14 octombrie 2014

Klaus Werner Iohannis, primul prezidenţiabil care s-a întâlnit cu electoratul câmpinean în campania 2014

Săptămâna trecută, joi, 9 octombrie, caravana prezidenţiabilului Alianţei Creştin Liberale, Klaus Werner Iohannis, a poposit pentru câteva ore şi la Câmpina. Aflat într-un periplu prin mai multe localităţi prahovene, Iohannis a ajuns în oraşul nostru în jurul orei 13.00, însoţit de staff-ul său de campanie (Vasile Blaga, Ludovic Orban, Gheorghe Falcă, Mihai Răzvan Ungureanu), liderii PNL şi PDL Prahova, Mircea Roşca şi Roberta Anastase, şi a fost întâmpinat la Casa Tineretului de Enache Dragomir, preşedintele interimar al PNL Câmpina, Horia Tiseanu, preşedintele PDL Câmpina, consilieri locali, consilieri judeţeni şi alţi 25 de membri ai celor două partide. De la Casa Tineretului, întreg grupul s-a deplasat pe jos spre centrul urbei, la mitingul electoral organizat în pasajul de la ceas, prilej pentru Iohannis de a intra în dialog cu mulţi dintre cetăţenii întâlniţi în cale.


Ajuns în faţa celor aproximativ 1200 de susţinători, prezidenţiabilul a fost întâmpinat cu aplauze şi încurajări, iar primul care a deschis seria discursurilor a fost primarul Horia Tiseanu: “Avem onoarea să vă oferim, în numele comunităţii, «Cheia oraşului» şi Monografia Câmpinei, în semn de preţuire şi respect pentru actualul primar al Sibiului, viitor preşedinte al României”, au fost primele vorbe ale lui Horia Tiseanu, care ulterior şi-a nuanţat discursul după cerinţele canoanelor electorale ale momentului.


Susţinut de o serie întreagă de alte discursuri (Roberta Anastase, Mircea Roşca, Gheorghe Falcă - primarul Aradului, Ludovic Orban, Vlad Oprea - primarul din Sinaia, Mihai Răzvan Ungureanu şi Vasile Blaga), Klaus Iohannis a fost ultimul şi cel mai realist vorbitor în faţa unei asistenţe mai puţin interesate de politicianism, ce aştepta încă de la început să-şi audă şi să-şi vadă candidatul susţinându-şi ideile şi proiectele pentru ţară.


De la început şi până la sfârşit, mesajul lui Iohannis a fost unul cât se poate de echilibrat, axat pe realele probleme din societatea românească, de la om la om, fără accente politicianiste şi exacerbări electorale: “Vă mulţumesc pentru darurile oferite şi pentru primirea făcută. Aveţi un oraş frumos şi bine gospodărit şi asta este dovada că în România se poate. În ultimul timp am mers foarte mult prin ţară şi am găsit oameni ce şi-au pierdut speranţa că în România se mai pot face lucruri bune. Le-am spus şi lor şi vă spun şi vouă, că se poate, că împreună avem resurse să îndreptăm lucrurile acolo unde ele nu sunt cum ne dorim. De aceea vă propun un proiect pe zece ani, în care să muncim împreună pentru o Românie a lucrului bine făcut!”, a declarat Iohannis.
“România lucrului bine făcut” este, de fapt, programul electoral al lui Iohannis, unul dintre cele mai complexe programe din ultimii 25 de ani, ale unui candidat la Preşedinţia României. În documentul oficial dat publicităţii, Iohannis propune o modificare radicală a modului în care sunt gestionate probleme importante din societate.
Iată principalele puncte ale programului: 
- DNA: Voi incuraja dezvoltarea capacitatii procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie si imbunatatirea performantei la nivel local, in paralel cu cea foarte buna de la nivel national.
- ANI: Voi sustine imbunatatirea capacitatii Agentiei Nationale de Integritate care are un rol vital in prevenirea faptelor de coruptie. Din pozitia de Presedinte al Romaniei, voi sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilitatilor si Conflictelor de Interese, care sa unifice legislatia disparata in materie.
- Despre anticoruptie: Voi pleda pentru crearea, la nivelul Presedintiei, a unei platforme permanente de dialog si cooperare intre toate partidele politice reprezentative, societatea civila si institutiile statului pe tema coruptiei
- Strategie fiscala: Voi milita pentru descentralizarea fiscala, pentru a pune capat presiunii necuvenite la care autoritatile locale sunt adesea supuse de catre guvernul central. Structurile de control vor trebui insa si ele adaptate descentralizarii si regionalizarii inerente europenizarii noastre, astfel incat si la nivel regional sau local sa existe un control adecvat al coruptiei, unul in care cetatenii sa aiba un rol direct si mult mai mare asupra prioritatilor si calitatii cheltuirii fondurilor publice.
- Despre amnistiere: Nu voi gratia persoane condamnate pentru infractiunea de coruptie
- Despre directiile majore de politica externa: Aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin cresterea rolului, a greutatii Romaniei in NATO si, mai ales, in UE, prin eforturile de a intari, pe zona noastra, institutiile cu semnificatie de securitate nationala, un buget mai consistent al apararii, o armata mai puternica, servicii speciale cat se poate de puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan. Politica externa a Romaniei urmareste atingerea intereselor noastre nationale prin intermediul NATO si UE. Sustin neconditionat dezvoltarile de securitate si politico-militare din cadrul NATO si sunt adeptul unei Politici Externe si de Securitate Comune in cadrul UE. Cred cu tarie ca parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alaturi de calitatea de membru al NATO si al UE, reprezinta, pentru Romania, elementul fundamental al politicii noastre externe si al strategiei nationale in domeniul securitate.
- Politica de aparare: In calitate de Presedinte al Romaniei, voi propune tuturor partidelor politice un acord pentru asigurarea constanta a unei finantari anuale de 2% din PIB pentru aparare.
- Obiective de infrastructura: Iohanis sustine elaborarea unui Plan de Dezvoltare Durabila pentru urmatorii 10 ani, care sa cuprinda atat obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat, cat si pe cele care urmeaza a fi acoperite din bugetul de stat.
- Fonduri UE: Candidatul ACL sustine restructurarea sistemului de gestionare a fondurilor europene, prin crearea unui corp de functionari de elita care sa monitorizeze si sa implementeze programele cu finantare UE, remunerati competitiv in functie de gradul de absorbtie a fondurilor
- Romanii din strainatate: Una dintre primele masuri pe care le voi adopta in calitate de Presedinte al Romaniei va fi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentantii comunitatilor de romani de peste granita. Acest Consiliu va trebui sa constituie cadrul in care vor fi dezbatute temele ce preocupa romanii din afara granitelor si armonizate pozitiile institutiilor.
- Klaus Iohannis promite si o schimbare a filosofiei serviciilor de informatii: Voi milita pentru schimbarea etapizata a conceptiei de securitate nationala, de la o abordare specifica actualei etape, de contracarare a riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii, catre una puternic axata pe prevenire, care reprezinta, in sine, o schimbare de paradigma necesara trecerii la o etapa noua in devenirea statului roman.
- Sanatate: Iohanis propune, pe termen lung, un buget de 6% din PIB pentru Sanatate.
- In privinta economiei, Iohannis propune un model "liberal", care inseamna restrangerea prezentei statului in economie si intarirea prezentei sale institutionale, prin rolul de garant al drepturilor constitutionale, al echitatii si al bunei functionari a economiei de piata.
- Aderarea la euro trebuie sa fie, in viziunea lui Klaus Iohannis, "o adevarata ancora pentru disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate si accelerarea cresterii economice".
- Candidatul ACL pledeaza pentru dezvoltarea pietei de capital, fara a insista insa asupra masurilor sau politicilor pe care le are in vedere pentru a atinge acest obiectiv.
- Iohannis pledeaza pentru pastrarea cotei unice de impozitare, pe care o considera "o solutie corecta".
- El anunta ca revenirea la TVA de 19% este "o prioritate absoluta".
- In plan politic, Iohannis anunta o reforma de fond a legislatiei electorale, respectiv a sistemului de alegere a Camerei Deputatilor, Senatului, presedintilor de Consilii Judetene si primarilor, dar si modificarea legislatiei partidelor politice, atat in privinta conditiilor de infiintare a unor noi formatiuni, cat si a finantarii acestora.

Despre multe dintre acestea a vorbit Iohannis şi la Câmpina şi efectul nu s-a lăsat aşteptat în percepţia publică. 
Înainte de a părăsi întâlnirea, Iohannis a făcut faţă cu greu celor care voiau să-i vorbească candidatului, opţiunea lor pentru Preşedinţia României.

Cuvântul care înţeapă

Jurnal de campanie

9 octombrie. Azi vine Werner la Câmpina. De o săptămână ne ocupăm de mobilizare. Fiecare activist, câte treizeci. Exerciţiul mobilizării, mai uşor decât credeam. Neamţul are priză la oameni.
Mă enervează activismul ăsta universal valabil în politică. Nu mă simt parte în acest soi de colectivizare electorală. Am doar o obligaţie faţă de mine însumi, într-un moment important pentru societatea în care trăiesc.


Ora 12.45. Aproape toţi membrii din conducerea politică locală a dreptei câmpinene (ACL), la Casa Tineretului, în aşteptarea prezidenţiabilului. Consilieri locali, judeţeni, preşedinţi, vicepreşedinţi, membri mai vechi şi mai noi, tineri aspiranţi şi câţiva figuranţi. 
Liberalii şi democrat-liberalii, două entităţi distincte în slujba creştinătăţii (Alianţa Creştin Liberală). Discuţii sterile şi încercări de recapitulare organizatorică. Se împart eşarfe albe şi albastre. Liberalii cu alb, democrat-liberalii cu albastru. Eşarfele albe sunt mai puţine şi liberali sunt puţin dispuşi să se identifice cu albastrul aliat. Prilej de glume pe seama frăţiei. Cineva lansează un pariu că neamţul va sosi la timp, ora 13.00. Altcineva susţine că va fi o victimă a programului încărcat de la Breaza şi va întârzia. Unul dintre preşedinţi prinde din zbor informaţia şi trimite vorbă organizatorilor de la Ceas să ţină mitingul cald, în caz că întârzie prezidenţiabilul. 
Ora 13.02. Wernermobilul îşi face apariţia în parcare. Gazdele se aliniază într-o ordine oarecum prestabilită, pariorii, susţinători ai puctualităţii, jubilează, grupul restrâns de întâmpinare se opinteşte spre uşa transportorului, să fie cât mai vizibil. Protejat de statura teutonică, Werner îi salută rapid, trecând printre ei, pentru a le da bineţe cum se cuvine celor din spate. Treizeci de secunde mai târziu, prezidenţiabilul era deja la primul semafor, iar companionii făceau faţă cu greu pasului său hotărât. Abia la prima oprire (în zona complexului ABC), prilejuită  de un scurt dialog cu un grup de pensionari, s-a regrupat întreg aliotmanul ce avea să se împrăştie iar, mult în spatele neamţului, până la destinaţie.
O bună parte din drum am mers alături de Vasile Blaga, destul de ostenit, de pe urma marşului forţat. „Hotărât neamţul!”, zic. „Cu ăsta nu te joci!”, îmi răspunde Blaga, printre pauze de respiro. Chiar înainte de a ajunge în mulţimea mitingului, Werner s-a mai oprit o dată de vorbă cu doi tineri, prilej pentru staff să îl ajungă din urmă şi să îl înconjoare ca un scut. Din spate se vedeau doar costume fine şi încălţări de firmă. Nu ştiu de ce, dar mă întrebam în acel moment cum de-şi permit băieţii ăştia din politică pantofii ăia scumpi şi hainele croite impecabil. O întrebare retorică, a cărei dilemă a zburat odată cu o altă observaţie. Printre perechile de picioare „înobilate”, am văzut şi doi pantofi obişnuiţi, aproape ca ai mei, puţin tociţi de folosinţă şi vreme, îngrijiţi şi asortaţi la costum. Erau ai lui Werner, omul din centrul atenţiei. 
Ora 13.30. La miting lume multă şi pestriţă. Discursuri peste discursuri, îndemnuri electorale şi politicianism. Audienţa a fremătat în repetate rânduri, chemându-l parcă pe Iohannis să-şi spună cuvântul. Din stânga mea, se aude o voce feminină îngrijorată: „Doamne, sper să aibă un mesaj mai înflăcărat decât de obicei!” Femeia avea nevoie de adrenalina născută din mijlocul unei mulţimi înfierbântate, de hărmălaie electorală, de mesaje patriotarde. Neamţul a vorbit aşa cum îl ştim, calm, la obiect, fără falsă însufleţire. În josul scărilor (tribuna improvizată a mitingului), printre oameni, era linişte. Îl ascultau cu atenţie. Mai rar am văzut un miting cu ascultători şi privitori atât de liniştiţi. Între omul de pe scări şi mulţime se instalase respectul. Reciproc. 
Ora 14.30. Werner iese cu greu dintre simpatizanţi. Toată lumea vrea să-l atingă şi să-i spună ceva. Se merge la masa de prânz, inclusă încă de la început în program. Aveam ocazia să îl observ pe candidat şi într-o situaţie mai puţin protocolară. Important pentru a-mi întregi impresiile. Timp de fix 45 de minute, atât cât era prevăzut în program, Werner s-a comportat impecabil. A zâmbit de câteva ori, a rostit aproximativ 50-60 de cuvinte şi nu a participat la niciun soi de hăhăială specifică unui asemenea moment de socializare. La mijlocul timpului s-a ridicat în picioare, mulţumind celor prezenţi pentru tot efortul zilei. La ora 15.10 s-a ridicat de la masă fără să-şi fi mâncat desertul şi a plecat mai departe. Trebuia să fie punctual şi acolo unde mergea şi îl aşteptau alţi susţinători.
În urma lui, un oarecine, hârşit prin politica locală, a tras concluzia: „Dacă ăsta ajunge preşedinte, ne pune pielea în băţ!” 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

ŢAŢA FIREA DE PE ŞANŢ

Nu prea mă interesează campania electorală, probabil cea mai anostă din istoria recentă a României. Puternicii zilei socotesc intuitiv că acest plictis general este mai periculos pentru democraţie decît cea mai acerbă confruntare între Băsescu şi Ponta. Înseamnă demisia civică,  poate calea cea mai sigură pentru a accede la o dictatură măcar de tip maghiar, dacă nu mai rău. Candidaţii fac fiecare ce ştiu mai bine: Vadim face spume, Ponta minte, Monica acuză, Johannis tace, etc. De aceea scriu azi doar despre o tumoare malignă a acestei campanii şi, vă previn, de astă dată nu mă voi abţine de la epitete. Tocmai pentru că declaraţiile ţaţei Firea sunt incalificabile, haideţi să le calificăm! Și, implicit, partidul vulgar şi grobian al cărui purtător de cuvînt este. 


Tumoarea se numeşte deci: nesimţire. Nu faptul că dl. Johannis (n-o să-l votez, precizez, decît poate în turul II) nu are copii este periculos pentru România. Ci faptul că ţaţa Firea e mamă. Cînd te întrebi cum îşi poate educa o astfel de creatură copiii, îţi vine să emigrezi deîndată. Numai să nu fie, în perpetuitate, copiii tăi conduşi de copiii ţaţei Firea, ai lui Năstase, Băsescu, Țiriac, Ponta, şi alţi exponenţi ai clasei de lăcuste. Te întrebi şi te cruceşti: ce fel de fiinţe vor fi fiind acestea pe care nici condiţia de părinte nu le umanizează? Se întîmplă un fenomen interesant sociologic: în loc să ne „civilizăm” prin adoptarea pas cu pas a ţinutei şi deontologiei electorale occidentale, „consilierii”, strategii de campanie sau cum s-or mai fi numind, plătiţi pe bani grei, niciodată justificaţi, au intuit cu cinism profesional că se poate cîştiga tocmai exacerbînd tarele naţionale: vulgaritatea, violenţa verbală, violarea spaţiului intim. Aşa s-a construit strategia acelei haznale mediatice numite Antena 3, de unde, cu tot alaiul de miasme, a urcat în parlament şi ţaţa Firea. Pe care toată industria de parfumuri a Parisului n-o poate acoperi, miroase de la o poştă ca wc-ul la care îşi trimitea un invitat din emisiune să mănînce. Și totuşi, oroare, ţaţa e mamă. Mîine, poimîine puiandrii ei vor vrea să fie masculul alfa sau sultana şefă a cine ştie cărei coterii politice va mai fi pe atunci. Vor fi la fel de vulgari, de cinici şi finalmente de proşti cum este şi mama lor.  Chiar dacă, probabil, îşi vor face studiile prin cine ştie ce campusuri occidentale. Asta nu va face decît să le sporească în proporţie geometrică infatuarea. Prostia genetică nu este vindecabilă prin spoirea cu educaţie occidentală. Se vede în cazul drei. de la finanţe. Zicea poetul din secolul XIX: Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic era de scos? Ţaţa Firea e cu democraţia în gură tot timpul dar se manifestă ca o chivuţă care îşi bate preopinenţii cu puradeii şi îşi ridică poalele. Personal, mă bucur că nu am copii  care să o vadă la televizor pe ţaţa Firea, ţaţa Dana Grecu, ţaţa Badea, ţaţa Mihaela Rădulescu şi alte ţaţe de ambe sexe. Și pline de copii. Mă lasă perplex cînd aud de tot felul de programe făcute de ONG-uri, ministerul învăţămîntului sau mai ştiu eu cine de reducere a violenţei în rîndul copiilor. Cum să concepi asemenea programe cînd violenţa este substanţa a 90% dintre programele televizuale, filme, sport, ştiri, talk-showuri politice sau nu? Suntem un  popor needucat? Mitocan, mahalagiu, mîrlan, ţopîrlan, rudimentar, nesimţit, cocalar? Doriţi o explicaţie? Firea e mamă!
P.S. Iar un plagiator este, fie şi interimar, ministru al culturii. Căci nu există mai mare duşman al plagiatului decît cultura autentică, adică munca de creaţie. Cultura română sub zodia plagiatului. Nu i se putea face un mai mare dar. Oameni care confundă lupoaica ancestrală cu vulpea, a oficializa cu a oficia (auzită azi), care au dus economia în colaps şi imaginea ţării la cel mai scăzut nivel imaginabil, atleţi imbatabili ai dublului limbaj, au găsit în procurorul imberb de ieri cel mai bun gaj pentru viitor. În care ţaţa Firea îşi va creşte senină şi nederanjată de nimeni copiii. 
Christian CRĂCIUN      

Şi totuşi, se repară scările...

Sunt ani buni de când scările de la capătul străzii Plevnei sunt în ruină şi reprezintă un obstacol în calea trecătorilor din zonă. Greu observate, până în prezent, de ochiul “vigilent” al autorităţilor, scările îşi trăiesc în aceste zile perioada lor de glorie. Au intrat în reparaţii, după ce luna trecută, Consiliul Local a aprobat, în urma unei rectificări bugetare, banii necesari pentru lucrările de reabilitare. 


Aşa că peste 30 de zile, termenul limită de execuţie a lucrării, societatea Ascon SRL Câmpina şi administraţia locală vor face inaugurarea. Lucrarea va costa bugetul public aproximativ 90.000 lei.

Au început lucrările de canalizare în cartierul Câmpiniţa

La sfârşitul săptămânii trecute, tăvălugul lucrărilor de canalizare a ajuns şi în cartierul Câmpiniţa. De vineri dimineaţă, 10 octombrie şi până pe 21 octombrie (cel mai devreme), circulaţia va fi închisă pe strada Carol I, de la sensul giratoriu (Fibec) până în zona intersecţiei cu strada I.H. Rădulescu, acesta fiind primul tronson care intră în lucru, potrivit autorităţilor locale. Tot autorităţile locale au hotărât, după trista experienţă în urma lucrărilor similare din zona centrală a oraşului, că de aici înainte să se lucreze pe porţiuni restrânse, pentru a nu se afecta complet traficul rutier şi pentru a se putea circula cu deviere pe străzile laterale.


Lucrarea de canalizare din cartierul Câmpiniţa face parte din proiectul cu finanţare europeană derulat prin intermediul Consiliului Judeţean şi Hidro Prahova - “Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din judeţul Prahova”. Din valoarea totală a acestui proiect, Câmpina beneficiază de 8 milioane de euro pentru extinderea reţelei de canalizare (25,5 km) şi reabilitarea reţelei existente.
Termenul de finalizare a lucrărilor pentru cele 72 de străzi din Câmpina incluse în proiect este noiembrie 2015.

Administraţia locală a început pregătirile pentru “Nunta de Aur”

Anul acesta, administraţia locală va organiza cea de-a treia ediţie a Balului “Nunta de Aur”, eveniment dedicat cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. 


Conform statisticilor, în 2014, 70 de familii câmpinene au împlinit ori urmează să împlinească 50 de ani de la momentul căsătoriei, eveniment pentru care Primăria şi Consiliul Local au început deja pregătirile.
Balul va avea loc în luna aceasta, la Casa Tineretului şi pentru organizarea lui au fost alocaţi 16.000 lei din bugetul public.

Ajutoare de încălzire pentru sezonul rece 2014-2015

Începând de miercuri, 15 octombrie, Serviciul de Asistenţă Socială distribuie cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi petrolieri.
Cererile şi actele doveditoare, pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale/ energie electrică, se depun la sediul Direcţiei Poliţiei Locale, din str. 1 Decembrie 1918, nr. 7. Programul de lucru va fi de luni până joi, între orele 8.00 - 15.00 şi vineri de la 8.00 până la 13.00.
Actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile nete ale acestora, precum şi actele privind locuinţa sau bunurile deţinute de solicitanţi se depun împreună cu cererea.  


Persoanele, care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri vor depune cererile la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, situat pe b-dul Culturii nr.18.
Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Câmpina, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei.
 Nu vor beneficia de acest ajutor persoanele care deţin clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, terenuri care depăşesc 1.000 mp., autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul etc., depozite bancare mai mari de 3.000 lei.
Cererea, declaraţia pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare se pot depune până la data de 20 noiembrie 2014. Dacă o persoană îndeplineşte condiţiile de acordare în luna decembrie, ianuarie etc., poate să depună cererea până la data de 20 a lunii respective, şi va beneficia de ajutor de încălzire începând cu luna respectivă.

Alegătorii analfabeţi, neînsoţiţi în cabina de votare

Într-o şedinţă desfăşurată în cursul zilei de joi, 9 octombrie, Biroul Electoral Central a luat o hotărâre care loveşte direct în alegătorii care nu ştiu să citească. Astfel, votanţii analfabeţi nu mai pot fi însoțiți de alte persoane în cabina de votare, neştiinţa de carte nemaifiind considerată un motiv temeinic în acest sens.


Articolul de lege interpretat menţionează următoarele: "Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor."
Potrivit Recensământului realizat în 2011, aproximativ 10% din populația României este analfabetă.

Clubul Contratimp s-a întors acasă cu 15 medalii

Pentru clubul sportiv Contratimp, weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost unul special. Împărţiţi în trei grupe, pentru a putea participa simultan la cele trei competiţii de înot desfăşurate la bazinele din Bacău, Miercurea Ciuc şi Izvorani, sportivii au îmbinat distracţia cu munca şi au obţinut rezultate dintre cele mai bune.
Grupa cea mai „fragedă”, Contratimp  Braşov, a urcat de 11 ori pe podium la „Cupa Csíki Csobbanó” organizată la Miercurea Ciuc: de patru ori pe locul I, de două ori pe locul al II-lea si de cinci ori pe locul al III-lea. 


La Izvorani, la „Cupa de toamnă”, singura reprezentantă a clubului, câmpineanca Ioana Dragomir, a obţinut o medalie de bronz la proba ei de suflet, 50 m bras. Sportivii prahoveni, care au ajuns pentru prima dată la Bazinul Olimpic din Bacău la competiţia „Cupa Bacăului”, pe lângă cele 3 medalii binemeritate, două de argint şi una de bronz, s-au distrat pe cinste. Împreuna cu antrenorul lor, au avut parte de multă adrenalină datorită săriturilor în apă de pe platformele bazinului de sărituri. Au început cu înălţimea de 3 m şi au terminat cu cea de 10 m. Distracţia s-a încheiat cu săriturile haioase de la trambulina de 1 m.
Aşadar, echipa CONTRATIMP, Câmpina şi Brasov, a mai adăugat încă 15 medalii la cele 148 strânse de la începutul acestui an. Felicitări tuturor!

File de cronică / Epoca de Aur (5)

Vizite prezidenţiale (1)

O vizită de lucru

În 1974, Nicolae Ceauşescu a efectuat una din obişnuintele vizite în judeţe, făcând un popas mai îndelungat la Câmpina. A trecut prin mai multe întreprinderi mari (Turnătoria, Uzina Mecanică) şi s-a oprit mai mult la uzina Neptun. Vrem să rememorăm această vizită, deoarece ieşea din tiparul obişnuit, când cu multă duritate făcea numai observaţii. Suntem în anii când Nicolae Ceauşescu, prins în capcana cultului personalităţii, exacerbat de secretarul cu propaganda al Comitetului central, Dumitru Popescu - Dumnezeu, se considera infailibil, atotcunoscător în toate domeniile. 


Vizita de la Neptun a ieşit puţin din rutina obişnuită. Această uzină, care a început să se dezvolte pe locul unei turnătorii în fontă (plite de sobă şi alte lucrări modeste), făcută de neamţul Rudolf Ziptzel, avea în 1866, 400 de muncitori. În 1974, uzina care se dezvolta ajunsese la 800 de angajaţi. Se specializase în reductoare, piese indispesabile în orice motor de utilaj greu. Directorul uzinei, panicat de responsabilitatea ce-i revenea, să-l însoţească pe şeful statului pe traseu, sub pretext că este bolnav, şi-a delegat adjunctul, un tânăr inginer, Radu Frăţilă. Acesta, cu aplomb, neinhibat, cunoscând potenţialul uzinei, a reuşit să-l impresioneze pe durul Nicolae Ceauşescu, care de obicei formula numai opinii critice. A contribuit, poate, şi faptul că era puţin mai mic de statură decât şeful statului, care avea un complex legat de acest lucru, neagreindu-i pe cei care, prin înălţime, îl priveau de sus. Într-o fotografie de atunci au fost surprinşi ţinându-se de mână. Vizita fusese pregătită cu multă minuţiozitate, potrivit standardelor de protecţie ale Securităţii când era vorba de şeful statului. Au venit cu o zi înainte cei din corpul tehnic ai securităţii, ofiţeri bine pregătiţi în domeniile lor, care aveau un comportament extrem de civilizat. Pentru a evita orice incident, l-au pus sub o supraveghere severă pe un inginer cunoscut pentru temperamentul lui exploziv, temându-se să nu provoace vreo altercaţie. Un martor la vizita prezidenţială, care îl însoţea pe tânărul director Radu Frăţilă, a remarcat un lucru uluitor: Nicolae Ceauşescu, într-o ţinută îngrijită, purta nişte pantofi comozi, dar foarte uzaţi. Vizita aceasta, desfăşurată într-o atmosferă amicală, a avut urmări covârşitoare pentru destinul uzinei. În scurt timp, de la modesta fabrică, uzina a ajuns la 4000 de salariaţi. Reductoarele de la Neptun erau exportate în Germania Federală, în Africa de Sud, în Israel, în URSS. Neptun-ul devenise o firmă preţuită pe trei continente.

O vizită surpriză

Peste 10 ani, în 1984, Nicolae Ceauşescu a revenit în Câmpina într-o vizită cu totul atipică pentru stilul său de lucru. Institutul de Petrol, care făcea cercetări remarcabile în domeniul extracţiei de petrol pentru schelele din ţară, dar şi pentru multe ţări din Orient (Algeria, Libia, Siria), a avut în acea perioadă o serie de reclamaţii care au ajuns până la cel mai înalt nivel, pornite de la directorii de schele. Aceştia, covâşiţi de imperativul de a realiza planul de extracţie din ce în ce mai mare (în acea perioadă producţia de ţiţei la nivel naţional era de 14 milioane de tone), reclamau că Institutul le impune metode de lucru ştiinţifice, dar nerentabile pentru producţia lor. Se punea chiar problema desfiinţării acestui Institut. 
Nicolae Ceauşescu, fără nici o suită, fără să anunţe, a intrat cu maşina prezidenţială prin marginea oraşului, a ajuns pe Bulevard şi s-au trezit cu el în Institut. A parcurs laboratoarele, s-a informat despre activitatea ştiinţifică, despre rezultate şi la final a făcut o şedinţă cu toţi cercetătorii. Considerând că Instistutul este necesar industriei de petrol, a încercat, potrivit concepţiilor sale, să traseze şi nişte linii directoare de activitate. A adresat o întrebare cercetătorilor, ca să afle cum ţin aceştia  legătura cu schelele din ţară, însă nimeni nu s-a grăbit să răspundă. Toţi erau timoraţi, dar în final unul dintre ei, inginerul Cârcoană, un foarte bun specialist, a răspuns degajat că, din când în când, cercetătorii merg să studieze pe teren problemele schelelor. Abil, Ceauşescu a prins momentul şi a explodat: “Din când în când să veniţi la Institut şi activitatea să o desfăşuraţi pe teren, în schele!” Multă vreme, specialiştii Institutului au petrecut luni de zile prin păduri şi locuri sălbatice, unde nu aveau cum să-şi desfăşoare activitatea ştiinţifică, ca să răspundă acestei îndrumări. Treptat, lucrurile au revenit la normal şi s-au întors în laboratoarele lor. 
Pentru oraş, această vizită a avut însă şi o urmare pozitivă. La plecare, Ceauşescu s-a oprit cu maşina în dreptul actualei Biblioteci Municipale, unde de ani de zile, o alunecare de teren înainta spre centrul străzii. S-a dat jos din maşină, i-a convocat pe edilii oraşului şi le-a impus să ia grabnice măsuri. În câteva zile, sondezele înfigeau în pământ prăjini de sondă, betonierele turnau un pinten puternic la baza străzii care coboară dinspre Bulevard spre Prahova şi alunecarea, care punea în pericol această frumoasă stradă, a fost stopată definitiv. 
Alin CIUPALĂ
Continuăm în numărul viitor cu o vizită ratată şi o vizită aniversară. 

Călător prin lume

Helsinki - capitala ţării celor 1000 de lacuri

Astăzi, echipa de fotbal a ţării noastre joacă un important meci cu naţionala Finlandei, aşa că vă invit să mă însoţiţi într-o scurtă călătorie prin Helsinki, capitala Finlandei.
Dintre toate capitalele scandinave, aici m-am simţit cel mai bine, poate şi pentru că de câte ori am ajuns în acest oraş, am fost singur, fără ghid local şi l-am străbătut pe jos sau cu tramvaiul.
Oraşul Helsinki a fost fondat în 1550, de regele suedez Gustav I Vasa, ca un centru comercial (Finlanda s-a aflat, aproape în întreaga sa existenţă, sub dominaţia suedeză, rusească sau sovietică) şi reconstruit, în 1640, pe locul actual. La începutul secolului al XIX-lea, Helsinki îşi depăşeşte, ca importanţă, vechiul rival, Turku. Oraşul este distrus de două incendii devastatoare, în 1657 şi 1808, dar se reface rapid de fiecare dată. În 1812 devine capitala Marelui Ducat al Finlandei (în cadrul Imperiului Ţarist), după ce capitala este mutată de la Turku, iar după declaraţia de independenţă din 6 decembrie 1917, devine capitala statului finlandez independent, ceea ce este şi astăzi. 
Aşezat pe malurile Golfului Finic, oraşul Helsinki nu este mare, având o suprafaţă de 177 km pătraţi şi peste 500.000 de locuitori.


Vă propun să începem plimbarea noastră din Piaţa Senatului, de pe treptele largi ale Catedralei Luterane, o impunătoare clădire albă, adevărat simbol al oraşului, vizibilă din multe puncte şi chiar şi atunci când traversezi Golful Finic. Catedrala, terminată în 1852, atât de frumoasă la exterior, este dezamăgitoare în interior prin simplitatea sa, spre deosebire de Catedrala Ortodoxă Rusească “Uspenski” (sec. XIX), aflată nu departe de ea. Aici, exteriorul este cenuşiu şi monoton, salvat de o cupolă roşie şi verde având forma unei cepe, dar interiorul prezintă o bogată colecţie de icoane, decoraţiuni somptuoase şi candelabre impresionante.
Stând pe treptele de granit ale Catedralei Luterane, avem în dreapta noastră coloanele ionice ale Universităţii şi alături de aceasta, Biblioteca Universitară. Străzile înguste şi mici adăpostesc clădiri importante, cum ar fi Palatul Guvernamental, Palatul Prezidenţial (de altfel extrem de modest, doar uniformele soldaţilor de gardă atrăgând atenţia) sau Primăria. Privind în jur, peisajul devine brusc familiar, străzile şi casele parcă le-ai mai fi văzut undeva. Desigur, la Sankt Petersburg, pentru că după incendiul devastator din 1808 şi ridicarea oraşului la rang de capitală în 1812, arhitectul Carl Engel a construit o reţea de străzi şi clădiri neoclasice, având ca model Sankt Petersburg, capitala Rusiei pe atunci. Coborâm treptele catedralei, unde ne-am odihnit picioarele şi ne îndreptăm spre piaţa de lângă portul de sud, atraşi de mirosul de peşte prăjit ce-ţi lasă gura apă. Piaţa este împărţită în două: într-o parte tarabe cu diferite obiecte, în special confecţii din blană şi cealaltă cu mese din lemn, aşa cum poţi vedea şi în târgurile de pe la noi, unde servim nişte peşte care se topeşte în gură. Cu papilele gustative puse la punct, ne îndreptăm spre “Esplanada”, unul din bulevardele centrale ale oraşului, despărţit pe sensurile de mers de o fâşie verde, care acum este plină de restaurante în aer liber şi având, undeva în mijlocul ei, un chioşc ce adăposteşte diferite formaţii muzicale. Bulevardul, înconjurat de numeroase magazine, este vara veşnic plin de turişti ce îl transformă în loc de promenadă. La capătul Esplanadei, trecând pe lângă clădirea în formă de potcoavă a Teatrului Suedez, intrăm pe bulevardul Mannerheimintie, axa principală a oraşului, străbutut de celebrul tramvai 3T, cel ce-ţi oferă cel mai simplu mod de a vedea principalele obiective turistice. Ne oprim câteva minute la intersecţia celor două bulevarde pentru a bea o cafea într-una din multele cafenele în aer liber care se află în zonă, prilej de a observa că, din păcate, cerşetorii noştri au ajuns şi aici. Reconfortaţi de cafeaua de bună calitate, ne îndreptăm spre piaţa gării centrale, o construcţie Art Nouveau din 1914 ce-ţi dă impresia de forţă şi soliditate. Pe faţada gării se văd patru figurine pline de muşchi, fiecare ţinând strâns în braţe o lampă sferică din sticlă deasupra capetelor trecătorilor. Grupul statuar are menirea de a mai îndulci imaginea sobră a clădirii, imagine întărită şi de uşile uriaşe de la intrare. 
Ne întoarcem în bulevardul Mannerheimintie şi trecând pe lângă statuia ecvestră a mareşalului Mannerheim (1867 - 1951), preşedinte al Finlandei (1944 - 1946), comandant al forţelor finlandeze (1941 - 1944), vedem pe partea stângă coloanele impunătoare ce aduc a templu grecesc ale Parlamentului Finlandez. Clădirea a fost terminată în 1931 şi din punct de vedere arhitectural seamănă cu clădirile publice construite în stil neoclasic în Italia sau Germania acelor timpuri. Puţin mai departe, tot pe partea stângă, privirea îţi este atrasă de o clădire cu un turn ce aminteşte de un vechi castel din granit, străjuită la intrare de statuia unui urs. Este Muzeul Naţional, unde poţi descoperi istoria acestei ţări, de la obiecte de artizanat, prezentând viaţa ţăranilor finlandezi, până la lupta de eliberare pentru crearea unui stat naţional şi până la statul prosper de astăzi. Ne continuăm drumul şi pe partea dreaptă, în mijlocul unui parc, vedem o clădire albă, impresionantă, o emblemă a oraşului - Sala Finlandia (1975), o modernă sală de concerte, centru de conferinţe. Cosmopolită şi totuşi atât de finlandeză, sala de concerte are o capacitate de 1700 de locuri, iar centrul de conferinţe, cu peste 1000 de locuri, a găzduit întâlniri extrem de importante pentru istoria Europei, cum ar fi Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa sau întâlniri “la vârf” legate de Uniunea Europeană.
Ne continuăm drumul în această parte de nord a oraşului şi admirăm noua clădire a operei, pentru ca mai apoi să zărim turnul înalt de 60 de metri al Stadionului Olimpic, locul unde astăzi se înfruntă cele două naţionale de fotbal. Stadionul, aflat într-un parc sportiv, cuprinzând mai multe baze sportive, a fost construit pentru jocurile olimpice din 1940, jocuri care nu au mai avut loc din cauza celui de-al doilea război mondial, dar care a găzduit prima ediţie postbelică din 1952. La intrarea în parc, pe stânga, te întâmpină statuia celebrului alergător Paavo Nurmi, în plină alergare. Dintr-un colţ al unei tribune admirăm stadionul micuţ, dar foarte cochet, pentru ca apoi liftul să ne ducă în vârful turnului, de unde se deschide o splendidă panoramă a oraşului şi a lacurilor ce-l înconjoară. Pasionat de sport, la coborârâre, nu pot rata ocazia de a vizita Muzeul Sporturilor, găzduit în incinta stadionului, muzeu ce prezintă sportul ca o parte integrantă a vieţii şi culturii finlandeze. Părăsim această “oază” sportivă, nu înainte de a face o fotografie lângă statuia, în mărime naturală, a lui Paavo Nurmi.
Fiind în Finlanda şi în Helnsiki, nu poţi să nu vizitezi Parcul Sibelius, care poartă numele compozitorului Jan Sibelius (1865 - 1957), autorul unor lucrări ca: “Patru legende din Kalevala” sau suita “Karelia”. Treversăm bulevardul Mannerheimintie şi prin câteva străzi lăturalnice ajungem în acest mare parc, unde admirăm monumentul compozitorului, ce reprezintă o orgă uriaşă, suprarealistă, făcută din 24 de tone de oţel inoxidabil şi având alături capul compozitorului, făcut din acelaşi material. 
Oboseala îşi spune cuvântul, aşa că ne aşezăm pe iarbă, privind spre lacul din mijlocul parcului şi discutând despre cele văzute. S-a înserat, dar fiind “nopţile albe”, nu prea se observă. Obosiţi, luăm tramvaiul şi ne oprim în faţa centrului comercial “Forum” pentru mici cumpărături. Mă despart de restul grupului şi merg să mănânc ceva într-unul din multele pub-uri din centrul oraşului, prilej pentru mine de a mă împrieteni cu câţiva localnici, oameni veseli şi prietenoşi. După obişnuitele întrebări (de unde eşti, ce cauţi aici, îţi place oraşul) şi sfaturi pentru a vizita alte părţi ale Finlandei, ajungem şi la întrebarea: “de ce beau finlandezii mult?”, la care răspunsul vine prompt: “tu ce-ai face dacă în zilele de iarnă ai avea lumină câteva ore pe zi, de la 10 până la 15 şi în rest întuneric, iar în unele zone ale ţării chiar întuneric deplin 24 de ore?” Dar pentru marea majoritate a finlandezilor, asta nu este o problemă; nu se bea în exces, iar oamenii sunt prietenoşi, harnici şi îşi iubesc ţara.
Am mai petrecut o zi în această frumoasă metropolă din nordul Europei, am cunoscut mai bine acest oraş, bun prieten al meu şi mă îndrept spre hotel, gândindu-mă că şi data viitoare, dacă cu ajutorul lui Dumnezeu va exista o dată viitoare, voi veni să-mi văd “prietenul” cu aceeaşi dragoste şi acelaşi interes.
Înserarea pune stăpânire pe oraş, străzile s-au mai golit şi liniştea se aşterne peste Helsinki. Muncitorii de la salubritate spală şi curăţă oraşul, pentru ca mâine să-şi arate la fel de frumos. Noapte bună, oraş stăpân peste o mie de lacuri şi peste sufletul meu! Näkemiin, Helsinki! Kiitos! (La revedere, Helsinki! Mulţumesc!)
Alex. BLANCK
În nr. viitor: La Gomera, insula unde oamenii comunică  prin fluierat

COMUNICAT DE PRESĂ