16 decembrie 2014

S-a stins din viaţă Gherasim Rusu Togan

După o îndelungată suferinţă, luni, 15 decembrie, s-a stins din viaţă, la vârsta de 76 de ani Gherasim Rusu Togan, cunoscut scriitor şi etnolog, profesor mai bine de 30 de ani al Colegiului Naţional “C-tin Istrati” din Câmpina. Numeroasele volume publicate rămân ca mărturie a unei vieţi închinate cercetării şi transmiterii mai departe a celor mai frumoase obiceiuri şi tradiţii populare româneşti. 
Dumnezeu să-l odihnească! 

Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sf. Ierarh Nicolae”, pansament pentru suflet

Există oameni cărora încă de la naştere le este refuzat dreptul la o viaţă normală, la un trai decent, înconjuraţi de familii iubitoare. Sunt semenii noştri, pe care-i întâlnim la colţ de stradă, cu hainele ponosite, cu pantofii rupţi, de care ne ferim adeseori  privirea şi pe care unii aleg să îi batjocorească în fel şi chip, fără motiv.  Citim deseori despre oameni înşelaţi de propriile rude, alungaţi şi rămaşi fără un acoperiş deasupra capului, despre oameni victime ale sistemului, despre oameni care, din cauza datoriilor, au ajuns în stradă. Îl auzim pe vecinul de scară cum îşi înjură şi îşi bate nevasta, cum urlă la proprii copii într-un limbaj de speriat, transformându-le acestora viaţa într-un film de groază. Toţi aceşti oameni cu probleme trăiesc lângă noi şi merită o nouă şansă. 
La polul opus există acei oameni cu suflet care înţeleg necazurile şi problemele celor condamnaţi la un trai nefericit şi pe care îi ajută cu tot ceea ce pot. Unul dintre versetele lui Isaia 58:7 spune: “Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.” În Câmpina, într-un loc special, se respectă zi de zi aceste cuvinte. Este vorba despre Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sfântul Ierarh Nicolae”, situat în incinta Spitalului de Psihiatrie Voila. Acesta a fost inaugurat în luna februarie a anului trecut, luând naştere în urma unui parteneriat între Primăria municipiului Câmpina şi Asociaţia “Diaconia” ce aparţine Patriarhiei Române. Parteneriatul a fost încheiat pe o perioadă de 4 ani, până în 2017, cu posibilitatea de prelungire. 


Centrul beneficiază de 20 de locuri, fiind singurul aşezământ de genul acesta din judeţul Prahova şi este condus de Răzvan-Andrei Rugină. 
Încă de la început, stabilimentul a fost strict destinat persoanelor fără adăpost,  celor care din diferite motive se află în imposibilitatea asigurării unei locuinţe (temporare), prioritate având cele din Câmpina, iar în limita locurilor disponibile, cele din localităţile limitrofe sau din alte judeţe. Pentru persoanele care au domiciliul legal sau reşedinţa în Câmpina este alocată o perioadă de şedere de maxim 6 luni, în schimb, cele din afara municipiului au dreptul de şedere de maxim 7 zile calendaristice consecutive. Din categoriile sociale care pot beneficia de serviciile aşezământului fac parte oamenii străzii, femeile însărcinate, femeile sau familiile cu copii, victimele violenţei domestice, bătrânii şi persoanele cu handicap minor. De asemenea, există şi nişte criterii în baza cărora anumite categorii nu sunt acceptate, Centrul nedispunând de servicii specifice de îngrijire.  Astfel, nu se încadrează   persoanele care nu sunt apte de a sta în colectivitate, persoanele care necesită supraveghere medicală permanentă, persoanele cu handicap care necesită supraveghere permanentă din partea altei persoane şi cele care suferă de tulburări psihice şi au nevoie de monitorizare în secţiile de psihiatrie din cadrul instituţiilor spitaliceşti de specialitate. 
Gradul de ocupare a locurilor este de 90-100% în anotimpul rece, primăvara-toamna fiind de 60%. În prezent sunt 6 beneficiari pe o perioadă de şase luni.


Centrul de Găzduire în Regim de Urgenţă “Sfântul Ierarh Nicolae” este un loc primitor, amenajat cu gust; mobilierul este modern, iar bucătăria este utilată cu strictul necesar. Atmosfera este liniştită şi te îmbie la odihnă. În holul de la intrare te întâmpină icoana Sfântului Ierah Nicoale, semn că locul este o binecuvântare pentru toţi cei ce îi calcă pragul. Serviciile sociale oferite beneficiarilor sunt multiple, la standarde de calitate şi axate pe nevoile specifice şi reale ale fiecăruia. De la documentele de identitate, însemnând certificat de naştere, buletin, pentru cei care nu le deţin, analize medicale, înscriere la un medic de familie, încadrare în grad de handicap, la depunere de dosar pentru venitul minim garantat, depunere de dosar pentru locuinţă socială pentru cei care îndeplinesc condiţiile cerute, consiliere juridică la nevoie, socio-medicală şi profesională, asistenţă psihologică pentru cazuri deosebite, educaţie informală şi nonformală în vederea asimilării cunoştinţelor şi a deprinderilor necesare integrării sociale, socializare şi dezvoltare a relaţiilor cu comunitatea şi familia acolo unde este cazul. Se acordă sprijin în mod individualizat şi personalizat viitoarelor mămici, cât şi mamelor cu copii. 


Cazarea este de tip hotelier, iar camerele sunt dotate cu câte două paturi, noptiere, masă şi scaune, fiecare având grup sanitar (duş, chiuvetă, vas de toaletă) cu tot ceea ce este necesar. Nu lipsesc serviciile de igienă individuală care constau în duş, deparazitare, spălatul lenjeriei. La sosirea în centru fiecare primeşte pijama, halat, şosete, lenjerie de corp şi, uneori, haine de schimb la plecare, haine primite în urma unor donaţii. Celor care locuiesc aici pe perioada a 6 luni, la fiecare două săptămâni le este schimbată lenjeria de pat. Zilnic se face curăţenie în tot Centrul, iar obligaţia celor găzduiţi este să păstreze camerele curate. Hrana este asigurată de Spitalul de Psihiatrie Voila, prin protocolul pe care aşezământul îl are încheiat cu acesta. De trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara se ridică mâncarea de la cantina Spitalului. Atât adulţii cât şi cei mici se pot uita la televizorul aflat în sala de mese, cei mari pot juca table sau citi, iar celor mici li se pun la dispoziţie jucării. Elevii sunt ajutaţi la teme de către un asistent social. Zi de zi, noapte de noapte, angajaţii Centrului, oameni deosebiţi, sunt alături de semenii lor, oferindu-le afecţiune, grijă şi tot ceea ce este nevoie pentru a le face traiul mai uşor.
“Este foarte bine faţă de unde am venit! Sunt buni cu mine toţi, au grijă de mine. Mâncarea este bună şi la timp. Eu am trei băieţi. Am locuit la băiatul cel mare până când, din cauza băuturii mă bătea aproape zilnic. Nu am mai putut sta acolo. Sunt şi bolnavă, nu pot să mă deplasez singură. Aici mai citesc cărţi de rugăciuni, mai fac câţiva paşi sprijinindu-mă de un cadru de metal... Altceva nu pot să fac că nu am stabilitate pe picioare!” – ne povesteşte o bătrână. 
Fiind un aşezământ în regim de urgenţă, programul de funcţionare este de 24 de ore din 24. “O zi la Centru începe la ora 7.00 dimineaţa şi se sfârşeşte a doua zi la ora 7.00, pe parcursul căreia personalul de serviciu se ocupă îndeaproape de igiena Centrului, a beneficiarilor, de preluarea hranei, de solicitările telefonice care apar în ziua respectivă, de a aranja curtea interioară şi orice altă activitate care apare în ziua respectivă, pentru că niciodată nu ştim ce apare!” – ne-a declarat Răzvan-Andrei Rugină.

Cheltuielile legate de funcţionarea aşezământului sunt suportate în proporţie de 80% de Primăria Câmpina, utilităţile, hrana, parte din salarii şi parte din consumabile, restul de 20% fiind asigurat de Patriarhia Română, pentru completarea salariilor şi a cheltuielilor pentru consumabile.
Biserica a susţinut şi susţine în continuare aşezământul, acesta fiind în parteneriat cu 10 parohii care aparţin de Protoreria Câmpina, parohii care, prin rotaţie, lună de lună, fac donaţii în funcţie de necesităţi. Sumele variază, dar pentru fiecare în parte se eliberează chitanţe. De asemenea, acestea asigură toate serviciile religioase. 
Şi pentru că se apropie Crăciunul, încă de la începutul postului, părintele Radu Nicolae de la Biserica “Naşterea Maicii Domnului” a răspuns prezent solicitărilor făcute de conducere, pentru sfeştanie, spovedit şi împărtăşit. Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fiecare angajat al Centrului contribuie cu bani din buzunarul propriu pentru cumpărarea bradului şi pentru organizarea mesei festive de Crăciun, nefiind asigurată de Spitalul de Psihiatrie Voila, acesta urmând protocolul stabilit, mai exact hrana fiind cea obişnuită, de zi cu zi. 
Pentru fiecare dintre cei care sunt primiţi  în Centru se încercă reintegrarea în societate, astfel că din totalul de 116 persoane care i-au călcat pragul de la înfiinţare şi până acum, adulţi şi copii deopotrivă, s-au întocmit acte de identitate pentru zece, cinci au fost încadrate în gradul de handicap, două beneficiază de ajutor social, trei au fost internate în centre rezidenţiale de stat, de tip azil, o mămică cu doi copii au fost preluaţi de Fundaţia “Mâna Deschisă” din Câmpina, pentru o persoană s-a depus dosar pentru locuinţă socială, 12 cazuri de minori au fost preluate de Protecţia Copilului, iar restul sunt monitorizaţi de Asistenţa Socială din cadrul primăriilor aferente localităţilor de care aparţin.
“Activitatea a decurs uneori greu, alteori mai simplu. De la început şi până în prezent a fost o activitate rodnică, din punctul meu de vedere. Sfântul Ierarh Nicolae, protectorul Centrului, ne ajută de fiecare dată să trecem de orice obstacol pe care îl avem în cale şi cu harul lui Dumnezeu să ducem protocolul până la capăt, să putem ajuta oamenii nevoiaşi şi pe toţi cei care au nevoie de căldura unui cămin. Mulţumim celor care ne-au dat şansa să putem colabora!” – ne-a mai declarat Răzvan-Andrei Rugină.
Ce înseamnă acest aşezământ pentru cei aflaţi în nevoie? Înseamnă familie, grijă, dăruire, alinare, înţelegere, dragoste, siguranţă, speranţă, credinţă.
Acum, în prag de sărbători, îi invităm pe oamenii cu suflet să dăruiască din puţinul lor acestor suflete greu încercate de viaţă.

Schema de personal de care dispune aşezământul este alcătuită din: un şef de centru, un asistent social, 4 îngrijitori şi un contabil cu ¼ normă. Întrebat cum se descurcă în raport cu volumul de muncă, şeful Centrului a adus în prim-plan două probleme majore cu care se confruntă. Prima este lipsa unui paznic de noapte. Atunci când sunt aduse persoane la ore târzii, unicului îngrijitor de serviciu îi este foarte greu să facă faţă anumitor situaţii, mai ales că este femeie. Unii dintre cei care ajung aici se află de multe ori în stare de ebrietate, în special când temperaturile sunt scăzute. Explicaţia ar fi aceea că beau ca să se încălzească. Odată ajunşi în incinta Centrului trebuie susţinuţi, trebuie schimbaţi, spălaţi şi calmaţi, mulţi dintre ei fiind recalcitranţi. Ca atare, un singur om nu poate face faţă. A doua problemă majoră este lipsa unui asistent medical. Sunt beneficiari care necesită administrarea anumitor tratamente, iar un îngrijitor nu are competenţa unui asistent şi chiar dacă s-ar pricepe, nu poate să încalce regulile de ordine interioară şi nici să facă abstracţie de ceea ce este stipulat în fişa postului. Trebuie menţionat şi faptul că aşezământul are în dotare, din prima zi de funcţionare, un cabinet medical care nu a dispus niciodată de personal calificat. 
Andreea Ştefan

Editorial. REZERVELE…

Cică se schimbă guvernul zilele astea… Carmolul și piciorul de lemn. Băgăm în teren rezerve fără nume. Komentocrația dă din colț în colț să justifice menținerea lui Ponta, dar și, pe plan mai larg, menținerea PSD-ului în prim planul politicii. Sofisme rudimentare sunt puse la lucru. Dacă Ponta ar fi fost modest, și-ar fi dat demisia din funcția administrativă și ar fi cîștigat lejer președinția.  Dar el a vrut – lăcomia! – totul. Și a pierdut totul. Într-un stat realmente democratic, a doua zi după catastrofa electorală și-ar fi prezentat dubla demisie: din funcția de președinte al partidului și de prim ministru. Așa, sprijinit și de cohorta fetidă de comentatori, pozează în continuare  ca salvator al nației și refuză să ia act de blamul pe care l-a reprezentat votul din noiembrie. Pe care, apropo, useliștii nu și l-au explicat nici pînă acum, continuînd să inventeze forțe paranormale, ei nu pot depăși stadiul „flăcării violet”. Ce vrea, în realitate, PSD-ul s-a văzut foarte clar la formarea bugetului, se vede în declarațiile/elucubrațiile dnei Firea (într-o țară culturalizată adecvat n-ar fi nici vînzătoare la Mc Donald´s, dară-mi-te purtător de cuvînt al partidului de guvernămînt), în furia complexului Băsescu pe care deja au început să-l proiecteze în viitor. Pe de altă parte, dl. Iohannis este, deocamdată, cumplit de singur. Pentru că are în spate un partid în care este resimțit ca un intrus și care nu este cu nimic mai bun decît PSD-ul cu care a fost frate geamăn pînă de curînd. Și trebuie să înceapă cu reformarea radicală a acestui partid. În al doilea rînd, lumea intelectual-feisbuchisită, față de care există percepția – eronată, cred eu - că a cîștigat bătălia Iohannis, este mult prea fragilă și dezbinată și lipsită de priză socială pentru a reprezenta realmente o forță capabilă să impună schimbarea. Două exemple… Un cineva cu o imagine publică extrem de proastă a anunțat că va fi șeful cancelariei prezidențiale. Fără o minimă verificare, fără a lua în calcul izul destul de evident de manipulare, provocare, s-au grăbit să facă o scrisoare extrem de virulentă președintelui ales. S-au făcut de rîs…


Pe de altă parte, după numirea dnei. Tatiana Niculescu Bran ca purtător de cuvînt, dau de un comentariu venit din sfere academice care, în urma unui sofism extrem de laborios, îl acuză pe dl. Iohannis de această numire pentru că doamna și-a publicat cărțile la Humanitas, ergo, ar favoriza nu știu ce grup de interese. Într-o astfel de junglă, viitorul președinte va avea nevoie de o forță și o abilitate care să întreacă modul marinăresc de a tăia nodurile gordiene. Seninătatea cu care Ponta revizuiește guvernul fără să schimbe nimic, vorbind despre continuitate (cînd tocmai această continuitate a corupției, minciunii de partid, obrăzniciei, incompetenței ar trebui retezată din rădăcină. Exact asta este semnificația votului) este doar încă o dovadă că nu a înțeles mesajul. Pe de altă parte, PMP l-a exclus pe europarlamentarul Cristian Preda numai pentru că a anunțat (ce tupeu!) că o va concura pe Elena Udrea la șefia partidului. Facem ochii roată și ne uităm peste pustiul înconjurător. Suntem ca echipa de handbal, gata să pierdem în ultimele minute după ce am condus la diferență asiguratoare. Vestea bună este că lipsește foarte puțin ca piciorul strecurat în ușa întredeschisă să lărgească intrarea. Sirenele care cer „îngăduirea” guvernului Ponta IV, să-l lăsăm să-și rupă singur gîtul cu noul buget, să fim în continuare cu Pop, Andronescu, Olguța Vasilescu, Zgonea,  Nicolicea, ejusdem farinae trebuie ignorate. Improvizația e săritoare în ochi, e o tragere de timp evidentă, pînă cînd hidra își va reface capetele retezate de DNA și de electorat. Năstase, Severin, Iliescu, Mitrea fac încă pe liderii „grei”. Ei sunt doar sechelele unei societăți bolnave. Cei care îi întrețin febra. „Cîrlanul” e generația nouă, generația cinică. Dragoș Paul Aligică (un comentator pe care nu-l veți vedea sau auzi în mediile noastre oficiale) scria cînd cu scandalul Ioana Petrescu despre faptul că diploma occidentală nu este o garanție de bonitate, în afara caracterului. Iată un criteriu de la care poate începe construcția viitorului. Nu cu un guvern de încropeală…
P.S. Societatea civilă care se gudură ca ieșită din hibernare ar trebui să nu adoarmă la loc, lăsîndu-l pe Ponta să-și refacă aroganța. Plagiatul său este o pată în viața intelectuală a României. Chiar dacă mulți intelectuali se fac a nu vedea asta. Iar pe ceilalți nu-i interesează. 
Christian CRĂCIUN

De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt

Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă

Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor, pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.



- Ştim că aţi scris cinci cărţi şi o sumedenie de articole ce au ca temă principală petrolul. De unde această pasiune pentru „aurul negru”? Este adevărat că în adolescenţă aţi dorit să ajungeţi inginer petrolist?
- Nu, nu mi-am dorit să ajung inginer petrolist, ba dimpotrivă, am fugit de petrol! Când eram elev la Liceul Petrol, doamna profesoară Panait m-a terorizat cu insistenţele să merg la ingineria de petrol. Mă asculta oră de oră într-a doişpea şi îmi punea numai note mici. Dar la bac’, am luat cea mai mare notă dintre petrolişti la fizică! Am refuzat însă să merg la UPG, doarece visul meu era altă aventură. Poate pare o nebunie, dar încă de copil, de la 11-12 ani, aveam un duh de aventurier care mă îndemna să cutreier lumea în lung şi-n lat. Am avut aşa, un dor de ducă, cum zicea tata. Lucrul ăsta îl poate confirma azi familia mea ori cei ce mă cunosc. Nu ştiu dacă am avut scama pirateriei în sânge, dar sigur am fost influenţat de cărţile citite. La vârsta aceea visam să devin pirat, dar nu să jefuiesc corăbii, ci ardeam de dorul călătoriilor spre necunoscut. N-am ajuns nici pirat, nici explorator măcar, dar utopia s-a materializat prin faptul că sunt profesor de geografie. Nu regret în momentul de faţă decât  financiar că nu-s inginer petrolist... Înainte să merg la facultate, căci tare grea era admiterea atunci, am lucrat câţiva ani la Petrom şi Ciprom. Adică tot în petrol! Fierbeam că trebuia să fiu duminica sau de sărbători printre sonde! Dar acolo am învăţat o vară pe rupte şi am intrat la facultate! Colegilor mei nu le venea să creadă când le-am spus că voi pleca la Universitatea Bucureşti. După ce am terminat facultatea şi masterul, am mers să mă înscriu la Doctorat şi am propus ca temă “Geografia Religiei în România”. Domnul Ioan Ianoş, îndrumătorul meu, unul dintre cei mai mari geografi urbanişti din România şi Europa, nu a acceptat, şi m-a “forţat” să fac o teză despre “Impactul industriei petroliere”! Aşa că m-am întors la lumea de care fugeam! Dar, după ce am stat 6 ani jumătate prin arhive şi cărţi despre petrol, pot să spun că sunt virusat! Îmi place aşa de tare lumea petrolului, că atunci când merg cu maşina prin localităţi cu sonde, deschid gemurile să simt mirosul de ţiţei. E medicament pentru mine! Şi uite, că dacă la 12 ani visam să fiu pirat, 30 de ani mai târziu visam să fiu explorator de sonde! Mi-ar fi plăcut enorm să am sondele mele, să trăiesc erupţia lor pe viu. Petrolul e esenţa mişcării, e sângele economiei, cum zicea Sedilot. Fără el, nimic nu se învârte. Istoria petrolului câmpinean e fantastică. E un tărâm de basm... Dar despre asta poate vă povestesc altădată...
- Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor şi ce implică această profesie?
- Nu ştiu de ce-am ales să fiu profesor şi nici atât de ce-am rămas din anul 2000 în tagma asta. Dar tot planul lui Dumnezeu este. Acum 14 ani, când am intrat în branşă, am fost nevoit să dau titularizare în Prahova. A fost singurul an după ‘89 când nu puteai fi titular decât în judeţul tău! La Ploieşti au fost două locuri, la Câmpina tot două. Ambele la… Petrol! Am fost al patrulea pe listă, deci am ales Petrolul. Doar absolvisem aici… Mi-am adus numirea, am fost angajat, dar în urma mea a venit celălalt profesor, care fusese al treilea pe listă. De el nu mai aveau nevoie! Trebuia numai unul şi acum eram doi. Secretara de la Inspectoratul Şcolar greşise tabelul şi în loc de 1 tastase 2, pentru GŞI Petrol Câmpina! Omul a făcut gălăgie, să plec eu, că e el prioritar etc. Inspectoratul însă a decis să rămân eu! Atunci am văzut iarăşi mâna lui Dumnezeu. Trebuia să fiu aici! Pentru mine, profesor înseamnă nu doar să transmiţi nişte informaţii de profil şi să aştepţi feed-back-ul lor, să faci exerciţiile şi comentariile impecabil şi să scoţi continuu olimpici. E mult mai mult. E modelarea vieţii, a caracterului şcolarului. E făgaşul pe care împingi tinerii. Profesoratul e o vocaţie. Vocaţia nu se învaţă, cu ea te naşti! Poţi să aplici toate metodele şi modelele din lume, studiate din cărţi, dacă nu ai în sânge meseria, degeaba. Profesorul e lumânarea care se consumă arzând, zicea Rebreanu. Arzând pentru alţii, completez eu. Implică efort prelungit, pregătire continuă, mult stres, îndelungă răbdare. Profesor nu te faci ca să ai o meserie mai uşoară sau să nu te morfoleşti ca mecanicii de trolii. Profesor te faci ca să schimbi macazul a mii de destine. Când eşti profesor de liceu ai de-a face cu cel mai teribilist segment din piramida vârstelor. Adolescenţii, între 14-17 ani sunt cel mai greu de stăpânit. Mark Twain spunea că “tinerii între 13-16 ani ar trebui încuiaţi într-un butoi şi bătut capacul deasupra; iar la 17 ani să le scoţi doar cepul!”. E perioada când se aprind poftele în ei, când îşi caută identitate, modele. E vremea când se apucă de fumat, de alcool, de narcotice, de curvie. Ţipă pe străzi, se bat pentru fete, pentru băieţi, se plictisesc, nu au o direcţie, visuri. Încep să nu mai asculte de părinţi, de şcoală, cred că tot ce zboară se mănâncă. Ăştia-s gata să mănânce şi-un avion! E vârsta când cineva trebuie să îi trezească din somn, din lehamite. Aici trebuie să intervină măiestria dascălului. Trebuie să înţelegem că unui elev nu-i foloseşte la nimic să ştie toate informaţiile de sub soare dacă nu ştie să treacă strada, să se comporte între semeni. Viaţa e ca un ring de box. Odată urcat, nu ai decât două soluţii: învingi sau ţi se aruncă prosopul. Eu nu vreau să fiu un antrenor care aruncă prosoape, ci un domn Trandafir. Ţin să adaug ceva foarte important: educaţia nu trebuie lăsată 100% pe seama şcolii, pe pedagogi. Ştiţi când s-a prăbuşit Atena? Când s-au lăsat copiii pe mâna “peidagogos-ului”! Nu degeaba se vorbeşte despre cei 7 ani de acasă…
- Dincolo de pasiunea pentru petrol, dincolo de profesia de cadru didactic, sunteţi pastor. Cum şi când aţi simţit această chemare specială?
- Aveam 21 de ani. Avusesem o copilărie cu traume. Fusesem educat de profesori atei, de ofiţeri atei, fără Biblie, cu povestea că mă trag din maimuţă. Şi, când crezi că te tragi din maimuţă, te comporţi ca ea! În afara bunicului meu, care mi-a spus prima poveste din viaţă ,“Moise şi trecerea Mării Roşii”, nimeni nu îmi vorbise despre Dumnezeu. Dar bunicul a murit când eu visam să fiu pirat! Mă lua bunica la biserică, dar nu înţelegeam nimic. Când m-am făcut mare mergeam la denie de Paşti ca la o distracţie. Eram plin de răutate: răzbunător, scandalagiu, fără scrupule. Credeam că Dumnezeu nu există, că e un mit pentru manipulat proştii. Că “religia e opium pentru popor”, cum zicea Marx. În armată, la câteva zile după Revoluţie, am primit o Biblie. Am citit-o fără să înţeleg ceva. De fapt, am început să Îl condamn pe Dumnezeu: “Dacă eşti bun de ce ai îngăduit să mă abandoneze mama când eram mic?. Du-te la altul, nu vreau să-Ţi slujesc!”. Citeam Biblia, cărţi creştine şi degeaba. Într-o seară, după eliberare, am făcut o bătaie ca în filmele western. Prietenii mei au căzut la datorie. Eu am rămas cu vreo 5-6 adversari, doar în blugi, cu buza şi ochii sparţi. Acasă am găsit iar Biblia. “Iar tu?”. La câteva zile însă am strigat: “Sunt învins de dragostea Ta, Galileene!”. Şi de 24 de ani stau cu motoarele turate pentru Hristos! În 1991 am înfiinţat o biserică evanghelică la noi în sat, în 2006 am construit o clădire nouă, modernă. După ce am absolvit Doctoratul am făcut o şcoală de predicatori la Cluj, apoi un seminar biblic la Osijek în Croaţia. Acum 5 ani şi ceva am fost invitat să predic în Valencia. În urma mea trebuia să vină Vladimir Pustan, unul dintre cei mai mari predicatori din România. De fapt, cel mai bun. El şi preşedintele Fundaţiei pentru tineret Cireşarii. Eu am scris un editorial “Cu Dumnezeu în Diaspora” şi nu ştiu ce m-a împins să i-l trimit. Nu auzise niciodată de mine. Eram un nimeni în lumea evanghelică. În acea perioadă, dr. Vladimir fiind foarte ocupat (cu pastoraţia, fundaţia, cantina socială, orfelinatul, radioul, editura, site-ul fundaţiei, predicatul săptămânal prin oraşele României, construcţia sălii de conferinţe), a zis staff-ului fundaţiei: “Nu ştiu de unde să găsim pe cineva, care să scrie bine şi constant, că nu mai fac faţă singur editorialelor zilnice” (pe site postăm 5 editoriale pe săptămână). Dani Coste, secretarul, a spus atât: “Ne rugăm; Dumnezeu va scoate pe cineva!”. Mai târziu, Vladimir a găsit mailul, a citit editorialul şi a ieşit în uşa biroului: “L-am găsit! Dumnezeu l-a trimis!”. Astfel am ajuns senior editor la Fundaţia Cireşarii! La ora actuală sunt nu zeci, poate sute de bloguri sau pagini de Facebook care îmi preiau editorialele! Să nu mi-o consideraţi mândrie, e harul lui Dumnezeu, nu al meu. Din 2010 am început să fiu invitat să predic în ţară. La biserici, în corturi, case de cultură, pe stradă, pe stadioane. A fost momentul în care a trebuit să ies din carapacea dogmelor, a confesiunii, etniei, tradiţionalismului, conservatorismului. Am fost ca broscuţa care văzuse cerul doar din fântână. Când am ieşit pe ghizdurile puţului am strigat uluit: “Ce imens e Cerul!”. Şi de atunci tot alerg spre el să-l ating… E ultima expediţie, spune moto-ul nostru cireşar. Şi uite că Dumnezeu a zis: nu ca pirat sau explorator de petrol vei colinda lumea, ci ca misionar!
- Credeţi în puterea exemplului personal?
- Da, cred. Problema de azi nu e lipsa de modele, ci falsele modele. Copiii, tinerii și uneori adulţii, caută identificarea cu cineva, cu ceva. Şi copiază. Nu vedeţi hipsterii, cei ce se tatuează, rockerii, maneliştii? Sunt clone ale unor şabloane. Bune ori rele. Sunt uimit atunci când întreb elevii ce modele vor să copieze - mai nimeni nu spune că părinţii. Pentru ei vedetele de televiziune, OTV-iştii, tarafiştii, MTV-iştii sau nu ştiu ce fotomodel sunt exemple demne de urmat, pentru că cei de lângă ei nu i-au convins, n-au excelat cu modelul prezentat. Mă doare că nu am auzit pe nimeni să-l copieze pe domnul Pleşu, ori pe Cărtărescu, Liiceanu, Patapievici sau Radu Moraru. Asta nu e vina tinerilor, ci a mass-media, a “poeţilor urâtului”. Ei le prezintă modelele. Şi lumea le ia de bune. Acum să revin puţin. Dacă vrei să fii ca Eminescu, trebuie să înveţi lângă Eminescu. Dacă vrei să fii stejar , trebuie să plantezi ghindă. E drept, nu creşte peste noapte, dar nici vântul nu-l smulge un-doi din rădăcini. Ştiţi ce spun eu copiilor mei, dar şi tinerilor cu care misionez sau elevilor cărora le predau? “Dacă mor mâine, nu voi dispărea. În anii ăştia m-am spart în cioburi ce au intrat în voi. Vă veţi ridica, vă veţi uni şi mă veţi reîntregi”. 
- La ce nivel de religiozitate şi spiritualitate credeţi că se află astăzi oamenii?
- Aici aţi atins nervul central. Asta e problema principală a omenirii, nu doar a românilor. Noi avem o religiozitate foarte mare, spiritualitatea însă e făcută franjuri. Suntem poporul cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Europa, pentru mine însă nu-s destule. Paradoxal, suntem naţia ce deţine locul 1 în UE la beţie, avorturi, prostituţie, copile care nasc sub 15 ani. Să nu mai vorbesc de corupţie, şmecherii, înjurături... Religiozitatea e aparteneţa la un grup. Spiritualitatea e relaţia cu Dumnezeu. Chiar dacă doare, ăsta e adevărul: suntem religioşi, nu spirituali! Religia îţi cere să faci, spiritualitatea îţi cere să fii! 
- Ce planuri de viitor aveţi?
- Sunt un tip care din 1990 aleargă “să fie” nu “să aibă”. Ce ai, va trece, ce eşti, va rămâne. De aceea primordial pentru mine este să fiu mai bun, mai sfânt, mai plin de Hristos. Pentru asta mă lupt zi de zi cu mine. Căci, vorba lui Seneca: “eu îmi sunt cel mai mare duşman”. Aştept să-mi crească aripi şi să ajung în Cer. Şi vreau să duc cât mai mulţi cu mine. Apoi, vreau să mai scriu nişte cărţi. Nu am spus tot ce am de zis. Două cărţi le am deja la tipar. Din nefericire pentru cei ce se aşteaptă la asta, nu mai sunt atât de entuziasmat să scriu cărţi despre Câmpina sau despre petrol. Faptul că am deja cinci titluri despre acest oraş şi am fost pur şi simplu sfidat de organele de resort, m-a dezamorsat. Nu pentru laude am scris, căci mai bine să meriţi laude şi să nu fi elogiat, decât să fii lăudat şi să nu meriţi! Dar mi se pare dezinteres cvasigeneralizat. În plan profesional aş dori să mă mut în Bihor cu serviciul. Apoi cu casa, familia, biserica. Acolo e şi Fundaţia Cireşarii la care activez. O să predau cursuri la Şcoala de Predicatori din Beiuş. E o satisfacţie fără egal. În plan spiritual doresc să predic cât mai bine, eficient. În plan social încerc să ajut cât pot Fundaţia “Lumină pentru Rromi” din Boldeşti. Acolo se construieşte un centru social, unde peste 100 de copii săraci au zilnic o masă caldă după ce vin de la şcoală, fac temele pentru a doua zi supravegheaţi de profesori voluntari, fac duşuri. Uneori primesc haine, dulciuri, jucării. Nu avem fonduri deloc, dar avem un Dumnezeu mare. Construcţia pe care o ridică Fundaţia e abia la roşu şi costă sute de mii de euro! Îmi mai doresc să mergem în evanghelizări prin România sau Diaspora cu Vladimir Pustan şi Fundaţia “Cireşarii” din Beiuş sau cu “Rouă pentru Suflet”, echipa de tineri rromi din Boldeşti cu care colaborez.
- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri pentru 2015?
- Le doresc să fie fericiţi şi sănătoşi! Să nu scape nicio clipă din ochi cerul de deasupra capului! Să nu renunţe la visuri, oricine li s-ar aşterne în cale! Giovanni Papini spunea că visurile noastre sunt măreţe, dar avem aripi prea mici. Le doresc aripi largi! Le doresc să fie foarte atenţi pe unde calcă. Un pas greşit dacă fac şi elefanţii cad! Le doresc uşi deschise! Inimi dechise! Şi un cer deschis!
Andreea Ştefan

Gala Sportului Câmpinean la a doua ediţie

Vineri, 12 decembrie, sportivii câmpineni şi echipele care au obţinut rezultate deosebite anul acesta, profesori şi antrenori, au fost recompensaţi în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Sportului Câmpinean, care  s-a desfăşurat în sala mare a Casei Tineretului. 



De la eveniment nu au lipsit invitaţi de seamă şi oficialităţi care au contribuit la dezvoltarea sportului pe plan local şi naţional: Corina Ungureanu, campioană mondială şi olimpică la gimnastică; Ana Maria Tămârjan, campioană olimpică şi europeană la gimnastică; Adriana Tămârjan, membră a lotului naţional de gimnastică; Geani Chiriţă şi Florentin Petre, foşti componenţi ai echipei Dinamo Bucureşti; Cristina Herea, prezentatoare România TV; Virgil Guran, deputat Colegiul 2; Ion Alexe, Alin Moldoveanu, Dan Chiţu şi Cătălin Duţă, maeştrii emeriţi ai sportului; Florin Frăţilă, consilier local şi preşedintele comisiei de „Sănătate, cultură, învăţământ, culte şi tineret, sport şi turism”.


Acestora le-a revenit şi misiunea de a înmâna premiile care au constat într-o diplomă şi un trofeu. Seara a fost deschisă de prezentatorii Andreea Telegescu şi Adrian Enache, acesta fiind şi căpitanul naţionalei de fotbal a artiştilor. Momentele artistice au fost asigurate de Ansamblul „Ghiocelul” al Casei de Cultură „Geo Bogza”, condus de Cristi şi Vali Colezea, de solista Anna Lavinia, de binecunoscuta trupă Alb şi Negru, formată din Andrei Ştefănescu şi Kamara Ghedi, ambii jucători în naţionala artiştilor, iar în încheiere a avut loc un miniconcert susţinut de Adrian Enache. 
Câţiva dintre spectatorii prezenţi în sală, puţini la număr, nu au ratat ocazia de a cere autografe de la vedetele prezente.
Gala Sportului Câmpinean a fost organizată şi finanţată de Consiliul Local Câmpina, Primăria Municipiului Câmpina şi Casa Tineretului Câmpina.
Andreea Ştefan

Târgul Dulciurilor de Crăciun la Şcoala “B.P. Hasdeu”

Mare agitaţie la început de săptămână în curtea Şcolii “B.P. Hasdeu”. În cursul dimineţii de luni, 15 decembrie, a avut loc cea de-a cincea ediţie a “Târgului Dulciurilor de Crăciun”. Evenimentul a fost organizat de către patru clase (o clasă pregătitoare, două clase a III-a şi o clasă a IV-a), coordonatori fiind cadrele didactice Gabriela Dinu, Mariana Olteanu, Adina Săbăngeanu şi Daniela Petre. “Târgul are deja o tradiţie de câţiva ani, de când am iniţiat o colaborare cu părinţii, altfel decât până acum. Totul a pornit cu un simpozion «Tradiţie şi inovaţie în relaţia familie - şcoală». De mai mult timp părinţii şi copii lucrează împreună în mai multe case, ca un fel de exerciţiu de intrare în comunitate. Şcoala nu mai este o instituţie, ci devine acasă şi părinţii înţeleg că suntem aproape de copii în orice situaţie.  Este al cincilea an de târg şi aşa sărbătoarea de Crăciun începe la noi” - a declarat înv. Mariana Olteanu. 


Preparatele au fost aranjate cu grijă pe mese, asezonate cu tot felul de articole de Crăciun: felicitări, coşuleţe, coroniţe, podoabe pentru brad şi multe altele. De la înv. Gabriela Dinu am aflat că prin această acţiune s-a urmărit “o legătură strânsă între şcoală şi familie. Copiii, în orele de educaţie tehnologică şi plastică, au confecţionat podoabe, iar împreună cu părinţii au pregătit prăjiturile. În cadrul evenimentului au participat cele patru cadre organizatoare ale proiectului, copiii şi părinţii. Trebuie să menţionez că cei mici au dorit în mod special să valorifice ei, să fie la standurile de vânzare personal. Mulţumim părinţilor care sunt alături de copii şi de noi”.
Prăjiturile delicioase, checurile, plăcintele, brioşele, fursecurile au fost preparate cu multă pasiune, toate fiind făcute în casă. “Ne ajută să socializăm între noi, să fim mai uniţi şi să ne împărtăşim reţetele” - ne-a spus o mămică. 


Târgul a fost cu vânzare, preţurile fiind accesibile tuturor şi variind între 1 leu şi 6 lei, în funcţie de produsul cumpărat. 10% din banii strânşi vor fi donaţi Complexului de Servicii Comunitare “Sf. Filofteia” din Câmpina. “O parte din bani îi dăm copiilor cu probleme şi cu restul de bani o să mergem la un film” - ne-a mărturisit Raluca Andreea Constantinescu, elevă în clasa a III-a.
Într-adevăr, târgul a căpătat noi valenţe anul acesta. A fost primul an de educaţie financiară, copiii calculându-şi banii pentru acţiunea caritabilă, pentru vizionarea unui film 3D şi pentru a-şi mai dota clasele cu ceea ce consideră că mai este necesar. 
Târgul s-a încheiat cu un concert de colinde şi cu urările specifice sărbătorilor de iarnă. 
Andreea ŞTEFAN

Balul AMUS – eleganţă, energie şi distracţie

Vineri seară a fost petrecere mare. Cei mai noi cursanţi ai Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” au jucat rolul principal în cadrul evenimentului cu o tradiţie de peste 10 ani, Balul Bobocilor. Acesta a fos organizat ca în fiecare an de Fundaţia AMUS (Asociaţia Mutuală AMUS France-Roumanie) şi a avut loc la Clubul de dans “Barna” din Breaza. Evenimentul a fost savurat din plin de toată lumea, de organizarea acestuia ocupându-se preşedintele Fundaţiei, Elena Murariu. 


Balul şi-a deschis porţile cu mult aşteptatul concurs de Miss şi Mister, oferind noi provocări şi emoţii participanţilor. Seara a fost presărată cu momente de dans sportiv, oferite de gazda Clubului. Fiecare pereche a impresionat prin varietatea stilurilor şi a elementelor abordate.


Eleganţa, energia şi distracţia au fost ingredientele petrecerii. Printre invitaţii s-au aflat şi cadre medicale, consilieri locali ai municipiului Câmpina, directori ai unor instituţii publice şi private, dar şi oameni de afaceri. Au fost acordate diplome şi toată lumea a putut participa la o tombolă cu premii-surpriză. Meniul a satisfăcut toate gusturile, iar muzica bună şi în special sârbele şi horele româneşti i-au ridicat de pe scaune pe majoritatea celor aflaţi la eveniment. 
A fost o seară de neuitat pentru viitorii asistenţi şi nu numai, dar şi un real succes pentru organizatorii Balului, care s-a încheiat târziu în noapte.
Andreea Ştefan

Să ne cinstim eroii

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor  Interne - Prahova 1993, sucursala Câmpina împreună cu Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Prahova, cu sprijinul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” şi al Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, organizează luni, 22 decembrie, începand cu ora 11.00, ceremonialul de comemorare a Eroilor Jandarmi căzuţi la datorie în Decembrie 1989 la Otopeni.
 Activitatea se desfăşoară la Monumentul Eroilor Jandarmi din incinta fostei unităţi de jandarmi din municipiul Câmpina.   

Clubul Femina, ultima întâlnire din 2014

Ultima întâlnire din acest an a Clubului Femina va reuni, sub umbrela sa marcată de semnele solidarității, dascāli, elevi, artiști, prieteni, persoane care nu se dezmint de la a fi, fundamental și etic, oameni.
Astfel, joi, 18 decembrie, începând cu ora 16.30, sunteţi aşteptaţi la Clubul Live din incinta Casei Tineretului, pentru a viziona o mică expoziție de obiecte artizanale: felicitări semnate de unele dintre cele mai pricepute și sensibile artiste ale urbei noastre (Amalia Suruceanu, Cristina Popescu, Mirona Mara ș.a.), globuri originale (pictate sau croșetate), pietre decorate în acrilic și alte aranjamente sau decorațiuni de Crăciun, toate realizate cu scopul vânzării lor și a strângerii de fonduri pentru a o sprijini pe Ancuța Popescu din Băicoi, în vârstă de 39 ani, mamă a doi copii, profesoară de fizică, afectată de cancer la sân. Momentan, expoziția cu vânzare se găsește în incinta librăriei Diverta din Câmpina.


Începând cu ora 18.30, tot la Club Live, sunt așteptaţi mici și plini de viață colindători de la Școala “B.P.Hasdeu”, alături de doamnele lor învățătoare. Librăria Diverta va fi cea care îi va răsplăti cu daruri în spiritul Crăciunului, iar Cofetaria Delice le va oferi dulciuri participanţilor la intalnire. Programul va continua cu o demonstrație de dans sincron prezentată de Școala de dans “Latin Love” și cu un concurs de dans, la finalul căruia va fi acordată Cupa Club Femina și vor fi înmânate diplome surpriză.