13 octombrie 2015

Lacul Curiacul merită toţi banii şi toate aşteptările

Vineri, 9 octombrie 2015, pe la miezul zilei (ora 12.00), cu o punctualitate nemţească, primarul Horia Tiseanu şi reprezentantul firmei constructoare, Florin Constantinescu, manager general al Floricon Salub, au tăiat panglica celei mai importante realizări a municipalităţii câmpinene din acest an. Este vorba despre modernizarea şi ecologizarea Lacului Curiacul, primul din salba celor patru lacuri care udă pământurile câmpinene de la vest la est (din care mai fac parte lacurile Bisericii, Vlădoaia şi Peştelui). La eveniment au participat câţiva consilieri municipali, reprezentanţi ai Primăriei Câmpina, prefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, precum şi mai mulţi invitaţi din afara administraţiei publice locale: conducători ai unor instituţii publice, foşti primari, un fost senator, glorii ale sportului câmpinean de altădată, cetăţeni de onoare ai municipiului, câţiva profesori şi o mulţime de elevi care au testat echipamentele de fitness amplasate într-un loc special dedicat.


Obiectivul major al investiţiilor aprobate de către Consiliul Local Câmpina pentru anul 2015, derulat cu fonduri de la bugetul local, a fost plin de ghinioane. Poate mai multe chiar decât cele care au însoţit proiectul cu fonduri europene „Modernizare Calea Daciei”, care s-a materializat prin edificarea, în primăvara lui 2012, a pasajului rutier suprateran ce traversează DN 1, la poarta sudică a Câmpinei. Lucrările ar fi trebuit încheiate în 2014, dar motive obiective au făcut ca finalul investiţiei să se lase aşteptat încă un an. Descoperirea, în urma săpăturilor, a unui proiectil din Al Doilea Război Mondial a îngheţat lucrările până la angajarea (la indicaţia ISU Prahova), a unei firme specializate şi dotate cu un performant detector de metale, cu care s-a scanat riguros zona, cercetându-se măruntaiele pământului de sub lac şi din împrejurimile sale, până la repornirea lucrărilor. Apoi, ghinionul a lovit din nou, căci la suprafaţa apei au apărut pelicule unsuroase ce semănau cu reziduuri petroliere. Înainte de acestea, au apărut  o vreme resturi ale unor deşeuri menajere, dar ele au fost imediat curăţate de lucrătorii de la Floricon Salub, operatorul local de salubritate şi antreprenorul lucrării. Până la urmă, toate problemele au fost rezolvate, iar dovada unei corecte ecologizări o reprezintă peştii din apă, care au făcut ca primii beneficiari ai acestei importante investiţii publice să fie mai mulţi pescari amatori, care au dat la peşte săptămâni în şir. Astăzi, primarul poate fi mulţumit, fiindcă şi-a văzut realizat un proiect la care ţinea foarte mult, pe care l-a susţinut încă din mandatul 2008 – 2012. Edilul-şef poate fi şi mândru, căci a închis gura tuturor detractorilor proiectului de modernizare a zonei, care considerau că suma alocată de consilierii municipali trebuia cheltuită pentru realizarea infrastructurii rutiere a localităţii. De altfel, Horia Tiseanu a avut aproape în toate platformele electorale cu care a candidat pentru ocuparea fotoliului de prim-demnitar al urbei determinarea de a reda câmpinenilor cât mai multe spaţii verzi în zone căzute în uitare sau în paragină, locuri de relaxare pentru adulţi ori parcuri de joacă pentru copii. Iar acest lucru i-a reuşit din plin, în fiecare mandat al său bifând amenajarea unor zone verzi în care câmpinenii îşi pot petrece timpul liber. 


Hotărât lucru, Lacul Curiacul merită toţi banii şi toate aşteptările. În mijlocul apei, tronează o impresionantă fântână arteziană care noaptea răspândeşte lumini feerice. Dintre lucrările care s-au executat în această zonă, în vederea integrării  ei în circuitul recreaţional al municipiului Câmpina, putem menţiona: decolmatarea lacului, defrişări, consolidări de maluri, amenajarea aleilor pietonale, dotarea cu mobilier urban adecvat, locuri de joacă pentru copii, realizarea sistemului de iluminat public, amenajarea peisagistică a spaţiilor verzi, dar şi amplasarea unor aparate de fitness, pentru cei care doresc să practice sport în aer liber. În zona centrală a lacului, superba fântână arteziană plutitoare înfrumuseţează sensibil loculşi îi măreşte valoarea, dar un neajuns rămâne încă neterminarea aleii pietonale dinspre calea ferată, de lângă malul îndepărtat al lacului, fără nicio vină din partea municipalităţii sau a constructorului. S-a reuşit doar realizarea unei alei de promenadă, dar nu şi pe latura dinspre calea ferată de pe deluşorul din imediata apropiere, aşa cum prevedea proiectul. Această zonă aparţine CFR, iar diriguitorii companiei nu au permis, dintr-o încăpăţânare greu de înţeles, amenajarea unei suprafeţe de câteva sute de metri pătraţi în apropierea căii ferate care nu se mai foloseşte de zeci de ani. În alocuţiunea rostită la inaugurare, Horia Tiseanu a dat asigurări că în urma deselor intervenţii pe lângă conducerea CFR, municipalitatea urmează, în scurt timp, să obţină permisiunea de a face amenajări şi în zona deţinută de CFR. 


Prin acest proiect s-a dorit realizarea unui spaţiu de recreere, promenadă şi întâlnire pentru persoanele pasionate de sport, dar şi transformarea zonei într-un centru de interes apreciat de câmpineni şi de toţi vizitatorii oraşului nostru. „Dorim ca în municipiul nostru să se realizeze cât mai multe astfel de zone, pentru a ne atinge cât mai repede ţinta de apropiere de standardele europene în domeniu”, este de părere primarul municipiului. El a mai declarat că în jurul lacului vor fi amplasate camere video de supraveghere, zona urmând a fi monitorizată permanent de către Poliţia Locală. Investiţia a fost realizată din bugetul local şi a costat în total aproximativ două milioane de lei, aici fiind incluse şi costurile fântânii arteziene, de aproape 70.000 de lei. A.N.

Editorial. APĂRAREA ȘI ATACUL

Excelentă apărarea lui Victor Ponta la moțiunea de cenzură! A speculat impecabil lipsa de substanță a moțiunii, dar mai ales a celor care au susținut-o. E limpede că, atunci cînd îți ataci fostul aliat, vei fi tot timpul vulnerabil la reproșul de trădare. Moțiunea a fost un act ratat, pur formal, toată lumea știind că nu va reuși. Păcat de bieții oameni aduși în frig și ploaie să protesteze în fața Parlamentului. Cînd coaliția guvernantă nu mai prididește cu măriri de salarii, cum să te bazezi pe „nemulțumirea populară”! Ce „făcători de politici” au liberalii de se comportă atît de infantil? Moțiunea n-a făcut decît să-i ridice mingi la fileu premierului. I-a dat prilejul unei noi prezentări triumfaliste a guvernării sale sub sabia DNA-ului. Discursul său de apărare n-a fost analizat îndeaproape, fiind trecut cu vederea ca o simplă parte a acestui exercițiu pur formal. 
Și totuși, sunt cîteva note ce merită scoase în evidență. Pentru că discursul prim ministrului a fost tipic pentru o țară sub-democratică, în care i-responsabilitatea vorbelor oficiale nu este niciodată sancționată printr-o reacție publică. Pentru un absolvent de drept, dl. Ponta stă tare slab la capitolul logica argumentării. Ce imprudență, ca tu, inculpat într-un proces penal și acuzat temeinic de plagiat, să aduci în discuție justificările morale ale adversarului. Pornind de la teoria stupidă potrivit căreia cea mai bună apărare e atacul. Ce magistral a fost înșirând contractele cu statul ale doamnei Gorghiu! Ce aplauze de la galeria entuziasmată de efectul retoric! Și ce prostie în fond! 


1. Cînd tu ai un proces pe rol și urli să ți se respecte prezumția de nevinovăție, nu te apuci să arunci cu acuzații asupra cuiva care  - deocamdată - nu e implicat în nimic. Dacă dna. Gorghiu acționează ca dna. Firea cu Băsescu și te dă în judecată pentru calomnie și amenințare, pe unde scoți cămașa? 
2. Cînd ești implicat într-un plagiat dovedit, nu aduci în discuție îndreptățirile morale ale preopinentului. Simplul fapt că ai fost suspectat te descalifică moral pentru funcția de conducere a unei țări europene. Ca să nu mai vorbesc de nesfîrșitul catalog de corupți din partid și din guvern care ar trebui să-ți tempereze pînă la dispariție tonul napoleonian. Apropo de asta: un  impas logic de care dl. Ponta abuzează de fiecare dată este enumerarea rezultatelor economice „excelente” ale guvernării sale. Chiar de-ar fi adevărate, chiar dacă economia ar fi crescut și cu 100% și tot plagiatorul și sluga lui Voiculescu în timpul loviturii de stat din 2012 n-ar fi trebuit să fie în fruntea guvernului. Nu au nicio legătură una cu alta. 
Faptul că nu avem opoziție, că liberalii sunt incapabili să propună nu un guvern din umbră, ci cea mai palidă umbră de guvern, îl lasă pe dl. Ponta să doarmă liniștit. Ba a avut și tupeul să se ducă la deschiderea anului universitar. Cum să apari în fața studenților, să le ceri să se dedice cu seriozitate studiului? Sigur, această apărare, capodoperă de ilogism și imoralitate s-ar putea să fie una dintre ultimele sale intervenții de amploare. Se pare că viitorul lui Ponta este deja hotărât. Că ne așteaptă un guvern Dâncu sau unul Oprea. Se va schimba ceva? Nimic esențial. Ați auzit de o normală reacție a vreunei ligi studențești sau organizații academice față de prezența jignitoare a premierului la deschiderea anului universitar? Păi cum, dna. Gorghiu este ea însăși absolventă a celebrei Universități Cantemir, un fel de Harvard românesc, în sensul că foarte mulți politicieni au trecut pe aici. Universitate implicată în tot felul de scandaluri care umplu presa. Ca să își arate mărinimia, dl. Ponta a mai prelungit, printr-o hotărîre de guvern, posibilitatea unor cadre didactice din învățămîntul superior de a-și susține doctoratul. Ministrul școlilor anunțase că (în consecința unei legi proaste despre care nu e locul să scriu aici) vreo 3000 de cadre universitare vor fi disponibilizate pentru că nu și-au susținut la timp doctoratul. Numai că uitase să-l întrebe pe Ponta, care a intervenit din nou ca Superman și a decis a n-a amînare a legii. Combătînd astfel o lege proastă (cum să dea doctorat un profesor de canto sau de balet?) printr-un mic abuz. 
Am senzația că, scriind acest material excesiv de exclamativ și interogativ, m-am înecat în derizoriu, în vreme ce mari încercări istorice stau să ni se întîmple. Și dacă suprema încercare va fi tocmai această ispită a nesemnificativului, pe care personajul prea des invocat aici o simbolizează?
Christian CRĂCIUN

CS Câmpina a primit certificatul de identitate sportivă

La sfârşitul săptămânii trecute, Clubul Sportiv Câmpina a primit din partea ministerului de resort Certificatul de Identitate Sportivă, cea mai importantă autorizaţie în domeniu, documentul în baza căruia clubul poate să funcţioneze în parametri legali. Astfel, primirea CIS-ului este dovada incontestabilă a lucrului bine făcut în elaborarea documentelor de constituire aprobate de Consiliul Local Câmpina. 


Ceea ce urmează după acest important pas am aflat de la iniţiatorul proiectului, Florin Frăţilă, preşedintele Comisie de sport-cultură din Consiliul Local: “Am aflat cu mare bucurie că începând de luni CS Câmpina are certificat de identitate sportivă, ceea ce înseamnă că documentele de înfiinţare la care am muncit au fost bine făcute. De aici înainte, clubul este autorizat să funcţioneze şi avem cale liberă să mergem mai departe la următorul pas şi să alegem în mod responsabil structura de conducere. În acest sens, am convocat deja joi, 15 octombrie, o şedinţă de comisie, la care am invitat toţi factorii de răspundere din administraţia publică locală, pe a cărei ordine de zi se află, printre alte probleme edilitare, şi discuţiile cu privire la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi la funcţia de preşedinte al clubului. Cred că alegerea acestuia este de o importanţă capitală în proiectul CS Câmpina. Sper ca toată suflarea politico-administrativă să înţeleagă că trebuie să fim serioşi în alegerea acestui conducător, pentru a clădi o instituţie sportivă serioasă. În mod normal, în maxim 60 de zile, clubul trebuie să aibă preşedinte şi de atunci încolo să înceapă construcţia propriu-zisă. Sunt multe de făcut, dar cu răbdare, seriozitate şi maximă transparenţă le vom face pe toate”. 

Caravana Asociaţiei Transplantaţilor din România ajunge şi la Câmpina

Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) vă invită să participaţi sâmbătă, 17 octombrie, la ora 9.00, la Casa de Cultură “Geo Bogza” (sala “Constantin Radu”), la conferinţa de presă cu tema "Actul donării, transplantul şi starea post transplant". 


Evenimentul este parte a manifestărilor prilejuite de sosirea la Câmpina a Campaniei "Spune DA! Susţine donarea de organe", proiect iniţiat şi desfăşurat de ATR sub auspiciile Ministerului Sănătăţii.
Activitatea campaniei este itinerantă de tip „caravană” și va ajunge în: Cluj Napoca, Tg. Mureș, Oradea, Câmpina, Rm. Vâlcea şi Pitești.
Asociaţia Transplantaţilor din Romania (ATR) este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, care grupează şi reprezintă, la nivel național, pacienţi în stare post transplant (indiferent de tipul transplantului) şi pacienţi cu nevoie de transplant.

Scandalul tăierii brazilor din curtea Colegiului Grigorescu

La început, am zis că nu este un subiect de interes jurnalistic tăierea a trei brazi înalţi din curtea Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”. Apoi, după popularizarea subiectului pe Facebook şi izbucnirea unor reacţii extrem de virulente şi de agresive (de tipul “Să plece acasă directoarea liceului!”), mi-am dat seama că fibra acestui popor (despre generaţiile tinere vorbim), a început este  impregnată puternic cu clorofilă. Si ne-am decis să scriem. Nu am reuşit să luăm un punct de vedere noii directoare interimare a liceului, doamna Roxana Stan, dar motivele invocate de conducerea unităţii în adresa trimisă Primăriei Câmpina (Serviciul Administraţia Domeniului Public şi Privat), prin care se solicita toaletarea brazilor, par a fi, la prima vedere, întemeiate.  Drept pentru care cererea respectivă a fost aprobată, iar brazii au fost tăiaţi rapid de o echipă trimisă de executivul local. 


Principalul motiv al tăierii brazilor este faptul că, din cauza coroanelor de mari dimensiuni, o duzină de clase erau umbrite, fiind necesară folosirea frecventă a luminii artificiale pe timp de zi. În al doilea rând, rădăcinile copacilor au ieşit deasupra solului, provocând denivelări ale asfaltului din ce în ce mai mari şi mai periculoase. Nemaivorbind de faptul că, în opinia conducerii liceului, vechimea aproape seculară a bătrânelor conifere ar fi putut duce la pericolul prăbuşirii lor în timpul unei furtuni puternice, peste ferestrele claselor, cu spargerea de rigoare a geamurilor. Elevii au fost, aproape în unanimitate, împotriva acestei măsuri. Folosind singurele instrumente de luptă la îndemână: postările de pe reţelele de socializare, cu fotografii şi mesaje de adio - elevii nu au reuşit să aducă brazii înapoi, dar au reuşit să sensibilizeze multă lume în sensul criticării măsurii conducerii liceului, acuzată de agresiune a mediului înconjurător. Pentru că argumentele conducerii pot fi lesne combătute cu contraargumente. 


Bunăoară, umbrirea claselor în timpul verii aducea cu sine o binefăcătoare răcoare, în care orele de curs se puteau ţine mult mai bine. Sigur, dragostea tinerilor pentru natură şi tot ce ne înconjoară nu poate decât să ne bucure. Ideile generoase cuceresc omul mai degrabă în prima jumătate a vieţii sale, decât în a doua jumătate a existenţei lui pe acest pământ. Indignarea pentru faptul că asemenea arbori bătrâni sunt tăiaţi în loc să fie protejaţi este de înţeles, mai ales la cei de vârstă adolescentină. Tot un soi de indignare l-a făcut probabil pe un cititor al publicaţiei noastre să ne trimită la redacţie o scrisoare din care am aflat că au fost tăiaţi, în realitate, trei brazi. 
Redăm în continuare textul integral al scrisorii semnată “Mereu Alive”. “Până ieri, aici stăteau 3 brazi… 3 brazi care generații de-a rândul au fost gardienii acestui liceu, care au adăpostit la umbra lor elevi cu vise mari, liceeni îndrăgostiți, mii de glume și de cărți deschise la pagina lecțiilor învățate pe ultima sută de metri. 3 brazi care, de zeci de ani, în fiecare luni de dimineață au întâmpinat copiii cu înțelegere și în fiecare vineri după-amiază s-au despărțit de ei, fluturându-și crengile cum fluturăm noi mâinile când ne luăm “La revedere!”de la cineva pe care știm că o să îl vedem peste două dimineți. Și tocmai în asta constă tristețea pe care am simțit-o când am privit copacii culcați la pământ. Am știut că asta va fi ultima lor vedere, că asta a fost ultima dimineață de luni în care am admirat rădăcina acelor brazi și în care am privit în sus căutând vârful lor. Mi-am adus aminte cât de liniștit eram vinerea trecută, cu câtă nonșalanță am trecut pe lângă cei 3 brazi, neștiind că acela nu era un “La revedere!”, ci un “Adio!”. Am asistat la reacția generală a liceului. În fiecare dintre noi se dărâma ceva. În cazul meu am simțit că s-a dărâmat ceva ce făcea parte din viitorul meu, ceva la care încă nu am ajuns, iar acum nici nu voi mai ajunge. Și, totuși, am auzit și inevitabilul “Așa… Și ce?! Atâta deranj pentru niște brazi…”. Da? Viața multora timp de 4 ani, timp de 8 ani sau mai puțin a fost o poveste din care brazii aceia nu au lipsit în nicio zi. Iar eu am să întreb, ce e un basm fără cifra lui magică?... 3 brazi, simbolul și identitatea acestui liceu… 3 brazi într-o curte plină de tinerețea fiecărei generații… 3 brazi…” 
Faptul e consumat acum, dar pentru a evita, pe viitor, astfel de luări de poziţie din partea elevilor, conducerea liceului ar da dovadă de înţelegere democratică şi de multă pedagogie dacă, înainte de eventuale tăieri ale unor arbori bătrâni din curtea unităţii, ar recurge la consultări populare, măcar prin clasele cu elevi de gimnaziu şi de liceu. A.N. 

Pentru că legislaţia permite acum, la Primăria Câmpina se vor mări salariile personalului angajat cu 12%

Salarii mărite cu 12 % pentru angajaţii Primăriei Câmpina (excepţie fac primarul şi viceprimarul, care sunt demnitari, nu funcţionari publici sau personal contractual). Iată o veste care nu poate decât să-i bucure pe cei care lucrează în aparatul de lucru al primarului. 


Această mărire salarială este posibilă acum, deoarece Ordonanţa de Urgenţă nr. 41/30 septembrie 2015 privind modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri bugetare a abrogat plafonarea maximă a cheltuielilor de personal din administraţiile publice locale. Guvernul a aprobat, lunile trecute, această majorare, care la Câmpina va fi pusă în practică, foarte probabil, la următoarea rectificare bugetară a bugetului local ce se va discuta în proxima şedinţă a legislativului municipal. Venituri sunt, voinţă politică mai trebuie. Iar această voinţă politică va veni şi ea negreşit, întrucât 2016 va fi un an dublu electoral: cu alegeri locale, dar şi cu alegeri parlamentare. A.N.

Dupa câţiva ani de tergiversări şi amânări, au început lucrările la Corpul C2 al Pieţei Centrale

La o lună după demolarea magazinelor de pe Platoul Pieţei (în zona ce aparţine societăţii Mercantis – fosta Pieţe, Târguri şi Oboare –, care va ridica aici, lipit de un perete al blocului învecinat, un modern complex comercial), iată că i-a venit rândul şi atât de mult discutatei investiţii publice cu numele de Corpul C2 al Pieţei Centrale. Realizarea Corpului C2 era planificată încă de acum cinci ani, din precedentul mandat al primarului Horia Tiseanu. Bani au existat, dar autorităţile locale s-au împiedicat în tot felul de proceduri birocratice. 


Ultimii vânzători ambulanţi de flori au fost mutaţi în faţa supermarketului Carrefour, pentru a se putea organiza corespunzător frontul de lucru. Licitaţia pentru încredinţarea lucrărilor a fost câştigată de o asociere de două firme bucureştene: Tahoma Bautrupp şi Athenaeum Construct. Corpul C2 va avea la parter spaţii comerciale şi la etaj birouri. El va fi legat de Hala Agroalimentară (corpul C1), printr-un pasaj pietonal acoperit. Pe latura sa de nord, Corpul C2 se va învecina cu viitorul Complex comercial Mercantis, ambele clădiri având faţadele principale la strada Republicii. A.N.

Trimiţând un MESAJ PENTRU VIAŢĂ, o ajutaţi pe Andreea să-şi îndeplinească visurile!

8828. Patru cifre care pot schimba destinul unui copil. Patru cifre care, pentru viaţa Andreei Dumitran din Câmpina, înseamnă speranţă, înseamnă încă o luptă purtată cu boala cu care se confruntă de 6 ani: tumoră la trunchiul cerebral, un cancer la cap care s-a extins la coloana vertebrală, rezultat aflat în urma RMN-ul din 25 septembrie curent. 


Până acum, Andreea a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale, nenumărate şedinţe de radioterapie şi chimioterapie, hipertermie locală, terapie câmp magnetic, terapie cu ozon, cu oxigen şi multe alte metode de tratament. Părinţii sunt disperaţi, dar nu şi-au pierdut credinţa că într-o zi fata lor se va face bine, ceea ce-i determină să nu se dea bătuţi. Atunci când nimeni nu le-a mai dat nicio şansă, iar medicii din spitalele noastre îi sfătuiau să se obişnuiască cu gândul că îşi vor pierde copilul, au căutat şi au găsit soluţii pentru tratament. Din nefericire, această familie greu încercată are venituri financiare modeste şi tocmai de aceea are nevoie de ajutorul nostru. Andreea trebuie să urmeze şedinţe de chemoembolizare la o clinică din Germania. Nu se ştie momentan de câte are nevoie, iar o singură şedinţă costă 4000 de euro. Părinţii au reuşit să strângă banii de drum şi pot acoperi costul unei singure doze de tratament. 
Cu toată suferinţa provocată de “bubiţa din ceafă”, Andreea are 10 pe linie şi multe diplome şi nu a renunţat la şcoală, chiar dacă multe ore s-au desfăşurat prin spitale sau acasă. Îi place foarte mult să deseneze şi ar vrea să devină un designer vestimentar recunoscut. Momentan, lecţiile au fost întrerupte pentru că atât starea fizică, cât şi cea psihică, nu se află în parametri buni. La 14 ani, Andreea este o fetiţă talentată şi deşteaptă, care vrea să se facă bine pentru că are multe visuri de îndeplinit. De aceea are nevoie de susţinerea noastră, a tuturor celor care printr-un MESAJ PENTRU VIAŢĂ, la 8828 cu textul Andreea (cost 2 euro) sau prin donaţii în conturile deschise pentru ea, îi pot reda din nou zâmbetul şi şansa la viaţă.
BCR Sucursala Câmpina
Titular cont: DUMITRAN GABRIEL 
(tatăl Andreei)
RO 46 RNCB 0208 0100 2362 0001 - LEI
RO 13 RNCB 0208 0100 2362 0013 - EURO

Târgul de la Breaza înlănţuit cu Zilele Oraşului

Edilii brezeni au făcut un obicei din a organiza Zilele Oraşului o dată cu vechiul Târg al Brezei, organizat din bătrâni de ziua Sfintei Parascheva, care cade pe 14 octombrie. De fapt, numai una din cele două zile ale Brezei, în care administraţia oraşului şi Centrul Cultural “Ion Manolescu” organizează spectacole artistice (dansuri şi cântece populare, recitaluri pop-rock ale unor nume sonore din showbizul românesc), pică pe 14 octombrie. 


Aşa cum şi târgul începe cu o săptămână mai devreme de ziua sfintei protectoare a Iaşiului. Până în acest an, Consiliul Local aproba ca zilele de desfăşurare a sărbătorii oraşului să fie lipite una de cealaltă (13, 14 sau 14, 15), dar anul acesta acesta prima zi cu spectacole finanţate de administraţia publică locală a fost sâmbătă, 10 octombrie, urmând ca a doua zi să fie mâine, 14 octombrie. Sâmbătă a fost lume multă, iar la prima terasă de pe strada Ocinei unde se putea mânca pastramă, mici şi cârnaţi, dar şi  bulz cu mămăligă şi brânză de burduf, era coadă tot timpul. Tot aici, un cunoscut taraf din zonă a încântat clienţii şi trecătorii cu muzică de petrecere. 


Tonetele comercianţilor, aproape o sută, sunt mult mai numeroase decât cele de la Sărbătoarea Câmpinei, fiind vorba de un târg cu vechi tradiţii. Sâmbătă, pe scena amenajată în faţa sediului Primăriei au urcat Ansamblul Alunelul (Aluniş), Ansamblul “Codruleţul (Comarnic), trupa “Little Dolls”, Clubul “Alla Dance”, trupele “Midinette” şi “Pink Candy”, Ansamblul “Muguri de Breaza”, Trupa “Werther Project” (care au lăsat o impresie foarte bună), Trupa “Girls Generation”, Ansamblul “Calabreaza” şi mulţi solişti vocali. Seara au evoluat Elena Soare, Nico, Randi band &Jo, finalul fiind rezervat unui foc de artificii. Tot cu un foc de artificii se va încheia şi ziua de mâine, a doua zi cu spectacole muzicale finanţate de Primărie. Mâine seară vor cânta pentru brezeni Mariana Ionescu Căpitănescu, Laurenţiu Cazan şi Corina. A.N.

Concursul hipic Karpatia Horse Trials, la a doua ediţie

După succesul impresionant înregistrat anul trecut, concursul hipic Karpatia Horse Trials a revenit cu a doua ediție pe Domeniul Cantacuzino din Florești, mai exact în spatele Palatului Cantacuzino, construit de Grigore Cantacuzino Nababul după modelul Palatului Trianon de lângă Paris. Cele mai multe echipe au participat la cursele peste obstacole, dar  Karpatia Horse Trials a fost un concurs complet, în sensul că a avut şi alte două probe: dresaj şi cross-country (obstacole naturale). 


La Câmpina a mai fost organizat, în urmă cu cinci-şase ani un concurs cu probe de alergare a cailor, numai peste obstacole (denumit Cupa Câmpinei), însă concursul respectiv era unul de anvergură naţională. Competiţia de la Floreşti a fost o competiție ecvestră internațională cu evenimente conexe, precum un concurs demonstrativ de atelaje cu doi și patru cai, demonstrații ecvestre și o paradă cu ogari. Evenimentul şi-a propus şi a reuşit să restituie Domeniului Cantacuzino prestigiul de altă dată, oferind iubitorilor de echitație un weekend deosebit. Ediția a doua a evenimentului Karpatia Horse Trials a venit cu o serie de noutăți care îi vor bucura pe pasionații de echitație: la categoriile de o stea și de două stele, se adaugă, în 2015, și Concursul Complet 3 stele (CCI3*), calificativ pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016. 


Este pentru prima oară, din 2003, când se desfășoară acest tip de concurs în România. La această categorie, cea mai dificilă, traseul de cross-country parcurs a avut 5700 de metri. La Karpatia Horse Trials 2015, s-adesfăşurat și un concurs de nivel redus, destinat debutanților, precum și finala Campionatului Național de Concurs Complet, categoria 1 stea. Ca și anul trecut, competiția a fost completată de proba de Atelaje cu 2 cai și 4 cai. Atelajele sunt o probă de încredere între călăreţ şi cal, trăsurile utilizate în concurs fiind diferite în funcție de probă. Înscrierile pentru toate probele au fost deschise până pe 1 octombrie, iar participanții înscriși provin din Anglia, Italia, Bulgaria, Turcia, Franța, România. Arbitrii și oficialii prezenți la ediția 2015 sunt din Marea Britanie, Irlanda, Africa de Sud, Belgia, Bulgaria, România. Domeniul Cantacuzino și-a întâmpinat publicul cu spații pentru recreere și relaxare. Amenajările au înaintat semnificativ, parcul fiind astăzi curățat de vegetația invazivă, ideal pentru plimbări și petrecerea timpului liber. Poneii vor constitui din nou atracția principală pentru copii, iar adulții se vor putea destinde cu plimbări cu trăsura. Karpatia Horse Trials, ediția a II-a, a continuat proiectul inițiat anul trecut. Acela de înscriere a Domeniului Cantacuzino Florești pe harta competițiilor ecvestre internaționale și de a instaura o tradiție a bunului gust. Cu toate că vremea i-a fost potrivnică (îna treia zi a concursului a plouat continuu), a doua ediţie a Concursului hipic Karpatia Horse Trials a fost, totodată, a doua reuşită. A.N.

Elena Victoria Glodean, poet: “Ca să fii un poet sau scriitor bun, trebuie să fii în primul rând un consecvent cititor”

Elena Victoria Glodean s-a născut la 9 mai 1953 şi este absolventă a Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice din Bucureşti. Iubește frumosul, în general şi poezia în mod special, fiind o scriitoare sensibilă, de un romantism incurabil. Opera sa poetică este de un mare rafinament stilistic şi transmite mesaje inconturnabile care, cu nepăsare faţă de lumea exterioară, fură emoţii din sufletul oricărui cititor. Elena Goldean explorează frumosul cu graţie, construind cu paşi siguri, împlinirea vocaţiei sale.   


- Cine este Elena Glodean?
- M-am născut în luna florilor, sub zodia iubirii, în anul în care tata mai credea că planeta se sprijină pe umerii mici ai mamei, iar mâinile ei sunt de aur. De la mama am învăţat că speranţa este un vis continuu, iar de la tatăl meu am învățat că viaţa are infinite oglinzi şi, în decursul vieții, indiferent în care dintre ele mă voi privi, sufletul să-mi rămână acelaşi. Sunt o fire sensibilă, romantică, optimistă și puternică. De obicei, la școală ți se predă o lecție, apoi un test. La școala vieții însă, ți se dă întâi testul ca să poți învăța o lecție. În decursul anilor, soarta m-a supus multor astfel de teste, unele chiar foarte dure, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu, am găsit puterea să trec mai departe și curajul să lupt pentru ceea ce cred și îmi doresc cu adevărat.
 - Când v-aţi descoperit talentul scriitoricesc?
- Ca orice adolescentă, încă din școala generală aveam un jurnal, pe care îl ascundeam cu mare grijă de părinți și unde scriam tot ce-mi trecea prin minte: gânduri, frământări, momente speciale, scrisori imaginare și scurte poezii. Din clasa a X-a am urmat secția de uman a liceului teoretic din Băicoi și profesoara de limba română, Iulia Mihăilescu, pe care am iubit-o și am apreciat-o nespus de mult, a întrezărit înclinația mea spre literatură și m-a îndrumat cu atenție până la terminarea liceului. Avidă de cunoaștere, perseverentă, ambițioasă, cu dragoste de carte și pasiune pentru scris, după terminarea liceului, pentru o scurtă perioadă de timp am fost corespondent voluntar al cotidianului „Flamura Prahovei”. Participând în 1973 la un concurs literar organizat de acest cotidian, am luat o mențiune și acest mic succes m-a încurajat să nu abandonez scrisul. Mă și visam lucrând în redacţia unui ziar. Din păcate nu a fost să fie așa, viața mea a luat un alt curs și pasiunea pentru literatură a trecut pe planul doi. Cu toate acestea, în decursul întregii vieți, poezia a rămas oaza mea de linişte, clopotul de cristal sub care, deseori, mă ascundeam să împletesc în cuvânt bucuria, tristeţea, melancolia şi, nu în ultimul rând, iubirea. 
- Când aţi avut debutul publicistic?
- În anul 1986 mutându-mă cu domiciliul în Câmpina, s-a ivit oportunitatea de a merge la ședințele cenaclului literar al Casei de Cultură Câmpina „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, sub directa îndrumare a regretatului profesor George Văleanu. Debutul publicistic a fost în anul 1990, în „Evenimentul Cultural şi Artistic” al Câmpinei. Ulterior, pentru o perioadă lungă de timp, m-am dedicat familei și profesiei, poezia rămânând doar o pasiune. Cu toate acestea am scris tot timpul și începând din anul 2006, odată cu apariția în spațiul virtual a cenaclurilor și revistelor literare, am început să public în mod constant și să particip la ședintele de cenaclu ale “Bocancului literar” din București. În vara anului 2008, mi-a apărut volumul de autor „Între două tăceri”, Editura Anamarol, București, cu o lansare de carte la Uniunea Scriitorilor din București și o alta la Castelul “Iulia Hasdeu”din Câmpina. Exceptând site-urile și revistele literare on-line, pe lângă volumul de autor, am publicat cu preponderență poezie cu forma fixă (sonnet, rondel, pastel, haiku, etc), în 20 de volume colective, am fost inclusă în „Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluționari 1989 – 2010”, Editura Socrate, Craiova-2011 și public periodic în patru reviste literare.


 - De când aţi început să scrieţi, credeţi că poezia, în general, a suferit schimbări? 
- Se spune că, astăzi, poezia nu mai este căutată, că cititorul modern nu mai vrea să citească poezie. Dimpotrivă, se scrie chiar foarte mult, dar nu întotdeauna cei care scriu urmăresc calitatea ci, mai degrabă, cantitatea. Cititorii s-au înmulțit și ei, mai ales în spațiul virtual. Cine scrie poezie în zilele noastre, ca să fie citit, trebuie să știe cum să se adreseze atât cititorului modern, cât și celui conservator, iubitor al poeziei estetizate. Personal, prefer poeziile cu formă fixă, dar apreciez și poeziile în vers alb, când sunt bine scrise. Există, însă, și o așa-zisă „poezie modernă”, reprezentând o înșiruire de cuvinte fără nici o noimă, fără nici o direcție metafizică sau un reper spiritual, care supune cititorul la o lectură elucubrantă, fără nici o logică, fără o frumusețe intrinsecă, fără un mesaj abscons.
- Aveţi un grup sau o comunitate de scriitori cu care vă împărtăşiţi munca?
- Da, am o comunitate destul de numeroasă de poeți și scriitori atât în spațiul virtual, cât și în viața de zi cu zi, atât pe site-urile literare pe care activez cât şi pe reţeaua socială Facebook, unde sunt nenumărate grupuri care desfășoară activitate literară. Mai în glumă, mai în serios se spune: „nu eşti pe Facebook, nu exişti”. Adevărul este că acest site de socializare îți oferă oportunitatea de a fi citit de un număr mare de cititori, oameni simpli, care se regăsec în ceea ce publici, dar și poeți, scriitori, critici, editori. 


- Aveţi aşadar o bogată activitate în spaţiul virtual. Cum se mulează acesta pe profilul dumneavoastră de autor?
- Consider că publicațiile on-line reprezintă o oportunitate de a-ți promova creațiile, de a primi un feedback mai rapid la postările respective, de a ține legătura cu prietenii poeți, scriitori, editori, de a fi la curent cu evenimentele literare ce urmează să se desfășoare și de a primi invitații de participare la acestea. Totodată, poți să citești și să ți se citească poeziile, eseurile, scrii comentarii și primești la rândul tău, aprecieri, critici sau sugestii. Chiar sunt editor pe două reţele de socializare care promovează literatura.
- Cum începeţi să scrieţi un poem?
- Eu nu pot să scriu la comandă, pentru că "poezia apare când emoția și-a găsit gândul și gândul și-a descoperit cuvintele." Ca să fii un poet sau scriitor bun, trebuie să fii în primul rând un bun și consecvent cititor, atât din pasiune cât și pentru documentare. Nu am un ritual anume de a scrie, dar am o metodă de care încerc să mă țin: îmi notez orice idee, metaforă și chiar catrene care îmi vin în minte, oriunde și oricând; în maxi-taxi, când mă plimb și chiar când deretic prin casă. Întotdeauna am la îndemână sau în geantă un carnețel, o foaie de hârtie și un pix. De scris cu adevărat, scriu atunci când simt nevoia și sunt singură, noaptea mai ales și dimineața, devreme. Ideile sunt efemere, le ai pentru o clipă și dacă nu ai intimitate și ceva anume îți distrage atenția, gata, s-au dus. Multă vreme am scris pe hârtie, am caiete întregi de manuscrise, dar acum scriu la laptop. Mi se pare că pot scrie mai repede și-mi pot păstra toate ciornele poeziilor. Când sunt în pană de idei, acestea îmi sunt o sursă de inspirație.
- Care este definiţia poeziei dumneavoastră?
- Se spune că Dumnezeu a ascuns fericirea nu sub mări și oceane, nu sub pământ, ci… în locul unde omul nici nu s-ar putea gândi că există, în străfundul sufletului. Aș numi poezia un cântec al vieții, un tablou al sufletului desenat pe pânza fină a emoțiilor, o distilare a sufletului. Ea ne învață să iubim ca și cum nimeni nu ne-a făcut să suferim, să trăim viața la maxim ca și cum ar fi ultima zi pe pământ. "Poezia este veșmântul în care ne înfășurăm iubirea și moartea".
- Ce încercaţi să transmiteţi prin scrierile dumneavoastră?
- Poezia este expresia cea mai înaltă a artei și lucrează asupra sensibilității cititorului. Iubesc metafora și prin versurile mele încerc să transmit celor care mă citesc propriile gânduri, propriile simțiri, încât să regăsească în poemele mele o părticică din sufletul lor. O poezie bine scrisă este aceea care îl face pe cititor să spună: wow, ce frumos! Consider că poezia te înnobilează sufletește și nu este numai o stare de spirit, o mărturisire, ci este însăși bucuria de a vedea lumina din ochii cititorului, de a aduce mângâiere şi speranţă în sufletul acestuia.
- Cât timp petreceţi la masa de scris?
- Din păcate, din diferite motive, nu-mi permit să zăbovesc prea mult la masa de scris, dar când am acest răgaz, mai ales noaptea, fug din banalul cotidian într-o lume numai a mea, unde pot să visez, să râd, să plâng, să iubesc, să urăsc, să pot fi ceea ce nu sunt în viața de toate zilele, să mă pot redescoperi pe mine însămi. În momentul în care combustia sentimentelor îmi arde gândurile, din prea multă trăire și tăcere explozivă, se naşte poezia. 
- Aveţi un poet/ poem preferat?
- Este o întrebare grea! Sunt mulți poeții care îmi plac, poeți ale căror poezii le am în laptop, într-o colecție de suflet. Aș aminti câteva: „DACĂ” de Rudyard Kipling; „Singurătatea omului”  Omar Khayam; „Arhimede şi soldatul” de Radu Stanca; „Psalmul de taină” deTudor Arghezi.
 - Ce citiţi acum?
- În general citesc multă poezie, dar în prezent citesc Emil Cioran - “Îndreptar patimaș” și Alexandru Andrițoiu - “File de cronică”.
- O altă pasiune a dvs. este fotografia. Ce legătură credeţi că există între imagini şi cuvinte?
- Între imagini şi cuvinte cred că exista o foarte mare asemănare. „O imagine valorează cât o mie de cuvinte” spune un proverb chinezesc. Fotografia înseamnă "scriere cu lumină" și aș considera-o, pe bună dreptate, un “poem al luminii”. Asemenea cuvintelor împletite metaforic într-un poem și fotografia imortalizează un crâmpei de viață, trezește o anumită emoție, o anumită stare de spirit a privitorului, lăsându-l pe acesta să găsească singur propria-i poveste. Așa cum succesul unei poezii depinde de sensibilitatea, de gradul de cultură și starea de spirit a cititorului, tot așa și succesul unei fotografii depinde de ochiul privitorului, de inteligența vizuală a acestuia, de educația culturală, de sensibilitate și chiar de empatie. Cele mai reușite fotografii sunt cele care ne rămân multă vreme pe retină, așa cum cele mai reușite poeme sunt cele care ne ating sufletul și pe care dorim să le recitim ori de câte ori avem ocazia. Ca și în versurile pe care le scriu, în fotografiile pe care le fac, mai ales cele artistice, pun suflet, pun emoție, pun trăire de moment.
- Ce înseamnă „a fi creativ” pentru dvs?
- Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin "creare", însemnând: a zămisli, a făuri, a crea, a naşte. Cum frumos o spune Italo Calvino, „poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar” și asta înseamnă creativitate. Dar, ca să poți fi creativ, trebuie să trăiești cu intensitate maximă fiecare clipă a vieții și astfel să vezi dincolo de aparențe, să faci originale asocieri între lucruri, stări și idei. Primul pas spre creativitate consider a fi imaginaţia, pe care încerc s-o folosesc cât mai mult, încât să-mi pot împleti sentimentele, gândurile, trăirile și emoțiile, în cele mai frumoase și inedite idei și metafore. 
- Cum se vede lumea prin ochii unui poet?
- Cu lacrimile timpului în palme, poetul, acest melanj dintre un proscris şi un înţelept, este, de multe ori, neînţeles și privit ca un excentric, cu doza lui de nebunie, dar şi de înţelepciune, ca unul care trăieşte între două lumi, dar care nu se regăseşte, în întregime, în niciuna dintre ele. Cu toate acestea, la ceas de taină, cu cerul amintirilor în suflet, poetul culege din brazdele cotidianului, trăiri, simţiri, impresii, gânduri profunde și cu ajutorul ritmului său interior le îmbracă metaforic în cuvinte, spre a face din ele punţi spre inima cititorului.
- Din punct de vedere literar, ce proiecte aveți pentru anul 2016?
- Pentru anul următor mi-am propus să acord mai mult timp scrisului și, astfel, să pot definitiva cele două volume începute anul trecut, „Conspirația nopților albe”- poezii și „Oglinda cu două fețe”- eseuri.
- Un poem oferit câmpinenilor...
- Cum toți suntem simpli trecători prin această lume, spirite rebele captive într-un lut de împrumut, cu mulțumiri pentru răbdarea de a citi acest interviu, dedic tuturor câmpinenilor, pe care îi ador, acest rondel:

Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas 

Pecetluiesc cu viaţă înc-un an
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.
Sunt un umil drumeţ sosit la han
Ce-şi cară-n traistă vise de pripas.

De soartă strâns în nodul gordian,
Pe drumul spre apus mai fac un pas
Şi pun pecete vieţii înc-un an 
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.

Cotidianul meu, banal cancan,
Îmi lasă veşnic sufletu-n impas.
Mă pierd ades în vers bacovian
Şi stând în carapacea mea retras
Pecetluiesc cu viaţă înc-un an
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.
Andreea Ştefan

ROATA NOROCULUI. Marcel şi iubirea sa din tinereţe, cântăreaţa Mariana Bădoiu

La începutul anilor ’60, o grupare de tineri câmpineni reuşea examenul de admitere la mai multe facultăţi din capitală, studenţii câmpineni păstrând în Bucureşti strânse legături. Tinerilor aflaţi în pragul vârstei de 18 ani, capitala le oferea numeroase distracţii. Era o perioadă mai liberală, când România se deschidea spre Occident. În Bucureşti se deschiseseră o serie de baruri - Melodie, Catanga, Restaurantul Berlin, Ambasador ş.a. – unde puteai asculta muzică de jazz ori formaţia lui Willy Donea, dar şi pe Aurelian Andreescu, Denis Constantinescu ori alte nume acum uitate. Băieţi şi fete, câmpinenii noştri treceau mai rar pe la şcoală şi se ţineau mai mult de distracţii. 
Un grup mai important era acela al studenţilor de la ASE, format din Bebe Cioată, Marcel Ungureanu, Lili Panciu, Băilă, Ică Răduţoiu. Unii dintre ei au reuşit să-şi dea la timp examenele şi au terminat facultatea, alţii însă s-au pierdut pe drum. Unul dintre ei, bunul meu prieten Bebe Cioată, a deţinut chiar un record - „Cel mai vechi student din România”, acesta fiind şi titlul unui articol din „Scânteia Tineretului”, în care i se prezenta cariera de veteran: 15 ani de studii superioare la ASE, Facultatea de Matematică, Politehnică. 
Era atunci o lege dată de Ministerul Învăţământului: cei care rămâneau repetenţi în anul I erau exmatriculaţi şi trebuiau să dea din nou examen de admitere. Ambiţios, Bebe Cioată a dat de nenumărate ori examenul de admitere pe la diverse facultăţi, până când, într-o studenţie neîntreruptă de 15 ani, a reuşit să termine Facultatea de Construcţii. A devenit ulterior un foarte bun inginer, şef de lucrări la mai multe baraje din ţară. Bebe a avut ambiţia să termine totuşi o facultate, alţii însă au renunţat, între aceştia aflându-se şi amicul nostru, Marcel, care a pierdut anul datorită unei furtunoase legături sentimentale cu o cântăreaţă aflată atunci la început de carieră. 


Marcel Ungureanu provenea dintr-o familie bună. Părinţii, cadre didactice, i-au dat o educaţie îngrijită. Era un bărbat atrăgător, un brunet cu câteva fire argintii prin părul negru ca pana corbului, distins, manierat, cu mare succes la femei. Mariana Bădoiu, cântăreaţa pe care specialiştii o considerau o a doua Maria Tănase, s-a îndrăgostit nebuneşte de el. Tânără, frumoasă, cu mulţi admiratori, l-a ales dintre toţi pe Marcel, care a pierdut examenul de final de an. Cum se întâmpla mereu pe vremea aceea, studenţii exmatriculaţi erau luaţi imediat în armată. 
Eram student la Iaşi în perioada aceea. Mai aveam câţiva câmpineni pe la diverse facultăţi ieşene: Mişu Nicolau, boxer campion, la Facultatea de Sport de la Institutul Pedagogic ieşean; Iucu Pastor, coleg cu el; Tudor Petrovan pe la Politehnică.  Într-o zi, ne-am trezit cu amicul Marcel, îmbrăcat în haină militară, care ne căuta. Iubita lui, ca să îi fie aproape, la Iaşi, unde făcea armata, se angajase dizeuză la cel mai select local din oraş, Restaurantul Moldova. Focoasa brunetă cânta seara de seară, acompaniată de orchestra fraţilor Popovici, unul pianist compozitor, celălalt un mare baterist. Localul select era plin de crema Iaşiului: profesori universitari, actori ai Teatrului Naţional, cântăreţi de la Opera ieşeană, balerine din trupa de balet, ofiţeri şi medici militari. În Iaşi funcţiona atunci cel mai mare spital militar din Moldova. Cunoscând multă lume bună, fascinanta Mariana Bădoiu s-a împrietenit cu medicii de la Spitalul Militar şi a reuşit să-l scoată pe Marcel din cazarma unde îşi făcea stagiul şi să-l interneze în Spitalul Militar pentru o lungă perioadă. Îmbrăcat civil, îl aducea câteodată seara în local, unde se întâlnea cu prietenii câmpineni. A reuşit cu destulă anevoinţă (atunci era aproape imposibil să scapi de armată) să obţină pentru Marcel un diagnostic care îl încadra la categoria inapt pentru serviciul militar. 
Au plecat împreună la Bucureşti şi îi mai întâlneam uneori prin Câmpina, după ce terminasem facultatea. Prima dată când ne-am întâlnit, Mariana m-a întrebat ce am de gând să fac în continuare. I-am răspuns că sunt profesor în apropiere de oraş şi că mă gândesc să mă stabilesc în Câmpina şi să-mi fac o casă. Rămăsese foarte surprinsă că nu doresc să plec în străinătate. Era visul pe care îl aveau atunci mulţi tineri absolvenţi cu studii superioare, care nu se împăcau deloc cu stagiul lung pe care trebuiau să îl petreacă la ţară sau muncind în condiţii grele pe şantierele patriei. 
Un timp i-am pierdut din vedere pe cei doi mari îndrăgostiţi. Am aflat la un moment dat că Mariana Bădoiu a renunţat la promiţătoarea carieră pe care o avea la Teatrul de Revistă din Bucureşti şi a fugit în Occident. A ajuns în America, unde a reuşit să se impună, cântând în cele mai elegante restaurante din New York. Un bun prieten din Câmpina, regretatul Tutu Kovaliuc, fratele marelui campion de nataţie şi antrenor Dorian, şi el absolvent de ASE, făcuse o strălucită carieră în turism, având un post de conducere la Oficiul Naţional de Turism. După Revoluţie a făcut numeroase excursii conducând grupuri de turişti în străinătate. Pentru el, care avea şi calificarea de ghid pentru turism internaţional (vorbea engleză şi germană, limba lui maternă), nu era greu să plece în străinătate. Într-o deplasare în interes de serviciu a ajuns şi la New York. Avea acolo un coleg de liceu, pe inginerul Cornel Moraru, fugit din ţară de vreo 40 de ani, care devenise antrenor de tenis şi se descurca foarte bine. Tutu l-a căutat şi pentru a sărbători întâlnirea, l-a invitat la unul din cele mai luxoase localuri din New York, cel de la hotelul Waldorf Astoria. În holul hotelului au avut surpriza să vadă un mare afiş, ce înfăţişa o femeie superbă, în costum de scenă. Pe afiş scria cu litere mari: „În seara aceasta cântă pentru dumneavoastră Mimi Bădoiu”. Mariana noastră ajunsese cineva în lumea artistică a marelui oraş american. 
Marcel, rămas singur în ţară, era obsedat; făcuse o idee fixă să plece după ea. În anii ’70 era însă greu să obţii o viză şi pentru o ţară socialistă, dar mai ales pentru Occident. Se aştepta ani de zile. Pentru a scurta timpul necesar obţinerii unui paşaport, s-a gândit că o soluţie ar fi să mergă pe litoral şi să căute o turistă din occident cu care să stabilească o legătură, astfel încât să obţină o chemare în străinătate. Mi-a povestit cu multe amănunte cum a şi reuşit. 
Era ultima seară din sejurul pe care el şi vărul său îl petreceau pe litoral. Colindaseră prin mai multe staţiuni şi erau decepţionaţi că nu găsiseră ce căutau. Se aflau într-un bar din Mamaia când, la ora 3 dimineaţa, a intrat un grup măricel de turişti din RFG. Vărul lui s-a ridicat, vrând să invite la dans o doamnă din grup, însă Marcel l-a reţinut şi i-a cerut să-l lase pe el. Aşa se face că a dansat cu nemţoaica până dimineaţa. Norocul i-o scosese în cale. Era divorţată, avea doi copii şi nu mult a durat pentru a se îndrăgosti până peste cap de prietenul nostru, cu care s-a şi căsătorit. Aşa a ajuns Marcel Ungureanu să se stabilească în RFG, renunţând să-şi mai caute dragostea din tinereţe şi străduindu-se să se acomodeze cu stilul de viaţă al nemţilor, unde munca era pe primul plan. În familie de asemenea se purta, cum spunem noi, nemţeşte. Fiecare dintre soţi avea venitul lui şi împărţeau cheltuielile. S-a lansat în afaceri, ocupându-se cu instalarea de aparate pentru parcurile de distracţii. Şi-a făcut un atelier în care producea instalaţii pentru bungee jumping pe care le livra prin toată Europa. 
Marcel venea des şi în ţară. Ca tot românul care s-a ajuns, avea un Mercedes elegant. Îşi petrecea concediile pe litoral, la munte, în capitală, căutându-şi foştii colegi. Venea şi cu soţia, care vedea numai partea frumoasă a lucrurilor de la noi în acea perioadă, pentru că preţurile la hoteluri şi la restaurante, dar şi alimentele ori îmbrăcămintea erau la preţuri foarte convenabile pentru ei. Cu cât ar fi cheltuit să stea o zi în Franţa, pe celebra Coastă de Azur de la Nisa, puteau să stea la Mamaia două săptămâni. O maşină Dacia costa atunci cam 2000 de dolari. Îmi amintesc că am văzut într-un bazar din staţiunea Neptun, într-o vitrină, o rochie în stil naţional, din borangic, care costa mai mult de 2000 de dolari, era deci mai scumpă decât o Dacie. 
Marcel Ungureanu ţinea legătura cu un câmpinean care locuia în zona lui, medicul Virgil Dioma, care revine des în Câmpina. De la acesta am aflat, cu părere de rău, că Marcel Ungureanu a murit subit, la o vârstă la care ar fi trebuit să se bucure de traiul prosper pe care şi-l asigurase printr-o viaţă de muncă. 
Alin CIUPALĂ

Cervicalgiile

Coloana cervicală, cel mai scurt segment al coloanei vertebrale, este o zonă de suprasolicitare dinamică permanentă. 
Tot mai mulți pacienți se adresează medicului de specialitate pentru dureri în această zonă a coloanei, apărute predominant ca o consecință a modificării stilului de viață și activitate. Majoritatea pacienților își petrec mai mult de jumătate din zi pe scaun în fața calculatorului, având în permanență o poziție vicioasă a întregii coloane vertebrale. În timp, la nivelul coloanei cervicale apar modificări de poziție cu consecințe asupra musculaturii paravertebrale cervicale și a circulației sanguine.
Cervicalgiile acute sau cronice pot apărea ca urmare a unei suprasolicitări mecanice de tip static sau dinamic, din cauza unei modificări degenerative progresive sau a unui traumatism (mai rar). 


Vârsta de apariție a acestor dureri nu pare a prezenta vreo importanță, deoarece depinde în special de tipul de activitate. La persoanele tinere, cauzele durerii sunt predominant musculare, dar pot avea ca substrat și o hernie de disc cervicală sau un fond neuropsihic. Odată cu înaintarea în vârstă crește frecvența suferințelor cervicale pe fondul modificărilor degenerative. Astfel, apare diminuarea canalului spinal cervical cu compresie directă asupra rădăcinii nervoase sau a arterei vertebrale care asigură nutriția rădăcinii. Apariția artrozelor limitează în grade diferite mobilitatea coloanei cervicale.
Durerile de coloană cervicală pot iradia în occiput, umăr sau în întreg membrul superior. Pacienții se prezintă pentru dureri cervicale apărute de cele mai multe ori insidios, cu agravare în timp. Inițial, sunt intermitente, dar ulterior capătă un caracter constant și iradiază pe zone din ce în ce mai întinse. 
Coloana cervicală poate fi modificată (hiperlordoza sau, mai frecvent întâlnită, rectitudinea coloanei cervicale de profil), iar la palpare se identifică contracturi musculare dureroase situate la nivelul musculaturii paravertebrale cervicale. 
Mobilitatea coloanei cervicale poate fi limitată în anumite planuri, în funcție de musculatura afectată sau gradul modificărilor degenerative. 
Uneori, cervicalgiile sunt însoțite de amețeli. Mai rar, pot apărea diminuarea reflexelor osteotendinoase și scăderea forței musculare. În cazul apariției unui deficit motor se stabilește necesitatea unei intervenții neurochirurgicale sau tratamentul conservator medicamentos și de recuperare. 
Examenul clinic se completează cu investigații imagistice (radiografie, RMN coloană cervicală) sau, în cazurile cu deficit neurologic, explorare EMG a teritoriului radicular afectat pentru depistarea precoce a semnelor de denervare.
Investigațiile radiologice oferă informații doar despre modificările de statică vertebrală și/sau modificările degenerative.
Rezonanța magnetică nucleară (RMN) oferă informații în plus despre măduva spinării, rădăcinile nervoase și vascularizația lor.
În cazul în care durerea iradiază pe membrul superior, nevralgie cervico-brahială, trebuie investigată obligatoriu cauza prin RMN si/sau EMG. Aceasta poate fi o hernie de disc cervicală sau un osteofit dezvoltat posterior. Apariția paresteziilor la nivelul membrului superior indică o afectare radiculară mai severă și dă informații precise asupra localizării rădăcinii afectate. 
Evoluția cervicalgiilor însoțite sau nu de neuropatii cervico-brahiale este lungă, pacientul necesită un examen clinic și, eventual, imagistic amănunțit, un program fizicalkinetic stabilit în funcție de stadiul acut sau cronic, modificarea stilului de viață. 
Cel mai important aspect al recuperării este educarea pacientului pentru a menține și corecta permanent poziția de la serviciu (în special, poziția de la birou), ridicarea și purtarea corectă a greutăților.                       Dr. Simona Fătulescu