29 decembrie 2015

Centrul de Informare şi Promovare Turistică sau primul pas spre Câmpina - staţiune turistică

Joi, 24 decembrie, Primăria Câmpina a organizat Conferinţa de închidere a proiectului “Construcţie Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică”, întâlnire la care au participat atât reprezentanţii proiectanţilor, consultanţilor şi colaboratorilor angrenaţi în derularea proiectului, cât şi reprezentanţi ai Prefecturii Prahova, ai Ministerului de resort şi ai administraţiei publice câmpinene. Singurul absent a fost constructorul (acelaşi care se ocupă şi de renovarea Policlinicii), a cărui lipsă ar putea fi pusă pe seama întârzierii lucrărilor de execuţie pentru care, în mod normal, ar fi trebuit să se justifice în faţa autorităţilor. 
În lipsa antreprenorului, managerul de proiect european Gabriela Barbu a dat ca termen de recepţie finală a lucrării data de 29 decembrie, chiar dacă dirigintele de şantier, prezent şi el la conferinţă, nu părea prea convins. 


Noul edificiu din imediata vecinătate a Băncii Comerciale Române şi a ANAF a fost construit cu fonduri europene în proporţie de 98% şi contribuţie de la Consiliul Local de 2%. Amplasarea în zona centrală a oraşului a fost una dintre cerinţele de bază, fără de care proiectul nu ar fi fost desemnat eligibil de autorităţile naţionale şi europene. 
Centrul de Informare şi Promovare Turistică ar trebui să devină funcţional în cel mult 60 de zile, va avea doi angajaţi care se vor ocupa de întreţinerea site-ului de promovare turistică (www.campinaturism.ro) şi vor sta la dispoziţia turiştilor cu informaţii utile despre punctele de atracţie din zonă.
Prezent la conferinţa de închidere a proiectului, primarul Horia Tiseanu a declarat, între altele: “Câmpina a fost şi poate să rămână în continuare un punct de plecare către multe destinaţii turistice din comunele şi oraşele învecinate. Avem şi noi muzee şi multe spaţii de agrement care ar putea constitui o atracţie turistică. Vrem ca acest Centru de Informare Turistică să fie un prim pas pentru declararea Câmpinei drept staţiune turistică. Vom face demersuri în acest sens începând de anul viitor şi sper că vom putea accesa şi mai multe fonduri europene”. 

Editorial. PORNIND DE LA O BANALĂ URARE…

Printre simptomele de paralizie, de abolire a gîndirii, specifice erei PC (personal computers sau political correctness, cum doriți) am observat anul acesta ceva nou, nu-mi amintesc să mai fi întîlnit formula în anii trecuți. În fluviul de urări de pe Rețea, anumiți cetățeni corecți au lansat următoare urare: Doresc prietenilor mei creștini… așa și pe dincolo. 
Mai multe concluzii se ivesc moromețian din această stranie formulare: cei care au adoptat-o, deși se cred creștini (luminați, cred ei, voi reveni) au scris o prostie absolut necreștină. Fiind vorba de o urare de împărtășire a bucuriei, această dedicație se trimite, fără discriminare, tuturor. Idiotizați de corectitudinea politică (sub forma ei anti-creștină evidentă), urătorii ăștia își închipuie că apără sensibilitatea religioasă a nu știu cui. Dimpotrivă, îi discriminează vădit. Orice antropologie elementară a darului spune că dăruiești ceea ce prețuiești mai mult. Pentru noi, creștinii, Pruncul divino-uman este darul cel mai prețios și ne bucurăm să-l împărtășim cu prietenii noștri de orice religie și confesiune. Asta este esența Crăciunului. Așa cum și eu mă pot bucura și de Hanuka și de Bairam și de nu știu care sărbătoare budistă, lamaistă, hinduistă, zoroastriană sau mai știu eu care. În al doilea rând, chestia asta cu „să nu jignesc pe cel de altă religie” este o fandoseală stupidă. Nu pentru că ei ne-au „jignit” cu ceva bombe și decapitări. Ci pentru că un om cu adevărat religios, indiferent de zeul căruia i se închină, știe că acesta face parte dintr-un alt plan al existenței, acolo unde se află esența umanului. De cinci secole omenirea evoluată a depășit epoca războaielor religioase. În realitate, această „urare” fals smerit creștină, face parte din tropăiala cu bocancii ateismului militant, așa zicînd demofil, peste una dintre ultimele libertăți ce ne-au mai rămas: libertatea individuală a credinței. 


Legat de asta: detașamentul ateist de serviciu pe garnizoană a preluat un titlu cretin de la o televiziune așijderea: „propunere halucinantă… mitropolitul Banatului vrea să schimbe definiția familiei”. De fapt, „definiția familiei” vor să o schimbe tocmai cei care insistă să recunoaștem familia ca unire homosexuală. În fața acestui asalt, înaltul ierarh a cerut ceva firesc: specificarea expresis verbis în Constituție a faptului că familia este uniune între un bărbat și o femeie. Aici băieții și fetele aprigi apărători ai „dreptului la diferență” dau iar cu logica-n gard. Ei ne iau cu istoria, cu „homosexualitatea e la fel de veche ca omenirea” etc. O fi, ca legătură sexuală, dar familie homoerotică nu a existat pînă la modernitatea recentă. Sunt chestii clar diferite. Apoi, oamenii ăștia, mari predicatori ai toleranței (il y a des maisons pour ça – Clemenceau) vor să impună bisericii pur și simplu să nu mai fie religioasă, susținînd puncte de vedere „iluministe”, „umaniste”, „științifice”, „democratice”, „tolerante”, „egalitariste” etc. Ați face bine să le susțineți voi, cu toată flotila mediatică pe care o controlați, lăsați biserica în pustietatea ei să susțină puncte de vedere anacronice, verticale, incorecte ideologic. Tolerați-o! 
Fantoma gîndirii unice bîntuie iar Europa. Franța își dărîmă vechile catedrale, Moș Crăciun a înlocuit aproape complet imaginea pruncului născut în condiții de „refugiat” sărman, cu părinții alungați de peste tot, urările cu trimitere la sfînta Naștere sunt prohibite, nu trebuie să-i vexăm pe cei de altă religie. Altă prăpastie logică, de fapt pentru acest soi de ateism care nu are nimic de-a face cu cel Iluminist de la care fraudulos se revendică (acela identifica o Lumină a Spiritului generos, enciclopedic, cultural din care, împărtășindu-se, omul devenea om) orice religie e acceptabilă, cu o singură excepție: creștinismul. Nici măcar ca atei oamenii ăștia nu sunt împliniți, ei sunt atei parțiali. Ei au ce au cu religia creștină, nu îi oripilează celelalte. 
Mă întorc la urarea făcută exclusiv creștinilor: nici măcar corectă nu este, oamenii ăștia vor să ne separe, ei cultivă un apartheid subtil, ne închid pe fiecare în cutiuța (celula?) lui, ca într-un muzeu, cu etichetă pe vitrină: aici e un creștin, aici un musulman, aici un luteran sau un adventist etc. Numai că viața e mai diversă și nu suportă separările, noi ăștia anonimii vrem să comunicăm liberi între noi, să ne împărtășim fiecare bietele și trecătoarele noastre bucurii. Ideologiile ne propun o lume tristă, întunecată, fără bucurii. 
De aceea veste bună vă dau, cine vrea să se bucure, bucură-se: S-a născut Hristos!
Christian CRĂCIUN

8 ianuarie 2016. Dublă lansare de carte la Casa de Cultură «Geo Bogza»

Cu ocazia împlinirii a 513 ani de la prima atestare documentară a Câmpinei, administraţia publică locală organizează vineri, 8 ianuarie 2016, la Casa de Cultură "Geo Bogza", o serie de manifestări dedicate Zilei Oraşului. 


Printre acestea se numără şi dubla lansare de carte a volumelor semnate de Daniel Alin Ciupală  - "Câmpina, file de cronică" şi Ion T. Şovăială - "Câmpina, pagini dintr-o istorie în date". Ambele lucrări fac parte din colecţia "Cultură scrisă - patrimoniu cultural", proiect iniţiat de Comisia de cultură din Consiliul Local şi finanţat din fonduri publice.
Pe 8 ianuarie, iubitorii de cultură şi istorie au, aşadar, un motiv în plus să fie prezenţi la manifestările dedicate Zilei Oraşului. 

Spiriduşii lui Moş Crăciun, în vizită la preşcolarii din Şotrile

La Câmpina s-au desfăşurat în acest sfârşit de an mai multe acţiuni caritabile care au pus în valoare spiritul sărbătorii sfinte a Crăciunului, care îndeamnă la gesturi menite să aducă bucurie în sufletele celor din jur. Între acestea s-a aflat şi proiectul  „Fără daruri, Crăciunul nu este Crăciun!", organizat de o întreagă echipă de la Şcoala Centrală din oraşul nostru.  Cadre didactice, elevi din clasele primare şi părinţi au jucat rolurile spiriduşilor lui Moş Crăciun şi au strâns daruri pentru copiii de la Şcoala Gimnazială, clasa pregătitoare şi Grădiniţa din comuna Şotrile.
"Este o onoare să fii voluntar în comunitatea în care trăieşti. Ştiut fiind faptul că apropierea Crăciunului reprezintă unul din acele momente din an când oamenii se simt mai buni, mai darnici, mai generoşi, atât eu, cât şi colega şi partenera mea în acest proiect, prof. înv. primar Marieta Necula, am găsit o mulţime de voluntari, şi mai mici, şi mai mari, pentru realizarea acestuia. Ne-am propus ca în luna decembrie să strângem cărţi, rechizite, hăinuţe şi jucării pentru a le dona unor şcolari şi preşcolari. În perioada 3-14 decembrie am strâns aceste daruri, le-am ambalat şi în ultima săptămână de şcoală le-am dăruit copiilor de la şcoală şi grădiniţă" - a declarat profesor învăţător primar Laura Iordache.


Darurile nu au fost numai materiale, ci şi muzicale, elevii de la Şcoala Centrală pregătind cu temeinicie un moment artistic din care nu au lipsit colindele.
Copiii din comuna Şotrile s-au pregătit, de asemenea, să-şi întâmpine oaspeţii în straie de sărbătoare, purtând cu mândrie costume  tradiţionale populare. "Ne bucurăm că ne-au ales pe noi, ca şcoală şi că astfel le putem oferi o surpriză micilor noştri elevi de la grădiniţă şi de la clasa pregătitoare. Sper ca această colaborare să fie de lungă durată şi să avem şi alte proiecte prin care să îi învăţăm pe copii că, într-adevăr, de sărbători trebuie să fim mai buni şi să păstrăm tradiţiile şi obiceiurile" – ne-a mărturisit Maria Dobrescu, profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială Şotrile. 
Din echipa Şcolii Centrale din Câmpina a mai făcut parte şi prof. înv. primar Simona Dinu, iar din partea instituţiilor de învăţământ din Şotrile, sprijinul a fost acordat şi de către prof. înv. primar Raluca Mihalache şi Oana Dumitraşcu.
Principalul scop al proiectului a fost acela de a trezi şi a dezvolta spiritul voluntariatului la copii, de a  cultiva valorile lui, activitatea putându-se constitui într-una dintre sarcinile de seamă ale educatorilor, aceea de a transforma valorile sociale în principii de conduită personală.
Proiectul va continua şi în anul care urmează, însă de această dată micuţii de la Şotrile vor veni în vizită la Câmpina. În cadrul programului Săptămâna Altfel, şcolăriţele din comună, însoţite de mamele lor, vor oferi câteva lecţii de artă populară elevilor de la Şcoala Centrală.
Andreea Ştefan

În 2016, SC Family Security Focşani va păzi obiectivele administraţiei publice locale

La sfârşitul fiecărui an, Primăria Câmpina organizează licitaţie pentru asigurarea serviciului de pază şi protecţie a obiectivelor aflate în proprietatea administraţiei publice locale. 
Săptămâna trecută, opt societăţi comerciale au participat la această licitaţie pentru a obţine contractul plătit din bani publici, printre care: Safety Security SRL (societatea care a deţinut contractul în anul 2015), SC Cerber Protecţie şi Pază SRL, SC Tasan Guard SRL şi SC Family Security Company din Focşani, societate care a şi câştigat, oferind preţul cel mai mic, respectiv 297.986 lei (fără TVA). Un preţ ce depăşeşte cu aproximativ 63.000 lei contractul de anul trecut, câştigat de Safety Security SRL cu 235.352 lei.


Înfiinţată în anul 2010, cu un istoric destul de modest în branşă, societatea focăşneană îşi va începe activitatea pe teritoriul Câmpinei începând cu 1 ianuarie 2016 şi va avea în grijă următoarele obiective: Casa Căsătoriilor, zona Pieţei Centrale, terenul sintetic de la căminele Petrol, Muzeul Hasdeu, baza de producţie (fosta CPGC) din strada Petrolistului, Direcţia Economică.

O denumire pentru parcul central

Pe vremuri, în spatele fostei primării se afla „grădina publică”, cu tei şi arbori bătrâni, cu o fântână arteziană, un chioşc în care cânta fanfara militară şi alei mărginite de bănci, pentru cei care se plimbau pe acolo. Denumirea actuală de parc pentru spaţiul verde din centrul oraşului e oarecum nepotrivită. Parcurile, în toate oraşele din ţară şi din străinătate, sunt în zonele mărginaşe şi se întind pe suprafeţe mari, cum era pe vremuri în oraşul nostru parcul amenajat de savantul C. I. Istrati pe domeniul său din cartierul Câmpiniţa. Pentru zona aceasta din centru, impropriu numită Milia, eu aş propune denumirea de Grădina Publică Barbu Ştirbey. 


Domnitorul Barbu Ştirbey a avut o reşedinţă la Câmpina, o curte domnească, în incinta actualului Colegiu Nicolae Grigorescu. Zona dintre piaţă, liceu şi strada principală făcea parte din moşia acestuia. Unul din fiii lui, Dimitrie Barbu Ştirbey, a ridicat pe moşia de la Voila frumosul castel de vânătoare asemănător prin arhitectură cu cele normande din Franţa. Fiica prinţului Dimitrie Barbu Ştirbey, contesa Martha de Blöme, a donat casa familiei şi o suprafaţă mare de teren din centrul oraşului pentru amenajarea unui lăcaş de învăţământ, un gimnaziu transformat ulterior în liceu. A condiţionat însă această generoasă donaţie, făcută la solicitarea profesorilor câmpineni, de dorinţa ca viitorul liceu să poarte numele tatălui ei. Aşa s-a numit până când, la începuturile perioadei comuniste, liceul după modelul sovietic a fost transformat în „Şcoala Medie Mixtă nr. 1” (o instituţie liceală cu numai zece clase). Până în zilele noastre, familiei Ştirbey nu i s-a acordat în Câmpina vreo atenţie, cu excepţia străzii de la piaţă, care pe vremuri se numea Ştirbey. În alte oraşe întâlnim la Craiova Parcul Ştirbey, în capitală Calea Ştirbey Vodă, la Buftea parcul şi palatul Barbu Ştirbey. Ar fi fost normal ca liceul să poarte denumirea veche de Dimitrie Barbu Ştirbey, de care îşi mai amintesc generaţiile vârstnice care au făcut şcoala acolo. Din raţiuni pe care nu le cunosc, acest lucru nu s-a înfăptuit. Nu ar fi fost o nedreptate pentru pictorul Nicolae Grigorescu, care este reprezentat în oraşul nostru de valorosul muzeu memorial. Pentru cinstirea memoriei familiei Ştirbey şi ca o reparaţie morală pentru nerespectarea dorinţei contesei Martha, ar putea fi adoptat, pentru această zonă verde din centru care, repet, nu este un parc, numele de Grădina Publică Barbu Ştirbey. 
Barbu Dimitrie Ştirbey a domnit din iunie 1849 până la 25 iunie 1856 cu o întrerupere, când în timpul războiului Crimeei (1853 – 1854) ţara a fost sub ocupaţie străină. S-a născut la Craiova în 1799 şi a murit la 12 aprilie 1869 la Nisa, fiind adus de familie şi înmormântat în capela familiei de la Buftea. Era frate bun cu domnitorul Gheorghe Bibescu, dar a fost adoptat în copilărie de unchiul său, Ştirbey, bogat boier oltean care nu avea urmaşi. A făcut studii temeinice de istorie şi ştiinţe politice la Paris, între 1817 – 1821. Ca domnitor s-a remarcat printr-o foarte bună politică financiară, făcând mari economii, care au scăzut datoria statului cu două treimi.  Sub ocupaţia austriacă a fost silit să nu aprobe revenirea din exil a revoluţionarilor paşoptişti. 
Domnitorul Barbu Ştirbey a avut cinci copii: George Ştirbey - fost ministru de externe, Alexandru Ştirbey - de mai multe ori ministru, tatăl prinţului Barbu Ştirbey, prim ministru în 1927; Dimitrie Ştirbey, fost senator, cel care locuia vara în casa de la Câmpina; Elena Ştirbey, măritată cu contele Larisch şi Alina Ştirbey, măritată cu generalul I. M. Florescu, fost prim ministru. 
Moştenirea domnitorului, care era foarte bogat, s-a împărţit între fiii săi. Prinţul Dimitrie a primit toată moşia Câmpinei, iar fiica acestuia, contesa de Blome, a moştenit în oraş şi la Voila o parte din domeniul familiei. Martha de Blöme a murit într-un accident de circulaţie pe şoseaua naţională pe lângă Băneşti. Averea s-a transmis fiicei sale, Josephine, căsătorită cu contele von Thun, care au fost prezenţi în oraş până la instalarea regimului comunist. 
În acest context, ilustra familie a Ştirbeylor, cu numeroase legături în aristocraţia europeană şi română, ar merita să fie pomenită în oraşul în care au trăit patru generaţii, prin acordarea numelui de Grădina Publică Barbu Ştirbey spaţiului verde din centrul municipiului. 
Alin CIUPALĂ

Câmpineni şi rudele lor ilustre.

II. Familia medicilor Mircea, doctori pentru trup şi suflet 

Ajuns în casa familiei Mircea nu ştii ce să admiri mai întâi, eleganţa rafinată a interiorului, mobila în stilul somptuosului baroc transilvan, tablourile, statuetele din bronz, covoarele veritabile persane sau distincţia, manierele, amabilitatea şi frumuseţea trăsăturilor celor doi nonagenari, excelenţi amfitrioni.
Doamna Ana Ileana s-a născut pe 7 martie 1924 în Banatul Sârbesc, în comuna Grebenaţ, de lângă Vârşeţ, locuită în majoritate de români. Tatăl d-sale, Vasile Dărăbanţiu, a urmat Facultatea de Drept în Cluj, fiind ulterior avocat la Timişoara şi din 1939 magistrat la Alba Iulia. Mama, Ana, a venit de mică la Timişoara din Banatul Sârbesc şi a urmat cursurile Şcolii Normale din Sfântu Gheorghe, devenind o bună învăţătoare. La această şcoală a fost colegă cu soţia chestorului Pulca (şeful Poliţiei) din Cluj, unchiul celebrului Ion Dacian (al cărui nume real era Pulca), directorul Teatrului de Operetă din Bucureşti, cu care soţii Mircea au avut legături de prietenie. 
Fiica soţilor Vasile şi Ana Dărăbanţiu, Ana Ileana, a urmat şcoala primară la Timişoara şi Liceul Carmen Sylva, rămânând prietenă pe viaţă cu unele dintre colegele sale: Simona Naghel Ottescu, soţia compozitorului Nona Ottescu, scrimera campioană Ioana Dobrin, Sanda Petrescu, soţia marelui chirurg prof. Mandache. Ultimele clase de liceu le-a făcut la Alba Iulia, unde s-a împrietenit cu Lucia Maior Negruţiu, soţia rectorului Institutului Agronomic din Cluj. În 1943, devine studentă la Facultatea de Medicină din Cluj. În cursul studenţiei a participat la un eveniment care i-a marcat viaţa. De ziua Regelui Mihai, pe 25 octombrie, studenţii din Cluj au organizat o defilare pe străzile oraşului. Extremiştii maghiari din Cluj au atacat atunci, într-o contramanifestaţie, căminul studenţesc „Avram Iancu”, strigând „Vrem sânge de valah!”, producând astfel o ciocnire în faţa fabricii de încălţăminte „Dermata”, soldată cu lupte de stradă. Clujul se afla atunci, ca şi nordul Ardealului, sub ocupaţie rusească. O patrulă de militari ruşi a început să tragă focuri de avertisment, reuşind să restabilească ordinea. Studenţii clujeni au decis să declare o grevă care a paralizat viaţa universitară timp de cinci luni. 
Alarmat de proporţiile protestului, liderul comunist Gheorghiu Dej l-a trimis la Cluj pe ministrul de interne Teoharie Georgescu, care într-un discurs vehement a recurs la ameninţări. Huiduit însă de studenţi, s-a retras speriat. A fost trimis ulterior ministrul de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu, diplomat, scriitor, care provenea dintr-o familie de intelectuali ieşeni (era fiul scriitorului D. Pătrăşcanu). Acesta le-a explicat studenţilor că la Conferinţa de Pace de la Paris, care se desfăşura atunci, se discutau graniţele României şi le-a atras atenţia că orice incident cu maghiarii punea în pericol viitoarele frontiere. Acesta a ţinut atunci un discurs vibrant, din care studentul la medicină pe atunci Virgil Mircea a reţinut următoarele cuvinte: „Înainte de a fi comunist, sunt român!”, vorbe care l-au costat scump mai târziu, când după un proces sumar, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost executat. 
Liderii grevei studenţeşti, despre care istoria noastră contemporană nu prea vorbeşte, au fost Bartolomeu Anania şi George Rednic. Anania s-a ascuns în cartierul românesc Mânăştur. Pe George Rednic şi pe colegul său, Scrob, băiat de preot din satul Vadul Moţilor de pe Valea Arieşului, colegii (între care şi Ana Ileana) i-au dus la Cabana Vedeana, unde veneau şi partizanii din munii Apuseni. Acolo au fost arestaţi. 
Ana Ileana a fost confruntată cu ei în timpul anchetei de la securitate. Rednic a murit în închisoare după doi ani de detenţie, iar Scrob a fost eliberat în 1964, când deţinuţii politici au fost amnistiaţi. Datorită grevei de cinci luni, d-na Ana Ileana a pierdut un an, ajungând în acest fel colegă de an cu viitorul ei soţ, Virgil Mircea, pe care l-a cunoscut în 1948, la examenul de chirurgie din sesiunea de toamnă. A fost o dragoste la prima vedere care a rămas înscrisă în filele timpului cu data de 29 septembrie 1948. 


Cei doi tineri s-au căsătorit la 1 aprilie 1950 (bună glumă de ziua păcălelilor), pentru a fi repartizaţi împreună. Buna glumă a durat 65 de ani, o căsnicie fericită şi armonioasă cum rar se mai întâlneşte.
Studenţi fiind, au locuit într-un subsol oferit de un croitor ungur, Komradi, om de omenie, care le-a organizat după cununia civilă o petrecere cu tortul miresei. Cununia religioasă s-a petrecut la Timişoara, în casa părinţilor miresei. Tatăl, epitrop la Catedrala din Timişoara, a adus preotul acasă pentru a oficia slujba, lucru prohibit în acele vremuri. 
Virgil Mircea s-a născut la 1 septembrie 1925 la Braşov. Tatăl său, Virgil Mircea, doctor în drept la Budapesta, a fost mai întâi avocatul Băncii Albina, bancă românească puternică. Trimis la Brăila pentru a rezolva un litigiu cu fabrica de piatră cubică din Măcin, care furniza materiale pentru pavarea Braşovului, s-a oprit la un vechi prieten din Săcele, Nae Dima, ajuns negustor cu un mare magazin de stofe în Brăila. Au mers împreună în vizită la Nistor Constantinescu, starostele breslei negustorilor brăileni, care avea o familie numeroasă: trei fete şi trei băieţi. Primele două fete erau văduve de război. Marioara Constantinescu fusese căsătorită cu locotenentul erou Toma Constantinescu, fiul generalului cu acelaşi nume. (În monumentala „Istorie a Primului Război Mondial”, C. Kiriţescu i-a închinat acestuia o pagină întreagă). Toma a plecat pe front împreună cu camarazii săi, Alexandru Ioaniţiu şi D. Avramescu. În bătălia de la Turtucaia, aceştia doi s-au predat (armata română fusese zdrobită de armatele germană, bulgară şi turcească). Toma, fiu de general, ca să apere onoarea familiei sale de vechi militari, n-a acceptat să se predea, preferând să lupte într-un atacat disperat la baionetă, în urma căruia a murit, fără să ştie că soţia sa aştepta un copil. Marioara, fată de familie bogată, crescută la pension, franţuzită, elegantă, văduvă de 7 ani, l-a fermecat pe sobrul avocat ardelean Virgil Mircea şi a acceptat să îl ia în căsătorie. Avocatul l-a crescut pe Tomiţă, fiul eroului de la Turtucaia, cu multă dragoste, ca pe propriul său fiu. 
În 1925 vine pe lume şi cel care avea să devină doctorul Virgil Mircea. Familia se mută la Rupea, unde tatăl devine notar. Aici a lăsat localnicilor frumoase amintiri, ajund mulţi oameni nevoiaşi. Seniorul Virgil Mircea nu a urmărit să facă avere; nu avea nici măcar casă şi locuia cu chirie. Fiul cel mare, Tomiţă, elev strălucit, a terminat şcoala militară ca şef de promoţie, ţinând cu tărie să urmeze cariera militară a tatălui şi bunicului său, pe care îi cunoştea din povestirile părintelui adoptiv. În marele război, pe frontul din Caucaz, unde armata română a obţinut strălucite victorii (s-au remarcat în special vânătorii de munte), Tomiţă a fost rănit foarte grav la picior. Adus cu avionul la spital în ţară, a fost operat de marele chirug Toma Ionescu (fratele politicianului Tache Ionescu), care i-a salvat piciorul de la amputare. După război, a devenit ca şi alţi ofiţeri din armata regală, inginer topometru şi ani de zile şi-a petrecut vacanţa cu familia în casa fratelui său, Virgil Mircea, devenit medic al spitalului din Câmpina.   
Virgil Mircea a făcut şcoala primară la Rupea între 1932 – 1936, apoi a fost înscris la liceul românesc cu tradiţie mare din Braşov „Andrei Şaguna”. Devine student la medicină şi participă la protestele studenţeşti de la Cluj. În anul VI, după o lungă logodnă, s-a căsătorit cu Ana Ileana. Au fost repartizaţi la Moineşti. Ileana la dispensarul Sovrompetrol din oraş, iar Virgil medic la schela Zemeş. După doi ani de practică, a profitat că în oraş se înfiinţase Centrul Sanitar Antiepidemic, care avea şi un spital de boli infecţioase, a făcut un curs de specializare la Bucureşti şi a devenit şeful unui spital cu 50 de paturi din Moineşti. În 1958 a fost organizat primul concurs naţional pentru locuri vacante în ţară. Virgil s-a calificat printre primii şi a ales oraşul Câmpina, pe care l-a preferat deoarece era mai aproape de capitală. În anii petrecuţi la Moineşti, familia s-a mărit cu doi băieţi: Şerban (născut în 1951, devenit mai târziu medic stomatolog în Câmpina) şi Sorin (născut în 1953, şef de secţie la spitalul Oberhausen din Germania). 
Veniţi la Câmpina, cei din familia Mircea au prins puternice rădăcini în oraşul nostru, unde locuiesc de mai bine de jumătate de veac. Doctorul Virgil Mircea a fost încadrat la spitalul de boli infecţioase de pe bulevard, condus atunci de un doctor înzestrat cu multă bunătate sufletească, Dumitru Ionescu. Familia locuia într-o casă veche de pe strada principală, formată din două camere cu baie şi bucătărie comună. Primul secretar al raionului Câmpina, un ardelean omenos, Rusan, l-a căutat într-o zi acasă pe doctorul Mircea, pentru a-l duce la un activist bolnav. În urma vizitei, a făcut o remarcă: „Doctore, stai foarte rău”. 
În perioada aceea, biblioteca orăşenească din casa Honet, de pe strada Griviţei, fusese evacuată, iar clădirea renovată era pregătită pentru un activist de partid, care fiind reclamat pentru abuz la Colegiul Central de partid, a fost sancţionat şi mutat disciplinar în altă localitate. 
Rusan şi-a adus aminte de condiţiile grele în care locuiau soţii Mircea şi le-a repartizat în casa aceasta un mic apartament cu două camere şi anexe. După unele informaţii, dentistul Honet cumpărase casa de la Pache Protopopescu, unul din cei mai eficienţi primari pe care i-a avut capitala (mai are în Câmpina o descendentă, pe d-na profesoară Delia Brătianu), care îşi amenajase în beci o mare cramă. Fiica dentistului, Adriana Honet, mare voleibalistă, a rămas în Franţa după un campionat. S-a căsătorit la Paris şi este mama celebrului tenisment Cedric Pioline. Fiind fugită din ţară, ea a pierdut drepturile de moştenire asupra casei. Fratele acesteia, rămas în România, n-a plătit ani de zile impozitele şi prin penalizări şi dobânzi s-a acumulat o mare datorie la Fisc, astfel că pentru a scăpa de povară a donat-o statului. Ulterior, casa a fost vândută chiriaşilor, Dorel Gheorghiu şi familia Mircea. Restaurată de noii proprietari, este acum cea mai frumoasă casă de pe strada Griviţei, o vilă în stil neoromânesc. 
D-na doctor Ana Ileana Mircea şi-a urmat soţul la Câmpina şi a lucrat la Dispensarul Shelei de petrol şi la Policlinica oraşului. A ieşit la pensie mai devreme pentru a-şi creşte nepoatele: pe Alexandra, care a ales profesia tatălui său Şerban, aceea de medic stomatolog şi lucrează în Bucureşti şi pe Adina, care a terminat dreptul şi este căsătorită cu Ionuţ Popa, notar la Cluj, fiul inginerului Augustin Popa, directorul ICPT Câmpina şi al distinsei Doina Popa, profesoară la Liceul Energetic.
În vizită la familia Mircea, poveştile curg şuvoi, ca apele unui râu de munte; se răsfiră în şuviţe, apoi se reîmpletesc formând o adevărată Sagă a familiei. Aşa am aflat de înrudirile lor ilustre. Bunica d-nei Ana Ileana, Ana Buga, a avut o soră Paraschiva, care a fost bunica marelui poet român din Serbia, Vascko (Vasile) Popa (1922 – 1991), născut la Grebenaţ (Serbia), fiul Emiliei şi al lui Vasile Popa. Acesta urmează cursuri de filozofie la Belgrad şi de medicină la Bucureşti. La Bucureşti s-a apropiat de poeţii avangardei: Ilarie Voronca, Barbu Fundoianu, George Roll, Saşa Pană, Tristan Tzara şi a rămas pe viaţă prieten cu Gelu Naum, unul din marii poeţi ai suprarealismului românesc. A fost tradus în mai multe limbi europene. Prieten cu Nichita Stănescu şi cu poetul sârb Adam Puslovici, care avea o mamă româncă, a tradus mult din autorii români în sârbă. Venea în vizită la verii săi, Ileana şi Virgil Mircea şi cu harul său poetic evoca amintiri din copilărie: „Dunărea îngheţată acoperită de neguri şi traversată de care încărcate cu sare ce veneau din România”. Sora lui Vascko, împreună cu soţul ei, Cudomir Starsici, au fost partizani în trupele lui Tito, luptând pentru eliberarea Iugoslaviei de Germania. După război, Tito şi-a numit tovarăşii de arme în diplomaţie, Cudomir fiind şeful Agenţiei Economice din Cairo şi apoi din Bucureşti. Veneau şi îşi petreceau vacanţele în casa verilor lor din Câmpina, pe care i-au recompensat pentru ospitalitatea lor luându-i, în 1968, într-o lungă excursie pe Coasta Dalmată. 
Tatăl Anei Ileana, Vasile Dorobanţiu, a participat, ca delegat al comunei Seciaşu, la marea adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Era atunci un tânăr soldat din fosta armată austro-ungară când la 19 ani, îndrumat de Vasile Goldiş, şi-a condus sătenii, care purtau toţi pe braţ brasarda tricoloră. Din Banatul Sârbesc au mai avut o rudă, director la liceul din Făget, Păuncu, profesor de limbă română şi scriitor, animator important al culturii ardelene. 
Neamul Mirceştilor era un neam de preoţi din comuna Caţa de lângă Rupea. Tatăl, Virgil, era fiul cel mic al protopopului Nicolae Mircea şi prin mamă era stră-strănepotul episcopului Vasile Moga (1774 – 1845). 


Vasile Moga, preot la Sebeş şi ulterior episcop ortodox, a fost un mare luptător pentru drepturile românilor. Era prieten apropiat al lui Petru Maior, fruntaşul Şcolii Ardelene, căruia i-a tipărit şi răspândit predicile. A organizat un seminar ortodox angajându-l profesor pe Gheorghe Lazăr. A trimis la Viena Memorii între 1834 – 1842, cerând pentru români mai multe libertăţi. A întreţinut pe cheltuiala sa patru studenţi care studiau teologia la Viena. A lăsat Mitropoliei din Sibiu fonduri pentru înfiinţarea unei burse destinate celor mai silitori urmaşi ai săi. Tatăl doctorului Virgil Mircea a fost ultimul bursier Moga. Fratele acestuia, student şi el în drept la Budapesta, a fost unul din semnatarii Memorandumului, marea acţiune revendicativă a românilor ardeleni. Pentru aceasta a fost exmatriculat şi mai târziu a terminat facultatea de teologie din Sibiu. Popa Miţă, cum a rămas cunoscut în familie, avea o mare pasiune pentru descoperirile ştiinţifice ale epocii. Bunica maternă era soră cu bunica poetului Şt. O. Iosif. A rămas în casa familiei Mircea un frumos portret al acesteia, sfâşiat de o lovitură de sabie dată în timpul revoluţiei din 1848 de către un honovez maghiar, iritat de costumul naţional pe care îl purta tânăra fată. 
În casa doctorului Mircea există şi o fotografie a nefericitului poet care a fost Ştefan Octavian Iosif (1875 – 1913). Tatăl poetului fusese directorul gimnaziului ortodox din Braşov. Familia s-a mutat în România, iar tânărul Iosif s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Nu a terminat însă studiile universitare şi s-a căsătorit cu o colegă, frumoasa poetă Natalia Negru. Prietenul şi colaboratorul său, Dimitrie Anghel, cu care a scris împreună „Satirile din Caleidoscopul lui A. Mirea” (A. Mirea era pseudonimul lor) şi piesa de teatru „Legenda funigeilor”, i-a sedus soţia. Nici Anghel, poetul florilor (avea pseudonimul Mitif) nu a fost fericit în căsnicia care urmat cu Natalia. Împins de o gelozie nebunească, s-a sinucis.  Natalia a trăit în timpul războiului drama de a-şi piardă fiica pe care a avut-o cu Iosif, Cornelia, ucisă în braţele sale atunci  când o schijă a intrat pe fereastra adăpostului şi i-a curmat viaţa la numai 13 ani. 
În familia doctorului Mircea s-au păstrat şi scrisori ale lui Şt. O. Iosif în care se plângea de lipsa banilor cuveniţi pentru plata traducerilor sale. De la el a rămas de asemenea o operă destul de întinsă. În 1901 şi-a strâns poeziile în volumul „Patriarhale”. Iosif a fost cântăreţul trecutului nostru. Poezia sa nu atinge adâncimi filozofice ca la Eminescu, dar se impune prin armonia, frumuseţea, subtilitatea versurilor sale. El ne-a lăsat şi cel mai frumos marş scris pentru armata română: „La arme”, a cărui muzică a fost compusă de Alfonse Castaldi, italian, şeful muzicii militare din Bucureşti şi al cărui refrenul era: „La arme pentru neam şi pentru lege/ La arme pentru ţară, pentru rege”. Destinul i-a adus un ultim omagiu nefericitului poet. S-a stins după o lungă suferinţă în spitalul Colţea. Cortegiul mortuar a fost acompaniat de armata română, care pleca din Bucureşti să intervină în Bulgaria în cel de-al doilea război balcanic. Şeful fanfarei, recunoscându-l pe Iosif, a oprit coloana militară, trupa a dat onorul şi fanfara i-a cântat pentru ultima dată marşul. 
Mirceştii au intrat şi în comerţ. Doi dintre ei au fost în Germania şi au lucrat ca băieţi de prăvălie la mai multe berării. Au venit cu bani în ţară şi au deschis două localuri care au devenit celebre în Bucureştiul interbelic. Nicolae Mircea este cel care a întemeiat pitorescul local în stil german „Carul cu Bere”, iar Ignat, fratele său, a deschis „Bodega Mircea”, celebră pentru grătarul şi preparetele ei culinare. 
Tatăl lui Virgil Mircea, notarul de la Rupea, era văr primar cu d-na Ciortea. Ciorteştii clujeni au fost Tudor Ciortea, compozitor şi Marin, inginer chimist la ICPT, un intelectual cu o cultură vastă, care era bun prieten cu Lucian Blaga şi cu pictorul Dimitrie Ghiaţă. Bunica doctorului Mircea, care va deveni soţia marelui negustor brăilean Nistor Constantinescu, a fost crescută în casa primarului ploieştean Stamatian, care are un bust pe bulevardul din Ploieşti. În casa primarului Stamatian s-a căsătorit marele negustor cu bunica d-lui doctor Mircea.
Poveştile acestui neam al Mirceştilor, care are rădăcini puternice şi în Câmpina, curg una după alta evocând o lume dispărută, dar care nu trebuie uitată!
Alin CIUPALĂ

22 decembrie 2015

Amnistie fiscală pentru persoanele fizice şi juridice care îşi vor achita obligaţiile fiscale de bază până la 31 martie 2016

Consiliul Local a aprobat anularea cu până la 73,3% 
a majorărilor de întârziere datorate către bugetul local

La ultima şedinţă festivă de Consiliu Local din acest an, dincolo de urările de rigoare şi colindele interpretate de Ansamblul Folcloric “Legenda” din Cimișlia (Moldova), oraş cu care municipiul nostru este înfrăţit, aleşii locali au aprobat un proiect de hotărâre pentru aplicarea Ordonanţei de Guvern nr. 44 din 14 octombrie 2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale. Mai simplu spus, în urma acestei hotărâri, persoanele fizice şi juridice care îşi vor achita până la 31 martie 2016 obligaţiile fiscale de bază restante vor beneficia de anularea a până la 73,3% a majorărilor de întârziere. 
Pentru o cât mai bună înţelegere a prevederilor hotărârii de Consiliu Local, publicăm în continuare cele mai importante paragrafe din procedura de acordare a anulării.


“Se anulează o cotă de 73,3% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale datorate bugetului local al Municipului Câmpina, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv. Toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevazută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv. 
Se anulează o cotă de 73,3% din majorările de întârziere aferente diferențelor de obligații declarate suplimentar de contribuabili prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile de plată principale cu scadențe anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv. Declaraţia rectificativă va fi depusă până la data de 31 martie 2016, inclusiv. Roate obligaţiile de plată principale individualizate în declaraţia rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la 31 martie 2016, inclusiv.
Se anulează o cotă de 73,3% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și stinse până la această data. Majorările de întârziere ce pot forma obiectul anulării sunt datorate şi nestinse la 30 septembrie 2015, inclusiv. 
Prin derogare de la prevederile art. 149 din Codul de procedură fiscală, până la data de 30 iunie 2016, inclusiv, contribuabilii care au notificat organul fiscal şi au înfiinţate popriri la data intrării în vigoare a prezentei HCL, de către organul de executare fiscală, asupra disponibilităţilor băneşti, pot efectua plata sumelor înscrise în adresele de înfiinţare a popririi din sumele indisponibilizate. Prevederile sunt aplicabile şi pentru popririle înfiinţate între data intrării în vigoare a HCL  şi data de 30 iunie 2016, inclusiv.
Prin obligaţii de plată restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, se înţelege: 
- obligaţii de plată pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv;
- diferenţele de obligaţii de plată principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere comunicate până la data de 30 septembrie 2015, inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art.111, alin.(2) din Codul de procedură fiscală;
- alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la 30 septembrie 2015, inclusiv:
- obligaţiile de plată pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 30 septembrie 2015, inclusiv;
- obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii, la data de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Cererea de anulare a majorărilor de întârziere se soluţionează prin decizie de anulare a majorărilor de întârziere sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a majorărilor de întârziere".

Editorial. 2015

A fost un an ciudat. Un an pierdut pentru România, în sensul că nu s-a produs saltul (unii îi zic miracolul) mult așteptat. Clasa politico-mediatică (tot timpul îi voi spune astfel, pentru a sublinia infrangibila încrengătură de interese dintre cele, aparent, două tagme, în realitate una singură) a reușit să blocheze orice schimbare de profunzime. Terminarea mandatelor lui Băsescu și cîștigarea absolut surprinzătoare a președinției de către Johannis s-ar fi vrut un moment zero, de reconfigurare a geografiei politico sociale. În loc de asta, ne-am scufundat într-o baltă a stagnării, căci clasa politică a devenit deja suficient de puternică pentru a lua prizonier statul, a controla strict populația. Nenorocirea de la Colectiv a adîncit iluzia, schimbarea absolut nocivului Ponta și a guvernului său corupt trebuia făcută în condiții normale, chiar dacă la presiunea străzii. Acel context cu totul ieșit din comun a făcut să ni se pară că avem o societate civilă. Nu avem, o spun chiar după ciobaniadă, mult mai articulată și mai bine țintită decît hipstereala fără scop de acum două luni. 


În rest, anul a avut același aspect întunecat: corupție generalizată, parlament al rușinii naționale, monstru de incompetență, rea voință și demagogie anti-națională, scriitori de pușcărie mai prolifici ca iepurii, potop de plagiate care au demonetizat orice idee de muncă intelectuală, ură împotriva elitelor specializate, un morb al distrugerii care a paralizat țara. Imediat după oftatul de ușurare că am scăpat de sarcoptul Ponta, fantastica putere de regenerare a plutocrației naționale a început un ataca fără precedent împotriva unui guvern nici măcar numit. Din fericire, guvernul Cioloș  (și prim ministrul, discret și eficient) s-a dovedit în puținul timp trecut aplicat, exact și, mai ales, neatins de morbul urît mirositor al demagogiei. Vezi ce a pățit sărmana ministră de finanțe pentru că nu a fost de acord cu salariul minim și cu ajutoarele de stat pentru nemuncă. Apropo: organizațiile alea foarte revoltate cînd cu „țigancă împuțită!”au tăcut acum mîlc în fața jignirii unei femei într-o campanie de care numai cei fără FB nu-și dau seama cît e de precis orchestrată.  De aia spuneam că nu avem societate civilă, ci doar interese politicianiste. Din păcate, guvernul nu va avea timp pentru planuri de anvergură și anul acesta ne vom întoarce în mlaștina politicianistă. 
Și așa ajungem la cel mai mare mister, omul de nepătruns al anului 2015: președintele Johannis. Nici cei care sunt pro, nici cei care sunt contra nu au suficiente argumente, pentru că omul pur și simplu a fost un mare absent. Unii ar spune că e bine, că după scandalagiul  Băsescu e un  balsam atîta liniște. Asta ar fi putut fi adevărat într-o țară normală, cu un  parlament și o presă responsabile, cu o populație conștientă și educată civic. Însă nu la noi. Aici modelul de președinte (nu omul concret, care a cam luat-o razna de-o vreme) Băsescu, este din păcate încă multă vreme actual, o despicare fermă a apelor. Nu te poți opune răului fără să intri în conflict cu el și mai ales să-i spui pe nume. Ceea ce președintele refuză cu obstinație. E singura lui linie politică vizibilă pînă acum. Și, din nenorocire, într-un context internațional cum n-a mai fost așa de complicat pentru Europa și Lume de 60 de ani. 
UE stă să se prăbușească instituțional, terorismul și criza imigranților au pus în fața Occidentului probleme insurmontabile, falia dintre estul și vestul Europei, pe care mulți o credeau doar o idee ușor paranoidă s-a dovedit brusc un hău în care stăm să cădem cu toții. Acest om care comunică îngrozitor de prost – și nu e vorba de talentul de orator aici – nu înțelege nici că reacțiile trebuie să fie nu numai corecte, ci și rapide. Că nu poți încuraja lucrul bine făcut fără să arăți cu degetul lucrul rău făcut, să-i spui pe nume. Narcisismul și lentoarea în reacții sunt dezamăgirea cea mai importantă față de noul președinte. Ce să ne dorim pentru 2016? Sănătate (că sistemul e la pămînt) și pace (pentru că suntem, spun cei „bine informați” a început deja al treilea război) și educație! Prietenii știu de ce….
Christian CRĂCIUN

Comemorarea eroilor câmpineni decedaţi în decembrie 1989

Filiala Câmpina a Asociatiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” comemorează miercuri, 23 decembrie 2015, ora 11.00, în Cimitirul de Onoare al Eroilor municipiului Câmpina, eroii câmpineni decedaţi în evenimentele din decembrie 1989: Sorin Puiu, împuşcat la 22.12.1989; Petre Oncioiu, împuşcat la 23.12.1989; Adrian Oprescu, împuşcat la 23.12.1989; Ilinca Ruxandra Grigorescu, împuşcată la 23.12.1989.


Elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” şi Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” vor evoca figurile eroilor şcolii lor: Ilinca Ruxandra Grigorescu şi Sorin Puiu.
Vor fi evocaţi, de asemenea, şi Adrian Oprescu şi Petre Oncioiu şi vor fi depuse jerbe de flori. 

Conferinţă inedită la Colegiul "C-tin Istrati": «Viaţă, nu droguri!»

Miercuri, 16 decembrie, începând cu ora 13.00, în Amfiteatrul Colegiului “Constantin Istrati" a avut loc o nouă conferinţă pentru liceeni. De data aceasta, tema evenimentului au constituit-o drogurile! 
„Am ales această temă deoarece teribilismul stupefiantelor face multe victime printre tineri”, ne-a declarat dr. Nicolae Geantă, promotorul evenimentului. „De multe ori în licee vin medici sau poliţişti să vorbească despre droguri, numai că dânşii vorbesc doar tehnic. Adică din cărţi, din ce au citit sau au văzut. De data aceasta am adus pe cineva care timp de 12 ani a stat cu cocaina în nas. Când medicii i-au spus că peste două săptămâni va muri, prietenul meu a fost salvat de Hristos. E o minune. Marian poate vorbi tinerilor din experienţă, nu din citite”, a mai declarat Nicolae Geantă. 


În faţa largii audienţe formată din peste 80 de tineri şi profesori, cărora li s-a alăturat şi directorului colegiului, prof. Ion Necula, Marian Mocanu şi-a mărturisit experienţele vieţii „de şmecher” dar şi pe cele ale vieţii schimbate. 
Absolvent al liceului de muzică şi al Conservatorului, bucureşteanul Marian Mocanu este unul dintre marii violonişti ai României, un “Paganini de România”, după cum l-a prezentat Nicolae Geantă publicului prezent. După o oră de mărturisiri, a urmat o jumătate de oră de întrebări ale tinerilor şi altă jumătate de oră de recital la vioară. Colindele interpretate de Marian Mocanu au fost acompaniate de liceeni, care au gustat la maxim evenimentul. „A fost una dintre cele mai reuşite conferinţe organizate în liceul nostru de domnul Geantă”, ne-a declarat Tudor Georgeta, elevă în clasa a XII-a, care a şi prezentat colegilor o comunicare despre „moartea albă”. 

Clubul Femina, o poveste care merge mai departe

Amintiri, impresii şi mărturisiri emoţionante s-au derulat timp de două ore la Club Live, cu ocazia ultimei întâlniri din acest an a Clubului Femina desfăşurată într-un cadru cu tonalităţi de sărbătoare şi muzică bună.  Evenimentul a avut loc sâmbătă, 19 decembrie şi a reunit doamnele şi domnişoarele membre ale acestei structuri din cadrul Asociaţiei Pro Câmpina. 


Seara a debutat cu un film de prezentare a activităţilor organizate în perioada octombrie 2014 - octombrie 2015. “Defineşte succesul în termenii tăi, obţine-l după regulile tale şi construieşte-ţi o viaţă de care să fii mândră” - este unul dintre îndemnurile pe care membrele clubului le promovează în rândul femeilor, îndemn cu care s-a deschis călătoria printre imagini şi scurte interviuri cu membrele clubului, toate alcătuind o poveste care merge mai departe.
Un moment de destindere şi amuzament neconvenţional a fost oferit de poetul Ştefan Al. Saşa, maestrul poeziei lirice cu formă fixă.  Unul dintre rondelurile citite de acesta a fost "Rondelul Clubului Femina", o frumoasă surpriză oferită audienţei.


O noutate venită din partea conducerii clubului a fost aceea a schimbării statutului de funcţionare. “Am făcut modificări în statutul Asociaţiei Pro Câmpina şi am introdus, începând cu luna aceasta, ca şi structură organizaţională, Clubul Femina, care deşi funcţionează de trei ani de zile, nu avea statut juridic. De acum încolo, cine doreşte să intre în Clubul Femina semnează o adeziune şi plăteşte o cotizaţie lunară. Ne dorim să construim centrul social pe care l-am avut în vedere încă de la înfiinţare şi să accesăm fonduri europene pentru realizarea acestuia. De aceea am făcut toate aceste schimbări. Vrem să devenim, într-adevăr, o forţă" - a declarat Irinel Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei. 


De la petrecerea de Crăciun nu a lipsit nici fosta mare gimnastă Corina Ungureanu, o prietenă apropiată şi dragă a membrelor Clubului. Artista plastică Cristina Popescu a expus vase pictate manual şi felicitări, toate având ca temă sărbătorile de iarnă. Au fost, de asemenea, împărţite cadouri, atât pentru membrele Clubului cât şi pentru invitaţii acestora. Atmosfera a fost îndulcită de delicioasele prăjituri oferite de cofetăriile Delice şi Mandinas.
Andreea Ştefan

Câmpineni şi rudele lor ilustre

I. Familia Carp – familia Sergescu

Am fost coleg de clasă, în şcoala primară şi la liceu, cu Horia Carp, cu care pot să spun că am devenit şi foarte bun prieten. Horia Carp provenea dintr-o importantă familie de intelectuali, care se înrudea pe departe şi cu descendenţii  marelui boier moldav Petre P. Carp (1837 – 1918), literat, membru fondator al Societăţii „Junimea” (1863), om politic remarcabil, de mai multe ori ministru de externe, finanţe, domenii, prim ministru (1912) şi din 1907 şeful Partidului Conservator. 
Tatăl lui Horia, distinsul inginer Carp, lucrase la marea societate „Steaua Română” şi după instalarea regimului comunist la Energopetrol. Mama, Isabela Carp, născută Marinescu, era din Ploieşti şi avea o nepoată de frate, Mihaela, căsătorită cu fiul celebrului chirurg ploieştean, dr. Andreoiu. Absolvise Facultatea de Litere, unde a fost colegă de an cu viitorul director al Liceului B.D. Ştirbey, Aurel Nestor. A fost profesoară de franceză la liceul de menaj (actualul Liceu Forestier). Ulterior s-a retras din învăţământ pentru a se ocupa de educaţia copiilor. 
Soţii Carp au avut doi copii, pe Adriana şi pe Horia. Adriana, născută la 30 octombrie 1938, a făcut ciclul primar la Şcoala nr. 1 de fete de pe strada Goleşti, unde a avut o învăţătoare deosebită, d-na Bruda, iar din 1945 a urmat Liceul Mixt Câmpina, cum se numea pe vremea aceea. Din liceu a rămas prietenă pe viaţă cu o serie de colege - Rodica Marinescu (actualmente d-na avocat Rodica Cornea), Daniela Negoescu (fata excelentei profesoare de istorie Negoescu), Doina Ciocan (fiica inginerului artist, pictor şi sculptor din Telega, Florin Ciocan), Marioara Chiş (frumuseţea promoţiei sale, care s-a căsătorit cu colegul lor, Tomi Casabarian) şi Alice (Liky) Sergescu, de care vom vorbi mai pe larg puţin mai departe. 
Buni jucători de tenis, Adriana şi Horia au luat lecţii de la redutabilul antrenor Pompei, care şi-a trăit toată viaţa la ştrand, vara pe terenurile de tenis, iarna pe terenul pe care îl transforma în patinoar, unde dădea lecţii de patinaj. A format în vremea aceea câţiva tineri care au făcut performanţă, între care Cornel Rădulescu (Papone), care îl bătea în campionatele de juniori pe Ţiriac, Radu Teodorescu (Manechinul) şi Horia Carp. Pompei a fost un personaj excentric, apreciat de toată lumea bună a oraşului pentru calităţile sale sportive. Spre bătrâneţe, când termina programul la ştrand, se oprea la o cârciumă ordinară, bufetul expres din colţul străzii Kogălniceanu, unde fără să se îmbete consuma cantităţi mari de alcool (pe vremea aceea, 100 ml de rachiu alb costa 1,5 lei, o vodkă 3 lei şi ca să avem un reper, o pâine 4 lei). 
La familia Carp am găsit o bibliotecă cu multe cărţi şi reviste valoroase. De exemplu, colecţia întreagă a publicaţiei literare scoasă de B. P. Hasdeu, „Revista Nouă” sau volumul de poveşti pe care mi l-a împrumutat Horia, „Zânele din Valea Cerbului” de Nestor Ureche. 
Adriana era o admiratoare a marii actriţe Liliana Ţicău, născută în Câmpina, o ascultătoare fidelă a emisiunii „Teatru la microfon” şi mare iubitoare de literatură. În 1956 reuşeşte admiterea la Facultatea de Filologie a Universităţii bucureştene, fiind colegă de an cu Nicolae Manolescu (Niki). Având aceleaşi preocupări, s-au apropiat, iar Nicolae Manolescu a început să facă vizite tot mai dese familiei Carp, devenind o prezenţă obişnuită în Câmpina pe toată perioada studenţiei. 
Nicolae Manolescu mai avea la Câmpina şi un coleg de la liceul din Râmnicu Vâlcea, profesorul Ion Beu, mai târziu director la Liceul Forestier. Alţi buni prieteni erau Ion şi Mariana Bălu. Îl vizita, de asemenea, aici pe eruditul Aurel Nestor, posesorul unei biblioteci imense, cu care purta lungi convorbiri. Nicolae Manolescu s-a născut la 12 noiembrie 1939 la Sibiu în familia Apolzan. Pentru a-l feri de persecuţiile noului regim, bunicii materni din Râmnicu Vâlcea l-au înfiat şi i-au dat numele lor, tatăl său fiind implicat în mişcările politice din perioada interbelică. Nu a scăpat însă de represiunea care a lovit mediul studenţesc după revoluţia din Ungaria. Mulţi studenţi au fost exmatriculaţi atunci, unii fiind chiar arestaţi. Nicolae Manolescu a fost exmatriculat când era în anul III. Începuse să colaboreze din 1958 la revista „Contemporanul” condusă de George Ivaşcu. Fiind un student strălucit, după un an a fost reprimit în facultate, la acest lucru contribuind probabil şi academicianul Andrei Oţetea, profesor la universitate, cu care avea legături de familie. 
După căsătoria din 1961 cu Adriana, este repartizat într-un sat din Transilvania ca profesor, însă este sfătuit de familia Carp să  refuze să plece la ţară. Timp de un an petrecut la Câmpina, Manolescu aşteaptă să se ivească un post la revista „Contemporanul”, unde este chemat de George Ivaşcu în 1962 şi unde capătă o rubrică permanentă de critică literară. 
La 6 iunie 1965 se naşte fiul lor, Andrei Manolescu, ajuns şi el astăzi un scriitor apreciat. Legat de Câmpina, pe care o îndrăgeşte în copilărie, acesta a publicat anul trecut în „Dilema” o elogioasă recenzie a cărţii „Istorisiri de pe plaiuri câmpinene”.  Şi Horia are tot un fiu, Radu Carp, doctor în drept şi cunoscut politician liberal. 
Adriana a fost o vreme profesoară de franceză la liceul din Băicoi şi apoi la Facultatea de Geologie din Bucureşti, unde preda româna pentru studenţii străini. În această perioadă, soţul făcea naveta de la Bucureşti la Câmpina. Din 1968 s-au stabilit în Bucureşti. Fraţii Adriana şi Horia Carp au recuperat, după 1990, o vilă a familiei din cartierul Cotroceni. 
În perioada în care Manolescu conducea Partidul Alianţei Civice, o colegă din Câmpina a Adrianei Carp, energica Mariana Dârmon, a primit mandat să se ocupe de organizaţia din Prahova a acestui partid, înregistrând remarcabile succese ca preşedinţă de organizaţie şi câştigând în alegerile locale patru primării importante la Ploieşti, Câmpina, Comarnic şi Sinaia. Prin intermediul inimoasei Mariana Dârmon am putut obţine cu dedicaţie monumentala lucrare „Istoria literaturii române”, lucrarea de căpătâi a academicianului de azi Nicolae Manolescu. 
Între colegele Adrianei am remarcat în vremea aceea o fată zveltă, graţioasă, plină de vitalitate: Alice (Liky) Sergescu, care provenea la rândul ei dintr-o familie deosebită. Tatăl ei, Barbu Sergescu şi fratele acestuia, Petre Sergescu, proveneau dintr-o familie de boieri din Turnu Severin care i-a trimis pe amândoi să studieze la Paris. Barbu, ajuns inginer, a fost director tehnic la Societatea „Steaua Română” din Câmpina, în timp ce fratele său, Petre (1893 – 1954) a făcut o carieră excepţională, fiind un important matematician şi cunoscut istoric al ştiinţelor. Lista articolelor şi cărţilor publicate de-a lungul întregii sale vieţi ar ocupa pagini întregi. În primul război mondial cade prizonier şi ajunge într-un lagăr din Bulgaria. După război, face şi politică, fiind ales deputat în 1931. Adevărata sa vocaţie a fost însă pentru ştiinţă. Profesor la universitatea din Cluj, a organizat primul congres al matematicienilor români. În 1937, devine membru corespondent al Academiei Române. În 1945 este ales rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti. În 1946 pleacă în exil la Paris, unde este numit secretar al Academiei Internaţionale de Istorie a Ştiinţelor. În Franţa era cunoscut şi preţuit. În 1939 i se acordase înalta distincţie de cavaler al Legiunii de Onoare. Regele Mihai, cu care s-a întâlnit la Amsterdam, l-a numit la conducerea Fundaţiei Regale Universitare „Carol I”. A avut o întinsă corespondenţă cu multe personalităţi culturale ale timpului, între care şi cu Mircea Eliade, care îi scria la un moment dat: „Vă mărturisesc stimate domnule Sergescu marea mea tristeţe şi deznădejdea mea de a asista neputincios la fărâmiţarea energiilor noastre”. Exilul românesc a fost mereu divizat în diferite grupări. În 1967, Academia Franceză l-a distins cu un important premiu pentru ansamblul operei sale. 

Petre Sergescu şi Marya Kasterska, tineri
La 2 februarie 1978, la iniţiativa discipolului său, Petre Mircea Cârjeu, a fost pusă pe zidul casei din Paris în care o locuit, o placă de marmură cu inscripţia: „Pierre Sergesco/ mathematicien, historien des sciences/ 1893-1954/ Marya Kasterska Sergesco/ femme des lettres/ 1894 – 1969/ ont habite cette maison”. 
Soţia lui Petre Sergescu, Maria Kasterska, poloneză la origine, a fost o apreciată literată în Franţa. Între altele, împreună cu Petre Mircea Cârjeu, a publicat şi un studiu asupra familiei Hasdeu. Ea a înfiinţat Biblioteca Română din Paris, care a funcţionat un timp în apartamentul său. În fondurile bibliotecii erau lucrări de Nicolae Iorga, Cezar Petrescu, Elena Văcărescu, Nicolae Herescu. Tot aici s-au păstrat şi 492 de scrisori, corespondenţa între soţii Sergescu şi diferite personalităţi ale epocii. Sunt înmormântaţi în cimitirul polonez din Montmorency, pe placa mormântului stând scrise următoarele cuvinte: „J’ai ce que j’ai donné” („Am ceea ce am dăruit”).
Barbu, rămas în ţară, a avut mult de suferit din cauza activităţii fratelui său exilat la Paris. A fost urmărit de securitate şi închis. Răpus de suferinţele îndurate în timpul detenţiei, a murit de tânăr, iar soţia sa a fost deportată în Bărăgan. Fiicele lor, Liky şi sora ei mare (Bonţi, cum o alintau prietenii) au fost crescute de prietenii familiei: Liky de familia inginerului Vartic, iar cea mare de o familie bucureşteană. Înzestrată cu multă sensibilitate şi bunătate sufletească, Liky a îngrijit-o cu devotament, în ultimii ani de viaţă, pe profesoara ei de franceză din liceu, d-ra Chirţoiu. A avut un mariaj tensionat; se căsătorise din dragoste cu un sportiv de mare performanţă, campion naţional şi câştigător de raliuri internaţionale, Petre Vezeanu. Era îngrozită de pericolul la care era expus în cursele de viteză acest temerar automobilist. Destinul a fost ingrat cu acest mare sportiv. În drum spre o cursă pe un circuit spaniol, împreună cu coechipierul său, Ilie Cristea, pe când traversau Franţa, s-au oprit într-o parcare pentru a se odihni. Un uriaş camion de mărfuri i-a lovit şi i-a ucis pe loc. Acest tragic accident a fost menţionat şi de scriitorul D.R. Popescu într-unul din romanele sale. Liky a murit  şi ea relativ tânără, însă Bonţi mai trăieşte şi azi, lucrând până la pensionare la studiourile de film „Alexandru Sahia”. 
Datele despre familia Petre Sergescu au fost extrase din articolul marelui savant fizician Basarab Nicolescu, stabilit la Paris, membru de onoare al Academiei Române:  „Petre Sergescu – Marya Kasterska”. 
Vreau să mai amintesc că Basarab Nicolescu ne-a făcut onoarea nouă, câmpinenilor, să ţină o prelegere despre misterele universului  în sala parohiei Sf. Nicolae, invitat fiind de părintele Petru Moga. 
Alin CIUPALĂ

Audiţie muzicală în prag de sărbători

Duminică, 20 decembrie, la Parohia Sf. Nicolae din Sloblozia s-a desfăşurat o audiţie muzicală susţinută de cursanţii Dell’Arte aflaţi sub îndrumarea  prof. Hermina Tabără.


În program s-au  interpretat piese de Mozart, Beethoven, Bach, Daquin, Ceaickovski, dar şi lucrări ale compozitorilor români. Concertul  s-a desfăşurat într-o atmosferă placută, de sărbătoare, acordurile tinerilor muzicieni umplând inimile celor prezenţi cu bucurie. 
Audiţia s-a încheiat cu recitalul de pian al elevei Tina Tismănaru, care a cules ropote de aplauze. 

Tradiţii şi delicii

Am trecut zilele acestea prin târgul cu bunătăţi, prilej să îmi aduc aminte cum părinţii şi bunicii noştri aşteptau marea sărbătoare a Crăciunului. 
Pregătirile începeau odată cu venirea toamnei, când faceau aprovizionarea. În beci, într-un strat de nisip, se aşezau morcovii, ţelina, pătrunjelul şi păstârnacul; se cumpărau funii de ceapă albă şi roşie şi de usturoi; câţiva saci cu cartofi erau deşertaţi într-o ladă specială; varza se punea la putină după reţeta proprie fiecărei gospodine, cu boabe de porumb, hrean mult, gutui tăiate felii, doi – trei cărbuni de lemn ca să păstreze zeama limpede şi sifonată. Tot atunci se puneau şi murăturile de toate felurile, aşezate în borcane de 10 litri, cu morcovii şi conopida tăiate dantelat, pentru un aspect frumos. Tot acum era sezonul pentru făcut bulionul (mama avea două tuciuri imense din aluminiu în care roşiile, date printr-o maşină specială care elimina seminţele, fierbeau la foc mic ore în şir) şi conservele de zarzavat pentru ciorbe, fasole verde, mazăre şi uneori bame. 


Nu erau uitate variatele sortimente de dulceaţă, unele chiar bizare din coji de pepene verde, din nuci verzi, din fructe de pădure. Mai deosebită era atunci dulceaţa de prune vinete, cu un gust deosebit şi foarte aspectuoasă, care dădea mai mult de lucru. Prunele jupuite de coajă şi cu sâmburele scos erau ţinute în zeamă de var ca să se întărească. În locul sâmburelui se băga miez de nucă sau un sâmbure de alună. Altă dulceaţă apreciată era cea de gutui şi pelteaua care se făcea din cojile şi seminţele gutuii. Gospodinele, majoritatea casnice, îşi ţineau dulceţurile în borcane aşezate pe rafturile din cămară şi împodobite cu un fel de capac conic făcut din hârtie creponată tăiată dantelat. Nu toate casele de pe vremuri aveau baie, dar toate aveau o cămară încăpătoare, iar atunci când venea timpul să-şi făcă vizite, cucoanele începeau turul casei de la cămara ce arăta ca la expoziţie. În ghivece sau în grădină se cultivau plante aromate: coriandru, măghiran, rozmarin, indruşaim, cu care erau parfumate dulceţurile şi compoturile. Pe vremuri, femeile îşi preparau cafeaua cumpărând boabe verzi pe care le prăjeau într-o tigaie din fontă cu un mecanism special. 
Aproape de Crăciun, în multe gospodării se tăia porcul din care se făceau adevărate delicatese: toba de casă, piftie, cârnaţi, iar muşchiul era prăjit şi plasat în borcane în care se turna untură topită. Mai era topită şi o grăsime fină de burta porcului, osânza, care era folosită, ca şi grăsimea topită de gâscă, la frăgezirea aluatului pentru prăjituri. Pe vremea aceea patriarhală nu se auzise de colesterol. 
Mâncărurile de astăzi, făcute după reţetele marilor nutriţioniştri foarte la modă, nu mai au nici pe departe gustul delicios al bucatelor cu care ne răsfăţam la sărbătorile de iarnă de pe vremuri. 
Alin CIUPALĂ

Un premiu al Academiei Române a venit la Câmpina

Puţini concetăţeni de-ai noştri îl cunosc pe domnul Viorel Cernica. El este profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filozofie, Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei. A publicat 16 volume (ca unic autor) - monografii filosofice, studii filosofice, eseuri filosofic-literare şi un volum de poezie - o mulţime de capitole în cărţi de specialitate şi sute de articole din domeniul logicii, al istoriei filosofiei şi al fenomenologiei, orientare căreia i-a dedicat ce mai mare parte din reflexia sas asupra lumii. Despre activitatea sa prodigioasă poate fi consultat şi site-ul Universităţii (http://filosofie.unibuc.ro/viorel_cernica/). 

 

Cea mai nouă veste despre domnia sa vine de la Academia Română, care a anunţat deunăzi Premiile pentru anul 2013. La Secţiunea XII. Filozofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie, Premiul „Mircea Florian“ s-a acordat lucrării „Judecată şi timp. Fenomenologia judicativului”, autor Viorel Cernica, apărută la Iaşi, Editura Institutul European. 


Este, poate, încă un argument pentru adevărul aserţiunii, adesea exprimată ironic: Câmpina are cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori. Şi dacă îl credem pe Albert Einstein (inteligenţa este o constantă; din păcate populaţia planetei este în creştere) şi constatăm că populaţia oraşului a scăzut, ar însemna că vom avea mai mulţi oameni inteligenţi şi care să aducă onoare urbei.
Felicitări, Viorel Cernica! Şi nu uita că nu am mai avut academicieni la Câmpina de mai bine de un secol! 
Pentru conformitate,
Florin Dochia

La jubileul 513 al Câmpinei, apare noul Anuar de istorie

O scurtă întrevedere, vineri, 4 decembrie 2015, cu d-nul prof. dr. Gheorghe Râncu, preşedintele Filialei Câmpina a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, în cabinetul domnie sale de director al Colegiului Tehnic Forestier, a prilejuit decelarea problematicii ştiinţifice pe care ANUARUL acestei filiale o reflectă în ediţia ce va apărea în ajunul sărbătoririi Zilei atestării istorice-documentare a municipiului Câmpina, acum 513 ani, pe 8 ianuarie 2016.


- Când aţi început să publicaţi această revistă, domnule profesor?
- În anul 2010. A fost precedată de fascicule redactate de câţiva dintre colegii mei, în condiţii grafice modeste şi la intervale diferite.
- Ce anume a determinat forma actuală a revistei?
- Finanţarea tipăririi ANUARULUI, din 2010 încoace, de către Primăria Câmpinei şi Consiliul Local, cărora, împreună cu redactorii şi colaboratorii lui, întreaga echipă le mulţumeşte profund! Cum, de asemenea, este momentul să mulţumim şi sponsorilor din municipiu, care, în cazul ediţiei precedente, nr. 5 / 2014, este o onoare pentru noi să le amintim numele: ELECTROUTILAJ Câmpina, TECHNOFARM Cornu, PARTNERS Bucureşti şi PAROHIA Sfântul Nicolae Slobozia-Câmpina.
- Vă rog să spicuiţi câteva din temele abordate în ediţia nr. 5 / 2014.
- „Relaţiile politico-diplomatice SUA-CHINA, 1969-1972”, de Marius Brezeanu; „Cantacuzinii şi localitatea Măgureni”, de Ioan Furdui; „Constantin Brâncoveanu – de la prinţul aurului la martir al neamului românesc”, de Niculae Meleacă; „Administraţia militară în Câmpina în primul război mondial 1916-1918”, de Gabriela Pascu; „Centenarul Şcolii Gimnaziale Centrale din Câmpina, 1914-2014”, de Emilia Râncu; „Podul Vadului – pagini din istoricul unei localităţi „dispărute”, de Gheorghe Stanciu...
- Dumneavoastră sunteţi în revistă?
- Fireşte, semnez „Studiul comparativ cu stemele altor regimuri republicane, a Stemei României, din perspectivă heraldică”!
- Observ coperta vechii ediţii şi mă întreb cam ce epocă reprezintă fotografia.
- Clipa surprinsă de invenţia lui Lumiere redă strada principală din Câmpina anului 1910 şi provine din „Albumul Câmpina” apărut la editura GRAFOANAYTIS din Ploieşti. Pe-aici „trece” acum Bulevardul Carol I.


-  ANUARUL aflat în pregătire ce materiale va publica?
- „Telega, într-o sursă istorică inedită”, de Gheorghe Bâlgă, „Clubul MINERUL din Filipeştii de Pădure”, de Marius Brezeanu, „Cum se câştigă un război şi se pierde o pace”, de Alin Ciupală, „Străzi cu nume de eroi şi veterani de război” şi „Unităţi militare dislocate pe vremuri”, în Câmpina, de Marian Dulă, „Câmpina pe harta Specht”, de Mădălin Cristian Focşa, „Alba Julia, scurt istoric”, de Ioan Furdui, „Arnold Daghani / Arnold Corn”, de Maria Mariana Gheorghe, „Relaţii spirituale româno-italiene de la începuturi până în secolul XX”, de Gheorghe Luncă, „Marea invazie mongolă în Europa (1230-1242) şi efectele ei asupra teritoriilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic”, de Niculae Meleacă, „Familia boierilor Câmpineanu în documente din secolele XVII şi XVIII”, de Cristina Modoianu, „Conferinţa lui Juliu Popper”, de Petru Moga, „Autorităţile române  din Câmpina, în timpul primului război mondial (Extras din Viaţa cotidiană a oraşului)”, de Gabriela Pascu şi „Detenţia femeilor în Moldova şi Muntenia, până la instaurarea regimului comunist. Legislaţie şi închisori”, de Ştefania Pascu Nica.
Serghie Bucur     

15 decembrie 2015

A apărut volumul “Pacienţii politici” semnat de publicistul Florin Frăţilă

La trei ani distanţă de la debutul său editorial cu volumul “Rămân să disper printre ai mei”, publicistul Florin Frăţilă îşi continuă activitatea scriitoricească publicând un nou volum, apărut zilele trecute - “Pacienţii politici”, o carte document ce îşi propune, potrivit autorului, “să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului”.


Fără doar şi poate, “Pacienţii politici”, cea mai recentă apariţie editorială a lui Florin Frăţilă, este o carte surprinzătoare, care merită citită. Lansarea volumului va avea loc, cel mai probabil, în data de 15 ianuarie 2016, la Casa de Cultură “Geo Bogza”. Pentru cei interesaţi să intre în posesia unui exemplar, el poate fi achiziţionat momentan de la redacţia săptămânalului “Oglinda de azi” (tel. 0244-336382), iar începând mijlocul lunii ianuarie 2016, de la chioşcurile de difuzare presă şi carte şi în librării.

Şcoala Goleşti, deşi veche, poate găzdui corespunzător procesul de învăţământ

Am primit la redacţie o scrisoare de la o cititoare, nemulţumită de condiţiile în care învaţă şcolarii din clasele I-IV de la Şcoala Goleşti (situată pe strada Fraţii Goleşti), şcoală care aparţine de Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”. Cititoarea noastră ne scrie următoarele: “Şcoala are patru săli de clasă meschine (aprox. 20mp), unde învaţă/ respiră, privaţi de oxygen, 36 elevi/clasă, plus învăţătorul. Grupurile sanitare sunt infecte (turceşti), focare de infecţie. Şcoala are o singură uşă de acces, foarte îngustă, utilizată de cei 140 de elevi şi de cadrele didactice. Aşa că aviz ISU nu cred că poate obţine în veci. Este o ruşine de clădire de şcoală pentru Câmpina! Curtea şcolii, bineînţeles neasfaltată, este pe alocuri pietruită de curând. Nici vorbă de sală de sport, copiii alergând prin pietre prăfuite, care mai servesc, în pauze, drept muniţie pentru spart capete. Holul şcolii, cu miros pestilenţial de WC nespălat, ţine loc, când şi când, de sală de sport... Nu înţeleg cum Primăria Câmpina dă avize de funcţionare unei asemenea locaţii?”. 


Am vizitat Şcoala Goleşti şi am stat de vorbă cu directoarea liceului, profesoara Roxana Stan, care ne-a convins, cu argumente şi documente, că şcoala primară din subordinea sa poate găzdui corespunzător procesul de învăţământ. “Nu mă deranjează criticile aduse, fiindcă ştiu că sunt mânate de intenţii bune. Cu toate micile răutăţi strecurate insiduos printre cuvinte, cum ar fi afirmaţiile legate de pietrele din curte care servesc drept muniţie pentru spart capete, sau de mirosul pestilenţial al holului. Numai că noi nu am stat cu mâinile în sân şi ne-am preocupat cu înlăturarea tuturor deficienţelor. Aşa că pot spune că astăzi unele aspecte negative din trecut au fost rezolvate, iar altele sunt în curs de rezolvare. De fapt, sesizarea ne-a fost trimisă şi nouă. Încerc să demontez punctual toate acuzele. În primul rând, clasele nu au suprafeţe de 20 mp, ci de aproximativ 38 mp. În clase învaţă 32-33 de elevi, iar părinţii au ştiut de acest numeric şi l-au acceptat. Grupurile sanitare, se spune în sesizare, sunt infecte, lucru care nu este adevărat, deoarece s-au făcut toate dezinfecţiile şi dezinsecţiile necesare. Grupurile sanitare sunt turceşti, dar pentru şcoli, şi acestea sunt recomandate, dacă sunt igienizate corespunzător. Şcoala are avize de funcţionare de la autorităţile sanitare şi de mediu. Unitatea are, într-adevăr, o singură uşă de acces pentru cei 140 de elevi, dar mai avem două uşi spre strada Fraţii Goleşti, care se pot folosi pentru evacuarea elevilor în caz de incendiu şi în caz de cutremur. Am şi făcut, de altfel, simulări ale unor exerciţii de evacuare în astfel de situaţii de urgenţă. Spaţiul din zona uşilor duble îl vom reabilita în vacanţa de iarnă. În ceea ce priveşte avizul ISU, toate clădirile date în folosinţă înainte de anul 2006 nu au nevoie de un aviz special de la ISU. Aşa este legea. Noi am angajat un evaluator care ne va face un scenariu pentru incendii. Am avut şi un control ISU pe data de 1 octombrie 2015, care ne-a găsit că suntem în regulă. Aşa cum v-am spus mai devreme, sunt multe acţiuni în derulare. Planul de pază este făcut, am pus şi un buton de panică şi suntem conectaţi la o firmă de intervenţii. Am montat şi camere video pentru supravegherea activităţii de pe holuri. Am avut şi control ARACIP, care realizează activitatea de evaluare şi acreditare a furnizorilor de educaţie din învăţământul preuniversitar. Şi la acest control, din octombrie, am ieşit bine. Iar evaluarea ARACIP este o evaluare complexă, fiindcă te ia de la baza materială până la ultima infrastructură a unităţii. Holul nu miroase pestilenţial, dar a persistat un timp scurt mirosul de WC, pentru că am avut o problemă cu o toaletă înfundată cu şerveţele umede. Însă problema a fost remediată.  Tot legat de sesizare, vă mai pot spune că avem un proiect pentru asfaltarea curţii şi reparaţii interioare şi exterioare. Deci, în concluzie, la Şcoala Goleşti, procesul de învăţământ nu este afectat” 

Editorial. CUMINȚENIA PĂMÎNTULUI

Acum două săptămîni, de Ziua Națională, Parlamentul a ținut morțiș să organizeze o așa-zisă „sesiune festivă”, plină de discursuri gongorice, demagogice, șiruri de perle lucind de o negustorie sfruntată și vorbe goale. Nici un discurs, de exemplu, despre cîți dintre făuritorii Marii Uniri au pierit în temnițele comuniste. Dar nu despre asta e vorba acum… Cît de falși sunt „patrioții” din deal s-a văzut repede. Zilele astea cînd, la discuțiile despre buget, Ministerul Culturii a cerut o sumă specială pentru achiziționarea unei dintre cele mai importante sculpturi ale lui Constantin Brâncuși: Cumințenia Pămîntului. 


Ei bine, comisia parlamentară plină de patrioți s-a opus cu 14 – 13 voturi. Noi suntem cei mai mari patrioți cîtă vreme e vorba numai de cuvinte, cum ni se cer fapte o dăm pe după salcîm. Să fim serioși: Brâncuși nu este deloc  asimilat în cultura română. Nu avem operele lui, dacă eram deștepți Târgu Jiu ar fi fost construit în jurul Ansamblului. Mă întrebam acum ceva vreme: ce s-ar întîmpla dacă 10.000 de turiști chinezi sau japonezi ar veni într-o zi să fotografieze Coloana, unde ar fi infrastructura care să-i primească? Începînd cu lipsa posibilității de parcare a autocarelor. Înțelepciunea (nu filozofia) lui Brâncuși este străină manelo-românului. Ca să nu mai vorbesc de estetica lui. Nu poți să-l înțelegi pe Brâncuși cînd cultura ta se hrănește din Guță și  Cristi din Banat. Ce i-a apucat pe parlamentari, altfel extrem de generoși cu cheltuirea banului public, să devină brusc zgîrciți? Sunt, sigur, și explicații conjuncturale, dar există și una mai de profunzime. Eu cred că se percepe în acest gest sfruntat un resentiment străvechi, venit din același impuls resentimentar care îi făcea pe unii să tragă cu Kirovul de coloană. Ura împotriva artei burgheze neaccesibilă „maselor largi populare” a răsunat clar în replicile domnului căruia nu m-am obosit să-i rețin numele și care era îngrijorat că, dacă dă banii, aceștia se vor duce cine știe în ce direcție. Ca și cum sculptura miraculoasă a lui Brâncuși n-ar fi vizibilă  după ce a fost achiziționată. Iar dacă n-ar fi, cum ar putea cineva pleca cu banii în buzunar? Îmi amintesc, fără să mai am timp să verific acum amănuntele, cum prin anii 90 (cred că Andrei Pleșu era ministrul culturii) se organizase o expoziție în America și că izbucnise o adevărată isterie că sculpturile trimise acolo (cred că era și Cumințenia..) vor fi falsificate „cu laserul” și ne vor fi înapoiate copiile. Transcriu dintr-un articol de specialitate, ca să vedeți „istoria” acestei receptări. „Partidul a trimis la Paris o delegație (..) Constanța Crăciun, Ministrul Culturii, de profesie țesătoare. De la Ministrul de Interne, Teoharie Georgescu. Și Leonte Răutu, care era viitorul ideolog al partidului. Cei trei delegați, care n-aveau nimic de a face cu arta, s-au întors în țară și i-au spus lui Gheorghiu Dej că orice țăran neinstruit putea face sculpturi ca ale lui Brâncuși (..).Dej a pus următoarea rezoluție: “Operele lui Brâncuși nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România, refuzăm”. 
Propunerea lui Gheorghiu Dej a ajuns și la prezidiul Academiei Române pentru un verdict final. Mihail Sadoveanu care era președintele secției, a spus: “Va țineți de fleacuri”, a zis, “Luați  rușinea asta și aruncați-o la coș”. Am evoluat cu ceva de atunci? Un idealist periculos am înțeles că vrea aducerea în țară a osemintelor lui Brâncuși. Ce să facem cu ele? O idee stupidă de moaște, câtă vreme Opera sculptorului ne este străină. Faceți un sondaj pe stradă sau printre elevii de liceu cîți au auzit de sculptor. Să nu mai spun cîți îi înțeleg la nivel elementar opera. Uitați-vă la hidoșeniile plastice care, sub hărnicia unor primari atoate pricepuți, umplu de o vreme urbele noastre sub denumirea de grupuri statuare. Credeți că dacă sculptorul din Impasse Ronsin ar veni azi să propună un monument dedicat, să zicem, Eroilor Revoluției din 1989 și care ar arăta fix precum acela de la Tg. Jiu ar exista o singură municipalitate din România care să accepte bugetarea unei asemenea „aberații”. Am mai încheiat odată un articol cu vorbele marelui om, la una din întoarceri în țară. Le reiau pentru că se adresează în egală măsură și parlamentarilor de azi: „V-am lăsat săraci și proști, vă găsesc și mai săraci și mai proști”.

A fost stabilit programul de ridicare a deşeurilor menajere în perioada sărbătorilor de iarnă

Floricon Salub anunţă cetăţenii că deşeurile menajere de pe raza municipiului Câmpina vor fi ridicate în zilele de 26 decembrie 2015 şi 2 ianuarie 2016, în contul zilelor de 25 decembrie 2015, respectiv 1 ianuarie 2016.

Începe colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice

Primăria Câmpina, Floricon Salub SRL şi CCR Logistic Syste organizează sâmbătă, 19 decembrie, campania trimestrială de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. 
Astfel, cine doreşte să se debaraseze de echipamentele electronice nefuncţionale sau depăşite tehnic, le poate aduce direct la Centrul de colectare din str. Milcovului FN (fosta CT6) sau pentru deşeurile voluminoase (frigidere, maşini de spălat, televizoare) poate solicita telefonic ridicarea acestora de către autovehiculele Floricon Salub SRL la numărul de telefon 0754-03.99.28. 


Cei care predau deşeuri de echipamente electrice şi electronice în data de 19 decembrie au posibilitatea de a participa la o tombolă, în urma căreia, prin tragere la sorţi, va fi câştigat un aparat electrocasnic nou!

Ca să nu pierdem banii europeni, aleşii locali au aprobat prelungirea finanţării Policlinicii cu banii Câmpinei

Miercuri, 9 decembrie, a avut loc o şedinţă extraordinară în care aleşii câmpinenilor au fost solicitaţi de către primarul Horia Tiseanu, iniţiatorul proiectului de hotărâre, să voteze prelungirea finanţării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Policlinicii Spitalului Municipal cu fonduri de la bugetul local. În caz contrar, s-ar fi  pierdut toată finanţarea din partea UE, aproximativ 11 milioane de lei (lucrări de construcţii şi achiziţii de mobilier şi aparatură medicală). La şedinţă au participat iniţial 11 consilieri, dar după discuţii aprinse Adrian Piţigoi a ales să părăsească sala, aşa că au mai votat doar 10 aleşi. Şapte dintre ei (Gena Preda, Viorica Stănică, Marian Dulă, Viorel Bondoc, Daniel Telegescu, Rodica Papuc și Dragomir Enache) au votat pentru, mergând pe mâna primarului, iar trei consilieri (Florin Frățilă, Daniel Ioniță și Livia Lupu) s-au abţinut. 
Primarul le-a explicat consilierilor că firma executantă nu reuşeşte să finalizeze investiţia până la finalul anului 2015, iar fondurile europene alocate nu mai sunt virate pentru lucrările care depăşesc această dată limită. Iniţial, cele mai multe nemulţumiri ale consilierilor erau legate de faptul că proiectul le-a fost trimis cu o zi înainte de şedinţă, răstimp în care nu au avut timp să îl studieze. 


Ulterior, nemulţumirile aveau să cunoască şi alte nuanţe. “Lucrarea e întârziată pentru că s-a semnat contractul abia în 2014, iar licitaţia a durat un an. Lucrările au început efectiv în luna martie 2015, iar termenul final al acestui program cu fonduri europene era sfârşitul anului 2015. Firma General Service 98 ne-a spus de la început că va fi greu, mai ales că vor fi făcute lucrări complexe. Avem numeroase scrisori şi adrese pe care Primaria le-a făcut încă din vară către această firmă, în care îi avertizam să lucreze mai repede, că nu vor termina. Am primit mereu asigurări că se va rezolva. Una dintre problemele pe care ni le-au ridicat a fost că ei au depus cereri de plată pentru lucrări efectuate în valoare de 1.110.000 lei, dar au primit doar 250.000 lei. Nu suntem singura localitate unde se întamplă aşa ceva”, le-a spus Tiseanu consilierilor. 
Suma ce va fi alocată acestei finanţări este 900.000 de lei, iar toate lucrările vor trebui finalizate până pe 30 iunie 2016. Aşadar, tot ce se va cheltui în 2016 va fi decontat de la bugetul local. Dincolo de nemulţumirea că încă un proiect european cîştigat de Câmpina nu a fost finalizat corespunzător (la pasajul suprateran de la DN1, municipalitatea nu a mai primit multe milioane de lei, din cauza unor corecţii aplicate de inspectorii Uniunii Europene; despre canalizările din programul european gestionat de Hidro Prahova, ce să mai vorbim…), consilierii cei mai neîncrezători în îndemnurile edilului-şef (“Nu înţeleg de ce atâtea discuţii, până la urmă, nu e o sumă atât de mare, şi decat să pierdem toţi banii europeni…”), şi-au pus problema legalităţii, ori s-au întrebat de ce nu s-a acţionat din timp pentru prevenirea acestei situaţii, deoarece împotmolirea lucrărilor era previzibilă. Şi de ce trebuie să plătească mereu municipalitatea pentru greşelile altora? Primarul a explicat întârzierea prin faptul că Agenția de Devoltare Regională (ADR) a trimis târziu adrese tuturor primăriilor aflate în situația de a rămâne cu proiecte europene nefinalizate, prin care le-a înștiințat că, dacă nu aprobă continuarea lor, în 2016, cu bani proprii, cu trimiterea dosarului până pe 9 decembrie 2015, există riscul major de reziliere a contractelor cu returnarea sumelor virate de UE, adică pierderea întregii finanțări europene. Managerului de proiect, Dana Hoitan, a pus întârzierea pe corespondenţa îndelungată cu constructorul şi pe faptul că au fost multe discuţii în conducerea Primăriei pentru a se stabili suma ce va trebui cheltuită. Primarul Horia Tiseanu a propus 900.000 de lei, dar suma ar putea fi mult mai mică. Secretarul municipiului Paul Moldoveanu și consilierul juridic Laurențiu Olărașu au dat asigurări că totul este legal (Consiliul Local Ploieşti va plăti 104,5 milioane de lei, pentru 11 proiecte europene nefinalizate, ce vor fi continuate în 2016). De altfel, ADR a recomandat acest lucru mai multor orașe din țară, bazându-se pe legislaţia existentă. Ramâne de văzut dacă şi termenul 30 iunie 2016 va fi respectat de către cei care trebuie să finalizeze această investiţie aşteptată de peste 100.000 de locuitori ai zonei Câmpina.