01 septembrie 2015

Sărbătoarea Limbii Române la Câmpina

Data de 31 august a fost declarată oficial Ziua Limbii Romane în anul 2011. Pentru a o cinsti cum se cuvinte şi anul acesta, Consiliul Local prin comisia de cultură, cercul literar al Casei de Cultură “Geo Bogza” şi Biblioteca “Dr. C.I. Istrati” şi-au dat din nou mâna şi au organizat sâmbătă, 29 august, “Maratonul poeziei”, pe terasa Ice Factory, locaţie aflată în incinta Casei de Cultură. Cu acest prilej au fost premiaţi şi câştigătorii Concursului Naţional de Literatură “Geo Bogza”. Manifestarea face parte din programul cultural propus anul acesta de Comisia de Cultură a Consiliului Local, condusă de Florin Frăţilă, care a făcut dovada că în afara politicii şi administraţiei se ocupă şi cu scrisul. 
Invitaţi de marcă, scriitori şi critici literari din Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Braşov, dar şi din alte localităţi , au ocupat locurile înainte de ora 11,00, când era programată deschiderea evenimentului şi timp de câteva ore s-au lăsat în voia cuvântului scris. 


“Întâmplarea de astăzi aş vrea să se desfăşoare sub acest semn, al libertăţii de opinie, al libertăţii de conştiinţă, al libertăţii care se întinde până acolo unde atinge libertatea celuilalt”, a spus în deschidere poetul Florin Dochia, sufletul acestei reuniuni cu tradiţie.


Prima parte a fost dedicată concursului de literatură. În urma evaluării celor 49 de lucrări admise în Concursul Naţional de Literatură „Geo Bogza” 2015, juriul format din Florin Toma (preşedinte), Florin Dochia, Constantin Trandafir, Liliana Ene şi Ştefan Alexandru – membri, a stabilit acordarea următoarelor premii:  Marele premiu şi trofeul „Geo Bogza” - Alexandra Alina Negru din Suceava. Câştigătorii celorlalte premii sunt: Premiul I – Diana Andreea Beldeanu – Suceava; Premiul II – Victoriţa Tudor – Bucureşti; Premiul „Julia Hasdeu” – Mihaela Galu – Galaţi; Premiul „Al. Tudor-Miu” – Alexandra Bianca Dumencu – Suceava; Premiul „Ion T. Şovăială” – Anca Şerban – Craiova; Premiul „Gherasim Rusu Togan” – Anişoara Bradea – com. Măgeşti (Bihor); Premiul Bibliotecii Municipale «C. I. Istrati» - Gheraş Dumitru Alexandru – Suceava; Premiul revistei „Urmuz” – Alina Maria Vaman – Câmpulung-Moldovenesc; Premiul revistei „Viaţa Românească” – Miruna Iacob – Braşov.


Trofeul Concursului a fost creat de Mirona Mara, după un desen de Al. Tudor-Miu, poet şi prieten al lui Geo Bogza. Pentru că legile actuale interzic decernarea de premii în bani, organizatorii i-au răsplătit pe cei aflaţi pe primele locuri cu aparate profesionale de fotografiat.
În a doua parte a întâlnirii, cei prezenţi au dat citire poemelor creaţie proprie, fiind răsplătiţi la final cu diplome de poeţi maratonişti.  Alături de cei mari, s-au înscris curajoase la cuvânt mai tinerele Ioana Irimia şi Ema Ana Maria, care au recitat „Puşculiţa fermecată”, respectiv „Somnoroase păsărele”. S-au iscat diloguri incitante şi s-a vorbit despre importanţa limbii române, istoricul Alin Ciupală făcând o expunere generoasă pe această temă.
Participanţii la eveniment au avut ocazia de a-şi îmbogăţi biblioteca cu volume de valoare, creaţii ale scriitorilor prezenţi. 

Editorial. CARTOANE, HÂRTII, POLEIELI

Printre atîtea subiecte arzătoare ale verii de arșiță: valuri de imigranți, început de nouă criză financiară, conflict Ponta – Dragnea, greva medicilor, codul fiscal, legea anti-memorie a lui Florian etc. riscă să treacă neobservată o măruntă ordonanță guvernamentală prin care se vor elibera aproximativ 75.000 de diplome pentru absolvenții de la diverse cursuri neacreditate din învățămîntul superior. Este ultima lespede peste cavoul școlii românești. Dacă diplomele ei nu valorează nici cît cartonul pe care sunt tipărite (de altfel mizerabil), de aici încolo se vor devaloriza și mai mult. 


„Universitatea Spiru Haret” (nume generic) a cîștigat bătălia cu europenizarea de substanță a civilizației românești. Să mă explic. Universitățile noastre nu emit diplome, ca în țările cu un adevărat învățămînt privat, Statul, prin ministerul de resort, garantează calitatea programului respectiv de studii, eliberînd diploma de absolvire. Ca atare, Statul își atribuie și responsabilități de verificare a calității programului și de acreditare a lui. Așa ar trebui… numai că primul lucru privatizat după 1990 a fost învățămîntul, așa au apărut așa numitele „fabrici de diplome” și fabrici de bani (enorm de mulți) pentru cei din sistem, universitățile particulare. Cu complicitatea politicienilor cointeresați (vezi scandalurile tot mai numeroase de doctorate plagiate și CV-uri trucate) s-au făcut legi proaste și confuze care să permită perpetuarea afacerii. Zeci de mii de tineri au cotizat la îmbogățirea mafiei, pentru că Statul complice nu a fost în stare să închidă cursurile neacreditate. Ar fi fost simplu. Dar s-a făcut o lege strîmbă prin ambiguitate. Și apoi absolvenții, au început să-și ceară drepturile, doar au plătit. În disperare de cauză, pentru că a pierdut o mulțime de procese, domnul Stat se arată generos, dispus să recunoască toate aceste programe, și să elibereze în consecință 75.000 de cartoane poleite. Efortul bugetar? În zadar veți căuta vreo evaluare. Efectul asupra cotei de încredere în școala românească? (și așa minimă!) Catastrofal. 
Pe fondul scăderii demografice accentuate, a șomajului tot mai ridicat în rîndul tinerilor cu diplomă, ceea ce duce la scăderea interesului acestora și îndreptarea spre alte forme de învățămînt postliceal, izvorul de bani a cam secat. De aici noul impuls dat prin recunoașterea unor diplome pentru linii de studiu neacreditate. Orice om serios nu poate decît să rîdă amar, de exemplu, observînd efortul pe care-l fac comisiile de stabilire a subiectelor de Bac de a născoci an de an subiecte tot mai simple. La literatură, mai nou, nu se mai dau titluri de opere (doamne ferește, poate bietul elev nu a citit), ci doar teme generale, lăsînd la alegerea elevului titlul. Doar una din „micile” șmecherii menite să mai amelioreze cu un  procent acel ridicol indice de promovabilitate care nu are nicio acoperire în realitate. Asta tot pentru că procentele îngrijorător de mici de promovabilitate la Bac au afectat și ele rentabilitatea uzinelor de cartoane cu antetul Ministerului Învățămîntului. 
Acum, recapitulați nițel toate „subiectele” pe care le enumeram la începutul acestui articol! Veți vedea că au un numitor comun: toate amanetează viitorul nostru. 75000 de diplome, înmulțit cu numărul membrilor de familie, cu familiile celor care au de cîștigat de pe urma Sistemului înseamnă cîteva sute de mii bune de voturi la alegerile viitoare pentru partidul dnei. Andronescu, al plagiatorului șef, plagiatorului vice prim șamd. Care ar fi soluția? După părerea mea, una singură radicală. Desființarea învățămîntului superior privat! Utopic desigur, dar ar fi singura soluție adecvată. Sau, cel puțin, decuplarea lui de această corcire cu Statul: vrei să-ți faci Universitate? N-ai decît, dacă găsești fraieri să le iei banii, dar nu veni să-mi ceri mie diploma. Sunt țări vecine cu noi în care această cangrenă nu există, și-au păstrat Universitățile lor vechi (mult mai vechi decît ale noastre), și serioase. Și le e suficient. N-aș vrea să mi se reproșeze generalizarea, sigur că sunt profesori și cursuri absolut onorabile în acest sistem corupt pînă la măduvă (inclusiv modul de acreditare), dar ansamblul este simplu: dai banii la intrare, iei cartonul la ieșire! Nu spun nici că toate universitățile de stat sunt la nivel de excelență, unele au intrat într-o nefericită concurență cu cele private în a polei cartoane. Vă amintiți cazurile de rectori săltați de DNA? Este una dintre cele mai proaste măsuri pe care le ia acest guvern, e drept plătind neputința de două zeci de ani a tuturor guvernelor care au încurajat această mega escrocherie cu viitorul nostru. 
Christian CRĂCIUN

Zeci de copii au terminat cursurile de tenis organizate gratuit de municipalitate

Vineri, la Complexul Fibec, zeci de copii câmpineni însoţiţi de părinţi sau rude apropiate au primit diplomele de absolvire a cursurilor de tenis finanţate de Consiliul Local, cursuri care au avut loc pe terenurile Complexului Fibec, pe parcursul mai multor luni. Evenimentul a reprezentat o iniţiativă a Comisiei de sport din cadrul miniparlamentului câmpinean, condusă de consilierul municipal Florin Frăţilă, şi a fost posibil datorită colaborării dintre legislativul şi executivul local, dar şi graţie disponibilităţii conducerii Complexului Fibec de a pune la dispoziţie cunoscuta bază sportivă având terenurile cu o zgură bine întreţinută. 


Municipalitatea a plătit antrenorul, iar părinţii şi bunicii micuţilor cursanţi au plătit cu timpul sacrificat pentru însoţirea şi supravegherea odraslelor iubitoare a sportului cu racheta. La finalul cursurilor, au fost organizate şi meciuri între cursanţi, grupate pe categorii de vârstă şi structurate ca un mic turneu. La grupa cea mai mare de vârstă (10 - 12 ani), Ingrid Micu a câştigat finala cu Filip Ceptureanu. 


Au fost mulţi micuţi tenismeni de-o şchioapă şi-o rachetă care au concurat, deşi aveau cu doi-trei ani mai puţin decât cea mai mică grupă organizată pe criterii de vârstă. Cât de mici la statură şi mari la fapte au fost concurenţii s-a văzut la înmânarea diplomelor de participare şi a cupelor pentru câştigătorii premiilor, lucru care s-a făcut de către cei doi reprezentanţi ai Consiliului Local, Florin Frăţilă şî Marian Dulă. În alocuţiunile lor, de dinaintea festivităţii de premiere, aceştia au subliniat faptul că proiectul iniţiat de ei a fost o reuşită şi o pledoarie pentru scoaterea copiilor din case (din faţa calculatoarelor şi a omniprezentului Internet), în aer liber, la  mişcare şi la sport, cele două mari izvoare de sănătate. Mulţumirea rudelor prezente în tribune a fost unanimă, iar lucrul acesta se putea citi pe feţele tuturor. În acest sens, remarca şugubeaţă a unuia dintre părinţii celor mici a fost mai mult decât sugestivă: “Să dea Dumnezeu să ne vedem peste 20 de ani la Wimbledon! 

Consiliul Local a aprobat cu unanimitate de voturi constituirea CS Câmpina

După existența efemeră a Clubului Sportiv Municipal Câmpina, desființat în urmă cu câțiva ani, iată că  aleșii câmpinenilor au aprobat, zilele trecute, un proiect privind înființarea unui nou club sportiv municipal: Clubul Sportiv Câmpina. Inițiatorul proiectului este Florin Frățilă, președintele Comisiei de sport din cadrul Consiliului Local. El prezentase colegilor săi, încă din ședința precedentă, din iulie 2015, un model al Regulamentului de organizare a clubului, promițând că va reveni cu un proiect de hotărâre, în acest sens. 


“Sunt ani de când visez ca în oraşul nostru să funcţioneze un club sportiv al municipalităţii, la care să aibă acces, fără taxe ori costuri suplimentare, copiii şi tinerii iubitori de sport. Încă din anul 2012 am pus bazele proiectului, însă el a eşuat din pricina politicianismului şi a orgoliilor mărunte. Am aşteptat un moment prielnic şi, din câte se pare, el a sosit! De câteva săptămâni lucrez alături de jurişti şi oameni de sport la actele necesare înfiinţării acestui nou club, pe care le voi prezenta, în forma lor perfectibilă, în şedinţa de Consiliu de joi, 30 iulie. Aştept amendamentele colegilor mei şi ale societăţii civile, pentru ca ulterior, în cel mai scurt timp, să putem aproba proiectul în legislativul local şi astfel să facem primul pas spre începerea activităţii. Clubul va avea mai multe secţii sportive ce îşi vor propune promovarea sportului de masă şi de performanţă, va fi finanţat din bugetul public şi din sponsorizări, va fi condus de specialişti angajaţi obligatoriu pe bază de concurs şi se va subordona Consiliului Local,” spunea, în urmă cu o lună, consilierul liberal, înainte de a prezenta consilierilor un proiect de Regulament al acestui club sportiv municipal, pentru a-l studia şi a-i aduce îmbunătăţiri. Florin Frățilă s-a ținut de cuvânt și, în ședința din 27 august 2015, a prezentat consilierilor un proiect de hotărâre privind înființarea Clubului Sportiv Câmpina, care a fost aprobat cu unanimitate de voturi, ceea ce l-a făcut pe Florin Frățilă să le mulțumească gâtuit de emoție colegilor săi. Probabil, pentru că aceștia au înțeles că visul său merită realizat, spre binele comunității locale, dincolo de interesele partinice ale unora sau altora. 


În organigrama de funcţii a clubului sunt prevăzute mai multe posturi: preşedinte, consilier sportiv, contabil,  antrenori, administrator, îngrijitori. Pentru început, CSC se va pleca la drum doar cu cinci discipline sportive, pentru care există o infrastructură corespunzătoare în oraș: fotbal, baschet, handbal, atletism și natație.  Cum unii consilieri, mai sceptici, erau convinși că CSC se va naște abia la anul, Frățilă și-a asigurat colegii că, potrivit Regulamentului, există posibilitatea ca CSC să funcționeze chiar de la finalul acestui an. Consilierii au aprobat, de asemenea, sigla CSC, culorile clubului fiind alb și roșu. Totodată, inițiatorul proiectului a dat asigurări ferme că vor fi angajați doar profesioniști. Imediat ce clubul va fi înregistrat, se vor organiza concursuri pentru ocuparea posturilor din organigramă și se vor lua decizii în ceea ce privește baza sportivă și materială a acestuia. ”Voi veghea personal ca toate concursurile de angajare pe post să se facă cu maximă transparenţă. Vă asigur că nu vor fi angajați decât profesioniști”, a mai declarat Florin Frățilă în plenul Consiliului Local. 

Ștrandul de la Casa Tineretului poate fi rentabilizat de municipalitate

La recenta ședință a Consiliului Local, aleșii câmpinenilor au aflat că ștrandul din vecinătatea Casei Tineretului a funcționat mai mulți ani cu pierderi, dar anul acesta el a fost rentabilizat, ajutat și de o conjunctură favorabilă generată de lipsa activității celorlalte două ştranduri mai vechi ale orașului, precum și de accesul greoi la Bazinul didactic de înot de la Petrol. 


La solicitarea consilierului PNL Monica Clinciu, conducerea Casei Tineretului a transmis legislativului municipal o situaţie a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate la ştrandul amintit, în perioadele 2013, 2014 şi ianuarie-august 2015. Din această situație reiesecă, în 2013, s-au înregistrat pierderi de 206 lei (venituri – 4.941 lei, cheltuieli – 5.147 lei), iar în 2014, pierderile au fost de 1954 lei (venituri – 3.461 lei, cheltuieli – 5.415 lei). Surprinzător, în 2015, veniturile au fost de 7.699 lei, în timp ce cheltuielile au atins valoarea de 4.330 lei, ceea ce a dus la un profit de 3.369 lei, înregistrat până la jumătatea lunii august. 
Prezent în sala de ședință, Florin Buda, directorul Casei Tineretului, a explicat că profitul va mai scădea până la sfârșitul anului. Cea care a interpelat conducerea Casei Tineretului în plenul ședinței ordinare din luna iulie 2015 a Consiliului Local a fost de părere că, ”dacă tot este profitabil, atunci ar fi mai bine să nu dăm ștrandul la nimeni şi să investim noi în modernizarea lui, căci 70.000 euro, cât s-a oferit o firmă privată să investească pentru modernizarea lui, am putea aloca și noi în același scop de la bugetul local.” 

Amenajarea Lacului Curiacul se apropie de final

Lucrările de amenajarea Lacului Curiacul se apropie de final. Era și timpul, deoarece investiția a fost începută acum doi ani, în toamna lui 2013, dar din cauza unor ghinioane în lanț (descoperirea unui proiectil neexplodat din Al Doilea Război Mondial, deversarea periodică în lac, la adăpostul întunericului, a unor dejecții menajere de către localnicii care locuiesc în vecinătate etc),  care au sistat lucrările multă vreme, ea nu a putut fi inaugurată la termenul de execuție prevăzut în contract, adică după 12 luni de la începerea lucrărilor. Antreprenorii generali ai investiției, societățile Floricon Salub și Cast, au tras tare în ultimele luni, profitând și de vremea bună de afară, iar astăzi lucrările sunt gata într-o proporție de aproape 90%. 


Neșansa a lovit și spre finalul lucrărilor, căci, în ultima vreme, pe luciul apei apar, din când în când, pete de la niște necunoscute reziduuri petroliere, provenite, se pare, de la o veche conductă spartă a Rafinăriei care trece pe lângă fundul lacului. Acest impediment face ca noua canalizare subterană realizată de curând, care deversează deșeurile menajere direct în Prahova, să nu fie suficientă pentru ecologizarea totală a Lacului Curiacul. De aceea reziduurile petroliere care apar mereu pe luciul apei vor trebui curățate periodic. Primul din salba celor patru lacuri câmpinene(în care mai sunt incluse lacurile Bisericii, Vlădoaia și Peștelui), a scăpat de blestemata legendă a vagoanelor germane cu muniție aruncate în timpul Primului Război Mondial, legendă care dădea fiori reci romilor căutători de fier vechi, dar nu a scăpat, se pare, de un nou blestem: cel al reziduurilor petroliere rezultate de la poluarea istorică a orașului cu produse nocive ale industriei de petrol, cea care a ridicat Câmpina de la rangul de orășel de provincie la prima capitală a ”aurului negru” din România.

Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” are un nou director

Consilierul Monica Clinciu, membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”, a anunțat în plenul ultimei adunări a consilierilor municipali că, în urma unei dispoziții a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, Carmen Angelescu a fost numită director interimar al Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu” până la organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a postului. Funcția de director al celui mai titrat liceu câmpinean a fost vacantată prin ieșirea la pensie a profesoarei de matematică Gabriela Tănase, cea care a condus unitatea de învățământ peste un deceniu. Întâmplarea face ca și noul director de la Grig să fie tot profesor de matematică. Carmen Angelescu are 53 de ani, dintre care 28 i-a petrecut la catedră. Ea își va începe interimatul la 1 septembrie 2015. 

Marius Vișan este noul șef al Poliției Locale Câmpina

Creditat cu cele mai mari șanse la bursa pariurilor, Marius Vişan, directorul interimar al Poliției Locale, a câştigat concursul pentru ocuparea funcției de director al instituției ce funcționează sub interimatul său de aproape patru luni. Concursul a avut loc pe 24 august (proba scrisă) şi pe 26 august (proba orală – interviu). Proba scrisă a fost viu disputată și contestată, la ea neparticipând toți cei patru candidați înscriși în cursă. Așa cum am scris în numărul trecut al revistei noastre, pe principiul “Cei patru evanghelişti au fost trei: Luca şi Matei”, la proba scrisă au participat doar doi concurenţi, dintre cei patru candidaţi anunţaţi iniţial: Marius Vişan şi Sânziana Roşca. Iulian Anton, juristul-şef al Primăriei, a renunţat la candidatură din motive personale, iar Gabriela Barbu nu a putut participa din cauza sancțiunilor disciplinare primite în urma scandalului cu pierderea fondurilor europene pentru realizarea Campusului Școlar Energetic. La prima probă a concursului Marius Vişan a obţinut 74,60 puncte, iar Sânziana Roşca – 26,30 puncte. Aceasta din urmă a făcut contestație, dar fără niciun rezultat favorabil. Și cum, pentru a intra la oral, trebuia să obții în scris cel puțin 70 de puncte din cele 100 posibile, singurul intervievat a fost Marius Vișan, care, în final, a fost declarat câștigătorul concursului. 


Reamintim cititorilor noştri că noul șef al polițiștilor locali din subordinea Primăriei (Poliția Locală este o direcție în cadrul organigramei executivului municipal), are studii superioare economice, nu juridice, el lucrând o lungă perioadă la Direcția Economică a Primăriei Câmpina ca şef al Serviciului de Taxe şi Impozite și fiind pregătit pentru a-i lua locul longevivului șef al finanțiștilor din administrația publică locală, Gheorghe Ecaterinescu, atunci când acesta din urmă va ieși la pensie. Se pare însă că destinul i-a hărăzit lui Marius Vișan o altă funcție de conducere în aparatul de specialitate al primarului municipiului nostru. 

Invazie de omizi exotice

Premierul Victor Ponta, în disperarea lui de responsabil cu dezastrul în care alunecă România, a încercat o apropiere de China, făcând vizite oficiale şi lansând proiecte de afaceri comune (autostrada Comarnic – Braşov, modernizarea căilor ferate). Până în prezent, din China nu au venit aici decât mici oameni de afaceri dubioşi, care îşi vând marfa ieftină şi de o calitate îndoielnică în magazinele chinezeşti. 


Din China ne-au sosit însă în vara aceasta altfel de intruşi: o invazie de omizi care distrug arbuştii decorativi din parcuri şi gardurile vii din grădini. Aceste omizi, care ca aspect seamănă cu nişte mici şerpişori, cu o piele ca de email în verde punctat cu negru, distrug numai tufele de Buxus din parcurile oraşului. Extrem de vorace, în câteva zile toacă toate frunzele arbuştilor, care altfel rămâneau verzi şi în timpul iernii. Acum, spre toamnă, s-au transformat în mici fluturi, ca cei de molie, gri sau maronii, care probabil vor lăsa ouă, astfel că anul viitor ne vom trezi din nou cu acest periculos dăunător. De la invazia gândacilor de Colorado, care au venit la noi acum trei sferturi de veac, acesta este alt mare flagel pe care ni l-au făcut cadou chinezii şi care din fericire atacă numai Buxusul ce împodobeşte spaţiile verzi.
Vestea bună este că există remedii la magazinele ce comercializează articole de grădinărit, acolo unde atunci am pronunţat cuvântul Buxus, vânzătoarea n-a mai aşteptat să îi spun restul poveştii şi mi-a dat nişte fiole cu un lichid ce le atacă. Dificultatea e că trebuie stropit mereu, cu instrumente speciale şi pe suprafeţe mari. Să sperăm că iarna care vine va distruge ouăle lăsate de fluturi şi vom scăpa pe cale naturală de această invazie de omizi chinezeşti. 
Alin CIUPALĂ

Andrei Niculae, artist tatuator: “Fiecare tatuaj are povestea lui şi un motiv pentru care prinde viaţă pe piele”

Andrei Niculae este un tânăr câmpinean în vârstă de 31 de ani, care deşi a absolvit cursurile unei şcoli sanitare, profesează în alt domeniu decât cel studiat. Pasionat de desen încă de copil, a perseverat şi a trecut de la desenul pe hârtie la cel pe piele, ajungând să practice o formă de artă care împleteşte măiestria de desenator cu tehnica de execuţie. Simboluri, texte, portrete, animale, flori, secvenţe de viaţă rămân marcate pe piele ca un manifest personal sub formă de tatuaj, ce pare să susţină personalitatea celui care îl poartă. 



- Cum ai luat contact cu arta tatuajului?
- La sfârşitul anului 1990, părinţii mei au deschis un bar în curtea casei. La acea vreme, în bar intrau toate categoriile de oameni, începând cu cetăţeni importanţi ai oraşului şi până la oameni simpli. Fiind pasionat de desen încă de mic, am fost atras de imaginile văzute pe pielea oamenilor şi de diversitatea lor. Aşa am început să creez modele de tatuaje. Mai apoi, cunoscând persoane care se ocupau cu tatuajul, am început să pun întrebări despre cum se fac şi cu ce ustensile.
- A fost o pasiune cu „rădăcini” sau a luat naştere în decursul anilor?
- Tatăl meu a fost un bun desenator în tinereţe, iar eu şi una dintre surorile mele am deprins pasiunea pentru desen şi creaţie. Odată cu trecerea timpului, m-am simţit din ce în ce mai atras de desen, pentru ca mai apoi să dezvolt pasiunea asta şi să încep să o practic pe piele.


- Pentru a crea şi a face tatuaje trebuie să fii un bun desenator?
- Nu este neapărat necesar să fii un bun desenator. Totul este să ai bun gust, simţ estetic şi o tehnică bună.
- Există mai multe tipuri de tatuaje?
- Tatuajele pot fi permanente sau semipermanente, cosmetice sau normale. Ele pot reprezenta apartenenţa la un grup, dragostea dintre două sau mai multe persoane, o poveste îndrăgită de posesor sau poate chiar a sa.
- Care sunt preferatele tale?
- Nu am modele anume care să îmi placă, dar cred că cele care reprezintă ceva pentru posesor sunt cele mai deosebite. Fiecare tatuaj are povestea sa şi un motiv pentru care prinde viaţă pe piele. 
- Care a fost primul tatuaj executat? Ai avut emoţii?
- Am tatuat prima dată la vârsta de 12 ani, undeva pe malul râului Prahova , ceva mai jos de Podul lui Rache. Eram la scăldat la gârlă, iar pe unul dintre maluri pescuia un client fidel al barului părinţilor mei. Certat cu legea în tinereţe, a reuşit să-şi înmulţească tatuajele făcute în armată cu cele făcute în penitenciar. Şi el tatua şi văzându-mă desenând ori de câte ori venea la bar, m-a solicitat să îi creez anumite modele de tatuaje. Atunci diversitatea tatuajelor nu era atât de mare. În armată se făceau nume, cruci, anumite date calendaristice, simboluri ale unităţilor sau profilul lor (de exemplu  sirene, ancore, tancuri, avioane, paraşute, arme de foc, cuţite). După ce i-am făcut modelele pe hârtie, m-a rugat să îi fac unul pe piele. Acela a fost primul şi a fost făcut cu ac şi aţă. Mai târziu am primit un aparat improvizat şi cu timpul am început să îmi fac aparate singur, perfecţionându-le de fiecare dată.

- Ce te inspiră?
- Cred ca cel mai des mă inspiră povestea din spatele tatuajelor. Iar dacă ceea ce mi se cere îmi place şi mie, execut tatuajul cu şi mai multă plăcere.
- Există reguli în arta tatuajului? 
- Fiecare artist şi om îşi impune singur regulile. Pentru mine, regula principală este să nu greşesc. Atunci când nu am dispoziţia necesară să fac un tatuaj cu plăcere sau sunt obosit şi mă îndoiesc de perfecţiunea cu care l-aş face, prefer să refuz în a-l executa sau îl amân pentru altă dată.
- Care este diferenţa dintre un tatuaj simplu şi unul complex?
- Un tatuaj simplu este mic şi mai uşor de executat. Unul complex este, de obicei, mai mare şi conţine multe elemente de grafică. În principiu, un tatuaj mare, îngrămădit şi colorat este mult mai complicat decât unul mic, răsfirat şi într-o singură culoare. 
- Care este partea cea mai importantă în realizarea unui tatuaj?
- După părerea mea, realizarea umbrelor solicită cea mai multă migală şi concentrare. Pentru un rezultat final perfect este nevoie de multă atenţie, răbdare şi, bineînţeles, pricepere. 
- Consideri că tatuajele sunt un mod de exprimare a personalităţii celui care le poartă?
- În general da. Atunci când nu exprimă personalitatea celui care îl poartă, sigur reprezintă ceva care l-a marcat sau vreo pasiune.
- De câte ori te-ai tatuat pe tine însuţi?
- De două ori.


- Faptul că te ocupi cu această artă, ţi-a schimbat în vreun fel viaţa?
- Da şi nu. Întotdeauna mi-a plăcut să îmi fac cât mai mulţi prieteni. Am reuşit să fac asta înainte să ma apuc de tatuat. Mai repede, cred că felul meu de-a fi mi-a schimbat viaţa. Mi-am tatuat mare parte dintre prieteni, iar ei au adus la mine alţi prieteni şi tot aşa…
- Ai un artist preferat în domeniu?
- Artişti sunt extrem de mulţi. Nu am unul preferat. Nu artistul contează, ci rezultatul muncii lui. Dacă modelul este bine ales şi tatuajul este bine făcut, nu mai contează cine îl face. Artiştii tatuatori ies în evidenţă şi devin preferaţi prin modelele pe care le crează. Fiecare îşi pune amprenta pe ceea ce face şi fiecare are o propria “semnătură”.
Andreea ŞTEFAN

Premii în valoare de 26.500 lei la competiția de ciclism Câmpina Open MTB din 5 septembrie

Crește evenimentul, crește și fondul de premiere. Pentru cea de-a 4-a ediție, din 5 septembrie 2015, a concursului de ciclism montan „Câmpina Open MTB – Race for Autism” organizatorii au pregătit premii în valoare de 26.500 lei. Vor fi premiate toate categoriile de competitori (profesioniști, amatori, copii – feminin, masculin), inslusiv pe categorii de vârstă.
Cu sprijinul susținătorilor fideli ai competiției, fondul de premiere, în bani, este de 9.950 lei și este asigurat de OMV Petrom, iar premiile în produse și vouchere sunt în valoare totală de 16.550 lei și sunt asigurate de OMV PETROM, Himalaya Adventure, Edenland, Diverta, Bikexpert-Cube, Geobatesaua, Regenovex. Premiile în bani sunt oferite categoriilor Elite, General traseu lung, General traseu scurt și Juniori Elite iar pentru câștigătorii locurilor 1, 2 și 3, la categoriile de vârstă, Juniori și Copii se acordă premii în produse și vouchere. Anul acesta vom premia o nouă categorie, Corporate, la care companiile vor putea înscrie echipe de câte 3-5 participanți.


Competiția va fi urmată de o tombolă cu produse puse la dispoziție de sponsori, premiul cel mare fiind oferit de LEMET.
“Câmpina Open MTB – Race for Autism” este un eveniment sportiv cu scop caritabil, organizat de Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația Caraiman Câmpina. Toate fondurile obținute din înscrieri și din donații sunt folosite pentru un proiect destinat copiilor cu autism din Prahova. Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat și pe sprijinul susținătorilor.
Competiția din acest an are ca parteneri Primaria și Consiliul Local al Municipiului Câmpina, Primăria Comunei Cornu și Bibchip.
Susținători principali: OMV Petrom și Lemet. Susținători: Hymalaya, Edenland, Bikeexpert, Bate șaua să priceapă iapa, Outdoor&Bike, Training Challenge, Ambulanța de biciclete, Soceram, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, Catena, Bergenbier, Algida. Parteneri media: MBike, Decât o Revistă, DirtBike, PHalert, Oglinda de Azi, Radio România București, Bike FM, FreeRider, Hai cu bicla. Voluntari: Pro Câmpina, Bicicliști anonimi, Roata de foc Câmpina, Radioclubul Municipal Campina.
Primele trei ediții ale concursului Câmpina Open MTB – Race for Autism au însemnat peste 2.000 persoane prezente la eveniment, peste 120 voluntari implicați în organizare, aproape 15.000 de persoane direct informate cu privire la competiție, peste 200.000 lei investiți în organizare, peste 68.000 lei strânși din taxa de participare și utilizați pentru un proiect adresat copiilor cu autism din Câmpina și împrejurimi. Banii strânși din competițe s-au reflectat în: 3 cursuri pentru părinti de copii cu autism, materiele de lucru pentru Centrul de zi Sf Filofteia Câmpina și pentru 15 familii, 104 cadre didactice din 2 grădinițe și 4 școli formate în vederea integrării copiilor cu autism în învățământ, participare la programe de pregătire pentru echipa Centrului Sf Filofteia. În plus, 4 școli din Câmpina au beneficiat de cursuri de instruire în această primăvară.
Până la această dată, la ediția din 5 septembrie a competiției Câmpina Open MTB – Race for Autism s-au înscris 329 cicliști de toate vârstele și din toate categoriile de abilități, iar înscrierile sunt deschise până la data de 3 septembrie, pe www.campina-mtb.ro.

Ecografia, mamografia și osteodensitometria, trei puncte forte ale imagisticii medicale SanConfind

Pe lângă performantele aparate medicale produse de celebra companie germană Siemens (aparatul RMN model Magnetom Aera, computerul tomograf Somatom Definition AS 64 slice și aparatul RX cu două posturi Luminos Fusion), Secţia de Radiologie și Imagistică Medicală a Spitalului SanConfind, care se va deschide peste puțin timp, impresionează și prin alte dotări cu aparatură de imagistică medicală de ultimă generație. Este vorba despre aparatele pentru ecografie, mamografie și osteodensitometrie, mărci ale cunoscutei firme americane General Electric.

Ecografia (ultrasonografie) 

Ecografia (denumită și sonografie sau ultrasonografie) este o metodă de obținere a imaginilor medicale. Ecografia este un rezultat al dezvoltării tehnologiei sonarelor în Al Doilea Război Mondial. Un dispozitiv portabil pus în contact cu pielea pacientului produce unde ultrasonore de frecvență înaltă și receptează ecourile trimise de către organele interne. Un avantaj al ecografiei constă în faptul că se evită efectele nocive ale razelor X. Mai mult, echipamentul este portabil și accesibil. Un dezavantaj constă însă în faptul că nu sunt obținute imagini foarte clare. Deși a fost utilizată pentru prima dată în anii ‘50 ai secolului XX, această metodă de obținere a imaginilor clinice s-a folosit mai ales după dezvoltarea calculatoarelor. Ecografia nu se utilizează la examinarea oaselor și plămânilor, dar se folosește foarte mult în obstetrică, unde imaginile pot fi utilizate pentru localizarea placentei și stabilirea vârstei, poziției și dezvoltării fătului. De asemenea, imaginile ecografice se folosesc și în alte domenii medicale, contribuind la stabilirea unui diagnostic rapid. Ecografia sânului este singura analiză relevantă pentru femeile cu vârsta sub 35 de ani, la care țesutul glandular mamar este prea dens pentru a putea obține rezultate concludente despre sănătatea sânilor cu ajutorul mamografiei. Ecograful din dotarea SanConfind este unul dintre cele mai performante, realizând imagini de înaltă definiție.


Mamografia (ecografia sânului)

Mamografia este o radiografie specială a sânului realizată cu ajutorul razelor X, care ajută la detectarea modificărilor la nivelul structurii sânului cu câțiva ani înainte de apariția unor semne sau simptome detectabile prin examinare clinică. Se face doar la recomandarea medicului, în funcție de istoricul medical al pacientei, sau preventiv, în special dupa vârsta de 40 de ani. Mamografia și ecografia sunt două metode imagistice care se completează, nu se exclud. Există leziuni care, din cauza densității țesutului glandular mamar, nu pot fi identificate mamografic. Pentru aceste situații examinarea ecografică este recomandată. De asemenea, sunt leziuni la nivelul sânului care nu pot fi identificate ecografic.


Cum incidența cancerului de sân la femeile tinere este tot mai mare, iar acesta rămâne nedectat în urma mamografiei digitale convenționale în aproape 30% din cazuri, o diagnosticare corectă se poate obține doar prin mamografia digitală 3D, adică tomosinteza sânului. Secţia de Radiologie și Imagistică Medicală a Spitalului SanConfind dispune de un astfel de mamograf digital ultraperformant, care folosește radiații X în doze mici. În pofida dezvoltării imagisticii medicale prin RMN, mamografia digitală reprezintă cea mai folosită metodă de diagnosticare a cancerului mamar, recomandată femeilor cu vârsta de peste 35 ani. Tomosinteza sau mamografia tridimensională (3D) a sânului reduce interferența și suprapunerile de țesut prin captarea de imagini tridimesionale ale sânului și evidențiază mult mai ușor leziunile canceroase, mai ales la femeile cu sânul dens, care au un risc crescut. Avantajele mamografiei digitale cu tomosinteză sunt multiple: îmbunătățirea considerabilă în detectarea cancerului; reducerea numărului de controale ulterioare și, implicit, a costurilor pentru acestea; ușurința stocării imaginilor digitale și trimiterea lor prin e-mail. Prin mamografia digitală se îmbunătățesc clasificarea tipurilor de cancer mamar, detectarea formațiunilor tumorale și detectarea de microcalcificări. De asemenea, crește mult acuratețea diagnosticului la sânul dens. Mamografia digitală cu tomosinteză se efectuează cu atât mai mult în cazul predispoziției pacientului la cancerul mamar (existența în familie a unor factori de risc de cancer mamar sau a unui istoric personal cu această boală). Mamograful digital de la SanConfind este, și el, un aparat extrem de performant.

Osteodensitometria

Osteodensitometrul din dotarea Secției de Radiologie și Imagistică Medicală SanConfind are rolul de a determina densitatea osoasă a pacientului investigat, ajutând la punerea cu acuratețe a diagnosticului de osteoporoză. Osteodensitometria (DEXA) folosește raze X de densități diferite ce străbat osul, permițând aprecierea gradului de reducere a densității osoase. Procedura este nedureroasă, nu necesită o pregătire prealabilă, iar doza de iradiere este mult mai redusă decât în cazul unei radiografii standard.  

Beneficiile apei sărate de la Centrul Medical SanConfind

Se ştie din timpuri străvechi că izvoarele de apă au reprezentat o sursă de viaţă şi de energie pentru oricine a încercat să le valorifice; fie prin tratament, fie prin consumul obişnuit. În apă au apărut primele forme de viață. Fără apă, este evident, pământul nu s-ar fi putut forma. De aceea, apa este considerată gazda genezei tuturor lucrurilor și ființelor. Apa este cunoscută în toate religiile ca fiind purificatoare și unul dintre cele cinci elemente fundamentale ale naturii. Cu atât mai apreciată este forma sărată a apei de izvor, utilizată pentru remedii naturiste și terapii recomandate de către medicii specialiști. La Poiana Câmpina, această apă sărată era, de multă vreme, folosită de localnici direct de la sursă, atât pentru conservarea murăturilor, toamna, cât și în bazinele existente aici pentru cei care veneau la băi. Proprietățile și efectele sale terapeutice sunt și azi deosebite și recunoscute. 


La Centrul Medical SanConfind, apa sărată este captată de la un izvor vechi de secole și stocată în câteva rezervoare uriașe situate în curtea spitalului. Apoi, ea ajunge în Sala Bazinelor, în care se găsesc trei bazine pentru hidrokinetoterapie cu dimensiuni considerabile. Bazinul cel mare (9x4 metri) și cel pentru mers în contra curent (7x2,5metri), sunt ambele pentru adulţi şi au adâncimea de 1,2 metri. Bazinul destinat recuperării medicale a copiilor este ceva mai mic, pentru a asigura o foarte bună supraveghere a micilor pacienți, iar adâncimea lui este și ea corespunzătoare: 0,5 metri. În toate bazinele, apa circulă continuu, după ce este, în prealabil, filtrată, astfel încât se menţine curată tot timpul.
Mineralizarea totală a apei din bazine este de 320 g/l, una dintre cele mai ridicate din țară, printre elementele sale componente numărându-se Cl, sulfați, Na, K, Ca, Mg, Fe. Acestea se absorb prin piele în timp ce pacientul execută diferite exerciții în apă.
Apa din bazine are o temperatură constantă, de 33 de grade Celsius, care produce efectele antialgice (prin modificarea percepției dureroase și relaxarea musculară). Această apă sărată caldă produce vasodilatație periferică (scade tensiunea arterială) și menține ritmul cardiac constant. 
Exercițiile se pot efectua cu mai multă ușurință de jos în sus, sau cu rezistența opusă de apă la mișcările de lateralitate, astfel încât se obține o mobilitate articulară mai bună și mai rapidă, o creștere a forței musculare, dar și o reducere a edemelor membrelor inferioare și superioare.
Unul din bazine oferă și posibilitatea de “mers contra curent” datorită jetului puternic de apă ce permite un antrenament mai intens. Hidrokinetoterapia este recomandată atât în afecțiuni ortopedice și neurologice, cât și în cele cardiovasculare (reantrenarea la efort) sau pulmonare.
Apa sărată poate fi folosită și la inhaloterapie, în diferite afecțiuni ORL.
Nu există risc de contaminare în bazinele cu apă sărată.

INDICAȚII ȘI CONTRAINDICAȚII TERAPEUTICE PENTRU TRATAMENTE CU APĂ SĂRATĂ

Afecțiuni reumatismale degenerative: spondiloza cervico - dorso - lombară, coxartroza, gonartroza, artrozele articulațiilor mâinii.
Afecțiuni reumatismale de tip inflamator: artropatii reactive, spondilita ankilopoietică, poliartrita reumatoidă, artritapsoriazică, sechele post-reumatism articular acut.
Afecțiuni reumatismale abarticulare: periartrite scapula-humerale, coccigodinii, miogeloze etc. 
Stări postoperatorii sau posttraumatice: posttraumatism cranio-cerebral sau vertebral - medular, artroplastii (proteze de umăr, șold sau genunchi), hipotrofii musculare, redoriarticulare, pseudoartroze etc. 
Afecțiuni ale sistemului nervos periferic: radiculopatii, polineuropatii, pareze, paralizii.
Afecțiuni ale sistemului nervos central: tetrapareze, parapareze, scleroză multiplă, boala Parkinson, hemiplegii, hemipareze de diferite cauze,  sechele dupa poliomielită etc.
Afecțiuni vasculare periferice: tulburări ale circulației venoase periferice, limfedeme.
Băile cu apă sărată sunt un remediu foarte bun pentru persoanele care suferă de oboseală sau stres.
Curele cu apă sărată nu sunt însă benefice pentru toți bolnavii. Băile de acest tip sunt interzise pacienților care au febră, celor cu boli inflamatorii în puseu acut, infecțioase, cancer, dar și persoanelor cu hipertesiune arterială necontrolată terapeutic. 
După 5-8 zile, pot să apară efectele ”crizei balneare” (cefalee, astenie, adimanie, insomnie, palpitații). 
Se recomandă:
- două cure pe an, a câte 10-12 băi, fiecare cură la un interval de 6 luni;
- o baie să nu depășească 30 de minute;
Dr. Simona Fătulescu

FILE DE CRONICĂ. Urme ale unor umbre

I. Rezistenţa armată anticomunistă în Câmpina şi împrejurimi.

Se vorbeşte foarte mult de partizanii din munţi care au putut lupta împotriva puterii comuniste adusă în România de Armata Roşie până prin anii 1962. A fost cea mai lungă rezistenţă armată din ţările ocupate de sovietici. În Câmpina, în parcul donat de savantul C.I. Istrati oraşului ca să devină un loc de agrement pentru câmpineni, prin anii 1948-1949 a fost instalată o unitate de intervenţie a Securităţii cu misiunea, ca să citez dintr-o carte recent apărută, „să lupte cu duşmanii poporului”. Am şi acum în faţa ochilor o secvenţă ca dintr-un film, când echipată de război, o coloană de militari din aceste trupe de intervenţie călare, lua drumul spre munţii din nordul oraşului. Nu se ştie absolut deloc că în perioada aceea exista şi o puternică grupare înarmată, cu centrul în Câmpina, dar cu ramificaţii şi la Breaza, Brebu, Telega, Băneşti, Proviţa. Avea în jur de 70 de membri conduşi de Ion Cercel, contabil la Rafinărie, originar din Telega. De remarcat că în marea lor majoritate aceştia proveneau din mediul muncitoresc. Este important de subliniat acest lucru, deoarece comuniştii organizaţi într-un partid cu numele Partidul Muncitoresc Român încercau să-i atragă pe muncitori oferindu-le anumite avantaje.  
L-am cunoscut bine pe Ion Cercel, de la care am aflat istoria acestei grupări. Era în acea vreme un pensionar care îşi păstrase energia, umorul şi optimismul, ce l-au ajutat să supravieţuiască în anii grei petrecuţi în temniţele comuniste. În perioada când m-am apropiat de el îl vedeam aproape zilnic, fiind atras de pasiunea sa pentru arta fotografică. Îşi cumpărase aparate performante şi făcea fotografii deosebite pentru plăcerea lui. În laboratorul improvizat, în timp ce îşi developa filmele, îmi povestea fragmente din viaţa sa plină de evenimente deosebite. 


Ion Cercel avusese o copilărie grea. Era fiul unei femei sărace, care locuia lângă închisoarea Doftana.  Aceasta a avut, cum frumos se spune în popor, doi copii din flori cu unul din directorii închisorii, Fag Bălteanu. El nu şi-a recunoscut niciodată copiii, care au crescut în sărăcie, din resursele unei modeste gospodării ţărăneşti. Când trecuse de adolescenţă, Nelu Cercel, fiind un bun meseriaş care se ocupa de radiofonie, a reuşit să-şi întreţină mama şi sora în condiţii decente. Mai târziu, când deja era implicat în mişcarea de rezistenţă, a făcut un gest disperat pentru a-şi salva sora bolnavă de tuberculoză, boală fatală în acea perioadă. Apăruse însă un remediu miraculos, penicilina, care la noi, fiind foarte puţină, se acorda numai cu aprobarea ministrului sănătăţii. Ministru era atunci un medic modest din Fălciu, promovat pentru trecutul lui de ilegalist. Nelu Cercel a cerut audienţă, a intrat în cabinet şi a cerut aprobarea pentru penicilină. Refuzat brutal, fiind singur în cabinet cu ministrul, a scos pistolul de care nu se despărţea, s-a retras într-un colţ şi l-a somat pe ministru să-i semneze cererea, altfel îl împuşcă. Îngrozit, acesta a semnat şi pentru a nu se compromite, nu a raportat incidentul. Penicilina, care atunci făcea minuni, a vindecat-o pe sora sa, de care a rămas strâns legat până la sfârşitul vieţii.
Mai mult din curiozitate, fără să aibă pretenţii materiale, Ion Cercel s-a dus la Ploieşti să-şi cunoască tatăl, care avea atunci o afacere înfloritoare. Vizita i-a lăsat un gust amar şi nu l-a mai căutat niciodată. 
În acea perioadă, tânărul muncitor a participat la un miting ţinut de un partid politic în parcul Istrati din Câmpina. Impresionat de personalitatea liderului care a ţinut un discurs, a început să facă politică, având nişte principii morale ferme. Toată viaţa lui, când se afla în împrejurări grele afirma: „Dumnezeu şi mama m-au învăţat să nu mint, să nu fur, să nu înşel”. În 1941, când a izbucnit războiul, a fost trimis pe front, în linia întâi, unde se dădeau cele mai grele lupte. L-a salvat poate faptul că era specializat în comunicaţii radio, fiind plasat la un post de comandă. Războiul l-a făcut să cunoscă bine meseria armelor. Din tinereţe avusese o pasiune pentru armele de foc, în special pentru pistoalele de tip Beretta. 
Pierzând războiul, România a fost ocupată de armata sovietică, ce a impus cu brutalitate guvernul comunist condus de Petru Groza. Până la 6 martie 1945, Partidul Comunist nu avea mai mult de 900 de membri, dintre care trei pătrimi erau evrei, maghiari, bulgari, ruşi şi alţi străini. Marea majoritate a populaţiei era ostilă regimului bolşevic de tip stalinist instalat la noi. Nelu Cercel şi-a găsit repede, în mediul muncitoresc în care lucra, tovarăşi de idei. Prin radio stabilise legături cu centrele americane din Germania care se ocupau cu organizarea rezistenţei anticomuniste din ţările Europei de Est. Din Germania au fost paraşutate în mai multe rânduri rezistenţilor din România arme şi instrucţiuni. În modesta lui căsuţă din Telega, Nelu Cercel avea un adevărat arsenal. Erau pregătiţi să intervină în momentul în care se va declanşa un conflict între americani şi ruşi, pe care toată populaţia României îl aştepta cu nerăbdare. Scopul celor din rezistenţă era ca atunci când americanii vor ajunge în sfârşit în România, ei să organizeze o insurecţie, să răstoarne guvernul comunist şi să fie la putere când aliaţii din Occident vor ajunge pe teritoriul nostru. Era un vis prea frumos ca să poată fi realizat. Securitatea, care avea informatori peste tot, i-a depistat. Arestarea lui Nelu Cercel pare decupată dintr-un film al lui Sergiu Nicolaescu. Arestările se făceau târziu, după miezul nopţii. Când se auzea zgomotul unui motor de maşină noaptea, sătenii din Telega ştiau că iarăşi va fi cineva arestat. Ofiţerii de securitate cunoşteau că Nelu Cercel este bine înarmat şi că nu se va lăsa prins fără luptă. Ca să evite o ciocnire sângeroasă, care le-ar fi provocat multe pierderi, au procedat cu abilitate, folosind posibilităţile de camuflaj pe care le oferea Muzeul Doftana. 
Se deschisese în 1949 Muzeul Doftana, unde zilnic erau aduşi din întreaga ţară mii de vizitatori, ca să vadă unde au suferit şi s-au şcolit în „universitatea comunistă Doftana” eroii clasei muncitoare. Exista un loc în incinta muzeului unde aceştia nu aveau acces, curtea din centrul clădirii, în care fusese o mică biserică. Prin afluxul acela de vizitatori (adevărate coloane urcau de la gara din Telega, veneind cu trenul circa 1000 de persoane odată), din când în când se strecura şi câte o maşină a Securităţii, care era parcată în curtea bisericii. Neobservate de-a lungul zilei, s-au strâns acolo 5-6 maşini de teren ruseşti marca GAZ şi echipajele lor. Nelu Cercel dormea vara pe prispa căsuţei. Îşi improvizase în colţul mai răcoros un mic dormitor închis cu o uşă fragilă de placaj. Încăpeau aici doar patul şi un cuier pentru haine. Sub pat avea o ladă cu grenade, deasupra uşii atârna un pistol mitralieră, iar sub pernă avea arma lui preferată, un pistol Beretta. La ora 3 dimineaţa, vreo 10 agenţi ai Securităţii şi câţiva militari au înconjurat căsuţa. Nelu Cercel îmi povestea cum  o bubuitură i-a zburat uşa şi s-a trezit cu ţeava unui pistol automat în gât şi cu o namilă de plutonier prăvălit peste el. În spatele matahalei, mai mulţi ofiţeri cu pistoletele îndreptate spre el îl împiedicau să facă orice mişcare. Încătuşat, a fost dus în beciurile Securităţii de pe strada Vasile Lupu din Ploieşti. Pentru el şi camarazii săi a urmat un an de nesfârşite torturi şi interogatorii. Îmi povestea cum era scos din beci încătuşat, cu ochelari de tablă pentru a nu vadea nimic şi număra paşii ca să se orienteze. După numărul de paşi ştia unde este dus: la bătaie, la anchetă sau la comandant. Singurul care nu l-a bătut a fost comandantul, colonelul Mauriciu Ştrul. Acesta voia să obţină de la el declaraţia că a urmărit să-l asasineze pe Gheorghiu Dej. Ion Cercel se apăra spunând că atunci când Dej venea la Doftana, la mitingurile organizate de 10 noiembrie, când se comemora prăbuşirea închisorii la cutremur şi se depuneau coroane de flori la cimitirul Trei Pruni, era trimis de rafinărie să facă de gardă la tribuna instalată pe platou şi avea în buzunar nelipsitul pistol. A demonstrat astfel că n-a avut nicio intenţie să atenteze asupra lui Dej şi aşa cum a susţinut în toate declaraţiile, acţiunea lor era îndreptată împotriva trupelor ruseşti de ocupaţie. La procesul la care au asistat numai activişti selecţionaţi din activul de partid prahovean a dovedit foarte mare curaj. Când i s-a dat cuvântul în finalul procesului, s-a adresat instanţei: „Domnilor judecători, nu-i condamnaţi pe cei care sunt lângă mine în boxă. Sunt muncitori ca şi voi. Nu au ştiut ce fac. Eu sunt singurul vinovat. Împuşcaţi-mă pe mine şi daţi-le drumul acasă celorlalţi, fiindcă o să le moară copiii de foame dacă-i închideţi”. Curaj a mai avut şi alt membru marcant al grupului, dl. Radu, care întrebat de ce şi-a retras la proces declaraţiile făcute în timpul anchetei, a scos din buzunar o batistă în care avea strânşi dinţii care i-au picat din gură în urma bătăilor. Cel mai tânăr din grup, dl. Comşa, singurul suprevieţuitor astăzi, a scăpat de închisoare fiind minor şi datorită colegilor săi din Uzina Poiana, care au strâns zeci de semnături pe un memoriu prin care cereau eliberarea.
Nelu Cercel a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, pedeapsa maximă pentru acele vremuri. Au urmat ani grei de suferinţă în temniţa de la Aiud. Fiind tânăr, viguros, învăţat cu mizeria de front, rezista mai bine decât ceilalţi tovarăşi de celulă. Mi-a povestit că atunci când se aducea mâncarea, un cazan cu terci de arpacaş pe jumătate fiert, lua polonicul, turna în farfurii şi gustând îşi încuraja camarazii: „Domnule generale, domnule profesor, mâncaţi. Ne-au adus un pilaf aşa de gustos!” Era greu să-i convingă. Un câmpinean, distinsul profesor de latină Al. Samoilă, a refuzat să mai mănânce şi s-a stins răpus de suferinţă lângă Nelu Cercel, care n-a reuşit să-l salveze. A fost eliberat în 1964, când s-a dat acea amnistie generală pentru toţi deţinuţii politici. Mi-a povestit că au fost strânşi într-un careu în curtea închisorii, iar comandantul le-a ţinut un discurs în care îi informa că şi-au ispăşit pedeapsa şi că de acum înainte vor fi încadraţi la locurile lor de muncă, iar dacă vor avea greutăţi să meargă să ceară sprijinul Securităţii, care va avea grijă de ei. Era o aluzie transparentă că vor fi folosiţi ca informatori. 
Nelu Cercel n-a putut fi atras niciodată în această înjositoare misiune, păstrându-şi fermitatea morală. Era chemat uneori să facă fotografii elevilor care primeau cravata de pionier lângă zidurile Doftanei. Trecând pe la intrare îl saluta pe directorul muzeului cu mult umor: „Moarte bună, tovarăşi!” În fond, nu era o urare prea rea, însă directorul îl ştia de frică şi de multe ori le spunea apropiaţilor că dacă se schimbă vremurile, Nelu Cercel va fi cel care îi va trage la răspundere. Din păcate, n-a mai apucat să vadă schimbările de după 1989. A murit cum a trăit, cu mult curaj. Muncea mult, având o gospodărie măricică. Soţia, o excelentă asistentă medicală, îl îngrijea cu devotament, pentru că suferea de inimă.  Slăbit de anii de închisoare şi de greutăţile vieţii, a făcut un infarct. Disperată, soţia a chemat un vecin să-l ducă la spital, însă el i-a rugat să-l lase în pace, că oricum moare. Dus la spital, în camera de gardă, i-a spus vecinului: „Mitele, ieşi afară, că şi tu eşti suferind şi dacă mă vezi murind te sperii şi poţi s-o păţeşti şi tu!” După aceea s-a adresat asistentelor medicale: „Daţi-mi o lumânare, ca să mor creştineşte!” Cu lumânarea aprinsă s-a stinsă fără suferinţă, fiind lucid până în ultima clipă. 
Au trecut 25 de ani de la Revoluţie şi uitarea deplină s-a aşternut peste luptătorii din grupul Cercel – Radu, care şi-au sacrificat tinereţea suferind pentru un ideal. După 1990 foarte multe personaje şi-au asumat merite în rezistenţa anticomunistă, mai mult sau mai puţin întemeiat, iar unii au primit şi mari avantaje materiale ca eroi ai revoluţiei. Adevăraţii eroi, ca aceia despre cei de care am amintit cu pioşenie şi respect, nu se bucură azi de cinstea pe care ar merita-o. 
Alin CIUPALĂ