09 decembrie 2014

Iuliana Dobre, „fata rock” de la X Factor

Este energică, îi place să fie activă, este sociabilă, iubeşte animalele, adoră oamenii şi prin vene îi curge muzica fără de care nu poate trăi o secundă. Iuliana Dobre este un nume în municipiul Câmpina şi din toamna anului curent, în toată ţara, participarea la X Factor însemnând un mare pas în cariera de succes pe care şi-o doreşte alături de trupa Xteens al cărei solist vocal este. Chiar dacă nu a ajuns în Galele Live, a ajuns în inimile multor români. Este „fata rock” şi suntem mândri de ea.  


- De ce ai ales X Factor? Ştim cu toţii ca mai există şi alte concursuri de gen. Ce te-a determinat?
- „Bătălia” se dă între Vocea României şi X Factor. Sunt două concursuri de voce, dar din punctul meu de vedere, total diferite, adresându-se unui segment diferit de public. Bineînţeles că eu, activând în „breaslă”, aş fi fost tentată de Vocea României. Determinarea de a participa la un asemenea concurs nu am avut-o de capul meu; mi-am dat seama că, pentru binele Xteens, pentru promovare, pentru popularitate, trebuie s-o fac şi pe-asta, deşi nu simţeam că am putere şi curaj pentru o asemenea expunere. Dar, spre începutul verii, m-au contactat cei din echipa X Factor pentru a participa la concurs şi... am considerat că este un semn pe care nu mai am cum să îl ignor sau să zic „pas”.
- Povesteşte-ne puţin despre parcursul tău în acest concurs, despre piesele pe care le-ai interpretat. Pe ce criterii te-ai bazat când le-ai ales?
- Alesul pieselor a fost ceva mult mai complicat decât ar putea părea la prima vedere. Primul pas a fost alegerea piesei pentru audiţii. Ca o paranteză: eu, pe scenă, în concert, mă simt liberă, mă simt curajoasă, mă simt... perfect! Însă, gândindu-mă la contextul acestui concurs, unde aveam să fiu singură, fără ai mei lângă mine, expusă şi supusă unei „judecăţi” a unor experţi în domeniul muzical şi difuzată către sute de mii de telespectatori critici, m-am panicat total. Mi-am dat seama că nu sunt tocmai construită pentru contextul ăsta. În primul rând puterea mea pe scenă, dezinvoltura şi performanţa sunt generate de TOT contextul Xteens. Fără ai mei mă simt... aiurea, slabă. Aşadar trebuia să aleg o piesă pe care să fiu relaxată, pe care să o pot cânta la orice ora din zi şi din noapte, în absolut orice fel de condiţii: răcită, moartă, coaptă. Nu simţeam că e cazul să aleg o piesă virtuoasă, care să îmi pună dificultăţi în a o controla în tensiunea şi emoţiile de acolo. În acelaşi timp voiam să prezint imaginea care simt că mă reprezintă cel mai bine: de gagică rock. Fie ce o fi, oriunde aş cânta, orice aş cânta, rock-ul rămâne iubirea mea. Şi astfel piesa pentru audiţii a fost Pink – “So What”. Odată ce am trecut de preselecţii, a trebuit să aleg şi piesele pentru următoarele două etape. Astfel că am stat şi am revizualizat episoadele de X Factor de anii trecuţi (recunosc că niciodată nu m-am uitat cursiv şi/sau atent la această emisiune) ca să înţeleg contextele, cum sunt etapele şi ce ar fi bine să prezint. Prima ar fi fost etapa de Bootcamp, în care toţi concurenţii dintr-o echipă erau într-o „sufragerie” şi cântau doar în faţa antrenorului lor. Pentru aceea am ales Jet – “Are You Gonna be My Girl” (Boy în varianta mea). Următoarea etapă ar fi fost aceea în care concurenţii cântau într-o curte sau lângă o piscina, tot în faţa antrenorului lor (şi a unui „ajutor” al acestuia), doar în formula de pian şi voce, etapă pentru care am ales Pretenders – “I’ll Stand By You”. Dar, ce să vezi, odată ajunsă în Bootcamp am primit vestea: „dragi concurenţi, anul acesta s-a schimbat formatul...”. Şi aţi văzut cu toţii exact cum au decurs lucrurile. Bineînţeles că nu am mai putut schimba piesele pe care le trimisesem deja. Şi... DA, le-aş fi schimbat. Fiindcă formatul a devenit mult mai solicitant, mai serios şi mai... de gală, iar nivelul de calitate şi performanţă, impus atât de noul format, cât şi de concurenţii de anul acesta, era sus de tot! Categoric cred că, cel puţin la etapa duelurilor, ar fi fost mai potrivită altă piesă. Nicio secundă nu aş fi vrut să mă prezint cu piese lirice, de amor şi jale (piese care merg la sigur, fiindcă publicul este sensibil la emoţii), fiindcă nu mă reprezintă! Însă da, aş fi ales ceva mai... virtuos, care să sublinieze tehnica, studiul şi experienţa de scenă pe care le-am dobândit pănă acum.
- Juraţii, în special Ştefan Bănică Jr., au avut multe de spus cu privire la ce fel de artist eşti. Următorul rockstar, asemănarea cu Laura Stoica… Cum ai perceput aceste comentarii cu privire la stilul tău? 
- Laura Stoica este, probabil, singurul artist de sex feminin din România pe care l-am admirat mereu la maxim şi la care mi-a plăcut totul. Deci asemănarea cu ea a fost cel mai mare compliment posibil pentru mine, cu toate că nu era prima oară când auzeam lucrul ăsta. Însă era prima dată când auzeam părerea cuiva care a cunoscut-o personal, părerea cuiva cu o carieră muzicală în România. În rest... ce să spun?! Pe durata concursului, în culise (sau nu numai), am fost tot timpul „fata rock”, sociabilă şi nebună. Am simţit că sunt sincere cuvintele juraţilor şi m-am bucurat, mai ales că mi-era uşor teamă de îndrăzneala pe care am avut-o de a mă concentra pe o nişă muzicală nu prea populară în media din România, cum este rock-ul. Categoric mi-ar plăcea să fiu următorul rockstar de sex feminin, după Laura Stoica, fiindcă în toţi anii aceştia m-am concentrat pe tehnica vocală necesară pentru rock, atitudinea pe scenă şi tot ceea ce înseamnă rock-ul şi genurile derivate din rock. Practic, oricât de patetic ar suna, ăsta e visul meu: să ajung să-mi câştig existenţa cântând pe orice scenă propriul meu rock, renunţând la repertoriul mult-prea-pestriţ de cover-uri pe care îl are Xteens acum.
- Care este relaţia juraţilor cu concurenţii, dincolo de ecranul televizorului?
- Nu există o relaţie anume între juraţi şi concurenţi, cel puţin nu cât am stat eu în concurs. I-am întâlnit prima oară pe juraţi la audiţii, odată ce am intrat pe scenă, apoi înainte de etapa scaunelor, în culise, când Ştefan Bănică a venit să ne ţină un discurs de câteva minute, după etapa scaunelor în care din nou Ştefan Bănică ne-a strâns pe toţi 6 ca să ne ofere scurt nişte sugestii şi încurajări pentru etapa duelurilor de a doua zi şi au mai fost câteva întâlniri pasagere pe holurile din culise. Trebuie să recunosc că Ştefan Bănică mi-este mult mai drag de când l-am cunoscut personal. Iar Delia... este superbă! Atât ca aspect, cât şi din punctul de vedere al caracterului. Horia Brenciu este mai... ambiţios şi mai rezervat; pare un profesionist care nu trece de graniţele concursului în relaţia cu participanţii. Bineînţeles că eu vorbesc acum din punctul de vedere al echipei de peste 20 de ani, în care am fost şi eu – pur subiectiv.
- Cum a fost duelul şi, de altfel, seara decisivă pentru tine? Ai avut vreun moment în care ai simţit că nu vei fi aleasă?
- După etapa scaunelor şi după reacţiile la prestaţia mea din acea etapă, am avut un sentiment puternic cum că sunt... favorita (pentru duel). Fiindcă motto-ul emisiunii este „Mai mult decât voce” şi toată lumea a lăudat şi admirat prestaţia mea, expresivitatea, atitudinea pe scenă, factorul X pe care au decis în unanimitate că îl am. Am presupus că dinamismul şi „forţa” vor „bate” emoţia. Înainte de duel, însă, îl puteam privi pe Ştefan Bănică pe monitoarele din culise. Nu mi s-a părut prea bine dispus şi abia atunci m-a lovit gândul că s-ar putea să rezoneze mult mai bine cu Alexandra şi cu piesa ei emoţionantă decât cu „nebunia” mea. După ce am urmărit prestaţia Alexandrei, gândul acesta din urmă era din ce în ce mai prezent în mintea mea. Mai ales că ştiam că pentru genul meu de interpretare, pentru genul meu de voce este necesar un set-up tehnic care nu era valabil în acest concurs. Ceea ce este normal, de altfel, fiindcă este un concurs şi toată lumea trebuie să cânte în exact aceleaşi condiţii. Dar anii pe care i-am petrecut pe scenă şi cele câteva sute de cântări pe care le-am avut m-au făcut dependentă de anumite condiţii tehnice. Asta poate părea o justificare gratuită pentru înfrângerea pe care am suferit-o în etapa duelurilor, dar... cred că am ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, într-un concurs de acest gen, îi este mai greu unui profesionist să se adapteze decât unui concurent care nu a avut timp, răgaz sau ocazia să se obişnuiască într-un anumit fel. Plus că mai intervine un motiv de stres: cariera mea (şi a colegilor mei) depindea în mod direct de prestaţia mea la X Factor. Era o responsabilitate care mi-a dat rău de furcă şi mi-a îngreunat foarte tare abilitatea de a-mi gestiona bine emoţiile şi de a face faţă stresului. Trebuia în mod garantat să nu-mi pierd cumpătul şi să fiu „ceas” pe scenă. Iar eu sunt o persoană emotivă. Şi, pe lânga asta, ţin ENORM de tare la colegii mei şi la tot ceea ce înseamnă Xteens; asta este viaţa mea acum şi... nu voiam să îi dezamăgesc nicio secundă, voiam să fie mândri de fiecare silabă pe care o scot pe gură, voiam să ştie că se pot baza pe mine oricând, pentru orice. De aceea prima mea reacţie atunci când i-am văzut pe ai mei, după ce am pierdut duelul a fost: „Îmi pare rău”! Nu eram supărată pentru mine, dar simţeam că i-am dezamăgit. Simţeam că ei au venit acolo plini de încredere, fiind siguri că eu voi câştiga duelul şi, repet, în capul meu rămâne gândul că i-am dezamăgit. Mai ales că unul din ei (nu dau nume) chiar nu s-a mai putut abţine şi a plâns. Vedeam cât de rău i-a durut deznodământul. Şi era, direct sau indirect, „vina” mea.
- Păstrezi legătura cu vreunul dintre concurenţi? Cine crezi că ar trebui să câştige?
- I-am îndrăgit foarte tare pe colegii din echipa de peste 20 de ani şi da, păstrăm legătura pe Facebook. Sunt oameni extrem de talentaţi şi, în marea lor majoritate, foarte prietenoşi. Oricum în galele live o să îl susţin clar pe rocker-ul meu, Alex Florea! Competiţia a fost anul ăsta extrem de puternică. Au fost numai voci bune. Obiectiv vorbind eu chiar nu aş fi putut să aleg între ei. Sunt fantastici!
- Ai un background destul de extins ca artist. Eşti solitul vocal al trupei Xteens, cu foarte multe cântări la activ. Participarea ta la X Factor şi-a pus în vreun fel amprenta asupra imaginii bandului?
- Automat mi-a crescut popularitatea odată cu participarea la X Factor. Cota unei trupe, ascendenţa şi creşterea numărului de concerte live depind în mod direct de calitatea şi de popularitatea vocalistului. Ăsta a fost unicul motiv pentru care am participat la X Factor şi... aştept să culeg roadele. Deocamdată nu mă pot pronunţa, este prea devreme, însă, judecând după numărul de like-uri, share-uri, follow-uri, notificări şi după conţinutul mesajelor pe care le primesc, tind să cred că va fi bine. Tind să cred că tot stresul, toată presiunea, toată experienţa care mi-a mâncat 10 ani din viaţă din cauza că sunt mult prea emotivă, vor fi în final spre binele Xteens. Sper asta! 


Suntem ambiţioşi, meticuloşi, exigenţi cu noi înşine, vrem şi facem tot posibilul să prestăm la un nivel cât mai profi şi... cred că toată atenţia asta îndreptată către detalii şi către calitatea actului artistic va conta clar la un moment dat. Oricum noi, ca trupă, am fost mereu pe o pantă ascendentă. Sper doar că acum, după X Factor, ascendenţa să fie bruscă şi să ne propulseze acolo unde trebuie să fim. Pentru că am o echipă extrem de frumoasă, construită din oameni faini, talentaţi, cu extrem de mult potenţial şi cu resurse inepuizabile. Sunt mândră să reprezint Xteens şi sper să fiu cât mai mult timp de acum încolo în stare să „conduc” trupa către cel mai frumos stil de viaţă posibil, să trăim „visul american” de aici, de la Câmpina, să demonstrăm că muzica şi arta se pot face şi doar cu pasiune, consecvenţă şi dedicaţie. Într-adevăr muzica este o mică jigodie răsfăţată şi egoistă, care are pretenţia uneori să îi dăm mai mult decât putem. Dar eu sunt determinată să îi rămân fidelă şi să mă dedic ei întru totul.
Andreea Ştefan

Emanuel Crăciun, un artist care simte oamenii: “Vreau să pornesc o revoluţie în artă!”

„Pentru a înflori, o inimă de artist are neapărat nevoie de căldura aprobării şi aprecierii şi chiar de strălucirea admiraţiei.” – Adina Olănescu

Început de decembrie. Străzile oraşului sunt ca nişte versuri furate dintr-un poem. Surprinzător, doamna iarnă ne-a zâmbit cu fulgi de zăpadă din primele zile de când a trecut la domnie. Este trecut de ora 14.30. Merg cu paşi grăbiţi, dar controlaţi. Încălţămintea îmi alunecă pe omătul diform. Îmi repet ca nu trebuie să cad, dar îmi dau seama că o fac automat. Gândurile mele sunt setate pe ceea ce va urma şi, fără să realizez, mă trezesc ajunsă în faţa casei, dintr-un cartier mărginaş al oraşului, casă în care locuieşte, spun eu, unul dintre cei mai talentaţi copii ai oraşului nostru. Emanuel Crăciun este un puşti în vârstă de 13 ani, senzaţional, spontan, creativ, frumos, elev în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 7. 


Nici nu am păşit bine pragul casei şi am simţit cum sunt lovită de zâmbete şi bucurie. Trei chipuri luminoase, mama – doamna Luminiţa, sora mai mică cu un an – Stela şi Emi, mi-au invadat sufletul cu ospitalitatea lor, activându-mi emoţiile şi răsfrângând parcă asupra mea toate energiile pozitive ale Universului. Îmi doream de mult timp să revăd familia Crăciun, în special pe Emanuel. I-am cunoscut cu ceva ani în urmă, în timpul unei campanii umanitare. Nişte oameni simpli, de etnie rromă, cu vorbă caldă şi frumoasă, de un bun simţ cum rar mai întâlneşti, cu credinţă în Dumnezeu şi cu speranţa într-o lume mai bună. Punctul culminant a fost când l-am descoperit pe Emi şi am văzut cu cât talent a fost înzestrat acest copil. L-am rugat să-mi deseneze ceva, orice. Cu o timiditate bine dozată, şi-a luat blocul de desen primit cadou în acea zi, l-a aşezat cu blândeţe pe genunchi, şi-a poziţionat creionul într-un punct şi, dintr-o singură mişcare, fără să se oprească, a desenat un cal. A fost realizat aproape într-un minut şi era perfect. M-a fascinat pe loc. 


„Dumnezeu are ceva special pentru el”, aşa spune mama lui Emi. Povesteşte cum încă, de la naştere, copilul său a fost un norocos. Este al nouălea dintre cei unsprezece ai familiei Crăciun. A fost născut în noaptea de Înviere, dar cu grave probleme de sănătate, cu puţine şanse de supravieţuire. Despre cazul său s-a scris într-un săptămânal câmpinean existent pe piaţă în vremea aceea, mai exact în anul 2001. Însă băiatul şi-a revenit. De asemenea, aşa cum spuneam, un mare dar aducător de noroc este talentul său, pe care părinţii i l-au remarcat în jurul vârstei de patru ani. Confecţiona din sârmă fel şi fel de animale. De altfel, acestea au şi fost primele lui teme de studiu. Inspirat de documentarele despre animale pe care le viziona foarte atent pe Discovery, primul lui desen a fost un peşte, urmând o serie întreagă de animale care mai de care. Bineînţeles, nu toate erau reuşite, însă Emi nu se lăsa, se ambiţiona şi exersa până când era mulţumit de rezultatul obţinut. „Primii cai desenaţi semănau mai mult cu nişte porci, pentru că văzusem la televizor nişte bivoli, dar eu am crezut că sunt cai”, povesteşte Emanuel amuzat de această amintire. „Desena tot timpul. Dacă îi dădeam creionul şi un caiet, nu ştiam de el”, completează şirul povestirii doamna Luminiţa. Părinţii nu au ştiut de el nici când, într-o seară cu musafiri, micul artist a considerat că trebuie să-i deseneze pe Tom şi Jerry, dar nu oriunde, ci pe perete. De la sora lui mai mare, Rebeca, a învăţat despre sirene şi, mai ales despre trandafiri. Plecând de la forma lor, de la felul în care petalele sunt ordonate, Emanuel şi-a definit primul pas în căutarea propriului stil. Nu degeaba afirmă că ceea ce îl salvează pe el mereu sunt modelele. Aceste modele înseamnă diferite forme, texturi, jocuri de umbre şi lumini sau combinaţii de culori. 
Perseverenţa şi pasiunea lui Emi pentru artă, completează tabloul talentului. Nu a luat nicio lecţie de desen până în clasa a V-a, însă a mai fost ajutat cu sfaturi şi idei de fratele lui mai mare, Daniel, de sora sa Rebeca şi de vărul Lucian, activ şi în prezent în susţinerea băiatului. Părinţii i-au fost şi îi sunt alături mereu, îl încurajează şi sunt mândri de copilul lor. Însă doar atât. Posibilităţile financiare ale familiei sunt foarte limitate. „Dacă aveam bani, o posibilitate, îl ajutam…”, spune cu tristeţe în glas mama. Banii care le intră în casă lunar sunt alocaţiile copiilor, 214 lei. Mai primesc ceva bănuţi de la fata lor Rebeca care lucrează în Franţa, într-un restaurant, dar aceştia sunt cu adresă pentru Daniel, student în anul I la Politehnică, un băiat harnic, responsabil şi studios, mâna dreapta a mamei în ceea ce priveşte treburile gospodăreşti şi fără nicio restanţă în prima lui sesiune de examene. Mama a fost şi este casnică. A avut întotdeauna grijă de copii cu foarte multă dragoste. Tatăl, Gheorghe Crăciun, a lucrat până acum vreo doi ani la Primăria Câmpina, consilier pe problemele rromilor. De atunci este fără un loc de muncă. A încercat din răsputeri să se angajeze undeva, dar fără noroc. S-au interesat în vederea obţinerii unui ajutor social, dar este imposibil, pentru că nu îndeplinesc anumite condiţii. Sunt fără niciun ajutor şi fără asigurări medicale. Emanuel a fost depistat cu nişte probleme la inimă, dar costurile investigaţiilor şi ale tratamentelor sunt peste puterile familiei. 
În clasa a V-a, micul artist a participat la un concurs de desen în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Copilului unde a obţinut locul I. A fost remarcat şi invitat să participe la cursurile susţinute la Şcoala Generală nr. 8 de către „Atelierul Irma”. A frecventat o vreme, apoi a renunţat. Îi era greu din mai multe motive. Trebuia să străbată tot oraşul, indiferent de vremea de afară, fără ceva de mâncare la el, dar cel mai mult a primat felul în care era tratat cu superioritate de către ceilalţi copii. S-a simţit marginalizat şi intuiţia i-a dictat să renunţe. Uitându-se profund în ochii mei, mi-a spus cu o sinceritate zdrobitoare „Eu simt oamenii…!”
Tot în clasa a V-a a mai participat la un concurs coordonat de profesorul de educaţie plastică Mihaela Baltag, la care a obţinut, de asemenea, locul I. Pe durata concursului, o elevă cu doi ani mai mare, participantă şi ea, i-a furat ideea, fapt care nu i-a plăcut şi a ţinut să facă public acest lucru. După ce şi-a primit premiul şi a adus mulţumirile de rigoare, a exclamat satisfăcut „Copia nu are valoare!”. Reacţiile au fost pe măsură, spontaneitate şi gândirea puştiului fiind apreciate de către cei prezenţi. 


„De-a lungul anilor am cunoscut foarte mulţi elevi talentaţi, cu simţuri estetice foarte dezvoltate sau dornici de-a călători în lumea artelor plastice. Emi este un copil special, un copil bun, muncitor, cu talent înnăscut - extrem de talentat, extrem de talentat! Acest copil supradotat şi talentat dă dovadă de abilităţi înalte, creative, artistice şi performanţă în domeniul artelor plastice. În calitate de profesor de educaţie plastică l-am îndrumat pe Emi, încercând să-i asigur progresul ca elev talentat prin implicarea în activităţi extracurriculare bazate pe necesitatea dezvoltării spiritului creativ, al imaginaţiei, pentru că implicarea în artă a copiilor ajută la dezvoltarea abilităţilor cognitive, ne conectează mai profund cu lumea lor, îmbunătăţeşte motivaţia, concentrarea, încrederea în sine, etc. Dar elevii ca el au nevoie de programe şi servicii speciale care nu sunt, de regulă, oferite de şcolile obişnuite, în lipsa acestora neputându-se dezvolta complet, la adevărata lor capacitate, mai ales că mediile sociale din care ei provin sunt precare. Deşi el are un uriaş potenţial creativ, nu se poate dezvolta integral decât în condiţiile unui sistem educativ specializat. Frumosul artistic se caracterizează prin armonia dintre conţinut şi formă, prin proporţie şi echilibru, prin natura sentimentelor şi a ideilor exprimate, generând astfel stări de admiraţie, de încântare  şi de satisfacţie intelectuală. Plecând de la acest concept, sper ca societatea să-şi îndrepte atenţia spre nevoia de frumos a oricărui om şi, implicit, la importanţa frumosului în viaţa socială, pornind de la frumosul natural şi insistând pe frumosul produs de copiii-artişti prin creaţiile lor. Toate acestea se dobândesc şi se cultivă prin instrucţie şi educaţie: în familie, şcoală, societate. Dar cum contribuie societatea contemporană la formarea şi cultivarea valorilor superioare de frumos?” - ne-a mărturisit profesorul de educaţie plastică Mihaela Baltag.
Emanuel este un copil cu un potenţial aparte, un copil care trebuie încurajat. „Fantezie de toamnă” este o lucrare pe care a avut-o de pregătit în cadrul orelor de desen desfăşurate la şcoală. Mare parte din aceasta a pictat-o la lumina stâlpilor de iluminat stradal din faţa casei. Nu a vrut să-şi trezească fraţii din somn, toţi dormind într-o cameră.


Emi desenează cam 2-3 ore pe zi, cu ce are la îndemână. Îşi doreşte să realizeze desene 3D, dar nu are cum. Lipsa materialelor este frecventă. Nu are blocuri de desen, culori, creioane colorate… Dar are ambiţie, putere de muncă, dorinţă, iar pasiunea cu care îşi pune în valoare talentul izgoneşte pentru un timp realitatea crudă. 
Pe lângă tot ceea ce ţine de artele plastice, lui Emi îi mai plac foarte mult badmintonul şi atletismul, însă nu le poate practica din cauza problemelor cardiace. Este pasionat şi de muzică. A participat la concursul „Câmpina are talent” şi a ajuns până în semifinale. Nici nu se aştepta! Povestindu-mi despre toate acestea mi-a stârnit curiozitatea de a-l întreba care crede că este cuvântul care îl caracterizează şi mi-a răspuns scurt, clar şi la obiect: „Complex”. 
Ce vrea şi ce îşi doreşte Emi?! „Vreau să fiu artist, dar nu orice fel de artist. Vreau să fiu mai creativ. Vreau să pornesc o revoluţie în artă! Îmi doresc să-mi ajut familia, să avem şi noi ce ne trebuie. Îmi doresc să-mi ajut fraţii, să nu mai fie nevoiţi să plece în alte ţări. Vreau să lupt împotriva discriminării, împotriva rasismului.” 
Emanuel Crăciun nu este un copil oarecare, este un copil care are multe de oferit celor din jurul lui. Este un copil matur, isteţ, cu un suflet curat, un copil care merită atenţie din plin. Acest copil trebuie ajutat, trebuie susţinut din toate punctele de vedere pentru a i se valorifica talentul, pentru a nu lăsa în umbră un posibil viitor artist de renume. 
Are nevoie de un artist plastic, de un profesor care să-l înveţe zi de zi tainele desenului, ale picturii şi lângă care poate studia intensiv. Are nevoie de un mentor care să-l ajute să crească. Haideţi să-l ajutăm!

Andreea Ştefan

Aniversare la Colegiul “Constantin Istrati”: 110 ani de învățamânt profesional de petrol românesc

Vineri, 5 decembrie, fostul Liceu de Petrol, actualmente Colegiul Naţional “C-tin Istrati”, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Profesorii de geografie de pe Valea Prahovei, împreună cu inspectorul acestora - prof. Ion Maxim, foști profesori ai liceului, reprezentanţi ai administrației locale sau prieteni ai petroliștilor, s-au reunit în amfiteatrul colegiului pentru a celebra al 110-lea an de învățământ profesional de petrol din Câmpina și totodată din țara noastră.
Evenimentul a debutat la ora 10.00 cu o alocuțiune a  directorului școlii - prof. Ion Necula și a continuat cu o oră deschisă a prof. dr. Nicolae Geantă, unul din amfitrionii evenimentului. 


De la ora 11.00, Nicolae Geantă, împreună cu profesorii Gheorghe Stanciu și Ion Necula, a lansat o nouă carte despre învățământul profesional de petrol: "Repere ale învățământului de petrol din Câmpina. 1904-2014" (un volum de 132 pagini, cu trei părți: Impactul industriei petroliere în structurarea urbană a municipiului Câmpina, Evoluția învățământului profesional de petrol din Câmpina, Performanțe ale învățământului de petrol). "Este o carte pe care am scris-o în 5 nopți"- a declarat Nicolae Geantă, "dar meritul cel mai mare îl are domnul director Necula. Dânsul a migălit cel mai mult, a alergat la tipografie...".
Profesorul Geantă a vorbit apoi despre "Corelația dintre industria petrolieră și învățământul de profil", comunicare în care a explicat necesitatea apariţiei unei instituții care trebuia să furnizeze personal specializat pentru șantierele petroliere, rafinărie sau industria conexă, personal mai ales autohton. El a prezentat aspecte inedite despre "Școala de Maiștri Sondori" care și-a deschis porțile în anul 1904 în clădirea lui Gogu Ștefănescu, azi sediul primăriei municipiului. 
Gheorghe Stanciu, fost profesor de istorie al liceului până la pensionarea din 2013, a vorbit despe "Învățământul petrolier din Câmpina și școlile sale", iar directorul Ion Necula a trecut în revistă personalitățile care s-au remarcat în domeniu. "Desigur că ar fi meritat să fie menționați și alți profesori, dar lipsa de informații ne-a împiedicat să îi adăugăm în volum. Dacă am omis pe cineva, nu e din intenție. Pe viitor îi vom adăuga panopliei cunoscute",  a ținut să precizeze Ion Necula, care a mai spus că în toți acești ani, la Câmpina, peste 30.000 persoane au absolvit învâtămantul de petrol și a oferit invitaților și personalului școlii câte un volum.
Alin Ciupală, un istoric greu de egalat în municipiul nostru, a continuat cu o elegantă discuție despre "Câmpina de altădată", în cadrul căreia a relatat evenimente, fapte și oameni, mai puțin cunoscute de câmpineni. Alin Ciupală a prezentat publicului și două albume foarte vechi, realizate la comanda unor firme petroliere din urbea noastră.
Șerban Băleanu, un alt împătimit al lumii petroliere (dar și un colecționar de documente rare), a vorbit publicului despre "Începuturile învățământului profesional câmpinean", îndeosebi despre vestita școală a lui Scripcă, deschisă în anul 1907. Şerban Băleanu a prezentat în premieră și patru documente vechi, achiziționate în ultima perioadă.


Printre cei care au luat cuvântul dintre invitați amintim pe Florin Frățilă - președintele Comisiei de Cultură din Consiliul Local, Ion Maxim - inspectorul școlar județean de geografie, Viorica Iancu - fostul director al Colegiului, Vali Șerban - secretarul Filialei de Geografie Prahova, prof. Roxana Stan - președintele Cercului Pedagogic de Geografie "Valea Prahovei".
Spre finalul dezbaterilor, dr. Nicolae Geantă a lansat și noul număr al revistei GeoPrahova (4/2014), întreruptă din anul 2009.
După ora 13,30, participanții la simpozion au fost invitați la o binevenită recepție, iar de la ora 15,00 o parte din profesorii colegiului și elevii de clasa a IX-a au sărbătorit "Balul Bobocilor".
“A fost un eveniment deosebit. Deși predau de cinci ani aici, nici măcar nu știam că orașul ăsta are o așa impresionantă istorie", a declarat prof. Oana Nițu din Ploiești. "E încântător și trist. Când mă gândesc ce oportunități am avut în Câmpina și cum le-am pierdut...", mărturisea o profesoară pensionară. 
Așa este! Istoria n-o putem repeta! Dar putem s-o facem mai frumoasă!

Lecţie de literatură la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”

Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” a fost joi, 4 decembrie, gazda unui eveniment deosebit, anume întâlnirea elevilor și a cadrelor didactice ale școlii cu un grup de patru scriitori, toți membri ai Uniunii Scriitorilor din România: domnii Victor Gh. Stan și Niculaie Tache sosiți din București și domnii Emanoil Toma și Serghie Bucur din zona noastră, cu specificarea cum că cei doi oaspeți din București reprezintă „Filiala de Literatură pentru copii și tineret”  a USR. Tocmai aceasta doreau copiii să cunoască: autori în carne și oase care scriu pentru ca ei să răsfoiască cu drag o carte, să citească, să se informeze și să se delecteze. A fost o invitație la lectură, transmisă cu tact, dar și un îndemn clar adresat ca micii școlari de gimnaziu să devină ei înșiși creatori de frumos. 


Intâlnirea a fost într-adevăr instructivă și emoționantă, mai ales că și reprezentantul din partea administrației locale, publicistul Florin Frățilă, preşedintele Comisiei de cultură din Consiliul Local, a adresat elevilor în final îndemnuri foarte utile. Elevii și-au primit cu drag oaspeții și timp de două ore și jumătate s-a citit, s-au citit snoave, fabule, poeme, eseuri, descrieri, compoziții diverse, pline de savoare, într-un dialog literar convingător. Scriitorul Victor Gh. Stan a prezentat din creația proprie, apoi a dat cuvântul colegului domniei sale, care i-a delectat pe copii cu versuri amuzante, la care s-a aplaudat copios. Scriitorii din București au adus două reviste literare adresate tinerilor și care promovează valorile autentice ale neamului și promovează tinere vlăstare: revista „Clipe albastre” și revista intitulată „Destine”, pe care le-au dăruit cu generozitate elevilor.
Impresiile care s-au derulat la final au lăsat să se înțeleagă faptul că la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Câmpina cadrele didactice nu numai că își fac cu prisosință datoria, îndrumându-i pe micii cititori la lectură și instruire permanentă, dar intenționează să stimuleze în elevi și elanul creativ, dorința de a scrie ei înșiși literatură. Elevii au citit cu emoție producțiile proprii și au fost felicitați „colegial”. Întotdeauna primii pași sunt mai firvi, însă încurajările celor prezenți la această întâlnire literară le-au insuflat curaj. Scriitorul Victor Gh. Stan afirma:„ Nu-s frânte aripile celui care-și continuă zborul!”
O întâlnire de suflet, minte și literatură, o întrunire reușită, ce merită toate felicitările. S-a demonstrat cum vlăstarele tinere cresc mai frumos, sprijinite astfel de trunchiuri puternice, trunchiurile de lumină ale scriitorilor neamului românesc...
D. MARINACHE

Dar din dar se face rai

Sâmbătă, 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, membrele Clubului Femina, care activează în cadrul Asociaţiei Pro Câmpina, şi-au dat întâlnire la Librăria Diverta, unde au organizat un atelier de creaţie şi o expoziţie cu vânzare în scop caritabil. 


“Îi invităm pe câmpineni la Libraria Diverta din Câmpina, pentru a admira lucrările expuse, pe care câteva dintre membrele Clubului Femina le-au confecţionat cu drag, în speranţa că se vor găsi oameni de bine care să le achiziţioneze pentru a-şi împodobi bradul de Crăciun sau pentru a le face, la rândul lor, cadou. 


Prin acest demers al nostru încercăm să redăm speranţa Ancuţei Popescu, de 39 de ani, din Băicoi, care a fost diagnosticată cu cancer la sân şi are nevoie de ajutorul nostru. Toate fondurile strânse se vor contabiliza la întâlnirea Clubului Femina, care se va desfăşura joi, 18 decembrie, ora 18,30, la Club Live” - ne-a declarat Irinel Dumitraşcu, preşedinta Asociaţiei Pro Câmpina şi iniţiatoarea acestei acţiuni.