02 decembrie 2014

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

O familie are nevoie de ajutor pentru a-şi lua copiii acasă

„Ne vrem copiii acasă!” - aceasta este dorinţa unei familii care locuieşte în Poiana Câmpina, o familie al cărei destin este format parcă din cadre neterminate şi haotic rânduite. 
Cu ani în urmă, într-un moment deloc întâmplător, lua naştere o poveste de dragoste. O poveste de dragoste între Daniela şi Marian. În vieţile lor strivite de sărăcie şi neşansă şi-a făcut loc iubirea, care dăinuie şi în ziua de astăzi şi este cea care îi ţine uniţi şi care le dă puterea de a spera la un viitor mai luminos.
Ambii provin din familii în care cuvântul afecţiune a fost aruncat într-un colţ uitat, asemeni unui lucru de care nu ai nevoie. Fără ajutor, fără susţinere morală, cei doi tineri au fost nevoiţi de soartă să se descurce cum au putut.  


Marian a plecat de acasă de la 14 ani. Neînţelegerile cu mama vitregă, cea de-a treia soţie a tatălui, l-au determinat să ia această decizie. A lucrat în piaţă cu ţăranii până când a fost chemat să-şi exercite stagiul militar. Întors din armată, Marian a plecat la Bucureşti unde s-a pregătit şi s-a calificat în meseria de zugrav. În capitală, Marian a lucrat şase ani pentru o familie de intelectuali, nişte oameni înstăriţi şi bine poziţionaţi în societate. Văzându-l un băiat muncitor şi serios – avea doar 21 de ani – familia l-a îndrăgit atât de mult încât a dorit să-l înfieze. Era o şansă extraordinară pentru el, însă familia nu a fost de acord, Marian fiind obligat să trăiască în continuare cu nesiguranţa zilei de mâine. 
Daniela nu este singură la părinţi. Mai are o soră şi cinci fraţi. Traiul alături de familia sa a fost presărat şi cu bune şi cu rele. Au existat neînţelegeri, certuri, dar au fost şi clipe paşnice. Ca multe tinere care provin din familii numeroase şi cu o situaţie materială precară, Daniela nu a primit o educaţie corespunzătoare şi a rămas însărcinată. După ce a născut, mama s-a oferit să-i crească copilul, un băieţel care are acum zece ani şi care învaţă foarte bine. 
După o perioadă de singurătate avea să  îl întâlnească pe Marian. Fiind împreună, cei doi au simţit cum zilele capătă culoare, chiar dacă neajunsurile se ţineau lanţ. În urmă cu cinci ani a venit pe lume primul lor copil, un băiat. Bucuria a fost enormă, dar de scurtă durată. Mama Danielei însă nu a acceptat ca fata ei să vină acasă cu încă un copil şi a convins-o să-l dea în grija statului. A fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, micuţul ajungând în grija unor asistenţi maternali, în oraşul Vălenii de Munte, unde se află şi în prezent. Când s-a născut primul lor copil, Daniela şi Marian nu locuiau împreună pentru că nu îşi permiteau să plătească o chirie.
Au urmat alţi doi copii, o fetiţă, care a împlinit de curând şase ani şi un băiat, acum în vârstă de 8 ani. Au făcut toate eforturile ca să-i crească şi să le ofere un trai decent, însă greutăţile i-au dominat şi, cu sufletele pline de durere, au hotărât să-i dea în grija statului şi pe aceştia, pentru a putea fi îngrijiţi cum se cuvine.   
În lupta pentru supravieţuire, Marian a lucrat la diverse firme de construcţii, a fost angajat cu carte de muncă, dar cum în sezonul rece, în acest domeniu activitatea este scăzută, bărbatul a rămas de fiecare dată fără un loc de muncă stabil. Lucrul cu ziua nu l-a refuzat însă niciodată. „Nu sunt scarandiv, bani să iasă!” spune el. Orice a găsit de muncă, pentru el şi soţia lui a fost şi este în continuare o binecuvântare. 
Au locuit pe unde au putut. „Acasă” pentru ei a însemnat o „baracă de beton” sau un garaj aflat în curtea casei tatălui lui Marian. „Aveam o prelată în faţă. Dacă mă aplecam, vedeam şoseaua”, povesteşte Daniela. O iarnă au locuit la o familie, în spatele gării din Poiana Câmpina. 


În 2012, Daniela a depus la Primăria Câmpina o cerere pentru locuinţă, dar fără vrreun rezultat. A doua cerere a fost depusă acum câteva luni, dar tot fără succes. Marian şi-a încercat norocul la Primăria din Poiana Câmpina. Aici, viceprimarul Sergiu Constanda, cu aprobarea primarului Alin Moldoveanu, a răspuns afirmativ cererii şi le-a oferit o cameră în incinta vechii şcoli din comună. Muncitor şi priceput din fire, Marian a reparat toată instalaţia electrică şi de apă din şcoală, a amenajat wc-ul şi a construit o sobă în camera în care locuiesc, sobă pe care Daniela o foloseşte şi pentru gătit. Nu au chiuvetă, nu au duş, iar apa o cară cu găleţile din şcoală. Dulapul pentru haine lipseşte, acestea fiind depozitate în saci, într-o debara din exteriorul camerei, ferecată cu lacăt. În momentul în care păşeşti în cameră, ai impresia că podeaua îţi fuge de sub picioare. Aceasta era susţinută de nişte bârne, camera fiind poziţionată deasupra beciului, care au fost însă furate. Ferestrele nu sunt etanşe, însă pentru a se proteja, le-au acoperit cu folii din plastic.  Marian ar putea să rezolve toate aceste probleme, însă nu are banii necesari pentru achiziţionarea materialelor. Întrebat fiind de ce nu apelează la ajutorul autorităţilor locale, acesta a răspuns: „Cum, îmi dă omul un deget şi eu să-i iau toată mâna?! Nu este posibil aşa ceva!” Din acest răspuns se poate schiţa uşor caracterul acestui om.
Între timp, în familie a apărut un nou membru, Edi, o dulceaţă de băiat de numai 10 luni, pe care îl îngrijesc cu toată dragostea. Daniela şi Marian îşi vor însă acasă toţi copiii, pe care îi vizitează ori de câte ori au bani pentru a ajunge la Vălenii de Munte. Pe o măsuţă aşezată într-un colţ al camerei sunt puse, precum nişte icoane, fotografiile celor trei copilaşi cu chipuri angelice. Dorul pentru cei mici o face pe mamă să plângă, iar pe tată să nu-şi mai găsească cuvintele. Sunt nişte părinţi disperaţi, incompleţi şi derutaţi. „Nu avem nici un ajutor, din nicio parte”, spune Marian. Trăiesc doar din alocaţia copilului, de 200 de lei şi din ce mai câştigă Marian la lucrul cu ziua. Daniela este casnică şi nu are nicio calificare. A mai luat ceva bănuţi săpând sau cărând fier vechi. 
Povestea acestei familii face parte din cartea de poveşti cu „etichetă”. Este clasică şi tipică pentru România zilelor noastre. Dar nu este de ignorat, cu atât mai mult cu cât am intrat în luna cadourilor, luna care aprinde flacăra bunătăţii în sufletele oamenilor mai mult decât în oricare altă perioadă a anului.
Daniela îşi doreşte o locuinţă, Marian îşi doreşte un loc de muncă stabil iar ei, împreună, îşi doresc copiii acasă. Dacă primele două visuri s-ar  îndeplini, atunci ar fi posibil şi cel de-al treilea,  cel mai important pentru ei.
Andreea Ştefan

Editorial. MAREA BUIMĂCEALĂ…

Rezultatul alegerilor a aruncat societatea românească într-o simpatică derută. „Științificii” (politologi, analiști, sociologi, ziariști) spun simplu: „inexplicabil”, „miracol”!  Instrumentele lor de analiză nu pot explica răsturnarea radicală a rezultatelor dintre cele două tururi. În al doilea rînd, a apărut puzderia de „știutori” care se pricep toți la ce trebuie să facă Iohannis în primele zile de mandat. Ce țări să viziteze, pe cine să numească într-o funcție sau alta, ce măsuri economice să ia etc etc. Citim o avalanșă de „scrisori descrise”, fenomen necunoscut la precedentele elecțiuni, în care i se explică încă ne-instalatului președinte ce are de făcut pentru diverse segmente sociale. Și, în al treilea rînd, au apărut în forță zvonerii și reparatorii. Primii lansează subiecte fantasmagorice despre intențiile lui Iohannis, pe care tot ei le dezbat la nesfîrșit în emisiunile de seară, creînd efectul de realitate, zvonurile se întipăresc în mintea privitorului ca realități. La niciunul dintre președinții precedenți nu s-a discutat, de exemplu, cine sunt consilierii, înainte ca ei să fie măcar bănuiți. Mai interesanți sunt „reparatorii”, cei care vor să repereze onoarea pierdută a PSD-ului și a dlui. Ponta. Am scris un volum întreg aproape (Circumstanțiale, texte apărute tot în acest colț de pagină) în care unul dintre lait-motive este că PSD-ul nu se poate reforma. Se poate doar desființa, spre sănătatea societății întregi. Infirmierii politici din presă și idioții utili din societatea civilă se dau de ceasul morții să descopere un substrat „curat”, necorupt, al  PSD-ului sau calitățile de tînăr plin de perspective ale dlui. Ponta. Argumentul lor aparent forte este că avem nevoie de o stîngă. Aș fi de acord, dacă PSD ar avea cea mai mică legătură cu stînga, dimpotrivă, baronimea arogantă, incompetentă și coruptă a distrus pe termen lung însăși credibilitatea ideii de stînga în România. 


Paradoxal, de data asta dl. Iliescu are perfectă dreptate, în vehementa sa scrisoare deschisă: nu din cauza comunismului său a pierdut cuplul Ponta-Dragnea alegerile, ci exact din cauza aroganței și minciunii în care s-au înecat finalmente. Și, afirmînd că Dragnea și-a subordonat partidul prin interpuși, îi repede lui Ponta un upercut cum n-a primit multe în (prea) lunga sa carieră politică. Mi-e teamă că, dacă Iliescu ar fi candidat, ar fi cîștigat și de data asta destul de lejer. Asta ca să nu ne îmbătăm cu apa rece a unui electorat care, brusc, s-a maturizat democratic. Eu nu cred… A fost doar unul dintre acele fenomene de mase pe care științele sociale nu le pot anticipa, ci doar explica a posteriori. Societatea civilă ar avea de lucru întru consolidarea acestei direcții, altfel vom bălti în continuare. Schimbarea modelului de reușită socială și politică, o mare curățenie făcută nu numai în rămășițele PSD-ului, ci și  ale inutil triumfătoarei opoziții liberale, ba chiar și prin rîndurile „făcătorilor de opinie” ar fi un bun început de eră nouă. Cînd s-a dat deoparte un colț din covorul marelui partid pe care-l iubește tot poporul și s-a văzut toată mizeria adunată dedesubt, ar trebui să ne îngrozim. Nu să încercăm cu toate puterile să punem colțul ridicat la loc, cei doi președinți au reacționat impecabil la provocări. Greul începe…

P.S. Din fericire, se pare că voi scăpa în curînd de povara acestor PS-uri, zilele dlui. Ponta în fruntea guvernului său de prădători par numărate. Ce facem însă cu „băieții de familie bună” care nu mai pridideau să-i aducă osanale lui Victor Ponta? Prea mulți. Un neam neașezat, cum ziceau clasicii…

Christian CRĂCIUN

Românii n-au rămas indiferenţi la drama tinerei din Bobolia

Preluat de presa judeţeană şi centrală, cazul prezentat în numărul de săptămâna trecută al ziarului nostru nu a rămas fără urmări. 
Drama tinerei Ioana, din Bobolia, chemată în Germania de “prietena” sa pentru a munci, dar  obligată în schimb să practice prostituţia, bătută cu bestialitate şi aflată de 8 luni singură pe un pat de spital, nu i-a lăsat indiferenţi pe semenii noştri din ţară, dar şi din străinătate. Reacţii, telefoane şi mesaje au început să sosească imediat după publicarea materialului, toate având un singur scop şi anume acela de a o ajuta pe Ioana şi pe familia sa. 


Iată doar câteva mesaje primite la redacţie:
“Tocmai am terminat de citit articolul referitor la cazul nefericit din Bobolia ai as vrea sa va intreb daca cumva mama ei v-a lasat si conturile bancare. As dori sa donez dar nu ma aflu in tara sunt plecata si astfel un transfer via internet ar fi rapid si usor de facut”;
“Sunt o simplă persoană din Diaspora, din Austria şi întâmplător mi-a parvenit pe pagina unde sunt admin, postarea ştirii dumneavoastră. Făcând cunoscută povestea acestui copil, mulţi dintre românii care sunt în Germania vor să îi vină în ajutor”;
“Nu mai contează acum cine şi cum, important e să o ajutăm atât pe ea cât şi pe acel îngeraş mic... Le ofer casa mea unde să găzduiască cât au nevoie şi cât pot financiar... “ 
Drama Ioanei Condea nu a fost trecută cu vederea nici de presa germană, care a relatat pe larg tragedia prin care a trecut aceasta şi a făcut apel la comunitate pentru a o ajuta. 
Andreea Ştefan

110 ani de învăţământ tehnic petrolier

Vineri, 5 decembrie, de la ora 11.00, în amfiteatrul Colegiului Constantin Istrati din oraşul nostru se vor celebra 110 ani de învăţământ petrolier în România. "La 1 decembrie 1904, la Câmpina s-a deschis prima Şcoală de Maiştri Sondori din ţară, iar noi suntem ultimii mohicani din domeniu", ne-a declarat prof. dr. Nicolae Geantă, care împreună cu directorul Colegiului, Ioan Necula şi istoricul Gheorghe Stanciu, va lansa pe 5 decembrie o nouă carte: "Repere ale învăţământului de petrol din Câmpina. 1904-2014". 


La manifestarea la care sunt invitaţi foşti profesori ai colegiului, profesorii de geografie de pe Valea Prahovei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor susţine prelegeri monografiştii locali Alin Ciupală şi Şerban Băleanu. Sunt aşteptaţi atât prorectorul Silviu Neguţ, cât şi directorul bibliotecii ASE Marius Cristian Neacşu. 

Lecţie japoneză de succes

Miercuri, 26 noiembrie, la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” a avut loc un eveniment inedit în istoria şcolară a localităţii: o întâlnire româno-japoneză. În amfiteatrul colegiului, peste 50 de elevi  au avut oportunitatea întâlnirii cu un grup de trei japonezi: Ishikawa, Hara şi Boro, invitaţi speciali ai prof. dr. Nicolae Geantă, promotorul activităţii.


Ischikawa, pastor şi profesor în Kyoto dar şi la Viena, a vorbit publicului prin translatorul Daniel Mereuţă, despre alfabetul japonez, cultura, economia şi problemele sociale ale ţării soarelui răsare, Hara a cântat un imn tradiţional din regiunea Kyoto, iar Boro, care este student la drept în Tokyo, a avut un mic moment artistic specific culturii japoneze. 
"Care este cheia succesului Japoniei de a reuşit să ajungă dintr-o ţară feudală în anii 1860 la ichiban (prima în lume) în numai 100 de ani?" - a întrebat profesorul Geantă. "Munca de calitate" - a precizat Ishikawa, care spune că japonezii nu fac nimic de cârpeală. Profesorul japonez a subliniat că în timp ce japonezii repară lucrurile stricate cu meticulozitate, românii le aruncă la gunoi şi cumpără altele.
La finalul întâlnirii, directorul Colegiului, prof. Ioan Necula, a înmânat niponilor un album cu imagini din Câmpina modernă.  

Călin Tiu, un medic fără frontiere

Un medic pe sufletul multor oameni, un om care ştie să dăruiască zâmbete, o mândrie pentru noi, câmpinenii, dar şi pentru România: doctorul Călin Tiu, chirurg, manager, preşedinte, director şi nu doar atât. Pasiunea şi permanenta preocupare dovedesc profilul unui profesionist. Este cel care susţine standardele ştiinţifice, care promovează cercetarea, care creează noi cunoştinţe şi se asigură de utilizarea corespunzătoare a acestora. Este cel care susţine o educaţie medicală continuă. Este chirurgul care se dedică 100% profesiei, ştiind că, în felul acesta, va putea ajuta tot mai mulţi pacienţi.

- Pe lângă activitatea de manager al Spitalului Municipal Câmpina şi, bineînţeles, de medic chirurg, sunteţi implicat în mai mute proiecte medicale de cercetare. Care sunt acestea şi ce obiective au?
- Aceste proiecte sunt derulate prin Fundaţia Medis. Poziţia mea în toate trei este de coordonator de pachet de lucru. Primul proiect se numeşte FUSIMO, grupează 11 parteneri europeni. Unii din zona academică, Universităţile din Dundee şi Geneva, institute de cercetare precum Fraunhofer din Germania sau SINTEF din Norvegia, precum şi parteneri din industrie, General Electric. Bugetul alocat de Comisia Europeană a fost de 4,5 milioane euro pentru trei ani, obiectivul proiectului constând în adaptarea actualei tehnici de ablaţie a tumorilor cu fascicule de ultrasunete de înaltă frecvenţă pentru organe în mişcare. În stadiul actual de dezvoltare tehnologică, aceste tipuri de dispozitive pot fi utilizate doar pentru organe fixe (uter, prostată, creier, os), dar nu şi pentru formaţiuni aflate în organe precum ficatul care deplasează în inspir până la 14 cm. Proiectul tocmai s-a încheiat cu succes, fiind rezolvate aspectele tehnice, urmează să continue pentru încă cinci ani sub numele de Transfusion, perioadă în care se vor efectua studii pe mulaje, animale şi voluntari urmând ca, ulterior, să fie introdus în practica medicală curentă.
Începând din ianuarie anul curent, Fundaţia Medis este parte în proiectul KTS, proiect cu un consorţiu format dintr-un important centru de cercetare în chirurgie din Caceres, Spania, Institutul Politehnic din Madrid, un institut pedagogic din Leipzig, Facultatea de Medicină din Budapesta şi un centru profilat pe jocuri electronice din Atena. Alături de aceşti parteneri, Fundaţia Medis lucrează la realizarea unor aplicaţii pentru iPhone şi tabletă, de tip jocuri inteligente ce constau în operaţii chirurgicale laparoscopice. Obiectul proiectului este de a avea în acest fel nişte instrumente de pregătire pentru studenţi şi nu numai, mai ieftine şi mai facile, ca stagiu iniţial de formare a deprinderilor şi cunoştinţelor viitorilor chirurgi. În aceste zile, Fundaţia Medis a editat şi un calendar de perete menit să promoveze proiectul KTS şi câte o sută de exemplare au ajuns deja la partenerii noştri pentru a folosi ca instrument de diseminare în ţările respective. Ideea editării acestor calendare s-a bucurat de aprecierea colegilor din KTS iar forma grafică obţinută a atras, de asemenea, aprecieri. 
Un al treilea proiect ambiţios va fi demarat în luna ianuarie 2015. În 20-21 ianuarie, la Leipzig, va avea loc prima întâlnire de lucru a noului consorţiu. Proiectul se numeşte SurgISTT şi îşi propune să realizeze în doi ani o curriculă de referinţă pentru centrele de pregătire în chirurgia laparoscopică din Europa. În vederea unei eficiente abordări a acestui deziderat foarte ambiţios, Fundaţia Medis va acţiona într-un parteneriat local împreună cu Centrul de Pregătire în Chirurgie Laparoscopică de la Spitalul Ponderas din Bucureşti, centru din care fac parte ca expert trainer.


- Aţi dezvoltat şi dezvoltaţi în continuare o activitate intensă în societăţile medicale din străinătate. În ce constă aceasta? 
- Începând din august a acestui an fac parte din comisia tehnologică a Societăţii Europene de Chirurgie (EAES). Prezenţa mea în bordul societăţii europene este importantă în acest moment în care România pregăteşte organizarea următorului Congres European de Chirurgie, în iunie 2015 la Bucureşti, la Palatul Parlamentului. În acest sens, în 30 ianuarie 2015 comisia de tehnologie organizează o întâlnire la Roma care are atât scop de comunicare în zona progreselor tehnologice în chirurgie, cât şi rol administrativ în organizarea Congresului de la Bucureşti. Este o onoare cu totul deosebită pentru mine ca anul viitor să fiu preşedintele acestei consfătuiri de la Roma, a EAES. Din perspectiva noastră ca gazde suntem interesaţi să promovăm viitorul Congres cu precădere în spaţiul Sud-Est european şi să propunem speakeri din România şi ţările învecinate pentru lucrările Congresului. În acest sens, deja am obţinut acordul conducerii Societăţii de a oferi taxe de participare reduse pentru Europa de Sud-Est, facilitând în acest fel accesul colegilor noştri la informaţie.
De trei ani fac parte din bordul Societăţii Americane de Chirurgie Laparoscopică (SLS) în poziţia de consilier al preşedintelui SLS, poziţie din care am reuşit să obţin afilierea Societăţii Române de Chirurgie Endoscopică (ARCE) la cea americană şi, totodată, am putut organiza diferite programe comune în zona de comunicare. 
Pe 11 februarie 2015 sunt invitat de onoare ca vorbitor în sesiunea festivă de deschidere a Summitului Euro-American de Chirurgie Minim Invazivă pe care SLS îl organizează din doi în doi ani în Orlando. Subiectul pe care îl pregătesc pentru acest moment extrem de vizibil este legat de dezvoltarea tehnicilor chirurgicale minim invazive în Sud-Estul Europei cu sublinierea importanţei organizării Congresului European la Bucureşti. De asemenea, sunt în mod constant activ în alte două societăţi medicale, una este SMIT (www.smit.de), societate internaţională dedicată dezvoltării tehnicilor de terapie minim invazivă. Ca fost preşedinte al acestei societăţi, în 2009, am rămas strâns legat de acest grup şi am continuat să activez în comitetul director. Recent am organizat o sesiune în cadrul Congresului SMIT de la Shanghai în care am dezbătut aspecte legate de aplicaţii noninvazive precum terapia cu ultrasunete de înaltă frecvenţă, experienţa mea venind exact din proiectul FUSIMO, pe care l-am menţionat anterior. Pentru ediţia următoare, care se va desfăşura la Brno, în Cehia, mi-am asumat construcţia unei sesiuni dedicată obţinerii de valoare din activitatea de cercetare, subiect extrem de actual şi în care, de asemenea, am acumulat o experienţă internaţională intensă şi recentă.
Tot în septembrie viitor, dar la Berlin, sunt invitat în comitetul de organizare al NESA (www.nesadays.org). Cu NESA am avut colaborări extrem de fructuoase, participând în trecut la conferinţele lor din Napoli, Atena şi Palma de Mallorca şi am beneficiat de un susţinut aport ştiinţific al NESA în organizarea Congresului SMIT de la Sinaia, 2009. La Berlin voi vorbi despre rezultatele care până atunci vor trebui să apară în proiectul KTS, dedicat pregătirii chirurgicale prin jocuri pe tabletă.
- Cum se prezintă zona de activitate în plan intern?
- În plan intern principalele mele satisfacţii sunt legate de prezenţa în bordul Societăţii Române de Chirurgie Endoscopică (ARCE). Până în urmă cu un an am activat ca şef al comisiei de relaţii internaţionale al ARCE şi din această poziţie am contribuit la succesul demersurilor de organizare a Congresului European la Bucureşti în 2015. O astfel de organizare presupune un proces consumator de timp şi energie, iar iniţierea lui a avut loc în 2010 şi a necesitat, în repetate întâlniri, discuţii cu conducerea Societăţii Europene. Din noiembrie trecut am fost ales trezorier al ARCE şi atribuţiile în acest sens au devenit şi mai largi în zona de activitate a Fundaţiei Medis. 
Ca furnizor de educaţie medicală continuă am  organizat evenimente de pregătire medicală, acreditate de către Colegiul Naţional al Medicilor. Recent a avut loc la Sinaia simpozionul „Zilele medicale prahovene” în care am fost co-organizator. Cu câteva zile în urmă, am organizat la Braşov un curs de termografie medicală, ocazie cu care a avut loc şi adunarea generală anuală a membrilor Societăţii Române de Termografie (www.srt.ro). Cu acest prilej s-a definit programul de cercetare în domeniul termografic pentru viitor şi s-a decis mutarea sediului social al SRT, din Câmpina la Bucureşti. Încă de la înfiinţare, în urmă cu 12 ani, SRT a fost găzduită de către Fundaţia Medis.
Următoarea întâlnire medicală pe care o organizăm, bate la uşă. Vineri, pe 5 decembrie, la ora 14.00, va avea loc la Casa Tineretului din Câmpina, simpozionul „Prevenţie şi terapie în recuperarea medicală” coordonat de către doamna profesor Adriana Sarah Nica de la Institutul Naţional de Recuperare Medicală din Bucureşti. În cadrul acestui eveniment se va acorda şi premiul Fundaţiei Medis pentru anul 2014, premiu menit să reliefeze valoarea de simbol a celor care nu obosesc să ofere alinare semenilor lor aflaţi în suferinţă. Îmi face o mare bucurie să pot anunţa, prin intermediul ziarului dumneavoastră, că anul acesta, premiul oferit de către Fundaţia Medis se îndreaptă către minunaţii pictori, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici Câmpina, coordonaţi de Amalia Suruceanu, cei care în această toamnă au muncit zile în şir pentru a le oferi pacienţilor Spitalului Municipal Câmpina, copii şi adulţi deopotrivă, o lume minunată de culoare şi visare. Simpozionul va fi urmat de Balul Halatelor Albe, ajuns la a XII-a ediţie, la pachet cu balul celor mici, ajuns şi el la ediţia a III-a. Sunt sigur că invitaţii noştri se vor bucura pe ringul de dans, pentru că acolo, special pentru ei, va veni formaţia Alesis.
Andreea Ştefan

Şcoala Gimnazială „Ion Câmpineanu”: 151 de ani de existenţă şi primul simpozion despre învăţământul contemporan

Prin băncile Şcolii Gimnaziale „Ion Câmpineanu” au trecut multe generaţii. Amintiri, răsplată, emoţii, performanţe sunt adunate în cei 151 de ani de la înfiinţare. La început s-a numit Şcoala de băieţi nr. 1, iar din 1998 poartă numele de „Ion Câmpineanu”. La ceas aniversar, mai exact luni, 24 noiembrie, şcoala a îmbrăcat straie de sărbătoare. 
Elevi, cadre didactice şi reprezentanţi ai administraţiei locale au fost martorii evenimentului. Cei 151 de ani au fost celebraţi prin dezvelirea bustului lui Ion Câmpineanu, primul guvernator al Băncii Naţionale a României, în perioada 1880-1882, ministru de Justiţie, Finanţe şi Externe, dar şi primar al Bucureştiului. „Impresionat de personalitatea lui in Câmpineanu am realizat acest bust pentru a rămâne în conştiinţa urmaşilor” - a mărturisit strălucitul sculptor al lucrării ce-i poartă semnătura, Gabriel Sitaru.  


Momentul dedicat cinstirii memoriei marelui om politic şi de cultură a fost onorat de către fosta profesoară de istorie Victoria Vâlcu, cea care a făcut demersurile pentru achiziţionarea acestei sculpturi. „În 2013 şcoala a împlinit 150 de ani. M-am gândit că este de datoria mea ca profesor de istorie, care a activat aici aproape 25 de ani, să scriu despre această instituţie de învăţământ. Din nefericire, am suferit o intervenţie chirurgicală şi nu am mai putut scrie. Atunci am redescoperit că pot face ceva prin achiziţionarea bustului lui Ion Câmpineanu, realizat de sculptorul Sitaru. Demersurile nu au fost uşoare şi timp de un an am implicat filiala Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, iar din punct de vedere material, iniţiativa a fost privată, a unor foşti elevi olimpici ai şcolii (Gina Croitoru, Cătălina Moisescu, Costin Ghinea, Tiberiu Bucur, Adriana Vâlcu Lisman, Bogdan Florin Vâlcu). În felul acesta, se poate spune că şcoala are într-adevăr un mentor de seamă, personalitatea care a marcat dezvoltarea naţiunii moderne române, a statului modern român. Consider că în felul acesta mi-am îndeplinit o datorie sufletească faţă de locul în care mi-am desfăşurat cea mai mare parte a activităţii profesionale. Urez şcolii La mulţi şi bogaţi ani în succese deosebite!” - a spus Victoria Vâlcu.
În paralel cu aniversarea a avut loc prima ediţie a simpozionului naţional „Interdisciplinaritate, transdisciplinaritate şi pluridisciplinaritate în învăţământul contemporan”, simpozion organizat de către Şcoala Gimnazială „Ion Câmpineanu” în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Casa Corpului Didactic Prahova, Alianţa Franceză Ploieşti şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Prahova. „Au fost cadre didactice, peste 280, care au trimis materiale pentru acest simpozion. Este un simpozion naţional, la prima ediţie, pe care dorim să-l continuăm. O astfel de manifestare este destul de importantă pentru cadrele didactice care vor duce mai departe activităţile înaintaşilor. Elevii, în paralel cu simpozionul, au realizat şi acţiuni pe clase pe tema zilei, cât şi alte acţiuni care li s-au părut lor mai importante” - ne-a declarat directorul Şcolii Gimnaziale „Ion Câmpineanu”, Aura Văsii. 
Din program nu au lipsit momentele artistice. Dans modern, muzică, poezie, dar şi o suită de dansuri populare susţinută de Ansamblul Folcloric “Ciobănaşul” coordonat de doamna profesor Maria Câmpeanu.

Andreea Ştefan

”Un glob pictăm, o inimă salvăm”

Sub această deviză, sâmbătă, 29 noiembrie, Asociația Pro Câmpina în colaborare cu Tinmar, a organizat o acţiune care a avut ca scop strângerea de fonduri care vor fi donate unui copil în vârstă de 4 ani, Andrei-Alexandru Munteanu, din Constanţa, care s-a născut cu o malformaţie congenitală cardiacă şi care urmează să fie operat pe cord la Spitalul Monza. 


Astfel, câmpinenii au fost invitaţi la Librăria Diverta împreună cu copiii lor pentru a confecționa globulețe din hârtie și din becuri reciclate care, până la vânzare, se vor găsi expuse aici.
"O parte din aceste globuri, simbolic, vor fi trimise sponsorului Tinmar, care le plăteşte cu costul facturii emise de unitatea medicală unde este internat copilul, restul vor fi expuse la Târgul de Crăciun organizat săptămâna viitoare la Școala Centrală. Banii care se vor strânge vor intra în fondurile asociaţiei, pentru alte acte de binefacere pe care Asociaţia Pro Câmpina şi Clubul Femina le au în vedere" - ne-a declarat Irinel Dumitraşcu, preşedinta asociaţiei. 

Călător prin lume

Roma – Cetatea Eternă (2)

În numărul trecut v-am lăsat în faţa Colosseumului. Azi ne întâlnim din nou pentru a merge împreună spre Forul (Forumul) lui Traian.
Datorită expansiunii politice şi economice a Romei, Forul Roman era insuficient şi aşa s-au născut Forurile Imperiale, în afara vechiului Forum Roman. Cezar a fost primul, urmat de Augustus, Vespasian, Nerva şi Traian. 

Mergem pe largul bulevard Via dei Fori Imperiale ce duce spre Piaţa Veneţia, admirăm pe nişte panouri hărţi cu teritoriile cucerite de romani, iar pe una din ele găsim şi Dacia noastră. Trecem pe lângă Forul lui Cezar şi ne oprim în faţa celui mai bine păstrat Forum, cel al lui Traian, construit de Apolodor din Damasc între 107 - 113, cel care a construit şi podul de la Drobeta Turnu Severin. Acesta a fost şi ultimul Forum Imperial construit. Lângă Bazilica Ulpia se înalţă Columna lui Traian, dedicată victoriilor sale împotriva dacilor. Columna de 40 m înălţime spune, în 25 de blocuri de marmură şi basoreliefuri, cu 2500 de personaje, toate în spirală, povestea faptelor eroice ale Împăratului în războaiele din 101 - 103 şi 107 - 108. În postamentul coloanei a fost adăpostită o urnă cu cenuşa lui Traian şi a soţiei sale, Plotina. În vârf, iniţial a fost statuia lui Traian, dar în 1587, Papa Sixt al V-lea a înlocuit-o cu statuia Sf. Petru. Întregul Forum a fost finalizat sub domnia Împăratului Hadrian. Undeva, în partea din spate a Forumului, se aflau Pieţele lui Traian, un complex comercial pe trei nivele, cu peste 150 de magazine (strămoşul mall-urilor de astăzi), complex socotit una din minunile acelor vremuri. Mândri că cel mai frumos forum vorbeşte şi de istoria noastră, traversăm piaţa ce ne desparte de un splendid monument alb - Monumentul primului rege al Italiei, Victor Emanuel al II-lea. 

Altare De La Patria
Monumentul a fost proiectat de Giuseppe Sacconi pentru a comemora unificarea Italiei şi a glorifica valorile militare şi patriotice care au făurit Italia ca o singură naţiune. Construcţia monumentului a început în 1885 şi a fost terminată 40 de ani mai târziu. O scară largă în centrul monumentului duce spre Altarul Naţiunii (Altare De La Patria), unde se află şi Mormântul Eroului Necunoscut, flancat în permanenţă de doi ostaşi în uniforme de gală. Deasupra mormântului, într-o nişă, se află statuia Romei, având în stânga basoreliefuri glorificând Triumful Muncii şi în dreapta pe cel al Dragostei de Ţară. 


De o parte şi de alta a scării sunt două fântâni reprezentând Marea Tireniană (dreapta) şi Marea Adriatică (stânga). În centrul monumentului, deasupra statuii Romei, se află statuia ecvestră a lui Victor Emanuel, opera lui Enrico Chiaradia. Statuia se sprijină pe un postament cu sculpturi simbolice ale celor mai importante oraşe italiene. În partea cea mai înaltă a monumentului se află o arcadă cu coloane, iar în părţile sale laterale, două caleşti din bronz, conduse de Victoria Înaripată.

Capitoliul
În imediata apropiere a Altarului Naţiunii se află Capitoliul, punctul central al vieţii religioase în antichitate, colina cea mai renumită din cele şapte ale Romei, locul în care s-au petrecut cele mai semnificative evenimente din istoria oraşului. Pe Capitoliu fusese cândva templul triadei de zei Jupiter Optimus Maximus (Capitolinul), Junona şi Minerva. Tot aici a fost casa lui Romulus şi Arcul de Triumf al lui Nero, iar de pe stâncile abrupte din sudul colinei erau aruncaţi trădătorii condamnaţi la moarte. Urcăm pe scara largă - Coordonata, proiectată de Michelangelo, cel care a proiectat întreaga piaţă a Capitoliului la cererea Papei Paul al III-lea, având la bază doi lei egipteni din piatră şi în capătul scărilor, de ambele părţi, vedem statuile lui Castor şi Pollux alături de caii lor. 


În centrul pieţei se află statuia ecvestră a lui Marc Aureliu, adusă aici la sugestia lui Michelangelo, o statuie din bronz (sec. II), material mai puţin folosit în acele timpuri. Admirăm faţada impunătoare a “Palazzo Senatorio”, clădirea ce adăposteşte Primăria Romei din vârful colinei capitoline şi coborâm spre Piaţa Veneţia, important nod de circulaţie şi punctul de întâlnire a şase dintre cele mai importante străzi ale Romei. Una dintre ele este şi Via del Corso, axa principală a Romei, ce porneşte de aici şi se termină după aproximativ 2 km, în Piazza del Popolo. Străbat această stradă, Corso, plină de magazine de top, cu preţuri pe măsură, dar şi de vechi palate, unele transformate în sedii de bănci. Aflându-mă “pe Corso”, gândul mă duce la Ploieştiul adolescenţei mele, când distracţia noastră principală era o plimbare “pe Corso”, în centrul oraşului. Corso de aici este o stradă foarte populată, cu trafic intens şi animată, din loc în loc, de  pictori ce-ţi fac portretul “la minut” sau care realizează peisaje uimitoare cu ajutorul unor sprayuri multicolore. Ajung la jumătatea străzii şi am de făcut o alegere. La dreapta - Fântâna Trevi, la stânga - Panteonul şi Piaţa Navona. 

Fontana Trevi
Am ales Fontana Trevi, pentru că înainte de a veni aici mă încântase într-un film din tinereţea mea, “Vacanţă la Roma”. Străbat câteva străzi laterale şi ajung în Piaţa Trevi, în faţa fântânii minune. Se spune că aruncând un bănuţ în eleşteul cu apă limpede din faţa grupului de statui, te vei întoarce cu siguranţă aici. Bănuţul trebuie neapărat aruncat peste umărul drept pentru ca dorinţa să se îndeplinească. Ingenios lipită de peretele unui palat datând din 1732, fântâna este capătul apeductului Acqua Vergine, construit de Agrippa în anul 19 (î.Hr.). Construită la cererea Papei Clement al XII-lea, ea este bogat împodobită cu statui, având în centru pe zeul apelor Neptun, încojurat de vietăţi marine, stând pe un car tras de tritoni şi căluţi de mare. În nişele laterale sunt două statui care reprezintă Belşugul şi Abundenţa.


Piaţa, în formă circulară, este înconjurată de buticuri care îţi oferă suveniruri care să-ţi amintească de acest minunat colţ al Romei. Zona este veşnic plină de turişti şi de îndrăgostiţi. O legendă spune că dacă doi îndrăgostiţi beau apă din fântână cu acelaşi pahar, pe care apoi îl sparg, dragostea lor va fi eternă. 

Piaţa Spaniei
Cei din generaţia mea îşi amintesc cu siguranţă de filmul italian “Fetele din Piaţa Spaniei”, ce a rulat cu mare succes pe ecranele de la noi, care poartă titlul acestei pieţe aflate nu departe de Fontana di Trevi. Prin câteva străzi înguste, pline de buticuri, ajungem în faţa celebrelor trepte din Piaţa Spaniei, locul de întâlnire al tinerilor, dar nu numai. Piaţa se află în cea mai stilată zonă a capitalei şi de aici pleacă străzi precum Via Margutta, renumită pentru pictorii săi, Via del Babuino, cu magazinele sale de antichităţi sau Via Condotti, cu cele mai elegante magazine. 


În mijlocul pieţei se află o fântână în formă de barcă - Fontana della Barcaccia, însă punctul maxim de interes îl reprezintă scările spaniole proiectate de Francesco de Sanctis la începutul sec. XVIII, pentru Ludovic al XV-lea. În capătul lor se află biserica “Trinita dei Monti”, construită în sec. XVI, cu două turnuri cu ceas, în faţa căreia se ridică un obelisc adus aici în 1789. Celebrele trepte sunt în permanenţă pline de tineri, turişti străini, artişti plastici ce-şi vând pânzele sau de cei ce vin să se aşeze pur şi simplu aici şi să privească la forfota din jur. Asta fac şi eu, cu regretul că nu am putut veni niciodată în luna mai, pentru a vedea azaleele ce înfrumuseţează treptele primăvara. Mă ridic cu greu şi părăsesc această piaţă atât de prezentă într-un alt film celebru al marelui regizor italian Federico Fellini, “La Dolce Vita”.

Panteonul şi Piaţa Navona
Din Piaţa Spaniei străbat Via Candotti pentru a mă înapoia pe Corso şi după câteva sute de metri fac dreapta, îndreptându-mă spre cea mai frumoasă piaţă barocă - Piaţa Navona. Străbat o stradă îngustă ce dă într-o piaţă rotundă înconjurată de restaurante şi brusc îmi apare în faţă clădirea Panteonului, unul din cele mai importante şi impunătoare temple romane. A fost construit în anul 27 (î.Hr.) de Agrippa în onoarea tuturor zeilor, de aici şi numele de Panteon. 


De formă circulară, precedat de un pronaos de tip grecesc sprijinit pe 16 stâlpi de granit, domul impresionează prin felul în care a fost păstrat, reprezentând o excepţională realizare a acelor timpuri, având un diametru de 43,3 m, mai mare decât cel al Bazilicii Sf. Petru. Aici au fost îngropaţi de-a lungul timpului iluştri artişti italieni, arhitecţi, pictori sau membri ai familiei regale: Regele Victor Emanuel al II-lea, Umberto I şi Regina Margherita. Ies din Panteon şi merg  mai departe spre Piaţa Navona. 


Celebră printre pieţele oraşului, ea ocupă locul unde exista în antichitate “Stadionul lui Domiţian”. Este decorată cu trei fântâni, dintre care cea centrală este faimoasa Fântână a Râurilor, sculptată de Bernini şi de câţiva dintre elevii săi între 1650 - 1651, la comanda Papei Inocenţiu al X-lea. Numele ei se trage de la cele patru statui ce reprezintă patru continente, cu câte un râu reprezentativ: Gange pentru Asia, Nil pentru Africa, Dunărea pentru Europa şi Rio Plata pentru America. În sudul pieţei se află Fântâna Maurului, iar în celălalt capăt Fântâna lui Neptun, cu statuia Zeului Mării, adăugată în 1878. Întreaga piaţă este un muzeu baroc în aer liber, cu biserici şi palate, capodopere arhitecturale baroce. După ce fac un tur al pieţei, minunându-mă de ceea ce văd, mă aşez obosit la o masă în una din multele cafenele aflate pe laturi, pentru a gusta o cafea şi o îngheţată cum numai în Italia poţi găsi.
Am scris de foarte puţine lucruri pe care le-am văzut de-a lungul anilor la Roma. N-am spus nimic despre Vatican şi minunile sale, despre cele peste 300 de biserici ale Romei sau despre muzeele sale. Poate o dată viitoare.
Pentru final am ales dintr-un ghid al Romei o zi din viaţa unui roman, aşa cum şi-au închipuit-o autorii ghidului, R. Bramblett şi J. Kennedy: “Majoritatea romanilor locuiau în blocuri cu apartamente de aproximativ şase etaje, în care cei săraci locuiau la etajele superioare, fiind mai ieftine. Un cetăţean roman de nivel mediu se trezea înainte de răsăritul soarelui, îşi punea toga şi lua micul dejun însoţit de un pahar cu apă. Apoi ieşea în stradă şi se oprea la prima latrină publică, unde stătea de vorbă cu vecinii. După aceea îi făcea o vizită patronului său spiritual. Prânzul era constituit dintr-o bucată de pâine şi un pahar de vin. Îmbăiatul urma abia după-amiaza târziu, când se întâlnea cu prietenii la o baie publică. Acolo conversa, făcea exerciţii fizice, citea sau admira opere de artă, până la cină. Cea mai importantă masă a zilei o lua întins pe canapea, fiind servit de sclavi. Femeile romane, cu excepţia timpului acordat băii, îşi petreceau toată ziua acasă, având grijă de gospodărie”.
A coborât seara peste “Cetatea Eternă”, dar străzile sunt pline de cei ce se pregătesc pentru viaţa de noapte, pentru că un oraş ca Roma nu doarme niciodată.
Ne luăm rămas bun, cu promisiunea că vom reveni, doar am aruncat un bănuţ în Fontana din Trevi şi trebuie să ni se îndeplinească dorinţa!

Alex. BLANCK
În nr. viitor: Viena sub lumina Bradului de Crăciun