23 decembrie 2014

Viaţa unei tinere de 15 ani depinde de tine!

Bianca poate să învingă cancerul cu ajutorul nostru. 
Haideţi să donăm ca să o salvăm!

Ce fac fetele la 15 ani? Merg la şcoală, la plimbare, se îndrăgostesc, petrec timpul cu prietenele, iau pulsul ultimelor trenduri, visează frumos, sunt pline de viaţă şi cred că toată lumea le aparţine. Dar, deşi fac primii paşi în universul frumos şi haotic al adolescenţei, sunt tot nişte copii, care nu înţeleg prea bine sau deloc din ce fel de iţe este ţesută viaţa. Şi nici nu trebuie să înţeleagă! Au tot timpul când vor fi mari! Normal, prin legea firii aşa ar trebui să fie, numai că există momente în care cursul vieţii le poate fi schimbat radical. 


Bianca Alexandra Ichim este o tânără frumoasă, un copil cu o dragoste foarte mare pentru viaţă. Este o fată de 15 ani, optimistă, care crede cu tot sufletul în şansa ei. Locuieşte în comuna Cornu şi este elevă la Liceul Energetic din Câmpina, clasa a X-a Turism. Recent a fost diagnosticată cu Limfom Hodgkin cu celularitate mixtă, o formă rară de cancer, care apare în special la nivelul ganglionilor abdominali şi la cei ai splinei. De când a început şcoala, nu a mers nici măcar o zi. „Totul a început în septembrie, când mama a observat că am o umflătură la gât. Deoarece în familia mea unele persoane au probleme cu glanda, s-a presupus că și la mine ar fi la fel. Prima dată, am fost să fac un ecograf, acolo la fel mi s-a spus că ar fi de la glandă şi mi s-a recomandat să mă internez la Institutul Parhon pentru a face nişte investigaţii. Acolo mi s-a spus că nu este legat de glanda tiroidă şi că am o adenopatie şi m-au trimis la un alt spital, la Fundeni, iar domnul doctor de acolo mi-a spus că pentru un diagnostic concret sunt nevoită să fac o biopsie şi m-a trimis la “Marie Curie” pentru această operaţie. După aceasta am revenit la Fundeni, unde am fost internată si mi s-a analizat biopsia, iar când au ieşit rezultatele am aflat că am cancer, mai precis Limfom Hodgkin stadiul III. Imediat am început tratamentul cu citostatice, destul de dificil, deoarece el îmi face bine pentru că omoară celulele canceroase, dar în acelaşi timp are nişte efecte adverse care îmi dau o stare nu tocmai plăcută şi nu doresc să treacă nimeni prin aşa ceva. Totuşi, asta este, s-a întâmplat, iar acum trebuie să fii puternic şi să fii cu moralul sus, pentru că este extrem de important, de aceea le mulţumesc tuturor oamenilor care îmi sunt alături şi care mă ajută în momentul de faţă! Apreciez extrem de mult!”- acestea sunt rândurile scrise de Bianca pe blog-ul special creat pentru ea. 
„În urmă cu trei săptămâni am cunoscut-o pe mama Biancăi, probabil aşa a fost să fie. Întâmplător eram la cabinet şi am auzit că fiica doamnei suferă de o afecţiune hematologică asemănătoare cu ceea ce am avut eu. M-am implicat imediat, am făcut poză la documente şi am trimis medicilor care m-au tratat pe mine în Italia, ne-am mobilizat la cabinet, am strâns de la fiecare bănuţi pentru ca mama Biancăi să îi poată cumpăra medicamente şi alimente sănătoase. Ştiind că părinţii ei au venituri modeste, ne-am gândit să facem un blog şi să începem să facem cunoscută povestea ei, din dorinţa de a o ajuta financiar, astfel încât să poată face tratamentul cel mai bun şi să nu îi lipsească nimic, lucruri foarte importante, de care depinde în mare parte reuşita tratamentului. Cum nimic în viaţă nu este întâmplător, eu cred că nu am rămas aici degeaba. Vreau să arăt că se poate, chiar dacă drumul este greu şi anevoios, plin de suferinţă. Este nevoie de o luptă continuă. Chiar dacă mai pierdem mici bătălii, important este să sperăm că vom câştiga războiul. Pentru mine, această afecţiune a rămas doar o amintire… Consider ca m-a făcut un om mai bun şi mai bogat spiritual şi nu regret nicio clipă, face parte din experienţa mea de viaţă. Eu sunt alături de Bianca în drumul ei spre vindecare, îmi doresc să poată merge la spitalul de copii din San Giovanni Rotondo, Italia, să poată beneficia de un tratament mai performant, de condiţii de spitalizare mai bune şi, ulterior, de şansa la o viaţă normală, aşa cum am şi eu acum” - ne-a mărturisit medicul stomatolog Alexandra Constantin care, acum 5 ani, a trecut prin aceeaşi experienţă dramatică  şi înţelege foarte bine situaţia. A fost în Italia unde a beneficiat de un transplant medular, iar acum se simte foarte bine, este sănătoasă şi se bucură de viaţă. De aceea îşi doreşte să facă tot ceea ce este posibil pentru Bianca şi părinţii săi. 
Progresele în diagnosticul şi tratamentul limfomului Hodgkin au oferit persoanelor cu acest diagnostic şansa unei recuperări complete, iar prognosticul continuă să se îmbunătăţească pentru cei care suferă de această boală. Însă este nevoie şi de mulţi bani, bani pe care familia Biancăi nu îi deţine, veniturile lunare fiind modeste. În fiecare lună are nevoie de medicamente, care costă foarte mult, de hrană specială, iar deplasările la tratament, de asemenea, necesită o sumă mare de bani. Cu câteva zile în urmă, Bianca s-a întors de la Bucureşti unde a urmat a treia cură cu citostatice. Dar şansa ei unică este în Italia, atât pentru tratament, cât şi pentru transplant. Pentru acestea are nevoie de 100.000 de euro, o sumă ce nu este imposibil de strâns atunci când noi, oamenii, ne unim şi suntem aproape de cei care au nevoie de ajutorul nostru. „Viaţa acestui copil depinde de tine. Prietenii şi familia îi sunt aproape. Poţi fi şi tu…” - acesta este mesajul campaniei. Orice sumă, cât de mică, o poate salva de această boală. Este un copil care vrea să zâmbească din nou, să fie fericit şi să aştepte ziua de mâine cu emoţia unui nou început. 
Cu candoarea specifică vârstei, Bianca a aşternut câteva rânduri pentru Moş Crăciun, pe care vă invităm să le citiţi şi d-voastră. E o scrisoare menită să trezească în fiecare spiritul sfânt al Crăciunului. Lăsaţi-l să vă inunde sufletul! 
Andreea Ştefan

Scrisoarea Biancăi  către Moş Crăciun:

„Dragă Moş Crăciun,
Numele meu este Ichim Bianca Alexandra, am 15 ani şi 8 luni şi sunt în clasa a X-a. Viaţa mea s-a schimbat complet când am aflat că am boala Hodgkin cu celularitate mixtă. Totul a început în septembrie, până să încep şcoala, mama observând că sunt umflată la gât m-a trimis la doctorul de familie pentru o trimitere la un doctor de specialitate. Pentru început am făcut un ecograf unde mi s-a spus că umflătura s-ar putea să fie din cauza glandei tiroide. De atunci, ca să pot afla ce am, am fost internată în trei spitale şi am fost nevoită să fac o biopsie. După ce mi-au ieşit rezultatele la biopsie mi s-a pus, în sfârşit, un diagnostic concret, pe care eu l-am aflat puţin mai târziu, deoarece mamei mele i-a fost frică de reacţia mea. A fost o experienţă foarte grea pentru mine, iar cu greu am acceptat faptul că-mi va pica tot părul din cauza tratamentului şi voi fi nevoită să mă tund, asta m-a afectat cel mai mult. Eu, în afara faptului că mi se umflaseră ganglionii în zona gâtului, nu mai avusesem nici un simptom şi nu m-a durut absolut nimic. A fost greu pentru mine şi, faptul că până la vârsta aceasta nu am mai avut nicio problemă de sănătate şi nu am fost nevoită să umblu prin spitale. 


Toate bolile pe care le-am văzut în spital,m-au speriat un pic, deoarece până acum nu mai întâlnisem aşa ceva, dar timp de aproape o lună, cât am stat în spital, am întâlnit nişte copii bolnavi, foarte speciali, care-mi ridicau moralul şi de care m-am ataşat foarte mult.
Lucrul pe care mi-l doresc eu foarte mult în momentul de faţă este SĂNĂTATE, atât pentru mine şi familia mea cât şi pentru copiii bolnavi care se chinuiesc prin spitale. Acesta este acum cel mai important lucru pentru mine, să fiu sănătoasă, să pot să am din nou o viaţă normală şi să mă întorc cu bine la şcoală, în rest dacă tu vrei să-mi trimiţi ceva, mă voi bucura de orice.” 

Contul în care puteţi să faceţi o donaţie este următorul: RO39BRDE300SV94002743000 – Ichim Mădălina (mama Biancăi). 

Editorial. SFÎRȘIT DE P.S.

Vă așteptați să scriu despre transferul de regim…regret e prea devreme sau prea tîrziu. Mă dezgustă atît cei care au făcut „bilanțul” epocii Băsescu punîndu-i în seamă că n-a făcut tocmai chestiile pe care mai an îl acuzau că și le-a asumat ca „jucător”, sau că n-a făcut exact ceea ce guvernările succesive n-au reușit, și cei care îl beștelesc pe Iohannis înainte de vreme, sau se arată magnanim scîrbiți, înainte chiar ca acesta să facă un singur gest politic major. Avem timp… Astăzi vă anunț cu satisfacție că voi înceta cu plicticoasele mele P.S.-uri, de vreme ce Ponta s-a cerut afară de la doctorat. Lăsîndu-i fără apărare pe cei îngrijorați care tot îi dau directive noului președinte cum să colaboreze cu Ponta. Păi tocmai asta trebuie să nu facă președintele, Ponta este un grav dăunător al statului de drept, democratic, apărătorul minciunii și al corupției, peste asta nu se poate trece, dragii moșului (Crăciun)! De altfel, scrisoarea prin care anunță renunțarea la titlul de doctor este, la rîndu-i, o mostră de ipocrizie și nesinceritate. Nu spune de ce renunță, lasă impresia că le face un hatîr adversarilor, nu vorbește o clipă de plagiat, nu aduce în discuție nici aspectul moral, nici cel penal al faptei, nu își face o reală mea culpa. Vrea să scape ușor. Nădăjduiesc să nu reușească. În disperare de cauză, a apelat la „intelectualii de stînga” să fie mai dinamici, mai combativi. Îl pot exonera „intelectualii de stânga” de plagiat? Deocamdată, îl pot doar ignora, făcându-se că nu îl văd. Dar asta nu va mai merge mult. Și, să fim serioși, nu poți defila cu Rogozanu și Ernu împotriva lui Liiceanu și Patapievici. E vorba de întrecerea între căruță și Ferrari. Faptul că îți închipui așa ceva posibil arată doar lipsa de criterii, acuta confuzie devalori. Între timp, a apărut și cazul de plagiat al Olguței Vasilescu. Această Oana Zăvoranu a politicii dîmbo-oltenești i-a ocărît vehement pe acuzatori. M-aș fi așteptat să văd o reacție mai fermă și mai unitară a întregului corp profesoral (și studențesc, mă simt dezamăgit de studenții „revoluționari” care veniră recent la rector să-i ceară să le facă ordine și să stîrpească gîndacii din cămine) împotriva acestei filoxere a pseudo-diplomelor de tot felul. Pînă cînd nu vom instaura un regim al adevărului și al meritocrației, nimic nu se va schimba în bine în societatea noastră, indiferent de regimul politic sau guvernul efemer. De ce m-am încăpățînat să nu uit acest „amănunt”? pentru că nu cred că este un amănunt, ci un element esențial. 


Discursul excelent ținut de noul președinte la învestire presupune tocmai lipsa compromisurilor de acest fel. „Așteptările mari pot duce la realizări mari!” Exact. Am așteptări mari față de un om public al țării mele. Un filozof vorbea despre o „epocă a seriosului”. Ce-ar fi să fi intrat într-o asemenea epocă? În care „televiziunile de știri”, de circ trist și saltimbanci subumani, să moară de inaniție. Din lipsă de „subiecte de rating”. Deja observ de două zile cum încearcă să umfle nimicul, legîndu-se de insignifiant, pentru că un adecvat comentariu întru idee le este fundamental inaccesibil. Se leagă toate astea de un „banal” act de plagiat? Eu cred că da. Nu poți construi nimic durabil pe minciună. (a se vedea Maiorescu). Pretenția mea (minimă-maximă) față de noul președinte este tocmai să împingă pînă unde se poate recucerirea adevărului. Reașezarea societății românești pe baze solide, în care asemenea glumeți, gata să arunce în ritm de mitralieră minciuni, glumițe de  crîșmă, fraze goale… să fie încet, încet trecuți în anonimat. Este cea mai bună pedeapsă. Sfîrșit de P.S. Început de an. Început de epocă? Dumnezeu să ajute poporul român!
Christian CRĂCIUN

Daruri muzicale de Crăciun la Parohia “Sfântul Nicolae” din Slobozia

Seară muzicală la Parohia “Sfântul Nicolae” din cartierul Slobozia din Câmpina. Cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, duminică seară, în incinta Casei Praznicale, a avut loc un concert deosebit, susţinut de copiii de la şcoala Dell’Arte din Câmpina. 


Spectacolul a avut trei părţi: audiţie, recital şi colinde. Sub îndrumarea profesorului Hermina-Mihaela Tabără, cursanţii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani au oferit publicului spectator momente magice. Au putut fi ascultate lucrări de: W. A. Mozart, L. Von Beethoven, F. Chopin, R. Schumann, P. I. Ceaikovski, F. Liszt, J. S. Bach, R. Schultz, C. Gurlitt, F. W. Meacham, D. Vulpian. Acestea au fost interpretate de copiii Deea Stanean, Ana Ioana, Pârvu Daria, Denisa Stoica, Denisa Aldescu, Costel Ababei, David Anghelescu, Mary Stephanie Matei, Codruţ Oncioiu, Ana Lăzăroaia, Mircea Gavrilă, Emanuel Moga, Matei Sachelia, Yasmine Jianu, Tina Tismanaru, Iulia Răduică, Horia Briciu, Mathias Fluieraşi şi Alexandru Crăcică. “Din punctul meu de vedere, aceşti copii merită mai mult decât le putem oferi” - a spus profesorul de pian Hermina-Mihaela Tabără.


Programul a continuat cu recitalul senzaţional susţinut de Vlad Briciu, în vârstă de 14 ani. Acesta a excelat la pian, reprezentaţia fiind una de excepţie. Momentul a avut o mare încărcătură emoţională pentru că a marcat cei opt ani de studiu pe care îi are mai tânărul pianist, ani de muncă şi eforturi, dar care i-au valorificat talentul şi au scos în evidenţă frumuseţea unui act artistic complet şi unic. Polonaise de J. S. Bach, Sonatina în trei părţi de W. A. Mozart: Allegretto, Andantino, Allegro, Vals de F. Chopin, Cântec napolitan op.39 nr.18 de P. I. Ceaikovski, The little rider op.39 nr.3 de P. I. Ceaikovski, Suita românească de D. Vulpian: Floricica de trei cepe şi Pătulu’ moşului, acestea au fost lucrările ce au făcut parte din programul recitalului. “Este un eveniment pe care îl organizez în fiecare iarnă, în perioada sărbătorilor, cu elevii de la Dell’Arte şi anul acesta l-am dedicat în mod deosebit lui Vlad Briciu, pentru că a terminat opt ani de pian” - a mai precizat profesorul de pian Hermina-Mihaela Tabără.


Seara s-a încheiat cu concertul de colinde. În cadrul parohiei “Sfântul Nicolae”, preotul Petru Moga organizează frecvent activităţi social-culturale care se bucură de un real succes.
Andreea Ştefan

De la comunism la Revoluţie, apoi la uitare…

Conferinţă la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, 
cu Christian Crăciun şi Nicolae Geantă

Marţi, 16 decembrie, începând cu ora 10.00, la Colegiul Tehnic „C-tin Istrati” a avut loc o conferinţă dedicată aniversării a 25 de ani de la Revoluţie. Protagoniştii evenimentului au fost profesorii dr. Christian Crăciun şi dr. Nicolae Geantă, doi dintre scriitorii locali (deşi niciunul nu locuieşte în Câmpina), care au strâns un public numeros (cca 100 persoane) în amfiteatrul colegiului. „Am ales această zi, deoarece pe 16 decembrie‘89 Timişoara a început revolta, dar și pentru faptul că sunt uluit că tinerii habar nu au de Revoluție”- au fost două dintre argumentele d-lui Geantă, care după o scurtă introducere a predat ştafeta colegului său mai în vârstă. 


Preţ de o oră, prof. Christian Crăciun a încântat elevii şi profesorii cu discursul său despre istoria comunismului. „Comunismul nu poate fi povestit. E aşa de incredibil că nu-l poţi nara” - și-a început profesorul din Moreni alocuțiunea, amintind că sunt două categorii de oameni cărora nu le poţi vorbi despre acest drog: tinerii şi occidentalii (pentru că nu l-au trăit pe pielea lor, dar îl admiră!). „În cuvinte arată frumos, splendid”, a spus Crăciun, zugrăvind mai apoi urâţenia comunismului: „Un virus mental, care a distrus elitele aproape 50 de ani,  a făcut contraselecţie promovând capete proaste, a spălat creierele, a terorizat poporul prin cei trei F: foame, frig, frică, a exclus meritocraţia şi a promovat alte metode: şpaga, corupţia, nomenclaturismul, nepotismul. Comunismul dădea vopsea peste rugină, a deresponsabilizat oamenii, care aşteptau să vină totul de sus. Azi, societatea civilă a coborât totul jos, de aceea, azi, unii nu se descurcă”. Cristian Crăciun a mai vorbit şi despre libertate, subliniind că aceasta presupune responsabilitate, altfel „totul e buimăceală, anarhie, e ca şi cum ai merge pe stradă fără niciun semn de circulaţie. Nu mă sperie mizeria materială, ci mizeria morală, lipsa de caractere, care din nefericire se amplifică”.

În partea a doua a conferinţei, dr. Nicolae Geantă a făcut o disecţie a evenimentelor din decembrie ’89. Acesta a vorbit despre „necesitatea Revoluţiei” într-o Românie înăbuşită de „arestări pentru orice mişcare în front, plină de turnători, controlată nu doar de cei 3F, ci şi de gloata de iresponsabili ce deţineau un carnet roşu cu seceră şi ciocan”. După 30 de minute de derulat imagini şocante şi comentarii din timpul evenimentelor ce s-au finalizat cu mult sânge, haos şi morţi (culmea, 162 înainte de fuga lui Ceauşeşcu din 22 decembrie şi 942 după instalarea lui Iliescu în aceeaşi zi!), profesorul a întrebat ironic: „A propos, cine-a tras în noi, în 16-22?”. Între timp pe ecran a rămas îngheţată o imagine cu oportuniştii ce au acaparat CC-ul după fuga dictatorului.
La final elevii, deşi sfioşi, au ridicat câteva întrebări la care merită să cugete orice conaţional: „Aţi pleca din ţară dacă ar reveni comunismul?”, „Unde ar fi fost azi România dacă mai trăia Ceauşeşcu?”, „A fost revoluţie sau lovitură de stat?”, „Dacă se lua iniţiativa mai devreme, se schimba ceva?”, „De ce nostalgici?...”  
„Nici să n-aud de nostalgici. Cum să regret secta roşie, religia ateilor care-l interzisese şi pe Dumnezeu în România?” - a replicat prof. Geantă. „Umanismul lor ieftin ne costă şi azi! Când procedezi ca ei nu ai cum să nu te autosufoci. Nu regret nicio clipă comunismul” - a declarat prof.  Crăciun, care recunoaşte că sunt destui nostalgici care au uitat prea repede atrocităţile partidului unic. 

Gheri: ce figură!

M-a întristat vestea încetării din viaţă a scriitorului, profesorului şi folcloristul câmpinean Gherasim Rusu Togan, răpus de un cancer cu care lupta la baionetă de ceva timp. Eram vecini şi de fiecare dată când mă duceam să-mi plimb copiii pe Bulevardul Culturii mă întâlneam cu el. Ba îşi scotea maşina, ba o băga în mică lui curte pe care o folosea şi drept garaj. Mai schimbam în treacăt câteva cuvinte, se uita la cei mici şi-mi dădea de înţeles că timpul trece al naibii de repede. Îmi spunea că are un teren, parcă prin apropiere (pe dealul Voila oare?) unde-şi ridicase o cabană şi unde se refugia singur vara, reuşind să mai deguste puţină slănină cu ceapa, în ciuda interdicţiilor atroce din ultima vreme. 


A fost la mai multe lansări de carte pe care le-am organizat în Câmpina, chiar şi la prima („Hai-hui prin Occident”), în noiembrie 2004, probabil ultima lansare de carte care s-a organizat în ceea ce era cunoscut drept Casa Cărţii, pentru că gazduia şi vindea cartea. Nu mai ţin minte ce am discutat, însă în mod sigur l-am servit cu un pahar de vin din recolta proprie. Când am lansat în toamna anului 2011, la Biblioteca Municipală C. Istrati, volumul „În labirint sunt umbre şi lumini”(2011), pe care i-l oferisem cu câteva săptămâni înainte, a luat cuvântul şi şi-a exprimat punctul de vedere care, din ce mai ţin minte, nu era defavorabil. Cunoştea multe din figurile pe care eu la deghizasem în materia cărţii. Dar m-a şi criticat pentru că ofeream, după părerea lui, o imagine prea simpatetică lui Horthy. Eu, de fapt, încercam să mă pun în pielea maghiarilor în 1940 (nu cred că au fost foarte trişti când Horthy i-a luat înapoi). Citise şi „Mirajul utopiei” (2013) şi-mi spusese că nu l-a surprins foarte mult, cunoştea aventurile în URSS ale unui Istrati, Geo Bogza, Sahia sau Călinescu şi chiar ale francezilor, nu-i ştia pe anglo-saxoni şi iugoslavi. Dar m-a asigurat că m-a trecut la bibliografia cărţii lui (cred că ultima, dar s-ar putea să mă înşel) despre iubirile scriitorilor români, la care a muncit mai mulţi ani. Îmi spunea că se luptă cu boala şi îi dădea dreptate medicului "nu se ştie ce e dincolo, măcar aici nu prea mai avem surprize, să rămânem cât mai mult cu putinţă". Ştiu că despre morţi se vorbeşte numai de bine, dar Gheri (pentru apropiaţi-însă eu nu l-am numit niciodată aşa) a fost un om atipic mediului câmpinean, poate şi pentru că şi-a păstrat până la capăt acea ardelenitate (un barbarism funcţional, recunosc) molcomă şi bine-voitoare, lipsită de invidie, cu orgoliu auctorial minim şi plină de umor, dar şi chef de viaţă. În mod sigur, toţi cei care au avut privililegiul să-i fie prieteni, mult mai apropiaţi decât am fost eu, au fost nişte privilegiaţi. Au avut un partener de discuţii spumos.

Codruţ CONSTANTINESCU
Foto: la lansarea cartii "Hai-hui prin Occident" Casa Cartii, Campina, noiembrie 2004.

Tamara Sofi, o câmpineancă cu etichetă de vedetă

Pe Tamy (numele de scenă) o cunosc de ani buni. Niciodată nu i-am admirat doar vocea, ci am admirat-o pe de-ntregul, ca om. Este energică, cu o atitudine mereu pozitivă şi cu un suflet foarte frumos. Are multe calităţi şi mereu şi-a dorit să-şi valorifice talentul şi să facă o carieră în muzică. Ambiţioasă cum este din fire, iată că, făcând paşi mici, dar siguri, Tamara Sofi îşi construieşte zi de zi visul transformat în realitate. Este câmpineancă şi ne mândrim cu ea! Round ‘n’ Round, Siente la Vibra, Teach Me, Tu amor, Acolo, Yarabi sunt câteva dintre piesele din portofoliul artistei, piese difuzate atât pe posturile de radio, cât şi pe canalele tv de muzică.   


- Pentru început, ne poţi spune câteva cuvinte despre tine şi despre muzica ta?
- Despre mine nu sunt foarte multe de spus, mai degrabă m-aş caracteriza în câteva cuvinte: sunt o persoană sociabilă (uneori prea sociabilă), încăpăţânată, perfecţionistă şi perseverentă! Muzica mea, de-a lungul timpului, a avut mai multe influenţe, fie ele balcanice, dance, pop sau chiar retro, unele dintre ele ajungând în cele mai bune topuri de specialitate, atât la noi cât şi în străinătate!
- La ce vârstă ai cântat prima dată pe o scenă?
- Aş spune că am început să cânt la vârsta de 9 luni, când fredonam la perfecţie (asta susţin părinţii mei) “Hora unirii”, apoi mai serios au urmat: în 1992, Tip Top Minitop - locul 1 Câmpina, Tip Top Minitop - locul 2 Bucureşti, iar de atunci lista poate continua cu fel de fel de concursuri, emisiuni etc.
- Acum trăieşti în Bucureşti, însă locurile natale au avut vreo influenţă în dezvoltarea ta pe plan muzical?
- Întotdeauna am iubit Câmpina şi o iubesc în continuare, pentru că acesta este locul în care mi-am dezvoltat simţul, atât muzical, ca şi interpretă, dar şi de compozitor. Am lucrat în trecut cu câteva studiouri din Câmpina care mi-au oferit şansa de a-mi dezvolta această latură a compoziţiilor.
- Care a fost momentul de debut? Ce este diferit acum faţă de atunci?
- Debutul meu, dacă îmi aduc bine aminte, a fost pe scena Casei Tineretului, sub îndrumarea domnului Marcel, binecunoscutul sunetist al Casei Tineretului şi a Ruxandrei Brezeanu, care şi-a pus amprenta asupra tehnicii mele vocale! Diferenţa ţine de experienţa între atunci şi acum. Anii de studiu şi de “rodaj” şi-au spus cuvântul, drept dovadă că de la Casa Tineretului am ajuns, câţiva ani mai tarziu, pe cele mai mari scene ale ţării, Eurovision, Callatis etc.
- Ţi-ai descoperit un nou talent, cel de compozitor. Când s-a întâmplat şi în ce context?
- În 2007 l-am întâlnit pe Costi Ioniţă şi prin intermediul lui am început să lucrez linii melodice pentru cântăreţi cunoscuţi cum ar fi Celia, Blaxy Girls, Dya etc. S-a întâmplat, pur şi simplu, ca el să-mi pună un negativ şi mie să-mi iasă acele linii melodice. Cred că este o chestiune, fără lipsă de modestie, nativă şi nu dobândită.
- Ce fel de muzică îţi place să compui cel mai mult?
- Grea întrebare, pentru că am compus absolut orice fel de muzică, începând de la Liviu Guţă şi Costi Ioniţă şi terminand cu Celia, dj Sava, Stella, Mandinga etc.
- Există artişti care îţi cântă compoziţiile?
- (Râde) Evident, începând cu mine!
- Care este, până acum, cea mai memorabilă experienţă din cariera ta?
- Memorabile sunt toate, pentru ca am avut trăiri aparte cu fiecare dintre ele, dar să spunem că cea mai memorabilă a fost participarea la Eurovision (de 3 ori) şi faptul că, aflându-mă în altă ţară, mi-am auzit piesa la radio.
- Ce înseamnă muzica pentru tine?
- Muzica înseamnă viaţa mea. Scurt şi la obiect.
- Care sunt cei mai aprigi susţinători ai tăi?
- Cu siguranţă mama şi iubitul meu!
- De curând te-ai întors din Dubai. Care a fost scopul călătoriei?
- Am îmbinat utilul cu plăcutul, în sensul că am fost şi în vacanţă şi am şi filmat noul meu videoclip, ce va fi , sper, lansat în ianuarie!
- Şi dacă tot vorbim de planuri de viitor, pe când şi un concert la Câmpina?
- Îmi doresc foarte mult acest lucru şi aştept o  invitaţie.
- Un mesaj pentru cititorii noştri şi pentru fanii tăi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
- Le doresc, simplu, tot ce îmi doresc mie şi anume, să fie sănătoşi, luminoşi şi să nu uite să zâmbească, indiferent de situaţie. Dumnezeu are grijă de noi!
Andreea Ştefan

Călător prin lume

Viena sub lumina Bradului de Crăciun

Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de sărbătorile de iarnă şi felul în care străzile, casele şi oraşele, în general, sunt decorate ne face să simţim mai puternic bucuria şi plăcerea de a întâmpina Crăciunul şi Noul An.
Oraşele din întreaga lume se întrec în a fi cât mai frumos luminate, mai bogat ornamentate, iar spre mulţumirea noastră, a câmpinenilor, şi oraşul nostru arată foarte frumos (cu excepţia şirului de beculeţe din faţa casei mele, din care un sfert nu arde).
Astăzi vă invit la o plimbare în oraşul muzicii, cel ce este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cele mai frumos împodobite oraşe în preajma Crăciunului. Plimbarea noastră va fi pe celebrul Ring, artera principală a Vienei, lungă de 4 km, construită la cererea Împăratului Franz Iosef în 1857, care dorea un bulevard care să arate măreţia şi forţa unui imperiu cu peste 56 de milioane de oameni, în care se vorbeau 16 limbi. Ring-ul, numit aşa pentru forma sa aproape rotundă, a fost construit între 1860 - 1890, după ce în prealabil, la concursul din 1858, s-au prezentat 509 proiecte, dintre care, în toamna aceluiaşi an au fost selectate trei, care completându-se unul pe altul au dus la crearea vastului bulevard circular de astăzi. Ring-ul adăposteşte palate, edificii publice, hoteluri şi grădini care se întrec în frumuseţe şi impun respect.
Vom începe turul nostru pe Ring de lângă statuia Mareşalului Radetzky, aflată în faţa fostului Minister de Război şi îl vom încheia savurând o cană cu vin roşu fiert în Christkindlmarkt (Târgul de Crăciun) din faţa Primăriei (Rathaus). Clădirea Ministerului de Război se află în imediata apropiere a Observatorului Astronomic “Urania”, primul din Europa, deschis publicului din 1910, care impresionează atât prin lungimea faţadei bogată în sculpturi şi basoreliefuri, cât şi prin vulturul uriaş din bronz, aşezat deasupra intrării principale. 


Statuia lui Radetzky (feldmareşalul în onoarea căruia Johann Strauss a compus celebrul marş care îi poartă numele şi care încheie concertul de Anul Nou al Filarmonii din Viena) completează fericit aspectul edificiului. Trecem pe lângă frumoasa clădire a Casei de Economii a Poştei (1904 - 1906), cu faţada sa îmbrăcată în plăci din granit şi marmură, admirăm şirul de hoteluri, dintre care se remarcă Hotelul Imperial şi ne oprim la intarea în Stadtpark (Parcul Oraşului)  pentru a admira, într-o arcadă din piatră ornată cu basoreliefuri reprezentând naiade ademenitoare, statuia aurită, în mărime naturală, a “regelui valsului” vienez, Johann Strauss, sculptură realizată în 1925 de Edmund Hellmer.
Paşii ne poartă mai departe spre clădirea Operei de Stat, prima clădire ridicată pe Ring, terminată în 1869, când a fost inaugurată cu opera “Don Giovanni” de Mozart. Construită în stil “French Renaissance”, ea a stârnit un mare scandal public, fiind contestată forma sa. Scandalul a fost atât de mare şi i-a marcat atât de puternic pe cei doi arhitecţi ai săi - Eduard Van der Null şi August  Sicardsburg - încât cei doi s-au sinucis. Clădirea ce astăzi este unul din reperele oraşului poate găzdui peste 2000 de spectatori şi a reprezentat un model pentru Opera din Budapesta. Ea a fost distrusă într-un incendiu în 1945 şi redeschisă zece ani mai târziu, în 1955, cu opera “Fidelio” de Beethoven. Spre mândria noastră, a românilor, aceast prestigios edificiu, unul din cele mai importante ale lumii, a fost condus ani de zile de muzicianul de origine română Ioan Hollender, originar din Timişoara, cel care a contribuit la evoluţia multor solişti români pe scena celebrei opere vieneze.


Facem dreapta şi continuăm drumul la pas pe Ring. Ninge frumos şi zăpada acoperă statuia marelui compozitor Beethoven, care se află într-un colţ al Burggarten (Parcul Burgului), pentru ca puţin mai departe, la intrarea în acest parc, să vedem statuia lui Mozart pe un soclu de marmură, înconjurată de heruvimi şi două basoreliefuri cu Don Giovanni şi portrete ale tatălui şi surorii lui Mozart. Încet-încet ne apropiem de inima istorică a Vienei, cea care a însemnat puterea Habsburgilor - Hofberg. Ne oprim în faţa porţii de la intrarea în Heldenplatz (Piaţa Eroilor) să admirăm acest portal neoclasic, ridicat în cinstea victoriei împotriva lui Napoleon la Leipzig. 

Hofburg
Palatul Hofburg este un vast complex alcătuit din 18 clădiri, 19 curţi interioare şi 2600 de camere, ce a fost construit în diferite stiluri arhitectonice de-a lungul a 600 de ani. 


Este un oraş în sine, care cuprinde biserici, muzee, Biblioteca Naţională şi reşedinţa Cancelarului Federal. Suntem în Heldenplatz şi admirăm două statui ecvestre: în dreapta cea a Prinţului Eugen de Savoia, victorios împotriva turcilor, iar în stânga cea a Arhiducelui Karl, victorios în bătălia de la Aspen împotriva lui Napoleon, o statuie deosebită prin înălţimea ei (9 m) şi greutatea de 17 tone. În faţa statuii, pe partea stângă a Heldenplatz se pot vedea celebrele trăsuri vieneze ce fac turul Ring-ului, trase de cai bine întreţinuţi, trăsurile fiind o parte a peisajului urban. Printr-o poartă monumentală pătrundem într-una din curţile interioare - Piaţa In Der Burg - şi în mijlocul ei vedem statuia lui Franz I, îmbrăcat într-o togă romană, acesta fiind ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman. 


În colţul din stânga pieţii, pe o clădire barocă, flutură steagul Austriei, marcând biroul preşedintelui austriac. Printr-o altă poartă monumentală pătrundem în ultima parte a Palatului Hofburg şi admirăm cupola de peste 50 de metri, protejată de o plasă împotriva păsărilor din rotonda ce are în stânga Apartamentele Imperiale, transformate în muzeu, iar în colţul din dreapta faimoasa Şcoală Spaniolă de Echitaţie, cu caii săi lipiţani, o rasă originară din Lipiţa (Slovenia de astăzi). Spectacolele de dresaj ce au loc aici sunt renumite în întreaga lume şi sunt vizionate de sute de mii de turişti în tot cursul anului. Părăsim Hofburgul şi Ring-ul pentru a ne îndrepta spre una din emblemele capitalei austriece:

Catedrala Sf. Ştefan
Părăsind Hofburg-ul am intrat în Inner Stadt - oraşul din interior - inima vechiului oraş. Ne oprim o clipă în faţa ruinelor romane, trecem pe lângă biserica Sf. Mihail şi printr-o stradă cu magazine de bijuterii pătrundem pe o arteră ce poate fi considerată centrul Vienei: Graben (Şanţul), al cărei nume vine de la şanţurile fostei tabere romane, care au fost umplute în jurul anului 1200. Vara, zona este foarte animată, partea stângă fiind ocupată cu terase unde poţi savura o cafea sau o îngheţată, iar partea dreaptă cu magazine luxoase. 


Trecem pe lângă statuia Sfintei Treimi, protejată şi ea de o plasă împotrivă murdăriei păsărilor, ridicată în 1679 ca mulţumire pentru sfârşitul epidemiei de ciumă. Nu departe, pe partea stângă, ne apare simbolul oraşului, Catedrala Sf. Ştefan, numită cu drag de vienezi “Steffl”, care a fost construită de-a lungul a 800 de ani. Această clădire impresionantă are o lungime de 170 m, este lată de 32,4 m, iar turnul sudic se înalţă la 136 m, fiind vizibil din toate colţurile oraşului. Catedrala a supravieţuit asediilor turceşti, bombardamentelor lui Napoleon, bombelor americane şi artileriei sovietice din timpul celui de-al doilea război mondial. În interior admirăm cu pioşenie cele trei nave, sculpturile, picturile şi altarele de o mare frumuseţe. 
Părăsim cu regret Catedrala şi făcând drumul înapoi ajungem în Piaţa Maria Tereza, dominată de grupul statuar al Împărătesei Maria Tereza, înconjurată de patru dintre generalii ei călare, doctorul ei şi trei consilieri. Statuia împărătesei, aşezată pe tron, privind drept spre Hofburg, a fost ridicată în 1888 şi pare şi mai frumoasă sub ninsoarea care cade uşor. De ambele părţi ale pieţei pot fi admirate două clădiri de o mare frumuseţe, ce par a fi o replică în oglindă una faţă de cealaltă: Muzeul de Ştiinţe Naturale şi Muzeul Naţional de Artă. Ninge frumos, luminile s-au aprins, oraşul arată splendid, iar noi mergem mai departe spre Parlament.

Parlamentul
Trecând pe lângă Muzeul de Ştiinţe Naturale, pe partea stângă ne apare o clădire ce seamănă cu un templu grecesc, modelată după arhitectura Greciei antice. Parlamentul ce adăposteşte astăzi cele două camere legislative este opera lui Teophil Hansen şi a fost construit între 1873 - 1883. 


În faţa corpului central, flancat de două scări ample ce duc spre intrarea principală, se află Fântâna Zeiţei Atena (1902), sculptată în marmură albă. Zeiţa este înfăţişată purtând un coif auriu pe cap şi o suliţă în mâna stângă, fiind înconjurată de reprezentări alegorice ale Virtuţilor şi ale Marilor Râuri ale unui Imperiu ce însuma 17 ţări şi 56 de milioane de oameni (cele patru râuri sunt reprezentate de 4 tritoni). Intarea Parlamentului are forma unui templu sprijinit pe opt coloane, iar terasele sunt populate cu 76 de statui şi patru care de triumf (cvadrige). Cele două camere ale Parlamentului sunt reprezentate de două femei ce stau la picioarele Zeiţei Palas - Atena.

Primăria şi Târgul de Crăciun
Întunericul s-a lăsat peste oraş, dar decoraţiunile luminoase prezente pretutindeni fac Viena şi mai frumoasă. V-am promis că mergem în Christkindlmarkt (Târgul de Crăciun). Prin dreapta Parlamentului, trecând prin Parcul Primăriei, ajungem în vasta piaţă a Rathaus (Primăria), unde se ţine acest târg, considerat de mulţi cel mai frumos şi mai important Târg de Crăciun din Europa. Acesta se desfăşoară în faţa Primăriei şi în partea dinspre Universitate. 


Înainte de a face turul Târgului, admirăm Primăria, acest simbol al metropolei austriece. Clădirea aduce mult cu aceea a primăriei din Bruxelles. A fost construită între 1872 - 1883, iar dimensiunile şi frumuseţea ei sunt impresionante. În vârful turnului central, înalt de 99 m, se află statuia de aramă a unui cavaler (Rathausmann), înaltă de 3,4 m. Turnul este flancat de patru fleşe şi are la jumătatea sa un orologiu ce întregeşte în mod fericit faţada. În interior sunt de remarcat Sala de Festivităţi, Sala de Şedinţe a Consiliului cu un candelabru de 3200 kg, iar în subsolul clădirii se află Rathauskeller, crama Primăriei. A sosit timpul să bem un vin fiert pentru a ne mai dezgheţa simţurile, apoi facem un tur al tonetelor, care-ţi oferă tot ce ai nevoie pentru bradul de Crăciun: dulciuri, globuri, decoraţiuni de tot felul, costume de Moş Crăciun şi multe altele. Atmosfera este fantastică, domneşte o stare generală de prietenie, se râde în cascadă, toată lumea e veselă, probabil stimulată şi de vinul dulce şi fierbinte, servit în căni frumos pictate, ce ne rămân ca amintire.
S-a făcut târziu şi mă despart cu greu de acest oraş minunat. Rămân acum cu părerea de rău că nu am scris nimic despre minunatele palate Schönbrunn sau Belvedere, despre Prater, celebrul parc de distracţii, despre Grinzing cu tavernele sale sau despre cafenelele vieneze, despre pădurea vieneză şi despre muzica şi muzicienii oraşului. 
Pentru a intra în atmosfera specifică Târgului de Crăciun vienez, mi-am pus pe birou cana albastră ce are pictată pe ea un brad de Crăciun, un clopoţel auriu, clădirea Primăriei şi urarea de Crăciun Fericit. Ceea ce vă doresc şi d-voastră, cititorilor mei, împreună cu urarea de “La Mulţi Ani fericiţi!”
Ne revedem anul viitor, când sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vă invit să călătorim împreună spre alte locuri minunate.
Alex. BLANCK

19 decembrie 2014

Campania “Sport pentru viaţă” - eveniment sportiv caritabil în comuna Cornu

Duminică, 21 decembrie, la ora 12.00, la Sala de Sport a comunei Cornu se va desfăşura un eveniment sportiv-caritabil intitulat „Sport pentru viaţă”.  Iniţiatori sunt Primăria şi Sala de Sport a comunei Cornu. Obiectivul principal al acestui eveniment este strângerea de fonduri  necesare operaţiei de transplant medular pentru Bianca Ichim.
La intrarea în Sala de Sport, spectatorii şi sportivii vor depune, în urna special amenajată, o sumă de bani (în măsura posibilităţilor fiecăruia), urmând ca fondurile obţinute să fie donate pentru a o ajuta pe Bianca.
Programul evenimentului va cuprinde: o competiţie locală de fotbal, pe cartiere, demonstraţii de karate şi de dans modern cu sportivii ACS KOKKI din Cornu, tenis de masă şi un meci de fotbal al veteranilor din Cornu (Old Boys Cornu). 



Despre Bianca Ichim
Ichim Bianca Alexandra este o tânără plină de viață, în vârstă de numai 16 ani, din Cornu (Prahova), ce a fost diagnosticată recent cu  o formă rară de cancer: LIMFOM HODGKIN cu celularitate mixtă. Din păcate părinții ei nu au posibilitate financiară și abia dacă o pot duce la București pentru tratament, iar cumpărarea medicamentelor necesare devine din ce în ce mai greu de realizat. Singura ei șansă este un tratament medicamentos cu citostatice, urmat de un transplant medular de la un donator compatibil. Această operație se poate realiza într-o clinică specializată din Italia, costul tratamentului ridicându-se la peste 100.000 de euro. Progresele în diagnosticul şi tratamentul limfomului Hodgkin au oferit persoanelor cu acest diagnostic şansa unei  recuperări complete, iar prognosticul continuă să se îmbunătăţească pentru persoanele care suferă de această maladie.
Acum viața acestui copil depinde de tine. Prietenii și familia îi sunt aproape. Poți fi și tu, donând în contul: RO39BRDE300SV94002743000 – Ichim Madalina. 

16 decembrie 2014

S-a stins din viaţă Gherasim Rusu Togan

După o îndelungată suferinţă, luni, 15 decembrie, s-a stins din viaţă, la vârsta de 76 de ani Gherasim Rusu Togan, cunoscut scriitor şi etnolog, profesor mai bine de 30 de ani al Colegiului Naţional “C-tin Istrati” din Câmpina. Numeroasele volume publicate rămân ca mărturie a unei vieţi închinate cercetării şi transmiterii mai departe a celor mai frumoase obiceiuri şi tradiţii populare româneşti. 
Dumnezeu să-l odihnească! 

Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sf. Ierarh Nicolae”, pansament pentru suflet

Există oameni cărora încă de la naştere le este refuzat dreptul la o viaţă normală, la un trai decent, înconjuraţi de familii iubitoare. Sunt semenii noştri, pe care-i întâlnim la colţ de stradă, cu hainele ponosite, cu pantofii rupţi, de care ne ferim adeseori  privirea şi pe care unii aleg să îi batjocorească în fel şi chip, fără motiv.  Citim deseori despre oameni înşelaţi de propriile rude, alungaţi şi rămaşi fără un acoperiş deasupra capului, despre oameni victime ale sistemului, despre oameni care, din cauza datoriilor, au ajuns în stradă. Îl auzim pe vecinul de scară cum îşi înjură şi îşi bate nevasta, cum urlă la proprii copii într-un limbaj de speriat, transformându-le acestora viaţa într-un film de groază. Toţi aceşti oameni cu probleme trăiesc lângă noi şi merită o nouă şansă. 
La polul opus există acei oameni cu suflet care înţeleg necazurile şi problemele celor condamnaţi la un trai nefericit şi pe care îi ajută cu tot ceea ce pot. Unul dintre versetele lui Isaia 58:7 spune: “Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.” În Câmpina, într-un loc special, se respectă zi de zi aceste cuvinte. Este vorba despre Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sfântul Ierarh Nicolae”, situat în incinta Spitalului de Psihiatrie Voila. Acesta a fost inaugurat în luna februarie a anului trecut, luând naştere în urma unui parteneriat între Primăria municipiului Câmpina şi Asociaţia “Diaconia” ce aparţine Patriarhiei Române. Parteneriatul a fost încheiat pe o perioadă de 4 ani, până în 2017, cu posibilitatea de prelungire. 


Centrul beneficiază de 20 de locuri, fiind singurul aşezământ de genul acesta din judeţul Prahova şi este condus de Răzvan-Andrei Rugină. 
Încă de la început, stabilimentul a fost strict destinat persoanelor fără adăpost,  celor care din diferite motive se află în imposibilitatea asigurării unei locuinţe (temporare), prioritate având cele din Câmpina, iar în limita locurilor disponibile, cele din localităţile limitrofe sau din alte judeţe. Pentru persoanele care au domiciliul legal sau reşedinţa în Câmpina este alocată o perioadă de şedere de maxim 6 luni, în schimb, cele din afara municipiului au dreptul de şedere de maxim 7 zile calendaristice consecutive. Din categoriile sociale care pot beneficia de serviciile aşezământului fac parte oamenii străzii, femeile însărcinate, femeile sau familiile cu copii, victimele violenţei domestice, bătrânii şi persoanele cu handicap minor. De asemenea, există şi nişte criterii în baza cărora anumite categorii nu sunt acceptate, Centrul nedispunând de servicii specifice de îngrijire.  Astfel, nu se încadrează   persoanele care nu sunt apte de a sta în colectivitate, persoanele care necesită supraveghere medicală permanentă, persoanele cu handicap care necesită supraveghere permanentă din partea altei persoane şi cele care suferă de tulburări psihice şi au nevoie de monitorizare în secţiile de psihiatrie din cadrul instituţiilor spitaliceşti de specialitate. 
Gradul de ocupare a locurilor este de 90-100% în anotimpul rece, primăvara-toamna fiind de 60%. În prezent sunt 6 beneficiari pe o perioadă de şase luni.


Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sfântul Ierarh Nicolae” este un loc primitor, amenajat cu gust; mobilierul este modern, iar bucătăria este utilată cu strictul necesar. Atmosfera este liniştită şi te îmbie la odihnă. În holul de la intrare te întâmpină icoana Sfântului Ierah Nicoale, semn că locul este o binecuvântare pentru toţi cei ce îi calcă pragul. Serviciile sociale oferite beneficiarilor sunt multiple, la standarde de calitate şi axate pe nevoile specifice şi reale ale fiecăruia. De la documentele de identitate, însemnând certificat de naştere, buletin, pentru cei care nu le deţin, analize medicale, înscriere la un medic de familie, încadrare în grad de handicap, la depunere de dosar pentru venitul minim garantat, depunere de dosar pentru locuinţă socială pentru cei care îndeplinesc condiţiile cerute, consiliere juridică la nevoie, socio-medicală şi profesională, asistenţă psihologică pentru cazuri deosebite, educaţie informală şi nonformală în vederea asimilării cunoştinţelor şi a deprinderilor necesare integrării sociale, socializare şi dezvoltare a relaţiilor cu comunitatea şi familia acolo unde este cazul. Se acordă sprijin în mod individualizat şi personalizat viitoarelor mămici, cât şi mamelor cu copii. 


Cazarea este de tip hotelier, iar camerele sunt dotate cu câte două paturi, noptiere, masă şi scaune, fiecare având grup sanitar (duş, chiuvetă, vas de toaletă) cu tot ceea ce este necesar. Nu lipsesc serviciile de igienă individuală care constau în duş, deparazitare, spălatul lenjeriei. La sosirea în centru fiecare primeşte pijama, halat, şosete, lenjerie de corp şi, uneori, haine de schimb la plecare, haine primite în urma unor donaţii. Celor care locuiesc aici pe perioada a 6 luni, la fiecare două săptămâni le este schimbată lenjeria de pat. Zilnic se face curăţenie în tot Centrul, iar obligaţia celor găzduiţi este să păstreze camerele curate. Hrana este asigurată de Spitalul de Psihiatrie Voila, prin protocolul pe care aşezământul îl are încheiat cu acesta. De trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara se ridică mâncarea de la cantina Spitalului. Atât adulţii cât şi cei mici se pot uita la televizorul aflat în sala de mese, cei mari pot juca table sau citi, iar celor mici li se pun la dispoziţie jucării. Elevii sunt ajutaţi la teme de către un asistent social. Zi de zi, noapte de noapte, angajaţii Centrului, oameni deosebiţi, sunt alături de semenii lor, oferindu-le afecţiune, grijă şi tot ceea ce este nevoie pentru a le face traiul mai uşor.
“Este foarte bine faţă de unde am venit! Sunt buni cu mine toţi, au grijă de mine. Mâncarea este bună şi la timp. Eu am trei băieţi. Am locuit la băiatul cel mare până când, din cauza băuturii mă bătea aproape zilnic. Nu am mai putut sta acolo. Sunt şi bolnavă, nu pot să mă deplasez singură. Aici mai citesc cărţi de rugăciuni, mai fac câţiva paşi sprijinindu-mă de un cadru de metal... Altceva nu pot să fac că nu am stabilitate pe picioare!” – ne povesteşte o bătrână. 
Fiind un aşezământ în regim de urgenţă, programul de funcţionare este de 24 de ore din 24. “O zi la Centru începe la ora 7.00 dimineaţa şi se sfârşeşte a doua zi la ora 7.00, pe parcursul căreia personalul de serviciu se ocupă îndeaproape de igiena Centrului, a beneficiarilor, de preluarea hranei, de solicitările telefonice care apar în ziua respectivă, de a aranja curtea interioară şi orice altă activitate care apare în ziua respectivă, pentru că niciodată nu ştim ce apare!” – ne-a declarat Răzvan-Andrei Rugină.

Cheltuielile legate de funcţionarea aşezământului sunt suportate în proporţie de 80% de Primăria Câmpina, utilităţile, hrana, parte din salarii şi parte din consumabile, restul de 20% fiind asigurat de Patriarhia Română, pentru completarea salariilor şi a cheltuielilor pentru consumabile.
Biserica a susţinut şi susţine în continuare aşezământul, acesta fiind în parteneriat cu 10 parohii care aparţin de Protoreria Câmpina, parohii care, prin rotaţie, lună de lună, fac donaţii în funcţie de necesităţi. Sumele variază, dar pentru fiecare în parte se eliberează chitanţe. De asemenea, acestea asigură toate serviciile religioase. 
Şi pentru că se apropie Crăciunul, încă de la începutul postului, părintele Radu Nicolae de la Biserica “Naşterea Maicii Domnului” a răspuns prezent solicitărilor făcute de conducere, pentru sfeştanie, spovedit şi împărtăşit. Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fiecare angajat al Centrului contribuie cu bani din buzunarul propriu pentru cumpărarea bradului şi pentru organizarea mesei festive de Crăciun, nefiind asigurată de Spitalul de Psihiatrie Voila, acesta urmând protocolul stabilit, mai exact hrana fiind cea obişnuită, de zi cu zi. 
Pentru fiecare dintre cei care sunt primiţi  în Centru se încercă reintegrarea în societate, astfel că din totalul de 116 persoane care i-au călcat pragul de la înfiinţare şi până acum, adulţi şi copii deopotrivă, s-au întocmit acte de identitate pentru zece, cinci au fost încadrate în gradul de handicap, două beneficiază de ajutor social, trei au fost internate în centre rezidenţiale de stat, de tip azil, o mămică cu doi copii au fost preluaţi de Fundaţia “Mâna Deschisă” din Câmpina, pentru o persoană s-a depus dosar pentru locuinţă socială, 12 cazuri de minori au fost preluate de Protecţia Copilului, iar restul sunt monitorizaţi de Asistenţa Socială din cadrul primăriilor aferente localităţilor de care aparţin.
“Activitatea a decurs uneori greu, alteori mai simplu. De la început şi până în prezent a fost o activitate rodnică, din punctul meu de vedere. Sfântul Ierarh Nicolae, protectorul Centrului, ne ajută de fiecare dată să trecem de orice obstacol pe care îl avem în cale şi cu harul lui Dumnezeu să ducem protocolul până la capăt, să putem ajuta oamenii nevoiaşi şi pe toţi cei care au nevoie de căldura unui cămin. Mulţumim celor care ne-au dat şansa să putem colabora!” – ne-a mai declarat Răzvan-Andrei Rugină.
Ce înseamnă acest aşezământ pentru cei aflaţi în nevoie? Înseamnă familie, grijă, dăruire, alinare, înţelegere, dragoste, siguranţă, speranţă, credinţă.
Acum, în prag de sărbători, îi invităm pe oamenii cu suflet să dăruiască din puţinul lor acestor suflete greu încercate de viaţă.

Schema de personal de care dispune aşezământul este alcătuită din: un şef de centru, un asistent social, 4 îngrijitori şi un contabil cu ¼ normă. Întrebat cum se descurcă în raport cu volumul de muncă, şeful Centrului a adus în prim-plan două probleme majore cu care se confruntă. Prima este lipsa unui paznic de noapte. Atunci când sunt aduse persoane la ore târzii, unicului îngrijitor de serviciu îi este foarte greu să facă faţă anumitor situaţii, mai ales că este femeie. Unii dintre cei care ajung aici se află de multe ori în stare de ebrietate, în special când temperaturile sunt scăzute. Explicaţia ar fi aceea că beau ca să se încălzească. Odată ajunşi în incinta Centrului trebuie susţinuţi, trebuie schimbaţi, spălaţi şi calmaţi, mulţi dintre ei fiind recalcitranţi. Ca atare, un singur om nu poate face faţă. A doua problemă majoră este lipsa unui asistent medical. Sunt beneficiari care necesită administrarea anumitor tratamente, iar un îngrijitor nu are competenţa unui asistent şi chiar dacă s-ar pricepe, nu poate să încalce regulile de ordine interioară şi nici să facă abstracţie de ceea ce este stipulat în fişa postului. Trebuie menţionat şi faptul că aşezământul are în dotare, din prima zi de funcţionare, un cabinet medical care nu a dispus niciodată de personal calificat. 
Andreea Ştefan

Editorial. REZERVELE…

Cică se schimbă guvernul zilele astea… Carmolul și piciorul de lemn. Băgăm în teren rezerve fără nume. Komentocrația dă din colț în colț să justifice menținerea lui Ponta, dar și, pe plan mai larg, menținerea PSD-ului în prim planul politicii. Sofisme rudimentare sunt puse la lucru. Dacă Ponta ar fi fost modest, și-ar fi dat demisia din funcția administrativă și ar fi cîștigat lejer președinția.  Dar el a vrut – lăcomia! – totul. Și a pierdut totul. Într-un stat realmente democratic, a doua zi după catastrofa electorală și-ar fi prezentat dubla demisie: din funcția de președinte al partidului și de prim ministru. Așa, sprijinit și de cohorta fetidă de comentatori, pozează în continuare  ca salvator al nației și refuză să ia act de blamul pe care l-a reprezentat votul din noiembrie. Pe care, apropo, useliștii nu și l-au explicat nici pînă acum, continuînd să inventeze forțe paranormale, ei nu pot depăși stadiul „flăcării violet”. Ce vrea, în realitate, PSD-ul s-a văzut foarte clar la formarea bugetului, se vede în declarațiile/elucubrațiile dnei Firea (într-o țară culturalizată adecvat n-ar fi nici vînzătoare la Mc Donald´s, dară-mi-te purtător de cuvînt al partidului de guvernămînt), în furia complexului Băsescu pe care deja au început să-l proiecteze în viitor. Pe de altă parte, dl. Iohannis este, deocamdată, cumplit de singur. Pentru că are în spate un partid în care este resimțit ca un intrus și care nu este cu nimic mai bun decît PSD-ul cu care a fost frate geamăn pînă de curînd. Și trebuie să înceapă cu reformarea radicală a acestui partid. În al doilea rînd, lumea intelectual-feisbuchisită, față de care există percepția – eronată, cred eu - că a cîștigat bătălia Iohannis, este mult prea fragilă și dezbinată și lipsită de priză socială pentru a reprezenta realmente o forță capabilă să impună schimbarea. Două exemple… Un cineva cu o imagine publică extrem de proastă a anunțat că va fi șeful cancelariei prezidențiale. Fără o minimă verificare, fără a lua în calcul izul destul de evident de manipulare, provocare, s-au grăbit să facă o scrisoare extrem de virulentă președintelui ales. S-au făcut de rîs…


Pe de altă parte, după numirea dnei. Tatiana Niculescu Bran ca purtător de cuvînt, dau de un comentariu venit din sfere academice care, în urma unui sofism extrem de laborios, îl acuză pe dl. Iohannis de această numire pentru că doamna și-a publicat cărțile la Humanitas, ergo, ar favoriza nu știu ce grup de interese. Într-o astfel de junglă, viitorul președinte va avea nevoie de o forță și o abilitate care să întreacă modul marinăresc de a tăia nodurile gordiene. Seninătatea cu care Ponta revizuiește guvernul fără să schimbe nimic, vorbind despre continuitate (cînd tocmai această continuitate a corupției, minciunii de partid, obrăzniciei, incompetenței ar trebui retezată din rădăcină. Exact asta este semnificația votului) este doar încă o dovadă că nu a înțeles mesajul. Pe de altă parte, PMP l-a exclus pe europarlamentarul Cristian Preda numai pentru că a anunțat (ce tupeu!) că o va concura pe Elena Udrea la șefia partidului. Facem ochii roată și ne uităm peste pustiul înconjurător. Suntem ca echipa de handbal, gata să pierdem în ultimele minute după ce am condus la diferență asiguratoare. Vestea bună este că lipsește foarte puțin ca piciorul strecurat în ușa întredeschisă să lărgească intrarea. Sirenele care cer „îngăduirea” guvernului Ponta IV, să-l lăsăm să-și rupă singur gîtul cu noul buget, să fim în continuare cu Pop, Andronescu, Olguța Vasilescu, Zgonea,  Nicolicea, ejusdem farinae trebuie ignorate. Improvizația e săritoare în ochi, e o tragere de timp evidentă, pînă cînd hidra își va reface capetele retezate de DNA și de electorat. Năstase, Severin, Iliescu, Mitrea fac încă pe liderii „grei”. Ei sunt doar sechelele unei societăți bolnave. Cei care îi întrețin febra. „Cîrlanul” e generația nouă, generația cinică. Dragoș Paul Aligică (un comentator pe care nu-l veți vedea sau auzi în mediile noastre oficiale) scria cînd cu scandalul Ioana Petrescu despre faptul că diploma occidentală nu este o garanție de bonitate, în afara caracterului. Iată un criteriu de la care poate începe construcția viitorului. Nu cu un guvern de încropeală…
P.S. Societatea civilă care se gudură ca ieșită din hibernare ar trebui să nu adoarmă la loc, lăsîndu-l pe Ponta să-și refacă aroganța. Plagiatul său este o pată în viața intelectuală a României. Chiar dacă mulți intelectuali se fac a nu vedea asta. Iar pe ceilalți nu-i interesează. 
Christian CRĂCIUN

De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt

Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă

Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor, pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.



- Ştim că aţi scris cinci cărţi şi o sumedenie de articole ce au ca temă principală petrolul. De unde această pasiune pentru „aurul negru”? Este adevărat că în adolescenţă aţi dorit să ajungeţi inginer petrolist?
- Nu, nu mi-am dorit să ajung inginer petrolist, ba dimpotrivă, am fugit de petrol! Când eram elev la Liceul Petrol, doamna profesoară Panait m-a terorizat cu insistenţele să merg la ingineria de petrol. Mă asculta oră de oră într-a doişpea şi îmi punea numai note mici. Dar la bac’, am luat cea mai mare notă dintre petrolişti la fizică! Am refuzat însă să merg la UPG, doarece visul meu era altă aventură. Poate pare o nebunie, dar încă de copil, de la 11-12 ani, aveam un duh de aventurier care mă îndemna să cutreier lumea în lung şi-n lat. Am avut aşa, un dor de ducă, cum zicea tata. Lucrul ăsta îl poate confirma azi familia mea ori cei ce mă cunosc. Nu ştiu dacă am avut scama pirateriei în sânge, dar sigur am fost influenţat de cărţile citite. La vârsta aceea visam să devin pirat, dar nu să jefuiesc corăbii, ci ardeam de dorul călătoriilor spre necunoscut. N-am ajuns nici pirat, nici explorator măcar, dar utopia s-a materializat prin faptul că sunt profesor de geografie. Nu regret în momentul de faţă decât  financiar că nu-s inginer petrolist... Înainte să merg la facultate, căci tare grea era admiterea atunci, am lucrat câţiva ani la Petrom şi Ciprom. Adică tot în petrol! Fierbeam că trebuia să fiu duminica sau de sărbători printre sonde! Dar acolo am învăţat o vară pe rupte şi am intrat la facultate! Colegilor mei nu le venea să creadă când le-am spus că voi pleca la Universitatea Bucureşti. După ce am terminat facultatea şi masterul, am mers să mă înscriu la Doctorat şi am propus ca temă “Geografia Religiei în România”. Domnul Ioan Ianoş, îndrumătorul meu, unul dintre cei mai mari geografi urbanişti din România şi Europa, nu a acceptat, şi m-a “forţat” să fac o teză despre “Impactul industriei petroliere”! Aşa că m-am întors la lumea de care fugeam! Dar, după ce am stat 6 ani jumătate prin arhive şi cărţi despre petrol, pot să spun că sunt virusat! Îmi place aşa de tare lumea petrolului, că atunci când merg cu maşina prin localităţi cu sonde, deschid gemurile să simt mirosul de ţiţei. E medicament pentru mine! Şi uite, că dacă la 12 ani visam să fiu pirat, 30 de ani mai târziu visam să fiu explorator de sonde! Mi-ar fi plăcut enorm să am sondele mele, să trăiesc erupţia lor pe viu. Petrolul e esenţa mişcării, e sângele economiei, cum zicea Sedilot. Fără el, nimic nu se învârte. Istoria petrolului câmpinean e fantastică. E un tărâm de basm... Dar despre asta poate vă povestesc altădată...
- Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor şi ce implică această profesie?
- Nu ştiu de ce-am ales să fiu profesor şi nici atât de ce-am rămas din anul 2000 în tagma asta. Dar tot planul lui Dumnezeu este. Acum 14 ani, când am intrat în branşă, am fost nevoit să dau titularizare în Prahova. A fost singurul an după ‘89 când nu puteai fi titular decât în judeţul tău! La Ploieşti au fost două locuri, la Câmpina tot două. Ambele la… Petrol! Am fost al patrulea pe listă, deci am ales Petrolul. Doar absolvisem aici… Mi-am adus numirea, am fost angajat, dar în urma mea a venit celălalt profesor, care fusese al treilea pe listă. De el nu mai aveau nevoie! Trebuia numai unul şi acum eram doi. Secretara de la Inspectoratul Şcolar greşise tabelul şi în loc de 1 tastase 2, pentru GŞI Petrol Câmpina! Omul a făcut gălăgie, să plec eu, că e el prioritar etc. Inspectoratul însă a decis să rămân eu! Atunci am văzut iarăşi mâna lui Dumnezeu. Trebuia să fiu aici! Pentru mine, profesor înseamnă nu doar să transmiţi nişte informaţii de profil şi să aştepţi feed-back-ul lor, să faci exerciţiile şi comentariile impecabil şi să scoţi continuu olimpici. E mult mai mult. E modelarea vieţii, a caracterului şcolarului. E făgaşul pe care împingi tinerii. Profesoratul e o vocaţie. Vocaţia nu se învaţă, cu ea te naşti! Poţi să aplici toate metodele şi modelele din lume, studiate din cărţi, dacă nu ai în sânge meseria, degeaba. Profesorul e lumânarea care se consumă arzând, zicea Rebreanu. Arzând pentru alţii, completez eu. Implică efort prelungit, pregătire continuă, mult stres, îndelungă răbdare. Profesor nu te faci ca să ai o meserie mai uşoară sau să nu te morfoleşti ca mecanicii de trolii. Profesor te faci ca să schimbi macazul a mii de destine. Când eşti profesor de liceu ai de-a face cu cel mai teribilist segment din piramida vârstelor. Adolescenţii, între 14-17 ani sunt cel mai greu de stăpânit. Mark Twain spunea că “tinerii între 13-16 ani ar trebui încuiaţi într-un butoi şi bătut capacul deasupra; iar la 17 ani să le scoţi doar cepul!”. E perioada când se aprind poftele în ei, când îşi caută identitate, modele. E vremea când se apucă de fumat, de alcool, de narcotice, de curvie. Ţipă pe străzi, se bat pentru fete, pentru băieţi, se plictisesc, nu au o direcţie, visuri. Încep să nu mai asculte de părinţi, de şcoală, cred că tot ce zboară se mănâncă. Ăştia-s gata să mănânce şi-un avion! E vârsta când cineva trebuie să îi trezească din somn, din lehamite. Aici trebuie să intervină măiestria dascălului. Trebuie să înţelegem că unui elev nu-i foloseşte la nimic să ştie toate informaţiile de sub soare dacă nu ştie să treacă strada, să se comporte între semeni. Viaţa e ca un ring de box. Odată urcat, nu ai decât două soluţii: învingi sau ţi se aruncă prosopul. Eu nu vreau să fiu un antrenor care aruncă prosoape, ci un domn Trandafir. Ţin să adaug ceva foarte important: educaţia nu trebuie lăsată 100% pe seama şcolii, pe pedagogi. Ştiţi când s-a prăbuşit Atena? Când s-au lăsat copiii pe mâna “peidagogos-ului”! Nu degeaba se vorbeşte despre cei 7 ani de acasă…
- Dincolo de pasiunea pentru petrol, dincolo de profesia de cadru didactic, sunteţi pastor. Cum şi când aţi simţit această chemare specială?
- Aveam 21 de ani. Avusesem o copilărie cu traume. Fusesem educat de profesori atei, de ofiţeri atei, fără Biblie, cu povestea că mă trag din maimuţă. Şi, când crezi că te tragi din maimuţă, te comporţi ca ea! În afara bunicului meu, care mi-a spus prima poveste din viaţă ,“Moise şi trecerea Mării Roşii”, nimeni nu îmi vorbise despre Dumnezeu. Dar bunicul a murit când eu visam să fiu pirat! Mă lua bunica la biserică, dar nu înţelegeam nimic. Când m-am făcut mare mergeam la denie de Paşti ca la o distracţie. Eram plin de răutate: răzbunător, scandalagiu, fără scrupule. Credeam că Dumnezeu nu există, că e un mit pentru manipulat proştii. Că “religia e opium pentru popor”, cum zicea Marx. În armată, la câteva zile după Revoluţie, am primit o Biblie. Am citit-o fără să înţeleg ceva. De fapt, am început să Îl condamn pe Dumnezeu: “Dacă eşti bun de ce ai îngăduit să mă abandoneze mama când eram mic?. Du-te la altul, nu vreau să-Ţi slujesc!”. Citeam Biblia, cărţi creştine şi degeaba. Într-o seară, după eliberare, am făcut o bătaie ca în filmele western. Prietenii mei au căzut la datorie. Eu am rămas cu vreo 5-6 adversari, doar în blugi, cu buza şi ochii sparţi. Acasă am găsit iar Biblia. “Iar tu?”. La câteva zile însă am strigat: “Sunt învins de dragostea Ta, Galileene!”. Şi de 24 de ani stau cu motoarele turate pentru Hristos! În 1991 am înfiinţat o biserică evanghelică la noi în sat, în 2006 am construit o clădire nouă, modernă. După ce am absolvit Doctoratul am făcut o şcoală de predicatori la Cluj, apoi un seminar biblic la Osijek în Croaţia. Acum 5 ani şi ceva am fost invitat să predic în Valencia. În urma mea trebuia să vină Vladimir Pustan, unul dintre cei mai mari predicatori din România. De fapt, cel mai bun. El şi preşedintele Fundaţiei pentru tineret Cireşarii. Eu am scris un editorial “Cu Dumnezeu în Diaspora” şi nu ştiu ce m-a împins să i-l trimit. Nu auzise niciodată de mine. Eram un nimeni în lumea evanghelică. În acea perioadă, dr. Vladimir fiind foarte ocupat (cu pastoraţia, fundaţia, cantina socială, orfelinatul, radioul, editura, site-ul fundaţiei, predicatul săptămânal prin oraşele României, construcţia sălii de conferinţe), a zis staff-ului fundaţiei: “Nu ştiu de unde să găsim pe cineva, care să scrie bine şi constant, că nu mai fac faţă singur editorialelor zilnice” (pe site postăm 5 editoriale pe săptămână). Dani Coste, secretarul, a spus atât: “Ne rugăm; Dumnezeu va scoate pe cineva!”. Mai târziu, Vladimir a găsit mailul, a citit editorialul şi a ieşit în uşa biroului: “L-am găsit! Dumnezeu l-a trimis!”. Astfel am ajuns senior editor la Fundaţia Cireşarii! La ora actuală sunt nu zeci, poate sute de bloguri sau pagini de Facebook care îmi preiau editorialele! Să nu mi-o consideraţi mândrie, e harul lui Dumnezeu, nu al meu. Din 2010 am început să fiu invitat să predic în ţară. La biserici, în corturi, case de cultură, pe stradă, pe stadioane. A fost momentul în care a trebuit să ies din carapacea dogmelor, a confesiunii, etniei, tradiţionalismului, conservatorismului. Am fost ca broscuţa care văzuse cerul doar din fântână. Când am ieşit pe ghizdurile puţului am strigat uluit: “Ce imens e Cerul!”. Şi de atunci tot alerg spre el să-l ating… E ultima expediţie, spune moto-ul nostru cireşar. Şi uite că Dumnezeu a zis: nu ca pirat sau explorator de petrol vei colinda lumea, ci ca misionar!
- Credeţi în puterea exemplului personal?
- Da, cred. Problema de azi nu e lipsa de modele, ci falsele modele. Copiii, tinerii și uneori adulţii, caută identificarea cu cineva, cu ceva. Şi copiază. Nu vedeţi hipsterii, cei ce se tatuează, rockerii, maneliştii? Sunt clone ale unor şabloane. Bune ori rele. Sunt uimit atunci când întreb elevii ce modele vor să copieze - mai nimeni nu spune că părinţii. Pentru ei vedetele de televiziune, OTV-iştii, tarafiştii, MTV-iştii sau nu ştiu ce fotomodel sunt exemple demne de urmat, pentru că cei de lângă ei nu i-au convins, n-au excelat cu modelul prezentat. Mă doare că nu am auzit pe nimeni să-l copieze pe domnul Pleşu, ori pe Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici sau Radu Moraru. Asta nu e vina tinerilor, ci a mass-media, a “poeţilor urâtului”. Ei le prezintă modelele. Şi lumea le ia de bune. Acum să revin puţin. Dacă vrei să fii ca Eminescu, trebuie să înveţi lângă Eminescu. Dacă vrei să fii stejar , trebuie să plantezi ghindă. E drept, nu creşte peste noapte, dar nici vântul nu-l smulge un-doi din rădăcini. Ştiţi ce spun eu copiilor mei, dar şi tinerilor cu care misionez sau elevilor cărora le predau? “Dacă mor mâine, nu voi dispărea. În anii ăştia m-am spart în cioburi ce au intrat în voi. Vă veţi ridica, vă veţi uni şi mă veţi reîntregi”. 
- La ce nivel de religiozitate şi spiritualitate credeţi că se află astăzi oamenii?
- Aici aţi atins nervul central. Asta e problema principală a omenirii, nu doar a românilor. Noi avem o religiozitate foarte mare, spiritualitatea însă e făcută franjuri. Suntem poporul cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Europa, pentru mine însă nu-s destule. Paradoxal, suntem naţia ce deţine locul 1 în UE la beţie, avorturi, prostituţie, copile care nasc sub 15 ani. Să nu mai vorbesc de corupţie, şmecherii, înjurături... Religiozitatea e aparteneţa la un grup. Spiritualitatea e relaţia cu Dumnezeu. Chiar dacă doare, ăsta e adevărul: suntem religioşi, nu spirituali! Religia îţi cere să faci, spiritualitatea îţi cere să fii! 
- Ce planuri de viitor aveţi?
- Sunt un tip care din 1990 aleargă “să fie” nu “să aibă”. Ce ai, va trece, ce eşti, va rămâne. De aceea primordial pentru mine este să fiu mai bun, mai sfânt, mai plin de Hristos. Pentru asta mă lupt zi de zi cu mine. Căci, vorba lui Seneca: “eu îmi sunt cel mai mare duşman”. Aştept să-mi crească aripi şi să ajung în Cer. Şi vreau să duc cât mai mulţi cu mine. Apoi, vreau să mai scriu nişte cărţi. Nu am spus tot ce am de zis. Două cărţi le am deja la tipar. Din nefericire pentru cei ce se aşteaptă la asta, nu mai sunt atât de entuziasmat să scriu cărţi despre Câmpina sau despre petrol. Faptul că am deja cinci titluri despre acest oraş şi am fost pur şi simplu sfidat de organele de resort, m-a dezamorsat. Nu pentru laude am scris, căci mai bine să meriţi laude şi să nu fi elogiat, decât să fii lăudat şi să nu meriţi! Dar mi se pare dezinteres cvasigeneralizat. În plan profesional aş dori să mă mut în Bihor cu serviciul. Apoi cu casa, familia, biserica. Acolo e şi Fundaţia Cireşarii la care activez. O să predau cursuri la Şcoala de Predicatori din Beiuş. E o satisfacţie fără egal. În plan spiritual doresc să predic cât mai bine, eficient. În plan social încerc să ajut cât pot Fundaţia “Lumină pentru Rromi” din Boldeşti. Acolo se construieşte un centru social, unde peste 100 de copii săraci au zilnic o masă caldă după ce vin de la şcoală, fac temele pentru a doua zi supravegheaţi de profesori voluntari, fac duşuri. Uneori primesc haine, dulciuri, jucării. Nu avem fonduri deloc, dar avem un Dumnezeu mare. Construcţia pe care o ridică Fundaţia e abia la roşu şi costă sute de mii de euro! Îmi mai doresc să mergem în evanghelizări prin România sau Diaspora cu Vladimir Pustan şi Fundaţia “Cireşarii” din Beiuş sau cu “Rouă pentru Suflet”, echipa de tineri rromi din Boldeşti cu care colaborez.
- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri pentru 2015?
- Le doresc să fie fericiţi şi sănătoşi! Să nu scape nicio clipă din ochi cerul de deasupra capului! Să nu renunţe la visuri, oricine li s-ar aşterne în cale! Giovanni Papini spunea că visurile noastre sunt măreţe, dar avem aripi prea mici. Le doresc aripi largi! Le doresc să fie foarte atenţi pe unde calcă. Un pas greşit dacă fac şi elefanţii cad! Le doresc uşi deschise! Inimi dechise! Şi un cer deschis!
Andreea Ştefan

Gala Sportului Câmpinean la a doua ediţie

Vineri, 12 decembrie, sportivii câmpineni şi echipele care au obţinut rezultate deosebite anul acesta, profesori şi antrenori, au fost recompensaţi în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Sportului Câmpinean, care  s-a desfăşurat în sala mare a Casei Tineretului. 



De la eveniment nu au lipsit invitaţi de seamă şi oficialităţi care au contribuit la dezvoltarea sportului pe plan local şi naţional: Corina Ungureanu, campioană mondială şi olimpică la gimnastică; Ana Maria Tămârjan, campioană olimpică şi europeană la gimnastică; Adriana Tămârjan, membră a lotului naţional de gimnastică; Geani Chiriţă şi Florentin Petre, foşti componenţi ai echipei Dinamo Bucureşti; Cristina Herea, prezentatoare România TV; Virgil Guran, deputat Colegiul 2; Ion Alexe, Alin Moldoveanu, Dan Chiţu şi Cătălin Duţă, maeştrii emeriţi ai sportului; Florin Frăţilă, consilier local şi preşedintele comisiei de „Sănătate, cultură, învăţământ, culte şi tineret, sport şi turism”.


Acestora le-a revenit şi misiunea de a înmâna premiile care au constat într-o diplomă şi un trofeu. Seara a fost deschisă de prezentatorii Andreea Telegescu şi Adrian Enache, acesta fiind şi căpitanul naţionalei de fotbal a artiştilor. Momentele artistice au fost asigurate de Ansamblul „Ghiocelul” al Casei de Cultură „Geo Bogza”, condus de Cristi şi Vali Colezea, de solista Anna Lavinia, de binecunoscuta trupă Alb şi Negru, formată din Andrei Ştefănescu şi Kamara Ghedi, ambii jucători în naţionala artiştilor, iar în încheiere a avut loc un miniconcert susţinut de Adrian Enache. 
Câţiva dintre spectatorii prezenţi în sală, puţini la număr, nu au ratat ocazia de a cere autografe de la vedetele prezente.
Gala Sportului Câmpinean a fost organizată şi finanţată de Consiliul Local Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina şi Casa Tineretului Câmpina.
Andreea Ştefan

Târgul Dulciurilor de Crăciun la Şcoala “B.P. Hasdeu”

Mare agitaţie la început de săptămână în curtea Şcolii “B.P. Hasdeu”. În cursul dimineţii de luni, 15 decembrie, a avut loc cea de-a cincea ediţie a “Târgului Dulciurilor de Crăciun”. Evenimentul a fost organizat de către patru clase (o clasă pregătitoare, două clase a III-a şi o clasă a IV-a), coordonatori fiind cadrele didactice Gabriela Dinu, Mariana Olteanu, Adina Săbăngeanu şi Daniela Petre. “Târgul are deja o tradiţie de câţiva ani, de când am iniţiat o colaborare cu părinţii, altfel decât până acum. Totul a pornit cu un simpozion «Tradiţie şi inovaţie în relaţia familie - şcoală». De mai mult timp părinţii şi copii lucrează împreună în mai multe case, ca un fel de exerciţiu de intrare în comunitate. Şcoala nu mai este o instituţie, ci devine acasă şi părinţii înţeleg că suntem aproape de copii în orice situaţie.  Este al cincilea an de târg şi aşa sărbătoarea de Crăciun începe la noi” - a declarat înv. Mariana Olteanu. 


Preparatele au fost aranjate cu grijă pe mese, asezonate cu tot felul de articole de Crăciun: felicitări, coşuleţe, coroniţe, podoabe pentru brad şi multe altele. De la înv. Gabriela Dinu am aflat că prin această acţiune s-a urmărit “o legătură strânsă între şcoală şi familie. Copiii, în orele de educaţie tehnologică şi plastică, au confecţionat podoabe, iar împreună cu părinţii au pregătit prăjiturile. În cadrul evenimentului au participat cele patru cadre organizatoare ale proiectului, copiii şi părinţii. Trebuie să menţionez că cei mici au dorit în mod special să valorifice ei, să fie la standurile de vânzare personal. Mulţumim părinţilor care sunt alături de copii şi de noi”.
Prăjiturile delicioase, checurile, plăcintele, brioşele, fursecurile au fost preparate cu multă pasiune, toate fiind făcute în casă. “Ne ajută să socializăm între noi, să fim mai uniţi şi să ne împărtăşim reţetele” - ne-a spus o mămică. 


Târgul a fost cu vânzare, preţurile fiind accesibile tuturor şi variind între 1 leu şi 6 lei, în funcţie de produsul cumpărat. 10% din banii strânşi vor fi donaţi Complexului de Servicii Comunitare “Sf. Filofteia” din Câmpina. “O parte din bani îi dăm copiilor cu probleme şi cu restul de bani o să mergem la un film” - ne-a mărturisit Raluca Andreea Constantinescu, elevă în clasa a III-a.
Într-adevăr, târgul a căpătat noi valenţe anul acesta. A fost primul an de educaţie financiară, copiii calculându-şi banii pentru acţiunea caritabilă, pentru vizionarea unui film 3D şi pentru a-şi mai dota clasele cu ceea ce consideră că mai este necesar. 
Târgul s-a încheiat cu un concert de colinde şi cu urările specifice sărbătorilor de iarnă. 
Andreea ŞTEFAN

Balul AMUS – eleganţă, energie şi distracţie

Vineri seară a fost petrecere mare. Cei mai noi cursanţi ai Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” au jucat rolul principal în cadrul evenimentului cu o tradiţie de peste 10 ani, Balul Bobocilor. Acesta a fos organizat ca în fiecare an de Fundaţia AMUS (Asociaţia Mutuală AMUS France-Roumanie) şi a avut loc la Clubul de dans “Barna” din Breaza. Evenimentul a fost savurat din plin de toată lumea, de organizarea acestuia ocupându-se preşedintele Fundaţiei, Elena Murariu. 


Balul şi-a deschis porţile cu mult aşteptatul concurs de Miss şi Mister, oferind noi provocări şi emoţii participanţilor. Seara a fost presărată cu momente de dans sportiv, oferite de gazda Clubului. Fiecare pereche a impresionat prin varietatea stilurilor şi a elementelor abordate.


Eleganţa, energia şi distracţia au fost ingredientele petrecerii. Printre invitaţii s-au aflat şi cadre medicale, consilieri locali ai municipiului Câmpina, directori ai unor instituţii publice şi private, dar şi oameni de afaceri. Au fost acordate diplome şi toată lumea a putut participa la o tombolă cu premii-surpriză. Meniul a satisfăcut toate gusturile, iar muzica bună şi în special sârbele şi horele româneşti i-au ridicat de pe scaune pe majoritatea celor aflaţi la eveniment. 
A fost o seară de neuitat pentru viitorii asistenţi şi nu numai, dar şi un real succes pentru organizatorii Balului, care s-a încheiat târziu în noapte.
Andreea Ştefan

Să ne cinstim eroii

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor  Interne - Prahova 1993, sucursala Câmpina împreună cu Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Prahova, cu sprijinul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” şi al Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, organizează luni, 22 decembrie, începand cu ora 11.00, ceremonialul de comemorare a Eroilor Jandarmi căzuţi la datorie în Decembrie 1989 la Otopeni.
 Activitatea se desfăşoară la Monumentul Eroilor Jandarmi din incinta fostei unităţi de jandarmi din municipiul Câmpina.   

Clubul Femina, ultima întâlnire din 2014

Ultima întâlnire din acest an a Clubului Femina va reuni, sub umbrela sa marcată de semnele solidarității, dascāli, elevi, artiști, prieteni, persoane care nu se dezmint de la a fi, fundamental și etic, oameni.
Astfel, joi, 18 decembrie, începând cu ora 16.30, sunteţi aşteptaţi la Clubul Live din incinta Casei Tineretului, pentru a viziona o mică expoziție de obiecte artizanale: felicitări semnate de unele dintre cele mai pricepute și sensibile artiste ale urbei noastre (Amalia Suruceanu, Cristina Popescu, Mirona Mara ș.a.), globuri originale (pictate sau croșetate), pietre decorate în acrilic și alte aranjamente sau decorațiuni de Crăciun, toate realizate cu scopul vânzării lor și a strângerii de fonduri pentru a o sprijini pe Ancuța Popescu din Băicoi, în vârstă de 39 ani, mamă a doi copii, profesoară de fizică, afectată de cancer la sân. Momentan, expoziția cu vânzare se găsește în incinta librăriei Diverta din Câmpina.


Începând cu ora 18.30, tot la Club Live, sunt așteptaţi mici și plini de viață colindători de la Școala “B.P.Hasdeu”, alături de doamnele lor învățătoare. Librăria Diverta va fi cea care îi va răsplăti cu daruri în spiritul Crăciunului, iar Cofetaria Delice le va oferi dulciuri participanţilor la intalnire. Programul va continua cu o demonstrație de dans sincron prezentată de Școala de dans “Latin Love” și cu un concurs de dans, la finalul căruia va fi acordată Cupa Club Femina și vor fi înmânate diplome surpriză.