17 februarie 2015

Cetăţenii nimănui

Iată că, deşi ne dorim foarte mult să nu mai fim nevoiţi să scriem despre dramele semenilor noştri, ci despre bucuriile lor, realitatea crudă ne sileşte să vedem, la orice colţ, zi de zi, problemele cu care se confruntă aceştia. Este de neînchipuit cum, în secolul XXI, se mai poate trăi la limita existenţei, în condiţii mizere şi fără o rază de speranţă. Sunt de neimaginat proporţiile prăpastiei tot mai mari care îi desparte pe cei foarte bogaţi de cei foarte săraci. 


Astăzi ne aflăm în strada Cărămidari, la numărul 29. Aici îşi duce traiul familia Gheorghe,  formată din doi adulţi şi şase copii cu vârste cuprinse între 2 ani şi 14 ani. Aici, opt suflete respiră laolaltă în numai două cămăruţe, plus un hol la intrare, construit din bucăţi de lemn şi cu pământ pe jos. Într-una din camere, cimentul care ţine loc de pardoseală este plin de găuri. Într-un colţ, o sobă stă să cadă, iar şobolanii mişună de colo-colo, ca la ei acasă. Problema ar fi simplu de rezolvat dacă nu ar fi cei mici, de teama cărora nu au pus până acum otravă. În cealaltă cameră sunt preşuri întinse peste tot şi pentru a nu le murdări, se descalţă toţi de fiecare dată când intră. Cu toată sărăcia şi neajutorarea, familia Gheorghe păstrează locuinţa cât se poate de îngrijită. Cei doi soţi îşi iubesc mult copiii şi îi îndeamnă mereu să înveţe, pentru a avea parte de o viaţă mai bună. 


Eugen lucrează la o firmă de construcţii, muncitor necalificat, pentru că „nu pot să stau fără muncă”, după cum ne spune chiar el. Momentan se află în concediu prenatal, pentru că soţia sa, Daniela, nu l-a putut obţine din cauza bolii de care suferă. În casă le intră lunar  1000 de lei, bani care nu înseamnă mai nimic dacă-i împărţim la câte persoane sunt. De la cantina socială primesc trei porţii de mâncare, de luni până vineri, ceea ce îi ajută foarte mult. „Ştiu sigur că am ce să le dau copiilor să mănânce în fiecare zi” - mărturiseşte Daniela. 
Despre situaţia lor am aflat de la dl. Ion Sturzoiu, un om cu suflet mare, care este îngerul lor păzitor şi care i-a ajutat şi îi ajută cu tot ceea ce poate. „În urmă cu şapte ani am cunoscut această familie. I-am văzut pe stradă, amărâţi, iar soţia mi-a spus: ~Hai să vedem unde stau, ca să-i ajutăm cu nişte lucruri!~. Am trimis-o pe ea să le ducă şi m-a sunat apoi să merg şi eu, să văd condiţiile în care locuiesc. În mijlocul camerei era o groapă mare în pământ în care se jucau patru copii, pardoseala fiind inexistentă. Afară, pe o frânghie, erau puse la uscate rufe, foarte curate, iar pe patul din cameră un teanc de haine foarte bine organizate, ca într-o casă civilizată. Din acel moment m-am hotărât să le fac pardoseala, să le mobilez camera şi să le refac acoperişul. În paralel, am demarat formalităţile pentru a putea să aibă şi ei curent electric şi apă. După ce am rezolvat şi aceste necesităţi am continuat să-i ajut lună de lună, atât cu alimente, cât şi cu îmbrăcăminte şi bani pentru nevoile şcolare ale copiilor. La fiecare început de an şcolar le-am dat ghiozdane şi rechizite” - ne povesteşte domnul Sturzoiu. 


Însă nu numai sărăcia le dă de furcă acestor oameni. Problema cu care se confruntă, atât ei cât şi alte trei familii care locuiesc alături, este tipică sistemului românesc. Ea pleacă de la erorile, birocraţia şi delăsarea autorităţilor. 
Până acum câţiva ani, familia Gheorghe a stat într-un canton de pe Calea Doftanei nr. 232. Din anumite motive au fost nevoiţi să se mute, iar Primăria Câmpina le-a oferit un teren aflat în domeniul public privat din cartierul Voila. Astfel, la data de 11 octombrie 2006, Eugen Gheorghe, în calitate de chiriaş şi administraţia locală, prin reprezentanţii săi legali, în calitate de proprietar al terenului,  semnează un contract, obiectul acestuia constituindu-l închirierea lotului nr. 6, în suprafaţă de 163 mp, din strada Cărămidari, care va fi folosit  cu scopul de curte. Acelaşi fel de contract a fost semnat şi de celelalte trei familii vecine. Pe terenul cu pricina nu era însă construit nimic. Cum este posibil să închiriezi unor oameni care au nevoie de un acoperiş deasupra capului un teren gol, fără apă, fără energie electrică? Ce fel de ajutor este acesta? Sunt întrebări la care n-am primit încă un răspuns.
Aflate într-o situaţie care nu le permitea alternative, cele patru familii s-au adaptat condiţiilor primitive. Eugen şi Daniela Gheorghe, împreună cu copiii lor, au improvizat o locuinţă din celofan, timp de câteva luni, după care au început să-şi construiască, încetul cu încetul, o cameră cu pereţii din pământ. La fel au procedat şi vecinii lor. Însă, din momentul în care au început să apară construcţiile, autorităţile locale s-au sesizat, amendându-i în fiecare an, lucru care se întâmplă şi în prezent. De ce sunt amendaţi? Pentru că nu au avut şi nu au autorizaţie de construire. Conform legislaţiei, aceasta este eliberată de către primăria localitaţii pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi. Dreptul de construire se deţine odata cu transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului. Cum însă aceşti oameni nu sunt proprietari, ci sunt doar chiriaşi, intrarea lor în legalitatea stă tocmai în puterea administraţiei locale. 
„În urmă cu un an, văzând că sunt mereu amendaţi, am mers la autorităţile locale şi am solicitat să-i ajute să intre în legalitate. Am găsit înţelegere la primar, care a promis că va face un cadastru la faţa locului, urmând ca aceste loturi de teren să fie scoase la licitaţie pentru ca aceşti oameni să poată intra în legalitate, să poată primi drept de mutaţie, să li se poată elibera acte de identitate cu adresa respectivă, să poată primi corespondenţa, să fie în rând cu toţi oamenii şi să aibă un trai liniştit, fără grija amenzilor”- ne- a mai declarat dl. Sturzoiu. 
Acum nici măcar terenul pe care locuiesc nu mai este sigur, pentru că înainte, pe acest loc a existat un lac. Toate căminele care au fost săpate în momentul în care s-a făcut branşarea la apă şi în care se află apometrele sunt inundate.  


Pentru a afla în ce stadiu s-a ajuns cu rezolvarea acestei situaţii, am contactat autorităţile locale, care ne-au informat că urmează să se facă cadastrul de către o firmă de specialitate, să se facă apoi o lucrare de dezmembrare, după care toate documentele vor fi prezentate în şedinţa Consiliului Local. 
Însă toate aceste proceduri necesită timp, nu se pot realiza de pe azi pe mâine. Până atunci, aceste familii vor continua să trăiască aşa cum au făcut-o şi până acum, înglodate în datorii pe care nu au cum să le achite, cu actele de identitate în care figurează vechea lor adresă, cu imposibilitatea de a le face buletine copiilor care au împlinit 14 ani, cu nesiguranţa zilei de mâine şi teama că o nouă amendă e pe cale să le fie aplicată, fără ca ei să poată face ceva. 
Andreea Ştefan

DNA a început urmărirea penală în dosarul “Calea Dacia”

Doar două săptămâni au trecut de când Gabriela Barbu, şeful unui compartiment al administraţiei locale, trimitea consilierilor locali şi presei o “scrisoare deschisă” în care, printre altele, explica multe aspecte delicate din timpul derulării proiectului “Modernizare Calea Dacia”.
Angajata Primăriei vorbea de ancheta DLAF şi de audierile care au avut loc pe marginea unei sesizări de încălcare a legalităţii în cadrul proiectului: “L-am avertizat (pe Horia Tiseanu - n.r.) de nenumărate ori că modul în care s-a schimbat soluţia de construire la pasajul Calea Dacia nu este corect, că există riscul ca finanţarea să fie retrasă pentru întreg proiectul, iar dânsul a dat dispoziţie să se întocmească documentele aşa cum s-au întocmit. Chiar în aceste condiţii a insistat să mergem împreună la avocat, poate îmi voi schimba părerea. La sfârşitul întâlnirii mi-a cerut să semnez o împuternicire pentru reprezentare la DLAF, iar când am refuzat m-a ameninţat din nou: «Eu nu plec singur şi să nu te gândeşti că voi veţi scăpa!»”
La câteva zile de la apariţia scrisorii, primarul Horia Tiseanu reacţiona public cu un comunicat de presă sec, prin care lăsa să se înţeleagă că divergenţele cu autorităţile statului în ce priveşte proiectul “Modernizare Calea Dacia” se vor rezolva pe cale administrativă şi că nu are cunoştinţă de vreo anchetă “care să aibă obiect atragerea răspunderii unor persoane din cadrul Primăriei”.
Ulterior comunicatului de presă, în cadrul mai multor interviuri acordate phalert.ro, primarul Tiseanu revenea asupra subiectului cu noi clarificări. 
“Această schimbare de soluție a fost și este corectă. Eu sunt inginer și pot să spun că, din punct de vedere tehnic, schimbarea soluției era necesară, obligatorie, deoarece, pentru o anumită parte a terenului, studiul geo executat inițial de către proiectant era greșit. În loc să se găsească rocă tare la 6 metri la 10 metri, nu s-a găsit nici la 30 de metri! S-au găsit 30 de metri de nisip, deci prima soluție tehnică, cu tabliere de beton nu mai era bună, deoarece în acele condiții picioarele podului s-ar fi îngropat în nisip. Am fi avut o mare catastrofă, nu doar un mare eșec! Aveam nevoie de un pod mai ușor, care să nu se îngroape în nisip. Eu mă bucur că s-a schimbat soluția tehnică, deoarece podul funcționează. Dacă nu ar fi fost schimbată, podul s-ar fi scufundat!
Modul în care s-a făcut schimbarea a fost însă destul de chinuit, pentru că s-a făcut bâjbâind cadrul legal. Motivele pentru care am schimbat soluția sunt neprevăzute, nu știa nimeni că nisipiul are o adâncime de peste 30 de metri, nu cum au spus cei de la DLAF că am făcut-o intenționat. Abia după ce s-a forat, s-a constatat că e nisip. Iar cei de la Ministerul Dezvoltării, care ne dau acum corecții după corecții, știau de schimbare! Am fost și eu, și doamna Barbu, iar ministerul a spus ”ar fi trebuit să aveți și un memoriu tehnic ca să întărească ideea de schimbare a soluției”. S-a făcut de către executant și un memoriu tehnic mai târziu și acum se spune că a fost antedatat, dar noi am făcut asta la propunerea ministerului! (...) nu am avut nicio intenție de a favoriza vreo firmă, interesul meu a fost să se realizeze lucrarea. A fost lucrarea pe care am trecut-o în programul electoral din 2008, cu fotografii, cum va arăta pasajul și arată exact cum am prevăzut, este cea mai importantă lucrare a mandatelor mele.
Să vă explic cum a fost. După ce s-a semnat contractul cu executantul, domnul Palada Titi, care a decedat între timp, patronul firmei Cast, a venit și ne-a spun că nu crede că este cea mai bună soluție cea cu tabliere metalice monolit și că s-a gândit că ar fi mai potrivită realizarea unor tabliere prefabricate din beton, nu de metal. Era la o lună de zile și am minută în acest sens. După ce s-a propus această schimbare proiectantului, de către executant, proiectantul a venit cu o altă soluție: ”Trebuie un pod ușor, care să nu se îngroape în nisip, iar astea sunt grele. Hai să facem schimbare de soluție cu tabliere metalice!” Avem acte doveditoare în acest sens. Deci proiectantul a propus tabliere metalice, la sugestia executantului de a schimba soluția. Cast nu putea să le realizeze, a trebuit să apeleze la o firmă și a venit cu 3 societăți comerciale pentru lucrare, la primărie. O comisie formată din reprezentanți ai Primăriei, condusă de Gabriela Barbu, din care eu nu am făcut parte, a ales firma Fibec Metalglass. Corecția de 20% care a urmat a fost pe considerentul că nu a fost o selecție de oferte publică, ci o selecție de oferte cu societăți propuse de executant. Conform Ordonanței 34, acest lucru era legal, SC Cast trebuia să vină cu soluția de schimbare, lucru confirmat de decizia Înaltei Curți de casație și Justiție, care a respins nota de corecție bazata pe această alegere. Deci o instanță superioară a decis deja că s-a făcut legal această alegere a firmei Fibec. Eu nu am participat la această selecție de oferte, eu nu am avut niciun beneficiu. Firma lui Anghel a făcut un contract cu firma Cast, care i-a plătit comanda, fără a fi implicată primăria”.  
Întrebat de ziarişti dacă are cunoştinţă de concluziile anchetei DLAF ori dacă DNA ar fi preluat dosarul, Horia Tiseanu a răspuns: “Noi nici măcar raportul DLAF, făcut în mai 2014, nu l-am văzut, nu ni l-au trimis, am văzut doar pasajele preluate în nota de corecție de la Ministerul Dezvoltării. Poate și-au dat seama că nu există niciun act de corupție. Dacă o să fie o anchetă, vom răspunde la orice întrebare. Iar cu Ministerul ne vom judeca pentru recenta notă de corecție de 7 milioane de lei și sunt sigur că vom câștiga. Nu s-a putut identifica vreun prejudiciu, iar fondurile europene au fost folosite doar pentru execuția lucrării. (...) nu am cunoștință de acest lucru (urmărirea DNA - n.r.). E posibil să fie, să fie mai târziu sau să nu fie niciodată. Nu știu ce se întâmplă acolo. Vreau să vă spun însă un lucru: eu cred ca DNA nu este un bau-bau. Sunt niște oameni care muncesc mult, care au o mare răspundere și am încredere că vor judeca corect faptele care, așa cum spuneam mai înainte, au avut o desfășurare extrem de complicată. De aceea, probabil, nici nu s-a înțeles foarte bine ce s-a petrecut și au apărut tot felul de variante”. 
Azi este oficial. DNA a început urmărirea penală în dosarul “Calea Dacia”. Anunţul (un document emis de Ministerul Public) vine ca răspuns la solicitarea jurnaliştilor de la “Observatorul prahovean” (v. facsimil).

Editorial. VARA ȘACALILOR…

De ce nu scriu despre arestarea dnei. Udrea? Pentru că nu mi se pare un subiect de însemnătatea celei care i s-a dat. Aaa, dacă 1% din ceea ce a spus doamna în parlament și alte intervenții publice ar fi fost urmărit de presă, am fi avut într-adevăr o radiografie profundă a cancerului social. Tăcere însă, acuzele ei s-au pierdut ca firul de apă în nisipul pustiei. Numai că, acum, cazul Udrea nu mai poate fi discutat separat de cazul Vosganian. Nu poți să nu faci comparații. Doamna și-a acceptat soarta cu o neașteptată stăpînire de sine, pe cînd aristocratul, rafinatul scriitor a coborît sub zodia penibilului, cerșindu-și umil o imunitate scîrboasă de la niște colegi mai degrabă complici de bandă decît parlamentari. 


Habar n-am și nu e treaba mea să judec dacă Vosganian este juridicamente vinovat. Moralmente a fost însă jalnic. Am amintirea unei scene asemănătoare cu regretatul George Pruteanu, cramponat practic de microfon, ca un copil de vitrina cu jucării, și urlînd că el nu pleacă pînă nu spune tot ce avea de spus. Întregul jeg al demisiei morale a intelectualității române de la 1945 încoace mi s-a devoalat prin această ieremiadă de mahala a unui om în care ruptura dintre talent și morală urlă. Situația scriitorului ministru de finanțe pune însă în discuție un impas major al politicii românești. Oamenii visează înlocuirea regimului maxim corupt al lui Ponta. Se bazează întru asta pe seriozitatea și încă prestanța publică a lui Iohannis. Problema este însă ce/ pe cine pui în loc. Liberalii, s-a văzut acum din nou, nu sunt decît „celălalt PSD”, PSD-ul de rezervă, atunci cînd cel principal prea a făcut-o de oaie. Faptul că Vosganian și-a dat demisia nu înseamnă nimic, partidul nu este prin asta cu nimic mai curat, dimpotrivă. Nu putem uita că liberalii au fost actori principali în toate atacurile la adresa democrației din 2012 încoace. Chiar că Antonescu s-a dovedit mai isteț ștergîndu-se la timp în peisaj, nimeni nu mai vorbește de el, deși evident este responsabil pentru multe dintre chestiile acum discutate în dosarele de corupție. Și atunci cu ce ar ieși cîștigată societatea românească dacă i-am aduce la putere pe companionii lui Vosganian, Fenichiu, Gorghiu, Tăriceanu et alţii? Spre deosebire de mulți sceptici din oficiu, cred că există suficient de mulți oameni corecți și competenți pentru a pune  bazele unei noi clase politice și a unei profesionalizate și decuplate de politic bresle administrative. Nu e vorba numai de direcție, ea e cea bună, ci și de ritm. După alegerile prezidențiale, de exemplu, multă lume spera, naiv, că Antena 3 ori RTV-ul se vor închide repede, scutind mentalul colectiv de un cancer manipulatoriu. Nimic mai greșit, sub paralizia acelui for care ar trebui să reglementeze corectitudinea și care este inima maladiei, CNA-ul, televiziunile continuă să ne infecteze zilnic. De exemplu, o știre de zilele trecute a trecut aproape ignorată: mai multe persoane au fost sancționate penal pentru voturi multiple la referendumul de suspendare a președintelui din 2012. Unii, de obicei oameni fără căpătîi, au votat de zeci de ori. Ce ar fi de urmărit mai departe? Cine a dat ordinele, cine a organizat toată operațiunea și a dat banii, pentru că evident sancționații nu au făcut-o de capul lor. E simplu de știut cine, pentru că știm cine a avut de cîștigat, e raționamentul oricărei anchete criminale. M-ar interesa rezultatele acestei anchete cel puțin la fel cît și cea despre nu știu ce dosar de corupție. Și aici ar trebui date cele mai mari pedepse. Pentru că, evident, ajungem mult mai sus decît la nivelul dnei. Udrea. Care pare a fi fost un simplu pion, deși este prezentată și se consideră ca un fel de regină a combinațiilor oculte. Ce se întîmplă acum este o degringoladă totală și o abolire a moralei publice pe care „lucrul bine făcut” ar presupune-o ca temelie de construcție. De aceea cu oameni ca Vosganian, disjuncți între talent și moralitate, nu se poate construi țara lucrului temeinic.
Christian CRĂCIUN

Întrebări pentru domnul Iohannis

Vă scriu din rândul dascălilor, Domnule Președinte, tagma din care ați făcut parte până să vă convertiți în politician. Tagmă din care face parte și doamna Carmen, cu care împărțiți dormitorul. 
Suntem câteva sute de mii de dascăli în țara asta care ne-am pus speranțele în dvs., fiind sătui de domnii Ponta, Boc, Tăriceanu și companiile lor. Căci cabinetele Boc 1, 2, 3, Ponta 1, 2, 3, 4 (și câte vor mai fi) au distrus aproape total învățământul din România! Aici nu e vorba că au tăiat salariile cu 1/4 (căci le-au restituit parțial, pierzând prin proces; nicio țară din UE n-a băgat mâna în portofelul profesorilor, nici măcar Grecia, ce era falimentară!), nici că de ani de zile nu au mai adăugat nimic la lefurile personalului didactic (în timp ce salariul minim garantat a crescut de la 600 lei la 975 lei între 2009-2015, profesorii debutanții, cu studii superioare, fiind similari la leafă cu necalificații!), ci de faptul că în criză, Domnule Iohannis, politicienii au mărit numărul de angajați în administrația publică (a se citi nepotism, pilăraie), le-au crescut lefurile cu 50% în ultimii 10 ani și au scăzut numărul de dascăli comasând școlile din România! Au închis școlile și au cumpărat microbuze galbene! A propos, DNA-ul când verifică și tărășenia asta?


Domnule Președinte, dvs. știți că orice sat din țara asta, fără biserică și fără școală, e condamnat la autodistrugere? Dvs. știți că, în 2004, România avea 343.000 de salariați în preuniversitar, iar în 2014 numai 295.473? Că în acest timp aparatul administrativ a crescut de la 180.515 la 222.494? Că deși FMI-ul a cerut să se scadă numărul de bugetari, guvernele din ultimul deceniu le-au umflat rândurile, de la 823.393 la 846.894? Au aruncat profesorii pe ușă și au gonflat personalul din primării, prefecturi și ministere! Acum, în plină eră a informatizării, când câteva info-chioșcuri pot suplini un batalion de secretare care stau cu laptopul lângă calorifer, sorbind cafeluța și dând like-uri pe Facebook (să mă ierte doamnele din administrație care muncesc de le sar capacele, nu dânsele sunt în vizor!).
În timpul ăsta profesorii sunt terorizați de bande de infractori la transportul în comun, fac navete la câteva școli, prin frig, prin ploi, nu au nici măcar un computer SH în clasă (nu de-alea noi, pentru care a băgat mâna sub tejghea doamna Andronescu & liota și acum stă dârdâind la mititica), au scaune rupte, catedre jerpelite, table de pe vremea comuniștilor, manuale nereeditate din 2004! Cum să predai în 2015 după statistici din 2000-2002? Sau nu contează? Tot în timpul ăsta profesorii s-au pricopsit în licee cu vreo 40 de comisii și comitete, la care trebuie să întocmească cca 400 de documente!!! Birocrație de care râd și Marx și Lenin! S-a înfiinţat inclusiv o comisie "anti-corupție", căci s-au temut băieții deştepți, politrucii, că nu vor putea vedea vilele lor de pachetele de cafea ale profesorilor! 
Șțiți cât câștigă pe oră un profesor debutant în țara care o conduceți, domnule Iohannis? 7,08 lei (1,59 €). Dar unul cu gradul I și 25 de ani vechime? 14 lei (3,14 €). Asta la brut, pentru că dacă punem netul rămân doar 9,7 lei! Ghinion, nu? Știți că în România un profesor cu doctorat și 20 de ani vechime câștigă într-o lună cât câştigă în 4 ore (!) un profesor fără doctorat din Luxemburg? Sau cât în 14 ore (!) un profesor din Polonia? Ore, Domnule Iohannis, ore, nu zile!
Am crezut că ne veți sprijini la buget, Domnule Președinte. Din 2015 era obligatoriu, prin Lege, ca învățământul să obțină 6% din PIB, însă doctorul Ponta a decis 3,5 % și l-ați aprobat! Știți ce înseamnă 3,5 % din PIB în 2015, în comparație cu același procent în 2007? Mult mai puțin, Domnule Președinte, căci din 2007 încoace PIB-ul a crescut cu peste 10%, iar investițiile în educație s-au diminuat cu 40%. Și DNA-ul nu pe profesori i-a încălecat!
Știți care e reculul, domnule Iohannis? Profesorii buni fug din învățământ, promovabilitatea la bacalaureat scade, competența în facultăți se stinge, coboară ștachetele, profesionalismul. În curând nu vom mai avea universități nici în top 1000, nu doar în top 500. Medicii, inginerii, profesorii, economiștitii de mâine ne vor face praf și pe noi și pe copiii noștri! A propos, aveți curajul să circulați pe autostradă cu o mașină reparată de un mecanic fără cunoştinţe solide de mecanică? Ori să fiți  operat de un doctor nepregătit? Dacă se continuă așa, acolo vom ajunge! 
Ieșiți din palatul de cleștar, domnule Iohannis! Fiți activ, jucător, arătați că vă pasă! Altfel, veți avea soarta domnului Constantinescu, veți deveni anonim. Aţi fost ales să rupeți ghinionul României! Investiți în școli, altfel veți fi obligat să investiți în DNA şi să suplimentați numărul pușcăriilor!

Nicolae.Geantă

Grevă de avertisment la Primărie

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va organiza vineri, 20 februarie, o grevă de avertisment la nivel naţional, care va consta în întreruperea activităţii funcţionarilor publici timp de o jumătate de oră.
Astfel, sindicaliştii din administraţie vor protesta împotriva deciziei guvernului Ponta de a îngheţa în anul 2015 salariile din administraţia publică locală şi centrală, în condiţiile în care toate celelalte categorii de bugetari au beneficiat în ultima vreme de creşteri salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Afiliat la FNSA, sindicatul din Primăria Câmpina a hotărât să participe la acest protest şi astfel, în ultima zi lucrătoare din această săptămână, salariaţii din administraţia câmpineană vor întrerupe activitatea între ora 10.00 - 10.30.

Gheorghe Vişan este noul viceprimar al Băneştiului

Joi, 12 februarie, Consiliul Local Băneşti s-a reunit într-o şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi, printre altele, a figurat şi alegerea noului viceprimar al localităţii, după demiterea liberalului Mihai Ungureanu. La propunerea unui consilier PSD şi susţinut de votul unei majorităţi simple a legislativului băneştean, Gheorghe Vişan a fost ales viceprimar, spre nemulţumirea liberalilor, care au refuzat să participe la vot invocând abuzul demiterii lui Ungureanu. 
De remarcat şi faptul că noul viceprimar, Ghoegrhe Vişan, este cel ce a înclinat balanţa la vot în şedinţa în care a fost demis predecesorul său.
De profesie analist programator, Vişan are 58 de ani şi a obţinut mandatul de consilier local în anul 2012 pe listele USL, din partea PNL. În 2014, acesta a părăsit PNL odată cu ordonanţa migraţiei politice emise de guvernul Ponta, rămânând independent.

Ovidiu Cord a pierdut procesul cu ANI şi totodată mandatul de consilier judeţean

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Prahova a luat act de decizia instanţei de judecată şi a aprobat încetarea mandatului consilierului judeţean Ovidiu Cord, ales în 2012 pe lista PDL. 
Declarat incompatibil pentru conflict de interese (a încheiat contracte comerciale cu instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Prahova), politicianul a pierdut procesele cu Agenţia Naţională pentru Integritate, atât la Curtea de Apel Ploieşti, cât şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform deciziei definitive a ICCJ, Ovidiu Cord şi-a pierdut mandantul de consilier judeţean, nu va mai avea voie să candideze timp de trei ani pentru o funcţie publică şi va fi nevoit să returneze indemnizaţia încasată în perioada incompatibilităţii. 

Nicolai Nestor: “Toţi iconarii sunt artişti plastici, dar nu toţi artiştii plastici pot fi iconari”

Venit de pe meleagurile de peste Prut, Nicolai Nestor are domiciliul permanent în România încă din anul 1999 şi este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Rusia din 1998. S-a identificat cu Câmpina, cu oamenii şi cultura locală, iar arta sa este de o valoare incontestabilă din punct de vedere spiritual. Pictează icoane pe lemn după şcoala rusă, având studii în Atelierul Iconografic din Moscova, condus de Igori Drojdin. A participat la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate. Când îi priveşti lucrările simţi cum te invadează o linişte interioară şi cum ia naştere un dialog între tine, ca privitor şi această formă de mărturisire şi propovăduire a credinţei ortodoxe, icoana, care reprezintă mai mult decât o imagine. Nicolai Nestor este un iconograf dedicat, un om cu o conduită de valoare, un plus pentru lumea culturală câmpineană, dar mai ales pentru cea creştină. 



- România are multe oraşe frumoase, cum de aţi ales Câmpina?
- Aici, în Câmpina, erau fratele şi sora mea din 1996. Am venit iniţial în vizită şi am citit într-un ziar că 25% din locuitori sunt artişti. Dincolo de asta, mi-a plăcut foarte mult oraşul, pentru că este liniştit, fără multă aglomeraţie.
- V-aţi integrat repede în rândul artiştilor, în viaţa culturală câmpineană? 
- Da. Am devenit foarte bun prieten cu Carmen Bălan, cu sculptorul Gabriel Sitaru  şi cu mulţi artişti şi oameni de cultură.
- Ce v-a determinat să îmbrăţişaţi arta picturii de icoane?
- Am început a strânge icoane vechi de copil, cred că aveam 10-12 ani. La noi erau interzise, erau închise bisericile, credinţa şi religia erau primenite. Am început să caut materiale, să studiez iconografia. M-am împrietenit cu domnul Ivanov, care era restaurator la Muzeul de Artă din Chişinău şi el îmi dădea sfaturi în privinţa restaurării. Tot el m-a sfătuit să plec la Moscova să studiez.
- Un iconograf trebuie să pătrundă în profunzimile sufletului, să trăiască o viaţă duhovnicească pentru a atinge inimile  credincioşilor prin lucrarea sa?
- Sunt multe profesii din care poţi să îţi câştigi pâinea şi să îţi întreţii familia. Profesia de iconar, ca şi profesia de preot, nu este de la ora 8.00 până la ora 17.00, ci 24 de ore din 24. A lucra icoane e o slujire pentru slava lui Dumnezeu şi a oastei sale cereşti şi numai având un trai curat poţi să lucrezi o icoană luminoasă.
- Sunt iconografi care lucrează pe rit vechi, alţii pe cel nou. Dumneavoastră ce stil aţi adoptat?
- Nu există icoană de rit vechi şi icoană de rit nou. Sunt în icoană diferite elemente. De exemplu, binecuvântarea. Până la reforma Patriarhului Nikon (a cărui activitate a deschis o epocă nouă în Biserica Rusiei), care nu a fost acceptată de credincioşii de rit vechi, binecuvântarea se făcea cu două degete în sus. Sunt icoane lucrate în stil bizantin şi icoane lucrate academic. Lucrarea academică se face realist, pe când   icoana bizantină e mult mai simbolică. Eu lucrez cu sufletul şi cu credinţă.
- Este pictarea unei icoane o formă de rugăciune?
- Da, sigur. Când lucrezi o icoană, în primul rând te documentezi. Citeşti despre viaţa sfântului, citeşti acatistul. La Moscova, la şcoală, ni se spunea că icoana este o liturghie în culori. Preotul îi proslăveşte pe Dumnezeu şi sfinţi prin liturghie, iar icoana prin culoare. Dacă vrei să lucrezi o icoană cu gândul la profitul financiar pe care îl vei avea de pe urma ei, realizarea acesteia va fi mult mai grea. Când am venit în România căutam să fac restaurare de icoane şi la un moment dat mi-a venit acest gând: „Iubesc icoana mai mult decât banii”. În felul acesta am pus icoana pe primul loc şi de atunci am început să primesc comenzi mai mult decât pot să lucrez. Acestea vin din Rusia, Moldova, România, Belgia, Italia şi chiar Canada.


- Care este rolul unei icoane?
- Scrie undeva, prin cărţi: „Adu un străin şi aşază-l în faţa unei icoane”. Icoana este o dovadă că există credinţă. Noi nu ne rugăm la icoană, ne rugăm la Dumnezeu prin intermediul icoanei. Indiferent de materialul din care este lucrată, icoana este icoană, este un obiect de cult a învăţăturii creştine şi fiecare dintre noi simte şi înţelege diferit rolul acesteia. Prin icoană ne curăţim sufleteşte, e un mijloc de comunicare.
- În iconografia ortodoxă fiecare element, fiecare culoare are o semnificaţie. Ne puteţi oferi câteva exemple?
- Orice icoană se citeşte, orice culoare înseamnă ceva. Încălţăminte roşie semnifică moarte prin jertfă, culoarea albastră înseamnă curăţenie, cafeniul este lăsarea de problemele lumeşti, iar foiţa de aur semnifică veşnicia.
- Sfinţii reprezentanţi simbolizează, de asemenea, fiecare altceva. 
- Există o ierarhie în iconografie, unde fiecare sfânt are un domeniu aparte. Pentru copii şi pentru sănătate te rogi la anumiţi sfinţi. De exemplu, Sf. Nectarie – tămăduitor de boli incurabile; Sf. Petru – durere de dinţi; pentru beţie şi băutură la Mucenicul Bonifatie; împotriva mândriei la Sf. Serghie; pentru sănătatea animalelor de casă la Sf. Fluor şi Lavru; Sf. Mare Mucenic Gheorghe – protectorul ostaşilor şi la Măicuţa Domnului şi la Iisus Hristos pentru orice. Tot ceea ce se cere cu credinţă, se primeşte. Fiecare om are un înger păzitor care îl însoţeşte zi de zi, minut de minut. 
- Care este diferenţa dintre o icoană şi un tablou?
- Icoana lucrată de artistul plastic este un mijloc de comunicare cu autorul, este un produs al fanteziei sale, pe când cea lucrată de iconar este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi sfinţii Săi. Toţi iconarii sunt artişti plastici, dar nu toţi artiştii plastici pot fi iconari.
- Ce fel de materiale folosiţi în munca dvs.?
- După părintele Pavel Florenski, un mare cunoscător al iconografiei, icoana trebuie să fie făcută numai cu materiale naturale: lemn, preferabil de tei, pânză de in, grund din cretă praf şi clei, pigmenţi naturali şi minerali cum ar fi vivianitul, smaraldul, chinovarul, auripigmentul, azuritul şi ocruri (pământuri). Eu aşa lucrez şi pe lângă toate acestea mai folosesc foiţa de aur, foiţa de argint, vernice-ul ca strat de protecţie şi ulei de in fiert.
- Care este partea cea mai grea în pictarea unei icoane?
- Atunci când intervin ispitele şi neliniştea sufletească. Dar pentru asta sunt rugăciuni, este post şi există părintele duhovnic care te ajută, te curăţă şi te îndrumă.
- Aveţi vreo lucrare preferată sau care să vă fi marcat în vreun fel?
- Orice icoană, lucrând-o, îţi aduce bucurie în suflet. Am realizat de exemplu una puternică, cu trei sfinţi - Sf. Spiridon, Sf. Nicolae şi Sf. Xenia - pentru cineva din Sankt Petersburg, de la care am aflat mai târziu că o comandase pentru a se ruga să poată să meargă. Pentru biserica „Sf. Parascheva” din Câmpina am lucrat icoana Sfântului Ilie şi multe altele pentru diverse biserici şi creştini. Cu părere de rău o spun, din zona aceasta nu prea am fost solicitat şi aş avea o mare bucurie dacă aş realiza lucrări care să rămână în bisericile de pe aceste plaiuri frumoase.
Andreea Ştefan

Baza de Tratament și Recuperare Medicală din Spitalul SanConfind vă oferă cele mai bune servicii de electroterapie

În cel mai scurt timp, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, acest mare plus pentru sănătatea publică din România (cu precădere, pentru sănătatea populației din zona Câmpina și din întreg județul Prahova), va fi deschis parțial. Mult a fost, puțin a rămas. Pentru început, va fi dată în folosință numai Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală, considerată, prin dotările ei ultraperformante și de ultimă generație, un fel de Perla Coroanei pentru spitalul ce va deveni, la finele următorilor trei ani, adică la sfârșitul tuturor amenajărilor sale, cel mai mare spital privat din județul nostru. 
„Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” din cadrul Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, printre cele mai dotate unități de balneologie și recuperare medicală din țară, este o adevărată oază de sănătatate realizată la standarde europene. Această primă secție a spitalului va fi dată în funcțiune în următoarele săptămâni și va avea o structură de invidiat, demnă de un spital cu adevărat european: cabinete de consultaţii, echipamente medicale specializate pentru fizioterapie prin metoda deep-oscillation, pentru electroterapie prin diferite forme de curent electric (galvanic, de joasă frecvenţă, de medie frecvenţă), ultrasunete, unde scurte, magnetoterapie, laser de mare putere, kinetoterapie (terapia prin mişcare), acupunctură și tehnici din medicina tradițională chineză, terapia durerii și multe alte echipamente medicale destinate unor terapii alternative. Sunt amenajate, de asemenea, spații speciale rezervate pacienților care doresc masaj, împachetări cu nămol de Techirghiol sau cu parafină, saună uscată şi umedă, săli pentru balneohidroterapie cu apă sărată de la istoricele izvoare ale comunei Poiana Câmpina, precum şi spații speciale unde funcționează dispozitive ultramoderne pentru recuperarea robotizată a membrelor superioare și inferioare (copii şi adulţi). Conducerea spitalului a achiziționat pentru Baza de Tratament aparate, dispozitive și echipamente dintre cele mai moderne și mai performante, de la cei mai buni producători mondiali de aparatură medicală. 
După unii autori de manuale de medicină, medicina fizică sau fizioterapia cuprinde următoarele domenii: electroterapia, termoterapia, hidroterapia, masajul terapeutic, kinetoterapia, fototerapia. 
În cele ce urmează, vă prezentăm principalele metode de electroterapie cu ajutorul cărora vor fi tratați, cu o grijă deosebită, pacienții ce vor trece pragul noului Spital SanConfind din Poiana Câmpina, realizare a Centrului Medical SanConfind din Câmpina, cu sediul pe strada Progresului nr. 20, în imediata vecinătate a companiei Confind SRL, principalul finanțator al acestei unități spitalicești de elită.


Vindecătorul curent electric
Electroterapia, ca și celelalte metode din fizioterapie, acționează prin intermediul agenților fizici asupra organismului. Agentul folosit este curentul electric. Fiecare celulă din organismul nostru este încărcată electric. Schimbul de informații și procesele intercelulare se realizează și prin intermediul sarcinilor electrice. La atingerea anumitor parametri, se deschid niște căi ce permit comunicarea între celule sau între celule și mediul extracelular, cu migrarea sarcinilor electrice din interiorul celulei către exterior și invers. Așa cum se știe de multă vreme, nervii și mușchii sunt nişte țesuturi excitabile, care funcționează pe baza unor curenți electrici produși de distribuția variabilă a ionilor din interiorul și exteriorul celulei (sodiu, potasiu, calciu sau magneziu), sub acțiunea unor semnale chimice. Ca urmare, ei sunt sensibili și la acțiunea curenților exteriori organismului, fapt ce poate fi exploatat în scop terapeutic. Curentul poate fi aplicat cu ajutorul electrozilor (electrozi plaţi, electrozi vacuum, electrozi adezivi) pe zona selectată. În funcţie de tipul de curent şi de modul de selectare a parametrilor (adică forma impulsului, durata impulsului, durata pauzei, frecvenţă, intensitatea) curentul de stimulare poate avea ca efecte menţinerea şi creşterea tonusului muscular, stimularea circulaţiei şi îmbunătăţirea troficităţii. Curenții electrici terapeutici pot fi continui sau alternativi.

Curenții continui
Curentul continuu (curent galvanic) numit în felul acesta dupa numele lui Galvani, cel care a făcut pentru prima dată renumitele sale experienţe în sec. al XVIII-lea. Efectele sale directe asupra organismului sunt antialgic (- la polul pozitiv și de hiperexcitabilitate - la polul negativ), hiperemizant (activarea circulaţiei), îmbunătăţirea nutriţiei tisulare, resorbţia exudatelor şi edemelor. Curentul galvanic se poate folosi sub forma ionizărilor medicamentoase (ionoforeză), reușindu-se introducerea unor substanțe farmacologic active în zona pe care dorim să o tratăm. Pot fi folosite substanțe analgetice – antiinflamatoare, fibrolitice, vasodilatatoare, miorelaxante, antiedematoase etc. –, în funcție de efectul pe care îl urmărim. Băile galvanice bi- sau cvadri- celulare sunt o altă aplicație interesantă a curentului continuu. Acestea presupun posibilitatea imersiei membrelor superioare și inferioare în cuve pline cu apă, conectate la un generator de curent continuu. În felul acesta, întregul organism poate beneficia de pe urma acestui tip de curent. La Baza de Tratament a Spitalului SanConfind se va folosi galvanoterapia cu următoarele modalități de aplicare: galvanizarea simplă - cu ajutorul unor electrozi; ca baie hidroelectrolitică  parțială (patru-celulară); ionoforeza (ionogalvanizarea) - metodă de introducere a unor substanţe medicamentoase prin tegument, cu ajutorul curentului galvanic. Efectele curentului galvanic: analgetic (antialgic); stimulare neuro-musculară; reglare a modificărilor de excitabilitate ale sistemului nervos central; reglare nespecifică a constelaţiei neuro-vegetative; biotrofic, prin îmbunătăţirea loco-regională a irigaţiei sangvine şi creşterea difuziunii intratisulare; vasodilatator, prin hiperemia reactivă la nivelul circulaţiei superficiale şi profunde. 



Curenții alternativi
Există mai multe tipuri de astfel de curenți, în funcție de frecvența lor. Astfel, se folosesc în electroterapie curenți de joasă frecvență (< 1.000 Hz). În funcție de forma curentului, pot avea proprietăți excitomotorii (curenți rectangulari, exponențiali, faradici) și analgetice (diadinamici, TENS). Se folosesc, de asemenea, curenți de frecvență medie (1.000-10.000 Hz) care, la rândul lor, pot avea efecte excitomotorii (mai slabe decât cele ale curenților de joasa frecvență) și analgetice (curenții interferențiali). În fine, mai există curenți de înaltă frecvență (> 100.000 Hz). Cunoscuți sub numele de unde scurte (pulsate sau continue) și microunde, ei exercită efecte termice la suprafață sau în profunzime.  

Curenți de joasă frecvență
Curenții de joasă frecvență se caracterizează prin impulsuri de diverse forme, care au o frecvență cuprinsă între 0 și 1000 cicli/sec. Frecvenţa utilizată terapeutic se înscrie între 0,1 şi 300 – 400 Hz. Din forma acestor impulsuri rezultă și forma curentului, care poate fi triunghiular, exponențial, dreptunghiular sau trapezoid. Din această categorie fac parte curenții CDD (diadinamici), Trabert, TENS (stimulare nervoasă electrică transcutanată).
Curenţii diadinamici, adică acei curenți derivaţi din curentul de la reţea (curent alternativ sinusoidal cu frecvenţa de 50 Hz, care este redresat şi modulat), sunt recunoscuți ca având efecte analgetice, hiperemiante şi dinamogene. Terapia cu curenți diadinamici a fost creată și aplicată pentru prima data în 1929 de către medicul Pierre Bernard, motiv pentru ei mai poartă și denumirea de  “curenți Bernard”. Fizioterapia cu curenţi diadinamici, foarte folosită, face parte din categoria terapiilor prin curenţi alternativi de  joasă frecvenţă cu frecvența cuprinsă în intervalul 50 -100 Hz. Există mai multe tipuri de curenți diadinamici, aplicarea acestora realizându-se în funcție de efectul scontat: DF (puternic analgetic), MF (electrostimularea țesuturilor ligamentare, creșterea tonusului muscular), CP  (acționează ca un masaj profund - intens, resorbitiv, analgezic), PL (analgetic, miorelaxant, anticongestiv), RS  (cel mai pronunțat excitomotor). Modul de acțiune al electroterapiei cu efect analgetic este explicat prin două fenomene: 1. Senzația de furnicătură placută determinată de stimulii electrici poate să înlăture senzația dureroasă și să crească pragul durerii (analgezia este realizată prin scăderea tensiunii din fibrele nervoase care transmit informația dureroasă și prin scăderea sensibilității  receptorilor de durere); 2. Eliberarea de endorfine din organism, precum și de alte substanțe neuro-opioide similar (fapt demonstrat și dovedit clinic printr-o serie de teste).
Curenţii Trabert, curenţii dreptunghiulari, au și ei un efect pronunţat analgetic şi hiperemiant, fiind indicați în formele dureroase de artroză. Stimularea nervoasă electrică transcutană (SNET sau TENS), constituie o metodă netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice. 


Curenți cu pantă exponențială (pentru electrostimularea musculară)
Scopurile terapeutice, precum și modalitățile de aplicare variază în funcție de starea de inervare a mușchiului, care poate fi inervat normal sau poate fi denervat. În cazul mușchiului normal inervat, nu sunt afectati în niciun fel nervii periferici care îl deservesc. Astfel de situații întâlnim, de exemplu, în hemiplegia (paralizia unei jumătăți a corpului) cauzată de un accident vascular, în amiotrofia de imobilizare etc. Stimularea funcțională antrenează mișcarea segmentului paralizat folosind curenți de frecvență joasă. Efectul este acela de scădere a spasticității, însă mai important este faptul că mușchiul contractat și articulațiile informează creierul că membrul se mișcă, facilitând reînvățarea și refacerea schemelor motorii la nivelul creierului. Un alt tip de electrostimulare are în vedere numai creșterea masei sau a forței musculare. Atrofia musculară cauzată de imobilizare este cea mai întalnită indicație a acestui tip de stimulare. Folosind curenți care să provoace contracții maximale de 5 secunde, alternate cu pauze de 25 de secunde, timp de 60 de minute, masa și forța musculară pot fi dezvoltate. Prevenirea pierderii musculare poate fi făcută și în situațiile în care numai un anumit segment este imobilizat, ca în cazul unui traumatism articular ce a necesitat imobilizarea membrului. Electrostimularea în atrofiile musculare datorate denervării ridică încă multe întrebări, fără să existe un consens unanim. Pare totuși promițătoare utilizarea lor pentru limitarea atrofiei musculare în situațiile în care mușchiul este complet denervat, dar și când este doar parțial denervat. 

Beneficiile curenților TENS
TENS (Trans Electric Nerve Stimulation) sau stimularea nervoasă electrică transcutanată, reprezintă una dintre modalitățile cele mai frecvente de tratament. Ea constă în stimularea directă la nivelul tegumentului și poate utiliza o frecvență mare (convențional) sau o frecvență joasă (tip acupunctură AL-TENS). Această formă este utilizată în stimularea punctelor trigger sau a punctelor clasice de acupunctură. Mecanismul de acțiune constă în eliberarea de endorfină la nivelul sistemului nervos central. Stimularea electrică nervoasă transcutanată TENS constituie o metodă netraumatizantă de combatere a stărilor dureroase acute sau cronice, de diferite cauze, prin folosirea curentului oscilant de joasă frecvență. Utilizarea stimulilor electrici în tratamentul sindromului dureros este o practică veche, legată de istoria electroterapiei. Ea constă în folosirea unui curent de joasă frecvență în scop electroanalgezic (durerea latentă). Folosirea curenților de joasa frecvență aduce un important efect antialgic imediat și de scurtă durată, dar și stimulare musculară. Folosirea curenților TENS în scop terapeutic aduce următoarele beneficii: prin importantul său efect antalgic, scade durerea acută și cea cronică, precum și spasmele musculare; varietatea curenților TENS permite tratarea majorității durerilor; stimularea nervoasă electrică transcutanată (TENS) poate trata stări dureroase în orice fază a bolii, care nu răspund la alte metode terapeutice indicate (farmacologice, electrice); intervine în reeducarea musculară; stimulează musculatura și contracția musculară prin acțiunea sa asupra plăcii neuromotorii din mușchi, fiind un bun tonifiant și excitant al musculaturii flasce (este indicat în paraliziile flasce, atrofiile sau hipotrofiile musculare etc.); prin caracterul său excitomotor, realizează gimnastica musculară; intervine în producerea de endorfine, care duc la un efect chimic natural de anestezie și stare de bine;  stimularea nervoasă electrică transcutanată, aduce și numeroase beneficii în scopul creșterii performanțelor fizice. Efectul hiperemiant si trofic al acestor curenți electrici, duce la o creștere a microcirculației locale, promovând astfel o mai bună oxigenare a mușchiului, o revenire mai puternică după efort maximal prin readucerea mai rapidă a pH-ului la normal și eliminarea metaboliților toxici (acidul lactic); un alt beneficiu al utilizării TENS este că această metodă este mult mai ieftină în comparație cu medicația analgezică pe termen lung; efectele TENS sunt mult mai rapide decât cele prin medicație analgezică; nu există efecte toxice sau supradozaj, utilizatorul putând stimula zona atât cât dorește; această metodă este noninvazivă, ușor de folosit și fără efecte secundare.

Curenți de medie frecvență
Sunt curenţi alternativi sinusoidali cu frecvenţa cuprinsă (în terapia frecventă) între 3000 și 10.000 Hz. Cei mai folosiți sunt curenţii interferenţiali - obţinuţi prin interferenţa a doi curenţi de medie frecvenţă (cu frecvenţe diferite). Efectele curenţilor de medie frecvenţă (interferenţiali): excitomotor; decontracturant; vasculotrofic, hiperemizant şi resorbtiv; analgetic.

Electroterapia este o formă de terapie care utilizează curentul electric pentru a ajuta organismul să se vindece și să se recupereze după ce a fost vătămat. Mulţi specialiști consideră că această subdisciplină a fizioterapiei poate atenua durerea, contribuind la accelerarea procesului de vindecare. În electroterapie se folosesc diferite forme de curenţi electrici (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă). Curenții folosiți modulează percepția dureroasă la nivelul nervilor motori și senzitivi sau stimulează contracțiile musculare și implicit circulaţia sanguină, cu efecte biochimice locale antiinflamatoare și miorelaxante.
Indicaţiile electroterapiei:
Afecţiuni ale sistemului nervos: nevrite şi nevralgii (de trigemen, nevralgie sciatică, meralgia parestezică, cervico-brahială, intercostală, dentare, occipitală), pareze şi paralizii (paralizii flasce ale membrelor, pareză facială); sindroame neuroastenice; distonii neurovegetative. Afecţiuni ale aparatului locomotor: mialgii, neuromialgii, tendinite, tenosinovite, bursite, epicondilite, periartrite, artrite, artroze, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă. Afecţiuni ale aparatului cardiovascular: tulburări de circulaţie periferică (boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatia obliterantă). Stări posttraumatice (contuzii, entorse, luxaţii, întinderi musculare, redori articulare).

File de cronică - Amurgul demiurgilor (2)

Dr. C. Istrati (1850 - 1918)

Mare savant, cărturar şi patriot român, Constantin Istrati a fost un pionier al dezvoltării ştiinţei şi culturii, un factor influent în procesul de modernizare a ţării noastre, un vrednic român. C.I. Parhon, care i-a fost student şi mai târziu coleg la Academia Română, îl prezintă astfel: “Doctorul Istrati este unul dintre primii noştri oameni de ştiinţă care, prin lucrările lor originale, au dobândit o frumoasă reputaţie pe plan internaţional. Eminentul savant s-a preocupat în permanenţă ca cercetările sale să aibă aplicaţii practice, care să permită valorificarea bogăţiilor naturale ale ţării şi dezvoltarea industriei şi agriculturii noastre. Pedagog talentat, Constantin Istrati a format numeroşi elevi, care au consolidat bunul renume ale şcolii româneşti de chimie organică, fondată de el. Renunţând la cariera medicală pentru a se consacra studiilor de chimie, Istrati nu s-a dezinteresat însă de bunul mers al învăţământului medical şi de problemele de sănătate publică. Prezenţa sa entuziastă s-a făcut simţită în cele mai diferite sectoare ale vieţii culturale”.


Constantin I. Istrati s-a născut la 5 septembrie 1850 într-o familie de răzeşi moldoveni. Ion Istrati, tatăl, era din ţinutul Romanului şi după 1830 a lucrat ca funcţionar la o cancelarie din Iaşi. În 1848 s-a căsătorit cu Maria Capşa, descedentă şi ea dintr-o veche familie de răzeşi, care era o femeie de o rară distincţie, foarte cultivată pentru vremea aceea. Aceasta învăţase la un pension din Iaşi, vorbea bine franceza şi germana, cunoştea istoria patriei şi a avut un rol covârşitor în formarea morală şi intelectuală a celor 11 copii ai săi. 
Viitorul savant C-tin Istrati a făcut cursul primar la Şcoala Publică din Roman şi apoi la pensionul Meltzer, unde a învăţat limbile germană şi franceză. Ulterior a fost primit ca elev la Academia Mihăileană, unde între alţii i-a avut profesori pe Mihail Kogălniceanu şi pe Gheorghe Asachi, de care s-a ataşat foarte mult. Istrati dovedea încă de atunci pasiune pentru studiul ştiinţelor naturale şi istorie. Ca elev, în 1866, a scos o gazetă săptămânală care avea ca deviză “Jurnalul care nu prieşte la stomahul multora”. Pasiunea pentru ştiinţele naturale i-a fost întreţinută de revistele de popularizare din epocă “Isis sau Natura” şi “Icoana lumei”, publicată în 1865 la Iaşi de Gheorghe Asachi. În 1869 a fost remarcat de dr. Carol Davila într-o vizită făcută de acesta la Academia Mihăileană, care i-a propus să devină elev al Şcolii de Medicină şi Farmacie înfiinţată de Davila în 1857. La această şcoală, studenţii făceau şi un serviciu medical în cadrul armatei, ceea ce le asigura anumite avantaje materiale. În 1871, C. Istrati obţine gradul de subchirurg militar. În 1870 fusese admis la Facultatea de Medicină din Bucureşti prin examen, iar în 1871 s-a înscris şi la Facultatea de Ştiinţe. În 1869, când era student, a murit Gheorghe Asachi, pentru care studentul medicinist avea un adevărat cult. Lângă catafalcul ilustrului dispărut acesta a ţinut un emoţionant discurs, care a fost publicat integral în 1870 în Monitorul Oficial. 
În perioada studenţiei, C. Istrati a avut şi o activitate intensă de ziarist, publicând în “Trompeta Carpaţilor”, ziarul lui Cezar Bolliac, diverse articole, între care: “Un doctor român mai mult”, în care saluta înapoierea în ţară a tinerilor care obţinuseră doctoratul în medicină la şcolile din apus; studiul “Natura şi omul”, unde analiza influenţa mediului asupra traiului oamenilor. 
În timpul războiului pentru independenţă, împreună cu un grup de studenţi medicinişti, a cerut să plece pe front. În jurnalul său, nota mai târziu că războiul pentru independenţă l-a făcut “om cu totul”. A condus o secţiune de Cruce Roşie, prilej cu care a asistat, la 30 august 1877, la cucerirea Griviţei. Impresionat, a scris poezia intitulată “30 August”, care se termină cu versurile: “E zi de-acelea care rar se întâlnesc/ Şi ale căror ceasuri cu secoli se plătesc”. 


În campanie a îngrijit peste 3000 de răniţi şi s-a îmbolnăvit de tifosul care bântuia printre pacienţii săi, însuşi dr. Davila făcând toate eforturile pentru a-i salva viaţa. Pentru meritele sale, tânărului medicinist i s-a acordat “Virtutea militară de aur”, comandamentul rusesc l-a decorat cu ordinul “Sfânta Ana”, iar turcii, drept recunoştinţă pentru îngrijirea prizonierilor otomani, i-au conferit decoraţia “Medgidie”.
În tinereţe, C. Istrati a fost atras şi de mişcarea socialistă, fiind prieten cu unul dintre fruntaşii acesteia. Influenţa ideilor socialiste o găsim în studiile “Locuinţele sătenilor” şi “Postul la români”. A publicat de asemenea şi o amplă monografie în 1879 - “O pagină din istoria contemporană a României din punct de vedere medical, economic şi naţional”.
După război pleacă la Paris, unde obţine licenţa şi apoi un doctorat în medicină. A fost numit într-o perioadă director al aşezământelor brâncoveneşti. În această calitate a determinat conducerea Fundaţiei Brâncoveneşti să preia şi dispensarul medical pe care în 1890 îl înfiinţase la Câmpina, unde duminica dădea consultaţii şi împărţea medicamente fără plată. 

Partidă de şah la Câmpina.De la stânga la dreapta:
C. Istrati, dr. G. Petrescu, dr. Roşu, Aglae Istrati, Hentiescu,
St. Antoniu, ing. Vasile Istrati
Studiind medicina, a fost atras de cercetările marilor chimişti ai timpului, astfel că desfăşoară o intensă activitate în cadrul Societăţii de Chimie din Paris. La 28 martie 1885 îşi susţine la Paris teza de doctor în chimie, primind felicitări călduroase din partea juriului. Reuşind la concursul pentru catedra de chimie medicală din cadrul  Facultatăţii de Medicină, se întoarce în ţară şi în 1885 devine profesor titular la facultatea pe care o absolvise cu opt ani în urmă. Se remarcă în munca de cercetare ştiinţifică, descoperind o serie de coloranţi derivanţi din benzen în nuanţe albastre  sau galbene denumiţi de el francine, lucru care i-a adus o reputaţie pe plan internaţional. În această perioadă a avut strânse legături de colaborare şi prietenie cu numeroşi savanţi străini şi cu profesori de la Sorbona. Şi-a preţuit însă mult şi profesorii din ţară. A scris o interesantă biografie a profesorului Ştefan Micle, pe care îl cunoscuse bine în timpul studiilor de la Iaşi, consemnând despre acesta: “A fost un profesor de o remarcabilă corectitudine. Căsătorit cu scriitoarea Veronica Micle, a fost un model de om, ca bărbat, ca părinte şi ca patriot”. A mai publicat şi alte biografii despre oameni de ştiinţă, cultură şi artă, între care cele despre Aman, Gh. Asachi şi Ion Ghica. 
Din 1890 s-a implicat şi în viaţa politică. A avut diverse demnităţi: deputat, senator, primar al Bucureştiului. A deţinut mai multe portofolii de ministru: Lucrările Publice, Culte şi Instrucţiune, Domenii, Industrie şi Comerţ. De menţionat că a fost şi consilier în Consiliul Comunal al oraşului Câmpina. 
La Câmpina (unde îşi amenajase o locuinţă de vacanţă în care petrecea mult timp), la cererea lui Dobrogeanu Gherea, fostul socialist a adăpostit în casa sa pe unul din marinarii răsculaţi pe crucişătorul “Potemkin”, urmărit de autorităţile ruse care îi cereau extrădarea. 
“Atras de frumuseţea Câmpinei şi de clima blândă, Istrati şi-a găsit aici un refugiu unde putea lucra în linişte şi unde şi-a petrecut, cum mărturiseşte, cele mai frumoase clipe din viaţă. Dumbrava de la Câmpina a doctorului Istrati se afla pe platoul din faţa gării, imediat ce treci râul Prahova. Un drum şerpuitor urca dealul, descoperind o privelişte a văilor din ce în ce mai neaşteptată. Una dintre panoramele cele mai pline de farmec, prin variaţia de forme şi colorit, se desfăşura la capătul tăpşanului unde se afla grădina doctorului Istrati. Închipuiţi-vă un platou imens la o înălţime considerabilă. În vale, Prahova îşi răsfira apele domolite, iar în depărtare, peste dealuri acoperite cu păduri şi păşuni, se întrezăreau munţii. 


Aici şi-a clădit Istrati, în 1889, o casă de vară cu pridvor umbrit de verdeaţă, locuinţă modestă, dar primitoare, înconjurată de o mulţime de brazi pe care îi sădise singur. La Câmpina, Istrati trăia în mijlocul familiei. Aglae, soţia lui, fiica unui profesor universitar de la Iaşi, era o gospodină desăvârşită; totdeauna cu glas blând şi domol reuşea să impună respect şi să asigure desfăşurarea unei vieţi lipsite de zbucium. Lili, fiica mai mică, căsătorită cu Constantin Levaditi, venea mai rar, dar Maria, fiica mai mare, împreună cu soţul ei, doctorul Gheorghe Petrescu, erau foarte adesea alături de părinţi. Istrati îl preţuia mult pe doctorul Petrescu, care a ajuns agregat la catedra de istoria medicinii. Cei doi băieţi, Nicolae şi Radu, precum şi Maria Istrati-Capşa, mama doctorului Istrati, întregeau cercul familiei. (...) 

La Câmpina, cu familia: Maria, Aglae, Lili, Maria Istrati-Capşa, dr. Istrati
Viaţa la Câmpina era simplă, plină de farmec. Istrati, cu aceeaşi excepţională putere de muncă, lucra intens, petrecând multe zile şi nopţi între vrafurile de manuscrise şi documente, dar găsind şi timp pentru a petrece ore întregi în grădină, săpând, cosind sau curăţind pomii fructiferi într-o cămaşă de in brodată cu motive româneşti, sub protecţia unei uriaşe pălării împletită de paie de grâu. Îi plăcea să străbată păduricea până la o bancă de odihnă din lemn alb de mesteacăn, aşezată pe culmea de unde se deschidea o privelişte minunată asupra Văii Prahovei. Curând după Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu şi-a amenajat şi el o locuinţă la Câmpina, iar câţiva ani mai târziu, adus de savant, s-a stabilit aici şi marele cărturar Bogdan Petriceicu Hasdeu. În casa primitoare de la Câmpina se întâlneau cei mai de seamă oameni ai vieţii culturale şi ştiinţifice de atunci: Petru Poni, G. Assaky, G. Ţiţeica, Mina Minovici, Saligny, Lazăr Edeleanu, Delavrancea, N. Gane, N. Pătraşcu, Duiliu Zamfirescu...”. (Citat din monografia “Dr. C. Istrati” de I. Jianu - G. Vasiliu, Ed. Ştiinţifică, 1964).
Doctorul C. Istrati a fost solicitat să se ocupe de organizarea expoziţiei jubiliare din 1906, când Carol I a serbat 40 de ani de domnie. Atunci a amenajat parcul care se numeşte şi astăzi Carol I. 
În 1913, intrând în divergenţe cu prietenul său Tache Ionescu, îşi dă demisia din postul de primar al capitalei. Atunci nota în jurnalul său: “Personal sunt foarte, foarte obosit. Simt că îmbătrânesc! Dar mai ales sunt foarte, foarte amărât de cele ce se petrec în gruparea din care fac parte. Cred că nu-mi rămâne decât de a sta de o parte şi a nu mai servi de căptuşeală ticăloşiilor făptuite de pungaşi şi ambiţioşi fără scrupule”.
Decepţionat de politică, în ultimii ani ai vieţii a făcut o pasiune pentru arheologie. A publicat o prefaţă elogioasă la lucrarea postumă “Dacia preistorică” a lui Nicolae Densuşianu, susţinând ipotezele temerare ale acestuia. Doctorul Istrati a fost şi un pasionat colecţionar. A achiziţionat de-a lungul anilor antichităţi, medalii, documente, cărţi vechi, tablouri, obiecte de artă populară. După moartea sa, colecţia a intrat, în 1921, în colecţia muzeului din Turnu Severin, condus de Teodor Costescu, discipol devotat al marelui chimist. 
În 1918, deşi era slăbit de boală, a acceptat o importantă misiune diplomatică la Paris, pentru a susţine revendicările României la tratativele de pace. A murit în timpul acestei misiuni, făcându-şi datoria de vrednic român şi mare patriot. În istoria oraşului nostru, el a rămas prin două importante donaţii: un fond de carte, care a format nucleul bibliotecii orăşeneşti (astăzi Biblioteca Municipală care îi poartă numele) şi parcul amenajat pe platoul Câmpiniţei, în jurul casei, donat oraşului, ca să devină un loc de agrement pentru câmpineni. Multă vreme s-au organizat aici serbări populare, concursuri de tir şi alte festivităţi. Prin anii ‘50, în mod regretabil, s-a trecut peste donaţia savantului
Regretabil este faptul că s-a trecut peste donaţia savantului, când prin anii ‘50 securitatea a instalat acolo o unitate de intervenţie care avea misiunea să lupte cu partizanii din munţi. După desfiinţarea unităţii, Ministerul de Interne s-a folosit de parcul Istrati, în mare parte distrus, ca să amenajeze Şcoala de Poliţie care funcţionează şi astăzi. 
Alin CIUPALĂ
În numărul următor: B.P. Hasdeu

Călător prin lume

Florenţa - Piaţa Domului, monumente nemuritoare 

De la Palatul Pitti, unde ne-am despărţit în numărul trecut, ne întoarcem în Piaţa Signoriei, traversând Ponte Vecchio, pentru a o admira încă o dată. Apoi, pe Via de Calzaiuoli - o stradă largă, mărginită cu magazine de lux - ne îndreptăm spre Piaţa Domului, într-o scurtă plimbare de circa 15 minute. Undeva, pe la jumătatea distanţei, ne abatem din drum  pentru a admira Piazza della Republica, una dintre pieţele largi ale Florenţei, de formă pătrată, cu arcade şi o coloană, ce amintesc de vechiul oraş roman ce se afla aici. Piaţa este astăzi un loc foarte frecventat, datorită magazinelor, cafenelelor, tarabelor cu suveniruri, dar în special aspectului său atractiv şi târgului de flori ce are loc săptămânal aici, pentru că, să nu uităm, Florenţa este şi Oraşul Florilor. 

Piaţa Domului
Ne întoarcem pe Via de Calzaiuoli şi curând ajungem într-o piaţă plină de turişti, care are  câteva dintre cele mai reprezentative monumente florentine - Piaţa Domului. În dreapta noastră se înalţă Catedrala (Domul) “Santa Maria del Fiore” (Sfânta Maria Florilor), dedicată Fecioarei Maria, cu trimitere la numele oraşului - Florentia, oraşul florilor. 


În 1294, Asociaţia Breslelor îl angajează pe Arnolfo di Cambio să construiască o nouă catedrală, întrucât cea veche - Santa Reparata - nu mai era demnă de un asemenea oraş important, aflat în plină dezvoltare. Ridicarea catedralei a început pe 8 septembrie 1296 şi a continuat până în 1436, sub conducerea unor artişti renumiţi precum Giotto, Andrea Pisano sau Francesco Talenti. Lucrările avansează încet şi abia între 1420 - 1434 arhitectul Filippo Brunelleschi ridică cupola, înaltă de 55 m şi având un impresionant diametru de 48 m, o minune a timpului respectiv. Catedrala -  sfinţită de Papa Eugenius al IV-lea în 1436, după 140 de ani de la începerea construcţiei - cu o faţadă impresionantă prin coloritul de marmură alb, verde şi roşu, a fost terminată abia în secolul XIX (1887). Pătrundem în edificu printr-una din cele trei bolţi ce au deasupra lor povestea Fecioarei Maria. Frontonul de deasupra bolţii centrale o prezintă pe Fecioară în glorie. În partea cea mai de sus a frontonului se află motivul Dumnezeu Tatăl. Catedrala ce impresionează prin simplitate are forma unei cruci latine, lungă de 150 m, lată de 43 m şi 21 m înălţime, ea fiind cea de-a treia mare catedrală a lumii creştine după “Sf. Petru” de la Roma şi “Sf. Paul” de la Londra. 


Sunt multe lucrări valoroase în interiorul auster, dar ne oprim asupra frescei din cupolă, ce reprezintă “Judecata de Apoi”, începută de Giorgio Vassari şi terminată după moartea acestuia de Federico Zuccari, precum şi asupra picturii înfăţişându-l pe Dante în afara zidurilor Florenţei. Pe cap, Dante poartă o cunună de lauri, iar în mâna stângă ţine Divina Comedie deschisă, având în spate Domul, iar în drapta sa, jos, Infernul sub Muntele Purgatoriu, ce are în spatele său Paradisul. Nu părăsim catedrala înainte de a admira măiestrele vitralii. Ieşim printr-o uşă laterală aflată în apropierea scării ce duce spre vârful cupolei, admirând temerarii ce stau la coadă pentru a se încumeta să urce cele 463 de trepte care ajung până la 107 metri, a căror cutezanţă este răsplătită de o privelişte minunată a Florenţei şi a împrejurimilor sale. 

Campanila lui Giotto
Ieşim în mica piaţă supraaglomerată cu turişti şi admirăm, în flancul drept, un turn - clopotniţă de 89 m înăţime - Campanila (turnul) lui Giotto. Turnul-clopotniţă a fost început de Giotto în 1334, cel care a realizat până moartea sa (1337) doar primele două platforme. Lucrările au fost continuate de Andrea Pisano şi terminate în 1359 de Francesco Talenti. 
Basoreliefurile din partea de jos, ale căror originale se află în Muzeul Operei astăzi, prezintă viaţa omului de la începuturile sale. În partea superioară, Pisano a creat, după proiectul lui Giotto, 16 nişe în care a intercalat şi 16 nişe false. Talenti adaugă mai târziu încă două nivele, cu câte două ferestre. Spre deosebire de alte clopotniţe (campanile) ce se termină cu un vârf ascuţit, Campanila lui Giotto se încheie cu o terasă, aflată la o înălţime de 89 m, de unde se deschide o panoramă extraordinară a Toscanei. Întregul turn este îmbrăcat în marmură multicoloră.

Baptisteriul
Ieşind în piaţă atenţia ne este atrasă de un grup de turişti strânşi în faţa unei clădiri octogonale, care fac fotografii în faţa unor uşi masive din bronz, cu zeci de mici basoreliefuri reprezentând scene biblice. Este Baptisteriul, Sfântul Ioan Botezătorul (San Giovani), dedicat Sf. Ioan, patronul Florenţei. Baptisteriul este - conform Enciclopediei Britanice - o construcţie de forma unui dom sau a unei capele adiacente părţii unei biserici catolice în care se practică botezul. Până în sec. IX, acesta a avut opt laturi (cifra 8 reprezentând simbolul unei noi vieţi în numerologia creştină) şi o cristelniţă amplasată sub un baldachin în formă de dom. Baptisteriul este cea mai veche clădire din Florenţa, datând probabil din sec. V, fiind construit iniţial lângă poarta de nord a oraşului. 


Cel pe care îl admirăm noi aparţine sec. XI - XII, acoperişul piramidal neted fiind terminat în 1128. Faţada este acoperită cu marmură albă şi verde, ca majoritatea monumentelor florentine, iar uşile din bronz sunt adevărate capodopere prin basoreliefurile plasate pe ele. Cea mai veche poartă (uşă) este cea de sud - porţile fiind amplasate pe puncte cardinale. Creaţie a lui Andrea Pisano, această uşă este împărţită în 28 de mici panouri reprezentând “poveştile baptiştilor” şi alegoria virtuţilor, datând din prima jumătate a sex. XIV. Celelalte două uşi, de nord şi de est, sunt opera lui Lorenzo Ghiberti. Uşa de nord a fost realizată în 23 de ani (1401 - 1424). Ea este formată din 28 de mici panouri cu scene din Noul Testament, Cei Patru Evanghelişti şi Doctorii Bisericii. În sfârşit, uşa din est, cea din faţa catedralei, reprezintă capodopera lui Ghiberti, căruia i-au trebuit 27 de ani pentru a o realiza (1425 - 1452) şi pe care Michelangelo a numit-o, datorită frumuseţii ei, “Poarta Raiului”. Ea este o dovadă a voinţei şi ambiţiei artistului de a realiza forme perfecte, nemaivăzute înainte. Uşa este împărţită în 10 panouri aurite, reprezentând scene din Vechiul Testament, printre care: păcatul originar, izgonirea din Rai, legenda lui Noe, templul lui Solomon sau Solomon şi Regina din Saba. 


Interesant este şi faptul că printre aceste miniaturi capodopere, într-un medalion rotund găsim şi un portret al lui Ghiberti. Încă sub impresia uluitoare a frumuseţii acestor porţi, intrăm în interiorul Baptisteriului şi admirăm galeria frumos decorată ce-l înconjoară,  podeaua din marmură cu semne zodiacale şi în special cupola cu mozaicurile sale strălucitoare, reprezentând scene din lumea creştină, Judecata de Apoi, scene din viaţa Sf. Ioan sau a lui Iisus Hristos. Copleşiţi de cele văzute în acest spaţiul al pieţei, centru religios al Florenţei, ne desprindem cu greu şi ne îndreptăm spre cartierul Medici, ce se află nu departe de aici. 

Piaţa San Lorenzo
După câteva minute ajungem în Piaţa San Lorenzo, plină cu tarabe unde se comercializează tricouri, şepci, curele, cravate cu crini - simbolul Florenţei, articole din piele sau nelipsitele umbrele de ploaie. Este cea mai mare piaţă din Florenţa şi în imediata sa apropiere se află Biserica San Lorenzo, palatul familiei Medici şi Biblioteca Lorenziană. 


Din păcate, găsim Biserica San Lorenzo închisă, astfel că nu putem vizita interiorul acestei capodopere a renaşterii florentine, dar putem admira faţada proiectată de Michelangelo, neterminată din lipsa fondurilor. Timpul este cel ce ne presează şi ne împiedică să vizităm palatul familiei Medici, aşa că facem drumul înapoi către Piaţa Signoriei, admirând încă o dată această piaţă-muzeu. Ne oprim o vreme în faţa statuii lui Hercule şi în faţa copiei statuii lui David, la care Michelangelo a lucrat timp de trei ani (1501 - 1504). Statuia de 5,17 m, din marmură albă de Carrara, a reprezentat unul din visele de perfecţiune ale artistului, care a văzut în această statuie un simbol al libertăţii florentinilor şi al voinţei lor de a o apăra, un simbol al eroismului pus în slujba patriei, al victoriei unui om normal (David) în faţa unui gigant, Goliat. Michelangelo s-a inspirat din povestea din Biblie, care ne spune cum David, un simplu păstor, viitor rege al Israelului, s-a luptat cu uriaşul filisten Goliat şi în ciuda diferenţei de vârstă şi de înălţime, David l-a ucis cu o piatră aruncată din praştie, care l-a lovit pe acesta drept în frunte. Omorându-l pe Goliat, David şi-a salvat poporul.

De ce Goliat nu-l putea învinge pe tânărul David
Într-o revistă mai veche am găsit recent un articol al lui Laurenţiu Checicheş, în care se referă la observaţiile făcute de un neurolog de la Universitatea Ben Gurion din Be’er Sheva (Israel), profesorul Vladimir Berginer. 


Potrivit acestuia, pentru Goliat lupta era pierdută dinainte, întrucât David, tânăr şi viguros, a luptat împotriva “unui uriaş înfricoşător, dar bolnav”. Profesorul susţine că uriaşul suferea de o malformaţie a unei glande generatoare a unei acumulări excesive de hormoni ai creşterii, de unde şi înălţimea neobişnuită a lui Goliat, după unele versiuni de 6 coţi şi o palmă, adică 3 metri, înălţime care îi făcea deplasarea greoaie. “La un anumit stadiu, spune profesorul, creierul său umflat de boală, exercita o presiune asupra nervului optic, provocând tulburări de vedere şi aşa se explică de ce Goliat nu a văzut piatra aruncată de David”. În două rânduri se afirmă că “Goliat se apropia puţin câte puţin, deplasându-se greoi, în timp ce David alerga pe câmpul de bătaie. El alerga în jurul uriaşului, ieşind din câmpul vizual al acestuia şi astfel nu a reuşit să evite piatra lansată cu putere”. Şi profesorul încheie: “Cercetările mele nu afectează cu nimic mesajul Bibliei ce descrie lupta dintre bine şi rău, căci să nu uităm că David nu ştia faptul că Goliat era un om bolnav”.
De la poveşti şi cercetări ştiinţifice revenim la viaţa reală a Florenţei, oraşul florilor, oraşul Renaşterii şi al minunilor artistice ce l-au făcut faimos în întreaga lume. Îl mai privim o dată pe David, ne luăm rămas bun de la această unică piaţă - muzeu în aer liber şi în înserarea ce coboară peste Firenzze, pe malul râului Arno, ne îndreptăm spre autocar, casa noastră călătoare, ce ne va purta mai departe prin această fabuloasă Toscana.

Alex. BLANCK
În nr. viitor: Oslo, capitala ţării fiordurilor