13 ianuarie 2015

Captivă într-un trup de copil

„Dacă nu mai crede că îşi poate salva fraţii, omul este pierdut”. (Maxence Van der Meersch)

Ce suntem noi, oamenii, dacă nu actori amatori   performând pe aceeaşi scenă, cu roluri principale ori secundare distribuite în spectacolul vieţii, în permanenţă conectaţi unii cu alţii? Şi ce ne mai rămâne odată trasă cortina, decât să sperăm că vom fi apreciaţi pentru evoluţia noastră şi că vom fi lăsat în urmă ceva.
Andreei Neagu, o adolescentă în vârstă de 14 ani, viaţa nu i-a rezervat un rol deloc uşor, însă i-a oferit nişte părinţi iubitori, care să-i fie alături în toate greutăţile pe care le-a avut de întâmpinat.


Pentru ea calvarul a început la vârsta de un an şi opt luni, cu o răceală zdravănă, care a necesitat spitalizare. Cu două zile înainte de ieşirea din spital, mama a observat că, brusc, fetiţa nu mai avea nicio reacţie, nu mai răspundea la nimic, nu mai coopera. Au plecat de urgenţă la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Bucureşti, însoţite în ambulanţă doar de către o asistentă, deşi copilul intrase în comă. Acolo a fost stabilizată şi a primit cumplitul diagnostic: encefalopatie cronică infantilă, o boală care afectează tot mai mulţi copii, fiind mai frecventă la prematuri sau la cei care au o greutate mică la naştere. Această afecţiune nu are o cauză genetică, nu progresează şi nu este contagioasă. În proporţie de 90%-95% este congenitală, adică este prezentă la naştere, restul de 5% se dobândeşte în primii doi ani de viaţă prin orice cauză ce afectează creierul încă imatur, oprindu-l din dezvoltare. În general, encefalopatia se manifestă printr-o stare mentală alterată, care este uneori însoţită de manifestări fizice. De exemplu, slaba coordonare a mişcării membrelor, manifestare întâlnită şi în cazul Andreei. 
Ca şi cum n-ar fi fost destul, Andreea suferă şi de  tetrapareză, atrofie parţială de nerv optic, dismorfism facial, picior strâmb congenital şi hipertrofie gingivală.


După aflarea diagnosticului, au urmat 12 ani pe care familia Andreei i-a petrecut prin spitale, făcând numeroase controale şi recuperări, făcând tot ce a fost posibil pentru a-i uşura viaţa şi pentru a-i asigura un trai decent, în condiţiile în care familia Neagu mai are un băiat, George, cu 4 ani mai mare. 
La numai 2 ani, copila cântărea doar 9 kg. La jumătatea anului 2003, medicul de familie, dr. Georgeta Irina Ilie, i-a eliberat o trimitere către Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga pentru “picior strâmb congenital”. Acolo a continuat planul de recuperare şi din 2004 a început să aibă oarece îmbunătăţiri motorii. „La 3 ani a început să stea în poziţia şezut, să se ridice pentru scurt timp în picioare şi să ţină jucăria” - ne povesteşte doamna doctor Ilie.
În istoricul medical al Andreei se înscriu şi cele două controale anuale la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti pentru afecţiunea neuropsihică, consultul la unul dintre cei mai buni medici din ţară, dr. Sanda Măgureanu, medic primar cu dublă specialitate: neurologie pediatrică şi psihiatria copilului şi adolescentului, orele întregi petrecute prin secţiile de chirurgie din diferite spitale, nenumăratele şedinţe de recuperare la prof. dr. Decebal Mehedinţi, la Centrul de Plasament Ada Marinescu, la  Clinica de Recuperare Neuromotorie Boldeşti-Scăeni şi în multe alte centre specializate, precum şi o serie de investigaţii la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie“. 
În 2009, Andreea a suferit prima intervenţie chirugicală pentru alungirea tendoanelor, operaţia fiind realizată de prof. univ. dr. Gheorghe Burnei. În 2013 are parte de cea de-a doua intervenţie, de data aceasta   nereuşită şi efectuată de un alt medic.
Anul acesta, Andreei îi sunt necesare alte două operaţii, prima fiind programată în luna martie. Părinţii nu s-au dat bătuţi, luptă în continuare, însă acum, mai mult ca niciodată, sunt lipsiţi de posibilităţi financiare, pentru că doar tatăl lucrează, iar banii câştigaţi sunt insuficienţi. O altă nevoie, la fel de stringentă, este aceea de  scutece de unică folosinţă, întrucât Andreea nu poate folosi vasul de toaletă sau oliţa, ceea ce este un chin pentru părinţi. 
În ciuda problemelor cu care se confruntă de atâţia ani de zile, familia Neagu nu a cerut niciodată nimic de la nimeni. Sufletul lor mare, forţa de care au dat dovadă şi optimismul molipsitor i-au determinat pe cei din jur să-i ajute din proprie iniţiativă. „Sunt oameni care nu se plâng şi nici nu cer nimic. Eu sunt convinsă că dacă ar fi ajutaţi, aceşti oameni ar ajunge departe, dar nu au bani. Şi chiar merită să fie sprijiniţi!” - ne-a mai spus medicul de familie. 
Cu toate că are 14 ani şi se află la început de adolescenţă, Andreea e doar o mână de om, captivă într-un trup de copil. Nu poate să vorbească, dar se exprimă prin gesturi şi reacţii. Îi plac jucăriile, ascultă muzică şi petrece mult timp strângându-şi mama în braţe. Centrul universului ei este familia, iar familia o divinizează şi o alintă mereu. Deşi destinul i-a impus un rol tragic, copila îl sfidează zi de zi cu un zâmbet căruia nu-i poţi rezista, iar în privirea ei inocentă poţi citi iubirea faţă de tot ce o înconjoară. 
Cum spuneam, suntem permanent conectaţi unii cu ceilalţi şi avem rolul de a ne aduce bucurie unii altora,  de a ne susţine reciproc pentru a putea evolua. Dacă vreţi şi voi să aduceţi un strop de bucurie în viaţa acestei  familii, aveţi la dispoziţie două conturi deschise pe numele Neagu Gabriela Vernonica, mama Andreei:

RO11BRMA0999100057669988 - LEI
RO11BRMA0999100057217386 – DOLARI
Andreea Ştefan

Cuvântul care înţeapă. ÎNAINTE DE TOATE

Înainte de toate, la începutul fiecărui an avem un timp al introspecţiei, al gândului asupra a ceea ce avem de făcut în continuare. Ne stabilim reperele şi poate alte direcţii în care să ne îndreptăm viaţa. Mai mult decât orice este important să recunoaştem ce este cu adevărat în sufletul nostru şi apoi să ne continuăm drumul.
Publicistic vorbind, am intrat în 2015, săptămâna trecută, cu o scriitură prin care vă spuneam că şi în prezent am rămas cu aceleaşi nemulţumiri ale trecutului faţă de ceea ce se întâmplă în mediul politico-administrativ din jurul meu. Nu mi-am schimbat principiile şi cred în aceleaşi valori, într-o perioadă în care se întâmplă lucruri halucinante. Drept urmare, sunt în continuare un neînghiţit de către cei în mijlocul cărora am ajuns. Am ales această cale aridă şi mai mult de atât insist să merg pe ea până la capăt. De ce? Pentru că nu vreau să mă schimb de dragul unor vremelnice funcţii politico-administrative în care nu mă regăsesc. Din păcate, mi-am pierdut şi răbdarea, ceea ce inevitabil mă duce spre atitudini radicale şi implicit spre alte axiome de viaţă ce sunt exact aşa: nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogant, ci pur şi simplu pentru că am ajuns intr-un punct al vieţii mele in care nu mai vreau să irosesc timp cu ceea ce imi displace sau imi face rău. Nu mai am răbdare pentru cinism, critica si cereri exagerate de orice natura. Mi-am pierdut dorinţa de a le face pe plac celor care nu mă plac, să-i iubesc pe cei care nu mă iubesc şi să le zâmbesc celor care nu vor să-mi zâmbească. Nu mai pierd un singur minut cu cei care mint sau manipulează. Am decis să nu mai coexist cu pretinsul, ipocrizia, falsitatea şi cu laudele ieftine.Urăsc conflictul si comparaţiile. Cred intr-o lume a contrariilor şi de aceea ii evit pe oamenii cu personalităţi rigide. Imi displac lipsa de loialitate şi trădarile între prieteni. Nu mă impac cu cei care nu ştiu să spună un cuvant de incurajare. Si peste toate acestea nu mai am răbdare pentru oricine nu-mi merită răbdarea. 
Scriitura nu imi apartine. Cu toate astea o consider oglinda sufletului meu.

Şi pentru că săptămâna trecută fragmentele din volumul-jurnal real-fiction în pregătire “Pacienţii politici” au fost bine primite de cititori, astăzi continui cu altele, descriptive, din culisele politicii locale.
17 ianuarie 2012. Unul dintre tinerii care a lansat pe Facebook ideea protestelor antibăsiste a fost ridicat de autorităţi şi luat la întrebări. Între timp, zvonul că vor exista mişcări de stradă şi în Câmpina a făcut înconjurul oraşului. La prânz, în zona pieţei (acolo unde se pune ţara la cale), se discuta intens despre manifestaţie. Seara, la ora 18.30, s-a adunat lume multă în piaţeta de la Ceas. După mine, aproximativ 300 de cetăţeni. Foarte mulţi tineri, destul de mulţi oameni activi şi puţini pensionari. Dotaţi cu tot felul de mesaje scrise, oamenii au început să strige împotriva regimului, înconjuraţi de forţele de ordine prezente într-un număr impresionant. Peste 100 de jandarmi, poliţişti şi pompieri, toţi acompaniaţi de şefii lor.


Prezenţa acestei adevărate armate a avut un impact emoţional destul de mare asupra unora dintre protestatari, care, din spirit de frondă, au început să se agite mai mult decât era cazul. În jurul orei 19.00, protestatarii s-au deplasat încolonaţi pe trotuar către sediul partidului portocaliu, flancaţi din toate părţile de jandarmi. Maşinile de poliţie mişunau în toate direcţiile, iar politrucii vizaţi, bine ascunşi pe după colţuri, transmiteau în direct prin telefon şefilor tot ceea ce se întâmplă, cu lux de amănunte. Ajunsă în faţa sediului pedelist, coloana protestatarilor a strigat lozinci anti-Băsescu şi de mai multe ori refrenul de acum preferat al românilor «Ieşi afară, javră ordinară». Nimeni nu era absolut sigur în ce măsura invitaţia era adresată preşedintelui ori generic locatarilor stabilimentului politic. După 15 minute, coloana pestriţă şi-a fixat drept ţintă sediul Primăriei şi filmul a fost aproape identic. Manifestaţia s-a încheiat în jurul orei 20.30 cu un mic incident. Unul dintre protestatari a dat foc unei hârtiuţe (format A4) cu chipul lui Băsescu, iar şeful de dispozitiv al Jandarmeriei, un maior căruia nu-i reţin numele, a avut momentul său de glorie, ameninţându-l pe cetăţean că pune tunurile cu apă pe el. În replică, toţi cei de faţă i-au „urat” diverse. 
19 februarie 2012. Vreme câinoasă... Dimineaţă, şedinţă de organizare pentru campanie la stabilimentul lui Vigu, pizzeria din stradă. Încercăm să stabilim, în linii mari, strategia. Multe idei creţe şi puţine raţionamente închegate. Se vedea de la o poştă că lumea nu are chef de politică într-o zi de duminică. Unul dintre colegi a făcut vorbire de lista consilierilor şi condiţiile de acces într-o astfel de demnitate. S-au trasat sarcini pentru potenţialii candidaţi, care în mare parte au părăsit întâlnirea tot atât de nedumeriţi pe cât erau şi la sosire. Afectat vizibil de apatia celor prezenţi, Vigu a ţinut să anunţe că nu îşi doreşte să candideze la prima funcţie a oraşului, dar o face pentru partid. Seara, la o discuţie între patru ochi, am încercat să aflu de la Vigu ce se ascunde în spatele acestor vorbe. A lăsat de înţeles, printre rânduri, că nu este agreat... Evident, spune mai puţin decât ştie şi asta mă nelinişteşte! Ori preferă să ascundă lucruri importante, care ne privesc pe toţi cei din jurul lui şi nu e în regulă, ori ne vinde o iluzie, pentru a evita riscul demobilizării şi inclusiv al unui eşec usturător in calitate de conducător. 
29 februarie 2012. Zi specială în calendar… Un timp în plus în care am încercat să-mi hrănesc spiritul şi să uit de toate problemele… 
De dimineaţă, am discutat cu scriitorul Ion Ochinciuc. Conversaţie relaxantă şi utilă despre literatură, obiceiurile oamenilor şi proiectele mele scriitoriceşti de viitor.
La prânz am băut un ceai aromat la cafeneaua de la Teatru şi am citit 20 de pagini din romanul „Cronică de familie” de Petru Dumitriu. Sunt fascinat de această scriitură, radiografie a societăţii româneşti pe parcursul a 100 de ani. Cred că Dumitriu, dacă nu ar fi fost român, rămânea un nume greu în istoria literaturii universale. Dostoievski ori Tolstoi nu sunt cu nimic mai buni.
După-amiază, de serviciu în faţa Şcolii Centrale. În fiecare zi îmi aştept fiul. Din întâmplare, dau peste Valjan, fost candidat la oraş şi viitor candidat la comună. Destul de înţepat, politrucul s-a uitat la mine aşteptând parcă să-l salut. Pentru că sunt un om educat, asta am şi făcut, dar cu oarecare ostentaţie. Mi-a răspuns cu un zâmbet fals şi apoi, cu o privire ameninţătoare, a ajuns fulgerător la urechea mea şuierându-mi: „Eşti mult mai periculos decât Biţă” (fost profesor de comunist, actual senator democrat). Dacă era vorba că sunt mai ceva decât Biţă, deja voiam să aud mai multe. L-am încurajat şi el a acceptat provocarea. De trei ani îi stăteam în gât, aşa că a avut un întreg repertoriu. Am ascultat tot felul de reproşuri legate de activitatea mea publicistică şi o avalanşă de explicaţii penibile referitoare la măgăriile lor din mandatul care stă să se încheie. Copia mioritică a eroului principal din “Mizerabilii”  se simţea cu musca pe căciulă şi pentru mine asta ţinea locul oricărui schimb de replici...
Florin FRĂŢILĂ

Editorial. COLONIZAREA INVERSĂ

Am fost printre primii care, în orele de după masacrul de la Charlie Hebdo, a scris și explicat de ce „nu sunt  Charlie”. Depinde în ce plan situăm abordarea: nu, nu este vorba numai despre libertatea de opinie și de exprimare, ci de ceva mult mai profund. Recitim The Clash of Civlizations? Ceea ce se întîmplă cu civilizația europeană din ultima jumătate de secol este treptata ei colonizare de către populații de altă structură culturală. Nu este o colonizare armată (dacă excludem actele de terorism), ci una demografică, religioasă, culturală. Cei mai vizibili sunt desigur islamiștii, dar din această colonizare fac parte și esticii ortodocși (care, din principiu, „împărtășesc valorile europene”), și „instalatorul polonez” catolic practicant și miliardarii ruși care cumpără Coasta de Azur sau cluburile de fotbal engleze, țiganii, albanezii, africanii și sud-americanii etc. 


Cum își apără Europa valorile ei în fața acestei nemaivăzute invazii? Pur și simplu nu și le apără. Sunt vietăți care-și injectează victima cu un venin care nu o ucide, ci o paralizează. Ceea ce ne-a arătat Franța în această terifiantă săptămînă a fost o țară paralizată. Iar numele veninului se cheamă corectitudine politică, multiculturalism, ipocrizie. Căci nu poți defila sub lozinca toleranței absolute, dar în același timp să-ți bați joc de ceea ce cred eu, cel venit din afara spațiului tău securizant. Dacă mă accepți, trebuie să mă accepți cu totul! Și cu dumnezeul meu, indiferent cum s-ar numi el. Dacă nu, renunță la această doctrină și cere-mi franc să mă integrez. Nu poți să fii absolut tolerant cu magrebienii dar să-i trimiți pe țigani acasă în Rom-ania lor. Nu poți permite cu larghețe construirea de moschei, dar să-ți bați joc de Profet. Dacă etica libertății (fundament al Europei) nu este dublată de o etică a responsabilității, se nasc mutanți moral. De la teroriștii pentru care individul uman și viața umană nu au nicio valoare, la cei „care nu au nimic sfînt”. Suntem martorii pasivi ai sinuciderii Europei schizoide. Cîte decenii sunt de cînd prea lucidul Cioran anticipa vremea cînd Turnul Eiffel va deveni moschee? Spectacolul faliților din România a fost, ca mereu, de un jalnic papagalicism. Snobi care strîmbă din nas la vulgaritatea tip Vacanța Mare sau Bendeac sau Badea se entuziasmează acum de o caricatură în care o flatulație a lui Isus are însemnul Sf. Duh. Acesta nu e umor, nici libertate. Un alt inteligent oengist se grăbește să amortizeze grozăvia crimei comentînd în direct că „există și fundamentalism ortodox”. E modul cel mai direct de a anula vina criminalului, mutînd-o în seama victimei. Au strigat pe siteuri „religia ucide”, pentru că în confuzia care se creează mai dăm o palmă creștinismului și un ajutor de neprecupețit noilor barbari. Înainte de a deveni victimele ucigașilor cu cagule, jurnaliștii cu creion ascuțit au fost victimele serului paralizant al ideologiei postmoderne a nivelării valorice. Libertatea nu este valoare singulară, ea nu funcționează în afara corelării cu alte valori: discernămîntul, bunul simț, respectul. Franței și Europei nu li se poate interzice să rîdă. Trebuie să o facă din plin. Dar pentru asta ele trebuie să reînceapă a spune lucrurilor pe nume, renunțînd la ipocrizia eufemismelor. 
În 1987 apărea o carte a unuia din marii gînditori ai Franței contemporane, Michel Henry. Barbaria, așa se numea cartea vizionară. El spune acolo că „libertatea mediilor e libertatea de a abrutiza, de a trivializa, de a aservi și ocupa mințile cu un conținut care nu e al lor, ci al aparatului mediatic, al propriei mediocrități” care va duce la o „societate a asistaților nu social, ci mental”. O Europă care îi imploră pe asasini să-i ia gîtul, ce tristețe! Toți acești bravi care se declară Charlie nu scot un cuvînt despre miile de creștini care sunt omorîți în fiecare an de musulmani în diferite țări. Nu vezi niciun miting cu postere: eu sunt creștin! Nu, nu e vina colonialismului, nici a capitalismului, nici a democrației, ci a acelora care vor o democrație bleagă, incapabilă să se apare. Teroriștii folosesc nu numai armele fabricate de Occident, ci mai ales ideologia pe care acesta, generos, le-o furnizează. Toată ura împotriva libertății, democrației, capitalismului, Americii a acestor descreierați nu este altceva decît preluarea acestei selbsthass (ură de sine însuși) atît de specific occidentală, e de aflat în toate cursurile universitare și editorialele „progresiștilor”, „tiermondiștilor”, „oamenilor de bine”, mai preocupați de confortul deținuților de la Gauntanamo decît de crimele care se petrec zilnic în numele profetului. Idioții utili de aiurea și de la noi s-au grăbit să lanseze teoria complotului, bineînțeles că totul este o manipulare a americanilor (care la 11 septembrie își prăbușeau singuri Turnurile Gemene) și evreilor. Antisemitismul este bomboana pe coliva Europei pusă de această stîngă rabiată care furnizează muniția ideologică anarhismului de toate nuanțele. Apusul apune, Hanibal este la poarta cetății!
Christian CRĂCIUN

Comisia de Cultură din Consiliul Local lucrează la programul manifestărilor culturale câmpinene pentru anul 2015

Au trecut sărbătorile şi odată cu ele şi perioada de vacanţă a legislativului local, care în aceste zile se vede obligat să-şi reia activitatea în faţa unei agende de ianuarie destul de încărcată. În administraţia locală se discută bugetul public pentru anul în curs, proiectele şi mai cu seamă se analizează tot ceea ce a fost făcut bine ori mai puţin bine în anul 2014.
Printre comisiile de specialitate din Consiliul Local cu activitate intensă în acest început de an se numără şi cea de Cultură, ai cărei membri lucrează, încă de la sfârşitul anului trecut, la programul manifestărilor culturale câmpinene pentru anul 2015.
După mai multe întâlniri de analiză, două în luna decembrie şi două anul acesta, până în prezent, comisia a reuşit să creioneze o formă perfectibilă a programului activităţilor culturale, pe care o publicăm în continuare, urmând ca până la sfârşitul lunii ianuarie să se stabilească formatul final.



Casa de Cultură “Geo Bogza”
- Spectacol de muzică şi dans „Ziua Femeii” - 6 martie 
- Festivalul Teatrelor de Proiect – organizare + premiul „Câmpina”
- Curs de interpretare teatrală + spectacole & participare festivaluri
- Curs de artă plastică
- Curs de pian
- Campania naţională „Primăvara Poeţilor” (Printemps des Poètes). (Recitaluri, concerte, Tabăra «Ziua Mondială a Poeziei», Antologia «Poezia la Maraton 2014» + „Basarabia, pământ românesc” - 9 - 30 martie
- Ziua Limbii Române (31 august)
- Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza», ediţia a VI-a
- «Revista Nouă» – publicaţie de cultură, seria a IV-a, anul XII
- Concursul de lectură pentru elevi claselor a IV-a «România, citeşte-mă!», ediţia a III-a
- Concursul de interpretare pianistică pentru copii «Julia Hasdeu», ediţia a XV-a, mai
- Concerte simfonice europene (27 aprilie, 23 octombrie)
- Tabăra de pictură «Câmpina, dragostea mea», artişti profesionişti UAP 
- Salonul de primăvară «Artfoyer” - 12 artişti plastici din zona Câmpina + album/catalog
- «Campinarte» - tabără-concurs de pictură pentru elevii de gimnaziu 
- Festivalul folcloric «Hora Prahoveană», 21 iunie
- Ansamblul folcloric «Ghiocelul»
- Săptămâna Oraşului Însorit – 15-21 iunie – spectacole, expoziţii, work-shop-uri…
- Câmpina în culori – serie de acţiuni de îmbunătăţire a esteticii urbane
- Ziua persoanelor vârstnice
- Ziua Veteranilor de Război (29 aprilie)
- «Câmpina – patrimoniu cultural» – colecţie de tipărituri 
- Premiile «Cartea anului» 2014, Concurs de manuscrise 2015 

Casa Tineretului
- Memorialul “Ştefan Ştefănescu” la handbal, fete şi băieţi
- Cupa “Municipiului Câmpina” la baschet, elevi gimnaziu
- Memorialul “Mihai Pastor” la baschet, fete şi băieţi liceu
- Cupa “Barbu Ştirbei” la fotbal gimnaziu
- Expoziţie columbofilă
- Manifestări Ziua Copilului - 1 iunie, spectacol în aer liber
- Premierea elevilor olimpici şi sportivilor fruntaşi la nivel naţional
- Anuarul Societăţii de Ştiinţe Istorice Filiala Câmpina
- Târgul Mierii
- Manifestări Clubul Copiilor
- Serbările Toamnei, ediţia a VI-a
- Festivalul Jazz-Rock
- Simpozion medical “Halatele Albe”
- Nunta de Aur
- Concert de Revelion şi spectacol de artificii

Biblioteca Municipală Dr. C. I. Istrati Câmpina
- Lansare colecţie Biblioteca de Câmpina
- Concurs de teatru pentru elevi
- Ziua Limbii Române - concurs de creaţie literară pentru elevi
- Ziua Bibliotecii Municipale Câmpina
- Lansări de carte ale scriitorilor câmpineni
- Alte activităţi de promovare a lecturii în rândul tinerilor - expoziţii, ateliere de creaţie
- Vizite ale elevilor din clasele primare (prezentarea bibliotecii şi videoproiecţii, lecturi din programa şcolară în cadrul Centrului de Informare Biblionet)
- Proiecţii de film pentru elevi

Muzeul Memorial B.P. Hasdeu
- B.P. Hasdeu in memoriam (28 februarie)
- Sărbătoarea celor două Iulii (2 iulie)
- Iulian Hasdeu in memoriam (14 noiembrie)

Mai multe amănunte legate de propunerea administraţiei locale pentru activităţile culturale din acest an am aflat de la Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură: “Lucrăm de mai bine de o lună la acest program. Ne-am întâlnit în comisie de mai multe ori şi am ajuns la un format cât de cât acceptabil. Avem deja o tradiţie în a întoarce pe toate feţele activităţile culturale, ceea ce, din păcate, nu prea se întâmplă şi în alte domenii din administraţia publică locală. Încă nu am ajuns la un acord final, dar sper ca în curând să se întâmple asta. Sunt puţine idei noi şi multe influenţe. După mine, formatul actual al programului manifestărilor culturale de anul acesta nu rupe gura târgului. Spun asta pentru că îmi doream mai multe proiecte noi, ce ar fi putut înlocui anumite manifestări inutile, depăşite de vremurile în care trăim. Din păcate şi în acest caz politicianismul este covârşitor şi recunosc că nu am soluţii să împiedic acest fenomen. Am ajuns să facem cultură după mintea unora care nu cred că au citit în viaţa lor mai mult de un ghid tv. Regretabil! Cu toate astea, am reuşit să aduc în discuţie şi noutăţi, cum ar fi proiectul «Câmpina în culori», prin care, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici, îmi doresc să colorăm zonele gri din oraş, primul pas cu rezultate spectaculoase fiind deja făcut anul trecut la Spitalul Municipal, cursul de pian pentru tinerii cu posibilităţi materiale reduse şi proiectul «Săptămâna oraşului însorit», ce poate însemna un ciclu de diverse manifestări care ar putea să scoată în evidenţă unicitatea dovedită în acest sens a urbei noastre. Sper să găsesc înţelegere în mediul politic, pentru că, în fond, toate acestea li se adresează câmpinenilor. În altă ordine de idei, aş putea spune că sunt mulţumit, pentru că o serie întreagă de manifestări importante, organizate cu succes în anii trecuţi, au rămas în picioare, încă neatacate de politic. Şi aici mă refer la Festivalul Teatrelor de Proiect, la cursul de teatru pentru elevi - o mare şi frumoasă realizare, recunoscută la nivel naţional, la cursul de artă plastică, la Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza», la concursul de lectură pentru elevii claselor a IV-a «România, citeşte-mă!», la care participă anual zeci de copii din şcolile câmpinene, la tabăra de pictură «Câmpina, dragostea mea», la Festivalul de Jazz-Rock, la Premiile «Cartea anului», la concursul de manuscrise pentru scriitorii câmpineni şi nu în ultimul rând la colecţia de publicistică «Câmpina - patrimoniu cultural», prin intermediul căreia am urmărit şi urmăresc să nu pierdem valorile trecutului şi ale prezentului, textele inedite, memoriile despre Câmpina şi cetăţenii ei. Anumiţi politicieni îmi reproşează faptul că de când sunt preşedintele acest comisii se finanţează prea multe cărţi în Câmpina. Nu vreau să le răspund pe măsură, le spun doar că sunt mândru că am pus o cărmidă la temelia culturii scrise în oraşul unde au trăit şi prin care au trecut nume grele ale culturii naţionale precum Hasdeu, Bogza, Tudoran, Istrati. Despre celelalte manifestări «câmpeneşti», prezente şi ele sub diverse forme în programul cultural, nu vreau să fac nicio apreciere. Am renunţat încă din anul 2013 să mă implic în aşa ceva. Eu am alte idei legate de cum trebuie organizate astfel de manifestări, dar am rămas cu ele. După trei ani de mandat, cred că sunt în măsură să concluzionez: cultura câmpineană merită mai mult”. 

Baza de Tratament a Spitalului SanConfind va avea dotări ultraperformante, realizate prin tehnologii revoluționare

Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, cel mai mare spital privat prahovean (atunci când va fi gata în totalitate), va fi inaugurat parțial, în cât mai scurt timp posibil, prin darea în folosință, pentru început, a „Bazei de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală”, un mare aliat întru păstrarea sau câștigarea sănătății pentru zeci de mii de locuitori ai zonei Câmpina, sute de mii de prahoveni și milioane de români. Urmează ca, până în 2016-2017, să fie dat în folosinţă întregul spital. La finalul tuturor amenajărilor și dotărilor care se vor întinde pe următorii doi ani, Spitalul SanConfind va avea structura unui centru medical la standarde europene, fiindcă va include secții destinate celor mai importante discipline și specialități medicale, un ambulatoriu de specialitate, o farmacie, laboratoare de cercetare și de analize medicale dintre cele mai complexe, un hotel-restaurant în care vor putea fi cazați toți aparținătorii bolnavilor internați sau ai celor sosiți aici pentru tratamente de recuperare medicală. Oferind condiții de cazarepremium, managementul spitalului are în vedere și promovarea turismului medical, pentru ca de serviciile medicale de excepție ale unității să beneficieze cât mai multă lume, atât din țară, cât și din străinătate, iar SanConfind să ajungă, în viitor, un brand apreciat în sistemul medical românesc. Se urmărește, deocamdată, ca Spitalul SanConfind să devină un reper al balneologiei și medicinei de recuperare cu ajutorul apei foarte sărate captate dintr-un vechi  izvor de la marginea comunei Poiana Câmpina, precum și al nămolului sapropelic de Techirghiol, adus și păstrat în condiții speciale care să-i conserve proprietățile terapeuticearhicunoscute. Lucrările de finalizare a Bazei de Tratament au întârziat puțin din cauza furnizorilor de materiale, deoarece acestea din urmă au fost achiziționate cu dificultate din Germania, Franța, Anglia, Italia, Finlanda, de la cei mai cunoscuți fabricanți din domeniul construcțiilor cu destinații medicale. Calitățile cu totul speciale ale aparaturii medicale ultraperformante,ale materialelor ce vor fi folosite pentru finisajele și dotările din Sala Bazinelor și din celelalte cabinete de recuperare, au meritat însă toată așteptarea și amânarea inaugurării, deoarece multe dintre ele vor ridica mult calitatea actului medical, fiind folosite pentru prima dată într-o unitate medicală prahoveană. 

Baza de Tratament SanConfind – printre cele mai moderne din țară
„Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală”, cu care va începe activitatea și istoria spitalului,ocupă circa 15-20% din suprafața și capacitatea unității, dar poate fi considerată ”Perla Coroanei” pentru Spitalul SanConfind, datorită faptului că este printre puținele din țară, prin procedeele medicale folosite și dotările cu care va fi înzestrată. Practic, în afară de câteva materiale de construcție (fier-beton, nisip, ciment, polistiren expandat, rigips, plăci OSB, adeziv și diverse profile metalice), totul este adus din străinătate, din țări cu tradiție, de la cei mai renumiți producători în domeniu. Vom vorbi, în cele ce urmează, despre plăcile de gresie și faianță cu un permanent efect antibacterian și de autocurățare, care asigură o curățenie activă garantată toată viața, fabricate de bine cunoscutul concern german Deutsche Steinzeug prin tehnologia revoluționară Hydrotect (HT).


Curățenie strălucitoare în timp record
Datorită tehnologiei inovatoare HT, concernul Deutsche Steinzeug a stabilit noi standarde în industria construcțiilor. Utilizându-se fotocataliza, denumită finisaj HT, s-a reușit producerea unor plăci de gresie și faianță cu adevărat revoluționare, care se murdăresc foarte greu și care pot fi curățate extrem de ușor. Acest lucru este posibil datorită faptului că finisajul HT descompune bacteriile și virusurile, elimină mirosurile neplăcute și curăță cu deosebită ușurință. Finisajul HT, aplicat în timpul arderii în cuptor și, prin aceasta, practic indestructibil, este primul finisaj pentru gresie și faianță cu garanție pe viață. Plăcile de gresie și faianță convenționale resping apa. Tehnologia HT rezolvă această problemă, permițând plăcilor respective să devină hidrofile. Pe plăcile cu finisaj HT, apa nu perlează, adică nu formează picături, ci o peliculă subțire care intră sub murdărie și o îndepărtează. De pe faianța HT, apa se scurge uniform. Acest lucru are un avantaj decisiv: murdăria este spălată de apă și se curăță fără efort. Picăturile de apă, care prin evaporare lasă în urma lor depuneri de calcar și alte reziduuri, nu au nici măcar posibilitatea de a se forma. Chiar și crustele de murdărie întărită sunt curățate de apa care intră sub ele și le îndepărtează. Uleiurile și grăsimile se desprind și ele ușor de pe suprafețele finisate HT. Plăcile de gresie și faianță HT își probează atuurile deosebite în mediilecritice, cum ar fi: clinicile, laboratoarele, bucătăriile industriale, piscinele publice etc. 



Curățenie clinică: nicio șansă pentru germeni
Dioxidul de titan (TiO2), component activ al finisajului HT, este activat de către lumină. Iluminatul normal de interior, dintr-o cameră, este suficient pentru a porni reacția fotocatalitică. După ce oxigenul este activat, cele mai multe dintre bacteriile și virusuriledin aerul încăperii sunt oxidate și descompuse, iar reapariția lor este împiedicată. Placajele murale sau de pardoseală finisate HT contribuie astfel la o ameliorare de durată a igienei și minimalizează riscul apariției unor infecții – mai ales în blocurile operatorii, sălile de tratament sau camerele pacienților. După cum se vede, tehnologia HT nu dă nicio șansă depunerilor de calcar, murdărie și grăsimi, reducând, de asemenea, în mod rapid, eficace și de durată numărul germenilor infecțioși din aerul ambiant. Bacteriile care produc amoniac sunt primele distruse, făcând ca mirosurile neplăcute să nu mai poată apărea. În timpul descompunerii murdăriei și a bacteriilor, oxigenul activ este de două ori mai puternic decât clorul. 



Finisajul HT – tehnologia viitorului
Finisajul Hydrotect reprezintă tehnologia viitorului, căci placajele murale sau de pardoseală produse prin utilizarea fotocatalizei vor elimina practic infecțiile apărute în multe spitale din țară și din întreaga lume. Cu procedeul Hydrotect, concernul Deutsche Steinzeug a realizat un finisaj unic pentru pardoseală și pereți, care va fi folosit și în Baza de Tratament a Spitalului SanConfind. Hydrotect acționează, de fapt, de unul singur împotriva calcarului și a mucegaiului, contra ciupercilor și a mirosurilor neplăcute, contra bacteriilor și a virusurilor. Așa cum am precizat mai devreme, sub acțiunea luminii, finisajul Hydrotect dezvoltă un efect de autocurățare permanent, posibil datorită faptului că suprafața activată diminuează tensiunea superficială a apei care formează o peliculă ce curăță murdăria antrenând-o cu ea. Astfel, nimic nu se mai încrustează pe suprafață, totul se îndepărtează cu o ușurință extraordinară. Bazându-se numai pe lumină, acest finisaj aplicat definitiv dezvoltă un efect antibacterian și de autocurățare garantat pe viață, reprezentând soluția ideală pentru igienă și curățenie în spațiile unde murdăria și bacteriile nu au ce căuta. Noul finisaj Hydrotect, fructul a numeroși ani de cercetare-dezvoltare, este o tehnologie de top în care se află conjugate competența și know-how-ul  specialiștilor de la Deutsche Steinzeug, liderul ceramicii din Europa. 

Placajele murale și de pardoseală finisate HT, cu un permanent efect antibacterian și de autocurățare, reprezintă numai unele din numeroasele dotări de vârf din „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” a ultramodernului Spital SanConfind, cel mai mare spital privat prahovean. Baza de Tratament își va deschide cât de curând porțile, înfățișându-se lumii întregi (prin dotările sale ultraperformante, de ultimă generație, precum și prin calitatea profesională a personalului medical angajat și dedicat), ca un etalon al medicinei recuperatorii, ca o oază de sănătate pentru toți suferinzii care îi vor trece pragul.

Ştefan Alexandru Saşa: „Viaţa în poezie este un dar al lui Dumnezeu”

Pe Saşa l-am întâlnit prima dată pe când eram copil, la nunta unchiului meu. Formaţia „Meteor” asigura distracţia nuntaşilor şi mai ales a mea! Am dansat atât de mult în acea noapte, încât la terminarea petrecerii am fost recompensată cu o gumă de mestecat, foarte bună pe vremea aceea, de către însuşi poetul şi bateristul Ştefan Alexandru Saşa. 
Încă de atunci mi-a intrat la suflet şi mă bucur de fiecare dată când îl revăd. Este un poet desăvârşit, un expert al rimelor, cu un umor ancorat într-o sursă de inspiraţie realistică. Impulsurile emoţionale care dau naştere rondelurilor, epigramelor şi tuturor scrierilor lui Saşa sunt unite ca într-un musical şi oferă minţii şi sufletului un spectacol în toată regula.


- Cum este viaţă trăită în poezie?
- Viaţa în poezie este privată de prozaismele cotidiene, de vicisitudini şi de această fugă nemilos impusă către un final în ţărâna din care am venit şi în care ne vom întoarce implacabil pentru bilanţul suprem. Viaţa în poezie este un dar al lui Dumnezeu.
- Prin ce credeţi că „respiră” un poet?
- Poetul respiră prin poemele pe care le transferă din simţire pe hârtie. Atunci când semnează acordul cu muza, poetul respiră prin fiecare figură de stil care sărută pagina propriei cărţi.
- Care este poezia dumneavoastră preferată?
- Unui cititor de versuri este normal să-i placă multe poeme. Eu am să citez numai două: „Singurătate” de Mihai Eminescu şi „Destin cu cioburi” de Leonid Dimov.
- Cum aţi ajuns să fiţi membru în Uniunea Epigramiştilor din România?
- Aderarea mea la Uniunea Epigramiştilor din România are rădăcini adânci. „Comiteam” catrene umoristice, axiologice şi epigrame încă din ultimii ani de liceu, citindu-le profesorilor la finalul orei de curs. Majoritatea gustau poantele, unii mă felicitau, alţii mă îndemnau să pun mâna şi pe manualele materiilor predate de ei. Am dedicat câteva şi profesorului de astronomie, un cadru didactic cu mai puţin simţ al umorului care a înţeles, atunci când i-am propus lecturarea lor, că doresc să fac „ca trenul” în ora lui! Rezultatul: m-a scos la lecţie şi mi-a trântit un trei cât mine de mare! Întâmplarea a devenit cunoscută, toţi, profesori şi elevi deopotrivă, distrându-se pe socoteala ei. Bineînţeles că eu n-am dezarmat, perseverând în compunerea epigramelor, aşa încât, peste ani, aveam să fiu primit fără obiecţii în U.E.R.
- Parodiile originale, versurile umoristice, cum se împacă cu pasiunea pe care o aveţi pentru muzică? Nu trebuie omis faptul că sunteţi un baterist de excepţie. 
- Parodiile originale sau după autori, rondelurile, sonetele, glosele, pantumurile (poezii cu formă fixă) umoristice fac casă foarte bună cu pasiunea mea pentru muzică şi în special pentru instrumentul pe care l-am mânuit peste 40 de ani ca membru fondator al formaţiei „Meteor”, bateria, pentru că ele trebuie neapărat să aibă un ritm perfect, o muzicalitate fără cusur „mângâind urechile într-un mod plăcut”, vorba lui Caragiale, aidoma unei melodii bine compuse şi interpretate. În ceea ce priveşte calificarea mea ca baterist de excepţie, este poate un enunţ hiperbolizat. Au existat destui aici la Câmpina mai talentaţi decât mine. Eu mi-am făcut treaba întotdeauna cât am putut şi cât m-a ajutat harul de bine, astfel încât orchestraţia pieselor interpretate să sune aproape de adevăr, iar astăzi împărtăşesc din experienţa atâtor ani petrecuţi pe scenă unor copii şi tineri care vor să se apuce de această meserie.
- Ce proiecte aveţi pentru acest an?
- Îmi doresc să particip cu succes la toate festivalurile-concurs de epigramă şi poezie umoristică organizate în ţară prin grija cenaclurilor de profil şi a U.E.R. Cu sprijinul poetului Florin Dochia, sper să public o carte de epigrame, plănuită de câţiva ani, în care să se regăsească toate catrenele scrise de-a lungul timpului, intitulată „Condimente”.
Andreea Ştefan

Rondel cu frişcă
La poarta bătrâneţii fade,
Voi face un rondel cu frişcă
Pe care un cioban, la trişcă
Îl va cânta când ziua scade.

Şi fără de fanfaronade
Am să-ncrestez în pom c-o brişcă,
La poarta bătrâneţii fade
Voi face un rondel cu frişcă.

Mă vor interoga naiade
Şi partenerii mei de rişcă,
Tot ce pe lumea asta mişcă
Va vrea misterul să-l deznoade
La poarta bătrâneţii fade.

"Poetica posibilului" – o expoziţie pentru suflete flămânde de frumos

Un început de an deosebit pentru Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu”. Prima expoziţie din şirul celor ce vor urma a fost vernisată sâmbătă, 10 ianuarie, sub numele de  „Poetica posibilului” – ilustraţie şi carte. Lucrările poartă semnătura Manuelei Toderaş, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, care are deja un impresionant palmares de expoziţii personale şi de grup, atât în România, cât şi în străinătate. 


Manuela este o artistă a momentului, cu o sensibilitate a liniilor şi formelor, cu o impresionantă bogăţie spirituală aşezată ca o forţă de cuprindere în fiecare lucrare. Toate operele expuse sunt însoţite de versuri, câteva aparţinând marelui poet Mihai Eminescu, iar restul poetului persan Rumi, care în întreaga lui creaţie a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuşi. Expoziţia are o încărcătură puternică şi simţi cum eşti “lovit” din toate părţile de energii pozitive.


„Sunt trei mesaje prime: un mesaj de dragoste, de iubire. Vreau să învăţăm să ne iubim mai mult, să iubim mediul înconjurător şi vreau să reînvăţăm ceea ce este deasupra noastră şi să nu lăsăm grijile zilnice să ne distragă atenţia de la spiritul nostru. Al doilea mesaj este un elogiu adus femeii, naturii ei sensibile, delicate şi senzuale, este un manifest împotriva tendinţei contemporane de a transforma femeia în bărbat. Cel de-al treilea mesaj este o invitaţie la visare. Într-o lume în care suntem bombardaţi de satiră, cu violenţe, cu catastrofe, suferinţă, îmi doresc ca persoanele care vizitează expoziţia să se lase în voia lucrărilor şi să-şi construiască o lume proprie interioară, în care să adune numai vise, gânduri benefice şi emoţii pozitive şi să păstreze această lume de vis din care să extragă esenţa atunci când le este mai greu” - a explicat artista. 
Lucrările decorative au completat cadrul şi au creat o notă de distinsă conectare între carte, versuri şi ilustraţie. „Pare un paralelism, dar nu atât de accentuat. Desenele sunt după o tehnică a ilustraţiei, iar cărţile sunt modelate într-o manieră personală” - a mai spus Manuela Toderaş.
Expoziţia va rămâne deschisă pentru toţi cei care vor să-i descopere tainele.
Andreea Ştefan

Câmpina 512

Câmpina a sărbătorit joi, 8 ianuarie, în sala „Constantin Radu” a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”, 512 ani de la prima atestare documentară. Pentru a sublinia evenimentul aniversar a fost organizat un simpozion „Câmpina 512” care a cuprins prelegeri, o lansare de carte şi vernisajul expoziţiei „Câmpina, oraş însorit”. Înainte de a se da startul manifestării a fost ţinut un moment de reculegere în memoria profesorului Gherasim Rusu Togan, scriitor şi etnolog, cetăţean de onoare al oraşului, plecat dintre noi în luna decembrie a lui 2014. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut primarului Horia Tiseanu, acesta fiind urmat de către istoricii Gheorghe Râncu şi Alin Ciupală, ultimul dintre ei ţinând să readucă în discuţie un subiect controversat, despre care am scris în numărul de săptămâna trecută al publicaţiei noastre şi care ridică un mare semn de întrebare: este sau nu ziua Câmpinei pe 8 ianuarie? 


Dincolo de argumentele de factură istorică, istoricul consideră că data este nepotrivită şi pentru că vine imediat după sărbătorile de iarnă. “Câmpina este oraşul cu cele mai multe zile însorite din an, putem alege ca zi aniversară 21 iunie, când este solstiţiul de vară. De asemenea, pentru că avem un oraş elegant, cu multe magnolii superbe, puteam lega Ziua Câmpinei de primăvară, când înfloresc magnoliile” - a afirmat Alin Ciupală. 
Programul a continuat cu lansarea de carte a fostului jurnalist de la Televiziunea Română, Victor Teodoru, “A fost martor ocular: 22 decembrie 1989 la TVR. Acum 25 de ani”, ce relatează ultimele ore ale dictaturii comuniste pe care le-au trăit românii. Cu acest prilej a mai fost lansat şi Anuarul Societăţii de Ştiinţe Istorice.


La eveniment au participat consilieri locali, oameni de cultură, elevi, profesori, foşti primari ai municipiului, directori ai unor societăţi comerciale, veterani, rezervişti şi mulţi alţii, sala dovedindu-se neîncăpătoare. Un motiv în plus pentru ca anul viitor să sărbătorim Ziua Câmpinei într-un cadru mai larg sau, de ce nu, chiar în natură. 
Andreea Ştefan

Avizier cultural - LUNA IANUARIE

Casa de Cultură “Geo Bogza”
15 ianuarie, ora 16.00 
​- Ziua Culturii Naţionale  - Cercul literar „Geo Bogza”
​- ​„Pururi tânăr înfăşurat în manta- mi”
​- ​Anul editorial 2014 – prezintă Florin Dochia
24 ianuarie, ora 17.00 ​ – Teatrul Mircea Albulescu – spectacol de teatru „Făt – Frumos din lacrimă” după Mihai Eminescu susţinut de elevii cursului de interpretare teatrală. ​Regia: Ovidiu Cuncea şi Tomi Cristin


ora 11.00 ​ - Lansare de carte
– Florin Dochia - „Orb pe mare”
- Laurenţiu Ciprian Tudor – „Nervi”
31 ianuarie ora 11.00 
– Anul editorial 2014
– Colecţia Biblioteca de Câmpina – prezintă Liliana Ene

Muzeul Memorial B. P. Hasdeu
15-28 ianuarie 2015
Ziua Culturii Naţionale
Hasdeu, sursă perpetuă de inspiraţie în arte
Deschidere: 15 ianuarie, ora 13.00
"Gândurile lui Hasdeu la moartea lui Eminescu" - Dr. Jenica Tabacu; "B. P. Hasdeu şi Mihai Eminescu, precursori ai lui Mircea Eliade - Prof. Dr. Oana Marca .
Expun artiştii plastici: Ilie Chioibaş, Ioan Ladea, Nelu Predoi