14 iulie 2015

Efectele lucrărilor de canalizare făcute cu fonduri europene la Câmpina

Strada Dealului a ajuns să semene cu un deal de pietriş

La intrarea estică a oraşului, cum urci dealul venind dinspre Telega, prima străduţă care se desprinde din strada principală, Calea Doftanei, este strada Dealului. Îi zice aşa probabil pentru că urcă într-o pantă abruptă spre inima cartierului Voila. Denumirea ei este într-un fel predestinată, dar nu ai crede că, de când au început lucrările de canalizare, şoferii ce se aventurează pe aici se luptă să urce pur şi simplu un deal cu pietriş, împrăştiat într-un strat atât de gros, încât cu greu poţi urca, chiar şi cu maşina cuplată în viteza întâi.  Şi aici s-au început lucrări de realizare a unei canalizări noi, care face parte şi ea din programul de reabilitare a infrastructurii de apă-canal a Câmpinei, derulat cu fonduri europene şi gestionat de operatorul judeţean de apă HidroPrahova. Executanţi, desigur, “doreii” de la firma Concivic, al cărui nume va înnegura frunţile localnicilor multă vreme de acum încolo. 


Lucrările de canalizare au început în data de 1 mai 2015, iar de circa o lună acestea au fost abandonate, cu mijlocul carosabilului decopertat pe o lăţime mai mare de un metru, lăsând în urmă o stradă distrusă, mai rău decât după un bombardament. Multă vreme, o groapă de cinci metri adâncime, cu o deschidere de trei metri, îşi căsca gura din marginea drumului, gata să-i înghită pe şoferii cutezători sau inconştienţi. Cu chiu, cu vai, la presiunile celor din Primărie, (re)activaţi de un comunicat de presă semnat de Marinela Mănăilă, o locuitoare a străzii Aleea Rândunicii, adiacentă Dealului, “doreii” au astupat groapa. În documentul respectiv, aceasta  îşi exprima, în numele locuitorilor din zona străzii Dealului, îngrijorarea în legătură cu pericolul major pe care îl reprezintă felul jalnic în care arată strada respectivă astăzi. “Numai o minune a făcut ca până acum să nu se producă niciun accident în această zonă. E de la sine înţeles că gropile – cu fiecare zi care trece – devin tot mai multe şi mai adânci. Nu este vina noastră – a cetăţenilor plătitori de taxe si impozite – că sunt probleme cu finanţarea lucrării de canalizare. Nu este corect ca noi să fim singurii care să suportăm aceste consecinţe neplăcute şi nepăsarea (ca să nu spun nesimţirea) acestei companii de neprofesionişti care este Hidro Prahova.” După astuparea gropilor-teroare, am contactat-o telefonic pe Marinela Mihăilă, ca să o întrebăm care este starea de spirit a locuitorilor din zonă, iar aceasta ne-a declarat următoarele: ”Civilizatia a ajuns un vis prea frumos, dar, din nefericire, prea îndepărtat pentru locuitorii de pe strada Dealului şi aleile adiacente. Când în primăvara lui 2015, atunci când au început lucrările de canalizare în zonă, ne-am gândit cu speranţe în suflet că într-o bună zi ne vom putea simţi şi noi cetăţeni europeni, parte din lumea civilizată, nu credeam că speranţele noastre se vor nărui aşa de repede, după numai câteva săptămâni. Noi, cei de pe Aleea Rândunicii – de exemplu, am început să întrezărim o mică luminiţă la capătul tunelului răbdării noastre greu încercate şi am sperat că, poate, după finalizarea lucrărilor, vom putea păşi şi noi pe asfalt, atunci când ieşim din curte, că doar suntem locuitori ai unui municipiu dintr-o ţară din Uniunea Europeană. Şi am îndurat cu răbdare şi stoicism tot calvarul (săpăturile şi gropile, praful şi mizeria). Nu am reclamat niciodată atunci când muncitorii de la canalizare spargeau conducta de apă şi de câte trei ori pe zi (şi puteţi cu uşurinţă să verificaţi această afirmaţie la dispeceratul HidroPrahova)… Am îndurat zilnic gropile acolo unde nu mai era asfalt (deşi nu se efectua nicio lucrare), gropi care se adâncesc cu fiecare ploaie, cu fiecare vehicul care trece şi cu fiecare zi. Am îndurat cu speranţa că, într-o bună zi, lucrarea se va termina şi vom putea şi  noi circula în cartier în condiţii urbane… Acuma ne pare rău că am îndrăznit să visăm cu ochii deschişi şi nu ne mai dorim decât revenirea la vechile condiţii, la condiţii cât de cât umane. Speranţele ni s-au năruit rapid şi am devenit victime colaterale ale unui război care nu este al nostru… Un război între finanţatorii proiectului, compania titulară care nu ştie să managerieze un proiect şi primăria oraşului - care nu are puterea să-şi apere cetaţenii ce plătesc cu conştiinciozitate impozite şi taxe la nivel de municipiu, fără să aibă dreptul la un trai civilizat. Până când trebuie să mai îndurăm toate acestea? Cine ne poate da un răspuns? Sau mai bine zis: ne aude cineva?” 

Editorial. UITE-AȘA O BARBĂ-AVEA!

Sau: asta ne mai lipsea! Care este fotografia momentului, acum la doi ani de la lovitura de stat legalistă din iulie 2012? Cei care au eșuat atunci la un fir de mustață și-au lăsat acum cioc și au reușit să-și ducă planul la îndeplinire. Ponta a călcat în picioare un întreg cod de legi, dezertând din post fără să-l anunțe pe președinte, plecînd la jocurile sportive de la Baku (crede că pe liderii europeni îi sfidezi cum îl sfidai pe Băsescu). A lipsit din țară cadorisindu-ne cu un interimar cu filiație de moș Teacă și cu triplarea salariilor demnitarilor. Toți revoltații care blestemau odiosul regim de „austeritate” (e la modă cuvîntul) Băsescu – Boc din 2010 au tăcut acum mâlc. Paradoxal, o haiducie pe invers care ia de la săraci și dă la bogați este aplaudată de masa inertă căreia i s-au aruncat niște resturi de „măriri” care, în afara de destabilizarea bugetului, nu înseamnă în fond nimic. Prizonierul de lux de la Cotroceni are ca singură reacție să nu aibă niciodată, nicio reacție. De aceea nu poate fi judecat. Pare prizonierul unor consilieri fie proști, fie incompetenți, fie rău intenționați, fie toate la un loc. Altfel nu se explică șirul incredibil de gafe și rateuri, cel mai recent azi, duminică: refuzul de a se întîlni cu manifestanții pro-unire de la Chișinău. Al treilea stop cadru privește raportul societate – politică, mai tensionat decît vreodată. Am spus „politică” și nu „politicieni”, pentru că populația a fost „educată” să le confunde, și pentru că „ei” sunt execrabili, să respingă in toto politica. 


O societate care nu își asumă nici un fel de răspundere în propria construcție (un exemplu izbitor: învățămîntul, în care măsurile cele mai aberante sunt suportate practic fără opunere) nu este decît un organism bolnav, muribund. Acum, în timp ce scriu se anunță retragerea lui Ponta de la șefia PSD, dar nu din fruntea guvernului. Chestie pe care dna. Firea încearcă să ne-o vîndă, folosind sofisme ordinare pentru că politicienii noștri nu se împiedică în  chestii de logică, ca pe o treabă de mare moralitate. De fapt, nu este decît o cedare mincinoasă a unuia prins la înghesuială, încă una din nenumăratele sale minciuni și cacealmale 1. Pentru că demisia e formală, dna. Plumb fiind doar un om de paie; 2. Pentru că, dacă l-ar fi interesat implicațiile penale, dl. Ponta ar fi demisionat și din funcția de prim ministru. Corigenda: premiza „Ponta nu trebuie să-și dea demisia pentru că guvernarea e bună” este de două ori falsă. a) nu s-a demonstrat că e bună b) chiar dacă ar fi, n-are nicio legătură cu aspectul penal, tot ar trebui să-și dea demisia. 
Un element deloc înțeles în esența lui și ignorat este că Băsescu îl apără acum pe Ponta. Argumentul mi se pare imbatabil din  punct de vedere al democrației, moralei și funcționării instituționale. Anume, spune fostul președinte, nu este admisibil să folosești instituțiile statului în luptele politice. Și cu asta ne întoarcem la evenimentul petrecut acum trei ani. Cînd exact asta s-a întîmplat: instituții esențiale ale democrației, parlament, avocatul poporului, curtea constituțională, institut de statistică, monitorul oficial șamd. au fost violate, șifonate, ștrangulate, constrînse într-un cuvînt să contribuie la suspendarea președintelui. Acum suntem într-un proces similar mutatis mutandis, numai că victima e alta și instrumentele altele, procesul e asemănător. De ce apare atît de mișcată această fotografie? Pentru că România, țară a stagnării nu întemeiază nimic. Nu doar autostrăzi ci și legi, instituții, mentalități, cutume care oferă „cimentul”, soliditatea unei construcții sociale. Singura consistență ne-o dă faptul că facem parte din structuri internaționale care ne transmit ceva din consistența lor. Cam tot ce s-a făcut bun, s-a datorat presiunilor directe ale Occidentului. Prilej pentru naționaliștii zgomotoși de a acuza „amestecul în treburile interne”. 
Mă rog, revenind la Ponta, a avut din nou noroc că a apărut în Europa un alt aventurier politic, mult mai periculos pentru întregul continent: Tziparas. De altfel ideile și discursurile celor doi au numeroase puncte de convergență. În consecință, ochii lumii sunt doar spre Grecia și omul nostru încearcă să-și joace partida pînă la capăt. Trișînd din nou, pentru că altfel nu știe. Reprezentant de frunte al „culturii copiatului”, cum o numea un specialist, Ponta a reprezentat (splendid trecut!), incredibil, un pas înapoi față de Năstase. Ce va urma? Chiar dacă își va lăsa barbă, societatea românească nu se va maturiza…
Christian CRĂCIUN

După fiecare ploaie puternică, câmpinenii de pe strada Progresului se luptă cu băltocile

De vreo 10 ani de zile, după fiecare ploaie mai puternică, locuitorii străzii Progresului, care înconjoară parcul cu acelaşi nume, mai exact cei care locuiesc pe ramura străzii învecinată cu uzina Confind, se luptă cu băltocile de pe marginea drumului. Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă, dar cu şanse tot mai mici de izbândă, ce scad direct proporţional cu trecerea timpului şi îmbătrânirea locuitorilor, care şi-au pierdut speranţa în obţinerea unui ajutor de la municipalitate. Fiindcă băltocile sunt unite în două salbe cu lăţime considerabilă, pe ambele părţi ale drumului şi întinse pe aproape toată lungimea lui, iar majoritatea locuitorilor din zonă sunt persoane în vârstă, fără constituţie şi vigoare atletică, oamenii care vor să iasă pe stradă sunt nevoiţi să calce în băltoci, neputând să le sară. 


Necazul îşi are originea în efectuarea defectuoasă a lucrărilor de asfaltare de acum 10 ani, atunci când muncitorii în culpă nu au reuşit să dea o pantă corespunzătoare, astfel încât apele să se scurgă într-un canal colector aflat la capătul străzii. Strada are canalizare menajeră, dar nu şi pluvială (lucru ciudat, deoarece, de obicei, se întâmplă invers), iar lipsa geigerelor de pe marginea drumului prelungeşte şi mai mult viaţa băltocilor, făcând ca apa să băltească zile în şir. Un lucru deosebit de frustrant, mi l-au mărturisit cei cu care am stat de vorbă, este faptul că locuitorii celeilalte ramuri a străzii, de pe latura opusă a parcului, au şi canalizare menajeră, şi pluvială. “De ce suntem trataţi astfel, ca nişte locuitori de mâna a doua? Ce, noi nu ne plătim impozitele ca şi vecinii noştri de peste parc?”, ni se confesează plin de obidă Mihai Stănescu, un pensionar care locuieşte pe strada Progresului la nr. 8 şi care e decis “să lupte până la capăt cu inactivitatea şi pasivitatea factorilor de decizie.” Mihai Stănescu a reuşit să redacteze o petiţie către primar, semnată de toate familiile care locuiesc pe porţiunea străzii cu probleme, petiţie pe care a depus-o anul trecut la Primărie fără să primească de atunci niciun răspuns. “De când s-a asfaltat strada, acum vreo 10 ani, am atras atenţia celor de la Primărie, dar şi muncitorilor care au lucrat aici, că nu se scurge deloc apa de pe strada noastră. Lasă, domnule, că o rezolvăm noi, mi s-a spus, dar nu s-a făcut nimica. De atunci stăm cu apa băltoc , de nu mai poţi să ieşi din curte, să te duci la Piaţă, fără să te uzi la picioare, pentru că nu putem sări băltocile unite între ele. Nemaivorbind de faptul că trotuarul foarte îngust şi maşinile care circulă cu viteză (nimeni nu respectă restricţia de 30 km/h pentru care există şi un indicator rutier în capătul drumului), fac ca adevărate valuri de apă să fie aruncate în curţile noastre. Am fost de multe ori la Primărie, anul trecut în vară am depus şi o plângere semnnată de familiile care locuiesc aici, dar degeaba. Doar vorbe şi promisiuni. Fapte: nimic. De parcă nu era de ajuns, trotuarul a fost asfaltat cu denivelări, el fiind coborât în dreptul porţilor fiecărei curţi, uneori atât de mult, încât apa de ploaie intră direct în curţile oamenilor. Şi uite-aşa suntem nevoiţi să mergem când la vale, când la deal. La iarnă, când trotuarul va fi acoperit cu polei, vai de capul, dar mai mult de picioarele noastre. Nu înţeleg de ce suntem trataţi aşa, că doar şi noi plătim taxe şi impozite.” A.N.

Gheorghe Dragomir – încă un câmpinean care acuză justiţia română de injustiţie

Încă un câmpinean şi-a căutat ani de zile dreptatea prin sălile paşilor pierduţi (cum mai sunt denumite sălile instanţelor de judecată), fără să şi-o găsească. Gheorghe Dragomir, căci despre el este vorba, unul dintre pionierii înregistrărilor muzicale profesioniste de după Revoluţia din Decembrie, cunoscut prin magazinul de înregistrări muzicale pe care îl deţine în spatele Piaţei Centrale, a cumpărat în 1996 o casă la Urleta, pe Strada Principală, nr. 767, cu terenul aferent şi anexe gospodăreşti. Vrând să fie un vecin bun, Gheorghe Dragomir i-a cedat vecinului său, la vremea aceea, Ion Iacob, o fâşie de pământ din proprietatea sa, lată de circa 50 cm, pe o lungime de aproape 70 m. Lui Ion Iacob îi era necesară această “extindere” a aleii sale de acces, deoarece, din cauza faptului că aleea cu pricina era foarte strâmtă, uşile deschise ale maşinii sale loveau gardul vecinului. 



Contrar proverbului “Bine faci, bine găseşti”, mărinimia lui Gheorghe Dragomir s-a  întors împotriva lui după câţiva ani. Povestea lui s-a complicat şi din cauza faptului că Ion Iacob, cu care se împrietenise, a părăsit locuinţa, în locul său mutându-se mama acestuia, Grumăzescu Maria, cu care Gheorghe Dragomir a intrat în conflict, deoarece noua lui vecină nu a mai recunoscut dimensiunile fâşiei de teren cedată de Gheorghe Dragomir fostului său vecin. Ba mai mult, susţine Dragomir, vecina sa “a mutat pe ascuns stâlpii care delimitau proprietăţile noastre într-un fel care mă prejudicia în mod grav. Mi-a propus un schimb de parcele din proprietăţile noastre, schimb cu care eu nu am fost de acord, căci ea ar fi căpătat o suprafaţă numai bună să-şi ridice o locuinţă, dar mie nu mi-ar mai fi rămas loc să fac  o casă copiilor mei. Am intentat o acţiune în grăniţuire, dar nu am avut câştig de cauză nici la fond, nici la apel, nici la recurs. Cu toate că am avut un probatoriu solid şi bine motivat, instanţele nu mi-au luat în considerare multe probe concludente şi pertinente. Bănuiesc că s-a întâmplat acest lucru, fiindcă pentru pârâtă au intervenit o judecătoare din Câmpina şi o ingineră din Ploieşti, expert tehnic, amândouă bune prietene şi cunoştinţe ale vecinei mele. Doamna expert, al cărui nume nici nu merită să fie pomenit, a realizat o expertiză cu valori nereale ale dimensiunilor proprietăţii mele. Expertiza acesteia le desfiinţa pur şi simplu pe cele două precedente, realizate de doi experţi judiciari competenţi, care dovedeau justeţea cauzei mele. Fără a generaliza, fiindcă nu toti judecătorii sunt corupţi, justiţia din România face dreptate numai acelora care au relaţii printre reprezentanţii sistemului nostru de drept. Şi uite-aşa, cum se spune, mori cu dreptatea în mână. La partajul cu fosta mea soţie, expertiza judiciară făcută de un expert tehnic mi-a dat dreptate. După începerea procesului, încă o expertiză judiciară a avut valori care respectau realitatea de pe teren. După aceea, o contraexpertiză cerută de instanţă, dar fără alegerea aleatorie a expertului pe baza numărului rostit de un justiţiabil din sală, a desfiinţat complet expertizele precedente, iar dupa această expertiză mincinoasă a judecat instanţa de fond şi celelalte instanţe superioare ierarhic. Atât eu, cât şi vecina am cumpărat de la o persoană care a cumpărat, la rândul ei, de la proprietarul care a avut toate aceste două terenuri într-o mare proprietate. Cum înainte nu se făceau măsurători cadastrale în mod riguros, am solicitat eu realizarea cadastrului, după ce, în mai multe rânduri, am adus îmbunătăţiri casei şi anexelor cumpărate iniţial. La fel a procedat şi vecina. Expertul care a lucrat în favoarea pârâtei a făcut în aşa fel încât să pară că vecinei mele îi lipsesc peste 100 mp din suprafaţa terenului menţionată în actul ei de vânzare-cumpărare, iar mie îmi lipsesc doar trei metri pătraţi, când, de fapt, îmi lipsesc 30 mp. Unora s-ar putea să li se pară prea mare deranjul pentru numai 30 mp, dar mie nu. Când e vorba despre un drept al meu merg până în pânzele albe. Până la Dumnezeu. Chiar dacă am simţit pe propria-mi piele că, până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. Oricum, nu mă las şi am făcut deja plângere la DNA împotriva celor care mi-au adus grave prejudicii de imagine, dar şi de patrimoniu.”
Povestea lui Gheorghe Dragomir, dacă este adevărată, nu face decât să ne trimită cu gândul la imaginea unei zeiţe a Justiţiei din România legată la ochi cu o eşarfă plină de găuri, ţinând o balanţă care e gata să-i scape din mână. Oricum, ca o concluzie, este bine ca atunci când oamenii cumpără proprietăţi, să aibă toate documentele în regulă, pentru a şti suprafaţa reală a terenului cumpărat. Până la închiderea ediţiei, nu am reuşit să luăm legătura telefonic cu vecina lui Gheorghe Dragomir. A.N.

Gata cu statul în casă! Clubul Pensionarilor şi-a deschis porţile

Se ştie foarte bine că traiul pensionarilor din România nu este unul foarte fericit. Problemele, grijile, sănătatea fragilă, pensiile prea mici sunt obstacole în calea unui trai liniştit, aşa cum ar merita oricine după ce a muncit o viaţă întreagă. În alte ţări din Europa, pensionarii îşi petrec zilele într-o manieră demnă, ducând o viaţă sigură şi fără grija zilei de mâine şi având la dispoziţie locuri speciale pentru socializare, cu fel şi fel de activităţi specifice vârstei.


Iată că a venit timpul ca şi la Câmpina să ia naştere un astfel de loc. Vineri, 10 iulie, a fost inaugurat Clubul Pensionarilor, un proiect dezvoltatat de administraţia locală, susţinut de Prefectura Prahova, CARP Câmpina, asociaţiile de pensionari şi sponsorizat de B.C.R. şi Tenaris Silcotub. Acesta a fost amenajat în fostul cămin Petrol, de pe strada Nicolae Bălcescu. Clubul, format din două camere şi un hol, este mobilat şi dotat într-un stil modern. Administrator este Roxana Angheloiu, coordonatorul Secţiei de Limba Engleză a Bibliotecii Municipale Câmpina. Tuturor celor care vor să facă parte din acest club li se va înmâna un carnet de membru, iar în baza acestuia li se va permite accesul în sediu.


Evenimentul, desfăşurat într-o atmosferă de adevărată sărbătoare, s-a bucurat de participarea multor câmpineni, prezenţa acestora confirmând necesitatea unui astfel de club. La deschidere au participat şi foarte multe oficialităţi, între care prefectul Rodica Paraschiv, primarul Horia Tiseanu, consilieri locali, directori ai unor instituţii publice din Câmpina, reprezentanţi ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor şi din partea sponsorilor, cadre militare în rezervă, precum şi Gheorghe Tudor, Petre Câmpeanu şi Eugen Bucur, toţi trei foşti primari ai Câmpinei. Slujba de sfinţire a clubului a fost ţinută de protopopul Grigore Melnic, după care a urmat o reprezentaţie a Ansamblului Folcloric “Ghiocelul” al Casei Municipale de Cultură “Geo Bogza”, care i-a încântat pe invitaţi cu dansuri şi voie bună. Toţi cei prezenţi s-au delectat cu partide de şah sau table şi au savurat aperitive şi prăjituri.


Programul clubului va fi unul diversificat. Pensionarii se vor putea bucura de nenumărate activităţi, pe diferite teme, vor avea parte de servicii socio-medicale graţie parteneriatului cu Asociaţia Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.  Orarul de funcţionare este de luni până vineri, între orele 9.00-19.00 şi sâmbătă, între orele 9.00-13.00.
Andreea Ştefan

Incident violent în parcarea de la piaţă

Într-unul din foiletoanele în care evocam clădiri şi personaje de pe strada mare a oraşului (B-dul Carol I), am făcut o referire la Viorica Son, fiica unor oameni înstăriţi, care în copilărie a avut nefericirea să-şi piardă de mică părinţii şi apoi moştenirea părintească, clădiri şi terenuri care au fost naţionalizate. Evocam faptul că, rămasă văduvă, a trebuit să crească trei copii, muncind din greu de dimineaţa până seara, făcând curăţenie şi spălând vitrinele magazinelor de pe centru. Totdeauna era însoţită de copiii ei, încă foarte mici, pe care nu avea unde să-i lase. 
Prieten cu fotograful Mircea Zisopol, unde Viorica muncea câteva ore zilnic, m-am apropiat de aceşti copii, care încercau cu slabele lor puteri să-şi ajute mama. După trei, patru decenii, m-am reîntâlnit cu cel mai mic dintre ei, Mihai. Am rămas impresionat de cariera pe care şi-a construit-o fără niciun ajutor. Are o afacere prosperă, îşi construişte o casă şi este căsătorit cu o fată frumoasă, delicată şi blândă, care i-a dăruit un băieţel inteligent şi vioi. Americanii au o expresie pentru astfel de personaje care, învigând adversităţii vieţii, reuşesc să-şi facă o situaţie: „Self – made – man” – om care reuşeşte prin forţe proprii. 


Cu câteva săptămâni în urmă, familia lui Mihai a trecut printr-o adevărată dramă. În timp ce traversa parcarea să intre la Carrefour, pe neaşteptate, o maşină imensă, tipică pentru noii îmbogăţiţi, l-a lovit şi era pe punctul să-i strivească picioarele de gardul metalic care împrejmuieşte parcarea. Disperat, a bătut puternic cu mâna în capotă, ca să-i atragă atenţia şoferului. Urmarea a fost cu totul imprevizibilă, tipică acestor parveniţi, care venind de jos, fără educaţie, fără cultură, fac legea în ţara românească. Şoferul atletic şi fiul său (unul din ei bodyguard la o agenţie de pază) au coborât din maşină şi au început să-l lovească cu pumnii şi cu picioarele. Mihai a ripostat, dar nu a putut face faţă valului de violenţă declanşat de cei doi atacatori. Soţia disperată a încercat să-i sară în ajutor, însă a fost la rându-i lovită şi azvârlită pe jos. În urma incidentului, cei doi soţi şi-au scos certificat medical şi îl vor acţiona în judecată pe atacator.
Revoltător este faptul că la scena descrisă mai sus asista o mare mulţime venită la piaţă, însă nimeni nu a intervenit nici măcar vocal să-l calmeze pe bădăran. Poliţia Comunitară, care în continuare îi aleargă pe ţiganii care vând fructe de pădure şi plante medicinale, era total absentă. Este regretabil că nu există o solidaritate între câmpineni şi un spirit cetăţenesc de întrajutorare atunci când cineva intră în asemenea necazuri. 
Alin CIUPALĂ

Omul sfinţeşte locul

Recent, în parohia Sf. Nicolae din cartierul Slobozia s-a mai ridicat un edificiu deosebit. Arhitecta Livia Câlţia, autoarea proiectelor din incinta parohiei, unde se îmbină armonios clădiri din epoca medivală şi construcţii noi (pentru acest complex a luat şi marele premiu al Uniunii Arhitecţilor din România), a coordonat împreună cu părintele paroh Petru Moga lucrările pentru ridicarea unei noi clopotniţe. 


Păstrând elemente din stilul neobrâncovenesc, aceasta este plasată  la intrarea în grădina parohiei, un adevărat parc vast îngrijit cu multă străduinţă de părintele paroh, înaltă, zveltă, ca un turn de cetăţuie. Acest nou edificiu sporeşte frumuseţea locului, un adevărat colţ de rai. Felicitări inimosului preot câmpinean, care a făcut din parohia sa un important centru cultural al oraşului nostru. Biserica monumentală, cu pictura marelui maestru Grigore Popescu, casa parohială aflată în fosta clădire care adăpostea călugării schitului Slobozia, restaurată perfect, grădiniţa amenajată în grajdurile schitului, sala praznicală – loc destinat şi pentru concerte şi conferinţe, şantierul arheologic unde arheologul Alin Frânculeasa a decopertat morminte din Epoca Bronzului, toate pot constitui un obiectiv turistic de mare interes pentru cei care ne vizitează oraşul.
Alin CIUPALĂ

“Spitalul SanConfind oferă servicii medicale unice în judeţul Prahova”

ne asigură medicul Gabriel Ţintărescu, directorul executiv al acestui spital

Medicul Gabriel Ţintărescu este directorul executiv al Centrului Medical SanConfind, după ce a fost mulţi ani managerul Spitalului de Psihiatrie Voila şi chiar, pentru o perioadă mai scurtă de timp, şeful Autorităţii de Sănătate Publică Prahova. Managementul unui spital de stat nu trebuie să difere de cel al unui spital privat, consideră doctorul Ţintărescu. În schimb, calitatea serviciilor medicale înclină clar balanţa în favoarea spitalului privat. Mai ales când acesta din urmă are anvergura şi dotările Centrului Medical SanConfind, cel mai mare spital privat prahovean (atunci când va fi terminat în totalitate), cu una dintre cele mai moderne baze de tratament şi recuperare medicală din România. Interviul următor este cu un medic care ştie foarte bine cum poate scăpa un spital privat de mentalităţile şi avatarurile întâlnite la spitalele de stat. 



Reporter: Mai întâi, v-aş ruga să vă prezentaţi pentru cei care nu vă cunosc. 
Gabriel Ţintărescu:  Am terminat Facultatea de Medicină la Bucureşti, în anul 1985. Vin din Bucureşti, dar într-un fel mă consider câmpinean, mai ales după cei opt ani în care am lucrat în acest oraş, conducând activitatea Spitalului de Psihiatrie Voila. Nu aş vrea să fac o prezentare clasică, fiindcă nu cred că au prea mare importanţă precedentele mele locuri de muncă şi funcţiile deţinute. Important pentru mine este faptul că am acumulat, de-a lungul anilor, o experienţă bogată care m-a ajutat să susţin şi să dezvolt proiectul SanConfind, un proiect medical deosebit. În sprijinul acestui demers stau şi perioadele de pregătire în managementul medical efectuate în SUA, Franţa, Germania şi la ASE Bucureşti. La Centrul Medical SanConfind încercăm să depăşim mereu dificultăţile pe care le întâmpinăm în realizarea echilibrului atât de necesar între resursele financiare, cerinţele de calitate impuse actului medical şi aşteptările pacienţilor. Pacientul este pentru noi cel mai important om. Tot personalul medical angajat trebuie să graviteze în jurul său aşa cum planetele din sistemul nostru solar gravitează în jurul Soarelui. Comparaţia mea poate părea exagerată, dar ideea, pe care cred că am reuşit s-o transmit cititorilor, este evidentă: facem tot ce ne stă în putinţă pentru fiecare pacient care ne trece pragul. Iar de putinţă, credeţi-mă, nu ducem lipsă. Pentru că nu pot scăpa de tentaţia prezentării clasice a unei autobiografii, aş putea să vă mai spun că de 22 de ani profesez în domeniul medicinei. La început, ca asistent medical la Salvarea Bucureşti (cum se numea atunci Serviciul de Ambulanţă). Am avut acest job în timpul ultimilor trei ani de facultate. Am făcut stagiatura la Olteniţa (trei ani), răstimp în care efectuam gărzi in Serviciul de Urgenţă al Salvării şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Am făcut multe gărzi, dintr-un voluntariar pe care nu l-am regretat niciodată, fiindcă mi-a folosit mult în viaţă. Am fost apoi şase luni medic de ţară, pregătindu-mă continuu pentru examenul de secundariat, care nu se mai dăduse de mulţi ani. Lucrul în sistemul medical de urgenţă şi ca medic de ţară mi-a oferit ocazii multiple de a lucra sub presiunea timpului, luând decizii în ultima clipă şi salvând in extremis vieţi. Am promovat concursul de secundariat şi am început pregătirea în chirurgie generală la Spitalul Fundeni şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Am promovat ulterior toate examenele de grad şi am urmat câteva stagii de pregătire complementare (în chirurgia laparoscopică, chirurgia pancreasului şi management informaţional medical). Din motive de sănătate, am renunţat ulterior la chirurgie şi am ajuns, printr-un fericit concurs de împrejurări, la Câmpina. 
Cum simţiţi trecerea de la un spital de stat la un spital privat? Va putea face faţă SanConfind concurenţei marilor spitale din Braşov şi Bucureşti? 
Înainte de a vă răspunde, aş sublinia faptul că pregătirea profesională bazată pe rezultate practice notabile, în care îndemânarea, inteligenţa şi spiritul gospodăresc sunt permanent aplicate şi susţinute , atrag după ele recunoaşterea meritelor profesionale şi schimbarea mentalităţilor. Este ceea ce promovăm la SanConfind. Nu ne este teamă de concurenţa marilor spitale din apropierea Câmpinei. Mai ales că şi noi oferim servicii medicale de calitate, în unele privinţe, servicii medicale unice pentru judeţul Prahova. Sunt convins că vom răzbate prin inerentele dificultăţi ale începutului de drum. Eliminând compromisul cu noncalitatea, consider că, din punct de vedere al managementului, nu ar trebui să existe nicio diferenţă între un spital privat şi unul public. În schimb, rezultatul final, calitatea serviciilor medicale înclină clar balanţa în favoarea spitalului privat. Mai ales când spitalul privat are anvergura şi dotările Centrului Medical SanConfind, cel mai mare spital privat prahovean (atunci când va fi terminat în totalitate), cu una dintre cele mai moderne baze de tratament şi recuperare medicală din România. Provocările de pe piaţa serviciilor de sănătate vor face să existe o competiţie din ce în ce mai accentuată între spitalele private şi spitalele publice, ca şi între spitalele private între ele. Aceasta va determina crearea unor servicii medicale de nişă în care profesionalismul deosebit al resursei umane, coroborat cu tehnologia avansată, va surpa conceptul de medicină gratuită. 
SanConfind promovează un sistem integrat de servicii medicale. La ce se referă acest concept?
Un concept integrat de servicii medicale este foarte greu de realizat. Însă noi am avut norocul unor condiţii naturale favorabile. Dumnezeu ne-a dăruit o soluţie fizică ideală pentru recuperarea medicală: apa sărată a unui izvor al comunei Poiana Câmpina, cu o mineralizare totală de 321 g/l. În sprijinul nostru stă şi strategia companiei petroliere Confind de a susţine dezvoltarea unui spital înalt tehnologizat, precum şi faptul că Poiana Câmpina este o localitate situată la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Braşov. Toate acestea creează o alternativă de servicii medicale unice: diagnostic prin utilizarea tehnologiei de vârf; tratament cu soluţii şi tehnici intervenţionale moderne; posibilitatea de recuperare într-un ambient plăcut şi cu o gamă totală de dispozitive medicale ultraperformante şi agenţi fizici cu proprietăţi terapeutice de excepţie. Acestea au putut fi realizate prin iniţiativa şi sprijinul Confind SRL, care asigură o finanţare de multe milioane de euro, până la finele anului 2016. Aşa va apărea pe harta medicală a României un spital privat de invidiat, unde orice cetăţean european se poate simţi ca acasă, atras de oferta turismului medical pe care vrem să-l dezvoltăm. 
Prestarea unor servicii medicale deosebite implică o strategie deosebită? 
Desigur, avem o strategie prin care încercăm să realizăm o platformă de evaluare şi diagnosticare a pacienţilor în pachet integrat, ce cuprinde: transport de la domiciliul pacientului în ambulatoriul de specialitate al Spitalului SanConfind; consultaţii interdisciplinare; examene paraclinice de laborator şi imagistică; reevaluarea pacientului după efectuarea investigaţiilor; stabilirea unui diagnostic final şi a unei conduite terapeutice. Toate într-un interval de maximum 12 ore. Practic, pacientul e luat de acasă dimineaţa, stă în Centrul de Diagnostic până la maximum 12 ore, pentru a se întoarce apoi acasă cu un diagnostic precis şi o conduită terapeutică foarte clar stabilită (indicaţie operatorie, tratament de recuperare, medicaţie şi monitorizarea efectelor ei, reţete nutriţionale etc). Urmărim, aşadar, realizarea unui Centru de Diagnostic la standarde europene, un concept care nu se întâlneşte în practica medicală a niciunui prestator de servicii medicale din zona Braşov – Bucureşti.

Clara Leica, instructor de aerobic fitness: “Visul meu de a inspira lumea să facă sport din plăcere s-a realizat”

Când auzi în Câmpina numele Clara Leica, gândul te duce imediat la sport, din care derivă energia, respectul pentru viaţă şi atitudinea pozitivă pe care le găseşti din plin la Clara, o persoană devotată stilului de viaţă sănătos şi un foarte bun exemplu de urmat pentru cei care îşi doresc un plus de vitalitate. Pasionată de mişcare, Clara şi-a pus amprenta asupra municipiului prin evenimentul de mare succes “Manifest Life”, pe care l-a organizat în anii trecuţi. Este instructor de aerobic fitness format de Federaţia Română Sportul Pentru Toți. De asemenea, este managerul și sufletul Asociației Frizzly care desfăşoară o gamă variată de activităţi de informare şi educare: cursuri de limba engleză și germană, seminarii de nutriție, ateliere de creație.



Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru sport, pentru nevoia de mişcare?
Oarecum banal. Orice domnişoară de 15 ani vrea să fie frumoasă. Savurând perspectiva plină de mister şi de nou a anilor de liceu, iar acest lucru petrecându-se la doar trei ani după 1989, este evident că apăreau multe schimbări în viaţa mea, iar sportul din plăcere a fost una dintre ele. Aveam informaţii în reviste, nimic de specialitate, şi aveam un oraş verde în care puteam să alerg cât mă ţineau picioarele. Tot la vârsta asta am descoperit şi sala de forţă. Acum zâmbesc când îmi amintesc ganterele ruginite şi aparatura de acolo. Dar atmosfera era frumoasă. Mai departe, am făcut din asta un stil de viaţă, dar de foarte multe ori instrumentele la îndemână erau rudimentare. Îmi amintesc că la 19 ani aveam deja un program care cuprindea antrenament de dimineaţă şi 10 ture de teren mare, seara. Săream coarda în casă, o jumătate de oră, dacă nu puteam ieşi pe teren. Am început să fiu tot mai avidă de informaţie şi am încercat mereu să fac ce e corect. 
Totuşi, a rămas un domeniu auxiliar, chiar dacă de suflet. Aşa cum a fost şi cu muzica. În adolescenţă am studiat canto la modul serios, crezând că voi face Conservatorul. În carieră am urmat cu totul altceva, dar atât sportul, cât şi muzica, m-au însoţit şi m-au susţinut întotdeauna, în diferite maniere. S-a întâmplat să am şansa de a mă instrui mai târziu în meseria de instructor şi atunci visul meu de a inspira lumea să facă sport din plăcere s-a realizat. 
Cum ai luat decizia să devii instructor de fitness?
Cred că au fost mai multe momente. De câte ori mă întorceam plină de euforie după un antrenament serios, îmi promiteam că îi conving şi pe alţii să se simtă atât de plini de viaţă. Întotdeauna am avut o atitudine critică faţă de lamentări, chiar şi faţă de ale mele. Mereu am crezut că putem, printr-o stare de sănătate bună, să trecem orice obstacol. Instinctiv sau, dacă vreţi, inconştient, am dat vina pe sistemul imunitar slab, când ceva nu mergea bine în viaţă mea sau a cuiva. Şi omul nu are voie să ajungă acolo. Trebuie să îşi asigure “întăriri” imediat ce devine conştient de asta. Provocările în viaţă există, dar când eşti plin de energie găseşti soluţii, eşti creativ. Sportul practicat în mod regulat îţi dă asta. Aş puncta acesta ca fiind cel mai important aspect ce m-a făcut să îmi doresc să fiu instructor. De aceea zic că au fost mai multe momente. Pasul numărul unu, efectiv, l-am făcut abia în 2005, când predam engleza la liceu, iar greva s-a lungit peste măsură. După grevă ne-am “jucat “ puţin în învăţământul românesc cu ideea de recuperare a orelor de sâmbătă. M-a intrigat şi asta. Se ştie prea bine cum se “recuperează” orele sâmbăta. Cum să recuperezi în câteva sâmbete materia şi motivaţia elevilor, pierdute pe parcursul a săptămâni bune? Am semnat “clar şi răspicat” că nu vin la nici o recuperare şi m-am apucat de cursul de instructor, să fac ceva cu timpul meu. A fost primul curs, la care am făcut cunoştinţă cu un tenculeţ de cărţi şi am avut o mie de emoţii, ştiind că aproape toată lumea de acolo este absolventă de facultate de sport. Am demarat cu Federaţia Română Sportul Pentru Toţi, la vremea aceea nu erau alte şcoli mai bune decât aceasta. Au urmat diferite cursuri, pe diferite stiluri de cardio de grup. Au pătruns în România şcoli internaţionale, care au adus concepte şi abordări metodice noi. Ştiam ce valoare au acestea, căci mai fusesem la convenţii de fitness în străinătate şi se vedea cu ochiul liber diferenţa de nivel şi de creativitate între şcoala românească şi ce vedeam eu acolo. M-au pasionat aceste stiluri de cardio de grup pentru că implicau şi coregrafie, mai mult sau mai puţin, iar acest aspect reprezenta un atuu pentru a promova, cum spuneam, sportul din plăcere, nu ca o corvoadă. Pentru acei ani, în România, abordarea funcţiona. Acum, clienţii sunt şi la noi din ce în ce mai doritori să cultive stilul de viaţă activ şi nu mai e nevoie să îi încânţi cu un anume tip de clasă. Cine vrea să facă sport, face. Toate stilurile. 


Ce fel de clase desfăşori? Cu ce stiluri îi răsfeţi pe cei care calcă pragul sălii tale de sport?
Din anul 2012, la Frizzly nu mai predau doar eu clasele de aerobic. Mai mult chiar, aş zice că am cedat aproape 60% din muncă partenerului meu Ionuţ Ticu. Acesta a venit cu un istoric mai vast în domeniul sportului, iar predarea claselor mele i-a venit mănuşă. Pe parcurs, le-a îmbogăţit, am continuat să ne ducem împreună la cursuri şi stilurile s-au împărţit. Eu predau mai mult coregrafie, step coregrafic mai exact. El predă Step Tonic, Steel Training şi alte clase de Interval Training care combină antrenamentul cardio cu efortul anaerob, în special folosind greutatea corpului, dar nu numai. Instructorul acesta este ceva mai exigent decât sunt eu, înţelege accentul pe care îl pun eu pe ultimul cuvânt în sintagma “sport din plăcere”, dar ce înţelege el cel mai mult este “sport cu rezultate”! Mi-am permis un pic de umor, dar reprezintă realitatea. 


Ce au special aceste stiluri, care sunt beneficiile lor?
Ce au special aceste stiluri? Că sunt insuflate cu convingere. Că le practicăm crezând în ele, că am avut întotdeauna beneficii de la ele şi că le practicăm într-o atmosferă intimă, plină de optimism. Nu vreau să cad în această capcană şi să caut să evidenţiez anumite  beneficii pe care “numai la noi le puteţi găsi”. Toate stilurile au beneficiile lor, dacă sunt executate sub o îndrumare corectă. Mă bucur că putem oferi clasele de kangoo, căci acestea facilitează efort mai mare şi pentru persoanele care au anumite probleme cu încheieturile. Am recomandat întotdeauna să încercăm tot felul de stiluri. Noi facem sport într-o sală neconvenţională. Frizzly este, de fapt, Centrul de Activităţi Recreative şi Distractive în Limba Română şi în Limba Străină. Combinăm aici sport pentru trup şi minte. Adică fitness şi carte. Şi lucrăm cu toate vârstele. Avem şi copii la kangoo, aşa cum avem şi copii care studiază limba străină. Avem şi adulţi la studiu, aşa cum facem şi sport cu ei. Am vrut mereu să îmbin ideea de recreere cu cea de muncă. Acum, că vremea este frumoasă, ne întânim de multe ori în aer liber, în zone verzi, amenajate din oraş. Avem şi o curte mare şi un gazon numai bun pentru exerciţii de tonifiere şi stretching.   


Antrenamentele le programezi în funcţie de nivelul de abilitate fizică al fiecărei persoane?
Da, şi mai cu seamă programările se fac în funcţie de nivelul de abilitate fizică al fiecărei persoane. Se pot obţine clase omogene dacă sunt formate din persoane de nivel uşor diferit-mediu şi începător, dacă eşti creativ şi cunoşti foarte bine ce faci muşchilor şi încheieturilor cu acele exerciţii. La kangoo, chiar e mai uşor, poţi include un începător într-o grupă de nivel mediu. Dar dacă ai persoane foarte avansate - şi sunt şi din acestea -, ele nu trebuie să lucreze decât pe nivelul lor. Există nivel de complexitate şi nivel de intensitate la o clasă. Poţi face rabat la unul dintre ele, dar nu la amândouă.
Ce antrenament şi ce regim alimentar recomanzi unei persoane care vrea neapărat să slăbească?
Sunt mai multe modalităţi pentru a slăbi, atât în ce priveşte antrenamentul, cât şi alimentaţia. Trebuie, în primul rând, să fii sincer cu tine însuţi, să te cunoşti, să ştii ce îţi place şi ce nu şi sigur poţi găsi ceea ce şi se potriveşte.  Nu sunt de acord cu dietele nesănătoase. Şi nici în antrenamentele rare, dar constante, nu prea cred. Trebuie să transpirăm aproape zilnic dacă vrem să slăbim. Şi asta se poate întâmpla şi dacă de două ori pe săptămână vii la sala, apoi de două ori înoţi şi încă de două ori ieşi cu bicicleta. Dar statul în apă la o vorbă şi plimbarea agale, 20 minute, la fapt de seară, nu se consideră antrenament. Nu mă voi erija niciodată în nutriţionist. Dacă am o recomandare, o fac din proprie experienţă şi specific asta. Prefer aşa. Prin urmare, daca ar fi după mine, aproape tot ce se află în supermarketuri nu ar mai fi cumpărat şi consumat. În schimb, încurajez cumpararea a tot ce este natural şi proaspăt, în piaţă, la ţărani. Recomand consumul de seminţe şi oleaginoase, dar acestea în cantitate mare îngraşă, oricât ar fi de sănătoase. Recomand uleiul de cânepă şi de in, dar nu gătit. Recomand doar fructele pe post de “ceva dulce” şi nu seara. Cu aceeaşi restricţie la cantitate. Şi nu combinate. Fructe de un fel şi atât. Nu după masă, ci singure. Să se digere în pace. Şi moderaţie. 
În paralel cu antrenamentele organizezi diferite întâlniri, temele abordate fiind dieta şi educaţia nutriţională. Ce înseamnă, în concepţia ta, să mănânci sănătos?
Da, organizez, într-adevăr, diferite întâlniri pe teme de nutriţie şi sănătate, nu cu regularitate, ci în anumite momente ale anului. Acele proiecte aparţin Asociaţiei Frizzly, nu firmei Frizzly. Ele menţin conceptul “Manifest Life” pe tot parcursul anului. Sunt diferite acţiuni organizate pentru conştientizare şi încurajare, pentru care nu se percepe niciun fel de taxă. Le promovez în cadrul clubului, dar uşile sunt deschise oricui este interesat de schimb de idei în această direcţie.


Sportul înseamnă mai mult decât un trup frumos?
Întrebarea este retorică, sunt convinsă. Sportul înseamnă un om frumos. Pentru că el îţi dă o frumuseţe interioară şi o putere pe care nici un medicament din lume, niciodată, nu ţi le va da. De aici derivă tot felul de frumuseţi în viaţa unui om, iar trupul e doar una dintre ele. Spun lucruri pe care le ştie toată lumea, cred, şi totuşi, uneori chiar nu conştientizăm că felul în care manageriem un conflict, de exemplu, are legătură cu faptul că facem sport sau nu. Frica în faţa unui examen are legătură cu faptul că facem sport sau nu. Nivelul de stres şi de oboseală la serviciu, pofta de muncă, dorinţa de a cunoaşte lucruri noi, au legătură cu faptul că facem sport sau nu. Bolile care vin dupa vârsta de 35 ani sunt măsura anilor în care i-ai permis corpului tău să se întărească, să se manifeste liber în natură, să se bucure de energie. Asta înseamnă sportul, în viziunea mea. Vorbim de sportul de întreţinere sau de plăcere. Nu mă pronunţ despre sportul de competiţie, care nu este domeniul meu, aici este evident că sportul înseamnă mai mult decât trup frumos. 
Anul acesta ar trebui să se desfăşoare a treia ediţie a evenimentului “Manifest Life”. Va mai avea loc?
“Manifest Life” este un proiect al Asociaţiei Frizzly. Cred că vă referiţi la convenţia de fitness pe care am organizat-o în cadrul proiectului, dar specific că aceasta a reprezentat doar un moment, o zi, dintr-o activitate mult mai vastă. Pentru motivare şi mobilizare am efectuat în anii trecuţi ore foarte multe de sport cu tineretul câmpinean care a dorit să ia parte la ele. Tineret care, de obicei, nu se ocupă cu asta. Am desfăşurat campanie de conştientizare şi de promovare a sportului pentru viaţa sănătoasă şi pot spune că, de fapt, lucrul acesta nu am încetat să îl facem nici după încheierea proiectului. Nu exclud reluarea convenţiei pe viitor, mai ales că sponsorii s-au arătat interesaţi. Dar anul acesta vrem să încercăm şi alte forme de activitate. Vrem să ieşim în natura mai mult, să ne împrietenim mai bine cu muntele, să cunoaştem mai bine trecutul şi geografia României. “Manifest Life” reprezintă un concept care vizează respectul pentru viaţă, în toate formele ei. Avem foarte multe de spus şi de făcut din perspectiva asta. Încă explorăm şi proiectăm. 
Dacă ar fi să defineşti, în câteva cuvinte, tot ceea ce faci, care ar fi acestea?
Trăiesc şi învăţ şi mă bucur de amândouă. 
Andreea Ștefan

Înotătorii câmpineni fac cinste oraşului

Clubul CONTRATIMP din Câmpina a fost prezent la Campionatul Naţional de Înot pentru copii, categoria 10-11 ani, ce s-a desfăşurat la Bazinul Olimpic din Arad. Cei patru sportivi: Andreea Văcaru (10 ani), Antonio Stoian (10 ani), Teodor Magda (11 ani) şi Sebastian Costache (11 ani) au fost la înălţime, dovedind că munca, răbdarea, pasiunea şi încrederea în forţele proprii sunt cele mai puternice aspecte în realizarea performanţelor. Participarea a fost un real succes. Andreea Văcaru (foto) a obţinut cel mai râvnit titlu la proba individuală 50m fluture, realizând timpul de 34,73 secunde, devenind astfel prima campioană din istoria înotului câmpinean. Bucuria şi emoţiile au fost dublate şi de faptul că ziua în care a cucerit primul său titlu de Campioană Naţională a coincis cu data naşterii sale.  După o foarte lungă absenţă a municipiului din lumea înotului românesc, iată că anul acesta, Câmpina a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Micuţa sportivă este pregătită de Octavian Postolache, antrenorul echipei de performanţă a clubului CONTRATIMP. Ceilalţi trei participanţi nu s-au lăsat mai prejos, ci au făcut o tribună întreagă să-i privească, unii cu admiraţie, alţii cu invidie, tehnica lor desăvârşită ieşind în evidenţă cu uşurinţă.


 „Înotul este, într-adevăr, un sport individual, insă la rezultate de excepţie se poate ajunge doar muncind în echipă: sportiv – antrenor – părinţi – susţinători – autorităţi.  Aşadar, A.C.S. CONTRATIMP mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături de-a lungul celor doi ani de activitate. Mulţumeşte sportivilor pentru sacrificiul copilăriei şi seriozitate, mulţumeşte părinţilor pentru răbdare, susţinere morală şi financiară, mulţumeşte Asociaţiei PRO Câmpina şi Tinmar. Ind care, prin bunăvoinţă, au uşurat efortul financiar al familiilor acestor sportivi şi, nu în ultimul rând, mulţumeşte S.C. Gercom Business S.R.L., precum şi Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Câmpina care ne-au oferit posibilitatea desfăşurării pregătirii prin înfiinţarea şi administrarea Bazinului Didactic de Înot din oraş” a declarat Octavian Postolache.


Următoarea participare din calendarul competiţiilor este chiar în această săptămână, Clubul sportiv „Contratimp” fiind prezent la Campionatul Naţional de Înot Cadeţi (12-14 ani), de pe 16 iulie până pe 19 iulie, la Bazinul Olimpic  „Lia Manoliu”  din Bucureşti, cu o echipă formată din 7 sportivi: Mihai Frîncu (12 ani), Eduardo Postolache (13 ani), Ioana Nicolaescu (13 ani), Adrian Olaru (14 ani), Claudiu Pavel (14 ani), Bianca Văduva (14 ani) şi Mareş Ema (14 ani). „Bianca şi Ema sunt la a doua experienţă a unui Campionat Naţional, însă pentru toţi ceilalţi emoţiile sunt copleşitoare, aflându-se pentru prima dată în faţa celei mai importante competiţii din viaţa lor de sportivi. Prezenţa la cel mai aşteptat şi, totodată, cel mai de temut concurs al anului este o competiţie unde se vor întâlni cei mai buni înotători din ţară şi se datorează atât calificărilor de la Competiţia de Înot Regională din martie de la Piteşti, cât şi pregătirii acestora, susţinută de partenerii clubului: Asociaţia PRO Câmpina şi Tinmar Ind., prin programul „Înot de performanţă pentru Câmpina”. De la performerii mei îmi doresc, pentru acest an, să realizeze cei mai buni timpi personali şi să demonstreze faptul că, deşi au păşit pe drumul performanţei cu 4 ani mai târziu decât ceilalţi concurenţi de vârsta lor, nu a reprezentat un impediment. Dorinţa de a deveni cei mai buni îi face să se apropie încet, încet de vârful clasamentului, fapt ce ne confirma că suntem pe drumul cel bun”,  a spus antrenorul lor, Octavian  Postolache – la rândul său, multiplu campion naţional.
Şi de această dată le vom ţine pumnii şi le urăm succes singurilor sportivi care vor reprezenta Câmpina la această Competiţie Naţionala de Înot a Cadeţilor.
Andreea Ştefan

Activitate gratuită pentru câmpineni: „Program de Exprimare a Personalităţii prin Artă”

Arta este antidotul pentru toate problemele existenţiale ale omului. Nu este, astfel, deloc surprinzător faptul că arta s-a dovedit a fi un instrument eficient pentru sănătatea mentală şi spirituală a omului. 
Pornind de la acest considerent, a luat naştere o tehnică terapeutică folosită pentru a ajuta oamenii să comunice, să depăşească stresul şi să exploreze diferite aspecte ale propriei personalităţi. În psihologie, utilizarea metodelor artistice pentru tratarea tulburărilor psihice şi pentru a spori sănătatea mintală este cunoscută ca terapie prin artă. Deşi în unele ţări această metodă terapeutică este foarte utilizată, în România se practică numai câteva „tehnici” şi acestea pe termen scurt.
Din dorinţa de a dezvolta această activitate şi în zona noastră, Amalia Suruceanu, artist plastic şi Fundaţia Medis, au iniţiat un „Program de Exprimare a personalităţii prin Artă”, care se adresează tuturor persoanelor, fără limită de vârstă.  
Primul atelier/ proiect a început luni, 13 iulie, la acesta participând  copii cu probleme emoţionale. Totodată, folosind noile tehnici de exprimare, se desfăşoară ateliere de creaţie, destinate atât celor mici, cât şi adulţilor care vor să înveţe să picteze.
Art-terapia se bazează pe experienţă personală, percepţie şi imaginaţie şi necesită colaborare pe termen mediu sau lung. Echipa care se ocupă de desfăşurarea acestui program este formată din persoane cu experienţă în domeniul artistic (Amalia Suruceanu şi Denisa Oblojan), dar şi cu experienţă în domeniul psihoterapeutic (dr. Ioana Maria Oprea). Programul este alcătuit din ateliere de creaţie artistică, cuprinzând atât module de terapie prin artă cât şi module de dezvoltare a abilităţilor creative, a comunicării şi a exprimării emoţiilor, prin utilizarea de tehnici specifice, moderne. 
„Terapia prin artă utilizează creativitatea pentru îmbunătăţirea stării psihice, mentale şi emoţionale a persoanelor de orice vârstă. Exprimarea prin artă ajută la rezolvarea conflictelor şi a problemelor personale, la dezvoltarea abilităţilor, la creşterea încrederii de sine, la îmbunătăţirea comportamentului şi reducerea stresului. Art-terapia integrează dezvoltarea umană, artele vizuale şi procesul creativ cu modele de consiliere şi psihoterapie. De aceea ne dorim ca de acest program să beneficieze cât mai multe persoane” – ne-a declarat Amalia Suruceanu, coordonatoarea proiectului. 
Atelierele se desfăşoară individual sau în grupuri, cu o frecvenţă şi pe o perioadă stabilite în funcţie de scopul urmărit şi de grupul ţintă, participarea făcându-se pe bază de programare. 
Fundaţia Medis sprijină această activitate prin oferirea spaţiului şi materialelor necesare, iar echipa implicată în realizarea proiectului lucrează în regim de voluntariat.
Atelierele sunt gratuite până la 1 septembrie şi se desfăşoară la sediul Medis Câmpina, din strada Griviţei, numărul 83. 
Pentru obţinerea mai multor informaţii o puteţi contacta pe Amalia Suruceanu la numărul de telefon: 0726.223.377 sau prin email: PEPArt2015@yahoo.com. 
Andreea Ştefan

S-a dat startul Concursului Naţional de Poezie «Geo Bogza»

Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza» Câmpina a dat startul celei de-a VI-a ediţii a Concursului Naţional de Literatură «Geo Bogza». La acesta pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vârstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii literare.
Se acceptă grupaje de minim 5 şi maxim 10 poezii, editate la un rând, cu Arial 14, obligatoriu cu diacritice (textele fără diacritice sunt eliminate din concurs), în 3 exemplare imprimate pe hârtie A4, trimise în plic A4 închis, pe adresa: Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”, Str. Griviţei, nr. 95, 105600 Câmpina, jud. Prahova cu menţiunea „Pentru Concursul Naţional de Poezie «Geo Bogza»” până la 22 august 2015, data poştei. 


În loc de semnătură, va apărea pe fiecare pagină un moto ales de autor. În plicul cel mare, va fi introdus un plic mic închis (având scris acelaşi moto), care va conţine un scurt curriculum vitae al autorului: numele şi prenumele; locul şi data naşterii; studii; activitate literară; adresa completă; numărul de telefon şi adresa de e-mail; motoul de pe plicul mic şi de pe filele grupajului de poezii;
Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul Concursului. Laureaţii vor fi anunţaţi până cel târziu la 28 august 1015, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 29 august 2015, orele 11.00, la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române.
Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Se vor acorda următoarele premii: Marele premiu şi Trofeul «Geo Bogza», Premiul I, Premiul II, Premiul III, premii ale unor reviste literare şi ale altor publicaţii sau instituţii culturale. Prezenţa premiaţilor la festivitate este obligatorie, absenţa conducând la redistribuirea premiului.   
Juriul are dreptul de a propune, după caz, acordarea altor premii speciale.
Lucrări ale autorilor premiaţi vor fi publicate în «Revista Nouă» şi revista „URMUZ”.
Contact: casabogza@gmail.com sau tel 0244.336.291

Sărbătoarea iei româneşti la Muzeul Etnografic de la Pietriceaua, un eveniment excepţional

24 iunie este ziua în care diaspora românească de pe trei continente şi 66 de ţări sărbătoreşte portul naţional. Prin străduinţa organizaţiei de femei a PNL, doamnele liberale din Câmpina şi Ploieşti au organizat la Pietriceaua un eveniment care iese din tiparele cotidiene. 
A fost ales ca loc de sărbătorire a tradiţiilor populare muzeul amenajat de bătrâna Maria Dilimoţ în vechea casă de lemn a părinţilor săi, acolo unde  am fost invitat să prezint o istorie legată de ia românească şi de tradiţiile populare. 


Singurul bărbat într-un alai de femei îmbrăcate în minunate costume populare din diverse zone ale ţării, m-am simţit destul de stânjenit. Mi-am început prezentarea încercând să fac o legătură între ce îmi aminteam din copilărie despre felul în care ţărăncile din Prahova pregăteau pânza pe care brodau frumoasele motive florale sau geometrice moştenite de la înaintaşele lor. 


Am amintit cum tulpinele de in erau ţinute la putrezit în apele iazurilor până când coaja lemnoasă se topea şi trecute prin meliţă dădeau fuioarele acelea mătăsoase pe care femeile le ţeseau la război. De aici se trage numele pentru fina pânză de in, pânză topită. Am căutat mai apoi să fac o apropiere între costumele păstrate în casa muzeu şi iile lucrate de femeile din Breaza, care într-o vreme erau expuse în acest plăcut oraş într-un muzeu al portului popular azi dispărut. 


Un rol important în relansarea costumului naţional la doamnele din societatea românească l-au avut marile noastre regine Elisabeta (poeta Carmen Sylva) şi Maria. Regina Elisabeta, cu micuţa ei fetiţă, principesa Marioara (răpusă de o boală grea la 4 ani) apare în fotografiile făcute la Sinaia, la Castelul Peleş, în costumul popular. Regina Maria şi cele trei fiice Elisabeta, Marioara şi Ileana, au apărut, de asemenea, la multe festivităţi, îmbrăcate cu ie şi fotă românească brodată cu măiestrie. De remarcat că regina Maria şi fiica ei preferată, Ileana, îşi comandau aceste costume la Câmpina, în atelierul surorilor Crăciun, care fiinţa atunci în subsolul vilei pe care o aveau lângă casa pictorului Grigorescu. Principesa Ileana, prietenă cu Maria, Irina şi Pia Crăciun, stătea în vizită la Câmpina perioade lungi în vila surorilor.
Doamnele din înalta societate au preluat de la suveranele noastre portul costumului naţional la multe serbări oficiale sau manifestări culturale. 
Ia românească a fost apreciată şi de mari artişti străini. Pictorul Palady, nepot al prinţesei Maria Cantacuzino, căsătorită cu pictorul celebru la Paris, Pierre Puvis de Chavannes, a lucrat mulţi ani în capitala Franţei, având coleg de atelier pe celebrul astăzi Henri Matisse. De la acesta din urmă au rămas în muzeele Franţei mai multe picturi cu fete îmbrăcate în ia românească. 


Gazda evenimentului, venerabila Maria Dilimoţ, este o persoană fascinantă. Având un cult pentru gospodăria ţărănească de pe vremuri, a strâns în căsuţa părintească (două camere şi o prispă) costume, covoare vechi, obiecte diverse folosite în gospodărie, piese de mobilier ţărănesc, leagănul pentru sugari, soba pentru gătit, lămpile de pe vremuri. O adevărată întoarcere în timp în casa bunicilor, pentru cei care au avut fericirea să-şi petrească copilăria la ţară. Maria Delimoţ este şi un înzestrat rapsod popular. A scris zeci de poezii cu rimă şi ritm în stilul cântecelor populare, pe care le-a strâns într-un caiet. Pasiunea ei s-a transmis şi celor doi fii, dar şi nepoţilor. Băiatul cel mare cântă la cimpoi şi la fluier cu multă măiestrie. Toată familia trăieşte din veniturile unei mari gospodării, cu multe animale (vaci, oi, cai), muncind de dimineaţa până seara. 
Nu am fost noi primii vizitatori care au descoperit acest loc plin de farmec. În satul acesta de munte, pe uliţa gloduroasă care duce la muzeul Mariei Delimoţ, au venit şi mulţi turişti străini. D-na Jenica Tabacu, directorul Muzeului Hasdeu, i-a adus aici pe francezii care vizitează frecvent muzeul câmpinean. Primitoarea gazdă ne-a povestit cât de mult i-au impresionat pe francezi şi pe alţi turişti străini bucatele cu care i-a ospătat: sarmalele, bulzul de mămăligă, chiar şi mâncărurile de post când au nimerit în această perioadă. Muzeul din Pietriceaua, sat de munte plasat într-un peisaj încântător, e unul dintre cele mai spectaculoase obiective de vizitat de pe Valea Doftanei. 
Alin CIUPALĂ