27 noiembrie 2015

Burse de Merit pentru cei mai buni elevi din Câmpina

COMUNICAT DE PRESĂ

Câmpina, 27 noiembrie 2015. TenarisSilcotub continuă programul Burse de Merit, prin care îi răsplătește anual pe elevii cu rezultate excelente la școală. La această ediție, 45 tineri din trei unități de învățământ din Câmpina beneficiază de burse în valoare de 1.500 de lei fiecare.
Bursierii au avut în anul școlar 2014-2015 medii de peste 9,85 (la profilul real, matematică-informatică) sau 9,95 (toate celelalte linii de studiu), reprezentând elita liceelor din oraș. Cei mai mulți dintre ei sunt elevi ai Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”, iar lista școlilor include și Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” și Colegiul Tehnic Forestier.
Tinerii au fost premiați vineri, în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Municipiului Câmpina, principalul partener pentru programele educaționale ale TenarisSilcotub. „Știm că rezultatele bune la școală se obțin cu mult efort, uneori sacrificând timpul liber și activitățile de relaxare. Dincolo de sprijinul financiar, am dorit să le mulțumim și personal tinerilor care acordă atenție propriei educații”, spune Mirela Mihalcea, Coordonator Dezvoltare Socială TenarisSilcotub. 


Compania susține educația la toate nivelurile: programul „Școala după școală” se adresează elevilor din clasele primare, educația non-formală se materializează în inițiative precum ecOprovocarea sau Liderii Mileniului Trei (LMT), iar la nivel de liceu se acordă anual Burse de Merit. Toate acestea sunt completate de bursele de studiu Roberto Rocca Education Program, acordate studenților de la universități tehnice.


 „Credem că sprijinul concret acordat educației este esențial pentru orice comunitate care își dorește să crească pe termen lung. De aceea, TenarisSilcotub investește în fiecare an în susținerea acestui domeniu, care este principala prioritate în programele noastre de Dezvoltare Socială”, spune Mihalcea.
În acest an, au mai fost răsplătiți cu Burse de Merit 177 de elevi din Zalău și 111 din Călărași. În total, TenarisSilcotub premiază în acest an 333 de elevi din comunitățile sale. Programul Burse de Merit a debutat în 2005, iar în primele zece ediții au beneficiat de susținere 2.019 elevi.



Despre TenarisSilcotub
TenarisSilcotub – divizia de producție a Tenaris în România – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de 1.700 de oameni în România, TenarisSilcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește anual peste 1 milion USD în educație, sănătate și mediu.
fb.com/TenarisSilcotub

Tenaris este lider global în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energiei și alte aplicații industriale. Printre clienții noștri se numără cele mai mai mari companii de petrol și gaze din lume; veniturile companiei s-au ridicat la 10,3 miliarde USD în 2014. Cu o echipă de 27.800 de oameni în întreaga lume, operăm o rețea integrate de producție a țevilor, centre de cercetare, finisaje și facilități de servicii cu operațiuni industriale în America de Nord și Sud, Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Africa, având și o prezență directă în majoritatea piețelor de petrol și gaz.  

24 noiembrie 2015

Taxele şi impozitele locale vor fi reajustate în următoarele zile

Noul premier Dacian Cioloş a declarat că guvernul pe care îl conduce doreşte să finalizeze proiectul bugetului de stat pe 2016 în prima jumătate a lunii decembrie 2015. Până atunci, va fi stabilită şi forma finală a taxelor şi impozitelor locale ale câmpinenilor, deoarece, la şedinţa ordinară a Consiliului Local din această săptămână, primarul Horia Tiseanu urmează să vină cu un nou proiect de hotărâre privind fiscalitatea locală aferentă anului viitor. 


La ultima şedinţă extraordinară a legislativului municipal, acum două săptămâni, aleşii locali au aprobat un proiect care, conform spuselor iniţiatorilor săi, pe de o parte, nu mărea sau mărea foarte puţin unele impozite locale ale locuinţelor, iar pe de altă parte, scădea multe dintre valorile impozitelor  auto. Măririle de impozite erau puse pe seama prevederilor noului Cod fiscal. Per ansamblu, s-a zis atunci, fiscalitatea locală pentru 2016 nu va fi mai aspră decât cea a anului 2015. În realitate, lucrurile nu stăteau chiar aşa. Ulterior, în urma unor semnale trase de presa centrală şi locală, s-a dovedit că impozitele pentru unele imobile ale persoanelor fizice destinate activităţilor comerciale au fost mărite substanţial, cu procente considerabile care variau între 25% (la case) şi 45% (la apartamente). 


Unii consilieri municipali consideră că finanţiştii Primăriei nu au interpretat corect noile norme ale Codului fiscal, sau, mai exact spus, nu au aplicat procente mai moderate de creşteri ale obligaţiilor fiscale locale, lucru permis de noua legislaţie fiscală. Primarul Horia Tiseanu arată şi el acuzator către cei de la Direcţia Economică din cadrul executivului local, dar promite totodată că va reveni cu un nou proiect HCL (de hotărâre de Consiliu Local), prin care să se clarifice situaţia creată şi să se diminueze sensibil creşterile de impozite aprobate în şedinţa extraordinară a miniparlamentului câmpinean, amintită ceva mai devreme. Legea dă numai primarilor dreptul de a stabili nivelul taxelor şi impozitelor locale din comunităţile pe care le conduc,  precum şi dreptul de a realiza proiectele bugetelor locale. Noul Cod fiscal prevede, într-adevăr, anumite creşteri ale fiscalităţii la nivelul administraţiilor publice locale, obligând la impunerea unor valori minime de impozitare. Astfel, la impozitul pe clădiri şi terenuri sunt stipulate creşteri de câteva procente, dar impozitele pe autovehicule vor fi ceva mai scăzute, reducerea fiind mai substanţială pentru posesorii de autovehicule cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc. 
Deşi, conform propriilor declaraţii publice, Tiseanu ar fi vrut ca taxele şi impozitele să rămână la nivelul celor din anul 2015, acest lucru nu este posibil, pentru că legislaţia actuală în domeniu nu permite acest lucru. Primarul intenţionează totuşi ca legea locală în materie să conţină printre cele mai mici creşteri de impozite prevăzute de legea naţională. Într-o emisiune a televiziunii locale, el a tras o nouă dojeneală celor de la Direcţia Economică, scuzându-se cu acest prilej şi pentru faptul că nu a avut timp să studieze cu atenţie Codul fiscal (noua variantă), o lege extrem de stufoasă şi de încâlcită: “Cei de la Direcţia Economică au propus varianta adoptată de consilierii municipali, pe care, din păcate, atât eu cât și Consiliul Local nu am analizat-o foarte bine. Nu am luat niste exemple de calcul edificatoare. Nu am fost informat de reprezentanții Direcției Economice că vom ajunge la asemenea valori ale impozitului, mai ales la apartamente, iar eu nu am avut timp să citesc Codul fiscal, pentru că este o cărțulie foarte groasă. M-am bazat pe concluziile dumnealor și acum trebuie neapărat să modificăm anumite coeficiente. Eu o să revin în Consiliul Local cu o modificare a taxelor și impozitelor locale, astfel încât procentul de majorare să nu fie 0,12%, ci 0,09%. Cu această cotă de impozitare, vom putea ajunge aproximativ la aceeași valoare a impozitului din 2015, doar puțin modificată în sus sau în jos. Vreau să fim corecți și să nu mințim cetățenii!”
Zilele trecute, un comunicat de presă - semnat de primarul Horia Tiseanu şi de Gheorghe Ecaterinescu, directorul Direcţiei Economice a Primăriei Câmpina, a încercat să aducă mai multă lumină în această poveste.  Vă redăm mai jos textul acestui comunicat:

Editorial. CAPUL RĂUTĂȚILOR

Nu mi-a fost clar niciodată de ce majoritatea acțiunilor de stradă din București, exprimînd nemulțumiri ale populației, au loc în fața sediului Guvernului. De cele mai multe ori, dacă e să ne ducem la cauza răului, ea se află în altă parte, pe dealul Casei Parlamentului. 


Recent, cîțiva ziariști au cerut de la Parlamentul European informații privind cheltuielile parlamentarilor. Pentru că au fost refuzați, au dat în judecată PE. Cam asta ar trebui să fie procedura și la noi. Franc spus: avem cel mai prost parlament din Europa, și îmi asum epitetul. Malonești sunt pretutindeni, densitate de oameni prost crescuți și lipsiți de orice cultură – generală ori de specialitate – ca în parlamentul nostru, e greu de aflat în altă parte. De cele mai multe ori, e greu să discerni într-o lege prost concepută cît este premeditare pentru a apăra anumite interese și cît pură incompetență juridică. Nu e întîmplător că, după 1990, cele care au puiat fără nicio limită au fost facultățile de drept. Numai cine n-a vrut nu și-a cumpărat o diplomă de absolvent de drept, și unii dintre ei chiar au ajuns parlamentari. Cum să iasă un produs de calitate din mîinile unui meseriaș de tip Dorel? Cei care gîndesc numai în sloganuri și etichete vin imediat cu enunțul: „parlamentul este expresia democrației”. Frază goală: parlamentul este expresia democrației nu pentru că este ales într-un mod oarecare, ci dacă este democrat în esența funcționalității sale. Or, parlamentarii noștri se izolează complet înapoia unui zid inexpugnabil de imunități. Ei nu sunt trași la socoteală în nici un fel pentru consecințele deciziilor legislative pe care le iau. Uneori, în capul guvernului (indiferent care) se sparg multe oale de care nu el este vinovat, ci imperfecțiunea legii. Lovindu-se de realitatea socio-economică, guvernul este obligat să ia măsuri „acceptabile”. Parlamentul plutește în lipsa lui absolută de responsabilitate. Asta și pentru că lipsește o esențială verigă intermediară. Presa. Dacă am avea o presă profesionistă, dar e la fel de incompetentă și ticăloșită ca și lumea politică (adeseori confundîndu-se), ea ar monitoriza strict parlamentul și ar semnala din timp derapajele legislative. Iar „societatea civilă” ar putea reacționa la timp. După ce o lege a fost votată, e foarte greu să o mai întorci. Dacă ar exista acest mod de „reacție rapidă”, am avea și un parlament mai bun și o societate mai bună. Așa, asistăm la o decuplare completă între societate și legislativ. Lucru de care legislativul profită din plin, situîndu-se undeva deasupra tuturor. De aici aroganța lor, (auto)suficiența cu care ne vorbesc, obrăznicia cu care cheamă la „audieri” oameni cu o competență evident superioară, toate semne ale acestei distrugătoare rupturi de realitate. O serie de instituții, CNA, Avocatul poporului, ICR, Consiliile de Administrație ale Radioului și Televiziunii ar trebui scoase imediat de sub tutela ignobilă a parlamentului. Adică a imposturii generalizate și insuportabile. Dacă societatea românească ar fi așezată pe principiul meritocrației, și parlamentul și presa și societatea civilă (o treime indiscernabilă în fond) ar arăta mult mai bine. Parlamentul respinge deci legea confiscării averilor, mărește cu nesimțire salariile parlamentarilor, refuză orice control public, respinge urmărirea penală a unor inculpați, refuză rezultatul unui referendum care impune reducerea doar la 300 a „înțelepților” care ne conduc. Ar fi astea suficiente motive pentru a fi dat în judecată? Trăim, de fapt, într-o dictatură parlamentară, o mîrlanocrație provenită direct din mahalaua morală a extincției comuniste din anii 80: nimic curat nu a survenit. Un parlament condus de Tăriceanu și Zgonea este sinteza perfectă a României de sclipici și vorbărie goală, lipsită total de substanță, România care votează majoritar. Există și alta? Sigur că da. Mulțimea care a blocat Gaudeamusul la prezentarea Solenoidului lui Cărtărescu este cealaltă Românie. Cea cu care parlamentul nostru nu are nicio legătură. Cînd această Românie va redeveni majoritară, buboiul din dealul parlamentului se va sparge. Și va curge urîciunea lumii…
Christian CRĂCIUN

Concursul pentru preşedinţia Clubului Sportiv Câmpina va fi reluat în ianuarie 2016

Noul club sportiv al municipiului nostru, Clubul Sportiv Câmpina, a fost înfiinţat acum o lună, atunci când a primit certificatul de identitate sportivă. Deocamdată funcţia de preşedinte al acestei importante entităţi sportive iniţiate de consilierul municipal Florin Frăţilă nu a fost ocupată, deoarece singurul candidat care şi-a depus dosarul (chiar pe 17 noiembrie, în ultima zi de înscriere), a fost respins de comisia responsabilă de organizarea concursului pentru ocuparea acestui post echivalent cu cel de şef al unei direcţii din organigrama Primăriei. Singurul candidat, Aurelian Adrian Stoican, este profesor de sport și antrenor la Clubul de înot “Contratimp” Câmpina. El nu a îndeplinit toate criteriile stabilite de către comisia abilitată în acest sens. Având în vedere această situație, s-a luat decizia de reorganizare a concursului în ianuarie 2016. Prin HCL aprobată, nu cu mult timp în urmă, de către Consiliul Local Câmpina s-a dorit o transparenţă totală şi o neimplicare a politicului în ocuparea şefiei clubului. De aceea, au fost puse criterii restrictive ce pot fi îndeplinite numai de către profesionişti cu vechime şi cu integritate morală, oameni de specialitate capabili să conducă acest club ce va putea deveni în viitor una din emblemele Câmpinei. Cele mai importante condiții impuse de administrația locală au fost: studii superioare de lungă durată în domeniu (licenţă în educaţie fizică şi sport sau licenţă în management); vechime de minimum trei ani în specialitatea studiilor; neexistenţa niciunei sancţiuni în plan sportiv în perioada activităţii profesionale a candidatului; minimum trei ani de experiență într-o funcție de conducere în domeniul sportiv ş.a. Concursul are două etape: prima este susținerea unei probe scrise, iar a doua, interviul împreună cu susținerea proiectului de management.


Despre acest lucru am aflat mai multe detalii de la Florin Frăţilă, preşedintele comisie de cultură-sport din Consiliul Local şi iniţiatorul proiectului CS Câmpina: “Aşteptam cu nerăbdare concursul pentru a trece cât mai repede şi de această etapă importantă. Sunt multe lucruri de făcut şi mi-aş fi dorit ca CS Câmpina să aibă preşedinte până la sfârşitul anului. Din păcate, nu s-a prezentat decât un concurent, care nici el nu a îndeplinit condiţiile restrictive impuse de criteriile de selecţie; nu are vechimea necesară într-o funcţie sportivă de conducere de minim trei ani. Am impus multe criterii de selecţie, pentru că am vrut să limitez accesul celor care nu au nicio legătură cu fenomenul sportiv şi mai ales al politicienilor. Se pare că stricteţea cerinţelor i-a descurajat şi pe cei care ar fi putut să candideze. După cum se ştie deja, concursul a fost amânat până în ianuarie 2016, atunci când sper să se prezinte mai mulţi candidaţi. În acest sens o să reevaluăm condiţiile de participare, dar nu în profunzime, pentru că nu abdic de la credinţa că CS Câmpina trebuie condus de un om competent. Prefer să mai întârziem cu alegerea preşedintelui, decât să lăsăm cale liberă nepotriviţilor”. 

Elevii sunt invitaţi să participe la Cupa 1 Decembrie la şah

Sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 9.30, Casa Tineretului, în colaborare cu CS Energy Cameron, organizează Cupa 1 Decembrie la şah, competiţie la care sunt invitaţi să participe atât elevi din şcolile generale din Câmpina, cât şi din împrejurimi. Micuţii şahişti vor fi premiaţi cu diplome şi dulciuri. 
Competiţia se va desfăşura în foaierul mic al Casei Tineretului. 

Proiectul european pentru egalitate de şanse şi gen a fost dus la bun sfârşit

Ca în cazul tuturor proiectelor cu finanţare de la Uniunea Europeană, recent, a avut loc conferinţa de închidere a proiectului “Egalitatea de şanse şi gen prin antreprenoriat şi calificare”, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU Axa 6  – “Promovarea incluziunii sociale”. 


La conferinţă au participat primarul Horia Tiseanu și managerul de proiect, Dana Hoitan, dar şi reprezentanţi ai firmei partenere, Fax Media Consulting, cea care a organizat cursurile pentru implementarea proiectului. De asemenea, din partea Prefecturii Prahova, a fost prezent la eveniment Codruț Constantinescu, consilier pentru afaceri europene. 


Municipalitatea câmpineană a câştigat acest proiect în urmă cu doi ani, cu fondurile băneşti atrase reuşindu-se organizarea unor cursuri de calificare pentru circa 600 de femei din zona Câmpina, din cele mai diverse medii sociale. Astfel, s-au desfăşurat cursuri în mai multe meserii: îngrijitor bătrâni la domiciliu, cofetar, lucrător în comerţ, manichiurist-pedichiurist, florar, baby-sitter, frizer, patiser, la care au participat 392 de femei. Alte 198 de femei au urmat cursuri de inițiere în competențe informatice, comunicare în limba engleză și competențe antreprenoriale. La finalul cursurilor, participantele au susținut un examen și au primit câte o diplomă și câte un certificat de calificare. 

Patru prahoveni au murit în urma incendiului din Clubul Colectiv

Incendiul de infern din 30 octombrie 2015, izbucnit în Clubul Colectiv din Bucureşti, seceră şi astăzi vieţi. Până la ora închiderii ediţiei, numărul victimelor ajunsese la 60. Din judeţul Prahova, până în prezent, sunt patru morţi. Al 60-lea pacient decedat, ce fusese transferat în urmă cu două săptămâni la celebrul spital AKH din Viena, este Alexandru Hogea din Sinaia, un tânăr de 19 ani, student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București. 


În noaptea tragediei, cu arsuri pe mai mult de 60 la sută din suprafața corpului, el a fost internat la Spitalul Universitar din Bucureşti. Pe 7 noiembrie a fost transferat la spitalul AKH din Viena, unde a stat permanent intubat. La început, starea lui părea că se ameliorase, însă Alexandru a cedat duminică sub povara rănilor foarte grave. El este al patrulea prahovean care moare în urma tragediei numite Colectiv, după Karina Opriță din Câmpina, Matei Gabriel din comuna Iordăcheanu și Ioana Victoria Geambaşu din Mizil. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească. 

Final fericit în Campania “Daruri din suflet pentru AISI”

Nu există act mai nobil decât  acela de a aduce bucurie aproapelui tău, iar acesta este unul dintre scopurile Clubului Femina, o structură distinctă ce funcţionează în cadrul Asociaţiei PRO Câmpina, din care fac parte doamne si domnişoare care îşi dedică timp şi energie pentru a aduce un zâmbet pe chipul semenilor lor. 
Astfel, sâmbătă, 21 noiembrie, în incinta clubului The Ice Factory, Clubul Femina a organizat evenimentul cultural-artistic "Jurnal de noiembrie", o acţiune caritabilă care face parte din campania "Daruri din suflet pentru AISI".


Iniţiată încă din luna octombrie, campania a constat în strângerea de cărţi pentru copii, în vederea înfiinţării unei biblioteci pentru Asociaţia Inima Sfântă a lui Iisus, organizaţie locală condusă de Paolo Gozzo, un italian cu suflet mare, ce desfăşoară un program after-school dedicat copiiilor defavorizaţi, dar nu numai.


Manifestarea de sâmbătă a fost axată pe strângerea de fonduri necesare achiziţionării de geci groase pentru cei 75 de copii care frecventează centrul AISI care funcţionează la Casa Tineretului. Programul a cuprins o expoziţie de pictură şi artă decorativă cu vânzare, Iulia Dupu, Simona Dumitraşcu şi Andreea Ştefan fiind cele trei artiste ce au adus în rândul inivitaţilor spiritul sărbătorilor de iarnă prin lucrările realizate. Oana Stoica şi Ştefan Alexandru Saşa, surpriza serii, au cântat live, încingând atmosfera cu ritmuri latino, rock şi blues. Poetul Florin Dochia a recitat versuri din minunatul său volum de poezie de dragoste "Orb pe mare”. 


"Atmosfera a fost minunată, aşa cum mă aşteptam. Saşa s-a depăşit pe el însuşi, Florin Dochia a recitat într-un fel anume, ne-a încântat, iar Oana, ca de obicei, a cântat foarte frumos" – ne-a mărturisit Irinel Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Pro Câmpina.


Acţiunea nu a fost onorată cu prezenţa de toţi cei invitaţi, motiv pentru care s-a reuşit strângerea a numai 200 lei. "Evenimentul s-a desfăşurat bine. Mă aşteptam la mai bine... Recunosc, aş fi vrut să vină mai multă lume să cumpere din lucrurile frumoase confecţionate de prietenele noastre, să cumpere cărţile donate de dl. Florin Dochia, bani care ar fi mers în contul AISI, dar suntem mulţumiţi şi cu atât. Deviza noastră, ca întotdeauna, este «Fă ceea ce poţi, cu ceea ce ai, acolo unde eşti!»”, a mai spus Irinel Dumitraşcu.
Vestea bună este că pentru acţiunea caritabilă s-au primit două sponsorizări, una venită din partea d-nei avocat Gabriela Rândaşu, membră a Clubului Femina, alta venită din partea d-nei Carmen Tiseanu şi a Parohiei "Sfântul Nicolae" din cartierul Slobozia, care vor acoperi diferenţa necesară pentru a achiziţiona restul de geci şi dulciuri.


Membrele Clubului Femina au scris astfel ultima pagină din jurnalul de noiembrie, lor alăturându-li-se alţi oameni generoşi care au pus umărul pentru ca acţiunea caritabilă să aibă un final fericit. 
Andreea Ştefan

Al 18-lea bal al bobocilor Şcolii Sanitare “Dr. Dinu”

Sâmbătă seara, la Restaurantul Amana Inn, Şcoala Superioară Sanitară Postliceală din cadrul Fundaţiei pentru sănătate, ştiinţă şi învăţământ “Dr. Dinu”, prima şcoală sanitară privată din Câmpina, a organizat Balul Bobocilor 2015. 


La eveniment au participat elevii din primul an al instituţiei de învăţământ, din cele trei clase: AMG - asistent medical generalist, AMF - asistent medical de farmacie, şi AMBFK – asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală. Primele două specializări sunt acreditate din anii 2009 şi respectiv 2014, iar ce-a de-a treia specializare a primit autorizaţia de funcţionare în septembrie 2015. 


Adrian Dinu (foto), directorul executiv al fundaţiei care patronează şcoala sanitară, prof. Angelica Ivaşcu - directoarea şcolii, şi prof. Corina Gheorghe – director-adjunct, ne-au vorbit despre istoria unităţii de învăţământ sanitar care a scos până în prezent aproximativ 1000 de asistenţi medicali ce lucrează astăzi în spitale din întreaga ţară. 


În ciuda festivismului său, evenimentul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor tragicului incendiu din Clubul Colectiv din Bucureşti. Apoi, s-au desfăşurat un concurs de karaoke, un concurs de dans, un concurs de declaraţii de dragoste care să conţină câteva cuvinte-cheie. Punctul culminant l-a constituit concursul pentru alegerea celor mai atrăgători elevi din anul I: Miss Boboc 2015 şi Mr. Boboc 2015. A fost al 18-lea bal pentru a 18-a promoţie a şcolii. Şcoala superioară sanitară postliceală din cadrul Fundaţiei “Dr. Dinu” a fost înfiinţată în 1996 de către doctorul Florea Dinu, un reputat medic stomatolog. 

Colegiul Tehnic “C-tin Istrati” a găzduit două evenimente interesante

Ziua Toleranței

Luni, 16 noiembrie, la Colegiul Tehnic “C-tin Istrati” din municipiul nostru s-a organizat un simpozion dedicat Zilei Mondiale a Toleranței. "Se împlinesc 20 de ani de când s-a declarat ca 16 noiembrie să fie o Zi Mondială a Toleranței. Şcolile nu prea se înghesuie să organizeze astfel de evenimente, cu toate că de Haloween, cu mic cu mare, au luat cu asalt costumele macabre. Apoi ne mirăm de ce tinerii sunt violenți, nu-şi acceptă semenii, vârstnicii sau chiar... biserica!" - ne-a declarat prof. dr. Nicolae Geantâ, promotorul acțiunii. 

Acesta a invitat în jur de 80 de copii în Amfiteatrul liceului unde profesează, cărora le-au vorbit pe rând istoricul Alin Ciupală (despre "Toleranța la români"), profesorul de religie Nicolae Meleacă, de la Colegiul Tehnic Forestier (despre "Toleranți sau intoleranți. A treia cale nu există") și consilierul școlar Ruxandra Corodeanu. 


Finalul a aparținut profesorului Geantă, care a vorbit publicului despre "Intoleranța, setea care ucide". "Să nu fiți toleranți cu lenea, cu prostia, cu păcatul și cu sodomia", a fost sfatul care a încheiat evenimentul. 

Simpozion Științific KOPERNIC 500

Sub patronajul IȘJ Prahova, al CCD Prahova și al Societății de Geografie Prahova, vineri, 20 noiembrie, la Colegiul Tehnic “C-tin Istrati” s-a desfășurat un simpozion științific dedicat savantului Kopernic, care în anul 1515 a scris prima lucrare heliocentristă, despre "Mișcarea de Revoluție a Pâmântului" în jurul Soarelui, concept neagreat de catolicismul acelei vremi, care susținea că Terra e centrul Universului. Simpozionul a fost organizat si moderat de prof. dr. Nicolae Geantă, care l-a avut ca invitat special pe inventatorul brașovean dipl. ing. Giorgică Lupchian, medaliat cu argint la Salonul de Inventică de la Geneva.
După ce prof. Ion Necula, directorul școlii, a deschis manifestarea, la care au participat aproximativ 90 de persoane, lucrările au fost continuate de elevi ai Colegiului “C-tin Istrati” și ai Colegiului “N. Grigorescu”, coordonați de prof. Geantă, respectiv de de prof. Mihai Alecu.


Apoi, timp de o oră jumătate, savantul G. Lupchian, care a expus pe mai multe mese 20 de invenții ale sale, a explicat invitaţilor de ce Terra nu cade în Univers, de ce Luna nu cade pe Terra, ce rol are Steaua Polară, cum se poate obține curent electric gratuit pentru toată planeta de la gravitația terestră, ce sunt "găurile negre" din galaxii, infirmând afirmații celebre ale unor savanți de renume recum Newton ori Einstein. În încheiere, dr. Nicolae Geantă a prezentat un  "Scurt istoric al zborurilor spațiale". 

Protecţia Consumatorului, acum trei sferturi de veac

În perioada marelui război, mareşalul Antonescu, şeful statului, a luat măsuri foarte severe ca să evite bursa neagră, o sursă de aprovizionare cu alimente pentru majoritatea populaţiei. Pentru a lichida specula, a impus preţuri fixe la toate produsele alimentare. Ziarul capitalei, „Gazeta Municipală” din 1943, ne semnalează mai multe măsuri luate de autorităţile vremii. 


Un titlu: „Ca la Breaza”. „În atenţiunea d-lui primar. În comuna rurală, staţiune climatică de interes local Breaza, se află trei măcelării, una mai făţoasă decât cealaltă. Toate aceste măcelării vând aproape în fiecare zi carnea de vacă cu 200 lei kilogramul, iar specialităţile cu 300 de lei. O singură dată aceşti măcelari au vândut carnea cu preţul maximal de 140 de lei kilogramul, în ziua când nişte inspectori ai Ministerului Economiei Naţionale s’au instalat în prăvălii şi n’au plecat de acolo până când nu s’a vândut sub ochii lor toată carnea, inclusiv aceea pe care măcelarii o păstraseră spunând că este arvunită. Că la Breaza se găseşte totdeauna carne şi că se vinde cu 200 de lei kilogramul este un secret pe care îl cunosc toţi bucureştenii cu maşini. Maşinile se opresc la Breaza în faţa măcelăriilor cu faianţă şi telefon şi târguiesc pentru toată săptămâna. Supunem acest caz în special d-lui Ion Manolescu, cunoscutul actor, care joacă şi rolul de primar al comunei, rugându-l să binevoiască a reflecta”.
Alte titluri: „Murdăria găsită de organele sanitare de control la Cofetăria de lux Nestor din Calea Victoriei”. „Comisiunea superioară pentru controlul localurilor de consum din Capitală a inspectat în cursul acestei săptămâni Cofetăria Nestor, proprietatea d-lor Stelian Voiculescu şi Gh. Cocorăscu. La acest local de întâlnire a unei «anumite» aristocraţii bucureştene, în care mai scapă uneori şi figuri binecunoscute din lumea interlopă, constatările comisiei au fost dezastruoase. Spicuim din procesul verbal: «toată vesela în bătaia muştelor; răcitorul foarte murdar; laptele descoperit; în laborator sertarele murdare; într-un sertar, ghete cu ciorapi murdari (...); halate murdare; în alt frigider, vase cu «delicioasa cremă Nestor» descoperite şi pline cu murdării căzute din rafturi de sus; sertarele meselor murdare; raftul din perete de asemenea murdar (...)»”.
„Cuiburi noi de prostituţie”. „În ultima săptămână, organele Inspectoratului Sanitar din Capitală au descoperit noi cuiburi de prostituţie clandestină: hotelul Camelia din strada Camelia al cărui patron, Cristian Teodorescu, a fost deferit judecăţii pentru practica prostituţiei clandestine; Dumitru Gruia, patronul casei din bulevardul Dinicu Golescu 37, a fost prins de două ori în cursul sătpămânii practicând aceeaşi scabroasă profesiune. Proxenetele Petra Ştefănescu din str. Cantemir 53 şi Susana Udvari din str. Crucea de Piatră 17 au fost găsite tolerând prostituţia clandestină (cea legală era sub controlul autorităţilor – n.r.). S-a constatat că numitele reţineau drept cotă 50% din «onorariile» încasate de fete. Amenzile de 50.000 – 100.000 ce li s-au aplicat nu au însă nici o eficacitate imediată. Folosind termenele legale ale căilor de atac în justiţie, proxeneţii reuşesc să temporizeze sancţiunile. Atunci când ajung în faza de execuţie, dispar”. 
 „Primul negustor amendat”. „Primul comerciant din halele Obor care a făcut «safteaua» noilor ordonanţe municipale, privind curăţenia oraşului, este Andrei Gheorghe, delegatul Societăţii de Pescărie «Borcea». Pentru faptul că a aruncat pe pavaj o căldare cu zoaie de peşte a fost amendat cu 10.000 lei”.
 „La fabrica Marin V. Galea”. „Inspectoratul General al Muncii din Bucureşti a cerut să se ia măsuri contra fabricii de mobilă «Marin Galea» din Şoseaua Mihai Bravu, unde se lucrează în condiţiuni cu totul neingienice pentru viaţa personalului”. 
„Deparazitarea hotelurilor”. „Măsura luată de organele sanitare pentru dezinsectizarea şi deparazitarea localurilor a fost extinsă şi la hoteluri. Medicii centrelor din capitală au primit dispoziţiuni să încheie acte de trimitere în judecată patronilor hotelurilor ce vor fi găsite cu insecte şi paraziţi. Celor care nu se vor conforma li se vor face propuneri pentru anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare şi închiderea hotelurilor”.
„Verificarea cinematografelor din Capitală. Constatările comisiei speciale a Inspectoratului Sanitar”. „Cinema Florida din B-dul Ferdinand, unde s-a găsit «hall»-ul murdar cu bufet murdar şi în dezordine. Uşile laterale pentru incendiu erau încuiate. În curte, un closet improvizat într-o stare de indescriptibilă murdărie. Cinema Aro, din Palatul Aro, B-dul Tache Ionescu a fost găsit cu un bufet murdar întreţinut. Cinema American din Calea Moşilor nu are a doua uşă la cabină, iar closetele fără colaci. Cinema Splendid din Calea Moşilor a fost găsit cu uşile laterale încuiate. Closetele erau pur decorative fiind închise”. 
Alin CIUPALĂ

CĂLĂTOR PRIN LUME. Milano, veşnic tânăr, elegant şi bogat

Când spui Milano, gândul te duce la Scala, la Dom, la modă, bănci sau la „Cina cea de Taină”, pentru că toate au adus faimă acestei metropole, dar Milano este mai mult decât atât. Este cel de-al doilea oraş al Italiei, cu o populaţiei de 1,9 milioane de locuitori, cel mai important centru economic, comercial, industrial sau bancar al Italiei, pe drept cuvând reprezentantul „bogatului nord”. Este capitala Lombardiei, regiune numită aşa după longobarzii care au venit aici din nordul Europei în sec. VI.
Puţină istorie
Istoria oraşului este foarte bogată, având în vedere vechimea sa. La începuturile sale a fost un oraş galic, prin 600 î.Hr., încorporat în Imperiul Roman şi devenit castru. În sec. III, Diocleţian îl face capitală a Imperiului Roman de apus, în 286 şi aşa va rămâne până în 403, sub numele de Mediolanum. Aici, în anul 313, împăratul Constantin dă edictul prin care recunoaşte creştinismul. În secolele V – VI este atacat de Atilla (452) şi de goţi (539), pe care longobarzii îi înving şi crează Regatul Longobard, cu capitala la Pavia (undeva lângă Milano de astăzi). Este apoi cucerit de francezi şi Carol cel Mare devine rege longobard în 774, pentru ca în anul 972 să redevină capitala regatului italian. Pentru a se apăra împotriva lui Frederick Barbarossa, Milano şi oraşele învecinate se unesc şi formează Liga Lombardă. Oraşul se dezvoltă rapid datorită poziţiei sale la intersecţia unor drumuri comerciale, dar şi datorită apariţiei unei familii puternice – familia Visconti. Milano devine unul dintre cele mai puternice oraşe ale Italiei, iar după Visconti, vine la conducere familia Sforza. Urmează o perioadă când Milano este supranumit „Noua Atenă”, datorită dezvoltării sale culturale. Începe construcţia Domului, Leonardo da Vinci crează aici „Cina cea de Taină”, se construieşte Castelul Sforzesco şi multe altele. După această perioadă glorioasă, Milano cade sub stăpânirea spaniolă, austriacă şi franceză. În timpul lui Napoleon, devine capitala Republicii Cisalpine, dependentă de Franţa (1796) şi apoi, pe rând, capitala Regatului Lombardo-Veneţian (1815), a Regatului Sardiniei (1859), pentru ca din 1861 să fie inclusă în Italia unficată. Distrus parţial în timpul celui de-al doilea război mondial, se reface rapid şi devine ceea ce este astăzi, capitala modei şi a muzicii, dar şi fieful lui Berlusconi, al echipelor de fotbal, pentru ca anul acesta să găzduiască cel mai important eveniment al anului, Expoziţia Mondială. 
La pas prin Milano
Marea majoritate a ghidurilor turistice te invită să cunoşti oraşul începând din Piaţa Domului, dar eu vă invit să începem vizitarea principalelor obiective turistice pornind din faţa Castelului Sforzesco, acolo unde ne lasă autocarul, urmând să ne preia peste câteva ore din acelaşi loc. Ne aflăm în faţa intrării principale a castelului, despărţită de stradă printr-o zonă verde, având în mijloc o frumoasă fântână arteziană. 
Castelul Sforzesco
În dreapta noastră vedem zidurile inconfundabile, din cărămidă roşie, ale celui mai măreţ monument din Milano, având deasupra intrării principale celebrul orologiu aflat în turnul ce poate fi văzut de departe. Zidurile sunt întrerupte din loc în loc de turnuri de strajă şi apărare caracteristice unor castele şi cetăţi medievale. 


Construcţia lui a fost începută de familia Visconti în sec. XIV. Distrus parţial în anul 1447 de către mulţimea nemulţumită de felul în care familia conducea oraşul, este reconstruit de cealaltă familia importantă în istoria oraşului, Sforza, ce a condus oraşul între 1450 – 1535 şi din rândul cărora l-aş aminti pe Ludovico Sforza (1452 – 1508), supranumitul Maurul, cel care a făcut din Milano cel mai puternic stat italian, dar şi cel care a fost un „Mecena” aducând la curtea sa învăţaţi, oameni de artă şi cultură, printre care şi Leonardo da Vinci. Castelul îşi pierde din splendoare după ce Milano este ocupat de francezi în 1499, devenind cazarmă până în 1904, când este transformat în muzeu, arhivă şi bibliotecă. În prezent, în curţile interioare ale castelului, despărţite de ziduri vechi, poţi vedea Galeria de Artă, Muzeul de Arte Frumoase, Muzeul Instrumentelor Muzicale şi Muzeul de Arheologie. Am avut o singurată dată timp să vizitez unul dintre aceste muzee şi am ales Muzeul de Arte Frumoase (Museo d’Arte Antica), fiind impresionat de colecţia sa de stampe.
Din faţa castelului ne hotărâm să mergem spre monumentul ce a adus faimă oraşului - Domul. Piaţeta din faţa Castelului Sforzesco este de obicei goală, dar anul acesta, acolo s-au ridicat câteva corturi albe ce sunt centre de informare, pentru că Milano este gazda Expoziţiei Mondiale, eveniment ce atrage milioane de turişti şi face metropola şi mai aglomerată. Străbatem piaţeta, atenţi la tramvaiele vechi care circulă prin centrul oraşului, care au câte un vagon din lemn, probabil pentru a păstra atmosfera romantică a oraşului şi ajungem în faţa statuii ecvestre a lui Giuseppe Garibaldi. Apropos de tramvaiele vechi, una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele legate de acest oraş se referă de un tramvaiul milanez. Era într-un sfârşit de decembrie şi în drum spre Elveţia ne-am oprit o seară în Milano. Mergeam spre Dom, când privirea ne-a fost captată de un tablou feeric: un tramvai din acesta vechi, îmbrăcat în întregime în beculeţe multicolore, trecea pe lângă noi. Minunea strălucitoare aluneca uşor pe şine spre marea admiraţie a trecătorilor aflaţi la acea oră târzie în centrul oraşului. Din faţa statuii lui Garibaldi se deschide o stradă largă, zonă pietonală, socotită una dintre cele mai importante în capitala modei, fiind mărginită de magazine de modă ce expun ultimele creaţii vestimentare, cu preţuri pe măsură. Trotuarele sunt pline de terase, printre care ne strecurăm cu greu; partea stângă a străzii este flancată de steaguri mari ale ţărilor din UE şi de alte magazine de modă, aşa că alegem calea de mijloc, între trotuare şi vitrine, pe strada pavată cu piatră cubică. Trecem pe lângă clădiri masive, greoaie, sediile unor bănci sau societăţi de asigurări – unele prezente şi în România – şi încet, încet, câte un turnuleţ apare în faţa ochilor. Apoi, „minunea”...
Domul din Milano
Eu l-am numit „minune”, Mark Twain, celebrul scriitor american, l-a numit „un poem în marmură”, dar au fost şi alţii, ca scriitorul Oscar Wilde (1854 – 1900), care l-au numit un eşec îngrozitor, socotindu-l prea elaborat şi deloc artistic. 


Pentru mine rămâne aceeaşi minune. Ajungând în piaţa largă din faţa catedralei nu ştii ce să admiri mai întâi. Sunt 2245 de statui şi 135 de turle în exterior, cea mai înaltă turlă aflată la 108 metri având în vârf pe Madona – Fecioara Maria, care este acoperită cu 3900 de frunze aurite. Multitudinea de statui şi turle situate la diferite înălţimi l-a făcut pe scriitorul britanic D. H. Lawrence să o asemene unui arici. Construcţia Domului a început în 1386, fiind ordonată de conducerea de atunci a oraşului Milano, Gian Galeazzo Visconti, care dorea ca prin această construcţie să mulţumească providenţa, care să-i dăruiască un fiu. Ridicarea ei a durat mai bine de 400 de ani, fiind terminată la ordinul lui Napoleon abia în 1809, aşa explicându-se amestecul de stiluri arhitectonice: gotic, renascentist sau neoclasic. Prin dimensiunile ei, întinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 mp (cât un teren şi jumătate de fotbal), având o lungime de 158 m, lăţime 91 m şi o înălţime de 108 m, Domul este pe locul trei în lume după Bazilica Sf. Petru de la Roma, Catedrala Saint Paul din Londra sau după unii Catedrala din Sevilla (Spania). Acoperişul este la rândul lui minunat şi ori de câte ori am avut prilejul să-l privesc am descoperit câte ceva nou. 
Spre deosebire de exterior, interiorul este mult mai simplu, chiar auster şi slab luminat. Cinci culoare largi conduc de la intrare spre altar; 52 de piloni enormi din piatră susţin naosul principal, Domul putând găzdui în jur de 40.000 de oameni. Ceea ce salvează interiorul sunt vitraliile, cele mai mari din Europa, de o mare frumuseţe, având în centru blazonul familiei Visconti şi scene din Vechiul şi Noul Testament. De o mare valoare artistică sunt Statuia Sf. Bartolomeu ţinându-şi propria-i piele, de care a fost jupuit (1562), mormântul din marmură pentru Giacomo din Medici (1563) şi un candelabru din bronz cu şapte braţe (sec. XIV). 


Dacă timpul îţi permite, poţi lua liftul care te urcă pe acoperiş, printre scultpturi şi turnuleţe pe care le poţi admira mai de aproape, iar dacă ziua este senină te poţi „regala” cu panorama ce se deschide în faţa ta spre îndepărtaţii Alpi. Pentru a vizita Domul trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, deoarece cozile sunt întotdeauna foarte lungi. Piaţa din faţa Domului este înţesată de magazine cu articole de lux şi întotdeauna plină de turişti.  Mergând mai departe, în partea stângă vedem...
Galeriile Vittorio Emanuele al II-lea
Un splendid pasaj acoperit cu sticlă, asemănător celui din Bruxelles, dar mult mai mare, a fost construit în 1865, fiind cel mai vechi centru comercial din Italia. A fost proiectat de arhitectul Giuseppe Mengoni, cel care a avut ghinionul să cadă de pe acoperişul acestui pasaj pietonal şi să moară cu puţin timp înainte de inagurarea sa în 1877. 


Intrăm în pasaj şi admirăm magazinele cu lucruri deosebite, cafenelele sau pur şi simplu mozaicurile pavimentului. Undeva la jumătatea distanţei, sub o boltă, vedem o mulţime de oameni ce se rotesc amuzaţi pe călcâie de câteva ori, spre deliciul celor din jur. Aici se află celebrul mozaic reprezentând un taur şi a cărui legendă spune că rotindu-te de trei ori pe testiculele taurului vei avea noroc. După ce mulţi din grupul nostru de rotesc cu foc pe călcâie, ţinând cont de această legendă, ne continuăm drumul spre capătul de nord al acestor galerii, denumite de localnici „salonul oraşului”, pentru a ajunge în...


Piazza de la Scala
Îndată ce ieşi din galerii ajungi într-o piaţă pătrată, nu prea mare, ocupată pe două laturi de primăria oraşului, pe o altă latură de o bancă, iar în faţă, de o simplitate care te face să te întrebi dacă nu cumva ai greşit adresa, celebra Operă Scala. Probabil cea mai celebră sală de operă din lume, pe scena căreia orice artist este onorat să cânte, a fost construită între 1776 – 1778 şi refăcută în 1946, după daunele suferite în timpul celui de-al doilea război mondial. 


Dacă exteriorul nu îţi spune multe, interiorul este de-a dreptul fascinant. Sala cu 2800 de locuri a fost refăcută până în 2006. Scaunele din pluş roşu, lojile, cele cinci nivele pe care se întind locurile, cât şi scena cu o adâncime de 50 de metri, te impresionează peste măsură. Ne închipuim cum trebuie să arate în timpul unui spectacol şi ne amintim cu plăcere şi mândrie că artişti români precum Hariclea Darclée, Mariana Nicolesco sau Angela Gheorghiu au cules ropote de aplauze aici. Vizităm şi muzeul operei, cu săli în care descoperi busturile unor mari compozitori, obiecte personale ale acestora, o sală specială Giuseppe Verdi, precum şi costume ale personajelor interpretate pe această scenă. 


Cu inima plină şi cu câteva secvenţe din Aida de Verdi în gând, părăsim teatrul, salutându-l pe Leonardo da Vinci, care ne priveşte de pe soclul statuii aflate în micul parc din faţa operei. 
Ar mai fi multe de văzut în acest oraş plin de viaţă, elegant şi zgomotos, dar ziua noastră în Milano este pe sfârşite. Regretăm că nu am ajuns la „Santa Maria della Grazzie” pentru a admira capodopera lui Leonardo da Vinci, „Cina cea de Taină” (1494 – 1497), însă pentru a o putea vedea este nevoie să faci programare cu mult timp înainte. Demnă de văzut ar mai fi fost şi galeria de artă „Brera”, unde se află cea mai valoroasă colecţie de artă din nordul Italiei, după Veneţia. Mi-aş fi dorit de asemenea să văd un meci de fotbal cu AC Milan sau să vizitez vechea capitală Pavia (sec. V), aflată nu departe de Milano. N-a fost să fie! Ne mulţumim cu ceea ce am văzut şi sperăm ca în viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, să reuşim vedem ceea ce astăzi nu a fost posibil.
Alex. BLANCK 

19 noiembrie 2015

Administraţia locală face câteva precizări cu privire la taxele şi impozitele locale aferente anului fiscal 2016

COMUNICAT DE PRESĂ

Faţă de ştirile apărute ȋn mass-media cu privire la nivelul impozitelor şi taxelor aplicabile ȋn Municipiul Câmpina ȋn anul 2016, dorim să aducem la cunoştinţa opiniei publice că propunerile făcute cu privire la impozitele şi taxele locale aplicabile ȋn anul 2016 ȋn Municipiul Câmpina nu aduc nici un fel de majorare faţă de anul 2015, ȋn afara celor rezultate din prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. 
Majorările impuse de noul Cod Fiscal sunt localizate la nivel de impozit pe clădiri, impozit care prin aplicarea formulei de calcul conduce pentru două categorii de locuinţe: apartamente la bloc şi clădiri nerezidenţiale, unde se desfăşoară activităţi economice, la o creştere a cuantumului impozitelor.
Pentru apartamentele de la bloc, ȋn formula de calcul coeficientul de transformare a suprafeţei utile ȋn suprafaţă construită (inclusiv pereţii exteriori) a crescut de la 1,2 la 1,4 (cu o creştere de 20%), creştere care adaugată la majorarea valorii pe metru pătrat de suprafață construită de la 935 lei ȋn 2015 la 1.000 lei ȋn 2016.


Cotele de impozit aplicate pentru clădirile nerezidenţiale – persoane fizice – cu destinaţie economică, reevaluate sau nereevaluate, sunt cele prevăzute de Codul Fiscal. Creşterea ȋnregistrată la clădirile nerezidenţiale folosite pentru activităţi economice, nereevaluate, prin aplicarea cotei de impozit de 2% prevăzută de Codul Fiscal art. 458 alin. 4 ca şi cotă unică de impozitare se aplică din 2016 la valoarea impozabilă, prevăzută de art. 457 din Codul Fiscal. 
Într-adevăr, impozitul pentru acest gen de clădiri este majorat substanţial, dar este datorat prevederilor noului Cod Fiscal, care prin modificările aduse vizează ȋn primul rând determinarea persoanelor fizice, care deţin aceste clădiri ȋn care se desfăsoară activităţi economice, ca la fiecare 5 ani să realizeze reevalurea clădirii, punând punct unor practici economice evazioniste. Altfel spus, reevaluarea clădirii este la ȋndemâna fiecărui contribuabil care nu doreşte plata unui impozit majorat substanţial de legiuitor cu un anumit scop justificat economic.
Faptul că prin prevederile Codului Fiscal s-a aplicat impozitul pentru clădirile nerezidenţiale folosite pentru activităţi economice nereevaluate, acest lucru putem spune că s-a compensat – fie şi parţial – prin prevederea aceluiaşi Cod Fiscal, de renunţare la impozitarea suplimentară pentru persoanele fizice ce au ȋn proprietate două sau mai multe clădiri (cu cote de impozitare suplimentare cuprinse ȋntre 65% şi 300%).
Considerăm faptul că, sub incidenţa acestor noi prevederi fiscale intră un număr redus de persoane fizice care deţin clădiri nerezindenţiale folosite pentru activităţi economice, drept urmare nu se poate afirma că municipiul Câmpina a aprobat o fiscalitate exagerată la determinarea impozitului pe clădiri pentru anul 2016, alta decât cea impusă de litera legii. 
Reevaluând situația impozitelor pe categorii și observând aceste creșteri impuse de Codul fiscal, pentru anul 2016 față de 2015, avem în vedere propunerea de modificare a impozitelor pe anul 2016 în sensul ajustării unor cote de impozitare pentru calculul pe clădiri.

17 noiembrie 2015

După un an de întrerupere, a fost reluat Festivalul Teatrelor de Proiect din Câmpina

Asociaţia Teatrul Proiect Câmpina şi-a început activitatea pe 16 ianuarie 2012. Fondatorii ei au fost omul de afaceri câmpinean Adrian Dochia, marele maestru al scenei româneşti Mircea Albulescu şi actorul şi regizorul Dan Tudor. Ulterior, Dan Tudor s-a retras din asociaţie, iar locul său a fost luat de poetul Florin Dochia, mulţi ani director al Casei de Cultură  “Geo Bogza”.  


Asociaţia Culturală “Teatrul Proiect” Câmpina a înfiinţat în oraşul nostru teatrul profesionist cu acelaşi nume. Spre deosebire de teatrul clasic, numit şi de stagiune, teatrul proiect este o formă modernă de a face teatru, răspândită din ce în ce mai mult, prin care un teatru profesionist (dar în care pot fi colaboratori şi actori amatori), funcţionează pe baza unor proiecte, fiecare dintre acestea constituind o piesă de teatru montată în regie proprie. Din sponsorizări şi din banii încasaţi pe biletele vândute, se plătesc regizorii, actorii şi toţi cei care contribuie la punerea în scenă a piesei respective. Aşa cum Teatrul Proiect Buzău are o colaborare cu Teatrul “Constantin Nottara” din Capitală, Teatrul Proiect Câmpina şi-a desfăşurat activitatea colaborând foarte mult şi foarte bine cu Teatrul Naţional Bucureşti, unde sunt angajaţi Mircea Albulescu, Dan Tudor şi mulţi dintre actorii bucureşteni care au jucat, în ultimii ani, pe scena Casei de Cultură. Imediat după înfiinţare, Asociaţia Culturală “Teatrul Proiect” Câmpina a organizat un festival al teatrelor de proiect. Ediţia a 2-a, din 2013, a fost cea mai reuşită, deoarece şi sprijinul financiar a fost cel mai important. Ediţia respectivă a fost finanţată atît de legislativul municipal, cît şi de Ministerul Culturii. 


Fiind mai mulţi bani la dispoziţia organizatorilor, s-au jucat mai multe piese, ba chiar festivalul a avut şi o participare din afara graniţelor ţării, cea a Teatrului Proiect din Ruse, oraşul de peste Dunăre învecinat cu Giurgiu, unde funcţionează un valoros teatru de proiecte. Anul trecut, din lipsă de fonduri, în condiţiile în care sprijinul Ministerului Culturii a lipsit cu desăvîrşire, nu a mai fost posibil să se organizeze a treia ediţie. Anul acesta, cu un buget de criză (30.000 lei alocaţi de la bugetul local), s-a încercat şi s-a reuşit o ediţie a treia, cu destulă valoare şi o mai mult decât rezonabilă strălucire. Despre filmul festivalului şi însemnătatea acestei ediţii am stat de vorbă cu Adrian Dochia, preşedintele Teatrului Proiect Câmpina, care ne-a declarat următoarele: “Anul trecut, în lipsa finanţării din partea Ministerului Culturii, nu am putut organiza ediţia a treia, dar cu banii primiţi de la municipalitatea câmpineană, am adus la Câmpina câteva teatre proiect cu piese importante. Anul acesta, am reuşit o ediţie de criză, pe care o numesc aşa fiindcă bugetul a fost de criză, suma totală pe care am avut-o la dispoziţie fiind mult mai mică decât cea din 2013, de la a doua ediţie, şi cea mai reuşită dpână în prezent. Spectacolele au fost valoroase şi anul acesta, dar piesele au fost mai puţine: numai patru faţă de şapte, câte am avut în 2013. 


Consiliul Local ne-a dat mai mulţi bani decât altădată, iar aici trebuie să-i mulţumesc şi pe această cale consilierului Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul legislativului municipal, care s-a zbătut să ne obţină o suplimentare de fonduri la ultima rectificare bugetară. Aşa că, pe lângă finanţarea iniţială, de 25.000 de lei, am mai obţinut 5000 de lei de la bugetul local.  Noi, organizatorii festivalului, am făcut tot ce s-a putut pentru revitalizarea evenimentului. Şi cred că am reuşit. Spectacolele au fost bine primite de public, care a venit în număr însemnat la teatru. Anul acesta, chiar fără sprijinul Ministerului Culturii, care se pare că ne-a uitat cu desăvârşire, am reuşit să refacem tradiţia Festivalului, care s-a desfăşurat în perioada 13 – 16 noiembrie 2015. Am avut un juriu mai puţin numeros, dar competent, format din Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea şi Florin Dochia. Au fost patru seri de spectacole. În prima seară, pe 13 noiembrie, s-a jucat piesa “Doi pe-o bancă”, a Teatrului Metropolis Bucureşti (cu Florin Zamfirescu şi Tania Filip). Sâmbătă, pe 14 noiembrie, spectatorii au putut vedea“Amadeus” (Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Tomi Cristin ş.a.). Pe 15 noiembrie a fost o seară studenţească de teatru, un coupe format din două piese mai scurte oferită de studenţii Universităţii Nationale de Artă Teatrală şi Cinematrografică. Luni, 16 noiembrie, spectacolul s-a numit “Filarmonica de comedie”, în care au jucat, printre alţii, membri ai grupului Vouă (Radu Gabriel şi Marius Vizante). A fost prezent şi maestrul Mircea Albulescu, preşedintele de onoare al teatrului câmpinean.“ 
Cu tot istoricul vitregit al festivalului câmpinean, putem spune că Teatrul Proiect Câmpina moare, din lipsă de finanţare, dar nu se predă. (A.N.)

Editorial. MALPRAXIS

Ca și dezastrul din Clubul de rock, asasinatele teroriste de la Paris ne pun la încercare limitele înțelegerii. Cu deosebirea că la noi este vorba de o gîndire despre istorie și despre oameni, percepție deformată care ne-a făcut să ne înecăm în corupție, indiferență și să alegem pentru a ne  conduce indivizi ignobili și tarați intelectual și moral. Pentru Franța (și pentru Occident în genere) atentatele pun problema filosofiei în care s-a instalat. Toți caută acum „soluții”. Mai ales la nivel armat. Pentru a fi cu adevărat eficiente, ele trebuie să meargă mai în adînc: spre sistemul de valori pe care se bazează actualmente Occidentul. Elitele sale universitare, intelectuale, din media și din lumea politică ar trebui să aibă o conștiință vinovată. Ele sunt vinovate într-o mare măsură de acest carnagiu. Prin impunerea ideologiilor acaparatoare ale multiculturalismului, anti-creștinismului, hedonismului, post-colonialismului șamd. Au deschis drumul unei forțe a răului pe care (urmăriți televiziunile occidentale, dar și pe unii, mult mai insipizi, de pe la noi) nici măcar nu vor să o numească. Paralizia gîndirii. Nu veți auzi cuvîntul „teroriști” ci „militanți”. 


Din acest malpraxis al corecților politic survine crima. Eram morți, spiritualmente, cu mult înainte de a se întîmpla 11 septembrie, atentatele de la Londra, Madrid sau, acum, Paris. Pentru că războiul acesta este, ne atrăgea de acum cîteva decenii atenția un politolog, o ciocnire a culturilor. Și aici ateul Occident nu a mai avut ce opune unui Islam în plină perioadă de expansiune. Imediat au sărit paraliticii gîndirii: să nu facem acuzații globale, nu toți arabii sunt teroriști. Firește. Ce om cu mintea întreagă ar susține asemenea blasfemie? Dar raționamentul corect este așa: zdrobitoarea majoritate a teroriștilor sunt nutriți de Islam. De o anume parte a lui, mă rog, să fim nuanțați. Iar între „filosofia” lor și democrație este incompatibilitate totală. De la acest adevăr simplu ar trebuie să plece elitele decidente pentru a găsi o soluție. Cîtă vreme UE a avut mai multe comisii de anchetă despre deținuții din Guantanamo decît despre atentatele din metroul madrilean, nu putem spera la o descîlcire a situației. Cei care ne amenințau că nu vrem să primim „cotele” de refugiați vor mărșălui, iar, mîine, cu mutre ipocrite, „în semn de solidaritate”, precum în iarnă cu CH. Apropo: „cote”, „comisar”… oamenii de la Bruxelles, care altminteri au o imaginație  lingvistică în domeniul limbii de salcîm excepțională, n-au fost prea atenți că anumite cuvinte au niște rezonanțe istorice tare neplăcute pentru jumătatea estică a Europei. Pentru că nu le pasă. Am mai scris aceste lucruri și după atentatul de la CH. Și, din nou, magicianul Houellebeck pare a fi avut o premoniție teribilă. În romanul său Supunerea partidul islamist ajunge să conducă Franța, în alianță cu stînga socialistă, de frică să nu vină la putere dreapta lepenistă. Or, ce exclamă imediat după noile atentate liderii de opinie, și papagalii de la noi, firește: aoleu, vin alegerile să vedeți că vom asista la o victorie a dreptei. Întreb și eu ca prostul: și nu ar fi mai bine un partid care se înscrie, totuși, în jocul democratic, decît oameni cu kolejnikoave și bombe în sala de spectacole și pe stadion? Nu e nici relevant că unii dintre făptuitori sunt cu siguranță născuți pe teritoriul Franței (sau Angliei în alte cazuri). Pentru că acela deja NU mai era teritoriul Franței sau al Angliei. De vreme ce statele respective au acceptat de bună voie, sub același ser ideologic paralizant injectat de elitele politico mediatice, să nu-și exercite puterea legală în anume banlieuri, care au devenit stat în stat. Ce repede ne trimiteau francezii țiganii înapoi, fiecare însoțit de un „manual” de cum ar trebui noi să ne străduim să-i integrăm, și ce înapoiați suntem că nu „le creăm toate condițiile”. Despre integrarea unei minorități devenită majoritate în anumite spații este vorba. O reformă radicală a scării de valori, o revenire la mîndria de a fi continuatorul gîndirii Greciei Antice, a Scolasticii, a Renașterii și Iluminismului și a Creștinismului, iată o bază fără de care orice „soluție” militară este inutilă. Dar cine să gîndească o asemenea kehre (răsturnare valorică) între orbii care conduc azi TGV-ul Europei?

P.S. În mod normal, aș fi scris despre acest fenomen straniu: înainte chiar de a-și alcătui guvernul sau de face un singur gest politic semnificativ, dl. Cioloș a fost copleșit pe FB și în presă de o Niagară de scîrboșenii. N-am mai avut asemenea revărsare ură de pe vremea referendumlui pentru suspendarea lui Băsescu. Postacii au lucrat stahanovist. După ce m-a intrigat, fenomenul m-a bucurat. Înseamnă că „ăștia” se tem de Cioloș. Semn bun.
Christian CRĂCIUN

Julia Hasdeu in Memoriam (146 de ani de la naşterea poetei)

La Castelul Julia Hasdeu, într-o atmosferă culturală de un discret elitism popular, un oximoron fără de care e greu să încerci a descrie această atmosferă deosebită, numai bună de încălzit sufletele participanţilor iubitori de frumos proveniţi din diverse pături sociale (o caracteristică a unor astfel de întâlniri), a fost omagiată din nou geniala fiică a marelui savant B.P. Hasdeu. La a 146-a aniversare a naşterii celei care a reprezentat atât de frumos poezia romantică de la finele secolului XIX, s-au întâlnit iarăşi câţiva dintre cei mai reputaţi haşdeologi ai momentului. 


Cu acest prilej a fost lansat volumul “Iulia Hasdeu. Epistole către tatăl său, B.P. Hasdeu”, o carte îngrijită, tradusă şi prefaţată de Jenica Tabacu, cercetător ştiinţific principal II, responsabilul Muzeului Memorial “B.P. Hasdeu”.  Meritul Jenicăi Tabacu este de a fi tradus toate cele 157 de scrisori pe care Iulia le-a scris în franceză tatălui ei din Paris, unde a însoţit-o pe mama sa între anii 1881 şi 1888, perioadă în care aceasta din urmă l-a părăsit pe Hasdeu, după ce a primit o scrisoare care o anunţa de infidelitatea soţului. Toate aceste scrisori mai fuseseră publicate în urmă cu câteva decenii de Paul Cornea, dar ele au apărut la vremea respectivă doar în limba franceză, aşa cum le scrisese Iulia. 


Traducerea Jenicăi Tabacu a fost cu atât mai lăudabilă cu cât demersul ei a venit din inimă şi dintr-un voluntariat curat pe care traducătoarea l-a aşezat jertfelnic pe altarul omagierilor Iuliei Hasdeu. “Nu am cerut bani pentru traducere, fiindcă ar fi însemnat să cer bani pe un dar sincer, venit din inimă, pentru o persoană foarte dragă mie. Darul pe care am vrut să-l fac Juliei la 146 de ani de la naşterea sa.” Cartea a apărut la Editura Vestala din Bucureşti şi are o mare însemnătate nu doar pentru hasdeologi, ci şi pentru toţi iubitorii de cultură. Volumul a fost prezentat de prof. dr. I. Oprişan, fragmente din el fiind lecturate de actrița Monica Davidescu de la Teatrul Național din Bucureşti. Au mai fost şi alte lansări de carte. Astfel, “I. L. Caragiale. Opere”, vol. I, II, III, ediție îngrijită, adnotată, cu studiu introductiv de Stancu Ilin şi Nicolae Bârna, apărută la Chişinău, la Editura Ştiința, a fost prezentată de prof. dr. Stancu Ilin. De asemenea, volumul de poezii “Adolescentine”, apărut la Bucureşti, Editura Asociației “Iulia Hasdeu”, 2015, a fost prezentat de Crina Bocşan. Înaintea lansărilor de carte, au ţinut prelegeri prof. dr. I. Oprişan (“Materia Magică”), prof. dr. Stancu Ilin – “Caragiale, un Molière al României” (B. P. Hasdeu), prof. dr. Crina Bocşan – “Julia Hasdeu, lumină şi speranță”. Evenimentul a continuat cu festivitatea de premiere a tinerilor participanţi la a XIII-a ediție a Concursului Național de Poezie “Iulia Hasdeu”, organizat de Casa de Cultură “I. L. Caragiale” a municipiului Ploieşti. Prezentator a fost  prof. Gelu Ionescu, coordonatorul concursului. În cadrul evenimentului, a avut loc şi un recital muzical susținut de Alina Gabriela Danciu (harpă) şi Cristina Răducan (flaut), dar şi o expoziţie de arte vizuale (pictură, grafică, fotografie). 

Municipalitatea câmpineană, ironizată şi umilită de RADEF

Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF) este o companie de stat şi de tot păcatul. Şi din acest ultim motiv, este vrednică de dispreţ. Mai ales atunci când îşi bate joc de administraţiile publice locale. Fiindcă în ultimul deceniu al comunismului românesc televiziunea naţională (nu exista pe atunci decât TVR 1), avea o lungime impresionantă a programelor difuzate (două ore în fiecare seară a săptămânii de lucru, adică de luni până sâmbătă), cinematograful era o instituţie apreciată de români. Chiar dacă multe filme erau pline de propagandă comunistă. Până în 1990, RADEF deținea 600 de săli de cinema și avea 5.000 salariați. În anul 2002, RADEF mai avea în administrare doar 415 cinematografe. În anul 2006, RADEF administra 317 săli și grădini de spectacole cinematografice, proprietate privată a statului.  Dintre acestea, 160 erau închiriate către diverse persoane juridice, 118 săli erau închise, iar 39 erau utilizate de către Regie pentru difuzarea de filme. În noiembrie 2007, RADEF administra 282 de cinematografe, din care 100 erau închiriate. În februarie 2008, RADEF mai avea 300 de angajați. După anul 2008, întrucât Legea nr. 303 din 2008 permitea acest lucru, nu mai puţin de 107 săli și grădini de proiecție cinematografică au trecut în administrarea unor autorități locale. Prin acea perioadă, după apariţia ordonanţei de guvern care prevedea normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303,  a încercat şi municipalitatea câmpineană să reintre în posesia clădirii construite prin 1960. S-au făcut toate demersurile pentru ca imobilul să intre în proprietatea privată a oraşului, dar fără sorţi de izbândă. Iniţial, conducerea RADEF a comunicat Primăriei că o să trimită la Câmpina o echipă pentru realizarea transferului, dar ulterior, invocându-se faptul că municipalitatea nu s-a ocupat de întreţinerea imobilului (care fusese închiriat unei firme private ce a reabilitat clădirea), diriguitorii RADEF s-au răzgândit, anunţând că transferul nu mai era posibil. Primăria Câmpina a continuat totuşi să trimită adrese de solicitare a clădirii. 


Luna trecută, prin ultima adresă de răspuns, cei de la RADEF recunosc că legislaţia permite transferul clădirii către municipalitatea câmpineană, dar se scuză că instituţia nu are banii necesari pentru asigurarea cheltuielilor necesare acestei operaţii (documentaţia tehnico-economică, deplasările echipelor pentru realizarea efectivă a transferului etc). Prin urmare, Câmpina să mai aştepte, deoarece transferul Cinematografului se va realiza în funcţie de disponibilităţile băneşti ale Regiei. Adică, la Sfântul Aşteaptă. O atitudine plină de aroganţă la adresa Câmpinei, umilită de o mână de conţopişti birocraţi şi incapabili, cărora le e frică să nu li se ia obiectul muncii, ca să nu ajungă pe drumuri. La ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, primarul Horia Tiseanu a făcut o scurtă prezentare a situaţiei şi a nefericitei corespondenţe purtate cu cei de la RADEF, subliniind totodată că ”cineva a vrut să-și bată joc de noi prin această adresă. Noi am făcut toate demersurile necesare și le vom face în continuare”. Consilierul municipal Elena Albu, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, a considerat că ultima adresă a RADEF  ”a fost un răspuns la mişto. Eu mă angajez să fac o chetă pe Facebook de la câmpinenii care scriu că-și doresc cinematograful înapoi. O să dăm noi bani pentru a-i aduce pe cei de la Regie din București în Câmpina și pentru a plăti toate documentele necesare transferului”.

Duelul baschetbalistic al generaţiilor Liceului Energetic

Sâmbătă, în Sala sporturilor de la Liceul Tehnologic Energetic, a avut loc ediţia a şasea a ”Duelului generaţiilor”, o interesantă competiţie de baschet care a reunit jucători de vârste foarte diferite, de la şcolari până la absolvenţi ai liceului cu peste două decenii în spinarea vârstei. Cei 60 de copii s-au întrecut în mai multe meciuri de baby-baschet, finalele categoriilor de vârste desfăşurându-se după marea partidă în care s-au înfruntat foşti elevi şi foste eleve ale liceului. Marele meci al competiţiei, supranumit ”Duelul generaţiilor”, a fost un meci demonstrativ spectaculos, între o selecţionată a fetelor (care au terminat Energeticul pe la începutul anilor 1990) şi o echipă a băieţilor (foşti absolvenţi ai liceului, prin anii 1992-1993). 


Fetele au jucat în diverse loturi divizionare, dar au început toate în  lotul echipei Clubului Sportiv Şcolar Câmpina, antrenată pe vremuri de Liviu Dochia, un baschetbalist şi antrenor celebru în urmă cu 20-30 de ani, stabilit astăzi pe continentul american. Din echipa fetelor a făcut parte şi fiul antrenorului de altădată, Mihai, cel care a crescut odată cu aceste foste mari jucătoare de baschet. De altfel, Mihai Dochia a ajuns el însuşi antrenor, căci îi iniţiază pe copiii câmpineni, de mulţi ani, în tainele sportului la panou. În prezent, el predă cursuri de baschet în cadrul Clubului sportiv GRC, organizatorul competiţiei. Clubului sportiv GRC (iniţialele membrilor fondatori dau numele clubului), al cărui preşedinte este prof. Cătălin Botoacă, are mai multe secţii sportive, dar rezultatele cele mai bune le-a obţinut la înot şi baschet. 


Meciul demonstrativ (al cărui scor final nu are rost să-l amintim, fiindcă nu s-a jucat cu încrâncenare, la câştig, ci doar pentru a oferi publicului spectator o partidă-pledoarie pentru sport, în general, ca şi pentru frumuseţea baschetului, în particular), a avut şi un scop caritabil, deoarece toţi participanţii şi spectatorii au fost invitaţi să aducă rechizite, manuale şcolare şi cărţi pentru copiii de la Centrul ”Sfânta Filofteia”. Acţiunea caritabilă a fost un mare succes, întrucât, la finalul evenimentului, au fost strânse sute de rechizite şi cărţi. Despre a şasea ediţie şi a şasea reuşită ne-a vorbit prof. Cătălin Botoacă, preşedintele Clubului sportiv GRC: ”Competiţia este la a şasea ediţie. Clubul nostru are patru ramuri de sport: nataţie, baschet, tenis şi schi, cu patru profesori instructori, câte unul pentru fiecare ramură de sport. Competiţia face parte dintr-un proiect mai amplu realizat cu sprijinul Primăriei Câmpina şi al Consiliului Local, de la care am primit şi un ajutor financiar de mare folos. În acest proiect derulat cu sprijinul financiar al municipalităţii sunt incluse competiţii din mai multe discipline sportive, dar nu mai insist acum asupra acestui aspect. În fiecare an am avut un meci între generaţii, adică între fetele care au jucat cândva în lotul CSŞ şi foşti elevi ai Energeticului, absolvenţi ai unor promoţii din urmă cu două decenii”. 

Sondele abandonate, un mare pericol pentru oraş

Recenta tragedie din capitală, care a făcut zeci de victime, ne arată că nu învăţăm nimic din istorie. Într-un oraş mic cum era Câmpina, cinematograful din Sala Monovici avea patru ieşiri şi deasupra uşilor lămpi cu lumină roşie, care nu se stingeau în timpul proiecţiilor şi semnalizau publicului ieşirea rapidă în caz de incendiu. În perioada interbelică s-au luat astfel de măsuri pentru toate sălile de spectacol din ţară, deoarece se petrecuse şi atunci o catastrofă care a zguduit opinia publică. La biserica argeşeană din Costeşti, în timpul slujbei de Paşte, a izbucnit un incendiu de la nişte lumânări. Cuprinsă de panică, mulţimea a năvălit spre ieşire. Din nefericire, uşile se deshideau spre interior. Cuprinşi de groază, credincioşii au blocat uşile, primii fiind striviţi de cei din spate, care îi călcau în picioare. Nimeni nu a scăpat, toţi au fost făcuţi scrum. Patriarhia a dat atunci o dispoziţie ca la toate bisericile, uşile să se deschisă spre exterior. 


Am amintit de aceste dureroase evenimente, deoarece şi în Câmpina se poate produce o astfel de nenorocire. Pe platoul din partea de sud a oraşului sunt zeci de sonde abandonate. Marele zăcământ de petrol din schelele câmpinene Bucea şi Gafiţa a fost aproape epuizat. Sondele vechi, unele chiar mai vechi de o sută de ani, au fost părăsite. Ele aveau instalaţii rudimentare, potrivit tehnicii de atunci, coloane bătute până la adâncimea de 150 de metri, care în timp s-au corodat şi au prins fisuri. Pentru a se evita un accident, gurile de sondă au fost astupate cu dopuri de ciment. Din zăcământ (care cu metodele de extracţie de atunci nu a fost exploatat decât parţial) au început să se adune gazele de sondă (deosebite de gazul metan, acestea fiind mai grele). Treptat, golurile subterane s-au umplut de aceste gaze. Multe blocuri de pe străzile Schelelor şi Sondei sunt construite deasupra unor astfel de guri de sonde astupate, în care gazele se regenerează şi se acumulează lent. Cu ani în urmă, la o schelă din Moldova, acest fenomen a provocat un mare accident. Prin autoaprindere, gazele au luat foc şi explozia care a urmat a făcut praf un bloc de locuinţe de la suprafaţă. La Câmpina, pe undeva pe lângă fosta groapă de gunoi din cartierul Păcuri, câteva familii de tineri rromi şi-au improvizat nişte locuinţe mizere şi au găsit o metodă originală de încălzire: băgau o ţeavă în pământ şi după un timp dădeau foc la gura ţevii, putând astfel să-şi pregătească mâncarea sau să se încălzească. Acest lucru ne semnalează că platoul din sudul oraşului, în subteran, e plin de gazele de sondă, care continuă să se acumuleze. 
După părerea unor specialişti geologi, care au lucrat o viaţă la schela Câmpina, sondele abandonate ar trebui verificate şi luate măsuri de urgenţă pentru evacuarea gazelor din subteran. 
Alin CIUPALĂ

ETICA INDIGNĂRII. Cum stau românii la capitolul spitale?

"Vrem spitale, nu biserici" e strigătul unui nor gros de protestatari conaționali, care au găsit țapul ispășitor în incendiul de la Colectiv: Biserica! Nu comentez dacă Biserica a greșit ori ba vis- a-vis de enoriași. O fac deja în fiecare săptămană! Nu comentez nici declarațiile enoriașilor. Au dreptul la opinie. Dar vreau să elucidăm o enigmă...
Ne lamentăm că avem prea puține spitale, că s-au închis jumătate, că ar trebui construite mai multe (nu știu de ce vrem să fim bolnavi!), că în străinătate...
Ce e în străinătate? În Irlanda, Suedia, Danemarca ori prin nordul bogat al continentului nostru, dacă ești pensionar, nici nu se mai uită medicii la tine! Consumi prea mult pe asigurări. Dacă nu știați, întrebați bătrânii din țările nordice care se internează în Germania sau Austria. De frică...
Suedia, al cărei model îl tot lăuda domnul Iliescu, are numai 97 de spitale! La peste 9,56 milioane de locuitori (conform recensământului realizat de portalul specializat în informații de prim ajutor, Oturen.se). Adică 1 spital la 106.000 locuitori! În schimb, Suedia are circa 3500 de biserici (de 35 de ori mai multe decât spitalele), adică o biserică la 2733 de inși!


SUA, țara la care oamenii visează mai mult decât la Cer, a depășit 310 milioane de locuitori, dar are numai 5586 spitale, în scădere dramatică față de anul 1975, când se înregistrau 7.165. Da, se-nchid spitale și în USA!  În ceea ce privește lăcașurile de cult, studiul realizat de Institutul Hartford, pentru cercetare religioasă în 2011, arată că în USA sunt aproximativ 350.000, din care 314.000 protestante, 24.000 catolice, restul aparținând celorlalte religii. Adica o biserică la 885 de persoane! Privind analiza, constatăm că în USA există 1 spital la fiecare 62 de biserici și 1 spital la cca 56.000 locuitori.
Franța, aceast pilon care face ce vrea cu Uniunea Europeană, are o populație de 66 milioane de locuitori și 2698 de spitale (în anul 2013, conform hope.be). Adică 1 spital la peste 24.000 locuitori. Tot Franța are peste 100.000 de lăcașe de cult (din care 45.000 catolice, 3000 biserici protestante, 2200 moschei, 500 de sinagogi). Asta ar însemna 1 lăcaș de cult la 660 de persoane. Sau 1 spital la 37 de biserici.
În România, țară cu mai puțin de 19 milioane de locuitori în 2015, funcționează 18.436 de lăcașuri de cult, ale tuturor religiilor oficiale (18). Dintre ele, spune activenews.ro, 14.765 sunt biserici, 359 de capele, 1096 case de rugăciune, 47 de catedrale, 2 episcopii, 2 moschei, 76 de geamii, 286 de mănăstiri și 89 de sinagogi. (În cifra de 18.436 sunt incluse și bisericile dezafectate, distruse parțial). Adică o biserică la 1030 de inși!
România, scria Wall Street Journal în 2013, ar avea 453 de spitale (numai 25 fiind private). Adică 1 spital la 40,6 lăcașe de cult. Mai puțin decât în Suedia ori în USA! Iar ca număr de enoriași per biserică, mai mult ca în Franța!
Avem spitale suficiente? Nu. Dar biserici? Nici atât. Nu toată populația României e bolnavă. Dar păcătoasă...
Cei ce vor spitale fără biserici, vor vindecare fără Dumnezeu. Însă în timp ce tehnologia medicală a atins apogeul ştiinţific, puşcăriile sunt mai îndesate decât mall-urile în Ajunul Crăciunului, tinerii şi-au piedut doza de moralitate, avorturile sunt mai numeroase decât naşterile, parlamentarii fură “legal” ca în Vestul Sălbatic, economiştii ecluzionează inginerii financiare, cârciumile socializează mai abitir ca Facebook-ul, ziariştii devin mai profesori decât profesorii! Peste tot se promovează urâtul. 
Momentan, nu mă tem de urât. Câtă vreme avem Biserică, iubiţi-o, sprijiniţi-o, frecventaţi-o! Şi vă asigur: nu vom mai avea mulţi bolnavi!
Nicolae GEANTĂ

Concurs: “Cartea anului 2014”

Casa Tineretului Câmpina, în conformitate cu HCL nr. 31 / 26 martie 2015 şi nr. 104 / 25 septembrie 2015, anexa 1, anunţă organizarea Concursului “Cartea anului 2014”. 
Premiile se acordă autorilor de literatură cu domiciliul în municipiul Câmpina şi vizează punerea în valoare a creativităţii locuitorilor cu preocupări culturale, dezvoltarea gustului pentru lectură, în beneficiul creşterii nivelului de educaţie. 


Autorii trebuie să depună la Casa Tineretului Câmpina 3 exemplare din volumul apărut în anul 2014 propus pentru concurs, până la data de 29 noiembrie 2015. Rezultatele concursului vor fi anunţate pe 5 decembrie 2015, în cadrul unei întâlniri speciale. 
Stabilirea câştigătorilor premiilor „Cartea anului” se va face independent de către trei evaluatori externi (din alte localităţi decât participanţii la concurs) remuneraţi, cu activitate recunoscută în domeniul literaturii (critici literari), membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Se pot premia cărţi din patru domenii: 1. ficţiune (poezie); 2. ficţiune (proză); 3. nonficţiune (eseu, critică literară, folcloristică, etnografie, publicistică, monografii, memorii-jurnale, istorie); 4. Special (antologii, traduceri) apărute în anul 2014 la edituri de pe teritoriul României, cu ISBN (International Standard Book Number) şi deţinătoare a descrierii CIP (Catalogarea Înaintea Publicării) de la Biblioteca Naţională a României, cf. Legii 186/2003.

CĂLĂTOR PRIN LUME. Sicilia, altfel de cum o ştim (3)

Agrigento şi Valea Templelor
Astăzi vom părăsi Palermo pentru o excursie de o zi la Agrigento şi în Valea Templelor.
Cineva a spus în timpurile vechi:„dacă vrei să vezi Grecia, mergi în Sicilia”. Afirmaţia este exagerată, dar conţine un sâmbure de adevăr, căci aici şi în special în Valea Templelor de lângă Agrigento, poţi simţi fiorul Atenei, Efesului sau Olimpiei, plimbându-te pe lângă rămăşiţele acestor minunate temple dorice. Acest sit arheologic se află pe locul în care coloniştii dorici din Gela au fondat, în 581 î.Hr., metropola grecească Akragas, pe care poetul grec Pindar o numea „cel mai frumos oraş al muritorilor” şi care şi-a atins apogeul în sec. V î.Hr., după ce i-au învins pe cartaginezi la Imera în 480 î.Hr. Oraşul devine foarte bogat, dens populat, însă această perioadă fastă se termină brusc în 406 î.Hr., când Akragas este zdrobită de cartaginezi. Oraşul îşi revine, în special în epoca bizantină, când devine Agrigentum, ca apoi arabii să mute – probabil din motive strategice – populaţia oraşului, numit acum Gergent, pe locul în care se află şi astăzi. În timpurile prospere din Evul Mediu se numeşte Girgenti, dar vechea splendoare nu şi-a mai recăpătat-o niciodată. Vechile morminte aflate la poalele noii aşezări, majoritatea din sec. V î.Hr., au fost parţial distruse de cutremure (foarte dese în această zonă) sau vandalizate. Zona este împărţită în două: cea de est şi cea de vest, prima fiind împânzită cu cele mai vechi temple. 


Suntem la 120 metri deasupra nivelului mării, iar în punctul cel mai înalt tronează solitar Templul lui Juno Lacinia, construit în sec. V î.Hr. şi care iniţial avea 6 coloane în faţă şi 13 de fiecare parte, dintre care au suprevieţuit numai 25, pereţii sanctuarului purtând încă urmele focului dat de cartaginezi în 406 î.Hr. Nu departe de acesta se află cel mai bine conservat dintre templele antice – Templul Concordiei, singurul care nu a fost vandalizat datorită faptului că a fost transformat în biserică creştină în sec. VI. Frumuseţea sa l-a determinat pe Ferdinand Gregorovius să scrie: „Dacă s-ar avea doar Templul Concordiei şi Catedrala din Monreale, tot ar fi întotdeauna o ţară minunată”. Templul, puţin mai mare decât Juno Lacinia, are 6 coloane în faţă şi 13 laterale, sanctuarul având coloane atât în faţă, cât şi în spate. Ne oprim puţin în faţa Templului Hercule, cu 8 coloane, cel mai vechi, construit la sfârşitul sec. VI î.Hr., apoi ajugem în faţa Templului lui Zeus Olimpianul, rămas neterminat, a cărui construcţie a fost întreruptă în 406 î.Hr. de invazia cartaginezilor. Dacă ar fi fost terminat, acesta ar fi fost cel mai mare templu din Grecia sau Roma Antică. Are o construcţie atipică, având în loc de coloane un zid cu semicoloane ridicate la intervale regulate; probabil că aici existau nişte statui uriaşe. Cu părere de rău că nu înţelegem prea mult din rămăşiţele împrăştiate peste tot (norocul cu ghidul nostru), admirăm ceea ce a mai rămas din Templul lui Castor şi Pollux, care are deasupra celor 4 coloane rămase un bloc de piatră din vechea intrare ce îmi aminteşte de forma calului troian. Şi gata! Suficiente vestigii! Înapoi în contemporaneitate.
Agrigento este cunoscut şi pentru faptul că este oraşul lui Luigi Pirandello (1867 – 1936). Din păcate ajungem prea târziu la casa memorială, aşezată într-o zonă foarte frumoasă şi liniştită şi nu o mai putem vizita, dar admirăm grădina ce o înconjoară, apoi ne înapoiem la Palermo.
Monreale şi minunata sa catedrală
Dumnezeu m-a ajutat să văd multe lucruri frumoase în cele peste 50 de ţări pe care le-am vizitat, dar una dintre cele mai frumoase imagini ce mi-au rămas pe retină şi în suflet este lăsată de ceea ce am văzut în catedrala din Monreale, în care am zăbovit multe minute mut de uimire. Situată la periferia oraşului Palermo, aceasta este considerată o magnifică creaţie artistică, „un monument închinat artei arabe, normande şi bizantine, o capodoperă arhitecturală, cea mai de preţ comoară a Siciliei şi mozaicurile ei în special” (Tim Jepson – „Italia”). A fost ridicată la cerinţa lui William al II-lea cel Bun în jurul anului 1172 şi terminată în 1189, împreună cu mănăstirea din apropiere şi cu un palat regal care astăzi nu mai există. Lăsăm autocarul undeva mai jos de catedrală şi urcăm o pantă lină, în serpentine, către grădina catedralei, plină de flori multicolore. Admirăm faţada, o combinaţie de motive normande, arabe şi bizantine, a cărei frumuseţe nu ne surprinde ştiind că William al II-lea Normandul a angajat arhitecţi şi decoratori francezi, islamici şi bizantini. Intrarea în catedrală se face prin două portaluri cu uşi având sculpturi în bronz. 


Cele două uşi ale portalului din faţă sunt opera lui Bonanno Pisano (1186) şi prezintă în 42 de panouri mici, asemănătoare cu cele ale Baptistierului din Florenţa (Andrea Pisano, 1328 – 1336), scene din Vechiul şi Noul Testament, de la „Crearea lui Adam” până la „Iisus binecuvântând lumea”. Uşile portalului de nord au doar 28 de panouri şi sunt opera lui Barisano din Trani (1186 – 1190). Păşind în interior, nu ştim ce să admirăm mai întâi: expresivitatea figurilor sau coloritul excepţional al mozaicurilor. Catedrala are forma unui bazilici cu trei nave, cea din mijloc fiind mai mare şi mai înaltă decât celelalte două, navele fiind separate prin 18 coloane ce susţin tavanul din lemn bogat ornamentat, având grinzi aurii şi frumos sculptate cu motive arabe. 


Totul este acoperit cu marmură viu colorată, foiţă de aur sau mozaicuri strălucitoare ce scânteiază în lumina soarelui ce pătrunde prin ferestre, mozaicuri ce acoperă aproximativ 10.000 de metri pătraţi, acest uluitor tablou fiind fără egal în Europa. Mozaicurile au fost concepute conform cu religia ortodoxă bizantină, fiecare scenă biblică având un anumit loc, potrivit cu semnificaţia sa teologică. Sunt descrise atât fapte din Vechiul şi Noul Testament, cât şi faptele apostolilor. Ridic privirea spre peretele din spate şi în punctul cel mai înalt se află portretul lui Iisus Atotputernicul şi sub el Fecioara Maria cu Pruncul, între doi arhangheli şi apostoli, toate într-un semicerc, având pe pereţii laterali pe Sfinţii Petru şi Pavel şi povestiri din vieţile lor. Pe pereţii laterali sunt mozaicurile reprezentând povestiri din Vechiul Testament: Crearea cerului şi pământului, Lupta lui Iacob cu îngerul, Dumnezeu dojenindu-i pe Adam şi Eva, Izgonirea din Rai. Uluitoare şi greu de exprimat în cuvinte întreagă această lucrare. Specialiştii nu s-au putut pune de acord asupra perioadei în care mozaicurile au fost terminate, unii dând sfârşitul anului 1100 şi ca fiind opera artiştilor bizantini, alţii dau a doua jumătate a sec. XIII, operă a meşterilor veneţieni, în timp ce alţii susţin că au fost concepute de bizantini şi continuate de veneţieni. Acest aspect este mai puţin relevant acum, important este ceea ce vedem. 


Aş putea sta o zi întreagă să le privesc, dar cu multă greutate mă hotărăsc să ies şi „să dau ochii” cu o altă frumuseţe: Grădina Mănăstirii Benedictine, care şi-a păstrat în mare parte aspectul original. Cu o suprafaţă de 47 de metri lungime, străjuită de 228 de coloane cu arcuri maure şi diferite sculpturi arabe, seamănă cu o curte interioară hispano-arabă. Mintea şi inima sunt prea pline de cele văzute pentru a mai încăpea ceva astăzi, aşa că revenim mai bogaţi sufleteşte la hotelul nostru din Palermo. 
Mafia
Dacă le spui prietenilor că ai fost în Sicilia, cu siguranţă că una dintre întrebările lor va fi „cum este cu Mafia”? Este greu de explicat acest fenomen dacă ai petrecut doar câteva zile în Sicilia. Oamenii nu discută despre aşa ceva şi nici noi nu întrebăm, deşi ştim că această organizaţie există şi că a apărut pe fondul sărăciei şi al nevoii de protecţie. 
Citesc într-o carte despre Sicilia că acest cuvânt, „mafia”, a apărut prin anii 1860, în limba italiană, fiind  folosit de consulul britanic din Sicilia. Dar atât cuvântul, cât şi organizaţia, au rădăcini mult mai vechi. Cuvântul „mafia” provine  - spun lingviştii – din cuvântul arab „mu’afah”, care are mai multe sensuri: protecţie, dibăcie, frumuseţe, abilitate sau siguranţă. Organizaţia a apărut pe la începutul sec. XII, când au fost create nişte societăţi secrete ce se opuneau Sfântului Imperiu Roman; mai există o teorie, care îi dă drept fondatori pe aşa-numiţii gabellotti, cei ce erau intermediari între ţărani şi latifundiari în colectarea taxelor şi care, odată îmbogăţiţi, au început să-i intimideze pe cei cu venituri reduse şi să intermedieze pentru cei bogaţi. Teorii sunt mai multe, dar în privinţa unui lucru toată lumea e  de acord şi anume că prăpastia dintre sicilieni şi autorităţi şi succesiunea de străini exploatatori au dus la apariţia mafiei, care încet – încet a devenit „arbitru” în insulă, pe fondul lipsei de justiţie, prin aşa-numiţii „amicii” sau „uomini d’onore”. Despre ei, scriitorul  britanic Patrick Brydone scria în 1771: „Aceştia sunt cei mai respectaţi în insulă şi au cele mai înalte şi mai romantice noţiuni despre codul onoarei”. 
Statul italian a încercat să pună capăt activităţilor mafiote.  În 1920, conducătorul fascist al Italiei, Benito Mussolini,  a reuşit să aresteze majoritatea capilor organizaţiei, însă eforturile sale şi ale şefului poliţiei, Cesare Mori, au fost zădărnicite de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, când americanii, pregătind debarcarea în Sicilia din 1943, s-au folosit de sprijinul logistic şi informativ al mafiei, intermediari fiind mafioţii americani. După cel de-al doilea război mondial, mafia a ajuns în cele mai înalte sfere ale politicului şi administraţiei italiene, întinderea fiind atât de mare încât italienii au numit-o „la piovra” (caracatiţa). 
Nu putem avea certitudinea că în drumurile noastre prin Sicilia am întâlnit astfel de personaje, pentru că nu scrie pe nimeni mafiot, dar o întâmplare petrecută într-o seară în grădina parfumată a hotelului din mica localitate Pozzallo, de unde a doua zi trebuia să plecăm spre Malta, m-a făcut să cred că ne-am aflat în apropierea unor familii mafiote. 
Înainte de masa de seară, ni s-a adus la cunoştinţă că o parte a grădinii este rezervată unor persoane deosebite, lucru pe care l-am observat şi noi după aceea, privind felul în care fusese decorată şi pregătită. Aveam să aflăm mai târziu că era o petrecere ocazionată de un botez. În jurul orei 19.00, un şir de maşini lungi şi negre s-a oprit în faţa hotelului; din ele au coborât pe rând câţiva bărbaţi îmbrăcaţi impecabil, în negru, aparţinând a trei generaţii, femei îmbrăcate sobru şi într-un coş un copilaş. Fiecare dintre cei aflaţi în jurul mesei a aşteptat în dreptul scaunului până când cel ce părea mai în vârstă s-a aşezat, pentru ca mai apoi să ia loc. Atmosfera era rece, înţepenită şi până şi noi, veseli şi exuberanţi până atunci, păream să fi înţepenit. Au mâncat în linişte, iar când noi, românii, am început să dansăm, ne-au privit cu interes, dar nu ni s-au alăturat. Ei bine, aşa ne-am gândit noi că trebuie să arate o familie de mafioţi. 
Nici nu ştiu când a trecut săptămâna petrecută în Sicilia şi mintea, retina şi sufletul îmi sunt pline de cele văzute aici, în patria siturilor arheologice, a vulcanilor, a plajelor şi a minunatelor mozaicuri. Revenim la „casa noastră pe roţi” – autocarul şi pornim spre Bari, de unde un feribot ne va duce printre stâncile monştrilor Scylla şi Caribda, în strâmtoarea Messina şi de aici spre Insula Corfu din Grecia. 
Mulţumim, Sicilia, pentru tot ceea ce ne-ai oferit în aceste zile însorite.
Alex. BLANCK