31 mai 2016

Dincolo de Spectacol - o reprezentaţie adresată câmpinenilor

Joi, 2 iunie, începând cu ora 18:00, copiii din Centrul Sfânta Filofteia trag din nou cortina pentru cea de-a doua ediție Dincolo de spectacol – reprezentație oferită publicului câmpinean și nu numai cu mare emoție.
Peste 20 de copii din centru, cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani, vor performa în cadrul acestui spectacol-surpriză, încântând auditoriul cu dansuri, cântece și mini-piese de teatru.
Anul trecut, în cadrul primei ediții, desfășurată pe scena Casei de Cultură Geo Bogza, au urmărit spectacolul aproximativ 400 de persoane. Acest lucru i-a bucurat și încurajat pe copii să lucreze la un nou spectacol și să demonstreze în acest fel, că un copil instituționalizat nu este în mod implicit un copil problemă.
Înainte și după spectacol, participanții vor putea admira o expoziție de desene și obiecte din hârtie împletită, lucrate manual de copiii de la Complexul de Servicii Comunitare „Sfânta Filofteia” și Centrul Rezidențial de Tip Familial din Brebu.


Spectacolul s-a concretizat grație parteneriatului dintre Fundația Romanian Angel Appeal, Complexul de Servicii Comunitare Sf. Filofteia, Casa Tineretului și Primăria Municipiului Câmpina cu sprijinul OMV Petrom.
Intrarea este liberă, iar accesul în sală se face începând cu ora 17:30.

Elevii Liceului Energetic se întorc triumfători din America!

Echipa CADON a câştigat locul I la concursul de informatică American Computer Science League

Povestea lor a început în luna decembrie 2014, odată cu cea de-a 37-a ediție a concursului internațional de informatică adresat elevilor de liceu, organizat de American Computer Science League. Cei cinci elevi de la Liceul Energetic din Câmpina (Rareș Dumitrică, Victor Alexandru, Denis Cărăuș, Cătălin Oancea și Gabriel Năstase), îndrumați de profesorul coordonator Denisa Stoicescu, au participat la Concursul internaţional de informatică ACSL All Star Contest, care a avut loc în data de 23 mai 2015, la Liceul Timber Creek HS, Orlando, Florida (SUA). Informaticienii, elevi de clasa a X-a M la acel moment, s-au constituit într-o echipă solidă, numită CADON, titulatură ce reprezintă, de fapt, inițialele numelor de familie ale fiecărui membru. Câmpinenii au concurat cu elevi din întreaga lume, anual participând la acest concurs peste 200 de licee din America (SUA și Canada), Europa și Asia.  Cu toate că nu a fost o competiție ușoară, echipa CADON a ocupat în 2015, la prima participare, locul al 12-lea dintr-un grup de 48 de echipe, fiind selecționată pentru finala din mai 2016. 


Pentru a se putea prezenta a doua oară la acest concurs, cei șase elevi de la Liceul Energetic (între timp s-a mai adăugat echipei şi Andreea Aldescu) au beneficiat din nou de ajutor financiar din partea Consiliul Local. Anul trecut, municipalitatea a finanţat deplasarea în America a elevilor și a profesoarei  lor cu 33.000 de lei. Aceeași sumă a fost propusă și anul acesta de către consilierul liberal Florin Frățilă, președintele Comisiei de cultură, educație și învățământ din Consiliul Local, care a inițiat, în ultimul moment, un proiect de hotărâre supus dezbaterii colegilor săi. Promovarea în regim de urgenţă a proiectului de hotărâre a avut la bază cererea Liceului Tehnologic Energetic, trimisă târziu la Primărie, unde a ajuns pe data de 18 aprilie 2016, prin care conducerea liceului solicita Consiliului Local o sponsorizare pentru o nouă participare a celor șase elevi (însoțiți de profesoara îndrumătoare) la Concursul internaţional de informatică ACSL All Star Contest, care, de data aceasta, urma să aibă loc tot în SUA, dar într-un alt stat, în localitatea Nashua din New Hampshire. 


Suma necesară pentru acest concurs s-a ridicat la 12.000 de euro (53.000 de lei), ceea ce înseamnă că municipalitatea s-a angajat să suporte mai mult de jumătate din costurile totale.
O investiţie cu folos a comunităţii câmpinene, din moment ce tinerii informaticieni s-au clasat de data aceasta pe locul I in competiţia care reuneşte elevi de liceu din toată lumea. Suntem mândri de ei şi îi aşteptăm acasă cu această performanţă extraordinară. 

Editorial. DA, SUNT UN PROST!

Între atîtea evenimente spectaculoase și accidente suspecte a trecut necomentat la adevărata sa importanță un eveniment cu implicații istorice:  Coaliția pentru Familie a depus la Parlament o listă cu trei milioane de semnături în favoarea specificării expresis verbis în Constituție a faptului că familia este formată prin uniunea dintre un bărbat și o femeie. Nu tema face importanța acestui demers, ci numărul de semnături. Mai cunoașteți în epoca recentă vreo altă inițiativă civică de o asemenea amploare? La urma urmei, un parlamentar e ales cu cîteva zeci sau sute de mii voturi. Diferența e strigătoare la cer. Toți „democrații”, „progresiștii”, „toleranții”, preoții și preotesele cultului ONG ar trebui să fie încîntați de această izbîndă unică a civismului într-o țară anomică. În loc de asta, ce vedem? Doamnele (parcă, ciudat, majoritare) și domnii s-au dezlănțuit în presa on line și tipărită să ne înfiereze pe noi ăștia, înapoiații, retrograzii, fasciștii, care nu suntem de acord cu legiferarea căsătoriei uni-sexuate. Numai că, la noi, democrația este acel animal ciudat care e cuminte și frumos numai cînd corespunde părerilor mele. 


Discuția e lungă, și argumente – grele – sunt de adus. Democrații ăștia de mucava și „open minds” ne acuză de homofobie și de îngrădirea drepturilor omului. Invocă un punct din Constituție conform căruia e interzisă restrîngerea unor drepturi. Fracturînd logica, pentru că nu există drepturi ale homosexualilor în actul fundamental. Ce să restrîngi? În fond, ei cer o inacceptabilă, după părea mea, lărgire  a acestor drepturi. Dar dreptul meu ca anonim cetățean de a nu fi agresat în spațiul public de manifestări ale sexualității nu intră în discuție? Nu e vorba nici de o imixtiune inacceptabilă a statului în chestiunile intime. Nu se propune interzicerea sau pedepsirea relațiilor homoerotice. Ci doar o chestiune administrativă, care este de apanajul statului. Nimeni nu a incriminat relațiile intime, de orice fel, ci doar ex-punerea lor publică și instituirea lor ca normă. Aberația postmodernității de a susține că nu există o graniță între normal și anormal naște monștri. 
Florin Iaru scrie că cei 3 milioane sunt niște proști. Da mulți, vorba lui Lăpușneanu. Domnia sa, care e democrat pînă în vîrful unghiilor, ar trebui să se încline în fața cifrelor. Ele hotărăsc în democrație. Să admire perfecta organizare civică. Eventual, să pună mîna să strîngă și el cu ai lui 3 milioane plus una semnături în favoarea căsătoriilor gay. Asta e democrația, dle. Iaru, puterea celor mulți care votează. Sunt acuzate „presiuni” și „manipulări”. Dar nu e orice act de convingere într-o chestiune socială un act de presiune manipulatorie? Ce-ar fi dacă stînga noastră de caviar (e stupidă cea franceză, dar imitatoarea ei dîmbovițeană e de-a dreptul o caricatură jalnică, la nivel ideatic, stilistic și de prestanță publică. Nu poți defila cu Rogozanu, Ernu, Iaru, sau CTP într-o dezbatere de idei. Ei sunt oameni de pamflet și invectivă. Atît!) ar convinge de pildă sărăcimea de prin satele uitate din Teleorman să folosească mai mult pasta de dinți și săpunul. E o misiune nobilă, credeți-mă! 
Revin la chestiunea inițiativei civice. Impecabil organizată, presupunînd un efort de mobilizare exemplar, a arătat că se poate. Și a arătat, firește, și cît de aberant sunt concepute legile noastre. Dau exemplu doar faptul că românii din străinătate nu pot participa la o astfel de inițiativă. Evident neconstituțional. Eu cred, apropo, că ei ar trebui să voteze chiar și la alegerile locale (electronic, firește), 80% dintre ei au case sau părinți într-o localitate a țării, de ce să nu fie interesați în bunul mers al acelei localități? Observați că mă feresc să intru în esența chestiunii, pentru că nu e locul aici să deslușim ce e cu homosexualii. Sunt împotriva afișării lor publice, așa cum aș fi și împotriva unui marș al heterosexualilor. Pur și simplu, mi se par indecente, imorale, sfidătoare (numai cuvinte interzise de noua ordine mondială a gîndirii corecte). Nu invoc nici aspectul religios, pentru că nimeni nu poate fi obligat să creadă. Mă interesează, în prostia mea patologică, doar că trei milioane de români au fost în stare să se pună de acord asupra unei probleme. Acum, chestia are și un impact politic major. Politicienii au în mînă un cartof fierbinte. Nimeni nu-și va putea permite să ignore această pronunțare masivă într-o chestiune delicată, pe de o parte, dar pe de altă parte comportamentul maimuțăresc al politicienilor noștri (și al multor intelectuali de vîrf, de altfel) față de toate aberațiile care vin de la „forurile” de dictare/dictatură europeană îi va face să voteze nu schimbarea Constituției, ci schimbarea codului civil. Și le vor da imediat (oamenii ăștia din LGBT au răbdare, își cîștigă pas cu pas teritoriile) și dreptul de a înfia copii. Eu, ca prost, paseist și retrograd, mă bucur că nu voi mai apuca acele vremuri. 
Christian CRĂCIUN

Rafinăria «Steaua Română» vinde stadionul de fotbal

Luni, 30 mai, a apărut în presa judeţeană un anunţ public conform căruia Rafinăria Steaua Română din Câmpina, societate declarată în insolvenţă de către proprietarii ei, vinde prin intermediul administratorului judiciar (o firă din Bucureşti) o serie întreagă de bunuri (multe clădiri şi terenuri), printre care şi stadionul de fotbal de la intrarea în oraş. 


Conform anunţului, baza sportivă, având un teren în suprafaţă de 28.795 mp, a fost scoasă la licitaţie pentru suma de 1.937.293 euro. Licitaţia, la prima strigare, va avea loc în data de 2 iunie, ora 15.00, la sediul administratorului judiciar din Bucureşti, strada Gara Herăstrău nr. 4, et. 3, sector 2. În caz de neadjudecare a bunurilor, se vor mai organiza licitaţii şi în zilele de 9 iunie, 16 iunie şi 23 iunie 2016.

Se încheie parteneriatul public privat de la Bazinul Didactic de Înot

  • Gercom Business a prezentat Consiliului Local raportul de activitate pe ultimii cinci ani
  • În ultima şedinţă din acest mandat, Consiliul Local a hotărât că viitoarea formă de administrare a Bazinului va fi aprobată de noul legislativ după alegerile locale 


Cu aproximativ o lună înaintea expirării contractului de administrare la Bazinul Didactic de Înot (1 iulie 2016), semnat la 1 iulie 2011 cu administraţia publică locală, societatea Gercom Business SRL, patronată de omul de afaceri câmpinean George Armaşu, a înaintat Consiliului Local un raport de activitate ce a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei legislativului din 26 mai.
Printre cele mai importante paragrafe apărute în raport, după cinci ani de funcţionare neîntreruptă în asociere cu administraţia publică locală, proprietarul Gercom Business a subliniat următoarele: 


“În perioada vacanţelor şcolare din anul didactic, elevii din şcolile municipiului Câmpina au avut acces gratuit în intervalul luni - vineri, orele 09 - 15; în această perioadă au frecventat bazinul un număr de aproximativ 100 de copii în fiecare zi, în serii de câte 20-30 de copii (...) în acastă perioadă de gratuitate, copiii practică activităţi libere în apăm sub atenta supraveghere a celor doi instructori ai bazinului; prezenţa elevilor câmpineni este foarte intensă în perioada vacanţelor de vară, respectiv 15 iunie - 15 septembrie.
Conform contractului de asociere şi regulamentului elaborat de Consiliul Local, elevii din şcolile din Câmpina au acces gratuit şi în timpul anului şcolar, în intervalul 09 - 15, de luni - vineri, în mod organizat cu clasa şi profesor supraveghetor, administratorul asigurându-le condiţiile de desfăşurare a orelor de înot.
În decursul celor cinci ani, prezenţa în timpul anului şcolar la programul de gratuitate a fost foarte redusă. Singura şcoală care a participat sporadic la acest program a fost Şc. Gen. Ion Câmpineanu, cu prof. Cătălin Marisoiu. În cursul anului 2016, a fost prezentă şi Şc. Centrală cu prof. Dinu Daniela Simona.
Pentru stimularea activităţii de înot în timpul anului şcolar, SC Gercom Business SRL a trimis invitaţii către toate şcolile şi liceele din Câmpina, adresate directorilor pentru a frecventa bazinul de înot gratuit în timpul orelor specificate în contract.
În perioada anului şcolar, administratorul bazinului a asigurat în permanenţă instructor de înot pentru cursurile de iniţiere, conform programului de gratuitate.
În decursul derulării contractului, au luat fiinţă următoarele cluburi şi asociaţii, care desfăşoară activităţi sportive la Bazinul de înot:
- Club GRC (prof. Botoacă Cătălin, prof. Lazăr, antrenor Zahiu Raluca)
- Club Barracuda (prof. Cojocaru Gabriel, antrenor Cojocaru Ioana)
- Club Contratimp (antrenor Postolache Octavian).
Acestea sunt principalele cluburi şi asociaţii care desfăşoară activităţi sportive, respectiv cursuri de înot pentru iniţiere şi performanţă.
De asemenea, Asociaţia Pro Câmpina desfăşoară diverse programe în colaborare cu Bazinul de înot şi cluburile sus amintite.
Administratorul bazinului a întreprins activităţi de informare în rândul elevilor şi părinţilor pentru înscrierile la clasa cu profil de înot înfiinţată anul acesta la Şc. Gen. nr. 1. 
Bazinul de înot este frecventat de un număr destul de mare de locuitori ai oraşului Câmpina, care desfăşoară înotul de plăcere sau în urma recomandărilor medicale.
În aceşti cinci ani de activitate s-au desfăşurat mai multe concursuri, în colaborare cu Consiliul Local Câmpina şi Casa Tineretului sau Cluburile sportive care desfăşoară activităţi la bazin. Astfel, copiii din Câmpina au luat parte iarna la Cupa Moş Crăciun, în fiecare an, începând din 2011 (...) Cupa Iepuraşul începând din anul 2013.
Alte competiţii:
- Concursul naţional Masters - organizat de Clubul Contratimp şi Gercom Business, ajuns la ediţia a IV-a. La aceste concursuri participă înotători din întreaga ţară sau străinătate, cu vârsta peste 25 ani. La acest concurs au participat în fiecare an celebri campioni naţionali şi olimpici ai României: Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu, Tamara Costache. La fiecare ediţie, participarea a fost de aproximativ 100 de înotători, în anul 2016 având ca participanţi şi membrii unui club din Ruse - Bulgaria.
- Concursuri organizate împreună cu clubul sportiv Barracuda, condus de prof. Cojocaru Gabriel - Cupa Înotătorului AS. Octombrie 2014 - 200 participanţi, octombrie 2015 - 250 participanţi; mai 2016 - se va organiza.
La aceste concursuri au participat cluburi din mai multe oraşe: Suceava, Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Cluj, Turnu Severin.
În timpul acestor cinci ani, prin munca depusă de antrenori şi înotători, cluburile Barracuda şi Contratimp au obţinut rezultate foarte bune la concursurile naţionale. Astfel, administratorul bazinului, Gercom Business SRL, a hotărât să sprijine cluburile asigurându-le accesul în bazin astfel încât să-şi desfăşoare antrenamentele specifice performanţei.
Sportivii clubului Barracuda care au obţinut rezultate la  campionate naţionale: Drăgan Sonia (vicecampioană şi  campioană naţională) şi Costea Bianca (vicecampioană şi campioană naională), medaliate cu bronz.
Campioni ai Mun. Bucureşti: Alexandru Lungu, Alexandru Nistorescu, Drăgan Sonia, Costea Bianca. 
Viecampioni municipali: Cojocaru Ştefan, Costache Ionuţ.
Toţi copiii sunt clasaţi în primii 6 sportivi ai ţării.
Clubul Contratimp a avut următoarele performanţe: 
- două campioane naţionale: Văcaru Andreea (campioană naţională fluture) şi Ellersdorfer Mihaela (campioană naţională şatefetă.
- 10 sportivi calificaţi în primele 20 de locuri la Campionatele naţionale, cadeţi şi juniori.
Clubul Contratimp s-a impliat în multe din concursurile organizate pentru promovarea înotului, fiind organizatorul competiţiei destinate copiilor în februarie 2016.
La finalul acestui raport vom adăuga datele financiar - contabile, conform raportului de venituri şi cheltuieli depuse la finele fiecărui an.
Profit virat la Primăria Câmpina: 2011 - 2716 lei; 2012  - 7840 lei; 2013 - 9855 lei; 2014 - 14.319 lei; 2015 - urmează a fi comunicat după depunerea bilanţului contabil”.

Documentul a fost destul de puţin analizat în plenul Consiliului Local, aleşii fiind mai degrabă interesaţi de ceea ce se va întâmpla după încheierea contractului. Printre ipotezele aduse în discuţie a fost şi aceea a prelungirii cu două sau trei luni a contractului existent, un fel de perioadă de interimat, variantă propusă de primarul Horia Tiseanu, până la identificarea unei soluţii pe termen lung. Concret, pentru administrarea pe mai departe a Bazinului de Înot nu se întrevăd prea multe variante, dacă ar fi să dăm crezare unor oficiali din administraţia locală. Una dintre ele ar fi organizarea unei noi licitaţii din care să rezulte un alt parteneriat public privat, ca şi până acum, dar cu alţi termeni contractuali stipulaţi în caietul de sarcini şi a doua, destul de puţin probabilă, ar fi implicarea Clubului Sportiv Câmpina, clubul municipalităţii, în administrarea bazinului, ceea ce ar putea reprezenta o responsabilitate în plus pentru noua structură sportivă încă neaşezată pe baze solide.
În ultimul lor cuvânt legat de acest subiect, consilierii locali au căzut de acord că, indiferent de soluţie, soarta Bazinului va fi decisă de viitorul legislativ, atunci când se va concretiza o serie întreagă de discuţii aplicate pe acest subiect.

Parcul de la Clubul Copiilor a fost vandalizat

La sfârşitul săptămânii trecute, civismul câmpinean se bucura la finalizarea amenajării parculului de la Clubul Copiilor, un proiect inedit realizat pe bază de voluntariat. După multe săptămâni de muncă, la iniţiativa Asociaţiei de Dezvoltare a Turismului Prahovean, cu ajutorul elevilor Şcolii „B.P. Hasdeu” şi ai Colegiului Tehnic „C-tin Istrati”, dar şi a membrilor Asociaţiei ProCâmpina, proiectul a fost finalizat, astfel că de Ziua Biodiversităţii, duminică, 22 mai, parcul a fost inaugurat în prezenţa unui public numeros.
În noul parc au fost amplasate bănci, au fost plantaţi arbori, au fost sădite flori şi a fost montat un vultur din tablă, o piesă de excepţie din portofoliul artistei Cristina Dinu, donată de aceasta câmpinenilor, astfel încât zona, până nu de mult neîngrijită şi uitată de autorităţi, să devină un punct de atracţie şi un spaţiu destinat relaxării. 
Numai că „minunea” a ţinut trei zile. Astfel că miercuri, 25 mai, între orele 13.00 – 15.00, potrivit informaţiilor primite de la locatarii blocurilor din apropiere, câţiva vecini împreună cu copiii lor, au distrus ceea ce alţi concetăţeni au realizat cu multă trudă, smulgând indicatoarele aleii senzoriale recent amenajate şi culcând la pământ vulturul din metal. 


Dovada de iresponsabilitate şi lipsa crasă de educaţie de care au dat dovadă nu atât copiii, cât cei care ar fi trebuit să-i supravegheze, au stârnit indignare printre câmpineni şi dezamăgire în rândul celor ce au pus umărul la realizarea acestui obiectiv. 
La scurt timp după incident, lucrători din cadrul Poliţiei Locale s-au deplasat la faţa locului şi au dat o mână de ajutor pentru repoziţionarea vulturului şi repunerea pe sectoare a indicatoarelor dislocate.
Până în prezent, făptuitorii nu au fost depistaţi, însă Poliţia Locală face investigaţii şi monitorizează zona pentru a preveni astfel de acte de care numai nişte oameni fără un elementar bun simţ pot fi capabili.

Consiliul Local a hotărât: Clubul Sportiv Câmpina va avea acces gratuit în sălile şi pe terenurile de sport ce aparţin proprietăţii publice

În ultima şedinţă de Consiliu Local din actualul mandat, ce a avut loc joi, 26 mai, legislativul câmpinean a hotărât, cu unanimitate de voturi, noi reglementări referitoare la desfăşurarea activităţilor Clubului Sportiv Câmpina şi anume accesul gratuit al tuturor sportivilor clubului în sălile, terenurile de sport şi  la Bazinul Didactic de Înot, care aparţin proprietăţii publice a oraşului. 
Astfel, începând de la 1 iunie 2016 (în cazul sălilor şi terenurilor de sport) şi respectiv de la 1 august 2016 (în cazul Bazinului de Înot), CS Câmpina îşi poate desfăşura activităţile specifice secţiilor sportive înfiinţate în instituţiile de învăţământ ce gestionează săli ori terenuri de sport, în afara orelor de curs, în baza unui program stabilit împreună cu reprezentanţii conducerilor unităţilor şcolare.


Care a fost motivul pentru care administraţia locală a fost nevoită să recurgă la o astfel de soluţie, ne-a explicat Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei sport-cultură din Consiliul Local şi iniţiatorul proiectului de hotărâre: „CS Câmpina se află încă în faza de organizare şi are nevoie de sprijinul comunităţii pentru a se putea dezvolta. După prima etapă a constituirii, clubul a trecut la cea de-a doua, destul de anevoioasă şi anume aceea de a-şi alege structura de conducere şi profesioniştii, etapă foarte importantă pentru garantarea seriozităţii construcţiei viitoare. Pentru a evita blocajele inerente în selecţia de personal, având în vedere că legislaţia în domeniul administraţiei publice locale este complicată şi uneori chiar restrictivă, dar şi pentru a gestiona cum se cuvine resursele bugetare, conducerea Clubului a hotărât să angajeze, momentan, strictul necesar din structura de personal şi să înfiinţeze gradual cele cinci secţii sportive aprobate de Consiliul Local. După ştiinţa mea, în momentul de faţă s-a înfiinţat secţia de fotbal, urmând ca în cel mai scurt timp să se înfiinţeze şi secţia de înot. Următoarele două secţii ar fi cele de baschet şi handbal, programate a-şi începe activitatea în luna septembrie 2016. Mi se pare o abordare responsabilă, pentru că S Câmpina a pornit practic de la zero şi pentru a pune baze serioase unei astfel de instituţii este nevoie de timp şi un volum de muncă extraordinar.
În paralel cu selecţia de personal şi înfiinţarea secţiilor sportive, Clubul are nevoie şi de infrastructură. După cum bine se ştie, Câmpina suferă dramatic la acest capitol şi tocmai de aceea, proiectul de hotărâre susţinut de mine şi aprobat de Consiliul Local săptămâna trecută vine ca o măsură firească în acest context. Clubul are nevoie de baze sportive pentru a-şi desfăşura activitatea şi singurele săli şi terenuri de sport disponibile în oraş sunt cele aflate în patrimoniul public şi în administrarea şcolilor. Am cerut ca aceste baze sportive să poată fi folosite după un program bine stabilit, astfel încât să nu încurce activitatea şcolară, în mod gratuit, având în vedere că atât CS Câmpina, cât şi bazele sportive şcolare aparţin comunităţii şi interesul de a promova sportul în rândul câmpinenilor este unul comun. Sigur că asta nu este decât o soluţie provizorie şi că în anii următori vom fi obligaţi să construim noi baze sportive, odată cu dezvoltarea CS Câmpina. Avem deja proiecte în derulare şi altele în intenţie, astfel încât, într-un timp cât de scurt posibil, să reuşim să modernizăm infrastructura sportivă”.

Se încheie cea mai decentă campanie electorală postdecembristă

Peste câteva zile se încheie campania electorală pentru alegerile locale 2016. Cu un an în urmă, sau poate doi, în toiul luptei politice valahe, nici prin minte nu ne trecea că ceea ce va urma, cel puţin la Câmpina, în bătălia electorală din 2016, va trece ca o adiere de primăvară printre ciulinii eşichierului politic, fără bălăcăreală şi atacuri la baionetă. Obişnuiţi cu tone de materiale propagandistice, ziare necruţătoare de campanie ori foi volante otrăvite, introduse în toiul nopţii pe sub uşile cetăţenilor, prezentul ni se pare ireal. Şi pentru unii, trăiţi şi şcoliţi în vremurile apuse, chiar de neconceput. Auzim în stânga şi în drapta tot soiul de indivizi care se minunează de aşa-zisul non-combat al partidelor şi pun asta pe seama unor înţelegeri oculte, fără să se gândească la faptul că am ajuns şi noi, în sfârşit, la un soi de decenţă, impusă, e adevărat, de o lege drastică, marele şi unul dintre singurele câştiguri ale societăţii româneşti din ultimii ani.


Aşadar, e linişte şi pace, cu mici excepţii, izvorâte pe reţelele de socializare, unde câteva grupuri răzleţe de „temerari” ai spaţiului virtual  îşi mai aruncă veninul, plătiţi sau din proprie iniţiativă. 
La Câmpina, singura zvâcnire notabilă a unui astfel de grup s-a înregistrat odată cu cele două-trei postări împotriva candidatului liberal Horia Tiseanu, primarul în exerciţiu al Câmpinei, cotat cu cele mai mari şanse de reuşită în alegeri, care îşi doreşte un al patrulea mandat. Şi în acest singular caz, ostilităţile s-au derulat cu maximă decenţă, Tiseanu răspunzând şi lămurind lucrurile printr-un comunicat pe care îl reproducem în continuare: 
“Stimaţi câmpineni, ne-am obișnuit (din păcate) ca în campaniile electorale să apară tot felul de informații sau știri ”BOMBĂ” la adresa unor candidați sau partide. Vă amintiți probabil că, în 2012, în utimele zile de campanie electorală, locuitorii din Câmpina au primit nişte scrisori acasă, prin care erau înștiințați că vor plăti o taxă lunară de 112 lei, de persoană, pentru a acoperi un credit luat de Primărie.
Era un FALS, o manipulare grosolană și josnică pe care au făcut-o contracandidații mei. Mulți oameni au fost supărați atunci, s-au speriat, dar le-am explicat situația și și-au dat seama că a fost o MINCIUNĂ, un atac murdar împotriva mea și indirect și a lor.
La fel se întâmplă şi acum, la jumătatea campaniei electorale (când altfel?). În ultimele zile, pe Facebok a circulat o ”știre” privind un denunț la adresa mea, în care se spune că aș fi luat mită de la o firmă, pentru lucrări publice. Total NEADEVĂRAT. Această “știre” este FALSĂ, făcută intenționat pentru a mă discredita. Este o nouă metodă de a induce lumea în eroare, similară cu cea din 2012. “Știrea”, SPONSORIZATĂ, ca să aibă impact mai mare, apare pe o pagina de facebook cu 100 şi ceva de like-uri, a unui ziar înființat acum câteva luni, care probabil că va dispărea după alegeri și care are principal scop defăimarea candidaților PNL din Prahova. Bineînţeles, şi a mea.
Împotriva acestei MINCIUNI am făcut plângere la Poliție, la Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral. Dorim să aflăm dacă aceste serii de articole defăimătoare fac parte dintr-un contract pe care îl are acest “site” cu alți competitori electorali și dacă aceasta este campania corectă și legală pe care aceștia înteleg să o facă. EU AM ALES să fac o campanie curată, bazată pe realizările mele ca primar și pe un program de dezvoltare pentru următorii patru ani. Nu voi intra în jocul lor murdar, dar nici nu voi accepta să fiu defăimat, jignit, cu informații false, inventate pentru a manipula câmpinenii.
Mă aștept să apară și alte știri ”bombă” despre mine, pe facebook, prin pliante aruncate pe străzi sau lipite pe maşini. Nu vă lăsați manipulați de aceste minciuni”.

Cristina Popescu, artist plastic: „Vreau să cred că sunt puternică, dar lucrările mele mă dau de gol”

Cristina Popescu s-a născut pe 23 iunie 1973 la Câmpina. De mic copil a cochetat cu desenul, însă a prins curaj să îşi expună lucrările pe simezele câmpinene doar de câţiva ani, impulsionată de prieteni şi susţinută de familie. 
Marea sa dragoste pentru pictură n-a mai putut fi ascunsă de ochii publicului, astfel încât astăzi pânzele sale sunt prezente în diverse expoziţii, bucurând ochiul şi aducând emoţie în sufletul privitorului avid de frumos.  



- Pentru început, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.
- Am absolvit Liceul Energetic, după care m-am angajat secretară la Oficiul de Pensii Câmpina. Pentru că îmi doream mai mult de la viaţă, am hotărât să susţin examenul de admitere la Universitatea din Bucureşti. Am terminat o facultate cu dublă specializare, socio-psihologie, ceea ce mi-a permis să devin profesor logoped la o Şcoala Specială. Acum lucrez ca profesor de psihopedagogie specială şi îmi place foarte mult ceea ce fac. Am o familie frumoasă, un soţ care mă susţine şi mă încurajează şi un băiat de 15 ani. 
- Când ai simţit prima dată că eşti atrasă de această artă a culorilor?
- Îmi amintesc că, pe când eram foarte mică, îmi plăcea să reproduc desene folosind acuarelele verişoarei mele, care era la şcoală, să îmi fac propria mapă cu lucrări pe care le arătam musafirilor.
- Crezi că este necesară o specializare în plan artistic pentru a deveni un pictor de succes?
 - Consider că, atâta timp cât talentul este prezent, oricui îi este utilă absolvirea unor cursuri de pictură, mai ales dacă persoana în cauză îşi doreşte să progreseze. Am fost în tabere de creaţie atât în ţară cât şi în străinătate şi aceaste experienţe m-au ajutat foarte mult. Am avut întotdeauna aproape oameni minunaţi, printre ei şi pictori profesionişti, care m-au îndrumat  pe acest drum.
- Cum vezi relaţia amator - profesionist în artă? 
- Consider că dacă Dumnezeu ţi-a dat talent, poţi să creezi ceva minunat şi fără a avea studii de specialitate. În Facultate, am făcut practică la Spitalul 9 (Alexandru Obregia), iar holurile erau pavoazate cu lucrări - picturi, grafică, acuarele - realizate de pacienţi. Nu vă pot spune cât talent aveau, câtă fidelitate şi sensibilitate emanau. 
- În prezent, consiliezi copii intr-un cabinet din oraşul Băicoi, o activitate care necesită la fel de multă sensibilitate ca şi pictura. Se susţin în vreun fel cele două activităţi?
- Lucrez cu copii foarte sensibili şi dornici de afecţiune, iar acest lucru mă stimulează şi mai mult. Îmi place să provoc bucurie şi de aceea evit culorile mohorâte în pictură. Împart speranţa şi buna dispoziţie cu copiii de la şcoală, iar în lucrările mele, petele de culoare înseamnă bucurie.
- Care a fost prima lucrare prin care te-ai făcut remarcată? 
- O vază cu crizanteme, prin clasa a II-a, pe care doamna învăţătoare a arătat-o colegelor de cancelarie, ca să ma laude. Sincer, nu stiu cum de mi-a ieşit atât de bine, însă, revăzând-o după mulţi ani, pot spune că a fost, într-adevăr, ceva deosebit pentru acea vârstă. 
- Ce anume doreşti să transmiţi prin lucrările tale?
- Frumuseţea a tot ceea ce mă înconjoară. Consider că societatea în care trăim nu prea ne mai oferă posibilitatea să ne oprim şi să visăm cu ochii deschişi, asa cum făceam în copilărie, astfel că exprimarea prin artă tocmai acele sentimente le poate trezi. Când sufletul îţi vibrează la vederea unui peisaj, a unui chip sau a unei flori, înseamnă că scopul tău ca artist a fost atins. 


- Ce te inspiră în realizarea picturilor?
- Asfinţitul, marea, cerul, macii care îmi sunt atât de dragi… După cum aţi văzut, am multe picturi în care apar aceste delicate flori. Întotdeauna mă trec fiori când le văd şi cred că imaginea lor aproape că a început să mă obsedeze. Am început să-mi pictez până şi hainele cu maci. Nu pot spune că am un anume stil de lucru. Îmi place să experimentez din dorinţa de a transpune sentimentele în culoare. 
- Cât de importantă e starea de spirit pe care o ai în momentul realizării unui tablou?
- Foarte importantă. Nu pot lucra din constrângere sau sub presiunea timpului. De exemplu, când vreau să dăruiesc cuiva o lucrare, reflectez mai întâi şi aleg o temă care să i se potrivească. Nu fac neapărat o analiză psihologică, ci pur şi simplu vreau să mă pliez pe o serie de dorinţe şi aşteptări.
- Crezi că arta are puterea de a metamorfoza sufletele? 
- Da, ne face mai buni, mai sensibili, mai atenţi la lucrurile mărunte, aparent lipsite de importanţă. 


- Pictura ta este o formă de descoperire a propriului tău eu, o definiţie a emoţiilor tale?
- Absolut! Ne transpunem trăirile în gesturi, în mimică… Pictăm ceea ce simţim. Astfel, reuşim să arătăm celorlalţi ceva din complexitatea şi din frumosul interior care ne caracterizează, pictura devenind o modalitate în care ne lăsăm descoperiţi atât cât considerăm de cuviinţă. Eu, spre exemplu, vreau să cred că sunt puternică, dar lucrările mele mă dau de gol. Prin contemplare, privitorul însuşi poate să-şi descopere sau să-şi provoace noi trăiri. Stimulii creaţiei, cât şi cei ai trăirilor, sunt diferiţi, însă ei provin din FRUMOS.
- Care este lucrarea ta de referinţă?
- Am pictat un cal alb, iar această lucrare, la un moment dat, mi-a fost cea mai dragă. Îmi vine foarte greu să mă despart de lucrările mele, dar sunt un om foarte darnic prin natura mea şi asta diminuează din tristeţea despărţirii. Zâmbetul de pe faţa omului căruia îi dăruiesc un tablou mă face să mă simt un om împlinit.


- Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-au făcut în favoarea pasiunii tale, pictura?
- Nu consider că am făcut sacrificii. Totul a decurs de la sine. Cred că  atunci când s-a creat conjunctura ca eu să ies din anonimat, aşa a fost să fie. Bineînţeles, Dumnezeu a lucrat prin prietenii care m-au încurajat şi     m-au impulsionat să arăt şi celor din jur creaţiile mele. Îi datorez mult vecinei şi prietenei mele, Amalia Suruceanu, preşedinte al sucursalei Uniunii Artiştilor Plastici Câmpina. A fost primul om care mi-a apreciat şi promovat lucrările. Am gândit şi lansat proiecte împreună cu colegi artişti şi vom continua s-o facem, chiar şi ca formă de voluntariat, pentru că frumosul trebuie promovat şi împărtăşit cu orice preţ.
- Cine sunt artiştii tăi preferaţi? Ai învăţat ceva din tablourile lor?
- Admir mulţi pictori români, mă inspir din lucrările şi tehnicile lor, însă, emoţiile şi trăirile personale dau finalitate lucrărilor pe care le realizez.
- În curând, vei avea o expoziţie personală. Despre ce este vorba?
- Este vorba de o mini expoziţie, într-o locaţie din Câmpina, un loc vizitat de oameni frumoşi, care se opresc o clipă din tumultul zilei pentru a căuta câteva momente de linişte şi relaxare. Este vorba de un loc în care vizitatorii sunt primiţi întotdeauna cu zâmbetul pe buze, aceştia având ocazia de a admira lucrari în care, alături de flori şi de mare, femeia este prezentată în diferite ipostaze ale existenţei sale.
- Ce alte pasiuni mai are Cristina Popescu?
 - Îmi mai place să confecţionez bijuterii, să pictez pe sticlă şi pe haine. Cred că toate prietenele şi cunoştinţele mele au câte un obiect de la mine şi asta mă bucură enorm. 
Andreea Ştefan

Două evenimente culturale reuşite: un recital de pian şi o expoziţie de desen


  • Miercuri, 25 mai, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu”, s-a vernisat expoziţia de desen a unui maestru al plasticii prahovene, ploieşteanul Valter Paraschivescu. Acesta a venit cu o suită de desene făcute în sudul Franţei, unde a fost invitat într-un vechi castel, la o tabără de pictură.

În prezentarea sa, artistul a apreciat condiţiile excelente pe care le-a avut acolo, timp de două luni, cât a pictat în ulei zece pânze de dimensiuni mari, care trebuiau să rămână organizatorilor. Seara, când era mai liber, pe hârtie de ambalaj, procurată în timp ce îşi făcea cumpărăturile în orăşelul pitoresc şi cu un toc făcut dintr-o trestie găsită în grădina unui vecin, a desenat în cerneală superbe peisaje citadine din străvechiul oraş francez şi din împrejurimi. La vernisaj, artistul a fost prezentat de directorul Muzeului de Artă din Ploieşti, scriitorul Florin Sicoe şi a venit însoţit de mulţi colegi ploieşteni, dar şi de prietenii săi câmpineni, Alfred şi Vlad Dumitriu, Gabriel Sitaru şi alţii. 



  • Sâmbătă, 21 mai, în sala mare a Casei de Cultură „Geo Bogza”, melomanii câmpinenii au avut ocazia să asiste la un excelent recital de pian susţinut de prietenul oraşului nostru, marele pianist Viniciu Moroianu, care după un ropot călduros de aplauze a oferit publicului şi un bis.

 Dl. Tudor Moisin, animatorul Filarmonicii câmpinene, a prezentat cele trei piese interpretate şi făcut câteva referiri la prodigioasa carieră de pianist a lui Viniciu Moroianu, laureat al marelui premiu Enescu. Trebuie  reamintit, ca o dovadă în plus a calităţii umane a ilustrului muzician, faptul că pianul filarmonicii câmpinene a fost lăsat de Viniciu Moroianu în folosinţa acestei instituţii. 

Alin CIUPALĂ

Organizaţiile de tineret din perioada interbelică

Crescuţi în epoca de aur, mulţi câmpineni îşi mai amintesc că făceau parte din diferite organizaţii de tineret patronate şi dirijate de Partidul Comunist: Şoimii Patriei, Pionierii, Uniunea Tineretului Comunist. Privind în urmă, dacă lăsăm de o parte îndoctrinarea cu ideile marxiste încă din fragedă copilărie, aceste organizaţii au avut şi un rol pozitiv, antrenând copiii în diferite activităţi patriotice. Sistemul acestei educaţii în spirit partinic a tineretului a fost preluat de la marile organizaţii din perioada interbelică, grupate în Oficiul de Educaţie a Tineretului Român: Cercetăşia şi Străjeria. Cercetaşii făceau parte dintr-o organizaţie internaţională cu secţie în fiecare ţară. Străjeria, care avea va lozincă pregătirea ţării pentru lumea de mâine, a fost iniţiativa regelui Carol al II-lea, autointitulat Marele Străjer al ţării, care l-a proclamat pe fiul său, marele voievod Mihai, străjer de frunte. 
Carol al II-lea a fost un personaj care în domnia sa de zece ani (8.06.1930 – 5.09.1940) a fost amestecat în afaceri de corupţie şi a instaurat un regim de dictatură personală, un adevărat terorism de stat, lichidând fizic sute de adversari politici. A avut însă contribuţii valoroase în sprijinirea culturii, a sportului românesc şi a mişcării de tineret. 
Se născuse în Sinaia, la 15 octombrie 1893 şi aşteptările în ce-l privea, ca tânăr principe, erau mari. A avut profesori iluştri precum Nicolae Iorga şi academicianul Gheorghe Murgoci. Educaţia sa a avut amprentă militară, fiind absolvent al Şcolii Fiilor de Militari din Iaşi şi al Şcolii de Ofiţeri din Bucureşti, unde la 3 octombrie 1909 a primit gradul de sublocotenent. 
Despre tinereţea principelui Carol am găsit o amintire publicată de C. Enescu-Bughea: „Să fi fost ceasurile două, când deodată se răspândi vestea că regele Ferdinand a venit în sat la noi şi s-a oprit la hora din faţa hanului lui Vlad. Nici nu ştiu cum am ajuns acolo... Regele Ferdinand şi A. S. R. Principele Carol stăteau pe nişte scaune sus, pe deluşorul de lângă scrânciob şi priveau jocul fetelor şi flăcăilor înveşmântaţi în haine de sărbătoare. Veneau de la o vânătoare făcută în Bahna Ursului. O fată cu un castron de ouă încondeiate s-a prezentat în faţa înalţilor oaspeţi şi fiecare şi-a ales câte două. După câteva minute, prinţul s-a îndreptat spre horă şi spre uimirea celor din jur a intrat între două fete, jucând până la sfârşit. Vioara lui Vasile Ţiganul şi cobza lui Mânzatu au tremurat atunci, scoţând cele mai încântătoare sunete, iar flăcăii şi fetele au simţit cea mai curată bucurie a vieţii lor. După câteva jocuri, principele se îndreptă spre scrânciobul de alături şi a ales o fată, cu care să se înalţe şi să coboare în rotirea ce-ţi dă fiori de zbor. Va trece mult timp şi amintirea aceasta se va păstra sub formă de legendă în satul care avusese neuitata cinste ca într-o zi de Paşti să primească vizita celui ce azi ne este Rege peste o ţară mărită, din care lipsesc mulţi din cei care s-au prins atunci în hora mândră din satul de lângă Câmpulung”. 


În 1912, Carol al II-lea a trecut în mod strălucit bacalaureatul, având o inteligenţă sclipitoare, mult peste media întâlnită la alţi elevi. A primit diferite funcţii importante în armată: general comandant al trupelor de munte, inspector general al marinei şi aviaţiei. În această calitate l-a sprijinit mult pe Aurel Vlaicu şi pe alţi tineri piloţi militari. S-a preocupat de pregătirea tinerilor pentru apărarea ţării de pericolele care se apropiau de graniţele noastre, înfiinţând premilitara (instruirea militară a tinerilor înainte de recrutarea în armată). Pasionat de sport, a încurajat diferite manifestări sportive.
Recent, într-o convorbire cu remarcabilul om de cultură prahovean Serghie Bucur, ambii veterani de acum, pluteam pe ocean de amintiri, când d-sa a evocat şi tinereţea sa de străjer. Îşi amintea cu mare plăcere de acea perioadă a anilor 1942 – 1944, când purta uniforma străjerească şi împreună cu elevii din şcoala de la Gura Ocniţei participa la diferite activităţi şi dădeau onorul la Ziua Naţională de 10 mai ori la Ziua Eroilor. Străjerii din Gura Ocniţei, purtând uniforma specifică, şi-au condus şi comandantul, învăţătorul Cristian Popescu, pe ultimul său drum. 
Mama mea a făcut şi ea parte din această organizaţie prezentă în toate liceele din Câmpina. Elevă la Liceul de Menaj, le avea comandante în străjerie pe profesoarele Lucia Popescu şi severa doamnă Baldovin, fiică de general. Păstrez câteva fotografii cu mama şi colegele ei în costum de străjer, participând la exerciţiile de tir pe platoul din spatele cazarmei (azi abandonată) de pe bulevardul Carol. Mai am pe undeva, prin casă, insigna ei de străjer (un scut galben cu un vultur negru din email care ţine în gheare două spade) şi cureaua pe care o purtau străjerii, din piele maronie, cu o cataramă care avea ştanţată stema străjerilor. 
Străjeria a fost sortită, aşa cum spunea unul din conducătorii ei, „să fie folosită la aprinderea primelor opaiţe, azi flăcări de lumină, menite să întreţină permanent căldura sufletului colectiv al Naţiunii. O acţiune cu idealuri, metode de propagandă, un scop bine definit, care-şi confundă existenţa şi activitatea cu înseşi rosturile naţionale ale României de azi şi nu şi-ar fi putut asigura triumful fără voluntariatul plin de încredere şi avânt al corpului de misionari pentru triumful crezului străjeresc. Comandant – Străjer nu poate fi decât cel care are sub directa sa îndrumare tineri între 7 – 18 ani şi a absolvit cursurile unui centru de iniţiere în străjerie sub egida Oficiului de Educaţie a Tineretului Român”. 


Au existat trei mari centre de instruire a conducătorilor Străjii: la Breaza, Predeal şi Sfântu Gheorghe, la Breaza fiind cel mai important. Pentru instruirea cursanţilor, în marea lor majoritate dascăli (învăţători şi profesori), care îşi sacrificau vacanţa ca să participe la pregătire, s-a amenajat o tabără în această pitorească localitate, cu durata de 25 de zile. „La Breaza, pe lângă frumuseţile naturii, străjerul putea cerceta direct prefacerile săvârşite în viaţa unui sat prin hărnicia destoinicilor localnici. Trăind în comunitatea de muncă obştească, în atmosfera de entuziasm a taberei, participanţii, prin programul cursurilor, căpătau un neuitat îndreptar de viaţă”. Între altele, străjeria se preocupa de ridicarea morală şi materială a satului. În centrele de iniţiere s-a dat o atenţie deosebită anchetelor sociale, organizându-se cercetări sociologice în satele vechi. Aceste anchete sociale, conduse cu seriozitate, au contribuit la adunarea unei preţioase arhive sociologice. 
Am cunoscut mulţi învăţători care au participat la aceste instruiri, între care pe fermecătorul domn Nineacă, un învăţător eminent, venit la Telega de pe plaiurile Moldovei. Străjerii purtau o uniformă compusă din bască, de care era prinsă insigna galbenă, bluză albă, fustă sau pantalon scurţi de culoare neagră, ciorapi albi trei sferturi şi pantofi negri. Comandanţii purtau, ca semn distinctiv, un galon (şnur) de culoare diferită, care indica gradul: culoare cafenie pentru comandant de grupă, gris pentru comandantul de centurie, verde pentru comandant de stoluri, bleu pentru comandantul de cohorte, albastru pentru comandantul de legiune, violet pentru directorii fălăngilor, portocaliu şi galben pentru comandanţii superiori. Observăm că aveau o ierarhie militară. 
Din ziarul „Curentul” (aprilie 1937), care rezerva o foaie întreagă activităţilor străjereşti, reproduc salutul adresat de comandantul falangei străjerilor: „Tuturor străjerilor, mici şi mari, din tot cuprinsul ţării, gândul şi îndemnul cel bun, dorindu-le în preajma vacanţei de Paşti, sărbătoare purtătoare de pace şi bucurie, în datina strămoşească. Toate comandamentele sunt rugate să facă mici excursii cu programe străjereşti în timpul vacanţei. În vacanţă folosiţi timpul pentru a strânge mai mult prietenia cuibului vostru, pentru a cunoaşte natura, pentru a face fapte bune, pentru a fi cât mai buni străjeri”.
Comandantul adjunct al străjeriei, maior T. Sidorovici, adresa şi el un mesaj: „În milioanele de străjeri ai Ţării tremură azi coarda celui mai curat simţământ şi gândul înnoirii sufleteşti. În noaptea sfântă a Învierii, văd cohortele străjerilor îmbrăcaţi în haină albă urcând dealul bisericuţelor spre care îi cheamă blândul dangăt de clopote, ca din pragul străjuit de figura de apostol a preotului să primeasă lumina. Încrustaţi în sufletele voastre, Iubiţi Străjeri, acest moment înălţător”.
Cum spuneam, străjerii participau la diferite activităţi. Colaborau cu Crucea Roşie, primind o instruire ca să devină infirmiri, brancardieri etc. O atenţie deosebită s-a dat planului de organizare a muncii sanitare străjereşti pentru ridicarea nivelului sanitar al satelor. Se preocupau de instruirea şi organizarea în vederea apărării pasive, în colaborare cu Oficiul Naţional de Apărare, contra atacurilor aeriene. O acţiune importantă era legată de sădirea pomilor. În toată ţara, unităţile de străjeri, urmând exemplul Marelui Voievod Mihai, au participat la plantarea a milioane de arbori pe marginea drumurilor şi pe versanţii supuşi eroziunilor. Peste 3000 de stoluri străjereşti au reuşit, într-un scurt timp, să schimbe pustiul râpelor din marginile părăginite ale satelor, care au devenit locuri de verdeaţă. În toată ţara, străjerii raportau asemenea activităţi. În comuna Cioara (judeţul Brăila) au plantat 240 de pomi fructiferi pe şoseaua satului, pe care au botezat-o Aleea Eroilor. La Chişinău, Cohorta de străjeri – cercetaşi „27 martie 1918” a sărbătorit ziua Sf. Mucenic Gheorghe şi comandantul le-a vorbit despre unirea Basarabiei. La Orăştie s-a organizat un cerc cultural învăţătoresc. Centura IV din Brad (Hunedoara) a făcut pelerinaj la mormintele eroilor naţionali Aram Iancu şi Amos Frâncu. În comuna Tropaisar (Constanţa) au sărbătorit ziua sădirii pomilor străjerii stolului şcolii primare, plantând 7000 de puieţi pe izlaz. Stolul şcolii primare din comuna Dimăcheni (Dorohoi) a plantat 276 pomi, transformând şoseaua în bulevard. Străjerii din Petriceni (Storojeneţ, aflat în Bucovina, la graniţa cu Polonia) au împodobit cu arbori locul din jurul Monumentului Eroilor. Centuria III şi IV din stolul „Miron Costin” Galaţi a plantat 126 de copaci, de o parte şi alta a străzii Ferdinand I. Străjerii din Jercălăi (Prahova) au curăţat şi au sădit flori pe morminte şi au îndreptat crucile din cimitir; au plantat într-un loc mlăştinos 500 de sălcii. 
Cu prilejul învestirii ca şef de cuib a Măriei Sale Marele Voievod Mihai, Marele Străjer Carol al II-lea, în cuvântul său a spus: „Rostul vostru de a fi străjeri şi cercetaşi înseamnă cu mult mai mult decât un ceremonial sau o formalitate, înseamnă puterea unei credinţe. Iată de ce sforţarea voastră să fie de a trăi acest crez. În ziua în care străjerul s-a legat în faţa lui Dumnezeu şi a mai marilor săi printr’un legământ, s’a legat nu numai pentru clipele când se adună cuibul, ci pentru întreaga viaţă (...). Azi să vă intre în suflet şi în minte exemplul strălucit al Marelui Mucenic şi Biruitor Sf. Gheorghe. Prin felul cum veţi respecta crezul şi credinţa voastră, veţi putea deveni voi înşivă biruitori în cele de folos Patriei şi Neamului. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”
La Câmpina, directorul Liceului „D.B. Ştirbey”, Aurel Nestor, transmitea şi el, în revista scoasă de elevi, un mesaj înălţător adresat elevilor-străjeri care în acel an, 1943, se pregăteau să lupte pentru reîntregirea hotarelor României Mari. „În acest ceas de cumpănire a destinului, ne dăm seama că în lupta care se dă la această cotitră a istoriei în bătălia fără răgaz, fără armistiţiu, fără popas, suntem prezenţi. Suntem prezenţi noi străjerii câmpineni prin iubirea ideii şi a gândului de unde întrezărim vremea când omul scăpat de sub brutalitatea forţelor materiale va sărbători: VICTORIA”.
Alin CIUPALĂ

Isprăvi şi întâmplări amuzante în Scoţia

După ce în 2014 mi-am îndeplinit visul de a vedea Irlanda, anul acesta a venit rândul unui prim contact cu Scoţia. Înainte de plecare, m-am rugat în sinea mea ca scoţienii să aibă un accent mai apropiat de cel britanic şi cât mai îndepărtat de cel al irlandezilor care parcă şi-au jurat să vorbească limba engleză în felul lor propriu şi inconfundabil, prea puţin comprehenisbil pentru cineva mai degrabă obişnuit cu engleza americană. M-am înşelat, nu am avut nororc: practic accentual scoţienilor este identic cu ce al irlandezilor. Te înţelegi cu ei numai când şi dacă vor ei să fie înţeleşi. Evident, conteza şi gradul de educaţie pe care-l are fiecare scoţian. Cei care lucreză în domeniul turismului încearcă totuşi să vorbească mai rar, după cum a fost cazul recepţionerului de la hotelul din Glasgow, care semăna leit cu un irlandez (ochi verzi, părul roşcat). Dar în hotelul din Edinburgh nu am avut astfel de probleme lingvistice pentru că la recepţie mişunau fete de oriunde altundeva decât din Scoţia nu. Am reperat cel puţin o italiancă şi o poloneză unite de incapacitatea de a înţelege ce înseamnă a large expresso căci în ambele dimineţi, în loc de large îmi turnau unul pipernicit. Am fost flatat când un pensionar scoţian cu pălărie, într-un Porsche sport de 100.000 de lire a oprit să mă întrebe despre o direcţie. Am zâmbit şi i-am zis că nu sunt de aici dar îi mulţumesc pentru încredere. E drept, eram singurii oameni din zon[, căutăm plaja de pe malul lui Firth of Forth dar am reuşit să ajungem doar până în port. În aceeaşi zona, la douăzeci de minte distanţă, coborând cu un ascensor, un rocker scoţian, motociclist înfricoşător, începuse să critice starea de funcţionarea a liftului care nu ar fi fost reparat de nu mai ştiu când. Mi-am zis în sinea mea, ei, uite numai această experienţă nu o mai aveam, să rămân blocat într-un lift, într-un mall scoţian. Care semăna izbitor cu cel din Ploieşti Nord. Unificarea prin mall-uri şi cantine junkfood este totală.  


De departe cea mai puţin amuzantă întâmplare de care am avut parte a avut loc în momentul în care am încercat să ne întoarcem din Edinburgh spre Glasgow. Cursele de autocar sunt frecvente, chiar şi duminică din douăzeci în douăzeci de minte (iar în timpul săptămânii la fiecare sfert de ora). Distanţa nu este mare, cam 40 de kilometri şi ar putea fi parcursă rapid dar şi scoţienii începuseră lucrări de modernizare a autostrăzii, circulaţia era deviată în mai multe puncte. În plus, şoferii autocarelor nu depăşeau 70 de kilometri la ora. Am aşteptat zece minute în staţie şi am urcat în primul autocar ce s-a ivit în zare. I-am întins şoferului o bancnotă de 50 de lire pentru a achita cele două bilete (15 lire) dar acesta m-a refuzat politicos, zicându-mi ceva ininteligibil (cel puţin pentru mine). Am fost stupefiat: el avea locuri, noi avem bani, totul era clar. Misterul mi l-a dezlegat tot şoferul, cu destulă bunăvoinţă: nu putea accepta hărtii de 50 de lire. Să mă duc să schimb banii şi să iau următoarea cursa. Am coborât stupefiaţi. Oricum era maşina lui, noi eram doar nişte bieţi turişti într-o ţară streină. Dacă un turist străin ar încerca să plătească unui şofer de maxi-taxi român contravaloarea traseului Ploieşti-Câmpina (6 lei)  folosind o hârtie de 500 de lei sau de 100 de lei (mai ales dimineaţa) ar risca în mod real să fie înjurat şi dat jos, fără prea multă poliţe. Bun, am schimbat banii. Când sunt puţini nu e bine, când sunt mulţi pot fi falşi. De altfel observasem că de fiecare dată când plăteam cu o astfel de bancnotă (din nefericire, scriitorii români nu au prea multe) casierii o verificau cu o substanţă specială, probabil fenomenul falsificării este răspândit în Regatul Unit. Fraierii nu s-au gândit la celebrele noastre bancnote de plastic. A doua încercare, al doilea autocar. Şoferul a oprit şi ne-a spus că ar mai avea patru locuri libere. În staţie mai erau doi călători care ne-au luat-o înainte hoţeşte şi s-au cocoţat salvator. Am plătit cu o hârtie de 20 de lire care nu reprezintă un pericol major pentru finanţele Reginei. Însă cele patru locuri libere s-au dovedit a fi doar trei. Şoferul mă tot îndemna să merg în spate unde ar fi existat locul liber salvator. Sub privirile a patruzeci de scoţieni aşezaţi confortabil şi curioşi, observaseră turistul străin la ananghie, am mai mers câţiva metri către partea inferioară. Locul făgăduit se încăpăţâna să nu apară. Grăbitul şofer scoţian, mi-a spus o doamna care a făcut eforturi să vorbească o engleză ireproşabilă, considerase a fi liber un loc care era ocupat de cineva care tocmai folosea baia în momentul în care autobuzul se oprise. (Autocarul avea baie ceea ce mi-a adus aminte de baile folosite de şoferii români prin 2001-2002 pentru a face trafic între Bucureşti şi Geneva) „Asta e, mi-am zis, sunt obişnuit, stau în picioare până la Glasgow.” Dar şoferul a oprit la următoarea staţie, mi-a zis că nu poate lua pe nimeni în picioare, să aşteptăm următoarea cursă. Cineva din publicul scoţian bombănea „what a shame”. L-am înjurat pe şofer şi, după ce m-am asigurat că nu mai plătim o dată, ne-am dat jos. Mâzgălise ceva pe bon dar la final, cel de al treilea autobuz, ne-a acceptat fără probleme. Mai mult, şoferul a înţeles şi explicaţiile mele. Dar cum sunt un adept al filosofiei de călătorie exprimată de Paul Theroux, nu am ţinut supărarea prea mult. Greşeala este omenească chiar şi în ţara scoţilor..„Luxul este duşmanul puterii de observaţie, un răsfăţ costisitor care induce o asemenea senzaţie de bine, că nu mai observi nimic. Luxul te răsfaţă, te infantilizează şi te împiedică să cunoşti lumea. Acesta este scopul sau, motivul pentru care croazierele şi hotelurile de lux sunt pline de tâmpiţi care, atunci când îşi exprimă vreo părere, parcă sunt picaţi de pe altă planetă.”(în Trenul fantomă către Răsărit, Editura Polirom, Iaşi, 2015)

Abia ieşit pe străzile din Glasgow un scoţian bine afumat chiar dacă nu era mai mult de ora 3 după-masa, începuse să urle la noi de la o fereastră, agitând o sticlă. Am rămas mirat pentru că meciul dintre Celtic şi Rangers din Cupa Scoţiei la fotbal era doar a doua zi. Dar este posibil să fi început să-şi facă curaj pentru confruntarea programată la ora 12, în miezul zilei, anume pentru că suporterii celor două mari rivale să nu aibă timp, cel puţin teoretic, să se matolească serios şi bată. Meciul s-a terminat la egalitate (2-2) Rangers, în mod surprinzător, având în vedere că de aproape patru ani evoluează prin ligi scoţiene inferioare, trecând de marea rivală catolică la loviturile de departajare. Din fericire, petrecăreţul sociabil nu a aruncat sticlă spre noi, probabil s-a dus să-şi mai ia una din frigider. Atmosfera din Glasgow (sau în orice oraş britanic mai răsărit) într-o seară de sâmbătă este festivă, nu înţelegi ce şi pe cine sărbătoresc aceşti oameni care mişună cu înverşunare spre centru pentru a ocupa orice locşor din toate restaurantele, puburile sau speluncile posibile. O uriaşă poftă de a trăi şi cosuma răvăşeşte oraşul: soţii îşi invită soţiile, prietenii prietenele, colegii colegele, buncii bunicile şi amanţii amantele. Probabil că singurii care nu au cum „să iasă în oraş” sunt chiar cei care muncesc să-i servească pe cei care ies în oraş, într-o bună măsură, sunt sigur, străini dorinici să împuşte o lira. Aceeaşi străini care le fură locurile de muncă-pe care nu le vrea nimeni căci, la naiba, o viaţă are omul şi trebuie să şi-o trăiască- şi ajutoarele sociale.  De altfel la restaurantul Mc Donalds din central Edinburghului am dat peste o studentă străină,  probabil din Est care nu a reuşit să întelega importantul cuvânt beer decât din a treia încercare. Şi va rog să mă credeţi, ştiu foarte bine să-l pronunţ. Iar când l-a înţeles, a râs de mine, cum adică bere la Mc Donald’s de parcă i-aş fi cerut un litru de motorină. Cum să bei o bere în timp ce haleşti un Big-mac sau un Mc Chicken, nu, o astfel de imagine este de neconceput în tărâmul hranei sănătoase şi bio-ecologice. Aşa că m-am răzbunat pe ea şi mi-am răzbunat setea neostoită, descriind-o aici. Şi ca o concluzie personală (potenţial sfat de călătorie-dar cine are nevoie de sfaturi?) : Edinburgh-ul îşi merită toţi banii, Glasgow-ul mai puţin. Scotia profunda se ascunde printre ceţurile din nord.
Codruţ Constantinescu

La Baza de Tratament și Recuperare Medicală SanConfind se pot face și băi cu bioxid de carbon

Beneficiile terapeutice ale băilor cu bioxid de carbon
Apele carbogazoase pot fi folosite în cura balneară internă, dar și externă. În cele ce urmează, vom prezenta doar rolul benefic pe care îl are asupra organismului cura externă.
Apele carbogazoase conțin bioxid de carbon (CO2), cu un important efect mecanic, termic și chimic asupra organismului, în funcție de cantitatea de acid carbonic din apă.
Acidul carbonic dizolvat în apă se găsește și sub formă de bule de bioxid de carbon libere, care se distribuie uniform pe tegumente, formând o peliculă fină. Mișcarea continuă a bulelor de gaz excită receptorii tegumentari producând senzația simultană de cald-rece.  O parte din bioxidul de carbon se resoarbe direct prin tegument și stimulează receptorii vasculari ai vaselor arteriale de calibru mic și mijlociu din periferie. Astfel, se produce inițial o vasodilatație arteriolară și, apoi, acumularea sângelui în sistemul venos.


După numeroase studii s-a constatat că efectele benefice ale curei externe de băi carbogazoase se adresează în primul rând pacienților cu afecțiuni cardiovasculare:
- în cazul hipertensiunii s-a observat o reducere a valorilor tensionale preponderent diastolice fără modificarea frecvenței cardiac; 
- în cazul dislipidemiei apare o scădere a lipemiei și creșterea catabolismului colesterolului;
- ameliorarea indicelui de claudicație la pacientii cu ischemie arterială periferică.
Efecte benefice s-au mai observat și în afecțiunile de tip reumatismal, având ca mecanism activarea corticosuprarenalei.
Baia cabogazoasă se recomandă zilnic, sau o ședință la 2 zile, în cure de 18-20 de ședințe, durata unei băi fiind de aproximativ 30 minute, iar temperatura de 28-32 grade Celsius.
Indicații terapeutice: hipertensiune arterială (HTA) std I-II, recuperarea sechelelor după infarctul acut de miocard, cardiopatia ischemică, valvulopatii operate, tulburări circulatorii periferice arteriale și venoase (ex: sechele postflebitice, boala Raynaud, insuficiența venoasă etc)
Nu se recomandă la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare decompensate hemodinamic sau în stadiul acut de boală, afecțiuni renale decompensate.
De câteva zile, la Baza de Tratament și Recuperare Medicală SanConfind se pot face și băi cu bioxid de carbon în căzi speciale. 
Dr. Simona Fătulescu
Medic specialist BFKT

24 mai 2016

Caravanele (electorale) sunt tot mai rare, câinii latră tot mai puţin…

Suntem în a doua jumătate a campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. Nu mai e mult şi cursa pentru ocuparea jilţurilor puterii locale se apropie de ultima turnantă. În România sunt aproape 3200 de localităţi, dintre care 320 sunt oraşe, iar diferenţa o reprezintă comunele. In alegerile locale din 2012, bătăliile electorale s-au dat pentru ocuparea următoarelor funcţii de demnitate publică din teritoriu: 41 de preşedinţi de consilii judeţene, 3.180 de primari, 40.022 de consilieri locali, 1.338 de consilieri judeţeni.

O campanie electorală foarte liniştită
De o campanie electorală mai liniştită şi mai lipsită de nerv ca aceea de anul în curs (şi precum cele ce vor urma, dacă guvernanţii vor continua - şi bine vor face -, să le limiteze partidelor participante bugetele electorale şi să le interzică pomenile electorale), nu cred că am mai avut parte. Nu e nicio nenorocire că nu a mai plouat în acest mai cu gogoşi electorale, ci doar cu pietre de grindină şi stropi de apă in exces. Nu-i bai nici pentru faptul că, prin cartierele mărginaşe, câinii vagabonzi au lătrat mai puţin din cauza puţinelor caravane electorale. Foarte bine că partidele şi candidaţii lor nu mai au voie să risipească aiurea milioane de euro in campaniile electorale, foarte bine că au fost interzise găleţile cu alimente, dimpreună cu umbrelele, jachetele, brichetele şi toate pomenile electorale cu care bizonul mioritic era vânat pentru votul său, obţinut astfel perfid, prin inşelăciune şi fraudă. Poate aşa, in condiţii de „austeritate electorală”, s-o asana puţin clasa politică, printr-un vot dat de alegător cu cugetul curat, cu mai multă judecată şi cântarire a faptelor şi a ofertelor electorale ale candidaţilor. Poate odată cu un mediu electoral mai curat, vom avea „aleşi” mai aproape de electorat, mai puşi pe treabă pentru binele comunităţii pe care, candidând, se obligă să o servească trup şi suflet. 

Candidaţi la Primarie pentru faima-n meserie
Nu acelaşi „foarte bine” il putem acorda candidaţilor care nu au fost deloc vizibili, in lipsa unor afişe, meshe ori bannere lipite şi expuse pe unde vrei şi pe unde nu vrei, materiale promoţionale cu care eram obişnuiţi in campaniile electorale precedente, dar pe care legea le interzice in prezent. Veşnicii candidaţi tăcuţi, reprezentând partide ce nu apar decât o dată la patru ani, la alegeri, candidaţi ce nu au dorit să coboare in mijlocul electoratului ca măcar să-i afle durerile şi necazurile. Deşi candidaturile unor iluştri necunoscuţi intră in regula jocului democratic, am vrea totuşi să atragem atenţia asupra acelora care s-au aruncat in bătăliile pentru cucerirea Primăriei doar pentru a câştiga puţină notorietate care să le folosească in meseria pe care o practică in viaţa de toate zilele. Adică fără a crede cu tărie (din tot sufletul) că vor câştiga şi că sunt in stare să aducă mai mult bine acestei localităţi şi locuitorilor ei. Jocul de-a candidatura la „locale” a ajuns un sport naţional. Vrei să te iubească soacra şi să te privească soţia cu ochii inlăcrimaţi, iar amanta, mai languros şi mai lasciv? Candidează, omule, la Primărie, că nu contează dacă nu ajungi primar, iar in topul electoratului, nici măcar secundar, terţiar, ci chiar ultimul. Important e să participi, c-aşa-i in sport, in sportul electoral. Chiar dacă nu sună prea democratic aserţiunea următoare, ea este plină de adevăr: candidatura pentru prima demnitate publică a oraşului este o pălărie prea mare pentru unii candidaţi, care au acceptat această postură urmărind doar avantajul unui strop de notorietate in plus. Nedorind cu adevărat să se implice in conducerea Cetăţii. Iar acest lucru, in opinia noastră, poate insemna, dintr-un punct de vedere, luarea in derizoriu a funcţiilor din conducerea oraşului şi, până la urmă, in mod indirect, chiar luarea in derizoriu a oraşului in sine. Este, dacă vreţi, ca şi cum s-ar inscrie cineva la un concurs pentru ocuparea unei meserii, deşi persoana respectivă nu are habar de acea meserie. Ca şi cum cineva ar vrea sa devină managerul unei mari societăţi publice, cu aproape 33.000 de angajaţi, dar persoana cu pricina nu a condus in viaţa ei decât musafiri la plecare şi rude la tren. Municipalitatea câmpineană, credem cu tărie acest lucru, merită nişte conducători cărora să le pese cu adevărat de Câmpina. Nu zicem că cei din campaniile electorale precedente ar fi fost niste „vai de ei”, dar un plus de calitate in oferta electorală a acestor alegeri nu strica şi nu dăuna, ba chiar binele il stimula. 


Candidaţi fără programe electorale?
Am solicitat candidaţilor să ne trimită, intr-un timp scurt, platformele lor program adresate câmpinenilor cu drept de vot. Am crezut că, după mai bine de două săptămâni de la inceperea campaniei şi in condiţiile interdicţiei pomenilor electorale, candidaţii s-au aplecat toţi cu mai multă râvnă asupra problemelor ce afectează viaţa Câmpinei, in căutarea rezolvării lor, asupra proiectelor gândite a câştiga electoratul şi a ridica nivelul de trai al comunităţii locale. Unii ne-au răspuns cu promptitudine, alţii cu ceva mai puţină  solicitudine spre deloc. Nu dăm numele celor care nu ne-au băgat in seamă, fiindca nu vrem să ne acuze că le-am scăzut şansele electorale. Cele mai complete programe electorale par a fi cele prezentate de primarul in funcţie şi reprezentantul PNL, ing. Horia Tiseanu, şi de chestor (rez) Constantin Cândea, reprezentantul celei mai mari organizaţii politice locale, PSD Câmpina. Insă programe de guvernare locală interesante ne-au mai transmis şi alţi candidaţi: ing. Daniel Ioniţă (ALDE), av. Nicoleta Gherman (PSRO), ing. Ioan-Adrian Piţigoi (PMP). Toţi au atins puncte dureroase din viaţa comunităţii câmpinenilor (modernizarea infrastructurii stradale şi imobiliare, continuarea proiectului de reabilitare a reţelei de apă-canal gestionat de Hidro Prahova, reabilitarea spitalelor, a şcolilor etc), dar niciunul nu a incercat să facă o prioritizare a investiţiilor publice, in funcţie de importanţa acordată de candidat, mulţumindu-se fiecare să le impartă pe capitole sau să le prezinte pe puncte. Cu excepţia lui Horia Tiseanu şi Ioan-Adrian Pitigoi, niciunul dintre candidaţii care ne-au trimis programele nu a pomenit de vreo strategie de dezvoltare durabilă a oraşului. Vă  prezentăm in continuare cele mai interesante puncte din programele electorale primite la redacţie.

Horia Tiseanu (PNL) s-a infăţişat electoratului cu două pliante: primul cu realizările mandatului său ce tocmai se incheie, realizari deloc puţine, iar al doilea cu obiectivele de investiţii pe care şsi le-a propus pentru mandatul 2016 – 2020, dacă il va câştiga. Dacă va câştiga şi al patrulea mandat, Tiseanu va atinge un record greu de egalat, un record la care nu visau nici măcar primarii comunişti, ce se puteau alege uşor cu susţinerea partidului unic, şi cu atât mai mult primarii Câmpinei interbelice, de-ar fi să-l pomenim aici doar pe popularul primar liberal Victor Rădulescu. Tiseanu mizează şi in acest mandat pe fonduri europene, pariu care s-a dovedit a fi câştigător in mandatul trecut şi revine cu un proiect mai vechi (implementarea unui sistem video de supraveghere a intersecţiilor), dar şi cu unele mai noi pentru creşterea gradului de siguranţă  a circulaţiei pe drumurile publice (realizarea unui sens giratoriu la intersecţia Bulevardului Carol I cu str. Sondei şi Schelelor; semaforizarea intersecţiilor cu risc ridicat de producere a accidentelor: Bulevardul Culturii - str.Grivitei, Bulevardul Culturii - str.Plevnei, str.Ana Ipatescu - str.Toma Ionescu). Printre celelalte proiecte importante: infiinţarea Parcului Industrial pe terenul in suprafaţă de 15,8074 ha, situat pe Şoseaua Paltinu, nr.106; construirea, prin subprogramul derulat de Compania Naţională de Investiţii, a unei săli de sport in cadrul Şcolii Gimnaziale „Ion Câmpineanu”; combaterea alunecărilor de teren prin lucrări de investiţii pe strazile Plevnei, Păcii, Muncii, Sulfinei, precum şi prin acţiuni de impădurire a zonei Muscel (str.Siretului) şi a zonei adiacente Şoselei Paltinu.

Constantin Cândea (PSD) este cel mai important contracandidat al lui Horia Tiseanu, defavorizat însă de alegerile într-un singur tur. Pentru a nu gripa motorul dezvoltării şi pentru a nu goli şi mai mult buzunarele alegătorilor si fondurile de investiţii ale companiilor private, primul câmpinean ajuns chestor şi şef al Inspectoratului Judetean de Poliţie vrea să menţină nivelul actual al taxelor şi impozitelor locale. Candidatul social-democrat vrea, de asemenea, să construiască o parcare multifuncţională lângă Piaţa Centrală, pentru fluidizarea traficului in zona centrală. Dacă va ieşi primar, Cândea are în vedere acordarea de teren gratuit tinerilor căsătoriţi pentru construirea de locuinţe şi recuperarea clădirii Unităţii de Jandarmi, căreia îi va da un scop social. Crearea zonei metropolitane Câmpina, infiinţarea unor pieţe de cartier, dar şi a unui parc industrial, recuperarea cinematografului, infiinţarea unui centru pentru spitalizarea de o zi in cadrul Spitalului Municipal, pe care vrea să-l extindă prin construirea unui nou corp de clădire, infiinţarea unui complex sportiv la Căminul Petrol in colaborare cu Comitetul Olimpic Român, achiziţionarea stadionului Rafinăria de către municipalitate, iată câteva dintre principalele obiective ale lui Constantin Cândea, dacă va fi ales primar.

Daniel Ionita (ALDE), din poziţia de consilier municipal, a fost unul din cei mai inverşunaţi oponenţi ai primarului in funcţie la şedinţele Consiliului Local Câmpina. Nu o dată, prin luările sale de cuvânt, Ioniţă a adus, in plenul legislativului municipal, critici măsurilor promovate de şeful executivului local. Programul lui Ioniţă este bine structurat ţi chiar mai complet decât programele multor contracandidaţi. Candidatul ALDE vrea realizarea unei parcări supraetajate in zona centrală, dar şi a unor parcări mai mici in toate cartierele oraşului. Dacă va ajunge primar, el se va consulta cu specialişti ai Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, cu cercetătorii din domeniul petrolului din Câmpina, pentru ecologizarea batalelor aparţinând Rafinăriei. De asemenea, el va unifica cele doua centre, Casa Tineretului şi Casa de Cultură, sub o singură conducere, in vederea creării unui Centru Cultural Municipal, discuţie mai veche, iniţiată încă din anul 2015 de grupul liberal din Consiliul Local (foştii săi colegi de partid) şi preluată acum de Ioniţă.

Nicoleta Gherman (PSRO – Partidul Social din România), este o figură nouă pe eşichierul politicii câmpinene. De profesie avocat, ea reprezintă partidul condus de Mircea Geoană şi mizează, probabil, pe voturile electoratului feminin pentru a câştiga Primăria Câmpina. „Votati cu inima (semnul electoral al PSRO – n.red.) şi vom fi 32.289 de primari”, este scris pe frontispiciul pliantelor electorale ale PSRO, un slogan care incearcă să lovească la coarda sensibilă a solidarităţii câmpinene, dar care s-ar putea să nu fie bine inţeles, fiindcă puţini ştiu că, potrivit recensământului din toamna lui 2011, populaţia Câmpinei a scăzut pana la 32.289 de locuitori. Mai ales că, potrivit listelor electorale, ea este mult mai mare. Programul electoral al PSRO seamănă izbitor de mult cu cel al PSD, de unde ne-am putea gândi ca Mircea Geoană nu a uitat partidul din care s-a desprins şi viceversa. Singurele puncte unde PSRO se deosebeşte cumva de PSD sunt cele privind construirea unei piste pentru biciclete şi redarea in circuitul economic sau de agrement a terenurilor ocupate de foste anexe industrial dezafectate.

Ioan-Adrian Pitigoi (PMP) este un politician cu experienţă, bifând la activ două mandate de consilier municipal. In forul deliberativ al municipalităţii s-a remarcat prin luări de poziţii apropiate când de PSD, când de PNL. Adrian Piţigoi propune o dezvoltare durabilă a oraşului in cinci puncte, primul dintre ele cam teoretizat. Candidatul PMP consideră o prioritate diversificarea serviciilor sociale (infiinţarea unui azil de bătrâni, a unui centru maternal şi a unei creşe moderne cu program prelungit). Dacă va ajunge primar, Piţigoi intenţionează ca, in maximum doi ani, să avem o parcare subterană modernă şi generoasă. De asemenea, va urmări stoparea tuturor alunecărilor de teren existente (idee prezentă şi in programele altor candidaţi), precum şi deschiderea unei staţii de compostare a deşeurilor vegetale cu fonduri europene.  

Editorial. DEZINFECTAȚI!

Cuvîntul dezinfectant, plus derivatele, este cel mai folosit în presa ultimelor săptămîni. A plesnit un buboi al corupției, indolenței, nepăsării față de om, incompetenței și finalmente prostiei naționale. Cel din sistemul de sănătate. Întrebările sunt în continuare mult mai numeroase decît răspunsurile. Țara e bolnavă, o simțim mulți și o spunem mulți. Ea trebuie, în întregime, dezinfectată. Cu cel mai puternic curățitor moral. Ceea ce vedem în această campanie electorală mizerabilă este perfect similar cu ceea ce se întîmplă în spitale. Infecția morală ucide. Din păcate, ceea ce se întîmplă cu apropiatele alegeri este similar cu a cere pacienților să-și facă singuri curățenia în saloane, și, finalmente, anestezia.
Răul? Cine poate spune cu siguranță de unde a început? Dacă un filozof contemporan făcea un portret fără rest al „omului recent”, cred că am putea vorbi la fel de bine și de un rău recent. Rău care a început imediat în iarna și primăvara lui 1990, a continuat în vara mineriadelor și distrugerea Pieței Universității ca simbol al coeziunii civice, cu respingerea Legii lustrației, punctul 8 de la Timișoara șamd. Gîndiți-vă că oamenii maturi de azi, care au 30-35 de ani, nu știu nimic despre toate aceste evenimente. Așa cum nu știi nimic despre o boală care zace, ereditar, în memoria sîngelui tău. Popor ereditar tarat… Sigur, există și oameni sănătoși. Moralmente. Numai că ei sunt prizonierii Parlamentului și troacei politico-mediatice. Nimic din sănătatea lor nu poate difuza în afară, în vreme ce virusul nesimțirii e mortal. 
Sigur, buboiul a crăpat în sănătate, pentru că acolo doare cel mai tare. Dar situații absolut similare sunt și în învățămînt, justiție sau administrație. Scandalul plagiatelor, „scriitorilor” din pușcării, academiilor „private”, eliberatoare de doctorate nu a impresionat atît de tare masa de electori. Pentru că, aparent, nu afectează nici nivelul de trai, nici construcția de autostrăzi. Complet indiferentă la faptul că Ponta a fost dovedit ca plagiator, populația e gata să aplaude furtunos reintrarea lui în politică sau acceptă fără crîcnet presiunile asupra justiției făcute de Tăriceanu încă de pe cînd era prim ministru și cerea fir direct cu procuratura. Sau malversațiunile unui parlament care este o chintesență de ilegalități. Tot ce face acesta este lovit de nulitate, cîtă vreme un referendum l-a redus la jumătate. Iar populația suportă indiferentă. Dacă nici asta nu este o maladie… 


Acum văd știrea că vreo 70 și ceva de grădinițe din București (lipsă acută de locuri, în ciuda scăderii dramatice a numărului de copii de la an la an) funcționează fără acreditare de la minister. Care le solicită (aberant!) părinților să verifice dacă respectiva grădiniță este acreditată. Zicând că nu le poate închide. 
La numai cîteva luni după apocalipsa de la Colectiv, un concert similar era cît pe  ce să se încheie cu același tip de dezastru. Autoritățile ridică din umeri și dau vina pe organizatori. Toate exemplele astea (e suficient să deschizi televizorul și lista crește ca apele primăvara) sunt dovezi a ceea ce spuneam: suntem bolnavi. Nu-mi veniți cu oameni frumoși și povești de succes. E ca și cum i-ai spune unui bolnav de cancer că are un ten superb. Cam asta fac, zilnic, radioul și televiziunea „de stat”. Ele sunt ale statului și nu ale cetățeanului (alt aspect grav al maladiei naționale) pe care statul îl ține legat legal, oferindu-i o iluzie de libertate. Singura formă autentică a acestei libertăți fiind plecarea din țară a valorilor. 
Vedem, acum, doar scandalul sfidător al dezinfectanților. El este însă doar o tușă neagră dintr-un tablou întunecat. Oamenii nu sunt, deocamdată, conștienți că mizeria din școala românească sau din politică ucide la fel de implacabil ca și infecțiile nosocomiale. Mii de politicieni mari și mici au trudit cu eficiență maximă în a ne anestezia. S-a ajuns chiar la o „teorie” pe care o auzim adesea, că nu poți fii primar fără să „iei” sau să „dai” ceva. Dacă asta este o „axiomă” a vieții noastre politice, atunci ea este expresia cea mai evidentă a infecției. 
În 1990 am avut iluzia cei mai mulți că în saloanele marelui spital care este România au venit medici pricepuți și a început dezinfecția. Că vom ieși toți, după 45 de ani de internat comunist, tineri, frumoși, curați, sănătoși. Ei însă ne-au păcălit, diluînd dezinfectantul revoluționar. Livrîndu-ne falsuri: pseudo-politicieni, pseudo-profesori, pseudo-doctori, pseudo-specialiști în orice. Boala a reizbucnit parcă și mai puternică. 2016 – febră mare, pacient necrozat.
Christian CRĂCIUN 

Preot Petru Moga: „În condiţia mea de preot paroh la Slobozia, am putut duce la înflorire un fragment din geografia şi din istoria Câmpinei, pe care acea zonă nu a avut-o niciodată”

Părintele Petru Moga este duhovnicul cu har, aşezat pe meleaguri prahovene încă din anul 1990 să orânduiască mersul bisericesc al Parohiei din cartierul Slobozia. Bun gospodar şi un om cu mare dragoste pentru cultură şi istorie, preotul Moga a făcut din locul respectiv un adevărat lăcaş de împlinire spirituală, dar şi un izvor nesecat de cunoaştere strămoşească şi înnobilare culturală. 
Pentru contribuţia adusă comunităţii, a fost distins de către autorităţile locale cu titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului, chiar acum, în prag de pensionare.



- Înainte de a fi preot, sunteţi om. Cum reuşiţi să treceţi peste încercările vieţii?
- Este imposibil să faci o asemenea despărţire. Dacă preoţia ar fi o simplă profesie, atunci aş putea opera o tăiere, dar în momentul în care devii preot, este ca o înflorire a omenescului. Nu sunt lucruri diferite, ele sunt în continuare. Deci eu nu mai am cum să mă despart de această condiţie după ce am devenit preot. Chiar dacă mă dezbrac de veşminte şi mă duc să muncesc ca un civil, aşa zicând, la încercările vieţii nu pot răspunde decât cu experienţa completă pe care o am. Nu este o experienţă de om şi una de preot. Ci o experienţă de om care are rostul de preot, şi atunci, în orice aş face, mă folosesc de acumulările pe care le am în condiţia de preot .
- Aţi simţit de mic copil chemarea lui Dumnezeu?
- N-aş putea spune... Când pui această problemă, te aştepţi la ceva spectaculos. Eu nu ţin să creez nici cea mai mică imagine cum că biografia mea ar fi ceva special. Deci, nu pot să spun că de mic copil am simţit chemarea. Nici vorbă de aşa ceva! Este, însă, adevărat că am crescut într-un mediu religios, profund religios, datorită faptului că în zona Făgăraşului, personalitatea marelui Duhovnic Arsenie Boca era proaspătă, era puternică. Părinţii mei l-au cunoscut. I-au fost foarte apropiaţi. Viaţa şi practica lor religioasă învăţată, nuanţată, calificată să zicem, de sfaturile, de influenţa unui asemenea duhovnic, de o asemenea talie ca Arsenie Boca, bineînţeles că era şi ceea ce ni se oferea nouă, copiilor. Am fost mulţi fraţi acasă şi practicam în mod firesc mersul la biserică. Cum? Otova, adică fără o înţelegere precisă. Erau experienţele de Paşti, de Crăciun... Problemele religioase devin, însă, conştiente la adolescenţă. Ele devin atunci personale şi conştiente sau conştiente din punct de vedere personal. Atunci sunt amestecate cu întrebările pe care şi le pune orice adolescent în criza lui de identitate. 
A trecut mai întâi episodul care a aparţinut părinţilor, acela de a mă îndruma să merg la Seminar după terminarea clasei a VIII-a. A trecut firesc, fără să ştiu că aş avea o chemare specială. Abia după aceea am luat hotărârea. Aceasta ţine, însă, de finalul liceului, care a fost un liceu industrial. Atunci a fost o cotitură în viaţa mea. Am renunţat la perspectiva ingineriei, chiar dacă am fost şef de promoţie al Liceului Industrial Energetic din Sibiu. M-am îndreptat spre un drum atipic, respectiv drumul de a merge către Teologie. A fost un drum foarte personal şi foarte greu din punct de vedere administrativ. Dar hotărârea aceasta a fost cotitura extraordinară în care, de fapt, m-am întâlnit cu mine însumi. 
Şi acum, după 45 de ani, când am fost la întâlnirea cu colegii de liceu, m-am putut gândi că, de fapt, mi-am ales calea cea bună. Nu m-aş fi putut împlini pe varianta de inginerie, chiar dacă sunt un om harnic şi aş fi învăţat cele ale ingineriei energetice, însă, în preoţie, eu am simţit că dincolo de învăţătură, am avut ceva în plus. Nu ştiu de când e şi cine l-a pus! Ceva care vine din lăuntru, pentru a te mula pe elementele care ţin de cult, de relaţia cu oamenii, de tematica pe care o presupune viaţa religiasă... Eu cred că nu mi-am ratat drumul simţind această chemare; am ales varianta care a putut duce la formula de maximă împlinire.
- Primii ani de preoţie au fost mai deosebiţi faţă de ultimii ani? 
- Da, au fost deosebiţi. Primii mei ani de preoţie au fost într-un sat undeva în zona Făgăraşului, pe malul drept al Oltului, în satul Şona. Au fost deosebiţi pentru că energia pe care o aveam, elanul din acea vreme nu se poate compara cu nimic din ce a urmat. Acel elan a fost pe măsura situaţiilor pe care le-am avut de rezolvat. Era un sat care şi-a alungat preotul, care nu mai practica viaţa religoasă, care era într-o cădere liberă... Deci mie mi-a trebuit o energie, o putere de dăruire şi o credinţă în valoarea pozitivă a ceea ce puteam face eu ca preot acolo, pentru oamenii aceia părăsiţi, abandonaţi din punct de vedere social. Era un sat izolat, cu experienţe de agricultură socialistă care, bineînţeles, că a fost devastatoare pentru vieţile lor şi pentru condiţia lor economică. Deci, acolo, în primii zece ani de preoţie, eu mi-am consumat nişte energii, nişte entuziasme, nişte dăruiri pe care nu le-am mai putut niciodată onora în viaţă. Am acumulat experienţă şi apoi nu m-am mai aruncat aşa, ca într-un lac în care nu ştiam dacă pot înota sau nu. Primii ani de preoţie au fost ca o aruncare într-un abis în care credeam că pot zbura, că pot pluti, că pot înota, că pot face orice. Şi mi-a reuşit destul de mult. I-am smuls pe oameni din inerţie. A fost o realizare. Ce vine după aceea, este un entuziasm dozat. Un entuziasm bine temperat. Nu calculat, ci doar mai stăpânit, pentru că aveam experienţa eşecurilor şi eram mult mai atent.
- Sunteţi în prag de pensionare. Cum credeţi că va fi viaţa dumneavoastră fără Biserică?
- Nu va fi fără Biserică pentru că noi preoţii suntem chiar obligaţi să participăm la ritmul care ar fi obligatoriu şi pentru credincioşi. Cu alte cuvinte, cel puţin o dată pe săptămână să slujim Sfânta Liturghie în condiţie preoţească, adică la Altar. Şi acest lucru, administraţia bisericească, îl rezolvă prin faptul că, în funcţie de domiciliul pe care îl avem sau de cerinţa pe care o avem, ne îmbisericeşte, adică ne destinează un altar geografic unde noi avem dreptul să slujim fără obligaţie de niciun fel din partea Parohiei, a Altarului sau a colegului. Preotul nu mai poate părăsi până la moarte experienţa cultică sau datoria de a sluji Sfânta Liturghie. Problema este administrativă! Adică, cum voi fi preot fără responsabilităţile administrative ale unei Parohii? Va fi mult mai uşor! Eu leg de perspectiva pensionării o eliberare, o eliberare de povara aceasta administrativă care este foarte greu de dus la un moment dat, când energiile fizice ale vârstei nu-ţi mai permit să faci lucrul acesta.
- Care sunt cele mai mari împliniri sufleteşti pe care le aveţi?
- Cele mai mari împliniri sufleteşti au fost legate de căsătorie, de copii, de slujirea Sfintei Liturghii în condiţia mea de preot şi de reuşita de a traduce anumite texte, de a putea întrupa în cuvânt românesc scrieri care nu au fost în limba română. Pentru mine este o mare bucurie şi o mare împlinire. De aceea, leg de pensionare nişte idealuri, nişte ţeluri care trimit şi în direcţia acesta. 
- Cine este pentru dumneavoastră Domnul Iisus Hristos?
- Mântuitorul Hristos este tema unei căutări permanente pentru mine, în condiţia Lui, de Fiinţă reală şi vie, nu de concept. El poate fi un concept, pentru mulţi oameni este o formulă, dar viaţa religioasă adevărată începe din momentul în care El este o Fiinţă vie. Ca Fiu al Lui Dumnezeu a devenit Om, adică a împărtăşit cele ale fiinţei umane, ale biografiei umane pământene, inclusiv moartea, care este experienţa prin excelenţă a omului şi a pământeanului, dar nu a rămas în moarte. El a înviat, adică şi-a scos şi trupul din condiţia aceasta pământeană, obişnuită a noastră. Înviind, El trebuie să 
fie undeva. Provocarea Creştinismului este tocmai de a-L găsi pe Mântuitorul Iisus înviat, de a putea stabili o legătură cu El, nu de a ne încadra în nişte formule care convin sau nu din punct de vedere social, ci de a putea face această experienţă  personală şi conştientă. Nu vreau să mă laud sau să spun nişte lucruri deosebite cum s-ar aştepta în presă, dar drumul acesta, pe care eu merg, nădăjduiesc, ca şi prin pensionare, să-l pot continua şi să mă pot apropia de Mântuitorul Hristos tot mai mult, de Mântuitorul Hristos Cel viu.
- De curând vi s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpina. Cum aţi primit această recunoaştere pentru toată activitatea dumneavoastră religioasă, culturală şi istorică, cu mari amprente asupra oraşului?
- Nu pot spune că am o satisfacţie personală, de nepreot, pentru că eu am lămurit la începutul dialogului nostru că nu mai poţi fi nepreot. Nu ai cum. Lucrul acesta merge până în veşnicie, adică mori cu situaţia acesta. Şi oamenii ar trebui să înţeleagă acestă condiţie. Aşa cum te botezi creştin si nu mai poţi lepăda botezul. Eşti botezat şi cu asta mergi în vecii vecilor. Titlul de Cetăţean de Onoare aş vrea să fie al condiţiei mele de preot, pentru că nu are cum să fie altfel. Eu sunt preotul paroh al Parohiei de la Slobozia, de la „Sfântul Nicolae” din Câmpina. Pe lângă comunitatea administrativă, s-a format o comunitate religioasă, vie, deosebită, cu oameni deosebiţi, cu oameni extraordinar de statornici şi dăruiţi. Ori, în condiţia de acolo, în condiţia mea de preot paroh la Slobozia, cu oamenii aceştia, am putut duce la înflorire un crâmpei din Câmpina, un fragment din geografia şi din istoria Câmpinei, pe care acea zonă nu a avut-o niciodată. Deci ea este o realitate fizică, este o realitate geografică, socială, istorică pe care eu mă bucur că autorităţile oraşului au remarcat-o şi au dat un semnal de recunoaştere a acestei realităţi prin acordarea titlului de Cetăţean de Onoare. Deci eu consider treaba acesta la pachet cu Parohia. Dacă nu e la pachet cu Parohia, nu e reală. 
Andreea Ştefan