28 aprilie 2015

Minerva Stanciu, medic pediatru: “Legea vaccinării este un act în sprijinul reducerii mortalităţii evitabile”

Mulţi părinţi o cunosc şi mulţi copii au trecut pragul cabinetului medical în care îşi desfăşoară activitatea cu foarte multă pasiune, dragoste şi grijă faţă de cei mici. Minerva Stanciu este un medic pediatru devotat profesiei, un cadru medical aflat într-o continuă evoluţie datorită acumulării de cunoştinţe referitoare la tot ceea ce este nou în domeniul pediatriei şi nu numai. Faptul că este un foarte bun observator al neregulilor din sistemul de sănătate românesc dovedeşte un interes profund pentru situaţia cu care se confruntă medicii din România. Tocmai din acest motiv i-am solicitat un interviu, pentru a înţelege mai bine ce se va întâmpla în urma reformei din sistemul public de sănătate.

- Cum afectează noua Lege a Sănătăţii activitatea unui medic pediatru? 
- Am lucrat totdeauna în relaţie contractuală cu CAS. Schimbări importante au avut loc în 2014, când s-au conturat câteva orientări cu efect pe termen lung.
În primul rând, s-a realizat o susţinere fermă a activităţii de ambulator şi spitalizare de zi, care vor prelua gradual o parte a activităţii de spitalizare continuă. Întărirea ambulatorului de specialitate înseamnă accesibilitate la asistenţă de calitate, iar dacă reţeaua medicinei de familie este puternică, orientarea este eficientă, fără riscul de colaps prin suprasolictare. S-a creat un sistem de urmărire diferenţiată a unor afecţiuni – astm bronşic, hipertensiune, obezitate/ dislipidemie, carenţe nutriţionale – mai des întâlnite la copil decât ar fi de dorit. După noile norme, pentru aceste afecţiuni se practică monitorizare specială, cu posibilitatea evaluării lunare la pediatru. De exemplu, un copil cu astm bronşic poate fi tratat prin intermediul medicului de familie, cu o schemă de tratament elaborată de specialist pe 3- 6 luni. Dacă sunt posibile scăderi de doză ale substanţelor cu efecte secundare, copilul poate fi evaluat de specialist lunar, până la atingerea dozei minim necesare, cu care este iarăşi transferat în urmărirea medicului de familie pentru o perioadă mai lungă. Pentru medicul specialist – mai multe documente de întocmit în timp mai scurt, deocamdată în aceleaşi condiţii de plată, faţă de care mă abţin de la calificative.


- Există potenţiale avantaje în urma modificărilor structurale şi organizatorice din sistemul public de sănătate?
- Va rezulta o reducere a costurilor, dar pot argumenta şi o creştere a satisfacţiei pacientului, căci, în cele din urmă, nimeni nu stă cu plăcere în spital, iar adresarea către asistenţa de specialitate în ambulator este facilitată. 
Sunt decontate mai multe servicii faţă de 2013, cum ar fi administrarea tratamentelor şi metode rapide de diagnostic-EKG, pulsoximetrie. Este un stimulent pentru dotarea cabinetelor cu aparatură necesară, iar timpul de diagnosticare s-a redus. În spital, existau situaţii când pacientul necesita îngrijiri doar câteva ore din 24. Aceste cazuri pot fi acum rezolvate în spitalizare de zi. În noul sistem, pacientul intră în spital de două-trei ori, pe durata îngrijirilor efective. Pentru copil este benefic să fie îngrijit preponderent la domiciliu şi acum, acest lucru este posibil, în siguranţă, în cazul unei pneumonii, de exemplu. Din perspectivă financiară nu au apărut avantaje majore. Banii plătiţi, încă nu urmează direct asiguratul, ceea ce a fertilizat terenul asiguratorilor privaţi, accesibili categoriei restrânse de populaţie cu venituri mari. De menţionat, totuşi, că legea nu mai permite perceperea de taxe pentru activităţi administrative, de la pacient, furnizorilor în contract cu Casa. Aceste taxe erau practicate îndeosebi în mediul privat. Pentru pacienţi, rezultă astfel scăderi imediate, semnificative,  de costuri.
- Care credeţi că ar fi cea mai bună şi eficientă formă de reformare a sistemului de sănătate?
- Furnizarea de servicii medicale are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei în general şi a copilului în special. Dintre cei 10 indicatori utilizaţi la nivel mondial pentru aprecierea stării de sănătate a unei populaţii, 5 se referă la sănătatea copilului - greutate la naştere, mortalitate şi morbiditate infantilă, stare de nutriţie, dezvoltare psihică. Dacă adăugăm şi indicatorul de patologii sociale, unde, din păcate, copilul este implicat din ce în ce mai mult – delincvenţa juvenilă, fumat, consum de alcool şi droguri – putem aprecia că activitatea pediatrului este de importanţă covârşitoare.
Ca urmare, în opinia mea, cea mai eficientă reformare ar trebui să aibă trei axe fundamentale: orientarea fermă către prevenţie, creşterea calităţii actului medical prioritar în domeniile materno-fetal-pediatric şi sincronizarea politicilor medicale cu cele de suport social. 
- Ce ne puteţi spune despre proiectul Legii vaccinării? A scăzut numărul de imunizări?
- Susţin ferm politicile de vaccinare, în contextul unui consimţământ informat al părintelui. Convingerile mele au la bază, în primul rând, experienţa din Spitalul Matei Balş, unde am văzut copii murind de boli evitabile prin vaccinare - meningită, rujeolă, varicelă, tuse convulsivă - în anii 1994-1999, când programul naţional de vaccinare era mai sărac cu 4 vaccinuri. Legea vaccinării este un act în sprijinul reducerii mortalităţii evitabile. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a semnalat o scădere a acoperirii vaccinale în România sub 95 % faţă de nivelul de siguranţă de 98%, la care chiar şi copiii nevaccinaţi sunt protejaţi prin imunitatea grupului comunitar. această situaţie – potenţial periculoasă prin riscul progresiv de epidemii - cred că are la bază două cauze: Prima ar fi obişnuinţa pacientului de a consimţi aproape în mod automat - uneori fără a lectura nici fişa standard de informare – la actele terapeutice şi teama faţă de un act medical fără beneficiu imediat, mai ales când aceasta vizează copilul, fără vreun interes deosebit în a argumenta refuzul. Din numărul mare de părinţi care îmi solicită ‘’ceva pentru imunitate’’, foarte puţini sunt dispuşi să citească un material informativ oficial despre vaccinuri, bazându-se în mod periculos pe informaţiile din forumuri. În schimb, nu mi s-a întâmplat ca vreunul să refuze sau să-mi pună vreo întrebare temătoare asupra vreunui supliment alimentar pe care îl administrează copilului. Sunt achiziţionate orbeşte produse ‘’naturiste’’ fără eficienţă confirmată ştiinţific şi cu efecte secundare practic necunoscute - argint coloidal, colostru bovin, diverse extracte combinate de plante la preţuri uneori dureroase. A doua cauză decurge din modul în care subiectul este abordat în media, unde profesionismul pierde teren în faţa ‘’tabloidului ‘’ medical, în care se implică staruri TV. Cunosc perfect efectele nedorite, grave ale vaccinurilor , care se produc în mod excepţional. Numai că, nu înţeleg de ce, situaţiile acestea sunt prezentate în mod exclusivist , fără o paralelă cu cazurile nefaste rezultate mult mai adesea din boala evitabilă prin vaccinare. Este deplorabil că un părinte, al cărui copil a avut de suferit în urma unui vaccin, este nevoit să caute sprijin în presă, care tratează subiectul pentru creşterea audienţei, nu în scop educativ. Acest lucru nu s-ar întâmpla dacă ar funcţiona sistemul de raportare al efectelor secundare grave şi dacă, pentru aceste situaţii ar exista un suport material adecvat. Sancţionarea financiară a părinţilor care refuză vaccinarea va avea un efect cert de creştere a ratei de imunizare, dar mi se pare la fel de periculoasă ca şi informarea aberantă practicată de organizaţiile anti-vaccinare. Medicul vaccinator va fi perceput ca duşman, nu ca un partener pentru sănătatea copilului.
- Cum comentaţi intrarea în vigoare, la 1 mai, a cardului de sănătate? Vor beneficia şi copiii de un asemenea card?
- Va fi o modalitate rapidă de înregistrare a solicitărilor de asistenţă medicală şi verificare a calităţii de asigurat. Pe termen lung, cardul va fi asociat dosarului medical electronic, entitate utilă, dar, după unii, cu vicii în privinţa menţinerii confidenţialităţii. Copiii sunt asiguraţi din oficiu în perioada 0-18 ani – ca urmare, nu vor avea card de sănătate în prima etapă.
- Câteva consideraţii finale...
- Sunt pediatru de aproape 20 de ani şi am dorit mereu să fiu medic în România. Am învăţat din experienţe dure, că nicio ştiinţă de carte nu este salvatoare, atunci când nedreptatea sau sărăcia îţi spulberă caracterul. Politicile de până acum au transformat cadrele medicale din toate categoriile în ţinta nemulţumirilor şi frustrărilor publice, în timp ce corupţia reală a înflorit nestingherită. Văd zilnic cum colegi cu aceeaşi vocaţie onestă plătesc erorile de sistem şi aleg – aproape fără excepţie – să-l părăsească, în loc să încalce, pe furiş, morala hipocratică. Am obosit aşteptând un gest legislativ sau, cel puţin civic, de redare a demnităţii profesiei medicale, dar cred că, dacă o să apară, va deveni istoric.
Andreea Ştefan

Editorial. IDEI MOARTE

O capodoperă a literaturii universale poartă numele de Suflete moarte. Prin analogie, aș numi substanța strategiei de guvernare a României: idei moarte. Caramitru i-a spus lui Dinescu în celebra transmisie din decembrie 1989 din Studioul 4 „Mircea, arată-le că lucrezi!”. Filmul e martor, dar imaginarul popular, mai puternic decît orice realitate, a impus o variantă mai hard: Mircea, fă-te că lucrezi! Ambele formule sunt egalmente valabile pentru guvernarea Ponta (acum la pachet cu regimul Iohannis). Ultra-profesionistă în a mima „lucrul”. Numărul de „proiecte” eșuate sau uitate pe parcurs este incredibil. Vă amintiți ce vîlvă era acum 2-3 ani cu reforma administrativă? Indiscutabil necesară, dar care fusese concepută pe criterii pur politice, nicidecum sociale, economice, istorice, strategice chiar…așa cum s-ar fi cuvenit. Neant…nu mai vorbește nimeni de ea. Mai mult, se pregătesc să revizuiască pe ici pe acolo Constituția, fără să mai ia în discuție respectiva reformă, deși cele două nu pot fi decît corelate. Moartă și revizuirea Constituției cu moașele la cap! Mai știe cineva cîte „reforme” au fost în învățămînt? Dar în sănătate? Toate au murit înainte de a-și arăta vreo roadă. Dimpotrivă, miasmele eșecurilor succesive otrăvesc aerul prezentului. Acum a murit ideea cu loteria bonurilor fiscale, la care ar fi trebuit să lucreze și un specialist în statistică matematică, cu algoritmi complicați care să aproximeze care ar putea fi cîștigul într-o variantă sau alta. Dar la noi deciziile sunt aproape întotdeauna exclusiv politice, fără consultarea specialistului. 


Altă idee de un comic negru veni imediat: impozitarea bacșișurilor la chelneri (de ce numai la chelneri, nu și în spitale, la frizeri sau mecanici auto?). Idee moartă, pentru că e inaplicabilă. Anunțul de pe vremea comuniștilor: nu primim bacșiș! – era parcă mai eficient. Acum e la modă joaca iresponsabilă cu reducerea TVA-ului. Fără să se explice ce vor avea de tras viitorul guvern și poporul rumegător de știri tv. În afara matrapazlîcurilor pentru înavuțirea personală, mega-potentații noștri nu produc idei constructive, doar avortoni. Bugetul se prăbușește sub povara cheltuielilor aiurea și a lipsei de productivitate. În toate domeniile. Ideile moarte susțin într-o viață stranie sufletele moarte. În care altă țară democratică un infractor cu două stagii de pușcărie, fost om puternic fără de care nu mișca nimic în țară, dl. Năstase, este invitat să dea lecții de politică externă în chiar ministerul aferent? Iar un altul, deși necondamnat, dar care a fost parte dintr-o afacere necurată cu răspândire internațională, în care toți implicații sunt acum condamnați în țările lor, profitînd de inerția justiției noastre, se dă victimă și dă cu aplomb lecții de democrație Germaniei, într-un limbaj și cu un fond de idei venind direct din Brucan 1957. Chiar: poate să-mi spună și mie cineva cu ce se mai ocupă dl. Adrian Severin? De dl. Iliescu nu mai vorbim, domnia sa este însuși spectrul trecutului personalizat. România îmi apare, neverosimil, în plin an 2015, ca o țară spectrală, bîntuită de un trecut nelămurit și ne-exorcizat. Idei fertile, idei ale timpului spiritual în care trăim apar pe piață doar cu titlu individual și trebuie să lupte pînă la epuizare cu ideile moarte. Am scris de multe ori despre carența de viitor a societății românești, incapabilă de proiecte de anvergură. Ea se explică tocmai prin această preeminență a ideilor moarte care dau iluzia de mișcare. Dar este o mișcare înspre nimic. Să nu uit să menționez marele areopag al ideilor moarte și al spectrelor care este parlamentul, cu prelungirile sale pînă la nivel local. Am fost recent într-un oraș în care s-au tăiat în centru copacii, rămînînd în urmă un pustiu de piatră. Cam așa se întîmplă și cu țărișoara. Așa moare un popor, emițînd și hrănindu-se cu idei moarte! 
Christian CRĂCIUN

Clădiri vechi, clădiri noi la Câmpina

În mod surprinzător, după barbarele demolări din epoca comunistă şi în perioada tranziţiei, problemele de urbanism au fost dominate de anarhie. Am intrat în epoca termopanului şi a polistirenului. Izolarea termică a stricat aspectul multor clădiri vechi, care aveau o arhitectură deosebită. Oraşele noastre s-au umplut de culori ţipătoare, în tonuri de cărămiziu, verde, albastru, pe care le întâlneai numai în mahalalele de altă dată. Se întâmplă astfel de minuni cam peste tot. Recent am citit o ştire alarmantă: centrul Sighişoarei riscă de fie exclus de pe lista siturilor UNESCO. Trebuie precizat că România este ţara europeană cu cele mai puţine monumente înscrise în patrimoniul mondial ocrotit de UNESCO. De ce riscăm să pierdem unul din obiectivele care se bucură de ocrotirea UNESCO reiese din declaraţia arhitectului şef al judeţului Mureş, care îşi exprimă îngrijorările legate de posibilitatea ca municipiul Sighişoara să fie scos de pe lista siturilor UNESCO din cauza neregulilor constatate la capitolul disciplină în construcţii. Problema cea mai gravă, spune acesta, este că se construieşte neautorizat şi fără avizul forurilor competente. Faptul că se montează ferestre de tip termopan este cea mai mică problemă, grav este că se lucrează fără respectarea normelor de restaurare, cu distrugeri iremediabile. Incapacitatea administraţiei ridică semne de întrebare.

Foto 1
Am făcut această referire la Sighişoara pentru că şi în oraşul nostru s-au petrecut abateri grave de la conservarea cartierelor cu vile reprezentative pentru perioada interbelică: strada Griviţei, strada Plevnei (unde a apărut acea monstruozitate, depozitul pentru carote al OMV Petrom), Bulevardul, strada Mărăşeşti, străzile Bărnuţiu şi Bariţiu. În capitală, restaurarea Centrului Vechi a devenit o mare atracţie pentru turiştii străini. Câmpina, care şi-a pierdut potenţialul industrial, vrea să devină în viitor un important centru turistic, poartă de intrare spre valea superioară a Prahovei. Pentru aceasta ar trebui acordă atenţie părţii vechi a oraşului. Avem pe aceste străzi clădiri care ar face cinste oricărui oraş european: vila familiei Popescu Parafină pe strada Mărăşeşti (foto 1), casa Negoescu de pe strada Câmpineanu, cea mai frumoasă clădire care ilustrează stilul cubist, vila inginerului Cook de pe strada Bărnuţiu sau vilele de pe Bulevard. Unele clădiri, centenare sau chiar mai vechi, se degradează, deoarece proprietarii nu au posibilitatea să le restaureze. Casa doctorului Ţolescu de pe strada Bărnuţiu, casa de oaspeţi a societăţii Astra Română de pe Bulevard, casa Prodom de pe strada Griviţei (o fostă grădiniţă lângă Casa de Cultură) şi încă multe altele. M-am bucurat când am văzut pe strada Griviţei şi pe strada Bărnuţiu două clădiri de pe timpuri, vile în stil neoromânesc, restaurate corect de noul lor proprietar. 

Foto 2
Au apărut şi clădiri noi, care înfrumuseţează oraşul. Tânărul arhitect câmpinean Bogdan Mircea a realizat pe strada Griviţei, lângă Poştă, un proiect care aminteşte de frumuseţea vilelor cosmopolite din perioada interbelică. O casă cu o curte interioară, luminoasă, aerisită, un patio ca la clădirile mediraneene, care este dovadă că, atunci când pe lângă bani ai şi gust, poţi în continuare să ridici edificii moderne şi elegante.  Această remarcabilă vilă (foto 2) poate fi un exemplu şi pentru alţi câmpineni care construiesc în zona centrală veche. 

Foto 3
De câte ori se demolează o clădire, cum s-a întâmplat zilele trecute cu cea de pe strada Griviţei colţ cu strada Castanilor (foto 3), mă cuprinde un sentiment de îngrijorare, că ne trezim cu o nouă construcţie care să nu se armonizeze cu specificul acestei zone elegante a oraşului. Pentru potenţialul turistic al oraşului Câmpina, o mare importanţă are partea oraşului cuprinsă între B-dul Carol şi faleza râului Prahova. Străzile din acest areal formează peisajul cultural citadin care conservă caracterul cosmopolit al vechiului oraş, arhitectura şi istoria locurilor din această zonă şi pot forma o atracţie pentru turişti. 
Alin CIUPALĂ

Ziua Bibliotecarului şi Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor au fost sărbătorite şi la Câmpina

Ziua de 23 aprilie este o zi cu răsunet internaţional, dar şi naţional. La iniţiativa UNESCO, începând cu anul 1995, pe tot mapamondul se marchează Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, scopul acestei sărbători fiind promovarea dreptului şi a libertăţii lecturii. Totodată este şi o zi simbolică pentru literatura universală. La această dată au murit Cervantes şi Shakespeare, Inca Garcilaso de la Vega, poetul englez William Wordsworth, Josep Pla ori s-au născut scriitori celebri, precum Maurice Druon şi Vladimir Nabokov.
Pe plan naţional, în 1998, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la sărbătoarea internaţională a cărţii, din 23 aprilie, Ziua Bibliotecarului. Guvernul a emis Hotărârea nr. 293 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial din 19 martie 2005, prin care a declarat 23 aprilie Ziua Naţională a Bibliotecarului din România.
Pentru a marca cele două sărbători, în Câmpina a fost pregătită o acţiune ce s-a adresat copiilor din clasele gimnaziale de la Şcoala Centrală. Aceasta a fost organizată de către profesorul de limba şi literatura română Maria Dobrescu, cu sprijinul Comisiei de Cultură a Consiliului Local şi cu sprijinul Bibliotecii Municipale ”C. I. Istrati”.


„În calitate de profesor de limba şi literatura română, îmi doresc ca toţi elevii mei să citească cât mai mult şi de fiecare dată încerc să-i atrag către lectură, deşi, în timpurile pe care le trăim astăzi, e destul de greu să reuşim, noi, cadrele didactice, să-i apropiem. Uneori am impresia că suntem ancoraţi într-o programă atât de încărcată, încât îi facem să urască limba şi literatura română în loc să o îndrăgească. Din acest motiv, atât cât îmi permite timpul, fac activităţi prin care încerc să îi conving că merită să se apropie de carte, merită să descopere lectura şi, după cum s-a văzut la această activitate, cred că au empatizat cu tot ce a fost aici, că au înţeles ceva.  Abia aştept să văd care sunt  ecourile, să văd ce îmi vor spune la ore, dacă le-a plăcut şi ce-au învăţat din lecţia de astăzi, pentru că o consider o lecţie... o altfel de lecţie. Mă bucur că mi-au fost alături şi colegele mele, doamna profesoară de engleză Daniela Csaszar, doamna profesoară de franceză Simona Banciu, doamna profesoară Carmen Grapa care, deşi predă matematica, iubeşte literatura şi îi place să citească. Ne-a mai fost alături şi domnul profesor de sport Ion Ghica, un iubitor de lectură, pentru că discutăm adesea pe subiecte legate de cărţi pe care le-am citit sau pe care le citim” – a declarat prof. Maria Dobrescu, poetă şi organizatoarea acestei acţiuni culturale.


La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai culturii locale, scriitorul Florin Dochia, Liliana Ene, responsabil al Bibliotecii Municipale ”C. I. Istrati” însoţită de colega sa, Lenuţa Leotescu şi Florin Severius Frăţilă, preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local, în calitate de publicist. 
Invitaţii le-au vorbit, pe rând, copiilor despre importanţa cărţilor şi despre ce ar trebui să facă dacă îşi doresc să descopere universul tainic al lecturii. „De ce e nevoie să citim? Ca să aflăm informaţii de toate felurile. Dar de ce să citim literatură? Citim ca să mai trăim nişte vieţi” - le-a spus elevilor Florin Dochia. 
Prin această acţiune s-a mai făcut un pas în atragerea copiilor spre lectură şi conştientizarea lor asupra necesităţii de a citi. 
„Miraculoasa carte, această găselniţă a omenirii, din punctul meu de vedere şi cred că sunt şi în asentimentul colegilor, este singurul prieten care nu te trădează niciodată. În carte, în general, veţi găsi universul existenţei oamenilor şi e foarte important să cunoaştem experienţele altora” - le-a explicat copiilor publicistul Florin Frăţilă.
Discursurile au fost încheiate de către Liliana Ene, care le-a citit elevilor câteva date despre istoria şi importanţa celor două sărbători care au marcat ziua de 23 aprilie, după care i-a invitat la Bibliotecă şi le-a oferit câte un număr din Revista Urmuz, revistă editată de Biblioteca Municipală ”C. I. Istrati”, cărţi semnate de autori câmpineni şi pliante cu informaţii legate de activitatea, oferta şi programul instituţiei.
În cinstea acestei zile, elevii şi-au oferit reciproc cărţi, iar la finalul evenimentului, câţiva dintre ei au citit mesajele pe care le-au primit cu dedicaţie din partea colegilor. 
Andreea Ştefan

Un nou premiu în palmaresul trupei de teatru “Mircea Albulescu”

Trupa de teatru „Mircea Albulescu” şi-a mai adăugat un premiu în palmares. Este vorba de Premiul Special al Juriului, acordat pentru modalitatea de valorificare scenică a textului dramatic. Talentaţii liceeni câmpineni au participat în perioada 17-19 aprilie la cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Teatru Okaua. Acesta a avut loc la Bucureşti şi s-a desfăşurat pe scena Casei de Cultură a Studenţilor. 
Anul acesta, pentru concurs au fost selectate 14 trupe de teatru, 9 de liceeni şi 5 trupe de studenţi, atât din Bucureşti cât şi din ţară, fiind prima ediţie naţională a festivalului.  Acesta a cuprins două secţiuni: „elevi” şi „studenţi”, trupele studenţeşti provenind de la cele două facultăţi de teatru bucureştene, UNATC şi Hiperion. Fiecare secţiune a avut de susţinut cele două probe din concurs şi anume spectacolul propriu-zis şi o probă specială. 


După terminarea spectacolului, studenţii au primit câte o temă de improvizaţie, iar elevii şi-au putut demonstra creativitatea la proba de scenariu impus. “Am primit un început de scenariu pe care copiii noştri l-au dezvoltat şi l-au pus în scenă. Deşi la această secţiune nu am fost printre premianţi, consider că s-au descurcat bine, având în vedere că s-au pregătit singuri. Jurizarea este separată, dar există un trofeu care răsplăteşte cel mai bun spectacol din festival. Anul trecut, acest trofeu a fost câştigat de Trupa Mircea Albulescu” - a declarat preşedintele Asociaţiei “Teatru Proiect”, Adrian Dochia.
La eveniment au participat profesori de actorie, oameni de teatru şi film, iar juriul a fost format din profesionişti în domeniul teatrului şi pedagogiei teatrale, cărora li s-au adăugat studenţi, foşti membri ai unor trupe performante de liceeni.
Andreea Ştefan

„Alegoria principiilor masculine efemere”, o carte cât o poveste de dragoste

Vineri după-amiază, la o cafenea dichisită din centrul municipiului, s-a servit pe lângă cafea şi o ceaşcă de cultură. În cadrul întâlnirii lunare a reprezentantelor sexului frumos, membre ale Clubului Femina, la iniţiativa preşedintei Irinel Dumitraşcu, un câmpinean cu foarte mult talent, Dan Precup, a fost invitat să prezinte povestea care a dat naştere cărţii sale, „Alegoria principiilor masculine efemere”, fascinantă prin fiecare cuvânt scris, pentru că fiecare cuvânt reprezintă un pas făcut înspre o poveste reală de iubire. 


“Această cărticică este ceva inedit, adică nu s-a mai scris ceva de genul acesta. Este un melanj care are o poveste la bază. Povestea este de dragoste, a unei întâmplări şi întâlniri nemaipomenite pe care am avut-o în urmă cu doi ani. Văzând pe internet poza unei doamne foarte frumoase, i-am scris un rânduleţ - “Bună seara, chip de muză!” Ea mi-a răspuns şi astfel s-a legat o prietenie foarte frumoasă pe internet, apoi telefonic; seară de seară vorbeam ore în şir, urmând să ne întâlnim. Prea multe nu ştiam unul despre celălalt… Ne-am întâlnit într-un cadru mirific! Cartea este povestea mea cu această doamnă şi ce a urmat după…” - a mărturisit, vizibil emoţionat, autorul cărţii. 


La lansare au participat prieteni şi apropiaţi ai scriitorului şi nu numai. Despre volumul „Alegoria principiilor masculine efemere” a poetului Dan Precup a vorbit Diana Trandafir, scriitoare şi profesoară de limba şi literatura română: “Există evenimente despre care poţi spune că au fost aşezate sub o lumină miraculoasă şi care te pot urmări toată viaţa. O sondare a sufletului omenesc predispune oricând la meditaţie... Însă o înşiruire de astfel de evenimente biografice, dublate de talent nativ şi de o cultură solidă pot da naştere unei opere de literatură? Se pare că da... Szeleburdi Danika (pseudonimul poetului câmpinean) o dovedeşte cu prisosinţă prin volumul elegant şi delicat apărut la editura Rovimed Publishers, chiar de curând. Cartea cuprinde poeme originale, sonete, eseuri şi panseuri într-un melanj aparte, surprinzător şi încântător prin sinceritatea zicerii şi forma de prezentare. Titlurile vorbesc de la sine: „În galeria celor zece porunci”, „Imagini pe o rogojină”, „Amăgire sau peren?” şi alte texte în limba engleză sau franceză (păcat că nu apar texte în limba lui Goethe, Dan Precup cunoscând-o preabine) şi încântă pe cititorul ce deschide cartea. I s-au adus autorului critici asupra copertei, catalogată drept un kitsch. Nici vorbă de aşa ceva, din moment ce imaginile alese alcătuiesc ele însele o metaforă sau reprezintă mai degrabă o îmbinare de simboluri, prin a cărei/ căror descifrare se creionează personalitatea complexă a autorului. Felicitări şi mai aşteptăm cărţi!” 
Scriitoarea Diana Trandafir a câştigat de curând un premiu, acordat de un juriu de specialitate, format din critici literari din ţară, în urma „Concursului de manuscrise, creaţie literară, aprilie, 2015”, organizat de Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” şi Consiliul Local Câmpina, pentru volumul de versuri intitulat „Oraşul suspendat”. La acelaşi concurs au mai fost premiaţi şi scriitorii Florin Dochia (pentru volumul „Prins în lumea cuvintelor. Cărţi, opinii, întâmplări”) şi Iulian Moreanu ( „Povestiri cu un copil”).
În finalul prezentării, poetul Dan Precup a reuşit să-i captiveze pe toţi cei prezenţi nu doar prin scrierile sale, ci şi cu o sculptură, lucrare ce-i poartă semnătura, intitulată „Lansator de cărţi”, care chiar asta face, mecanismul fiind o idee inedită şi îndrăzneaţă. Dan Precup este şi un muzician desăvârşit, este vorbitor a şapte limbi străine, o enciclopedie în adevăratul sens al cuvântului şi un romantic incurabil.
Andreea Ştefan

LANSARE DE CARTE LA CÂMPINA: “Despre cum nu am ratat o literatură grozavă”

Angela Baciu lansează cea mai nouă carte, de interviuri de această dată, printr-un turneu de promovare în ţară. După câteva opriri prin diferite oraşe, startul fiind dat în martie la Târgul de Carte „Librex” de la Iaşi, autoarea va ajunge şi în municipiul Câmpina, în luna mai, mai exact în zilele de  21 şi 22. La fiecare lansare, Angela Baciu a fost însoţită de către scriitoarea de succes Nora Iuga, însă la Câmpina există posibilitatea ca alături să-i fie o altă poetă dragă românilor şi nu numai, Ana Blandiana.
“Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” (Editura “Junimea” Iaşi) este o carte ce cuprinde trei capitole: “Interviuri, la cafea”, “Îţi mai aduci aminte, Doamnă…” şi “Aşa cum i-am cunoscut”.


„Am început această nouă carte de interviuri promiţându-mi mie şi cititorului că nu voi renunţa la dialog, la dorinţa de a-l cunoaşte pe artist aşa cum e el. Şi atunci, mi-a venit ideea să-i transform pe interlocutorii mei în “personaje de poveste” – o poveste despre vieţi de domni şi doamne, despre scriitori din diferite generaţii, pe care îi leagă ceva preţios: prietenia literară şi cuvântul scris. Vă veţi întâlni cu Norman Manea, Nora Iuga, Constantin Abăluţă, Ana Blandiana, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Angela Furtună, Lucian Vasiliu, Liviu Antonesei, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea ş.a.m.d.” – mărturiseşte autoarea.
Poet, publicist, promotor şi consilier cultural la C.C.S.G., Angela Baciu s-a născut pe 14 martie 1970, la Brăila. Este membru în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, conduce reprezentanţa Galaţi, este membru în Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Canada, membru în Asociaţia Scriitorilor „C. Negri” Galaţi, redactor colaborator la revistele literare: Reţeaua Literară, Convorbiri Literare, Porto Franco, Poesis ş.a.; reviste life style, arta & mondene: Catchy, Feminis.ro, 121.ro; blogger. A scris zece cărţi de poezie, patru cărţi de interviuri, o carte de poezie pentru copii şi este prezentă în peste 30 cărţi colective, antologii şi dicţionare, fiind de asemenea şi fondatorul a numeroase proiecte  culturale şi caritabile.
Andreea Ştefan

Călător prin lume

Istanbul, oraşul de pe şapte coline şi două continente (1)

Bine v-am regăsit, dragi cititori! După o despărţire de câteva săptămâni iată că ne întâlnim din nou în paginile ziarului, încercând să călătorim împreună. Astăzi vă invit să vizităm unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, un oraş aşezat pe două continente şi pe şapte coline – Istanbul. Oraşe aşezate pe şapte coline sunt mai multe, primele ce îmi vin îmi minte fiind Roma şi Iaşi, dar unul aşezat pe două continente, Europa şi Asia, este unic. Am fost, probabil, de zeci de ori în această metropolă fabuloasă şi nu mă voi plictisi niciodată s-o străbat cu aceeaşi bucurie şi plăcere care te însoţesc la reîntâlnirea cu un vechi prieten. Şi acum, când aştern aceste rânduri pe hârtie, căci scriu de mână, parcă simt în nări adierea răcoroasă a Bosforului, mirosul de peşte proaspăt prins sau trepidaţia podului Galata sub roţile şuvoiului de maşini ce-l traversează. Oraşul atrage ca un magnet şi nu este de mirare că în 2012 a fost vizitat de aproape 12 milioane de turişti,  fiind a cincea cea mai vizitată destinaţie turistică din lume. 



Puţină istorie
Fondat în jurul anului 660 î.Hr., oraşul se dezvoltă rapid datorită poziţiei sale geografice. În 324 d. Hr., oraşul rebotezat Constantinopole, după numele împăratului Constantin cel Mare, devine capitală a Imperiului Roman. În sec. VI, pe tron se urcă Justinian I, care va aduce un secol de aur în istoria Bizanţului. Oraşul se înfrumuseţează şi se construieşte Biserica Sf. Sofia. Devine capitala Bizanţului între 330 – 1204, iar sub Vasile al II-lea (963 – 1025), imperiul se extinde şi mai mult, pentru ca după moartea acestuia să urmeze o perioadă de decădere. Conflictele cu Occidentul duc la cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi în 1204, care aduc mari pagube oraşului. Este recucerit în 1261 de către Mihail al VIII-lea, ca în 1453, Mehmet al II-lea să cucerească oraşul şi să-l facă capitala imperiului său. Şi aşa va rămâne capitala Imperiului Otoman, sub numele de Istanbul, până în 1922, pentru ca din 1923 capitala să se mute la Ankara. Mehmet începe construcţia marelui bazar şi invită oamenii din Europa să viziteze capitala sa. Construieşte Palatul Topkapi. Otomanii transformă oraşul într-un simbol al culturii islamice. În 1517, Istanbulul devine capitala califatului. Datorită poziţiei sale strategice de-a lungul Drumului Mătăsii, singura rută maritimă între Marea Neagră şi Marea Mediterană, legătură între Europa şi Orientul Mijlociu, oraşul se dezvoltă rapid. Suleyman Magnificul (1520 – 1566) construieşte noi monumente, printre care Marea Moschee ce-i poartă numele. Până la sfârşitul sec. VIII, Istanbulul are peste 570.000 de locuitori. La începutul sec. XIX se construiesc poduri peste Cornul de Aur, iar prima cale ferată legată de Europa se deschide în 1880. În timpul Primului Război Mondial, oraşul este ocupat de britanici, francezi şi italieni. Ultimul sultan otoman, Mehmet al VI-lea, este exilat în 1922 şi Mustafa Kemal devine în 1922 preşedintele noii Republici Turce. Prin Tratatul de la Lausanne este recunoscută Republica Turcă.

Vizitând oraşul
Istanbul, metropola cu 14,4 milioane de locuitori, se află în nord-vestul Turciei, în regiunea Marmara, pe malurile Bosforului, care leagă Marea Neagră de Marea  Marmara şi care desparte partea europeană de cea asiatică, aşa cum Cornul de Aur separă partea veche a Istanbulului de cea nouă. Oraşul poate fi împărţit în trei zone principale. Partea veche, nouă şi asiatică. Vă invit să ne începem vizita din partea veche, din zona vechiului hipodrom. Acesta se întinde între Moscheea Albastră şi Catedrala Sf. Sofia şi a fost construit în 330 de Împăratul Constantin pentru sărbătorirea noii sale capitale. Într-o parte a hipodromului se poate vedea Fântâna lui Wilhelm al II-lea şi în partea opusă Obeliscul Egiptean, datând din sec. XVI î.Hr. şi adus în oraş sub Împăratul Teodosie. 



Moscheea Albastră
Pe partea stângă a hipodromului se află celebra Moschee „Sultan Ahmet” sau Moscheea Albastră, singura moschee cu şase minarete, ca aceea din oraşul sfânt Mecca. Construită între 1609 – 1616, este denumită „albastră” datorită plăcilor de faianţă de această culoare şi este singura care a sfidat regula celor patru minarete care se aplică tuturor moscheelor din lume. Intrăm în larga curte interioară, pavată cu marmură şi ne lăsăm pantofii pe un rastel la intrare (nu poţi intra încălţat într-o moschee). Păşim în vastul interior cu podele acoperite de covoare orientale, cu candelabre joase şi admirăm amvonul şi nişa de rugăciune din marmură albă. Moscheea are o capacitate de 10.000 de oameni, este lungă de 73 metri, lată de 65 metri, cupola se înalţă la 43 de metri, iar cele şase minarete au o înălţime de 64 de metri. Sunt 20.000 de plăci ceramice, cu 15 tipuri de lalele în interior, iar pe pereţi sunt decoraţiuni cu versuri din Coran. Lămpile au fost odinioară acoperite cu aur şi pietre preţioase. Ieşim, ne recuperăm pantofii şi ne continuăm drumul spre un alt punct de reper al Istanbulului, numit aşa oficial abia în 1930...



Catedrala Sfânta Sofia
Este cel mai mare monument al creştinătăţii ortodoxe construit între 532 – 537 sub Împăratul Justinian, transformat mai târziu, după 1453 (cucerirea Constantinopolului) în moschee. Aşa se explică cele patru minarete exterioare, dar şi transformările din interiorul bisericii, cu discuri mari, cu litere arabe ce reprezintă  citate din Coran sau transformarea altarului în lucruri specifice credinţei islamice, cum ar fi un amvon (minbar) sau o nişă de rugăciune (mihrab) îndreptate spre Mecca. O lojă la primul nivel conducea din biserica-moschee spre palatul sultanului, Topkapi. 


De o mare frumuseţe şi interes sunt mozaicurile aurite reprezentând împăraţi bizantini, pe Justinian şi pe soţia sa Sofia, personaje biblice sau motive florale datând din sec. XIII, mozaicuri ce pot, pe drept cuvânt, rivaliza cu cele din Ravena – Italia, socotite cele mai frumoase din lume. Tot în interior admirăm cele şase coloane din marmură verde şi nu uităm să   introducem un deget în gaura adâncă făcută într-unul dintre stâlpi, deoarece tradiţia spune că introducând şi răsucind degetul mare în nişă ţi se îndeplineşte orice dorinţă. 
Părăsim catedrala-moschee care astăzi este muzeu şi facem stânga îndreptându-ne spre palatul sultanilor...

Topkapi
Marele palat, reşedinţa sultanilor timp de patru sute de ani, între 1465 – 1856, a fost construit de Mehmet al II-lea în 1459 şi se întinde între Sfânta Sofia şi vârful peninsulei Sarayburnu, având şapte porţi. Palatul este un vast complex format din locuinţele sultanilor, băi, bucătării, bibliotecă, şcoală, curţi, grădini şi terase deschise spre Bosfor. Prima clădire a fost construită între 1465 – 1478. Topkapi (Poarta Tunurilor) era iniţial numele unui pavilion, dar din 1862 este numele întregului complex, care a devenit muzeu în 1924. 


Intrăm în prima curte interioară şi undeva în dreapta, unde cândva exista Fântâna Călăului, locul în care erau decapitaţi condamnaţii la moarte, găsim o coadă lungă la casele de bilete. Mai apoi, printr-o altă poartă, printre două turnuri, intrăm în curtea propriu-zisă, cea a ceremoniilor, locul de primire a ambasadorilor. În dreapta, în interiorul unui coridor lung, se aflau bucătăriile, unde astăzi pot fi văzute ustensile de bucătărie, dar în special, în câteva încăperi, porţelanuri chinezeşti, japoneze sau europene. Aici mâncarea era pregătită pentru 4000 de oameni, iar personalul bucătăriilor se ridica la 800 de oameni, care puteau pregăti până la 6000 de feluri de mâncare pe zi. Bucătăriile aveau dormitoare pentru personal, băi şi moschei. Atenţia ne este captată de colecţia de porţelanuri adusă din China şi Japonia pe Drumul Mătăsii, de o valoare inestimabilă, întrucât cele 10.700 de piese aparţin unor celebre dinastii, cum ar fi Ming sau Song Yuan. Puţin mai departe, în fosta clădire a tezaurului, sunt expuse colecţiile de arme şi armuri ce acoperă peste 1300 de ani. Ele sunt fie confecţionate de turci, aduse din alte ţări (vezi o sabie a lui Ştefan cel Mare), fie primite de sultani drept cadouri. Întreaga colecţie numără aproximativ 400 de exemplare. Cândva, aici, „regina” colecţiei era o sabie din aur cu 6666 de pietre preţioase. 


În cea de-a treia curte se intră prin Poarta Fericirii, ce separă curtea exterioară de zona de locuit privată a palatului. Această poartă era folosită pentru ceremoniile oficiale la care sultanul stătea pe tron  primind omagiul supuşilor săi. De ambele părţi ale porţii se aflau dormitoarele eunucilor, iar dincolo de această poartă nu se putea trece decât cu aprobarea sultanului. În această a treia curte se află tezaurul, în sălile căruia pot fi văzute obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii cu pietre preţioase, obiecte împodobite cu briliante. 


În cea de-a treia sală rămâi uimit în faţa faimosului diamant de 87 de karate, „Diamantul negustorului de linguri”, montat în argint şi înconjurat de două rânduri a câte 49 de diamante. Tot aici pot fi admirate două sfeşnice uriaşe din aur solid, cântărind 47 kg fiecare şi montate cu 6666 de diamante, un dar pentru oraşul sfânt Mecca, dar adus înapoi cu puţin timp înainte de căderea Imperiului Otoman şi pierderea controlului asupra Meccăi. În ultima sală admirăm tronul aurit împodobit cu perle şi smaralde. Ameţiţi de atâta frumuseţe, ne îndreptăm spre camera relicvelor sfinte, care este dedicată profetului Mahomed şi unde pot fi văzute pelerina profetului, două săbii, un arc, un dinte, un fir din barba sa, o scrisoare scrisă de mână şi chiar o urmă de picior. Atmosfera este cu adevărat solemnă, muzica în surdină şi semi-întunericul sălii întregind această atmosferă. 
În cea de-a patra curte, ce dă spre Bosfor, admirăm grădinile, fântânile şi pavilioanele unde sultanii îşi petreceau o mare parte din viaţa lor de zi cu zi. Ne oprim în pavilionul Bagdad, construit pentru a comemora campania din Bagdad a lui Murat al IV-lea (1638) şi admirăm panorama Bosforului respirând aerul răcoros adus de briza acestuia. 

Harem
Nu puteam părăsi Topkapi fără a vizita haremul, locul interzis tuturor, indiferent de rang, cu excepţia sultanului şi a familiei sale. Locul atât de familiar nouă, românilor, datorită serialul Suleyman, conţinea peste 400 de încăperi legate între ele prin holuri şi curţi interioare. Se pare că ideea construcţiei sale i-a aparţinut lui Soliman Magnificul, la sugestia soţiei sale Roxelana. 


Străbatem acest „orăşel” unde nu intra picior de bărbat, cu excepţia medicului şi a eunucilor, şi ne întrebăm dacă este adevărat că sultanul avea în haremul său sute de femei, o întrebare la care ghidul nostru de la palatul Dolmabahce a ezitat să răspundă. Vizităm curtea mamei sultanului, a favoritelor, a femeilor cu copii ai sultanului şi cea a servitoarelor. Toate încăperile aveau zidurile acoperite cu faianţă, covoare scumpe pe podele, băi şi toalete. Apartamentele sultanilor erau bogat împodobite, iar Holul Imperial (sau Sala Tronului) servea pentru primirile oficiale. Aici sultanul îşi primea oaspeţii, confidentele, mama, prima soţie, consorţii şi copiii. În spatele unei oglinzi se afla un coridor secret, iar alte uşi dădeau spre diferite apartamente.
Ieşim în aerul fierbinte al acestei zile de vară marcaţi de cele văzute, locuri şi lucruri ce ne-au încântat ochiul şi ne-au îmbogăţit mintea. 
Alex. Blanck