09 iunie 2015

Amenajarea Lacului Curiacul – o investiţie urmărită de ghinion

După pasajul suprateran de la DN1 (realizat cu dificultate şi cu schimbarea soluţiei tehnice iniţiale, pentru care municipalitatea mai are încă de primit sume importante de bani de la Ministerul Dezvoltării), precum şi după programul european de reabilitare a canalizărilor pe zeci de străzi câmpinene, care avansează cu greutate, reabilitarea Lacului Curiacul este a treia mare investiţie a municipalităţii urmărită de ghinion. Demarat în primăvara anului 2013, proiectul ecologizării acestui lac (evaluat iniţial printr-un studiu de fezabilitate la un milion de lei), ar fi trebuit materializat într-un an de zile. Dar neşansa a urmărit continuu acest proiect, care cuprinde nu doar ecologizarea propriu-zisă a lacului, ci şi modernizarea din temelii a locului prin realizarea aici a unui parc cu numeroase amenajări: alei pietonale, sistem de iluminat public cu multe corpuri de iluminat amplasate în jurul lacului, podeţe pietonale, o parcare betonată, un grup sanitar, diverse piese de mobilier urban, un loc de joacă pentru copii, o fântână arteziană în mijlocul lacului, un loc special amenajat pentru exerciţii de fitness în aer liber, pontoane pentru pescari. În jurul lacului se va amenaja un trotuar pentru promenadă, despărţit de întinderea de apă printr-un gard de protecţie înalt, cu structură din beton. Venind dinspre Poiana Câmpina, Curiacul este primul din salba celor patru lacuri câmpinene, din care mai fac parte lacurile Bisericii, Vlădoaia şi Peştelui, ultimele două situate în cartierul Turnătorie. Având experienţa amenajării cu succes a Lacului Bisericii (investiţie finalizată fericit acum doi ani), edilii oraşului au crezut că şi reabilitarea Lacului Curiacul se va realiza fără probleme. Însă au trăit neplăcuta experienţă de a vedea lucrările de amenajare întrerupte din diverse cauze care au purtat toate pecetea neşansei. În mai 2014, lucrările au fost sistate după descoperirea, în timpul săpăturilor, a unui proiectil neexplodat din Al Doilea Război Mondial. La vremea aceea, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a cerut autorităţilor locale oprirea temporară a lucrărilor pentru o verificare temeinică a zonei. Ulterior, cei de la ISU Prahova au recomandat conducerii Primăriei să nu reînceapă lucrările decât după ce vor cerceta foarte riguros întreaga zonă cu detectoare de metale, pentru a se preîntâmpina producerea unor evenimente tragice. Pentru că ISU nu dispune de echipamente speciale pentru detectarea obiectelor metalice din pământ, Primăria Câmpina a fost nevoită să apeleze la o firmă de specialitate care, în urma cercetărilor efectuate, a identificat mai multe zone subterane cu obiecte metalice. În baza unui studiu emis de specialiştii firmei angajate, proiectantul lucrării de reabilitare a Lacului Curiacul a refăcut proiectul. Pentru ca riscurile de excavare şi de lovire a unor eventuale proiectile neexplodate să fie eliminate, în zonele cu resturi de metale detectate promenada lacului a fost construită după consolidarea malurilor cu stâlpi din beton introduşi în pământ printr-o metodă specială bazată pe forări prealabile, spre deosebire de stâlpii de beton de pe malul dinspre drum, introduşi în pământ prin batere. 

Mitul destrămat al vagoanelor de pe fundul lacului
Câştigătoarea licitaţiei pentru realizarea investiţiei şi antreprenorul general al lucrării, firma Floricon Salub, a angajat apoi singura companie din ţară care deţine excavatoare amfibii să cureţe cu ajutorul utilajelor sale plutitoare, extrem de performante, fundul lacului, dar şi luciul apei. După curăţarea corespunzătoare a lacului prin această metodă specială (care a distrus legenda potrivit căreia pe fundul lacului ar exista vagoane cu muniţie abandonate de trupele germane în Primul Război Mondial), părea că lucrurile şi lucrările au intrat pe făgaşul lor normal. Însă nu a fost să fie aşa, căci ghinionul a lovit din nou. În timp ce lucrările de amenajare a aleilor şi podeţelor pietonale avansau vizibil, apa din lac devenea din ce în ce mai mizerabilă, cu toate că fusese bine curăţată de utilajele amfibii pomenite ceva mai devreme. 

Nemulţumirile vecinilor
Aflând despre noul ghinion care s-a abătut asupra reabilitării Lacului Curiacul, care a generat o nouă stagnare a lucrărilor, ne-am deplasat, zilele trecute, în zonă pentru a vedea cum stau lucrurile. Nu mică ne-a fost mirarea atunci când am văzut  cât de îmbâcsită era apa, pe luciul ei plutind nu vegetaţie în putrefacţie (situaţie existentă înainte de ecologizarea lacului de către excavatoarele amfibii), ci o pojghiţă ce părea compusă din dejecţii menajere. Am stat de vorbă cu mai mulţi proprietari ai caselor aflate peste drum şi toţi mi-au spus că sunt mulţumiţi de felul cum arată aleile ce formează promenada lacului, de faptul că lucrările au avansat corespunzător, dar sunt foarte îngrijoraţi de mizeriile care s-au adunat la suprafaţa lacului. Unul dintre vecini chiar ne-a sfătuit: “Să nu vă îngrijoreze situaţia actuală a lacului, care sunt sigur că se va remedia. Mai bine vedeţi ce se întâmplă cu Parcul Istrati, situat vizavi de lac, leagănul copilăriei mele, un loc altădată fermecător, care a ajuns să fie defrişat masiv, chiar în timpul zilei, golurile de vegetaţie fiind vizibile din stradă.” Informându-l pe concetăţeanul indignat că parcul cu pricina (despre care am mai scris), este al Ocolului Silvic şi promiţându-i că vom face demersuri jurnalistice în acest sens, am căutat să aflăm punctele de vedere ale factorilor implicaţi în derularea reabilitării Lacului Curiacul, o investiţie a cărei finalizare este aşteptată cu mult interes.



“Floricon Salub şi-a făcut treaba”
De la Florin Constantinescu, managerul companiei Floricon Salub, am aflat următoarele: “Într-adevăr, proiectul reabilitării lacului s-a poticnit de mai multe ori, din cauze ce nu ni se pot imputa nici nouă, dar nici firmei care a lucrat în subantrepriză sau celor de la Primărie, care au supravegheat desfăşurarea lucrărilor. Noi am chemat singura firmă din ţară care deţine excavatoare amfibii, pentru ca aceasta să cureţe lacul cum trebuie, iar ecologizarea apei chiar s-a făcut aşa cum trebuie. Lucrătorii firmei angajate au curăţat bine fundul lacului şi au tocat toată vegetaţia existentă la suprafaţa apei. Am cărat cu camioanele Floricon tone întregi de mâl şi de resturi vegetale scoase la mal. Noi ne-am făcut treaba şi ne-am achitat până acum de toate obligaţiile contractuale. Si eu cred, ca şi dvs, că investiţia este urmărită de ghinion. Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că apa este murdară din cauza unor dejecţii menajere care sunt deversate în lac periodic, în cantităţi mici sau la adăpostul nopţii, astfel încât să fie greu depistabile. Ne-am mai confruntat şi la amenajarea Lacului Bisericii cu cazuri de ţevi provenite din câteva gospodării învecinate, prin care proprietarii acestora deversau cu inconştienţă şi nesimţire dejecţii menajere în lac. Am rezolvat atunci problema rapid prin betonarea acelor ţevi. Este posibil ca acelaşi lucru să se întâmple şi acum, dar într-un mod mai puţin sesizabil, iar scurgerile unor posibile dejecţii menajere să provină de la case situate deasupra Fabricii de Ciorapi. Mă gândesc că acest lucru ar fi posibil şi din cauza faptului că în zonă nu sunt canalizări menajere, plus că sunt destule gospodării care nu au contracte de salubrizare încheiate cu noi.” 

Hidro Prahova ar putea rezolva situaţia
Am încercat să aflăm şi punctul de vedere al municipalităţii locale, dar persoanele îndrituite să ne informeze nu au putut fi contactate, fiind ocupate cu prezentarea documentelor solicitate de către o echipă  de inspectori ai Curţii de Conturi, sosită în controlul periodic al Primăriei Câmpina. Pe surse, am aflat că cei din conducerea executivului local au de gând să trimită o solicitare scrisă către Hidro Prahova, pentru ca operatorul regional de apă să controleze riguros toate gospodăriile învecinate, ca să-i poată depista astfel pe cei care deversează dejecţii menajere în lac. Acestea pot ajunge în apa lacului pe mai multe căi. Ori aruncate de pe culmea versantului, la adăpostul nopţii sau al vegetaţiei bogate, caz în care ele se scurg în lac mai încet, sau mai repede, atunci când plouă. De altfel, pe versantul cel înalt care coboară de la terasamentul căii ferate, se poate observa uneori o apă murdară care curge la vale ca un pârâiaş, ce ar putea aduna dejecţiile aruncate de cei care nu merită să fie numiţi cetăţeni şi să locuiască în cetatea Câmpina. Pe de altă parte, preaplinul Lacului Bisericii alimentează cu apă şi lacul Curiacul. Apa trece printr-o canalizare pluvială în care este posibil să se fi înţepat şi cei care locuiesc pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, cu ajutorul unor tuburi prin care se scurg dejecţii menajere. Orice ploaie puternică aduce peturi şi tot felul de mizerii de pe versant, dar treaba asta urâtă s-ar putea rezolva, căci proiectul conţine şi construirea unui zid la poalele versantului, pentru a opri curgerea acestor mizerii în lac. Aşadar, precum se vede situaţia din orice parte ai privi-o, printr-un control riguros şi eficient, SC Hidro Prahova SA este singura care ar putea rezolva problema poluării apei Lacului Curiacul. Un lac curat murdar, cum am putea spune, parafrazându-l cu aproximaţie pe marele Caragiale.  A.N. 

Editorial. NU SUNTEM ROMANI…

Romanii au inventat dreptul. Practic, toate sistemele juridice ale statelor moderne au la bază dreptul roman. Ei spuneau: Fiat justitia, pereat mundus. Adică: să se facă  dreptate, chiar de-ar fi să piară lumea (într-o formă mai radicală, de la Seneca citire:…chiar de-ar fi să se prăbușească și cerul). Și din acest punct de vedere, nu suntem deloc romani. Jalnică scuza unui absolvent de drept pe nume Victor Ponta care, acum cîteva minute, ne prezenta o imagine apocaliptică asupra României, dacă el ar fi condamnat. Nu, nu s-ar întîmpla nimic. Capetele de acuzare sunt înfricoșătoare. Pentru cine vrea să le vadă. Și – poate – ne aducem aminte și de plagiat. Despre care am scris neîntrerupt aici mai bine de un an și care nu este un bagatel lucru, cum crede de exemplu dna. Alina Mungiu Pippidi, proclamată apărătoare a curățeniei universitare. 
Două exerciții de imaginație. Ce s-ar fi întîmplat dacă premierul Boc ar fi fost acuzat de spălare de bani și fals, ce reacții ar fi avut PSD și Ponta? Plus cohorta de apărători cu mască sau fără mască. Ce s-ar întîmpla dacă un astfel de „eveniment” ar avea loc într-o țară democratică? Simplu, respectivul ministru (nu mai vorbim de „prim”) și-ar da demisia în primele 24 de ore, asta înseamnă a te supune justiției. Nu declarațiile antologice de Gîgă politic ale d-nei Firea sau ale d-lui Zgonea, că Ponta e prieten, că nu se poate să demisioneze, că ar fi criză. Adică ei l-au suspendat de două ori pe președinte, au răsturnat prin malversațiuni guvernul MRU, au inițiat o lovitură de stat în vara lui 2012, oprită cu greu de ambasadele străine și acum le e frică de criză politică. Criza este din chiar momentul în care Băsescu a cedat și l-a numit ca premier. De atunci suntem înecați în minciuni. Cea mai recentă, Ponta spune că n-a colaborat cu Șova, deja e postată  o declarație de interese a lui de la parlament din 2007 în care menționează că a fost senior partener la firma Șova și asociații. Dar cine se împiedică de asemenea nimicuri? Sigur că de vină este Băsescu pe care Ponta l-a acuzat iar. Cine e Băsescu? Nu-mi aduc aminte. 


Mă surprinde printre apărătorii lui Ponta un raționament de tipul: e un om care a performat, politician abil, și-a atins scopurile guvernării, a scos țara din criză, din păcate s-a înconjurat de oameni nepotriviți, printre care Dragnea. Este un raționament absolut similar cu acela al admiratorilor de cîndva și de azi ai lui Ceaușescu. El a fost un mare patriot, care a salvat România, a construit proiecte industriale senzaționale, s-a opus rușilor etc., numai că hoașca de nevastă-sa l-a dezinformat, s-a opus planurilor sale bune, i-a ridicat poporul în cap etc. Sindromul Moțoc, e nevoie totdeauna de cineva care să-l dezincrimineze pe șef. 
O duduie care nici nu mai surprinde că e parlamentar tocmai reiterează acum la Tv (iertare, de data asta chiar a trebuit să zapez) enorma prostie logică pesedistă: „n-are motiv sa demisioneze pentru ca guvernul a obținut rezultate foarte bune”. Chiar de-ar fi așa, ce legătură are asta cu prefectura? Cu dosarul penal adică. Celălalt versant al problemei (cu Ponta nu e nicio surpriză, este exact așa cum îl știm de cînd îl știm, nu l-am mai fi știut!) este la celălalt palat. La mutare este președintele Iohannis, aflat la prima criză majoră. E foarte important cum o va gestiona. Nu are un partid care să-l susțină, pentru că liberalii nu sunt un partid de contrapus coaliției toxice de la putere. Cu cine să formeze un guvern? O soluție cu tehnocrați? Cu un asemenea parlament preocupat doar să-și voteze privilegii și să încalece justiția, ar fi un guvern perfect paralizat. Să forțeze alegeri anticipate? Nici măcar Băsescu (aha!) n-a reușit asta. Să-i convingă în negocieri discrete pe pesediști să formeze ei alt guvern, fără fantoșele actuale? Ar fi o soluție care ar mulțumi multă lume. Cert este că, dacă președintele iese înfrînt din actuala confruntare, atunci se poate culca liniștit, va hiberna liniștit cîțiva ani la Cotroceni, în vreme ce Ponta și ai lui vor controla tot ce mișcă. Se anunță o vară interesantă. Fără concedii în Madeira și cu multe răsturnări de situații. Cît despre neamul nevoii (cum îi zicea Eminescu), se pare că venerabilul istoric Djuvara are dreptate: din punct de vedere moral și juridic nu suntem deloc romani, ci cumani, pecenegi, hotentoți orice altceva. Cel puțin din ăștia se văd pe micile ecrane.
Christian CRĂCIUN

“PNL se va întări, căci copreşedinţii lui militează pentru eliminarea orgoliilor”

susţine copreşedintele PNL Câmpina, primarul Horia Tiseanu

La ultima conferinţă de presă a PNL Câmpina, primarul Horia Tiseanu, unui din liderii organizaţiei municipale a partidului format din vechii liberali şi foştii democrat-liberali, a prezentat audienţei o sinteză a lucrărilor Conferinţei Naţionale a PNL, care avusese loc, cu câteva săptămâni înainte, la Piteşti, şi la care edilul câmpinean participase în calitate de prim-vicepreşedinte al PNL Prahova. Cei peste 1000 de reprezentanţi PNL din toată ţara au votat în unanimitate programul de guvernare şi modificările la statutul partidului. Cele mai multe modificări au vizat întărirea criteriilor de integritate menite a cimenta şi mai mult fuziunea celor două partide; azi, componente ale noului PNL, ieri, rivale pline de duşmănie. 


La Consiliul Național al PNL, a participat o delegație de 30 de liberali din Prahova. Printre temele dezbătute a fost abordată pregătirea alegerilor locale din 2016. S-a hotărât ca aceia care doresc să se afle pe listele de candidaţi la alegerile din vara lui 2016 să-și depună candidaturile, fiecare în interiorul organizaţiei sale, începând cu luna iunie 2015. În perioada septembrie-octombrie 2015, se vor face sondaje de opinie care să arate cota de popularitate a celor dornici să devină primari sau consilieri locali. Ulterior, toţi candidaţii vor urma cursuri de pregătire în domeniul administrației publice. “Ambii copreşedinţi ai PNL, atât Vasile Blaga, cât şi Alina Gorghiu, sunt decişi să militeze pentru eliminarea orgoliilor şi a fricţiunilor care mai există în teritoriu, în unele organizaţii. Membrii de partid ce vor critica partidul sau persoanele doritoare să se înscrie în acest partid, vor fi excluşi din PNL. Se încearcă astfel anihilarea celor care vor să spargă sau să destabilizeze partidul. În al doilea punct de pe ordinea de zi a Conferinţei, premierul-candidat Cătălin Predoiu a prezentat Programul de guvernare al PNL. Este un program foarte amplu la care s-a muncit foarte mult, el fiind rodul muncii multor specialişti. Toate filialele judeţene au făcut observaţii pe marginea acestui program, care, spunem noi, este realist şi poate scoate ţara din criză”, le-a spus liderul liberal celor prezenţi. A.N.

Viceprimarul Ion Dragomir, reales în fruntea PSD Câmpina

La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 5 iunie, organizaţia municipală a PSD Câmpina şi-a reales structura de conducere pentru următorii patru ani. Şedinţa social-democraţilor a fost prezidată de senatorul Daniel Savu, preşedintele PSD Prahova şi de senatorul Georgică Severin, iar alegerile s-au desfăşurat într-un climat de consens, fără prea multe discuţii şi fără contestaţii. 


Singurul candidat la funcţia de preşedinte, viceprimarul Ion Dragomir a obţinut un nou mandat în fruntea organizaţiei locale, alături de echipa de vicepreşedinţi formată din Gheorghe Tudor, Horaţiu Zăgan, Mihaela Petrovici, Liviu Corcodel şi Marius Rânciog. Printre cei prezenţi, cu drept de vot, la şedinţa de alegeri, au fost şi Alexandru Blanck, Florea Radu, Victor Bercăroiu şi Ştefan Chiţu. 
Realegerea lui Ion Dragomir în fruntea PSD Câmpina vine într-un moment destul de delicat pentru partid şi asta pentru că tot vineri, 5 iunie, premierul Victor Ponta - preşedintele PSD, a fost pus oficial sub urmărire penală de procurorii DNA într-un dosar în care mai sunt anchetaţi şi alţi fruntaşi social-democraţi.  A.N.

Revenim la epoca demolărilor comuniste!

„HASDEU”, DÂRÂMAT DE-O FÂNTÂNĂ!
Vreme de vreo zece ani am admirat bustul savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, capodoperă a sculptorului Alfred Dumitriu, amplasat în mijlocul parcului din centrul Câmpinei, tangenat la trotuarul Bulevardului Carol I, între sediul BCR şi platforma cu statuia Soldatului Necunoscut. De fiecare dată, lucrarea – de o sinteză artistică genială – mi-a pus probleme de estetică, încercând să desluşesc raporturi şi proporţii, precum şi motivaţiile care au determinat imaginaţia originalului artist plastic al municipiului. Soclul, negreşit, deruta privirea datorită disproporţiei, dar mă obişnuisem cu situaţia şi „îl vedeam şi auzeam pe Magul de la Câmpina” polemizând în gazetele lui şi la Academie, scriind la Magnum Etymologicum Romaniae, disperând în „convorbirile” cu dumnezeiasca lui Lilica – geniala Julia Hasdeu, de Dincolo de moarte. Dacă mulţi nu au înţeles cât de expresiv arăta chipul lui B.P. Hasdeu, NU artistul care l-a imaginat este de vină! Ci acei mulţi, ignoranţi ai minimei culturi şi teorii a artelor plastice.
Într-o recentă seară a sfârşitului acestui mai capricios, am văzut pe Facebook bustul lui Hasdeu prins în lanţuri şi ridicat de o maşinărie de pe soclu, de nişte elegant îmbrăcaţi muncitori (după norme de securitate ok), desigur, trimişi să demoleze monumentul!!! Brusc, mi-am amintit de euforia mulţimilor la eliminarea statuilor lui Lenin, din faţa fostei Case a Scânteii,  a lui Kim Ir Sen şi a lui Sadam Hussein, în „patriile” lor! Dar Hasdeu nu este şi nu are nimic comun cu niciunul din aceştia; celebritatea şi valoarea lui ştiinţifică şi culturală este incalculabilă! Toate enciclopediile şi dicţionarele şi bibliotecile lumii au cel puţin o pagină despre viaţa, opera şi personalitatea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu!!!

sursa foto: campinaph.ro
«De ce-or fi dărâmat-o, Doamne, că „Geniul Carpaţilor” e mort de mult!»
Sub imaginea cu trimiterile amintite, am citit mărunt scris: „În locul statuii va fi o fântână publică!”. Doamne-Mamă! Păi, nu avea loc fântâna în dreapta ori în stânga bietei statui? M-am uitat înlemnit în oglinda laptopului. Avea! Pentru două,  simtrice bustului savantului! 
Duminică, 31 Florar, spre seară, l-am sunat pe maestrul Alfred Dumitriu, să aflu opinia domniei sale, în calitatea de autor al capodoperi demolate, cel mai îndreptăţit să definească situaţia în care lucrarea i-a fost vandalizată! Trist, descurajat, dezamăgit de stupizenia acestui act edilitar, pur şi simplu dezonorat prin eliminarea domniei sale dintr-un dialog care se cuvenea să tranşeze problema, a comentat-o deprimat! „Sunt foarte nemulţumit de ceea ce se întâmplă! Acum 13 ani am donat lucrarea municipiului nostru, verbal, din păcate, fără document. O operă pentru «cel mai însorit oraş al României şi cu cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori»! Trec printr-o mare durere! Am trimis Primăriei o adresă olografă, înregistrată, însă nimeni nu a răspuns conţinutului ei. Nu am fost întrebat de nimeni în această schimbare! Să-l pună undeva, prin vreo curte de Şcoală? Stupid! Bustul este o lucrare artistică de profund interes public! Aştept reacţiile concetăţenilor mei, reacţiile care să susţină reamplasarea lui cât mai centrală. Doar vreo douăzeci de voci s-au ridicat, până azi, în apărarea păstrării bustului acolo unde era... Acum zece ani l-au aşezat pe o coloană mai scurtă cu circa 40 de centimetri, ceea ce a dezavantajat cadrul şi proporţiile lucrării în areal, în ansamblul parcului. Trebuie repus pe un alt soclu de bronz ori din fier, pe care, cât sunt de supărat şi de prins de alte lucrări, l-aş decora cu scene din opera poetică, literară şi istorică a marelui savant! Problema tehnică este extrem de dificilă, ca şi aceea artistică, de altfel, care impune o tratare adecvată şi solid susţinută inclusiv financiar. Însă, cum vă daţi seama din conversaţie, mă simt înfrânt, ignorat! Dacă îmi cere aşa ceva Consiliul Local, voi oferi documentaţia oportună! Cu vreme-n urmă, nişte rău-voitori au întocmit o listă de anulare a ridicării monumentului acum dărâmat! Nu voi lua nici o atitudine, eu sunt un om credinicios şi îmi păstrez acea demnitate care de multe ori mi-a consolidat-o această credinţă, pentru că îmi poartă un anume noroc. Ceea ce am lucrat în beciul de odinioară al Castelului, unde am avut primul meu atelier, a avut o soartă pe măsura aspiraţiilor mele! Pentru că autorităţile aşa înţeleg să respecte valoarea bustului lui Hasdeu, mă gândesc să-l donez, după prevederile legii, Academiei Române – al cărui membru, Bogdan Petriceicu Hasdeu este. Mai am răbdare, să văd reacţiile câmpinenilor. Nu intenţionez nimic altceva! Sunt plăcut impresionat că dumneavoastră, care nu sunteţi din Câmpina, vă interesaţi şi pledaţi pro-domo, în această dificilă cauză! Vă mulţumesc, sentimentul mă onorează!” 
Serghie Bucur

„Dorinţa mea ar fi să pot spune peste ani că am înfiinţat un teatru la Câmpina”

Interviu cu Adrian Dochia, preşedintele Asociaţiei Teatru Proiect: 

Adrian Dochia este un mare iubitor de cultură, cu o pasiune deosebită pentru teatru, care a luat naştere încă din copilărie. A început să joace din liceu, mai întâi în teatrul de păpuşi, apoi la teatrul mare, în numeroase piese. În timpul facultăţii a jucat alături de trupa studenţească şi de actori ai Teatrului Dramatic din Braşov. Când a revenit la Câmpina, a înfiinţat un grup de umor cu care participa la festivalurile din acea perioadă. A refăcut şi trupa Casei de Cultură. De asemenea, a pus în scenă spectacole de teatru şi revistă. După Revoluţie, şi-a reluat pasiunea cu încredere şi a pus bazele Asociaţiei Teatru Proiect, dorindu-şi să se implice în acţiunile culturale ale comunităţii.



- Cum a luat naştere Teatrul „Mircea Albulescu”?
- Ideea am pus-o la cale cu actorul Dan Tudor, din dorinţa de a face un teatru de proiect în Câmpina. Am discutat cu autorităţile locale să punem bazele acestuia, inspiraţi de faptul că în marile municipii ale României există astfel de teatre proiect, în cadrul acestora fiind implicaţi colaboratori, actori veniţi din Bucureşti sau din alte părţi care montează un spectacol sau două pe an, piesele jucându-se pe mai multe scene din ţară. Actorul Mircea Albulescu a fost unul dintre cei care şi-au pus speranţele în acest proiect. Ca urmare, Dan Tudor, Mircea Albulescu şi Adrian Dochia au înfiinţat o asociaţie culturală, Asociaţia „Teatru Proiect”, sub egida căreia activează Teatrul „Mircea Albulescu”. Cu acordul maestrului, după doi ani de existenţă, perioadă în care am adus spectacole din Bucureşti pentru a învăţa publicul să vină şi să revină la teatru, am reuşit să facem un singur spectacol, cu forţe proprii; este vorba de comedia ”Două surori mortale”, cu două mari actriţe – Luminiţa Gheorghiu şi Anca Sigartău. Nu am avut nicio susţinere financiară din partea autorităţilor, pentru că iniţiativa înfiinţării teatrului a rămas în aer. Într-adevăr, există o hârtie protocolară, pot spune, semnată de Primărie, de Comisia de Cultură, de Asociaţie şi de Casa de Cultură, însă un teatru nu poate funcţiona fără o finanţare cel puţin la un nivel minim de existenţă. Am reuşit, totuşi, cu sprijinul d-ui Florin Frăţilă, să obţinem o finanţare de la bugetul local pentru primele două ediţii ale Festivalului Teatrelor de Proiect. Un frumos proiect care la a treia editie a murit... De ce? În primele ediţii principala sursă de finanţare venea de la Ministerului Culturii şi de la sponsori. Totul era bine, în principiu. Lumea se învăţase să vina la teatru, doream să mergem mai departe, să primim şi finanţare de la Primărie, de la Consiliul Local, ca să realizăm tot ceea ce ne propusesem. Dar treburile nu s-au legat şi atunci nu ne-a rămas decât să aducem publicului, o dată pe lună, un spectacol. 
Spre regretul meu şi acest lucru este undeva pe cale de dispariţie, iubitorii de teatru din Câmpina s-au împuţinat, preţul biletului probabil că îşi spune cuvântul, puterea de cumpărare a câmpinenilor a scăzut. La ultima piesă, pe care am propus-o luna trecută, nu s-au vândut nici măcar o sută de bilete şi a fost primul spectacol după trei ani de zile pe care a trebuit să-l anulăm, lucru pe care nu l-am făcut niciodată. N-am avut încotro, nu ne-am permis să plătim 12 actori. Am totuşi mândria că am reuşit în această perioadă să aduc pe scena câmpineană cei mai mari actori ai Teatrului Românesc. Stau mărturie fotografii şi impresii. Cam asta este istoria noastră. Dorinţa mea ar fi să pot spune, peste ani, că am înfiinţat un teatru în Câmpina, însă nu ştiu dacă voi reuşi să merg mai departe.


- Însă sub numele acesta de Teatrul „Mircea Albulescu” ies în lumina reflectoarelor liceenii câmpineni...
- Exact, exact... D-l Albulescu este foarte mândru de mişcarea aceasta. Totul a pornit de la faptul că aceşti liceeni, majoritatea de la Colegiul Grigorescu, se adunau pe la şcoală şi realizau spectacole. Aveau această pasiune a teatrului şi atunci i-am adunat la Casa de Cultură. De data aceasta, am primit  bani din partea Primăriei şi a Consiliului Local. În calitatea sa de preşedinte al comisiei de cultură, d-l Frăţilă a fost alături de noi, ne-a susţinut şi în felul acesta am reuşit să plătim actori profesionişti pentru a veni să lucreze cu copiii, să-i înveţe şi să-i coordoneze. Aceşti actori au făcut şi fac lucruri extraordinare. Acum un an au scos un spectacol - „Soacra cu trei nurori”, cu care am umblat în ţară. La nivel naţional există o mişcare extraordinară de teatru pentru liceeni. Şi am fost la o mulţime de festivaluri, unde am fost bine primiţi şi premiaţi şi am reuşit să intrăm în topul trupelor de actori liceeni. Am continuat acest demers şi am scos a doua piesă - „Făt Frumos din lacrimă”, cu care am fost la două festivaluri până acum, urmând în toamnă să mai mergem la câteva. La începutul lunii mai am dat startul celei de a treia serii de cursuri, care se va încheia la fel, cu un spectacol, undeva la sfârşitul anului acesta, începutul anului viitor. 
- Câţi elevi sunt în trupă?
- Am avut, la un moment dat, 50 de membri, în final au rămas 25- 26 de copii. O parte dintre ei au absolvit liceul, însă îşi doresc să vină în continuare şi să înveţe tainele actoriei. Să sperăm că acest proiect va merge şi nu va fi împiedicat de birocraţie. Au apărut tot felul de discuţii... La nivelul administraţiei se doreşte să facem decontul banilor pe care îi primim de la Primărie înainte de a-i avea. Adică, nu după ce am primit banii şi a avut loc un an de cursuri şi s-a scos un spectacol. Ni se cere să facem decontul, ceea ce este normal, dar  trebuie să demonstrăm înainte ce vom face cu banii, ca să putem intra în posesia lor! Nu ştiu cum vine treaba aceasta! O să vedem ce înseamnă acest lucru şi cum putem să trecem peste acest impas, pentru că, vă daţi seama, nici asociaţia nu este o instituţie care are venituri din altă parte, nici sponsori nu avem. Ce-i drept, n-am încercat, dar probabil că vom face şi asta dacă banii daţi de la Primărie sunt condiţionaţi de nişte birocraţi care vor să aducem înainte decontul.  
- Asta înseamnă că aveţi planuri pentru viitor?
- Aceşti tineri sunt mândri că fac parte din Teatrul „Mircea Albulescu”, iar maestrul este foarte încântat de ei, de prestaţiile lor şi îşi doreşte - şi este prima oara când o spun - să realizăm şi la Câmpina un festival de teatru pentru liceeni. Dânsul a venit după aceşti copii şi i-a văzut la două festivaluri, la Alexandria şi la Bucureşti. I-a văzut jucând acolo şi a văzut ce înseamnă mişcarea liceenilor şi s-a întrebat de ce nu facem şi noi, la Câmpina, ceva, un festival, un altfel de festival care să ne pună pe harta acţiunilor culturale cu şi pentru tineri. Ar fi un lucru frumos pentru oraş, pentru comunitate. Dacă nu reuşim să mai facem festivalul de teatru, poate facem un festival de teatru pentru elevi. Este în premieră ce vă spun! Ideea este că trebuie să ne ajute cineva.


- Ce implică ajutorul de care aveţi nevoie?
- Haideţi să vă spun! La nivelul Braşovului, la nivelul Bucureştiului sau în alte oraşe, cred că sunt pe puţin zece festivaluri importante de teatru pentru liceeni care se realizează. Organizatorul principal este un liceu din localitatea respectivă, acesta fiind susţinut de primărie, de un sponsor, de o casă de cultură, chiar şi de inspectoratul şcolar. Toţi se implică în această acţiune şi aşa ia naştere un eveniment cu impact şi succes garantat. De aceea ne-am gândit şi am spus că se poate şi la Câmpina. Trebuie doar să existe bunăvoinţă. Dacă i-am propune, în mod cert Colegiul Grigorescu va fi de acord, există foarte mulţi elevi care s-ar implica voluntari... La nivelul Ploieştiului există un festival, la care am participat şi noi, organizat de un liceu care este sprijinit de Inspectoratul Şcolar. Şi punctez din nou că este absolut necesară şi contribuţia autorităţilor locale pentru a oferi sprijin unor copii talentaţi, care vor să introducă municipiul în circuitul teatral naţional, creându-i astfel un nou renume. Nu se dau premii, dar sunt cheltuieli cu cazarea, cu masa... La anumite festivaluri din ţară se percepe o taxă de participare. De aceea este nevoie de o susţinere financiară.
- Săptămâna aceasta se desfăşoară a VI-a ediţie a concursului de teatru pentru elevi. Ce ne puteţi spune despre acesta?
- În ultimele ediţii am fost în juriu şi nu este un lucru rău ceea ce se întâmplă. Şi aici lucrurile pot fi îmbunătăţite, în ideea în care organizatorul,  Biblioteca Municipală, trebuie să ceară profesorilor să schimbe puţin repertoriul. Foarte mulţi au rămas la clasicele Schiţe ale lui Caragiale şi suntem şi noi şi copiii obligaţi ca, an de an, să vedem aceeaşi piesă în interpretari similare, ceea ce nu este normal. De fiecare dată când au apărut lucruri noi, au fost premiate, au fost subliniate şi am vrea să existe competiţie,fiecare şcoală să-şi dorească să câştige şi dacă îşi doresc să câştige atunci să facă ceva nou, pentru că există nenumărate metode de  abordare scenică. Acele clasice schiţe s-au banalizat. Nici măcar nu sunt puse în scenă într-o manieră diferită! 
- Cu ce ochi priviţi cultura câmpineană actuală?
- Având în vedere situaţia prin care trece oraşul nostru, vizavi de situaţia lui economică şi vizavi de perspectivele care nu sunt foarte roz la acest nivel, şansele ca activitatea culturală să crească sunt minime. Soluţia noastră este să venim în întâmpinarea lor. Adică, din punctul meu de vedere, cele două instituţii de cultură ale oraşului ar trebuie să-şi îmbunătăţească activitatea şi ar trebui să facă ceva ca să atragă lumea la manifestările culturale. Nu e suficient doar să se bifeze o activitate culturală, ci ar trebui implicare totală pentru a avea feedback pozitiv. Eu am mai spus că ar trebui făcute şi finanţate acele evenimente cu impact. Să se renunţe la o parte din activităţile mărunte şi să se facă câteva mai mari, dar cu succes. Aceste lucruri se leagă între ele; dacă vrem să facem ceva de calitate,  trebuie să plecăm de la amănunte de genul: unde punem afişe, ce alte metode de promovare sunt adecvate, ce avantaje şi dezavantaje sunt la mijloc, pe ce se cheltuie banii. Sunt acţiuni finanţate de Primărie şi nu întreabă nimeni dacă rezultatul acestora justifică cheltuielile. La începutul anului, a fost un concert simfonic, s-au cheltuit 4000 sau 5000 de lei, iar în sală erau 30-40 de oameni. Păi care a fost impactul cultural? Este foarte important să urmărim şi acest aspect, pentru că atunci înseamnă că banii au fost cheltuiţi corect. Nu-i normal să se planifice evenimente negândite şi să se cheltuie bani inutil! Susţin că trebuie să avem în mijlocul oraşului un centru de informare, pentru că nu toată lumea citeşte afişe. Dacă nu avem un centru de informare, de unde să afle omul că are loc un vernisaj sau o lansare de carte, un concert, un spectacol? De unde să-şi poată cumpăra un bilet pentru teatrul care urmează, să-şi ia o invitaţie pentru activitatea care are loc? Aşa pierdem spectatori, pierdem public, în felul acesta ne deconectăm de la viaţa culturală şi îi forţăm şi pe alţii să o facă. De aceea trebuie creată această zonă de confort şi de mare importanţă. Despre Casa de Cultură pot spune că a fost renovată foarte bine pe afară, nu mai plouă înăuntru, dar scaunele au o vechime de 50 de ani. Nu se poate sta într-unul mai mult de o oră! Ştiu de la spectatori, care au stat câte două ore şi au plecat amorţiţi. Sala este mult prea mare, are 600 de locuri, ori ca să umpli o sală de 600 de locuri este imposibil, iar dacă aduci 200 într-o sală de 600, zici că e goală! Deci trebuie să aibă locuri mai puţine şi mai confortabile şi atunci impactul cultural va fi mult mai mare. Dacă vrem la nivel local să facem o treabă, trebuie să mergem împreună în acelaşi ritm. Şi se poate face, dacă toată lumea îşi doreşte, nu doar cel care conduce o Casă de Cultură.
- După pensionarea d-lui Florin Dochia, v-aţi gândit sau v-aţi dori să fiţi cel care preia funcţia de conducere a Casei de Cultură?
- Vedeţi dumneavoastră, eu văd lucrurile altfel. În secolul XXI, întru-un municipiu cum este Câmpina, un oraş care se respectă, este nevoie să trecem la o altă etapă. Să înfiinţăm un Centru Cultural care să aibă în componenţa sa o gamă largă de activităţi. Există persoane care susţin acest proiect: Florin Frăţilă, Liviu Briciu, Enache Dragomir şi chiar domnul primar Tiseanu. Deci, din punctul meu de vedere, dacă se doreşte acest lucru, atunci trebuie scos la concurs un post de manager de Centru Cultural, care să prezinte un proiect de management cultural pe minim 5 ani şi pe care să-l pună în aplicare împreună cu toţi cei ce hotărăsc destinele culturale ale acestui oraş. La un astfel de proiect vin şi candidez şi eu cu toată pasiunea mea pentru actul artistic.
Dar să fiu director la o Casă de Cultură care are în acest moment cinci angajati şi care, fără să fiu răutăcios, nu fac mare lucru în acest domeniu, nu este visul meu! Gândiţi-vă că la nivelul oraşului Câmpina mai există o Casă de Cultură a Tineretului, care mai are şi aceasta doi directori şi ceva angajaţi. Cam mult, din punctul meu de vedere, pentru acţiunile culturale care se desfăşoară în acest moment în Câmpina.   
Andreea Ştefan

Manifest pentru verde

„Şapte miliarde de vise, o singură planetă. Consumă cu grijă!” - aceasta a fost tema şi deviza sub care a avut loc la Câmpina manifestarea dedicată Zilei Mondiale a Mediului 2015.
În jur de 500 de copii au participat la acest eveniment, care a avut ca scop informarea şi sensibilizarea cetăţenilor în ceea ce priveşte importanţa protejării mediului înconjurător şi, de asemenea, un prilej extraordinar de a modela personalităţile elevilor, încurajându-I să respecte legile naturii şi să devină responsabili faţă de mediu.


Ziua a fost marcată printr-un marş în sprijinul ecologiei. Purtând steaguri şi baloane în mână, elevi de la instituţiile şcolare din municipiu, politicieni şi funcţionari din administraţia locală, îmbrăcaţi în verde, au pornit din faţa Casei Tineretului şi au mers până în centrul oraşului, la Parcul La Soldat, unde au fost amenajate corturi pentru fiecare unitate şcolară participantă. Aici s-au desfăşurat diferite concursuri pe teme de mediu şi au fost expuse decoraţiuni şi piese vestimentare realizate din materiale reciclabile. 
A avut loc şi un spectacol susţinut de Clubul Copiilor, iar la final au fost anunţate şcolile câştigătoare la concursurile pe teme ecologice, care au avut startul în luna ianuarie. 


Acestea sunt următoarele: 
CEA MAI ECO ŞCOALĂ (cea care a strâns cele mai multe deşeuri reciclabile): locul 1- Şcoala Generală Al. I. Cuza; locul 2 - Şcoala Generală nr. 3 + Şcoala Centrală; locul 3 - Liceul Tehnologic Energetic.
LABORATORUL RECICLĂRII (cele mai interesante obiecte realizate din materiale reciclabile): locul 1 - Colegiul Tehnic Forestier; locul 2 - Şcoala Centrală; locul 3 - Liceul Tehnologic Mecanic.
ATELIERUL RECICLĂRII (obiecte vestimentare din materiale exclusiv reciclabile): locul 1- Şcoala Generală Ion Câmpineanu; locul 2 - Colegiul Tehnic Forestier; locul 3 - Şcoala Generală B. P. Hasdeu.
ECO FOTOGRAFIE: locul 1-  Liceul Tehnologic Mecanic; locul 2 - Şcoala Generală Ion Câmpineanu; locul 3 - Şcoala Generală B. P. Hasdeu.
CONCURS ESEURI ŞI POEZIE “CÂMPINA, ORAŞUL MEU CURAT”: locul 1- Alexandru Toma, Şcoala Generală B. P. Hasdeu, profesor învăţător primar, Maria Ghinea; locul 2 - Sonia Drăgan, Şcoala Generală B. P. Hasdeu, profesor învăţător primar, Maria Tudoşoiu; locul 3 - Theodora Soldea, Şcoala Generală B. P. Hasdeu, profesor învăţător primar, Maria Daniela Petre.


Atracţia evenimentului au fost mascotele, trei elevi de la Şcoala Generală Ion Câmpineanu care au fost costumaţi în tomberoane: unul verde pentru sticlă, altul albastru pentru hârtie şi galben pentru plastic şi metal. Haioasele costume au fost primite de la firma Eco-Rom Ambalaje, cea care organizează concursul “Oraşul reciclării”, concurs la care participă şi municipiul Câmpina.
Un eveniment reuşit, în urma căruia copiii nu doar au învăţat cât este de importantă protejarea mediului înconjurător, dar s-au şi distrat de minune.
Andreea Ştefan

Un spectacol fără bariere emoţionale

18 copii de la Centrul de Plasament “Sf. Filofteia” din Câmpina (Cristina Puiu, Liliana Pădeanu, Adina Ivaşcu, Ionela Manole, Laurenţiu Constantin, Florin Răfăilă, Daniel Pană, Remus Căldăraru, Georgiana Dumitru, Roxana Anghel, Ana Tudose, Ramona Tudose, Sebastian Rudeanu, Cristian Constantin, Valentin Anghel, Ştefania Frăţilă, Radu Constantin şi Cristian Cionoiu) au oferit joi, 4 iunie, pe scena Casei de Cultură “Geo Bogza” un spectacol… “Dincolo de spectacol”. Acesta a fost pregătit cu sprijinul Fundaţiei Romania Angel Appeal, banii necesari pentru plata actorilor şi a celor care s-au ocupat de instruirea şi coorodonarea copiilor fiind strânşi prin intermediul platformei “Bursa Binelui”,  singura platformă online unde donaţiile sunt necomisionate, încurajând astfel şi donatorii care vor să participe cu sume mici.
Timp de aproximativ două ore, emoţiile au curs în cascade. Copiii au făcut dovada talentului lor, au arătat publicului că sunt copii ca toţi copiii, că au aspiraţii şi că visează la un viitor luminos. Mai presus de toate şi-au deschis sufletele exprimându-şi trăirile prin momente artistice îndelung pregătite. 
Onoarea pentru prezentarea spectacolului i-a revenit lui Traian Maicanescu, un cunoscut actor de stand-up comedy.


Spectacolul a cuprins momente poetice, dansuri, scenetă, pantomimă, recitaluri de chitară electrică, un monolog ales cu mare inspiraţie din “Răzvan şi Vidra”, o dramă romantică scrisă de Bogdan Petriceicu Hasdeu. De asemenea, copiii au cântat muzică populară, au interpretat melodii în limba franceză şi au cântat la pahare. 
Ideile acestor numere din spectacol au aparţinut în mare măsură copiilor. Pentru toate s-au pregătit luni bune, cu multe repetiţii pe scena Casei de Cultură şi au fost ajutaţi şi susţinuţi de profesori şi voluntari ai Centrului de Plasament: Alin Georgescu-profesor teatru, Monica Dobre-şef complex, Anda Mihaela Miroiu-coregrafie, Marian Bumbăcea, Gabi Bumbăcea, Mădălina Ciobotaru, Liliana Uruc, Mariana Pintea, Viorica Zotescu, Dana Ciubotariu, Petre Dumitrescu, Ovidiu Calotă şi, în mod special, Mihaela Gheorlan - Fundaţia Romanian Angel Appeal. 
“A fost un proiect propriu, primul proiect pe care ei l-au gândit, l-au realizat pas cu pas şi a fost o dovadă că dacă sunt împreună, lucrează în echipă şi îşi folosesc imaginaţia, pot face ceva nemaipomenit. Practic, tot spectacolul s-a bazat pe ceea ce ei ştiu să facă sau îşi doresc să cunoască. Au învăţat multe şi sunt lucruri pe care acum un an de zile nu şi le-ar fi imaginat, nu credeau că au potenţial. Acum iau în serios totul, iar unii dintre ei se gândesc la o carieră în dans, în actorie. Au descoperit, în primul rând, că pot avea încredere în ei, că pot vorbi la scenă deschisă, că pot face lucruri chiar improvizat, şi-au luat locul unii altora la repetiţii, s-au ajutat şi pentru noi a fost minunat să-i vedem cum lucrează în echipă, cum se susţin, cum sunt ca o familie. Au fost momente speciale” –ne-a declarat Mihaela Gheorlan. 
Într-adevăr, spectacolul a avut mare succes, copiii au primit foarte multe aplauze şi deja au planuri pentru viitor. Vor să pregătească un show pentru toamnă, ceea ce dovedeşte că acest proiect a fost doar începutul unei serii de evenimente. 
Andreea Ştefan

Sesiune de Comunicări Ştiinţifice la „Casa Domnească” de la Brebu

Vineri, 29 mai, la Muzeul „Casa Domnească” de la Brebu s-a desfăşurat sub egida Consiliului Judeţean Prahova, a Muzeului „Casa Domnească” Brebu şi a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Ev Mediu Românesc”, ediţia a II-a. Complexul muzeal cuprinde mai multe edificii, între care biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, care are trecut pe pisanie anul 1650, fiind ctitorită de marele voievod Matei Basarab. Zidurile bisericii, construite din piatră de râu şi cărămidă, au la temelie o grosime de doi metri. Pictura din altar aparţine lui Sava Henţia, clasic al picturii româneşti, care a avut şi o casă frumoasă la Brebu. Alt edificiu remarcabil este Casa Domnească, una din cele mai importante clădiri laice din Ţara Românescă, în care şi-a fixat curtea domnească Matei Basarab şi după aceea domnitorul martir Constantin Brâncoveanu.  Se remarcă şi turnul de la intrare, înalt de 27 de metri, despre care Nicolae Iorga spunea că este cea mai frumoasă clopotniţă de mănăstire din ţară. Sesiunea a fost deschisă de primarul localităţii, Adrian Ungureanu, care a adresat publicului, format în majoritate din elevi de la şcoala din Brebu, un emoţionant mesaj în care i-a îndemnat să respecte şi să păstreze tradiţiile acestui loc încărcat de istorie. A urmat la cuvânt d-na Marinela Peneş, directoarea Muzeului Judeţean de Istorie, care a prezentat patrimoniul muzeal. Un moment solemn a fost acela când un grup de elevi, în frumoase costume naţionale, a depus flori la statuia domnitorului. Pe terasa Casei Domneşti, elevii au dat un reuşit spectacol folcloric. 


Sesiunea de comunicări l-a avut ca moderator pe muzeograful Răzvan Radu, care a condus impecabil, prezentând invitaţii şi având grijă ca pentru fiecare comunicare să se proiecteze pe un ecran imagini legate de subiectul expunerii. Comunicările au fost ţinute de: arheologul muzeograf Nina Grigore de la Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească – „Târgul Medieval de la Gherghiţa”; prof. Alin Ciupală – „Mănăstirea Sinaia, ctitorie cantacuzină”; muzeograf Elisabeta Savu de la Muzeul Ceasului „N. Simache” – „Ctitorii din Ţara Românească în imagini medalistice”; muzeograf Tatiana Ristea, de la acelaşi muzeu – „Trăsături artistice ale pieselor brâncoveneşti”; muzeograf Alina Apostol – Muzeul Memorial „N. Grigorescu” Câmpina – „Biserica «Naşterea Sfintei Fecioare» a mănăstirii Dintr-un Lemn – Vâlcea”; prof. Simona Lupoiu de la Şcoala „Matei Basarab” Brebu – „Biserica «Sf. Arhangheli» a Mănăstirii Arnota”; prof. Victoria Vâlcu de la Societatea de Ştiinţe Istorice Câmpina – „Curtea de la Brâncoveni – Olt”; Amalia Ungureanu de la Muzeul „Casa Domnească” Brebu – „Palatul Mogoşoaia – reşedinţă aulică din sec. XVII – XVIII”; muzeograf Răzvan Radu de la Casa Domnească Brebu – „Mănăstirea Hurezi – ctitorie brâncovenească”. Toate comunicările au fost de o reală ţinută ştiinţifică, captând atenţia ascultătorilor. 
Alin CIUPALĂ

Expoziţia „Artişti câmpineni contemporani” la Muzeul „Nicolae Grigorescu”

Sâmbătă, 30 mai, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” a fost organizat vernisajul expoziţiei „Artişti câmpineni contemporani”, cu lucrări de la 11 pictori şi 8 sculptori. Au expus: Carmen Bălan, Maria Bălan, Andrei Bălan, Corneliu Cubleşan, Alfred Dumitriu, Vlad Dumitriu, Lidia Nicolae, Cristina Oprişenescu, Viorel Popa, Daniela Rândaşu, Gabriel Sitaru, Elisabeta Stănciulescu, Marius Stroe, Ştefania Stroe, Dorin Sava, Ioana Muşat Fluieraşu, Manuela Toderaş. 


Expoziţia găzduită în sala de la etaj şi pe peluza din curte cuprinde lucrări interesante, fiecare artist străduindu-se să aducă ceea ce a considerat reprezentativ pentru creaţia sa. Cu oarecare subiectivism (fiind prieten cu o parte dintre artişti), am remarcat, prin originalitate, un balaur din lemn, sculptură în lemn de Viorel Popa, oamenii străzii în grafica tinerei Maria Bălan şi tabloul Manuelei Toderaş, o feerie de culori. Au prezentat expoziţia directorul Dan Rădulescu, critic de artă şi poetul Florin Dochia. 
Alin CIUPALĂ

La Centrul Medical SanConfind, hidroterapie modernă pentru relaxarea și tonifierea organismului

Baza de Tratament și Recuperare Medicală SanConfind din Poiana Câmpina vă oferă tratamente de balneofiziokinetoterapie la standarde europene, cu aparatură medicală ultraperformantă, de ultimă generație. Dintre aceste servicii medicale de top, se remarcă cele care țin de domeniul balneologiei. În afară de băi în cele trei bazine mari cu apă sărată caldă (două pentru adulți, de 1,2 metri adâncime fiecare, și unul pentru copii, de 0,5 metri adâncime), precum și de împachetări și băi cu nămol de Techirghiol, aici puteți beneficia de cele mai moderne proceduri de hidroterapie pentru relaxarea și tonifierea organismului, realizate cu ajutorul unor dotări de excepție. Dintre acestea vă prezentăm, în cele ce urmează, căzile cu bule, hidromasaj și unde sonore, cada-treflă, precum și dușul Vichy. Stresul pe care îl resimțim în toate activitățile cotidiene face ca relaxarea cu ajutorul hidroterapiei să fie cu atât mai plăcută și mai eficientă. O ședință de hidromasaj efectuată la un centru specializat cuprinde, în general, trei elemente: jeturi de apă, cascade sau bule și ploaie de apă. Tratamentele se realizează cu microdifuzori care emană bule, jeturi locale sau stropi de apă ce masează o anumită parte a corpului. Jeturile de apă efectuează cu o presiune puternică hidromasarea întregului corp, insistându-se asupra părților care necesită un tratament special. În medie, durata unei ședințe de hidromasaj variază între 10 și 20 de minute. Apa folosită are o temperatură cuprinsă între 24 și 37 de grade. Există și cazuri în care se folosește o apă cu temperatura mai ridicată, ce poate ajunge până la 40 de grade. În apa cu temperatura ridicată, nu trebuie să se stea mai mult de 10 minute, deoarece, dacă se depășește acestă perioadă, corpul va avea senzația de oboseală și chiar epuizare. Utilizarea uleiurilor esențiale sporește considerabil efectul hidroterapiei. 

Căzi cu bule, hidromasaj și unde sonore
În ultimii ani, în domeniul hidroterapiei de tip Spa au fost fabricate căzi multifuncționale dotate cu instalații pentru utilizarea apelor termale, minerale sau a apei marine (în funcție de opțiuni). Aceste căzi, aflate și în dotarea Centrului Medical SanConfind, sunt prevăzute cu panouri de comandă digitale pentru vizualizarea parametrilor terapeutici și sisteme speciale de ranforsare pentru stabilitatea și securitatea pacientului. Ele permit multiple terapii, simple sau combinate: - duș subacval (cu manometru pentru reglarea presiunii apei); - electroterapie subacvală; - mofete artificiale (emisii de CO2); - hidromasaj subacval prin jeturi de apă subacvale și vibrații. 


La Centrul Medical SanConfind, pacienții pot beneficia de căzi pentru hidroterapie, fabricate în Germania, din sticlă acrilică ce permite o igienizare foarte bună, rezistență deosebită la zgârieturi și păstrarea calității inițiale pe o durată foarte îndelungată de timp. Unele căzi multifuncționale sunt pentru terapii  medicale (băi cu apă sărată caldă, inclusiv băi de nămol), altele pentru terapia de relaxare realizată cu bule, hidromasaj și unde sonore. Fiecare cadă are un volum de aproximativ 250 de litri și este prevăzută, de asemenea, cu un buton de panică acționat de pacient, la nevoie, cu ajutorul unui fir ce coboară până la marginea căzii. Forma anatomică a căzii permite o poziție confortabilă a pacientului.

Cada-treflă (fluture)
Cada-treflă pentru recuperare medicală permite numeroase exerciții de kinetoterapie subacvală.  Spațiul adițional, datorat formei sale speciale, face posibilă realizarea unor mișcări subacvale ale membrelor inferioare și superioare, mișcări care în căzile cu formă clasică ar fi imposibile. Și cada-fluture de la SanConfind este prevăzută cu instalații pentru utilizarea apelor termale, minerale sau a apei marine (opțional), cu un panou de comanda digital pentru vizualizarea parametrilor terapeutici, precum și cu duș subacval cu presiune reglabilă.



Dușul Vichy
Dușul Vichy funcționează pe principiul dușului clasic, dar procedura diferă totuși în câteva puncte importante. Utilizatorul stă întins pe spate sau pe burtă, într-o poziție de relaxare totală, pe un pat special (care este încălzit pentru a se asigura  confortul termic). Deasupra sa, pe un suport din inox, se află 4-12 dușuri (jeturi de apă) cu flux reglabil, care funcţionează concomitent sau alternativ, în funcție de programul selectat. 


Diferența dintre dușul clasic și dușul Vichy este relaxarea totală a corpului în timpul masajului cu jeturi, prin întinderea pe patul de sub dușuri. Dușul se poate face însoțit de un masaj al trupului pacientului, realizat de către o persoană pregatită special în acest scop, care alternează, după o tehnică specială, masajul jeturilor cu masajul manual. Rezultatul este relaxarea totală a musculaturii corpului, eliminarea celulelor moarte și catifelarea pielii, precum și relaxarea mentală. Un reglaj cu presiune al jeturilor de apă se folosește pentru tonifierea musculaturii. 

Avantajele hidromasajului
Hidromasajul este un tratament care destinde și dinamizează cu blândețe corpul, prin jeturile și căldura apei. De asemenea, prin efectul jeturilor de apă se atenuează durerile articulare și problemele de circulație sanguină. Atunci când este efectuat cu apă de mare sau apă minerală, hidromasajul îi permite pacientului să beneficieze și de proprietățile acestor ape. Hidromasajul stimulează și sistemul digestiv, favorizând eliminarea sărurilor. El tratează și tulburările gastrice, biliare și intestinale. Ajută organismul să elimine toxinele și stimulează drenajul limfatic. Hidromasajul are efect și asupra sistemului nostru nervos, reducând stresul și conferind organismului forță și vitalitate.

File de cronică. Amintiri rustice (3)

Bunicul Constantin, nea Din, cum i se spunea în sat, şi-a mai făcut o casă în pădurea de la Iuda. A defrişat o porţiune din pădure, a plantat o livadă de pruni şi meri, a amenajat o fâneaţă şi îşi petrecea o parte din timp, vara, în aceste locuri. De aici aducea acasă căruţe cu fân şi lemne. La aproape 80 de ani, cosea singur ca un flăcău, câteva pogoane de fâneaţă. Îmi amintesc că odată a venit să-l vadă în pădure tata, care i-a adus de la Câmpina câteva sticle de bere. A fost pentru el o mare plăcere, nu mai băuse bere de ani de zile. În pădurea aceasta creşteau şi mulţi tei. Din coaja teilor tineri ştia să împletească o frânghie, un curmei, cum i se spunea, cu care lega vaca atunci când o ducea la păşunat. O frânghie de o calitate deosebită făcea şi din cânepă şi se foloseau de aceasta când, uneori, cărau fânul cu spinarea, deoarece nu aveau bani să angajeze un căruţaş. Mătuşa mea, foarte mică de statură, lega cu frânghia un maldăr uriaş de fân, mă ruga să i-l salt în spinare şi, când mergea pe potecă, aveai impresia că se mişcă singură o căpiţă de fân, care o acoperea în întregime. Ce muncă grea la fân, la tăiat lemne pentru iarnă, la culesul şi căratul prunelor acasă din diferite livezi pe care le aveau în marginea satului, pe luncă, în Fundul lui Brici, la Inuri! Aveam şi eu un rol, deşi nu eram prea harnic şi căutam să mai trag chiulul. Când aduceau fânul, înfigeau în pământ o prăjină înaltă, pe jos aşterneau un grătar din crăci şi cu furca aruncau de jur-împrejurul prăjinii pale de fân. Rolul meu era să fac ture circulare în jurul prăjinii şi să calc în picioare fânul, ca să se aşeze bine presat. Nu era uşor. Până făceai o căpiţa dura câteva ore. Mai distractivă era partea cu prunele. Aveau nişte putini foarte înalte numite tocitoare de care se sprijinea o scară pe care urcam găleţile cu prune, pe care le deşertam în aceste vase înalte cât casa. Când se fermenta borhotul, era dus la cazan, rafinat şi din el se obţineau câteva sute de litri de ţuică de prune de cea mai bună calitate. Din prune se mai făceau şi alte preparate. Meşter cum era, într-o coastă a grădinii, săpase bunicul un cotlon, deasupra căruia aşezase o gratie din nuiele împletite, pe care erau puse cu mâna prunele, una lângă alta, în timp ce la gura cuptorului se făcea un foc cu lemne verzi. Fumul trecea printre nuielele gratiei, iar în acest fel prunele se uscau şi se afumau. Prunele afumate erau folosite la diferite mâncăruri de post. Alt preparat erau prunele opărite. Într-un cazan mare, în apă clocotită, prunele aşezate într-o strecurătoare mare erau opărite câteva minute, apoi erau uscate pe gratie. Din zeama care se strângea se pregătea un excelent oţet de prune, folosit la salate, iar prunele opărite şi uscate erau folosite la acrit ciorbele, în special cea de fasole. Toamna, pe gratiile puse pe acoperişul unei polate, se uscau felii de mere sau de pere tăiate subţire şi se obţineau astfel delicioasele poame, de care nu mă săturam iarna. Pentru acrit ciorbele mai foloseau şi coarne uscate în acelaşi fel. Cine mai face astăzi asemenea lucruri, când toate ne vin de la fabrică?! 


Munca îndârjită de zi cu zi se mai ostoia toamna târziu. Atunci, pe lângă sobă, se dezghiocau boabele de fasole din păstăile uscate sau se curăţa porumbul de pe cocean. În grădina noastră se făcea destul de puţin porumb, însă veneau ţăranii de la câmp, cojanii – cum li se spunea în sat, cu care făceau un fel de troc: un ştiulete de porumb pentru un măr, un pumn de prune afumate sau mai mulţi ştiuleţi pentru un litru de ţuică. Măcinat la moara din sat, porumbul era transformat în mălai şi tărâţe. Mălaiul se păstra în nişte tronuri lucrate din lemn de salcie, care aveau picioruşe înalte, ca să fie ridicate deasupra pământului şi un capac care se închidea bine, pentru a nu intra şoriceii. Păstrez şi azi cu veneraţie un tronuleţ mic, în care ţineau mălaiul din care se făcea mămăliga zilnică. 
În grădina noastră cultivam porumb de floricele. Mergeam cu mătuşa mea, primăvara, la o râşniţă destul de primitivă – unde trebuia să învârtim o roată cu mâna – şi obţineam un produs numit pâsat. Fiert în lapte şi pus apoi în oale de pământ, era împărţit la marea pomană de la Moşii din vară. Mai ştie oare astăzi cineva ce gust avea această bunătate pregătită în casă?! 
Când timpul îi permitea, în atelierul din beciul casei, bunicul făcea diferite reparaţii şi uneori confecţiona şindrilă. Îşi făcuse un banc special, înalt şi cu o cuţitoaie, o lamă care avea la capete două mânere, şlefuia din lemn dur plăcuţe ca nişte solzi, care trebuiau să se îmbine perfect, cu care acoperea grajdurile şi şoproanele. Alt meşteşug care a dispărut. (Recent la Muzeul de la Brebu, abia au mai găsit prin Ardeal câţiva meşteri care să pună şindrilă pe Casa Domnească a lui Brâncoveanu). Tot acolo făcea şi ţambre pentru gard. De jur-împrejurul grădinii plantase nişte sălcii, care deveniseră uriaşe. Din timp în timp, tundea crăcile la o anumită grosime, le despica şi din ele făcea uluci cu care îşi repara gardurile. 
Când se apropia Crăciunul, un eveniment deosebit pentru mine îl reprezentau pregătirile, care începeau cu tăiatul porcului şi sfârşeau cu făcutul cozonacilor. În prizonieratul lui din Germania, bunicul învăţase şi câteva specialităţi culinare. Pregătea nişte caltaboşi pe care nu i-am mâncat decât la el, cu un gust extraordinar. Pentru cârnaţi, toca carnea cu satârul, nu cu maşina, şi astfel, pătrându-şi tot sucul, dădea un gust deosebit cârnaţilor, condimentaţi cu usturoi, ardei şi o plantă din grădina lor, schinduf. După ce afumau muşchii, şuncile şi cârnaţii, topeau grăsimea şi făceau untură. La ţară la noi se gătea numai cu untură de porc. Ca să aibă şi vara, când ocupaţi cu atâta muncă găteau mai puţin, conservau muşchiul afumat şi cârnaţii în borcane. Tăiau bucăţi mici, le aşezau în borcan şi turnau deasupra untură clocotită, apoi le legau bine. Vara, când deschideai un borcan, nu te mai săturai mâncând.
Ai mei nu erau înstăriţi în anii ’50. Trăiau foarte strâmtoraţi chiar, dar păstrau tradiţia ospitalităţii. Când îl vizitau rudele, bunicul lăsa orice treabă, mătuşa mea aşternea masa şi era o plăcere să-i auzi conversând şi trecând în revistă toate întâmplările din sat. Aveau relaţii bune şi cu vecinii. Peste drum locuia ţaţa Floarea, văduvă de război, cu o grămadă de copii. De multe ori o ajuta bunicul, până când băieţii ei s-au ridicat şi au ajus meşteri vestiţi. Din familia Bohâlţea, Costică – un tip atletic, de aproape doi metri, fusese dat copil de trupă şi a ajuns un mare antreprenor, un constructor care a condus multe şantiere. Fraţii şi verii lui, Vasile, Ilie, Manole, Ţică, Avram, au fost şi ei mari zidari şi au lăsat în urma lor, în Câmpina şi în împrejurimi, case lucrate din temelie până la acoperiş, adevărate vile. Nepotul lor, Dan Bohâlţea, a fost până de curând, când s-a îmbolnăvit, un foarte căutat medic. 
O relaţie bună avea bunicul cu preotul Ghica, foarte respectat în sat. Acesta venea de sărbători cu botezul şi poposea mai mult timp la noi în casă. În timp ce i se servea o gustare, l-am auzit odată povestindu-i bunicului amintiri cutremurătoare din viaţa lui de deţinut politic. Făcuse parte dintr-o mişcare de rezistenţă şi avea arme ascunse în altarul bisericii. Cineva l-a denunţat, i s-a făcut o percheziţie şi a fost arestat. În perioada de cercetări a fost bătut cumplit. Avea să îndure şi torturi mai rafinate. Povestea cum era scos în curtea închisorii noaptea, legat la ochi, pus la zid, şi o salvă de cartuşe trecea deasupra capului său. Era pe cale să înnebunească, pentru că acest procedeu inuman s-a repetat de câteva ori. Îşi revenise pe când venea la noi, însă păstra pe chip urmele suferinţelor îndurate şi ale unei boli de piele căpătate în închisoare, dar păstra vie încrederea că vor veni cândva şi timpuri bune. 
Un episod similar s-a petrecut în familia Ghinea. Tatăl, chirovnic (subinginer în petrol), îşi crescuse bine copiii, ţinându-i în şcoli înalte. Unul din băieţi a făcut şcoala militară şi a ajuns pilot, altul era student la facultatea de matematică. În anii ’50, singura poartă de scăpare din România spre lumea liberă era prin Iugoslavia. Pilotul, care zbura pe un avion de vânătoare, a fugit cu avionul în Serbia. De acolo a reuşit să ajungă în Franţa, unde şi-a întemeiat o familie şi o carieră. Pentru familia lui, acest gest avea să fie o tragedie. Toţi au fost arestaţi şi au stat închişi fără nicio judecată o lungă perioadă. O soră a lui chiar a născut în închisoare. Când au fost eliberaţi, după ce s-a constatat că n-au avut nicio legătură cu planurile aviatorului, au fost lăsaţi să moară de foame. Niciunul din ei n-a mai putut să aibă un serviciu. Ani de zile s-au zbătut în mizerie, până când lucrurile au intrat pe un făgaş normal. Studentul a putut să-şi termine facultatea, ajungând un excelent profesor de matematică şi director de şcoală. 
O altă întâmplare care mi s-a întipărit bine în minte din copilărie s-a petrecut în familia noastră. Fiul cel mare al bunicului, Ionel a avut trei băieţi: Gheorghe, Victor şi  Puiu, care ca şi tatăl lor au fost foarte buni vânători, îndeletnicire ce le-a folosit în armată. Gheorghe a fost trimis la o şcoală în care s-a remarcat, devenind ofiţer, cu o carieră surprinzătoare. Era căpitan în garda lui Gheorghiu Dej, pe când acesta a făcut o vizită oficială la Viena. În anii ’50, acolo era un puternic centru al mişcării legionare conduse de Horia Sima. Legionarii i-au făcut o primire ostilă, cu huiduieli şi lozinci anticomuniste. Gheorghiu Dej, care era un tip dur şi ranchiunos (şi-a înlăturat cu multă cruzime şi camarazi din conducerea partidului), a ordonat escortei sale să răpească şi să suie în avion pe liderul manifestanţilor. Din câte am aflat, din surse foarte sigure, Gheorghe a avut un rol important în această răpire. Mişcarea legionară avea în ţară şi o reţea bine pusă la punct de rezistenţa armată. S-au răzbunat pe căpitanul din garda lui Gheorghiu Dej, pe care l-au prins într-o ambuscadă când mergea cu motocicleta prin Bucureşti şi l-au lăsat mort pe trotuar. Acei ani erau plini de asemenea evenimente sângeroase, cu victime din ambele părţi. 
Proviţa de Sus a dat ţării şi un înalt prelat, Mitropolitul Pimen Georgescu. Acesta a fost supranumit Mitropolitul Reîntregirii Neamului, deoarece în timpul Primului Război Mondial, mitropolit la Iaşi, a jucat un rol important în perioada războiului şi a Marii Uniri. Când Biserica Ortodoxă Română autocefală a fost ridicată la rang de Patriarhie, lui Pimen Georgescu i s-a propus înalta demnitate de patriarh. A refuzat, spunând că pentru  a simboliza Unirea, trebuie să devină patriarh Mitropolitul Ardealului, dr. Miron Cristea, el rămânând preşedintele Sinonului Bisericii Ortodoxe Române. 


Prin străduinţa lui, s-a ridicat un frumos monument de pomenire a eroilor căzuţi pe front. Monumentul făcut de sculptorul Dimitrie Măţăoanu a avut pe soclu efigiile în bronz ale suveranilor României Mari, Fedinand în uniformă de general şi Maria în costum de infirmieră. În toată perioada comunistă, efigiile au rămas neatinse pe soclul monumentului din centrul satului, poate singurul monument din ţară care mai arăta tineretului chipurile suveranilor din glorioasa epocă a României Mari. La cererea lui, Pimen Georgescu a fost înmormântat lângă biserica din sat, unde are şi acum un mormânt modest, dar bine îngrijit, iar pe casa lui a fost pusă o placă comemorativă. În casa mitropolitului Pimen, locuia vara, în vacanţe, Eugen Ionescu, celebrul de mai tarziu dramaturg si academician francez. 
Alin CIUPALĂ
Aici primele două părţi:

Călător prin lume

Arabia Saudită, între religie şi petrol (1)

Un stat mare şi puternic ce ocupă cea mai mare parte a Pensinsulei Arabia, primul exportator mondial de petrol din lume, posesorul celor mai mari zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, dar şi păstrătorul celor două moschei sfinte, la Mecca şi Medina, cele mai sfinte locuri ale Islamului. O ţară ce se dezvoltă într-un ritm alert, aceasta este Arabia Saudită, ţară cu o suprafaţă enormă de peste 2.149.690 km pătraţi (locul 13 în lume şi a treia după China, India din Asia) şi cu o populaţie de peste 30.770.000 locuitori (locul 41 în 2014). Un stat despre care noi, românii, nu ştim prea multe, poate şi pentru că doar aproximativ 400 de specialişti români lucrează aici – potrivit declaraţiilor premierului României, Victor Ponta – dintr-un total de peste 5 milioane expatriaţi (străini). Această ţară atât de întinsă are ca vecini Iordania, Irak, Kuweit, Golful Persic, Emiratele Arabe Unite, Oman, Yemen, Qatar, Bahrain şi Marea Roşie. Jumătate din ţară este un deşert cu temperaturi extrem de ridicate ce pot ajunge şi la 50 de grade C. Capitala este la Riadh, o metropolă cu peste 3 milioane de locuitori, aşezată în partea centrală a ţării, la poalele munţilor Tuwaiq, alte importante oraşe fiind Jeddah (peste 3 milioane de locuitori), principala poartă aeriană pentru pelerinii veniţi la locurile sfinte, Mecca (2 milioane locuitori), Medina (800.000) şi Taif (600.000). O ţară profund religioasă, islamul fiind religia de stat, cu 93,3% suniţi, 3,3% şiiţi, 3% fiind creştini. 


Puţină istorie
În mileniul I î.Hr., diferite triburi arabe întemeiază mici regate care dispar aşa cum au apărut. Abia între 630 – 635 d.Hr., Mahomed întemeiatorul islamului – cel născut la Mecca şi care apoi a fost nevoit să se refugieze la Medina – uneşte întreaga pensinsulă arabă, iar cavalerii arabi răspândesc noua religie prin Africa până în Spania şi în Asia până în India. În sec. IX – X, după decăderea Califatului Abbasid, apar mici principate feudale ce vor ajunge din sec. XVI să fie sub suzeranitatea otomană, până la sfârşitul primului război mondial (1918). După 1740, Muhammad Ibn Abd al-Wahhab pune bazele unei secte islamice puritanice în Nejd şi îl câştigă de partea sa pe Muhammad Ibn Saud, fondatorul actualei dinastii conducătoare în Arabia Saudită. Ibn Saud şi fiul său cuceresc Nejd-ul şi unifică aproape întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul este înfrânt în 1818 de forţele britanice şi egiptene. În 1902, Abd al Aziz al II-lea Ibn Saud (1902 – 1953), emir de Nejd şi imam al wahhabiţilor, uneşte din nou cea mai mare parte a Peninsulei Arabia şi în 1932 îşi ia titlul de rege al Arabiei Saudite. 
Un an mai târziu, pentru a contracara influenţa britanică atotputernică în zonă, regele concesionează exploatarea petrolului companiilor nord-americane, deşi exploatarea propriu-zisă a acestor zăcăminte, cele mai bogate din întreaga lume, va începe după 1945, când Arabia Saudită devine cel mai mare producător şi exportator de petrol din Orientul Mijlociu. Odată cu înfiinţarea Ligii Arabe în 1945, Arabia Saudită devine membru fondator al acesteia şi al OPEC (ţările exportatoare de petrol) în 1960, alături de Iran, Irak şi Venezuela. 
În timpul războiului din Golf, 1990 – 1991, când Irakul a invadat Kuweitul, Arabia Saudită va face parte dintr-o coaliţie multinaţională ce va duce la înfrângerea Irakului.
Astăzi, Arabia Saudită este o monarhie absolută. Succesiunea la tron fiind ereditară, regele trebuie să fie un urmaş al lui Ibn Saud, ales de un consiliu al familiei regale. Arabia Saudită nu are un parlament, dar există un „Consiliu Consultativ” format din 150 de membri aleşi de către rege pe o perioadă de patru ani, consiliul având, aşa cum îi arată şi numele, un rol consultativ. Nu există partide politice sau sindicate şi obţinerea unei vize pentru a vizita Arabia Saudită este dificlă pentru non-musulmani. Interesant este şi faptul că după moartea fostului rege şi la urcarea pe tron a noului rege, fiecare salariat a primit echivalentul a două salarii, ceea ce dovedeşte grija statului pentru oamenii săi.
O călătorie cu peripeţii
Pentru că, din păcate, nu avem o legătură directă Bucureşti – Jeddah, alegem o rută prin Dubai şi iată-ne, după câteva zile în Dubai, pregătindu-ne să plecăm spre Arabia Saudită. Zborul nostru este planificat pentru ora 00:30 şi prevăzători ajungem la aeroport cu trei ori mai devreme. Aşteptăm să se deschidă oficiul companiei „Fly Dubai”, iar când acesta se deschide ne prezentăm cu paşapoartele şi biletele de avion. Dar aici, surpriză! Funcţionarul ne spune pe un ton politicos că nu putem pleca cu această cursă din miez de noapte, pentru că aceasta este rezervată doar pelerinilor ce merg la Mecca, aşa cum sunt toate zborurile de noapte. „Şi noi?” - am întrebat descumpănit. „Mâine” – a venit prompt răspunsul. Parlamentările şi telefoanele în ţară sunt inutile. Agenţia din România a greşit, pentru că trebuia să ştie că acest zbor este doar pentru pelerini. Următorul avion, a doua zi la prânz. Aşadar ne luăm bagajele, taxiul şi înapoi în Dubai, la hotelul pe care abia îl părăsisem, spre marea surprindere a personalului. 
Un zbor alături de pelerini
După o noapte petrecută în hotel, ne îndreptăm din nou spre aeroportul internaţional, unde de data aceasta totul decurge bine. Şi iată-ne în avion, o pată de culoare în mijlocul unei mări de culoare albă (îmbrăcămintea pelerinilor bărbaţi, formată din două bucăţi de pânză albă fără cusături sau noduri, puse una în jurul taliei, cealaltă peste umăr, acoperind o parte din bust, sandale în picioare şi raşi în cap). Femeile, îmbrăcate în negru, poartă obligatoriu o „abaya”, acea rochie lungă până la pământ, au faţa acoperită cu un voal negru subţire, unele chiar şi peste ochi, părul acoperit cu o basma neagră, mănuşi negre subţiri şi sandale. 
Suntem doar câţiva europeni îmbrăcaţi diferit de ceilalţi. Chiar şi soţia mea poartă o abaya, dar nu neagră, ci albastră, pentru că această ţinută este obligatorie la sosirea în Arabia Saudită. Privesc la vecinul din stânga mea, îmbrăcat în ţinuta tradiţională, cu o barbă albă şi un chip ridat ce-i trădează vârsta. Nu pare un om bogat şi mă gândesc că a strâns bani o viaţă întreagă pentru acest pelerinaj în oraşul sfânt Mecca. Nu vorbeşte nicio limbă străină, dar „limbajul mâinilor” este internaţional, aşa cum este şi cuvântul Pakistan, aşa că înţeleg de unde vine vecinul meu, ca majoritatea celor care se află în avion acum. În timpul zborului observ că unii dintre ei, care nu purtaseră îmbrăcămintea tradiţională înainte, se schimbă, punând pe ei cele două bucăţi de pânză albă tradiţională, pentru că intrarea în „starea de sacralitate” cere, printre altele, acest lucru, înainte de a ajunge la Mecca.
După un zbor liniştit şi plăcut aterizăm pe aeroportul din Jeddah, principala poartă aeriană pentru pelerini. Aici ne despărţim şi de tovarăşul de călătorie, deoarece pelerinii au nu numai o viză specială ce atestă apartenenţa lor la religia islamică, dar şi puncte de control speciale, spre deosebire de noi, care ne aşezăm la o coadă luuuungă, pentru verificarea paşapoartelor, dar şi pentru fotografiere şi amprentare, reguli obligatorii la sosirea în Arabia Saudită. Oftăm şi ne aşezăm la coadă, socotind că vom petrece câteva ore bune până ne va veni şi nouă rândul. Din fericire, norocul ne surâde, căci un oficial al aeroportului, văzând că, spre deosebire de cei din faţa noastră, nu am venit în căutarea unui loc de muncă în Arabia Saudită, ne ajută să ajungem mai repede în faţa unui oficial al serviciului paşapoarte, care ne amprentează şi ne fotografiază, apoi trecem în sala unde bagajele noastre fusesertă date jos de pe banda transportoare. Cu această ultimă operaţiune, care uneori este plină de suspans, pentru că bagajul se mai poate rătăci, ieşim în aerul cald, dar nu sufocant, de aprilie şi... bun venit în Arabia Saudită! 
Un automobil cu un şofer ce încearcă să vorbescă limba engleza ne duce pe o autostradă cu patru benzi (două pe sens), având undeva în stânga noastră Marea Roşie. Şoferul conduce cu o viteză constantă, de maxim 120 km/h, viteza maximă admisă pe autostradă, întrucât radarele sunt frecvente, iar amenzile usturătoare. Semnele de circulaţie sunt mai rare decât în Europa, în general în limba arabă şi engleză, iar o mare parte din drumul străbătut este mărginit de stâlpi înalţi ce luminează autostrada şi pe timpul nopţii. Pe drum, şoferul opreşte la o staţie de benzină pentru a alimenta (rareori vei găsi aici o maşină care să meargă cu motorină) şi spre marea mea surprindere, observ că pentru un plin de circa 60 de litri a plătit echivalentul a 25 de lei. Deh, ne aflăm în patria celor mai mari zăcăminte de petrol!
Alex. BLANCK