doua Războaie mondiale. În aceste condiții, considerăm că proiectul de țară vital al românilor este responsabilizarea societății față de darul vieții, înfăptuit concret prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor" - spun organizatorii.
În Câmpina, Liga Tinerilor Creștin Ortodocși Români s-a alăturat acestui manifest de promovare și apărare a vieții, înscriind astfel oraşul nostru pe lista oraşelor în care se desfăşoară anul acesta activități pentru viață, pentru femeie și pentru familia naturală. Marşul va începe la ora 14.15, din faţa Casei Tineretului şi va continua pe B-dul Carol I până în Parcul Milia.

Bătrânețe, haine grele! Preșurile, pe post de plapumă și pervazul ține loc de masă pentru o bătrână de 80 de ani din Câmpina

După o viață de muncă, își trăiește ultimii ani într-o garsonieră neîncălzită, unde doarme pe un pat amenajat pe niște scaune și mănâncă pe pervaz. Este cazul Valeriei Stoican, în vârstă de 80 de ani, pentru care hainele grele ale bătrâneții i-au adus niște schimbări la care nu s-a gândit vreodată.
Femeia este originară din Scorțeni, acolo unde a avut și gospodăria. Rămasă văduvă, în urmă cu „cinci sau șase ani, nici eu nu mai știu, maică, am pierdut șirul anilor“, bătrâna susține că și-a scos casa spre vânzare sau la schimb cu o alta de care să poată avea grijă mai ușor. A găsit adepți pentru cea de-a doua variantă. S-a bucurat când noii proprietari i-au permis să stea în continuare în casa ei din Scorțeni. „Mi-au vorbit frumos, s-au comportat bine, au spus că au grijă de mine. Totul, până anul trecut. În septembrie m-au dat afară din casă doar cu ceea ce aveam pe mine, spunându-mi că am unde să stau, că am garsonieră, în Câmpina, la schimb“, ne-a mărturisit tanti Valeria
Ce a fost, în realitate, între cele două părți, doar ele știu. Ceea ce se întâmplă acum cu bătrâna, cum își duce traiul, este greu de imaginat. 


Garsoniera din zona Turnătorie măsoară cel mult 25 de metri pătrați, are o singură încăpere care ține loc și de dormitor, și de bucătărie, și de baie. Cada este separată de restul camerei printr-o simplă perdea de duș. N-are masă, n-are pat, n-are haine, n-are de niciunele. Are doar câteva tablouri cu soțul ei, singurele lucruri care-i amintesc că a dus cândva o viață normală, că avea cu cine să împartă greutățile. Acum, parcă, i-au rămas ei toate
Pentru a dormi , femeia și-a improvizat un pat pe trei scaune culcate, pe care a pus niște scânduri, iar deasupra o saltea donată și niște pături. Și acelea tot din căpătat.
Iarna a fost una lungă și grea pentru femeie care n-a avut deloc căldură și nici măcar o plapumă să se învelească. Doar o pătură pe care a pus-o în două…Dar cât de cald să-i țină într-o încăpere unde în nopțile geroase, temperaturile au fost negative?!„Am dormit îmbrăcată cu toate hainele pe care le am și luam preșurile de pe jos și le puneam pe mine. Altfel, aș fi înghețat. Frig ca iarna asta n-am îndurat niciodată, maică“, ne-a povestit tanti Valeria. Chiar și acum, temperatura din garsoniera bătrânei este comparabilă cu cea de-afară. La aragaz își face, cel mult, un ceai, niște cartofi fierți…Nu-și permite mai mult. O dată pentru că nu are din ce să-și facă mâncare gătită și pe de alta pentru că îi este teamă să țină focul prea mult aprins din cauza facturii la gaze. I-ar fi tare util un convector, însă din cei 600 de lei pe care-i are nu reușește să facă prea multe. Facturile, medicamentele și minimum de alimente cât să-și potolească foamea de pe-o zi pe alta îi „sting“ rapid pensia.
Nu și-a permis nici măcar o geacă, o pereche de pantaloni sau niște papuci care să-i țină cald. „Am fost la second-hand și, cu toată jena, am cerut să-mi dea ce au mai ieftin sau ceva ce nu vând, dar n-au vrut. Am o geacă, dar e ruptă și nu mai văd să cos“, ne-a spus femeia.


La cei 80 de ani pe care-i are și cu toate încercările prin care a trecut, femeia își dorește să mai scape din poverile bătrâneții. A uitat seria bolilor de care suferă, iar când merge la farmacie cere întotdeauna medicamente ieftine, în limita banilor care-i rămân pentru așa ceva. Duce dorul unei porții zilnice de mâncare caldă, gătită, gustoasă de care să se bucure la masă…și nu pe pervaz. Dar, cel mai mult, îi lipsesc căldura și un pat odihnitor. Și cățelușa pe care o avea când a plecat de la Scorțeni. Acum este însă pe mâini bune și știe că n-ar mai putea să aibă și grija ei, mai ales că ajunge destul de des la spital din cauza multiplelor probleme de sănătate și n-ar avea cu cine s-o lase.
Până în prezent, am reușit să-i asigurăm Valeriei Stoican un pat pe care urmează să-l primească zilele următoare, două plăpumi și câteva pulovere (mărimea L). Mai are însă nevoie de așternuturi, lenjerii de pat, papuci (nr.39) de stradă pe care să-i încalțe ușor pentru că nu se poate apleca, dar și o pereche pentru interior. I-ar fi utilă și o comodă unde să-și țină puținele lucruri pe care le are și care acum sunt înșirate pe lângă pereți.
Cei care doresc să se impliceîn acestcaz, îl pot contacta pe Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, la numărul de telefon – 0726.279.537 sau pot lăsa mesaje pe pagina de facebook a grupului, care este una publică.
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu 

Administraţia locală alocă fonduri din buget pentru paza şcolilor câmpinene

Începând de anul acesta, autorităţile locale au hotărât să subvenţioneze din bugetul public serviciul de pază şi protecţie pentru toate şcolile din Câmpina. Discuţiile pe această temă sunt mai vechi, atât la nivelul conducerii şcoliilor, al asociaţiilor de părinţi, cât şi în comisiile de specialitate ale Consiliului Local şi numai cheltuiala publică destul de consistentă a întârziat decizia autorităţilor, care se va materializa odată cu votarea bugetului Câmpinei pentru anul 2017.
Potrivit afirmaţiilor făcute de primarul Horia Tiseanu în şedinţa Consiliului Local din luna februarie, construcţia bugetară de anul acesta va cuprinde şi suma 460.000 lei pentru paza şi protecţia şcolilor, repartizarea pentru fiecare unitate de învăţământ urmând a se stabili ulterior.
Aşadar, cel mai probabil începând cu 1 septembrie 2017, odată cu debutul noului an şcolar, părinţii nu vor mai fi nevoiţi să plătească din buzunar salariul „gardienilor” din cele patru şcoli gimnaziale şi cele cinci licee câmpinene.

Georgică Severin ar putea ajunge şeful televiziunii publice

Au trecut aproape două săptămâni de când se vehiculează în spaţiul public că fostul senator PSD Georgică Severin ar putea ajunge peşedinte – director general al televiziunii publice. Informaţia, neconfirmată oficial până în prezent, are mari şanse să devină certitudine, având în vedere că săptămâna trecută, miercuri 14 martie, premierul Sorin Grindeanu a făcut primul pas în acest sens trimiţând o scrisoare birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor prin care Severin a fost propus pentru funcţia de membru titular în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Propunerea a fost aprobată fără emoţii, urmând ca săptămâna aceasta să fie supusă votului în plenul Parlamentului, unde se presupune că nu vor fi probleme de a fi votată cu o majoritate confortabilă, din moment ce alianţa PSD-ALDE deţine controlul atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor. 
În aceste condiţii, numirea lui Georgică Severin în fruntea Televiziunii Române pare a fi doar o chestiune de timp, asta dacă nu cumva se vor încurca iţele politice, ca în urmă cu ceva vreme, atunci când acelaşi Severin a fost foarte aproape să preia şefia Institutului Cultural Român.
Vă reamintim că în perioada 2008 – 2016, Georgică Severin a fost senator de Prahova (ales în primul mandat pe listele PDL, iar în cel de-al doilea pe listele PSD), că până la sfârşitul anului trecut a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei de cultură a Senatului şi că, începând din ianuarie 2017, după ce nu a mai candidat la alegerile parlamentare, a ocupat funcţia politică de comunicator al PSD, responsabil în principal cu transmiterea mesajelor partidului prin intermediul talk-show-urilor găzduite de România TV şi Antena 3. 

Câmpina, tărâm de istorii şi de amintiri

Prof. Stoica Teodorescu, istoric şi literat (1)
(1887 – 1973)

Câmpina datorează foarte mult profesorului Stoica Teodorescu, care a trăit o parte din viaţa sa în oraşul nostru, fiind mentorul multor generaţii de absolvenţi ai Liceului „D.B. Ştirbey” (actualul Colegiu „N. Grigorescu”). Înzestrat cu pasiune pentru munca de dascăl şi cu un real talent pedagogic, a fost îndrăgit de toţi elevii săi, cărora le-a fost profesor de istorie – geografie în perioada interbelică. Ulterior a activat la cel mai mare liceu din Ploieşti, „Sf. Petru şi Pavel” (azi „I. L. Caragiale”).
Uitat pe nedrept, Stoica Teodorescu are o operă de istoric profesionist, nu foarte întinsă, dar deosebit de valoroasă pentru istoria prahoveană. De asemenea, a realizat şi câteva studii de istorie universală, cum ar fi: „Influenţa mediului geografic şi istoric asupra dezvoltării popoarelor” (Câmpina, Tipografia Gheorghiu, 1921) sau de istorie naţională: „Pământul şi poporul românesc. Unitatea geografică şi etnogeografică a lor” (Câmpina, Tipografia Gheorghiu, 1922).
În 1923 publică o „Monografie a comunei Telega”, amplă şi bogată în documente de arhivă. În 1924 apare cea mai bună lucrare istorică despre oraşul nostru, „Monografia oraşului Câmpina. Istoric şi documente” (Câmpina, Tipografia „Gutenberg”, Mihail S. Gheorghiu), în care sunt cuprinse foarte multe documente din arhiva familiei Ştirbey, mai multe planşe şi trei hărţi ale urbei noastre de pe vremuri. Pentru meritele sale deosebite, ar fi potrivit ca municipalitatea să acorde unei străzi numele său sau direcţiunea Colegiului „N. Grigorescu” să dea cabinetul de istorie al liceului numele acestui istoric şi dascăl eminent căruia Ion Ludescu, un coleg de şcoală, i-a dedicat o monografie în care îi prezintă viaţa şi opera.
Stoica Teodorescu a fost însă înzestrat şi cu talent literar. În Anuarul liceului „D.B. Ştirbey” din 1919 – 1923 am găsit relatarea unei excursii pe care a întreprins-o cu elevii în vacanţa de vară. 
Reproducem în continuare acest text, în premieră, păstrând exact stilul stilul profesorului, care are parfumul literaturii de la începutul veacului trecut şi reflectă şi puternicele sale sentimente patriotice, uneori cu accente grave când se referă la suferinţele poporului nostru în Primul Război Mondial. Mai trebuie precizat că excursia era finanţată din banii oferiţi de comitetul de părinţi, din care făceau parte cei mai proeminenţi oameni de afaceri câmpineni de atunci, care din interes pentru dezvoltarea şi educarea tinerei generaţii, contribuiau cu fonduri mari la întreţinerea liceului. 



„Excursiunea din vara anului 1920 – 1921
În tovărăşia colegului C-tin Rădulescu, a d-lui Dumitrescu Barteş – părintele a trei elevi şi 40 şcolari de toate clasele, am luat trenul din gara Câmpina spre Braşov, pe la jumătatea lunei iulie. Distanţa Câmpina – Braşov fiind parcursă de marea majoritate a elevilor, cu alte ocaziuni, n’a însemnat mare lucru pentru ei. Totuşi cu «sacul» de merinde în spate, cu picioarele ferecate în «pulpanarele» dătătoare de agerime şi rezistenţă, cu «toiagurile» improvizate sau cu «alpenstocurile» de rigoare în mâini, cu lanterenele electrice agăţate pretutindeni, părem destinaţi a merge chiar cu mult mai departe decât ne propusesem. Mare şi nepătruns este sufletul copilului! Ce exemplu de energie şi încredere’n sine mi-a procurat această mică ceată de şcolari, fii de «munteni», atunci când ne-am agăţat fiecare unde am putut pe vagoanele trenului, căci vagon oficial nu se putea căpăta aşa de lesne ca acum. S’a zis, poate din observaţiile multiple şi zilnice, că elevul nostru nu este atât de ascultător, atât de cuminte etc. etc. Din parte-mi am de adăugat ceva: în excursiune, fie mică, fie mare, să predomine următoarele fapte: profesorul să fie şi el tot un elev, adică: să mănânce cu elevii, să doarmă împreună cu ei, să glumească, să se bage’n vorbă cât de mult cu ei, să nu fie decât un elev mai bătrân şi mai învăţat decât toţi. Cu alte cuvinte, să răspândească o atmosferă prietenească, în care elevul să se simtă bine dispus şi veşnic vesel. Să se depue cea mai mare grijă pentru ca întâiul elev să mănânce, să doarmă şi să se odihnească şi la urmă profesorul. Să vadă elevul că în asemenea ocaziune îi eşti mai mult părinte, că te porţi părinteşte şi apoi eşti profesor. Odată această linie de conduită atinsă, toate insubordonările etc. etc. dispar ca prin farmec, iar excursiunea îşi poate atinge scopul, în mod solid, nesilit şi cu efecte reale, pentru sufletul şi pentru educaţiunea şi instrucţiunea ştiinţifică şi patriotică propusă. Am avut posibilitatea de a experimenta acest lucru şi din fericire, conformându-mă celor expuse mai sus, excursiunea de la începutul ei şi până la sfârşit, a fost scutită de neplăcerile indisciplinei pe care mulţi o anticipează, dar pe care datori suntem s-o înlăturăm. 
Mergem vreo patru ore până la Braşov pe frumoasa vale a Prahovei, plină de atâta pitoresc natural, îmbinat cu elemente de civilizaţie transitorie şi veşnic schimbătoare, trecând repede pe lângă Sinaia: regală, a vilgiaturiştilor de carieră şi a «căluşeilor» zvăpăiaţi cari dau iama cu grebla, nemiloasă pentru unii, binevoitoare pentru alţii, în stiva bancnotelor inervate de pe masa verde de profet mincinos, în ceea ce priveşte îmbogăţirea sau sinuciderea «la minut». Trecem repede în sus, simţim şi noi parcă involuntar sforţarea locomotivelor care gem neîncetat cu grele suspinuri, spre Predealul, care azi este un sat ce-şi dăinuieşte existenţa în mijlocul ţării, dar care încă-şi plânge calvarul îndurărilor suportate ale războiului trecut, fiind pe acea vreme hotar de ţară duşmană. Pornim pe valea Temeşului, repede, dar cu prudenţa frânelor automate, lăsând în urma noastră drumul de negoţ între fraţii locuitori ai ambelor versante ale munţilor Carpaţi; şi după câteva opriri, ne coborâm repede în câmpia Bârsei, de la poalele munţilor, unde din străvechi timpuri Saşii regali au înfiinţat un «burg» un «Kronstadl» în jurul Bisericii Negre, lângă Braşovul românesc al «Scheilor». Ne simţim în ţara noastră, în mijloc de ţară, dar vedem atâtea lucruri care ne indică pân’ la evidenţă că oraşul era stăpânit, locuit de alt suflet, de altă mentalitate decât cea curat românească. Este Braşovul săsesc şi el multă vreme în luptă disperată cu ungurul stăpânitor de eri, nesocotitor al vechilor privilegii regale, cari n’au dat ceea ce acei primi regi unguri au înţeles că poate realiza prin acordarea lor din belşug, în dauna şi spre zdrobirea neamului nostru. În Braşov am stat puţin, pentru ca în ziua sosirii chiar să mergem la Zărneşti cu trenul local ce-şi ea pasagerii mai mult din gara Bartolomeu. Avusei grijă să-i telegrafiez D-lui primar al satului că sosim seara acolo şi rugăm găzduire. Iată-ne în tren, unde găsim loc berechet şi prin urmare merserăm toţi laolaltă. Călători amestecaţi: români, saşi, unguri, mergem cu toţi spre Zărneşti. Elevii, veseli, intonară cântece patriotice, faţă de care unii din călători stăteau impasibili – saşii, poate şi ungurii, - iar câţiva români uitându-se cu entuziasm la «studenţii» veseli şi într-o atitudine tăcută vor fi binecuvântat ceasul suprem al unirii lor cu noi. Trecem repede pe lângă cetatea Râşnovului şi elevii au simţi şi ei mirarea sufletească zărind pe vârful muntelui silueta rotundă a cetăţii în care poate multe suflete româneşti îşi vor fi ispăşit prin martiriu, cine ştie de câte ori, avântul şi curajul mărturisit prin graiu sau faptă, împotriva ungurului venetic pe acest pământ de milenară stăpânire românească.
Trenul se descarcă văzând cu ochii şi în fine noi grăbim golirea lui, când pe sub seară, iată-ne ajunşi în Zărneşti. Prima impresiune: străzi, lumină electrică şi fabrici de cherestea, iar orăşelul ceva mai departe de gară. Bulucindu-ne repede, eu, celălalt coleg şi însoţitorul nostru pornirăm încet ajunstându-ne povara pe umăr. Dar iată d-l ajutor de primar care acostându-ne şi bănuind că noi suntem autorii telegramei, scuză lipsa d-lui primar şi ca un român frate cu noi ne conduse spre satul orăşel. Încartiruirea fu repede făcută, prin hotărârea luată de a dormi cu toţi într-o şură a unui gospodar, care era plină cu fân proaspăt. Masa era asigurată în sacul fiecăruia, deosebită prin diversitatea ei, căci era încă cea ticluită de mama fiecărui elev după: apetitul, gustul şi moftul fiecăruia. Semnalul culcărei fiind dat, toţi se afundară în culcuşul din fân cum găsiră mai comod şi mai bine; era cea mai nemerită ocaziune de a înţelege fiecare că viaţa omului nu se rezumă numai la ceea ce plănuieşte şi pregăteşte anticipat, ci poate mulţi vor fi găsit mai comod fânul înfrăţirei ce o oferea ocaziunea, decât sofalele şi rogojina deosebirilor sociale de care se face atâta caz şi atât sgomot în viaţa noastră zilnică. Noaptea a trecut pe nesimţite şi a doua zi, dis-de- dimineaţă merserăm să luăm o cafea cu lapte, nu pentru a ne dezice obiceiul sau pentru a-l afirma faţă de alţii, dar pentru a mânca elevii ceva cald, fiindu-le necesar pentru drumul ce aveam a-l parcurge.


Iată-ne într’un local mare, cu un stăpân şi o stăpână – saşi – puţin cam voluminoşi, care ne serviră cafeaua cu renumitele cornuleţe bune şi fragede. Operaţia terminată, cerurăm informaţiuni pentru alegerea drumului spre Bran. Ca un îndemn, dar parcă şi ca o întâmplare plină de învăţătură, iată că sosi în calea noastră vreo 3-4 căruţe mari – ca nişte dricuri lungi – trase de cai frumoşi şi vânjoşi, pline cu... băieţi şi fete, saşi, roşii la faţă, cu rucksachurile în spinare, cu ciubote având dinţi pe de marginele tălpilor, de o veselie extraordinar de mare – dar cuviincioasă – şi spre mirarea noastră în excursiune neşcolară, dar de însănătoşire trupească, pregătindu-se de urcare pe muntele Piatra Craiului, atât de greu de urcat. Pentr’un moment aproape nu ne dădurăm seama de întâmplare; dar reflectai în mintea mea la principiile de călăuzire socială şi morală de care sunt capabili aceşti saşi minoritari ai ţărei noastre şi de marele individualism atât de dezvoltat la ei, creiat şi educat în mijlocul nostru, spre folosul lor şi spre învăţătura noastră. Căpătând orientarea drumului spre Bran, o luarăm apostoleşte prin acest Zărneşti cu direcţia sud. Satul mare, bine aranjat, cu gospodării avute, mergeam cârduri, cârduri, în pas de voie, căci drumul de făcut era mare şi cine se iuţeşte, curând osteneşte. Încet, încet, după popasuri voite şi nu comandate, iată-ne aproape de Bran, după vreo cinci ore de mers. Drumul se orientă din ce în ce mai mult după râul Turcului iar satul, vezi bine, trebui să fie tradus în limba stăpânitorilor şovinişti de eri în Törzburg. Aici făcurăm popas mare, cerut de drumul făcut şi de timpul mesei – prânzul – care trebuia luat aici. De astă dată merindele impuse se isprăviseră, iar elevii intrau în porţia legală, garantată pe tot timpul excursiunii de fondul susţinător al ei. Căutarăm restaurantul care aici în Bran i s’ar putea zice mai repede hanul. Repaosul fiind mare, elevii s’au deshămat de sacurile din ce în ce mai golite şi ca măsură preventivă, pentru un mai bun apetit, ne răcorirăm faţa, mâinele şi picioarele destul de încercate de drum în undele limpezi şi zgomotoase ale râuleţului Turcului. 
Reîntorşi la han, d-l hangiu, un sas care vorbea bine româneşte, plin de bucuria unor oaspeţi chear români, dar înfometaţi, deci consumatori bun platnici ai mâncărilor lui săseşti, ne oferi pe un preţ convenabil ciorbă de viţel, dar prea îngroşată cu sos făinos şi friptură bună şi grasă. Dar pentru că suprema mea grijă era ca elevul pedestru să poată călca mai departe drumul pe jos tot cu aceeaşi voie bună, mă grăbii a le oferi şi câte o bericică, destul de bine venită şi la timpul ei”. 
(va urma)
Alin CIUPALĂ

Precara stare a culturii române

Sunt sigur că nu ne dăm seama de fundătura culturală în care ne regăsim, fiind luaţi cu una, cu alta, dezbătând crizele care se succed. Şi nimic nu oferă o imagine mai devastatoare României anului 2017 decât debandada în care se află piaţa editorială autohtonă. Gabriel Liiceanu, direct interesat în acest fenomen, în postura sa de patron de grup editorial major, readuce în discuţie recent, într-un articol, prăpastia care separă România de alte ţări din Uniunea Europeană. Discrepanţele sunt uriaşe şi, dacă în anumite domenii am progresat remarcabil după 2007, anul primirii noastre în selectul club, de la care se împlineşte anul acesta, pe tăcute, un deceniu, în privinţa evoluţiei culturale dăm încontinuu înapoi. 
Piaţa de carte din România s-ar ridica undeva la cifra de 60 milioane de euro, la o populaţie de aproximativ 20 de milioane de oameni. Împărţind, ar rezulta că fiecare persoană din ţara asta cheltuieşte, în medie, doar 3 euro pe an pentru a cumpăra o carte, indiferent de domeniu.  Foarte puţin, oricum ai lua-o! Cât trei-patru din celebri kilmetri valahi de autostrada care, se ştie, sunt printre cei mai scumpi din lume, indiferent dacă vorbim despre munte sau câmpie. Cât cea similară din Bulgaria, cu amendamentul că în ţară vecină nu au rămas mai mult de 7 milioane de locuitori. Să ne comparăm cu piaţa editorială din Ungaria (230 milioane de euro la 10 milioane de locuitori)?  Sau cu cea din Cehia (432 milioane de euro tot la o populaţie de 10 milioane de locuitori)? Să lăsăm la o parte cazurile nordice, ştim bine că oamenii de acolo sunt blestemaţi cu ierni foarte lungi şi televiziuni proaste (nu un Can-Can TV sau Antena Stars, ca să nu mai aducem în discuţie sutele de emisiuni de spălare a creierului furnizate de televiziunile de Agitpro). Putem aminti doar că Germania, cu o populaţie de patru ori mai numeroasă (şi de douăzeci de ori mai educată) decât România are o piaţă a cărţii în valoare de 9,6 miliarde de euro. Adică de aproape 160 de ori mai valoroasă decât cea din ţară noastră. 
De ce se întâmplă asta? Există explicaţii logice? În primul rând pentru că românul generic nu mai citeşte. A descoperit că dacă nu poate trăi fără ţigări, alcool, smarphone şi Antena 3, în schimb o poate face foarte bine fără să pună mâna pe o carte cu lunile şi anii. Cartea este un duşman public. Cartea este privită ca un moft. Dacă numărul românilor care ar cumpără măcar o carte pe luna ( şi astfel ar cheltui, să zicem, o suma modică de 20 de lei) s-ar ridică la 4-5 milioane, cam cât reprezintă populaţia activă a ţării, altfel s-ar pune problema. Iar dacă oamenii ar cumpăra cărţi, probabil că s-ar şi concentra să le citească. Sau să încerce. 
O carte poate fi proastă sau, de ce nu, se poate întâmpla să nu-ţi placă. O carte este un risc (nu numai să o scrii, dar şi să o cumperi). Iar dacă s-ar vinde de două sau trei ori mai multe cărţi, atunci efectele acestui fenomen ar fi directe. Librăriile nu s-ar desfiinţa unele după altele (chiar şi în Bucureşti - în tot judeţul Prahova abia dacă mai funcţionează 4-5), lăsând locul bet-urilor, caselor de amanet, magazinelor de second hand şi farmaciilor (a căror prezenţă în spaţiul public a explodat, dovedind gradul de sănătate fizică al populaţiei, la fel cum dispariţia librăriilor dovedeşte boala spirituală). Editurile nu ar trăi cu transfuzii (subvenţii publice, şi acestea rare - Administraţia Fondului Cultural Naţional derulează sesiuni de depunere a proiectelor în genericul domeniu cultural cu sume totale de 4-5 milioane de lei, de două ori pe an, adică sunt puse la bătaie sume care se învârt în jurul a 3-4 milioane de euro, o suma ridicol de mică - sau subvenţii private, şi mai rare pentru că a subvenţiona cultura nu aduce imagine precum fotbalul). Iar scriitorii ar simţi că sunt scriitori  şi nu fundraiseri*, şi poate că nu s-ar mai certa între ei şi bate pentru un public din ce în ce mai puţin numeros şi capricios, ci s-ar concentra mai intens asupra actului creator şi a ideii - ce lăsăm viitorului? (Oricum, nu trebuie să-i condamnăm prea mult din moment ce pe nimeni nu interesează întrebarea asta fundamentală)
Codruţ CONSTANTINESCU
*) Fundraiser – persoană care strânge fonduri

Afecțiunile umărului - investigate și depistate rapid cu aparatul RMN de la Centrul Medical SanConfind

După ce, într-un material anterior, v-am prezentat punctul de vedere al medicului ortoped Emil Haritinian în legătură cu afecțiunile umărului – afecțiunile respective fiind descrise prin prisma unui specialist în ortopedie-traumatologie –, astăzi vă prezentăm punctul de vedere al unui medic specialist în radiologie și imagistică medicală, Sorin Ghiea, cu privire la același tip de afecțiuni. Ambii medici lucrează la Centrul Medical SanConfind. Investiigațiile imagistice cu performantul aparat RMN (un model de ultimă generație al companiei Siemens), ajută la diagnosticarea rapidă a afecțiunilor degenerative ale umărului, lucru care poate face ca vindecarea lor să nu se întindă pe perioade foarte lungi de timp.


În primul rând, doctorul Sorin Ghiea ține să precizeze că ”investigația umărului care doare poate să înceapă cu rezonanța magnetică, dar poate să înceapă și cu o ecografie, sau doar cu o simplă radiografie. Există multiple fațete ale diagnosticului durerilor de umăr, care reprezintă unele dintre cele mai răspândite afecțiuni. Este o patologie care supără pe foarte mulți pacienți, iar mulți dintre ei, din nefericire, ignoră durerile multă timp; nepermis de mult. Întârzierea în punerea diagnosticului nu este în regulă, pentru că articulația umărului este una dintre cele mai folosite din corpul omenesc, o articulație cu grad de mobilitate foarte mare, ceea ce presupune că în cazul ei există o uzură permanentă. În general, uzura articulației apare într-un procent foarte mare la persoanele de 60-70 de ani. În această situație avem de-a face cu tendinopatii (afecțiuni ale tendoanelor, rupturi ale tendoanelor), care, în final, duc la artroza umărului – o boală degenerativă foarte dificil de tratat. Este bine să nu se ajungă acolo, iar acest lucru se poate împiedica printr-un consult medical la apariția primelor dureri. Sigur, algoritmul de investigație al umărului începe întotdeauna cu o radiografie, pentru că aceasta ne oferă cele mai rapide informații și, analizându-le dintr-o privire, de cele mai multe ori avem de-a face cu un diagnostic de excludere. Însă dacă nu găsim sursa simptomelor pacientului pe radiografie, trebuie să continuăm cu investigațiile, iar una dintre ele, cu bune rezultate, este ecografia umărului, pentru că ne permite să vedem umărul în dinamica sa, căci putem mișca umărul sub control ecografic, să vedem cum se mișcă tendoanele, cum se mișcă mușchii și ce probleme există. Ecografia este o investigație rapidă, noninvazivă, noniradiantă, cu multe informații, care ne poate lămuri asupra eventualelor repercusiuni asupra sănătății pacientului. La rezonanță magnetică ajungem doar atunci cand aceste două metode prezentate (radiografia și ecografia) nu au lămurit problema, fiindcă nu au putut fi evidențiate anumite structuri cum ar fi ligamentele, labrumul, cartilajul, sau o eventuală patologie intraosoasă. Am fost întrebat de multe ori dacă pacientul trebuie să vină la medic, pentru consultații și investigații, la primele dureri sau puțin după aceea, atunci când durerile revin. Sigur că fiecare om își cunoaște corpul și știe dacă simte o durere nouă sau durerea este cronică. La umăr, în general, durerile sunt cronice și atunci trebuie să fie bine ales momentul primei consultații medicale. Ideal ar fi ca pacientul să se prezinte la medic la primele dureri, dar din nefericire, oamenii vin la doctor atunci când nu mai pot suporta durerile. Ideal ar fi să vii la medic la primele semne de imposibilitate de a efectua mișcări normale ale umărului, la primele semne că lucrurile nu se îndreaptă înspre bine sau, bineînțeles, în cazul unui traumatism acut, cu durere mare, eventual, cu umărul dislocat. Dacă este un traumatism acut, pacientul trebuie să se adreseze unei camere de gardă cu ortopedie. Dacă există o simptomatologie cronică, trenantă, dacă pacientul are dureri de luni, de ani de zile, sigur că el se va adresa unui medic de recuperare sau de ortopedie. Recuperarea medicală poate să cearnă lucrurile și să decidă ce se poate face: merge bolnavul la investigații imagistice, începe direct tratamentul sau este trimis la ortopedie. Sunt multe aspecte ale patologiei umărului. Una dintre cele mai frecvente probleme la umăr este tendinopatia calcică, adică acumularea de calciu în tendoane și în jurul tendoanelor umărului. Afecțiunea este foarte răspândită și foarte dureroasă, având uneori pusee acute de dureri care imobilizează efectiv pacientul la pat și îl scot din câmpul muncii. Rezonanța magnetică este dificil de făcut în timpul puseelor acute de durere, pentru că atunci pacientul nu suportă nici cea mai mică mișcare sau atingere a umărului. Însă ecografia este mai ușor de suportat. Pe de altă parte, chiar dacă rezolvarea problemelor nu este imediată, ea poate fi făcută prin tratamente de recuperare țintite pe această patologie. RMN-ul de umăr se face la SanConfind cu o antenă specială dedicată, care are forma umărului și care există în dotarea  Departamentului de Imagistică Medicală SanConfind. Antena permite obținerea celor mai bune imagini posibile. Chiar dacă pacientul are dimensiuni neobișnuite, putem folosi antena cu diferite artificii care ne permit să îmbunătățim imaginea. Antenele dedicate unor articulații sunt foarte importante, deoarece permit obținerea unor imagini mai bune în regiunea respectivă decât în cazul folosirii unor antene generice, deoarece acestea din urmă sunt făcute să acopere un câmp de investigație mai mare.” 
Dr. Sorin Ghiea,
medic primar radiologie și imagistică medicală

20 martie 2017

Distribuţia de apă potabilă va fi întreruptă la Câmpina şi Băneşti-Urleta

S.C. Hidro Prahova S.A. a anunţat că marţi, 21 martie, distribuţia cu apă potabilă în municipiul Câmpina va fi întreruptă între orele 08.00 -17.00, în vederea remedierii unei avarii la conducta de transport apă.
Vor fi afectate de oprire:  zona de nord (cartier Câmpiniţa), zona de vest (străzile cuprinse între B-dul Carol I şi DN1 de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu până la strada Schelelor), precum şi statiile de hidrofor 2, 8, 9, 10 si 11.
Distribuţia  cu apă potabilă va fi întrepută miercuri, 22 martie şi în localităţile Băneşti şi Urleta (strada Principală până la strada Morii), între orele 08.00 -16.00, pentru anularea conductei vechi de apă de pe strada Drumul Urletei.
S.C. Hidro Prahova S.A. roagă toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi  asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizarii apei.
Înainte de reluarea distribuţiei vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate în vederea asigurării gradului de potabilitate al acesteia, în conformitate cu reglementările în vigoare.  

14 martie 2017

Va fi demolat şi ultimul bastion al fostului circuit de motocros de pe Muscel

Motivul invocat de autorităţi este penibil şi sfidător: 
„Nu are autorizaţie de construcţie”

Ceea ce a fost plănuit cu mare pricepere, ani la rând, să se întâmple şi anume distrugerea circuitului de motocros de pe dealul Muscel, şi odată cu el şi tradiţia unui sport iubit de toţi câmpinenii, va ajunge zilele acestea la actul final. Autorităţile publice locale au decis demolarea clădirii metalice folosite ani la rând drept turn de cronometraj şi tribună oficială pentru traseul de motocros, socotit la timpul său drept unul dintre cele mai importante din Europa de Est. Motivul invocat de autorităţi este pe cât de penibil, pe atât de sfidător: „Clădirea nu are autorizaţie de construcţie şi prezintă pericol public”. Penibil pentru că, după zeci de ani în care a fost folosită fără probleme şi fără ca cineva să se autosesizeze, edilii s-au trezit azi să aplice legea şi sfidător pentru că nici măcar nu se mai feresc să invoce astfel de motive pentru a duce la îndeplinire o temă trasată clar şi de multă vreme de „şefii” lor. 


Vă reamintim că distrugerea traseului de motocros a început cu o serie de procese intentate administraţiei locale de o societate care are mare nevoie de „linişte” în zonă, a continuat cu asfaltarea drumului de tranzit dintre Câmpina şi Cornu şi construirea altui drum către o mănăstire în care niciodată nu a locuit nimeni, toate acestea prin inima circuitului, astfel încât el să devină practic imposibil de folosit şi se încheie azi cu demolarea ultimului bastion, turnul de cronometraj.
Între timp, pe tot parcursul derulării acestui plan, căci este evident că a fost un plan de distrugere bine pus la cale, au mai apărut doar încercările repetate ale consilierului local Florin Frăţilă de a reface, iniţial, vechiul circuit şi ulterior de a redeschide unul nou, în altă zonă a dealului Muscel, toate sortite eşecului după respingerea proiectelor de hotărâre iniţiate de acesta în Consiliul Local. Pe cei care au uitat toată povestea ori nu o cunosc deloc, îi invităm să caute în arhiva electronică a ziarului din anii 2008 până în 2016, atunci când am adus în atenţia opiniei publice parte însemnată din jocurile de culise făcute pe această temă.
Mai mult ca sigur că istoria circuitului de motocros ce a adus faimă naţională şi internaţională Câmpinei se va opri aici şi asta spre marea ruşine a celor care au contribuit decisiv la acest lucru. 

Foto: Mircea Scorţeanu
Nu este deranjant faptul că „se curăţă o mizerie de clădire, gata oricând să se prăbuşească”, aşa cum s-a exprimat un responsabil din administraţia publică locală atunci când a fost întrebat de motivele care au condus la hotărârea demolării, ci faptul că această măsură întregeşte un plan diabolic, care se va sfârşi cu dispariţia unei baze sportive recunoscută la nivel european. Despre asta îşi amintesc oamenii atunci când asistă la această „neînsemnată” demolare şi nu în ultimul rând de ei, decidenţii din prim plan ori din umbră, cărora cu siguranţă nu li se va ierta prea curând această maximă aroganţă. (F.C.)

Editorial. EI, STĂPÎNII

Guvernarea PSD & ALDE s-a transformat într-o cotidiană insultă la adresa inteligenței și a bunului simț ale fiecărui om. Este suficient să-l asculți pe ministrul Daea ca să îți dai demisia din funcția de ființă rațională. Iar cei care numesc în funcții astfel de oameni sînt la fel ca ei. E suficient să-i asculți ce promit, cum explică una sau alta dintre măsuri, și îți amuțește inteligența. Nu mai știi nici măcar aritmetica, încerci să contabilizezi încasări la buget și promisiuni de recompense și nu-ți mai iese nici socoteala de clasa a treia. 
S-a spus că actuala putere este o asociație infracțională, și este o bună caracterizare, dar mai văd o notă comună. Ascultați-i cu atenție cum (ne) vorbesc. În fiecare propoziție, în fiecare intonație a lor răzbate nota arendașului care comandă slugilor. Nu ei ne servesc pe noi, cum spune etimologia lui ministru,  ci noi sîntem sclavii lor. Așa ne vorbesc, precum unor slugi idioate. Ei și ai lor de la televiziuni care ne „explică” nouă, prostimii, ce se întîmplă. E un simptom. Ergo: ne tratează ca pe niște slugi proaste. Tot ce fac ei de la ordonanța 13 încoace și cu încercările de a o impune – acum – „legal”, toată seria de atacuri la adresa justiției, toate pomenile măririlor de salarii și pensii, toate demiterile și numirile halucinante, din care meritocrația lipsește cu desăvîrșire, comunicatul acela demn de țările abia ieșite din sub-istorie al ilustrului nostru parlament, de un analfabetism politologic demn de învățămîntul nostru, prin care își proclamă o supremație în același timp ridicolă și periculoasă, povestea asta cu Bucureștiul împopoțonat de Paște ca o curvă, toate astea sînt fraze ale discursului de stăpîn către argații săi de la grajduri. 
De data asta nu mă revoltă faptele ca atare, ci limbajul acesta de ciocoi parveniți. Culmea este că acest fel de limbaj pare a plăcea unora: obișnuiți să li se comande, rîtani. Demnitatea ne-ar cere, dincolo de orice considerente (a)politice să nu acceptăm rostirile ilogice, agramaticale și lipsite de respect. Să ne revoltăm cînd sîntem tratați ca sub-oameni. Chiar și invocarea obsedantă a argumentului: „pe noi ne-au votat atîția români” are o aroganță de vătaf care se laudă: am atîtea capete de vite… evidentă. Nu e un elogiu adus celor care i-au votat, ci o coborîre a lor la stadiul de „deținuți”. Adică „voi sînteți proprietatea noastră”, putem face orice vrem în numele vostru. 


Tonul comunicatului lui Tăriceanu acesta este: noi sîntem stăpînii! Voi, prostimea. Nu care cumva să vă dea prin cap să ne cereți socoteală! Cam la fel este și tonul argumentelor CCR, nimeni nu are voie să pună în discuție deciziile stăpînilor! Prea multe semne de exclamare, știu, asta pentru că ei vorbesc în sentințe. Scindarea României ei au produs-o, arogîndu-și acest drept de a ni se adresa ca unor slugi netrebnice, de a ne arunca vreo ciozvîrtă și de a-i alunga pe cei care nu se gudură. Cînd îl privești, și mai ales îl asculți, pe Șerban Nicolae de exemplu, devii subit lombrozian. Nu că există asemenea specimen ne miră, este posibil să mai existe și prin alte țări de soare (mai) pline asemenea ciudățenii, ce ne face pe noi specifici este importanța care i se dă acestei anomalii morale care justifică eliberarea corupților cu aerul că ne face o mare favoare și că asta este ceea ce ne cere lumea normală. Cînd îl asculți, crezi că eliberarea bandiților este culmea umanismului. Nu este acesta un afront adus oricărei inteligențe medii? Nu este planul de „colorare” a groaznicei capitale care este Bucureștiul, ieșit din mintea halucinantei primărițe, o injurie la adresa bunului simț al locuitorilor normali care vor de Sfintele Paști reculegere, nu mici și orchestre de lălăituri și răcnete? Dar ea știe mai bine… 
Nu am fost excesiv de entuziast față de mișcările de stradă, mai bine zis nu le-am considerat suficient de radicale. Cerința minimală ar fi fost nu eliminarea fatidicei ordonanțe, ci demisia guvernului, ba chiar alegeri anticipate. Sutele de mii de oameni s-au revoltat tocmai pentru că nu le este respectată demnitatea de ființe gînditoare. Dragnea a fost suficient de puternic pentru a trece peste acest incident și a ieși la suprafață curat și uscat. Ca ciocoi, ei nu au scrupule, au plusat la o sinistră cacealma, economiștii cît de cît serioși sînt disperați de urmări. Deja micile întreprinderi au început să colapseze. Ce contează! Doar au cîștigat runda, le-a ieșit cacealmaua, nu degeaba vor să scutească de impozite cazinourile și firmele de pariuri din „locuri speciale”. 
După ideile aceluiași Șerban Nicolae (să te ferească Dumnezeu de hărnicia prostului!) Delta Dunării ar deveni un uriaș cazinou. Reforma învățămîntului, mereu începută, niciodată trecută de pasul al doilea, pentru că următorul ministru se întoarce la linia de plecare și ia totul de la zero (de la clasa zero), este făcută să scoată generații tot mai bune de sclavi. Ei, stăpînii, își trimit copiii la studii în Străinezia, și tot acolo își tratează bolile. Ca dovadă de cît respect au pentru ceea ce au făcut în țară. Acum vor să scoată și mai mult literatura din programa de literatură. Cică s-o ușurăm. O să vorbim în referate și note informative. La asta ei, stăpînii, sînt maeștri. 
N.B. Acest articol nu este de stînga, deși aptera noastră stîngă (complet lipsă din peisaj la recentele manifestații) ar găsi aici ceva idei de luptă. E doar împotriva „noii clase”…
Christian CRĂCIUN

Apicultorul Mihail are o barbă mare, deși se bărbierește întruna

Onorabilul Mihail Apostolescu, președintele Asociației Apicole ”Valea Prahovei” (AAVP) și organizatorul Târgului Mierii, ne-a cerut să-i publicăm (ceea ce am și făcut), un drept la replică, pentru că, susține dumnealui, articolul ”Târgul Mierii 2017- o ediție cu mai puțini participanți si vizitatori”, publicat în ziarul Oglinda din 28.02.2017, conține informații neconforme cu realitatea. Mihail Apostolescu este supărat pe publicația noastră, mai  corect spus, pe mine, semnatarul acestor rânduri, fiindcă am îndrăznit să scriu (nu atât de direct pe cât aș fi putut), în articolul pomenit, dar și în altele, precedente, despre excesivele sale solicitări de bani publici câmpineni pentru organizarea Târgului Mierii. 


Aceste  solicitări financiare anuale au stârnit uneori indignarea unor consilieri municipali, chiar în dezbaterile din plenul Consiliului Local, aleșii nemaidorind să finanțeze evenimentul, acum vreo patru ani. Dar liderul apicultorilor din județ, măreț ca un apostol al albinelor prahovene (”Apostolescu” vine de la ”Apostol”, oricât s-ar mira unii), a uitat sau se face că a uitat acest lucru. Dintr-o posibilă criză de memorie ar putea ieși stimabilul folosind propriile sale produse apicole, dar cred eu că o metodă mult mai rapidă ar fi citirea acestui articol, o replică la dreptul său la replică. Sper că voi lămuri pe această cale toate neînțelegerile dlui Apostolescu, astfel încât să nu mai fie nevoie de o nouă replică din partea dumnealui. Voi încerca să-i aduc toate contraargumentele necesare, nu pentru că aș avea ceva cu domnia-sa, ci pentru că am ceva cu cei care cheltuiesc cu asupra de măsură banul public câmpinean, destinat a îmbogăți, în primul rând, zestrea edilitară a orașului și viața locuitorilor săi, și abia apoi, într-un plan secundar, fondurile pentru organizarea unui eveniment pseudocomercial, de promovare a Câmpinei, a apiculturii prahovene și nu numai.
Ideea (destul de străvezie) a acelui articol scris de mine era că Târgul Mierii se poate organiza și cu bani mai puțini de la bugetul local (sponsorizările importante ale unor companii private, fondurile de la Consiliul Județean și taxele de participare ale expozanților fiind arhisuficiente; lucru evidențiat și de către consilierii municipali), iar această drămuire a banului public se impune cu atât mai mult cu cât viața economică a orașului este într-un continuu declin, și din acest motiv, colectările impozitelor și taxelor locale sunt tot mai greu de realizat la nivelurile dorite. Eu îl prezumez totuși de bună-credință pe Mihail Apostolescu și sunt sigur că, fiind un iubitor sincer al Câmpinei, își va da seama într-un târziu că, dacă legislativul municipal i-ar fi aprobat în varianta sa sumele pe care le-a cerut inițial, ar fi rămas mai puțini bani pentru modernizarea infrastructurii stradale și de utilități din orașul nostru. 
De mulți ani, organizatorul Târgului Mierii pare a vrea să inoculeze în mintea aleșilor locali și a reprezentanților presei ideea că, dacă Târgul Mierii face cunoscută Câmpina în întreaga țară, cu un evident beneficiu de imagine, nu ar trebui  să ne intereseze câți bani de la bugetul local se alocă acestui eveniment. Ca și cum nu ar trebui să ne intereseze cât costă, în medie, un kilometru din Autostrada Transilvania (de exemplu), doar pentru că această autostradă are o importanță strategică și va aduce, neîndoios, un plus de imagine României în fața lumii întregi și a potențialilor mari investitori externi. 
În dreptul său la replică, M.A. pare foarte mulțumit de banii pe care i-a primit de la Consiliul Local, uitând că, la prima ședință din acest an a miniparlamentului câmpinean, atunci când a fost discutată finanțarea evenimentului, iar onorabilul M.A. a fost luat la bani mărunți de către consilieri, se zbătea ca un geniu neînțeles și dădea din colț în colț, neștiind să răspundă criticilor ce îi erau aduse, dintre care cea mai importantă privea acuzația de a fi închiriat domeniul public fără a cere aprobarea administrației publice locale. „Cum ți-ai permis dumneata să închiriezi spații din domeniul public fără acordul consilierilor municipali?”, l-a criticat dur, printre alții, consilierul Ion Dragomir. Abia într-un târziu, zâmbind neconvingător, M.A. s-a trezit din bombardamentul criticilor săi și a răspuns că nu era vorba despre o închiriere a spațiilor alocate expozanților, ci doar despre o taxă de participare cerută acestora. Însă taxa de participare nu avea o valoare fixă, ci valori variabile, în funcție de mărimea standurilor și a poziției acestora, ceea ce masca o închiriere a spațiilor de prezentare ale participanţilor. 


La inaugurarea Târgului, în cuvântul său de deschidere, M.A. a recunoscut că, „deși au fost unele probleme cu finanțarea evenimentului, este bine că Târgul Mierii merge mai departe, tot la Câmpina”. Această inabilă manifestare de orgoliu evidențiază și ea faptul că finanțarea de anul acesta a Târgului s-a făcut cu scandal, nemaivorbind de faptul că însuși primul sprijinitor al lui M.A., primarul orașului, i-a adus aminte, tot în ședința cu scântei din ianuarie, că „în fiecare an veniți cu cereri de finanțare pe care le refuzăm, dar pe care le prezentați din nou anul următor”. 
Oare a uitat MA că a fost nevoie de o ședință extraordinară a Consiliului Local, plus una a unei comisii speciale, pentru a se hotărî finanțarea de către municipalitate a Târgului? De fapt, a fost aprobată suma cerută de M.A., dar nu în varianta dorită de el, ci cu folosirea în totalitate a banilor de către Primăria Câmpina pentru promovarea manifestării. Oare nu recunoștea scandalul finanțării însuşi anunțul postat pe site-ul AAVP, imediat după ședința  din ianuarie 2017, anunț în care era scris, negru pe alb, că Târgul se suspendă. În opinia lui M.A., nu am fost obiectiv, deoarece am scris că, la ediția 2017, Târgul Mierii a avut mai puțini vizitatori și participanți, dar chiar M.A. recunoaște acest lucru în dreptul său la replică. 
De asemenea, am fost făcut indirect mincinos de către M.A., pentru că am scris în articolul cu pricina despre așezarea strategică a tonetei sale, de parcă strategia ar fi un lucru rușinos, iar calitatea de organizator nu îi dădea dreptul să-și așeze toneta cu produse apicole chiar lângă ușa de la intrare.  Pe borcanele sale cu miere scria Stupina Mihail Apostolescu (și nici nu se putea altfel), dar M.A. zice că nu e așa, de parcă stupina sa personală ar fi un lucru de rușine și de ocară. Tânărul vânzător de la tonetă, deci omul lui MA, mi-a răspuns, la întrebarea mea vizavi de puținătatea vizitatorilor, că ”anul acesta, nu s-a mai făcut o bună promovare, fiindcă de promovare s-a ocupat Primăria”. În dreptul său la replică, M.A. îmi mai spune, tot cu perdea, că sunt lipsit de inteligență, fiindcă am o fractură logică atunci când afirm că, în același an, s-au născut și AAVP, și Târgul Mierii, fiindcă nu era posibil ca asociația să organizeze târgul înainte ca ea să existe. Mi-e greu să ajung până în puțul gândirii lui M.A., dar cred că dacă s-ar fi scărpinat metafizic în barba sa de filosof apicol ce lucrează cu mierea categoriilor ”cauză” și ”efect”, i-ar fi fost ușor să-și dea seama că Târgul se  putea organiza la un an sau la mai mulți ani după înființarea Asociației. Dacă, în continuare, M.A. crede că susținerile mele sunt neadevărate și îi afectează imaginea, îl rog să poftească la redacție, la un ”pahar de vorbă”, ca să îi arăt înregistrări foto și audio cu borcane cu miere și dialogul dintre mine și oamenii săi, înregistrări pe care le-am făcut cu telefonul mobil într-un spațiu public de pe domeniul orașului. Asta ca să nu se mai deranjeze să mă dea în judecată pentru calomnie (așa cum amenință voalat în dreptul său la replică) și, totodată, ca să învețe să-și pregătească oamenii pentru a da declarații, la nevoie. Orice avocat de succes cere onorarii mari, așa că mai bine ar păstra banii AAVP pentru ediția de anul viitor a Târgului Mierii. Acum, în final, mă bate un gând. Până la urmă, eu cred că din proprie naivitate, iar nu dintr-o neînțelegere a mea și o uitare a sa, mă acuză M.A. de lipsă de obiectivitate și alte rele. Crede, probabil, că oricine ar dori și ar face orice ca să-și lingă degetele pline de miere. O, sancta simplicitas. 
Adrian BRAD

DREPT LA REPLICĂ

Articolul “Târgul Mierii 2017-o ediție cu mai puțini participanți si vizitatori”, publicat în ziarul Oglinda, ediția din data de 28.02.2017, conține informații neconforme cu realitatea, față de care nu a fost solicitat punctul de vedere al organizatorilor manifestării.
Pentru o informare corectă și obiectivă a publicului, în virtutea dreptului la replică, vă solicităm publicarea în aceleași condiţii grafice (poziţionare, suprafaţă alocată) a dreptului la replică.
Consilierii câmpineni au aprobat în unanimitate alocarea a 24.000 lei de la bugetul local pentru Târgul Mierii 2017, ca și în anii precedenți banii au fost direcționați prin Casa Tineretului. 
În aceeasi ședintă aleșii locali au decis ca suma  să fie folosita în totalitate pentru promovarea manifestării de către autoritatea locală. 
În acest context este greu de înțeles demersul jurnalistic al autorului articolului, semnat A.B., care afirmă ”Totuși, Mihai Apostolescu, președintele Asociației Apicole ”Valea Prahovei”, cea care organizează acest eveniment, a ținut parcă să arate, de asemenea, că o finanțare mai redusă a Târgului îi poate știrbi acestuia din strălucire.”, afirmație vădit tendențioasă, în condițiile în care finanțarea a fost mai mare decat in 2016, doar că de această dată promovarea a fost făcută “in totalitate” de autoritatea locală. Astfel, la Târgul Mierii 2017 au fost prezenți  cca 70% din expozanții de anul trecut, numărul de vizitatori s-a redus la cca 50%,  în mod proporțional au scăzut vânzările și o parte din expozanți și-au manifestat rezerva față de o viitoare prezență la Câmpina.
In 2016 s-a alocat pentru Târgul Mierii 18.000lei; cu această sumă, plus sponsorizări și contribuția asociației s-a realizat promovarea  evenimentului prin Radio Romania Actualitați Radio Antena Satelor, Radio Trinitas, TV Travel Mix, o pagină si jumătate de prezentare a municipiului in catalogul Târgul Mierii 2016, promovare prin Radio Best FM, promovare pe VP TV, 3 bannere de mari dimensiuni afisate gratuit timp de trei saptamani pe DN1, campanie de promovare pe FB, cu rezultat cca 3.500.000 de vizualizari. Această promovare a adus la Câmpina in 3 zile cca 17.000 oameni din intreaga țară dar si din Bulgaria, Serbia si Moldova.
Să se vorbească DE BINE două-trei saptămâni despre Câmpina, cu o contribuție locală de  cca 10% din bugetul Serbărilor Toamnei, rămâne la judecata fiecăruia dacă  este o afacere bună pentru orașul nostru sau o risipă a banului public.
Cum s-a făcut promovarea în 2017: Radio Romania  Actualitați - 0,  Radio Antena Satelor -0, catalog prezentare Câmpina-Târgul Mierii -0, bannere afisate pe DN1-1, promovare pe FB- 1400 de vizualizări !! Alături de campania de ”promovare” din 2017 ”strălucirea târgului” a fost știrbită nu din dorința organizatorului, așa cum se sugerează în articol, ci de impunerea unei chirii de 8000 de lei pentru spațiu, ceea ce ne-a obligat să renunțăm la multe din ”risipele”  care făceau deliciul vizitatorilor: butoiul cu miere, concursuri, simpozion, pliante pentru copii, etc. 
”Sprijinit” în acest mod Târgul Mierii urmeză modelul Sărbătorii Vinului de la Valea Călugărească sau al Festivalului Cașcavelei, evenimente care s-au ridicat în  10-12 ani, dar odată preluate și organizate de primării nu mai generează interesul de până atunci.
O altă minciună publicată in articolul respectiv:” M-am oprit la standul cu produse apicole așezat cel mai strategic (primul pe dreapta, de lângă ușa de la intrare)……. și ce credeți că am citit la producător? Stupina „Mihai Apostolescu.” 
In realitate standul Stupina Apostolescu nu a fost poziționat “cel mai strategic (primul pe dreapta, de lângă ușa de la intrare)” iar pe etichetă nu există mențiunea “Stupina Mihai Apostolescu”, poate, doar dacă,  A.B. a fos “îndrumat” să găsească asta.
În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă,…. doar să dea bine la gazetă! Pentru esecul manifestarii din 2017  “țapul ispășitor” a fost găsit, în logica domnului A.B., în persoana organizatorului, care ” nu s-a mai ostenit cu promovarea Târgului, lăsând pe seama celor din Primărie treaba aceasta.”Oare autorul articolului a ”uitat” că în ședinta extraordinară a C.L. din 13.02.2017, la care a fost prezentă și presa, s-a decis ca suma alocată de Consiliul Local să fie folosită in totalitate pentru promovarea manifestării de către autoritatea locală?!
Continuând dezinformarea publicată în numărul din 31ianuarie 2017  al ziarului Oglinda A.B. revine în 28 februarie 2017 cu  fraza  identică ” Avem aici de-a face cu o fericită coincidență a nașterii în același an și a Târgului, și a Asociației organizatoare, coincidență altoită pe inteligența vizionarilor lideri ai apicultorilor câmpineni, care s-au gândit rapid la o asociere cu municipalitatea  condusă de Horia Tiseanu ”, frază mustind de inteligență gazetărească neaoșă. 
Oare era posibil ca asociația sa organizeze târgul înainte  ca ea să existe ?!
Asociatia apicola s-a ”născut” în mai 2006, iar în 6-7 decembrie 2006 apicultorii au organizat Zilele Mierii, dăruind cca 200kg de miere copiilor, fără ”o asociere cu municipalitatea”, în 2007 s-a organizat Târgul Apicol Câmpina, în asociere cu O.J.C.A. PH, fără ”o asociere cu municipalitatea”, pentru ca ediția din 2008 să fie organizată în parteneriat cu municipalitatea, sub denumirea de Târgul Mierii, date care sunt cunoscute, dar și aici informarea  ”vizionarului” autor lasă de dorit.
Libertatea de expresie este o valoare in fața căreia ne înclinăm cu toţii, dar exercitarea acesteia cu rea-credinţă, poate fi supusă rigorilor judiciare. 
In ceea ce privește situatia prezentată vă rog respectuos să  cercetați integral înregistrările de ședinte si veți vedea in mod detaliat implicarea fiecărei părți, așa cum a fost ea reținută de documente.
În final vă solicit in mod expres ca în cadrul dreptului la replică să prezentați integral si nealterat punctul meu de vedere exprimat aici și vă stau la dispoziţie cu declaraţii şi poziţionări de fiecare dată când aveți nevoie pentru conţinutul editorial care mă priveşte.
Totodată vă menționez că, in cazul in care, în cadrul demersului jurnalistic, veți prezenta acte si fapte neadevărate, vătămatoare la adresa mea si a imaginii mele, îmi rezerv dreptul de a lua toate măsurile pe care legea mi le pune la dispozitie.
Cu stimă, Mihail Petru Apostolescu

Propunere (in)decentă

Este cunoscută strădania conducerii executive a Câmpinei în ceea ce priveşte includerea municipiului nostru pe lista oraşelor turistice din România. În acest sens a luat fiinţă un Centru de Informare Turistică, iar luna trecută Câmpina a participat la Târgul de Turism Bucureşti. 
Mergând pe calea diversificării programelor turistice locale, aş propune ca în pliantele turistice care prezintă obiectivele de atracţie din Câmpina să fie incluse şi străzile Bobâlna, Muscel (porţiunea Bobâlna – Popa Şapcă), Calea Doftanei şi Voila, ca trasee excelente pentru cursele de maşini „off road”, curse speciale pe teren accidentat. Amatorii de astfel de întreceri ar găsi un traseu ideal aici, fără a mai fi nevoiţi să caute zone accidentate, cum ar fi drumurile forestiere desfundate, văile adânci ori zonele abrupte pline de noroi, situate departe de zonele populate.  La Câmpina, vor putea găsi întrunite toate condiţiile necesare unei curse extreme în zona centrală a oraşului. Cursele vor fi deschise doar puternicelor maşini de teren 4 x4 cu tracţiune integrală, capabile să străbată astfel de drumuri. 


Pentru cetăţenii posesori de autovehicule s-ar putea organiza diferite concursuri, cum ar fi „Slalom printre cratere”, „Parcarea cu spatele între două gropi”, „Cine ia cea mai adâncă groapă”, „Evitarea la milimetru a celui mai înalt capac de canalizare peste nivelul carosabilului” (cu varianta „Evitarea celui mai căzut capac de canalizare sub nivelul carosabilului). Premiile ar putea consta în amortizoare, pivoţi, bielete sau arcuri pentru maşină. Pentru pietoni, ar putea fi organizate concursuri gen teste grilă, cu întrebări adaptate în funcţie de anotimp: „Pe care  trotuar se poate circula fără să-ţi rupi gâtul?” sau „Pe care trotuar poate fi găsit cel mai mult noroi/ gheaţă?”, în variantele de răspuns fiind obligatoriu să se regăsescă cuvântul „niciunul”. Pietonii vor putea fi recompensaţi cu diplome de participare şi hărţi în care să fie prezentate străzile ale căror trotuare sunt cirulabile pe anul în curs. 
Amatorii unui astfel de sport extrem nu trebuie să se teamă că acest traseu ideal, format printr-un circuit între străzile menţionate, ar putea suferi modificări cum ar fi astuparea gropilor, asfaltarea străzilor sau aducerea capacelor la nivelul carosabilului. Nuuu! Fiţi fără griji! Aşa cum au stat şi stau de luni sau ani de zile, aşa vor rămâne în continuare! Mai mult, odată cu trecerea timpului, adâncirea gropilor şi tăieturile în carosabil vor fi şi mai vizibile, lucru ce va face concursurile de off road şi mai atractive pentru cei interesaţi. Cunoscută fiind pasiunea pentru automobilism şi adrenalină a românilor, acest circuit va deveni cu siguranţă foarte popular, făcând cunoscut municipiul nostru atât în rândul automobiliştilor din ţară, cât şi peste hotare, spre fala edililor noştri. 
Şoferul T. Georgică, omul cu maşina mică

Apel către național-țărăniștii din Câmpina

A fost înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache

Dacă unii dintre cititorii săptămânalului Oglinda se vor fi întrebat ce mai face PNȚ-CD, primul partid înființat imediat după Revoluția din Decembrie 1989 de către Corneliu Coposu, (continuator al PNȚ, partidul istoric înființat de Iuliu Maniu și Ion Mihalache, în 1926), atunci suntem în stare azi să le spunem că partidul național-țărăniștilor a renăscut, adică începe să se simtă mai bine și să facă mai bine. După o lungă perioadă viață extraparlamentară (partidul a pierdut dezastruos alegerile parlamentare din 2000, nereușind să intre în Parlament, iar de atunci, a rămas un partid extraparlamentar, tot mai divizat și tot mai acoperit de praful uitării), iată că un grup de național-țărăniști autentici, demni urmași ai marilor lideri ai partidului de altă dată, au înființat Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache, prescurtat PNȚMM, înregistrat în Registrul Partidelor Politice la pozitia nr. 136. Conform declarațiilor fondatorilor noului partid, al cărui președinte este Mihai Grigoriu, noua formațiune politică va continua idealurile, tradițiile și valorile PNȚ-CD, însușite in lupta politică din anii 1990, alături de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Rațiu, deoarece adevărații național-țărăniști nu se simt reprezentați de către impostorii care se află, de peste opt ani de zile, la conducerea PNȚ-CD, timp în care au obținut rezultate catastrofale, în folosul celorlalte forțe politice, menținând pe toți național-țărăniștii în afara scenei politice românești. Adevărul este că eșichierul politic românesc merita un partid național-țărănesc autentic, continuator al partidului istoric de odinioară, care nu mai putea ființa din cauza sciziunilor care l-au marcat iremediabil, ca și din pricina unor proceduri impuse de legislație, dar imposibil de realizat. 


Recent, am primit la redacție un comunicat semnat de Mihai Grigoriu (președintele fondator al PNȚMM), Radu Constantin Cioboată (președinte PNȚMM Prahova) și Emanuela Maria Zaharia (președinte PNȚMM Câmpina), intitulat ”Apel către național-țărăniștii din Câmpina”, în care se arată că ”Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, recent înfiinţat, îşi începe activitatea prin acţiuni politice şi organizatorice. Pe pagină oficială de facebook PNŢ Maniu-Mihalache, toţi cei interesaţi găsesc Statutul şi Programul partidului, cuprinzând toate principiile noastre doctrinare programatice şi organizatorice, precum şi poziţiile noastre politice. Situaţia tragică a PNŢ-CD, după peste 8 ani luptă sterilă în justiţie pentru înlăturarea imposturii de la conducerea partidului, a dus la înfiinţarea acestui partid, în fapt adevăratul PNŢ-CD, urmaşul politic real al PNŢ, care păstrează linia politică, valorile şi principiile politice transmise nouă de la Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, via Corneliu Coposu şi prietenii săi politici, toţi eroi martiri ai temnițelor comuniste. Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache cheamă în rândurile sale pe toţi naţional-ţărăniştii care şi-au păstrat dragostea şi adeziunea pentru doctrina naţional-ţărănistă, indiferent unde se află acum: retraşi din politică, în alte partide sau în PNŢCD, unde stau sub conducerea străină de partid a lui Aurelian Pavelescu şi a acoliţilor lui, dar doresc să scape de această tutelă dezonorantă. Vom fi un partid fără sedii şi fără bani, şi credem că, pentru a nu deveni datori celor cărora vrem să ne opunem, aşa trebuie să rămânem. Toată infrastructura care să ne dea posibilitatea să acţionăm şi să existăm o vom realiza prin mijloace proprii. Vom face cu modestie atât cât ne ajută Dumnezeu să putem face, însă vom îndrăzni să avem ţeluri politice înalte, pe măsura prestigiului istoric al PNŢ şi PNŢ-CD. Scopul nostru este să reconstruim o mişcare naţional-ţărănistă puternică. Activitatea PNȚMM se va realiza prin acţiunea politică personală a fiecăruia dintre noi, sub coordonarea conducerilor naţionale şi locale, comunicarea asigurându-se informatic. Chemăm printre noi elitele româneşti autentice din toate domeniile de activitate, pentru a ne asigura competențe reale politice şi administrative. Chemăm să ni se alăture tineretul, în special cel studenţesc, pentru a asigura ţării o generaţie viitoare experimentată şi capabilă de politicieni, având ca pilon central al concepţiei politice principiile fundamentale naţional-ţărăniste: morala creştinã, pluralismul democratic, patriotismul luminat și dreptatea socială.” Doamana doctor Emanuela Maria Zaharia nu este la prima sa implicare în politica locală, pentru binele cetății cîmpinenilor, deoarece a mai candidat din partea fostei organizații municipale a PNȚ-CD la Primăria Câmpina. 
Reamintim cititorilor noștri că, în decembrie 1989, Corneliu Coposu a înființat Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat ca succesor al Partidului Național Țărănesc din perioada interbelică. 
Schimbarea de titulatură a făcut posibilă integrarea în Internaționala Creștin-Democrată, însă a implicat și schimbarea radicală a programului partidului. După guvernarea 1996-2000, aspru criticată, PNȚ-CD, principalul exponent al Convenției Democrate Române, nu a reușit să obțină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral. A urmat nu doar ieșirea de la guvernare, ci și ieșirea din Parlament, în care PNȚ-CD nu va mai intra niciodată cu adevărat. Din 2010, PNȚ-CD este condus de Aurelian Pavelescu, un traseist notoriu și un politician fără carismă și fără nicio perspectivă, care a afundat și mai tare partidul lui Corneliu Coposu. (A.B.)