08 septembrie 2015

Câmpina Open MTB – Race for Autism, cea mai importantă manifestare sportivă locală din anul 2015

Sâmbăta trecută, pe 5 septembrie, pe potecile accidentate care străbat pădurea de la poalele dealului Muscel, s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a concursului de ciclism montan Campina Open MTB – Race for Autism. Este vorba despre deja tradiționala competitiție sportivă cu scop caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor care suferă de autism, din județul Prahova. Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat și pe sprijinul sponsorilor și al susținătorilor. Traseele competiţiei s-au desfăşurat în zona: Plecare/Sosire (platoul Muscel) – Dealul Voila – Plaiul Câmpinii – Şotrile – Vistieru – Cornu – Plecare/Sosire. Suma totală a fondurilor obținute din înscrieri și din donații a depășit 30.000 de lei, deși numărul participanților a fost ceva mai mic decât cel de anul trecut. 


Concret, dacă la ediția de anul trecut s-au înscris on-line 598 competitori (sportivi licențiați, amatori și copii), iar în cursă au intrat 550 (dintre care 37 copii și 31 concurenți la categoria Family), anul acesta,  454 de cicliști au intrat în cursă, din 657 de concurenți înscrisi. Așadar, au fost înscriși mai mulți concurenți decât anul trecut, dar au participat cu 100 mai puțini decât în 2014. Ca o mențiune specială, anul acesta a fost scoasă din concurs categoria Family, în cadrul căreia puteau concura copii de 14 ani, cel mult, împreună cu unul sau ambii părinți.


 La ediția 2015, au fost 454 de participanți cu vârste cuprinse între 6 și 65 de ani, care s-au aliniat la start, pedalând pentru cauza autismului, pe cele trei trasee off- road pregătite de organizatori. Start-ul s-a dat în prezența primarului municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, iar la festivitatea de premiere a participat și a înmânat premiile consilierul municipal Florin Frățilă, președintele comisiei Sport – Cultură a Consiliului Local Câmpina. 


Ca în fiecare an, concursul a fost foarte bine organizat, cu numeroși voluntari postați pe toate traseele, care au urmărit și vegheat la buna desfășurare a întrecerilor. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de entuziasm și de fair-play, toată lumea fiind de acord că, dincolo de rezultate, de clasamente și de locurile ocupate pe podium, toți concurenții au fost câștigători. Și asta, deoarece toți au câștigat aprecierea publicului pentru cauza socială pe care au susținut-o și pentru scopul nobil ce a fost atins prin strădaniile lor. 


Tocmai de aceea, nu ne propunem să prezentăm clasamente, ci doar să remarcăm că evenimentul a fost în totalitate o reușită. Dintre micii concurenți, ne-a atras atenția Daria Duca, de 11 ani, singura concurentă din Câmpina care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului (la categoria de vârstă 9-11 ani), o sportivă care a ocupat locuri fruntașe la numeroase competiții naționale de ciclism, dar și de triatlon (ciclism, înot, alergare), competiții la care a participat anul acesta. Este o speranță a sportului câmpinean de care vom mai auzi, cu siguranță, și pe care autoritățile locale ar trebui să o sprijine mai mult, atât din punct de vedere moral, cât și financiar. 


Ca și anul trecut, și la ediția 2015 au participat sportivi din cluburi celebre, cluburi care au fost în număr de opt (mai multe decât în 2014). S-a remarcat echipa Catena, cu peste 100 de cicliști pasionați și inimoși, cea mai numeroasă dintre toate echipele participante. Sumele rezultate din taxele de participare vor fi utilizate pentru proiecte în beneficiul copiilor cu autism, derulate de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA), dar trebuie menționat că există și un al doilea organizator: Asociația Caraiman Câmpina. 


Ca în fiecare an, organizatorii întrecerii – Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, s-au bucurat de suportul partenerilor acestui eveniment: Primăria Municipiului Câmpina și Primăria Comunei Cornu, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, precum și de susținerea generoasă a sponsorilor. Satisfacția organizatorilor este cu atât mai mare cu cât, de la an la an, Câmpina Open MTB se se bucură de entuziasmul și aprecierile competitorilor, ale cronicarilor sportivi și ale publicului spectator. (A.N.)

Editorial. CE NU VEȚI AUZI

Continui tema din editorialul trecut, pentru că în curînd va începe școala. Și iar veți auzi din partea oficialităților aceleași discursuri fade și stereotipe despre importanța școlii, despre succesele deosebite la Olimpiade, despre grija față de copii, despre…
Hai să vedem ce nu se va spune în aceste spiciuri galeșe. Nu se va spune nimic despre faptul că avem un prim ministru plagiator și un altul care se pregătește de funcție și care e – în plus - și îndrumător de doctorate plagiate.  Asta face ca încrederea elevilor în valoarea școlii românești să crească neabătut, nu? Avem tot felul de organizații: una a părinților, extrem de activă cînd sunt interese în joc, dar care nu s-ar pronunța ferească sfîntul în această chestiune. Ba chiar și una a elevilor care brusc s-a făcut auzită cerînd prelungirea școlii cu o săptămînă. Ca și cum restul problemelor școlii românești erau rezolvate. Oare ele nu au a se pronunța în această problemă, a furtului generalizat? Ea ține, totuși, de esența „sentimentului românesc al școlii”.


Nu se va spune nimic despre corupția din sistem. Despre faptul că profesorii români sunt cel mai slab plătiți din Europa. Despre birocrația sufocantă care îneacă orice activitate didactică. Despre eșecul programului Bologna. Despre ideea catastrofală de a desființa școlile profesionale, pentru care nimeni nu a plătit. Despre programele și manualele noastre învechite și despre faptul că nimeni nu are curajul și viziunea de a le schimba radical. Despre faptul că, dincolo de niște formule goale, habar nu avem ce fel de om vrea să construiască școala noastră. E vorba de un model antropologic pe care nu l-am găsit nici măcar schițat. Despre sărăcia, în sensul cel mai propriu, din cele mai multe dintre școlile românești. Despre faptul că valori ca munca, demnitatea, corectitudinea nu sunt prezente decît la nivel declarativ. Despre învățarea elevului de a gîndi, în loc de a reproduce, în vreme ce toate examenele sunt structurate pe obsesiva reproducere strict după bareme. Nimic inovator. Despre faptul că meritocrația în societatea românească nu are nimic de-a face cu promovarea socială, și singurul lucru care contează e banul „fără număr, fără număr”. Despre șomaj. Despre emigrarea în țări unde se plătește mai bine. Despre cine face politică și cine ar trebui să facă politică. Despre implicarea socială a cetățeanului. Despre eliminarea culturii generale din curriculă. Despre eliminarea exigenței dintre calitățile unui profesor. Despre respectarea regulilor interiorizate de către elevi („asta nu se face”) care nu îngrădesc deloc „libera formare a personalității”, promovată ca o valoare anarhică. Despre problemele copiilor părăsiți de părinții plecați în străinătate. Despre modelele în viață. Despre elite și democrație. Despre faptul că nu vom avea un învățămînt de calitate pînă nu vom reinstitui examene foarte serioase. Despre faptul că schimbarea societății românești trebuie să înceapă din școală, care este, actualmente, cea mai înapoiată componentă a acestei societăți, complet decuplată de realitățile secolului XXI. Parcă nicăieri frica de schimbare nu este mai acută. Ar mai trebui să le vorbească despre școlile pentru care este imposibil să găsești profesori calificați, despre diferențele de șanse dintre copiii care învață în școlile „de top” și cei  din școlile rurale sau din mahalale (pardon: periferii), despre cît costă, în realitate, așa-zisa școală gratuită. Despre faptul că învățămîntul pică mereu la mijloc între directivele centrale și interesele sau (ne)putințele administrației locale. Despre importul fără discuții și analize critice al unei mulțimi de aberații „pedagogice” occidentale. Despre faptul că nu le poți cere profesorilor nici să folosească „metode moderne” la conținuturi învechite și nici să practice un „apostolat” de secol XIX într-o eră în care managementul cere întîi de toate motivare.  Nu veți auzi oficialitățile promițînd triplarea salariilor profesorilor. Pardon: asta era la parlamentari, ei fac foarte mult bine țării. Nu-i veți auzi nici pe profesori cerînd ceva. Din fericire de foarte mulți ani îmi găsesc altceva de făcut decît să ascult aceste discursuri identice de la un an la altul. Și care nu schimbă nimic.
Christian CRĂCIUN

Noul şef al Poliţiei Locale vrea să eficientizeze instituţia pe care o conduce

Marius Vişan, noul director al Poliţiei Locale Câmpina, vrea o nouă imagine pentru instituţia pe care o conduce de ceva vreme. O imagine reală (pentru că şi imaginile se pot construi prin manipulare), o imagine cinstită, mai modernă, mai eficientă, mai aproape de cetăţean. Noul şef al poliţiştilor locali are toate şansele să reuşească în întreprinderea sa, deoarece posedă rigoarea şi disciplina unui finanţist, formaţia sa profesională fiind cea de economist. A condus mulţi ani, cu bune rezultate, activitatea de colectarea a taxelor şi impozitelor locale din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Câmpina. Ce l-ar putea împiedica să “colecteze” eficient nemulţumirile populaţiei în legătură cu asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru a putea rezolva toate problemele apărute, la fel de eficient, prin optimizarea activităţii poliţistului local? Care va fi “amprenta Vişan” asupra Poliţiei Locale am încercat să aflăm din interviul ce urmează



Reporter: Domnule director, vă rugăm să vă prezentaţi, în câteva cuvinte, cititorilor noştri.
Marius Vişan: M-am născut în Câmpina, în 1974. Locuiesc în prezent la Cornu. Am făcut liceul la Forestier şi am absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe (secţia economică) din cadrul Universităţii Petrol şi Gaze Ploieşti. Sunt căsătorit şi am o fetiţă de 12 ani.
Rep.: Consilierul Florin Frăţilă, nemulţumit pentru că sunt prea puţini poliţişti locali în patrulare, pe străzi, vrea să iniţieze un proiect de hotărâre prin care instituţiile din subordinea municipalităţii să-şi asigure singure paza, fără poliţişti locali, aceştia urmând a fi redistribuiţi pentru asigurarea ordinii publice. Proiectul respectiv ar putea viza chiar reînfiinţarea postului de sectorist local, cum era odinioară. E posibilă reapariţia sectoristului local?
M.V.: Este posibilă, dar mai întâi trebuie să definim noţiunea de sectorist şi atribuţiile de azi ale sectoristului. Practic, lucrez la acest lucru. Fiindcă vreau să stabilesc pentru patrulele cu poliţişti locali un grafic care să le eficientizeze activitatea.  Astăzi, pe o tură, lucrăm cu două patrule de câte două persoane. Patrularea acoperă cinci zone. Nu exista acest grafic înainte, iar poliţiştii noştri patrulau pe anumite sectoare după cum considerau ei că este mai bine. Nu o să mai fie aşa de acum înainte. Le voi face un grafic pe zile şi pe intervale orare. Deşi legislaţia cam prevede patrularea în doi, pentru a acoperi mai bine zonele, în unele situaţii, patrulele se vor desface, iar poliţiştii locali vor patrula şi individual, nu doar în echipe de câte două persoane. Zonele de patrulare vor fi apropiate, aşa că la intervenţii, în situaţii extreme, ei se pot chema rapid unul pe celălalt, caz în care patrula se reface numeric. Vom stabili “punctele fiebinţi” în care supravegherea va fi mai insistentă.  Supravegherea zonelor mărginaşe se va face cu mijloace auto, dar vom avea destule sectoare acoperite cu patrule pedestre. 


Rep. Lumea reproşează adesea faptul că sunt văzuţi prea puţin poliţişti locali pe străzi, în patrulare…
M.V.: Aşa este, dar lumea uită că avem circa 12 intervenţii pe zi, pentru diverse sesizări. La o sesizare se pierd cam 30 de minute. S-a mai spus că sunt prea mulţi dispeceri, dar nu este aşa. Dispeceratul este foarte util, am avut cetăţeni care au venit la noi, la sediu, şi s-au arătat nemulţumiţi de postările de pe reţelele de socializare cu remarci răutăcioase la adresa dispeceratului. Nici nu suntem prea mulţi poliţişti locali. Din totalul de 40, dacă îi scădem pe cei de la dispecerat, pe cei de la paza instituţiilor publice, pe cei din Serviciul Control (disciplina în construcţii, protecţia mediului etc), dacă mai ţinem cont şi de concedii şi de cei trimişi la cursurile de specializare de trei luni (cerute de lege), o să vedeţi că ne rămân doar 12 poliţişti locali pentru asigurarea ordinii publice prin patrulare, adică, la fiecare schimb, câte patru oameni împărţiţi în două patrule. Am făcut mai multe variante de lucru împreună cu dl Olaru, coordonatorul pe ordine publică, dar în toate schemele abordate ne lovim de acelaşi impediment: numericul insuficient.
Rep.: Pot fi trimişi în stradă poliţiştii locali de la paza instituţiilor publice?
M.V.: Dacă se va lua o astfel de hotărâre în Consiliul Local, se poate. Însă trebuie să ţinem cont că paza acestor instituţii publice va trebui realizată cu firme private de pază, care costă destul de mult. Iar costurile vor fi suportate din bugetul local, deoarece instituţiile respective sunt ale administraţiei locale. Nu ştiu care variantă este mai avantajoasă din punct de vedere financiar, al costurilor, dar putem face nişte calcule care să ne arate cum este mai bine să procedăm.
Rep.: Colaboraţi bine cu Poliţia Naţională?
M.V.: Colaborăm foarte bine şi avem de gând să extindem şi să accentuăm această colaborare, mai ales în domeniile în care atribuţiile Poliţiei Locale sunt aproape identice cu cele ale Poliţiei Naţionale. Este vorba aici despre ordine publică şi circulaţie rutieră. Pe de altă parte, câmpinenii trebuie să ştie că în multe alte domenii (mă refer, în special, la cel al infracţiunilor de drept comun: furturi, tâlhării, molestări etc), noi nu avem nicio competenţă, şi chiar dacă suntem sesizaţi, nu putem ajuta decât raportând, la rândul nostru, sesizările respective Poliţiei Naţionale.
Rep.: Aveţi în vedere şi alte măsuri pentru o mai bună colaborare cu cetăţenii în slujba cărora se află poliţiştii comunitari?
M.V.: Da, m-am gândit să realizăm un site al Poliţiei Locale (secţie în cadrul site-ului Primăriei), în care oamenii să ne informeze despre necazurile şi problemele lor, dar să ne facă şi anumite sugestii. În general, să ne sesizeze anumite aspecte ce nu necesită o rezolvare rapidă, ci una într-un timp mai îndelungat, lucruri care nu se pot spune la telefon, întrucât s-ar ocupa inutil linia, în detrimentul unor sesizări urgente. Am putea obţine astfel şi un feed-back la activitatea noastră, care să ne ajute la obţinerea unor rezultate performante. (A.N.)

De la 1 septembrie, cardul naţional de sănătate este obligatoriu!

Nu ne mai putem prezenta la medic fără cardul de sănătate! Acesta a devenit obligatoriu de la 1 septembrie, conform deciziei Casei de Asigurări, fiind unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani. Începând cu 1 mai, anul curent, şi până în prezent a fost o perioadă de acomodare cu sistemul. De acum înainte, persoanele care au cardul de sănătate emis şi au nevoie de consultaţie sau de internare şi care nu reprezintă o urgenţă, trebuie să se prezinte la medic cu acest document. 
Totodată cardul este necesar şi pentru eliberarea reţetelor. În cazul asiguraţilor cărora le-au fost emise cardurile şi expediate prin Poştă şi nu au fost găsiţi la domiciliu, acestea au fost returnate la Casa de Asigurări. Dacă titularii nu au mers să le ridice, nu vor primi servicii medicale ori vor trebui să plătească contravaloarea acestora. Celor cărora nu le-a fost emis, vor beneficia în continuare de servicii, însă doar după ce medicul va verifica în sistem că nu le-a fost eliberat documentul. Aceste persoane nu au nevoie de nicio adeverinţă de la Casa de Asigurări. 


“Situaţia nu este însă la fel de clară şi în practică, pentru că încă mai sunt pacienţi care nu şi-au primit cardul şi care nu pot fi refuzaţi. Nu pot fi însă trataţi toţi ca şi pacienţi cronici şi puşi pe liste de aşteptare până îşi rezolvă problema cardurilor. Medicina de urgenţă funcţionează însă şi pacienţii vor primi serviciile medicale de care au nevoie. Din păcate, pentru noi, ca instituţie, validarea foilor de observaţie la pacienţii internaţi ca urgenţă nu se va putea realiza în contract cu Casa, ca şi instrument de recuperare a banilor, decât dacă la finalul internării pacientul are cardul şi putem valida astfel foaia de internare” – ne-a declarat dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal Câmpina.
O altă modificare constă în faptul că toate validările de proceduri trebuie făcute în timp real, astfel că în Policlinică, de exemplu, va apărea o etapizare de 15 minute a fiecărei consultaţii, ceea ce va aduce un volum de muncă mai mare pentru cadrele medicale, dar şi un timp mai mare de aşteptare pentru pacienţii care vin la cabinete dimineaţa şi îşi doresc să fie consultaţi cât se poate de repede.
 „Pacienţii vor trebui să înţeleagă că acest card nu funcţionează decât la 15 minute după precedentul. Cu această ocazie a apărut  şi nevoia unei programări mult mai riguroase a serviciilor medicale. De asemenea şi în derularea operaţiunilor din foile de observaţii pentru pacienţii internaţi rigorile sunt în acest moment mai mari. Foaia trebuie şi ea instrumentată în timp real, iar solicitările pentru echipa medicală necesită mai mult timp de aici înainte. De exemplu, nu poţi să tratezi un pacient, amânând o operaţiune într-o foaie pentru o jumătate de oră sau pentru după-amiază, cum se mai proceada până acum. Acum foile trebuie să urmeze fidel etapele de tratament ale pacientului şi pentru aceste eforturi, practic, noi răspundem doar cu o încărcare şi mai mare cu sarcini a puţinului personal existent. Nu avem posibilitatea de a angaja oameni calificaţi, statisticieni sau operatori pentru aceste foi. Într-un fel, procedura se va complica puţin din punct de vedere birocratic şi asta va duce la o limitare a numărului de pacienţi care vor avea acces la servicii decontate cu Casa. Ceea ce, cumva, deşi nu convine nici pacientului şi nici nouă, urmează modelul din Occident, unde ştim cu toţii că pacienţii sunt nevoiţi să aştepte uneori şi luni de zile pentru o investigaţie, o intervenţie medicală. De ce? Pentru că acolo acest tip de rezolvare medico-financiară a fiecărui caz în parte a fost adaptată în acest sens cu mulţi ani înainte. Practic şi noi suntem nevoiţi în acest moment să gândim activitatea medicală pe porţii mai mici pentru pacienţi şi astfel o parte dintre aceştia să ajungă să fie puşi pe listele de aşteptare. Chiar şi în momentul de faţă nu au toţi pacienţii acces imediat la asistenţă medicală. Avem servicii precum psihiatria policlinică sau diabetul unde cererile sunt mai mari decât numărul de cazuri pe care sistemul îl acceptă pentru un medic. Şi dacă acesta are deja programări pe trei luni înainte, va fi foarte greu să mai accepte încă un pacient în acest interval de timp sau care doreşte să fie consultat în ziua în care se prezintă, aşa cum s-a practicat până acum şi cum au fost obişnuiţi pacienţii în ultimii zeci de ani” - a mai precizat dr. Tiu.
Toate aceste modificări trebuie privite cu înţelegere, deşi cu siguranţă va mai dura ceva timp până oamenii se vor acomoda cu aceste schimbări. Câmpinenii care nu au intrat încă în posesia cardului, pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CNAS (la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html) sau se pot adresa Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti. De acum încolo, cardul de sănătate nu este doar o „fiţă” a CNAS, este un bun necesar care permite şi asigură un control mai bun al utilizării fondurilor din sănătate.
În continuare vă facem cunoscute câteva aspecte importante legate de cardul naţional de sănătate:
- Nu este necesară prezentarea la CNAS sau solicitarea în scris pentru a anunţa împlinirea vârstei de 18 ani sau dobândirea calităţii de asigurat, cardul de sănătate eliberându-se automat. Cetăţenii în cauză vor primi documentul electronic prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.
- Cetăţenii care nu mai plătesc asigurarea de sănătate, după trei luni, au card, dar nu mai este valid. 
- Pierderea sau deteriorarea cardului obligă asiguratul să meargă la CNAS şi să depună o cerere pentru eliberarea unui duplicat, costul acestuia fiind de 15,5 lei. Duplicatul va fi primit de asigurat tot prin Poştă. Până la primirea noului card de sănătate, accesul la serviciile medicale se va face în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate ce se va înmâna în momentul în care se va depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
- Este bine să ştiţi că orice furnizor de servicii medicale care va păstra la el cardul de sănătate al asiguratului şi va folosi codul de acces riscă dosar penal. Nimeni nu are voie să păstreze şi să utilizeze cardul în locul titularului.
- Pentru persoanele cu afecţiuni psihice este numit un reprezentat legal de către autoritatea competentă şi se utilizează cardul acestuia din urmă.
- În cazul refuzului utilizării cardului de sănătate din motive personale sau religioase, asiguratul trebuie să depună o cerere scrisă la Casă, în care va specifica motivele. Dacă a primit cardul, îl va restitui. Pentru a avea acces la serviciile medicale, asiguratului i se va elibera o adeverinţă de înlocuire a cardului, cu o valabilitate de 3 luni, titularul prezentând-o ori de câte ori va avea nevoie.
Andreea Ştefan

Premieră în Câmpina. ”CĂSUŢA CU APĂ” – primul dozator de apă plată şi apă carbogazoasă

În incinta Pieţei Centrale Câmpina a apărut de câteva zile un dozator de apă care oferă apă plată sau carbogazoasă, rece sau la temperatura camerei. Nu este o noutate pe plan internaţional. În Italia putem spune că astfel de ”fântâni” publice sunt deja un fenomen social, ele putand fi întâlnite în oraşe mari precum Roma, Milano s.a. 


Apa este purificată cu filtre de ultimă generaţie 
Apa folosită ca materie primă este cea din reţeaua publică a municipalităţii. Însă, înainte de a ajunge la consumator, apa este filtrată la intrarea în aparat printr-un sistem de prefiltrare, îndepărtarea suspensiilor mari, apoi mai este filtrată înca o dată printr-un sistem Precoat format dintr-un dispozitiv care încorporează opt filtre de carbon activ, prin care sunt eliminate 99,99% din microorganismele de tipul chisturilor, metalelor grele şi produşilor chimici. După filtrare, apa este sterilizată prin două lampi cu ultraviolete, una în interiorul instalaţiei şi alta chiar la locul unde clientul îşi umple recipientul, cu scop de sterilizare şi eliminare a bacteriilor. Zilnic, întregul sistem de distribuire a apei este igienizat.
O investiţie cu implicaţii sociale
Evident, o astfel de afacere nu se adresează oamenilor cu ”dare de mână”. 2 litri de apă (plată sau carbogazoasă) costa 50 de bani. Pe panoul de comandă exista trei butoane, pentru apa plată, pentru apă plata rece şi pentru apă carbogazoasă rece. Este la fel de simplu de manevrat ca orice alt dozator. (P)

FILE DE CRONICĂ. Urme ale unor umbre

II. Amintirile domnului Tican

L-am cunoscut pe domnul Tican prin anii ’90, când era pensionar şi am rămas impresionat de personalitatea domniei sale. Avea distincţia unui lord englez. Era înalt, avea trăsături frumoase şi un minunat dar de povestitor. Fusese inginer agronom la marile plantaţii de meri de la Băicoi şi de pe Voila. În convorbirile noastre a evocat multe întâmplări care l-au pus în legătură cu personalităţi ale culturii şi istoriei româneşti. Pentru ca ele să nu se piardă, am să redau câteva în rândurile care urmează. 
Domnul Tican era originar din Argeş, unde avea o familie numeroasă. În această familie îl întâlnim şi pe vărul său, pe nedrept uitatul scriitor Mihai Tican – Rumano (1893 – 1967).   


La vârsta de 11 ani, Mihai Tican-Rumano fuge de acasă, se îmbarcă clandestin pe un vapor, rămâne într-o escală a vasului în Italia, trece în Africa străbătând arida Somalie, ajunge la Tanger în Maroc, de unde trece în Spania. A călătorit toată viaţa prin cele două Americi, din Patagonia până în Canada, a navigat prin mările sudului, a ajuns prin Mexic, Etiopia, Madagascar, Australia şi în Insulele Canare. A scris mult, 40 de volume cu povestiri despre ţinuturile pe care le-a străbătut, cu aventurile pe care le-a trăit la vânătoare în Africa. Câteva titluri: „Misterele continentul negru”, „Dansul canibalilor”, „Pierduţi printre fiare”, „Omul maimuţă şi femeile lui”, „În inima pădurii virgine”, „Lacul cu elefanţi”, „Monştrii apelor”, dar şi cărţi în care prezintă ţări îndepărtate: „Spania”, „Argentina”, „Abisinia”. Majoritatea operelor sale au rămas necunoscute cititorilor români până în zilele noastre. În Abisinia s-a împrietenit cu Împăratul Haile Selassie, cu care a mers la vânătoare. Pentru succesul cărţii în care a descris Etiopia, care atunci se numea Abisinia, împăratul l-a decorat cu ordinul de aur „Steaua Etiopiei”. 


Mihai Tican a fost şi un mare colecţionar. Trofeele cinegetice şi alte colecţii etnografice le-a dăruit muzeului condus de Grigore Antipa şi unui liceu bucureştean. Îl pasiona pictura românească, reuşind să strângă o importantă colecţie cu pânze de la marii pictori din perioada interbelică. Colecţia de tablouri a fost donată satului natal Berevoieşti, unde scriitorul a fondat un muzeu. S-a bucurat de preţuirea scriitorilor români contemporani cu el, primind elogii de la Mihail Sadoveanu, Panait Istrati şi Liviu Rebreanu. Marele scriitor spaniol Miguel de Unamuno  i-a scris prefaţa cărţii despre Spania, făcându-i şi o dedicaţie: „Fie-ţi soarele vatră,/ fie-ţi pământul pat/ şi marea drept hotar”.
Domnul inginer Tican îmi povestea despre vărul său că în anii dictaturii comuniste a fost urmărit şi hărţuit de securitate pentru perioada petrecută în Spania. În 1964, în România a venit în vizită împăratul Haile Selassie, prima vizită a unui cap încoronat în România comunistă. Ajuns în capitală, împăratul a vrut să-şi revadă prietenul din tinereţe. Securitatea, trimisă de Gheorghiu Dej, l-a prezentat împăratului, care l-a primit cu multă căldură. Din păcate, era prea târziu pentru el, fiind foarte bolnav. 


Putem să spunem că a avut totuşi noroc, deoarece alţi mari scriitori din perioada interbelică - Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, I.D. Sârbu - au făcut ani grei de închisoare distrugându-şi sănătatea, iar Constantin Gane (autorul monumentalei istorii „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”) a murit la Aiud. 
Domnul inginer Tican avea rude apropiate şi în satul Elisabetei Rizea, eroina din Nucşoara, cea care ani de zile i-a ajutat pe partizanii din munţii Făgăraş, fraţii Arnăuţoiu şi colonelul Gh. Arsenescu. De la familia sa, dl. Tican cunoştea o întâmplare cu partizanii din munţi, despre care nu s-a relatat până acum. Părinţii fraţilor Arnăuţoiu erau învăţători în satul împânzit de oamenii securităţii, care încercau să găsească ascunzătoarea partizanilor din munţi şi să le taie legăturile cu sătenii care îi aprovizionau. 
Iată ce povesteşte dl. Tican:  „Într-o seară, târziu, Toma şi Petre Arnăuţoiu, cu micul lor grup de partizani, au coborât în sat şi prima dată au trecut pe la casa părintească.
- Sărut mâna, mamă, sărut mâna, tată. Am venit să vă vedem. Nu rămânem la voi, ca să nu aveţi necazuri. O să dormim la şcoală. 
Acolo au poposit peste noapte şi sătenii, între care şi acum celebra Elisabeta Rizea, le-au dus provizii. Spre dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, de la şcoală au început să se audă împuşcături şi rafale de mitralieră. Părinţii lor au deschis fereastra, au aprins lumânări pentru sufletele copiilor lor pe care îi credeau morţi şi au început să se roage. La prima oră a dimineţii, când răsărea soarele, bătrânii învăţători aveau să vadă o scenă incredibilă. Nu se mai auzea nicio împuşcătură, dar de la fereastră i-au văzut pe cei doi fraţi şi pe camarazii lor urcând liniştiţi pe o potecă spre munte, iar soldaţii din trupele de intervenţie ai securităţii, întorşi cu spatele, se prefăceau că nu-i observă”. 
Domnul inginer Tican, care făcuse războiul pe frontul de răsărit, ca şi Toma Arnăuţoiu şi colonelul Arsenescu, mi-a explicat că asemenea momente se petreceau şi pe front, în timpul unor ciocniri din linia întâia, când combatanţii din ambele tabere încetau să mai tragă şi uneori chiar fraternizau cu adversarul. Probabil că şi soldaţii din acele batalioane de intervenţie, ţărani simpli plecaţi din sărăcia satelor lor, aveau în secret o admiraţie pentru eroii din munţi. 
Din familia stimabilului inginer Tican mai făcea parte un alt personaj de excepţie, celebrul acum scriitor, filozof şi adversar înverşunat al regimului comunist, Petre Ţuţea.
Petre Ţuţea, care a lăsat puţine scrieri, era un fel de Socrate, ale cărui pilde şi butade au circulat ani de zile prin tot Bucureştiul. Una dintre ele, celebră, se referea la perioada lui din tinereţe: „ Am fost în tinereţe de stânga din generozitate. Pentru că vorba ceea:  dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stânga şi nu eşti conservator, eşti cretin”. După 30 de ani, ca şi C-tin Noica, cu care era prieten, ca şi Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Barbu, dr. Paulescu (cel care trebuia să ia Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei), Petre Ţuţea a fost până la moarte un om cu ferme convingeri de dreapta, oponent al FSN-ului şi al lui Ion Iliescu. 


Povestea care urmează n-a spus-o nici măcar celor mai apropiaţi discipoli, deoarece o considera nepotrivită pentru reputaţia sa; a împărtăşit-o însă celor din familie. De la dl. inginer Tican o redau, aşa cum am auzit-o. Petre Ţuţea era închis în grozava temniţă de la Aiud, unde într-o vreme a avut coleg de celulă şi pe cunoscutul scriitor şi istoric Constantin Gane. Scriitorul, care descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, era nepotul junimistului Nicu Gane, nuvelist apreciat la vremea lui şi om politic conservator, primar al Iaşiului. Constantin Gane, care nu a făcut politică niciodată, întemniţat pe nedrept, ca şi alţi mulţi cărturari români, grav bolnav datorită acelui regim de exterminare, a murit la Aiud. Petre Ţuţea, tânăr şi voinic, cu statura unui atlet, a rezistat şi îşi încuraja tot timpul camarazii din celula supraaglomerată. Regulile închisorii erau foarte severe. Sculaţi de la ora 5, deţinuţii trebuiau să rămână toată ziua în picioare şi să nu vorbească între ei. Pentru Ţuţea, din care vorbele ţâşneau ca apa dintr-un izvor, în şuvoi, această interdicţie era imposibil de respectat. Zilnic ţinea prelegeri, îşi încuraja tovarăşii de suferinţă, le ridica moralul. Gardienii îl supravegheau prin vizeta tăiată în uşa celulei  şi raportau ofiţerului politic, care în închisoare avea putere mai mare chiar decât comandantul, că Ţuţea nu respectă regula tăcerii şi vorbeşte întruna. Acesta a găsit rapid o soluţie ca să scape de Petre Ţuţea. A ordonat să fe scos din sectorul deţinuţilor politici şi mutat în sectorul deţinuţilor de drept comun, în celula unde erau întemniţaţi cei mai fioroşi criminali. Pe vremea aceea nu se mai aplica pentru delictele de drept comun pedeapsa cu moartea, iar cei mai nemernici criminali, dacă ieşeau la muncă, puteau fi chiar eliberaţi după 25 de ani de temniţă grea. Raţionamentul ofiţerului politic era simplu: Petre Ţuţea, cu discursurile lui de filozof creştin, o să-i streseze pe bandiţii din celulă, între care deseori izbucneau conflicte violente soldate chiar cu crime. Având maximum de pedeapsă, aceştia nu mai riscau nimic pentru un omor în plus. Ofiţerul politic aştepta aşadar de la aceştia să-l lichideze pe Ţuţea şi să-l scape pe el de probleme. 
În închisorile de atunci şi cred că şi acum exista o regulă: cel mai puternic şi fioros dintre deţinuţi era numit de administraţia închisorii şef de dormitor şi prin teroare trebuia să-i ţină în frâu pe acei indivizi periculoşi, spaima închisorilor. În celula în care a fost trimis Ţuţea era instituit un fel de protocol de primire: atunci când venea un nou deţinut, şeful dormitorului îl chestiona şi îi dădea de îndeplinit o serie de corvezi. Petre Ţuţea nu a povestit ce întrebări i-a pus acest veritabil călău, însă după câteva minute de convorbire cu el, rezultatul a fost uluitor. 
 – Cutare, te muţi din patul de lângă fereastră şi îl laşi acolo pe domn profesor. Cutare, când vine rândul domnului profesor să care tineta (hârdăul care înlocuia toaleta), îi iei locul. Cutare, când vin pachetele cu alimente (hoţii care munceau aveau dreptul să primească lunar de la familie un pachet cu alimente, lucru interzis pentru deţinuţii politici), prima porţie când faceţi împărţeala i-o daţi domnului profesor. 
Incredibila scenă s-a încheiat apoteotic: – Mă, fiţi atenţi, mă! Să nu îndrăzniţi să-l supăraţi cu ceva pe domnul profesor, nici măcar cu un cuvânt! Fiţi atenţi, ăsta-i om să conducă o ţară!
De neimaginat cum o brută ca acest criminal şi-a dat seama de de valoarea morală a profesorului, pe care ofiţerul politic îl condamnase într-un fel, prin această mutare, la moarte. 
De fapt, Petre Ţuţea a fost doar unul dintr-o legiune de cărturari, ofiţeri de seamă ai armatei române, ziarişti, politicieni integri pe care regimul comunist nu i-a executat, dar i-a exterminat prin regimul barbar din închisorile şi lagărele de atunci. 
În continuare, lucrurile au luat o turnură amuzantă. Gardienii raportau mereu ofiţerului politic că Ţuţea se umflă. În închisoare acesta era un semn prevestitor de moarte, datorat înfometării. În realitate, el nu se umfla, ci se îngrăşa de trai bun. Când şi-au dat seama că speranţa lor ca Ţuţea să dispară nu s-a realizat, l-au dus înapoi în sectorul deţinuţilor politici. De acolo ne-a rămas un mesaj adresat tovarăşilor de suferinţă: „Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!”
De precizat că la eliberarea din arest sau din închisoare, deţinuţii politici erau obligaţi să semneze un angajament potrivit căruia nu vor relata nimănui întâmplări din timpul anchetelor sau al detenţiei. Astfel, multe mărturii pe care martirii închisorilor comuniste nu le-au împărtăşit decât celor foarte apropiaţi s-au pierdut pentru totdeauna. Poveştile relatate de inginerul Tican fac parte din ceea ce se numeşte istorie orală şi au fost culese de acesta de la familia lui.
Alin CIUPALĂ

Comerţ (ne)civilizat în piaţă şi în zona adiacentă

Mă plimb uneori prin piaţa oraşului cu mare plăcere. În zilele acestea toride, în piaţa noastră, aerul condiţionat şi marfa frumos expusă îţi dau o bună dispoziţie. Fiecare tarabă străluceşte de curăţenie şi legumele proaspete te îmbie la cumpărat, chiar dacă nu ai neapărată nevoie. Pe lângă tarabele cu zarzavaturi şi fructe, una mai frumos aranjată ca alta, demnă de remarcat mai este, la intrare, adevărata grădină cu flori proaspete, în mare parte aduse cu avionul din Olanda. Pe o latură sunt magazine cu produse lactate, toate particulare, care se remarcă prin calitatea produselor şi mai ales prin amabilitatea vânzătoarelor, adevărate modele de politeţe în relaţia cu clientul. Aceeaşi impresie plăcută o lasă şi supermarketul din zonă, cu  mărfuri bune la preţuri convenabile. 


În zona adiacentă pieţei îşi desfăşoară activitatea multe unităţi comerciale de diverse tipuri, la care mai apar şi carenţe. Spre exemplu, o astfel de unitate, cu foarte mulţi clienţi, oferă diferite tipuri de prăjituri, fursecuri şi produse de patiserie, dar şi o mini-pizza cu caşcaval şi şuncă. Toate ar fi bune şi frumoase, dacă pe aceste produse de patiserie, mai ales pe micile bucăţi de pizza, nu ar zbura în permanenţă muşte, care se delectează în voie din preparate cât e ziua de lungă. 
O altă observaţie se referă la calitatea pe care o au uneori cozonacii şi micile brânzoaice.  În patiseria de unde mă aprovizionez când şi când, mi s-a întâmplat să cumpăr uneori cozonaci care datorită faptului că se învechiseră erau buni de făcut pesmet şi nu de mâncat. Sunt în oraş şi magazine de panificaţie care atunci când produsele se învechesc le vând la preţuri foarte mici, spre a fi cumpărate pentru hrana animalelor. Pentru a-şi păstra clienţii, patronii ar trebui să încerce să profite mai puţin de faptul că unii dintre consumatori nu controlează pe loc prospeţimea produselor şi se trezesc acasă cu mărfuri expirate. 
Mai există o problemă de sezon în unităţile care vând rechizite. Toată lumea se pregăteşte pentru începutul anului şcolar, iar multe familii cu venituri modeste şi cu mai mulţi copii cumpără ce e mai ieftin. Marfa chinezească, culorile în special, sunt de cea mai proastă calitate. Şi-atunci ce sens are să cumperi rechizite care în câteva zile nu mai pot fi folosite? 
Una din legile comerţului, foarte cunoscută la noi, dar mai greu de aplicat, spune că suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine. Este aşadar mai de folos să plăteşti un preţ mai mare pentru lucruri de bună calitate, care pot fi folosite de copii pe parcursul întregului an şcolar, decât să te bucuri de un preţ mai mic şi să constaţi destul de repede că ai aruncat banii pe fereastră.   
Alin CIUPALĂ

A apărut Cartea de Aur a eroilor şi veteranilor de război din Câmpina

Zilele trecute a văzut lumina tiparului volumul memorialistic “Cartea de aur a eroilor şi veteranilor de război din municipiul Câmpina”. 
Proiectul editorial este primul din pleiada de lucrări propuse de Comisia de cultură a Consiliului Local la capitolul cultură scrisă, intitulate generic “Patrimoniu cultural câmpinean”, lucrări finanţate din bugetul public. 
“Această lucrare se doreşte a fi un modest şi pios omagiu adus memoriei sutelor de mii de eroi, care prin sângele lor au sfinţit libertatea, unitatea şi independenţa naţională, precum şi sutelor de eroi câmpineni, care au căzut la datorie, făcând suprema jertfă, dovadă a iubirii de neam, ţară şi credinţă” - argumentează autorii, col.(r) Marian Dulă, prof. Theodor Marinescu şi prof. Gheorghe Modoianu. 
Lucrarea a fost realizată de Asociaţia Cultul Eroilor “Regina Maria” cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Câmpina. 


“Este o obligaţie mai veche, de aproape 100 de ani, din 1924, ca primăriile să întocmească o Carte de Aur a eroilor localităţii. Nu ştiu ca la Câmpina să se fi făcut o asemenea carte. Asociaţia Cultul Eroilor, acum 5 ani, a făcut o carte de doar 60 şi ceva de pagini, care cuprindea listele eroilor cunoscuţi la ora respectivă şi am vrut să o reedităm, să fie mai completă. Un specialist în domeniu spunea că o carte nu se citeşte dacă în ea nu se regăsesc şi poveştile oamenilor. Şi atunci am adăugat 60 de poveşti ale unor eroi şi ale unor veterani de război care au trăit sau încă mai trăiesc în Câmpina. Noi credem că va fi un volum interesant,  o parte a istoriei localităţii noastre. Munca a fost foarte grea, de cercetare, cu aprobare de la Bucureşti pentru a ne documenta în registrul de morţi, în arhivele de la Evidenţa Persoanelor Câmpina şi Ploieşti sau la Arhivele Militare din Piteşti. Ne-am bucura ca lucrarea să fie citită de tineri, dar şi de generaţia de vârsta a doua ca să spun aşa, pentru că este nevoie să ne cunoaştem trecutul, să ştim identitatea noastră naţională, de unde ne tragem şi ce au făcut înaintaşii noştri” - a declarat col.(r) Marian Dulă, iniţiatorul proiectului. 
Cartea de Aur are capitole dedicate celor care au pierit la bombardamentele din 1943 şi 1944, prizionierilor din Primul Război Mondial, dar şi altor câmpineni ce şi-au dat viaţa în conflictele militare. 
Din cuprins mai fac parte scrieri despre aviatorii americani care au fost doborâţi de artileria antiaeriană românească şi germană, dar şi scrieri despre evenimentele din 1989. 
Cartea a fost tipărită într-un tiraj de 350 de exemplare. Cea mai mare parte va fi repartizată la Primărie şi la sediul Asociaţiei Cultul Eroilor pentru a putea fi înmânate la delegaţii sau pentru a fi trimise în ţară la organizaţii similare.  Veteranii de război, dar şi urmaşii lor, despre care s-a scris în carte, vor primi de asemenea câte un exemplar. Câteva exemplare vor ajunge la Biblioteca Judeţeană, la Muzeul Judeţean de Istorie, la Biblioteca din Câmpina, dar şi la toate bibliotecile şcolare din oraş. Cartea nu este de vânzare, se distribuie gratuit, însă, dacă în urma lansării va exista cerere, autorii vor căuta un sponsor pentru reeditarea volumului şi punerea lui în vânzare la una din librăriile câmpinene. 
Lansarea va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, la ora 12.00, la Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza”, eveniment care face parte din programul Festivalului “Serbările Toamnei”.
Andreea Ştefan