04 noiembrie 2014

Klaus Iohannis a câştigat primul tur al prezidenţialelor în Câmpina

Candidatul ACL a obţinut 34,08% - 6453 de voturi

S-a încheiat primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014. După o lună de campanie electorală în care am văzut şi auzit foarte puţine proiecte de ţară şi mult mai grele mizerii decât în orice altă confruntare politică post-decembristă, românii s-au prezentat la urne duminică, 2 noiembrie şi au ales. 



Rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central luni, 3 noiembrie, ora 12.00, după centralizarea a 99% din procesele verbale din întreaga ţară, au fost următoarele:
Victor Ponta (PSD) - 40,33%
Klaus Iohannis (ACL) - 30,44%
C. P. Tăriceanu (independent) - 5,4%
Elena Udrea (PMP) - 5,18%
Monica Macovei (independent) - 4,46%
Alţii - 14,12%
Nici în Prahova rezultatele nu sunt cu mult diferite, excepţie făcând Colegiul 2 Deputaţi, din zona Câmpina.
La ora închiderii urnelor, duminică, 2 noiembrie, situaţia prezenţei la vot în Câmpina şi localităţile limitrofe a fost următoarea: Câmpina – 58,86%; Băneşti – 61,29%; Brebu – 61,39%; Poiana Câmpina – 66,63%; Proviţa de Jos – 56,23%; Proviţa de Sus – 59,84%; Secăria – 55,24%; Şotrile – 51,37%; Valea Doftanei – 49,01%; Cornu – 73,29%; Breaza – 61,27%; Telega – 56,54%; Măgureni – 51,52%. 
Rezultatele finale în primul tur al alegerilor prezidenţiale în Colegiul 2 Deputaţi Prahova (zona Câmpina):
Câmpina (18.934 voturi valabil exprimate, 397 voturi nule, 1655 voturi pe liste suplimentare) 
- Klaus Iohannis (ACL) - 34,08% (6.453 voturi)
- Victor Ponta (PSD) - 32,10% (6.077 voturi)
- Călin Popescu Tăriceanu - 9,65% (1.828 voturi)
- Elena Udrea (PMP) - 6,67% (1.263 voturi)
- Monica Macovei - 5,89% (1.115 voturi)
Băneşti - 60,67% (2.950 voturi valabil exprimate, 52 voturi nule, 260 voturi pe liste suplimentare)
- Victor Ponta - 42,37% (1250 voturi)
- Klaus Iohannis - 29,56% (872 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 7,08% (209 voturi)
- Elena Udrea - 5,83% (172 voturi)
- Monica Macovei - 4,27% (126 voturi) 
Brebu (6.095 alegători înscrişi, 3664 voturi valabil exprimate, 88 voturi nule, 402 voturi pe liste suplimentare)
- Klaus Iohannis - 41,35% (1.515 voturi)
- Victor Ponta - 33,27% (1.219 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 5,65% (207 voturi)
- Elena Udrea - 5,46% (200 voturi)
- Dan Diaconescu - 4,09% (150 voturi)
- Monica Macovei - 2,16% (79 voturi)
Poiana Câmpina - 64,85% (2883 voturi valabil exprimate, 77 voturi nule, 337 voturi pe liste suplimentare)
- Klaus Iohannis - 45,94% (1289 voturi)
- Victor Ponta - 28,30% (794 voturi)
- Elena Udrea - 5,74% (161 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 5,52% (155 voturi)
- Dan Diaconescu - 4,67% (131 voturi)
- Monica Macovei - 3,14% (88 voturi)
Valea Doftanei - 48,20% (2806 voturi valabil exprimate, 53 voturi nule, 231 voturi pe liste suplimentare)
- Victor Ponta - 39,88% (1098 voturi)
- Klaus Iohannis - 32,95% (907 voturi)
- Elena Udrea - 9,48% (261 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 5,41% (149 voturi)
- Monica Macovei - 3,20% (88 voturi)
Proviţa de Jos - 54,83% (1047 voturi valabil exprimate, 26 voturi nule, 137 voturi pe liste suplimentare)
- Victor Ponta - 40,55% (414 voturi)
- Klaus Iohannis - 32,22% (329 voturi)
- Elena Udrea - 7,05% (72 voturi)
- Dan Diaconescu - 4,60% (47 voturi)
- Monica Macovei - 3,33% (34 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 2,94% (30 voturi)
Proviţa de Sus - 58,61% (1067 voturi valabil exprimate, 22 voturi nule, 123 voturi pe liste suplimentare)
- Victor Ponta - 40,19% (420 voturi)
- Klaus Iohannis - 32,54% (340 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 7,8% (74 voturi)
- Elena Udrea - 6,7% (70 voturi)
- Dan Diaconescu - 4,02% (42 voturi)
- Monica Macovei - 2,3% (24 voturi)
Şotrile - 50,11% (1401 voturi valabil exprimate, 45 voturi nule, 106 voturi pe liste suplimentare)
- Victor Ponta - 49,48% (671 voturi)
- Klaus Iohannis - 32,60% (441 voturi)
- Elena Udrea - 4,13% (56 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 3,47% (47 voturi)
- Dan Diaconescu - 3,32% (45 voturi)
- Monica Macovei - 1,18% (16 voturi)
Secăria - 53,81% (580 voturi valabil exprimate, 15 voturi nule, 47 voturi pe liste suplimentare)
- Victor Ponta - 42,48% (240 voturi)
- Klaus Iohannis - 32,57% (184 voturi)
- C.P. Tăriceanu - 7,61% (43 voturi)
- Elena Udrea - 3,72% (21 voturi)
- Dan Diconescu - 3,72% (21 voturi)
- Monica Macovei - 1,95% (11 voturi)

Klaus Iohannis este preferatul românilor din străinătate

Peste 160.000 de români au votat în cele 294 de secţii din străinătate. 
Potrivit datelor prezentate de BEC,  cei mai mulţi alegători au fost înregistraţi în Italia - 35.508, Spania - 33.053, Republica Moldova - 21.980, Marea Britanie - 9.933, Franţa - 7.720, Republica Federală Germania - 8.140, Belgia - 6.442 şi SUA - 6.221.


Rezultate Diaspora:
Klaus Iohannis - 46,1%
Victor Ponta - 16%
Monica Macovei - 15,1%
Elena Udrea - 10%
Dan Diaconescu - 4,5%
Călin Popescu Tăriceanu - 2,9%
Reamintim faptul că românii din străinătate au avut foarte greu acces la vot, mulți dintre ei nereușind să voteze din cauza cozilor imense, a ștampilelor și secțiilor insuficiente. 

Cuvântul care înţeapă

Scurte consideraţii postelectorale

S-a încheiat prima rundă a celui mai important scrutin din ultimii ani. Aprigă bătălie!
Prezidenţiabilii Werner şi Viorel s-au calificat pentru confruntarea finală, pe fondul unei divizări sociale fără precedent între dreapta şi stânga politică. Deşi în momentul în care scriu acestr rânduri, rezultatele finale ale votului sunt încă nefinalizate, numărătoarea paralelă indică o certă victorie a dreptei divizate, cu toate încercările unor institute de sondare de a forţa marja de eroare în favoarea stângii.
Scrutinul prezidenţial de duminică, 2 noiembrie, scoate în evidenţă lupta “ideologică” dintre generaţii şi mă obligă la câteva scurte consideraţii legate de rezultatele combatanţilor.


Victor Viorel, beneficiarul unor resurse incomparabil mai mari decât în cazul restului contracandidaţilor (fonduri guvernamentale alocate la discreţie pentru diverse categorii sociale, amnistii fiscale, legea migraţiei politice, sprijinul bisericii şi al trusturilor de presă), pare să fi atins pragul maxim de popularitate, cu un procent de 40% din preferinţele electoratului. A ieşit oarecum şifonat din turul întâi, cu ipoteticii soluţii de a obţine sprijin din zona de dreapta.
Werner Iohannis, un neamţ în ţara miticilor. A intrat relativ târziu în cursa prezidenţială, cu o notorietate redusă în zonele rurale ale României şi cu handicapul de a reprezenta o alianţă (ACL) construită în pripă peste defuncta USL. A recuperat incredibil şi s-a poziţionat cu şanse reale în lupta pentru Cotroceni, ca unică soluţie pentru unitatea şi victoria dreptei. 
Monica Macovei, surpriza primului tur. Boicotată de televiziuni, fără resurse financiare, animată de rivalitatea cu Elena Udrea, independenta Macovei a avut cea mai consistentă campanie în mediul virtual, obţinând un procent semnificativ pentru dreapta. Printr-o negociere corectă cu ACL, ar putea înclina balanţa în turul al doilea.
Elena Udrea, un candidat cu slabă rezonanţă electorală, excesiv mediatizat, s-a dovedit a fi un eşec politic al ambiţiosului Băsescu, care îşi încheie cariera de jucător major într-un registru insignifiant.
Călin Tăriceanu a înregistrat un scor sub aşteptări. Dispus la orice compromis, pare mai degrabă să rămână o anexă a PSD. Problema este că în turul al doilea, Tăriceanu va trebui să-şi arate fără dubii culoarea. 
Meleşcanu şi Diaconescu şi-au încheiat carierele politice.
Ungurii vor avea, ca de obicei, un cuvânt de spus. Procentele îi recomandă pentru o nouă negociere.
Teoretic, dreapta intră în turul al doilea cu prima şansă. Diaspora şi antipesediştii din ţară (inclusiv cei care nu s-au prezentat la vot în primul tur) ar putea face diferenţa în al doilea.
La Câmpina, scor destul de strâns. Werner - 34,08% şi Viorel - 32,10%. Victorie de moral a dreptei locale. În turul II, stânga promite să dezlănţuie Jihadul. Baronii nu mai au nimic de pierdut.
Vorba unui filozof: “Puţine ţări «civilizate» trăiesc episodul alegerilor într-un mod atât de isteric cum îl trăim noi”.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial. DEFAZAȚII

Scriu aceste note sîmbătă și îmi propun să nu comentez direct alegerile. Suntem/ sunteți sătui! Vreau doar să răspund la întrebarea simplă: de ce votăm? Un sentiment al inutilității acestui act se face azi simțit în toate democrațiile bătrîne, și s-a bucurat de analize aprofundate. Mișcările de stradă sau de internet ostile oricărei ideologii și organizări sociale tradiționale sunt expresia acestei sastisiri de sfîrșit de eon democratic. Democrația se cere reinventată la scară globală. Noi am venit în acest univers cu prea-tîrziul nostru, îi putem spune subdezvoltare, întîrziere, rămînere în urmă. Dacă am fi fost inteligenți, acest handicap ar fi putut fi transformat pe alocuri într-o formidabilă resursă constructivă. Cum ar fi, de exemplu, agricultura de subzistență din care se poate face ușor agricultură bio sau satele la nivel de secol XIX, atît de căutate turistic. La noi, în ciuda patimilor antrenate în joc, alegerile nu au o miză ideologică reală, ele au fost, sunt și vor fi intens personalizate. Știți vreo altă idee politică a ultimului deceniu în afară de huo Băsescu? Pînă și în domeniul culturii, unde, în principiu, orice defazaj este un handicap, ar fi fost de aflat resurse, am fi avut ce transmite lumii din interiorul acestei alte Europe pe care Europa o uită, o refulează spasmodic. Să ne oprim la un detaliu ignorat: comisiile de la secțiile de vot au fost instruite cum să procedeze cu persoanele analfabete. Iată un program bun pentru un candidat! Combaterea analfabetismului. 


Nu vă ia spaima cînd vă gîndiți că președintele nostru pentru 2020 este ales de oameni care nu știu să scrie? Și care nu sunt numai bătrîni sau țigani, cum cred naivii. Iluminiștii, care au „inventat” drepturile omului, le-au legat indisolubil de educație. În afara acesteia, drepturile omului sunt o fantasmă demagogică periculoasă, pur și simplu nu funcționează. Stînga noastră intelectuală cea arogantă ar avea aici cu adevărat un bun subiect de meditație și de acțiune civică. Nici nu mai contează că ni se spunea de către comuniști încă de acum vreo 60 de ani că analfabetismul a fost eradicat. Și iată că el crește. Sigur că ne lipsesc statisticele exacte, studiile de caz și măsurile de combatere, nu mai vorbesc de analfabetismul funcțional care urcă brusc, cu foarte multe procente, ceea ce numim simplu: populația analfabetă a României. Și, dacă avem curaj, putem discuta chiar dacă acești oameni ar trebui să aibă drept la vot. Iluminist vorbind, nu! Un alt domeniu dureros al defazării noastre este cel instituțional. Nu e aberant să ne lăudăm cu informaticienii noștri, dar ca politicienii să refuze obstinat introducerea votului electronic? Refuzînd astfel multor cetățeni, alfabetizați de această dată, dreptul constituțional de a-și exprima opțiunea. Alegerile noastre sunt organizate după un scenariu de anii 70-80, cu aceleași reguli, nu au nimic din facilitățile pe care sistemul social și infrastructura le-ar permite. Numai că decidenții noștri au aceeași mentalitate ca în trecuta perioadă. Ei s-au reduplicat într-un mod misterios care rămîne să fie explicat de savanții viitorului. 
P.S. Faptul că plagiatul dovedit al lui Ponta nu a fost nici un moment luat în discuție în această campanie este încă o dovadă a retardării noastre civice. Societatea civilă a dormit, investindu-și energiile în prostii cu ștaif gen patru lăbuțe, ignorînd prudent subiecte care frig degetele cum ar fi fost: plagiatul și falsificarea CV de către un candidat la președinție, distrugerea învățămîntului și a cercetării, distrugerea TVR și a Radioului, practic anulate ca surse credibile de luminare a poporului. Iată chestii ocolite  strategic de către militanții tuturor cauzelor la modă. Și dacă Ponta nu ajunge președinte? 
Christian CRĂCIUN

File de cronică / Epoca de Aur (8)

O lume de câştigat

„Prea multe ar fi de spus despre toate sucelile şi învârtelile care ies la iveală, căci se petrec lucruri de ţi se face părul măciucă; se umple lumea de bufoni sărbătoriţi cu mare fast, de nelegiuiţi înălţaţi la ranguri de cinste, de mişei onoraţi, de asasini ocrotiţi, de falsori scoşi basma curată, iar oamenii de omenie puţin preţuiţi şi niciodată stimaţi”. (Giambattista Basile, Pentameronul, 1639)

Am ales acest citat dintr-o lucrare clasică a renaşterii italiene, care ne arată că istoria se repetă şi că  nimic nu-i nou sub soare. 
Toamna anului 1989 era aproape pentru toţi românii lipsită de orice speranţă. Înfometarea, frigul din locuinţe, marasmul provocat de măsurile din ce în ce mai represive, decăderea culturii, exacerbarea cultului personalităţii făceau din România o ţară îmbrăcată în culorile cenuşii ale lipsei de speranţă. 
În celelalte ţări de democraţie populară (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, RDG), vechii lideri comunişti fuseseră schimbaţi cu oameni noi, care aderau la principiile de reformare a societăţii socialiste iniţiate de Mihail Gorbaciov. Ultimul schimbat a fost prietenul şi tovarăşul de vânătoare al lui Nicolae Ceauşescu, liderul bulgar Teodor Jivkov. Aflând acestă veste şocantă pentru el, Ceauşescu a comentat: „Tovarăşul Jivkov nu a aplicat principiul rotaţiei cadrelor din funcţiile de conducere”. El îl aplicase, înlăturând din centrele de putere pe toţi pe care-i suspecta că nu-i aprobă direcţia în care conducea ţara. Ultimul marginalizat a fost Paul Niculescu-Mizil, fost secretar al comitetului central, care răspundea de relaţiile internaţionale ale partidului. În atmosfera aceasta s-a desfăşurat şi ultimul congres PCR, al XIV-lea. Eram în Gara de Nord şi Bucureştiul îmi părea un oraş aflat sub asediu. Din zece în zece minute, câte un ofiţer de securitate făcea un tur prin sălile de aşteptare. Erau semne că i se pregăteşte detronarea vajnicului secretar general, sub impulsul unor forţe venite din exterior. În ţară intrau din ce în ce mai mulţi suspecţi turişti sovietici. Făcuse senzaţie şi acţiunea vechiului ziarist bolşevic Silviu Brucan, cunoscută sub numele de „Scrisoarea celor şase”. Semnată de lideri marcanţi din vechea gardă comunistă (Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Constantin Pârvulescu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu), citită zile la rând la postul de radio Europa Liberă, era un act de acuzare a dictaturii personale introduse de Ceauşescu şi de clanul său de familie, care ruinase ţara. Eforturile nebuneşti întreprinse din orgoliu, plata accelerată a datoriei externe, renunţarea la clauza naţiunii celei mai favorizate, acordată de State Unite României au produs mari neajunsuri în viaţa economică pe care, în cea mai mare parte, a trebuit să le suporte populaţia. De exemplu, erau copii ajunşi la vârsta şcolarizării care nu văzuseră în viaţa lor cum arată o portocală. 
Acum, când lucrurile au devenit cunoscute, este clar că Brucan era agentul Moscovei, care căuta o metodă urgentă de a-l înlocui pe Ceauşescu. Este evident acest fapt pentru că, cu toată duritatea regimului, cei şase nu au fost lichidaţi, ci s-au ales doar cu arest la domiciliu. De la zi la zi, nemulţumirile populaţiei creşteau. Au apărut tot mai multe semnale de revoltă. Unele porneau de la comunităţile religioase din jurul cultelor neoprotestante, aşa cum s-a întâmplat în decembrie la Timişoara. Agenţii ruşi veniţi în număr mare în ţară, sprijiniţi şi de o parte din generalii de armată şi securitate, care aveau studii în şcolile militare sovietice, au iniţiat un început de revoltă anti Ceauşescu pe 14 decembrie 1989, la Iaşi, care a eşuat. La Timişoara, la câteva zile distanţă, pastorul Tokes se opunea evacuării din biserica în care predica, având o susţinere rapidă din partea timişorenilor, care au ieşit pe stradă. Au avut loc ciocniri cu forţele de securitate şi cu miliţia, care încercau să înăbuşe revolta, la care s-au alăturat şi studenţii. În urma luptelor de stradă, s-au înregistrat mulţi morţi, al căror număr exact nu se cunoaşte nici azi. (Se pare că au fost închişi 52 de manifestanţi şi duşi la crematoriu în Bucureşti. După incinerare, cenuşa lor a fost aruncată într-un canal din marginea Bucureştiului). „Europa Liberă” şi presa internaţională, care publica nişte fotografii îngrozitoare, vorbeau însă de 60.000 de morţi la Timişoara. Acesta a fost impulsul care a ridicat la luptă tot oraşul. Organizaţi, muncitorii din uzine au ieşit pe stradă. S-a constituit un organism revoluţionar – Frontul Renaşterii Naţionale. De la Bucureşti a fost trimis să trateze cu manifestanţii primul ministru Constantin Dăscălescu. 


În acele clipe dramatice, băieţii mei făceau armata la unitatea de aviaţie de lângă Timişoara.  Erau încorporaţi de trei luni şi amândoi făcuseră corvezi la strânsul recoltei. Nu erau instruiţi, nu puseseră mâna pe armă. Ajuns pe aeroportul din Giarmata, Constantin Dăscălescu şi generalul Coman au luat ca escortă plutonul acesta de băieţi, îmbrăcaţi într-o ponosită uniformă albastră şi înarmaţi de circumstanţă cu un automat fără gloanţe şi s-au dus să facă de pază în faţa Comitetului Judeţean de partid. Aici, mulţimea înconjurase clădirea. Generalul Stănculescu comanda trupele din oraş. Avea la dispoziţie unităţi de grăniceri, trupe de intervenţie ale securităţii şi unităţi militare, pe care le-a dispus într-un perimetru care acoperea trei străzi şi a dat un ordin de luptă care suna cam aşa: „De la acest aliniament nu vă mai puteţi retrage. Dacă mulţimea presează, deschideţi focul, dacă se poate în picioare”. Între timp, primul ministru Dăscălescu a cerut să se întâlnească cu o delegaţie a revoluţionarilor. Conducătorii Frontului Renaşterii Naţionale au trimis câţiva reprezentanţi în clădirea Comitetului Judeţean. Prima revendicare a fost demisia din toate funcţiile a lui Nicolae Ceauşescu. Dăscălescu a telefonat la Bucureşti, a primit ordin să se retragă şi a fost scos din sediul partidului pe uşa din dos, fugind la aeroport. Deoarece reprezentanţii populaţiei, care aşteptau un răspuns, întârziau în sediu, mulţimea a rupt cordoanele şi a ocupat clădirea. Cei câţiva soldaţi de la aviaţie, confundaţi cu miliţienii, au fost uşor bruscaţi, dar au fost salvaţi la timp de un maistru militar (ofiţerii dispăruseră), care le-a luat un automat din mâna, l-a desfăcut şi a arătat mulţimii că nu au cartuşe.
Aşa a devenit Timişoara primul oraş din ţară liber de comunism. Spontan, focul revoluţiei a cuprins şi alte oraşe: Lugoj, Sibiu, Braşov şi în final capitala. 

Inscriptie pe clădirea Operei Naţionale din Timişoara
- simbol al începutului Revoluţiei.
Şi în Câmpina au început frământările. În oraş, după noaptea de 22 decembrie, un grup mare de cetăţeni a ocupat sediul partidului. Noaptea de 22 decembrie a fost cumplită. În zona barajului Paltinu şi undeva în sud, spre uzina de la Floreşti, cerul era iluminat de salve de artilerie şi trasoare. Circulau cele mai incredibile zvonuri. Se spunea că teroriştii au otrăvit apa din barajul de la Paltinu, că multe elicoptere vin spre oraş şi se pregătesc să bombardeze obiectivele industriale. Era o stare de totală confuzie. Dintre cei care erau în primărie, figuri notabile erau inginerul Hănciulescu (cel care refuzase să fie delegat la Congresul XIV al PCR-ului, afirmând că el nu-l mai votează pe Ceauşescu), inginerul Pelceag, profesorul Georgică Severin, domnul Dorel Tănăsescu (acesta era căsătorit cu Rodica Brătianu, descendenta ilustrei familii). Mai erau şi alţi oameni prezenţi, unii de bună credinţă şi alţii care, simţinând că se prăbuşeşte toată structura PCR-istă, se grăbeau să ocupe locul gol. În haosul creat apăreau personaje ciudate. Un doctor cunoscut, îmbrăcat în haine de ofiţer, a venit cu o geantă diplomat plină de deşeuri metalice, pretinzând că sunt resturile unui elicopter doborât în zona Paltinu de rachetele unităţii camuflate în pădurea de lângă. Câteva zile, lucrurile au plutit într-o anarhie totală. A fost devastată arhiva de la secţia de evidenţă a partidului şi s-au distrus multe acte importante. Rapid, forţele acelea din umbră, care au dirijat căderea lui Ceauşescu, au ajuns la putere folosind armata. Ofiţeri ai forţelor armate au fost trimişi în ţară să instituie conduceri administrative în toate localităţile. În Câmpina şi în împrejurimi a venit căpitanul Cercel, probabil fiindcă era din partea locului. Provizoriu, a fost ales primar domnul Hănciulescu. În paralel cu conducerea administrativă s-a înfiinţat şi un organism politic. Revoluţionarii din Bucureşti alcătuiseră o grupare eterogenă, Frontul Salvării Naţionale, care cuprindea şi dizidenţi împotriva regimului Ceauşescu (Mihai Botez, Doina Cornea), dar şi lideri din vechea gardă a partidului, agreaţi de Moscova (Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu, generalul Militaru). Asemenea structuri au fost puse la punct şi în judeţe. S-a format un organism de conducere în fiecare localitate, în care reprezentanţii FSN-ului aveau 50% din locuri, iar celelalte partide câte trei reprezentanţi. Transformat rapid în partid, FSN-ul a reuşit să instituie un fel de sistem neocomunist, numit de Ion Iliescu „socialismul cu faţă umană”. Prima care a sesizat acest lucru a fost vajnica dizidentă Doina Cornea, care s-a şi retras. 
În Câmpina, CFSN-ul devenit ulterior CPUN, era reprezentat de un maistru de la Turnătorie, dl. Cautiş şi de inginerul Bucur de la Neptun. Din partea opoziţiei, reprezentanţii partidelor istorice erau următorii: PNŢ - organizaţia locală era condusă de Bebe Burloiu; PNL - organizaţia locală reprezentată de avocatul Veţeleanu; PSDR - Lucian Palamida, Florin Buda, Ciupală Alin; Partidul Republican – d-na avocat Constantin; Mişcarea Ecologistă – dr. Mihai; Alianţa Civică – dr. Gavrilescu, d-na Bulic. 
Foarte puternic, FSN-ul a organizat în oraş, la 13 iunie 1990, o mini mineriadă, spărgând geamurile la sediul PNŢ de pe B-dul Carol şi ocupând primăria, unde l-au instalat primar pe dl. Eugen Bucur. În convulsiile acestea politice, când exista încă speranţa că România porneşte pe un drum care să ducă la democratizarea ţării, liderii locali ai partidelor de opoziţie au reuşit să se coaguleze într-un organism care să reprezinte toate partidele, numit iniţial Forumul Antitotalitar, transformat ulterior în Convenţia Democrată. Câmpinenii au trimis la primul congres al Forumului Antitotalitar un distins intelectual, poet rafinat, muzeograful Dan Rădulescu. Întors de la Cluj, acesta a fost atacat pe stradă şi lovit cu bestialitate. O lovitură la cap i-a provocat un atac cerebral şi a murit chiar în timpul unei şedinţe ţinute la sediul PNŢ. 
În timp ce militanţii Convenţiei Democratice locale organizau diverse activităţi, mitinguri, campanii electorale, participarea la Zilele Monarhiei, ţinută la 10 mai, sub preşedinţia lui Corneliu Coposu, la Sinaia, alţi câmpineni, mai bine orientaţi, intrau în lumea afacerilor. 
Eram apropiat de profesorul de biologie Anastasescu, care mă ajuta să difuzez ziarul Lumina, al Partidului Social Democrat condus de Sergiu Cunescu. Acesta mi-a spus odată, amical, la o întâlnire prin 1992: „În timp ce voi făceaţi partide, eu făceam firme”. Aşa a intrat familia Anastasescu în afaceri, fiul profesorului, Mihai Anastasescu şi asociatul său, Mihai Tufan, ajungând să fie acum acţionari principali ai unui mare conglomerat, trustul Metal Euro Est, care are în Câmpina uzinele Neptun şi IRUE.  Un fruntaş al PNŢ-ului, Florin Anghel, a pus pe picioare, împreună cu cumnatul său, Claudiu Bara, altă societate puternică, Fibec. Demn de remarcat este şi dl. Ioan Simion, fost inginer şef la uzina Poiana, care a pus pe picioare o fabrică puternică, Confind, care exportă mult utilaj petrolifer. 
Cu aproape un secol în urmă, filozoful Mihai Ralea spunea despre contemporanii săi: „Trăim de mai bine de un secol într-o eră de filantropie. Mila a înlocuit dreptatea. Capitalistul modern, complicat cu imaginaţia suferinţelor altuia, nu-şi poate digera în linişte prânzul vieţii, dacă nu aruncă câteva firimituri în jurul său, achitându-se ieftin de datorii mai scumpe”.  Am extras acest citat gândindu-mă că e timpul ca şi numeroşii oameni de afaceri câmpineni care şi-au construit reşedinţe fabuloase, de milioane de euro în cartierul Muscel, să urmeze exemplul domnului Simion şi să facă câte ceva şi pentru oraşul în care s-au născut şi în care şi-au dobândit averea. 
Alin CIUPALĂ

Călător prin lume

Anvers, oraşul lui Rubens

Astăzi rămânem în Belgia şi vizităm al doilea oraş ca mărime şi importanţă al acestei ţări: Anvers. 
Cu o populaţie de peste 460.000 de locuitori, oraşul Anvers este situat pe malul drept al râului Scheldt (Schelde), nu departe de vărsarea acestuia în Marea Nordului. Este al doilea port din Europa, ca importanţă, după Rotterdam şi al treilea în lume. 
Legat de numele şi existenţa sa, există o legendă care spune că în timpurile vechi, aici, pe Schelde, trăia un uriaş cu numele de Antigon, care oprea vasele ce treceau pe râu şi le lua, drept vamă, o parte din bunurile transportate. În cazul unui refuz, gigantul tăia mâna dreaptă a căpitanului şi o arunca în râu. Toate acestea până într-o zi, când un viteaz soldat roman, Silvius Brabo, s-a luptat cu acest uriaş, pe care l-a înfrânt şi a cărui mână dreaptă a tăiat-o şi a aruncat-o în râul Schelde.  Legenda este ilustrată de o statuie reprezentându-l pe Brabo ţinând mâna tăiată a uriaşului, pregătindu-se să o arunce în apă, statuie ce se află în faţa unei fântâni arteziene din Piaţa Mare. În felul acesta se explică numele oraşului în flamandă: Antwerp (Antwerpen) – ant (mână) şi werp(en) – aruncată, precum şi faptul că pe stema oraşului găsim două mâini. 
Anvers este menţionat încă din secolul al IV-lea în cronica „Germania Secunda”, pentru ca în secolul X să devină graniţa Sfântului Imperiu Romano-German. Afilierea la Liga Hanseatică (o uniune comercială care în 1370 cuprindea peste 150 de oraşe de la Marea Nordului, Marea Baltică sau din Scandinavia), colmatarea Brugesului, comerţul cu diamante început de evreii izgoniţi din Spania, fac din Anvers capitala economică a Europei occidentale în secolul XV. În secolul al XVI-lea număra deja peste 100.000 de locuitori, avea Bursă, sute de vapoare intrau în port şi peste 2000 de căruţe cu mărfuri intrau săptămânal în oraş. Din păcate, războaiele religioase, Furia Spaniolă ce distruge peste 800 de case şi omoară peste 6000 de oameni, precum şi închiderea navigaţiei pe Schelde duc la decăderea economică a oraşului (în anul 1800 avea sub 40.000 de locuitori). 


Înţelegând importanţa strategică a oraşului, Napoleon relansează portul, construind docuri noi. Făcând un salt peste timp, aflăm că portul, ca şi oraşul, au fost bombardate cu celebrele rachete V1 şi V2 şi ocupat de germani în mai 1940, pentru a fi eliberat de britanici în septembrie 1944. Grav distrus de bombardamentele germane, oraşul se reclădeşte rapid, ajungând ceea ce este astăzi, al doilea oraş important al Belgiei. 
Intrăm în Anvers străbătând o porţiune din portul ce se întinde pe 15.000 de hectare, cu o reţea de 350 km de drumuri, 127 km de cheiuri, unde lucrează peste 50.000 de oameni. Trecem pe lângă clădirea foarte frumoasă, cu cinci turnuri, a ghildei măcelarilor (sec. XVI), lăsând în partea dreaptă, pe malul râului, cea mai veche construcţie a oraşului – Fortăreaţa, cu formele sale de adevărat castel, construită în 843. Legenda spune că în acest castel a trăit uriaşul Antigon. Fortăreaţa a fost distrusă de vikingi, reconstruită în 1520 la ordinul lui Carol al V-lea, iar mai târziu, în secolul XIII, a fost folosită ca închisoare. Astăzi adăposteşte Muzeul Naţional al Marinei. 


Lăsăm autocarul în parcarea de pe malul râului şi începem turul pietonal cu o primă oprire în Markt (Piaţa Primăriei) – Het Stadhuis. Piaţa este extrem de asemănătoare cu Grand Place din Bruxelles. Ea este dominată de clădirea Primăriei, cu faţada sa lungă de 76 m, bogat decorată, arborând stemele diferitelor regiuni ale Belgiei şi steagurile ţărilor Uniunii Europene. Primăria a fost construită între  1561 – 1565 şi are într-o nişă, în centrul ei, statuia Fecioarei Maria cu Pruncul, iar puţin mai jos, în alte două nişe, două statui reprezentând Înţelepciunea şi Justiţia.  De altfel, la colţurile multor case poţi vedea, ca şi la Bruges, astfel de statuete, întrucât Fecioara este Patronul Sfânt al oraşului. În mijlocul pieţei se află fântâna Brabo, cea care spune legenda oraşului, iar pe trei laturi ale ei sunt aşezate casele vechilor ghilde (asociaţii ale diferiţilor meseriaşi). 
După obişnuitele poze, ne îndreptăm spre ceea ce reprezintă emblema oraşului, Catedrala închinată Fecioarei Maria. Minunea arhitecturală poate fi văzută din orice parte te-ai apropia de oraş, căci înălţimea ei de 123 metri, o face vizibilă de departe.  A fost construită între 1352 şi 1521 pe locul în care existase încă din secolul X o capelă dedicată Fecioarei. Stând în mijlocul acestei mici pieţe, lângă o fântână foarte frumoasă, înconjurată într-o delicată dantelărie din fier forjat,  nu te saturi să priveşti broderia din piatră cu scene biblice, având în centru Fecioara cu Pruncul, ce se află deasupra intrării principale, precum şi cele două turnuri. Cel din dreapta, mai mic, a fost construit în 1475, iar cel aflat în stânga se înalţă semeţ ca o săgeată până la înălţimea de 123 m. Aproape de vârf de află un ceas auriu cu diametrul de 6,80 metri, cu un celebru carillion cu 57 de clopote , pentru care vara, turiştii se adună în mica piaţă din faţa catedralei în aşteptarea minunatelor sale sunete. 


Plătim o taxă modică şi intrăm în acest adevărat muzeu de artă. Catedrala are o lungime de 117 m, o lăţime de 65 m şi se sprijină pe 125 de coloane. Aici putem admira, printre altele, patru tablouri ale fiului oraşului, Pablo Rubens, trei dintre ele special pictate pentru Catedrală şi una achiziţionată mai târziu: „Coborârea de pe Cruce”, „Înălţarea Crucii”, „Învierea lui Hristos” şi „Înălţarea Fecioarei”. Sunt de admirat, de asemenea, multe sculpturi şi mai ales amvonul, de 7 metri înălţime, creaţie a lui Michiel van der Voort (1667 – 1737), un minunat exemplar baroc cu figuri feminine, reprezentând răspândirea credinţei în patru continente. Un alt element care prezintă interes este orga, construită în 1891, ale cărei sunete minunate răzbat prin cele 5700 de tuburi. Părăsim cu regret catedrala şi într-un intrând, în dreapta, vedem un grup de figuri masculine ce redă felul în care a fost aceasta ridicată, metru cu metru, de-a lungul a două secole.
De aici ne continuăm drumul şi ajungem într-o piaţă largă, de unde ne priveşte statuia celui mai mare pictor al vremurilor sale, cel ce a fost descris de un contemporan al său drept „prinţul pictorilor şi pictorul prinţilor” – Peter Paul Rubens (1577 – 1640), pictorul de geniu ce şi-a legat o mare parte din creaţia sa de numele Anvers-ului. A fost nu numai un pictor, ci şi un cărturar respectat. Numele său, Peter Paul, se datorează faptului că s-a născut la o zi după sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel.  Prin opera sa, el a marcat întreaga pictură flamandă a secolelor XVI – XVII. A lăsat în urma sa peste 2000 de lucrări, dintre care multe cu tentă religioasă. Petrecându-şi cea mai mare parte a vieţii la Anvers, şi-a cumpărat în 1610 o proprietate pe care a construit o casă, la doi ani după ce se întorsese din Italia, casă pe care a mărit-o cu un atelier spaţios şi în care a pictat până la sfârşitul vieţii, în 1640. 


Astăzi, Casa Rubens, aflată pe strada Wapper 9-11, este un muzeu vizitat de zeci de mii de turişti, între care ne numărăm şi noi. Seniorii cu vârste de peste 60 de ani au intrarea gratuită (grija pentru cetăţenii de vârsta a treia este prezentă în majoritatea ţărilor europene), aşa că luăm bilete pentru restul grupului, alături de care primim şi o cărticică în care citim amănunte despre istoricul casei devenită muzeu în 1946 şi despre viaţa şi opera pictorului. Admirăm atelierul de creaţie, dormitorul cu un pat mic cu baldachin şi grădina, atât de prezentă în lucrările sale. 
Încântat de cele văzute, mă despart de grup şi o iau la pas, vreo doi kikometri, până în capătul bulevardului ce duce la Gara Centrală.  Bulevardul este flancat de magazine ale căror vitrine expun cu foarte mult bun gust confecţii şi încălţăminte pentru toate gusturile, adevărate tentanţii pentru sutele de turişti aflaţi în trecere. În drumul meu, mă opresc în faţa unui statui de peste 3 metri înălţime a unui alt mare pictor flamand, Anthonis van Dyck, născut aici în 1599 şi care şi-a făcut ucenicia în atelierul lui Rubens timp de patru ani (1616 – 1620). Îmi continui drumul admirând mai departe clădirea impresionantă a Operei Flamande, construită în 1907. Ajung, în sfârşit, la Gara Centrală, inaugurată în 1905, care are în faţa ei un splendid spaţiu verde şi a cărei cupolă, înaltă de 75 m, este vizibilă din depărtare. Faţada pare mai degrabă a unui palat, dar ceea ce mă lasă mut de admiraţie este interiorul, cu bogăţia sa de decoraţiuni interioare. 


Oboseala îşi spune cuvântul, aşa că mă aşez la terasa unei mici cafenele din zonă, după care mă reîntâlnesc cu grupul în faţa statuii lui Rubens. După ce facem obişnuita prezenţă, pornim agale de-a lungul unei străzi lăturalnice, până când ajungem în parcarea plină cu autocare. 
Privind la curgerea râului Schelde, martorul atâtor evenimente, îmi vine în minte un vechi proverb flamand, pe care l-am găsit într-un ghid despre Belgia şi Anvers: „Anversul îi datorează lui Dumnezeu râul Schelde şi lui Schelde toate celelalte”.
Alex. Blanck
În numărul viitor: Luxemburg – un stat mic, dar puternic

Spitalul SanConfind – dedicat sănătății tale

Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, cel mai mare spital privat prahovean,își va deschide în curând porțile, înfățișându-se lumii întregi – prin dotările sale ultraperformante, de ultimă generație, precum și prin calitatea profesională a personalului medicalangajat și dedicat –, ca un etalon al sistemului medical românesc. Un sistem medical dominat în mod covârșitor de unitățile spitalicești de stat, mereu subfinanțate sau finanțate cât să funcționeze pe linia de plutire, iar nu pe linia ascendentă a marilor realizări și modernizări. Un sistem medical politizat de aproape toți guvernanții României postdecembriste, care l-au căpușat fără milă înșurubând în fruntea ministerului de resort veritabili politruci, iar nu adevărați profesioniști (printre puținele excepții, actualul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu), guvernanți care au sifonat din fondurile pentru sănătatespre firmele clientelei de partid zeci de miliarde de lei. Un sistem care, de câteva decenii încoace, arată ca un imens deșert al risipei și al neputinței, presărat ici-colo cu câteva oaze ca niște izvoare de sănătate. O astfel de oază de sănătate este Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, un reper al balneologiei și al medicinei de recuperare cu ajutorul apei foarte sărate captate dintr-un vechi  izvor de la marginea comunei și al nămolului sapropelic de Techirghiol, adus și păstrat în condiții speciale care să-i conserve proprietățile terapeutice. Spitalul SanConfind va fi, nu peste multă vreme, inaugurat parțial, căci va fi dată în funcțiune, pentru început, doar „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală”, un mare aliat întru păstrarea sau cucerirea sănătățiipentru zeci de mii de locuitori ai zonei Câmpina, sute de mii de prahoveni și milioane de români. Urmează ca, până în 2016-2017, să fie dat în folosinţă întregul spital.

O idee generoasă
Ioan Simion, preşedintele SC Confind SRL, a avut ideea înfiinţării, în anul 2010, a celei mai importante societăţi medicale din judeţul nostru, SC Centrul Medical SanConfind SA, în care, potrivit legii, Confind SRL deţine 70% din acţiuni, restul acţionariatului revenind unor medici. La scurt timp de la înființarea acestei societăți medicale, conducerea companiei Confind a demarat proiectul construirii unui spital la standardele europene, cel mai mare spital privat din județul Prahova. Spitalul SanConfind va funcționa în fostul imobil al spitalului de la Poiana Câmpina (mulți ani, secție exterioară a Spitalului Municipal), dar nu va semăna deloc cu fostul spital, desființat în 2011. Acesta din urmă, cu cele două clădiri ale sale, a avut 7000 mp suprafaţă desfăşurată, pe când Spitalul SanConfind va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire, având în total o suprafaţă desfăşurată de circa 11.000 mp. Amprenta la sol a acestor clădiri va fi de circa 3000 mp, ceea ce va face ca întreaga curte a spitalului, în suprafaţă de peste 16.500 mp, să fie extrem de generoasă. Cu ajutorul unui proiect realizat de un cunoscut cabinet de arhitectură din Paris, vechiul imobil va cunoaște schimbări profunde, cu reamenajări și extinderi de mare anvergură. Ca structură de cazare, Spitalul SanConfind va avea 66 de paturi,  alocat după cum urmează: 36 de paturi cazare continuă adulți, 13 paturi cazare continuă pediatrie, 4 paturi cazare mame plus nou-născuți, 7 paturi cazare pentru spitalizarea de o zi, 5 paturi la ATI Bloc Operator, 1 pat ATI Bloc Nașteri. Vor exista, de asemenea, 2 săli de operații și se vor mai amenaja o sală de mici intervenții și o sală de gipsare. Spitalul SanConfind nu este prevăzut a avea și clinică, însă, în realitate, el face parte dintr-un centru medical complex care include un ambulatoriu de specialitate (policlinică), o farmacie, un hotel-restaurant cu trei stele pentru cazarea rudelor pacienților aflați în dificultate și care nu pot ajunge în unitate decât însoțiți, precum și alte unități anexe (laboratoare de cercetare, de analize medicale etc). 

Perla Coroanei – Baza de Tratament Balneologic și de Recuperare Medicală
Punctul forte al spitalului îl va reprezenta „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală”, o adevărată oază de sănătatate realizată la cele mai înalte standarde europene. Bazei i-au servit ca modele stațiuni celebre din Elveția, Austria, Germania și Italia. Pacienții beneficiază de tratamente complexe cu apă sărată captată de la un izvor din Poiana Câmpina(comuna a fost o stațiune balneară renumită, în urmă cu un secol), precum și cu nămol sapropilic adus de la Techirghiol în containere speciale și conservat astfel încât să nu-și piardă proprietățile terapeutice. Mineralizarea totală a apei sărate pe care o va folosi SanConfind este uriaşă: 321,8 g/l. Pe lângă clorura de sodiu (sare), apa conţine numeroase elemente binefăcătoare: sulfaţi, bicarbonaţi, calciu, magneziu, potasiu, brom, fier. Nu conţine substanţe organice (interzise), nu conţine nici bioxid de carbon sau hidrogen sulfurat. Pentru comparaţie, mineralizarea apelor folosite în câteva staţiuni balneare celebreare următoarele valori: Tuşnad – 17,8 g/l; Techirghiol – 80g/l; Lacul Sărat – 84 g/l; Sângeorgiu de Mureş – 135 g/l; Sovata – 40 - 250 g/l; Ocna Sibiului – 230 g/l; Ocna Şugatag – 289 g/l. Apa sărată de mare concentraţie, clorurată, sodică, hipertonă, împreună cu nămolul de Techirghiol, va fi folosită în multiple procese hidroterapeutice de recuperare: mers în contracurent (adâncimea apei fiind de 1,2 metri); gimnastică medicală în bazin de 9mx4m, cu adâncimea apei de 1,2 m; jeturi subacvale la diferite adâncimi, cu viteze şi presiuni reglabile; bazin pentru copii – cu adâncimea apei de 0,5 m; căzi cu apă sărată curată caldă; căzi cu apă sărată caldă şi nămol de Techirghiol. În plus, Baza va fi dotată şi cu căzi special concepute, cu apă dulce pentru “duş subacval”, cadă treflă, duş Vichy, saună umedă.  Apa sărată pe care o va utiliza SanConfind are o mineralizare totală de 320 g/l şi conţine: 192 g/l - clor (Cl+);  124 g/l - sodiu (Na+);  4 g/l - sulfaţi; 1,5 g/l - calciu (Ca2+). Folosirea nămolului terapeutic este benefică în tratarea multor afecţiuni. Oamenii au folosit nămolul încă din cele mai vechi timpuri. Egiptenii foloseau nămolul adus de Nilul revărsat. Romanii cunoşteau şi foloseau și ei nămolul ca agent terapeutic.Există într-adevăr mai multe procedee, mai multe feluri de împachetări cu nămol. Se fac băi de nămol în căzi cu apă sărată încălzită, la care se adaugă 10-12 kg de nămol. Concentraţia de nămol se poate modifica, funcţie de prescripţia medicului balneolog. Temperatura apei din cadă este de 37–44 oC. În cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare temperatura nu trebuie să depăşească 37 oC, iar pentru cei cu afecţiuni reumatice inflamatorii, temperatura va fi sub 36 oC. Durata băii este de 20 – 40 de minute. Baia este urmată de duş la 37 – 38 oC şi odihnă de circa o oră. O cură este formată din 12-15 băi zilnice. O altă procedură folosită este masajul cu nămolul întins pe suprafaţa corpului. Prin acţiunea de detoxifiere şi exfoliere, masajul cu nămol curăţă şi purifică pielea, redându-i luminozitatea şi catifelarea. Se recomandă pentru dureri de spate, artrită, osteoporoză, reumatism, relaxare. Împachetările cu nămol cald constau în aplicarea unui strat subţire de nămol cald (38 – 44 oC) pe o zonă sau pe întreg corpul, urmată de acoperirea corpului cu o pătură electrică pentru menţinerea temperaturii timp de 20-30 minute. Valoarea terapeutică rezultă din ameliorarea tulburărilor circulatorii şi trofice. În ţara noastră, utilizarea nămolului în scopuri terapeutice a început la Techirghiol, în a doua jumătate a secolului XIX.

Câmpina va avea, în sfârșit, un aparat RMN
Spitalul SanConfind va avea o secție de Radiologie și Imagistică medicală foarte modernă, dotată cu aparate ultraperformante, pentru realizarea unor investigații medicale deosebite: RMN - rezonanță magnetică, CT - tomografii computerizate, mamografii (ecografie mamară în cabinet dedicat), osteodensitometrii, RX - radiologie convențională.Foarte valoros și important este aparatul  RMN (rezonanță magnetică nucleară), unic în zona de nord a județului (un aparat asemănător se află numai la Ploiești).În cadrul spitalului va fi oferită o gamă largă de investigații tip RMN: cerebral, sistem osteoarticular, coloană vertebrală, abdomino-pelvian. Laboratorul de imagistică va funcționa la parterul spitalului, într-o zonă distinctă și izolată de restul circuitelor, iar RMN-ul va fi amplasat într-un spațiu special amenajat. În cadrul laboratorului vor fi furnizate servicii de imagistică și radiologie pentru toate grupele de vârstă, cu sau fără substanță de contrast, pentru toate segmentele anatomice: ecografie membre, abdomen, de organ, pelvis, vasculară, ecocardiografie, ecografie + Doppler color etc. Investigațiile se vor efectua fie în regim de decontare C.A.S., în limita fondurilor care vor fi alocate lunar și cu condiția prezentării documentelor prevăzute de normele contractuale, fie prin suportarea costurilor de către pacient.

Echipamente medicale de ultimă generaţie
Aparatura şi echipamentele medicale sunt de ultimă generaţie şi de cea mai bună calitate. Serviciul de sterilizare va fi dotat cu echipament de spălare/ dezinfectare automatizată a instrumentelor chirurgicale, aparat de curăţare cu ultrasunete, sterilizator cu abur.Serviciului de explorări funcţionale nu-i va lipsi aparatura endoscopică, ecografe specializate (Ecocardiograf, Eco Doppler, Eco Carotidian, Eco Abdomen -Sarcina, Eco Transvaginal, Ecograf Ocular), Aparat EKG, Aparatura EKG de efort, Spirometru, Oftalmoscop, Colposcop, Audiometru, Optotip, Campimetru, Negatoscoape, Aspiratoare mobile (ORL, Ginecologie, Chirurgie). Serviciul de Imagistică va avea, de asemenea, un Computer Tomograf, un Aparat Radiologie Multifuncţional Roentgen, un Ecograf Multifuncţional, RMN, Mamograf, Osteodensitometru.Sălile de operaţii vor fi dotate cu pulsoximetre, lampă scialitică pentru operaţii, electroencefalograf, pompă volumetrică, monitoare specifice, tourniquet pneumatic, sistem de infuzie, aspiratoare medicale, incălzitor fluide. Serviciul de Balneoterapie va fi dotat în sălile de tratamente cu echipament specific fiecărui tip de tratament (nămol, băi cu apă sărată/ dulce, împachetări cu nămol/ parafină, saună, masaj, echipamente de electroterapie, kinetoterapie).Sala Bazinelor va fi echipată cu trei tipuri de bazine de tratament: Bazin de mers contra curentului, Bazin mare pentru exerciţii generale, Bazin pentru copii.

Poiana Câmpina – stațiune balneară seculară
Poiana Câmpina a fost, acum peste un secol, o cunoscută staţiune balneară. Prin intermediul Spitalului SanConfind, comuna poate din nou să-și valorifice apele sale minerale cu proprietăţi curative deosebite. Ele au fost analizate pentru prima oară în anul 1900, atunci când s-a construit şi prima instalaţie de captare a apei sărate. Apa minerală de la Poiana, de mare concentraţie, clorurată, sodică, hipertonă, provine din izvoarele naturale situate în locul numit Măgura şi se foloseşte încă din 1907. Din monografia comunei scrisă de profesorul Ion Cosmoiu, ca şi din alte documente ale vremii, putem citi despre importanţa şi bunele aprecieri de care se bucurau aceste băi minerale sărate. Băile au funcţionat în fostul local al Primăriei Poiana Câmpina până în anul 1908. Din 1908, poienarul Moise Popescu le amenajează pe proprietatea sa. La vremea aceea, ele erau dotate cu un bazin special din beton, cabine şi un punct sanitar pentru administrarea băilor calde la cadă. Exista, de asemenea, o clădire de locuit cu restaurant. Sigur că, pentru acele timpuri, dotările erau rezonabile, iar termenii arhaici în care erau descrise ele în prospectul Staţiunii balneoclimaterice Poiana Câmpina, proprietatea Ion şi Sebastian Popescu, văzut şi aprobat de Oficiul de Cură şi Turism, au şi astăzi un farmec şi o atractivitate aparte. În documentul amintit putem citi că “băile sunt aşezate într-o grădină frumoasă, cu pomi fructiferi şi fâneţe. Pentru băile calde sunt 12 cabine clasa I, cu căzi din beton mozaicat, şi 2 camere de sudaţie (de transpiraţie – n.red.). Mai sunt 12 cabine clasa a II-a, cu căzi de lemn, curat întreţinute, toate prevăzute cu ceasuri de nisip, termometre de baie şi rufăria necesară. La fiecare cabină se află instalaţie de apă sărată - rece şi caldă. Apa sărată se aduce prin ţevi de la izvor, fiind igienic captată şi acoperită. Băile reci se fac în 2 bazine-ştranduri, unul pentru adulţi, cu capacitate de 42 de vagoane, şi altul pentru copii, cu o capacitate de 8 vagoane.”

În curând, Poiana Câmpina va redeveni faimoasa staţiune balneoclimaterică de acum un veac, concurând puternic nu doar Telega şi Slănic Prahova, ci şi toate staţiunile balneare din România. Proiectul celui mai mare şi mai bun spital privat prahovean reprezintă o mare provocare pentru conducerea SC Centrul Medical SanConfind. Prin investiţiile de multe milioane de euro, prin managementul de calitate de care beneficiază unitatea, cu multă aplecare asupra grijii faţă de pacienţi, Spitalul SanConfind va cunoaște o așa mare recunoaştere şi reputaţie, încât este foarte probabil ca proiectul SanConfind, după implementarea sa în totalitate, să genereze un turism medical care să depășească granițele țării. Nemaivorbind de faptul că selecţiile de personal pline de rigoare germană vor avea ca finalitate angajarea unui personal medical înalt calificat şi profund dedicat actului medical, văzut în cea mai nobilă accepţiune a sa. Adică aşa cum l-a văzut şi Hipocrate, părintele medicinii, acum 2500 de ani, atunci când a formulat preceptul fundamental al celebrului său jurământ: îngrijirea atentă a bolnavilor spre folosul lor, după puterile şi priceperea personalului medical, fără răutate şi nedreptate, cu practicarea meşteşugului vindecării bolnavilor în nevinovăţenie şi curăţenie.