22 decembrie 2015

Amnistie fiscală pentru persoanele fizice şi juridice care îşi vor achita obligaţiile fiscale de bază până la 31 martie 2016

Consiliul Local a aprobat anularea cu până la 73,3% 
a majorărilor de întârziere datorate către bugetul local

La ultima şedinţă festivă de Consiliu Local din acest an, dincolo de urările de rigoare şi colindele interpretate de Ansamblul Folcloric “Legenda” din Cimișlia (Moldova), oraş cu care municipiul nostru este înfrăţit, aleşii locali au aprobat un proiect de hotărâre pentru aplicarea Ordonanţei de Guvern nr. 44 din 14 octombrie 2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale. Mai simplu spus, în urma acestei hotărâri, persoanele fizice şi juridice care îşi vor achita până la 31 martie 2016 obligaţiile fiscale de bază restante vor beneficia de anularea a până la 73,3% a majorărilor de întârziere. 
Pentru o cât mai bună înţelegere a prevederilor hotărârii de Consiliu Local, publicăm în continuare cele mai importante paragrafe din procedura de acordare a anulării.


“Se anulează o cotă de 73,3% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale datorate bugetului local al Municipului Câmpina, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv. Toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevazută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv. 
Se anulează o cotă de 73,3% din majorările de întârziere aferente diferențelor de obligații declarate suplimentar de contribuabili prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile de plată principale cu scadențe anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv. Declaraţia rectificativă va fi depusă până la data de 31 martie 2016, inclusiv. Roate obligaţiile de plată principale individualizate în declaraţia rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la 31 martie 2016, inclusiv.
Se anulează o cotă de 73,3% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și stinse până la această data. Majorările de întârziere ce pot forma obiectul anulării sunt datorate şi nestinse la 30 septembrie 2015, inclusiv. 
Prin derogare de la prevederile art. 149 din Codul de procedură fiscală, până la data de 30 iunie 2016, inclusiv, contribuabilii care au notificat organul fiscal şi au înfiinţate popriri la data intrării în vigoare a prezentei HCL, de către organul de executare fiscală, asupra disponibilităţilor băneşti, pot efectua plata sumelor înscrise în adresele de înfiinţare a popririi din sumele indisponibilizate. Prevederile sunt aplicabile şi pentru popririle înfiinţate între data intrării în vigoare a HCL  şi data de 30 iunie 2016, inclusiv.
Prin obligaţii de plată restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, se înţelege: 
- obligaţii de plată pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv;
- diferenţele de obligaţii de plată principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere comunicate până la data de 30 septembrie 2015, inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art.111, alin.(2) din Codul de procedură fiscală;
- alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la 30 septembrie 2015, inclusiv:
- obligaţiile de plată pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 30 septembrie 2015, inclusiv;
- obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii, la data de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Cererea de anulare a majorărilor de întârziere se soluţionează prin decizie de anulare a majorărilor de întârziere sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a majorărilor de întârziere".

Editorial. 2015

A fost un an ciudat. Un an pierdut pentru România, în sensul că nu s-a produs saltul (unii îi zic miracolul) mult așteptat. Clasa politico-mediatică (tot timpul îi voi spune astfel, pentru a sublinia infrangibila încrengătură de interese dintre cele, aparent, două tagme, în realitate una singură) a reușit să blocheze orice schimbare de profunzime. Terminarea mandatelor lui Băsescu și cîștigarea absolut surprinzătoare a președinției de către Johannis s-ar fi vrut un moment zero, de reconfigurare a geografiei politico sociale. În loc de asta, ne-am scufundat într-o baltă a stagnării, căci clasa politică a devenit deja suficient de puternică pentru a lua prizonier statul, a controla strict populația. Nenorocirea de la Colectiv a adîncit iluzia, schimbarea absolut nocivului Ponta și a guvernului său corupt trebuia făcută în condiții normale, chiar dacă la presiunea străzii. Acel context cu totul ieșit din comun a făcut să ni se pară că avem o societate civilă. Nu avem, o spun chiar după ciobaniadă, mult mai articulată și mai bine țintită decît hipstereala fără scop de acum două luni. 


În rest, anul a avut același aspect întunecat: corupție generalizată, parlament al rușinii naționale, monstru de incompetență, rea voință și demagogie anti-națională, scriitori de pușcărie mai prolifici ca iepurii, potop de plagiate care au demonetizat orice idee de muncă intelectuală, ură împotriva elitelor specializate, un morb al distrugerii care a paralizat țara. Imediat după oftatul de ușurare că am scăpat de sarcoptul Ponta, fantastica putere de regenerare a plutocrației naționale a început un ataca fără precedent împotriva unui guvern nici măcar numit. Din fericire, guvernul Cioloș  (și prim ministrul, discret și eficient) s-a dovedit în puținul timp trecut aplicat, exact și, mai ales, neatins de morbul urît mirositor al demagogiei. Vezi ce a pățit sărmana ministră de finanțe pentru că nu a fost de acord cu salariul minim și cu ajutoarele de stat pentru nemuncă. Apropo: organizațiile alea foarte revoltate cînd cu „țigancă împuțită!”au tăcut acum mîlc în fața jignirii unei femei într-o campanie de care numai cei fără FB nu-și dau seama cît e de precis orchestrată.  De aia spuneam că nu avem societate civilă, ci doar interese politicianiste. Din păcate, guvernul nu va avea timp pentru planuri de anvergură și anul acesta ne vom întoarce în mlaștina politicianistă. 
Și așa ajungem la cel mai mare mister, omul de nepătruns al anului 2015: președintele Johannis. Nici cei care sunt pro, nici cei care sunt contra nu au suficiente argumente, pentru că omul pur și simplu a fost un mare absent. Unii ar spune că e bine, că după scandalagiul  Băsescu e un  balsam atîta liniște. Asta ar fi putut fi adevărat într-o țară normală, cu un  parlament și o presă responsabile, cu o populație conștientă și educată civic. Însă nu la noi. Aici modelul de președinte (nu omul concret, care a cam luat-o razna de-o vreme) Băsescu, este din păcate încă multă vreme actual, o despicare fermă a apelor. Nu te poți opune răului fără să intri în conflict cu el și mai ales să-i spui pe nume. Ceea ce președintele refuză cu obstinație. E singura lui linie politică vizibilă pînă acum. Și, din nenorocire, într-un context internațional cum n-a mai fost așa de complicat pentru Europa și Lume de 60 de ani. 
UE stă să se prăbușească instituțional, terorismul și criza imigranților au pus în fața Occidentului probleme insurmontabile, falia dintre estul și vestul Europei, pe care mulți o credeau doar o idee ușor paranoidă s-a dovedit brusc un hău în care stăm să cădem cu toții. Acest om care comunică îngrozitor de prost – și nu e vorba de talentul de orator aici – nu înțelege nici că reacțiile trebuie să fie nu numai corecte, ci și rapide. Că nu poți încuraja lucrul bine făcut fără să arăți cu degetul lucrul rău făcut, să-i spui pe nume. Narcisismul și lentoarea în reacții sunt dezamăgirea cea mai importantă față de noul președinte. Ce să ne dorim pentru 2016? Sănătate (că sistemul e la pămînt) și pace (pentru că suntem, spun cei „bine informați” a început deja al treilea război) și educație! Prietenii știu de ce….
Christian CRĂCIUN

Comemorarea eroilor câmpineni decedaţi în decembrie 1989

Filiala Câmpina a Asociatiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” comemorează miercuri, 23 decembrie 2015, ora 11.00, în Cimitirul de Onoare al Eroilor municipiului Câmpina, eroii câmpineni decedaţi în evenimentele din decembrie 1989: Sorin Puiu, împuşcat la 22.12.1989; Petre Oncioiu, împuşcat la 23.12.1989; Adrian Oprescu, împuşcat la 23.12.1989; Ilinca Ruxandra Grigorescu, împuşcată la 23.12.1989.


Elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” şi Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” vor evoca figurile eroilor şcolii lor: Ilinca Ruxandra Grigorescu şi Sorin Puiu.
Vor fi evocaţi, de asemenea, şi Adrian Oprescu şi Petre Oncioiu şi vor fi depuse jerbe de flori. 

Conferinţă inedită la Colegiul "C-tin Istrati": «Viaţă, nu droguri!»

Miercuri, 16 decembrie, începând cu ora 13.00, în Amfiteatrul Colegiului “Constantin Istrati" a avut loc o nouă conferinţă pentru liceeni. De data aceasta, tema evenimentului au constituit-o drogurile! 
„Am ales această temă deoarece teribilismul stupefiantelor face multe victime printre tineri”, ne-a declarat dr. Nicolae Geantă, promotorul evenimentului. „De multe ori în licee vin medici sau poliţişti să vorbească despre droguri, numai că dânşii vorbesc doar tehnic. Adică din cărţi, din ce au citit sau au văzut. De data aceasta am adus pe cineva care timp de 12 ani a stat cu cocaina în nas. Când medicii i-au spus că peste două săptămâni va muri, prietenul meu a fost salvat de Hristos. E o minune. Marian poate vorbi tinerilor din experienţă, nu din citite”, a mai declarat Nicolae Geantă. 


În faţa largii audienţe formată din peste 80 de tineri şi profesori, cărora li s-a alăturat şi directorului colegiului, prof. Ion Necula, Marian Mocanu şi-a mărturisit experienţele vieţii „de şmecher” dar şi pe cele ale vieţii schimbate. 
Absolvent al liceului de muzică şi al Conservatorului, bucureşteanul Marian Mocanu este unul dintre marii violonişti ai României, un “Paganini de România”, după cum l-a prezentat Nicolae Geantă publicului prezent. După o oră de mărturisiri, a urmat o jumătate de oră de întrebări ale tinerilor şi altă jumătate de oră de recital la vioară. Colindele interpretate de Marian Mocanu au fost acompaniate de liceeni, care au gustat la maxim evenimentul. „A fost una dintre cele mai reuşite conferinţe organizate în liceul nostru de domnul Geantă”, ne-a declarat Tudor Georgeta, elevă în clasa a XII-a, care a şi prezentat colegilor o comunicare despre „moartea albă”. 

Clubul Femina, o poveste care merge mai departe

Amintiri, impresii şi mărturisiri emoţionante s-au derulat timp de două ore la Club Live, cu ocazia ultimei întâlniri din acest an a Clubului Femina desfăşurată într-un cadru cu tonalităţi de sărbătoare şi muzică bună.  Evenimentul a avut loc sâmbătă, 19 decembrie şi a reunit doamnele şi domnişoarele membre ale acestei structuri din cadrul Asociaţiei Pro Câmpina. 


Seara a debutat cu un film de prezentare a activităţilor organizate în perioada octombrie 2014 - octombrie 2015. “Defineşte succesul în termenii tăi, obţine-l după regulile tale şi construieşte-ţi o viaţă de care să fii mândră” - este unul dintre îndemnurile pe care membrele clubului le promovează în rândul femeilor, îndemn cu care s-a deschis călătoria printre imagini şi scurte interviuri cu membrele clubului, toate alcătuind o poveste care merge mai departe.
Un moment de destindere şi amuzament neconvenţional a fost oferit de poetul Ştefan Al. Saşa, maestrul poeziei lirice cu formă fixă.  Unul dintre rondelurile citite de acesta a fost "Rondelul Clubului Femina", o frumoasă surpriză oferită audienţei.


O noutate venită din partea conducerii clubului a fost aceea a schimbării statutului de funcţionare. “Am făcut modificări în statutul Asociaţiei Pro Câmpina şi am introdus, începând cu luna aceasta, ca şi structură organizaţională, Clubul Femina, care deşi funcţionează de trei ani de zile, nu avea statut juridic. De acum încolo, cine doreşte să intre în Clubul Femina semnează o adeziune şi plăteşte o cotizaţie lunară. Ne dorim să construim centrul social pe care l-am avut în vedere încă de la înfiinţare şi să accesăm fonduri europene pentru realizarea acestuia. De aceea am făcut toate aceste schimbări. Vrem să devenim, într-adevăr, o forţă" - a declarat Irinel Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei. 


De la petrecerea de Crăciun nu a lipsit nici fosta mare gimnastă Corina Ungureanu, o prietenă apropiată şi dragă a membrelor Clubului. Artista plastică Cristina Popescu a expus vase pictate manual şi felicitări, toate având ca temă sărbătorile de iarnă. Au fost, de asemenea, împărţite cadouri, atât pentru membrele Clubului cât şi pentru invitaţii acestora. Atmosfera a fost îndulcită de delicioasele prăjituri oferite de cofetăriile Delice şi Mandinas.
Andreea Ştefan

Câmpineni şi rudele lor ilustre

I. Familia Carp – familia Sergescu

Am fost coleg de clasă, în şcoala primară şi la liceu, cu Horia Carp, cu care pot să spun că am devenit şi foarte bun prieten. Horia Carp provenea dintr-o importantă familie de intelectuali, care se înrudea pe departe şi cu descendenţii  marelui boier moldav Petre P. Carp (1837 – 1918), literat, membru fondator al Societăţii „Junimea” (1863), om politic remarcabil, de mai multe ori ministru de externe, finanţe, domenii, prim ministru (1912) şi din 1907 şeful Partidului Conservator. 
Tatăl lui Horia, distinsul inginer Carp, lucrase la marea societate „Steaua Română” şi după instalarea regimului comunist la Energopetrol. Mama, Isabela Carp, născută Marinescu, era din Ploieşti şi avea o nepoată de frate, Mihaela, căsătorită cu fiul celebrului chirurg ploieştean, dr. Andreoiu. Absolvise Facultatea de Litere, unde a fost colegă de an cu viitorul director al Liceului B.D. Ştirbey, Aurel Nestor. A fost profesoară de franceză la liceul de menaj (actualul Liceu Forestier). Ulterior s-a retras din învăţământ pentru a se ocupa de educaţia copiilor. 
Soţii Carp au avut doi copii, pe Adriana şi pe Horia. Adriana, născută la 30 octombrie 1938, a făcut ciclul primar la Şcoala nr. 1 de fete de pe strada Goleşti, unde a avut o învăţătoare deosebită, d-na Bruda, iar din 1945 a urmat Liceul Mixt Câmpina, cum se numea pe vremea aceea. Din liceu a rămas prietenă pe viaţă cu o serie de colege - Rodica Marinescu (actualmente d-na avocat Rodica Cornea), Daniela Negoescu (fata excelentei profesoare de istorie Negoescu), Doina Ciocan (fiica inginerului artist, pictor şi sculptor din Telega, Florin Ciocan), Marioara Chiş (frumuseţea promoţiei sale, care s-a căsătorit cu colegul lor, Tomi Casabarian) şi Alice (Liky) Sergescu, de care vom vorbi mai pe larg puţin mai departe. 
Buni jucători de tenis, Adriana şi Horia au luat lecţii de la redutabilul antrenor Pompei, care şi-a trăit toată viaţa la ştrand, vara pe terenurile de tenis, iarna pe terenul pe care îl transforma în patinoar, unde dădea lecţii de patinaj. A format în vremea aceea câţiva tineri care au făcut performanţă, între care Cornel Rădulescu (Papone), care îl bătea în campionatele de juniori pe Ţiriac, Radu Teodorescu (Manechinul) şi Horia Carp. Pompei a fost un personaj excentric, apreciat de toată lumea bună a oraşului pentru calităţile sale sportive. Spre bătrâneţe, când termina programul la ştrand, se oprea la o cârciumă ordinară, bufetul expres din colţul străzii Kogălniceanu, unde fără să se îmbete consuma cantităţi mari de alcool (pe vremea aceea, 100 ml de rachiu alb costa 1,5 lei, o vodkă 3 lei şi ca să avem un reper, o pâine 4 lei). 
La familia Carp am găsit o bibliotecă cu multe cărţi şi reviste valoroase. De exemplu, colecţia întreagă a publicaţiei literare scoasă de B. P. Hasdeu, „Revista Nouă” sau volumul de poveşti pe care mi l-a împrumutat Horia, „Zânele din Valea Cerbului” de Nestor Ureche. 
Adriana era o admiratoare a marii actriţe Liliana Ţicău, născută în Câmpina, o ascultătoare fidelă a emisiunii „Teatru la microfon” şi mare iubitoare de literatură. În 1956 reuşeşte admiterea la Facultatea de Filologie a Universităţii bucureştene, fiind colegă de an cu Nicolae Manolescu (Niki). Având aceleaşi preocupări, s-au apropiat, iar Nicolae Manolescu a început să facă vizite tot mai dese familiei Carp, devenind o prezenţă obişnuită în Câmpina pe toată perioada studenţiei. 
Nicolae Manolescu mai avea la Câmpina şi un coleg de la liceul din Râmnicu Vâlcea, profesorul Ion Beu, mai târziu director la Liceul Forestier. Alţi buni prieteni erau Ion şi Mariana Bălu. Îl vizita, de asemenea, aici pe eruditul Aurel Nestor, posesorul unei biblioteci imense, cu care purta lungi convorbiri. Nicolae Manolescu s-a născut la 12 noiembrie 1939 la Sibiu în familia Apolzan. Pentru a-l feri de persecuţiile noului regim, bunicii materni din Râmnicu Vâlcea l-au înfiat şi i-au dat numele lor, tatăl său fiind implicat în mişcările politice din perioada interbelică. Nu a scăpat însă de represiunea care a lovit mediul studenţesc după revoluţia din Ungaria. Mulţi studenţi au fost exmatriculaţi atunci, unii fiind chiar arestaţi. Nicolae Manolescu a fost exmatriculat când era în anul III. Începuse să colaboreze din 1958 la revista „Contemporanul” condusă de George Ivaşcu. Fiind un student strălucit, după un an a fost reprimit în facultate, la acest lucru contribuind probabil şi academicianul Andrei Oţetea, profesor la universitate, cu care avea legături de familie. 
După căsătoria din 1961 cu Adriana, este repartizat într-un sat din Transilvania ca profesor, însă este sfătuit de familia Carp să  refuze să plece la ţară. Timp de un an petrecut la Câmpina, Manolescu aşteaptă să se ivească un post la revista „Contemporanul”, unde este chemat de George Ivaşcu în 1962 şi unde capătă o rubrică permanentă de critică literară. 
La 6 iunie 1965 se naşte fiul lor, Andrei Manolescu, ajuns şi el astăzi un scriitor apreciat. Legat de Câmpina, pe care o îndrăgeşte în copilărie, acesta a publicat anul trecut în „Dilema” o elogioasă recenzie a cărţii „Istorisiri de pe plaiuri câmpinene”.  Şi Horia are tot un fiu, Radu Carp, doctor în drept şi cunoscut politician liberal. 
Adriana a fost o vreme profesoară de franceză la liceul din Băicoi şi apoi la Facultatea de Geologie din Bucureşti, unde preda româna pentru studenţii străini. În această perioadă, soţul făcea naveta de la Bucureşti la Câmpina. Din 1968 s-au stabilit în Bucureşti. Fraţii Adriana şi Horia Carp au recuperat, după 1990, o vilă a familiei din cartierul Cotroceni. 
În perioada în care Manolescu conducea Partidul Alianţei Civice, o colegă din Câmpina a Adrianei Carp, energica Mariana Dârmon, a primit mandat să se ocupe de organizaţia din Prahova a acestui partid, înregistrând remarcabile succese ca preşedinţă de organizaţie şi câştigând în alegerile locale patru primării importante la Ploieşti, Câmpina, Comarnic şi Sinaia. Prin intermediul inimoasei Mariana Dârmon am putut obţine cu dedicaţie monumentala lucrare „Istoria literaturii române”, lucrarea de căpătâi a academicianului de azi Nicolae Manolescu. 
Între colegele Adrianei am remarcat în vremea aceea o fată zveltă, graţioasă, plină de vitalitate: Alice (Liky) Sergescu, care provenea la rândul ei dintr-o familie deosebită. Tatăl ei, Barbu Sergescu şi fratele acestuia, Petre Sergescu, proveneau dintr-o familie de boieri din Turnu Severin care i-a trimis pe amândoi să studieze la Paris. Barbu, ajuns inginer, a fost director tehnic la Societatea „Steaua Română” din Câmpina, în timp ce fratele său, Petre (1893 – 1954) a făcut o carieră excepţională, fiind un important matematician şi cunoscut istoric al ştiinţelor. Lista articolelor şi cărţilor publicate de-a lungul întregii sale vieţi ar ocupa pagini întregi. În primul război mondial cade prizonier şi ajunge într-un lagăr din Bulgaria. După război, face şi politică, fiind ales deputat în 1931. Adevărata sa vocaţie a fost însă pentru ştiinţă. Profesor la universitatea din Cluj, a organizat primul congres al matematicienilor români. În 1937, devine membru corespondent al Academiei Române. În 1945 este ales rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti. În 1946 pleacă în exil la Paris, unde este numit secretar al Academiei Internaţionale de Istorie a Ştiinţelor. În Franţa era cunoscut şi preţuit. În 1939 i se acordase înalta distincţie de cavaler al Legiunii de Onoare. Regele Mihai, cu care s-a întâlnit la Amsterdam, l-a numit la conducerea Fundaţiei Regale Universitare „Carol I”. A avut o întinsă corespondenţă cu multe personalităţi culturale ale timpului, între care şi cu Mircea Eliade, care îi scria la un moment dat: „Vă mărturisesc stimate domnule Sergescu marea mea tristeţe şi deznădejdea mea de a asista neputincios la fărâmiţarea energiilor noastre”. Exilul românesc a fost mereu divizat în diferite grupări. În 1967, Academia Franceză l-a distins cu un important premiu pentru ansamblul operei sale. 

Petre Sergescu şi Marya Kasterska, tineri
La 2 februarie 1978, la iniţiativa discipolului său, Petre Mircea Cârjeu, a fost pusă pe zidul casei din Paris în care o locuit, o placă de marmură cu inscripţia: „Pierre Sergesco/ mathematicien, historien des sciences/ 1893-1954/ Marya Kasterska Sergesco/ femme des lettres/ 1894 – 1969/ ont habite cette maison”. 
Soţia lui Petre Sergescu, Maria Kasterska, poloneză la origine, a fost o apreciată literată în Franţa. Între altele, împreună cu Petre Mircea Cârjeu, a publicat şi un studiu asupra familiei Hasdeu. Ea a înfiinţat Biblioteca Română din Paris, care a funcţionat un timp în apartamentul său. În fondurile bibliotecii erau lucrări de Nicolae Iorga, Cezar Petrescu, Elena Văcărescu, Nicolae Herescu. Tot aici s-au păstrat şi 492 de scrisori, corespondenţa între soţii Sergescu şi diferite personalităţi ale epocii. Sunt înmormântaţi în cimitirul polonez din Montmorency, pe placa mormântului stând scrise următoarele cuvinte: „J’ai ce que j’ai donné” („Am ceea ce am dăruit”).
Barbu, rămas în ţară, a avut mult de suferit din cauza activităţii fratelui său exilat la Paris. A fost urmărit de securitate şi închis. Răpus de suferinţele îndurate în timpul detenţiei, a murit de tânăr, iar soţia sa a fost deportată în Bărăgan. Fiicele lor, Liky şi sora ei mare (Bonţi, cum o alintau prietenii) au fost crescute de prietenii familiei: Liky de familia inginerului Vartic, iar cea mare de o familie bucureşteană. Înzestrată cu multă sensibilitate şi bunătate sufletească, Liky a îngrijit-o cu devotament, în ultimii ani de viaţă, pe profesoara ei de franceză din liceu, d-ra Chirţoiu. A avut un mariaj tensionat; se căsătorise din dragoste cu un sportiv de mare performanţă, campion naţional şi câştigător de raliuri internaţionale, Petre Vezeanu. Era îngrozită de pericolul la care era expus în cursele de viteză acest temerar automobilist. Destinul a fost ingrat cu acest mare sportiv. În drum spre o cursă pe un circuit spaniol, împreună cu coechipierul său, Ilie Cristea, pe când traversau Franţa, s-au oprit într-o parcare pentru a se odihni. Un uriaş camion de mărfuri i-a lovit şi i-a ucis pe loc. Acest tragic accident a fost menţionat şi de scriitorul D.R. Popescu într-unul din romanele sale. Liky a murit  şi ea relativ tânără, însă Bonţi mai trăieşte şi azi, lucrând până la pensionare la studiourile de film „Alexandru Sahia”. 
Datele despre familia Petre Sergescu au fost extrase din articolul marelui savant fizician Basarab Nicolescu, stabilit la Paris, membru de onoare al Academiei Române:  „Petre Sergescu – Marya Kasterska”. 
Vreau să mai amintesc că Basarab Nicolescu ne-a făcut onoarea nouă, câmpinenilor, să ţină o prelegere despre misterele universului  în sala parohiei Sf. Nicolae, invitat fiind de părintele Petru Moga. 
Alin CIUPALĂ

Audiţie muzicală în prag de sărbători

Duminică, 20 decembrie, la Parohia Sf. Nicolae din Sloblozia s-a desfăşurat o audiţie muzicală susţinută de cursanţii Dell’Arte aflaţi sub îndrumarea  prof. Hermina Tabără.


În program s-au  interpretat piese de Mozart, Beethoven, Bach, Daquin, Ceaickovski, dar şi lucrări ale compozitorilor români. Concertul  s-a desfăşurat într-o atmosferă placută, de sărbătoare, acordurile tinerilor muzicieni umplând inimile celor prezenţi cu bucurie. 
Audiţia s-a încheiat cu recitalul de pian al elevei Tina Tismănaru, care a cules ropote de aplauze. 

Tradiţii şi delicii

Am trecut zilele acestea prin târgul cu bunătăţi, prilej să îmi aduc aminte cum părinţii şi bunicii noştri aşteptau marea sărbătoare a Crăciunului. 
Pregătirile începeau odată cu venirea toamnei, când faceau aprovizionarea. În beci, într-un strat de nisip, se aşezau morcovii, ţelina, pătrunjelul şi păstârnacul; se cumpărau funii de ceapă albă şi roşie şi de usturoi; câţiva saci cu cartofi erau deşertaţi într-o ladă specială; varza se punea la putină după reţeta proprie fiecărei gospodine, cu boabe de porumb, hrean mult, gutui tăiate felii, doi – trei cărbuni de lemn ca să păstreze zeama limpede şi sifonată. Tot atunci se puneau şi murăturile de toate felurile, aşezate în borcane de 10 litri, cu morcovii şi conopida tăiate dantelat, pentru un aspect frumos. Tot acum era sezonul pentru făcut bulionul (mama avea două tuciuri imense din aluminiu în care roşiile, date printr-o maşină specială care elimina seminţele, fierbeau la foc mic ore în şir) şi conservele de zarzavat pentru ciorbe, fasole verde, mazăre şi uneori bame. 


Nu erau uitate variatele sortimente de dulceaţă, unele chiar bizare din coji de pepene verde, din nuci verzi, din fructe de pădure. Mai deosebită era atunci dulceaţa de prune vinete, cu un gust deosebit şi foarte aspectuoasă, care dădea mai mult de lucru. Prunele jupuite de coajă şi cu sâmburele scos erau ţinute în zeamă de var ca să se întărească. În locul sâmburelui se băga miez de nucă sau un sâmbure de alună. Altă dulceaţă apreciată era cea de gutui şi pelteaua care se făcea din cojile şi seminţele gutuii. Gospodinele, majoritatea casnice, îşi ţineau dulceţurile în borcane aşezate pe rafturile din cămară şi împodobite cu un fel de capac conic făcut din hârtie creponată tăiată dantelat. Nu toate casele de pe vremuri aveau baie, dar toate aveau o cămară încăpătoare, iar atunci când venea timpul să-şi făcă vizite, cucoanele începeau turul casei de la cămara ce arăta ca la expoziţie. În ghivece sau în grădină se cultivau plante aromate: coriandru, măghiran, rozmarin, indruşaim, cu care erau parfumate dulceţurile şi compoturile. Pe vremuri, femeile îşi preparau cafeaua cumpărând boabe verzi pe care le prăjeau într-o tigaie din fontă cu un mecanism special. 
Aproape de Crăciun, în multe gospodării se tăia porcul din care se făceau adevărate delicatese: toba de casă, piftie, cârnaţi, iar muşchiul era prăjit şi plasat în borcane în care se turna untură topită. Mai era topită şi o grăsime fină de burta porcului, osânza, care era folosită, ca şi grăsimea topită de gâscă, la frăgezirea aluatului pentru prăjituri. Pe vremea aceea patriarhală nu se auzise de colesterol. 
Mâncărurile de astăzi, făcute după reţetele marilor nutriţioniştri foarte la modă, nu mai au nici pe departe gustul delicios al bucatelor cu care ne răsfăţam la sărbătorile de iarnă de pe vremuri. 
Alin CIUPALĂ

Un premiu al Academiei Române a venit la Câmpina

Puţini concetăţeni de-ai noştri îl cunosc pe domnul Viorel Cernica. El este profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filozofie, Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei. A publicat 16 volume (ca unic autor) - monografii filosofice, studii filosofice, eseuri filosofic-literare şi un volum de poezie - o mulţime de capitole în cărţi de specialitate şi sute de articole din domeniul logicii, al istoriei filosofiei şi al fenomenologiei, orientare căreia i-a dedicat ce mai mare parte din reflexia sas asupra lumii. Despre activitatea sa prodigioasă poate fi consultat şi site-ul Universităţii (http://filosofie.unibuc.ro/viorel_cernica/). 

 

Cea mai nouă veste despre domnia sa vine de la Academia Română, care a anunţat deunăzi Premiile pentru anul 2013. La Secţiunea XII. Filozofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie, Premiul „Mircea Florian“ s-a acordat lucrării „Judecată şi timp. Fenomenologia judicativului”, autor Viorel Cernica, apărută la Iaşi, Editura Institutul European. 


Este, poate, încă un argument pentru adevărul aserţiunii, adesea exprimată ironic: Câmpina are cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori. Şi dacă îl credem pe Albert Einstein (inteligenţa este o constantă; din păcate populaţia planetei este în creştere) şi constatăm că populaţia oraşului a scăzut, ar însemna că vom avea mai mulţi oameni inteligenţi şi care să aducă onoare urbei.
Felicitări, Viorel Cernica! Şi nu uita că nu am mai avut academicieni la Câmpina de mai bine de un secol! 
Pentru conformitate,
Florin Dochia

La jubileul 513 al Câmpinei, apare noul Anuar de istorie

O scurtă întrevedere, vineri, 4 decembrie 2015, cu d-nul prof. dr. Gheorghe Râncu, preşedintele Filialei Câmpina a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, în cabinetul domnie sale de director al Colegiului Tehnic Forestier, a prilejuit decelarea problematicii ştiinţifice pe care ANUARUL acestei filiale o reflectă în ediţia ce va apărea în ajunul sărbătoririi Zilei atestării istorice-documentare a municipiului Câmpina, acum 513 ani, pe 8 ianuarie 2016.


- Când aţi început să publicaţi această revistă, domnule profesor?
- În anul 2010. A fost precedată de fascicule redactate de câţiva dintre colegii mei, în condiţii grafice modeste şi la intervale diferite.
- Ce anume a determinat forma actuală a revistei?
- Finanţarea tipăririi ANUARULUI, din 2010 încoace, de către Primăria Câmpinei şi Consiliul Local, cărora, împreună cu redactorii şi colaboratorii lui, întreaga echipă le mulţumeşte profund! Cum, de asemenea, este momentul să mulţumim şi sponsorilor din municipiu, care, în cazul ediţiei precedente, nr. 5 / 2014, este o onoare pentru noi să le amintim numele: ELECTROUTILAJ Câmpina, TECHNOFARM Cornu, PARTNERS Bucureşti şi PAROHIA Sfântul Nicolae Slobozia-Câmpina.
- Vă rog să spicuiţi câteva din temele abordate în ediţia nr. 5 / 2014.
- „Relaţiile politico-diplomatice SUA-CHINA, 1969-1972”, de Marius Brezeanu; „Cantacuzinii şi localitatea Măgureni”, de Ioan Furdui; „Constantin Brâncoveanu – de la prinţul aurului la martir al neamului românesc”, de Niculae Meleacă; „Administraţia militară în Câmpina în primul război mondial 1916-1918”, de Gabriela Pascu; „Centenarul Şcolii Gimnaziale Centrale din Câmpina, 1914-2014”, de Emilia Râncu; „Podul Vadului – pagini din istoricul unei localităţi „dispărute”, de Gheorghe Stanciu...
- Dumneavoastră sunteţi în revistă?
- Fireşte, semnez „Studiul comparativ cu stemele altor regimuri republicane, a Stemei României, din perspectivă heraldică”!
- Observ coperta vechii ediţii şi mă întreb cam ce epocă reprezintă fotografia.
- Clipa surprinsă de invenţia lui Lumiere redă strada principală din Câmpina anului 1910 şi provine din „Albumul Câmpina” apărut la editura GRAFOANAYTIS din Ploieşti. Pe-aici „trece” acum Bulevardul Carol I.


-  ANUARUL aflat în pregătire ce materiale va publica?
- „Telega, într-o sursă istorică inedită”, de Gheorghe Bâlgă, „Clubul MINERUL din Filipeştii de Pădure”, de Marius Brezeanu, „Cum se câştigă un război şi se pierde o pace”, de Alin Ciupală, „Străzi cu nume de eroi şi veterani de război” şi „Unităţi militare dislocate pe vremuri”, în Câmpina, de Marian Dulă, „Câmpina pe harta Specht”, de Mădălin Cristian Focşa, „Alba Julia, scurt istoric”, de Ioan Furdui, „Arnold Daghani / Arnold Corn”, de Maria Mariana Gheorghe, „Relaţii spirituale româno-italiene de la începuturi până în secolul XX”, de Gheorghe Luncă, „Marea invazie mongolă în Europa (1230-1242) şi efectele ei asupra teritoriilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic”, de Niculae Meleacă, „Familia boierilor Câmpineanu în documente din secolele XVII şi XVIII”, de Cristina Modoianu, „Conferinţa lui Juliu Popper”, de Petru Moga, „Autorităţile române  din Câmpina, în timpul primului război mondial (Extras din Viaţa cotidiană a oraşului)”, de Gabriela Pascu şi „Detenţia femeilor în Moldova şi Muntenia, până la instaurarea regimului comunist. Legislaţie şi închisori”, de Ştefania Pascu Nica.
Serghie Bucur