21 octombrie 2014

Medicii austrieci obţin rezultate excepţionale împotriva cancerului în judeţul Prahova

În fiecare lună peste 700 de pacienți apelează la servicii oncologice din cadrul rețelei de clinici Gral Medical. Cea mai mare pondere o are fluxul de pacienți din cadrul clinicilor aflate sub brandul OncoFort, cel mai mare sistem oncologic din România, ce oferă servicii complete şi eficiente: consultații oncologice, analize medicale de genetică şi anatomie patologică, second opinion, radioterapie, chimioterapie, chirurgie oncologică şi tumor board internațional.
Un rol important în performanța actului medical îl reprezintă serviciul de SECOND OPINION oferit de cei mai buni medici oncologi din Austria. După aproape 4 ani de colaborare cu Gral Medical, medicii Austrieci doresc să ofere pacienților din România un sistem de control al cancerului, prin efectuarea unui plan bine pus la punct. Sistemul de control al cancerului cuprinde faza de prevenție, diagnosticare rapidă, second opinion, tumor board, planul de tratament de ultimă generație şi nu în ultimul rând controlul periodic. “Am reuşit să implementăm acest sistem cu succes în Austria, tratăm pacienți din întreaga lume, iar datorită experienței din România dorim să oferim acelaşi lucru, aici, în România” ne-a declarat la ultima vizită ilustrul Prof. Dr. Thomas Brodowicz.
În ultimele 5 luni peste 300 de pacienți din Piteşti, Rm. Vâlcea, Focşani, Sibiu, Craiova şi Ploieşti au beneficiat de servicii de second opinion în ONCOLOGIE prin sistemul inovativ de telemedicină. În prezent pacienții se află sub monitorizarea echipei medicale din cadrul Spitalului OncoFort, o mare parte au terminat deja tratamentul oncologic, iar la controlul de rutină mulți pot spune ca “au învins cancerul”. 
Deoarece volumul programărilor a fost mai mare în ultima perioadă, medicul austriac a decis să vina 2 săptămâni în România pentru a onora toate cererile.
Cel mai mare beneficiu al pacienților este faptul că pot beneficia, în oraşul lor, de consultații oncologice internaționale, fiind astfel scutiți de drumuri costisitoare şi repetate în capitală. La sesiunea de telemedicină, se poate prezenta şi un membru al familiei (în cazul în care pacientul din motive medicale nu poate veni), iar după consultație pacientul primeşte o fişa medicală cu recomandările oncologice şi programul de urmărire al tratamentului. Pentru tratamentul cu Radioterapie pacienții beneficiază de GRATUITATE în cadrul Spitalului OncoFort, secția de Radioterapie, în baza contractului cu CNAS.

Detalii şi programări la  *GRAL (*4725) / 021-323.00.00 sau online pe www.gralmedical.ro
Clinica Gral Medical Ploieşti - Str. Cuza Voda nr. 6, Bl. A8 Omnia 
Telefon: 0244-597.753, 0244-516.331

Ministerul Dezvoltării Regionale a pierdut procesul cu Primăria Câmpina pentru Calea Dacia

S-a mai încheiat un episod din telenovela “Calea Dacia”. Anul trecut, Primăria Câmpina a dat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale pentru cele două corecţii financiare aplicate la proiectul european “Modernizare Calea Dacia”, pasajul suprateran construit la intrarea în oraş. De pe urma acestor corecţii (de 5% şi respectiv 25% - aproximativ 3,5 milioane lei), administraţia câmpineană s-a ales, în luna noiembrie 2013, cu o decizie de blocare a conturilor, în condiţiile în care Ministerul Dezvoltării avea de plătit către bugetul local 11 milioane de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări deja executate pentru Calea Dacia. Lucrările au fost plătite din fondurile proprii ale administraţiei câmpinene, urmând ca Primăria să recupereze aceşti bani ulterior de la Minister, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent, când instanţa de judecată a hotărât că instituţia statului va trebui să-şi respecte înţelegerea contractuală. 


Pe scurt, povestea acestui litigiu este următoarea. În septembrie 2012, printr-o notă de constatare a neregulilor de la modernizarea Căii Dacia, Ministerul Dezvoltării a aplicat municipalităţii o corecţie financiară de 1,39 milioane lei, 25% din valoarea proiectului, pentru schimbarea soluţiei tehnice a proiectului (tablier metalic în loc de tablier din beton).  O lună mai târziu, Primăria Câmpina contestă nota  Ministerului Dezvoltării, însă contestaţia este respinsă, pentru ca în ianuarie 2013, Primăria să dea în judecată Ministerul. În luna aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti pronunţă sentinţa prin care respinge acţiunea administraţiei câmpinene, la care Primăria Câmpina formulează recurs.
Miercuri, 15 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Primăriei Câmpina şi a anulat nota de constatare a neregulilor, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, în urma căreia Ministerul Dezvoltării trebuie să înapoieze administraţiei câmpinene 1,44 milioane lei.
Vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Primărie, edilul şef al Câmpinei, Horia Tiseanu, a explicat pe îndelete istoria acestui proces, o adevărată piatră de moară pe care o purta încă de la sfârşitul mandatului trecut: “Este un mare succes în instanţă şi suntem foarte bucuroşi. Am fost tot timpul convinşi că am făcut totul bine şi de aceea am dat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale. Am câştigat procesul printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu cred că Ministerul Dezvoltării ne va înapoia banii aşa de curând. Oricum, ne bazăm pe aceşti bani, de care Câmpina are nevoie pentru multe lucrări publice”.

Cuvântul care înţeapă

Jurnal de campanie

20 octombrie. Baroni, prinţi, magistraţi, foşti miniştri, şefi de cabinete prezidenţiale şi guvernamentale, oameni de afaceri şi din structurile serviciilor secrete, toţi anchetaţi, la pachet, pentru acte de corupţie. Un analist politic zice că “se curăţă puntea portavionului”. Mă întreb de ce tocmai acum, după 25 de ani, într-un an electoral?
Răspunsul l-am putea găsi în situaţia geopolitică delicată, în pericolul expansiunii ruseşti şi în intervenţia tot mai accentuată a americanilor. Jandarmul mondial a înţeles că nu suntem capabili să facem ordine în propria ţară. Pe lângă interesele geostrategice şi militare apar şi cele economice, deloc de neglijat pentru americani. Parteneriatul strategic româno-american ne poate salva, dar cu o condiţie: să ştim să ne jucăm cartea, lucru greu de înfăptuit, în lipsa unor adevăraţi oameni de stat.


Magistraţi reţinuţi în dosarul retrocedărilor ilegale către prinţi şi strănepoţi de boieri. Anchetă în dosarul căreia liderii PSD Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu şi Ioan Adam sunt urmăriţi penal pentru corupţie. Au pus umărul la retrocedarea ilegală a zeci de mii de hectare de pădure. DNA a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii pentru cei trei PSD-işti. Aleşii neamului încă se mai gândesc. Nume grele, implicaţii adânci. În schimb, Camera Deputaţilor a decis foarte rapid ridicarea imunităţii pentru fostul ministru al comunicaţiilor, Valerian Vreme (parlamentar în opoziţie), cercetat penal în dosarul Microsoft. În acelaşi dosar, anchetatorii au cerut ridicarea imunităţii parlamentare şi în cazul Ecaterinei Andronescu şi al lui Şerban Mihăilescu, senatori suspectaţi de corupţie. Senatul a intrat în vacanţă electorală. Făţărnicia atinge cote de neimaginat.
Campania pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale a trecut de jumătatea drumului. Werner şi Viorel au toate şansele să ajungă în finală. Măcinat de încrengăturile şi corupţia din propriul partid, Viorel pare să fi ajuns la cota maximă de popularitate, destul de fragilă pentru o victorie fără dubii. De partea cealaltă, fără experienţă politică la vârf, Werner mărşăluieşte ca un mecanism încă nerodat, încercând să recupereze handicapul creat de o dreaptă divizată, prea puţin dispusă să cedeze în favoarea interesului general. Ieşit din schemă, Băsescu lasă impresia că încă mai poate influenţa rezultatul alegerilor. Fumigena “Ponta ofiţer acoperit” demonstrează că mai mult încurcă. Rămâne un personaj distructiv.
Justiţiara Macovei face chetă pe site-urile de socializare. Udrea insinuează ce este cea mai BUNĂ soluţie pentru o Românie frumoasă, Tăriceanu candidează independent, susţinut de un partid care nu există, iar Meleşcanu merge pe sârmă, încolţit de “secretele” trecutului. Ce destin penibil are naţia asta!
Ordonanţa migraţiei politice, scoasă din pălărie de guvernul Ponta, a produs cea mai mare dezordine politică din istoria ultimilor 25 de ani. PSD şi compania au “cumpărat” în întreaga ţară peste 3500 de aleşi locali. De exemplu, la Giurgiu, PSD are un procent de peste 80% din aleşi, de la 13 primari a ajuns la 44, dintr-un total de 55. La fel şi în Dolj, Buzău, Bistriţa. Au desfiinţat opoziţia.
Citesc în “Adevărul de week-end” o anchetă jurnalistică printre românii din diaspora, cu tema “Alegerile prezidenţiale”. Răspunsuri interesante, mai ales la două dintre întrebări: 1. Cum se vede România din afară?; 2. Veţi vota la alegerile prezidenţiale? Răspuns Marius Sabău, graphic designer în Hamburg, Germania: “1. În Germania, ţara noastră este văzută pur şi simplu ca o zonă fără reguli, unde corupţia este o normalitate, indiferent de orientarea politică a celor de la putere, iar românii sunt percepuţi în general ca hoţi, cerşetori şi dornici de ajutor social. În momentul în care realizează de unde eşti, nemţii se distanţează de tine până la repulsie; 2. Da, pentru că încă mai cred în votul meu şi pentru că opţiunile pe care le am pe buletinul de vot mă înspăimântă şi sper să nu se ajungă la o situaţie ca atunci când am avut de ales între Iliescu şi Vadim”. 
Răspuns Aurelian Crăiuţiu, profesor de ştiinţe politice în cadrul Universităţii Indiana, SUA: “1. Depinde de unde priveşti. Din Europa se vede în mod cert diferit faţă de America. Peste ocean, imaginea României e una în general neclară, dar nu neapărat negativă. 2. Nu ştiu, poate în turul al doilea. Urmăresc stupefiat campania prezidenţială, nu înţeleg mare lucru. Am simpatii şi antipatii, ca toată lumea şi mă tem că faţă de anii ‘90 scena politică românească nu s-a maturizat suficient. (...) Acum liberalismul şi social-democraţia au devenit cuvinte aproape goale. Ce au Ponta şi Dragnea în comun cu social-democraţia? Ce îi leagă pe aventurieri ca Antonescu şi Orban de doctrina liberală? Ce idei reprezintă în politica românească o figură precum Elena Udrea? Sunt anul acesta aproape de New York şi în principiu ar trebui să votez, dar nu mai am energia şi romantismul politic de acum 20 de ani”.
Uneori am impresia că românii din diaspora, feriţi de virusul naţional al discordiei, sunt mult mai obiectivi decât noi când se află în situaţia de a vorbi despre ţara lor.
La Câmpina, caravana electorală pare să nu schimbe prea mult viaţa socială a oraşului. Destul de puţine însemne electorale şi slabă activitate propagandistică a activiştilor. Din când în când răzbat ecourile unor acţiuni subversive şi ele mult mai palide în comparaţie cu alte campanii. 
Liberal-reformatorii lui Tăriceanu au rămas fără partid, în plină campanie electorală. Justiţia a hotărât că Partidul Liberal Reformator nu întruneşte condiţiile înfiinţării. De aici o seamă întreagă de probleme pentru tăricenişti. Aleşii locali şi judeţeni, proaspăt înregimentaţi, îşi pot pierde mandatele. Biroul Electoral Central a interzis folosirea însemnelor PLR în campanie şi partidul încă neconstituit nu va avea reprezentanţi în secţiile de votare. Am trăit să văd, după 25 de ani, prima poveste cu final neaşteptat a traseismului politic românesc.
Muşcat de emoţiile unui final electoral imprevizibil, senatorul PSD Georgică Severin simte nevoia să lanseze scenarii: “În turul doi, Ponta se va sprijini pe useliştii nepesedişti” şi “Băsescu ar putea fi suspendat înainte cu o zi de terminarea mandatului”. Nimic nou. Poate doar aberaţia suspendării simbolice a matrozului de la Cotroceni.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

ROMÂNIA TRAGICĂ ŞI ROMÂNIA MAGICĂ…
Împrumut această excepţională formulare dintr-un interviu cu unul dintre oamenii mari de azi ai ţării: inginerul Justin Capră. Şi asta pentru că ora istorică la care ne aflăm se cere privită cu oarecare detaşare, dar, în acelaşi timp, cu maximă luciditate. O calitate de care „patrioţii” noştri de diverse secte nu abuzează deloc. Contextul istorico-politic, atît cel intern, cît şi cel euro-atlantic, ar fi favorabil deschiderii unei noi epoci a speranţei. Tocmai în clipa în care ebola morală care ne-a cuprins pe toţi, ne-a ucis exact anticorpii încrederii în viitor, fără de care un popor nu se poate coagula în jurul unei idei. România magică mai trăieşte doar în sufletul idealiştilor incurabili, „realiştii” n-au decît sloganuri eficiente şi interese. În România tragică nu se plînge, ci se rîde hohotit. Cinic. Apocaliptic. Distructiv. E ţara care se goleşte. Din care se pleacă. Rămîn în urmă profitorii, copiii debusolaţi, bătrînii neputincioşi, maturii dezamăgiţi, maneliştii şi manelizaţii, realizatorii tv şi politicienii. Ciudată populaţie!


Încet, încet ţara adîncă se scufundă în timp ce gunoaiele rînjesc pe străzi şi pe ecrane. În faţa casei lui Cioran din „magicul” Răşinari se vînd chiloţi şi ciorapi. Ce încîntat ar fi cel ce visa o schimbare la faţă a României! Care s-a schimbat, într-adevăr, dar bulucindu-se la fundul viţelului de aur. Ştiu principiul: o ţară nu dispare, da, dar un popor? Evantaiul e larg, de la bietul rural, care habar nu are cum se numeşte ţara lui, la „corporatistul” cu romgleza lui arogantă şi dispreţul suveran pentru cei ce n-au mîncat niciodată mîncare chinezească sau libaneză. E un spaţiu imens la mijloc între aceste extreme. Un spaţiul gol, pustiu în care cîndva a locuit un  popor cu bunele şi relele sale. Baudelaire are un poem, Orgia pariziană sau Parisul se repopulează. România se depopulează. Dar orgia este aceeaşi. În tragedie există totdeauna nişte zei care trag iţele destinului. Căror zei să ne plîngem că România se îndreaptă cîntînd spre dezastru? Poate responsabilitatea,  un termen atît de rar într-o societate în care ierarhiile sunt stabilite pe nişte criterii extrem de labile şi inobservabile să ne ofere o gură de oxigen. Responsabilitatea individuală şi colectivă. Aşa cum arată acum lucrurile, ne aşteaptă încadrarea pe o axă Putin – Orban – Ponta, regimuri de apus al „democraţiei liberale”, cum s-a spus, în care responsabilitatea individuală este delegată statului. Pe cît de frenetică şi necritică era aderenţa noastră la „Europa” în anii 90, pe atît de fanatică şi la fel de ne(auto)critică este direcţia antioccidentală care se manifestă azi. Pentru că nevoia social-mitică de ţap ispăşitor este cu atît mai mare cu cît nemulţumirea socială este mai mare (vezi strategia „capul lui Moţoc vrem”), Occidentul în genere este înfăţişat ca fîntîna tuturor relelor. Asta ne scuteşte de introspecţia defectelor naţionale, urmată rapid, după diagnostic, de tratamentul relelor. Urmăresc discursul public, atît cel politic, dar şi cel civic ori intelectual şi văd cu stupoare că încercările rare de a promova un astfel de discurs sever sunt sugrumate în faşă, iar nefericiţii autori sunt livraţi vendetei publice spre lapidare ca trădători de neam şi ţară. Cresc un naţionalism de mahala, o xenofobie galopantă, mai ales pe reţelele de net unde proliferează tot felul de „scrisori” în care Occidentul apare pe post de bau bau şi mumă a pădurii. Trebuie să fii orb – cum sunt politicienii noştri – ca să nu vezi potenţialul negativ pentru viitor al unor asemenea atitudini. 
P.S. Nu am scris nimic despre „agentul acoperit” pentru că mi se pare o chestiune fundamental neserioasă, cu care nu merită să pierzi timpul. Minciunile lui Ponta sunt atît de multe şi de grave, încît asta nu ar pune decît bomboana pe colivă. Pur şi simplu nu vreau un preşedinte care minte mai natural decît respiră. Numele lui fiind vacuitate absolută. Dacă, prin Ponta, „serviciile” au vrut să acceadă la puterea politică e foarte grav. Dacă, dimpotrivă, venind din sînul lor, Ponta a făcut-o de capul lui, e şi mai grav, un fel de înaltă trădare, nu? Din această dilemă nu putem ieşi!
 Christian CRĂCIUN      

Scenarii de senator

Victor Ponta, votat de useliştii nepesedişti şi Traian Băsescu suspendat în noiembrie

După o lungă perioadă de timp în care a preferat mai mult să-şi exprime opiniile politice în studiourile de televiziune, senatorul PSD Georgică Severin a organizat vineri, 17 octombrie, la Câmpina, o conferinţă de presă pe teme electorale, în care a afirmat, între altele, că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale vor intra sigur Victor Ponta (PSD) şi aproape sigur Klaus Iohannis (ACL). Întrebat de unde va primi Ponta voturi în turul doi, senatorul s-a lansat în scenarii, explicându-le ziariştilor că Victor Viorel Ponta se va sprijini pe “USL-iştii nepesedişti”, cu alte cuvinte pe liberalii reformatori ai lui Tăriceanu. Senatorul a evitat să se pronunţe tranşant cu privire la o eventuală înţelegere în acest sens între Victor Viorel Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, dar a mai ţinut să sublinieze că PSD ar mai putea primi voturi de la “talibanii Monicăi Macovei” şi de la “susţinătorii Elenei Udrea”.


Bomboana pe coliva scenariilor senatoriale a fost pusă atunci când Georgică Severin a readus în discuţie tema unei noi suspendări a lui Traian Băsescu: “Încă se mai discută tema suspendării, se fac scenarii, se stabilesc date (...). Există posibilitatea ca imediat după turul al doilea, poate chiar pe 17, 18 noiembrie, Parlamentul să-l suspende din funcţie pe Băsescu. (...) Am putea ca pe 14 decembrie să avem un referendum pentru demiterea preşedintelui. (...) Miza acestui demers ar fi înlăturarea lui Băsescu chiar şi cu o zi înainte de încheierea de drept a mandatului său”, a declarat Severin.

Lacul Curiacul, între reabilitare şi proiectile neexplodate

Săptămâna trecută, după o pauză de câteva luni, s-au reluat lucrările de amenajare a Lacului Curiacul, sistate la sfârşitul lunii mai 2014, după descoperirea, în timpul săpăturilor, a unor proiectile neexplodate din cel de-al doilea război mondial. La vremea aceea, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a cerut autorităţilor locale oprirea temporară a lucrărilor pentru o verificare temeinică a locului. Şi cum ISU nu dispune de echipamente speciale pentru detectarea obiectelor metalice din sol, Primăria Câmpina a fost nevoită să apeleze la o firmă de specialitate în domeniu, care în urma măsurătorilor a identificat mai multe zone cu aglomerări metalice în diferite puncte ale locaţiei.


În baza unui studiu emis de specialiştii firmei angajate, proiectantul lucrării de reabilitare a Lacului Curiacul a refăcut proiectul astfel încât toate riscurile de excavare să fie diminuate, iar promenada lacului să fie construită pe stâlpi de susţinere plantaţi în locurile unde nu au fost detectate probleme.
Vă reamintim că în timpul celui de-al doilea război mondial, se spune că în urma unui accident feroviar ar fi ajuns în Lacul Curiacul câteva vagoane de armament şi muniţie din dotarea armatei germane.

File de cronică / Epoca de Aur (6)

Vizite prezidenţiale (2)

O vizită ratată
La începutul anilor ‘80, Nicolae Ceauşescu, care se condidera un lider de valoare internaţională, stabilise contacte personale cu cele mai mari personalităţi ale epocii. Vizitase, între altele, America de Sud şi poposise în Cuba, la Fidel Castro. Aştepta o vizită de răspuns a acestui marcant lider comunist, care era gata să provoace al treilea război mondial prin instalarea rachetelor balistice ruseşti în Cuba. Fidel Castro a venit în Bucureşti şi a avut în program, cum au mai avut şi alţi şefi de guvern din ţările comuniste (Hrusciov, Brejnev, Ciu En Lai - prim ministru chinez, Ho Chi Minh - preşedintele Vietnamului şi alţii), să viziteze Muzeul Doftana (fostă universitate comunistă, cum i se spunea închisorii), care într-un fel legitima, prin suferinţele îndurate de liderii comunişti în închisoare, prin devotamentul lor faţă de ideile bolşevice, acapararea puterii de acest minuscul partid. 
La o vizită de asemenea amploare se luau măsuri exagerate. Mii de oameni ai muncii erau mobilizaţi să acopere traseul şi parcul din jurul Muzeului şi să-i aclame pe conducători. O delegaţie de muncitori prahoveni trebuia să înmâneze cadouri simbolice, în general creaţii folclorice. Tot aparatul de partid şi de stat din judeţ era concentrat la intrarea Muzeului, să salute din partea organelor locale pe liderul suprem. 
Povestea care urmează pare desprinsă dintr-un film umoristic. În programul vizitei în Prahova, înaintea Muzeului, era trecut Combinatul Chimic de la Valea Călugărească. După vizita prin uzină, pentru relaxare, Fidel Castro a fost condus şi la marele combinat viticol. Aici s-a rupt filmul. Intrat în cramă, Fidel Castro, temperament latin, amator al plăcerilor vieţii, s-a delectat gustând din fiecare soi de vin prezentat. Ceauşescu devenea din ce în ce mai nervos, pentru că se decala mult programul. Niciodată la dineurile şi întâlnirile oficiale nu a băut alcool. Când ciocnea, în pahar avea numai suc de roşii. Cu o mare întârziere de la program, trecând din poloboc în poloboc, când Fidel Castro se apropia de ieşire, Ceauşescu a avut un şoc. La un pas de uşă, Fidel Castro s-a aşezat din nou şi a cerut să i se mai aducă o sticlă din vinul pe care îl gustase la urmă. A întârziat mult, iar vizita la Doftana a fost anulată. Fidel Castro s-a întors în capitală şi a cerut ambasadei cubaneze să-i invite pe toţi studenţii cubanezi în Bucureşti, cu care a petrecut la restaurantul Ambasador până dimineaţa. 
Şi la Doftana s-a petrecut un lucru amuzant, care  aminteşte de cunoscuta zicală “nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte”. În timp ce aştepta vizita oficială, primul secretar al oraşului Câmpina, tovarăşul Rusan, a primit o solicitare disperată din partea soţiei gestionarului restaurantului din centrul comunei Telega, Costel Ungureanu. Acesta fusese coleg de şcoală cu unul din liderii partidului din anii ‘80, Ion Stoian, ajuns secretar în comitetul central. Înainte de a fi în comitetul central, Ion Stoian a avut funcţia de prim secretar al judeţului Constanţa. Atunci i-a deschis domnului Ungureanu porţile cramei de la Murfatlar. Restaurantul din Telega era cel mai bine aprovizionat de pe Valea Prahovei, într-o perioadă de mare austeritate. La această cârciumă mâncarea era excelentă, iar rachiurile şi vinurile din Dobrogea, de excepţie. Tatăl lui Ion Stoian, un pensionar în vârstă, avea zilnic rezervată o masă în local. În ziua cu vizita lui Fidel Castro, toată poliţia câmpineană era pe teren, iar la Telega a apărut unul din zbirii acelor vremuri, căpitanul Motoroiu. A urcat pe terasa restaurantului şi din mers a întrebat la mai multe mese cât au plătit berea. Berea, pe vremea aceea, costa trei lei cincizeci. La Telega, restaurantul fiind al cooperaţiei de consum, se adăuga ceva şi pentru transport. Gestionarul mai rotunjise şi el cu câţiva bani preţul la 4 lei, băgând diferenţa în buzunar. Pentru vânzarea la preţ de speculă, Motoroiu l-a arestat pe loc. Coana Steluţa, soţia, disperată, a venit să se plângă la Rusan, clientul lor. Acesta şi-a trimis şoferul, dl. Nedelcu, şi l-a adus rapid pe Motoroiu. Rusan i-a cerut procesul verbal de constatare a fraudei, i l-a rupt şi a ordonat (Miliţia era subordonată partidului) să-l elibereze imediat pe gestionar, care era deja în arest. Când vizita oficială a fost anulată, Costel Ungureanu şi soţia intrau pe poarta muzeului, unul cu damigeana de ţuică în mână, unul cu un curcan. Sub brazii din parc s-a întins un chef care a durat până dimineaţa. În timp ce Fidel Castro chefuia la Bucureşti, organele locale îi urmau exemplul în parcul Muzeului Doftana.


O vizită aniversară
Nicolae Ceauşescu a fost întemniţat la Doftana între 15 august 1936 - septembrie 1938, condamnat pentru răspândire de manifeste comuniste de către un tribunal militar de la Braşov. În 1988, în pierdere din ce în ce mai mare de popularitate, datorită cumplitelor măsuri de austeritate impuse de regim, Nicolae Ceauşescu a încercat să speculeze o dată simbol, 50 de ani de la eliberarea sa din închisoare. În acest sens, a fost organizată o vizită de mare amploare la Muzeul Doftana. Era prima dată când venea însoţit şi de soţia sa. Din nou s-a remarcat corpul de control tehnic, care a verificat pas cu pas tot traseul, pentru a preveni un eventual atentat. În parc şi în pădurea care îl încadra au fost dispuse mai multe cordoane de soldaţi înarmaţi până în dinţi. De vizită se ocupau, din partea judeţului, primul secretar Virgil Cazacu şi din partea organelor centrale secretarul comitetului central cu propaganda, Petre Enache. Amândoi erau relativ tineri, bine pregătiţi, impecabil îmbrăcaţi şi cu un comportament extrem de civilizat. Făceau parte din a treia generaţie de activişti, care se distanţase de comportamentul stalinist. De remarcat că şi la această vizită, a patra sau a cincea pe care o făcea la Muzeu, Nicolae Ceauşescu nu a luat cuvântul, lucru total neobişnuit pentru el. Cu o noapte înainte, ca să evite o reacţie negativă din partea lui şi mai ales a Elenei Ceauşescu, toată expoziţia documentară a Muzeului a fost închisă şi intrarea zidită, ca şi cum n-ar fi existat nimic acolo. Ceauşescu şi soţia s-au oprit câteva minute în secţia F a închisorii, la celula unde acesta fusese închis în tinereţe, când avea 18 ani, unde au primit flori din partea pionierilor. Izbitor era comportamentul cuplului prezidenţial, mai ales al lui Nicolae Ceauşescu, care avea un mers accelerat, parcă era un robot. 
Pentru oraş, vizita a avut o urmare nefastă. Ceauşescu a venit cu elicopterul, într-o formaţie de trei aparate, din care cele două de protecţie au aterizat înainte pe platoul de lângă Restaurantul Zorile. Cel prezidenţial a rămas în aer mai mult, ocolind oraşul, ocazie pentru Ceauşescu să observe grădinile făcute de cetăţenii din blocurile de atunci în marginea oraşului. Oamenii îşi făcuseră mici cabane şi coteţe pentru păsări şi purcei şi toată vara stăteau acolo. De sus, aşa cum apăreau îngrădite de garduri de mărăcini, arătau rău, aşa că Ceauşescu a ordonat să fie imediat desfiinţate şi l-a destituit pe primarul de atunci. 
Nefastă a fost vizita şi pentru secretarul cu propaganda. Petre Enache era unul din liderii tineri ai partidului, agreat de Moscova şi se spunea că Gorbaciov îl avea în vedere pentru înlocuirea secretarului general. A apărut atunci un zvon potrivit căruia acesta a fost lichidat de Securitate la ordinul Elenei Ceauşescu.
În 2008, a apărut la Iaşi cartea “Odiseea muzeelor ieşene” scrisă de marele animator al vieţii muzeale din capitala moldavă, Ion Arhip. În capitolul “Misterul unei morţi”, Arhip relatează: “Bădie, în dimineaţa asta a fost găsit mort în locuinţa sa tovarăşul Petre Enache. Aseară am fost la el, am stat de vorbă şi am luat o gustare împreună. Se simţea bine şi mi-a spus că vrea să se culce mai devreme. Am plecat de la el pe la ora 22. Azi dimineaţă am aflat trista veste. Bădie, a spus tovarăşul Emil Bobu, sunt interzise orice fel de manifestaţii personale la înmormântare”. A fost înmormântat în cimitirul din oraşul natal, Roman şi nimeni n-a aflat care a fost misterul morţii sale. Petre Enache este ultimul dintr-o listă de lideri comunişti dispăruţi la fel de misterios de-a lungul timpului: Chivu Stoica, Walter Roman, generalul Ion Ioniţă şi Virgil Trofin. 
Despre Chivu Stoica s-a spus că s-a sinucis (împuşcat cu o armă de vânătoare), fiind îndrăgostit, lucru puţin plauzibil. Walter Roman - aşa cum preciza fiul său Petre Roman, atunci prim ministru (1991),  într-o discuţie cu Sergiu Cunescu la care am asistat - a murit prin neglijenţa criminală a medicilor care l-au operat extrăgându-i un plămân. 
La înmormântarea lui Walter Roman, familia vrut să pună discul cu marşul Brigăzilor Internaţionale Comuniste care au luptat în Spania împotriva lui Franco, Walter Roman fiind unul din voluntarii români de pe frontul antifascist. Securitatea a interzis însă transmiterea imnului. 
Deşi măsurile de pază au fost extrem de severe, cu toată vigilenţa securiştilor, la catafalcul lui Chivu Stoica s-a strecurat un veteran CFR-ist de la Griviţa, care a apucat să spună: “Chivule, te duci la scumpul nostru Gheorghiu Dej. Să-i spui că nu l-am uitat!”
Mai complicat a fost cazul lui Virgil Trofin. Acesta era ministrul minelor. La o şedinţă a comitetului executiv, a încercat să-i explice lui Ceauşescu că producţia de lihnit din Oltenia nu poate asigura energia pentru uriaşele termocentrale de atunci. Acesta afirmase că lihnitul de proastă calitate nu are putere calorică nici cât tulpinele de floarea soarelui. La şedinţă participa şi primul secretar din Gorj, câmpineanul Ilie Câşu (proprietar acum pe o parte din fosta Casă a Pionierilor din Câmpina). În replică, Ceauşescu a apreciat că tovarăul Câşu şi-a făcut corect autocritica, în timp ce tovarăşul Trofin a răspuns neprincipial. Avea un dinte personal împotriva lui Trofin, fost lider UTC şi ministrul tineretului, în timpul cutremurului din 4 martie 1977, atunci când Ceauşescu se afla într-o vizită în mai multe state africane. În noaptea catastrofei, întruniţi de urgenţă, membrii comitetului politic executiv au luat o serie de măsuri. Cineva a propus ca până la revenirea lui Ceauşescu, să i se acorde lui Virgil Trofin puteri depline, ca să ia deciziile imperioase în acel moment. Toţi au votat în unanimitate, dar la final cineva a întrebat. “Dar ce o să zică tovarăşul Ceauşescu despre această hotărâre?” Speriaţi, au anulat-o. Ceauşescu a înţeles însă ca are un potenţial înlocuitor în partid, în persoana lui Trofin, care era foarte apreciat pentru calităţile sale. Când a avut ocazia, l-a destituit din funcţiile politice pe care le avea şi l-a trimis director de SMT în Bărăgan. A murit într-un mod obscur, nici astăzi clarificat. 
Relatările acestea sunt momente pe care le-am trăit şi le-am văzut personal dintr-un unghi diferit de cel al versiunilor oficiale. Am vrut să le consemnez, pentru că ele conţin multe lucruri inedite, despre care nici publicul larg, nici chiar istoricii, nu ştiu prea multe.
Alin CIUPALĂ

Călător prin lume

La Gomera - insula unde oamenii comunică prin fluierat

Astăzi vă invit să mă însoţiţi într-o insulă deloc sau foarte puţin cunoscută de către noi, românii, insula La Gomera, una dintre cele mai mici insule din arhipeleagul Insulelor Canare. 
Cele şapte insule Canare se află în oceanul Atlatic, la 1000 de km de Spania şi la doar 115 km de coasta africană, fiecare insulă având o frumuseţe şi o identitate aparte. Categoric, cea mai cunoscută este Tenerife, cu fluxul cel mai mare de turişti, cu plajele sale minunate străjuite de muntele Teida, ea fiind şi cea mai mare din arhipeleag. Este urmată de Grand Canaria, cu o mare varietate de peisaje şi 50 de km de plaje. La Palma este considerată cea mai înaltă insulă din lume (a nu se confunda cu Palma de Mallorca, capitala Insulelor Baleare). Lanzarote, cu plajele sale albe, rezervaţie a biosferei, are peste 300 de conuri vulcanice, care îi oferă un aspect selenar. Urmează Fuerteventura, o insulă aridă ca un deşert şi La Gomera, cu terenurile sale în terase şi un relief accidentat, paradisul bicicliştilor. Şi, în sfârşit, cea mai mică şi mai vestică, El Hierro, considerată cândva meridianul zero, cel ce se află astăzi la Greenwich, lângă Londra. 
Şi pentru că suntem în vacanţă în Tenerife, această insulă muntoasă cu o suprafaţă de 2000 km pătraţi, cu plaje cu un nisip auriu sau negru, străjuită de vârfurile înzăpezite ale muntelui Teide (3718 m), cel mai înalt din Spania, alegem staţiunea Playa de Las Americas ca fiind gazda noastră pentru o săptămână.
Din bogatul program turistic ce ni se oferă, alegem să părăsim o zi  superba piscină a hotelului sau plaja din apropiere, pentru o excursie în La Gomera.


La Gomera este una dintre cele mai mici insule din arhipeleag, fiind cea mai apropiată de Tenerife, de care o despart doar 30 de km. Dacă pentru iubitorii de turism sau ciclism montan este foarte cunoscută, mai puţin sau deloc cunoscută este pentru faptul că aici oamenii se înţeleg şi printr-un “limbaj” fluierat, acest limbaj fiind predat în şcolile din insulă, după cum ne spune ghidul nostru şi după cum vom putea vedea în cursul vizitei noastre.
Insula, de origine vulcanică, are o suprafaţă de 378 km pătraţi, având punctul cel mai înalt, Garajonay, la 1478 m şi capitala în orăşelul San Sebastian de la Gomera. Primii locuitori ai insulei au fost triburile berbere, oameni nu prea înalţi, solizi şi foarte agili. Economia lor se baza pe creşterea animalelor, pe o agricultură rudimentară şi pescuit. Spaniolii cuceresc La Gomera la începutul secolului al XV-lea, pentru ca puţin mai târziu să fie anexată regatului spaniol. Debarcăm în micul port al capitalei, locul de unde, pe 6 septembrie 1492, Columb pleca în temerara sa expediţie spre cea care va deveni “Lumea Nouă” şi mai târziu America. Străbatem parcul cu alei umbroase de lângă port şi urcăm spre centru. Din cauza căldurii, orăşelul pare adormit, iar obloanele magazinelor care vând obiecte de artizanat, vopsite într-un albastru pal, contrastând cu albul pereţilor, sunt trase, semn că sunt închise. Pe strada principală ne oprim şi intrăm în biserica centrală a oraşului. Spre surprinderea noastră, în semiobscuritate, în partea stângă a altarului, vedem o frescă, purtând amprenta timpului, reprezentând plecarea lui Cristofor Columb spre “Lumea Nouă”. În liniştea bisericii, care te îndeamnă la meditaţie,  privind pictura murală, te gândeşti ce trebuie să fi fost în sufletul său, neştiind ce-l aşteaptă acolo unde se credea că este sfârşitul pământului. Exemplul său a fost urmat de alţi iluştri exploratori ce au plecat din această insulă: Hernando Cortes, Francisco Pizarro sau Vasco Núñez de Balboa.
Parcul Naţional Garajonay
Ieşim în arşiţa de afară, unde sunt peste 33 de grade şi ne urcăm în autocarul ce ne duce spre platoul central al insulei, unde se află Parcul Naţional Garajonay, desemnat parc naţional în 1981 şi aflat pe lista patrimoniului UNESCO din 1986, paradis al uneia dintre cele mai vechi păduri ale planetei. Aici se găsesc peste 400 de specii floristice, specii ce au dispărut din Africa sau Europa, precum şi păduri de lauri, ultimele plante ce au supravieţuit şi care acopereau cândva zone întinse mediteraneene. Pătura de nori, despre care se spune că este prezentă în cea mai mare parte a anului, dă o notă mistică frumoasei păduri de lauri. Traseele line, marcate, sunt ideale pentru amatorii de drumeţii montane şi pentru ciclişti. De aici, coborâm spre Hermingua, o minunată zonă agricolă, renumită pentru producţia de banane, de vin sau legume. Izvoarele de aici reprezintă o sursă permanentă de apă pentru insulă.
Tradiţiile şi limbajul fluierat
Dintre cele şapte insule ale arhipeleagului, La Gomera este cea care a păstrat cele mai pure tradiţii şi obiceiuri. Una dintre ele este “dansul tobelor”, în care zeci de localnici dansează şi mărşăluiesc în ritmul tobelor.
Dar ceea ce mi s-a părut uimitor este “El Silbo”, “limbajul” fluierat al gomeranilor. Aceast “limbaj” este o altă dovadă a dificultăţilor de comunicare pe care locuitorii insulei le-au întâmpinat datorită geografiei insulei. Limbajul fluieratului se predă în şcoală şi este folosit cu succes de localnici. 


Veţi spune că şi noi avem un cod fluierat: un anumit ton când admirăm ceva, altul când ceva nu ne place, avem până şi expresia “a fluiera a pagubă” sau obieceiul de a nu fluiera în casă, pentru că aduce ghinion. Însă în La Gomera am văzut cu totul altceva.
Vă mărturisesc că eram foarte sceptic auzindu-l pe ghid vorbindu-ne despre acest cod de comunicare unic în lume, dar după demonstraţia făcută în timpul prânzului, a dispărut orice urmă de îndoială.
Iată ce se s-a întâmplat. Şeful de sală a trimis afară una dintre chelneriţe, apoi a solicitat din public diferite obiecte: ochelari de soare, o bastistă, o eşarfă, o pălărie sau alte obiecte personale. Apoi, chelneriţa a fost invitată în sală şi prin fluierat i s-a solicitat să recunoască obiectele şi, prin acelaşi limbaj, i s-a cerut să le înapoieze posesorilor. Dacă legat de obiecte poţi avea suspiciunea că fata ştia dinainte ce anume i se va cere să recunoscă, printr-o ordine prestabilită, legat de posesori nu mai poate exista niciun dubiu. 
După un prânz bogat în peşte, dar şi tradiţionalele supă de năsturaşi (floarea de pe la noi), almograte (brânză înmuiată în ulei de măsline) sau miere de palmieri, ne continuăm vizita spre Alajero, zonă cu case din piatră, construite pe pantele dealurilor, case ce par a se rostogoli dintr-o clipă în alta. Tot aici  admirăm unicul “copac dragon”, cu o vechime de peste 300 de ani, cu o coroană stufoasă, care privit de la rădăcină seamănă cu o conopidă.
Este trecut de ora 17.00 şi temperatura a mai scăzut puţin, deşi este încă destul de cald, pentru că, să nu uităm, suntem în lunga perioadă uscată, urmată de toamna şi iarna ploioasă.
Ajungem din nou în port, ne urcăm pe vas, pentru ca după 40 de minte să fim din nou în staţiunea noastră, pregătindu-ne pentru seara ce urmează.
Am avut o zi deosebită, în care am văzut lucruri unice, ce nu pot fi întâlnite decât în acest punct îndepărtat al continentului nostru, cu peisaje de neuitat şi oameni harnici, care se luptă să ducă o viaţă deloc uşoară. Am pierdut o zi de plajă, dar am câştigat mult mai mult pentru ochiul, mintea şi sufletul nostru.
Alex. BLANCK
În numărul viitor: Bruges, oraşul dantelei şi nu numai