03 martie 2015

FC Fortuna Poiana Câmpina intră în faliment

Stadionul a fost scos la vânzare

Faptul că de câţiva ani sportul românesc a intrat în colaps nu mai este o surpriză pentru nimeni. Retragerea pe bandă rulantă a investiţiilor private şi lipsa unor programe naţionale care să sprijine sportul de masă şi performanţa au generat, inevitabil, falimentul şi implicit şi dispariţia multor cluburi de tradiţie din întreaga ţară, fie că a fost vorba de fotbal, handbal, volei sau rugby. Ca întotdeauna, aflat în prim-planul preferinţelor iubitorilor de sport, fotbalul pare să sufere cel mai mult în această perioadă neagră a istoriei sale. În Liga I, aproape jumătate dintre cluburi se confruntă cu grave probleme financiare, care în multe cazuri vor duce, probabil, la falimente răsunătoare. Ligile inferioare, mai puţin vizibile în zona mediatică, sunt decimate şi ele cu fiecare an ce trece, ajungând în prezent la un minim istoric în ceea ce priveşte numericul combatantelor înscrise în campionate.Despre lipsa centrelor de copii şi juniori nu mai are rost să discutăm. Efectele le vedem în componenţa exotică a echipelor româneşti de fotbal şi în performanţele tot mai slabe ale reprezentativelor naţionale.


Statistic vorbind, România ocupă un dezonorant loc I, cu 28 de cazuri, la capitolul falimente în fotbal, într-un top continental, la mare distanţă de Rusia (10), Austria (7), Ucraina (6), Lituania (5), Croaţia (4). Printre cluburile cu tradiţie dispărute în ultimii ani se numără şi Poiana Câmpina, alături de Politehnica Iaşi, Universitatea Craiova, Precizia Săcele, Corvinul Hunedoara, Callatis Mangalia, FCM Bacău.
Şi în Câmpina prezentului sportul rege pare a fi pe cale de dispariţie. După zeci de ani de tradiţie, ultimul bastion s-a dezintegrat şi el. FC Fortuna Poiana Câmpina a intrat în faliment într-un moment în care puţină lume se aştepta. Promovarea în liga a II-a naţională şi parcursul foarte bun din ultima vreme dădeau speranţe câmpinenilor într-o minune, prezenţa istorică în primul eşalon fotbalistic al ţării. N-a fost să fie aşa! Fortuna s-a oprit aici. Săptămâna trecută, preşedintele clubului, Hacic Garabet, a făcut un anunţ sec: “Clubul va intra în faliment. Am demarat procedurile juridice necesare în acest sens. La nivelul conducerii s-a decis şi scoaterea la vânzare a stadionului”. Aşadar, Fortuna dispare subit, aşa cum a apărut. Încă nu se ştie exact ce s-a întâmplat cu adevărat. Bursa zvonurilor alimentează ipoteza potrivit căreia proprietarul, Radu Călin, ar avea probleme. Asta este mai puţin important, pe lângă faptul că o investiţie privată dispare din zona noastră.

Editorial. DESPRE CITIT (ÎN STELE)

O inițiativă nefericită, aceea a timbrului cultural, a declanșat o dezbatere cu bătaie ceva mai lungă: cît se citește în România, care este nivelul a ceea ce numim „cultură generală”? Cifrele sunt de-a dreptul lugubre. Ca număr de titluri publicate, stăm oarecum plauzibil, catastrofa vine în momentul cînd socotim tirajele, cîte cărți cumpără un cetățean anual, unde ne situăm detașat la coada cozilor. Este aceasta o „chestiune urgentă”? Precum dezastrul sistemului de sănătate, lipsa infrastructurii de transporturi, corupția șamd.? Eu aș spune pro domo că este mai urgentă și că, de exemplu, degeaba am avea autostrăzi ca în Germania și am deveni un popor de cocalari acefali. Nu-i vorbă, trebuie să fii neamț ca să ai autostrăzi germane. De-culturalizarea galopantă a neamului este o vulnerabilitate de siguranță națională. Ca om din branșă, situez cauza fenomenului în proasta concepere și predare a literaturii și a științelor umane în general în școală. Avînd în față viitorul, aș spune și eu ca poetul: atenție „vine focul!”. Numărul de cititori se va împuțina dramatic, pentru că lectura „de plăcere” este exmatriculată din școală. Există emisiuni televizate în care oamenilor de pe stradă li se pun diverse întrebări de cultură generală din literatură, istorie, geografie, ca să se facă de rîs. Și lumea se miră ipocrit: nu mai știu nimic tinerii ăștia. Fără să ia în considerare faptul că puștiul sau puștoaica nu au de unde să știe cine a scris Moartea căprioarei sau Descrierea Moldovei sau Concert din muzică de Bach…pentru că astea nu se mai fac la școală. Au auzit vag de Brâncuși sau Enescu, mai nimic despre Iorga sau Pârvan și lista e nesfârșită. De mulți ani, conceptul de „cultură generală” a dispărut din documentele de strategie educațională, ca perimat și periculos. Dăm simulări costisitoare financiar și fără nicio eficiență dovedită în ameliorarea rezultatelor, dar nu mergem la rădăcină, să încurajăm modelul de om cult. Școala nu cultivă deloc plăcerea lecturii. În afara acesteia „totul e deșertăciune”. În sistemul de azi este perfect posibil să iei examenul de bacalaureat, chiar cu o notă acceptabilă, fără să fi citit nicio carte pe tot parcursul liceului, doar memorînd acele funerare culegeri de comentarii de pe urma cărora trăiesc mulți profesori și editori. 


Cititorii de azi sunt cei care sunt, pe mine mă îngrozește situația de mîine. Tocmai ce m-am întors în noaptea asta de la un tîrg de carte, încîntat ca mereu de numărul de tineri pe care-i vezi pe acolo. Dar să nu ne iluzionăm: statistic sunt nereprezentativi. Și mai ales, dacă urmărim cîți dintre vizitatorii unui astfel tîrg cumpără literatură română contemporană, dezastrul este și mai vizibil. Se cumpără carte „funcțională”, literatura propriu-zisă  face un scor infim în coșul unei astfel de manifestări. Nu-i vorbă nici lumea noastră literară, grav atinsă de autism, preocupată aproape exclusiv de luptele interne pentru putere reală sau simbolică, nu pare deloc preocupată de viitorul ei, nu pare conștientă că barbarii sunt la porțile cetății. Faptul că scriitorii contemporani lipsesc total din programa de liceu și din aceea de bac nu pare a preocupa pe nimeni. Bibliotecile publice nu există decît în marile orașe și nu au bani suficienți pentru achiziții, dar de multe ori nici știința de a deveni centre de cultură ale comunității. Vi se pare că am abordat o temă colaterală celor de politică despre care notez de obicei în acest colț de pagină? Nicidecum. Nivelul de cultură, de educație, de cunoștințe istorice și civice are mare importanță, inclusiv în rezultatele diverselor alegeri. Celebra tehnică electorală a găleții de plastic scade în eficiență direct proporțional cu numărul de cărți citite. Înțelegem acum de ce partidele au interes să mențină populația la un grad de (in)cultură cît mai avansat. Putem privi lucrurile inclusiv din acest punct de vedere nițel sinistru, dar plauzibil socot. Prostirea este încurajată în mod pervers, sub argumentația adoptării nu știu căror tehnici sau viziuni pedagogice de aiurea. Numai că nu importăm de dincolo în niciun fel exigența. Cîtă a mai rămas… Sunt cîteva glasuri care ar trebui ascultate, cîțiva bătrîni (dar și cîțiva tineri) care predică în pustiu, ei spun lucrurilor pe nume, dar nimeni nu îi întreabă, decidenții trăiesc în lumea lor perfect paralelă cu a noastră, dar infectînd-o masiv. E război la graniță? Dar de războiul acesta interior, cu noi înșine și mersul nostru triumfal spre îndobitocire ce ziceți?
Christian CRĂCIUN

"Prin sport alături de oameni”

Asociaţia ProCâmpina, în parteneriat cu Primăria Câmpina, desfăşoară  în luna martie o serie de trei evenimente, în cadrul unui proiect intitulat “Prin sport alături de oameni”. 
Primul eveniment se intitulează “8 Martie Altfel”- manifestare dedicată femeilor şi va avea următorul  program:
-ora 11.00 - Întâlnire în Parcul de la Soldat;
-ora 11.15 - Plimbare cu bicicleta, pe traseul Centru-Muscel- Cămin Petrol ;
-11.45- 12.15 - Alergare pe terenul sintetic (intrare liberă);
-12.30- 13.30 - Înot la bazin (intare liberă);
-14.00 – Închidere eveniment (întâlnire la Pizzeria “Bella Ialia”).
 Următorul eveniment se va desfăşura între 14-15 martie 2015, la Bazinul de înot. “Masters Câmpina 2015" - este un concurs de înot destinat adulţilor peste 25 de ani, din toată ţara. Programul competiţiei se va stabili ulterior în colaborare cu Asociaţia Contratimp.
Ultimul eveniment este un concurs  “Special Olympics”, ce se va desfăşura în data de 27 martie şi este destinat copiilor cu Sindrom Down din toată ţara, afiliaţi la Organizaţia Special Olympics, instituţie care se va ocupa de partea tehnică organizării competiţie, care se va desfăşura la bazinul de înot sau pe terenul de sport multifuncţional.
Obiectivul proiectului propus este acela de a veni în întâmpinarea nevoilor câmpinenilor de a face sport şi de a contribuie la dezvoltarea turismului sportiv în municipiul Câmpina.

Computere noi pentru elevii Şcolii Gimnaziale „Ion Câmpineanu”

Şcoala Gimnazială „Ion Câmpineanu” are un nou laborator de informatică. Acesta a fost inaugurat, într-un cadru festiv, săptămâna trecută, fiind dotat cu 30 de computere noi, cu certificate de garanţie. Calculatoarele au fost donate de Kaufland România în cadrul campaniei „Ajutăm împreună”, în parteneriat cu Asociaţia “Şcoala de valori”. 


“Întotdeauna susţinem comunitatea în mijlocul căreia activăm, atât pe plan social, economic şi ecologic. Kaufland România susţine proiecte sociale şi educaţionale ce au ca beneficiari principali copiii de toate vârstele, sprijină programe care au ca obiectiv facilitarea accesului lor la educaţie, încurajarea frecventării şcolii şi prevenirea abandonului şcolar... Sponsorizarea acordată de Kaufland România face parte din strategia companiei de implicare socială durabilă în viaţa comunităţilor în care activează” - se arată în comunicatul de presă “Kaufland România – Investeşte în viitorul copiilor”.


La inaugurare au participat reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local Câmpina, cadre didactice, elevi şi nu în ultimul rând reprezentanţii companiei Kaufland. În deschidere a vorbit directorul instituţiei, profesor Aura Văsii, care a mulţumit sponsorilor pentru echipamentele primite.  “Acest laborator este extrem de necesar. În cadrul şcolii noastre exista deja un cabinet dotat doar cu 10 calculatoare, venite prin proiect guvernamental, însă acestea nu aveau o stare de funcţionare foarte bună. În aceste condiţii, cele 30 de computere primite sunt de mare folos şcolii, elevilor şi procesului de învăţământ în general, mai ales că în ultima perioadă informatica ia amploare, copiii dorindu-şi să aibă echipamente performante” 


Elevii din clasa a VII-a C, imaginea acestui proiect, au pregătit la începutul evenimentului un mini program artistic, interpretând piese din repertoriul internaţional, muzică clasică şi prezentând o scenetă ce a stârnit hohote de râs printre invitaţi. 
Andreea Ştefan  

Efectul Comarnic

Viceprimarul Ion Dragomir nu vrea să mai vorbească despre lucrările de canalizare

Recentele cercetări şi reţineri de persoane ale Direcţiei Generale Anticorupţie în cazul “Comarnic”, unde anchetatorii au descoperit un grup infracţional suspect de a fi deturnat fonduri europene alocate pentru lucrările de canalizare din zonă şi prelungirea ilegală a contractelor cu firmele executante, l-au determinat pe viceprimarul Ion Dragomir să fie mult mai rezervat în declaraţii când vine vorba de lucrări similare din Câmpina. Astfel, săptămâna trecută, la ultima şedinţă a Consiliului Local, Dragomir a anunţat în plen că “este ultima dată când mai vorbesc public despre lucrările de canalizare de la Câmpina (...). Sunt probleme şi nu vreau să păţesc şi eu ce au păţit alţii”. Viceprimarul a mai declarat că “la noi nu se pune problema prelungirii contractului cu cei de la Concivic” şi că “de aici înainte se va implica în lucrări şi firma CAST Băneşti, pentru a se putea înainta într-un ritm mai rapid”.

Evenimentele artistice şi culturale dau startul primăverii

„Primăvara începe cu tine”

Anotimpul care readuce natura la viaţă s-a făcut simţit pe deplin la cea de-a doua ediţie a evenimentului organizat de Uniunea Artiştilor Plastici (UAP), filiala Câmpina cu sprijinul Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”. „Primăvara începe cu tine” este numele expoziţiei vernisată sâmbătă, 28 februarie, în sala „Constantin Radu”, o expoziţie cu vânzare, de unde se pot achiziţiona tablouri, mărţişoare, fotografii, obiecte de decor, bijuterii şi multe altele, toate lucrate manual.


Iubitoare de frumos, talentata artistă câmpineană Amalia Suruceanu este sufletul acestei manifestări de poveste la care au fost invitaţi să expună, alături de lucrările sale, artişti amatori şi profesionişti din Câmpina, Ploieşti şi Bucureşti: Cristina Popescu, Elena Grecu, Melania Dima, Melania Goage, Mihaela Poalelungi, Liliana Tudose, Andreea Ioana Ştefan, Denisa Olbojan, Dana Nechita, Cristiana Tănase, Iulia Dupu, Daniela Mihăescu, Mihai Boroiu, Elisei Comnoiu, „La Printarie”- Gelu Coltan, Gabriel Dima, Muşoiu Ştefan, Cezara Goran, Emma Ana Maria Oiştie. Acestora li s-au alăturat copii şi bolnavi cronici de la Spitalul de Psihistre Voila, dar şi elevi ai Şcolii Gimnaziale “Ion Câmpineanu”, care au expus mărţişoare şi felicitări lucrate cu multă dragoste şi dăruire.


“Este un eveniment la care artiştii au expus pictură, fotografie şi obiecte artizanale, condiţia de participare fiind să nu se aducă obiecte cumpărate din altă parte, să nu se facă pur şi simplu comerţ, ci să prezinte fiecare ceea ce a realizat personal” - a declarat preşedintele UAP Câmpina, Amalia Suruceanu. 


Tuturor expozanţilor li s-au acordat diplome de participare, iar participanţii la eveniment s-au putut bucura de premiile câştigate în urma unei tombole organizate special, premii constând în obiecte semnate de artişti. Nici cei mici nu au fost uitaţi, bucurându-se de cadouri venite din partea sponsorilor.
De la eveniment nu au lipsit poezia şi muzica. Autorul a două volume de poezii şi două cărţi pentru copii, Mihai Rujoiu, a adus primăvara prin versuri, iar profesorul Dan Popescu a purtat-o pe ritmurile  unor melodii româneşti tradiţionale.
Expoziţia cu vânzare va rămâne deschisă până în data de 10 martie.


“B. P. Hasdeu in memoriam”

Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.
Sâmbătă, 28 februarie, la Castelul Iulia Hasdeu s-au sărbătorit 177 de ani de la naşterea marelui savant în cadrul evenimentui “B. P. Hasdeu in memoriam”.


Încă de la orele dimineţii s-au ţinut prelegeri despre viaţa şi opera marelui scriitor şi filolog. Programul a continuat cu un recital de pian şi vioară, două lansări de carte şi s-a încheiat cu un moment surpriză. 
“Iubitorii de cultură au putut audia un recital de pian (Cristina Popescu-Stăneşti) şi vioară (Dan Schor), cei doi artişti interpretând sonate de Beethoven şi Debussy. Au fost prelegeri interesante pe teme legate de cele două personalități, scriitorul şi fiica sa, poetă. Evenimentul a continuat cu lansări de carte.  Au vorbit cercetători în domeniul hasdeologiei, precum: prof. dr. I. Oprişan, prof. dr. Stancu Ilin (ambii de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară “G. Călinescu” al Academiei Române), prof. dr. Crina Bocşan, prof. Mircea Coloşenco, prof. dr. Oana Merca, dr. Jenica Tabacu. Cu această ocazie s-au lansat cărți de suflet, precum: “Barbu Lăzăreanu. Umorul lui Hasdeu”, ediție îngrijită şi prefață de I. Oprişan, şi “Calvaria”, de Emanoil Toma (scriitor câmpinean, membru al Uniunii Scriitorilor), prezentat de Lucian Gruia şi Victor Ghe. Stan (preşedinte al filialei bucureştene a Uniunii Scriitorilor). Am fost profund mişcată de evocarea pe care domnul profesor I. Oprişan a făcut-o despre Pavel Balmuş, intelectual neobosit pe tărâmul cunoaşterii vieții şi operei Hasdeilor. Pavel Balmuş ne-a părăsit definitiv în decembrie, anul trecut. Cu această evocare a început seria prelegerilor. Evenimentul s-a încheiat cu un moment-surpriză, un fel de mărțişor dedicat Juliei Hasdeu. Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 31 din Bucureşti  au prezentat un frumos moment de muzică şi poezie” - ne-a declarat directorul Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu”, dr. Jenica Tabacu.
Andreea Ştefan

Raffaela Moraru, designer vestimentar: “Diferenţa de la o ţinută vestimentară la alta este observabilă în momentul în care persoana care o îmbracă îi dă viaţă”

Lumea modei s-a îmbogăţit de când designerul câmpinean Raffaela Moraru şi-a transformat un hobby în realitate. Ambiţioasă, cu un rafinament înnăscut şi o gingăşie angelică, tânăra creatoare a devenit  Zâna cea Bună a tuturor doamnelor şi domnişoarelor care vor să se simtă prinţese nu doar într-o seară. Creaţiile ei vestimentare sunt realizate cu multă pasiune, abordările stilistice aducând în prim plan eleganţa şi senzualitatea, note definitorii ale feminităţii. Cu ocazia venirii primăverii şi a celebrării femeii, am rugat-o pe Raffaela Moraru să ne răspundă la câteva întrebări, pentru a avea astfel o privire mai amplă asupra stilului ei de lucru şi a creaţiilor sale.  



- Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru modă?
- Pasiunea pentru modă a venit ca şi un hobby, în primul rând. Simţeam atracţia pentru modă de când eram mică. Aceasta a reprezentat pentru mine întotdeauna un punct sensibil. Încă din liceu, persoana care m-a influenţat foarte mult şi care mi-a transmis dorinţa de a transforma un hobby într-o pasiune a fost mama, femeia pentru care clasicul şi simplitatea sunt notele eleganţei. Pe parcursul copilăriei am cunoscut multe doamne, franţuzoaice şi belgiene, fiind atrasă foarte mult de ţinutele pe care le purtau, de senzualitatea accentelor şi croiului clasic. Acum mai bine de un an am deschis atelierul de creaţie vestimentară. Nu ştiam că îmi va influenţa viaţa într-o măsură destul de mare, într-un sens pozitiv. Nu cred că a fost pasiune de la bun început, pentru că atunci când am deschis nu cunoşteam ţesăturile, nu deosebeam tipurile de croi şi nu ştiam ce presupune a avea o afacere. Pentru că sunt o persoană perseverentă şi încăpăţânată, nu am vrut să mă consider copleşită de atâtea noutăţi în privinţa modei, ci am vrut să transform atelierul pe care îl conduc în propriul meu stil de viaţă şi să ajung să fiu mulţumită de munca mea şi a echipei mele.
- Unde vă găsiţi inspiraţia?
- Pornesc de la natură, de la tot ce mă înconjoară, de la fiecare femeie care îmi trece pragul atelierului, de la portul nostru popular până la ritmurile energice şi fine ale influenţelor pariziene. Dacă îmi place sau văd la cineva ceva deosebit, desenez şi încerc apoi să găsesc materialele care să mă ajute să transpun în realitate detaliul, forma la cote maxime.
- De ce anume sunteţi fascinată şi în ce fel vă influenţează creaţiile?
- Sunt fascinată de multe lucruri. În primul rând, sunt fascinată de soare, de natură. Aştept primăvara aceasta cu nerăbdare! Sunt fascinată de Anglia, dar în special de Franţa secolelor XVII – XVIII, de rochiile lor, de petrecerile lor somptuoase. Am căutat poze pe internet cu Madame de Pompadour, Antoinette şi încerc să împrumut anumite detalii de la ţinutele lor vestimentare, să le reinventez practic în colecţiile mele, să le reactualizez. 


- Cum v-aţi descrie brandul?
- Brandul Raffaela Moraru se poate defini prin creaţii vestimentare de ocazie, dar şi ţinute casual şi office, cum ar fi deux-pièces-urile, salopetele de zi şi de seară, jachete, fuste, pantaloni. Ţinutele de seară sunt însă punctul forte al brandului.
- Spuneţi-ne câteva cuvinte despre colecţiile dumneavoastră.
- Prima colecţie - „Lovely Christmas Collection”, reprezintă colecţia mea de suflet, pentru că a însemnat debutul meu în lumea modei. Modelele rochiilor au reprezentat pentru mine fiecare faţetă a feminităţii mele. După aceea a urmat colecţia de primăvară-vară 2014, cu rochii baby-doll în culori pastel. Ultima, pe care am încadrat-o ca şi „Evening Dresses”, simbolizează faptul că mi-am descoperit calea în acest domeniu. Am folosit ţesături fine pentru această colecţie, broderii, plasă, mătase naturală, iar croiul a fost cât se poate de simplu.
- Care este culoarea care vă reprezintă?
- Negru. Este o culoare practică. La fiecare prezentare sau eveniment pe care îl organizez sau la care trebuie să particip am două, trei ore să-mi fac o rochie, iar negrul este culoarea potrivită în lupta cu timpul şi poate fi accesorizată cel mai uşor.
- Cum este femeia care îmbracă vestimentaţiile Raffaela Moraru?
- Este o femeie puternică, îndrăzneaţă, dar în acelaţi timp, misterioasă şi atractivă.
- Cărui tip de public se adresează creaţiile dumneavoastră?
- În principiu, doamnelor şi domnişoarelor care vor să poarte o ţinută unicat şi care vor să fie o apariţie remarcabilă la orice eveniment din viaţa lor.


- Ce ne puteţi spune despre tendinţele anului 2015?
- Culoarea Marsala este în top. Aceasta poate fi combinată cu nuanţe de gri, albastru mentă, dar şi tonuri de auriu, culori pastel, roz prăfuit, aquamarine, lavandă, turcoaz Scuba Blue, galben, nuanţe calde de maro. Merg pe premisa că se poartă tot ce ne place şi ce ne avantajează, însă vă pot spune că anul acesta a revenit moda anilor ’70, cu pantalonii palazzo, salopetele largi din voaluri fluide de mătase, rochiile stil sirenă, pantaloni şi fuste cu talie înaltă.
- Ce le sugeraţi doamnelor şi domnişoarelor să îmbrace de Ziua Femeii?
- În funcţie de tipul de corp, fiecare femeie trebuie să-şi aleagă ţinuta şi culoarea care să o avantajeze, ţinând cont de locul evenimentului şi de oră. Într-un cadru festiv, recomand o rochie scurtă sau midi, pe combinaţii de culori, de exemplu alb-negru, alb-negru plus altă culoare, Marsala cu tonuri de gri... Dacă este vorba de un eveniment sofisticat, aş recomanda o rochie lungă de seară din voal de mătase naturală. Dacă este vorba de o petrecere a firmei, la orele amiezii, propun un deux-pièces elegant, iar în club o ţinută glam.
- Cum aţi defini autenticitatea şi ce rol are ea?
- Pentru mine înseamnă codul, partea de sensibilitate a fiecărui om. Deşi văd două femei îmbrăcate cu aceeaşi rochie, fiecare dintre ele, pentru mine va fi unică, pentru că vorbim de atitudine. În creaţiile mele, autenticitatea se remarcă de la o rochie la alta, însă cred cu tărie că diferenţa de la o ţinută vestimentară la alta este observabilă în momentul în care persoana care o îmbracă îi dă viaţă.
- Care credeţi că este cheia succesului unui fashion designer?
- Perseverenţa, dorinţa de a se documenta şi de a fi în pas cu tendinţele, de a construi o echipă şi de a-i transmite ideile, de a fi realist şi de a fi un bun manager.
- Cu ce vă surprindeţi clientele pe viitor şi ce planuri aveţi?
- Acum pregătim noua colecţie de rochii de seară în culorile anului 2015, dar şi o mini colecţie de rochii de mireasă. Pe 6 martie vom avea o prezentare în Club Chaboo din Bucureşti. În perioada 11-13 martie participăm la Târgul Premier Vision din Istanbul. Până pe 31 martie avem şi două campanii de reduceri: 10% la orice rochie de mireasă comandată sau achiziţionată din magazin şi 15% pentru rochiile de bal sau majorat. Într-o lună şi jumătate o să deschidem un boutique la Bucureşti, unde vom avea parteneri pe încălţăminte şi accesorii.
Andreea Ştefan

“Nenea cărţi” - mai mult decât un anticar

Aşa l-a numit un băieţel de grădiniţă, care vine foarte des cu tatăl său la taraba cu cărţi pe care o are instalată pe o alee care se deschide din strada Kogălniceanu (lângă dispensarul veterinar). 
“Nenea cărţi” este un personaj interesant: cadru didactic cu o activitate de peste 30 de ani, absolvent al Institutului Pedagogic, fost învăţător, profesor şi director la şcoala din satul Vistieru, comuna Şotrile. În lunga perioadă pe care a petrecut-o în acest sat care aparţinuse moşiei prinţilor Ştirbei (în biserica satului erau pictaţi în mărime naturală, de către Sava Henţia, prinţul Dimitrie Barbu Ştirbei şi soţia, ctitorii bisericii) s-a bucurat de multă consideraţie din partea localnicilor şi intelectualilor din sat.
De origine este din Teleorman, unde şi-a început şi activitatea publicistică. I-au apărut poezii în revistele “Mugurii” (Turnu Măgurele), în “Teleormanul literar” (Alexandria), iar mai târziu, venit pe meleagurile noastre, a publicat constant în revistele târgoviştene “Climate literare”, dar şi în cele câmpinene: “Revista Nouă”, “Valea Prahovei”, “Câmpina literar-artistică şi istorică” şi chiar în “Oglinda”. O parte din versurile scrise lapidar în cadenţele poeziei clasice şi le-a strâns în volumele ”Anotimpuri târzii” (Ed. Pildner, Târgovişte, 2007) şi “Plâns de magnolii” (Ed. Omega, Buzău). Este membru al Societăţii Scriitorilor din Târgovişte. Legat de meseria sa, a scris şi cărţi didactice, două mici bijuterii - “Sora abecedarului” şi “Parada instrumentelor muzicale” (Ed. Premier, Ploieşti). Într-un catren despre “Sora abecedarului”, foarte frumos ilustrată, ne spune: “Sunt o frumoasă cărticică/ De la un frate mi-am luat darul/ Eu - sora lui ceva mai mică,/ Iar dânsul e abecedarul”. 


“Nenea cărţi” practică în oraşul nostru, de câţiva ani, o ocupaţie nobilă, făcând o muncă de anticariat în care adună cărţi valoroase pe care le vinde la preţuri extrem de convenabile, elevilor, tinerilor care încă mai au drag de carte şi chiar unor intelectuali cunoscuţi, profesori şi medici care vin săptămânal să se aprovizioneze. 
Meseria aceasta de buchinist, cum spun francezii, se bucură în general de multă preţuire în oraşele europene. La noi, însă, lucrurile nu stau tocmai aşa. Pe lângă numeroşii prieteni pe care i-a atras în jurul tarabei sale, s-au găsit uneori şi rău voitori. 
Recent, când a venit într-o dimineaţă să deschidă obloanele, anticarul nostru a găsit geamurile sparte şi câteva cărţi distruse. Apare, iată, din nou acest fenomen de care am mai vorbit, violenţa de dragul violenţei. 
Dacă se va vota legea pentru timbrul aplicat cărţilor, preţurile în librării vor creşte foarte mult, iar o nouă scumpire va falimenta, în mod evident, comerţul cu carte. În această conjunctură, “Nenea cărţi” va deveni o instituţie mai mult decât necesară în oraşul nostru. Amabilitatea, politeţea şi bunăvoinţa de care dă mereu dovadă i-au făcut pe toţi cei care vizitează mica tarabă să-l agreeze pe cel pe care, din modestie, nu se prezintă aşa cum ar trebui, drept poetul Florea Iordache, autor de talent.
Alin CIUPALĂ

Alex. Blanck. Călător prin lume

Oslo, capitala ţării fiordurilor

Astăzi ne îndreptăm spre Peninsula Scandinavă pentru a vizita cea mai veche capitală scandinavă, capitală a ţării fiordurilor - Oslo. Da, într-adevăr, este capitala ţării cu cele mai multe fiorduri din lume, căci aici se află Sognefjord, cel mai lung fiord din lume (204 km), Hardangherfjorden (183 km) sau Trondheimsfjorden (180 km). Un fiord este “un braţ de mare lung şi îngust ce pătrunde adânc în uscat, generat de inundarea cu apă de mare a unei văi glaciare” (Enciclopedia Britanică). 


Oslo se află în sudul Norvegiei, în partea de nord a fiordului cu acelaşi nume, într-o regiune deluroasă, cu multe lacuri (343), iar teritoriul oraşului cuprinde şi 40 de mici insule. Capitala Norvegiei are o populaţie de cca 600.000 locuitori şi împreună cu zona metropolitană are peste 1.500.000 de locuitori.

Puţină istorie
Se pare că numele oraşului îşi are originea în două cuvinte nordice: As (zeu) şi La (câmp). Oraşul a fost fondat în jurul anului 1048 de către regele Harald al III-lea (1015 - 1066), dar abia sub domnia fiului său, Olav, care construieşte aici o episcopie şi o catedrală, aşezarea se dezvoltă. Cu toate acestea, regii norvegieni continuă să locuiască la Bergen (azi un splendid oraş) până în 1314, când Hakan al V-lea (1299 - 1319) construieşte cetatea Arkesus şi mută capitala aici. Oraşul se dezvoltă rapid până în 1349, când ciuma bubonică omoară jumătate din populaţie. Declinul oraşului se accentuează şi mai mult după 1397, când Norvegia cade sub stăpânirea daneză. Din fericire, oraşul este reconstruit după incendiul din 1624 de către regele danez Cristian al IV-lea, care îl numeşte Cristiania. Oraşul prosperă chiar şi după 1814, când Norvegia se desparte de Danemarca şi se uneşte cu Suedia, dar continuă se se numească Cristiania. Uniunea cu Suedia este de scurtă durată, până în anii 1880, pentru ca din 1905 să-şi câştige independenţa şi Cristiania (care va purta acest nume până în 1925, când revine la vechiul nume, Oslo) să devină capitala statului liber norvegian, ceea ce este şi astăzi, un oraş încântător, mic, dar unde este o plăcere să te afli.

La pas prin Oslo
Vă propun să ne începem vizita la pas de pe înălţimea la care se află Palatul Regal şi de unde se deschide o vastă panoramă a capitalei şi a arterei principale ce desparte oraşul în două: Karl Johans Gate. Urc dealul din faţa palatului, deasupra căruia flutură steagul norvegian, semn că suveranul este în palat, fac câteva poze cu soldaţii în uniformă ce străjuiesc clădirea şi mă plimb în jurul palatului prin grădina-parc de 22 de hectare din spatele lui, liber, fără ca cineva să mă întrebe ce caut acolo, mirându-mă la tot pasul că nu văd obişnuitele - pe la noi şi pe la alţii - garduri, bare de protecţie sau alte îngrădiri. Contemplând de sus oraşul îmi reamintesc că Det Kongelige Slott (Palatul Regal) a fost construit între 1825 - 1848 şi are 173 de camere. Mă opresc în faţa statuii ecvestre a regelui Karl Johan al XIV-lea (1763 - 1844), aflată în faţa palatului şi citesc pe soclul ei motto-ul regelui: “Dragostea oamenilor este recompensa mea”. Regele este fostul mareşal al lui Napoleon, Jean Baptiste Bernadotte, aflat deseori în conflict cu Napoleon şi care a urcat pe tronul Suediei ca urmaş al regelui fără copii Carol al XIII-lea, rege ce a încorporat în 1814 Norvegia în viitorul său regat. El este cel care a ordonat construirea acestui uriaş palat, murind din păcate cu câţiva ani înainte de terminarea sa. 


Cu părere de rău părăsesc curtea palatului fără a putea vedea tradiţionala schimbare a gărzii de la ora 13.30, căci timpul mă împinge de la spate spre un alt simbol al Oslo-ului, primăria. Cobor dealul palatului regal şi prin câteva străzi laterale ajung pe strada Arbins, într-un cartier care odinioară găzduia elita oraşului şi mă opresc în faţa unei clădiri în care la etajul 4 se află Muzeul memorial al marelui scriitor norvegian Henrik Ibsen (1828 - 1906). Aici, într-un apartament, şi-a petrecut dramaturgul ultimii ani din viaţă. Aici a murit paralizat şi tot aici a murit şi soţia sa. Este interesant faptul că d-na Ibsen nu a dorit să moară în patul său, considerând acest lucru ca fiind o postură nedemnă pentru ea; s-a îmbrăcat şi a murit într-o poziţie verticală, stând pe scaun. Îmi continui drumul spre primărie, o construcţie cu două turnuri gemene, îmbrăcată în cărămidă maro închis. Construcţia, mult controversată la vremea aceea din cauza modernismului său, a fost inagurată în 1950, cu ocazia celei de a 900-a aniversare a oraşului. Mulţi pictori şi sculptori de renume au contribuit prin operele lor la decorarea clădirii, dorind ca prin lucrările lor să ilustreze istoria de secole a Norvegiei. Clădirea adăpostea în trecut şi Centrul premiului Nobel pentru pace, centru ce se află astăzi într-o clădire nouă, în apropierea Radhus (primăria). Acesta este singurul premiu Nobel acordat în Norvegia de către o comisie formată din cinci persoane numite de Parlamentul norvegian. Celelalte patru - fizică, chimie, medicină şi literatură - sunt acordate în Suedia (Alfred Nobel era suedez), anual, la recomandările diferitelor instituţii sudeze.
Mă întorc în Karl Johans Gate trecând prin străduţe cu mici magazine, pentru a admira clădirea neoclasică a Teatrului Naţional, construită în 1899, având o capacitate de 800 de locuri, roşii şi aurii. În faţa teatrului mă opresc să admir statuile dramaturgilor Henrik Ibsen şi Bjornson. Pe partea cealaltă a străzii principale se află şi o parte a Universităţii din Oslo. Nu departe de Teatrul Naţional se află Stortinget (Parlamentul), o clădire impunătoare, într-o arhitectură neoromanescă, din cărămidă de culoarea nisipului, construită în anii 1860. În faţa Parlamentului se află o piaţă-parc care vara este plină de turişti  sau de locuitori ieşiţi la plimbare, iar iarna se transformă într-un mare patinoar. 

Specialităţi norvegiene
Este cu mult trecut de miezul zilei şi stomacul dă semne de nerăbdare, aşa că mă hotărăsc să gust câteva din specialităţile norvegiene şi găsesc un restaurant cu preţuri mai moderate (Oslo este în primele zece cele mai scumpe oraşe din lume). 


La sugestia unui ospătar foarte amabil aleg nişte gravetlaks (somon marinat în sare, zahăr, mărar şi coniac), iar pentru felul principal kjottkaker med surkal (cârnaţi de casă cu varză şi sos dulce-acrişor), pentru a încheia cu un blotkaker (prăjitură cu fructe şi frişcă) şi o kaffe (cafea).

Parcul Vigeland
Cu stomacul “pus la punct” mă îndepărtez puţin de centru pentru a vizita un alt simbol al oraşului, “parcul cu sculpturi Vigeland”. Tramvaiul 12 mă duce spre acest parc, cel mai vizitat din Norvegia. Situat în cartierul Frogner, acesta se întinde pe o suprafaţă de 32 de hectare şi cuprinde 192 de sculpturi în granit, bronz şi fier forjat ale renumitului sculptor Gustav Vigeland (1869 - 1943). Artistul a început să lucreze la acest sculpturi în 1924 şi şi-a continuat opera până la moartea sa în 1943. 


Majoritatea sculpturilor, nuduri, sunt dispuse de-a lungul unei axe de 850 m. Intrarea se face printr-o poartă principală din granit şi fier forjat, iar aleea principală te poartă spre podul de peste râu, lung de 100 m şi lat de 15 m, cu statui având figuri încruntate, gata de luptă, cu figura favorită a localnicilor - Sinnatahhen (băiatul furios). Urmează “Fântâna” ce încântă privitorii, o cupă enormă reprezentând povara vieţii. Cupa se sprijină pe nişte Goliaţi musculoşi şi încordaţi, în timp ce sub ei apa se rostogoleşte peste ciorchini de figuri ce par a se juca, discuta, stând în picioare sau odihnindu-se. Punctul de maxim interes al parcului cu statui îl reprezintă “Obeliscul” sau “Monolitul”, care pur şi simplu îţi taie respiraţia. 


Înalt de 24 m, sculptat dintr-un singur bloc de granit, este o masă de sculpturi crispate de durere, descriind ciclul vieţii, aşa cum l-a văzut Vigeland: o viziune a omenirii învăţând, jucându-se, luptând, iubind, mâncând şi dormind, căţărându-se unii peste alţii pentru a ajunge în vârf.  Imaginea este întregită de cele 32 de sculpturi din granit, copii, bărbaţi, femei, tineri, bătrâni, reprezentând ciclul vieţii. Ultima lucrare, la ieşirea din parc, reprezintă eternitatea printr-o ghirlandă cu o femeie, un bărbat şi un copil ţinându-se de mână într-un cerc închis. Imaginea de ansamblu a parcului este copleşitoare: 192 de sculpturi cu nou-născuţi, copii - băieţi şi fete - la diferite vârste, tineri şi bătrâni, cupluri soţ-soţie, oameni singuri, grupuri de oameni în diferite ipostaze. 

Holmenkollen - staţiunea de schi de lângă Oslo
Mă despart cu greu de acest ansamblu de statui din granit, dar imaginea sa mă va urmări mult timp în drumul meu spre Bergen. Răsfoiesc un ghid al Oslo-ului şi constat cu mare regret că nu am avut timp să văd Muzeul Corăbiilor Vikinge, Corabia lui Roald Amundsen, Muzeul Kon-Tiki cu celebra plută a lui Thor Heyerdahl, cu ajutorul căreia acesta a traversat Oceanul Pacific dorind să dovedească că vikingii au fost primii care au ajuns în Lumea Nouă (America de azi) înaintea portughezilor sau Muzeul de Istorie al oraşului. 


Nu aş dori să încheiem scurta noastră vizită prin Oslo fără a vă invita nu departe de oraş, la circa 20 de minute cu linia 1 de metrou, în staţiunea de sporturi de iarnă Holmenkollen. Aici se află numeroase pârtii de schi, dar şi o trambulină pentru sărituri. Cu peste 100 de ani în urmă, un norvegian sărea în golul din faţa sa pe o distanţă de 9,5 metri, punând astfel bazele unui nou sport, săriturile cu schiurile. Este normal, aşadar, ca aici să existe un muzeu al schiului deschis în 1923, cel mai vechi de acest gen din lume, cu exponate ce au aparţinut celebrilor exploratori polari Nansen şi Amundsen, dar şi exponate despre istoria schiului din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. De pe o platformă ce se află deasupra trambulinei de schi se deschide o splendidă panoramă a Oslo-ului şi a zonei adiacente.
Întors în Oslo fac o plimbare pe Karl Johans Gate, plină cu  turişti sau localnici la această oră. Deşi târziu, lumina este încă stăpână pe oraş, pentru că, să nu uităm, suntem în perioada “nopţilor albe”. Atmosfera este extrem de plăcută, oamenii zâmbitori şi relaţaxaţi, doar vântul care adie uşor îmi aminteşte că sunt, totuşi, în apropierea unui fiord. Totul mă îmbie să mai rămân aici, dar trebuie să mă îndrept spre hotel, pentru că mâine mă aşteaptă o călătorie lungă pe Drumul Trolilor şi prin fiorduri, îndreptându-mă spre vechea reşedinţă medievală - Bergen.
Alex. Blanck
În nr. viitor: Cuba, un ţărm îndepărtat.