05 mai 2015

Administraţia locală finanţează performanţa elevilor de la Liceul Tehnologic Energetic

Echipa CADON va primi 33.000 lei pentru participarea la un concurs internaţional de informatică în SUA

Luna trecută, echipa CADON, formată din cinci elevi ai Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, a primit vestea calificării, după parcurgerea a patru etape dificile, la concursul internaţional de informatică ACSL All Star Contest, care se desfăşoară anul acesta în Orlando, Florida (S.U.A). Numai că până la data desfăşurării concursului, 23 mai 2015, tinerii aveau nevoie să strângă suma de 10.000 de euro, necesară pentru transport, masă şi cazare. Grea misiune, în condiţiile economice dificile din zilele noastre!


Bucuria performanţei şi entuziasmul au făcut ca echipa de elevi informaticieni, sprijinită de profesorul îndrumator, de conducerea liceului, de părinti şi cunoscuţi, să înceapă o adevărată campanie de strângere de fonduri din mediul economic privat. Au obţinut multe promisiuni şi puţine înţelegeri ferme. Aşa stând lucrurile, visul copiilor de a participa la o întrecere internaţională şi de a reprezenta şcoala românească, oraşul şi ţara în care trăiesc, pe pământ american, era pe cale să se destrame. Acesta a fost momentul în care a intervenit administraţia publică locală prin iniţiativa preşedintelui Comisiei de Cultură-Învăţământ din Consiliului Local, Florin Frăţilă, care a căutat şi a găsit o soluţie, cu sprijinul executivului Primăriei, pentru finanţarea echipei CADON din fonduri publice. Astfel, joi 30 aprilie, Consiliul Local a votat în unanimitate proiectul de hotărâre prin intermediul căruia elevii performeri vor primi 33.000 de lei. 
După şedinta “parlamentului local”, Florin Frăţilă a declarat: “Am aflat cu bucurie de performanţa copiilor de la Liceul Tehnologic Energetic. Fără să stau pe gânduri m-am documentat asupra celor întâmplate şi am aflat că ACSL All Star Contest din Orlando, Florida este un concurs internaţional cu 40 de ani de tradiţie si că participarea elevilor informaticieni câmpineni este absolut meritorie. Înţelegând că au nevoie de un important sprijin financiar, am deschis dialogul cu autorităţile locale şi conducerea liceului, în urma căruia am hotărât, împreună, că trebuie să punem umărul pentru a transforma în realitate visul acestor copii talentaţi. Asta este menirea noastră în administraţie, în politică şi nu alta! Iniţial, de comun acord cu cei implicaţi, am stabilit să finanţăm proiectul cu 5.000 de euro, însă, în plen, Consiliul Local a hotărât majorarea sumei cu încă 8.000 de lei. Foarte frumos! Le mulţumesc colegilor consilieri şi executivului Primăriei pentru susţinerea necondiţionată! Mai trebuie menţionat şi faptul că, de ani de zile, administraţia locală este printre puţinele din ţară care acordă, la propunerea instituţiilor de învăţământ, multe recompense elevilor merituoşi, cum ar fi: burse anuale de performanţă şcolară, premii pentru rezultate olimpice şi sportive. Asş că nu suntem la prima decizie de acest fel. Îi felicit pe cei cinci fantastici, Alexandru Victor, Năstase Gabriel, Cărăuş Denis, Dumitrică Rares, Oancea Cătălin şi le doresc mult succes în continuare“.   

Editorial. NECROLOG

Sărbătorirea Zilei mondiale a libertății presei nu poate avea pentru România din 2015 decît aspectul unui necrolog. Care presă? Care libertate? Presa scrisă de calitate a sucombat de cîțiva ani, tirajul și formatul celor cîtorva cotidiene care au mai rămas sunt ridicole și fără niciun impact public. Nimic măcar comparabil cu marile cotidiene din alte țări, unele chiar vecine, nu doar cele occidentale. La noi nu mai există cotidiene care să creeze opinie, care să fie citite în cafenele și metrou, care să impună vedete media. Acum cîțiva ani îmi exprimam opinia nepermis de optimistă că presa scrisă va supraviețui prin presa locală. Nimic mai fals: presa centrală a fost încălecată economic de către centre obscure de interese, de serviciile secrete, de mai știu eu cine. Presa locală este cu totul la îndemîna grofilor parohiali. Puținii jurnaliști autentici care și-au păstrat coloana vertebrală sunt vînați și hăituiți. Incultura și mercenariatul merg mînă în mînă. Care libertate? Care profesionalism? 


La presa audio-vizuală este și mai rău. Avînd un impact public infinit mai mare, este folosită nu pentru a informa, ci pentru a subjuga o populație subnutrită intelectual. Deprofesionalizarea posturilor publice și spaima de a nu spune ceva ce ar putea supăra vreo ștăbime paralizează orice dezbatere autentică. Iar posturile private sunt trash. Atît. 
Mă întreb, de exemplu, dacă e nevoie de vreo prevedere legală care să interzică televiziunilor să transforme infractori periculoși gen Năstase sau Voiculescu în lideri de opinie. Într-o țară morală n-ar fi nevoie de așa ceva, simpla decență ar împiedica existența acelora sau a unui Becali ca vedetă mesianică sau a unui Severin ca guru de strategii politice. Rămîne mediul online. Încă neîngrădit, dar sugrumat prin abundență; armatele de postaci alterează autenticitatea mediului. Personal, găsesc aici două-trei site-uri pe care aflu analize adevărate, pe care nu le găsim nicăieri în presa „curentă”. Pe temele cele mai diverse, de la economie la învățămînt, de la ecologie la politică internațională, de la chestiuni sociale la reinterpretări istorice. Apropo: cum se poate să ne aflăm în plin război neconvențional și zdrobitoarea majoritate a populației să nu aibă habar, asfixiată informațional de poșetele nu știu cărei doamne? E o ironie cruntă, care atestă acest parastas al presei autohtone, faptul că atît președintele cît și primul ministru au ales să „celebreze” amintita aniversare prin mesaje pe FB și nu prin comunicate oficiale de presă, ca să nu mai spun că personal visez o confruntare adevărată cu presa a dlui Iohannis, ba chiar și a lui Ponta, visez să-l văd într-un studio nu cu ziariști de curte, ci discutînd chestiunea plagiatului. Sau un dialog în direct între Liiceanu și ministrul culturii despre timbrul cultural. La TVR? Nu se poate, e condus de un scriitor care știe foarte bine ce este acela un doctorat sau un plagiat. 
Într-un cuvînt, tabloul e sumbru spre sinistru. În loc să fie un factor de democratizare, de educare întru valori europene și civice, presa noastră este o modalitate foarte subtilă și perversă de a ne ține într-un sclavagism moral de care nu te poți desprinde. Fiindcă sclavul din vremea lui Spartacus știa perfect ce este libertatea, sclavul informațional de azi, care crede că Ponta i-a mărit pensia, că Ceaușescu a fost un mare patriot, că Becali este un mare filantrop, nu este capabil să acceadă la punctul de vedere opus. Presa noastră orbește, în loc să lumineze. 
Le e frică politicienilor noștri de presă? În mod normal, așa ar trebui. În realitate, e invers. Presa este doar instrumentul prin care se creează false puncte pe agenda publică (acum, de exemplu, e atacul împotriva super-marketurilor), iar cele cu adevărate grave sunt ocultate. Subjugată economic, presa a decăzut de la stadiul de putere la cel de instrument. De aceea ne-am obișnuit să ne uităm mereu după mîna în care se află acest instrument, pentru a-i ghici raportarea față de adevăr. Care adevăr? Nu există adevăr….ni se spune asta cam în fiecare zi, pe toate canalele. Imensa pubelă care este presa noastră nu merită o sărbătoare. Doar o colivă. Cu bomboane. 
Christian CRĂCIUN

Asociaţia Pro Câmpina ne-a reprezentat cu cinste la Fish Eye Fest

“Pentru ca există o poveste. O poveste cu şi despre oameni. Entuziaşti, curajoşi, nonconformişti, spontani şi sinceri. Fish Eye FEST spune povestea acestor oameni, oferind o experienţă cultural-alternativă ce asociază într-un mod inedit artele şi tradiţia pescuitului cu turismul cultural şi cu istoria locală a sudului Dobrogei.”  

Aşa este descris festivalul pe site-ul oficial, un festival organizat de Asociaţia Ad Patres. Şi chiar aşa s-a întâmplat la Vama Veche, într-un final de săptămână incendiar. A fost un eveniment deosebit, susţinut şi de către Asociaţia Pro Câmpina, printr-o participare de excepţie. Corturile organizaţiei non-profit au fost atracţia turiştilor, acestea fiind decorate original, în spiritul festivalului. Juvelnicele, minciogurile, scoicile, lansetele au creat un mic univers pescăresc, dar ceea ce a completat imaginea au fost faimoasele bibelouri de pe vremea bunicilor, acei peşti de sticlă nelipsiţi odinioară din casele românilor… şi din corturile Asociaţiei. Şi nu au fost aşezaţi la întâmplare! Cel mai mare peşte a tronat pe un televizor acoperit cu un milieu. 


Ideea i-a aparţinut preşedintei Pro Câmpina, Irinel Dumitraşcu care ne-a declarat: “Nu am dorit să schimbăm spiritual Vămii, ci doar să dăm o altă consistenţă acestor zile de vacanţă. Arta a fost la ea acasă prin muzică, pictură, work-shop-uri, stand-up comedy, proiecţii filme, Arta Peştelui la Plită, Olăritul în Ceramică Rece şi Fine Art-ul în fotografia de peisaj. Am participat şi am susţinut un line-up eclectic care a ridicat nivelul decibelilor de 1 şi 2 mai, o multitudine de activităţi interactive. Festivalul a avut patru componente gândite special pentru fiecare turist: ascultă, priveşte, cunoaşte şi experimentează! Au fost minunate aceste zile şi pline de oameni frumoşi!” 
În cele două corturi ale Asociaţiei Pro Câmpina au fost expuse picturi şi artă decorativă purtând semnăturile a două artiste amatoare din oraşul nostru, Iulia Dupu şi Andreea Ştefan. 
Asociaţia Pro Câmpina a reprezentat cu cinste municipiul nostru la festivalul recent încheiat la Vama Veche, căutând  să fie o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care caută şi apreciază adevăratele valori ale existenţei umane.

Apa foarte sărată şi nămolul de Techirghiol – printre punctele forte ale Bazei de Tratament şi Recuperare Medicală SanConfind

După inaugurarea, pe 16 aprilie 2015, a celui mai mare spital privat din judeţul Prahova, Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, mai precis, după darea în folosinţă a primei sale structuri funcţionale - Baza de Tratament şi Recuperare Medicală -, cei mai mulţi dintre pacienţii care s-au prezentat la această ultramodernă unitate s-au arătat interesaţi de băile cu apă sărată din cele trei piscine situate în Sala Bazinelor, precum şi de terapiile medicinei tradiţionale chineze (acupunctură, ventuze speciale pentru scoaterea prin vacuum a sângelui toxic din ţesuturile bolnave, moxibustion – o metodă ce foloseşte fumul produs prin arderea unor plante medicinale rare ş.a.). În următoarele zile, în Baza de Tratament se vor putea face împachetări şi băi cu nămol de Techirghiol la cele patru căzi pentru apă sărată caldă, special amenajate în acest scop. Astfel, balneoterapia şi hidroterapia (bine reprezentate şi prin multe alte dotări performante: căzi speciale pentru duş subacval, pentru băi cu dioxid de carbon şi bule, duş Vichy, cadă treflă etc), se arată a fi, cel puţin deocamdată, cele mai căutate terapii solicitate de pacienţi sau prescrise acestora de către medicii de specialitate ai celui mai important centru de medicină fizică din judeţul nostru. Prin aşezarea geografică, precum şi prin complexa  structură geologică a scoarţei pământului, România dispune de un fond valoros şi variat de ape minerale, lacuri, nămoluri terapeutice şi zone climatice, ceea ce asigură premisele unui tratament balnear eficace în diverse afecţiuni cronice. „Noi deţinem peste 30% din resursele de ape minerale şi nămoluri din Europa. Ne situăm pe locul doi după Franţa, deşi poate calculele nu au fost tocmai exacte. Am putea să susţinem tot bugetul României, cu o politică adecvată în turismul medical“, consideră conf. univ. dr. Olga Surdu, unul dintre cei mai buni specialişti români în balneologie. Cum măruntaiele pământurilor din Poiana Câmpina sunt bogate în izvoare minerale sărate, iar nămolul sapropelic de Techirghiol, adus şi păstrat în condiţii speciale, îşi păstrează proprietăţile terapeutice mult timp, managementul Spitalului SanConfind are în vedere consolidarea serviciilor medicale ale unităţii pe mai mulţi piloni, doi dintre aceştia fiind balneoterapia şi hidroterapia, metode de bază ale balneologiei - ramura medicinii care studiază acțiunea profilactică și curativă a apelor termale sau minerale și a nămolurilor. În primul rând prin Baza de Tratament și Recuperare Medicală, conducerea Spitalului SanConfind țintește spre promovarea unui turism medical care să readucă faima de stațiune balneară cunoscută pe care comuna Poiana Câmpina a avut-o acum un secol.



Istoria balneologiei
Latinii aveau o vorbă: “Sano per aqua” - sănătate cu ajutorul apei. Expresia arată cu claritate importanța apei în terapie, încă de-acum peste două milenii. Calitățile curative și igienice ale apei, proprietățile nămolurilor, ale algelor, esențelor vegetale, pietrelor vulcanice și sărurilor marine, toate aceste bogăţii erau cunoscute ca izvoare de sănătate încă de la începuturile Antichităţii. În epoca greco-romană, baia era disponibilă doar bogaților. Ulterior, au apărut și băile publice. Homer povestește că baia era folosită pentru igiena personală și întreținere personală. În vremea lui Hipocrat, părintele medicinei, baia era folosită, pe lânga curățare, și în scop terapeutic. Întrucât, în concepția vremii, bolile erau efectul unui dezechilibru al fluidelor, se recomandau masajul, baia și mersul pe jos. Sportul era privit ca benefic pentru sănătate. Romanii au preluat aceste obiceiuri. După asigurarea siguranței trupelor într-un ținut proaspăt cucerit, se trecea la construcția instituțiilor fundamentale ale Imperiului, printre acestea numărându-se și baia publică (termala). Pe lângă rolul de a recupera soldații răniți, baia era și loc de socializare, relaxare și, nu în ultimul rând, de curățare. S-au găsit dovezi că baia era și un loc sacru, de venerare a zeilor. Metodele terapeutice aplicate suferinzilor nu diferă de unele terapii din zilele noastre: consumarea de cantități mari de apă în timp ce corpul este supus unei încălziri (azi, sauna), aplicarea de apă caldă pe zonele în suferință (azi, dușurile Vichy), scufundarea corpului în apă caldă pentru a-l supune unei presiuni exterioare constante (azi, imersiile). Terma romană era compusă din vestiar (apodyterium), cameră cu aer cald (tepidarium), baie cu abur pentru sudație (laconicum), bazin cu apă caldă (caldarium), bazin cu apă rece (frigidarium), subsoluri cu instalații de încălzire (hypocaustum). În epoca Evului Mediu, igiena a regresat şi, odată cu ea, şi balneoterapia. La începutul perioadei, îmbăierea nu mai reprezenta o terapie, iar băile termale se transformaseră în locuri de plăceri sexuale. Această deviere de la scopul inițial a îndepărtat marea masă de utilizatori ai băilor, mai ales că prețurile deveniseră exorbitante. Dacă până atunci fuseseră văzute ca furnizoare de sănătate, băile au început să fie considerate locuri de promiscuitate și lux indecent. Declararea creștinismului drept credință oficială de stat în Imperiul Roman, sub împăratul Constantin cel Mare, a grăbit închiderea băilor. În Peninsula Iberică, sub influența maurilor, începând cu secolul al XIII-lea, baia a reînceput să fie folosită. Influența maurilor a fost resimțită și în Imperiul Otoman. Astfel, a luat naștere baia turcească sau hammam-ul. O baie turcească presupune trecerea mai întâi prin camera caldă, unde un aer cald și uscat provoacă transpirația utilizatorului. Urmează un duș fin cu apă rece și trecerea într-o cameră și mai caldă, unde transpirația va fi și mai abundentă. După un duș scurt se aplică un masaj corporal, iar apoi urmează relaxarea într-o cameră special amenajată. Temperatura în hammam este umedă și moderată, spre deosebire de saună, unde căldura este uscată. Epoca Modernă aduce cu sine și conceptul de reîntoarcere la natură. Astfel, are loc o redescoperire a stațiunilor balneare. La începutul secolului al XIX-lea are loc o abordare științifică a apelor minerale, a terapiilor complementare și o dezvoltare a stațiunilor cu băi, mai ales în Germania (Baden). Cercetătorii doresc să îmbunătățească folosirea apelor minerale în medicină. Baza terapiei era cura internă pentru tratarea aparatului digestiv, anemiilor, ficatului, colonului, afecțiunilor genitale. Era folosită, din păcate, foarte rar și aplicarea externă. În epoca numită Contemporană ia naștere practic Fizioterapia modernă. Redescoperirea efectelor terapeutice ale nămolului, parafinei, algelor marine, mișcării, ale curentului electric, căldurii, luminii, masajului au intensificat cercetările, ducând la apariția ramurilor clasice ale Fizioterapiei: hidroterapia, electroterapia, kinetoterapia, climatoterapia, termoterapia, fototerapia, laserterapia, masajul terapaeutic, balneoterapia.


Apa sărată de la SanConfind, filtrată şi recirculată continuu
Sala Bazinelor, una din atracţiile Bazei de Tratament, are trei bazine cu apă sărată: bazinul cel mare (9x4 metri) și cel pentru mers în contra curent (ambele sunt pentru adulţi şi au adâncimea de 1,2 m), și bazinul pentru copii (0,5 m adâncime). În toate bazinele, apa circulă continuu, după ce este, în prealabil, filtrată, astfel încât se menţine curată tot timpul. SanConfind a concesionat trei kilometri pătraţi de subsol de la ANRM pentru a avea dreptul să exploateze apa sărată de la un izvor situat în marginea comunei, într-o vâlcea de la poalele dealului Măgura. A cumpărat câteva mii de metri pătraţi de grădini pentru a rezolva problemele captării acestui izvor. A construit o conductă de polietilenă îngropată, de la captare până la Spital, lungă de circa un kilometru. În curtea spitalului, s-a amenajat rezerva de apă sărată (3x50 metri cubi). Aceasta va constitui stocul permanent din care va fi alimentată Baza de Tratament. Apa sărată, înainte de a fi trimisă spre bazinele din Baza de Tratament, este filtrată până la 10 microni. Apoi, ea este pompată spre camerele cu cazanele şi instalaţiile tehnologice, situate sub Sala Bazinelor. După utilizarea ei, apa sărată este colectată, tratată cu ultraviolete şi repompată în albia râului Sărata, alimentată de la izvorul amintit ceva mai devreme. Apa folosită de Baza de Tratament SanConfind este printre cele mai sărate ape minerale din ţară, are o mineralizare totală de 321 g/l şi conţine: 192 g/l - clor;  124 g/l –sodiu. Pe lângă clorura de sodiu (sare), apa utilizată la SanConfind conţine numeroase elemente binefăcătoare: sulfaţi, bicarbonaţi, calciu, magneziu, potasiu, brom, fier. Nu conţine substanţe organice (interzise), dar nu conţine nici bioxid de carbon sau hidrogen sulfurat. 

Nămolul de Techirghiol - o adevărată binecuvântare 
Folosirea nămolului terapeutic este benefică în tratarea multor afecţiuni. Oamenii au folosit acest tip de nămol încă din cele mai vechi timpuri. Egiptenii foloseau în tratarea bolilor nămolul adus de Nilul revărsat. Romanii cunoşteau şi foloseau şi ei nămolul ca agent terapeutic. Se spune că însăşi Cleopatra, regina Egiptului, cunoscând efectele binefăcătoare ale nămolului şi sării de la Marea Moartă, i-a cerut iubitului ei, Marc Antoniu, să cucerească regiunea pentru a beneficia de aceste remedii. Apele minerale saline de la Poiana Câmpina se apropie de concentrația apei sărate de la Marea Moartă. Astăzi, a vorbi de “Wellness” sau “Spa” fără a lua în calcul beneficiul împachetărilor cu nămol este aproape un nonsens. În ţara noastră, utilizarea nămolului în scopuri terapeutice a început la Techirghiol (ghiol = lac cu fundul plin de mâl), în a doua jumătate a secolului XIX. În 1899, ia fiinţă Sanatoriul Balnear Techirghiol. Proprietăţile terapeutice ale nămolului de la Techirghiol sunt recunoscute în întreaga lume. Legenda locului spune că beneficiile nămolului au fost descoperite de un bătrân olog şi orb, pe nume Techir, care călătorea pe un măgar. Acesta ar fi ajuns, din greşeală, în mâlul lacului care îi poartă numele. Ore în şir s-a chinuit bătrânul să iasă din noroiul mirositor, iar când a reuşit să scape, şi-a dat seama că ochii săi puteau distinge o geană de lumină, iar picioarele sale, pănă atunci neputincioase, începuseră să îl asculte. Cât despre tovarăşul său de călătorie, plăgile îi dispăruseră complet. Lăsând însă legenda la o parte, trebuie să spunem că echipe de specialişti români şi străini au studiat, încă de la începutul secolului trecut, beneficiile tratamentului cu nămol de Techirghiol. Astfel, în 1924, nămolul sapropelic de la Techirghiol a primit medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris. Despre efectele miraculoase ale nămolului sapropelic din lacul sărat Techirghiol sunt mărturii încă de acum 2000 de ani. Soldații romani obișnuiau să-și oblojească rănile în aceste ape. Mult mai târziu, în 1854, comandantul otoman Said Pașa a făcut consemnări despre nămolul care le făcea atât de mult bine celor suferinzi. Datorită lacului vindecător, în 1928, Techirghiol își câștigă statutul de stațiune balneară. În anul 1930, stațiunea Techirghiol avea deja 23 de hoteluri, peste 300 de vile și aproximativ 4000 de locuri de cazare, dar și o plajă amenajată cu o suprafață totală de şase mii de metri pătrați. Anual, mii de oameni vin la Techirghiol să se convingă pe pielea lor că puterea tămăduitoare a nămolului acestui lac nu este doar o legendă despre vindecare. După mai multe împachetări cu nămol, numeroşi pacienţi simt că starea lor s-a ameliorat. Medicii mai spun că nămolul de Techirghiol tratează, de asemenea, foarte bine numeroase afecțiuni ginecologice și dermatologice. Acelaşi nămol sapropelic de pe fundul lacului Techirghiol este utilizat şi în Baza de Tratament SanConfind.


Beneficiile nămolului terapeutic
Așadar, pe lângă apa sărată terapeutică, Baza de Tratament SanConfind va folosi nămol sapropelic adus din Lacul Techirghiol. Acest nămol are o consistenţă păstoasă, este bogat în coloizi minerali şi organici, calităţi ce îl situează pe primele locuri în Europa din punct de vedere al eficacităţii terapeutice, acţionând atât prin factorii săi fizici, cât şi prin componentele sale chimice, aşa cum au demonstrat studiile de absorbţie cu radioizotopi. SanConfind va folosi pentru tratament acest nămol depozitat în instalaţii speciale (fără contact cu aerul, malaxat continuu, sterilizat înainte de utilizare şi filtrat). Reumatismul inflamator, respectiv poliartrita reumatoidă, spondiloza reumatoidă, sechelele posttraumatice, fibromialgiile sunt numai câteva dintre afecțiunile care se vindecă foarte bine prin împachetările cu nămol. Prin acest procedeu se obțin ameliorări sau vindecări și în numeroase alte cazuri: procese inflamatorii locale, postartroplastii, postintervenţii ortopedice, afecţiuni ale sistemului nervos, psoriazis, eczeme, afecţiuni ginecologice sau endocrine (obezitate, rahitism, debilitate la copii, hipotiroidie, nanism). Nămolul acţionează prin factorul termic (38 – 44 grade Celsius), dar şi prin substanţele chimice pe care le conţine, cu efecte stimulatorii vasculare, endocrine, imunologice. Al doilea mod de utilizare a nămolului folosit în Baza de Tratament este baia cu nămol, cu apă sărată caldă (35 de grade Celsius) pusă în căzi speciale, la care se adaugă nămolul cald, filtrat şi sterilizat. Băile cu nămol sunt decontractante, antiinflamatorii, miorelaxante. Ele măresc flexibilitatea articulaţiilor. Sunt totuși importante și contraindicațiile. De exemplu, nu se poate aplica nămol pe zonele cu varice. Numeroși pacienți care au folosit nămolul de Techirghiol au recunoscut că, prin compoziţie şi prin căldură, acest nămol este relaxant, stimulează circulaţia sangvină, este biotrofic (hrănitor) pentru nervi şi piele. După o cură de două-trei săptămăni, băile (împachetările cu nămol) conduc la echilibrarea organismului. 

Spectacol, grătare şi voie bună de 1 mai la Fântâna cu Cireşi

Ziua de 1 Mai a fost și în acest an prilej de sărbătoare pentru locuitorii Câmpinei. Îmbrăcați lejer și înarmați cu multă voie bună, s-au adunat în număr mare la Fântâna cu Cireși unde s-a ținut, ca în fiecare an, un spectacol oferit de soliști locali.  


Vremea însorită a fost un alt motiv de sărbătoare după ploile din ultimele zile. Mulți dintre câmpineni au venit pregătiți de acasă cu grătare și pături; alții și-au așteptat răbdători rândul la grătarele din imediata apropiere a scenei sau au ocupat mesele răspândite în zonă.
Pentru cei care au dorit să fie serviți, restaurantul de la „Fântana cu cireși” a avut în oferta sa ciorbă de burtă, pastramă de oaie, cârnați de casă și deja celebrii mititei. 
Puțin peste ora prânzului, toate locurile de parcare erau deja ocupate și cu greu mai găseai o masă liberă. Unele persoane s-au resemnat și s-au așezat răbădătoare la coadă să ocupe o masă lângă scenă sau să servească mici și alte preparate de la comercianții sosiți în zonă.


La ora 13:00 au urcat pe scenă soliștii de la Clubul Copiiilor din oraș. Foarte talentați, cei mici se pot deja lăuda cu numeroase premii câștigate la concursuri naționale sau internaționale printre care și „Mamaia Copiilor”. Sub coordonarea profesoarei Ruxandra Brezeanu, ei i-au încântat pe câmpineni cu melodii din folclor sau piese cunoscute.
La ora 14:30, când atmosfera se încinsese deja, pe scenă a urcat trupa locală Xteens. Plini de energie și de voie bună, tinerii au interpretat câteva melodii îndrăgite. Un moment interesant și foarte amuzant a fost duetul improvizat dintre solista Xteens și profesoara de muzică Ruxandra Brezeanu. Câțiva curioși s-au adunat lângă scenă și au fredonat alături de formație versurile melodiilor.


Prezenți în zonă au fost nu doar comercianții, care i-au bucurat pe copii cu înghețată, gogoși sau popcorn, ci și jandarmii, care au patrulat pentru a se asigura că nu vor exista evenimente neplăcute. 
Chiar și după terminarea concertului, muzica a continuat să răsune din zona scenei. Treptat, soarele s-a ascuns în nori, iar oamenii au început să se retragă încetul cu încetul. După ora 17:00 doar câteva grupuri rătăcite mai continuau să se bucure de ieșirea în aer liber. 
Andreea Chiuaru

Câmpina a fost, pe vremuri, un important centru sportiv

În perioada interbelică, în oraşul nostru funcţionau mai multe societăţi legate de industria petrolului (Astra Română, Steaua Română, Româno-Americană), în care activau şi mulţi străini. Aceştia au adus din ţările lor sporturi care nu se practicau până atunci în oraşul nostru. Anual, salariaţii Astrei Române participau la concursuri de atletism între echipele petroliştilor din Câmpina şi ale celor din Moreni. Astra Română amenajase două ştranduri elegante, dotate şi cu popicării, terenuri de tenis, volei. Popicăria de la ştrandul Astrei era deosebită. Parchetată cu lemn de stejar, sala avea de-a lungul pistei un jgheab din lemn prin care bilele aruncate să doboare popicele veneau singure înapoi la cel care trebuia să reia jocul. Bilele şi popicele erau fabricate din lemn de măslin. 
O altă popicărie era amenajată într-o sală a Rafinăriei. Acolo s-a format cel care a devenit mai târziu campion mondial la popice, câmpineanul Petre Purje. 
O noutate pentru câmpineni a fost organizarea în oraş a unui campionat profesionist de hochei. Pe terenurile de tenis “Astra Tenis Club Român”, aflat pe strada Plevnei şi pe cel de la ştrandul aflat pe strada Câmpineanu, iarna se amenajau patinoare. Pe aceste terenuri s-a organizat unul din primele campionate de hochei din România, la 3 februarie 1935, în nocturnă. S-au confruntat în finală două echipe, “Telefon Club II” şi “TC Câmpina”. Din echipă făceau parte: C. Plovianu, E. Munteanu, G. Naste, R. Tillea, A. Concister, R. Ghica, C. Pappin, G. Herăscu, D. Franasovici. 

Echipa care a câştigat finala de hochei, 3 februarie 1935
Câmpinenii de atunci au început să practice acest sport antrenaţi de Ioan Tiron, care i-a pregătit pe gheaţa de pe Lacul Bisericii, unde toată iarna puteau fi văzuţi alergând după puc Albu, Iosifescu, Filip, Budileanu şi alţi entuziaşti ai sportului pe patine. Tiron, împreună cu Mihai Flamaropol, au antrenat ani şi ani de zile echipa naţională, participând la turnee în străinătate.
În cele trei ştranduri care existau atunci s-au format şi înotători redutabili. Dorian Kovaliuc a avut mai multe titluri de campion la diferite probe de nataţie şi la proba de ştafetă, când a concurat alături de Vladi Gheorghiu, Ovidiu Drăgan şi Bascov şi a făcut parte din lotul naţional de polo, unde îl avea coleg de echipă pe băiatului primului ministru Petru Groza. La Câmpina era antrenor atunci Vasile Kilf, care se remarca mai puţin prin talentul de antrenor, cât mai ales prin frumuseţea soţiei sale, care asista la toate concursurile din ştrand, adevărate spectacole pentru câmpineni. Kovaliuc a devenit unul dintre cei mai bine pregătiţi antrenori de nataţie şi din motive personale a refuzat să plece în capitală, activând numai la Câmpina. A reuşit cu elevii săi să obţină mai multe locuri fruntaşe la concursurile naţionale. Dintre cei care au ieşit pe primul loc, îşi aminteşte de Victor Neagu, Dragoş Moţoi, Lia Praid, Cristina Şerbănescu, Aida Săndulache. 
Între înotătorii talentaţi pe care i-a format mai erau: Mihai Lungu, Iustin Drăgan, surorile Rodica şi Delia Brătianu, Virgil Dioma, Cornel Popescu, dar care fiind elevi ce se pregăteau pentru faculate, nu s-au consacrat sportului de performanţă. În echipa de polo antrenată de Dorian se remarcau cei doi fraţi Pupa şi Cristi Lazăr, adevăraţi coloşi, Rolly Corneanu, Tuţi Constantinescu, Adrian Popescu. Acesta a avut şi o echipă de polo pentru juniori.
La ştrand, pe terenurile de tenis, s-au desfăşurat şi campionate naţionale de tenis de câmp, la care  s-au remarcat juniorii câmpineni Cornel Rădulescu – Papone, Radu Teodorescu – Manechinu (care l-a învins într-un meci, la categoria juniori, pe celebrul de mai târziu Ion Ţiriac) şi Horia Carp.
Au existat în Câmpina şi excelenţi jucători de tenis de masă, care se remarcau în campionatele locale: Gioni Stroe, Sandu Mândruţ, Dan Bălteanu, Horia Nistorescu, Nelu Filcea. 
Câmpina a avut şi o echipă valoroasă de volei. Meciurile de pe terenul aflat la Ştrandul 2 erau adevărate spectacole, urmărite din tribună de zeci de câmpineni. În echipa antrenată de Ică Bunea se remarca Titi Panaitescu, Horia Nistorescu, ing. Machedon, Traian Vasilescu, Lucian Dante Gologan, Gelu Zamfirescu, Gil Bănuţiu. 
O echipă importantă a avut pe vremuri clubul de fotbal “Poiana Câmpina”, fruntaşă în seria din divizia B ani la rândul, care a făcut cinste acestui sport. De aici s-au ridicat fotbalişti care au ajuns şi în echipa naţională: Nae Georgescu, Zaharia, portarul Opanschi. Mulţi jucători talentaţi s-au remarcat de-a lungul anilor: portarul Marcu, fundaşii Stoian, Sarvaş, Banu, stopperul Gicuţă Ionescu, înaintaşii Tapalogea, Căciulă, Dima; mai târziu, altă generaţie: Dumitraşcu, Bontaş, Postolache, Petrică Mărculescu şi mulţi alţii. 
O echipă de box, “Energia”, antrenată de Traian Marinescu, profesor de limba latină, dar eminent antrenor de box, a fost o adevărată pepinieră locală de campioni naţionali şi balcanici: fraţii Pătran, Burloiu, Alexe, Mişu Nicolau, Petrică Zăinescu şi alţi foarte talentaţi pugilişti precum  Şerban, Roni Bârsan, Păduraru, Puiu Nicolau şi mulţi alţii. 
Câmpina a dat şi doi campioni ai sporturilor de iarnă. Viki Papadopol la schi şi Gheorghe Lixandru (foto), multiplu campion la bob. 
Alin CIUPALĂ

Maria Dobrescu, profesor: „Noile generaţii care trăiesc în epoca marilor schimbări nu pot fi înregimentate într-un sistem care nu-i pregăteşte pentru viaţă”

Maria Dobrescu este profesor de limba şi literatura română la Şcoala Centrală din Câmpina. Este acel fel de profesor pe care elevii îl respectă şi îl iubesc în egală măsură. Nu degeaba este însoţită în pauze, pe holurile şcolii, de un şir de elevi, care mai de care dorind să-i spună sau s-o întrebe ceva. Este acel profesor care vede şi înţelege că în spatele elevului se află un copil care descoperă şi încearcă să înţeleagă viaţa, acel profesor cu vorbă dulce, care are răbdare să explice, să argumenteze, care fascinează prin simpla prezenţă. Este profesorul care simte şi susţine că învăţământul românesc are nevoie de o schimbare majoră. 
Despre toate acestea am stat de vorbă cu Maria Dobrescu, care pe lângă faptul că este profesor, este şi o desăvârşită autoare de poezie şi proză.  



- Ce v-a determinat să deveniţi profesor?
- Nu eu am ales să devin profesor. Aceasta a fost dorinţa mamei mele, deşi eu m-am împotrivit. O întrebam mereu de ce îşi doreşte acest lucru şi îi ceream argumente prin care să mă convingă să o ascult, să-i urmez sfatul. Îmi spunea că este o meserie pentru fete, că am vacanţă trei luni şi că primesc multe flori. Nu aceste argumente m-au convins, însă acum nici nu cred că aş fi putut face altă meserie.
- La începutul carierei, cum se desfăşurau orele de curs?
- Ca orice început, a fost greu. Deşi învăţasem nişte metode, simţeam că nu le pot aplica în contextul în care mă aflam. La început am bâjbâit, dar am şi avut norocul că întâlnesc oameni, colegi cu experienţă care m-au ajutat să mă descopăr. Aşadar, mi-am format un stil, folosind metode diferite. Pe unele dintre ele acum, după 25 de ani de învăţământ, nu le-aş mai recomanda nimănui. Important este că, în mare parte, am reuşit să le imprim elevilor din primele mele generaţii ideea că trebuie să lupte pentru a-şi depăşi condiţia. Şi cred că asta nu a fost puţin!
- Cum sunt orele acum? Cât de greu îi este unui profesor să se descurce cu elevii, să-i atragă către materia pe care o predă?
- E adevărat că în ultimii ani copiii s-au schimbat, au mai multă personalitate şi încearcă şă-şi impună cu mai mult curaj punctul de vedere. Suntem în situaţia de a nu avea răspunsuri pentru toate întrebările lor. De aceea, uneori este dificil să-i atragem pe tot parcursul instruirii. Trebuie să fim atenţi la toate nevoile lor, dar din păcate, timpul şi programa nu permit întotdeauna ca lecţiile să se desfăşoare aşa cum îşi doresc ei şi, de ce să nu fiu sinceră, cum îmi doresc şi eu. Consider că este important să ne pliem, oarecum, şi pe dorinţele elevilor pentru a reuşi să-i atragem şi să le insuflăm dragostea pentru o materie sau alta. În acelaşi timp, e greu când de-a lungul carierei, tu înşuţi, ca profesor, ai luptat cu tine pentru a deveni mai bun şi mai înţelept.
- Aţi schimba ceva în privinţa programei şcolare dacă ar trebui să decideţi asupra acesteia?
- Dacă aş avea o putere de decizie, da, aş schimba programa şcolară. Poate învăţământul românesc nu este pregătit încă pentru schimbări majore, dar convingerea mea este că, aşa cum spune o vorbă veche românească, „răul trebuie tăiat de la rădăcină”. Noile generaţii care trăiesc în epoca marilor schimbări, generaţia „next”, nu pot fi înregimentate într-un sistem care nu-i pregăteşte pentru viaţă. Am convingerea că mai devreme sau mai târziu cineva va înţelege acest lucru, necesitatea acestei schimbări care sper din suflet să se producă la timp. Uneori mă gândesc că nu mi-ar plăcea să fiu eleva acestor timpuri, deşi am fost educată în vremuri mult mai dure. Cred însă, că orice om trebuie să se schimbe odată cu vremurile. Dacă nu ai această putere să te adaptezi din mers, rişti să nu ajungi la sufletele copiilor. E o lecţie pe care am învăţat-o nu din cărţi, ci de la copii.


- Ce aţi schimba în învăţământul românesc?
- Structura lecţiei şi felul de abordare, viziunea despre predare şi evaluare, lăsând elevilor mai multă libertate de exprimare şi de creativitate.
- Cât de plictisiţi şi indiferenţi sunt copiii faţă de şcoală şi de ce?
- Plictiseala şi indiferenţa vin, într-adevăr, din lipsa de înţelegere a celor care au în mână destinele copiilor, a faptului că învăţământul românesc  are nevoie de schimbare. Cred că întotdeauna au existat copii indiferenţi, pentru că aşa cum nu există acelaşi tratament pentru toţi bolnavii, tot aşa nu există aceleaşi soluţii pentru a-i mulţumi pe toţi elevii. Cred că o mai mare libertate lăsată profesorului ar aduce de la sine o schimbare în bine. Nu contest valoarea învăţământului românesc de-a lungul timpului, cunoscut fiind faptul că şcoala românească a dat adevărate valori acestui neam, dar consider că în momentul de faţă este necesară o schimbare.
- În ceea ce priveşte limba şi literatura română, consideraţi că tot ceea ce se predă le va fi util peste câţiva ani? 
- Consider că nu tot ce se studiază în momentul de faţă la limba şi literatura română le va fi şi de folos tuturor elevilor. Cred că ar trebui să se pună mai mut accentul pe comunicare, deoarece lipsa dorinţei de a citi duce la lipsa de a comunica şi de a interacţiona cu cei din jur. Copiii din ziua de astăzi, se ştie, preferă calculatorul ca unic prieten, fapt care va duce în scurt timp la situaţii cărora nu le vom găsi rezolvare. De curând, în urma unei activităţi pe care am desfăşurat-o de Ziua Cărţii, am înţeles că trebuie să facem neapărat ceva pentru noile generaţii. Dacă nu vom reuşi să-i atragem, să-i sensibilizăm şi să-i motivăm, vom avea surpriza ca, peste ani, relaţiile interumane să se degradeze.
- Care ar trebui să fie relaţia profesor-elev, ţinând cont de mentalitatea generaţiilor actuale?
- Relaţia dintre profesor şi elev trebuie să se bazeze pe respect reciproc. Profesorul trebuie să rămână un model, iar elevii trebuie să înţeleagă că desăvârşirea lor profesională depinde de felul în care înţeleg importanţa educaţiei şi, de aceea, consider că este nevoie de multă înţelegere şi cooperare pentru a găsi împreună calea spre succes.
Andreea Ştefan

Ziua de 9 mai, sărbătorită la Câmpina

Primăria Câmpina și Biblioteca Municipală "Dr.C.I. Istrati, în parteneriat cu Prefectura Prahova, Asociația Cultul Eroilor Regina Maria – Subfiliala Câmpina și Clubul Copiilor Câmpina, vă invită la activitățile organizate cu ocazia zilei de 9 mai – zi cu triplă semnificație. 


Programul manifestărilor este următorul:
Joi, 7 mai, ora 9.00 - Colegiul Național Nicolae Grigorescu:  Simpozion "Tripla semnificaţie a zilei de 9 mai"; 
Vineri, 8 mai, ora 9.00 - Colegiul Tehnic "Constantin Istrati": Simpozion "Insemnătatea zilelor de 9 şi 10 mai"; 
Sâmbătă, 9 mai,  ora 11.00 – Centrul Civic (La Soldat)
- Ateliere de creație și concursuri pentru elevi cu tema "Sunt cetățean european"
- Program artistic susținut de elevi de la Clubul Copiilor Câmpina
Trupa Fantasy – coordonator prof. Doina Spânu
Trupa Micii Melomani – coordonator prof. Ruxandra Brezeanu

Atitudinea NU dăunează grav sănătăţii!

Eşecul neo-paşoptiştilor

Nu mă pot declara cel mai mare expert al studiului în străinătate, chiar dacă am petrecut aproape doi ani şi jumătate trăind, vorbind în două limbi diferite, învăţând şi muncind în Occident. Câteva idei consider însă că merită enunţate. 
În primul rând experienţele universitare occidentale nu au cum să nu te schimbe în profunzime, dar, evident şi tu trebuie să-ţi doreşti să studiezi în străinătate şi nu doar să bifezi cu aroganţă un eveniment biografic menit a înfrumuseţa CV-ul odată întors acasă, pe făgaşul prosper realizat de părinţi. Oare ce înţeleg odraslele unui Radu Mazăre sau Marian Vanghelie din studiile în străinăte? Cu ce rămân ele? Pot fi aceste beizadele schimbate/ transformate de experienţa universitară ocidentală? Mă îndoiesc profund, pentru că, în primul rând, viaţă confortabilă din Occident nu le permite şi cunoaşterea intimă a noţiunii de muncă occidentală, stagiul fiind mai degrabă o tichie de mărgăritar care se bifează, pentru că  părinţii moguli politico-economici percep stagiul universitar al odraselelor drept o necesitate datorată statutului lor social superior. Nici la umilinţa pe care o descoperi muncind în diverse job-uri part-time pentru a te întreţine (bursele generoase fiind mai degrabă o excepţie) nu au cum să ajungă şi, har Domnului, aceste beizadele ar avea cea mai mare nevoie de atingerea acestor trepte de umilitate/ smerenie. 

A studia departe de casă, a părăsi cuibul (flying from the nest), este o mare aventură, chiar dacă studentul pleacă într-un centru universitar în propria ţară şi dacă nu-şi schimbă limba în care studiază. Cu atât mai mult este o odisee când îşi părăseşte propria ţară şi, mai ales, limba maternă. Şocul experienţei universitare occidentale, cu rigoarea lui atât de diferită faţă de laxismul privatizat de la mai toate nivelurile din România, s-a menţinut constant mare, iar sistemul universitar românesc, prin situarea universităţilor româneşti constant în partea inferioară a tuturor clasamentelor internaţionale (o surpriză a fost pătrunderea de dată recentă a celor din Bucureşti şi Cluj în top 500) nu a făcut decât s-o perpetueze. În continuare mulţi studenţi români pleacă să studieze în Occident, iar acest proces nici măcar nu mai provoacă cine ştie ce şoc, văicărelile legându-se mai degrabă de motivul neîntoarcerii celor mai buni care, fireşte, rămân în Occident. Nu înseamnă că nu există şi un segment intern conservator şi învechit care cam uită în ce an ne aflăm, părându-i rău de această libertate, care este unul din marile câştiguri pe care le-am dobândit după 1989. I-ar vrea întorşi cu forţa pe tinerii României, să pună umărul la consolidarea Ţării, să plătească pensii, să se sacrifice pentru trei sute de euro pe lună. Ehe, cât de bune şi pline de învăţăminte erau celebrele repartiţii! 
În spaţial nostru public apare din când în când comparaţia între paşoptiştii din secolul al XIX-lea, care au avut o influenţă remarcabilă, imposibil de negat (revoluţionând şi limba română dar şi moravurile publice, dând o direcţie pro-europeană clară unei societăţi destul de orientalizate, aşa cum reiese atât din memoriile principelului Nicolae Suţu dar şi din mult mediatizatul film Aferim!) şi aşa-zisa elită neo-paşoptistă de după 1990. Mesajul era acelaşi şi atunci şi acum: totul este de (re)făcut, terenul fiind virgin, posibilităţile de acţiune ar fi nelimitate. Însă după ce au trecut aproape două decenii şi jumătate din 1989 această comparaţie parcă s-a mai domolit, ea dovedindu-şi evidentele limite. Care ar fi diferenţa esenţială între cele două cazuri? Dacă paşoptiştii erau fiii boierilor care reprezentau elita conducătoare a celor două Principate, preluând natural, până la urmă, puterea politică (dar şi moşiile părinţilor fapt ce le-a oferit totuşi o independenţă financiară care pare de domeniul SF acum, când aparent fiecare om politic are un singur comandament i-moral: cum să se îmbogăţească mai repede), având posibilitatea de a transforma în mod direct realitatea, beneficiind, e drept, şi de o conjunctură geo-politică foarte favorabilă, dar pe care au folosit-o cu maximă responsabilitate şi inteligenţă, în schimb neo-paşoptiştii nu au mai beneficiat de ajutorul elitei politice de după 1989, care deja confiscase puterea, nedorind în niciun caz s-o împartă cu altcineva, care a fost mereu perceput ca  provenind structural de pe o altă planetă, nişte naivi incurabili care nu ştiu cum merge treaba (20% sau doar 10% din valoarea contractelor?). 
Cine a studiat ani de zile în Occident este mult mai greu să fie corupt şi preluat (dar nu imposibil) de către sistemul elitei nomenklaturii comuniste, corcită cum a fost aceasta cu reprezentanţi de frunte ai Securităţii şi vârfuri ale mahalalei. De aceea, neo-paşoptiştii au fost dispreţuiţi: nu mai era loc pentru ei la masa bucatelor, deranjau. Chiar dacă la nivel retoric ţara clama ipocrit că are mare nevoie de expertiza lor, ei au fost exilaţi în posturi banale în care nu mai erau periculoşi pentru establishment. O minoritate, cea mai cooperantă şi slabă de înger, cu orgoliu direct proporţional cu importanţa diplomei academice dobândite în afară, a fost folosită fără neruşinare, fiind aparent complet decredibilizată (cazul cel mai elocvent este cel al Ioanei Petrescu), ajungând doar simplă executantă a establishment-ului politic. Dintr-o alta perspectivă mai relativistă, ce este până la urmă o diplomă decât o bucată de carton, un obiect pe care-l păstrăm în dosare şi bibliorafturile albastre sau roşii în care depozităm toate diplomele cu care ne-am înarmat în această viaţă, crezând că ele, diplomele, ne vor conferi mai multe şanse de reuşită în viaţă. Uneori o fac, alteori nu, nu este obligatoriu întotdeauna. În plus, inflaţia diplomelor din România le-a cam redus la derizoriu. Diploma atestă nişte cunoştinţe care şi ele pot fi adevărate, obţinute prin muncă sau doar bifate naiv, dar nu poate certifica însăşi viaţa care se strecoară şi trăieşte printre ele.
Codruţ Constantinescu