28 iulie 2015

Administraţia locală a început demersurile pentru constituirea Clubului Sportiv Câmpina

După o serie întreagă de încercări eşuate în anii trecuţi, administraţia publică locală, prin intermediul comisiei de sport-cultură din Consiliul Local, a început demersurile pentru constituirea Clubului Sportiv Câmpina, instituţie de interes public finanţată de la bugetul local.


Amănunte legate de acest proiect necesar sportului câmpinean am aflat de la iniţiatorul său, consilierul local PNL Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de specialitate a Consiliului Local: “Sunt ani de când visez ca în oraşul nostru să funcţioneze un club sportiv al municipalităţii, la care să aibă acces, fără taxe ori costuri suplimentare, copiii şi tinerii iubitori de sport. Încă din anul 2012 am pus bazele proiectului, însă el a eşuat din pricina politicianismului şi a orgoliilor mărunte. Am aşteptat un moment prielnic şi din câte se pare el a sosit! De câteva săptămâni lucrez alături de jurişti şi oameni de sport la actele necesare înfiinţării acestui nou club, pe care le voi prezenta, în forma lor perfectibilă, în şedinţa de Consiliu de joi, 30 iulie. Aştept amendamentele colegilor mei şi ale societăţii civile, pentru ca ulterior, în cel mai scurt timp, să putem aproba proiectul în legislativul local şi astfel să facem primul pas spre începerea activităţii. Clubul va avea mai multe secţii sportive ce îşi vor propune promovarea sportului de masă şi de performanţă, va fi finanţat din bugetul public şi din sponsorizări, va fi condus de specialişti, angajaţi obigatoriu pe bază de concurs şi se va subordona Consiliului Local. Sper ca odată constituit, clubul să se dezvolte şi în câţiva ani să devină principalul motor al sportului câmpinean. Mai avem încă de lucru, atât la actele de constituire, cât şi la modernizarea bazelor sportive, care să vină în sprijinul activităţii acestui club. Să sperăm că le vom face pe toate, pas cu pas”. 

Editorial. PAPARUDELE

„Paparudă, rudă/ vino de ne udă”… cu creșteri de salarii și reduceri de TVA. Ține bugetul, zice PSD-ul. Nu ține, atrage atenția Banca Națională. Dar nu despre asta vreau să scriu, nu avem niciun motiv să-l credem tocmai pe Ponta. Mă interesează azi un mic „studiu de caz” al vieții sociale, așa cum se reflectă în bătălia continuă din media noastră și site-urile de socializare. 
Asistăm în ultima lună la o nouă campanie încrîncenată împotriva Bisericii Ortodoxe. De data asta, motivele sunt aiuritor de lipsite de substanță (nu mai e nici măcar miza de lunile trecute, cînd se dezbătea ora de religie în școală), dar tocmai de aceea asaltul are a ne pune pe gînduri pentru a-i desluși comanditarii și presupozițiile ascunse. 
Deci, Patriarhul îndeamnă preoții să se roage pentru ploaie. Este, ca să zic așa, ceva care ține de fișa postului, exact asta trebuiau să facă și ierarhul și preoțimea. Ei aș, liber pansivii noștri au izbucnit în ironii grosolane. Să fiu bine înțeles: ai tot dreptul să nu crezi, dar, în virtutea acelorași drepturi individuale, lasă-l și pe celălalt să-și exercite liber opțiunile. Sunt convins că 90% dintre cei care se arată șocați de „înapoierea” pe care denota-o rugăciunile pentru ploaie sunt botezați și cununați la biserică. Vestea tristă pentru ei este că nu există nicio deosebire între rugăciunile pentru creștinarea pruncului sau cele de la înmormîntarea părinților voștri și cele pentru ploaie. Dacă le negați, negați-le consecvent pe toate! 


Există o fractură logică și de mentalitate care mă șochează în astfel de cazuri: i se cere bisericii să adopte atitudini de ONG, să-și (re)nege însăși esența milenară: de exemplu să încurajeze avortul, uniunea consensuală, căsătoria homosexuală, liberalizarea sexuală, divorțul, înfierea de copii de către cuplurile gay, preoțirea femeilor șamd. Asta în numele unei „modernizări” absurde. Sunt puzderie de organizații care susțin cele de mai sus. Exact în numele libertății și diversității ar trebui lăsată biserica să-și susțină adevărurile sale milenare. Măcar în numele pariului pascalian, lăsați preoții și credincioșii să se roage pentru ploaie! 
Al doilea exemplu vine de la celebrul caz al violului de la Vaslui. Ei bine, aceiași trepăduși ai „libertății de gîndire” l-au somat pe patriarh să ia atitudine! Adică de ce? Să arunce vreo anatemă? Să apară într-un studio Tv și „să-și exprime revolta”? Acesta este rolul bisericii? Atunci de ce să nu aibă reacții față de corupția politicienilor, de situația din sănătate și învățămînt, de starea drumurilor, situația cîinilor comunitari și de tot restul problemelor sociale? Din nou i se cere bisericii să acționeze ca un ONG. Ceea ce ea NU este. E o presiune insidioasă de a-i nega bisericii caracterul divin, reducînd-o la un simplu actor social. Pentru a putea fi, mai apoi, distrusă în liniște. Exact ceea ce se întîmplă în multe state „avansate” din occident. Biserica noastră ortodoxă are multe defecte, poate chiar mai multe decît îi pun în cîrcă detractorii ei. Dar tocmai cele amintite mai sus nu țin de greșelile sale. În conservatorismul care-i este esențial, biserica este, poate, ultima instituție care mai apără identitatea națională. Aici văd eu nexul atacurilor la care este supusă (mă refer la atacuri, și nu la criticile articulate și bine venite, în cunoștință de cauză, care nu lipsesc), surparea unei redute care se opune ideologiilor nivelatoare și anti-identitare, individualiste și non-axiologice, ale postmodernității. Multora li se umple gura și dau ochii peste cap cînd vorbesc despre „tradiție”. Fără să înțeleagă că tradiția nu se leagă de timpul trecut ci ține de prezent, de ceea ce se edifică în ziua de azi. De aceea să lăsăm preoții să se roage pentru ploaie, pentru sănătate, pentru pace și pentru o mulțime de alte lucruri. Iar noi să construim sisteme de irigații și să nu mai tăiem pădurile, ca să nu mai fie secetă, să ne educăm cum trebuie copiii. Cam asta este diviziunea muncii…
Christian CRĂCIUN

Examenul de titularizare – un fiasco aproape total

Acest articol este recomandat a nu fi citit de către elevii de gimnaziu, şi cu atât mai mult, de către cei de liceu. Recomandarea noastră încearcă să nu tulbure şi mai mult minţile înfiebântate ale elevilor care îşi caută un model de viaţă, dar şi un model în viaţă. Ne-am orientat demersul din cauza unui fenomen care arată cât de performant este sistemul de învăţământ din România. Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, înainte de depunerea contestaţiilor, a fost de 73,85%, faţă de 79,88%, în 2014. Rezultatele slabe la examenul de titularizare din acest an, pe care l-au promovat doar 7.649 de profesori din cei 20.570 care au participat, se explică prin pregătirea insuficientă a candidaților care nu au reușit să rezolve subiecte de dificultate medie, conform unor oficiali ai Ministerului Educaţiei.
Şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, examenul de titularizare s-a dovedit a fi greu de trecut, doar trei sferturi dintre candidaţi reuşind să-l promoveze, adică să obţină cel puţin media 5. Rata de promovare, după afişarea primelor rezultate, a fost de 73,85%, adică mai slabă ca anul trecut. Iar dacă mai adăugăm faptul că, iniţial, doar 37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10, cât este necesar pentru a ocupa un post de titular în învăţământ, ne dăm şi mai bine seama de proporţiile acestui fenomen extrem de îngrijorător. Căci oare cum mai poate cere un dascăl performanţe elevilor săi, cum mai poate să-i dojenească atunci când nu învaţă şi să-i încondeieze cu note mici, dacă tocmai el, dascălul, autoritatea cea mai înaltă din timpul orei de curs, are lipsuri în pregătire. Şi nu doar că nu este tobă de carte, fiindcă nu pot lua toţi dascălii media 10 la examenul de titularizare, dar nici măcar pregătit satisfăcător nu este, cât să ia un 7. Mulţi candidaţi au depus contestaţii, dar conform rezultatelor finale, ratele de promovare nu s-au schimbat prea mult. Astfel, primele rezultate afişate au arătat că 37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10. Din cele 20.570 lucrări evaluate, 92 au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs (dacă atâtea cadre didactice nu au înţeles condiţiile de examen, ce să mai vorbim despre neînţelegerile întâmpinate de către elevi în timpul examenelor susţinute de aceştia?!), astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478. Dintre aceştia, 40 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 7.649 de candidaţi (37,55%) au obţinut note între 7 şi 10. Mai departe, ministerul de resort ne informează că 7.434 de candidaţi (36,30%) au obţinut note între 5 şi 7. Alţi 5.323 de participanţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1 - 4,99. 


Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%).  Topul județelor cu cea mai mare rată de promovare este completat de Prahova (46,3%), Harghita (44,6%) şi Galați (42,5%). Aşadar, judeţul nostru este printre cele fruntaşe. Capitala a obţinut o rată de promovare de 43,66%. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Numărul total de contestaţii depuse, în perioada 20-21 iulie, a fost de 4.469 (21,82% din totalul lucrărilor). Dintre acestea, au fost admise 2.333 de contestații (52,20%). Pentru 1.566 de lucrări, notele au fost majorate, iar pentru 767 de lucrări, notele au fost micșorate. Rezultatele finale, aşa cum am mai precizat, nu au schimbat prea mult structura celor promovaţi. Pe tranșe de note, soluționarea contestațiilor a produs următoarele modificări: procentul notelor peste 7 a crescut cu 1,91% (de la 37,55% la 39,46%), procentul notelor între 5 și 7 a crescut cu 0,50% (de la 36,30% la 36,80%) iar procentul notelor sub 5 a scăzut cu 2,41% (de la 26,15% la 23,74%). Conform rezultatelor furnizate de Ministerul Educației, rata de promovare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice, după soluționarea contestaţiilor, este de 76,26%, în creștere cu 2,41% față de rezultatele inițiale (73,85%). În concluzie, tot jalnică rămâne radiografia acestui examen, care ar putea fi numit “al netitularizării”, dacă ne gândim că peste 60% dintre candidaţi au picat examenul sau nu au obţinut titularizarea mult dorită. 
Din Câmpina s-au înscris la examenul de titularizare 54 de persoane, care au obţinut la disciplina de examen note între 3,00 şi 9.70. A.N.

Bisericuţa din curtea Spitalului Municipal a fost sfinţită

Construcţia bisericuţei din curtea Spitalului Municipal a fost finalizată în august 2012, dar sfinţirea lăcaşului de cult a fost amânată până la finalizarea tuturor decoraţiunilor interioare, în special a picturilor bisericeşti, care necesită multă migală şi pentru care s-a apelat la nişte pictori talentaţi şi specializaţi în pictură bisericească. Bisericuţa este o adevărată bijuterie arhitectonică, având 15 metri lungime, 5 metri lăţime şi o înălţime de 6 metri. Construcţia lăcaşului de cult a fost încheiată la exterior (ziduri tencuite, turlă şi acoperiş din cupru), într-un timp record, patru luni. Lucrările de ridicare a acestui edificiu realizat în stil neobizantin – formă cruce s-au desfăşurat  în perioada iunie-august 2012 şi au fost atent supravegheate de către părintele Ionuţ Butoiu, care, din 2006, a slujit în paraclisul situat la parterul Spitalului Municipal. 


Deoarece regulile bisericeşti cer ca terenul pe care este amplasată o biserică ortodoxă să fie în administrarea Patriarhiei, consilierii municipali au transmis Patriarhiei Române în folosinţă gratuită, pe toată durata existenţei construcţiei, terenul în suprafaţă de 208 metri pătraţi pe care a fost înălţat acest paraclis. După ridicarea edificiului, echipei de meşteri constructori i-a luat locul o echipă de pictori şi decoratori. Până la realizarea tuturor decoraţiunilor interioare, preotul Ionuţ Butoiu a oficiat slujbe pentru pacienţi în paraclisul situat la parterul spitalului, aşa cum a făcut-o şi în perioada 2006-2012. 


Duminică, a avut loc sfinţirea bisericii, la slujba respectivă, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu PS Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, participând numeroşi credincioşi, atât din spital, cât şi din afara lui. Paraclisul are două hramuri: Sf. Pantelimon şi Sf. Mare Mucenic Mina. Biserica a fost visul părintelui Ionuţ, după ce acesta a suferit un accident în urma căruia a fost paralizat complet un an de zile. Pentru că Dumnezeu i-a dăruit nu doar viaţa, ci şi însănătoşirea, părintele a făgăduit Domnului că va ridica o biserică în curtea spitalului şi şi-a ţinut promisiunea. De acum, el va ţine slujbele în bisericuţă, după ce nouă ani le-a ţinut într-o încăpere amenajată de la parterul spitalului. Chiar dacă nu vorbim despre o biserică de parohie, ci despre una cu circuit închis, destinată pacienţilor, la slujbe pot participa şi credincioşi din afara Spitalului Municipal. A.N.

Hidro Prahova SA majorează tarifele la apă şi canalizare

Această uluitoare societate care este Hidro Prahova SA ne uimeşte continuu, fără nicio milă, atât  prin calitatea lucrărilor făcute în cadrul programului pe care îl administrează (zeci de străzi au arătat şi mai arată aproape ca după un război), cât, mai nou, prin scumpirile anunţate la tarifele de apă şi canal. Recent, HidroPrahova a transmis o adresă Primăriei Câmpina prin care anunţă că va scumpi cu 15% preţul la apa potabilă şi cu 7% tariful la canalizare, scumpire care ar urma să fie operată încă de la 1 iulie 2015, adică retroactiv, un alt mod european de a înţelege relaţia cetăţean – prestator de utilităţi publice. Municipalitatea noastră nu este de acord cu noile tarife, dar nu-i foloseşte absolut deloc această opunere. 


Din 2014, administraţia publică locală nu mai are nicio putere în influenţarea politicii de preţuri ale tarifelor pentru serviciile oferite populaţiei de către Hidro Prahova, operatorul judeţean de apă înfiinţat de către Consiliul Judeţean. Conducerea companiei de apă-canal a trimis adrese prin care anunţă majorarea tarifelor tuturor primăriilor din localităţile unde asigură (sau, mai bine zis, ar trebui să asigure), serviciile de apă şi canalizare. 
În următoarea şedinţă ordinară a legislativului municipal, care va avea loc joi, în această săptămână, aleşii câmpinenilor vor încerca să adopte o hotărâre prin care să se opună scumpirilor nejustificate pe care intenţionează să le aplice şefii de la Hidro. Va fi o şedinţă tensionată, cel puţin din acest punct de vedere, în care majoritatea consilierilor municipali ar putea să decidă ieşirea Câmpinei din asocierea cu Hidro Prahova. Nu din programul desfăşurat cu fonduri europene, având ca scop reabilitarea reţelelor de apă-canal, căci acest demers este tardiv, ci din asocierea care îi permite companiei Hidro Prahova să opereze în al doilea municipiu prahovean. A.N.

Câmpina are, în sfârşit, o fântână arteziană

Despre proiectul unei fântâni arteziene în parcul din Centrul Civic se vorbeşte de mulţi ani. Încă din mandatul trecut, în plenul Consiliului Local s-a dezbătut această problemă. S-a dezbătut pe toate feţele, dar fără a se ajunge la materializarea feţei finale. Si asta fiindcă pe-o parte se dezbătea chestiunea, iar pe cealaltă, se bătea pasul pe loc. Iar din acest tandem batere-dezbatere a ieşit, de fiecare dată, fix nimic. În sfârşit, săptămâna trecută, joi seara, câmpinenii au putut vedea, cu admiraţie chiar, într-un final apoteotic, cum arată mult aşteptata faţă finală a problemei în discuţie. Reprezentanţii municipalităţii au inaugurat fântâna arteziană din Parcul Milia pe la orele serii, pentru că s-a dorit, într-un mod inspirat, ca feeria de lumini reflectate în apele învolburate şi ţâşnitoare să fie deplină. La ora 21 s-a inaugurat prima fântână arteziană a Câmpinei (sperăm noi, nu şi ultima de acest fel), după ce zecile de câmpineni sosiţi cu copiii lor au aşteptat aproape o oră să se producă “minunea”. În acest răstimp, tehnicienii firmei ce a realizat fântâna propriu-zisă (ţevi, cabluri electrice, aparatură de comandă, kit de instalare), au meşterit întruna, până când cele trei jeturi principale de apă, cele mai spectaculoase, unite într-un mănunchi minunat, la şapte-opt metri deasupra pământului, au fost reglate cât mai bine, astfel încât să ofere cea mai frumoasă imagine. 


Menţionăm aici, dintr-un impuls informaţional, că cea mai cunoscută fântână arteziană din Europa şi din lume, Jet d’Eau, se află la Geneva (jetul de apă ţâşneşte la 140 de metri înălţime), recordul mondial al înălţimii maxime a jetului de apă propulsată (310 metri), fiind deţinut de o fântână arteziană din oraşul-port Jeddah (Arabia Saudită). După ce o firmă din Botoşani, aceeaşi care realizează şi blocul de necesitate de lângă Kaufland, a modernizat parcul Milia şi a realizat bazinul fântânii, montarea fântânii arteziene propriu-zise a scos din bugetul local peste 71.000 de lei, fără a socoti aici şi TVA-ul datorat, cu ea finalizându-se, de altfel, şi modernizarea Parcului Milia. Un parc a cărui denumire oficială nu le zgârie câtuşi de puţin urechile reprezentanţilor municipalităţii, deşi, în opinia noastră, ar trebui. Fiindcă nu avem a critica aici o denumire din popor, folosită de populaţie pentru uşurinţa comunicării, caz în care am înţelege de ce uşurinţa aceste comunicări reclamă şi folosirea denumirii unui restaurant (a unei firme private), din imediata vecinătate a parcului. Nu avem, Doamne fereşte, nimic personal şi nimic de a face cu patronatul firmei respective, căruia îi dorim succes în afacere, dar folosirea numelui acestui restaurant foarte cunoscut în denumirea oficială a unui parc public, făcut cu banii câmpinenilor şi administrat de municipalitate, miroase a reclamă mascată, a concurenţă neloială, a foşnet de hârtii, a ce vrei şi ce nu vrei, numai a lăudabilă şi cinstită denumire nu. Este posibil să se fi ajuns aici cu totul şi cu totul întâmplător, involuntar, dar orice s-ar spune, alăturarea cuvintelor Parcul Milia nu este cea mai fericită şi cea mai lipsită de bănuieli. Dacă tot s-a dat principalei artere rutiere a municipiului numele primului rege al României, nu vedem de ce nu s-ar putea denumi acest loc Parcul Carol I.  Bustul lui Hasdeu, mutat din acest parc după 12 ani, ar putea să fie reamplasat în parcul de lângă Monumentul Soldatul Necunoscut. Ani de zile, s-au depus coroane de flori, ca un omagiu adus eroilor neamului, la dosul “Soldatului”, ceea ce s-ar putea să nu convină spiritelor eroilor pomeniţi mai devreme.  S-a ajuns la organizarea ceremoniilor oficiale şi depunerea florilor la dosul acestei nevinovate statui, deoarece edilii decidenţi au judecat cu dosul atunci când au adus “Soldatul” din Cimitirul Central, acolo unde îi este locul şi unde ar trebui grabnic reamplasat. Şi pentru că tot suntem la capitolul sugestii de nume ale parcurilor publice, acest ultim parc ar putea fi botezat cu numele Reginei Elisabeta, soţia Regelui Carol I. Cele două parcuri din Centrul Civic botezate astfel ar simboliza alăturarea primilor suverani ai României, care au dezvoltat ţara într-un mod remarcabil şi decisiv, ducând-o pe drumul fără întoarcere al propăşirii şi modernizării demne de un stat european. A.N.

Octavian Postolache, antrenor de înot: “Cei care practică înotul câştigă sănătate, armonie şi disciplină”

Octavian Postolache este numele celui care va scrie multe pagini în istoria înotului câmpinean. Este născut în Galaţi, însă destinul l-a adus în Câmpina. Şi nu întâmplător! Este preşedintele şi antrenorul Asociaţiei Club Sportiv “Contratimp” şi iniţiatorul concursului „Memorialul Friedrich Schwing”, o competiţie de înot pentru masters (veterani). Este multiplu campion naţional, iar acum îi învaţă şi îi formează pe cei mici să-i calce pe urme. Iar rezultatele, demne de toată lauda, sunt rodul muncii şi al pasiunii cu care îşi antrenează elevii pentru a face performanţă. 


- La ce vârstă aţi făcut cunoştinţă cu lumea nataţiei? Ce v-a determinat să practicaţi performanţa?
- Eram la grădiniţă când un profesor a intrat în clasă şi ne-a povestit despre înot. Câteva zile mai târziu, grupa mea, însoţită de doamna educatoare, s-a prezentat la bazinul Liceului “Vasile Alecsandri” din Galaţi, unde a avut loc o selecţie. Printre cei selectionaţi m-am numărat şi eu. Atmosfera bazinului şi calmul profesorului m-au făcut să mă simt în largul meu, aşa că dorinţa de a frecventa cursurile cât mai des şi dragostea de apă mi-au intrat în suflet destul de repede. 
- Cine v-a fost mentor?
- Schwing Fridirich, Dumnezeu să-l odihnească, a fost profesorul care m-a selectat, m-a crescut şi educat în spiritul sportiv, întocmai ca un părinte. M-a învăţat tot ce era mai important, mi-a insuflat dorinţa de a înota, mi-a arătat valorile morale ale unui sportiv, m-a ajutat să înţeleg complexitatea acestui sport.
- Ce performanţe aţi înregistrat în cariera d-voastră de înotător?
- Multiplu Campion Naţional. Mi-am dorit cu mult mai mult, însă e o poveste lungă şi delicată.
- Cum a luat naştere Asociaţia Contratimp?
- Colaborarea cu Bazinul Didactic de Înot mi-a oferit şansa să desfăşor cursuri de iniţiere, cursuri care au constituit baza selecţiei pentru performanţă. Astfel că, la sfârşitul anului 2012, am format o grupă de 6 copii, cu gândul de a practica înotul zilnic. Frecvenţa este principalul criteriu al performanţei. Aşadar, la începutul anului următor am înfiinţat Asociaţia Clubul Sportiv Contratimp, fapt ce ne-a permis să păşim pe drumul performanţei.
- Cât de mult vă place să antrenaţi?
- Oh, Doamne! Pentru mine este un mod de viaţă. Fiecare întâlnire cu sportivii mei mă încarcă cu energie pozitivă. Conexiunea dintre antrenor şi sportiv se transformă în educaţie, înţelegere, depăşirea barierelor din toate punctele de vedere. Cu timpul, devine aerul de care ai nevoie. Să antrenez aceşti copii minunaţi îmi dă o satisfacţie atât de mare, încât am ajuns în punctul de a-i considera parte componentă a familiei mele.
- Ce presupune un antrenament?
- Mentalitate, tehnică, joacă şi mulţi kilometri de înotat. Un copil devine sportiv de performanţă în timp, cu multă răbdare şi multe sacrificii. Mentalitatea este lecţia de bază a fiecărui antrenament.
- Care este cea mai mare temere pentru un antrenor?
- Să fii antrenor înseamnă să pui mai presus de propria-ţi persoana meseria pe care o faci şi să accepţi că viaţa îţi rezervă multe necunoscute. Pentru mine, cea mai mare temere o reprezintă visele năruite. Pentru a ajunge la performanţe remarcabile avem nevoie în permanenţă de susţinere financiară şi de infrastructură. Fără acestea, talentul, munca, sacrificiile, mentalitatea şi dorinţa devin inutile.
- Cât de important este staff-ul tehnic într-o echipă?
- Mai multe păreri uneori s-ar putea să strice, dar, totodată, să şi ajute. Nu eu am inventat înotul, aşa că întotdeauna avem ceva de învăţat. Fiecare colaborare trebuie să aibă un scop bine definit, iar o echipă bine închegată va fi întotdeaună mai puternică.
- La ce concursuri aţi participat cu echipa şi ce premii aţi obţinut?
- În cei 2 ani şi 6 luni de activitate am participat la multe concursuri neoficiale de nivel naţional sau regional, unde am urcat de nenumărate ori pe podium, scopul fiind acela de a-i pregăti şi acomoda pentru cele mai importante competiţii oficiale: Campionatele Naţionale. Anul acesta, cele mai valoroase premii au fost: titlul de Campion Naţional la copii 10 -11ani prin Andreea Văcaru la proba de 50m fluture şi clasarea în primii 20 de sportivi la Campionatul Naţional de Cadeţi 12-14 ani. Sunt rezultate excelente care confirmă că planul de pregătire al sportivilor este viabil.


- Ce urmează pe viitor?
- Antrenamente, tehnică, joacă mai multă pentru cei mici, mai puţină pentru cei mari, într-un cuvânt, planul de pregătire pentru următorul an. În septembrie, vom organiza la Bazinul Olimpic din Braşov concursul Cupa “CONTRATIMP”, ajuns la editia a III-a. Din păcate, capacitatea Bazinului Didactic din Câmpina nu ne permite desfăşurarea unei competiţii de nivel naţional, unde de obicei se adună peste 600 de persoane.
- Este înotul cel mai bun sport pentru copii?
- Sportul, în general, este cel mai bun pentru toată lumea. Înotul este sportul care ar trebui să devină cel mai practicat nu doar de copii, ci de toate categoriile de vârstă.
- Care este vârsta propice pentru începerea practicării înotului?
- Putem începe acomodarea cu apa şi de la 4 luni, dacă avem condiţiile necesare. Însă, pentru bazinul din Câmpina, recomandarea mea este de la vârsta de 5 ani. 
- Ce le recomandaţi persoanelor care doresc să înveţe să practice înotul?
- Multă răbdare şi perseverenţă. Nu putem învăţa imediat şi nici nu vom reuşi să facem ceva repede şi bine. 


- Care sunt beneficiile înotului?
- Oh! Sunt foarte multe de spus: condiţia fizică excelentă, dezvoltarea unui corp armonios, pierderea în greutate fără efecte secundare, sistem imunitar fortificat, stimularea circulaţiei sangvine, reducerea colesterolului şi menţinerea unei tensiuni arteriale stabile, întărirea  ligamentelor articulare, dezvoltarea flexibilităţii, recuperarea fizică, ameliorarea stărilor de anxietate şi de depresie. Într-un cuvânt: “mens sana in corpore sano”, adica “minte sănătoasă în corp sănătos”.
- Ce este diferit la înot faţă de celelalte sporturi?
- Înotul este sportul care dezvoltă majoritatea grupelor musculare, mai mult de două treimi din întreaga suprafaţa musculară a corpului. Stimulează creşterea copiilor şi a adolescenţilor în înălţime, riscul accidentărilor fizice este mult mai redus în comparaţie cu sporturile practicate pe uscat. Fluxul de oxigenare al organismului duce la o capacitate intelectuală mărită.
- Dacă aţi putea schimba o regulă în înot, care ar fi aceea?
- Nu cred că o regulă ar trebui schimbată, ci mai degrabă mentalitatea. Ar trebui ca, în primul rând, părintii, şi apoi antrenorii, să înţeleagă că performanţa juvenilă nu duce decât la abandonul înotătorului la vârsta junioratului. Acesta este principalul motiv pentru care România nu mai are sportivi de nivel olimpic sau mondial.


- Ce părere aveţi despre înotul câmpinean?
- Cea mai mare realizare pe plan sportiv a urbei este acest bazin didactic, care încet, încet va forma generaţii de înotători. Prin ei, municipul Câmpina se va alătura unor oraşe cu greutate în lumea înotului, oraşe precum: Bucureşti, Bacău, Braşov, Baia Mare, Oradea etc. Putem spune că acest proces a început deja odată cu participarea celor două cluburi câmpinene la Campionatele Naţionale de Înot. La nivel recreaţional, cei care practică  înotul câştigă sănătate, armonie şi disciplină.
- În ce constă valoarea unui sportiv?
- Din punctul meu de vedere, valoarea unui sportiv constă în atitudine, fair-play, dorinţă de victorie şi respect faţă de adversar.
- Care este motto-ul dumneavoastră? 
-  “Nimic nu este imposibil”.
Andreea Ştefan

În acest weekend are loc a V-a ediţie a JazzRock Festival

Locaţie - Ştrandul Casei Tineretului
Organizatori: Club Live, Asociatia Culturala Euro Jazz-Rock, Casa Tineretului, Primaria si Consiliul Local Campina


Programul Festivalului:

Vineri - 31 Iulie 2015, ora 19:00 (Intrare: 15 RON) 

  • Sorin Zlat Quartet (Bucuresti) – Sorin Zlat Jr. - piano, Sorin Zlat Sr. - Saxophone, Razvan Cojanu - bass, Laurentiu Zmau - drums
  • Kiba Dachi Experience (Bucuresti) - Sergiu Moldovan - piano, Lorin Georgescu – Saxophone, Liviu Negru – guitar, Iulian Nicolau – drums, Kiba dachi - Bass

Sambata - 1 August 2015, ora 19:00 (Intrare: 15 RON) 

  • The Werther Project (Campina) – Iulia Heleanu- vocal, Bogdan Mihailescu – guitar, Cristian Munteanu – bass, Ovidiu Ilie - drums
  • Luiza Zan - Peter Sarik - István Gyárfás (Bucuresti, Budapesta) – Luiza Zan - vocal, Peter Sarik - piano, István Gyárfás - Guitar

Duminica - 2 August 2015, ora 19:00 (Intrare: 15 RON) 

  • Border Split (Targu Mures) – Fülöp Csongor - piano, Asztalos Zsolt-Aszti - drums, Éltes Áron – sax, Szántó Lóránd - bass
  • Balako (Bucuresti) – - Marius Cristian Ciupitu - Chupi - drums, Alexander Himely Benavides - El Niño - congas, Omar Secada Dihigo - piano, Valentin Andrei Zachar - Zach – Saxophone, Antonio Segui Rolando - Tony – Trombone, Sebi Yoo – Bass, Paul Stanga – Accordion, Cezar Cazanoi – Flute, Sebastian Burneci - Trumpet

ABONAMENT PE 3 SERI - 30 RON
Abonamentele s-au pus în vânzare începând cu data de 20 iulie, la Club Live (în incinta Casei Tineretului).

Istoria se repetă

Citind lucrări memorialistice sau presa interbelică, găsim situaţii frapant de asemănătoare cu ceea se întâmplă în zilele noastre. Am primit prin bunăvoinţa d-lui Adrian Simeanu, scriitor şi istoric argeşean, o excelentă revistă document a Centrului Cultural Piteşti – „Restituiri”. Am remarcat articolul „Un manuscris interbelic inedit” aparţinând prof. Ion I. Ştefan. Cităm pe larg, pentru a întări ideea că la noi nimic nu e nou sub soare: „Printre familiile celebre ale Muscelului se numără şi familia Belizarie (...). O familie de proprietari rurali şi urbani, de artişti plastici, cadre didactice, funcţionari. (...) Un membru al acestei ilustre familii va deveni muscelean (...). Paraschivescu Belizarie, născut în 1917, era vestit în zugrăveli de biserici (...) se va căsători cu Paraschiva Stăncioiu, rezultând din căsătoria lor trei copii: Ion (colonel Armata Regală Română), Dumitru, Maria (....). Aşa cum am încercat de cele mai multe ori în paginile îndrăgitei noastre reviste de istorie, voi prezenta un document care a aparţinut colonelului Ion Belizarie. Acesta a construit  în 1931 o casă pe un teren aparţinând localităţii Izvorani – Ştefăneşti. Colonelul a pus la temelia casei ce urma a fi construită un document care nu este altceva decât o caracterizare a societăţii româneşti din acel an, 1931. Deşi sintetică, această caracterizare vine din partea unui om cu pregătire generală şi militară solidă, care reuşeşte să facă o fotografie prin care surprinde politicul, socialul, precum şi starea morală a societăţii româneşti la începutul domniei regelui Carol al II-lea (1930 – 1940). Perioada este una de criză (1929 – 1933 – n.r.), de nelinişte socială şi politică. Votul universal acordat în anul 1918 a surprins nepregătită societatea românească, formată în mare parte din oameni care trăiau în mediul rural, fără o pregătire care să le permită să se apere în faţa ofensivei politicianiste. Atunci când a pus documentul la temelia casei, colonelul Ion Belizarie îşi exprima speranţa că la o eventuală dărâmare, cele scrise de el vor fi aflate şi citite”. 
Casa s-a dărâmat, documentul a fost găsit, iar profesorul Ion I. Ştefan îl publică integral.


«Comuna Izvorani/ Jud. Muscel/ În anul 1931 luna August
Sub domnia Regelui Carol al II-lea
Preşedintele Cons. de Miniştrii fiind Profesorul Nicolae Iorga
S-a construit această casă de către subsemnatul colonelul Ion Belisarie, născut la 10 Noiembrie 1879, în com. Domneşti, din pictorul Belisare I. Paraschivescu şi soţia lui Paraschiva, ambii azi decedaţi. Am devenit proprietarul acestei vii în baza ordonanţei de adjudecare N.10218/928 a Tribunalului Ilfov. Domiciliul principal îl am în Bucureşti, str. Clucerului N. 31.
Caracteristicile epocii: Ne găsim în perioada care urmează marelui război European dintre anii 1914 – 1918 ale cărui consecinţe le suferim grozav. 
Consecinţele economice se pot rezuma în aceste cuvinte: după războiul European la care şi noi am luat partea foarte sângeroasă, ţara s-a mărit şi pâinea s-a micşorat. Aceasta, numai din nepriceperea oamenilor care ne-au guvernat, căci de unde până la războiul cel mare, boierii care ne guvernau cheltuiau averile lor ca să facă politică, după război, în timpul democraţiei integrale, toţi demagogii vin la guvern cu datorii imense (cum au cei care azi îşi plătesc cheltuielile în campaniile electorale – n.r.) şi pleacă cu sute de milioane. Aceasta se datoreşte votului universal – reformă socială prea înaintată pentru cultura poporului nostru – care a dat acelaşi drept de vot şi omului cu cea mai vastă cultură, ca şi ultimului văcar din sat. 
Consecinţele morale. De unde se credea că războiul cel mare cu toate grozăviile lui va face pe oameni mai buni şi mai cinstiţi, din contră la această epocă sunt mai răi şi mai necinstiţi. O stare de nevroză specială i-a cuprins pe mai toţi; toţi vor să se îmbogăţească fără muncă şi înşelând pe alţii. (...) O criză grozavă bântuie ţara. Autoritatea guvernului este aproape ştearsă şi nu guvernează decât cu legi draconice. Oamenii culţi, cinstiţi şi muncitori stau de o parte, în neputinţa de a lupta cu pleava pe care votul univeral a ridicat-o deasupra (...)».
La distanţă de 15 ani, scriitorul Ilya Ehrenburg, unul din făuritorii exacerbatului cult al personalităţii ţesut în jurul generalissimului I. V. Stalin, vizitând România, scrie în ziarele sovietice: „România impresionează pe vizitatori prin contrastele ei. Bucureştiul luxos – şi nu departe bazinul carbonifer din Valea Jiului unde minerii trăiesc în bordeie. Nici Bucureştiul nu este zgârcit în contraste. Un zgârie-nori şi alături de el o cocioabă, automobile luxoase şi boi; o doamnă cu pălărie pariziană şi o ţărancă desculţă într-o rochie de stambă. Bucătărie aleasă franceză şi o viaţă de foame. Partidele, mai exact nişte clanuri, au în comun istorii care s-au întâmplat la Bucureşti între cele două războaie, istoriile bacşişurilor, corupţiei, înşelăciunilor şi trădărilor”. 
Nimic nou sub soare, nimic de comentat. Sa tragă cititorii singuri concluziile. 
Alin CIUPALĂ