23 februarie 2016

Se profilează principalele candidaturi la alegerile pentru Primăria Câmpina

Alegeri după reguli noi

Alegerile locale şi parlamentare se desfăşoară anul acesta după noi reguli, adoptate în 2015 de către Parlamentul României. Fiindcă alegerile pentru conducerea municipalităţii câmpinene sunt cele mai apropiate, vom vorbi în continuare despre ele. Unele reguli se vor păstra. Astfel, întocmai ca în alegerile din 2012, primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, dar cheltuielile electorale se vor recupera de la bugetul de stat, şi nu din bugetele locale, ca până acum. În schimb, preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi în mod indirect, din rândul consilierilor judeţeni, în prima şedinţă a legislativului respectiv, adică aşa cum se întâmpla şi pâna la alegerile din 2008. Pentru a fi ales, şeful unui consiliu judeţean trebuie să obţină votul majorităţii consilierilor. Totodată, liderii legislativelor judeţene vor putea fi revocaţi cu votul a două treimi din numărul colegilor. Vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg, ca şi până acum, prin vot indirect. Se acreditează ideea că vor fi mai mulți candidați datorită legii care permite înfiinţarea unui partid cu trei membri. 
La Câmpina este puţin probabil să se mai nască în următoarele săptămâni un partid al cărui lider să aspire la fotoliul de primar. Aşadar, primarii vor fi aleși într-un singur tur, iar cei care vor candida trebuie să depună o listă cu semnăturile a minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3, şi 1.000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti. Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni şi pentru primari se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai tarziu cu 30 de zile inainte de data alegerilor. Candidaţii îşi vor putea deconta cheltuielile în limita a 60 de salarii minime brute de fiecare. Numai că cei care nu reuşesc să intre în Parlament sau să ajungă primari sau consilieri locali/ judeţeni nu mai primesc nimic înapoi. În campanii pot fi utilizate următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală: afişe cu dimensiunile de 50 cm/30 cm; material de propagandă electorală audio sau video, difuzate de massmedia audiovizuală; publicitatea în presa scrisă; materialele de propagandă online;broşuri, pliante.



Candidaţii principalelor partide pentru Primărie

Cum mult contestata noastră clasă politică consideră alegerile (locale, parlamentare, prezidenţiale) ca pe o afacere politică, conducerile partidelor mari se dedau, de regulă, la tot felul de secretomanii cu privire la candidaţii proprii şi la candidaturile acestora. Respectând tipicul oricărei afaceri din mediul privat, învelită în mister până la începerea ei, liderii marilor partide consideră că pentru reuşita acestei “afaceri politice” nu trebuie să divulge prea devreme numele candidaţilor proprii pentru a nu-i expune unor eventuale critici. Dar scoateţi-i, fraţilor, la înaintare mai repede, să-i vadă tot poporul, ca să-i putem cântări mai bine şi să ştim pe cine votăm şi ce marfă “cumpărăm”. Că după alegeri, dacă ne-om da seama că iarăşi ne-am înşelat, nu mai putem duce marfa înapoi, ca la marile magazine. Retailerii politici sunt mult mai cu nărav decât cei comerciali. Iar dacă mai ai şi îndrăzneala să îi cerţi cumva pe foştii candidaţi ajunşi în fruntea bucatelor că nu au făcut ce au promis, că nu şi-au făcut treaba, cei aleşi nu se vor sfii să te dojenească din nou că nu eşti corect, că ei nu au zis chiar aşa în platformele electorale, că ei ar vrea, dar n-au cu ce, n-au cu cine, domnule. Aşa că grijă mare cu cine votaţi. 
Anul acesta, parcă mai repede decât în alţi ani, se cunosc candidaţii la Primăria Câmpina ai organizaţiilor municipale ale marilor partide. Nominalizările unora sunt sigure, ale altora aproape sigure sau din ce în ce mai consistente. Astfel, conform unor decizii de la nivel central, candidatul PNL Câmpina este primarul în funcţie, Horia Tiseanu. Deşi  nominalizarea partidului este certă, Tiseanu nu şi-a anunţat în mod public candidatura. Nu ne gândim aici la lansarea oficială a candidaturilor, ci doar la recunoaşterea publică de către candidaţi a intenţiilor proprii. Se aude, că PSD ar face alianţă la Câmpina cu UNPR, iar candidatul acestei alianţe electorale locale ar fi Jenica Tabacu, lider al partidului condus de generalul Gabriel Oprea. Este un zvon cu un puternic parfum de credibilitate. Aproape sigur, candidatul pentru Primăria Câmpina al Alianţei Populare (PMP) este actualul consilier local Ionuţ Piţigoi. Din partea PSRO (Partidul Social din România, condus de Mircea Geoană), va candida pentru şefia executivului local avocatul Nicoleta Gherman, o premieră pentru viaţa politică din municipiul nostru. Cea mai grăbită formaţiune politică, în ceea ce priveşte anunţarea candidaţilor proprii pentru primării, s-a declarat a fi ALDE Prahova. De mai mult timp, filiala judeţeană a partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că la Câmpina îl va arunca în lupta pentru prima funcţie de demnitate publică locală pe consilierul municipal Daniel Ioniţă. Recent, președintele ALDE Prahova, deputatul Grațiela Gavrilescu, a anunţat că pentru Primăria Breaza va candida, din partea ALDE, Cătălin Bercăroiu, profesor de educație fizică, director al Școlii Gimnaziale "B.P. Hasdeu". Principalul contracandidat al său va fi Răzvan Bălășescu (PNL), actualul primar. Nu vrem să omitem din acest material cele două comune legate ombilical de Câmpina. La Poiana Câmpina, actualul primar Alin Moldoveanu (PNL) va candida din nou, cu mari şanse de reuşită. De asemenea, la Băneşti, actualul primar Gheorghe Stoica (PSD) se va înfrunta cu actualul viceprimar, Mihai Ungureanu, iar lupta aici se arată foarte strânsă.  

Editorial. LIMITELE LIBERTĂȚII

De ce tot ce au spus apărătorii anteniștilor (de la pensionarii amărîți aduși în stradă de grobiene manipulări, la președintele Iohannis) se reduce la un sofism ordinar și nu are nimic a face cu democrația? Pentru că libertatea, inclusiv/ mai ales, cea de exprimare, nu este nelimitată. Cea  mai bună definiție a libertății subliniază tocmai că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt! Atenție: se termină! 
Libertatea Antenelor este libertatea lor, nu a  noastră. În clipa cînd mint, sfruntat și cinic, ne-au luat prizonieri, s-a dus libertatea mea de privitor din fotoliu la „evenimente”. Nu e vorba deloc de dreptul de informare, cum s-au grăbit să decreteze într-o unanimitate de peșteră parlamentarii, avocatul poporului și cîțiva intelectuali alocați. Numai cu prilejul acestei campanii au spus atîtea minciuni, încît anulează orice prezumție de corectă informare. 
Chestiunea este simplă: avem o instituție a statului care trebuie să recupereze o datorie enormă de la o entitate privată, aparținînd unui infractor dovedit printr-o sentință rămasă definitivă, după o serie interminabilă de procese. Punct. Orice altă chichiță procedurală ne îndepărtează de la acest fond prim al chestiunii. Dacă nu ar fi fost vorba de o instituție de presă, s-ar mai fi sesizat cineva? Dacă împingem la limită logica „apărătorilor” dreptului la „liberă exprimare”, atunci orice instituție de presă s-ar bucura de un fel de impunitate absolută, ar pluti pe deasupra legilor, pentru că orice sancțiune ar putea fi interpretată ca un abuz al statului care „îi bagă pumnul în gură”. 
Și, dacă e să discutăm în plan juridic, și nu etic așa cum încerc eu aici, cît este de corect ca un organ de presă să îndemne lumea la manifestații, la ieșirea în stradă împotriva guvernului? Asta ține de „libera informare a cetățeanului”? Nu există moment discutabil al istoriei noastre recente în care propagandiștii (nu ziariștii) de la Antene să nu fi luat parte cu violență verbală direcției antidemocratice, pro-comunistoide și pro-mafiotice a societății noastre. (Să ne amintim: căderea guvernului Boc, lovitura de stat din 2012, alegerile prezidențiale ultime, referendumul de suspendare a lui Băsescu etc). 
A ne apăra de Antene, înseamnă a apăra firava șansă a democrației carpatice. Faptul că onorabilul parlament a ales să se solidarizeze in corpore cu acest canal nu ne miră și justifică din nou ce scriam acum cîteva ediţii, că nu avem opoziție în legislativ. Liberalii, clienți fideli ai studiourilor din Băneasa, s-au umplut din nou de ridicol. Restul? Linia continuă din 90 încoace. Sofiști de gang, pozînd în mari apărători ai libertății de expresie. Asta după ce, în aceeași săptămînă, apărau la fel de dramatic legea lui Dragnea, cea care îi scotea pe oficiali de sub orice critică a presei. Atunci n-au mai ieșit bieții pensionari în stradă? 


Vedeți ce au reușit Gîdea și ai lui? Am citit online luări de poziție absolut reprobabile la adresa sărmanilor cu duhul care au participat la mitingul care a îngenuncheat-o pe Dana Grecu. La asta sunt foarte buni, creează sciziuni, rup structura socială, construiesc prăpăstii. De aceea închiderea lor (deși nu despre asta e vorba) ar fi un act de igienă socială. Bîntuie gripa și toți luăm medicamente să combatem virușii. Cam despre asta este vorba. O discuție similară a avut loc, la altă scară, și cînd a fost închisă OTV. Altă campioană a libertăților democratice… Îi mai simte cineva lipsa? 
În tot acest concert cacofonic s-a distins vocea președintelui, în declarația căruia aproape fiecare cuvînt a fost regretabil, prost informat, antistatal și anti-democratic. Speriat de amploarea reacțiilor de revoltă ale votanților săi, a dat înapoi. Din păcate, pentru un om politic nu prea există posibilitatea să-și retragă cuvintele. Dar dl. Iohannis nu e un om politic. Nici măcar atunci cînd tace, dară-mi-te atunci cînd vorbește. Într-un mod extrem de periculos pentru soarta democrației românești, anunțatul miting de protest anti-Iohannis va uni două tabere ireconciliabile: ex-votanții săi, profund dezamăgiți, și masele de manevră ale lui Ponta-Dragnea-PSD-Dogaru-Oprea etc. Nu regret că l-am votat pe Iohannis, cel mai rău KWI e infinit preferabil lui Ponta. Tocmai de aceea îmi pot permite să fiu critic, dezamăgit nu, pentru că de mult nu mai am amăgiri în legătură cu lumea noastră politică în care contextul pururi bate textul. 
Aș fi vrut să scriu azi despre modul jenant în care a fost celebrat Brâncuși, despre coliva aniversară care arată clar nivelul de cultură al clasei noastre politice. Dar cuvîntul cultură nu există în discuțiile aprinse despre programa de gimnaziu. Atunci să nu ne mirăm și să fim convinși că canalele (sic!) care vor continua politica Antenelor (pentru că vor fi, inevitabil) vor avea din ce mai mulți spectatori. Și din ce în ce mai tineri. Și din ce în ce mai lipsiți de discernămînt. Dormiți liniștiți, Badea, Gîdea et comp lucrează pentru asta.
Christian CRĂCIUN

Burse şcolare pentru elevii câmpineni

De mai mulţi ani, printre preocupările aleşilor locali se numără şi grija faţă de tânăra generaţie a oraşului. Din acest punct de vedere, Câmpina se numără printre zonele privilegiate din România şi asta nu poate decât să ne bucure pe toţi, într-o perioadă în care parcă nimic nu mai funcţionează în societate aşa cum ar trebui. 
Astfel, joi 25 februarie, consilierii locali vor aproba fondurile bugetare în vederea acordării burselor şcolare pentru anul 2016. Anul acesta, suma totală alocată pentru plata acestor burse şcolare este de 546.000 lei. În Câmpina, se acordă lunar patru tipuri de bursă pentru stimularea şi recompensarea elevilor din școli şi licee buni la învăţătură. 


Cuantumurile burselor şcolare sunt următoarele: bursa de performanţă: 200 lei;  bursa de merit: 100 lei; bursa de studiu: 80 lei; bursa de ajutor social: 50 lei. Cele mai multe burse vor merge la elevii Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”. Repartizarea burselor pe licee este următoarea: Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – 108.000 lei; Liceul Tehnologic Energetic – 90.000 lei; Colegiul Tehnic Forestier – 68.000 lei; Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – 53.000 lei; Liceul Tehnologic Mecanic – 45.000 lei. 
Şcolile generale vor primi următoarele sume pentru plata burselor şcolare: Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” – 60.000 lei; Şcoala Gimnazială „B.P. Haşdeu” – 55.000 lei; Şcoala Gimnazială „Ion Câmpineanu” – 40.000 lei; Şcoala Gimnazială Centrală – 27.000 lei.

Undă verde pentru începerea lucrărilor de amenajare a noului cimitir de la Slobozia

La sfârşitul anului 2015, conducerea municipalităţii renunţa la ideea unui cimitir luxos şi ultracostisitor (un proiect ce ar fi costat aproape un milion de euro), şi dispunea realizarea, în aceeaşi locaţie din cartierul Slobozia (cîmpul care a găzduit cândva fostul obor de animale), a unui alt proiect mult mai ieftin. Joi, consilierii municipali vor aproba pentru a doua oară indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, ultimul pas al procedurilor tehnico-administrative până la demararea lucrărilor noului proiect. Valoarea investiţiei este de peste 2,664 milioane de lei (fără TVA), aproximativ jumătate din valoarea costurilor precedentului proiect. Lucrările vor trebui executate în trei ani. 


Cimitirul va avea o suprastructură de parcare, amenajată la exteriorul incintei, de 1.315 metri pătraţi. Aleile interioare se vor întinde pe o suprafaţă de 3440 metri pătraţi. Capela şi corpurile administrative vor ocupa şi ele 352 de metri pătraţi. Se vor amenaja 4475 parcele pentru înhumare (1,20 m x 2,50 m). Cu data de joi, atunci când, mai mult ca sigur, se vor aproba noii indicatori tehnico-economici prevăzuţi în proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Horia Tiseanu,  se va abroga H.C.L. nr.29/26 martie 2015, în care erau prevăzuţi vechii indicatori tehnico – economici pentru realizarea Cimitirului Municipal Lumina. În expunerea de motive a proiectului de hotărâre, primarul explică necesitatea aprobării noilor indicatori tehnico-economici prin aceea că “în urma lansării procedurii de achiziții publice în SEAP, au fost depuse multe solicitări de clarificări, din cauza neconcordanţelor dintre piesele scrise şi cele desenate, apărând modificări ale Caietului de sarcini, respectiv ale listelor de cantităţi. Procedura iniţiată în SEAP a fost anulată, iar pentru iniţierea unei noi proceduri, a fost necesară revizuirea proiectului tehnic, ţinând cont de solicitările de clarificări de la potenţialii ofertanţi. În urma revizuirii proiectului, au rezultat noi indicatori tehnico-economici, prezentaţi spre aprobare Consiliului Local”. 

Preşedintele CS Câmpina va fi validat de către legislativul municipal

Aşa cum ne-am informat cititorii la timpul cuvenit, după o perioadă destul de lungă de căutări, Clubul Sportiv Câmpina are, în sfârşit, preşedinte.  Acesta este profesorul de educaţie fizică Adrian Stoican, un tânăr licenţiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Pentru ocuparea acestui post, administraţia locală a organizat în două rânduri concurs, de fiecare dată singurul candidat înscris fiind Adrian Stoican. 


Dacă la prima încercare nu a trecut de criteriile stabilite de legislaţia în vigoare şi completate de comisia de specialitate din Consiliul Local, la a doua încercare, Stoican a fost admis în concurs şi a obţinut punctaje destul de mari (92,22 – la proba scrisă şi 89,16 – la proba interviului şi a prezentării proiectului de management). El s-a calificat astfel pentru ocuparea celei mai înalte funcţii din cadrul CS Câmpina. Joi, aleşii locali îl vor “unge” în funcţie, adică vor aproba numirea lui Stoican Adrian în funcţia câştigată la concursul din data de 2 februarie 2016. Salariul acestuia este de 2.591 lei, corespunzător gradului profesional II, clasa de salarizare 61, conform Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 

Târgul Mierii 2016 – un eveniment internaţional

Târgul Mierii 2016, cel mai important eveniment de profil din ţară, se va organiza, în perioada 26-28 februarie, la parterul şi primul etaj al Casei Tineretului, se ştie. La unele ediţii, târgul a fost nu doar unul naţional, ci şi puţin internaţional. Fiindcă au mai fost (cam rar, e drept), şi participări ale unor firme din străinătate la Târgul Mierii. 


Cel mai adesea, firme din Republica Moldova şi Bulgaria, dar, în urmă cu vreo şapte-opt ani, prin nu ştiu ce minune, ne-am pricopsit şi cu nişte firme din Franţa şi Italia. Nemulţumite probabil de vânzările avute, firma franceză şi cu cea italiană nu ne-au mai onorat cu prezenţa. Anul acesta, în premieră, la Târgul Mierii vor avea standuri și apicultori din orașe înfrățite cu Câmpina. Aşadar, câmpinenii sunt aşteptaţi vineri, sâmbătă şi duminică la Casa Tineretului, la cel mai dulce eveniment din ţară.

Expoziţie de păsări şi iepuri la Breaza

La sfârşitul acestei săptămâni, de vineri până duminică, în Sala de sport a Liceului “Aurel Vlaicu” din Breaza, va avea loc o expoziție de păsări și iepuri de rasă, organizată de Asociația Crescătorilor de Păsări de Curte “Brezeanca”.  


Pe parsursul celor trei zile ale expoziţiei, vizitatorii vor putea admira exemplare ale unor cunoscute rase de găini (pentru carne sau ornamentale), dar şi de raţe, păuni, porumbei și iepuri. Expoziţia este şi cu vânzare, iar potenţialii cumpărători pot achiziţiona hrană specială pentru păsări direct de la producători. Programul expoziţiei este următorul. Vineri, 26 februarie: între orele 9.00 şi 14.00 – Arbitrarea exponatelor; între orele 14.00 şi 19.00 – Program cu publicul. Sâmbătă, 27 februarie: 9.00 - 18.00 – Program cu publicul şi târg. Duminica, 28 februarie: 9.00 - 15.00 –  Program cu publicul. 

Din nou despre inventivitatea escrocilor şi naivitatea victimelor lor

Personajele ce acţionează sfidând legea şi bunul simţ continuă să ne surprindă prin îndrăzneala şi inventivitatea de care dau dovadă. Recent, un cunoscut domn inginer din oraşul nostru, care a deţinut în trecut importante funcţii politice şi de conducere, a fost victima unor astfel de escroci, în timp ce se afla la piaţă. A fost abordat de două cucoane de etnie romă (cei care se vaită că sunt atât de discriminaţi), care i-au arătat într-o sacoşă mare câteva aparate moderne de uz casnic, spunându-i că dacă achiziţionează întreaga marfă, i-o lasă la un preţ modest de o sută de euro. Tentat de oferta irezistibilă, dar neavând suficienţi bani asupra lui, domnul inginer a făcut greşeala de a le invita acasă pentru a achita contravaloarea mărfii. Hoaţele experimentate, înţelese probabil dinainte, l-au însoţit la domiciliu şi au fost atente de unde avea să aducă victima banii. În timp ce una dintre ele îl ţinea de vorbă, cealaltă, sub pretextul că are nevoie la toaletă, a subtilizat suma de aproximativ 50.000 de lei, după care au plecat în mare grabă. Când a observat câmpineanul nostru lipsa banilor, era deja prea târziu pentru a mai face ceva. Din păcate, nici poliţia nu i-a dat mari speranţe cu privire la recuperarea prejudiciului.


De o întâmplare mai tristă a avut parte, în urmă cu ceva vreme, fiul unei distinse doamne, medic pediatru în oraşul nostru. Bărbatul matur, trecut de 40 de ani, a fost coleg cu unul din fiii mei, astfel că am avut mereu o relaţie amicală. Inteligent, manierat, bine educat, se vedea că este de familie bună. A avut nefericirea să-şi piardă fratele mai mic şi tatăl, multă vreme director la o intreprindere mare din oraş. Presimţind că i se apropie sfârşitul, tatăl său, meticulos, şi-a pus în ordine treburile, lăsând în plicuri mai multe sume de bani destinate, aşa cum era scris pe ele, să fie de ajutor familiei în situaţii dificile. Moştenise, împreună cu sora sa, o casă în Timişoara, pe care au vândut-o, iar sora îi lăsase şi partea ei de bani în păstrare. În total erau, după cum a constatat mai târziu poliţia, 70.000 de lei. 


Tânărul meu amic a căzut victimă unor şarlatani care acţionează în mediul virtual, după ce a postat pe internet un anunţ matrimonial, în urma căruia spera să-şi găsească sufletul pereche. A primit un răspuns de la Buzău, însoţit de o fotografie care înfăţişa o tânără deosebit de atragătoare. Avea să afle mai târziu că persoana cu care coresponda era o doamnă ce avea în realitate 36 de ani, era mama unui copil şi nu arăta nici pe departe ca persoana din fotografia trimisă. 
Profitând de naivitatea lui şi poate şi de faptul că se îndrăgostise, doamna în cauză, Monica Petcu, i-a smuls treptat importante sume de bani, sub diverse pretexte: ba pentru o somptuoasă rochie de mireasă, ba pentru un deces în familie, invocând pierderea tatălui ori sub alte diverse motive. La un moment dat, naivul meu amic i-a înmânat bani chiar şi unei pretinse mătuşi a acesteia. Când lucrurile au început să treneze, câmpineanul nostru a început să fie ameninţat de un bărbat, care s-a prezentat drept procuror militar şi care îl acuza de clonare de conturi bancare. Presat de mama sa, care îl vedea tot mai neliniştit, i-a mărturisit buclucul în care intrase şi au mers împreună la poliţie. Urmarea a fost că doamna doctor s-a trezit ameninţată că va fi victima unui accident rutier. 
Escrocii lăsaseră însă destule urme, astfel că situaţia a fost rapid clarificată de autorităţi. După cum aveau să descopere poliţiştii, Monica Petcu nu se afla la prima victimă, înşelând multe persoane sub diferite pretexte: se oferea să găsească servicii, să plaseze la muncă în străinătate sau să rezolve litigii în justiţie. Îşi convingea victimele dând nume de ofiţeri superiori din Poliţie cu care pretindea că are legături. A fost condamnată la doi ani şi opt luni cu suspendare pentru escrocherie şi trafic de influenţă. 
Distinsa doamnă doctor a rămas păgubită, şansele de a mai recupera din bani fiind extrem de reduse.
Alin CIUPALĂ

Dr. Cristina Radu, medic primar obstetrică-ginecologie: „Este fundamental pentru un medic să pună un strop de suflet în tot ce face, pentru că în el să află esenţa reuşitei”

Cristina Radu s-a născut la 15 octombrie 1973, în Câmpina. A fost eleva Şcolii Generale nr. 2 şi a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”. După terminarea Facultăţii de Medicină în 1998, a devenit, şase ani mai târziu, medic specalist în obstetrică-ginecologie şi mai apoi medic primar în această specialitate. 
Cristina Radu a ştiut dintotdeauna că destinul său este acela de a purta halatul alb şi a muncit cu dăruire pentru a ajunge ceea ce este astăzi, un medic respectat şi remarcabil în specialitatea pe care şi-a ales-o, devotat trup şi suflet meseriei. 
Fire tenace, înzestrată cu o mare putere de muncă şi o energie spirituală copleşitoare, dr. Cristina Dinu este o perfecţionistă care nu face niciodată rabat de la calitatea actului medical. 
În prezent este şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina.



- A fost greu acest parcurs? 
- Da, foarte greu, dar dacă îţi place ceea ce faci, totul devine mai uşor. Sunt ani de muncă, ani de sacrificii, viaţa personală se cam duce, nu ai timp să-ţi trăieşti adolescenţa şi tinereţea. Perioada de rezidenţiat, în care învăţăm să operăm, a fost dificilă, cu multe gărzi şi multe ore de pregătire teoretică. În anul 2010 am devenit medic primar şi ulterior am reuşit să obţin patru competenţe în Ecografie obstetricală şi ginecologică, aceasta fiind de fapt pasiunea mea, în Colposcopie, în Managementul Serviciilor Sanitare, în Histeroscopie, iar acum mă pregătesc pentru a susţine examenul pentru atestatul de Medicină Materno-Fetală. Întotdeauna am avut în jur oameni care m-au ajutat, m-au sprijinit, care au crezut în mine, începând cu profesorii din şcoala generală şi până la colegii mei de aici, din Câmpina. Şi m-au sprijinit real! Nu am fost de una singură niciodată, am avut întotdeauna şi susţinerea familiei, ceea ce contează foarte mult! 
- Cum aţi luat decizia să urmaţi cursurile Facultăţii de Medicină şi ce anume v-a determinat să alegeţi specializarea în obstetrică-ginecologie?
- Mi-am dorit dintotdeauna să fiu medic. Niciodată nu m-am gândit că o să am altă profesie, dar specialitatea a fost o pură întâmplare! Am luat hotărârea de a alege această specialitate în urma notei obţinute la examenul de rezidenţiat. 
- Ce are special obstetrica-ginecologia faţă de celelalte specialităţi medicale? Ce satisfacţii vă oferă?
- Cred din tot sufletul că este cea mai frumoasă meserie din lume şi asta pentru că eşti martor la minunea naşterii unei noi vieţi. Este o specialitate în care te întâlneşti cu oameni tineri, cu femei care îşi doresc să devină mame. Din acest motiv este şi o specialitate grea, pentru că răspunzi de două vieţi, a mamei şi a copilului. Satisfacţiile sunt însă imense în momentul în care vezi că mama are lacrimi pe obraz şi îşi strânge copilul la piept, că micuţul se simte protejat, iubit şi nu mai plânge, fiind fericit la sânul ei. În clipele acestea nu mai contează nimic: nici munca, nici oboseala, nici faptul că ai fost stresat. Contează doar momentul acela, iar pacientele ştiu şi ele că aceste clipe magice sunt unice şi că emoţiile lor sunt împărtăşite în egală măsură de echipa care a asistat la naştere. 
- În ce constă dificultatea meseriei dumneavoastră?
- Mulţi spun că este o meserie de bărbat, cu toate că sunt foarte multe femei în specialitatea aceasta. Este o meserie solicitantă fizic, cu ore bune petrecute în sala de naşteri şi în sala de operaţii. Apoi, nu este uşor să rezişti în gărzi şi să rămâi apoi la serviciu până la ora 13.00, 14.00 şi, în acelaţi timp, să fii şi mamă, şi gospodină. Este o specialitate grea pentru o femeie!!!
- Cum arată tabloul a 24 de ore de gardă?
- Depinde. Sunt gărzi liniştite, în care nu avem cazuri deosebite, dar sunt şi gărzi pline, în care avem naşteri, intervenţii chirurgicale de urgenţă. Sunt gărzi şi gărzi! Unele uşoare şi altele foarte grele, care te solicită atât fizic, cât şi psihic, emoţional.
- Este greu pentru un medic să rămână sensibil la problemele pacienţilor?
- De cele mai multe ori trebuie să încerci să fii doar medic, pentru că în momentele cheie, la naştere, în intervenţiile chirurgicale, în urgenţele mari, trebuie să-ţi stăpâneşti emoţiile şi să fii doar medic. Dar, evident, după ce trece momentul cel mai greu, poţi să dai curs emoţiilor, să fii psiholog, prieten cu pacientul, adică să îţi depăşeşti statutul de doctor. Eu cred că este şi o putere divină! Însă mai cred şi că anii de muncă din spate, experienţa, contează foarte mult. Am constatat şi la colegii mei, mai în vârstă decât mine, că procedează la fel când este o urgenţă mare, nu mai ţin cont de nimic, important este să rezolve problema.
- Apropos de colegii mai în vârstă... Este important în această meserie să asculţi, să înveţi de la cei mai mari?
- Am învăţat de la colegii mei mai în vârstă şi încă mai învăţ. Am încercat să şi fur meserie, cât am putut, de la toţi colegii mei cu care am lucrat de-a lungul timpului. Este o tehnică foarte bună să reuşeşti să iei lucrurile bune şi să le duci mai departe. Sunt profesionişti care au douăzeci-treizeci de ani în faţa mea, cum să nu înveţi de la ei!? Au văzut multe în timpul acesta, au trecut prin perioada comunismului, când erau cazuri grele şi nu exista tehnologia de acum. Experienţa lor mă ajută foarte mult! Obstetrica evoluează, se modernizează şi la noi. Astăzi suntem dependenţi de aparatură medicală modernă, dedicată acestei specialităţi. Este important în meseria asta să încerci să nu ai orgolii, să ştii să ceri ajutor, să ceri o a doua opinie, să fii un coleg bun şi la rândul tău să oferi, să ajuţi. Mai ales acum, de când  sunt şef de secţie, am descoperit cât de benefic este să colaborezi cu oamenii, să-i sprijini şi să ceri ajutor fără să ai orgolii.
- Ce nu trebuie să-i lipsească unui medic?
- Dacă vorbim strict de profesie, în niciun caz nu trebuie să-i lipsească pregătirea profesională, care să fie continuă, să nu înceteze niciodată să se informeze, să citească, să încerce să evolueze, să fie deschis la nou. Este importantă, de asemenea, acumularea de experienţă. Mai presus de toate însă, este fundamental pentru un medic să pună un strop de suflet în tot ce face, pentru că în el să află esenţa reuşitei. 
- Tocmai pentru că aveţi un suflet mare, multe paciente vă îndrăgesc şi vă respectă... 
- Sper, mi-am dorit acest lucru, dar, cu siguranţă, nu putem mulţumi pe toată lumea şi, cu siguranţă, nu suntem în fiecare zi  la fel. Sunt  zile în care extenuarea ajunge la un prag critic, devenim extrem de de tensionaţi după confruntarea cu diverse situaţii ori cazuri grele, când toată energia s-a dus şi nu mai poţi răspunde exact cum ţi-ai dori sau cum este lumea obişnuită. Nu mai poţi să rezonezi cu toţi. Esenţial este să nu-ţi pierzi simţul clinic, profesionalismul. De-a lungul timpului am reuşit, cu unele paciente, să leg prietenii, să ne auzim la telefon şi asta mă bucură nespus. De curând, aflându-mă la cabinet, 
am avut parte de o surpriză atât de frumoasă din partea unei foste paciente, care a venit cu un buchet de flori şi mi-a spus: „Astăzi împlinim un an!” Pentru mine a fost gestul suprem. Adică în ziua în care copilaşul ei împlinea un an, a găsit zece minute să vină să-mi aducă flori şi să se bucure împreună cu mine de evenimentul fericit.
- Cum vă petreceţi timpul liber?
- Timpul liber este foarte puţin şi în mare parte îi este dedicat băieţelul meu de 13 ani. Facem tot felul de activităţi, mergem în vacanţă... încercăm să profităm din plin de timpul petrecut împreună. 
- Ce alte pasiuni mai aveţi, în afara meseriei pe care o practicaţi cu o totală dăruire?
- Îmi place să citesc şi să călătoresc.
- Care este cartea de suflet şi ce destinaţie preferată aveţi?
- Îmi place să călătoresc oriunde în Europa... Acum visez la următoarea mea destinaţie, care va fi Roma. Am ales să fac un cadou tatălui şi copilului meu şi am hotărât că îi duc să viziteze Roma, iar eu voi fi ghidul lor. Sunt convinsă că o să fie o experienţă nemaipomenită. Mergem trei generaţii într-o scurtă vacanţă, în care  se vor îmbogăţi spiritual, mai ales că niciunul nu a mai văzut metropola! Sper să le fac o mare bucurie! 
Cartea mea preferată este „Cele 40 de legi ale iubirii” a scriitoarei de origine turcă Elif Shafak. Este o carte pe care am primit-o cadou de Crăciun, acum doi ani, şi cu care m-am conectat total. Este un roman minunat şi nu întâmplător este cartea mea preferată. Spune că iubirea schimbă vieţi şi se referă la iubire în toate felurile şi formele ei: iubirea faţă oameni, în general, iubirea faţă de Divinitate, iubirea faţă de locuri... Este o carte superbă, cu citate care îţi dau putere, care te învaţă să nu cazi pradă disperării când ţi-e greu, pentru că întotdeauna se deschide o altă uşă. Este cartea mea de suflet şi sunt fericită că m-a găsit ea pe mine!
- Aveţi un principiu anume după care vă ghidaţi în viaţă? 
- Un citat din Ioan Slavici defineşte cel mai bine ţelul meu în viaţă: „Sufletul să-ţi fie ca gândul, gândul ca vorba şi vorba ca fapta”. 
Andreea Ştefan

Acţiunea caritabilă „Din suflet pentru Maria” a avut succes

Întâlnirea membrelor Clubului Femina din Câmpina nu putea trece neobservată nici în această lună a iubirii, astfel că vineri, 20 februarie, au organizat la Club Live un eveniment cu scop caritabil, intitulat „Din suflet pentru suflet”. 
Povestea Mariei Jarcău, din Băicoi, am prezentat-o pe scurt în ediţia anterioară şi a ajuns la inimile oamenilor prin intermediul artistului plastic Cristina Popescu, cea care a făcut terapie prin artă cu micuţa şi care şi-a dorit să o poată ajuta mai mult. În cadrul acţiunii, sufletista creatoare a expus spre vânzare diverse obiecte de artă, mărţişoare, tablouri, bijuterii, iar banii strânşi au fost donaţi familiei Mariei. 


Membrelor Clubului Femina li s-a alăturat şi publicistul Florin Frăţilă, care a oferit în scop caritabil cel mai recent volum al său, „Pacienţii politici”,  suma strânsă din vânzarea tuturor exemplarelor fiind de asemenea donată pentru această cauză. Despre carte au vorbit poetul Florin Dochia şi istoricul Alin Ciupală. Ştefan Al. Saşa, binecunoscut epigramist, dar şi un mare iubitor al muzicii, a susţinut un recital deosebit, bucurându-i pe oaspeţi cu melodii din repertoriul internaţional. 


"Acţiunea s-a dovedit a fi o reuşită, şi spun asta datorită numărului mare de oameni care au răspuns invitaţiei noastre şi care au cumpărat mărţişoare, tablouri şi cărţi. Sunt mândră de grupul pe care-l reprezint. Clubul Femina este un proiect al Asociaţiei Pro Câmpina, care are succes deoarece implicarea membrelor acestuia este maximă, iar sufletele lor mari. Oamenii buni care au participat în această seară au demonstrat că societatea civilă există şi reacţionează. Cu ajutorul lor am reuşit să strângem aproximativ 1.100 lei, bani proveniţi din vânzarea unor obiecte mici, cu valoare materială simbolică, dar cu o mare valoare sufletească. Mulţumesc pe această cale reprezentanţilor Clubului Live, ai Clubului Roata de Foc, Asociaţiei Dinamo Suntem Noi şi Roxanei Ciuhulescu pentru donaţii şi participare. Despre cei care au pus umărul alături de noi la realizarea acestui spectacol cultural-artistic nu am decât cuvinte de laudă. Saşa a fost la înălţime, Cristina, de asemenea, iar cartea lui Florin s-a vândut ca pâinea caldă” - a declarat entuziasmată Irinel Dumitraşcu, preşedintele Clubului Femina.


Prin acţiunile lor, doamnele şi domnişoarele din Clubul Femina au  demonstrat încă o dată că sunt dedicate trup şi suflet comunităţii, motivate fiind de faptul că nu există bucurie sufletească mai mare decât aceea de a dărui.


Maria suferă de tetrapareză spastică şi are nevoie urgent de o operaţie care se poate efectua în Turcia.
Cei care doresc să o ajute pot face depuneri  în numărul de cont RO29BTRL05901201C04338XX (Lucica Jarcău). 
Andreea Ştefan

O altfel de recenzie la volumul „Pacienţii politici”

Nu puţini sunt aceia care de la momentul lansării (15 ianuarie 2016) şi până în prezent au citit şi au comentat, prin cercurile literare, politice ori mondene, volumul “Pacienţii politici”, cea mai recentă apariţie editorială semnată de publicistul câmpinean Florin Frăţilă. Cartea circulă, naşte polemici şi controverse, fiind în bună măsură recunoscută drept un document util, curajos şi unic în peisajul publicistic local postdecembrist, prin care autorul, implicat în viaţa politică şi administrativă a oraşului, aduce la lumină, fără menajamente, importante mărturii din cercul oligarhiei câmpinene/ prahovene.
Despre “Pacienţii politici” au scris deja cronicarii şi scriu în continuare şi oamenii simpli care se regăsesc, sub o formă sau alta, în malaxorul societăţii prezentului. 
Publicăm în continuare o altfel de recenzie, semnată de Liliana Marica, jurist de profesie, ea însăşi personaj al cărţii, mai puţin implicat în fluxul evenimentelor politice despre care Florin Frăţilă povesteşte.


“N-aş putea face o recenzie obiectivă a  scriiturii „Pacienţii politici” a lui Florin Frăţilă, în primul rând pentru că sunt unul din personajele evocate la un moment dat, şi nu în ultimul rând, pentru că din 2009 încoace am fost mai mult sau mai puţin implicată în mod conştient în fluxul evenimentelor politice din Câmpina. Spun asta pentru că sunt două paliere pe care se relevă viaţa politică: una, la suprafaţă, perceptibilă de cei implicaţi, membri ai unui partid şi simpatizanţi sau neafiliaţi care sunt interesaţi de viaţa politica, şi alta, mai puţin vizibilă, împănatp de negocieri şi compromisuri între consilierii diferitelor partide, toate având ca finalitate hotărâri ale Consiliului Local care se reflectă în viaţa locuitorilor Câmpinei în mod direct, chiar dacă sunt insesizabile de la zi la zi.
Democraţia pe care toţi o aclamă azi, în orice discurs, are începuturi în vremuri antice, când locuitorii unei cetăţi sau aşezări se implicau, participau la viaţa aşezării, a comunităţii lor, la tot ceea ceea ce privea bunul mers al cetăţii.
Ceea ce vreau să spun e că şi noi, inocenţii intraţi în malaxorul politic, care nu cunoaştem mecanismul intern al aranjamentelor partinice şi care sperăm că de mâine se poate schimba ceva, ne lăsăm la un moment dat convinşi că nu azi, nu acum, ar trebuie sa fim inflexibili şi că există un mâine, un potenţial mâine, care va fi un moment mai propice să ne facem ascultaţi. Şi, odată acceptate ideile astea scrise chiar în statutul unei organizaţii de partid, în inocenţa noastră,  credem că sunt principii care animă o comunitate de idei, partinică, ce-i drept.
Ce-mi doresc eu, vorba aia, ca simplu cetăţean, e ca toţi participanţii la viata cetăţii ăsteia numită Câmpina, să–şi asume tot ce au făcut şi au declarat la un moment dat şi toate astea să fie consemnate într-o scriitură cu valoare de document, asumată de cel care o scrie, fără artificii literare. 
Copiii noştri vor avea nevoie să ştie toate acestea, altfel toţi anii care au însemnat ceva pentru unii dintre noi vor trece neştiuţi şi, mai rău, vor trece blamaţi, pentru că noi, părinţii lor, am lăsat să se întâmple.
Dincolo de toate, aşa cum îl cunosc eu, Florin Frăţilă va rămâne un „inocent” în politică, cu alte cuvinte va crede întotdeuana în izbanda binelui şi cu toate frustrările lui, resimţite în „Pacienţii politici”, sunt sigură că nu va lăsa garda jos şi indiferent din ce postură, ca politician sau ca jurnalist, va continua să fie o voce a celor mulţi şi neştiuţi, a noastră, a plebeilor, care ne dorim să fim auziţi.
Cum spunea Thoreau: „Să fim mai întâi oameni şi abia după aceea supuşii unei ocârmuiri”.

Să-l cunoaştem pe B.P. Hasdeu, concetăţeanul nostru, prin documente de epocă

1. Premierea poetului George Coşbuc de către Academie
Iosif Vulcan, directorul revistei „Familia” din Oradea, l-a ajutat să debuteze în publicaţia sa pe Eminescu şi mai apoi pe George Coşbuc. Într-un articol, Iosif Vulcan relatează: „Cel mai însemnat eveniment literar este, desigur, premierea de către Academia Română a poetului George Coşbuc. Dl. B.P. Hasdeu, care din partea Academiei a primit să studieze lucrarea d-lui Cobşuc, a fost de părere contrarie. D-sa a prezentat un raport (...) crud, desconsiderând cu desăvârşire activitatea şi talentul poetului. Această nedreptate a îndemnat pe distinsul nostru acadmician dl. Gr. G. Tocilescu, ca în raportul său general să dea satisfacţie poetului. Rareori am văzut în Academie entuziasmul care s-a manifestat la proclamarea rezultatului. Cartea („Balade şi idile”) s-a pus la vot şi a obţinut premiul cu 16 voturi contra 4”. 
Aceeaşi poveste s-a repetat când în urma raportului nefavorabil al lui Hasdeu, Academia prezidată de A. D. Sturdza a respins premierea operelor lui Caragiale.

B.P. Hasdeu

2. Corespondenţă Hasdeu – Titu Maiorescu
B. P. Hasdeu a fost categoric un adevărat fenomen; avea o memorie uluitoare şi vorbea 22 de limbi străine. Poet, prozator, dramaturg, ziarist, ligvist, folclorist, critic literar, arheolog, numismat, economist, filozof, pamfletar şi cronicar satiric, acesta a fost un adevărat enciclopedist, prin activitatea sa multilaterală deschizând multe drumuri în cultura română.  Născut la 26 februrie 1838, i-a avut înaintaşi pe Alexandru Hasdeu şi pe bunicul Tadeu Hasdeu, scriitori şi istorici trecuţi prin şcoli înalte. La vârsta de 27 de ani, într-o călătorie prin Ardeal, B.P. Hasdeu o cunoaşte în Roşia Abrudului pe d-ra Iulia Faliciu, cu care se căsătoreşte. Acesteia i-a dedicat în 1867 volumul în care a publicat „Răzvan şi vidra”, pe coperta căruia era scris: „Dedicaţiune soţiei mele, Iulia Petriceicu Hasdeu”. 
Temperament războinic, B.P. Hasdeu a avut mereu conflicte cu măririle vremii. În 1874 ţinuse la Universitatea din Bucureşti un curs de filologie comparată. În toamna următoare, ministrul Instrucţiunii, Titu Maiorescu, cu care avusese acide polemici, îl înştiinţează că i s-a suspendat cursul. Într-o scrisoare, cărturarul protestează vehement:
 „Domnule Ministru,
Mă grăbesc, dar, cu tot respectul de a aduce la cunoştinţa domniei voastre, că deşi nu sunt avut şi nici de o constituţie fizică robustă, nu obosesc niciodată când este vorba de a răspândi în juna generaţiune română o direcţiune – nu zic nouă, căci aceasta ar fi prea pretenţios, dar cel puţin o direcţiune sănătoasă şi potrivită. De aceea, cunoscându-vă perfecta mea gratitudine pentru binevoitoarea intenţiune ce avurăţi pentru mine, de a nu mă încărca prea mult timp cu sarcina profesoratului, sunt decis cu orice sacrificiu din parte-mi de a urma înainte cu ce am început, rugând pe onorabilul ministeriu de a preveni pe dl. Rector al Universităţii că voi redeschide cursul (...). B.P. Hasdeu, 25 august 1875”.
Răspunsul a fost tranşant: „Se va răspunde d-lui Hasdeu că nu i se încuviinţează cererea, fiindcă Ministerul nu găseşte cu cale a-l însărcina cu continuarea unui curs ca acela pe care l-a ţinut la Universitate în anul şcolar trecut. T. Maiorescu, 31 august 1975”. 

3. Hasdeu şi A.D. Sturdza
B.P. Hasdeu s-a stins la Câmpina, după o lungă suferinţă, în august 1907. Nicolae Iorga scria atunci: „A fost un om genial. A dispus de cunoştinţe neobişnuite în toate domeniile, aşa încât oricând putea uimi pe cei mai mulţi; (...) a fost un scriitor îndrăzneţ în luptă şi de o necruţătoare ironie. A fost un convorbitor care aducea în discuţie puncte de vedere noi (...). A dat culegerilor noastre de izvoare «Arhiva istorică», cea dintâi carte a slavisticei la români; a strâns în «Cuvente den betrâni» probe într-ales din vechea limbă (...). A grăbit dezvoltarea studiilor istorice (...) prin istoria critică aruncând în circulaţie o mulţime de informaţie nouă; a cutezat să viseze o mare Eniclopedie Naţională încercată prin «Magnum Etymologicum». A fost frumos, a fost iubit, a fost mândru, a gustat larg din mierea cerească a gloriei (...). A trăit mult şi a luat vieţii ce putea să deie”. 


Nu aceeaşi părere a avut-o şi primul ministru Sturdza (foto), care era şi preşedintele Academiei. Executor testamentar al lui Hasdeu a fost desemnat un vechi amic, prefect al oraşului Constanţa, Ciocazan. Acesta i-a telegrafiat primului ministru: 
„D-lui A.D. Sturdza, prim ministru/ Bucureşti. Crezând răposatul Hasdeu merită înmormântare naţională, comunic constanta-i dorinţă de a fi înmormântat Bucureşti lângă fiica sa şi rog dispune luarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea acestei dorinţe. Mulţumindu-vă, aştept comunicarea dispoziţiunilor până diseară când plec Câmpina. Devotat, Ciocazan”.
Pe formularul acestei telegrame, primul ministru (un om mărginit, fără merite politice şi culturale, deşi ocupa demnităţi înalte), a scris cu mâna proprie: „Înmormântare naţională merită numai acel cetăţean care a trăit o viaţă devotată datoriilor sale ca om, ca membru al unei familii, ca cetăţean al unei societăţi omeneşti organizată şi ca muncitor într-o direcţie de activitate oarecare. Hasdeu şi-a bătut joc de toate aceste înalte îndatoriri şi nu poate servi decât ca un exemplu înfricoşător de perseverare în erori diabolice a omului imoral, pentru sine şi familia sa, a unui sfruntat egoist, a unui cetăţean, a unui bărbat dotat de Dumnezeu cu o minte ageră, pe care el a întrebuinţat-o cu apucături drăceşti spre a se exploata pe sine şi pe ai săi, patria, neamul şi ştiinţa numai în folosul personal al său, cel mai mârşav. Viaţa sa întreagă, persistenţa sa de a trăi ca un desfrânat şi a nu respecta nici o lege a moralei, îl fac nedemn de o înmormântare naţională. Am dat la afaceri străine, după insistenţa prof. C. Istrati, două mii lei, unicamente pentru că a fost membru al Academiei – unul dintre cei mai nedemni şi mai neruşinaţi – spre a acoperi în faţa României cu un val al uitării pe acest fiu al patriei, rătăcit în viaţa pământească./ 28 septembrie 1907, D. Sturdza”. 
Uitarea s-a aşternut de mult peste acest nevolnic preşedinte al Academiei, al cărui răspuns grosier nu-i face cinste. Telegrama – document, reprodusă din lucrarea lui Horia Oprescu, „Scriitori în lumina documentelor”, se află la Muzeul Literaturii Române.  

4. Caragiale despre Hasdeu 
Toţi biografii marelui dramaturg I.L. Caragiale au relatat că avea mereu probleme financiare. Iubitor de o viaţă de huzur, acesta îşi cheltuia rapid toate veniturile şi rămânea mereu în jenă financiară. Aşteptând partea ce i se cuvenea din moştenirea mătuşii soţiei sale din familia Mamolo (Mamuloaia, cum o numea el în răspăr), a încercat diverse afaceri, deschizând mai multe berării în Bucureşti. Cel mare mare consumator era chiar el şi prietenii săi, care rareori plăteau, astfel că a dat faliment de mai multe ori. Disperat, i-a cerut un împrumut chiar regelui Carol I, care i-a achitat datoriile cu condiţia să nu mai facă niciodată afaceri. 
Am găsit recent un volum scris de Paul Bujor, profesor la Universitatea ieşeană, director alături de Constantin Stere al importantei reviste „Viaţa Românească” şi scriitor apropiat de cercurile socialiste, în care acesta relatează: „Caragiale a început să facă şi negoţ, nu ca să pară excentric, ci de nevoie (...). Cu ce se plătea munca literară înainte de războiu, era greu să trăiască chiar Caragiale, care era scriitorul cel mai citit. Întâia oară a deschis o berărie cu firma: «Academia Bene Bibenti» (denumirea firmei parodia distincţia pentru merite culturale Bene Merenti – n.r.) pe strada Smârdan şi mai târziu o alta (Gambrinus - n.r.) în Piaţa Teatrului (...). 


În ambele, n’a putut reuşi cum spera, cred mai mult din vina lui. Aşa, îmi aduc aminte că într-o noapte cam pe la orele 11, ducându-mă la berăria Bene Bibenti, nu era decât un singur client. Caragiale, voind să scape de el, fiindcă aştepta să-i vină nişte prieteni cu cari să stea la taifas în odăiţa de din dos, se duce la el agale şi-i spune: «Vezi, domnule, merge greu comerţul. Clienţi puţini, cheltuieli multe. Iată, cum e şi acum, un singur client pe care trebuie să plăteşti chirie, să consumi lumină deagaba! Şi altele...» Bietul client, care venise, desigur, de dragul lui Caragiale, auzind cum se căina, plăti şi plecă. De multe ori în acest caz, Caragiale închidea berăria şi se ducea la odăiţa din fund unde îl aşteptau prietenii Anghel Demetriescu, Coco Dumitrescu, Ion Gorun şi alţii. Tot acolo spunea el într-o seară prietenilor că aştepta să vie şi Hasdeu, pe care îl invitase cu câteva zile mai înainte spunându-i: «Ascultă, boierule, am în berăria mea o masă înţepenită cu cuie în duşumea. Dacă mi-i învârti-o şi pe aia, atunci mă fac şi eu spiritist». Şi fiindcă veni vorba despre berăria lui Caragiale, iată ce-mi spune într-o zi Vlahuţă cu mult haz: «Săptămâna trecută vine la mine un trimis al berăriei Bragadiru şi-mi spune: - Ştiţi, d-le Vlahuţă, ce ne-am gândit? Ne-am gândit că noi am putea concura berăria Caragiale. (...) Noi, adică fabrica Bragadiru, închiriem un local, dăm, bineînţeles, berea noastră. Suportăm, în fine, toate cheltuielile, numai dacă dvs. şi cu d-l Coşbuc veţi voi să staţi în berărie ca supraveghetori. Când berăria noastră va avea doi literaţi, atunci batem berăria Caragiale!»”.
Causticul Caragiale avea judecăţi foarte severe pentru confraţii săi. Fiind întrebat ce părere are despre studiile critice ale lui Garabet Ibrăileanu, a spus maliţios: „Criticile lui Ibrăileanu? Sunt ceaiul din gara Ploieşti, mai fiert înc’odată”. Caragiale făcea aluzie la criticile lui C. Dobrogeanu Gherea, care ţinea pe atunci restaurantul din gara Ploieşti. Ştia însă să aprecieze adevăratul talent, încurajând pe tinerii autori merituoşi. 
Paul Bujor mai scrie: „Cam prin anul 1893, ducându-mă acasă la Caragiale, intrând la el, m-am întâlnit faţă’n faţă cu un tânăr care tocmai ieşea de la el. Era un tânăr zvelt, cu ochi pătrunzători. Caragiale mă întrebă: - Ai văzut pe tânărul care a ieşit chiar acum de la mine? - Da. - Ştii cine e? - Nu. - Îl cheamă Brătescu-Voineşti. E un tânăr magistrat de la Târgovişte. A venit să-mi citească o nuvelă, o nuvelă foarte frumoasă. Să ştii că tânărul ăsta are un frumos talent literar”. 
Caragiale i-a încurajat de asemenea şi pe poetul Ştefan Iosif, băiat sărac şi timid, pe Ion Gorun (pseudonimul lui Ion Hodoş), dar şi pe Octavian Goga, căruia i-a intuit marele talent. 
Foarte tânăr, înainte chiar de a i se reprezenta prima piesă – „O noapte furtunoasă”, Caragiale scrisese o serie de articole preocupat de concepţia regizorală şi scenografică, de arta interpreţilor şi de alcătuirea în viziunea sa a unui spectacol dramatic modern. În primele articole în care atacă problema repertoriului, deşi nu avea încă presigiul unui mare autor dramatic, Caragiale nu îi atacă doar pe „moftangiii scrisului lăbărţat, autori fără talent şi fără valoare”, ci îşi trimite săgeţile polemice şi către o mare personalitate precum B.P. Hasdeu. 
Comentând „Răzvan şi Vidra”, text căruia nu-i neagă în întregime valoarea, Caragiale scria: „Mai întâi, această «poemă dramatică», cum o numeşte autorul, nu este clădită pe un plan de dramă, ci pe un plan de poveste şi cum că între aceste două feluri de plan deosebirea este însemnată, nici mai încape vorbă. În o poveste, catastrofele se petrec şi se înşiră neatârnate unele de altele, neavând altă rudenie între ele decât că sunt mai mult ori mai puţin atingătoare de fiinţa aceluiaşi subiect – întocmai ca nişte mătănii: boabele între ele înseşi fiind neatârnate, sunt numai petrecute şi înşirate pe acelaşi fir; putem tăia firul ori în ce parte şi lăsa să cază oricâte boabe: dacă înnodăm firul la loc, mătăniile, deşi cu mai puţine boabe, sunt tot mătănii. Altfel, însă, trebuie să fie planul unei drame; aici, catastrofele atârnă una de alta, curg una din alta, se ţes una cu alta pentru acelaşi sfârşit, adică pentru pregătirea catastrofei celei mari, a încheierii sau a deznodământului – întocmai cum celulele organice atârnă una de alta şi se ţes între ele pentru a forma organismele (...). Aici nu mai putem, ca la mătănii, să smulgem sau să ciuntim organele ori de unde şi oricum, fără ca să nimicim fiinţa sau cel puţin să-i zdruncimăm toată iconomia. În poema dramatică a lui d. Hăsdeu, scene întregi, un act sau şi mai multe chiar se pot scoate fără a jigni iconomia întreagă a clădirii; scenele şi actele rămase vor fi de sine stătătoare şi ne vor da o înfăţişare, deşi mai restrânsă, totuşi, însă, deplină, a unei cutare părţi din viaţa eroului” („Cercetare critică asupra teatrului românesc – literatura în teatrul nostru”, semnat Luca, 1878).
Într-o cronică teatrală publicată în „Convorbiri literare” (1 aprilie 1885), semnată cu iniţiala „C.”, găsim o succintă analiză pe care o face dramei „Răzvan şi Vidra”, de altfel, după cum afirmă, singura „bucată cinstită din literatura dramatică contemporană”, fără să-l menajeze însă pe eruditul învăţat, despre piesa căruia ne spune: „Un alt cusur oarecum însemnat în «Răzvan...» este şi felul versificaţiei. În mai niciunul din versurile acestei poeme nu s-a ţinut seamă de cerinţele accentelor”, lucru ce îngreuna declamaţia actorilor. În articolul „Literatura în teatrul nostru”, criticând aberaţiile pe care le produceau localizările şi plagiatele, Caragiale trage concluzia: „Afară de «Răzvan...», nimic”.
Cea mai reuşită dramă istorică din literatura română - „Vlaicu Vodă”, apreciată pentru  perfecţiunea versurilor în stil clasic, îi aparţine marelui om de teatru care a fost actorul şi dramaturgul Al. Davilla.

5. Corespondenţă Frederic Mistral – B. P. Hasdeu
Frederic Mistral (1830 – 1970), poet provensal, care a relansat în patrimoniul cultural francez străvechea limbă din provincia Provence, a fondat şi o societate pentru promovarea literaturii în această limbă – Cercul Literar al Febrililor. Era prieten cu poetul Alecsandri, care participase la un concurs pe tema gintei latine, ţinut la Montpellier în 1878. Poetul nostru a primit atunci cea mai înaltă distincţie pentru poema „Cântecul gintei latine”, Mistral înmânându-i Cupa de Argint (poate primul premiu internaţional acordat unui scriitor român). 
Mistral a cunoscut-o şi pe tânăra Iulia Hasdeu, pe când era studentă la Sorbona. Citindu-i operele postume, i-a scris tatălui ei la 22 octombrie 1889: „Oricât de neterminate ar fi aceste opere postume, te uimeşte cu drept cuvânt forma lor, atât de firească şi aşa de perfectă, ideile atât de drepte şi atât de profunde în toate lucrurile. Ce suflet dumnezeiesc! Ce adorabilă nevinovăţie, bunăoară e în bucata intitulată «Credo». Toate inspiraţiile acestea însă, oricare din ele, pe lângă farmecul lor lăuntric, mai au în ele şi melancolia suavă a florilor călcate de cari, - despre care vorbeşte Virgiliu. După ce ai răsfoit cele trei volume, adevărat culcuş de nisip curat în care pepitele de aur abundă, rămâi cu impresia ce-ţi lasă săpăturile acelea norocoase în care descoperi, în Grecia sau la poalele Vezuviului, resturi de statui ce te fac să regreţi amarnic părţile care lipsesc”. Poetică apreciere, poate cea mai frumoasă care s-a scris despre Iulia, cea atât de bogat înzestrată cu frumuseţe, talent, inteligenţă. 

6. Hasdeu şi Veronica Micle
B. P. Hasdeu era directorul publicaţiei „Columna lui Traian”. În 1874 a încurajat debutul tinerei poete Veronica Micle publicându-i poezia „Povestea rozei” din care cităm: „Dumnezeu vrând să’ncunune/ De cununi această lume,/ Flori cu braţul său cel sfânt/ Semănat-a pe pământ”. Încântată de încurajările primite, Veronica îi scria lui Eminescu că a căpătat din partea lui Hasdeu câteva rânduri măgulitoare. Încurajată de marele savant, traduce şi meditaţia lui Lamartine - „Invocare”, publicată în aceeaşi revistă, scriindu-i mai apoi din nou lui Eminescu: „N-ai înţeles rostul meditaţiei lui Lamartine, pe care am tradus-o după îndemnul d-lui Hasdeu (...)”. 
Alin CIUPALĂ

CĂLĂTOR PRIN LUME. Moscova – La pas prin Piaţa Roşie (2)

Dacă vrei să faci un tur complet al Moscovei, probabil că cel mai indicat este să te urci într-unul din autocarele ce fac turul oraşului, închise sau deschise (în funcţie de vreme), asemănătoare celor din marile oraşe ale lumii (sightseeing), cu plecare la 10.30, 13.30, 15.30 din staţia de vis-a-vis de Teatrul Mare (Balşoi Teatr). Autocarele fac 13 opriri şi îţi oferă posibilitatea de a coborî în orice staţie, pentru ca apoi să te urci din nou şi să-şi continui călătoria.
Eu prefer să merg pe jos, alegând să văd câteva obiective pe care le ştiam din filmele şi cântecele tinereţii mele. Cobor din autocarul nostru la capătul străzii Arbat, de care auzisem, de asemenea, într-un cântec. Este ora amiezii şi strada comercială este puţin animată. Mergând pe artera pietonală lungă de circa doi kilometri, mărginită de cafenele (Hard Rock Cafe la nr. 44), baruri de noapte, restaurante, dar şi câteva mici săli de teatru, încerc să-mi imaginez cum arată acest loc, asemănător centrului vechi al Bucureştiului, în orele de seară sau în timpul nopţii. 


Din vechiul Arbat intru în noul Arbat, străbat câteva bulevarde mari, curate, cu trotuare largi (măturate chiar în faţa mea de serviciul de salubritate) şi prin Bulevardul Teatrelor (Teatralni Prospect), lăsând în stânga clădirea Poştei Centrale, ajung în faţa „templului” baletului rus şi mondial – Teatrul Balşoi. Speranţa mea de a vedea măcar clădirea, aşa cum făcusem la Scala, Convent Garden sau Opera din Paris, se năruie în faţa schelelor ce înconjoară teatrul, întrucât în această perioadă se afla în reparaţii. Stând pe trotuar în faţa teatrului, mă gândesc de ce „regal” au avut parte zecile de generaţii ce au putut aplauda spectacole precum „Lacul lebedelor”, „Romeo şi Julieta”, „Pasărea de foc”, „Călăreţul de aramă”, „Spartacus” sau „Frumoasa din pădurea adormită”, pentru a menţiona doar câteva din cele mai cunoscute, cu balerine şi balerini de excepţie precum Ana Pavlova, Vaslav Nijinski, Galina Ulanova sau Maia Pliseţkaia. Mă trezesc din visare şi mă întorc pe acelaşi bulevard către...
Piaţa Roşie
Nu cred că există vreun vizitator al acestei capitale care să nu ajungă şi în Piaţa Roşie, care a fost şi va fi probabil mereu inima politică, istorică şi spirituală a oraşului şi nu numai, locul de unde pleacă toate marile bulevarde ale Moscovei. 


Etimologic vorbind, numele de Piaţa Roşie (Krasnaya Ploschad) provine de la cuvântul krasnîi, care înseamnă deopotrivă „roşu”, dar şi „frumos” (în rusa veche),  nefiind aşadar un simbol al comunismului. 
Venind dinspre Teatrul Mare, mă opresc lângă zidul din cărămidă roşie ce înconjoară piaţa, fost zid de apărare ce separa Kremlinul de „Kitai Gorod” – oraşul comercial. Păşind în piaţa vastă, unde au loc paradele militare cu ocazia diferitelor evenimente importante din istoria ţării, pe partea stângă văd clădirea Muzeului de Istorie şi tot aici, ocupând o impresionantă suprafaţă, celebrul complex comercial „Gum”, construit între 1890 – 1893. Construcţia de formă dreptunghiulară, pe patru nivele, are în interior aspectul unei case din filmele italiene. Terasele sale adăpostesc pe toate cele patru laturi, având un gol între ele, magazine ce expun mărfurile celor mai mari case de modă, cafenele, ceainării, mici restaurante, gelaterii, dar şi săli pentru copii, în care aceştia se pot juca cât timp părinţii îşi fac cumpărăturile. Nu îmi refuz plăcerea de a bea o cafea tihnită şi de a savura o Marojnaia – o îngheţată delicioasă, privind de pe terasă în jos la o frumoasă fântână arteziană ce împrospătează aerul fierbinte al zilei. 
Ies din „Gum” şi traversând piaţa ajung în dreptul Mausoleului lui Lenin, construit din granit, porfir roşu – simbolul comunismului şi labrador negru – simbol al doliului. El adăposteşte trupul îmbălsămat al lui Vladimir Ilici Lenin, primul conducător al statului sovietic după Revoluţia din octombrie 1917 şi adus aici după moartea sa din 1924. 


Şi trupul lui I.V. Stalin a fost ţinut aici într-o perioadă, dar a fost scos şi rămăşiţele lui se află într-unul din mormintele din zidul Kremlinului – un adevărat cimitir al foştilor conducători ai statului sovietic. Mausoleul este încadrat, stânga – dreapta, de alte morminte ale unor conducători sovietici şi are în spate zidul roşu al Kremlinului. Privind la tribuna sa, nu pot să nu mă gândesc la câteva din figurile ce o populau altădată la marile parade şi care hotărau viaţa a sute de milioane de oameni. 
În capătul celălalt al pieţei, nu departe de râul Moscova, pe partea stângă, se înalţă măiastră Catedrala Vasili Blajenîi, cu turlele sale spiralate, multicolore, construcţie al lui Ivan cel Groaznic, cel care a dorit ca prin construcţia ei să preaslăvească victoria sa şi cucerirea oraşului Cazan – cetate tătară – în 1552. 


Catedrala a fost ridicată între 1555 – 1561 şi este de departe cea mai frumoasă biserică din Moscova şi una dintre cele mai spaţioase. Traversez din nou vasta piaţă în apropierea celui mai cunoscut turn dintre cele 20 ale Kremlinului (Turnul Spaski), ascult melodia orologiului din turn şi părăsesc Piaţa Roşie, ieşind pe malul râului Moscova, deoarece cu o zi mai înainte, văzusem din goana autocarului, un pom din fier ce mi-a stârnit curiozitatea. În apropierea splendidei Catedrale Iisus Mântuitorul, toată albă, ridicată în 1994 pe o colină, se află acest pom, ale cărui crengi din metal sunt încărcate de lacăte. Potrivit unui obicei, după celebrarea căsătoriei, cuplurile atârnă aici câte un lacăt, după care aruncă cheia în râu, legenda spunând că lacătul închis simbolizează o căsnicie trainică. După această frumoasă plimbare este cazul să facem cunoştinţă şi cu câteva...
Specialităţi culinare ruseşti
Când vine vorba de mâncare, la Moscova ai de ales între o „cantină”, adică un local cu linie de autoservire, căruia pe la noi i se spune „împinge tava”, un bufet, o braserie sau un restaurant. Eu am ales prima variantă, pentru că este şi cea mai rapidă. Studiez atent oferta şi aleg un borş de sfeclă, în detrimentul unei supe de varză, apoi nişte piroghi – plăcinte umplute cu cartofi, varză şi brânză dulce şi închei festinul cu nişte blini – un fel de clătite umplute cu carne sau fructe de pădure. Pentru ca meniul să fie complet, încerc şi o „pivo”, bere rece. Cu stomacul împăcat, mă îndrept spre un muezu extrem de interesant, mai puţin prezent în ghidurile Moscovei ...
Panorama Borodino
Este un muzeu dedicat bătăliei de la Borodino din 1812. Panorama situată pe bulevardul Kutuzov descrie cu o mare putere de sugestie, prin sunet şi lumină, bătălia ce a avut loc pe 7 septembrie 1812 lângă mica localitate Borodino, la 110 km vest de Moscova, între armata franceză condusă de Napoleon şi cea rusă condusă de generalul Mihail Kutuzov. Armata franceză (130.000 de oameni), superioară numeric armatei ruse (120.000 oameni), a repurtat atunci o victorie ce i-a deschis drumul spre ocuparea Moscovei, pe care o va găsi pustie şi incendiată înainte ca iarna rusească, armata rusă şi  proasta aprovizionare să o răpună, să o silească să se retragă şi să se recunoască învinsă, ajungând în Franţa cu doar o zecime din efectiv. Din nefericire a fost o victorie a la Pirus, căci în timp ce francezii au pierdut 30.000 de oameni, ruşii au înregistrat 45.000 în morţi şi răniţi. 


Clădirea de formă circulară îţi oferă, privind de la balcon, o panoramă lungă de 115 metri şi înaltă de 15 metri, populată cu peste 3000 de personaje. Atmosfera războiului este recreată extrem de fidel şi te simţi ca şi cum ai fi undeva în apropierea frontului. Zgomotul obuzelor ce explodează (au fost peste 12 ore de bombardamente de artilerie), lumina exploziilor, ţipetele răniţilor şi muribunzilor, ordinele comandanţilor, vacarmul luptei, toate te transpun pe acest câmp de bătălie, făcându-te să înţelegi mai bine tragediile unui război şi de ce această bătălie de o singură zi a fostcea mai sângeroasă dintre toate războaiele napoleoniene. Părăsesc muzeul profund marcat de cele văzute şi parcă trăite şi ies în lumina caldă a apusului de soare, răsunându-mi încă în urechi zgomotul acestei mari bătălii. 
Nu putem părăsi însă capitala fără a face o călătorie cu...
Metroul moscovit
Renumit în întreaga lume, metroul nu este doar cel mai facil mijloc de transport, ci şi un adevărat muzeu subteran de artă, ale cărui staţii te fascinează prin frumuseţea şi bogăţia artistică şi arhitecturală. Construit în mare parte în anii 1930 şi în continuare, metroul a devenit un simbol al oraşului, un adevărat obiectiv turistic vizitat de toţi cei ce sosesc la Moscova. Îl recunosc uşor după semnul M, ca şi la Bucureşti şi mă hotărăsc să cobor într-una din cele 185 de staţii ale sale. 


Două scări rulante mă poartă spre o mare adâncime, căci spre deosebire de metroul bucureştean sau din alte mari oraşe, care au liniile aproape de suprafaţă, acesta este unul de adâncime, care în timpul celui de-al doilea război mondial a fost folosit şi ca adăpost pentru populaţie. Scara rulantă mă lasă pe peronul staţiei Komsomolskaia, construită în 1935, unde odată ajuns am senzaţia că mă aflu mai degrabă într-un muzeu ori într-un palat: marmură în diferite culori, candelabre uriaşe, peroane străjuite de arcade din marmură şi o curăţenie impecabilă. Pentru că pot călători cu acelaşi bilet pe orice distanţă timp de 24 de ore (metroul mergând până la ora 1 dimineaţa), profit pentru a vedea şi alte staţii, precum „Novoslobodskaia” (1952), cu uimitoarele sale vitralii, apoi „Maiacovskaia” (1938) cu aceiaşi pereţi din marmură prezenţi în majoritatea staţiilor, dar cu tavanul decorat în mozaicuri multicolore şi mă opresc în staţia „Piaţa Revoluţiei” („Ploschad Revoliuţi” – 1938), pentru a admira cele 76 de statui din bronz reprezentând „creatorii noii lumi socialiste”, aşa cum sunt descrise într-un ghid al metroului. 


Ieşind la suprafaţă în apropierea marelui Bulevard al Teatrelor, îmi vin în minte staţiile de metrou pe care le-am văzut la Londra, Madrid, Bruxelles sau Rio şi trebuie să recunosc că niciuna nu are bogăţia celor moscovite, singurele cu care s-ar putea compara fiind, după părerea mea, cele două staţii de metrou ce deservesc Muzeul Luvru din Paris. 
Înserarea coboară peste Moscova. Mă pregătesc pentru o lungă călătorie cu un tren de noapte, care ne va purta spre nopţile albe ale Sankt Petersburgului, oraş de care ne despart câteva sute de kilometri. 
Este imposibil ca în doar trei zile să cuprinzi un oraş atât de mare precum Moscova, cu o multitudine de obiective turistice, astfel că plec cu regretul de a nu fi văzut măcar una din casele memoriale ori muzee dedicate marilor scriitori Cehov, Lermontov, Gorki sau Bulgakov din Oraşul de Pământ (Zemlianoi Gorod), muzeul de arte frumoase Puskin cu pictură europeană sau, de ce nu, să fi făcut o baie de aburi într-o saună din lemn, fiind „bătut” energic cu crengi de mesteacăn pentru a scoate toate impurităţile din corp, aşa cum obişnuiesc să facă moscoviţii. 
N-a fost timp pentru toate, dar părăsesc Moscova cu impresii extrem de frumoase, mai bogat sufleteşte şi cu promisiunea ca, dacă Dumnezeu îmi va permite, să revin. 
Alex. BLANCK
Citeşte şi Kremlin, inima Rusiei

LEZIUNEA DE MENISC

Meniscurile sunt formaţiuni fibrocartilaginoase cu un rol deosebit de important în biomecanica articulaţiei genunchiului. Au rolul de a realiza o congruenţă perfectă  între  condilii femurali şi platoul tibial. Joacă rolul unui amortizor de şoc între  extremităţile  osoase, mai  ales în mişcările de hiperextensie şi hiperflexie ale genunchiului. Centrează  şi  sprijină activitatea femurului pe tibie în cursul staticii şi al mişcărilor. Participă la lubrefierea elementelor  articulare  şi  reduc frecarea  dintre  extremităţile  osoase. Au rolul de  suport    stabilizator  al  condililor  pe  cavităţile  glenoide. Din  acest  punct  de  vedere  se  pot  compara  cu  sabotul  de  frână.
Meniscul medial se găseşte între condilul  femural  medial şi hemiplatoul tibial medial, are forma literei C, iar cel lateral forma literei O şi este aşezat între condilul femural lateral şi hemiplatoul tibial  lateral. Pe secţiune transversală au forma triunghiulară, baza  fiind  mai lată şi cu inserţie pe capsula articulară. Fiecare menisc are un corn anterior şi un corn  posterior prin care se poate insera pe platoul tibial.


Leziunea  traumatică a meniscurilor  articulaţiei  genunchiului  reprezintă una din cele mai   frecvente leziuni ale genunchiului. Cel  mai frecvent sunt afectaţi tinerii practicanţi ai unui sport (fotbal, handbal, baschet, schi) sau având profesii  ce  presupun adoptarea  prelungită  a unei poziţii cu genunchii flectaţi (mineri, grădinari). Factorii determinanţi  sunt reprezentaţi   de traumatisme care acţionează printr-un mecanism indirect (tracţiune-rotaţie, compresiune-strivire, de ex: cădere în picioare, trecere bruscă de la flexie la extensie).
În  momentul producerii leziunii pacienţii pot simti un clic  sau  o  pocnitură, apoi apar dureri  la  nivelul  genunchiului, senzaţie de blocaj articular, slăbiciune, instabilitate, tumefactie. Un alt semn este hidartroza, denumită  popular “apa la genunchi “.
Diagnosticul se pune în urma examinării clinice  (efectuată de către medicul  ortoped  sau  de recuperare medicală) şi a invesţigaţiilor paraclinice.  Rezonanţa magnetică nucleară  este un mijloc  deosebit  de valoros  pentru  diagnosticarea  leziunilor de menisc.
Tratamentul  este  chirurgical. Urmează o perioadă de recuperare în care se  efectuează  electroterapie antalgică şi antiinflamatorie, masaj al coapsei şi al gambei, kinetoterapie  şi hidrokinetoterapie.

Dr. Loredana Paul, medic specialist Recuperare Medicală