27 ianuarie 2015

Şcoala câmpineană de teatru la o nouă reprezentaţie: “Făt Frumos din Lacrimă”

Premieră de excepţie a Teatrului „Mircea Albulescu” din Câmpina. „Făt-Frumos din lacrimă”, basmul în proză scris de Mihai Eminescu a prins viaţă pe scena Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”, sâmbătă seara. Responsabili pentru acest minunat act de cultură sunt membrii şcolii câmpinene de teatru, elevi Liceelor Tehnologic Energetic, Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” şi Colegiul Tehnic Forestier, coordonaţi de profesorii Tomi Cristin şi Ovidiu Cuncea – actori la Teatrul Naţional Bucureşti , care sunt totodată şi regizorii piesei.


Spectacolul este rodul muncii de câteva luni a şcolii câmpinene de teatru care funcţionează de aproape doi ani la Casa de Cultură. Proiectul cultural a fost iniţiat de Adrian Dochia, preşedintele Asociaţiei “Teatrul Proiect” şi de Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local. 
În deschidere au vorbit Adrian Dochia, preşedintele Asociaţiei “Teatrul Proiect” şi cei doi  regizori, de la care am aflat că premiera trebuia să aibă loc pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, însă spectacolul nu a putut fi gata la timp. 


Regizat într-o manieră modernă, spectacolul a ţinut firul poveştii şi a scos în evidenţă originalitatea, avântul de exprimare totală şi dăruire al tuturor celor care au pus suflet în realizarea sa, interpretarea tinerilor actori amatori stârnind ropote de aplauze. După această premieră, piesa va fi jucată pe multe scene din ţară şi va fi înscrisă la diverse concursuri de specialitate, toţi cei implicaţi sperând să repete figura frumoasă pe care au făcut-o anul trecut cu piesa „Soacra cu trei nurori”, care a obţinut numeroase premii.
“Am asistat la încă o zi frumoasă a culturii locale. Şcoala câmpineană de teatru continuă să ne demonstreze şi în acest an talentul tinerilor săi cursanţi, în exclusivitate elevi de liceu. Pentru mine este o bucurie să-i văd pe aceşti tineri pasionaţi de arta dramatică şi să înţeleg că o bună parte din ei se gândesc să meargă mai departe în cariera actoricească. Avem deja exemple din anii trecuţi, foşti cursanţi care au intrat la Universitatea de Teatru. Asta înseamnă că noi toţi, cei care am iniţiat acest proiect cultural, ne-am atins scopul şi anume acela de a le oferi tinerilor o şansă în plus să-şi urmeze visul. Ţin să le mulţumesc în primul rând lui Adrian Dochia, sufletul a tot ceea ce se întâmplă, profesorilor, elevilor şi în special maestrului Mircea Albulescu, prezent şi în această zi la teatrul ce-i poartă numele” - ne-a declarat Florin Frăţilă la finalul reprezentaţiei.


La rândul său, Adrian Dochia, a declarat:  „Vreau să ajungem să-i facem pe copii să îşi dorească să joace în piese de teatru. Cursul de actorie, care durează aproximativ şase luni, beneficiază şi anul acesta de fonduri alocate de la bugetul local şi este gratuit, fiind aşteptaţi să participe toţi copiii interesaţi să descopere tainele actoriei. Dorim să mai organizăm o seară de teatru, cu cele două piese cuplate, la care să fie prezente toate liceele şi în felul acesta să-i determinăm pe elevi să participe la cursuri”. 
Andreea Ştefan

Cuvântul care înţeapă

AŞA STAU LUCRURILE

După aproape trei ani de administraţie locală pot să afirm, fără să greşesc, că ştiu bine tot ce se întâmplă în oraşul nostru şi mai cu seamă cunosc în amănunt labirintul intereselor şi dezintereselor conducătorilor săi. Nu suntem pe un drum bun, chiar dacă din afară gardul se vede frumos vopsit.
În ultima scriitură de acum două săptămâni am vorbit despre cultura locală, atingând cu precădere câteva aspecte pozitive şi negative legate de programul manifestărilor pentru anul 2015, finanţate din bugetul public.
Azi a venit rândul sportului sau mai concret al cazului legat de investiţia publică “teren cu suprafaţă sintetică” de la “căminele Petrol”. Am auzit şi am văzut în ultima vreme multe comentarii, interpretări şi dezinformări cu privire la acest proiect unic de infrastructură sportivă în istoria post-decembristă a oraşului. Despre el vorbesc cunoscători ai fenomenului, necunoscători şi rău intenţionaţi, fiecare sub imperiul propriului interes, puţin apropiat de cel general. 


Încă de la început, în anul 2012, proiectul a fost ţinta tuturor “tălpilor” posibile şi a insinuărilor nefondate, numai pentru faptul că iniţiatorii săi liberali, eu şi V. Guran, am cerut imperios modernizarea bazelor sportive câmpinene. Nou veniţi în administraţie, îi deranjam cu pretenţiile noastre atât pe aliaţii de atunci din USL, cât şi pe opozanţii din PDL, care nu aveau niciun chef să ridice mingea la fileu unor competitori politici de pe urma cărora pătimiseră în anul electoral abia încheiat. Cu toate acestea, în urma unor negocieri politice dure, am obţinut finanţarea pentru primul proiect (avem în plan şi altele: sala sporturilor, modernizarea infrastructurii şcolare etc.) - terenul cu suprafaţă sintetică de la căminele Petrol.
Înainte de a povesti mai departe, vă propun un arc peste timp, pentru o cât mai bună înţelegere a ceea ce ne-a împins în această muncă de Sisif. Iată ce scriam în 20 iulie 2010 despre baza sportivă ce face obiectul discuţiilor de azi:
“Duminică, zeci de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, însoţiţi de părinţii lor, veniţi din mai multe zone ale judeţului, au participat la cupa pentru fotbal juvenil  organizată de Club Sportiv Municipal Câmpina la „baza sportivă“ din incinta Grupului Şcolar Petrol, eveniment dedicat memoriei celui care a fost cunoscutul antrenorul Gică Ionescu.  Am văzut acolo oameni care iubesc sportul, de la organizatori până la spectatori. Am văzut dorinţa de a le arăta copiilor un drum în viaţă. Am văzut părinţi mândri. Am văzut copii cu lacrimi în ochi, care simţiseră gustul înfrângerii.  Am văzut viitoarele caractere călite în bătălia sportivă. Totul într-un peisaj dezolant, rupt parcă din epoca medievală, unde veselia copiilor şi culorile vii ale tricourilor contrastau dureros cu cenuşiul unui teren de pământ, cu imaginea unei tribune care stă să cadă... 
Mi-a fost ruşine să văd copiii schimbându-şi hainele în ploaie, mi-a fost ruşine să aud glezne fragede trosnind în gropile unui teren desfundat, mi-a fost ruşine să aud comentarii ironice de genul „mai bine jucam pe maidan“ din partea oficialilor altor localităţi!!! Am fost, însă, mândru să aud aprecieri la adresa sportivilor noştri, care nu au făcut Câmpina de râs.
Am plecat de acolo cu gândul la mulţi dintre netrebnicii care vremelnic au ajuns în funcţii administrative de conducere şi care, de ani de zile, se ascund în spatele bordurilor,  al asfaltului şi a te miri căror concerte, instalaţii, hore, balcoane înflorite, cheltuind miliarde, în timp ce educaţia, sportul, cultura sunt înghiţite iremediabil de malaxoarele asfaltatorilor care ar turna bituum, dacă ar putea, şi peste mormintele mamelor lor, pentru câţiva arginţi din banul public. 
Despre ce baze sportive, proiecte culturale educaţionale ori şcolare să vorbim, dacă marionetele publice ar fi în stare să facă sensuri giratorii şi pe calea ferată numai să îşi mulţumească stăpânii?! 
Aceşti oameni ai deşertăciunilor vor învăţa, poate, într-o zi, că viitorul copiilor nu se clădeşte cu borduri şi asfalt pe străzile unor efemeri alegători, ci cu baze sportive şi programe educaţionale şi culturale, care să transforme individul de mâine în cel ce nu mai schimbă un vot pentru un litru de ulei şi un kilogram de zahăr”.
Aşadar, încă de atunci am pornit cu gândul de a intra în politică şi administraţie pentru a schimba faţa îmbătrânită a sportului câmpinean.
La începutul lui 2013, după luni de zile de insistenţe şi negocieri, au demarat procedurile legale de atribuire a acestei lucrări publice şi odată cu ele un adevărat calvar. Au urmat alte luni în care s-au întocmit, cu viteza melcului, documentaţiile necesare şi în care s-au găsit ofertanţi cu expertiză în astfel de investiţii. Vara trecea şi proiectul era încă blocat între proceduri, hârtii şi formalităţi. Nimeni nu se grăbea şi mai mult de atât se simţeau tot mai apăsat “tălpile”. Abia toamna, târziu, s-au desţelenit lucrurile, atunci când vremea devenea potrivnică unor asemenea lucrări. Peste toate astea aveam să constatăm curând că proiectantul angajat să ofere soluţii constructorului era un novice şi asta a fost bomboana pe colivă. Anul 2013 se încheia fără nimic concret. Ba, mai mult, prin presă se vehiculau tot felul de zvonuri, dovedite ulterior a fi fost nefondate, cum că anumiţi lideri liberali ar avea strânse legături cu firma constructoare.
În primăvara lui 2014 au început, în sfârşit, lucrările şi odată cu ele o întreagă nebunie. Mergeam aproape zilnic să văd cum se mişcă treaba. În scurt timp au reînceput problemele. Constructorul nu se înţelegea cu proiectantul, responsabilii din Primărie erau de o cerbicie nemaiîntâlnită în relaţia cu proiectantul şi constructorul, lucrările trenau nejustificat. N-a mai trecut mult până la un adevărat scandal între cele trei părţi şi până la abandonarea lucrărilor. Zilele treceau şi în locul terenului cu suprafaţă sintetică, unde să zburde copiii, era doar o zonă de război, cu utilaje grele şi mormane de pământ din loc în loc. Atunci nu mai credeam că se va realiza vreodată minunăţia de azi! Am intervenit la toţi factorii de răspundere - primar, viceprimar, deputat - dar proiectul intrase parcă într-o zodie neagră. Între timp se producea cutremurul politic din USL şi apele îşi ieşeau din matcă. Eu am rămas la PNL, Guran a ales reformatorii, susţinerea politică a proiectului se clătina, spre bucuria multor făţarnici. Deznodământul îl cunoaştem cu toţii: cu mult mai târziu decât trebuia, terenul există, este un bun câştigat pentru comunitate şi nu pot decât să le mulţumesc celor care au pus umărul la realizarea sa.
Odiseea acestui edificiu era însă departe de a se fi încheiat. Imediat după terminarea lucrărilor, înainte de a fi dat în folosinţă, am vrut să reglementez ceea ce ţinea de administrare, reguli de funcţionare şi utilizare. În acest sens am lucrat mai bine de o lună la un regulament, absolut necesar pentru ca noua bază sportivă să poată fi folosită de oricine doreşte să facă sport şi mai ales de tineri şi copii. Am conceput acel document în principal cu gândul la copiii oraşului (parte dintre ei fiind aceia despre care scriam în 2010) şi am cerut ca ei, doar ei, să nu plătească accesul pe un teren construit cu miliarde de lei din banii comunităţii. De aici au început interminabile discuţii şi au apărut inevitabilele “tălpi”. Regulamentul meu nu era bun, pentru că odată aprobat rămânea făcut de mine, ceea ce era de neconceput pentru mulţi politicieni. Nici în acest condiţii nu am renunţat şi am supus aprobării în Consiliul Local documentul, din dorinţa de a da cât mai grabnic în folosinţă bunul public atât de aşteptat. Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Regulamentul a fost respins de majoritatea colegilor din Consiliul Local şi nici până în ziua de azi terenul nu poate fi folosit. Înţeleg că altcineva se pregăteşte azi să propună o altă formă de regulament, ce seamănă izbitor cu al meu. E bine şi aşa, numai să se rezolve odată!
Între timp, merg mai departe, cerând executivului administraţiei locale să introducă în bugetul public din acest an continuarea lucrărilor şi anume construirea unor noi tribune, prevăzute cu spaţii destinate activităţilor sportive. Cred cu tărie că avem obligaţia să terminăm ce am început şi eventual să continuăm cu alte proiecte necesare sportului câmpinean.
Am vrut să ştiţi toate acestea pentru că dincolo de ceea ce se vede şi se aude pe la colţuri în oraşul ăsta există şi o importantă parte nevăzută, esenţă a eşecurilor într-o comunitate ce ar putea să fie mai mult decât este.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial. ANTIRETORICA

Până mai ieri, poporul era împărțit violent între „probăsiști” și „antibăsiști”. Odată cu dispariția din scenă a personajului incomod, ambele tabere s-au văzut, paradoxal, lipsite de reper. Televiziuni și comentatori, incapabile de adaptare la realitate, tot mai toacă subiectul inutil Băsescu, fie și prin înlocuitori gen Udrea sau Boc. Asta și pentru că pe Iohannis, vorba lui Caragiale, „nu ai de unde să-l apuci”, nu se încadrează în criteriile de apreciere cu care am fost obișnuiți. Este anticarismatic prin excelență, și mă grăbesc să spun că asta mi se pare o calitate. Adică instituie o nouă etapă în politica noastră, îmi amintesc de anii 90, cînd funcționarele aveau pe birou poza lui Petre Roman, alături de cea a copiilor. Președintele de azi este la antipodul acestui tip de politician. Are un perfect discurs de lemn, o prezență publică extrem de discretă (prea discretă, spun unii), este la antipodul spectacolului pe care îl îndrăgesc atîția. Într-o epocă în care substanța politicii este înlocuită de comunicare (comunicarea e totul ne învață strategii de imagine), acest stil antiretoric poate fi un pariu. Rămâne ca faptele să dovedească dacă va cîștiga acest pariu în fața unei populații pentru care ceea ce se spune la televizor este literă de evanghelie. Poate fi un contrast bine venit față de frazeologia de șabloane din care este constituit discursul public al politicienilor noștri. 


Cei care îl stăpînesc mai bine sunt împinși în față, să reprezinte partidele  în talk-showuri. De exemplu, cînd se discută cazul vreunui corupt abia înhățat, imediat este pusă placa: să așteptăm să se pronunțe justiția, prezumția de nevinovăție și alte aberații care nu au de-a face cu esența chestiunii care este una morală, înainte de a fi una penală. Exemplară este, din acest punct de vedere dna. Andronescu. O urmăream cum deslușește misterul cazului Greblă și mi se părea stupefiant cum unui profesor universitar îi poate lipsi atît de decisiv criteriul moral. Apropo de pro și anti, fiecare caz din acestea care apar aproape în fiecare zi îi dau dreptate, din păcate pentru societatea noastră, lui Băsescu, neobosit a atrage atenția de cît de profunde sunt metastazele corupției. Ca și în fața multor altor cazuri similare, evidențele sunt acoperite cu voalul gingaș de vorbe meșteșugite despre justiție. După cum tot o evidență este și cea pe care corectitudinea politică o respinge: cel mai corupt partid este PSD-ul, inclusiv  prin tentaculele sale din alte partide și instituții. Sau poate în cazul său se vede cel mai bine, tocmai pentru că a acaparat toate pîrghiile puterii, de la toate nivelurile. Un alt tip de retorică adoptă nocivul dr. Ponta.  Este foarte unsuros în toate referirile la Iohannis, afirmă cu aplomb că pe el l-au votat vreo 5 milioane de oameni, ceea ce este încă o minciună din seria sa practic fără sfîrșit. Ca prim ministru pe el nu l-a votat nimeni, votul de la prezidențiale e cu totul altă ciorbă. Vorbește despre unire și despre liniște doar ca să spună că el trebuie să rămână la putere pînă la capăt. Dar a primit un avertisment discret de la președinte, care a spus clar că își dorește un alt guvern. Marea problemă a președintelui este că liberalii nu prea au cum să formeze un guvern care să nu fie un Ponta 6 fără Ponta. Adică tot cu oamenii Rețelei. Nași plus fini de clanuri. Să-i  vedem iar pe Blaga și oamenii săi? Pe dna Gorghiu, clientă fidelă a Antenei 3? Pe fidelii lui Fenichiu? Atunci, sincer, îl prefer pe dl. Ponta, măcar el e cunoscut. Cum să faci apoi depesedizare pînă la nivelele cele mai de jos, fără a o înlocui cu o la fel de nocivă penelizare? Singurătatea de la Cotroceni e cumplită. În plus, dl. președinte nu are nicio perioadă de grație. Contextul politic și economic e total defavorabil, nu are timp de construcții elaborate. Criza euro și a francului, recrudescența terorismului, cu un foarte prost răspuns european, triumful stîngii anarhice, previzibil azi în Grecia și cu mare capacitate de răspîndire pe tot continentul, războiul de la granițele României, tot mai fierbinte, fragilitatea mișcării pro românești în republica Moldova, extremismul maghiar din exterior și din interior, declinul demografic și cultural (da, îl percep ca pe o amenințare directă la siguranța națională, o vulnerabilitate cum spun cei de meserie), iată doar cîteva dintre provocările la care retorica tăcută a președintelui trebuie să răspundă. Nu e sprijinit cu adevărat de nici un partid relevant, iar vremea soluțiilor imorale provizorii - dar s-a văzut cît de tenace  - pare a fi trecut. Tonul face muzica și ar trebui să ascultăm cu atenție glasul noilor păsări din parcul Cotroceni.  
Christian CRĂCIUN

Târg cu produse tradiţionale, expoziţie de păsări, animale exotice şi porumbei la Casa Tineretului

În perioada 30 ianuarie - 1 februarie 2015, Casa Tineretului va fi gazda expoziţiei anuale de păsări de curte, păsări ornamentale, iepuri, porumbei, păsări şi animale exotice, organizată de Asociația Pleșuva din Comarnic, precum şi a unei expoziţii de porumbei, organizată de Uniunea Columbofililor Profesioniști, filiala Prahova. 
Taxa de intrare va fi de 5 lei pentru fiecare expoziție, doar copiii beneficiind de gratuitate. 


În curtea Casei Tineretului va fi organizat un târg cu produse tradiţionale, la care vor expune producători din judeţ. 
Evenimentul se va desfăşura după următorul program: vineri, 30 ianuarie (deschiderea oficială) - orele 12:00 – 20:00 ; sâmbătă, 31 ianuarie: orele 09:00 – 20:00; duminică, 1 februarie - orele: 09:00 – 14:00.

Licitaţie cu strigare la Piaţă

Miercuri, 4 februarie, la sediul Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale va avea loc o licitație publică destinată închirierii unor amplasamente pentru comercializare în Piața Centrală, precum şi o licitaţie pentru închirierea provizorie a 5 căsuțe. Licitația se adresează societăților comerciale, iar prețul de pornire este de 6,6 lei/mp/zi (fără TVA). Cei interesaţi pot achiziţiona caietul de sarcini contra sumei de 50 de lei.


Licitația va fi cu strigare, pentru următoarele amplasamente: 
-închirierea a 8 amplasamente pentru comercializare legume-zarzavat;
-închirierea a 3 amplasamente pentru comercializare legume-fructe;
-închirierea a 2 amplasamente pentru comercializare flori.

Jenica Tabacu, preşedinte interimar al PPDD Prahova

La începutul acestui an, Jenica Tabacu a fost desemnată de Biroul Național de Coordonare al PPDD să preia conducerea interimară a organizaţiei judeţene Prahova. Numirea vine după demiterea din această funcţie a Gabrielei-Lola Anghel, petrecută la sfârşitul anului trecut. 


La sfârşitul săptămânii trecute, fostul președinte al organizației județene  anunţa printr-un comunicat de presă că a predat puterea: “Astăzi, 23 ianuarie 2015, la sediul Cabinetului Parlamentar Deputat Gabriela Anghel a avut loc o întâlnire între deputatul de Prahova Gabriela Anghel, fost preşedinte PP-DD Prahova, şi doamna Jenica Tabacu, actual preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PP-DD, în cadrul căreia s-au predat toate dosarele organizaţiilor din judeţ precum şi ştampila. Doamna deputat Gabriela Anghel mulţumeşte tuturor pentru colaborarea fructuoasă, care a dus la rezultate peste media partidului în ultimele două runde de alegeri”.

Lidia Nicolae, artist plastic: “Generaţia actuală este mult mai receptivă la frumos, la artă, la natură”

Pornind de la desen, încă din fragedă copilărie şi valorificându-şi calităţile artistice neîncetat, Lidia Nicolae a îmbogăţit lumea artei câmpinene şi nu numai prin stilul său impenetrabil, misterios, dar plin de culoare. Incită şi excită mintea privitorului şi îl provoacă să treacă dincolo de gândurile banale, îl obligă la o pasiune sălbatică pentru propria-i aţintire către absolut. În acelaşi timp, Lidia Nicolae este şi profa de desen, apreciată de elevii săi pentru naturaleţea şi dezinvoltura cu care îi dirijează să descopere taina unei tuşe sau a unei linii. Artistul şi profesorul este tema interviului de faţă cu Lidia Nicolae.

- Lucrările dvs. au ilustrat volumul de poezii „Orb pe mare” semnat de Florin Dochia. A fost o provocare pentru dvs.? 
- La început m-am speriat pentru că mi s-a spus să fac 33 de desene (33 de poeme). Ulterior, mi s-a spus că sunt 53 de desene şi cum timpul nu mi-a fost favorabil, nu am reuşit să fac decât zece şi asta în măsura în care eram presată că trebuie să iasă cartea. În final, am ajuns la concluzia că zece desene sunt suficiente, plus două pentru coperte. Pentru coperta faţă, m-am gândit la Odiseea lui Ulise şi m-am axat foarte mult pe mesajul din titlul cărţii. Am desenat un liliac care se dirijează după sunete, aşezat într-un pantof modern. Semnificaţia, toţi suntem în derivă. El este pe mare, ca noi toţi de altfel.
- Credeţi că faceţi parte dintr-un curent artistic?
- Nu. Acum fiecare lucrează ce vrea, îşi alege un anumit mod de exprimare, fie că se aliniază unui curent sau nu.
- Majoritatea artiştilor plastici se îndreaptă către învăţământ. De ce credeţi că persistă acest fenomen?
- Nu este obligatoriu. Am colegi care nu au aderat la acest sistem de a subzista. Dar pentru că nu se poate trăi din artă, este o alternativă. Şi marii artişti, Ilfoveanu, Câlţea sunt profesori universitari. Poţi s-o faci din necesitate sau din plăcerea de a învăţa pe alţii ceea ce ştii tu.
- De câţi ani sunteţi cadru didactic? Sunt atraşi elevii de orele de desen? Cum le captaţi atenţia pentru frumos?
- Sunt profesor de vreo 18 – 19 ani. Generaţia actuală este mult mai receptivă la frumos, la artă, la natură. Copiii sunt foarte talentaţi. Mi s-a întâmplat să mi se ceară să pregătesc copii de 6-7 ani. Părinţii sunt mai  interesaţi, pentru că au acces la mult mai multă informaţie, la cultură, în general. Sigur că există clase care sunt mai receptive, altele mai puţin, dar copiilor le place ora de educaţie plastică, mai ales că le pun să asculte muzică, ca ambient. S-a întâmplat chiar să nu realizăm când s-a terminat ora.


- Cum se împacă artistul Lidia Nicolae cu profesorul Lidia Nicolae?
- Intervine o uzură psihică nemaipomenită. Sunt şase ore pe care le petrec zilnic la şcoală, uneori fără satisfacţie. În rest, ca să pot să lucrez, îmi trebuie vacanţă. Trebuie să fiu liniştită mental. Pe de altă parte, nu poţi să creezi tot timpul. Ai nevoie de o anumită stare, deşi, de multe ori, am lucrat bine şi sub presiunea stresului.
- Pe lângă orele predate în şcoli, desfăşuraţi o altă activitate la Casa de Cultură „Geo Bogza”. Despre ce este vorba?
- Mă ocup de un curs de pictură. S-ar putea să continuu şi anul acesta, prin bunăvoinţa Consiliului Local şi  a Casei de Cultură, care pun la dispoziţie spaţiul pentru desfăşurarea acestuia. Pot veni copii de la 6-7 ani, în fiecare vineri, de la ora 9.00 la ora 15.00. Cursul este gratuit şi, mai nou, sala este zugrăvită şi oferă  condiţii bune pentru o astfel de activitate.
- Ce proiecte aveţi în perioada următoare?
- Am atâtea planuri, că am podul plin! Deocamdată aştept să se facă frumos afară. Eu iarna nu funcţionez la cote maxime! Sunt născută vara! 
Andreea Ştefan

Pe 24 ianuarie, la Câmpina, poezia s-a unit cu grafica

Dublă lansare de carte şi o expoziţie de grafică, toate în dimineaţa zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române. Sala „Constantin Radu” din incinta Casei de Cultură „Geo Bogza” s-a transformat într-un real templu al poeziei, clădit din interioare de oameni binecuvântaţi cu talent şi brodate cu sentimente adunate şi sedimentate de-a lungul timpului.
Poeţii Florin Dochia şi Laurenţiu-Ciprian Tudor şi artistul plastic Lidia Nicolae au fost, de această dată, cei care au scris o nouă pagină în viaţa culturii câmpinene, în cadrul unui eveniment organizat de  Cenaclul literar „Geo Bogza” Câmpina şi Grupul de litere-sunete-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi” din Braşov.


Cuvântul de deschidere i-a aparţinut lui Florin Dochia şi a debutat cu un moment de reculegere: „Vreau să fiţi convinşi că împreună cu noi, aici, se află şi Gherasim Rusu Togan!”
„Orb pe mare”, prima carte lansată, este semnată de Florin Dochia şi conţine în mare parte poezii de dragoste. Născut la Câmpina, autor de poezii şi alte texte semnificative, având studii de jurnalism, Florin Dochia a debutat târziu în volum. Este conducătorul publicaţiilor culturale „Revista Nouă” şi „Urmuz”. Săptămâna trecută, poetului i-a fost decernat un premiu pentru poezie de către revista „Dunărea de Jos” din Galaţi, condusă de poeta Florina Zaharia. Cartea „Orb pe mare" a fost prezentată de criticii literari Mioara Bahna şi Constantin Trandafir. Directorul Editurii Premier din Ploieşti, Marian Ruscu, a spus despre „Orb pe mare” că este „cea mai autentică poezie de dragoste nebanalizată din ultimii 20 de ani” şi că această carte este mai bună decât toate celelalte scrise până acum de poetul Florin Dochia. „Este cea mai nouă carte a mea din anul 2014. Este trăirea experienţei unei călătorii interioare care să descifreze misterul emoţiei. Desigur, misterul emoţiei rămâne indescifrabil şi de asta el poate fi transmis cititorului. Cartea este dedicată tuturor prinţeselor îndrăgostite din lumea care ne înconjoară” - a mărturisit autorul. 


A doua carte lansată - „Nervi” - este un volum de poezii aşternute pe hârtie de poetul braşovean Laurenţiu-Ciprian Tudor. Acesta s-a născut în Braşov, la 27 septembrie 1973. Este licenţiat în Sociologie şi are un masterat în Psihologie. De-a lungul timpului a publicat numeroase eseuri şi articole în reviste şi ziare. În anul 2003 debutează în poezie. Alături de un grup de prieteni, iniţiază în anul 2007 proiectul cultural “Caii verzi de pe pereţi”, pe care îl coordonează şi în prezent. Scriitorul Daniel Drăgan, Adrian Munteanu - poet, actor şi un „sonetist de excepţie” şi Cătălin Stanciu - psiholog au fost cei care au vorbit despre „Nervii” lui Laurenţiu-Ciprian Tudor. „Cartea a apărut în decembrie anul trecut. Am reuşit să o lansez la Braşov şi vreau să o lansez în fiecare lună în alt oraş. Am încercat să mă apropii de poezia tânără de astăzi, mai nervoasă, mai agresivă, mai directă. La Câmpina am venit cu mare drag. M-a onorat faptul că dl. Dochia a vrut să facem unirea aceasta poetică. Sper ca poezia mea să placă celor care vor ajunge la ea” - a spus Laurenţiu-Ciprian Tudor.
În cadrul evenimentului, actorul Adrian Munteanu a recitat câte o poezie din fiecare volum, iar cei doi poeţi au susţinut câte un scurt recital. Pentru a da efervescenţă evenimentului, poetul şi epigramistul Ştefan Al. Saşa a dat citire ultimelor două catrene scrise special pentru această dublă lansare. Bineînţeles că acestea se numesc simplu „Orb pe mare” şi „Nervi” şi au fost un deliciu cultural pentru toată lumea.


În foaierul mare al Casei de Cultură au fost expuse cele 12 desene (10 de interior şi cele 2 coperţi), în mărime naturală, ce însoţesc poeziile poetului Florin Dochia. Acestea au fost realizate de către artistul plastic Lidia Nicolae şi sunt puse spre vânzare, având preţul de 400 de lei. Evenimentul a adunat importanţi oameni de cultură, consilieri locali şi directori de instituţii şi a fost o binecuvântare pentru spiritul tuturor celor prezenţi.
Andreea Ştefan 

Întâlnire de suflet pentru suflet la Club Femina

“Sufletul se vindecă? Avem nevoie de psihoterapie? Dacă da, atunci când? Este diferenţă între psihic şi suflet? Psihodrama, un exerciţiu de autocunoaştere şi vindecare”. Aceasta a fost tema care a constituit baza întâlnirii din această lună a membrelor Clubului Femina. Dezbaterea a fost coordonată de psihologul Diana Avram şi s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în incinta Casei de Cultură „Geo Bogza”.
Consistenţa subiectului ales a creat o mare de emoţii printre doamnele şi domnişoarele prezente, femei extraordinare de altfel, cu poveşti de viaţă desprinse parcă dintre coperţile unor cărţi, femei puternice, care indiferent de profesia lor, de statutul lor social, ştiu ce vor de la viaţă, ştiu că indiferent cât este de greu, orice problemă are o rezolvare. 


În cele peste două ore, participantele la „şedinţa de terapie în grup” au fost provocate de către psihologul Diana Avram la dialog şi invitate printr-un joc cu zaruri la o dezvăluire a identităţii lăuntrice, lucru pe care, în general, evităm să-l facem chiar faţă de noi înşine.
Participarea la starea de sănătate a sufletului este, probabil, cel mai important lucru pe care îl poate face omul în viaţa lui. „S-a întâmplat pentru a treia oară să avem un gen de discuţii despre suflet, despre trăirile noastre şi să atingem subiecte delicate. Şi vreau să spun că de fiecare dată am încheiat aceste întâlniri cu o stare de spirit bună. Viaţa ne oferă atât de multe posibilităţi pentru a ne simţi bine, a trăi bine, încât putem să trecem peste faptul că sufletul are cicatrici” – a mărturisit emoţionată Irinel Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei ProCâmpina, în cadrul căreia activează şi Clubul Femina. 
Clubul Femina a fost înfiinţat de către Asociaţia Pro Câmpina în 2012 şi are ca scop principal promovarea femeii în societatea câmpineană. Doamnele şi domnişoarele interesate pot afla amănunte accesând pagina de web: http://www.clubul-femina.procampina.org
Andreea Ştefan

Roboții pentru medicina recuperatorie – o premieră pentru Câmpina

Robotul medical „Reo Go”, pentru recuperarea mâinilor, vă așteaptă la Baza de Tratament a Spitalului SanConfind

„Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” din cadrul Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, printre cele mai dotate unități de balneologie și recuperare medicală din țară, este o adevărată oază de sănătatate realizată la standarde europene. Această primă secție a spitalului va fi dată în funcțiune în următoarele săptămâni și va avea o structură și dotări de invidiat: cabinete de consultaţii, laser terapeutic, echipamente medicale specializate pentru fizioterapie prin metoda deep-oscillation (atracție electrostatică și frecare), electroterapie (prin diferite forme de curent electric - galvanic, de joasă frecvenţă, de medie frecvenţă -, ultrasunete, microunde și unde scurte, radiații infraroșii și ultraviolete, magnetoterapie), kinetoterapie (gimnastică medicală), acupunctură și tehnici din medicina tradițională chineză, terapia durerii, spații speciale rezervate pacienților care doresc masaj, împachetări cu nămol de Techirghiol sau cu parafină, saună uscată şi umedă, săli pentru balneohidroterapie cu apă sărată de la istoricele izvoare ale comunei Poiana Câmpina, precum şi dispozitive ultramoderne pentru recuperarea robotizată a mâinilor şi a picioarelor (copii şi adulţi).
Conducerea spitalului a achiziționat pentru Baza de Tratament aparate, dispozitive și echipamente dintre cele mai moderne și mai performante, de la cei mai buni producători mondiali de aparatură medicală. Printre acestea se evidențiază roboții medicali „Reo Go” și „Reo Ambulator”, produși de cunoscuta firmă Motorika și utilizați cu rezultate uimitoare în recuperarea medicală a pacienților care au suferit grave afecțiuni ale membrelor superioare și inferioare. Motorika este lider mondial în realizarea de roboți  medicali pentru rezolvarea nevoilor terapeutice ale pacienţilor care suferă de diferite afecţiuni neurologice, inclusiv accidente vasculare cerebrale (AVC), traumatisme cerebrale, leziuni ale coloanei vertebrale, precum şi disfuncţii post-chirurgicale. În cadrul unor interviuri cu dl. Ioan Simion, președintele companiei Confind, cea care finanțează Spitalului SanConfind, în ziarul ”Oglinda de azi” au apărut, acum câteva luni, prezentări generale ale celor două dispozitive robotizate. Revenim cu prezentările celor doi roboți medicali cu totul speciali, îmbogățite cu descrierea unor elemente definitorii ale tehnologiilor revoluționare care stau la baza funcționării acestora, precum și a procedeelor de folosire optimă a celor două aparate extrem de performante. În acest număr vom vorbi despre robotul medical „Reo Go” pentru recuperarea medicală a membrelor superioare.

“Reo Go” – viața ta, în mâinile tale
Echipamentul robotizat “Reo Go”(79 kg greutate, 900 mm înălțime, 1010 mm lungime și 580 mm lățime), poate fi conectat la internet şi dispune de mânere multiple pentru toate cerinţele pacientului. S-au făcut evaluări clinice ale terapiei „Reo Go” în SUA, Japonia, Italia, Germania şi Israel pe un total combinat de peste 350 de pacienţi care au suferit accidente vasculare cerebrale subacute şi cronice. S-au tras următoarele concluzii: tratamentul este sigur, fără efecte secundare și e potrivit pentru o gamă largă de pacienţi cu ACV; după câteva ședințe se obţin îmbunătăţiri semnificative care se menţin în timp; se obţine o îmbunătăţire considerabilă a mişcării la nivel de umăr, cot, antebraţ. În final, satisfacțiile pacienților au fost totale. Sistemul de recuperare robotic „Reo Go” are în spate un software de management al terapiei, versatil şi uşor de folosit, care este proiectat pentru a optimiza rezultatele în fiecare şedinţă de terapie şi pentru fiecare pacient. Sistemul permite terapeuţilor să personalizeze tipurile de exerciţii, modul de interacţiune şi numărul de repetări per sesiune, ceea ce aduce beneficii pacientului şi oferă o recuperare locomotorie superioară. Pentru acest robot medical extraordinar, cei de la Motorika au găsit un slogan comercial foarte inspirat și percutant: “Your life, in your hands” („Viața ta, în mâinile tale”).



Un sistem robotizat și computerizat care face minuni
Sistemul robotizat și computerizat „Reo Go” permite exerciții tridimensionale pentru îmbunătățirea și dezvoltarea capacității funcționale a membrelor superioare și se  adresează pacienților cu deficiențe subacute sau cronice. Sistemul poate fi folosit în trei moduri distincte: activ, pasiv și interactiv (activo - pasiv). Există dispozitive pentru fixarea membrului superior al pacientului, suporți și chingi de fixare pentru brat și antebraț, pentru pacienți cu membre flasce sau spastice. Interfața grafică integrată în sistem are caracteristici deosebite: o grafică intuitivă, bazată pe pictograme, care permite interacțiunea ușoară a pacientului cu sistemul (inclusiv pentru cei cu deficiențe severe); un ecran tactil de mari dimensiuni care permite pacientului un feedback optim în timpul terapiei recuperatorii; difuzoare încorporate pentru feed-back acustic. Computerul integrat este prevăzut cu resurse tehnice care să permită rularea programului grafic terapeutic (conexiuni externe pentru exportul de date, conectarea la Internet etc.). Scaunul pacientului este reglabil pentru a ușura fixarea și manipularea acestuia în timpul tratamentului. Sistemul „Reo Go” este prevăzut cu un software dedicat recuperării medicale robotizate cu posibilitatea de up-gradare ulterioară. Interfața software-ului va fi vizualizată pe ecranul integrat al sistemului robotizat. Aplicația permite vizualizarea în timp real a mișcărilor unității dinamice și, prin urmare, oferă în timp real pacientului și terapeutului feed-back-ul primit de la sistemul robotizat, permițând astfel monitorizarea și controlarea performanțelor exercițiului. Aplicația oferă posibilitatea modificării/ ajustării parametrilor de lucru: viteza, amplitudinea și forța de mobilizare a membrului superior al pacientului, numărul de repetiții, precum și selectarea tipului de mișcare – în plan sau în spațiu. 
Programul permite trei moduri fundamentale de operare în timpul sesiunilor de antrenament: modul pasiv – pacientul va fi asistat în mod activ de către sistemul robotizat (brațul pacientului va urma o anumită traiectorie predefinită, prin așa-numita mișcare pasivă); modul activo-pasiv – pacientul va inițializa singur mișcarea până la un anumit prag de forță, urmând apoi ca sistemul să-i continue mișcarea până la punctul intermediar/ final al exercițiului terapeutic; modul activ – pacientul va conduce singur mișcarea, în mod activ. 
Practic, cele trei moduri fundamentale de operare ale terapiei graduale „Reo Go” primesc mai multe nuanțări, corespunzător etapelor parcurse de pacient și progreselor înregistrate, astfel încât, în realitate, terapeutul trebuie să ia în considerare cinci moduri de funcționare ale robotului medical, ce vor fi prezentate în continuare. De asemenea, softul calculatorului permite determinarea, în mod activ și pasiv, a gradului de mobilitate al brațului pacientului prin determinarea amplitudinii fiecărei mișcări, atât în plan, cât și în spațiu. Sistemul „ReoGo” oferă, de asemenea, două mecanisme de oprire de urgență. Oprirea de urgență de către terapeut se face cu ajutorul unui buton tip “ciupercă” situat pe panoul frontal. Oprirea de urgență a robotului medical de către pacient se face prin intermediul unui cablu cu lungime ajustabilă, conectat la un comutator magnetic de siguranță, cablu care poate fi tras în cazuri extreme. Cablul este situat pe partea frontală a unității centrale și este înfășurat de obicei în jurul încheieturii antebrațului sănătos al pacientului.

Un robot medical prietenos
Terapia „Reo Go” este extrem de prietenoasă cu pacienții. Ea oferă pacientului avantaje de neegalat, precum jocuri captivante şi funcţionale, dar și o bază variată de exerciţii menite să îmbunătăţească tipul mişcării, forţa musculară, tonusul muscular, uniformitatea şi precizia mişcărilor. Pe de altă parte, terapia „Reo Go” oferă şi terapeutului multiple avantaje: o interfaţă intuitivă; control deplin în proiectarea şi implementarea noilor exerciţii, în funcţie de fiecare pacient; colectarea datelor şi raportarea progresului terapeutic; feed-back detaliat și în timp real cu privire la progresele obţinute; monitorizarea şi urmărirea calităţii mişcării; posibilitatea de a salva rapoartele şi graficele sub formă de fişiere. Terapia „Reo Go”, adaptată în funcţie de starea clinică a fiecărui pacient, are cinci moduri de funcţionare care acoperă toate etapele recuperatorii, de la modul “total pasiv” la cel “activ”. Cele cinci proceduri pot fi descrise după cum urmează: modul „asistat” – pacientul este pasiv, iar mişcările sunt executate de către robot; modul „iniţiere” – pacientul este parţial pasiv şi trebuie să iniţieze mişcarea; modul „iniţiere graduală” – pacientul este parţial pasiv şi trebuie să iniţieze mişcarea pas cu pas; modul „urmărire asistată” – pacientul trebuie să aplice o forţă continuă pentru atingerea ţintei; modul „liber” – pacientul conduce în mod activ mişcarea. Cele cinci moduri „Reo Go”, exercițiile și jocurile terapeutice pot fi ajustate în funcție de nevoile fiecărui pacient. Robotul medical are o memorie considerabilă, putând stoca un număr imens de exerciţii fizice. El are din fabricație setată o bază variată de exerciţii pentru diferite obiective de recuperare. Terapeuţii pot selecta un exerciţiu individual sau un set de exerciţii ajustate, în funcţie de fiecare pacient. De asemenea, terapeuţii pot înregistra un nou exerciţiu, dacă este necesar. Pentru a creşte motivaţia pacienţilor şi pentru a-i ajuta în îndeplinirea optimă a sarcinilor de zi cu zi, „Reo Go” oferă un set variat de jocuri captivante şi eficiente. Jocurile includ exerciţii de tipul “Prinde şi dă drumul”, pentru mâini şi degete. Fiecare joc cuprinde trei niveluri de dificultate, menite să asigure o recuperare progresivă.

Revoluţia „Reo Go” în recuperarea medicală a mâinilor
După cum se vede, acest robot revoluţionar este o minune tehnică menită să ajute la recuperarea braţelor multor pacienţi cu ACV, cu traumatisme cerebrale, leziuni de coloană vertebrală, cu mâini rupte în accidente etc. Sportivii care au suferit operaţii complexe sau cei cu afecţiuni cronice vor constitui, cu siguranţă, pacienţii ce vor beneficia din plin de prezenţa acestui echipament de ultimă generaţie în secţia de Recuperare Medicală a Spitalului SanConfind. Combinând o platformă de recuperare inovatoare şi originală, asistată robotic, cu înţelegerea în profunzime a recuperării neurologice, „Reo Go” introduce pentru prima dată o schimbare de paradigmă în domeniul recuperării medicale: îmbunătăţeşte rezultatele procesului de recuperare şi tratament, incluzând până la de 10 ori mai multe repetări per şedinţă decât în cazul unui tratament non-robotizat; urmează în mod dinamic procesul de recuperare cu ajutorul a cinci moduri de operare care cresc treptat greutatea şi complexitatea mişcării; acoperă un spectru larg ce include atât pacienţi din zona subacută, cât şi pacienţi cronici; creşte motivaţia pacientului prin utilizarea unor exerciţii extrem de eficiente şi a unor jocuri captivante adaptate la capacitatea funcţională a pacientului; conduce la o mai bună gestionare a terapiei printr-o evaluare corectă şi o riguroasă analiză a progresului; permite planificarea personalizată a şedinţelor, sporind astfel eficacitatea tratamentului. 


Platforma de terapie „ReoGo”, alcătuită din unitatea principală (robotul medical propriu-zis), aplicatia SW ReoRunner (instalată în calculatorul intern al sistemului) și diferite accesorii, reprezintă un sistem computerizat bazat pe robotica medicală de ultimă generație, dedicat reinstruirii pacienților cu limitări motorii care se recuperează după un AVC sau alte afecțiuni neuromusculare. Sistemul ReoGo al companiei americane Motorika este un dispozitiv care oferă exerciții de recuperare medicală privind măsurarea, evaluarea și creșterea puterii mușchilor, precum și optimizarea gamei de mișcări ale articulațiilor, mișcări special concepute pentru a preveni redoarea și anchiloza articulară. Scopul final: refacerea sau îmbunătățirea capacităților funcționale ale membrelor superioare. Sistemul ReoGo este unic datorită capacității sale de a oferi o soluție tehnologică eficientă și versatilă pentru terapia membrelor superioare, spre deosebire de metodele tradiționale de terapie manuală care sunt limitate la utilizarea dispozitivelor mecanice greoaie. Terapia „Reo Go” combină activități intensive de instruire (prezentate în timp real pe un ecran de mari dimensiuni, printr-un afișaj grafic prietenos pentru utilizator), cu software-ul intuitiv pentru terapeuți și pentru pacienți. 

Călător prin lume

Salzburg, oraşul lui Mozart

Anul trecut, în ultima ediţie de dinainte de Crăciun, ne-am despărţit urându-ne La Mulţi Ani în Piaţa Primăriei din Viena, la Târgul de Crăciun. Astăzi, pentru prima călătorie din acest an, vă invit să vizităm împreună un oraş deosebit, amplasat într-un cadru natural pitoresc - Salzburg. Situat în vestul Austriei, în apropierea graniţei cu Germania, la poalele Alpilor austrieci, Salzburgul, cu peste 150.000 de locuitori, este unul dintre cele mai vizitate oraşe din Austria. Râul Salzach, care străbate oraşul cu apele sale albicioase şi năvalnice, ne duce cu gândul înapoi la minele de sare (salz = sare) din timpul romanilor, de unde şi originea numelui oraşului şi a râului, o dovadă în plus a legăturilor cu romanii, ce au ocupat această parte a ţării în anul 15 î.Hr.



Puţină istorie
Salzburgul este întemeiat în anul 700 de către episcopul Rupert, cel ce va fi sanctificat şi va deveni Sfântul Rupert şi este atestat documentar în 755. În 996, împăratul Otto al III-lea îl declară târg şi îi dă dreptul de a bate monedă proprie. Este ars până în temelii din ordinul împăratului Fr. Barbarossa în 1167 şi este reconstruit între 1177 - 1200. Devine oraş episcopal în sec. XIII, iar în 1481 este oraş imperial. Prima universitate este înfiinţată aici în 1623, pentru ca în 1756, pe 27 ianuarie, adică astăzi, să se nască W. A. Mozart. Din 1816, oraşul este alipit definitiv Austriei. Doi ani mai târziu, în biserica Sf. Nicolae, se cântă pentru prima oară unul dintre cele mai frumoase colinde din preajma Crăciunului, unul pe care sunt sigur că şi dvs. l-aţi auzit sau fredonat “Stille nacht - meilige nacht”/ “Noapte liniştită, noapte sfântă”, compus de Joseph Mohr şi Franz Gruber. Din păcate, un nou incendiu devastează oraşul, care îşi revine cu greu până în 1860, când împăratul Franz Joseph I deschide calea ferată Viena - Salzburg şi Munchen - Salzburg, ceea ce aduce revigorarea economică a oraşului şi  deschiderea autostrăzii alpine spre Grossglocker, în 1935, care va permite dezvoltarea turistică a zonei. În 1938 oraşul este ocupat de trupele germane, pentru a fi eliberat în 1945 de către trupele americane. Partea veche a oraşului este decretată de către UNESCO, din 1997, moştenire culturală mondială. 
După această scurtă trecere prin istoria oraşului, vă invit să străbatem împreună acest fermecător oraş, în care se îmbină fericit vechiul şi noul, cu străzi înguste şi pitoreşti ca într-o poveste, cu biserici magnifice, dar şi săli de spectacole unde au loc, începând din 1920, celebrele festivaluri muzicale anuale. 

Castelul şi grădinile Mirabell
Periplul nostru începe de undeva din apropierea acestor grădini, ce reprezintă un “must” (cerinţă obligatorie) pentru oricine vizitează oraşul. Autocarul ne lasă pe o stradă laterală şi pleacă mai departe, neavând voie să staţioneze în această zonă centrală, în timp ce noi traversăm un bulevard larg, circulat de maşini, autobuze şi troleibuze, pentru a intra printr-o poartă laterală în grădina Castelului Mirabell, clădire ce adăposteşte astăzi primăria şi unde la etajul I, într-o splendidă sală de marmură, se află salonul de căsătorii. Castelul ascunde o interesantă poveste de dragoste, arătând ce poate face un om pentru iubita sa. Este vorba despre arhiepiscopul Wolf Dietrich, care nu credea în celibat şi care  ordonă, în 1606, construirea unui castel pentru iubita sa Salomea, care la rându-i, răspunzându-i pentru dragostea sa, îi dăruieşte zece copii. Biserica catolică dezaprobă această relaţie, Dietrich fuge din Salzburg, este prins şi întemniţat în fortăreaţa ce domină şi astăzi oraşul, unde moare în 1617. Iubita sa, Salomea, este izgonită din oraş, iar notabilităţile oraşului se gândesc să şteargă această “pată neagră” din istoria oraşului şi redenumesc castelul, ce purta numele de Alteman, în Mirabell. Castelul nu impresionează decât prin istoria sa, fiind o construcţie barocă, simplă, pătrăţoasă. Grădinile, în schimb, sunt minunate. 


Probabil că cei ce au văzut, cu ani în urmă, filmul “Sunetul muzicii” îşi amintesc de această grădină, multe scene fiind filmate aici. Verdele gazonului, albul statuilor şi al aleilor, fântânile arteziene, totul creează un cadru odihnitor, relaxant, plăcut ochiului. Ieşind din primărie, ne oprim pentru fotografii în faţa “Fântânii Pegas”, înfăţişând mitologicul cal înaripat şi apoi intrăm în “Grădina cu pitici”, unde ne întâmpină 11 pitici din piatră, în diferite ipostaze. Revenim apoi în grădina principală, ce are în centrul ei o fântână arteziană înconjurată de patru statui mari reprezentând elemente din natură, flancată în dreapta de “Grădina japoneză” şi în stânga de sera grădinii botanice. Părăsim grădinile Mirabell şi, trecând pe lângă Teatrul de Păpuşi, ajungem într-o piaţă mică - Makart, iar în faţa noastră, într-o clădire galbenă cu un singur etaj, se află una dintre cele două case memoriale Mozart, cea în care marele compozitor şi pianist şi-a petrecut copilăria. Trecem pe lângă o altă casă memorială, cea a marelui dirijor Herbert von Karajan, având în grădina din faţa casei o statuie a acestuia, casa fiind locul în care marele dirijor şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. 

Oraşul vechi
Pe unul din podurile peste râul Salzach intrăm în oraşul vechi, de un pitoresc greu de descris, ajungând imediat ce am trecut podul Mozart în “Uliţa Grânelor”, centru istoric şi comercial al oraşului vechi. Te trezeşti într-o lume din basmele copilăriei: o uliţă îngustă, cu magazine stânga - dreapta, atârnând în faţa lor plăcuţe din fier forjat cu numele magazinelor şi reprezentând profilul lor, datând din Evul Mediu, curţi interioare mici, pline de mister, care s-au transformat de-a lungul timpului în străduţe - ganguri - de legătură cu alte străzi. Oameni practici, localnicii au transformat aceste ganguri în mici artere comerciale de un pitoresc deosebit. Ne oprim în faţa clădirii galbene cu ferestre albe de la nr. 9, casa în care s-a născut astăzi, 27 ianuarie, cu 259 de ani în urmă, la ora 8 seara, Wolfgang Amadeus. Facem obişnuitele fotografii, admirăm firmele acelea diferite, vitrinele frumos împodobite şi trecând pe lângă turnul cu ceas al vechii primării, intrăm în piaţa centrală a oraşului, veche de secole, unde vara poţi cumpăra tot felul de fructe şi legume, piaţă care iarna se transformă în “Târgul de Crăciun” renumit în întreaga Europă. Multe tonete oferă obiecte de artizanat, mici amintiri din Salzburg, pe care neapărat trebuie să fie imprimată şi figura lui Mozart. Cumpărăm şi noi câteva pentru cei de acasă şi făcând stânga pentru a ajunge la “Domul” din Salzburg, centrul oraşului vechi. 


O biserică din timpul lui Rupert este extinsă în sec. VIII şi XII, devenind cel mai mare Dom romanic din regiunea vorbitoare de limbă germană. În 1598, un incendiu îi distruge cupola centrală şi biserica este dărâmată. Reconstruită în 1614, sanctificată în 1628, catedrala este terminată în 1655. Interiorul este impresionant prin sobrietatea sa rece, albul stâlpilor şi cupola Domului. Aici a fost botezat Mozart, în cristelniţa ce se află în faţa altarului, iar copil fiind adesea a cântat la orga aflată aici, în dreapta altarului. 


În larga piaţă creată prin construcţia catedralei vedem staţia de pornire a trenuleţului, care din 1892 duce turiştii spre fortăreaţa Hohensalzburg, ce domină această parte a oraşului. Construcţia acesteia a început în 1077, când arhiepiscopul Gebhardt, care îl susţinuse pe Papa Grigore al VII-lea în lupta pentru tron, împotriva regelui Henrich al IV-lea, temându-se de răzbunarea acestuia din urmă, construieşte această fortăreaţă. Un alt arhiepiscop, Leonhard de Keutschach, care locuieşte aici tot din motive de siguranţă personală, extinde clădirea centrală şi amenajează somptuoase camere princiare, pentru ca în 1861 împăratul Franz Joseph să clădească cetatea Hohensalzburg. O atenţie deosebită merită camerele princiare, cu sala aurită, cu coloane de marmuă şi o bibliotecă impresionantă. 


Coborâm în acelaşi trenuleţ cu cremalieră şi odată ajunşi jos ne îndreptăm spre Piaţa Mozart, ce are în mijlocul ei statuia în mărime naturală a fiului oraşului. Poate vă mai amintiţi că acum un an, un controversat bust al regizorului Sergiu Nicolaescu a stârnit multe discuţii, spunându-se că bustul respectiv ar semăna cu oricine în afară de Sergiu Nicolaescu. Ei bine, acelaşi lucru se poate spune şi despre statuia lui Mozart, construită în 1842, despre care specialiştii sunt de părere că nu ar avea nimic în comun cu marele compozitor. Nefiind specialişti, nu ne rămâne decât să-i aducem un omagiu compozitorului, pentru ceea ce a compus. 
Părăsim piaţa prin aceleaşi străduţe de poveste, admirăm unele magazine care, deşi este vară, expun podoabe pentru pomul de Crăciun de o rară frumuseţe, ieşim pe malul râului şi ne îndreptăm spre autocarul nostru, care ne va duce mai departe prin Europa.
Am petrecut o dimineaţă plină în acest oraş al muzicii, al festivalurilor, dar şi punct de plecare spre minunatele sale împrejurimi - un oraş fermecător, liniştit, care îţi rămâne mult timp întipărit în memorie. Nu degeaba marele umanist german Alex. Humboldt spunea: “Zonele Salzburg, Napoli şi Constantinopole sunt cele mai frumoase din lume”.
Alex. BLANCK
În nr. viitor: Florenţa - un muzeu în aer liber