12 ianuarie 2016

Câmpina a aniversat 513 ani de la prima atestare documentară

Trecutul, prezentul şi viitorul unui oraş încărcat de istorie, de cultură şi de oameni valoroşi au fost verigile principale ale evenimentului desfăşurat vineri, 8 ianuarie, cu ocazia împlinirii a 513 ani de la prima atestare documentară a municipiului Câmpina. Aniversarea a fost marcată printr-un simpozion organizat de către Primărie şi Consiliul Local în sala „Constantin Radu” din incinta Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”.


«Aşezarea geografică a Câmpinei a facut-o din străfundul anilor, loc plăcut, recreativ prin frumuseţile sale naturale şi prin însuşirea climei sale. Câmpina este atestată documentar la 8 ianuarie 1503, numele acesta figurând în registrele vigesimale ale negustorilor braşoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial, constituind încă din secolul al XIV-lea o cale de comunicaţie între provinciile româneşti Transilvania şi Muntenia. Deşi în actele emise de cancelariile domneşti este menţionată „vama Prahovei”, există certitudinea că satul Câmpina, graţie poziţiei sale geografice la intrarea în munţii Carpaţi şi amplasării la distanţă egală de Bucureşti şi Braşov, era vamă, punctul strategic pentru controlul mărfurilor. Acest lucru a făcut posibilă o dezvoltare rapidă a aşezării, localitatea beneficiind de nenumărate avantaje în urma schimburilor comerciale care aveau loc aici. A funcţionat ca vamă din anul 1422 până în 1840, când, pentru un timp scurt vama s-a mutat la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră atunci cu Ardealul» (sursa: www.primariacampina.ro)
Manifestarea de anul acesta s-a bucurat de o prezenţă peste aşteptări, cu o participare de peste 150 de persoane, neaşteptat dacă punem în discuţie ediţiile din anii trecuţi, în care numărul participanţilor a fost semnficativ mai redus.
Funcţionari publici, politicieni, scriitori, profesori, preoţi şi sportivi, foşti primari şi veterani de război, dar şi un grup de elevi ai Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” au umplut sala până la refuz. Unul din momentele emoţionante ale evenimentului a fost festivitatea de deschidere, care a debutat cu Imnul Câmpinei – „Dor de acasă”, compus de regretatul  medic Mihai Constantin, fost membru al formaţiei „Meteor”. 


Programul a continuat cu discursul primarul Horia Tiseanu, prin care acesta a punctat realizările din anul trecut ale administraţiei locale şi a vorbit despre viitorul municipiului, văzând ca oportunităţi de dezvoltare a acestuia parcul industrial şi turismul.


Despre Câmpina, însă privită cu alţi ochi, a mai vorbit şi senatorul Georgică Severin, care a pus accentul pe tradiţia culturală a oraşului.  La rândul lor, profesorii Gheorghe Râncu şi Marius Zaharia au avut două expuneri despre istoria localităţii, exemplificate prin imagini ce se derulau succesiv pe ecranul amplasat în spatele mesei de prezidiu, prezentând totodată şi ultima ediţie a Anuarului Societăţii de Ştiinţe Istorice din Câmpina. 


„Impresionant este că pe măsură ce ne depărtăm de prima atestatare documentară, pe măsură ce trece timpul, descoperim că apar mereu date noi despre istoria Câmpinei, aduse în prim-plan de cercetători locali” - a precizat Şerban Băleanu, unul dintre care care s-au ocupat în vremea din urmă de a scoate din arhive date importante din trecutul localităţii.
Cu ocazia aniversării au fost lansate şi două volume: „Câmpina - file de cronică”, autor istoricul Alin Ciupala şi „Câmpina, o istorie în date”, autor Ion T. Şovăială, volum a cărui prezentare a fost făcută de către publicistul Florin Frăţilă: „Cele două lucrări de excepţie semnate de profesorul Alin Ciupală şi de regretatul avocat Ion T. Şovăială, lansate azi, fac parte din proiectul «Patrimoniul culturii scrise câmpinene», pe care l-am iniţiat în calitate de preşedinte al Comisiei de cultură din Consiliul Local încă din anul 2013. În toţi aceşti ani am reuşit să edităm, cu sprijinul Consiliului Local, multe volume importante, în ideea de a lăsa mărturie peste ani date inestimabile din istoria şi civilizaţia trecutului câmpinean. Ion Şovăială a fost unul dintre puţinii români care au făcut gazete culturale aproape de unii singuri, fără să ceară nimic în schimb şi pentru asta trebuie să îi fim recunoscători, aici pe pământ şi nu, de aici înainte, în gând, aşa cum ştim noi bine să procedăm cu toţi adevăraţii truditori ai acestui neam. El săpa neobosit în trecutul societăţii noastre, pentru că prezentul îl dezgusta, iar viitorul, spunea el, se poate clădi doar pe fundamentul a ceea ce a fost bun în trecut. Pentru cine îl cunoştea cu adevărat, Ion Şovăială era un perfecţionist şi un om foarte puţin dispus la compromisul prieteniei ori amiciţiei de complezenţă. Se proteja de lume şi, cu toate astea, trăia pentru ea, oferindu-i mărturii uneori definitiv uitate. În ceea ce mă priveşte, am un mare regret şi anume acela de a fi întârziat să îl anunţ, cât încă trăia, că am reuşit, cu multe eforturi, să obţin fondurile necesare pentru a-i publica o parte din munca ultimilor zece ani. Aşa au apărut, în anii anteriori, Ediţia Anastatică a revistei «Câmpina literar-artistică şi istorică» şi «Al. Tudor – Miu. Aspecte biografice şi bibliografice». Cartea de faţă, «Câmpina, o istorie în date», este însă una dintre cele mai importante culegeri de mărturii documentare referitoare la istoria oraşului, după «Monografia» lui Stoica Teodorescu. De la rândurile acestui adevărat «dicţionar cronologic câmpinean» poate pleca spre cercetări mult mai aprofundate, cândva, altcineva”.




Colonelul în rezervă Marian Dulă a adus în atenţia publicului importanţa lucrării „Cartea de aur a eroilor şi veteranilor de război din municipiul Câmpina”, editată la sfârşitul anului trecut. 
În programul manifestării a mai fost inclus şi un recital muzical susţinut de către elevi ai şcolii de pian de pe lângă Societatea Filarminică din Câmpina.  Pe lângă toate acestea, cei prezenţi au avut posibilitatea să vizioneze şi două expoziţii, una de pictură intitulată „Câmpina văzută de copii” şi alta cu trofee ale unor sportivi  care au adus glorie municipiului nostru. 
Andreea Ştefan

Editorial. SEMNE BUNE ANUL N-ARE!

La început de an ne facem urări, care de care mai încrezătoare în victoria binelui. Optimismul este, în atari circumstanțe, oarecum obligatoriu. Și totuși, sunt împrejurări în care „optimismul” devine mai degrabă un semn de directă prostie, cînd intri într-un terariu cu vipere, cît de optimist să fii să crezi că nu vei fi mușcat? 
Cam așa mi-a apărut modul în care Europa (nu-i mai putem spune bătrînul continent -  asta era mai degrabă un apelativ de profundă reverență – ci, mai degrabă continentul Alzheimer) a întîmpinat 2016. N-au mai fost doar „tradiționalele” beții ale unor bande de tineri dezaxați, soldate cu ceva mașini incendiate și vitrine sparte. Ci atacurile unora dintre drăguții de imigranți care nu suportă femeile albe. Stupefacția autorităților germane și din alte țări nordice a frizat exact naivitatea imaginată mai sus, a celui care crede că poate privi în ochi reptila de la 10 cm. Un ministru norvegian a propus cursuri în care emigranții să fie învățați cum să se poarte cu femeile… Oh, sfîntă naivitate! Exact asta le lipsește hoardelor, un curs de etichetă! Oficialitățile se încurcă în definiții bizantine ale termenului de „terorist”, unul care intră înadins cu mașina într-un grup de pe trotuar nu e terorist pentru că nu era afiliat vreunei grupări și nu s-a găsit la el acasă explozibil. 
Occidentului i s-a atrofiat complet instinctul de conservare. Acceptînd cu generozitate toate identitățile, sfîrșește prin a și-o pierde pe a sa. Elitele politico-mediatice-academice au iradiat ideologic Occidentul, împiedicînd reproducerea sa sănătoasă. Obligîndu-l să izvodească avortoni. 


Numărul comemorativ al revistei Charlie Hebdo, are pe copertă - evident! - o caricatură cu Dumnezeul trinitar creștin, acuzat că el ar fi asasinul. Ce spuneam de prostie? Strigătoare la cer, cum frumos spune limba română. În acest context, cred, trebuie privită și povestea cu familia Bodnariu, ai cărui copii au fost „luați în custodie” (cum se spune eufemistic pentru răpiți) de către statul norvegian. Poate că într-adevăr copiii au fost supuși unor „rele tratamente”, dar lipsa totală de transparență, lipsa unui proces deschis, tăcerea absolută a celor două state, toate astea nu sunt deloc de bun augur și justifică îngrijorarea că adevăratul motiv ar fi orientarea religioasă a respectivei familii. Cînd există o dublă măsură, ceva e stricat în marele mecanism al lumii. 
După agitația din toamnă, România a adormit la loc. „Elanul revoluționar” s-a topit. Nici măcar teme acute, a căror importanță e lesne de decriptat, cum ar fi cea „scriitorilor din închisori” nu au trezit nicio reacție publică. Academia, Consiliul Național al Rectorilor, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice nu au nicio atitudine oficială față de profesorii universitari care au girat această fraudă și legală și morală. Ascunderea după salcîm a lumii academice ar compromite și ultimele ei resurse de prestanță. Pare o chestiune marginală? Deloc, ea se leagă direct de modul incompetent, incoerent, indecent și ticălos în care a fost condusă România după 1990. 
Din teroarea acestui pseudo s-a născut România de azi. Din im-postură, adică (auto)situarea într-o postură vădit nepotrivită cu anvergura personală. Pseudo-politiceni, pseudo-intelectuali, pseudo-jurnaliști, pseudo-democrație, pseudo-libertate, pseudo-justiție, pseudo-educație, pseudo-istorie, pseudo-limbă, pseudo-religiozitate... în această lume autenticul face figură de bizar, e bun de internat la ospiciu. Scandalul scrierilor din pușcăriile prea generoase ale patriei ne obligă la un efort de autentificare socială. Augusta absență prezidențială face ca nimic din ce se sperase la căderea guvernului Ponta să nu fie realizat. Legile electorale sunt proaste (nici un specialist în drept constituțional nu a explicat de ce românii din diaspora au altă rată de reprezentare parlamentară decît cei din țară, votul pentru primari în două tururi nu a fost validat, reducerea parlamentului la 300, cf. referendumului, nu se aplică), confiscarea averilor frauduloase nu s-a realizat, despre noua organizarea administrativă nu se mai vorbește, etc. Mi-e teamă că ilustra retragere din prim plan a președintelui anticipează definitiva retragere din istorie a României. E un semn!
Christian CRĂCIUN

S-a dat startul încasării taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2016

Datorită numeroaselor modificări aduse Codului fiscal în privinţa modalităţilor de calcul şi plată a impozitelor şi taxelor locale şi din dorinţa de a încasa în mod corect sumele datorate de contribuabilii câmpineni, Direcţia Economică a luat decizia ca programul de încasare a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2016 să ia startul mai târziu decât de obicei, mai exact începând cu data de 11 ianuarie 2016. 
Vă reamintim că plata taxelor şi impozitelor poate fi făcută şi online, pe platforma www.ghiseul.ro un proiect derulat în comun de Agenţia pentru Agenda Digitală a României şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România, care oferă posibilitatea contribuabililor de a vizualiza obligaţiile de plată existente şi/ sau de a plăti online cu cardul, parţial sau total, taxele şi impozitele locale, precum şi amenzile existente. Dovada plătii se primeşte pe e-mail în doar cateva minute de la plata efectivă.


Potrivit informaţiilor publicate pe site-ului Primăriei Câmpina, calendarul impozitelor si taxelor locale este următorul: 
Impozitul/ taxa pe clădiri, impozitul/ taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, se plătesc anual în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/ taxă clădiri, impozitul/ taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10 % stabilită prin hotărârile Consiliului Local.
Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local în două tranşe egale - semestrial cu termenul 31 martie si 30 septembrie. 
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se plăteste în două tranşe egale - semestrial cu termenul 31 martie şi 30 septembrie. Conform hotărârilor Consiliului Şocal se stabileşte un termen de depunere a declaraţiilor privind această taxă.
Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul. Orice persoană care datorează impozitul pe spectacol are obligaţia de a depune o declaraţie până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului. Persoanele care datorează impozitul pe spectacole privind videoteci şi discoteci au obligaţia de a depune o declaraţie privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective.
Taxa hotelieră se plăteşte până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră. Se depun obligatoriu, lunar, declaraţii până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere.

Administraţia locală organizează un nou concurs pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Clubului Sportiv Câmpina

Administraţia publică locală organizează la sfârşitul acestei luni (19 ianuarie este data limită până la care se pot depune dosarele necesare înscrierii) un nou concurs pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Clubului Sportiv Câmpina. Vă reamintim că la primul concurs organizat la sfârşitul anului trecut, în luna noiembrie, postul nu a fost ocupat de către singurul înscris în competiţie, profesorul de sport Aurelian Adrian Stoican, pentru că acesta nu a îndeplinit unul dintre criteriile stabilite de comisia abilitată în acest sens şi anume minim trei ani de experienţă într-o funcţie de conducere în domeniul sportiv. 


În faţa acestei situaţii, comisia a hotărât să reducă de la trei la un an minimul de experienţă într-o funcţie de conducere, fără să modifice celelalte criterii. De ce aşa şi nu altfel ne-a explicat preşedintele Comisiei de specialitate din Consiliul Local şi iniţiatorul proiectului CS Câmpina, consilierul local Florin Frăţilă: „Din păcate, la primul concurs nu s-a prezentat decât un competitor, care şi acela nu a îndeplinit condiţiile restrictive impuse de noi. Foarte mulţi din administraţia locală îmi reproşează că nu am modificat criteriile, lăsând astfel cale liberă şi celor fără studii de specialitate, dornici să conducă acest club. Nu am fost şi nu voi fi de acord cu o astfel de chestiune, pentru că am mai spus şi o repet: nu accept implicarea politicului şi a neaveniţilor în acest proiect sportiv. Clubul Sportiv Câmpina are nevoie de profesionişti cu integritate morală, oamenii cu studii şi experienţă în domeniul sportiv, care să fie capabili să construiască pe termen mediu şi lung o instituţie serioasă. Sper ca de această dată să se prezinte cât mai mulţi competitori şi să avem de unde alege omul potrivit. Aştept cu nerăbdare concursul, pentru că sunt multe lucruri de făcut la noul club şi fără preşedinte batem pasul pe loc”.
Cele mai importante condiţii impuse de administraţia locală au fost: studii superioare de lungă durată în domeniul sportiv, vechime de minim 3 ani în specialitatea studiilor, neexistenţa niciunei sancţiuni în plan sportiv în perioada activităţii profesionale a candidatului, minim un an de experienţă într-o funcţie de conducere în domeniul sportiv ş.a.m.d. Concursul are două etape, prima constând în susţinerea unei probe scrise, iar a doua, interviul şi susţinerea proiectului de management.

Câmpina va avea sistem de supraveghere video

Proiectul „Sistem de supraveghere video” iniţial de mai multă vreme de administraţia locală câmpineană a intrat în linie dreaptă. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local Câmpina a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru montarea a 35 de camere de supraveghere în cele mai importante intersecţii din oraş (care să ajute la urmărirea şi înregistrarea imaginilor din 15 puncte de interes), alocând pentru acest proiect, din bugetul public, suma de 334.814 lei (fără TVA). 


Licitaţia se va ţine pe SEAP, iar data limită de depunere a ofertelor este 25 ianuarie 2016. Criteriul de atribuire luat în considerare va fi preţul cel mai scăzut. Centrul de supraveghere video va fi amenajat la Poliţia Locală. 

S-a scumpit transportul public local de persoane

Începând cu 1 ianuarie 2016, operatorul de transport public local, SC Eliro SRL, a majorat preţul de transport pentru traseele Gară – Băneşti, Pram – Voila, Cartier Slobozia – Cimitirul „Învierea lui Lazăr”. 


Astfel, călătorii sunt nevoiţi să plătească, indiferent dacă se deplasează o staţie sau tot traseul, 3 lei în loc de 2,5 lei pentru un bilet. Ultima scumpire a avut loc în luna iunie 2015, când preţul a urcat de la 2 lei la 2,5 lei. 

Parc fotovoltaic la Băneşti

La sfârşitul anului trecut, respectiv miercuri, 30 decembrie 2015, administraţia publică din comuna Băneşti a inaugurat primul parc fotovoltaic din zona Câmpina, un proiect realizat în cea mai mare parte din fonduri europene. 


Parcul se întinde pe o suprafaţă de 4600 metri pătraţi, include 800 de panouri fotovoltaice ce vor asigura transferul energiei solare către sistemul energetic naţional şi va deveni operaţional cel mai probabil începând cu 15 ianuarie.

“Pacienţii politici”, o carte necesară

Recenta carte a lui Florin Frăţilă, directorului ziarului „Oglinda de Azi”, era aşteptată cu mult interes, deoarece fragmente din această lucrare au apărut de-a lungul anului trecut în „Revista Nouă”, stârnind multe discuţii în rândul cititorilor, care o comentau încă de atunci favorabil. Florin Frăţilă este un politician tânăr, care nu a cunoscut perioada dură de la începutul anilor ’90. Pe atunci, în Câmpina, ca şi la nivel naţional, forţele politice erau grupate în două tabere net diferenţiate: FSN-iştii (neocomunişti) ce  încercau salvarea vechiului sistem şi forţele de dreapta, grupate în coaliţia Convenţia Democratică. 


Convenţia Democratică din Câmpina cuprindea PNŢCD (condus de Corneliu Coposu), PSDR (condus de Sergiu Cunescu), PAC (condus de Nicolae Manolescu), Alianţa Civică (condusă de Ana Blandiana) şi Federaţia Ecologistă Română. Partidul Liberal, condus de Radu Câmpeanu, nu a intrat în această grupare de opoziţie anticomunistă, înclinând spre o colaborare cu FSN-ul, având la un moment dat chiar reprezentanţi în guvernul condus de Petre Roman. La Câmpina, lupta între cele două grupări a fost extrem de dură, având loc chiar şi o mini-mineriadă care l-a alungat din Primărie pe inginerul Hănciulescu, un adevărat social-democrat. În opoziţia de atunci întâlneai personalităţi care aveau legături cu vechile partide istorice prin familia lor, cum era şi cazul celor două surori Delia şi Rodica Brătianu. Era încă o epocă romantică, în care cei de dreapta acţionau potrivit unor idealuri, dorind întoarcerea României la normalitate şi prosperitate. Adversarii foloseau incultura politică a majorităţii populaţiei, manipulând electoratul cu lozinicile „Nu ne vindem ţara”, „Iliescu apare, soarele răsare”, „Noi muncim, nu gândim”.
În cărţile sale („Rămân să disper printre ai mei” şi „Pacienţii politici”), Florin Frăţilă descrie o altă faună politică. Volumul „Pacienţii politici” lasă un gust amar celor care o parcurg, prezentând în principal viaţa politică pe perioada anului electoral 2012 (alegerile locale şi parlamentare). Vedem o lume care se scufundă în marasm, meschinărie, aroganţă, potlogării, crâşmărit şi lovituri sub centură. Ce-i mână pe protagonişti în luptă? Dragostea pentru moşia străbună (cea din „Scrisoarea a III-a” a lui Eminescu) sau cea pentru moşia personală şi pentru consolidarea unor averi respectabile?! Liderii politici, aşa cum întâlnim şi în carte, sunt toţi angajaţi în afaceri mai mult sau mai puţin dubioase, fiind uşor de recunoscut în multe episoade, deşi nu apar întotdeauna cu numele lor reale. În campaniile electorale, dispunând de resurse materiale de mare anvergură, mituiesc electoratul cu diverse cadouri derizorii. A dispărut, aşa cum reise din cuprinsul cărţii, diferenţierea partidelor pe baze doctrinare. Dimpotrivă, constatăm că toată lumea se aliază cu toată lumea; socialiştii cu conservatorii, liberalii cu socialiştii. La nivel naţional, toţi se agăţă de guvernare făcând alianţe împotriva interesului naţional cu UDMR-ul sau cu minorităţile (18 deputaţi ai minorităţilor au votat întotdeauna cu puterea). Stilul cărţii, aşa cum se dovedeşte la lectură, este alert, aspru, abrupt, acid, putându-se constitui într-un nou gen literar – jurnalul - pamflet. Valoarea literară a cărţii este demonstrată de portretele de candidaţi la alegerile parlamentare, zugrăvite cu o mare forţă plastică: candidatul galben, candidatul alb, candidatul roşu, candidatul violet, candidatul portocaliu, dar şi de evocarea unor personaje pozitive: polisportivul Horst Gotfried, liderul unei generaţii de tineri câmpineni, foarte activul monarhist profesorul Miltiade, regretata ziaristă Carmen Negreu şi venerabilul scriitor bucureştean Ion Ochinciuc, care îşi petrecere verile la Câmpina. Am rămas de asemenea impresionat de ataşamentul autorului pentru fiul său, care îl însoţeşte în multe din activităţile sale. 
Florin Frăţilă vine din sistem, este un politician activ în administraţia locală şi în conducerea PNL Câmpina, însă după cum se vede din carte, sistemul nu l-a corupt. Episodul „Toate lichelele luate împreună reprezintă un sistem” ne-o demonstrează cu prisosinţă: „Previzibil deznodământ după mizerabila confruntare pentru un loc în Camera Deputaţilor. După cum s-au prezentat în campanie, sunt minime şanse de realizări măreţe într-un Parlament pestriţ, supradimensionat, ales, vorba lui Nicolae Iorga, «după obiceiurile pământului şi toate deprinderile rele ale unei ţări păcătoase»”.
În volumul „Pacienţii politici”, conflictele se rotesc în vârtejul luptei pentru locurile eligibile şi provoacă o tensiune otrăvitoare, care pune pe poziţii rivale facţiunile din cadrul lor. Politicienii vin şi pleacă, dar năravurile rămân. 
Prins în multe activităţi, autorul regretă că nu a avut timp suficient să se consacre literaturii, pentru care are o veritabilă vocaţie, dar îşi doreşte ca în viitor să continue dezvăluirile din culisele lumii politice şi administrative câmpinene, până le va aduce la zi. 
Alin CIUPALĂ

P.S. Pentru a nu fi suspectat de parti-pris-uri, dată fiind colaborarea mea cu ziarul „Oglinda de azi”, ţin să precizez că volumul cuprinde la paginile 17-18 un foarte dur atac la adresa mea, în episodul în care este citat pe larg avocatul Ion Şovăială, cu care am avut în trecut diverse polemici. Recenzia favorabilă a unei cărţi în care sunt eu însumi criticat înlătură, sper eu, orice bănuială că n-aş fi fost obiectiv în aprecierile făcute. 

O nouă opţiune pentru cultura scrisă: Societatea Scriitorilor Prahoveni

În ultimii ani, la Câmpina s-a înregistrat o efervescenţă în creştere a mişcării literare, în continuarea eforturilor demne de laudă de după anul 1990, ale unor George Văleanu, Gherasim Rusu Togan, Ion T. Şovăială, plecaţi mult prea devreme dintre noi. Chiar dacă întâlnirile anuale ale scriitorilor din toată ţara, cu prilejul Galelor APLER, pentru care avem a mulţumi regretatei Daniela Tomescu şi soţului său, editorul Ion Tomescu, au încetat, după mai bine de un deceniu, să fie găzduite de oraşul nostru, apariţia, din 2000 [seria a treia] şi 2004 [seria a patra], până azi, a publicaţiei culturale „Revista Nouă” (director fondator C. Trandafir, redactor-şef Florin Dochia) şi, din 2014, a revistei de poezie „Urmuz” (redactor-şef Florin Dochia), au constituit evenimente de referinţă ale mişcării culturale locale. Intensitatea activităţilor care ţin de cultura scrisă s-a augmentat odată cu revitalizarea Cercului literar „Geo Bogza”, a organizării Concursului de literatură „Geo Bogza” (în locul aceluia abandonat, „Roşu Vertical”), a Concursului „România, citeşte-mă”, a înfiinţării colecţiilor de cărţi „Biblioteca de Câmpina” şi „Câmpina - Patrimoniu Cultural”, a Concursului de manuscrise şi Concursului Cartea Anului, multe dintre ele fiind iniţiative de toată lauda ale Consiliului local, finanţate de Administraţia municipiului. 
Nu vom face aici un inventar al tuturor activităţilor literare datorate scriitorilor locali şi numeroşilor invitaţi, care au păstrat Câmpina în topul interesului pentru mişcarea culturală de gen la nivel naţional, însă este evident că era nevoie de un pas mai departe pentru a da coerenţă manifestărilor literare, mai cu seamă că nivelul calitativ al creaţiei şi al comunicării a crescut sensibil, iar extinderea teritorială, cu precădere spre localităţile de pe Valea Prahovei,  a devenit o constantă. Aşa se face că, la sfârşitul anului 2015, Judecătoria Câmpina a eliberat Certificatul de înscriere în registrul special a asociaţiei „Societatea Scriitorilor Prahoveni”, organizaţie nonguvernamentală cu personalitate juridică de drept privat, fără scop patrimonial, non-profit, independentă de orice alte instituţii, neetnică, neconfesională şi apolitică.
Iniţiatorii, membrii fondatori, îşi propun promovarea specificului naţional, a tradiţiilor, a culturii şi civilizaţiei româneşti, crearea de parteneriate cu instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu asociaţii şi alte organisme nonguvernamentale, pentru sprijinirea activităţilor educaţionale şi de formare socio-profesionale ale copiilor, tinerilor şi adulţilor, editarea de publicaţii culturale, organizarea cercurilor şi cenaclurilor literare, organizarea de concursuri literare şi sprijinirea tuturor activităţilor culturale ce au ca obiect cultura scrisă şi autorii de pretutindeni, sprijinirea apariţiei revistelor şcolare, implicarea în organizarea unor manifestări sincretice, care să includă dialogul activ cu artele plastice şi vizuale, cu artele spectacolului şi muzicale pe plan local, naţional şi internaţional. Desigur, Societatea Scriitorilor Prahoveni este deschisă pentru membri asociaţi cu activitate deja recunoscută în domeniul literaturii, cu iniţiativă şi dornici de comunicare cu publicul iubitor al genului, de manifestare în sprijinul educaţiei permanente, dar cu deosebire a tinerilor, elevilor pentru care programa şcolară face din ce în ce mai puţin…
Programul manifestărilor începutului de an 2016 va include marcarea Zilei Culturii Naţionale, vineri, 15 ianuarie, de fapt, lansarea pentru public a asociaţiei. La Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” va avea loc o lansare de cărţi noi: „Pacienţii politici” de Florin Frăţilă, „Fenomenul K şi alte privelişti literare” de Florin Dochia şi  Ediţia anastatică a revistei „Urmuz”, editată de Geo Bogza în 1928. Biblioteca Municipală Câmpina, prin amabilitatea doamnei Liliana Ene, va oferi o expoziţie de carte care să ilustreze, în măsura posibilului, Anul Editorial 2015 la Câmpina. 



În luna februarie, cei 108 ani de la naşterea lui Geo Bogza vor fi prilej de aniversare a Centenarului de la naşterea mişcării dadaiste (8 februarie), cu o conferinţă susţinută de Maria Dobrescu („Geo Bogza şi avangarda europeană”) şi un recital din poezia lui „paznicului de far”, iar în cadrul manifestărilor organizate la Castelul Julia Hasdeu de doamna Jenica Tabacu (B. P. Hasdeu - 178 de la naştere), Societatea Scriitorilor Prahoveni va propune prezentările Ediţiei anastatice a revistei „Urmuz”, 1928, a volumelor „Fenomenul K şi alte privelişti literare” de Florin Dochia, „Venus de februarie” de Mircea Teculescu şi „Iarna perfectă” de Iulian Moreanu. 
Luna martie va fi dedicată, aşa cum a devenit de mulţi ani o tradiţie, „Primăverii poeţilor”, incluzând numeroase întâlniri cu cititori din şcolile câmpinene, „Nobel în ţara verde”  – recital de poezie irlandeză, un  Maraton al Poeziei („Centenar Dada”), Ziua Mondială a Poeziei (lecturi în dezbatere – Avangarda românească în concertul european; Geo Bogza la Câmpina - expoziţie cu paginile revistelor Urmuz, 1928, prezentarea unei antologii din poezia universală), iar pe 31 martie – „Dor de Nichita”, simpozion & recital de poezie & expoziţie de grafică realizată de artişti din zona Câmpina. În a doua jumătate a lui aprilie se vor marca cele patru secole „Cu Shakespeare, fără Shakespeare” (1616-2016), la Secţia engleză a Bibliotecii Municipale, cu un spectacol de poezie prezentat de tineri actori ai teatrului „Mircea Albulescu” şi o expoziţie de grafică inspirată de opera lui Marelui Will.
Desigur, enumerarea de mai sus este numai un mic extras, sperăm cât de cât semnificativ pentru oraşul Câmpina, din programul activităţilor dedicate culturii scrise şi dialogului cu celelalte arte pe care Societatea Scriitorilor Prahovei le va realiza, multe dintre ele fiind întâlniri nemijlocite cu iubitorii de lectură, cu tinerii dornici de dezvoltare personală şi de punere în valoare a talentului şi a pasiunii pentru valorile spirituale, singurele care asigură împlinirea personală a fiecărei fiinţe umane. Şi colaborarea cu alte grupări de scriitori din ţară este permanent în atenţia asociaţiei, numeroase contacte fiind realizate de ani buni, prin numeroasele schimburi culturale reciproce la nivel individual. 
Deocamdată, Societatea Scriitorilor Prahoveni vă invită la primele sărbători ale cărţii despre care puteţi afla chiar în această pagină de ziar. Şi o informaţie utilă: membrii fondatori sunt, în ordine alfabetică şi cu numele lor de autori, Christian Crăciun, Maria Dobrescu, Florin Dochia, Florin Frăţilă şi Ştefan Al.-Saşa. Pentru contact, se poate folosi adresa de e-mail societateascriitorilor@gmail.com sau/ şi pagina de facebook a asociaţiei. (F.F.)

CĂLĂTOR PRIN LUME. Parisul şi marile sale bulevarde (III)

Opera Garnier
Este socotită cel mai mare teatru liric din lume, fiind construit între 1862 – 1875 de către Charles Garnier (1825 – 1898) la comanda lui Napoleon al III-lea (cel care obişnuia să-şi trimită emisarii în România, pe Valea Oltului, pentru a-i aduce apa minerală vindecătoare de la Căciulata şi Călimăneşti, despre care se dusese vestea în toată Europa). Faţada sa este decorată cu marmură de diferite culori, predominând albul, în contrast cu celelalte ornamente din bronz auriu. O scară largă duce spre intrarea sub formă de arcade. Pe odihna de la intrare sunt stâlpi în faţa cărora stau grupuri de statui în marmură, între care se remarcă sculptura „Dansul”. Interiorul magnific îţi taie respiraţia. Cele cinci nivele pot primi 2200 de spectatori, aşezaţi pe scaunele din catifea roşie cu motive aurii. Scena, de 52 de metri lăţime, adâncă de 37 de metri şi înaltă de 66 de metri, poate primi peste 450 de actori. Înconjurând vasta clădire, undeva în stânga, pe o latură a Operei, se află un bust al celui ce a construit-o  – Charles Garnier.


Puţin mai în spate, trecând pe lângă Operă, găsim un renumit centru comercial, Galeriile Lafayette sau Printemps, ambele situate în cartierul marilor magazine. De aici ne întoarcem în Piaţa Operei, ne odihnim pe treptele de la intrare, pentru ca mai apoi să ne îndreptăm spre columna lui Napoleon, celebrul Hotel Ritz şi spre cele mai mari magazine de bijuterii din Place Véndome. 
Părăsim Piaţa Operei şi în dreapta se deschide un bulevard ce poate fi considerat ca făcând parte din cel mai bogat colţ al Parisului – Rue de la Paix (Bulevardul Păcii). Bulevardul mărginit de cele mai mari magazine de bijuterii duce spre Piaţa Véndome. Vitrinele expun bijuterii din aur cu pietre preţioase, o adevărată revărsare de diamante, smaralde sau rubine şi nu există o firmă celebră care să nu fie prezentă aici ori în Piaţa Véndome, ale căror preţuri afişate conţin multe zerouri. Ne oprim să admirăm câteva din exponatele din vitrină, atent supravegheaţi de bodyguarzii elegant îmbrăcaţi şi încet, încet ajungem într-o piaţă octogonală cu arhitectură tipic pariziană, cu clădiri ce au la ferestre nelipsitele obloane, iar la parter magazinele cu bijuterii ale celor mai mari case din domeniu. Am ajuns în inima luxului parzian...
Place Véndome
În mijlocul acestei pieţe poate fi admirată o columnă ce poate părea familiară celor care au ajuns la Roma şi au văzut  Columna lui Traian, întrucât cele două seamănă foarte mult. Columna Véndome a fost construită între 1806 – 1810 pentru a comemora strălucita victorie a lui Napoleon în bătălia de la Austerlitz, în Moravia (Republica Cehă astăzi) şi în care Napoleon, cu doar 68.000 de oameni, a învins armata ruso-austriacă cu mult mai mult numeroasă. 


Columna, înaltă de 44 metri, prezintă în formă spiralată basoreliefuri cu scene din această bătălie, basoreliefurile fiind făcute din bronzul celor 1200 de tunuri capturate de armata franceză. În vârful columnei îl vedem pe Napoleon în chip de împărat roman. Piaţa, în întregime un vast complex arhitectural din timpurile lui Ludovic al XIV-lea, găzduieşte la nr. 15 unul dintre cele mai frumoase hoteluri din lume – Hotelul Ritz, unde un apartament poate costa pentru o singură noapte cu mult peste 10.000 de euro, iar la nr. 12 se află casa unde a murit în 1849 marele compozitor şi pianist polonez Chopin. După ce ne bucurăm o vreme de tot ceea ce vedem în jurul nostru, ne întoarcem prin Rue de la Paix pe Bulevardul Operei, la capătul căruia, într-o piaţetă, se află sediul celebrei companii de teatru Comedia Franceză.  Traversând una dintre cele mai importante artere comerciale pariziene, Rue de Rivoli, ajungem la... 
Muzeul Luvru
Am avut fericita ocazie ca de-a lungul anilor să pot vedea câteva din marile muzee şi galerii de artă din lume: Ermitaj, Prado, Muzeul Britanic, Vaticanul, Galeriile Tretiakov sau Muzeul Naţional din Amsterdam şi mi-ar fi greu, nefiind specialist, ci doar amator de frumos, să fac o ierarhizare a acestora, dar categoric, pentru oamenii obişnuiţi, Luvrul este cel mai cunoscut. 


Iniţial o fortăreaţă ridicată de Filip August în 1190, înainte ca acesta să plece în cea de-a treia cruciadă, aceasta a fost construită cu scopul de a apăra Parisul de incursiunile Saxonilor, ca mai apoi să devină reşedinţă regală în sec. XIV, când Carol al V-lea cel Înţelept decide să se mute aici şi construieşte într-unul din turnurile fortăreţei o bibliotecă. În 1546, Francisc I demolează fosta fortăreaţă şi ridică un palat în care adună o colecţie de tablouri pe care le adusese din Italia. La moartea sa, proiectul său de a colecţiona opere de artă şi de a dezvolta palatul este continuat de Henric al II-lea, iar Caterina de Medici ordonă construirea unui nou palat – Tuileries, care să fie legat de Luvru. Palatul continuă să se extindă sub Henric al IV-lea, iar în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, colecţia de tablouri creşte la peste 200. Din păcate, Ludovic al XIV-lea îşi mută reşedinţa la Versailles, iar palatul îşi pierde din frumuseţe, rămâne fără acoperiş, este complet neglijat şi  gata de a fi demolat. Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, continuă însă opera de colecţionare a tablourilor, care ajunge în timpul domniei sale la peste 2500, cu pânze semnate de artişti celebri ai timpului ca Raphael, Tizian, Rubens sau Leonardo. În 1793 este inaugurat aici Muzeul Central de Arte, în care Napoleon adună comori din întreaga Europă ce vor trebui înapoiate ţărilor respective după înfrângerea sa de la Waterloo. 


Colecţiile se lărgesc cu fiecare nouă generaţie. În 1981, preşedintele Franţei, Fraçois Mitterrand, lansează proiectul „Marele Luvru” prin care dorea să redea acestuia funcţia sa iniţială de muzeu. Eliberează o aripă ce fusese ocupată de Ministerul de Finanţe, ca apoi să ordone construirea de noi spaţii de expunere în cea mai mare curte interioară – Curtea Napoleoniană. Tot aici, arhitectul de origine chineză Ming Pei construieşte în 1989 controversata sa piramidă înaltă de 20 de metri şi având 793 de faţete din sticlă, piramidă ce este flancată de alte două mai mici, constituind chiar intrarea principală în muzeu. Finalul transformărilor are loc în 1993, la 200 de ani după ce Luvrul a fost deshis publicului, prin inaugurarea aripii Richelieu. Toate aceste transformări au făcut posibilă găzduirea în muzeu a peste 300.000 de exponate. 
Din Curtea Napoleoniană, vedem în dreapta Arcul de Triumf Carusel, construit între 1806 – 1808 în stilul arcului lui Septimiu Sever din Roma, care trebuia să glorifice victoriile lui Napoleon. Construit din marmură roşie şi albă, cu trei arce cu basolreliefuri, are deasupra un car triumfal cu patru cai condus de Zeiţa Păcii, flancată de două statui reprezentând  Victoria. Interesant este că, iniţial, aceşti cai au fost furaţi de Napoleon din Bazilica San Marco din Veneţia şi înapoiaţi după 1815. Văd în stânga mea celebra piramidă din sticlă şi coada de la intrare, asemănătoare unui şarpe uriaş. Din loc în loc sunt plăcuţe care îţi indică timpul pe care îl mai ai până la intrarea în muzeu şi nu poţi să nu te îngrozeşti când vezi că ai de aşteptat trei ore. Te aşezi în rândul care şerpuieşte încet, însă  vremea plăcută şi discuţiile cu cei din jur fac timpul să treacă mai uşor şi într-un final răbdarea îşi este răsplătită când ajungi în interiorul mult discutatei piramide. 
Cobori câteva trepte, cumperi un bilet şi... acum e acum. Cum te descurci în acest imens muzeu? Din fericire te ajută un ghid care îţi spune că există trei aripi ale muzeului - Richelieu, Denon şi Sully şi şapte mari secţiuni: antichităţi orientale şi artă islamică, antichităţi egiptene, antichităţi greceşti, etrusce şi romane, obiecte de artă, sculptură, artă grafică, pictură. Şi acum, descurcă-te! Din noianul de frumuseţi, aleg câteva despre care ştiam deja şi rezerv cea mai mare parte a timpului picturii, care şi ea este împărţită în Şcoala Franceză (cea mai numeroasă), Italiană, Flamandă şi Olandeză, Engleză sau Spaniolă. La secţiunea antichităţi orientale mă opresc în faţa unei statui neosumeriene - „Gudea”, înaltă de 1,05 metri şi datată între 2290 – 2255 (î.Hr.) şi apoi în faţa Codicelui lui Hammurabi, regele Babilonului, de care am auzit încă de când eram elev, care este importantă nu doar ca operă de artă, ci şi ca document istoric. Este un bloc din bazalt negru de 2,25 metri, cu 282 de legi reprezentând legi şi obiceiuri ale vechilor sumerieni – legi ce au influenţat codurile lui Justinian şi Napoleon. Trec apoi pe lângă taurii înaripaţi cu cap de om, decoraţiunea unor palate din secolele IX – VII (î.Hr.), dar şi pe lângă alte antichităţi din Palestina, Tunisia sau Algeria. Las sectorul egiptean, pentru că văzusem vechea artă egipteană de multe ori la Muzeul Naţional din Cairo şi mă opresc la antichităţile greceşti, etrusce şi romane, care oferă o gamă uluitoare de capodopere: frize ale Partenonului Atenian de pe Acropole (sec. V i.Hr.), Victoria înaripată din Samothrace (Nike), pentru a rămâne apoi uimit minute în şir în faţa statuii lui Venus din Milo, care a fost găsită în 1820 pe insula Milo şi care  datează din sec. al II-lea (î.Hr.). Frumuseţea şi perfecţiunea ei au ajuns până în zilele noastre să fie etalonul frumuseţii feminine. Din Epoca Romană admir busturile din bronz ale lui Traian, Hadrian sau statuia lui Augustus. Se spune că Luvrul are cea mai completă colecţie reprezentând istoria sculpturii din timpurile străvechi până în zilele noastre şi dintre aceste sculpturi aş menţiona „Sclavii” lui Michelangelo sau Fântâna Nimfelor a lui Benvenuto Cellini, precum şi cele trei graţii de Germain Pilon. 


Din sectorul colecţiei de pictură,  începută vă reamintesc de Fracisc I (1515 – 1547 şi îmbogăţită de fiecare rege şi împărat mai apoi, am ales să amintesc doar câteva din fiecare şcoală. Din Şcoala Franceză, Pieta de la Villeneuve – Les Avignon, portretul lui Carol al VII-lea, Diana odihnindu-se după baie sau uriaşa pictură de 54 metri – Încoronarea lui Napoleon I sau Libertatea conducând poporul. Din Şcoala Italiană, operele lui Leonardo şi bineînţeles Monalisa (1503 – 1505). Cu greu îţi faci loc prin mulţimea admirând chipul ei senin, cu acel zâmbet gingaş şi cu privirea ce te urmăreşte oriunde te-ai mişca, parcă gata să-ţi spună: „cobor imediat şi îţi răspund la întrebări”. Nu te mai saturi privind-o şi probabil la fel au gândit şi cei ce au furat-o în 1911, pentru a fi recuperată doi ani mai târziu la Florenţa. O las pe Monalisa şi admir alte lucrări de Raphael, Tizian, Veronesse, Caravaggio. Am obosit. Retina mi-e plină de culoare, sufletul plin de frumuseţe şi merg mai departe. Pictori flamanzi şi olandezi, Jean Van Eyck – „Fecioara cancelarului Rolin”, Rubens cu ciclul „Viaţa Mariei de Medici”, Autroportret, Antoine van Dyck – „Portretul lui Carol I”, Verneer – Vânzătoarea de Dantelă, Rembrandt – potrete şi autoportrete. Văd în continuare picturile englezilor Reynolds, Constable, Turner, apoi ale spaniolilor El Greco sau Goya şi gata. Nu mai am timp pentru colecţia obiectelor de artă, unde aş fi putut vedea măcar câteva din cele 8000 de exponate, bijuterii, mobilă, ceasuri, tapiserii, articole din sticlă din diferite zone şi epoci, precum şi sceptrul din aur al lui Carol al V-lea (1380) sau coroanele lui Ludovic al XV-lea şi Napoleon. Poate altă dată. 
Părăsesc acest uriaş muzeu, uimit de ce pot crea oamenii şi cât de uşor ele pot fi distruse, dar cu convingerea că frumosul va dăinui pentru totdeauna pentru că fără el viaţa noastră ar fi mai pustie.
Alex. BLANCK