10 februarie 2015

Justiţia a decis în cazul “Ion Costache Petre”

Fostul primar al comunei Băneşti a primit o sentinţă de trei ani cu suspendare, interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 10 ani şi plata în solidar a peste 6 miliarde lei vechi către OMV Petrom

Săptămâna trecută, după aproape trei ani de procese, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au dat sentinţa definitivă în complicatul dosar al fostului primar al comunei Băneşti, Ion Costache Petre. Acuzat încă din anul 2012 de trafic de influenţă, conflict de interese şi complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, Costache a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare, interzicerea unor drepturi pe o durată de zece ani şi plata în solidar, cu alţi inculpaţi din dosar, a peste 6 miliarde lei vechi, despăgubiri civile către societatea OMV Petrom. 
Publicăm în continuare cele mai importante pasaje din sentinţă în ceea ce-l priveşte pe I.C. Petre.



Solutia pe scurt: 1. În aplicarea art.5 cod penal, constată că legea penală mai favorabilă inculpatului ION COSTACHE PETRE este codul penal anterior şi în consecinţă: În baza art.2531 cod penal anterior cu aplic.art.74 lit.a, alin.2 şi art.76 lit.e cod penal anterior condamnă pe acest inculpat pentru comiterea a două infracţiuni de conflict de interese la două pedepse de câte 2 luni închisoare. În baza art.26 rap.la art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a,e şi alin.4 cod penal anterior cu aplic.art.41 alin.2 şi art.74 alin.1 lit.a, alin.2 şi art.76 lit.a cod penal anterior condamnă pe inculpat pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la furt calificat şi cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.257 cod penal anterior cu aplic.art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.74 lit.a, alin.2 rap.la art.76 lit.d cod penal anterior condamnă pe inculpat pentru comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă la pedeapsa de 11 luni închisoare. În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b cod penal anterior contopeşte cele 4 pedepse de mai sus, stabilind pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art.2531 comb.cu art.65 alin.2 cod penal anterior rap.la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale iar în temeiul art.209 alin.4 comb. cu art.65 alin.2 cod penal anterior rap. la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev.de art. 64 lit.a teza a II a şi lit.b cod penal anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art.35 alin.2 cod penal anterior contopeşte pedepsele complementare de mai sus stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.2 cod penal anterior rap.la art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II a şi lit.b cod penal anterior. În baza art. 861 alin.1 cod penal anterior suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 alin.1 din acelaşi cod. Potrivit art. 863 Cod penal anterior obligă pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele fixate, conform programului de supraveghere; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare, al neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere instituite prin prezenta sentinţă precum şi în cazul neexecutării, cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal anterior aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.88 cod penal anterior şi art.404 alin.4 lit.a cod pr.pen., deduce din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 21 martie 2012-la 9 octombrie 2012. (...)
În baza art.257 alin.2 cod penal anterior rap.la art. 6 alin. 3 din Legea nr.78/2000 confiscă de la inculpatul Ion Costache Petre suma de 5.000 lei. În baza art.404 alin.4 lit.c şi art.249 alin.1,4 şi 5 cod pr.pen., menţine măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra bunurilor inculpaţilor:Ion Costache Petre, Vasile Eduard Gabriel, Călin Constantin Marian, Tudorache Gheorghe şi Del-Tin Marius Cătălin prin ordonanţele din 9 martie 2012, 2 aprilie 2012 şi 3 aprilie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti astfel cum au fost modificate de instanţă urmare contestaţiilor formulate precum şi măsura popririi asiguratorii instituită asupra drepturilor din pensia inculpatului Dumitrache Ion prin ordonanţa din 10 mai 2012 a aceleiaşi unităţi de parchet. În baza art.25 alin.3 cod pr.pen, desfiinţează în totalitate contractul nr.347 din 12 august 2010, ca act fals întocmit în scopul comiterii unei infracţiuni. 
Admite în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (actualmente Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului) cu sediul actual în Bucureşti Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, Bucureşti, cod 010096 pentru SC Petrotrans SA reprezentată de lichidator judiciar ROMINSOLV SPRL, SC OMV PETROM SA Bucureşti şi SC FORAJ BUCUREŞTI SA prin administrator judiciar VIA INSOLV SPRL, prin administrator special Meran Liviu Constantin prin împuternicit Stahie Eugen cu sediul social ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. Cpt. Av. Gheorghe Demetriade, nr.14, mansardă, camera 1, sector.1, şi în consecinţă: - obligă în solidar pe inculpaţii Tudorache Gheorghe, Călin Constantin-Marian, Negru Gabriel-Constantin şi Costache Dorel la plata sumei de 548.000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru SC Petrotrans SA reprezentată de lichidator judiciar ROMINSOLV SPRL; - obligă în solidar pe inculpaţii Tudorache Gheorghe, Călin Constantin-Marian, Costache Dorel, Vasile Eduard Gabriel, Ion Costache Petre şi Dumitrache Ion la plata sumei de 604.291,5 lei despăgubiri civile către partea civilă SC OMV PETROM SA Bucureşti ; - obligă în solidar pe inculpaţii Tudorache Gheorghe, Călin Constantin-Marian şi Del-Tin Marius Constantin la plata sumei de 31.602 lei despăgubiri civile către partea civilă SC FORAJ BUCUREŞTI SA prin administrator judiciar VIA INSOLV SPRL, prin administrator special Meran Liviu Constantin prin împuternicit Stahie Eugen. În baza art.274 alin.1 şi 2 cod pr.pen., obligă pe fiecare dintre cei 8 inculpaţi la plata sumei de câte 9.500 lei cheltuieli judiciare către stat(din care suma d ecâte 7200 lei la urmărirea penală) iar în baza art. 276 alin.1 din acelaşi cod obligă pe fiecare din cei 8 inculpaţi la plata sumei de câte 154 lei-cheltuieli judiciare către partea civilă SC FORAJ BUCUREŞTI SA prin administrator judiciar VIA INSOLV SPRL, prin administrator special Meran Liviu Constantin prin împuternicit Stahie Eugen. Dispune plata sumei de câte 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Costache Dorel şi Negru Gabriel-Constantin din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Prahova. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 5 februarie 2015. 
Document: Hotarâre  5/2015  05.02.2015

Editorial. INTRAREA ÎN MUNCILE DE PRIMĂVARĂ…

Ce frumos început de an! 2015 părea să fie programat drept un an calm, furtuna prezidențialelor a trecut, am scăpat de Băsescu, alegerile viitoare sunt tocmai în 2016… Iluzie, cine a crezut în această acalmie a omis cîteva detalii esențiale. 1. Au dispărut cei doi poli de putere care conturau limpede confruntările: Băsescu e la pensie, Ponta e doar o fantoșă care nu mai reprezintă nimic. 2. Noile construcții politice se fac după cu totul alte linii și criterii, necunoscute pînă acum și invizibile marelui public, neluminat de o presă întunecată. 3. Misterul Iohannis, omul încă necitit de comentatorii care nu-i pot anticipa reacțiile. 4. Asaltul justiției pe orizontală, dar mai ales pe verticală, ajungînd în sfîrșit la vîrfuri. 5. Degringolada instituțională și chiar economică datorată blocajului economiei paralele. 6. Contextul internațional, și el foarte greu predictibil, din care România poate ieși foarte bine sau foarte rău. 7. Criza francului elvețian, ușor manipulabilă politic… 


Și lista lucrurilor care arată altfel decît ni le închipuiam în noaptea de bucurie din noiembrie poate fi continuată. Avem șansa de a vedea cît de putred este sistemul pe care, în apatia și neimplicarea generale l-au construit în 25 de ani imunii. Culmea, democrația cere ca tot ei să fie cei care să lucreze la însănătoșirea lui. Adică tot Zgonea, Tăriceanu, Ponta, Nicolicea, Andronescu, Firea, Vosganian, Geoană, Vanghelie, Gorghiu, Ciorbea, Orban etc. Mă intrigă armada celor care exclamau în anii trecuți, cînd justiția abia începuse curățenia: să-i vedem pe Videanu și pe Udrea săltați… Acum le-a venit și celor doi rîndul și sictiriții din oficiu tot strîmbă din nas. N-ar fi mai cinstit să mulțumim celor care au început curățenia de primăvară? Și s-o ducem mai departe? Anul 2015 va arăta altfel decît ni l-am închipuit cei mai mulți dintre noi. Am crezut că 2014 este anul de răscruce după era Băsescu. Dacă te uiți la televiziuni, nici nu-ți dai seama că era s-a terminat, săracii n-au apucat să învețe altceva. Este de început reconstrucția. „Sistemul” este grav fisurat, dar se poate reface cu extraordinară viteză. Precum acea vietate invincibilă din filmul Specii. Anul acesta nu este un an de somnie civică. Dimpotrivă. Tocmai pentru că, acum, centrele de putere, au devenit invizibile. Sau poate, ca scrisoarea lui E.A.Poe, atît de evidente, încît nu le vede nimeni. Ideea este că statul ar trebui să iasă întărit în toate compartimentele sale. Personal, mă tem de așa-zisa „liniște”, adică de o concordanță între puterile și actorii puterii, sincronie care, în condițiile date, nu poate căpăta decît chipul unei complicități întru rău. Cele două modele de „liniște” la care are acces imaginarul popular, cea de pe vremea lui Ceaușescu și cea de pe vremea lui Iliescu-Năstase, sunt o probă impecabilă a nocivității unei asemenea pax societatis. „Scandalagiul” Băsescu a fost, tocmai din acest punct de vedere, care i se reproșează în mod obișnuit, un ferment care a împins societatea românească înainte împotriva voinței ei. Toată istoria modernității românești, de la 1821 încoace, arată tocmai acest marș forțat, venit dinspre elite spre masse, cu care s-a cucerit fiecare redută a ratatei noastre modernizări. Ratată, pentru că a fost scurt și nemilos retezată înainte de maturizare, după 1944, iar încercările de redemarare a procesului de după 1989 au fost și ele extrem de dificile din lipsă de oameni și de „ecou popular”, într-o vreme în care  în mai toată lumea singura doctrină de guvernare pare a fi populismul. Ponta nu se va da ușor dezlipit de Johannis, profitând de inexistența unei opoziții articulate, va putea să-și aroge tot felul de „succese” pe care conjunctura i le permite. Între timp, năpădesc „ideile ciuce”, cum ar fi impozitarea celor din diaspora, bonurile valorice cu care să ne plătim bona sau instalatorul via ANAF, „ajutorarea” celor cu credite în franci elvețieni. Ofensiva justiției anticipează muncile de primăvară. Și mai ales pe cele de toamnă. Vreau să spun că acum se pun doar niște plăpînde semințe și că mai este mult pînă la recoltă. Mai este de făcut: 1. ducerea mai departe a curățeniei penale; 2.recuperarea banilor din circuitul economic paralel; 3. repornirea mașinăriei statale și economice, actualmente blocate, cu oameni noi. Schimbarea polilor de putere are, deocamdată, mai mult necunoscute. PNL nu e atât de tare cum pare, nici PSD atât de slab. Băsescu revine în forță și vrea să popească pre mulți. Vom avea o primăvară agitată…
Christian CRĂCIUN

Telegenii se vor mândri cu un nou monument istoric

În nr. 8/ octombrie 2014 al revistei Prahova Eroică - de cultură istorică, educaţie patriotică şi de cinstire a eroilor neamului a apărut un articol semnat de prof. Gheorghe Bîlgă, de la Colegiul Spiru Haret Ploieşti, în care se consemna faptul că unul din cele mai frumoase monumente din judeţul nostru, construit în 1933 - 1934 de sculptorul Ion C. Dimitriu - Bârlad în comuna Telega, urmează a fi reconstruit. 
Pe această temă am stat de vorbă cu primarul comunei Telega, dl. Gheorghe Ilie, de la care am aflat că administraţia locală intenţionează ca anul acesta să modernizeze şi să amenajeze părculeţul din proximitatea Căminului Cultural situat în centrul comunei. În cadrul acestui proiect se are într-adevăr  în vedere şi construirea unui nou monument istoric în locul celui existent. „Acest monument se va construi sub altă formă, renunţându-se la cea veche. Trebuie să precizez că actualul monument nu face parte din categoria monumentelor istorice, nu este o operă înscrisă în patrimoniul cultural naţional al României, astfel că nu există nicio restricţie privind dărâmarea sa” – a ţinut să sublinieze Gheorghe Ilie. 


Poziţionarea vechiului monument extrem de aproape de peretele lateral al Căminului Cultural i-a luat mereu din grandoare şi i-a împiedicat pe cei intersaţi să citească numele celor 128 de eroi martiri jertfiţi în Primul Război Mondial.


 „Încă din 1996 se doreşte mutarea Monumentului Eroilor în altă zonă, datorită amplasării lui total nepotrivite. Au fost diferite sponsorizări în acest sens, dar executivele de la acea perioadă nu au dat curs solicitării Consiliului Local, din raţiuni financiare. De circa 9-10 ani se serbează Ziua Eroilor la nivel de localitate, cu fanfară şi elevi de la Liceul Militar, cu slujbe religioase, aşa cum se cade să cinstim eroii neamului. La această manifestare participă şi copiii de la şcolile generale 1 şi 2 din Telega Vale, care prezintă programe artistice adecvate manifestării. În vara anului 2013 am început să facem demersuri pentru a se omagia şi eroii din cel de-al II-lea Război Mondial. Am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean, pentru a ne ajuta printr-un program de finanţare, care să se concretizeze într-un parteneriat între Primăria Telega şi Consiliul Judeţean. Vă spun sincer, mă bucur că se poate realiza acest monument istoric. Şi când spun asta, mă refer la faptul că acum vor putea fi cuprinşi eroii din ambele războaie mondiale” -  a mai spus edilul comunei.
Pentru realizarea acestui proiect a fost consultat un profesor doctor în arhitectură care este legat de plaiurile telegene, pentru a se alege  varianta optimă de construire a monumentului,  dar şi o structură arhitecturală adecvată pentru noul parc. 


„Se va scoate gardul existent şi se va înălţa un planşeu din plăci de granit, ce va avea la bază două sau trei trepte; se vor planta arbori de tuia, se va monta o fântână arteziană, se vor amplasa bănci şi se va construi un zid de cărămidă în zona din spatele părculeţului. Pe monumentul cel nou va fi recuperată, restaurată şi aplicată placa de bronz de pe cel vechi, placă ce reprezintă o scenă basorelief valoroasă şi foarte frumoasă. Aceasta va fi amplasată între plăcile inscripţionate cu numele eroilor din cele două războaie mondiale, răspunzând astfel solicitărilor vehemente ale locuitorilor comunei, care au dorit şi menţionarea soldaţilor din 1944”.


Prin parteneriatul cu Consiliul Judeţean, Primăriei Telega i-a fost alocată suma de 100.000 de lei pentru acest proiect, la care se adaugă şi câteva  sponsorizări. Spre exemplu, o parte din plăcile de granit pentru planşeu au fost oferite gratuit, autorităţile plătind doar transportul acestora. Alte cheltuieli care vor mai apărea vor fi suportate de la bugetul local.  „Noi încercăm să nu ajungem la nişte costuri foarte mari, pentru că bugetul localităţii este mic faţă de bugetele altor localităţi” -  a mai spus primarul comunei Telega, Gheorghe Ilie.
Monumentul se doreşte a fi inaugurat chiar de Ziua Eroilor, sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălţării Domnului.
Andreea Ştefan

Părintele Protopop Grigore Melnic: „Creştinii îmi sunt foarte apropiaţi, lucru care mă cheamă şi mă întăreşte în lucrarea pastorală”

Are o dragoste profundă pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi este capabil să o demonstreze în fiecare zi. Este un bun ascultător, un om generos şi sensibil, cu o grijă deosebită pentru enoriaşi, pentru toţi cei care au nevoie de ajutor,  indiferent de vârstă sau de rangul social. Ajunge la inimile tuturor prin bunătatea care îl caracterizează, prin capacitatea de a comunica cu uşurinţă şi de a transmite căldură duhovnicească. Are toate calităţile umane necesare unui preot, acestea recomandându-l şi pentru funcţia de protopop. Este vorba despre părintele Grigore Melnic, care a preluat la începutul acestui an  conducerea Protoieriei Câmpina. 



- Anul acesta v-a adus numirea în funcţia de protopop. Cum aţi primit-o şi ce înseamnă această numire?
- Această numire am primit-o, bineînţeles, cu emoţie, pentru că înseamnă câteva sarcini frumoase de îndeplinit. Analizând situaţia, m-am gândit că este bine să încerc să-i fac faţă.
- Ce este un protopop şi ce implică această funcţie?
- Protopopul sau protoiereul este o funcţie administrativă prin care se coordonează activitatea parohiilor din subordine. Protoiereul este trimisul ierarhului în relaţia cu preoţii. Putem spune că, în cazul nostru, trimisul este Preafericitul Patriarh Daniel. În acelaşi timp, protopopul este reprezentantul preoţilor la Centrul Eparhial.
- Pentru un protopop responsabilităţile sunt multiple. Pe ce anume trebuie să vă concentraţi mai mult atenţia?
- În momentul de faţă, priorităţile Protoieriei Câmpina sunt buna desfăşurare în cadrul parohiilor, a rânduielilor de slujbe bisericeşti, dar şi a activităţilor cultural-social-filantropice în parohii. Trebuie să-i avem în vedere pe bătrânii care au nevoie de un cuvânt bun, de un sprijin material sau spiritual. Trebuie să-i avem în vedere pe copii, copiii care sunt, de fapt, viitorul bisericii. Şi trebuie să-i avem în vedere şi pe tineri, pentru aceştia fiind în curs de înfiinţare, în toate oraşele care cuprind parohii care aparţin de Protoierie, o ligă, Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi. Fiecare parohie are în plan desfăşurarea unor acţiuni culturale, caritabile, dar toate acestea trebuie coordonate şi trebuie urmărită eficienţa şi ritmicitatea lor.
- În ceea ce îi priveşte pe copii, organizaţi activităţi cultural-educative?
- Împreună cu profesorii de religie din şcoli, preoţii desfăşoară mai multe programe şi activităţi, cum ar fi „Hristos împărtăşit copiilor”. Personal, avem un proiect comun între parohia noastră, „Sf. Dimitrie” şi Şcoala Generală „Ion Câmpineanu”, care se desfăşoară pe o perioadă de 4 ani, până în 2016, numit „Copiii de azi, enoriaşii de mâine”.
- Ce implică acest proiect?
- Un protocol semnat de ambele părţi, în care noi venim în ajutorul copiilor prin diferite întâlniri, discuţii, prezentarea unor evenimente religioase şi sărbători, participarea preoţilor la evenimente şcolare, precum şi participarea copiilor la viaţa religioasă din parohie.
- Mi-aţi spus despre proiectele pe care le aveţi în plan sau în desfăşurare în ceea ce îi priveşte pe tineri şi pe copii. Cum vă îndreptaţi atenţia către vârsta a treia?
- Pentru bătrâni lucrăm la aşezământul social-cultural-filantropic „Sfânta Parascheva” şi cu toate că vremurile sunt destul de grele din punct de vedere financiar, în fiecare an am mai lucrat câte ceva. Acum am ajuns la turnarea unei părţi din fundaţie şi la elevaţia clădirii. În acelaşi timp avem în vedere bătrânii singuri, pe care îi ajutăm şi cărora le cumpărăm lunar cele necesare hranei.
- Deşi aţi fost numit în funcţia de protopop, sunteţi în continuare preot paroh?
- În continuare rămân preot paroh la Parohia „Sf. Dimitrie” şi la biserica pe care cu multă dragoste am ridicat-o. Creştinii îmi sunt foarte apropiaţi, lucru care mă cheamă şi mă întăreşte în lucrarea pastorală din parohie. În cursul săptămânii sunt prezent la biroul Protoieriei şi sper ca forţa tinerească, dar şi înţelegerea din partea colegilor preoţi şi a enoriaşilor să mă ajute să rezolv cu succes toate sarcinile pe care le am.
- Ce planuri de viitor aveţi, atât ca protopop cât şi ca preot?
- Din punct de vedere moral vreau să fiu cât mai aproape de preoţi şi să-i îndrum să fie la rândul lor cât mai aproape de credincioşi, iar spiritual, îmi doresc să slujesc mai cu râvnă pentru a-l face pe Dumnezeu cunoscut oamenilor. Din punct de vedere material avem în plan începerea discuţiilor şi a documentaţiei pentru ridicarea unui nou sediu pentru Protoierie.
- V-aş ruga să încheiem dialogul nostru cu un mesaj pentru cititorii noştri.
- Ne apropiem de Postul cel Mare, numit şi Postul Paştelui, pentru că acesta are în vedere pregătirea noastră pentru praznicul Învierii Domnului. Postul reprezintă o perioadă de abţinere de la anumite alimente, dar reprezintă, mai ales, o perioadă de cercetare sufletească. Fiecare dintre noi ar trebui să ne deschidem sufletul şi să pătrundem în mod corect în adâncul lui pentru a vedea lucrurile rele pe care le-am făcut şi lucrurile bune pe care le puteam face, pentru a putea să îndeplinim totul cu bine, aşa cum ne spune inima.
Vă doresc tuturor sănătate şi Sărbătoarea Paştelui să vină în casele dumneavoastră cu voie bună, cu acea bucurie care umple sufletul cu pace, cu linişte, înţelegere şi împlinirea tuturor dorinţelor celor de folos.

Andreea Ştefan 

Primarul Horia Tiseanu reacţionează la scrisoarea deschisă a Gabrielei Barbu

Săptămâna trecută, publicam spre ştiinţa opiniei publice “scrisoarea deschisă” adresată consilierilor locali şi presei de către Gabriela Barbu, şeful unui compartiment al administraţiei locale. Spuneam atunci că, surprinzător, angajata Primăriei a ales să facă publice multe aspecte din culisele activităţii sale şi să prezinte motivele în urma cărora a ajuns într-o relaţie tensionată cu primarul Horia Tiseanu.
Vă reamintim câteva pasaje din cele scrise de Gabriela Barbu: 
“Desi nu am certitudinea ca actiunea mea va avea vreun efect favorabil asupra situatiei mele la locul de munca, consider ca este dreptul si chiar obligatia mea sa clarific aspecte care stau la baza initiativelor  recente dlui Primar, a discursurilor acuzatoare la adresa mea si a compartimentului din care fac parte. (...)
La primele proiecte la care am lucrat, nu am beneficiat de nici un fel de spor salarial si nici de ore suplimentare pentru timpul lucrat in afara orelor de program ci doar de aprecieri si sustinere morala,asa cum rezulta si din  Rapoartele intocmite de dl. Primar anual si calificativele obtinute, dar acest lucru nu ne-a impiedicat sa lucram in si in afara orelor de program pentru succesul acestora. Dupa cum stiti sau poate ca nu, aceasta situatie s-a schimbat radical atunci  cand am primit solicitari de informatii de la DLAF – Departamentul de lupta antifrauda pe baza unei sesizari de incalcare a legalitatii in cadrul proiectului Modernizare Calea Daciei.
La toate audierile care au avut loc,  toti cei implicati in proiect am fost obligati de dl Primar sa mergem  insotiti de dna avocat Teodorescu,  careia i-am si comunicat acest lucru, -pe motiv ca trebuie sa avem o abordare unitara, sa nu ne apucam sa declaram fiecare, de capul sau,  si dumnealui trebuie sa cunoasca tot ce am declarat acolo pentru a formula o pozitie unitara. Atunci cand i-am comunicat ca eu nu pot sa spun decat ce stiu despre cum au decurs lucrurile in cadrul proiectului si oricum dna Teodorescu nu ne poate ajuta in vreun fel mi-a replicat ca “ nimeni din Primarie nu pleaca la DLAF fara a fi insotit”. Inainte de fiecare audiere mi-a atras atentia ca trebuie sa avem grija ce declaram,  ca fara sprijinul unor factori politici nu castigam proiectul si ca asa este in politica “trebuie sa mai faci si ce nu-ti convine” . (...)
Cu mare generozitate dl primar mi-a oferit ajutorul si sprijinul financiar in angajarea unui avocat care sa ne reprezinte pe amandoi in eventualitatea ca dosarul va ajunge la DNA. Am refuzat acest ajutor si i-am spus ca nu am experienta si nu cunosc regulile foarte bine, dar mie mi se pare ca nu avem aceeiasi motivatie pentru faptele noastre: eu am executat ordine, impotriva vointei mele,  chiar daca l-am avertizat de nenumarate ori ca modul in care s-a schimbat solutia de construire  la pasajul Calea Dacia nu este corecta, ca exista riscul ca finantarea sa fie retrasa pentru intreg proiectul , iar dansul a dat dispozitie sa se intocmesca documentele asa cum s-au intocmit. Chiar in aceste conditii a insistat sa mergem impreuna la avocat poate imi voi schimba parerea. La sfarsitul intalnirii mi-a cerut sa semnez o imputernicire pentru reprezentare la Dlaf, iar cand am refuzat m-a amenintat din nou ; “eu nu plec singur si sa nu te gandesti ca voi veti scapa “ si m-a acuzat ca l-am insotit doar ca sa vad ce strategie are.
Din pacate dl primar nu a fost atat de grijuliu fata de bugetul municipiului Campina atunci cand l-am avertizat in numeroase ocazii  ca  risca pierderea a 5,5 mil. Euro,  asa cum este acum cand s-a pierdut finantarea pentru liceul Energetic,  dintr-un motiv care imi este imputat pe nedrept. (...)
Nici eu si nici colegele mele nu am incalcat procedurile cu privire la confidentialitate si nu am dat informatii,  desi in repetate randuri am primit aceste acuzatii din partea primarului.
Pot sa spun ca de mai bine de un  an am suportat eu si colegii mei tot felul de accese de furie, tot felul de amenintari cu privire la pierderea locului de munca, tot felul de acuzatii complet nedrepte si nejustificate despre scurgeri de informatii din institutie.
Tot ce pot spune astazi,  in situatia in care sunt,  este ca regret ca am respectat ordinele si nu am transmis informatii,  care de altfel sunt publice, intr-un moment in care mi-ar fi putut fi de folos, ca mi-am indeplinit sarcinile fara ca in 20 de ani de munca sa fie nevoie sa mi se spuna  macar o singura data prin note interne ce am de facut  si imi asum toate greselile pe care le-am facut fara sa incerc sa acuz pe altii pentru ele, dar ma voi apara intotdeauna impotriva unor acuzatii nedrepte”.
În replică, primarul Horia Tiseanu trimitea presei, câteva zile mai târziu, comunicatul publicat mai jos în facsimil.


Drept la replică

În ziarul nr. 1553 din 3 februarie 2015, la pagina 5 a apărut articolul „O familie se zbate să ia viaţa de la capăt”. Faţă de acest articol, ca şi drept la replică, facem următoarele precizări:
- Dorel a fost „coleg de navetă”, nu coleg de serviciu;
- Andreescu Dorel Traian i-a povestit colegului de navetă că este instalator la RADET şi câştigă peste 2000 de lei pe lună. Din luna septembrie 2014 şi-a tot luat concedii medicale fără să fie bolnav, aşa cum spunea el „să se odihnească”, iar când a mai fost întrebat, a afirmat că vrea să se pensioneze pe caz de boală, pentru că l-a obosit munca şi în felul acesta scapă şi de navetă;
- În vremea când pleca la Bucureşti, în fiecare dimineaţă, în gara Periş, unde trenul avea timpul de staţionare mai mare, cobora cu o pungă plină cu oase şi hrănea câinii de pe peron. Credeţi că în fiecare zi colecta oasele de la vecini ca să le dea a doua zi câinilor?
- Când familia Andreescu a părăsit apartamentul unde stătea aşa-zis cu chirie, deşi nu o plătea, a umplut două plase cu alimente (în special carne, dar şi ouă şi unt);


- Familia Andreescu are o verişoară şi o mătuşă în SUA, care le-a trimis şi le trimite sistematic bani (dolari) pentru plata întreţinerii, pentru tratamente şi lucrări dentare. În luna decembrie 2014 au primit 300 de dolari pentru a plăti chiaria şi utilităţile, dar au preferat să-şi facă sărbătorile cât mai bine şi frumos.
- Andreescu Dorel Traian îi povestea colegului de navetă că i-a cumpărat calculator şi laptop copilului, că şi-au luat un televizor plasmă şi i-a arătat cadoul pe care i l-a luat soţiei de ziua acesteia, un inel de aur;
- Această familie Andreescu a preferat să trăiască în belşug, fără să plătească chiria şi utilităţile care s-au ridicat la peste 2300 lei – facturi şi încă 400 lei – chirie;
- În Bucureşti au fost daţi afară pentru că nu şi-au plătit utilităţile, nu numai în cartierul Militari, dar şi în Drumul Taberei şi alte locuri;
- În RADET s-au făcut restructurări şi, bineînţeles, că Andreescu a fost restructurat pentru că întârzia sau pleca mai repede de la serviciu, pentru că nu-şi făcea datoria conştiincios, pentru că îşi lua concedii medicale când nu avea chef de muncă, pentru că nu se putea pune bază pe el. Colegul de navetă povesteşte cum că alţi colegi de serviciu ai lui Andreescu, care se urcau de la alte staţii, nici nu vorbeau cu el. Oare de ce?
- Elisabeta (mamă, soacră şi bunică) a venit în chirie singură, dar planul era bine stabilit, ca ceilalţi să fugă din Bucureşti şi să-i lase pe proprietari cu datorii;
- Poate vă întrebaţi de ce sunt cu chirie în Câmpina şi nu sunt în Bucureşti, Chitila, Buftea, Periş, că doar au buletin de Bucureşti;
- Până la vârsta aceasta, Dorel Traian Andreescu nu a făcut nimic în viaţă. A vândut apartamentul din Bucureşti, mama lui a vândut casa de la Brebu, a mâncat, a băut şi a trăit bine cu  banii pe care i-a avut şi pe care îi are. El este la a treia căsătorie, dintre care de două ori cu actuala soţie.
Dacă Ziarul „Oglinda De Azi” doreşte să ajute pe cineva, acel cineva se numeşte „cetăţeanul din Câmpina” şi trebuie să cunoască cine este această familie Andreescu şi să nu se păcălească să-i ia în gazdă pentru că îl va lăsa cu datorii (sunt nişte „ţepari”).

Cu stimă şi respect, Doamna S.
(administratorul apartamentului în care fam. Andreescu a locuit fără a-şi plăti obligaţiile)

De vorbă cu psihologul. ADOLESCENŢII - INAMICI SAU VICTIME?

 Vorbim deseori despre adolescenţi şi adolescenţă. Îi vedem, deranjează uneori prin comportament, limbaj, vestimentaţie. Îi criticăm, ne amintim că “pe vremea noastră…”. Dar cine sunt ei de fapt, inamici sau victime?
Am avut vreodată răbdarea să îi ascultăm, să îi întrebăm sau să le deschidem sufletul cu o cheie potrivită?
Familia, responsabilă pentru socializarea primară sau mai pe înţelesul tuturor, pentru cei “şapte ani de acasă” ar trebui să asigure starea aceea de bine, confortul psihic şi material de care copiii noştri au atâta nevoie. Sunt însă multe cazurile în care familia este un adevărat mediu toxic într-o societate marcată de frământări şi instabilitate.
În societatea actuală, părinţii se canalizează  în principal pe găsirea mijloacelor de supravieţuire. Este absolut normal. Anormalitatea apare însă  atunci când li se reproşează permanent copiilor sacrificiile făcute, când sunt trataţi ca simpli “beneficiari” ce nu îşi aduc contribuţia în familie pe măsura aşteptărilor. Frustrările părinţilor se repercutează deseori asupra adolescenţilor aceştia reprezentând veriga slabă, lipsită de apărare, ”sacul de box” ce poate fi folosit la nevoie.


Sensibilitatea si vulnerabilitatea adolescenţilor sunt binecunoscute sau aşa ar trebui să fie, iar modelul comportamental şi afectiv cu care copiii noştri vor pleca în viaţă se va perpetua şi în viitoarele lor familii.
Ascultând frământările şi dilemele prin care trec, dându-le sfaturi şi nu impunând permanent reguli stricte nu înseamnă că renunţăm la rolul de părinţi responsabili, ci transformă relaţia în sens pozitiv, o relaţie bazată pe încredere şi comunicare eficientă.
Să nu uităm să îi valorizăm, să îi încurajăm chiar dacă apar şi eşecuri, să nu catastrofizăm crizele minore şi să ne gândim că reprezintă   “cartea noastră de vizită” în postura de părinţi.
Şcoala, alt element esenţial în formarea copiilor şi adolescenţilor din punct de vedere educaţional şi de formare profesională prezintă de multe ori aceeaşi rigiditate şi lipsa de comunicare constructivă. Elevi stresaţi de programele şcolare, având carenţe majore în achiziţiile anterioare, profesori nemultumiţi în plan profesional şi material, iată tabloul succinct al învăţământului actual. Nici în acest mediu valorizarea adolescenţilor nu este la un nivel satisfăcător.
Am putea vorbi şi despre consilierul şcolar dar şi aici intrăm într-o zonă delicată, nimeni nu consideră vitală prezenţa acestuia în procesul educaţional iar numărul lor este extrem de redus.
Din analiza anterioară deducem că singura modalitate prin care adolescenţii îşi pot dobândi încrederea în sine şi se pot evidenţia (în mod defectuos însă) ar fi aderarea la un grup (gaşcă) de prieteni care îi acceptă aşa cum sunt, îi apreciază, acolo nu există reguli şi totul este permis. În acest mediu se pot produce adevărate tragedii - consum de substanţe (alcool, ţigări, droguri), implicarea în activităţi infracţionale, adoptarea modelelor comportamentale deviante (violenţă verbala, fizică).
Să ne supraveghem adolescenţii fără a-i sufoca, să îi încurajăm să fie sinceri şi deschişi în comunicare, să evităm impunerea graniţelor rigide în interiorul familiei, iată reţeta valorizării adolescentului de lângă noi.
Aştept întrebările dumneavoastră  pe adresa redacţiei (B-dul. Carol I, nr. 27) sau prin e-mail (stoicescu.anca@yahoo.com), în speranţa că împreună le putem construi un viitor senin.

Psiholog Anca Stoicescu

Avizier cultural - LUNA FEBRUARIE

Activităţi programate la

  • Casa de Cultură „Geo Bogza”

12 februarie, ora 16.00
Cercul literar «Geo Bogza»
Dezbatere: Perspective editoriale 2015 la Câmpina
Recital de poezie satirică: Ştefan Al. Saşa
21 februarie, ora 11.00
Întâlnire cu cartea: «Ferestre spre curtea interioară», poezie de Florin Dochia şi «Năvala norilor», roman de Iulian Moreanu. 
21 februarie, ora 11.00 - În luna iubirii, CLUB FEMINA celebrează culoarea! Alege un obiect vestimentar din garderobă și vino să-i dai personalitate sub îndrumarea artistelor AMALIA SURUCEANU și CRISTINA POPESCU. Îți vei putea înfrumuseța sau retușa un tricou, o bluză, o rochie, o pereche de pantaloni sau orice alt articol de îmbrăcăminte, pictându-l cu motivele tale preferate. Vei avea la dispoziție pensule și culori, iar copilul tău va putea să te însoțească în această aventură artistică. Pentru cei mici nu vor lipsi creioanele, hârtia și un sfat bun pentru realizarea unei schițe sau a unui desen.
25 februarie, ora 16.00
Vernisajul expoziţiei de artă plastică «Anotimp» - Mihai Boroiu.
28 februarie, ora 11.00
Vernisajul expoziţiei colective  de artă plastică «Souvenir de printemps».

  • Casa Tineretului

20, 21, 22 februarie  - Târgul Mierii


  • Muzeul Memorial “B. P. HASDEU”

28 februarie, ora 11.00 -  “B. P. Hasdeu in memoriam” la Castelul “JULIA HASDEU”. Prelegeri: Prof. dr. I. Oprişan. „Pavel Balmuş-dincolo”. Cuvânt evocativ al unui hasdeolog care ne-a părăsit. „Fragmente dintr-o posibilă lucrare monografică B. P. Hasdeu”; Prof. dr. Crina Bocşan - „Aspecte socio-culturale în corespondența dintre B. P. Hasdeu şi fiica lui, Julia”; Prof. Maria Boescu - „Lilica, elevă la Paris”; Prof. Alin Ciupală - „Legăturile familiei Hasdeu cu Câmpina”; Prof. dr. Oana Merca - „Despre două  forme de a fi antisemit”; Dr. Jenica Tabacu - „Archiva istorică a României, 161 de ani de la apariție”.
Lansare de carte
- „Barbu Lăzăreanu. Umorul lui Hasdeu”, ediție critică şi prefață de I. Oprişan. 
- „Calvaria”, de Emanoil Toma. Prezintă prof. dr. Christian Crăciun şi Lucian Gruia, membru al Uniunii Scriitorilor.
Recital de pian şi vioară
Cristina Popescu – Stăneşti (pian); 
Dan Schor (vioară)
În program: Claude Debussy – Sonata pentru vioară şi pian; George Enescu – Impromptu concertant pentru vioară şi pian; Două piese evreieşti.

Baza de Tratament din Spitalul SanConfind, pregătită pentru cele mai bune servicii de fizioterapie

Fizioterapia, balneologia, balneofizioterapia, medicina fizică sunt denumiri (mai vechi sau mai noi) definitorii pentru o disciplină medicală ce aplică în scop terapeutic mai mulți factori fizici. Este vorba despre medicina de recuperare, care studiază mecanismele de acțiune ale unor factori fizici (curentul electric, căldura, apa, lumina, radiațiile și câmpurile magnetice) în tratarea diferitelor afecțiuni ale organismului. Această ramură a medicinei utilizează factorii fizici amintiți cu scop de tratare, recuperare, dar și de profilaxie. Așadar, medicina de recuperare (foarte bine reprezentată în Spitalul SanConfind prin „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală”, ce urmează a fi inaugurată curând) se ocupă de promovarea stării de sănătate, de tratarea sindromului dureros şi de recuperarea incapacităţii de muncă, a infirmităţii şi a handicapului. În opinia unor autori de tratate medicale, medicina recuperatorie este structurată în trei părți: recuperarea medicală (partea de diagnoză și de stabilire a terapiilor de urmat), medicina fizică (aplicații terapeutice ale agenților fizici), balneologie (climatoterapie, terapiile cu ape minerale, gaze și nămoluri naturale). După unii specialiști, medicina fizică sau fizioterapia cuprinde următoarele domenii: electroterapia, termoterapia, hidroterapia, masajul terapeutic, kinetoterapia, fototerapia. Potrivit altui curent de opinie, în fizioterapie nu ar fi incluse atâtea metode și proceduri de recuperare, unele dintre acestea reprezentând domenii distincte ale medicinei de recuperare. Astfel, sunt voci autorizate care consideră că medicina recuperatorie este structural alcătuită din: fizioterapie, kinetoterapie (terapie prin mișcare), masaj terapeutic, acupunctură și metode ale medicinei tradiționale chineze, la care se adaugă balneologia. După unii specialiști, medicina fizică este definită cel mai bine prin balneo-fiziokinetoterapie, o disciplină terapeutică complexă ce cuprinde tradițional mai multe ramuri: electroterapia, hidroterapia, kinetoterapia, climatoterapia, termoterapia, fototerapia, laserterapia, masajul terapeutic, balneoterapia. Indiferent câte școli de gândire ar exista în legătură cu structura medicinei de recuperare, un lucru este important. Important pentru toți românii -  în general și pentru toți locuitorii zonei Câmpina - în special. Iar acest lucru este faptul, aproape împlinit, că „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” din cadrul Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, printre cele mai dotate unități de balneologie și recuperare medicală din țară, ce urmează a se deschide în cel mai scurt timp posibil, este pregătită să-i primească și să le alunge suferințele tuturor pacienților care îi vor trece pragul, folosind cele mai cunoscute, dar și cele mai moderne metode de recuperare medicală. Unele dintre aceste metode sunt de-a dreptul revoluționare, realizate cu ajutorul unor materiale, aparate, dispozitive și echipamente medicale ultraperformante, de ultimă generație, fabricate de cele mai mari companii medicale din lume (din SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Israel, Italia, Finlanda).



Poiana Câmpina are o climă blândă și sănătoasă
Comuna Poiana Câmpina este situată într-o zonă cu climă blândă și sănătoasă. Blândă pentru că, alături de Câmpina și Breaza, așezarea a cărei naștere a fost atestată acum 500 de ani formează zona cu cele mai multe zile senine din an. Sănătoasă datorită aerului acestor locuri puternic ionizat (încărcat cu ioni negativi), precum și a bogatelor zăcăminte de sare din măruntaiele pământului de la marginea Poienii, care au dus la formarea  unor izvoare cu ape minerale cloruro-sodice extrem de concentrate, analizate, captate și exploatate pentru prima oară în jurul anului 1900. Nu degeaba localitatea a fost menționată  pentru prima dată, într-un hrisov din 1510 semnat  de Vlad Voievod, sub denumirea de Poiana Sării. În primii ani ai secolului XX s-au pus bazele unor băi minerale pline de leac și de aprecieri pozitive, ce au ridicat comuna la rang de stațiune balneară bine cunoscută în întreaga țară. Strălucirea Băilor Poiana Câmpina nu a durat prea mult, din păcate, pentru că a început să pălească după 1948, an în care ele au fost naționalizate și au intrat forțat în proprietatea statului comunist de la acea vreme și în administrarea Uzinei Mecanice Poiana. După ce, o perioadă, li s-au adus câteva îmbunătățiri, ele au devenit cu timpul nerentabile și au fost abandonate de către conducerea uzinei pe la sfârșitul anilor 1970, după care s-au degradat complet transformându-se în ruine. Conducerea Centrului Medical SanConfind vrea să reînnoade firul istoriei, întrerupt în urmă cu câteva decenii, prin înființarea Bazei de Tratament din cadrul Spitalului SanConfind.

Recuperarea medicală, a treia secvență a medicinei
Recuperarea medicală este cea de a treia secvență a medicinei, după medicina preventivă și medicina curativă. Organizația Mondială a Sănătății, încă din 1970,  a stabilit că o stare patologică, o maladie, produce o deficiență care poate genera o dizabilitate (imposibilitatea de presta activități profesionale, sportive etc). Recuperarea medicală se ocupă, deci, cu diminuarea dizabilității și reducerea deficitului funcțional, folosind pentru aceasta factori fizici în terapii specifice - electroterapia, kinetoterapia, termoterapia, hidroterapia etc. Recuperarea se adresează în primul rând afecțiunilor aparatului locomotor, dar și altor patologii: suferințe neurologice (de tip periferic sau central), reumatologice, cardio-vasculare. Aparatul locomotor poate fi dizabilitat din numeroase cauze: boli neurologice, boli reumatismale, traumatisme. Statistici ale OMS din ani trecuți indicau faptul că locul I, ca boli dizabilitante, îl ocupă artritele și artrozele, apoi urmează bolile neurologice, pentru ca următoarele două locuri să revină bolilor cardiovasculare și traumatismelor. Un program corect de recuperare medicală trebuie să pornească de la câștigarea încrederii pacientului în acest gest terapeutic și cointeresarea lui continuă, materializată printr-o participare activă pe toată durata tratamentului. Personalul medical specializat trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor pacientului, oferind servicii de calitate și creând o atmosferă propice acestui tip de tratament.



De 150 de ani, fizioterapia aduce și readuce zâmbete pe chipurile oamenilor
Fizioterapia a început să fie folosită sistematic în medicină acum 150 de ani. Utilizarea terapeutică a agenților naturali – apa (cure termale, balneoterapie), nămolul (peloidoterapie), parafina, climatul (soarele, altitudinea) – are rădăcini adânci în istorie, fiind întâlnită încă din antichitate. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, au început să fie folosite căldura și electricitatea (curenți continui sau alternativi de joasă sau înaltă frecvență, diatermie, ionizare, ultrasunete). Fizioterapia este indicată în toate afecțiunile degenerative ale aparatului locomotor (de exemplu, în artroze) și în bolile articulare inflamatorii (guta, poliartrita reumatoidă etc.), în general, între doua crize. Ea permite atenuarea durerilor, prevenirea sau diminuarea unei redori articulare, restaurarea forței musculare în jurul unei articulații. Dacă la începuturile sale a fost folosită doar în tratamentele celor bogați, ulterior, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, refăcând terenul pierdut, astfel că astăzi nici cel mai modest om care a suferit o intervenție chirurgicală nu concepe să nu beneficieze de o serie de ședințe de fizioterapie, dacă acestea sunt recomandabile. Sintetic vorbind, s-ar putea spune că Fizioterapia cuprinde mai multe domenii, fiecare dintre ele având proceduri specifice: Electroterapia; Termoterapia; Hidroterapia; Masajul Medical. La rândul ei, Electroterapia se face cu ajutorul mai multor tratamente terapeutice: 1) Curenții electrici aplicati pe tegument cu ajutorul unor electrozi. Aceștia sunt de medie și joasă frecvență (Galvanizare; Curenți Diadinamici; Curenti Interferențiali; Curent Trabert; Curent TENS; Curenți cu impulsuri – dreptunghiulari, triunghiulari; Curenți cu pantă exponențială, folosiți la electrostimulare); 2) Terapia cu unde scurte (înaltă frecvență); 3) Terapia cu ultrasunete (înaltă frecvență); 4) Radiațiile infraroșii sau ultraviolete; 5) Laserterapia; 6) Magnetoterapia. Prin fizioterapie se obțin câteva avantaje esențiale: recuperarea, îmbunătățirea și menținerea mobilității pierdute în urma unor afecțiuni de diferite etiologii și reintegrarea în activitatea zilnică normală; reducerea până la dispariție a durerilor patologice musculare și articulare; îmbunătățirea forței și tonicității musculare. Fizioterapia este indicată: • în recuperarea ortopedică (pentru musculatura slabită a spatelui, în scolioze și cifoze incipiente - atunci când este necesar antrenamentul muscular, în entorse, luxații, contuzii, sindrom algoneurodistrofic post-fracturi, întinderi musculare, redori articulare, atrofii musculare de inactivitate; • în manifestari abarticulare (stiloidite, epicondilite, periartrite scapulohumerale); • în recuperarea reumatologică (artroze - coxartroze, gonartroze, spondiloze, artrite, spondilite anchilopoetice); • neurologică (nevralgii cervicobrahiale, neuromialgii, nevrite, sindroame algoneurodistrofice, lombosciatică, discopatii la diferite niveluri ale coloanei vertebrale); • în recuperarea oncologică; • în recuperarea dermatologică (nevralgii postherpetice, dureri reminescente dupa Herpes Zoster); • în afecțiunile aparatului respirator (laringite, bronșite, sechele pleurezii netuberculoase); • în afecțiunile aparatului urogenital (prostatite, pielocistite, hipertrofii de prostată cu tenesme vezicale); • în afecțiunile ginecologice (metroanexite și parametrite cronice nespecifice cu hipomenoree și amenoree); • în afecțiunile otorinolaringologice (sinuzitele frontale, frontoetmoidale și maxilare acute și cronice, rinite cronice, faringite, laringite).

Principiile fizioterapiei
Fizioterapia are la bază trei principii: principiul “non nocere” (Un pacient trebuie să fie în condiție biologică mai bună la sfârșitul unui tratament fizioterapeutic decât la început), principiul holistic (Orice factor fizic, natural sau artificial, se adresează întregului organism, care răspunde, de asemenea, ca un întreg) și principiul individualizării (Orice factor fizic terapeutic acționează nespecific, de la individ la individ. Organismul este obligat să dea „răspunsuri”, să se adapteze. Aceste schimbări sunt evaluate ca rezultate terapeutice).

Fizioterapia, inamicul durerii
Procedurile de fizioterapie se adresează în special durerii. Ca să înțelegem cum acționează ele, trebuie mai întâi să știm ce înseamnă durerea din punct de vedere fiziologic. Durerea este definită ca fiind o senzație neplacută resimțită la un segment al corpului omenesc și percepută psihic ca o suferință indusă de o leziune reală, potențială sau imaginară. Specialiștii atribuie durerii mai multe caracteristici: este o percepție (o senzație); este subiectivă; este impură; necesită conștiență și atenție; apare numai în structuri inervate de rădăcina posterioară; este proporțională cu intensitatea stimulării. Există în interiorul corpului uman o rețea complexă de transmițători care determină apariția senzației de durere în urma aplicării (existenței) unor stimuli. Cel mai bun exemplu pentru a înțelege acest mecanism este un reflex denumit reflex nociceptiv (dureros): în momentul în care atingem cu talpa sau cu palma un obiect ascuțit, fierbinte sau rece, prin intermediul receptorilor și al transmițătorilor, această informație ajunge de la nivelul pielii la creier, care răspunde pe alt traiect nervos prin efectuarea mișcării de înlăturare rapidă a mâinii sau a piciorului din apropierea stimulului dureros. Celulele vii îndeplinesc în organism roluri din cele mai variate. Dintre acestea, neuronii, fibra nervoasă, fibra musculară și receptorii reacționează la stimulare printr-un potențial de acțiune. Orice informație se transmite în organismul nostru sub formă de curent electric produs de mișcările ionilor (sarcinile negative și pozitive). Dacă asupra celulei se acționează din exterior prin mijloace mecanice, chimice, electrice, termice, atunci celula va fi stimulată, caracteristicile membranei se modifică și, odată cu acestea, și caracteristicile celulei. Prin fizioterapie (în special prin electroterapie) se acționează asupra fibrelor musculare și asupra fibrelor nervoase. Prin stimularea celulelor cu ajutorul curentului electric, se acționează atât local, cât și la nivel nervos superior, fiind modificată și senzația de percepție a durerii.



Fizioterapia prin electroterapie 
Fizioterapia prin intermediul procedurilor de electroterapie are importante efecte antialgice (calmarea durerii), antiinflamatorii (eliminarea inflamațiilor articulare și musculare), decontracturante (eliminarea contracturilor), miorelaxante (relaxare musculară), antiedematoase (eliminarea umflăturilor rezultate din infiltrarea cu lichid seros a țesutului subcutanat). Electroterapia este îndeobște cunoscută ca fiind principala componentă a fizioterapiei, care utilizează diferite forme de curent electric (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă) şi diverse forme de energie derivate din curentul de înaltă frecvenţă (unde scurte, microunde, ultrasunete, radiaţii infraroşii, ultraviolete şi laser) sau de joasă frecvenţă (câmpuri magnetice). Acestea sunt destinate ariei curative şi programelor de recuperare funcţională în diverse patologii, cu o aplicaţie particulară pentru patologia locomotorie. Această formă de terapie cu ajutorul curentului electric, utilizată cel mai mult în tratamentul artrozelor, nu poate corecta verigile etiologice dar, utilizând circuite de tip „feed-back”, poate ameliora şi controla elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară, hipersimpaticotonie, durere), elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară, redoare articulară etc.).

File de cronică - Amurgul demiurgilor (1)

Nicolae Grigorescu

Pictorul Nicolae Grigorescu, care şi-a trăit ultimii ani la Câmpina, a fost un om retras, pe care îl frecventau puţini prieteni. Mărturii despre viaţa şi activitatea sa au fost puţine. Au scris contemporanii săi, care îl vizitau şi în oraşul nostru, Alexandru Vlahuţă, Virgil Cioflec şi dr. Constantin Istrati.
O prezentare riguroasă, cu comentarii critice profesioniste, ne-a lăsat academicianul George Oprescu, critic de artă şi colecţionar, care în 1961 a publicat la Editura Meridiane o amplă monografie în două volume şi un album cu reproduceri după cele mai importante lucrări ale marelui pictor. Culegând informaţii din aceste lucrări, din presa timpului şi de la localnicii vârstnici, am încercat să fac o prezentare a ilustrului nostru concetăţean, punând accent mai ales pe anii petrecuţi la Câmpina. 
Grigorescu s-a născut în 1838 în comuna Pitaru din judeţul vecin, Dâmboviţa şi a avut o ascensiune fulgerătoare. La 10 ani îşi ajuta familia, vânzând icoane pictate de el. Foarte tânăr, trimis fiind de Gheorghe Tatarăscu, pictează în vecinătatea Câmpinei frescenele Mănăstirii Zamfira, pentru ca în 1861 să se remarce pictând interiorul Mănăstirii Agapia. Impresionat de talentul lui, Mihail Kogălniceanu, prim ministru în acea perioadă, îl recompensează cu o bursă de studii la Paris. Aici cunoaşte şi are legături amicale cu mari artişti ai timpului: Corot, Courbet şi Milet. La o expoziţie organizată la Fountainbleau, Napoleon al III-lea, care locuia în palatul imperial restaurat de unchiul său, Napoleon I, îi cumpără două pânze, făcându-l astfel celebru. A călătorit prin Galiţia, Franţa, Italia, Grecia. În 1877, solicitat de Ion Brătianu, a plecat pe frontul din Bulgaria împreună cu Sava Henţia şi Mirea, zugrăvind dramatic scene din războiul pentru independenţă. 
Artist de succes, preţuit de public şi de colecţionarii timpului, Grigorescu şi-a vândut bine tablourile expuse de-a lungul timpului în multe expoziţii. Având o situaţie materială bună, când a înaintat în vârstă şi a început să aibă probleme cu vederea, şi-a căutat un loc printre dealurile subcarpatice, care i-au oferit peisaje pitoreşti pentru numeroase lucrări, ca să-şi construiască o locuinţă şi un atelier. Iniţial, se stabilise la Posada, unde a pictat celebrul tablou “Hanul de la Orăţii”, dar fugind de umezeala muntelui a venit aici, la Câmpina, oraşul cu cele mai multe zile însorite din an. Fraţii Irimia, din Cornu, meşteri zidari renumiţi (ca mai toţi cornenii), îi ridică casa în care va trăi până la sfârşitul vieţii, în anul 1907. O casă, nu o vilă, cu arhitectura ţărănească pe care o cunoscuse pe Valea Prahovei. Cunoscător al sufletului omului simplu, înţelegându-i ca nimeni altul aspiraţiile pentru frumos şi duioşie, a găsit în Câmpina şi în împrejurimi subiecte pentru pânzele sale: care cu boi pe Valea Doftanei, dumbrăvile cu mesteceni de pe Muscel şi Voila, ciobani tineri, ţărănci în frumosul port popular din zona noastră. A rămas toată viaţa adeptul picturii “plein air” şi numai când vederea a început să-i slăbească a lucrat mult în atelierul din casa ridicată pe “drumul Braşovului” din cartierul Câmpiniţa. 

Casa pictorului, când Grigorescu locuia aici.
În faţă, sprijinit de gard, fiul artistului. 
Casa a devenit încă din timpul vieţii artistului un loc de pelerinaj. Aici îl vizitau prietenii, între care erau nelipsiţi Delavrancea şi Vlahuţă, marii lui admiratori. Cu ultimul a avut şi strânse legături de familie. Fiul artistului, Gheorghe, s-a căsătorit cu Ana, fiica scriitorului Vlahuţă şi au trăit în casa artistului, pe care au păstrat-o intactă o bucată de vreme. Ei au avut trei copii: un băiat pictor la Paris şi două fete, dintre care  Niculina Stanciu, căsătorită cu George Stanciu - directorul Liceului Nicolae Grigorescu, a fost multă vreme profesoară de desen în oraşul nostru. Urmaşii au conservat cu pietate casa părintească şi patrimoniul de acolo, dar din nefericire clădirea veche a fost distrusă de un incendiu în 1918, în timpul ocupaţiei germane, când se instalase acolo comandamentul local german. 
Actualul muzeu, refăcut în anii ‘50, păstrează multe lucruri donate de familia artistului. Apropiat pictorului Nicolae Grigorescu a fost artistul local Nae Goage, pictor, sculptor, artizan. În lunga sa viaţă, acest artist aproape uitat a împodobit multe case din oraş cu frumoase lucrări în lemn (lambriuri, portaluri) şi a lăsat numeroase troiţe în cimitirul oraşului. Nae Goage îl ajuta pe bătrânul pictor să-şi ducă şevaletul când picta în împrejurimile casei sale. 
De când s-a mutat la Câmpina, biografia lui Grigorescu, aşa cum spune Virgil Cioflec, “e un izvor de apă limpede pe care toţi îl cunosc. S-a aşezat definitiv în mica lui căsuţă, unde în linişte îşi vede de lucru, căci truditor mai mare de singurătate rar s-a văzut. O viaţă întreagă nu s-a plâns că e ostenit. Cât a trăit n-a pierdut o singură zi fără să o închine muncii. Când zorile îmboboceau ferestrele, Grigorescu sprinten era în mijlocul ogrăzii înverzite de troscot. Cu mâna întinsă, cum încerci cu palma deschisă să vezi dacă plouă, îngână: «Frumos mă plăteşti tu, Doamne, azi pe mine». Grăbit, cu sculele adunate de cu seară, ieşea pe poartă. Mărunţel, strângând din umeri, aşa cum umblă oamenii de la munte, o lua în sus pe apa Câmpiniţei. Urca potecile pe lângă mesteceni. Se suia cu ei, cobora cu ei, îi mângâia: «Flăcăiaşii tatei!» În asfinţit lăsa lucrul. Cu resturi de paletă pregătea pânza pentru a doua zi. Din aceste firimituri sunt urzite fondurile de la tablourile făcute la Câmpina.  N-a fost niciodată robul desfătărilor vieţii. În căsuţa văruită, strălucitor de albă, cu uluca înaltă, din ţambre de salcie, trăia ca un sihastru într-o patriarhală frugalitate. Retras, se bucura de adevărata glorie, când nu ştii de nimeni, dar toţi te cunosc. A trăit ca într-un vis în care domneau ordinea şi măsura. Ceea ce cădea dincolo de preocupările lui nu-l interesa. În serile lungi de iarnă, ca să-i treacă de urât, râdea de păţăniile cavalerului deşirat, citea pe Don Chijote. Îi plăcea La Fontaine: «Fiincă şi viaţa tot o fabulă este. Singurul peisagist care a ştiut să vorbească cu greerii şi cu furnicile». Bănuitor, iute din fire, greu îi intrai în voie. Într-o disciplină de lucru aproape monahală, nu răbda să-i fi spus prea multe vorbe de pictura lui. Te lăsa să priveşti singur, străpungându-te cu privirea. Cui nu pricepea, îi întorcea spatele, ascultând cum vuia vântul în horn. Vorbea foarte încet: «Pe mine cu greu mă scoţi din vatra mea... Sunt ca un câine de stână, mârâie când îl mângâi»”.
George Oprescu ne semnalează că în 1886 marele pictor a avut primul accident grav al vederii. Grigorescu scrie unui prieten că îşi pierdea “raza vizuală”. Psihologia lui este afectată. Se simte obligat să-şi organizeze viaţa, să-şi întocmească planuri de viitor în funcţie de sănătatea sa. În aparenţă, pictorul părea fericit, toţi îl iubeeau şi îl admirau, până şi cei mai mulţi dintre confraţi (lucru rar între artişti). Reuşeşte să i se cumpere de către iubitorii de artă orice era de vânzare. Putem considera că se afla în culmea gloriei. Discret, închis în sine, el nu lăsa niciodată să apară în afară grijile şi necazurile ce-l chinuiau adesea, mai ales că crizele vizuale se îndesiseră cu timpul. Indicii ale progresului bolii apăruseră în pânzele sale, poate nu destul de vizibile pentru un observator mai superficial. Gama coloristică se redusese mult. Este incontestabil că imaginile îşi pierdeau acum o parte din claritate. Formele îi apăreau mai nedefinite. El simte nevoie să-şi întărească puternic contururile, să prezinte siluetele într-o tonalitate gri sumbră. Ne închipuim drama artistului, starea de spirit care îl stăpâneşte atunci când rămâne singur, în liniştea casei sale de la Câmpina. Este evident, precizează George Oprescu, că în marea lor majoritate, tablourile de acum, din ce în ce mai numeroase, dorite de numeroşii săi cumpărători, nu mai au natura şi observaţia decât foarte rar la origine. Totul e lucrat din memorie, repede... Uneori când el se bazează pe ce vede şi simte, tablourile se pot rândui alături de cele foarte bune din trecut. Între altele, un studiu provenit din colecţia prietenului elveţian William Ritter, studiu executat într-o zi în care acesta se găsea la Câmpina ca musafir al artistului. El are la origine o scenă intimă din interiorul locuinţei de la Câmpina. O femeie în costum naţional, probabil tovarăşa sa de viaţă, pe o laviţă, cu capul plecat pe o carte din care citeşte, este pictată în câteva trăsături energice şi sigure. Contactul cu realitatea redă pictorului toată vigoarea şi precizia tinereţii. Bolnav adesea, dar evitând ca oamenii să-i cunoască slăbiciunile, tot timpul singur, izolat de lume şi de capitală, Grigorescu a mai avut expoziţii în Bucureşti în 1900, 1901, 1902, 1904, care au avut un succes răsunător. Ultima, o mare expoziţie retrospectivă, aranjată chiar de artist, nemulţumit de prezentarea făcută de organizatori, a avut loc în 1906. Un an mai târziu moare în căminul său din Câmpina şi cere ca ultimă dorinţă să fie dus la groapă într-un car cu boi, cum pictase el în tabloul “Înmormântare la ţară”. 
Amănunte despre sfârşitul lui Grigorescu a relatat în jurnalul său prietenul şi vecinul de la Câmpina, dr. Constantin Istrati. O veche şi strânsă prietenie îl lega pe savantul Istrati de Nicolae Grigorescu. Iată ce găsim notat în jurnalul său, în ziua de 21 iulie 1907: “Vin de la pictorul Grigorescu. A început cianoza. Nu mai poate expectora, geme des. (C. Istrati avea două doctorate în chimie şi în medicină - n.r.). Ochiul e încă vioi, vorbeşte puţin şi greu, dar tot ales, cu şir şi senin. Nu voieşte a lua medicamente, pare că nu mai are încredere în ele. Şi cred că are dreptate. Ceea ce e trist că, pe lângă ambele loburi drepte, începe şi partea stângă. Pulsul mic, slab, dar egal şi fără intermitenţe. Extremităţile nu sunt umflate, dar cam reci. L-am rugat să ia bulion, el care nu a mâncat de 15 zile. Era foarte abătut şi adusese judecătorul de la Ploieşti să facă testamentul. Când a văzut vorbirea lui, el se sperie, încât nu mai voi a mai îşi face testamentul. Când m-a văzut şi mai ales că căutam a avea figura veselă şi găsindu-i pulsul bun, chiar aveam oarecare speranţe, îmi declară că voieşte a se însura şi a-şi recunoaşte copilul. (Voia să legalizeze vechea legătura cu d-na Danciu, tovarăşa sa de viaţă - n.r.). L-am felicitat şi l-am încurajat în această direcţiune. El îmi spune: «Să fii naşul meu.» Arătai ce fericit voi fi cu nevasta mea să-l cununăm, dar că pentru aceasta trebuie cel puţin 6 - 8 zile şi că deşi sper că se va face în curând bine, nu e rău, profitând de prezenţa judecătorului, să declare ce voieşte a hotărî. Mi-a spus că aprobă, dar să scriu eu şi să controlez, că altfel nu admite nimic. În testamentul său lasă legatar universal Ministerul de Instrucţie şi Culte, care să servească o pensie viageră de 1800 lei surorei, 1200 anual fratelui său până la moarte, iar doamnei Danciu şi copilului pe care îl aveau câte o pensie viageră de 1800 lei. Urmau dispoziţiunea referitoare la burse, pe care le-a respectat până la urmă. A mai pus un codicil în care spunea să nu-l îngroape «cu dricul ăst viclein care e ridicol, o căruţă oarecare şi un preot este destul». De va muri îi vom face astfel un pat de flori. Am căutat mai întâi să-l hotărăsc a nu lăsa averea Ministerului, care va face şi fără asta, la moartea lui, o bursă pentru străinătate, pentru tinerii pictori, cu numele său. E cel mai puţin lucru ce s-ar putea face. Am arătat că, în locul lui, cel mult aş lăsa câteva pânze muzeelor. Atunci s-a revoltat, spunându-mi în ce hal se ţin pe jos pânzele de ale sale, în o sală întunecoasă şi în care plouă, fără a-mi adeveri că ar fi văzut singur. Atât de mult dorea el a ajuta pe băieţii tineri, el care suferise atât de mult, încât a ţinut morţiş să-i menţină această dispoziţie!!! ... 
Vin de la Grigorescu, ora 2 p.m. unde am fost chemat, spunându-mi că i s-a adus popa să-l grijească. L-am găsit rău de tot. Pot zice că agonia e începută. Puls nu mai avea. Era foarte agitat şi avea lipsă de aer. Cianoza pronunţată, mâna stângă rece, cea dreptă roşie, căci i-o încălzeşte soţia sa. Mă recunoaşte. E mulţumit şi face semn că de ce mă supăr. Adoarme câte puţin şi geme. La un moment dat, deşteptându-se din somn, voi a-mi săruta mâna. Îl îmbrăţişai pe frunte. Mâna sa era slabă. Se vede bine forma oaselor. Vedeai cum se stinge. Şi pe când mă uitam în ochii săi stinşi acuma, deschişi pe jumătate şi ficşi, la stânga mă uitam prin uşa deschisă la frumoasa pânză care era bine luminată şi care reprezenta ţiganii ce se întorc de la târg. Ora 5 p.m. Grigorescu nu mai este. La ora 4 când am ajuns era deja în ultima fază a agoniei. La 4 şi 10 a respirat pentru ultima dată. Am pus să-i lege falca cu o batistă şi să-i închidă ochii, căci erau deschişi. Imediat luă expresiunea sa obişnuită şi petele vinete dispărură”.
La distanţă de câteva decenii, în 1940, un artist remarcabil, pictorul Mihail Milhalcea - Poiană (pictor apreciat în perioada interbelică, a pictat în Italia şi Franţa, având o tinereţe furtunoasă, soldat în Legiunea Străină franceză, ajuns profesor de desen la Liceul Dimitrie Ştirbei), a scris în revista “Începuturi” scoasă de elevii săi, câteva rânduri: “Miliarde şi miliarde de lei a dat aurul negru în Câmpina şi de aproape 30 de ani nimeni, nici autorităţile, nici iniţiativa particulară, nu s-au gândit să ridice din nou atelierul celui mai mare pictor al ţării, unde să se adune lucrările achiziţionate de Primăria Câmpinei, care azi sunt adăpostite în Muzeul Toma Stelian din Bucureşti, ca un omagiu celui care a fost fala plasticei româneşti. La o margine de cimitir în Câmpina, sub o cruce modestă, străjuită de mestecenii săi dragi, flăcăiaşii tatei, cum le zicea el, se odihneşte cel ce a dus peste hotare faima peisajului românesc”. 
Nicolae Grigorescu a lăsat posterităţii 4000 de lucrări. Tablouri în ulei, studii, desene, schiţe. Cea mai importantă dovadă de preţuire a geniului său în timpul vieţii a fost alegerea ca membru al Academiei Române. În cimitirul oraşului, în mormântul străjuit acum de o frumoasă cruce din piatră, odihneşte şi fiul artistului, Gheorghe Grigorescu, care a pictat de asemenea cu talent, îmbogăţind patrimoniul artistic al oraşului nostru. 
Alin CIUPALĂ

Călător prin lume

Florenţa, un muzeu în aer liber

Astăzi, dragi cititori şi colegi de călătorie, vă invit într-una din cele mai frumoase regiuni ale Italiei, binecuvântată de Dumnezeu şi preamărită de oameni, renumită în întreaga lume - Toscana. O simplă enumerare a localităţilor toscane ce se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO demonstrează acest lucru: Florenţa - cu centrul istoric, centrul istoric al Sienei, Piaţa Catedralei din Pisa cu celebrul său turn înclinat, centrul istoric din San Gimignano şi cele mai recente, centrul istoric al Pienza (1969) şi Val Da Orcia (2004). Şi din toate acestea, astăzi alegem să vizităm Florenţa, capitala Toscanei, oraşul florilor şi vatră a renaşterii. 



Puţină istorie 
Cu mai mult de 2000 de ani în urmă exista pe un deal o aşezare etruscă - Fiesole. Locuitorii săi coboară în vale şi întemeiază pe malul râului Arno o aşezare ce va fi cucerită de romani şi transformată într-o colonie militară cu numele de Florentia. În 1115 ia naştere comuna Florenţei, pentru ca în 1125 florentinii să învingă cetatea Fiesole şi să mute populaţia aici, la Florenţa. Urmează o perioadă de înflorire, comerţul şi băncile fiind principalele surse de bogăţie ale oraşului. Florenţa (Firenzze) este primul oraşul italian ce îşi bate moneda proprie - florinul şi însuşi regele Angliei solicită un împrumut de la bancherii florentini, în 1338, întrucât florinul circula prin întreaga Europă. Izbucnesc luptele interne între guelfi (susţinătorii Papei Alexandru al III-lea) şi ghibellini (susţinătorii împăratului Frederic I Barbarossa). Guelfii pierd, iar Dante este nevoit să fugă la Ravena, pentru că Florenţa îl condamnase la moarte. După sfârşitul luptelor, urmează o perioadă de înflorire, dar şi o cumplită epidemie de ciumă (1348) ce aduce moartea populaţiei florentine.


În 1422 vine la conduceresa Florenţei o bogată familie de bancheri, familia Medici, care începând cu Cosmo il Vecchio (cel Bătrân) - (1389 - 1464) va conduce Florenţa până în 1737 cu unele întreruperi, cum ar fi dictatura fanaticului Savonarola, care în 1497 instaurează dictatura bisericii, dictatură ce va însemna vremuri de teroare. Evreii sunt alungaţi din oraş, oamenii sunt îndemnaţi să se spioneze între ei, iar lângă Palazzo Vecchio apare “rugul deşertăciunilor” unde femeile trebuie să-şi arunce podoabele, artiştii să-şi distrugă oprele, iar scrierile lui Petrarca sau Boccaccio sunt arse. Dar ca fiecare dictator, Savonarola îşi va găsi sfârşitul ars pe rug în 1498, când din nou la conducerea Florenţei vine familia Medici. Dintre aceştia, cel mai important pentru renaşterea florentină a fost Lorenzo Magnificul (1449 - 1492), un adevărat Mecena, care a strâns în jurul său artişti geniali ca Michelangelo, Leonardo da Vinci sau Botticceli. După 1737, urmează ducii de Lorena, o perioadă napoleoniană şi austriacă, pentru ca în 1859 Florenţa şi Toscana să se alipească Italiei, iar între 1865 - 1871 Florenţa să devină capitala Italiei. În timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul a avut de suferit de pe urma armatei germane. După război, în 1966, o catastrofală inundaţie a transformat oraşul într-o adevărată Veneţie. Când râul Arno s-a revărsat pe străzile oraşului, oamenii puteau circula numai cu bărcile, iar când apele s-au retras, peisajul era înfiorător. Din fericire  a reînflorit repede, ca şi după atentatul cu bombă din 1993, şi a redevenit muzeul în aer liber care este şi astăzi.

La pas prin Florenţa 
Autocarul care ne aduce din staţiunea Montecatini Terme se opreşte la intrarea în oraş, în apropierea aeroportului, la un check-point unde plătim o taxă de intrare în oraş de 400 de euro!! Asta doar pentru ca autocarul să ne ducă până undeva pe malul râului Arno, în Piaţa Di Piave, limita admisă pentru autocare. De aici, trecând pe lângă clădirea impunătoare a Bibliotecii Naţionale, prin câteva străzi înguste, ajungem la faimoasa biserică Santa Croce, unică în felul său, un adevărat Panteon al culturii italiene. Construită între 1294 - 1443, ea adăposteşte în partea sa dreaptă  monumente funerare de o mare frumuseţe, adevărate opere de artă. În semiîntunericul bisericii admirăm mormitele lui Michelangelo, Machiavelli, Galilei, Alfieri, al compozitorului Rossini şi monumentul lui Dante, cel îngropat la Ravena.


Ne desprindem cu greu de aceste admirabile monumente şi străbătând Piaţa Santa Croce, apoi câteva străzi înguste cu magazine ce oferă suveniruri şi  articole din piele, ajungem în centrul istoric al Florenţei, un adevărat muzeu în aer liber - Piaţa Signoria.

Piaţa Signoria 
A fost construită şi mărită între sec. XIII - XIV. Pornim agale către centrul ei, pentru a avea o privire de ansamblu a acestei minunăţii. În faţa noastră, Palazzo Vevchio, cu turnul său din cărămidă roşie, înalt de 94 m şi cu un orologiu datând din 1667. Clădirea din piatră a fost concepută ca un palat - fortăreaţă. Aici era în 1314 sediul Guvernului, pentru ca mai apoi să găzduiască, între 1865 - 1871, Camera Deputaţilor şi apoi sediul municipalităţii. 


În stânga pieţei se află statuia ecvestră a lui Cosimo I cel Bătrân şi în imedia sa apropiere fântâna lui Neptun, ce aminteşte de victoriile navale ale lui Cosimo. Zeul Mărilor este prezentat pe un car tras de cai de mare. Opera lui Bartolomeo Ammanati este atât de mare, încât florentinii o numesc Uriaşul Alb. Tot în această parte a pieţei a existat, în timpurile acelea negre ale lui Savonarola, “rugul deşertăciunilor”. În partea dreaptă, aşa cum privim noi, se află o copie a celebrei statui a lui David, de Michelangelo (originalul se află din 1873 în Galeria Academiei). Statuia la care Michelangelo a lucrat trei ani (1501 - 1504) are o înălţime de 5,17 m şi iniţial a fost proiectată pentru acoperişul catedralei din Florenţa. Statuia îl prezintă pe David nud, stând în picioare şi meditând, fiind un simbol al puterii politice a Florenţei împotriva forţelor tiranice (vezi lupta lui David cu Goliat). Tot în partea dreaptă a pieţei, pe latura ce o închide, se află Loggia Della Signoria (Loggia Lanzi), construită pentru adunările publice şi ceremoniile solemne. Pe treptele ei sunt statui celebre precum “Perseu” al lui Benvenuto Cellini, “Răpirea Sabinelor” sau figuri alegorice reprezentând Virtutea, Cinstea, Eficacitatea sau Calitatea. În imediata apropiere a pieţei se află Galeria Uffizi, una dintre cele mai mari şi celebre galerii de artă din lume. Amplasată în palatul cu acelaşi nume, galeria a fost începută în 1560 de Vasari, la comanda lui Cosimo I, care dorea nişte birouri (uffizi), pentru ca mai apoi alţi membri ai familiei Medici să transforme această clădire într-o galerie de artă ce a ajuns în zilele noastre să numere peste 4000 de picturi ale unor mari artişti. Din faţa galeriei, printr-o piaţă lungă, asemănătoare unei curţi interioare, flancată de stâlpi cu figuri ale celor mai mari artişti, compozitori sau muzicieni ce au avut legături cu Florenţa, ajungem pe malul râului Arno. Atât în piaţa din faţa galeriei, cât şi pe malul apei, zeci de pictori îşi prezintă oprele sau te îmbie să-ţi facă un portret “la minut”. 

Ponte Vecchio şi Palatul Pitti
Privim podurile de peste Arno, cele şase rămase după 1957 din cele zece care au existat în Florenţa şi privirea ne este atrasă de un pod foarte vechi, ce se arcuieşte peste râu asemenea vechilor poduri romane. Este una din emblemele oraşului - Ponte Vecchio - cel mai vechi pod, construit în 345, distrus în 1117 şi 1333, refăcut în 1345 şi distrus în inundaţiile de coşmar din 1966. 


Podul, plin de turişti la orice oră din zi, elegant, cu trei arce, deschideri pentru a putea avea o privire asupra râului Arno, are de ambele părţi ale sale magazine ce expun o gamă variată de bijuterii din aur şi pietre preţioase, cu preţuri pe măsură. Admirăm câteva vitrine şi ne continuăm drumul spre o altă locaţie care, în mod obligatoriu trebuie introdusă într-un târg al Florenţei - Palatul Pitti. 


Este cel mai impozant palat al Florenţei, început în 1458, ca o replică a bogătaşului Luca Pitti la palatul familiei Medici. Construcţia a fost întreruptă în 1465 şi reluată în 1549, la comanda lui Cosimo I, după ce familia Medici a cumpărat palatul şi s-a mutat aici din Palazzo Vechio. Faţada, lungă de 205 m şi înaltă de 36 m, este acoperită cu blocuri mari de piatră, ceea ce îi conferă un aspect auster. Aici au locuit de-a lungul veacurilor prinţii de Savoya, ducii de Lorena şi a fost chiar reşedinţă regală între 1865 - 1871, când Florenţa a fost capitala Italiei,  fiind locuită de regele Victor Emanuel al II-lea de Savoya. Astăzi, palatul este gazdă a numeroaselor muzee. La primul etaj sunt apartamentele regale şi Galeria Palatină, cu lucrări de Rafael, Tizian, Rubens şi alţii. La etajul al doilea se află galeria de artă modernă. Tot în acest palat mai pot fi vizitate Muzeul Argintăriei şi Muzeul Trăsurilor. În spatele palatului, pe o colină, se află cea mai mare grădină din Florenţa, renumită în întreaga lume, Grădina Boboli. 


Grădina se întinde pe o suprafaţă de peste 9 hectare şi proiectul ei a fost cumpărat în 1549, pentru Cosimo I, de la Niccolo Pericoli şi continuat de alţi peisagişti. Grădina abundă în statui, fântâni şi peşteri artificiale, cum ar fi grota lui Buontalenti, bazinul roman, iazul lui Neptun, fântâna Zeului Ocean, fântâna lui Bachus sau obeliscul egiptean. 
Dacă nu sunteţi prea obosiţi, vă sfătuiesc să urcaţi până în vârful colinei pentru a vizita Muzeul Porţelanului şi pentru a bucura de o vedere panoramică a grădinii. Vă asigur că nu veţi regreta. 
Alex. BLANCK

În nr. viitor: Florenţa - Piaţa Domului şi de ce Goliat nu-l putea învinge pe David