29 mai 2015

Nu daţi buzna pe strada Libertăţii!

După cum vă anunţam zilele trecute, duminică, 31 mai, pe strada Libertăţii din municipiul Câmpina, va avea loc a treia ediţie a Zilei Vecinului. Sărbătoarea, care a înregistrat un mare succes la ediţiile anterioare, s-a născut la iniţiativa celor care sunt vecini pe această stradă şi se adresează strict celor care locuiesc în zonă. 


Dincolo de a se bucura împreună de buna vecinătate şi de lucrurile frumoase care decurg de aici, câmpinenii de pe strada Libertăţii doresc ca acest gen de activitate să fie un model pentru concitadinii lor, care să organizeze la rândul lor, în zona în care locuiesc, astfel de manifestări menite a încuraja coeziunea socială şi implicarea în viaţa comunităţii din care fac parte. 
În concluzie, oricât de buni vecini aţi fi, nu daţi buzna duminică pe strada Libertăţii, pentru că evenimentul este creat de şi pentru cei care locuiesc aici.