08 decembrie 2015

Gala sportului câmpinean - 2015

Vineri seara, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani la început de decembrie, sala de spectacole a Casei Tineretului a găzduit o nouă gală a sportului câmpinean. A fost Gala Sportului 2015. O ediție reușită, de a cărei organizare s-a ocupat consilierul municipal Daniel Telegescu, membru în Comisia de cultură, educație, sănătate și sport din cadrul Consiliului Local Câmpina.  A fost o pledoarie pentru sportul de performanță, dar și pentru sportul de masă, pentru mișcare, în general, ca izvor de sănătate și arzător al caloriilor în exces generatoare de obezitate și de alte boli - de nutriție, și nu numai. Un eveniment care, în nota sa obișnuită, a evidențiat și recompensat eforturile și rezultatele meritorii ale elevilor sportivi, dar și ale antrenorilor acestora. 


Gala Sportului 2015 a început cu un moment de reculegere pentru victimele tragediei petrecute pe 30 octombrie la Clubul Colectiv din București. După intonarea imnului Câmpinei, prezentatoarea Andreea Telegescu  l-a invitat pe scenă pe primarul Horia Tiseanu, amfitrionul evenimentului, pentru ca acesta să deschidă gala printr-o scurtă cuvântare de bun-venit. În alocuțiunea sa, edilul câmpinean a subliniat eforturile financiare ale municipalității pentru ca și un municipiu mic, de gradul 2, cum este Câmpina, să își poată cinsti cum se cuvine gloriile sportive trecute și prezente. Horia Tiseanu i-a felicitat pe toți cei care s-au remarcat în anul 2015 în sportul câmpinean, cu dedicație specială pentru veteranii sportului românesc prezenți în sala de festivități (printre aceștia, Ion Alexe și Dan Chițu, care sunt și cetățeni de onoare ai Câmpinei). 


Au fost invitate, ca și în alți ani, nume de referință ale sportului românesc: sportivi de renume internațional (Monica Iagăr, fostă campioană europeană la săritura în înălțime – cu 2,02 m record personal), dar și notorii jurnaliști și comentatori sportivi (Ion Ghițulescu, de 85 de ani, cunoscut publicului român mai ales ca realizator al emisiunilor radiofonice Fotbal minut cu minut, Radioprogramul dimineţii de la 6-8). Cei doi, împreună cu alte foste glorii ale sportului câmpinean (Ion Alexe, Dan Chițu, Cătălin Duță, Nicolae Pavel) au fost invitați la începutul spectacolului pe scenă.   
Au cântat frumos și au reușit să elecrizeze o sală destul de goală, empatizând cu publicul spectator, două nume cunoscute în showbizul autohton, chiar dacă nu foarte prezente prin muzica lor în audiovizualul ultimilor ani: Carmen Rădulescu și Aurel Temișan.


Toți elevii și tinerii sportivi premiați care au urcat pe scenă au primit câte o diplomă și o plachetă argintată. 
Carmen Iagăr a  premiat sportivii câmpineni de la secțiunea Atletism și ciclism, aproape toți legitimați la Clubul Școlar Sportiv Petrol coordonat de prof. Nicolae Pavel. Au urcat pe scenă câștigătorii unor medalii la diferite campionate naționale: Ioana Plăvan (suliță, medalie de argint, antr. prof. Nicolae Pavel), Andreea Lungu (disc, medalie de aur, antr. prof. Mihaela Marin), Marius Vasile (disc, medalie de aur, antr. prof. Nicolae Pavel), Andreea Lungu (aruncarea greutății, medalie de aur, antr. prof. Mihaela Marin), Vlad Bădescu (săritura în lungime, medalie de argint, antr. Jenica Bran), Călin Dumitrache (60 m garduri, medalie de bronz, antr. Jenica Bran), Silviu Marin (heptatlon, medalie de bronz, antr. Jenica Bran), Ștefan Gagiu (biatlon și triatlon, medalie de aur, antr. Jenica Bran), Ciprian Costache (triatlon, medalie de argint, antr. prof. Mihaela Marin), Daria Ioana Duca (clasa a V-a, fără antrenor, medalii de aur, argint și bronz la diferite campionate naționale și internaționale pentru copii). 


La secțiunea Dans sportiv, au fost premiați Tiberiu Antonica  și Miruna Anghelescu, de la Clubul Sportiv Alla Dance.
La secțiunea Tenis de masă, au fost strigate numele Andrei Mostovoi, Andrei Suditu, Liviu Miron, Andrei Miron, Sorin Chiru.
La secțiunea Șah, a fost premiată echipa CS Energy Câmpina, formată din Mircea Bucur, Costel Voiculescu, Mircea Dabija, Răzvan Oprișor, Nicolae Achim, vicecampioană națională și locul IV în Liga Campionilor.
Premierea de la secțiunea Înot i-a inclus pe Andreea Iuliana Văcaru (10 ani, locul I, fluture), Eduardo Antonio Postolache (13 ani, campion național la 50 și 100 m bras, dar și la 200 m fluture), Ioana Nicolaescu (100 m spate și 400 m liber).   
Premierea de la karate a fost aproape la fel de lungă precum cea de la Atletism:
- Theodora Tătaru (Clubul Aiko, argint la Campionatul Național al României, argint la Cupa României);
- Costin Bădiceanu (Clubul Aiko, argint la Campionatul Național, argint la Cupa României, locul II la Campionatul Mondial);
- Rareș Hodoiu (Clubul Aiko, aur la Campionatul Național al Romîniei, finalist la Camponatul Mondial);
- Delia Miroiu (Clubul Aiko, aur la Campionatul Național);
- Alexandra Sandu (aur la Campionatul Național al României);
- Iacob Corbu (aur la Campionatul European);
- Antonio Chiriac (locul III la Campionatul European);
- Codruț Cristea (locul III la Campionatul Mondial);
- Miruna Novițchi (locul II la Campionatul Mondial);
- Alexandru Burloiu (vicecampion național).
Au fost, de asemenea, premiați motocrosiștii Sebastian Strechioiu (vicecampion național) și Marcel Vișoiu (vicecampion mondial la clasa MX amatory).
A existat și o premiere a celor mai bune echipe din sportul câmpinean în anul care se apropie de final. Au fost considerate astfel  echipa de forbal HCM Juniori (antrenată de Mircea Hagianu, campioana județului Prahova în 2015), și echipa de rugby-tag a Colegiului Național Nicolae Grigorescu (campioana națională la Olimpiada Națională a Sportului Școlar). 
Premierea antrenorilor a vizat nume cunoscute din sportul câmpinean: Ion Cristea, Simona Pavel, Nicolae Pavel, Jenica Bran, Mihaela marin, Gabriel Timofte, Mircea Hagianu, Octavian Postolache.    

Editorial. ROMÂNIA MICĂ

Exact de 1 Decembrie o mamă care are doi copii foarte bine realizați și integrați într-o țară occidentală îmi spunea cu tristețe: „România noastră devine din ce în ce mai mică, pe măsură ce ne pleacă copiii, ea se restrânge la inima cu dor și la drumul spre cimitir cînd aprindem o lumînare celor duși”. La această „Românie mică” nu ne prea gîndim îndeobște, ea lipsește și din discursul politicienilor și din al presei. Exodul populației românești a fost privit în general triumfalist, doar sub aspectul său economic, fiind mereu invocate milioanele de euro trimise de emigrație în țară. Sau, din partea cealaltă, cazurile dramatice ale copiilor lăsați singuri pentru că părinții au plecat „dincolo”. 
Dacă ne gândim bine, România s-a micșorat de două ori în ultima jumătate de secol: odată geo-politic după război și a doua oară demografic și moral după 1990. Granițele ne-au rămas, slavă Domnului, aceleași, dar sunt mult mai puțini oameni și infinit mai puțină omenie în interiorul lor. Aici ne aflăm într-o sinistră continuitate: comunismul a început și s-a menținut printr-o criminală decapitare a elitelor. Și el continuă, azi, prin aceeași de-capitare, chiar dacă realizată cu mijloace mai subtile. 


România pierde prin cele două, trei milioane de evadați nu numai populație, ci, mai ales, românism. Își pierde esența, calitatea. Oameni obișnuiți să strige la comandă deplîng lozincard lipsa spitalelor. Deși, se spune, avem mai multe spitale decît media occidentală. Problema nu e de clădiri, ci de ce e în interiorul acestora. Dar a calculat cineva cîte miliarde a pierdut România prin plecarea miilor de medici și asistente, de ingineri și profesori, de strungari și tîmplari formați pe cheltuiala noastră? Vă asigur că e o sumă incomparabil mai mare decît cea trimisă acasă prin WU. 
Statul român e un stat prost: scump la tărîțe și ieftin la făină. Nu FMI-ul sau Soros sau austriecii tăietori de păduri sau canadienii exploatatori de aur sau rușii de petrol sunt de vină. Ci lipsa noastră de coloană vertebrală. Dar nu în bani este săracă România, ci în suflete și caractere. Avem cei mai deștepți olimpici, dar cel mai prost sistem de învățămînt, cea mai mare creștere a bugetului pentru sănătate dar cel mai mare procent de mortalitate infantilă, cei mai grozavi IT-iști, dar niciun sistem informatic care să lucreze normal (vezi ce se întîmplă cu cardurile de sănătate), cei mai teribili inventatori, dar nimeni nu investește pentru ca invențiile lor să aducă profit României. Iată de ce România este mică, tot mai mică, pentru că tot mai puține inimi îi dau adăpost în iarna istoriei care ne înconjoară. 
E bine că suntem „vigilenți” cînd e vorba de aurul galben, verde sau negru. Dar ce facem cu cel cenușiu? Păi, îl anulăm pe două căi: 1. Distrugem învățămîntul (vezi acum recent scandalul doctoratelor, un vîrf al icebergului; 2. Nu dăm nicio șansă competențelor autentice să decidă la vîrf. Recapitulați modul – unic în istoria noastră post-decembristă – în care a fost „primit” guvernul Cioloș, încă înainte de a face cel mai mic gest politic, criticat acerb cînd nici măcar nu se cunoșteau numele membrilor cabinetului. Spaima de competența autentică, necolorată politic, a răbufnit ca Etna. De aici și dușmănia viscerală cu care sunt priviți intelectualii autentici, cu doctorate autentice, care vor să se angajeze politic. România lui Vanghelie, Jiji, Șova, Dragnea, Iliescu, Oprescu, Ponta, Udrea, Tobă, Oprea, ejusdem farinae, mulți, cîtă frunză și iarbă, e o Românie în care oamenii corecți se simt străini. Și atunci, pleacă, pentru ca măcar să nu aibă grija zilei de mîine. Pleacă dintr-o străinătate internă într-o străinătate externă. Sigur, mulți oameni deștepți o să-mi comenteze cu teoriile globalizării, că omul e dator să se ghideze după principiul ubi bene, ibi patria, să facă totul pentru cariera proprie etc. Știu astea. Dar spuneți-le inimii unei mame care se simte tot mai singură și nu se mulțumește cu Skype. 
Christian CRĂCIUN

Taxele şi impozitele locale pentru 2016 au fost reajustate la valori mult mai mici

La ultima şedinţă a Consiliului Local, taxele şi impozitele locale au fost ajustate la valori minime permise de noul Cod Fiscal, astfel încât fiscalitatea locală din 2016 să fie aproximativ aceeaşi cu cea aplicată anul acesta, cu foarte mici diferenţe. Aşa cum promisese şi primarul Horia Tiseanu, s-a revenit astfel la valori suportabile de către cea mai mare parte a populaţiei municipiului, corectându-se valorile exagerat de mari aprobate în şedinţa extraordinară ce avusese loc cu trei săptămâni mai devreme. În şedinţa extraordinară din 4 noiembrie 2015, consilierii municipali au votat, încrezători în proiectul prezentat de primar şi realizat de Direcţia Economică, impozitele pe anul 2016. Unele dintre acestea s-au dovedit a fi mult mai mari decît cele aplicate anul curent. Astfel, impozitele aferente anului 2016 pentru unele imobile ale persoanelor fizice destinate activităţilor comerciale au fost mărite substanţial, cu procente considerabile care variau între 25% (la case) şi 45% (la apartamente). S-a considerat ulterior, şi de către primar, şi de către consilieri, că finanţiştii Primăriei nu au interpretat corect noile norme ale Codului Fiscal. Sau, mai exact spus, nu au aplicat procente mai mici de creşteri ale obligaţiilor fiscale locale, în limitele permise de noua legislaţie fiscală.



Vechea HCL vs noua HCL 
HCL din şedinţa extraordinară amintită mai sus stipula că, la persoanele fizice, impozitul pe clădiri are mai multe valori, după cum urmeză:
(a) Cota de impozit pentru clădirile rezidenţiale (folosite pentru locuit) şi clădirile - anexă (clădiri situate în afara clădirii de locuit), aflate în proprietatea persoanelor fizice, cotă care se aplica valorii impozabile, este de 0,12%.
(b) Cota de impozit ce se aplică asupra valorii clădirilor nerezidenţiale reevaluate, aflate în proprietatea persoanelor fizice, este de 1,5 %.
(c) Cota de impozit ce se aplică asupra valorii clădirilor nerezidenţiale nereevaluate, aflate în proprietatea persoanelor fizice, este de 2%. Clădiri reevaluate, în cazul persoanelor fizice, înseamnă valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare realizat în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă.
(d) Cota de impozit ce se aplică asupra valorii impozabile a clădirilor nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activitati din domeniul agricol, este de 0,4%.
HCL de la ultima şedinţă are cote de impozitare mult mai mici. Astfel, la persoanele fizice, primele două cote de impozit prezentate mai sus au valorile 0,08% şi 0,2%, următoarele două cote păstrându-şi valorile: 2% şi, respectiv, 0,4%.
Pentru persoanele juridice, vechiul HCL stabilea următoarele valori corespunzătoare celor patru cote de impozitare: 0,12%, 1,5%, 7,5% şi, respectiv, 0,4%. Noul HCL vine cu reduceri substanţiale, noile cote de impozitare având acum valorile: 0,08%, 1,4%, 7,5% şi, respectiv, 0,4%. Se observă că legiuitorul local a dorit o cotă de impozitare mică pentru clădirile rezidenţiale, atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice.

Noul Cod Fiscal forţează categoria curţi-construcţii 
Noul Cod Fiscal stabilește obligatoriu impozitarea terenului intravilan până la suprafaţa de 400 mp, indiferent de categoria de folosință (curți-construcții sau agricol), la categoria de folosință curți-construcții. Ținând cont de aceaste impuneri ale Codului Fiscal, noul HCL stabileşte valori minime ale impozitului pe teren în intravilan – teren cu constructii, precum şi terenuri agricole în suprafaţă de până la 400 mp inclusiv, pentru persoane fizice si juridice. În funcţie de zonă, acestea sunt: zona A - 0,6042 lei/mp; zona - B 0,4215 lei/mp; zona C - 0,2668 lei/mp; zona D - 0,1410 lei/mp. 

Adrian Piţigoi este noul preşedinte al PMP Câmpina

Adrian Piţigoi este, de două mandate, consilier municipal. În prezent, reprezintă Partidul Mişcarea Populară, condus de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. A intrat în Consiliul Local Câmpina acum aproape opt ani, în vara lui 2008, pe listele PIN (Partidul Iniţiativa Naţională), condus, pe atunci, la nivel naţional de către Cozmin Guşă, iar la nivel local, de Jenica Tabacu. În 2012, Adrian Piţigoi trece la PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu, din partea căruia a candidat la Primăria Câmpina, dar şi la alegerile parlamentare din toamna lui 2012, pentru un loc în Senatul României. 


Piţigoi a ratat de puţin accederea în Camera Superioară a Parlamentului, dar s-a impus ca liderul grupului miniparlamentar al celor patru consilieri municipali PP-DD, care au trecut, în 2014 (după pulverizarea partidului, la fel de rapidă ca şi creşterea sa), la PMP, partidul lui Traian Băsescu. Organizaţia municipală a PMP a fost condusă, încă de la înfiinţarea sa, în anul 2014, de către Cătălin-Robert Minea, un om de afaceri local. Săptămânile trecute, au avut loc din nou alegeri la PMP Câmpina. Rezultatele voturilor celor prezenţi au impus o nouă conducere a acestui partid, al cărui preşedinte a fost ales Adrian Ionuţ Piţigoi. Din structura Biroului de conducere al PMP Câmpina, în afară de preşedinte, se remarcă, printre alţii, secretarul-general, cei şase vicepreședinți, şase secretari executivi și un trezorier. Cam multe funcţii de conducere pentru o formaţiune politică de aproape 100 de membri, dar asta este o caracteristică a mai tuturor partidelor româneşti. Fostul lider local al partidului, Cătălin-Robert Minea, a fost ales secretar-general. Organizațiile PMP de tineret şi de femei vor fi conduse de către Cătălin Anghel, respectiv, Simona Panait. Dacă nu se întâmplă schimbări la nivelul conducerii PMP Câmpina şi dacă nu vor ajunge în acest partid politicieni cunoscuţi şi influenţi (via PNL, pe filiera fostului PDL, cum acrediteată unele zvonuri), este foarte probabil ca Adrian Piţigoi să fie din nou aruncat în lupta pentru cucerirea Primăriei Câmpina la apropiatele alegeri locale din iunie 2016. De data aceasta, din partea PMP. 

Consilierul Horaţiu Zăgan a demisionat din Consiliul Local

Pe la începutul lunii noiembrie, Agenţia Naţională de Integritate constata că Horaţiu Zăgan, cel mai longeviv consilier municipal, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese administrativ, pentru că, în calitate de consilier local, a votat proiecte de hotărâri de Consiliu Local care priveau activitatea societaţii de salubritate Floricon Salub, la care este angajat, având funcţia de director tehnic. 


Conform normelor în vigoare, un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal. Cu alte cuvinte, conflictul de interese implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui oficial public. Conflictul de interese apare atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influențează sau ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale. Statutul aleșilor locali stipulează şi el conflictul de interese:
(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.
(3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței. Horaţiu Zăgan este consilier local din 1996, fiind ales în vara acelui an pe listele PNL-CD. La fel de vechi în administraţia publică locală mai sunt primarul Horia Tiseanu (viceprimar două mandate, din 1996 şi până în 2004, apoi primar următoarele trei mandate) şi consilierul Gheorghe Tudor, fost primar în mandatul 2000 - 2004. Cum acesta din urmă nu a fost mereu reprezentant al legislativului municipal, iar Tiseanu nu a fost niciodată în acest post, se poate spune că Horaţiu Zăgan este cel mai vechi consilier local. El nu a mai atacat cu recurs decizia ANI, considerând că un asemenea demers era practic inutil, cunoscute fiind lungimea proceselor civile din sistemul juridic românesc, precum şi faptul că până la finele acestui mandat mai este puţin timp. “Nu am mai făcut recurs, pentru că mai este puţin din acest mandat şi, oricum, nu mai intenţionez să candidez la viitoarele alegeri locale. După aproape 20 de ani de activitate în miniparlamentul câmpinean, unde am încercat să servesc şi să reprezint cât mai bine interesele tuturor câmpinenilor, nu doar ale alegătorilor mei, după ce am fost de mai multe ori candidat la funcţia de viceprimar şi la funcţia de primar, cred că a sosit vremea să-i las şi pe alţii să ajungă aleşi ai electoratului câmpinean, să lucreze pentru binele comunităţii locale. Să dea Domnul să reuşească ei unde nu am reuşit eu”, ne-a declarat consilierul demisionar.

Mircea Hagianu, antrenor de fotbal: „Sportul înseamnă sănătate şi educaţie, două elemente care stau la baza dezvoltării armonioase a individului”

Născut în Câmpina, la 20 aprilie 1958, Mircea Hagianu este un nume de marcă în lumea sportului prahovean, a cărui pasiune pentru jocul cu balonul rotund l-a făcut să devină un antrenor de excepţie, legându-l pe viaţă de acest sport care l-a fascinat de mic copil. Mircea Hagianu îşi dedică timpul şi energia pentru a-i iniţia pe cei mici în tainele fotbalului, fiind preşedintele Clubului HM Juniori Câmpina. Satisfacţiile şi bucuriile pe care i le aduc cei mici îl determină să meargă mai departe, în ciuda dificultăţilor pe care le întâmpină.



- V-aţi născut cu fotbalul în sânge? A fost o pasiune moştenită?
- M-am născut pe un teren de fotbal, oricât ar părea de ciudat, unde tatăl meu era administrator şi antrenor. Terenul „Ileana”  se numea şi era situat pe Calea Doftanei, la calea ferată. O bază sportivă deosebită, cu terenuri de handbal, de baschet, o bază care a fost vizitată de multe echipe în acele timpuri, în anii '55 - '60, echipe din Divizia A, printre care şi Rapidul. Erau organizate aici concursuri internaţionale de hipism şi multe activităţi sportive la nivel foarte înalt. Aşadar, de mic copil am trăit printre fotbalişti, am asistat la şedinţele fotbaliştilor de când aveam câţiva anişori până la vârsta de 17 ani, când tovarăşul Ceauşescu a venit şi a dat ordin să fie desfiinţată baza sportivă şi să se construiască câteva secţii pentru întreprinderea IRUE. După aceea, bineînţeles, mi-am derulat activitatea fotbalistică ca jucător, în aproximativ 13 echipe, până la 32 de ani. 
- Ce înseamnă pentru dumneavostră fotbalul?
- După familie, pot spune că înseamnă totul. Fără fotbal, m-aş îmbolnăvi. Este un sport pe care îl iubesc foarte mult, pentru că îl cunosc foarte bine, îl simt în profunzime şi nu mi-e frică, nici la vârsta asta, să-l practic, atât ca jucător, dar mai ales ca antrenor. Metodele mele atrag foarte mulţi copii şi niciodată nu am fost dat afară de la vreo echipă, mi-am dat eu demisia. 
- Ce v-a determinat să alegeţi cariera de antrenorat?
- Microbul luat de la tata a intrat în profunzime în circulaţia mea sanguină şi, automat, mi-a plăcut această meserie de mic copil. La 22 de ani am avut prima oară în buzunar carnetul de instructor şi după aceea am urmat şcolile federale pentru antrenor profesionist şi am ajuns la licenţa din ziua de azi. Din păcate, licenţa PRO nu mi-am permis-o financiar. 
- Să înţelegem că taxa este foarte mare?
- Enormă! De la 300 de milioane înscrierea, plus că trebuie să faci practică, timp de 7 zile, într-o anumită ţară europenă, cu fotbalul dezvoltat, iar toate cheltuielile trebuie suportate din propriul buzunar. 
- Sunteţi un antrenor de marcă în fotbalul prahovean, însă experienţa dvs. a trecut graniţele ţării. Unde şi cine s-a bucurat de învăţămintele dumneavoastră?
- Echipa de fotbal feminin Codrul Chişinău. Majoritatea fetelor făceau parte din lotul naţionalei. Cinci dintre ele erau din naţionala României, printre care  şi Dana Pufulete, căpitanul de echipă cu cele mai multe selecţionări pe care le-a avut vreodată ţara noastră, iar restul erau moldovence, ucrainence, rusoaice...  Sunt şi la ora actuală sportivi pe care i-am antrenat prin anii '90 sau '85 - '86 cu care ţin încă legătura. Pe cei pe care i-am antrenat nu am putut să îi uit şi nici ei pe mine, pentru că am fost un foarte bun pedagog, i-am învăţat numai de bine, am avut foarte multă grijă ca jucătorul, indiferent de vârstă, să ducă o viaţă sportivă şi să nu se accidenteze.
- După revenirea de la Chişinău, în 2006, aţi activat ca antrenor secund al reprezentativei de fotbal feminin a României, unde antrenor principal era Maria Delicoiu. În 2010 aţi antrenat singura echipă de fotbal feminin din judeţul Prahova, CS Brazi, fiind, de asemenea, şi unica echipă din ţară din mediul rural.  Când a luat naştere pasiunea pentru fotbalul feminin? 
- În momentul în care l-am cunoscut pe dl. Virgil Guran şi am început să colaborăm. Eu am venit cu echipa de la Sterom, Steaua Sterom Câmpina de la ACC. Acolo se desfiinţaseră toate ramurile sportive şi începuse să scadă producţia, să fie daţi afară foarte mulţi muncitori. L-am întâlnit pe dl. Guran, un om deosebit, un om cu suflet, care a iubit foarte mult sportul, pentru care a consumat mulţi bani şi nervi! Dânsul a fost de acord să-mi preia această echipă şi pe mine ca antrenor. Fotbalul feminin a început din anii '90, de la Uzina Mecanică Câmpina. Pe lângă echipele de juniori şi seniori pe care le aveam împreună cu regretatul Băcioiu, după aceea cu Vică Corcodel, cu regretatul Vasile Bontaş, aveam şi această echipă de fete, pe care am preluat-o şi cu care am reuşit în patru ani să intrăm în Divizia A. Cu toate că nu aveam condiţii dintre cele mai bune -  am dormit prin gări, pe malul Dunării, am dormit în maşină, deoarece nu aveam bani de cazare - am avut, totuşi, rezultate deosebite. Majoritatea fotbalistelor erau din Câmpina. De acolo a plecat toată dragostea pentru fotbalul feminin, care necesita o mare artă, deoarece trebuia să fii un foarte bun psiholog şi un om echilibrat. 
- Cât de mari sunt diferenţele între a pregăti o echipă de fete şi una de băieţi? 
- Pentru a antrena o echipă de fete îţi trebuie foarte multă fineţe, în rest, indiferent dacă sunt fete sau băieţi, trebuie să existe o relaţie jucător-antrenor bazată pe respect reciproc, disciplină şi înţelegere. 


- În 2007 a luat naştere propriul dvs. club de fotbal pentru copii şi juniori, HM Juniori Câmpina. De unde a plecat dorinţa de a-l înfiinţa? 
- A fost şi o promisiune făcută tatălui meu. Şi-a dorit foarte mult să crească copii şi a crescut. Foarte mulţi juniori au trecut prin mâna lui şi am zis să-i duc mai departe acestă dorinţă, acest vis. Tata a murit la 72 de ani şi chiar în ziua aceea, înainte să-şi dea sufletul, eram într-o şedinţă despre fotbal şi chiar vorbisem cu el dacă vom reuşi vreodată să facem şi noi un club pentru copii. În acel moment m-am hotărât să-l înfiinţez şi am decis ca eu să fiu cel care decide şi metodele de antrenament, şi programul de antrenament, şi tot ceea ce înseamnă educaţie şi performanţă.   
- Câţi copii numără clubul în prezent?
- În momentul actual, dacă îi punem şi pe cei care sunt transferaţi pentru o perioadă de timp, sunt în jur de 140 de copii, băieţi şi fete, cu vârste între 4 şi 20 de ani. 
- Câţi dintre aceşti copii ajung să facă performanţă?
- Aici este o problemă! Sunt foarte mulţi copii talentaţi, munceşti cu ei 8-9 ani, cu unii dintre ei faci sacrificii financiare, pentru că sunt foarte mulţi veniţi din familii fără posibilităţi, şi se opresc din performanţă. La un moment dat, când zici că poţi să-i duci la un nivel mai înalt, o iau pe drumuri greşite, din partea părinţilor nu există susţinere, sunt lăsaţi în voia sorţii şi atunci, la 16-17 ani când ar trebui să meargă să dea o probă pentru o echipă mai mare sau chiar la Lotul Naţional, ei se apucă de alte prostii, de fumat, de băut... Sunt şi copii foarte talentaţi, dar care s-au axat numai pe învăţat, pe carte şi abandona sportul. Am avut însă şi foarte mulţi copii care au făcut în paralel şi carte şi sport, copii deştepţi.
- Cum explicaţi acest fenomen al abandonului sportiv?
- Sunt mai multe etape în viaţa unui fotbalist: o dată familia, a doua oară sănătatea, pentru că pot exista probleme şi am avut foarte mulţi copii care s-au lăsat din acest motiv, după aceea urmează acea perioadă, de la 16 ani, în care apar antrenamentele grele, ceea ce înseamnă performanţă, iar asta cere un sacrificiu mare. Sunt foarte mulţi copii care cedează în această etapă, nu pot duce acestă viaţă sportivă, nu pot să se sacrifice în totalitate într-un program riguros, cu o durere fizică deosebită venită în urma unor antrenamente foarte grele. Uşor, uşor, abandonează şi apucă alte căi, mai bune sau mai rele. 
- Ce au diferit copiii faţă de jucătorii adulţi?
- Emană în jurul lor o energie pozitivă extraordinară. Nu pot minţi, sunt la vârsta în care nu au pătruns în problemele vieţii şi  se dedică cu tot sufletul acestui sport. Când îi vezi pe cei de 4-5 anişori, pe unde le vine şortul ori mingea, când îi vezi cu câtă plăcere se implică, întinereşti şi tu! 
- Care sunt sacrificiile pe care le faceţi zi de zi?
- Să stai de dimineaţa până seara la ora 20.00-21.00 la stadion, să speli echipamente, să mături, să speli wc-uri, să cureţi stadionul de gunoaie, mai ales după meciuri, să fii magazioner, femeie de serviciu, să asiguri paza şi multe altele... acestea sunt sacrificiile pe care le fac de dragul copiilor.
- Care credeţi că este calitatea de antrenor de fotbal care vă defineşte?
- Sunt un foarte bun pedagog şi un mare sufletist.
- La ce campionate participaţi?
- Sunt campionate din cadrul judeţului, cu calificare pe ţară. Avem trei echipe care joacă pe teren mare, respectiv Juniori B - 15-16 ani, Juniori C - 14-13 ani şi Juniori D - 10, 11, 12 ani. Mai sunt turneele pe care le avem pe terenuri reduse de minifotbal, acel futsal, turnee organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Ploieşti şi chiar de noi. Rezultatele sunt chiar foarte bune. Avem echipa Juniori B pe primul loc, cu 80 de goluri marcate în tur, un lucru nemaipomenit, Juniorii C pe locul II şi Juniorii D tot pe locul II. Urmează principalul turneu cu tradiţie la Ploieşti, Cupa „Moş Crăciun”, unde participă peste 30 de echipe şi sperăm că vom ajunge din nou în primele 6 echipe, ca în fiecare an.
- Cu ce probleme vă confruntaţi în desfăşurarea activităţii?
- Cu foarte multe, dar e bine să nu le spunem pe toate, mai ales acum, în preajma sărbătorilor. În primul rând sunt cele de ordin financiar. Din fericire, cele de organizare sunt în regulă. Avem stadionul acesta nou şi să le dea Dumnezeu sănătate celor care au luat iniţiativa şi l-au făcut, pentru că noi am jucat aici zeci de ani, în noroaie şi pe un teren de zgură şi plin de pământ. Dar, în acelaşi timp, să se gândească că nu e de ajuns să facă doar o suprafaţă de joc. Nişte sportivi trebuie să se dezbrace, să aibă căldură şi apă caldă, nişte spectatori trebuie să aibă un wc public, trebuie să aibă o tribună unde să stea cât de cât confortabil, nu pe fier, iar acei jucători de rezervă, doctorul, observatorul, trebuie să aibă nişte bănci cu un acoperiş deasupra capului, pentru ca atunci când plouă sau e lapoviţă să nu stea cu umbelele în mână.
- Care sunt cele mai importante succese pe care le-aţi obţinut în cariera de antrenorat?
- Cel mai important succes a fost cel cu echipa de la Chişinău, când am participat în Liga Campionilor Europeni la Fotbal Feminin, în localitatea Noordwijk, în Olanda. A fost prima mea ieşire în vestul Europei, o ieşire care m-a zguduit din toate punctele de vedere; sistemul meu nervos nu înţelegea şi nu îmi venea să cred că există asemenea condiţii. Baze sportive deosebite pentru copii şi juniori, cluburi private care aveau asigurate toate condiţiile, pe culoare copiii aveau coşuri pline cu fructe puse la dispoziţie de către autorităţile locale, pentru care sportul înseamnă foarte mult, gratuitate la terenuri.  Cam aşa este cam peste tot în Europa...
- Vă rog să ne oferiţi câteva exemple de jucători pe care i-aţi crescut, ajunşi în eşaloane superioare.
- Datorită şcolii de fotbal a d-lui Virgil Guran, sunt Dedu Mugurel, care a jucat foarte mulţi ani în Divizia A, în Liga I, Dumitru Irinel, a fost şi Pescaru, dar s-a lăsat, Ilioiu şi mulţi alţi fotbalişti care au jucat mai jos, în Diviziile B şi C. La ora actuală sunt foarte mulţi care joacă în cadrul judeţului Prahova. Clubul nostru are un fotbalist, Coman Radu, care joacă în Liga a III-a, la Tunari. E junior şi joacă titular, iar pentru noi este o mare mândrie.
- Cum vedeţi fotbalul câmpinean?
- În prezent, fotbalul câmpinean este puţin în declin. Spun asta făcând o comparaţie cu anii '90. Atunci existau 15 echipe de fotbal în Câmpina, aveam echipe în Divizia C, în Divizia B, plus echipe care jucau în cadrul judeţului. Nu mai vorbim despre câte echipe de copii erau! Acum, pentru copii şi juniori nu există decât clubul meu şi o echipă de seniori, care joacă în ultima ligă, în Liga C şi care există datorită lui Mara (Mărgărit Ciubotaru). Altfel, nu era pic de fotbal în toată Câmpina! Sper că autorităţile locale vor face tot posibilul ca să salveze sportul câmpinean. Nu este vorba numai de fotbal. Sunt atât de mulţi copii talentaţi în multe sporturi, începând de la fotbal, atletism, înot etc. care au nevoie de susţinere pentru a face performanţă, atât financiară, cât şi cu baze sportive! Sportul înseamnă sănătate şi educaţie, două elemente care stau la baza dezvoltării armonioase a individului şi implicit a generaţiilor viitoare!
Andreea Ştefan

Premii importante obţinute de balerinele de la Club Dans Fibec Câmpina

În perioada 28-30 noiembrie, în incinta Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, s-a desfăşurat Concursul Naţional de Dans pentru Amatori „D’AOR Grand Prix”. Acesta reprezintă cel mai important premiu pentru coregrafii şi dansatorii amatori din România, deoarece  prin participarea la acest festival se obţine calificarea la Festivalul Internaţional de Dans de la Praga din 2016.


Printre participanţi s-au aflat şi talentatele balerine de la Club Dans Fibec Câmpina, coordonate şi îndrumate de coregraful Dorina Popa. Fetele au reuşit să impresioneze juriul şi au ocupat locuri importante pe podium: Alessia Anghel (11 ani) - premiul al II-lea (variaţie solo clasic) şi locul al III-lea (contemporan / liric solo); Erika Barbu (9 ani) - locul al III-lea (variaţie clasic solo) şi locul al II-lea (dans contemporan/ liric); Teodora Şerban (7 ani) - locul al III-lea (variaţie clasic solo); Daria Dimitrescu (12 ani) - locul al III-lea (variaţie clasic solo). Grupul EN AVANT ( format din Anghel Alessia, Barbu Erika, Dimitrescu Daria, Petrovanu Ana, Milu Ana, Şerban Iuliana, Morar Teodora, Dinu Cătălina) a obţinut la Dans Clasic, categoria de vârstă 7-10 ani, locul al III-lea, în timp ce grupul ALLEGRO (format din Cîlţan Miriam, Panaitescu Ştefania, Pascu Claudia, Carabelea  Anne-Marie, Nedelcu Riana, Mocanu Iulia, Moldoveanu Paula, Şerban Teodora, Anghel Cătălina, Dobrescu Antonia) a obţinut la Caracter Clasic, categoria de vârstă 7-10 ani, locul al III-lea. 


“Concursul este o modalitate de încurajare a activităţilor extraşcolare, bazate pe ore de dans, prin promovarea anuală a copiilor şi tinerilor dansatori talentaţi din România la cele mai importante concursuri de gen din lume, completând şi sprijinind programele de educaţie non-formală practicate de cluburile şi şcolile de dans din ţară “- a declarat Dorina Popa. 
Competiţia a fost organizată de Asociaţia Multiculturală Dans Art Open, membră a Consiliului Internaţional al Dansului C.I.D - UNESCO.
Andreea Ştefan

Darurile Clubului Femina au ajuns la destinaţie

În cursul săptămânii trecute s-a încheiat campania “Daruri din suflet pentru AISI”, o acţiune organizată de membrele Clubului Femina, menită a aduce un strop de bucurie în viaţa a 75 de copii care frecventează programul after-school iniţiat de Asociaţia Inima Sfântă a lui Iisus (AISI) condusă de Paolo Gozzo, care activează în incinta Casei Tineretului. Aici, copii care provin din familii fără posibilităţi au şansa de a petrece câteva ore constructive pentru educaţia lor: sunt încurajaţi să înveţe, să-şi dezvolte abilităţile, primesc lecţii de igienă şi sunt călăuziţi spre a  avea o altă perspectivă asupra vieţii, spre a-şi dori un viitor frumos, clădit prin educaţie şi respect.


Campania a demarat cu strângerea de cărţi pentru copii, în urma căreia s-au adunat suficiente volume cât să umple rafturile bibliotecii de la AISI şi a continuat cu un spectacol caritabil organizat de Clubul Femina la sfârşitul lunii trecute, în urma căruia s-au strâns fondurile necesare achiziţionării de haine de iarnă pentru cei mici. 


“Mulţumim tuturor celor care au donat, mulţumim d-lui Cristian Andrei, care a donat colecţia Jules Verne, Alexandre Dumas şi tuturor prietenelor mele care au adus cărţi din bibliotecă sau pe care le-au cumpărat. Au venit oameni din oraş şi au donat volume sau haine. Cu banii strânşi din donaţii şi sponsorizări am cumpărat restul de geci şi eu pot să spun că ne-am atins targetul. Este extraordinar!" - a spus Irinel Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Pro Câmpina, ONG sub aripa căruia funcţionează Clubul Femina. 


Copiii le-au mulţumit doamnelor şi domnişoarelor printr-un spectacol plin de momente emoţionante: au cântat colinde, au dansat, au recitat poezii şi au prezentat scenete, încheind astfel campania într-o notă de bucurie generală. 
Andreea Ştefan

“Români, România, Românism”: simpozion dedicat Zilei Naționale

Vinerea trecută, în amfiteatrul Colegiului Tehnic “C-tin Istrati”, s-a desfășurat un simpozion extrem de interesant cu tema "Români, România, Românism", organizat și moderat de prof.dr. Nicolae Geantă, care a explicat celor prezenţi că "maieutica românismului nu se poate realiza decât pe calea discuțiilor și a dialogului”. 
Amfitrionul întâlnirii i-a avut ca invitați pe dr. Christian Crăciun, dr. Cristina Dinu, istoricul Alin Ciupală, jurnalistul Florin Frățilă - presedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local Câmpina, col. Marian Dulă - președintele Asociaţiei Cultul Eroilor, publicistul Serghie Bucur. Evenimentul, deschis de prof. Ion Necula, directorul colegiului, a adunat în amfiteatru în jur de 80 de elevi și profesori şi a durat aproximativ 100 de minute, timp în care au conferențiat d-nii Christian Crăciun, Alin Ciupală și Nicolae Geantă.  


După ce a ridicat întrebări care pun pe gânduri orice român, prof. N. Geantă a provocat la răspunsuri invitații. Dr. C. Crăciun a spus printre altele că "patriotismul nu exclude viziunea critică", forma esențială a acestuia fiind educația: "Nu există popor patriot needucat". Istoricul Alin Ciupală, în stilul boem, caracteristic, a făcut un tur de prezentare a  patriotismului românilor, acest popor "mai mare decât îl cunoaștem", subliniind: "Cu românismul nu te naști, el se cultivă". Din discuțiile d-lor Florin Frățilă și Serghie Bucur este notabil accentul care pică pe "educația generației tinere". Evenimentul s-a încheiat cu întrebările tinerilor, care "iubesc țara, dar tot mai bine sună o emigrare". "Tinerii nu-s patrioți, deoarece patriotismul nu se învață nicăieri - a mai declarat N. Geantă - asta fiindcă niște piloți orbi stau la butoane". 

CĂLĂTOR PRIN LUME. Parisul şi bulevardele sale (1)

La întrebarea „Ce oraş aţi dori să vizitaţi în Europa?”, probabil că cei mai mulţi români ar răspunde fără ezitare: Paris.  
Vizitarea Parisul este cu siguranţă un vis al fiecăruia dintre noi, aşa că astăzi şi în câteva numere viitoare vă invit să mă însoţiţi pe marile bulevarde şi pe străzile mici şi romantice ale acestui minunat oraş, plin cu sute de locuri de referinţă pe care poeţii şi oamenii de rând îl numesc „oraşul lumină”, „oraşul îndrăgostiţilor”, „oraşul magic” sau „capitala modei”. Dacă aş fi întrebat cum văd eu Parisul, l-aş asemăna cu un om tânăr, vesel, bine îmbrăcat, spontan, gata oricând să te ajute. 
Mergând puţin înapoi în istorie
Izvoarele istorice dau ca primi locuitori o populaţie ce s-a aşezat pe o insulă nisipoasă în mijlocul Senei – râul ce străbate Parisul – care a construit aici o cetate fortficată. Ei se numeau „parissi”, de unde vine probabil şi numele de astăzi al oraşului. Aceste lucruri se întâmplau în sec. III î.Hr., pe locul care s-a numit şi se numeşte Île de la Cité, care are în jur de un kilometru lungime. Aşezarea pe care romanii au numit-o Luteţia Parisiorum s-a dezvoltat rapid, fiind un bun vad pentru drumurile care traversau nordul Imperiului Roman. Este distrusă de barbari, apoi refăcută şi în 508 devine cetate de scaun a lui Clovis I (465 – 511), cel ce fusese creştinat de Sfântul Remi la Reines în 496, primul rege barbar ce a protejat creştinismul. Puţin înainte de 451, aşezarea fusese atacată de huni şi protejată de Sfânta Genevieve, cea care va deveni sfânta patronă a oraşului până în zilele noastre. Parisul devine o adevărată capitală în 987 sub Hugo I, din dinastia Capetiană, iar Île de la Cité va rămâne reşedinţa regilor Franţei între sec. X – XIV. 
Perioada 1180 – 1223, cu Filip August pe tron, este o perioadă de mare splendoare: se începe construcţia Luvrului, se înfiinţează Universitatea (1215), se continuă construcţia Catedralei Notre Dame de către Ludovic al IX-lea cel Sfânt, pentru ca apoi, după ocuparea Franţei de către englezi, Henric al VI-lea să devină rege al Franţei. 
În 1437, Carol al VII-lea recucereşte Parisul. Răspunsul protestantismului aduce o perioadă sângeroasă în istoria Parisului, ce culminează cu masacrarea hughenoţilor în Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). La începutul sec. XVII, Parisul avea peste 30.000 de locuitori, devenind şi mai important sub cardinalul Richelieu. În timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea – Regele Soare, Parisul are deja peste o jumătate de milion de locuitori şi au loc mari transformări. Între altele, se construieşte bulevardul Champs Élysées şi azilul invalizilor destinat ostaşilor francezi invalizi de război. Cu toate acestea, Ludovic al XIV-lea alege să locuiască la Versailles, pe care îl transformă dintr-o cabană de vânătoare din timpul lui Ludovic al XIII-lea într-un splendid palat. Această mutare s-a datorat deselor lupte sângeroase petrecute în Paris. 
Revoluţia franceză (1789 – 1799) va scrie o altă pagină sângeroasă în istoria metropolei. Populaţia răsculată atacă Bastilia – închisoare de tristă amintire –, pe care o dărâmă până în temelii (astăzi nu se mai poate vedea nimic în Piaţa Bastiliei, în afara unui semn pe caldarâm), iar aristocraţii sunt prinşi şi decapitaţi. La fel se întâmplă şi cu Ludovic al XVI-lea, cu soţia sa Maria Antoaneta, dar şi cu Danton sau Robespierre, decapitaţi de celebra ghilotină numită de parizieni Văduva Neagră, aşezată în Piaţa Revoluţiei, redenumită mai târziu, în 1794, Place de la Concorde. 
Epoca napoleoniană (1804 – 1815) reprezintă o perioadă de înflorire şi îmbogăţire a Parisului: se construieşte Arcul de Triumf, Columna din Piaţa Vendôme avându-l în vârf pe Napoleon îmbrăcat precum Cezar (columnă inspirată din Columna lui Traian de la Roma), iar Luvrul este extins. Napoleon al III-lea îi încredinţează prefectului Parisului, baronul Haussmann, regândirea centrului oraşului. Astfel va lua naştere celebra Piaţă a Stelei (Place de l’Etoile), astăzi numită Charles de Gaulle, din care pleacă 12 bulevarde largi, se construieşte fastuoasa Operă şi se amenajează pădurile din apropierea Parisului, Vincennes şi Boulogne. 
Parisul cunoaşte suişuri şi coborâşuri, aşa cum se întâmplă de obicei în viaţă. Astfel, în timpul Comunei din Paris (martie – mai 1871), multe clădiri sunt distruse sau dispar în flăcări, cum ar fi primăria sau Palatul Tuileries. Din fericire, sec. XX aduce cu sine noi construcţii impunătoare pentru Expoziţia Mondială ce va avea loc aici în 1900: Turnul Eiffel, Grand Palais, Petite Palais, Podul Alexandru al III-lea.  Din nou, însă, au loc evenimente tragice în istoria atât de frământată a acestui oraş: primul şi al doilea război mondial. În primul război mondial, Franţa a pierdut peste 3 milioane de oameni,  mare parte fiind parizieni, iar în cel de-al doilea, Parisul, ca şi întreaga Franţă, sunt ocupate de trupele germane între 1940 – 1944, data de 25 august 1944 fiind ziua eliberării Parisului. Parisul ridică din nou capul şi redevine ceea ce este şi astăzi, o metropolă modernă, vie, vizitată de zeci de milioane de turişti din întreaga lume. 
Descoperind Parisul
Pentru obişnuita noastră vizită pietonală vă propun ca punct de plecare unul dintre cele mai cunoscute repere pariziene, urmând itinerariul pe care îl parcurg mereu cu grupurile mele de turişti. Aşadar, pornim în lungul nostru pelerinaj de la Arcul de Triumf, aflat în Piaţa Charles de Gaulle, care ar putea fi considerată centrul Parisului, deşi e greu de fixat un astfel de punct pe harta oraşului. 


Piaţa de formă circulară este opera baronului Haussmann. Numit de Napoleon al III-lea, în 1852, prefect al Parisului şi înconjurat de cei mai buni arhitecţi şi ingineri ai timpului, acesta a redesenat harta modernă a oraşului demolând vechile case mici şi insalubre şi creând 12 bulevarde radiale ce pleacă din această piaţă sub formă de stea (étoile), având în mijloc Arcul de Triumf. Coborâm din autocar lângă bulevardul Victor Hugo, admirăm geometria celor 12 bulevarde şi asistăm impresionaţi la circulaţia „nebună” ce se desfăşoară într-un cerc continuu în faţa noastră. Printr-un pasaj subteran ieşim la suprafaţă în dreptul elementului central care este...
Arcul de Triumf
Acest impozant monument a fost comandat de către Napoleon I, în 1806, în amintirea victoriilor obţinute de armata sa, fiind terminat în 1836. După strălucita victorie din 1805, în bătălia de la Austerlitz, Napoleon le-a promis ostaşilor săi că se vor întoarce acasă sub un arc de triumf. Astfel şi-a început opera, un an mai târziu, arhitectul Jean Chalgrin. Napoleon nu a mai avut prilejul să treacă pe sub el fiind în viaţă, ci abia în 1840, când trupul său a fost adus din Insula Sf. Elena. 


Arcul, înalt de 50 m şi lat de 45 m, având deasupra sa o platformă deschisă turiştilor, are în exterior diferite basoreliefuri, în timp ce pe pereţii interiori, sub formă de arc, se află înscrise locurile marilor bătălii, precum şi numele generalilor care le-au condus. În centru se află, începând din noiembrie 1920, mormântul Eroului Necunoscut, vegheat de o flacără veşnică, omagiu adus soldaţilor morţi în primul război mondial, iar din bolta arcului flutură în permanenţă un enorm steag francez. Citim cu interes datele înscrise pe pereţi, după care ne îndreptăm privirea către cele două axe ce se deschid în faţă: Avenue de la Grande Armée, cu poarta gigantică din cartierul futurist „La Defense”, iar în spate Avenue de Champs Elyseés, având pe fundal o altă piaţă celebră, La Concorde. Părăsim Arcul de Triumf printr-un alt pasaj subteran şi ne îndreptăm spre...
Bulevardul Champs Elyseés
Marile bulevarde ale Parisului au fost nu doar un motiv de mândrie pentru parizieni, dar şi motiv de inspiraţie pentru poeţi şi compozitori. Probabil că mulţi dintre cititorii mai în vârstă îşi amintesc de o melodie la mare vogă în anii ’60-’70, cântată de un mare şansonetist şi artist de film, Yves Montand, ce se intitula „O plimbare pe marile bulevarde”. Ei bine, dintre cele 12 bulevarde ce pleacă din Piaţa Charles de Gaulle, „vedeta” este Champs Elyseés. Alegem partea stângă a marelui bulevard în direcţia Place de la Concorde. Animat zi şi noapte, parcurs de milioane de turişti, bulevardul este un obiectiv pe care nu îl poţi evita în vizita prin Paris. 


Aici a fost o zonă mlăştinoasă până în 1667, când marele peisagist André Le Notre (1613 – 1700), cel ce a creat şi celebrele grădini de la Versailles, a „tăiat” acest bulevard între Place de la Concorde şi Place Charles de Gaulle. Actualul nume îl poartă din 1709, înainte numinu-se „Grand Cours” (calea cea mare). Bulevardul lat de aproximativ 100 m este pavat cu piatră cubică şi este împărţit în două secţiuni: cea de nord, de unde plecăm noi, este plină cu magazine de lux, buticuri, cafenele, restaurante, cinematografe şi show-room-uri pentru maşini, în timp ce partea sudică este un vast parc ce ţine de la „rond point” (o piaţă rotună de mare frumuseţe, desenată de acelaşi Le Notre) până în Place de la Concorde. Ne strecurăm cu greu prin acest „furnicar”, printre terasele cu gărduleţe cochete ale cafenelor ce ocupă o mare parte din trotuar. Circulaţia este la cote maxime. Şirul magazinelor cu vitrine uriaşe, frumos amenajate, cu nelipsiţii bodyguarzi la intrare, este întrerupt din loc în loc de galerii comerciale acoperite, adevărate mall-uri. Admirăm vitrinele, savurăm în tihnă o cafea la una dintre terase, vizităm un show-room cu ultimele modele auto, facem câteva fotografii şi curând ajungem în Piaţa Clemenceau, care poartă numele celui ce a condus Franţa la victorie în 1918. De aici, un alt larg bulevard se deschide către Domul Invalizilor. 


Traversăm piaţa şi ne ajungem pe Bulevardul Winston Churchill, unde se deschide o privelişte splendidă. Pe partea dreaptă avem Grand Palais, iar pe partea cealaltă a bulevardului se înalţă Petit Palais. Cele două palate cu faţade impresionante au fost construite pentru Expoziţia Universală din 1900. Grand Palais (1897 – 1900) poate fi recunoscut după imensa cupolă din sticlă. Faţada sa din piatră este flancată de stâlpi, statui şi uriaşe cvadrige. Petit Palais, construit în aceeaşi perioadă, are o faţadă de 122 m lungime, iar intrarea se face urcând o rampă de piatră ce duce spre înalta uşă semicirculară. Ambele palate servesc ca săli de expoziţii permanente sau ocazionale, Petit Palais fiind şi gazda Muzeului de Artă al Parisului. Bucuroşi că avem parte de o zi călduroasă, mergem mai departe şi ne apropiem de cel mai frumos pod peste Sena...
Podul Alexandru al III-lea
Ne aflăm pe trotuarul larg de lângă Grand Palais şi vizavi, într-un colţ, vedem statuia din bronz în mărime naturală a lui Winston Churchill, fostul prim ministru al Marii Britanii în cel de-al doilea război mondial, pe care îl salutăm respectuos din mers. Acest pod minunat, construcţie Art Nouveau, a fost ridicat între 1896 – 1900 pentru a comemora alianţa franco-rusă din 1892 şi pentru Expoziţia Universală din 1900. A fost numit astfel în cinstea ţarului Alexandru al III-lea, al cărui fiu a pus şi piatra de temelie în octombrie 1896. 


Podul este alcătuit dintr-un singur arc de beton, fără niciun pilon în apă şi are o înălţime de 6 metri în punctul maxim. Este susţinut de patru stâlpi, câte doi de fiecare parte, bogat ornamentaţi cu îngeri, nimfe, cai înaripaţi, toate din bronz acoperit cu folie aurită. Statuile de pe malul drept reprezintă Franţa medievală şi cea modernă, în timp ce statuile de pe malul stâng reprezintă Franţa renaşterii şi a lui Ludovic al XIV-lea.
Traversăm agale acest pod, o minune a ingineriei secolului XIX, pentru a-l putea admira la ambele capete. De cealaltă parte se deschide o vastă panoramă către Domul Invalizilor, a cărui celebră cupolă aurită poate fi văzută din depărtare. Dar despre acesta şi multe altele în numărul viitor.
Alex. BLANCK

Tracțiunea ca metodă de recuperare medicală

Tracțiunea este o metodă utilizată pentru întinderea  țesuturilor moi  și  pentru îndepărtarea suprafețelor articulare prin aplicarea unei forțe de tragere.
Tracțiunile datează din vremea lui Hipocrat, care le utiliza mai ales pentru  tratarea fracturilor de femur. Cyriax a fost cel care a popularizat această metodă ca și mijloc de tratament pentru afecțiunile discale lombare. În prezent, tracțiunile sunt folosite în tratamentul afecțiunilor lombare și cervicale dureroase.
Aceasta este o  metodă de tratament nechirurgical, având ca scop distanțarea intervertebrală, proces prin care se creează un efect  de vid sau de presiune negativă în interiorul discurilor. Acest vid ajută discurile să se hidrateze, creând mediul de vindecare.


Tracțiunile pot fi aplicate  prin diferite metode manuale, mecanizate, motorizate sau hidraulice. Tracțiunea se efectuează cu o forță suficient de mare pentru a contracara  frecarea  pe masa de tracțiune, pentru a întinde ligamentele și pentru  cedarea  forței  musculare.  
Tracțiunea poate fi continuă (ore), cu o fortă de tracțiune slabă, sau  intermitentă, discontinuă. A doua metodă este preferată. Se utilizează o forță care crește progresiv, atinge o valoare maximă care este menținută  timp de cateva secunde sau minute, apoi scade până la zero sau până la o anumită valoare, după care se reia ciclul de tracțiune. Forța de tractiune este progresivă în cadrul unei ședințe, dar și de la o ședință la alta. Se efectuează o ședință pe zi, 3-5 ședințe pe săptămână.
Pentru a realiza decompresia segmentelor vertebrale lombare, tracțiunea  necesită o forță semnificativ superioară celei pentru tracțiunea cervicală. Sistemele de tracțiune lombară includ două centuri (toracică și pelvină) și o masă de tracțiune  care are o jumătate staționară și una mobilă. Jumătatea inferioară a corpului este poziționată pe jumătatea mobilă. Centura pelvină este tracționată prin intermediul unui sistem  motorizat cu forța și timpii prestabiliți.
Tracțiunile sunt indicate cel mai des pentru tratarea radiculopatiilor cervicale. Alte indicații sunt: sindroame clinice dureroase cervicale sau  lombare de  cauză mecanică determinate de afectarea discului, ligamentelor sau maselor musculare. 
Contraindicațiile sunt: osteoporoza, cancerul, osteomielita, discita, fractura vertebrală, sarcina, hipertensiunea și afecțiunile cardiovasculare decompensate, hiperalgiile  cervicale sau lombare, sindromul dural prezent, cifoze, scolioze, vârsta peste 60 ani, persoanele cu sistem nervos labil .
Tracțiunile vertebrale impun o supraveghere continuă a pacientului de către kinetoterapeut  și trebuie precedate de investigații imagistice (RMN, osteodensitometrie).

Dr. Loredana Paul