21 aprilie 2015

Proiectul SanConfind schimbă istoria meleagurilor câmpinene

Ziua de 16 aprilie 2015 va intra în istoria meleagurilor câmpinene (a Câmpinei și a localităților din jurul municipiului), întrucât în această zi, în prezența a peste 200 de invitați, personalități ale vieții publice din județul Prahova și din Capitală, a fost inaugurat Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, cel mai mare spital privat prahovean, care va schimba radical viața comunităților dintre Prahova și Doftana. Gradul de comparație superlativ relativ (“cel mai mare”) poate părea de prisos, având în vedere că instituția inaugurată este primul spital privat din județ. Însă comparația subzistă nu doar dacă luăm în calcul toate celelalte unități sanitare prahovene cu paturi, în regim privat (niciuna cu structura complexă a unui spital), ci, mai ales, pentru că ea rezistă timpului. Și putem spune că această comparație va rezista timpului, întrucât un spital privat de asemenea anvergură (în final, Spitalul SanConfind  va avea peste 60 de paturi), este puțin probabil să apară în peisajul medical prahovean, mult timp de acum înainte. Unitatea spitalicească din vecinătatea Primăriei Poiana Câmpina este înființată și administrată de SC Centru Medical “SanConfind” din Câmpina, o societate al cărei acționar majoritar este compania petrolieră Confind SRL, cea mai mare firmă din municipiul nostru.



Un nou drum, un nou destin
La peste 720 de ani de la înființarea, la Sibiu, a primului spital din România (atestat documentar la 24 iunie 1292), în ziua de 16 aprilie 2015, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina și-a deschis larg porțile, înfățișându-se lumii întregi (prin dotările sale ultraperformante, de ultimă generație, precum și prin calitatea personalului angajat), ca un etalon al sistemului medical românesc, ca o oază de sănătate pentru toți suferinzii care îi vor trece pragul. Pe 16 aprilie 2015, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina și-a deschis larg porțile, dar nu toate porțile, ci numai acelea care duc la Baza de Tratament și Recuperare Medicală, prima structură funcțională a acestei unități spitalicești de elită, care, potrivit proiectului său îndrăzneț realizat de un cunoscut cabinet de arhitectură din Franța, are anvergura celui mai mare spital privat din județul Prahova. La data inaugurării sale parțiale, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina și-a deschis larg porțile încercând să deschidă totodată un nou drum în medicina nord-prahoveană. Drumul până la alinarea suferințelor fiecărui pacient internat trecând mereu prin sufletul acestuia din urmă. Drumul pe care trebuie să-l parcurgă “purtătorii halatelor albe” ai primului spital privat din zona Câmpina de la numele SanConfind la renumele SanConfind. Dispozitivele moderne și materialele sanitare de cea mai bună calitate, echipamentele și aparatura medicală achiziționate de la cei mai buni producători mondiali în domeniu, toate vin să completeze valoarea unui personal medical înalt calificat şi profund dedicat actului medical, văzut în cea mai nobilă accepţiune a sa. Adică aşa cum l-a văzut şi Hipocrate, părintele medicinei, acum 2500 de ani, atunci când a formulat preceptul fundamental al celebrului său jurământ: îngrijirea atentă a bolnavilor spre folosul lor, după puterile şi priceperea personalului medical, fără răutate şi nedreptate, cu practicarea meşteşugului vindecării bolnavilor în nevinovăţenie şi curăţenie.           

                                                  

Un proiect care va schimba destine
Spitalul SanConfind reprezintă un nou destin din viața medicală a României, dar el este, în același timp, un proiect care va schimba destine. Spitalul SanConfind va avea, la finalul tuturor amenajărilor și dotărilor sale (care se vor întinde pe următorii doi-trei ani), structura unui centru medical la standarde europene, fiindcă va include nu doar spitalul propriu-zis cu multiple secții, ci și un ambulatoriu de specialitate, o farmacie, laboratoare de cercetare și de analize medicale dintre cele mai complexe, un hotel-restaurant în care vor putea fi cazați toți aparținătorii bolnavilor internați sau ai celor sosiți aici pentru tratamente balneare sau de recuperare medicală. Oferind condiții de cazare deosebite, managementul spitalului are în vedere și promovarea turismului medical, pentru ca de serviciile medicale de excepție să poată beneficia cât mai multă lume, atât din țară, cât și din străinătate. Se urmărește ca Spitalul SanConfind să devină, în viitorul apropiat, un reper al balneologiei și al medicinei de recuperare cu ajutorul apei foarte sărate captate dintr-un vechi  izvor de la marginea comunei Poiana Câmpina, dar și al nămolului sapropelic de Techirghiol, adus și păstrat în condiții speciale care să-i conserve proprietățile terapeutice. În opinia multor specialiști, apa izvorului din Poiana Câmpina (care alimentează printr-o conductă de aducțiune Baza de Tratament) are cel mai înalt grad de salinitate din țară, având o mineralizare totală de 321 g/ l. Momentul inaugural a fost așteptat cu mult interes de către numeroși trăitori ai meleagurilor dintre Prahova și Doftana, dar și din afara lor, deoarece în zilele noastre, într-o lume tot mai năpădită de griji, nevoi și boli, „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” a Spitalului SanConfind reprezintă o mare speranță întru păstrarea sau cucerirea sănătății pentru zeci de mii de locuitori ai zonei Câmpina, sute de mii de prahoveni și milioane de români. Conducerea spitalului a achiziționat pentru Baza de Tratament materiale, aparate, dispozitive și echipamente dintre cele mai moderne și mai performante, de la cei mai buni producători mondiali de aparatură medicală, dintre care am aminti: Chatanooga (SUA), Motorika (Israel), Somethy (Franța),  Deutsche Steinzeug (Germania), Philips (Olanda) etc. Cu toate aceste dotări și cu un personal devotat și înalt calificat, este lesne de înțeles cum va putea o asemenea investiție să schimbe destine. Să schimbe în prim rând, destinul zonei Câmpina (al municipiului şi al localităţilor care gravitează în jurul său), modernizându-i la standarde europene sistemul sanitar şi pregătindu-l pentru marile crize şi confruntări ale omenirii, anunţate deja a se întâmpla în prima jumătate a secolului XXI. Un secol despre care nu putem spune că va fi religios sau nu va fi deloc, precum sună zicerea celebră a unui cunoscut filosof francez, dar despre care am putea crede cu temei că va fi un un secol decisiv pentru viitorul omenirii şi durata vieţii pe această planetă.



“Dorința noastră este să tratăm pacientul ca pe un om”
În calitate de amfitrion, dl. Ioan Simion, președintele Consiliului de Administrație al Confind SRL, a rostit cuvântul de bun-venit, alocuțiunea sa fiind bine primită și impresionând auditoriul prin ideea de bază, care a străbătut discursul ca un fir roșu: SanConfind va fi un spital cu totul și cu totul altfel, unde pacientul va fi mereu în centrul atenției, unde niciun angajat nu va primi ciubuc. Vă prezentăm în sinteză cele mai importante idei rostite în discursul său de către părintele proiectului SanConfind.

Ioan Simion: ”Stimați invitați, ne-am permis să va deranjăm de la treburile dvs. zilnice pentru a fi alături de noi la festivitatea de inaugurare a Spitalului SanConfind, primul spital privat din județul Prahova, după cum zic reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova. Le mulțumesc tuturor celor prezenți. […] Centru Medical SanConfind se numește astfel, deoarece s-a dorit să se facă o legătură între firma Confind, producătoare de echipament petrolier, și sănătate. După cum știți, toate investițiile sunt făcute de Confind, care deține 70% din afacere, restul de 30%, conform legii, reprezintă medici, respectiv dr. Alina Țiulete (Elveția). Centru Medical SanConfind a înființat acum trei ani, în Câmpina, pe strada progresului, un modern centru stomatologic care se numește DentActiv, ce a reprezentat primul pas în domeniul sănătății făcut de SanConfind. În decembrie 2011, a fost concesionată clădirea vechiului spital de la Poiana, care funcționa ca secție exterioară a Spitalului Municipal Câmpina. […] Clădirea vechiului spital avea o arhitectură banală, neatractivă, ea fiind executată în 1970 pe banii Ministerului Petrolului. […] Spitalul a funcționat până la reorganizarea de acum câțiva ani. […] Arhitectul care a conturat forma noului spital este dl. Christian Tanascaux, un român plecat de 38 de ani în Franța și care a proiectat numeroase spitale, din Paris până în Martinica. Dl arhitect Christian Tanascaux are o ”mână dreaptă” în România, pe dl arhitect Matei Săndulescu și echipa dînsului, cu care am colaborat foarte bine. Intenția noastră de a construi un spital privat se bazează pe următoarele considerente. În primul rând, dorința companiei Confind de a se implica în viața socială a zonei noastre. Pentru că am văzut în străinătate foarte multe firme industriale care au prelungiri în domeniul social. Apoi, intenția de a ajuta cât mai multă lume. Și astăzi Confind ajută oamenii – salariații Confind, dar nu numai –, dar ajutăm doar cu diverse ocazii. Și, în plus, îi ajutăm cu bani, neavând alte posibilități. Când spitalul va fi gata, ajutorul nostru va putea fi mărit substanțial. Adică o să-i ajutăm și prin serviciile medicale pe care spitalul le va oferi. Încă din 1907, la Poiana s-a folosit apa sărată provenită din izvoarele situate la un kilometru de spital, pe dealul Măgura, izvoare care au ajutat comuna să devină stațiune balneară. În anii 1930, în Mersul trenurilor, Poiana Câmpina figura ca stațiune balneară. SanConfind dorește să reutilizeze aceste ape terapeutice puternic mineralizate, evident, cu tehnica modernă a zilelor noastre. […] Eu nu am fost internat niciodată, nu am avut nicio   zi de concediu medical, dar am fost cu părinții prin spitale, cu soția la maternitate, am fost și în vechiul Spital Poiana, și deci am avut ocazia să văd și să înțeleg ce înseamnă sistemul de sănătate din România. La Spitalul SanConfind va fi cu totul altfel. De la portar până la director. Aici, pacientul nu se va simți umilit, așa cum se întâmplă azi în unele spitale de stat. La noi, pacientul va fi în centrul atenției. Ceea ce vrem să realizăm cu acest spital este o replică dură la activitatea medicală de stat. Vrem să ne dovedim nouă, în primul rând, că se poate și altfel. Vrem să contribuim la răsturnarea relelor obiceiuri din sistemul de sănătate românesc. Vrem să lucrăm pentru oameni, pentru pacienți, nu doar pentru propriile buzunare. Dorința noastră cea mai puternică este să tratăm pacientul ca pe un om. Niciodată nu te simți mai jenat decât atunci când te internezi într-un spital de stat; și toți știm de ce. La SanConfind nu va fi la fel. Aici, de la recepție până la externare, totul va fi altfel, pacientul va fi în centrul atenției, pe el trebuie să-l mulțumim, medical, dar și psihic. […] Trebuie să vă spun că dotările spitalului sunt la cele mai înalte standarde. Am achiziționat aparatură medicală de la cei mai buni producători din lume. De altfel, în afară de câteva materiale de construcție, totul este adus din import, și nu de oriunde, ci de la cei mai buni producători mondiali din domeniu. […] Vrem ca acest spital să ajungă, în câțiva ani, un etalon în câteva domenii; om vedea care sunt acelea, treptat-treptat. Dacă infrastructura Centrului Medical SanConfind este și va fi în continuare la cel mai înalt nivel posibil, rămâne să vedem dacă și dorința noastră de a forma o echipă medicală deosebită se va putea îndeplini. Domnul profesor universitar Radu Palade, directorul medical al spitalului, cu competența, cu calmul și seriozitatea cu care abordează problemele, cu experiența de-o viață la catedră, sunt convins că va reuși să imprime un ritm, un program, un nivel științific de abordare a tuturor cazurilor; evident, nu doar în domeniul chirurgical, specialitatea dânsului fiind chirurgia. Peste câțiva ani, după ce vom obține acreditările necesare, vom aborda cu certitudine și turismul medical. Pacienți din Germania, Israel, Moscova și Chișnău, vor dormi și vor mânca la Poiana Câmpina. Și când spun asta mă gândesc la reprezentanții administrației comunei, care, după dispariția aproape totală a industriei localității, își pun nădejdea în bunul mers al acestui spital, care va avea o contribuție importantă la bugetul local, dar va avea o influență benefică asupra comunei și din alte puncte de vedere. Peste câțiva ani, atunci când va fi gata, Spitalul SanConfind va avea parcare proprie, dar și o curte generoasă cu întinse spații verzi pentru plimbările pacienților, va avea o capelă, și poate unii bolnavi vor fi îngrijiți, peste o vreme, de surori-măicuțe. Baza de Tratament Balneologic și Recuperare Medicală care se va inaugura astăzi va avea un departament de imagistică (cu aparate RMN, CT, RX – toate de la Siemens; osteodensitometru, mamograf, ecograf – toate de la General Electric), care va fi pus în funcțiune, probabil, în luna mai, după ce vom obține toate aprobările. Tot în luna mai, vom da în funcțiune Laboratorul de analize medicale.”


După Ioan Simion, au luat cuvântul Alin Moldoveanu – primarul comunei Poiana Câmpina, prof. univ. dr Radu Șerban Palade – directorul medical al Spitalului SanConfind, Vasile Cepoi – președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CNAS) și fost ministru al Sănătății.
Alin Moldoveanu: ”Vă mulțumesc tuturor, pentru că ați venit în număr atât de mare în Poiana Câmpina. Vă mulțumesc nu doar în nume personal, ci și în numele colegilor de la Primărie, precum și în numele consilierilor locali. Mulțumesc, de asemenea, Consiliului Local, fiindcă a fost mereu alături de investiția SanConfind, care va ridica ștacheta comunei noastre la cel mai înalt nivel. Nu doar din punct de vedere medical, ci și investițional, deoarece sunt convins că, prin SanConfind, foarte mulți investitori vor veni în comuna noastră. Mulțumim societății SanConfind, mulțumim dlui Președinte Ioan Simion. Și vreau să mai spun, cu mâna pe inimă: Domnule Simion, ați rescris istoria în comuna Poiana Câmpina.”
Radu Șerban Palade: „Primul lucru pe care l-aș spune este că trebuie să ne bucurăm, trebuie să ne bucurăm și încă foarte mult, pentru că asistăm la un moment absolut emoționant și foarte important. Mi-aduc aminte că, acum ceva timp, am discutat cu dl inginer Ioan Simion despre organizarea unui spital particular aici, la Poiana Câmpina. A fost un vis pe care, treptat-treptat, l-am pus pe hârtie, și pe care, apoi, prin cunoștințele din domeniul arhitecturii pe care ni le-a oferit dl arhitect Cristian Tănăsescu (șef de promoție la Arhitectură, care a construit peste 20 de spitale în Franța), l-am transformat în realitate. Dl arhitect a modernizat așa de bine un spital vechi, încât astăzi vechea clădire nu mai poate fi recunoscută. Visul nu este împlinit în totalitate, dar lucrurile mari făcute în cadrul acestui proiect, până în prezent, se pot vedea cu ochii obișnuiți, căci ele sunt o realitate, iar lucrurile la fel de mari care vor veni, care se vor face până la finalul proiectului SanConfind și al ultimelor amenajări ale spitalului, se pot lesne anticipa cu ochii minții. Dl Simion a înțeles foarte bine că performanța medicală, astăzi, nu poate exista fără o dotare corespunzătoare. Și această dotare s-a înfăptuit grație eforturilor extraordinare pe care le-a făcut dl Simion și societatea pe care o conduce. O altă idee care ne-a călăuzit de la început a fost trierea riguroasă a personalului medical, precum și imprimarea unei discipline și atitudini corecte, etice, profesionale. În concluzie, eu cred că împlinirea acestui vis este o bucurie pentru toți, pentru că, astăzi, de foarte puține lucruri ne putem bucura în ceea ce privește asistența medicală din România. Apariția unei astfel de unități sanitare este o binecuvântare, mai ales că totul se întâmplă într-o zonă extrem de frumoasă, extrem de bogată, nu numai peisagistic, ci și natural. Nu este vorba numai de petrol, nu este vorba numai de industrie, de ape minerale, ci de o zonă extrem de frumoasă care se pretează la turism medical. O zonă minunată, ce a atras de-a lungul vremurilor mulți oameni de artă și de cultură, care au făcut istorie pe aceste meleaguri și au realizat în Câmpina și ținutul din jurul acesteia o tradiție extrem de importantă pentru țară.”
Vasile Cepoi: „Mă bucur că pot participa la un asemenea eveniment. Mai ales că acest eveniment face parte dintr-un proiect la care am avut o oarecare contribuție, care se cheamă Dezvoltarea Turismului de Sănătate în România. Sunt fericit să văd că acest proiect este abordat de pe poziția pacientului, că se dorește satisfacerea așteptărilor pacientului. Dl Președinte Simion ne-a prezentat un plan strategic care definește misiunea acestui spital, o misiune văzută de pe poziția pacientului. CNAS este cea care se ocupă cu evaluarea calității serviciilor în spitale. Noi trebuie să arătăm spitalelor încotro trebuie să meargă și care sunt așteptările pacienților, care sunt așteptările societății de la serviciile medicale. Apariția unor astfel de inițiative private ne ajută, căci ele constituie pentru noi un reper. Faptul că valorificați resursele naturale ale zonei este un lucru excepțional. Noi trebuie să exportăm servicii medicale. Deocamdată, importăm servicii medicale. Anual, plătim în afară (spitalelor din străinătate de serviciile cărora au beneficiat pacienți români – n.red.) 200 de milioane de euro pentru servicii medicale pe care le-am putea face în țară, cu costuri mult mai mici și cu o eficacitate și o siguranță a pacientului mult mai mare. Dle Președinte, vă felicit pentru tot ce ați făcut și vă promitem tot sprijinul...”

SANCONFIND, O FEREASTRĂ SPRE VIITOR

Din fericire, în toţi anii din urmă, nu prea am avut ocazia să umblu prin spitalele de stat şi cu atat mai puţin în cele private postrevoluţionare. Cu toate astea, prin conjunctura meseriei de jurnalist, cunosc bine sistemul de sănătate şi o seamă întreagă de oameni şi instituţii ce îl deservesc, ceea ce îmi dă dreptul să am opinii cu privire la inevitabila ciocnire dintre vechi şi nou în România zilelor noastre. E de prisos să vă reamintesc faptul că, dupa 45 de ani de comunism şi 25 de „capitalism”, pacientul român are încă mari rezerve atunci când se prezintă la medicul angajat de stat, fie pentru că nu are cultura controlului periodic şi a prevenţiei, fie pentru că sărăcia, slaba informare ori neîncrederea în profesionalismul cadrelor medicale îl imping la ignorarea propriei stări de sănătate. Nici proiecţia viitorului nu arată prea bine, pentru că programele naţionale de sănătate lispesc cu desăvârşire. Statul, boicotat în bună măsură de corupţia politică şi de incompetenţă, aproape că a renunţat la modernizarea infrastructurii şi la identificarea unor măsuri de stopare a exodului de competenţă din sistem. În acest context, cum se poate asigura un echilibru în sănătatea publică şi cum poate fi redată speranţa pacientului român? 
Zilele trecute am aflat, parţial, răspunsul la această întrebare, odată cu inaugurarea spitalului SANCONFIND de la Poiana Câmpina, o iniţiativă privată sosită, parca, din viitor. Şi nu exagerez cu nimic deschizând această fereastră a simţurilor suprarealiste şi afirmând că ceea ce am văzut (dotari, organizare, design, mentalitate) pare de domeniul science-fictionului, într-o ţară în care încă se moare în urma  malpraxisului. 
SANCONFIND poate fi visul  împlinit al pacientului român care a îmbătrânit aşteptând să intre în cabinetele doctorilor din spitale ori policlinici, care, internat cu acte în regulă, dă fuga la farmacie să îşi cumpere tratamentul prescris, care aşteaptă cu zilele rezultatul analizelor vitale, care se vaită de stomac şi primeşte un diagnostic de nevrotic, care umblă la buzunarul cu şpagă de când intră pe poarta spitalului şi până ajunge în sala de operaţii, la cuţit. 


De ce cred că SANCONFIND îşi poate respecta blazonul eradicând toate aceste mizerabile practici din portofoliul serviciilor sale? Simplu! Pentru că omul sfinţeşte locul şi în cazul de faţă avem de a face cu un autentic industriaş român, Ioan Simion, propietarul SANCONFIND, omul pentru care nu există jumătăţi de măsură. Am auzit cu urechile mele, în discursul susţinut de domnia sa la inaugurare, că rigurozitatea şi profesionalismul vor fi legile nescrise valabile pentru toţi angajaţii, de la  medicul specialist -  profesor universitar şi până la ultimul îngrijitor. Am auzit că cine va primi şpagă, indiferent de rang, pleacă a doua zi! Am mai auzit că pacientul român sau străin va găsi la SANCONFIND orice are nevoie pentru a-şi îngriji sănătatea. Peste toate acestea, am înţeles că, mai presus de orice, la SANCONFIND se cultivă respectul omului faţă de om. 
Nu îmi fac iluzii că va trece puţin timp până când toate acestea vor fi aşa cum am auzit, metehnele naţiei fiind încă bine înrădăcinate, dar cred că orice îndoială poate fi spulberată în faţa garantului, propietarul şi omul Ioan Simion. 
De fapt, dacă ar fi să vorbesc în parabole, cred că SANCONFIND vine din viitorul românesc pentru că prezentul, cu putreziciunea lui, nu face decât să conserve civilizaţia falimentară a trecutului totalitar. Viitorul plantat în prezent, pe care îl reprezintă această oază de binefacere inaugurată la Poiana Câmpina, se aliniază la normalitatea societăţilor avansate şi asta ar trebui să ne dea o speranţă, dar şi o profundă temă de meditaţie. Oare întelegem cât de mult am rămas în urmă şi cât de otrăvitoare este  pelagra  politică ce devalizează ţara?  
Concluzionând, cine nu a auzit încă de SANCONFIND ar face bine să se informeze, pentru că în timpul de azi, edificiul este la fel de spectaculos pe cât erau, la vremea lor, băile termale romane de la Germisara (Geoagiu Băi) în sec. al II-lea d.Hr. 
Florin FRĂŢILĂ

Editorial. REINVENTAREA

Încă de anul trecut scriam că, în lipsa lui Băsescu, mare parte din presa & politica noastră, incapabilă (singular conștient căci numai aparent sunt două entități, în realitate o singură putere ocultă) să abordeze alte subiecte, se va sufoca precum o plantă fără apă. Ceea ce s-a demonstrat cu asupră de măsură în ultimele șase luni. Oligarhia noastră politico-mediatică nu poate fi bănuită nici în glumă de vreo umbră de inteligență. Contraselecția a lucrat impecabil. După ce de zece ani au lăsat baltă interesele majore ale țării pentru o luptă sterilă cu Băsescu, acum, cînd acesta se află redus la o salvatoare condiție de pensionar, au făcut tot ce se poate pentru a-l readuce în luptă. Șicanele prostești făcute de Ponta în chestiunea casei, iritările penibile ale oamenilor din justiție în legătură cu orice declarație a ex-președintelui, bizareriile dosarului Nana, tăcerea neagră dinspre Cotroceni, blegeala soporifică a așa-zisei opoziții, complice cu puterea în toate matrapazlîcurile, populismul unui guvern care amanetează fără scrupule orice resursă viitoare doar pentru a se menține la putere, obrăznicia dincolo de orice limită a unui parlament campion la corupție și la imagine detestată din partea populației, încăpățînarea televiziunilor de mercenari teroriști ai informației de a se lupta cu o fantomă, toate astea au făcut să reapară la suprafața publică o total surprinzătoare nevoie de Băsescu. 


Și desigur că bătrînul matelot n-a așteptat să fie invitat de două ori. A reintrat în arenă făcînd ceea ce știe mai bine: despicînd apele. Pe fondul unei dezamăgiri tot mai  accentuate față de președintele Iohannis, omul care nu poate trăi decît reactiv a ieșit iar la bătaie cu „sistemul ticăloșit”. Actualul președinte are, fără discuție, o direcție politică justă. Ceea ce nu pare a înțelege deocamdată este faptul că nu numai direcția contează, ci și ritmul. Nu al vorbirii, ci al faptelor. Mai devreme sau mai tîrziu, dacă vrea să reformeze sistemul, va trebui să intre în conflict cu el. E condamnat să-l urmeze pe Băsescu. Reformele graduale, „blîndețea” nu au avut, se vede deja, nici un efect. Sau unul de-a dreptul negativ. Nu te poți baza pe bunul simț al unei clase politice care a dovedit cu prisosință lipsa absolută a respectivului organ. Ce să te șocheze mai mult: nesimțirea unui parlamentar care semnează proiectul de lege privind pensiile speciale, sau a aceluiași care își retrage semnătura la presiunea partidului, justificînd imperturbabil ambele atitudini? Sau nesimțirea globală a inițiatorilor proiectului pentru pensii speciale care aduc în sprijin „tabele comparative” cu pensiile parlamentarilor din alte țări? De ce nu fac asta și pentru salariile medicilor, profesorilor sau pentru restul de pensii? Sau declarația senatoarei (nu, nu e Elena Udrea!) care spune că nu-i ajunge indemnizația nici pentru coafor? Aberațiile gomoase ale lui Tăriceanu? Cinismul partidului elastic UDMR, a cărui singură ideologie este anti-românismul și rămînerea la putere, indiferent alături de cine? Cu asemenea atitudini trebuie să lupte dl. Iohannis, nu cu Băsescu. Dacă se mai complace mult în acest non-combat tăcut și arogant, nu va face decît să-i dea indirect dreptate acestui nărăvaș adversar: că este o emanație a grupului de la Grivco. Deci actuala putere, preocupată doar să-și conserve privilegiile și minciunile (pentru dna. Firea, acest monument al tupeului agresiv de țățism politicianist, guvernul Ponta a construit 700 km de autostrăzi, în realitate Zero), să evite DNA-ul și să-și trimită odraslele la studii în colegii anglofone selecte, din ură oarbă a făcut o mare prostie. Și-a băgat mortu-n casă, cum se zice aici la cîrciumă, readucîndu-l în ring pe Băsescu. Odihnit și încă în stare de mari ravagii. Se vede că le e frică teribilă de el, altfel hingherii media nu l-ar fi atacat cu juvățul. Iar el, în plus, nici nu prea mai are ce pierde. E pe terenul lui, lupta de gherilă, în care el face regulile și mai toate mijloacele sunt permise. De fapt, nici nu mai e el, ci obsesia lui, din care se hrănesc televiziunile lui Ghiță și Voiculescu. Dl. Iohannis, ziceam, nu prea are timp: ar fi trebuit să purceadă abrupt la reconstrucția instituțională, nu să plece în vacanță.  CNA-ul, care e mort, Avocatul poporului (idem), televiziunea publică falimentară care a inventat perpetuum mobile al scandalurilor fără sfîrșit, parlamentul, lentilă care focalizează toată ura și disprețul public, un partid liberal dezarticulat și fără lideri credibili, învățămîntul prăbușit, sănătatea în criză acută de oameni, iată cîteva urgențe.  Din prostie l-au reinventat pe Băsescu? Le va sta în gît, se vor îneca cu el!       
Christian CRĂCIUN

Sebastian Dumitrescu, iniţiatorul celui mai mare proiect de voluntariat din oraşul nostru:

“Atunci când dăruieşti, satisfacţia ce rămâne după fiecare campanie, bucuria şi energia pozitivă pe care ţi le transmit copiii sunt incomensurabile”

Când gesturile frumoase pe care le faci vin din iubire necondiţionată, când inima şi conştiinţa îţi spun că numai oferind poţi să primeşti, la rândul tău, bucurie, când grija pentru cei aflaţi în nevoie se află pe agenda ta zilnică, atunci ştii că eşti OM cu adevărat. Un astfel de om este Sebastian Dumitrescu, sau Ninja cum îi spun apropiaţii, care pe parcursul a nu mai puţin de şapte ani a coordonat şi desfăşurat campanii umanitare la nivelul municipiului Câmpina şi nu numai. Într-o societate lipsită de repere morale, Sebi este exemplul de urmat. La finalul ultimei campanii, desfăşurată în preajma Paştelui, am stat de vorbă cu iniţiatorul acestui proiect de voluntariat unic la nivelul oraşului nostru. 



- Cu două săptămâni înainte de Paşte ai coordonat cea de-a treia campanie umanitară ”Iepuraşul vine la toţi copiii” şi cea de-a noua în decursul a şapte ani. Cum a decurs strângerea donaţiilor?
- Totul a decurs în aceeaşi linie ca şi în ediţiile precedente. Au fost două săptămâni, prima puţin mai timidă, dar aveam deja promisiunile partenerilor deveniţi tradiţionali şi ştiam la ce să ne aşteptăm, iar în ultimele zile din a doua săptămână, camera de centralizare de la Casa Tineretului era deja neîncăpătoare.
- Ce fel de produse s-au strâns şi pentru cine?
- Produsele au fost de toate felurile, toate şi-au găsit o utilitate. Cinci calculatoare (patru dintre ele donate de ATISIMO), o maşină nouă de spălat, un televizor, hrană neperisabilă, îmbrăcăminte, mulţi cozonaci, dulciuri, dar şi produsele pe care noi le considerăm cele mai importante, cele de îngrijire corporală (paste şi periuţe de dinţi, roll-on-uri, absorbante, săpun, şampon etc), rechizite, culegeri pentru şcoală. Beneficiarii au fost Centrul de Plasament Sf. Filofteea (Ada Marinescu), Centrul Rezidenţial de Tip Familial Brebu, Centrul de Plasament Voila, Grădiniţa pentru Copii cu Nevoi Speciale Câmpiniţa, Şcoala din Pietriceaua, Grădiniţa din Drăgăneasa, familia David, cea a cărui apartament a fost distrus în totalitate în urma unui incendiu, în preajma Crăciunului. Acesteia i-au fost dăruite maşina de spălat, un televizor, un calculator bentru băieţelul familiei, rechizite şi hrană, urmând, în viitorul apropiat, să primească şi mobilă pentru apartament.


- Cum au răspuns firmele câmpinene acestui apel la solidaritate?
- Impropriu spus “firmele”… Este vorba de grupuri de angajaţi de la anumite firme, care s-au mobilizat şi au colectat donaţii. Aici pot să precizez că un imens sprijin l-am primit şi îl primim de la ATISIMO, care a fost implicată în campaniile noastre încă de la primele ediţii, având un aport considerabil de fiecare dată, la fel şi colegii mei din Farmacile Catena, Asociaţia Roata de Foc, librăria Pappet Litteris (din incinta Mercantis), Urgent Curier care ne-a ajutat de fiecare dată cu transportul donaţiilor, Asociaţia Pro Câmpina, City Print Shop care a tipărit gratuit afişele, flyerele şi diplomele de voluntariat. Îmi cer scuzele de rigoare faţă de cei pe care i-am omis fără voia mea.
- Aceste acţiuni necesită foarte multă implicare, multă muncă şi timp. Toată susţinerea acestora este asigurată de voluntari?
- Nu există termenul de foarte multă muncă, pentru că o facem din plăcere şi avem o enormă satisfacţie. Întra-adevăr, timpul îl sacrific şi încerc să îl comprim pentru a reuşi. Mă ajută şi agenda, în care îmi planific, în fiecare seară, ziua ce urmează, totul fiind împărţit pe 20 de minute. Telefoane peste telefoane, colectări de donaţii, comunicarea cu voluntarii. Tot acest fenomen “donatii.campina” este bazat 100% pe voluntariat, eu nu am decât meritul de a coordona acest grup. Am avut alături cea mai importantă persoană din viaţa mea, pe soţia mea, Corina Dumitrescu, care m-a sprijinit încă de la prima ediţie, de acum şase ani, care m-a înţeles şi care s-a implicat trup şi suflet în această nebunie frumoasă şi, desigur, familia mea. Trecând peste treburile personale, un mare mulţumesc îi datorez domnului Florin Buda şi Casei Tineretului din Câmpina, pentru sălile puse la dispoziţie pentru centralizarea şi depozitarea donaţiilor, fără de care nu ne-am fi descurcat, fiind vorba de un volum aşa de mare. De asemenea, doi dintre stâlpii foarte importanţi, pe sprijinul cărora m-am bazat necondiţionat, sunt Narcis Drăgoi şi prietenii săi de la ATISIMO şi Asociaţia Roada De Foc.
- Ce reprezintă grupul Donatii.Campina?
- Reprezintă povestea unor oameni simpli din Câmpina care, prin puterea exemplului, au creat un fenomen asemenea unui bulgăre de zăpadă. Şi iată-ne, de la 6-7 prieteni, care acum 6 ani am făcut câteva pachete pentru Sf. Filofteea, la ceea ce suntem astăzi, fără lipsă de modestie, cel mai mare proiect de voluntariat din oraşul nostru, cu sute de voluntari şi donatori, cu sute de copii institutionalizaţi ajutaţi şi cazuri sociale sprijinite.
- Ziua de sâmbătă, 11 aprilie, a fost o una specială pentru tine, marcată fiind de două evenimente. Despre ce este vorba?
- Da, au fost două evenimente care s-au suprapus involuntar. Ziua în care eu şi Corina ne-am unit destinele la starea civilă şi ziua în care am finalizat cea de-a noua campanie a grupului nostru şi am dus donaţiile cu caravana de voluntari la centrele de copii. Ambele evenimente ne-au umplut sufletele de bucurie şi au mers foarte bine, cu atât mai mult prin prisma faptului că în ambele cazuri i-am avut alături pe prietenii noştri, oameni minunaţi, pe care suntem norocoşi să-i avem alături.


- Ce te-a emoţionat cel mai mult în acestă ultimă campanie?
- Sincer? O doamnă care a făcut prăjituri în casă pentru copii, a aflat de evenimentul meu şi al Corinei şi ne-a dăruit şi nouă, personal, o cutie de prăjituri pentru cununia noastră. Am rămas foarte plăcut surprins că o persoană pe care nu o cunosc personal, dar care mă cunoaşte graţie acţiunilor pe care le-am desfăşurat, a vrut să-mi facă un cadou atât de frumos. Multumesc încă o dată doamnei Adina!
- Pe pagina grupului Donatii.Campina ai postat un anunţ referitor la faptul că altcineva îţi va lua locul în organizarea şi coordonarea campaniilor. De ce se întâmplă acest lucru şi despre cine este vorba?
- Este vorba de domnul Cristian Minculescu, care a desfăşurat acţiuni în paralel cu noi, ocupându-se de familii aflate în dificultate, cazuri sociale etc. Este o persoană faţă de care am toată aprecierea şi am încredere că va coordona cu bine următoarele acţiuni ale acestui grup de voluntariat. Eu şi soţia mea nu vom fi în ţară în următoarea perioadă şi este posibil ca la campania din acest an, de Crăciun, să nu fim acasă. Am toată încrederea în Cristi şi soţia lui şi sunt sigur că vor duce mai departe frumoasa poveste a acestui grup de voluntariat, alături de oamenii cu suflet mare ce reprezintă Donatii.Campina.
- E mai frumos să dăruieşti decât să primeşti?
- Nu ştiu dacă avem o unitate de măsură pentru aceste două gesturi. Ştiu însă că atunci când dăruieşti, satisfacţia ce rămâne după fiecare campanie, bucuria şi energia pozitivă pe care ţi le transmit copiii sunt incomensurabile.
Andreea Ştefan

„Duelul Generaţiilor” - competiţie sportivă şi acţiune caritabilă

Prin sport, oamenii pot să-şi ajute semenii, fapt dovedit de foarte multe ori în municipiul nostru, prin evenimentele organizate sau iniţiate de câmpineni cu suflet, care nu rămân indiferenţi la problemelor celor din jur. Printre ei se numără şi Dan Ştefănescu, iniţiatorul grupului Atitudine Socială şi organizatorul competiţiei sportive „Duelul Generaţiilor”, ajunsă la cea de-a V-a ediţie, care s-a desfăşurat duminică, 19 aprilie, în sala de sport a Liceului Energetic. 


Manifestarea, care nu are doar caracter sportiv, ci este în acelaşi timp şi un bun prilej de a face gesturi caritabile pentru diferite persoane sau instituţii din Câmpina care au nevoie de ajutor, a fost  şi de această dată încărcată de emoţii, revederi, satisfacţii şi bucurii. 
Duelurile au constat în energice meciuri de baschet, care au avut loc între copii de la cluburile sportive locale C.S. G.R.C. Câmpina, SEVLAR şi CSM Viitorul Săcele, acolo unde antrenoare este o fostă campioană a lotului de fete din Câmpina. Pe lângă meciurile celor mici a avut loc şi un meci demonstrativ, jucat înainte de finala copiilor, între echipa de băieţi din generaţia 1993 şi fostele echipe de fete la baschet din anii 1989-1993.


„Duelul Generaţiilor” a primit cel de-al doilea rol, acela de acţiune caritabilă, în 2014, când Dan Ştefănescu, împreună cu profesorul Mihai Dochia, reprezentant al Clubului G.R.C Câmpina, au decis să includă în cadrul fiecărui turneu şi acţiuni umanitare şi de voluntariat.
„Turneul se desfăşoară de două ori pe an, primăvara şi toamna. De această dată am ales copiii de la Spitalul Voila pentru a le dona cărţi şi caiete şi 70% din eventualele donaţii în bani, restul de 30% fiind destinaţi unui domn deosebit, Mihail Rujoiu, care se află în scaun cu rotile. Pe mine şi pe colegii mei ne-a impresionat profund: joacă baschet şi scrie poezii. Este un exemplu şi a avut onoarea să dea lovitura de începere a meciului între generaţii” - a declarat organizatorul evenimentului, Dan Ştefănescu.
Desfăşurarea turneului a avut loc în intervalul orar 09.00-15.00, timp în care aproximativ 350-400 de persoane, câmpineni şi nu numai, au făcut donaţii. „Propunerea noastră, a organizatorilor, a fost ca fiecare participant sau spectator să vină cu două caiete sau două cărţi. Rezultatul final a fost remarcabil. S-au strâns în jur de 300 de caiete, 250 de cărţi, creioane, carioci, îmbrăcăminte şi 1000 de lei” - a mai spus Dan Ştefănescu. 
Putem concluziona încă o dată că în Câmpina oamenii sunt conectaţi la viaţa socială şi răspund întotdeauna afirmativ la nevoile semenilor lor, ceea ce denotă un caracter şi o atitudine socială demne de apreciat şi de aplaudat. 
Andreea Ştefan

Dorina Popa, coregraf: „Copiii care practică baletul devin mai echilibraţi”

Baletul este arta de a spune poveşti desenând forme în aer. Ca orice alt spectacol, alături de teatru, operă sau film, baletul are puterea de a te face să evadezi din cotidian şi de a te transpune într-o lume de visare. Pentru o dezvoltare armonioasă şi pentru educarea prin artă, părinţii caută alternative de valorificare a timpului liber al copiilor. O astfel de alternativă o oferă şcolile de balet, care dincolo de umplerea timpului într-un mod frumos, deschid celor cu înclinaţie orizonturi de afirmare. De o asemenea şcoală se bucură şi municipiul Câmpina. O şcoală care prinde rădăcini din ce în ce mai adânci, o şcoală în care principiile de bază sunt pasiunea şi dragostea pentru dans,  efortul susţinut, respectul pentru munca depusă şi bucuria de a lucra cu copiii. Toate acestea sunt posibile datorită profesoarei Dorina Popa, a cărei experienţă îşi pune amprenta pe succesul pe care îl înregistrează cu elevele sale. Fostă balerină la Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti, sub îndrumarea coregrafului Cornel Patrichi, Dorina Popa este genul de persoană care vrea să dea mai departe învăţăturile acumulate, care se implică cu trup şi suflet, este profesorul care trăieşte şi simte alături de micile balerine emoţia şi bucuria pe care le aduce lumea dansului. 


 „Dorinţa de a duce mai departe tainele baletului, de a insufla copiilor dragostea pentru muzică şi dans, m-au determinat în luarea deciziei de a deschide acest Club Dans în Câmpina. Înainte de 2013 începusem să fac şedinţe de balet cu câteva fetiţe, la rugămintea unor cunoştinţe. Mai apoi, în urma acestor ore, am observat interes şi din partea altor copii care voiau să urmeze cursuri de balet. Aşa am deschis Clubul Dans din Complexul Fibec, unde sala mare cu oglinzi aşteaptă în fiecare zi micile balerine care visează la tutu, pointe şi aplauze şi unde, pentru moment lucrez cu câteva grupe de copii, diferenţiate ca nivel de performanţă” – povesteşte Dorina Popa. 
Cursurile sunt de iniţiere, iar vârsta minimă pentru înscriere este de 4 ani. Între 4 şi 9 ani, copiii pot să-şi însuşească cu uşurinţă poziţiile, paşii şi mişcările specifice şi să se familiarizeze cu diferite tehnici ale baletului. Dar abia pe la 9-10 ani, povesteşte Dorina Popa, se poate vorbi despre balet în adevăratul sens al cuvântului. La 12 ani (după doi ani de balet intensiv sau patru ani de balet a câte două ore de antrenament pe săptămână) pot fi ridicaţi în pointe, se poate vorbi despre performanţă şi despre o carieră în domeniu. Însă, până a ajunge la performanţă, copiii care iau lecţii de balet sunt nişte copii câştigaţi din multe alte puncte de vedere. 


 „Baletul este una dintre cele mai frumoase arte. A fost considerat mereu mai mult decât un sport prin care să-ţi dezvolţi corpul armonios. Prin balet învăţăm să ne exprimăm non-verbal, prin limbajul corpului, trăirile interioare. Această artă ajută copiii să interacţioneze, le încurajează creativitatea, învaţă să-i iubească pe marii muzicieni, dar şi pe balerinii profesionişti. 
Baletul are şi nenumărate beneficii fizice: întăreşte sistemul osos, creşte tonusul muscular, corectează o gamă largă de anomalii posturale şi nu numai, cum ar fi mersul incorect, talpa piciorului, călcatul predominant pe o extremitate, poziţia vicioasă a coloanei vertebrale, tulburări de echilibru, anxietate etc. Copiii care practică baletul devin disciplinaţi, organizaţi, meticuloşi, dar şi mai echilibraţi, sensibili şi calmi.  Baletul nu este facil. Trebuie să-l iubeşti necondiţionat, să existe pasiune, talent, fascinaţie, muncă asiduă, sacrificii şi abia apoi se poate visa la balet de performanţă. De aceea, prin sala mea de curs au trecut nenumăraţi copii, dar puţini sunt aceia care au rămas de la un an la altul. Din acest motiv, de anul acesta am avut convingerea şi am hotărât că cele două grupe, una de avansaţi (8 fetiţe) şi una de semi-avansaţi (10 fetiţe) vor putea lua contact cu emoţiile, cerinţele şi exigenţa concursurilor”.
Şi iată că strategia de coordonare, modul de a preda, susţinerea morală, efortul şi munca depuse, dar mai ales legătura creată între micile balerine şi profesoara lor au triumfat încă de la prima ieşire în lumina reflectoarelor. „Am participat la Concursul Regional de Dans Clasic şi Contemporan «Lebăda de Cristal», ediţia a III-a, desfăşurat la Ploieşti, unde am obţinut premiul I cu grupa avansată formată din Barbu Erika Andreea, Anghel Alessia Andreea, Milu Ana, Petrovanu Ana, Dimitrescu Daria Ines, Morar Teodora Elena, Dinu Cătălina Ana, Şerban Iuliana Ştefania şi premiul al III-lea cu grupa semi-avansată formată din Dobrescu Antonia Alexandra, Mocanu Iulia Maria, Cîlţan Miriam Ioana, Moldoveanu Paula Ioana, Şerban Teodora, Nedelcu Ioana Riana, Carabelea Anne Marie, Pascu Claudia, Panaitescu Ştefania, Anghel Maia Cătălina la Secţiunea Dans Clasic, categoria de vârstă 7-9 ani, subcategoria Grup. Am nespusa bucurie şi satisfacţie că am câştigat aceste premii, mai ales că a fost primul nostru concurs. Micile balerine au reuşit să demonstreze că merită aceste premii, că au muncit, că s-au dăruit cu trup şi suflet celor două coregrafii” - spune cu mândrie Dorina Popa. 
Concursul „Lebăda de Cristal” este organizat de Asociaţia Culturală “Paul Constantinescu 2009”, anul acesta fiind înscrişi peste 400 de participanţi de la diferite şcoli şi cluburi de dans din ţară. Dorina Popa a reuşit să impresioneze juriul, format numai din profesionişti, care i-a oferit Premiul Special al Juriului pentru Pedagogie Coregrafică, diplomă ce i-a adus o mare  satisfacţie, fiind o încununare a efortului şi dedicaţiei sale depuse în slujba baletului. 
Acesta a fost însă doar începutul pentru şcoala de dans câmpineană. „Ne pregătim să mergem şi la alte concursuri prin ţară, spectacole şi apariţii scenice, în aceeaşi formulă, tot pe grupe, dar îmi doresc foarte mult să pregătesc una sau mai multe fetiţe pentru a concura şi individual. Am în plan, anul acesta, în posibilitatea timpului liber al părinţilor şi al copiilor, să colaborăm cu alte şcoli private de balet, să avem proiecte comune şi să putem asista la repetiţiile balerinilor de la Opera Română. Sper ca 2015-2016 să fie un an cu mai mulţi copii interesaţi de a veni la cursurile de balet şi aştept mai ales băieţii, care sunt foarte puţin prezenţi pe acest tărâm al artei” – ne-a mai declarat coregrafa Dorina Popa, care a adus magia baletului în oraşul nostru.
Andreea Ştefan

Câmpina, pe vremuri, o importantă staţiune balneară

Recent, citind amintirile marelui om de teatru, regizor şi dramaturg Sică Alexandrescu, am dat de un interesant document publicat de autor. Maestrul se referea la un episod din viaţa marelui actor Matei Millo (1813 – 1894)  care, cu buzunarele goale, neavând mijloace de a organiza un spectacol, anunţa pur şi simplu o reprezentanţie într-un oarecare oraş de provincie şi plasa bilete, de preferinţă loji, la familiile de vază din localitate. Cu o zi înainte de data spectacolului, cumpărătorii se pomeneau cu o scrisoare redactată astfel:

“Câmpina, 10/22 iunie 1889
Mult onorabilul meu Domn,
Lovit, pe neaşteptate, de dureri reumatismale de care din când în când sufer de mai mulţi ani; şi ordonat de doctori de a face Băi la Câmpina, îmi este cu neputinţă de a da reprezentaţia pentru care aţi bine-voit a-mi lua o lojă. Vă rog dar să mă scuzaţi şi viu cu tot respectul, a solicita de la bunătatea inimei Dv. ca s-îmi acordaţi un termen până la sfârşitul curei mele, când întorcându-mă în Bucureşti în deplină sănătate, nu voi lipsi de a juca reprezentaţia promisă.
Sper, onorabilul meu Domn, că inspirându-vă de nobilele Dv. sentimente nu veţi refuza bătrânului artist favoarea ce vă reclamă.
Primiţi, onorabilul meu Domn, asigurarea profundei recunoştinţe,
Al Devotatului Dv. Serv Millo
N.B. La caz când veţi pretinde acei 30 lei îndărăt, informaţi-mă să vii înapoiez”.


De numele lui Millo se leagă nu numai informaţia despre băile din Câmpina, care erau foarte căutate în a doua jumătate a secolului XIX, dar şi o alta despre Casa Domnească din centrul oraşului a domnitorului Barbu Ştirbei. 
Scriitorul, pe nedrept uitat, Nicolae Petraşcu, în volumele de evocări “Icoane de lumină”, relatează: “… în vara anului 1850, Millo îşi făcu prima lui apariţie în Bucureşti. Sosirea a fost o zi mare şi neuitată în istoria teatrului. Publicul îl primi cu cele mai mari ovaţii şi debutul său cu Coana Chiriţa desfundă mahalalele şi zile după zile a curs lumea la porţile teatrului, venind boierii de pe la moşii şi chiar Vodă cu Doamna, coborându-se de la Câmpina adeseori”. 
În 1858, domnitorul Barbu Ştirbei îşi construise o reşedinţă de vară în centrul Câmpinei, Casa Domnească,  o clădire impunătoare şi trainică, demolată după 1990 fără să se ţină cont de valoarea ei istorică pentru oraş. Principele Barbu Ştirbei cumpărase moşia boierilor Câmpineanu şi în actul de vânzare din 1879 se menţiona că pe proprietatea Ştirbeilor se află şi un important stabiliment balnear. În 1880 s-a expropriat terenul central din spatele Primăriei (proprietatea Anghel Marişca) pentru a se face o grădină publică, loc de recreere pentru vizitatorii care veneau la băile minerale din oraş. Grădina publică a fost distrusă prin anii ’60, pentru a face loc blocurilor de pe strada Eminescu (un adevărat pericol pentru cei care le locuiesc acum, fiind grav afectate de seismul din 1977). 
Despre Câmpina staţiune balneară găsim informaţii amănunţite în lucrarea dr. C. Diaconovich, “Enciclopedia Română”, Tomul I: “… Câmpina staţiune balneară. Izvoarele nu sunt captate, aşa că stabilimentul dispune de puţină apă. Printr-o captare serioasă însă s-ar putea întruni un volum suficient, deoarece la o adâncime nu tocmai mare platoul Câmpina este pătruns de ape sulfuroasă subterane. În comparaţie cu trecutul, Câmpina se află în decadenţă. Înainte de 1857, era aici un stabiliment de idroterapie bine usitat, condus de Hatschek, care învăţase această specialitate la Grafenberg, sub direcţia lui Priesnitz, primul care introduce acest sistem de cură în România. Oraşul era în floare pe atunci, o muzică aleasă din Braşov venea în fiecare vară; bucurescenii alergau aici în număr mare (…). Analiza arată o reacţie uşor alcalină, prezenţa acidelor carbonice, sulfurice şi clorhidrice cu base de calce, magnesie şi potas. (…) Aici îşi caută vindecarea bolnavii de reumatisme, boale de piele, afecţiuni uterine”.
Eficacitatea curelor a atras la băile din Câmpina şi pe prinţii moştenitori Ferdinand şi Maria, care veneau aici în fiecare vară. Stabilimentul băilor se afla pe unde este acum societatea Concordia şi vilele care o încadrează. Puţină lume îşi mai aminteşte de acest loc faimos pe vremuri. Câmpinenii mai în vârstă ştiu însă de băile amenajate în schela Câmpina, pe unde este astăzi Autogara. În nişte clădiri modeste, apa sărată captată de la o sondă era adusă prin ţevi făcute din prăjini de sondă, în două saloane, unde se aflau mai multe căzi făcute din lemn, ca să nu fie corodate de sare. Apa era încălzită şi în fiecare salon puteau intra într-o serie zece persoane, într-o parte bărbaţii, în alta femeile. Câmpinenii veneau pregătiţi de acasă cu prosoape, halate de baie şi după ce ieşeau din sala de tratament, din apa care era încălzită, aveau un vestiar unde aşteptau un timp, ca să nu iasă înfierbântaţi în aerul rece de afară. Băile, foarte căutate de cei care aveau probleme cu reumatismul, au fost desfiinţate odată cu sistematizarea cartierului, la începutul anilor ‘70 şi astfel a dispărut ultima rămăşiţă a staţiunii balneare atât de apreciată pe vremuri.
Alin Ciupală

Facebook - fabrică de narcisism

Joi, 16 aprilie Libraria Humanitas din Ploiesti a gazduit lansarea prahoveana a cartii scriitorului si diplomatului Teodor Baconschi, fost ministru de externe al Romaniei, Facebook. Fabrica de narcisism, Editura Humanitas, Bucuresti, 2015. Alături de autor a mai vorbit si criticul Dan Gulea si autorul acestei relatari. “Numărul de utilizatori români de Internet cu cont pe Facebook a crescut la începutul anului 2015 cu 5% după ce în tot anul 2014 creşterea acestei cifre a fost de 8,57%, ajungând de la 7 milioane la începutul anului 2014 la 7.600.000 la începutul anului 2015 şi la 8.000.000 la jumătatea lunii martie 2015.” (Ziare.com, 17 martie 2015)


Din această perspectivă cum să nu fie interesant un eseu despre ceea ce înseamnă cataclismul Facebook? Evident, pentru a scrie despre fenomen trebuie să-l studiezi iar cineva care nu este pe Fb nu are cum înţelege amploarea şi mutaţiile pe care le produce această platformă. 
Volumul lui Teodor Baconschi 1, surprinde translucid, plecând chiar din titlu, unul extrem de pertinent şi relavant, dimensiunea combinată, istorică, filosofică şi relgioasă a acestei noi etape din evoluţia umanităţii occidentale, de care suntem şi noi ancoraţi. Facebook este doar una din reţele de socializare însă este cea mai de succes. Oare de ce? Care sunt resorturile pe care Mark Zuckerberg a reuşit să le răscolească la nivel global? „Asemenea regilor, vrem să lăsăm viitorimii o impresie cât mai măgulitoare. În premieră absolută, dorinţa de nemurire (sau doar instinctul nostru de supravieţuire) a primit o asistenţă tehnică nelimitată.” Fb se foloseşte şi de potopul informaţional. „Lungimile plictisesc, pentru că obosesc mintea unui public deja obosit de el însuşi. Să nu uităm că publicul se invită la propriul spectacol, el scrie, tot el citeşte. Oamenii care zăbovesc pe FB până la dependenţă sunt albinuţe care culeg nectarul în timp scurţi” 


Baconschi foloseşte analiza fenomenului Facebook, până la urmă doar o altă aplicaţie informatică ce foloseşte internetul, pentru a reflecta asupra noastră, asupra umanităţii în anul de graţie 2015 şi a lungii noastre evoluţii. Iar Teodor Baconschi are toate instrumentele necesare, toată aparatură spirituală pentru a întreprinde o ecografie foarte subtilă a corpului nostru universal căci dacă umanitatea nu s-ar fi regăsit în Facebook, într-o proporţie atât de mare, nu am mai fi avut ce poveşti şi diseca în cărţi, aplicaţia ar fi avut un rol periferic sau nici nu ar fi existat. Nevoia omului de a împărtăşi cu întregul univers (mai ales poze cu căţei, purcei, pisici) a prevalat şi i-a adus un succes fenomenal, cu implicaţii şi politice (cum a fost în România în noiembrie anul trecut). 
Analiza se derulează atât la nivel macro, de umanitate cât şi la nivel micro, de Românie. „Societatea noastră virtuală este oglinda celei reale, fie că ne place sau nu. Practic, lumea românească tribală, unde cultura contractului este nulă, dialogul formal, suspiciunea omniprezentă, îşi pune amprenta şi pe socializarea virtuală, unde toate aceste trăsături suferă amplificări nestânjenite”. Iar discuţia despre Facebook este şi un pretext pentru autor de a încerca să înţeleagă mai puţin România ca entitate geografică cât poporul român cu paradoxurile, dilemele, tendinţele şi perspectivele lui, ceea ce nu este deloc simplu. „Adevărul este că, plasaţi la mijlocul distanţei dintre spaţiul slavo-asiatic şi cel apusean, nu putem pendula pe altă traiectorie: ori ne orientalizăm, ori ne europenizăm! Deocamdată, suntem încă un amestec, un caz latin la porţile Orientului o variantă franţuzită de levantism, un exemplu de hibridizare, bine despărţit de lanţul carpatic. Dacă vrem să depăşim această etapă confuză, se cuvine să punem- mai mult că oricând-un diagnostic necomplezent.” 
Dificultatea constă şi în prezenţa unui tip uman semibarbar, „arivistul semi-urbanizat, necioplit şi agresiv, din pricina complexului său de inferioritate. E Omul Nou, în toată desfăşurarea lui mitocănească, stimulat de libertăţi pentru care nu s-a luptat, hoţ de diplome, de poziţii nemuncite, de faimă nemeritată, de putere cu care nu ştie ce sa faca.” Cheia de analiză critică se apropie de cea a lui Andrei Pleşu, G. Liiceanu, H.R. Patapievic şi altor gânditori români contemporani pro-occidentali, adepţi ai realismului critic necomplezent, care au fost totuşi foarte prezenţi public după 1989, influenţând o parte (greu de cuantificat) a tinerilor studenţi ai anilor 1990-2000. „Nomenclatura comunistă (formată prin contra-selecţie) a preluat activele, acţiunile şi iniţiativa economică, fără concurenţă, printr-un hocus-pocus fraudulos. Oricine a deţinut o parcelă din puterea anonimă a statului totalitar a transformat-o, printr-o vastă reţea de complicităţi, în proprietate personală”. Şi (dar nu numai) în România. „Trăim sub imperiul Omului Nou 2.0, marele învingător al tranziţiei; Un învingător care îşi atenuează, prin excesele sale kitsch, nevroza subdezvoltării”.
La nivel general uman situaţia nu este deloc mai roz căci „fuga de real tinde să capete amploarea unui  fapt social total. Omul postmodern preferă virtualul pentru că realul e sursă angoaselor etern umane pe care speră să le abolească: nu ştiu totuşi să fi dispărut agonia terifiantă, frica de moarte, dar nici maladia, suferinţa sufletească a înstrăinării, apăsarea singurătăţii, eşecul profesional sau nedreptatea, primită ca o izbitură de măciucă în moalele capului. Oricâte miracole operează sau promite progresul ştiinţific, nu ne-am modificat soarta de muritori, marcată de confruntarea cu limitele noastre biologice, sociale, mentale, afective. Virtualul are toate caractersticile unui drog” .
Observând şi noi fenomenul Facebook, fiind pe Facebook (o altă expresie din jargonul Omului Nou 2.0) ajungi să te întrebi dacă omul trăieşte (cu toată varietatea pe care o presupune viaţă în sine) pentru că este nevoit/ îi face plăcere sau doar pentru a posta pe Facebook? Pentru că practic au rămas foarte puţine bariere pe care vraja postărilor cu rezultat rapid cuantificabil (numărul de Like-uri) să nu nu le fi ridicat. Ar fi bine să nu uităm că „Fructele capricioase ale civilizaţie cresc pe ramurile acestui pom concret, pe străzile oraşelor, în sălile de curs, în clădirile cu birouri, în parcurile publice şi cluburile de noapte, în biblioteci şi muzee, printre maşinile care aşteaptă la stop, la lumina generoasă a dimineţii sau pe fundalul unor seri crepusculare.”
Facebook încurajează abandonarea privatului în beneficiul unui spaţiu public uriaş, umblând exact la narcisismul înăscut pe care Creştinismul (printre altele) a reuşit să-l ţină totuşi în frâu. Soluţia este una previzibilă dar nu înseamnă că ceea ce pare normal şi uşor mai poate fi „implementat” cu uşurinţă. Este că şi cum îi spui unui alcoolic: tot ce trebuie este să renunţi la whiskey şi viaţa ta va reveni la normal. „Ultima garanţie a umanităţii noastre trebuie amplasată tot în sfera valorilor, a legăturii morale, a conştiinţei ecumenice. Sfera această implică memoria respectuoasă a originilor, respectul mediului şi al patrimoniului, cercetarea dominată de altruism, asumarea dilemelor bioetice dintr-o perspectivă spirituală, care salvează demnitatea persoanei, indiferent de contextul ei tehnologic, politic sau social”.
Cartea este şi un avertisment la adresa societăţii occidentale şi decăderii sale care ar urma de altfel ciclicitatea istorică a tuturor marilor imperii. Care ar fi soluţia care ar putea să ajute Occidentul din care vrând-nevrând şi noi facem parte? Reasumarea tradiţiei cu tot ceea ce înseamnă ea. „Numai în acel orizont respectuos cu tradiţia vom putea revitaliza filonul gândirii creştin-democrate, care a fondat succesul pacifist şi prosperitatea Europei Unite. Numai aşa, de asemenea, am putea corectă, iar nu prin diabolizarea stângistă a pieţei libere, excesele consumiste, derivele individualismului hedonist şi idolatria aparenţelor, fie că vorbim despre imaginea mai mult sau mai puţin depresive, sau de propria noastră oglindire reciprocă, la nivelul oamenilor obişnuiţi”. 
Şi poate că nu ar strică să reflectăm la acest paragraf. „În proporţii diferite, dar convergente, mâncăm prea mult, nu mai ştim ce să alegem de pe o piaţă mereu mai abundentă, avem prea multe haine, pantofi, cărţi, angajaţi, prea multe dorinţe care nu se mai satură, prea multe canale de televiziune, telecomenzi, parole, coduri PIN, prea multe post-it-uri pe frigider sau pe computer. Dominaţia averii ucide sensul fiinţării. Vieţile noastre sunt ocupate cu vieţile noastre preţioase, care se scurg prin interstiţiile consumiste ale tehnosferei.” 2 Paradoxal, omul aleargă disperat după cât mai mult dar atunci când condiţiile sunt potrivnice, ştie foarte bine să se mulţumească cu cât mai puţin.
Codruţ CONSTANTINESCU
Note:
1) pag. 146