01 martie 2016

Starea Câmpinei în anul electoral 2016

Primăria municipiului Câmpina a inițiat procedura de consultare publică cu privire la Strategia de dezvoltare pentru perioada 2015 – 2020, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Este vorba despre un document bine elaborat şi sintetizat, pe alocuri chiar minuţios (cu câteva inerente inadvertenţe), care reprezintă oglinda municipiului nostru sub multiple aspecte: istoric, geografic, economic, social, cultural ş.a.m.d. O oglindă a localităţii noastre nici că se putea prezenta mai bine decât în revista Oglinda de Câmpina, publicaţie al cărei titlu pare a fi, în acest caz, chiar predestinat. Etapa consultării publice a început pe 18 februarie şi se va încheia pe 18 martie 2016. Varianta consultativă a Strategiei de dezvoltare pentru perioada 2015 – 2020 poate fi studiată la sediul Primăriei Municipiului Câmpina la Biroul Integrare, precum şi la adresa de internet www.primariacampina.ro. Vă prezentăm în continuare câteva capitole ale acestei strategii (în opinia noastră, mai reprezentative), care să reliefeze starea oraşului în anul de gr(e)aţie 2016. Un an pe care, folosind o clasică şi uzitată sintagmă, am fi putut să-l numim chiar “de graţie”, dacă nu am şti că este unul dublu electoral, adică un an care va trece greu. Şi aceasta nu pentru că este un an mai lung (chiar bisect fiind), ci pentru că va fi încărcat cu multe politicianisme şi alte mizerii, pentru sucit şi răsucit minţile şi voturile bizonilor mioritici de pe meleagurile câmpinene, în timpul vânătorilor electorale din vara şi toamna acestui an.



Populaţie, fond funciar, fond locativ
Contrar rezultatelor înregistrate la recensământul din 2011, ce arătau o populaţie de sub 33.000 de locuitori, aflăm din documentul Primăriei că, la 1 ianuarie 2015, existau aproape 38.000 de trăitori ai oraşului (potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică). Pentru că cifrele se bat cap în cap, ne scărpinăm şi noi tot în cap, dar mergem mai departe. Fondul funciar al municipiului Câmpina era format, în anul 2014, dintr-o suprafaţă de 2.423 ha, ceea ce înseamnă aproximativ 24,23 kmp. O pondere de 62,57% din fondul funciar este reprezentată de suprafaţa intravilană (15,16 kmp). Fondul locativ al municipiului Câmpina era alcătuit, în anul 2014, dintr-un efectiv de 15.133 locuinţe, reprezentând 4,67% din fondul locativ al judeţului Prahova. Suprafața medie a unei locuințe din Câmpina era, în anul 2014, de 46,99 mp, mai scăzută decât media înregistrată la nivel judeţean (48,44 mp/locuinţă), dar și decât cea aferentă mediului urban al judeţului Prahova (49,66 mp/ locuinţă). Se observă că suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din municipiul Câmpina este una dintre cele mai mici de la nivel judeţean, ceea ce se traduce printr-un confort mai scăzut al locatarilor decât în alte orașe din Prahova. Este un lucru nedemn pentru al doilea municipiu prahovean şi mai puţin cunoscut, dar din care se poate lesne înţelege de ce preţurile apartamentelor din Câmpina nu au valori prea mari, fiind mult mai ieftine decât la Ploieşti. 

Infrastructura rutieră
Capitolul acesta a fost elaborat, cu siguranţă, înaintea nenorocirilor care s-au abătut asupra arterelor câmpinene în timpul lucrărilor de canalizare din programul european derulat şi gestionat de Hidro Prahova. Altfel nu am putea înţelege optimismul textului, al datelor inserate care, în ciuda a zeci de străzi sparte şi cârpite, acreditează ideea că situația infrastructurii rutiere din municipiul Câmpina indică o stare destul de bună, având în vedere că 88,33% din lungimea străzilor orășenești este modernizată. Astfel, infrastructura rutieră se prezintă într-o stare mai bună decât media urbană judeţeană (75,19% din străzile orășenești sunt modernizate), chiar dacă municipiul Câmpina se situează undeva spre mijlocul clasamentului ce indică gradul de modernizare din mediul urban al judeţului Prahova. În perioada 200 – 2014, au fost modenizate străzi cu o lungime totală de aproximativ 350 km. 

Structura populaţiei
Mai aflăm din documentul supus dezbaterii publice că, în 1992, existau aproape 42.000 de câmpineni. În ultimii ani, persoanele de sex feminin au ajuns cu aproape 2000 mai multe decât cele de sex masculin. Aşadar, teoretic şi statistic vorbind, un bărbat care vrea să se căsătorească are mai multe şanse în Câmpina decât în alte oraşe. Distribuţia populaţiei stabile după etnie ne arată că în 2011 existau 93,31% români, 1,94% romi, 4,72% reprezentând alte etnii (maghiari, germani, greci, italieni, ceangăi). După religie, populaţia stabilă înregistrată la Recensământul din anul 2011 este, în proporţie de 91,42%, ortodoxă. De asemenea, 1,26% din populaţia stabilă este de religie adventistă de ziua a șaptea, 1,03% este de religie romano-catolică, iar 6,28% dintre persoane sunt de altă religie. Ponderea populaţiei tinere se reduce în mod semnificativ, crescând, în schimb, ponderea adulţilor și a vârstnicilor. Vârsta medie a populaţiei din municipiul Câmpina era, la 1 ianuarie 2015, de 43,73 ani, în creștere faţă de media aferentă anului 2010 (41,66 ani). Pe sexe, atât în 2015, cât și în 2010, vârsta medie a femeilor (45,50 ani în 2013 și 43,21 ani în 2010) depășea vârsta medie a bărbaţilor (41,96 ani în 2015 și 40,10 ani în 2010). Vârsta medie a populaţiei înregistrate în anul 2015 în municipiul Câmpina este mai mare decât vârsta medie a locuitorilor din judeţul Prahova (41,80 ani), dar mai ales decât a cetăţenilor din România (40,65 ani). 

Starea civilă a populaţiei
Numărul de căsătorii înregistrate în anul 2014, în municipiul Câmpina, a fost de 192 cazuri, mai puţine cu 24,4% faţă de cele aferente anului 2005. Scăderi ale numărului de căsătorii s-au înregistrat și la nivel naţional (-16,8%), regional (-21,3%) sau judeţean (- 18,6%) comparativ cu anul 2005, dar de frecvenţă mai mică. În anul 2014 s-au înregistrat 71 divorțuri în municipiul Câmpina, mai puţine cu 24,5% comparativ cu anul 2005. De asemenea, au scăzut numărul divorţurilor din anul 2014 comparativ cu 2005 și la nivelul judeţului Prahova (-21,5%), a Regiunii Sud Muntenia (-24,8%), dar și la nivel naţional (-18,1%). În aceste condiţii, rata nupţialităţii înregistrată atât la nivelul municipiului Câmpina, a judeţului Prahova, a regiunii Sud Muntenia, cât și a României, a înregistrat valori superioare celei a divorţialităţii în perioada 2005 – 2014.

Resursele de muncă
Numărul mediu de salariați din municipiul Câmpina a fost, în anul 2014, de 13.188 persoane, reprezentând 8,1% din salariaţii de la nivelul judeţului Prahova. Efectivul mediu de salariaţi de la nivelul municipiului s-a diminuat cu 22,40% în anul 2014 faţă de 2005, dar a crescut, în schimb, cu 3,98% comparativ cu anul 2013. Numărul de șomeri înregistraţi, în anul 2014, a fost de 598 persoane, iar media aferentă perioadei ianuarie – septembrie 2015 este de 548 persoane. Numărul de șomeri înregistraţi în anul 2014 la nivelul municipiului reprezintă numai 3,8% din efectivul întregului judeţ. Lunar, în perioada 2010 – 2015, numărul de șomeri înregistraţi la nivelul municipiului Câmpina, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, a urmat un trend descendent, punctul de maxim fiind atins în perioada iulie – noiembrie 2010, iar cel de minim în lunile septembrie - decembrie 2015. Pe sexe se observă o diferenţă semnificativă între rata șomajului înregistrată în cazul bărbaţilor (3,20%) și cea a femeilor (4,23%).

Structura economiei locale
La 31 decembrie 2014, erau înregistraţi în municipiul Câmpina 2.301 agenţi economici activi din punct de vedere juridic, din care 1.529 agenţi economici activi din punct de vedere economic (66,45%), potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului (ONRC). Repartizarea agenţilor economici din municipiul Câmpina pe categorii arată că cea mai mare parte a agenţilor economici activi sunt de tipul societăţilor cu răspundere limitată (SRL-uri) – 96,66%. Numai 1,96% dintre agenţii economici înregistraţi în anul 2014 sunt de tipul societăţilor pe acţiuni (SA-uri), 1,05% sunt societăţi în nume colectiv (SNC-uri), 0,13% sunt societăţi cooperative (SC-uri), 0,07% sunt de tipul societăţilor în comandită simplă (SCS-uri), iar 0,13% sunt alte persoane juridice. Potrivit Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Câmpina 2011 – 2017, numărul persoanelor juridice active din punct de vedere economic a crescut semnificativ în perioada 1995 – 2007, de la 956 unităţi, la 1.598 unităţi economice. În perioada imediat următoare, începând din anul 2008 se observă o involuţie a numărului de agenţi economici în 2009 și 2010, urmată de o creștere ușoară în 2011 și un trend aproximativ constant până în prezent. 

Repartiţia agenţilor economici
Potrivit Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Câmpina, în anul 2009 majoritatea agenţilor economici activi din punct de vedere economic desfășoară activităţi de comerţ (38,5%). Pe locul secund se situează firmele din domeniul de activitate Construcţii, cu 12,9%, urmate de cele din Industria prelucrătoare (10,5%), Activităţi prelucrătoare, știinţifice și tehnice (9,7%), Transport și depozitare (4,6%) și Tranzacţii imobiliare (4,5%). 
La nivelul anului 2014, cei mai mulţi agenţi economici activi din punct de vedere economic au drept principal obiect de activitate Comerţul (Comerţ cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor), în acest sector activând 556 agenţi (36,36%), în anul 2014.
Cifra de afaceri înregistrată de agenţii economici activi din punct de vedere economic a fost, în anul 2014, de 2,84 mld lei, dublă faţă de cea înregistrată în 2008 și cu 6,3% mai mare decât în 2013. Numărul de salariați angajaţi în cadrul celor 1.529 agenţi activi economic a fost, potrivit datelor ONRC aferente finalului de an 2014, de 10.720 persoane, în scădere cu 5,41% faţă de anul 2008 și cu 4,09% decât în 2013.

Topul firmelor câmpinene
Strategia mai prezintă şi câteva topuri ale firmelor câmpinene, din diferite ramuri economice, ordonate după diverse criterii. Vă prezentăm în continuare doar topul primelor 20 de firme ordonate descrescător după cifra de afaceri. În anul 2014, pe primul loc se afla Cameron Romania SRL (preluată ulterior, în 2015, de gigantul american Schlumberger), cu o cifră de afaceri de 1209,25 milioane de lei, urmată de Confind SRL, cea mai mare companie câmpineană (ca numeric de personal), cu o cifră de afaceri de 213,08 milioane de lei. Pe podium a mai urcat Soceram SA (120,86 mil lei). 
Următoarele locuri au fost ocupate după cum urmează: 4. Neptun SA (112,25 mil lei); 5. Rhodos Construct SRL (112,09 mil lei); 6. Lemet SRL (100,25 mil lei); 7. Jeras Prod SRL; 8. PAS Technologies Romania SRL; 9. Royal N SRL; 10. Electroutilaj SA; 11. Edilconst SA; 12. Floricon Salub SRL; 13. Seti Impex SRL; 14. Roball Campina SRL; 15. Cirex SRL; 16. Ekomin SRL; 17. TC Măsurare & Control SRL; 18. Romanian Trade Garments SA; 19. Protelco SA; 20. Daspi Prodcom SRL.

Probleme şi direcţii de dezvoltare
Potrivit Sondajului de opinie realizat în rândul câmpinenilor cu privire la stadiul actual și la direcţiile de dezvoltare ale oraşului, cele mai mari probleme întâmpinate de mediul de afaceri fac referire atât la cadrul general economic de la nivel naţional, cât și la probleme cu specific local.
În ceea ce privește cadrul economic general, comunitatea locală a subliniat problematica crizei economice care a afectat economia locală: fiscalitatea mare, lipsa cererii de bunuri și servicii,  lipsa unei legislaţii de stimulare a IMM-urilor. 
Principalele probleme identificate la nivelul municipiului sunt lipsa de organizare a mediului de afaceri, lipsa de spaţii disponibile pentru investiţii, lipsa de forţă de muncă calificată, procedurile grele întâmpinate în dezvoltarea unei afaceri. 
Potrivit comunităţii locale, unul din cei mai importanţi factori ce influenţează dezvoltarea mediului de afaceri este infrastructura de acces în municipiu. În acest sens este semnalată necesitatea construirii autostrăzii în apropierea municipiului. 
În ceea ce privește direcțiile de dezvoltare economică ale municipiului, conform opiniei publice locale, principalele domenii care necesită investiţii sunt învăţământul, agricultura, turismul și serviciile publice. 
Potrivit comunităţii locale, dezvoltarea economică a municipiului trebuie să se bazeze pe: relansarea industriei petroliere; pe dezvoltarea industriei ușoare pentru forţa de muncă feminină (confecţii, textile, servicii pentru populaţie); pe extinderea industriei mici și mijlocii (produse, servicii către întreprinderi etc.). 
Acţiunile propuse de către comunitatea locală pentru stimularea dezvoltării mediului socio-economic presupun înfiinţarea unui parc industrial și accesarea de fonduri structurale pentru investiţiile ulterioare, adoptarea unor facilităţi fiscale în vederea atragerii investitorilor, colaborarea cu partenerii privaţi și atragerea lor în activităţi și programe de dezvoltare locale.  
Alte acţiuni care contribuie la stimularea mediului economic local sunt modernizarea infrastructurii rutiere sau dezvoltarea serviciilor turistice și promovarea turismului cultural și de agrement. 
Pe de altă parte, pentru stimularea mediului socio-cultural se impun măsuri de intensificare a acţiunilor socio-culturale, exigenţa sporită în mediul educaţional, construirea de noi locuinţe sociale.

Editorial. REBARBARIZAREA

Discuția, devenită destul de aprigă, asupra noilor programe de învățămînt gimnazial, indică, în fond, sciziunile cele mai profunde ale societății românești. Nu cîte ore facem din materia cutare sau cutare este problema. Ci ce fel de om formăm. Asta ar trebui discutat pe îndelete, cu argumente și contra argumente. Or, comisia propusă să propună nu pare deloc a avea capacitatea de a construi un astfel de model uman al viitorului. Nici  nu și-a pus o asemenea futilă chestiune. Sunt folosite cuvintele goale ale pedagogiei recente: „deprinderi”, „abilități”, „competențe”. În schimb eliminăm elementele „învechite” gen: cultură generală, memorie, caracter, muncă. Totul, în numele „integrării sociale”. Nimeni nu are curajul să observe că fetișizarea „absorbției” sociale duce inevitabil la formarea de roboței. Sclavi ai statului sau ai patronului. Că, pe vremea când se făcea literatură, și nu „limbă și comunicare”, elevii comunicau infinit mai bine, înțelegeau un text la prima vedere pe care îl puteau rezuma în cîteva cuvinte, știau să facă o cerere etc. Că faptul că erau obligați să învețe multă istorie, geografie, economie ducea la o mai bună înțelegere a lumii în mijlocul căreia trăiau. 


Paseistul intratabil din mine observă că toate țelurile „reformei” pe care noi le căutăm în față, sunt de fapt în urma noastră, în învățământul tradițional. 
Iată cîteva exemple: 
1. Vrem să formăm elevul pentru o lume concurențială, dar eliminăm, în numele unui egalitarism stupid, „diferențierea” prin note, (a început de mult, odată cu interzicerea notelor la primară) coborîm ștacheta examenelor, combatem corectarea greșelilor ca să nu „complexăm” elevul, dăm din ce în ce mai puține teme, ca să nu-l obosim. 
2. Vrem să formăm elevul pentru o lume meritocratică, dar înlăturăm meritocrația în școală. 
3. Vrem să-l încurajăm să aibă păreri proprii (ca și cum asta s-ar putea face în lipsa unei culturi generale solide, vezi mai sus), dar facem baremuri de corectare stupide tocmai la acele materii care nu se pretează, automatizînd răspunsurile (vezi sutele de publicații de „modele de subiecte”, „subiecte rezolvate” etc.) și îi obligăm pe elevi să memoreze scheme absurde de răspunsuri gata făcute. Nu există mijloc mai eficient de a te scîrbi definitiv de lectură decît felul în care sunt concepute actualmente examenele de literatură. 
4. Vrem să încurajăm afirmarea identității, a tradițiilor, dar omitem, de exemplu, orice referire la folclor din liceu, schimbăm și modul de predare a istoriei, eliminînd cronologia (să nu se mai chinuie elevii memorînd date, nu?). Chestia e, cum spuneam, exact opusul a ceea ce se declară teoretic: înlăturînd criteriul cronologic, devine imposibilă tocmai înțelegerea cauzalității fenomenelor istorice, deci, cum va înțelege elevul fenomenele istorico-sociale al căror subiect este? De fapt, cronologia a fost scoasă de mulți ani în predarea fostei „istorii a literaturii”, structurată acum pe alte criterii. Rezultatele catastrofale sunt vizibile cu ochiul liber. Perfect motiv pentru a fi generalizate.
5. Centrarea învățămîntului pe interesele elevului. Generos enunț! Numai că, cine definește aceste interese, cum le identifici, mai ales la vîrstele mici? Acest slogan pustiu de sens nu înseamnă oare că, aflat în centru, copilul va fi dezvățat să lucreze pentru binele comun, esența lumii contemporane? Nu cumva educația ar trebui centrată nu pe copil, ci pe valori? Un set de valori „tari”, care fiind trans-individuale, reprezintă adevăratul (și singurul) liant social. Adică exact elementul care lipsește, simțim cu toții dureros, societății noastre actuale. Disciplina, munca, cinstea, simțul datoriei, onoarea, respectul regulilor, al valorilor morale, al semenilor, creativitatea…nu îndemînările digitale sunt problemele școlii românești. Nu cumva sub acest foarte sunător mesaj formăm doar viitori sclavi fericiți pentru stat și pentru multinaționale? Toată mitologia insistent cultivată a „realizării individuale” spre asta ne duce. Acești tineri foarte bine dotați intelectual, cu minți foarte rapide și capabile de relaționări sunt condamnați la analfabetism cultural. Pentru că, o știm, cultura nu „folosește” la nimic direct. Dă doar o șlefuire interioară necuantificabilă. Deci inutilă pentru directorii eternei reforme a școlii. Noua barbarie (e titlul unei cărți de citit de mult și în limba română) stă la capătul unui device în care, după noua reformă unii cred că „se află totul”. Iar, la celălalt capăt, o generație autistă, însingurată, fără știința minimă a relaționării, sălbatică la modul trist. Lumea noastră se barbarizează nu prin hoardele de imigranți, ci din interior. Harnice comisii ministeriale lucrează de ani buni la asta…
Christian CRĂCIUN

Locuinţe de serviciu pentru specialişti cu studii medii şi superioare

Consiliul Local Câmpina a aprobat, la ultima sa şedinţă ordinară de la finele lunii trecute, criteriile de acces şi criteriile de ierarhizare prin punctaj pentru câteva locuinţe necontractate, transmise în administrarea municipiului Campina, construite de A.N.L. prin credit ipotecar. Este vorba despre şapte locuinţe de serviciu (şase apartamente şi o garsonieră) ce vor fi repartizate cu chirie unor specialisti din domeniile: învăţământ, sănătate, apărare naţională, ordine publică, siguranţa natională, autorităţi judecătoreşti. Locuinţele sunt situate în Câmpina, pe str.Eruptiei, nr.lD, în blocul E6. Solicitantul trebuie să nu deţină în proprietate o locuinţă şi să îşi desfăşoare activitatea într-o instituţie dintre cele enumerate mai sus, pe raza municipiului Câmpina. 


În cadrul criteriilor de ierarhizare stabilite prin punctaj, se acordă punctaj maxim (10 puncte), celor care au studii superioare, celor care locuiesc la mai mult de 300 de kilometri de municipiul Câmpina, celor care sunt căsătoriţi şi celor care lucrează în domeniul sănătăţii ca medici specialişti sau farmacişti specialişti. Un lucru destul de curios este faptul că medicul primar sau farmacistul primar primeşte doar 9 puncte, chiar la un grad professional superior celui pentru care se acordă 10 puncte. De asemenea, se acordă câte două puncte pentru fiecare persoană aflată în întreţinere. Criteriile de ierarhizare prin punctaj se aplică numai solicitanţilor care au îndeplinit în totalitate criteriile de acces. Dosarele solicitanţilor se vor depune în perioada 1 martie-15 aprilie 2016, la Registratura Primăriei Campina, şi vor cuprinde următoarele: solicitare scrisă; copie legalizată a actului de identitate al titularului cererii; declaratii autentificate ale titularului cererii si, dupa caz, ale sotiei/sotului si ale celorlalti membri majori din familia acestuia că nu deţin o locuinţă în proprietate în municipiul Câmpina; adeverinta eliberata de angajator, care sa ateste calitatea de angajat; domeniul profesional, specializarea si data angajarii in institutia respectiva; acte care atesta, conform legii, nivelul de studii si specializarea; certificate de casatorie, dacă este cazul; certificatele de naştere ale copiilor, dacă este cazul. Contractele de închiriere se vor încheia pe o durată de un an de la data repartizării, dosarele urmând a fi reanalizate, în vederea prelungirii contractelor. 

Târgul Mierii 2016 – ediţia a XI-a

De zece ani încoace, pe la sfârşitul iernii sau începutul primăverii, se poate spune că la Casa Tineretului curg valuri de miere, în cadrul celui mai important eveniment de profil din ţară. Ediţia a XI-a a Târgului Mierii de la Câmpina a avut loc la finele săptămânii trecute, în acelaşi loc şi cu acelaşi succes. Târgul Mierii este organizat de Asociația Apicolă „Valea Prahovei” din Câmpina, membră a Federației Asociatiilor Apicole din România ROMAPIS. Ca în fiecare an, în deschiderea târgului, s-au desfăşurat concursuri dedicate vizitatorilor, apicultorilor şi producătorilor de echipamente apicole. 


În ciuda unei vremi destul de mohorâte, Târgul nu a dus lupsă de vizitatori. Deschiderea a fost oficiată de către primarul Horia Tiseanu, alături de care s-a aflat  invitatul de onoare, Adrian Diaconu, campion mondial de box. Acesta i-a sfătuit pe câmpineni să consume miere direct de la producători și să renunțe la înlocuitori și hrana nesănătoasă. ”În străinătate se pune mare bază pe mierea naturală, direct din stup, care este foarte rară și foarte scumpă. Nici nu ne dăm seama ce bogății avem în țara asta. Nu puteam ajunge campion mondial, dacă nu mă hrăneam cu lucruri sănătoase, direct din natură. Haideți să mâncăm mai multă miere și să renunțăm la steroizi, anabolizante, suplimente și medicamente de tot felul!”, le-a spus Adrian Diaconu celor prezenţi. 


Pentru a patra oară Târgul are anvergură internaţională, în acest an la festival participând delegaţii reprezentând două oraşe înfrăţite cu Câmpina: Kumanovo (Macedonia) şi Cimişlia (Republica Moldova). Fraţii noştri de peste Prut au venit şi cu miere (ar fi vrut să aducă mai multă, dar directivele restrictive ale Uniunii Europene nu le-au dat voie decât cu cinci kilograme), iar un locuitor din Cimişlia a câştigat şi un loc fruntaş la unul dintre concursuri. Astfel, Gheorghe Bălan, inginer constructor şi apicultor din Cimişlia, a ocupat locul 2 la concursul “Cea mai buna miere polifloră” - Campina 2016. Nici de la această ediţie nu au lipsit concursurile: „Cel mai dulce cuplu”; „Cel mai bun degustător de miere”; „Concurs de fotografii pe teme apicole”; „Concurs de prăjituri cu miere”; „Cel mai bun mâncător de miere”, la care participanţii au fost răsplătiţi cu produse apicole. A fost organizat, de asemenea, un concurs de creaţie grafică adresat elevilor din ciclul gimnazial şi liceal. Aceştia au avut două teme de lucru: realizarea Insignei Apicultorului Român şi realizarea unei insigne-magnet care să reprezinte “Câmpina, Oraşul Mierii”. Consiliul Local a cofinanţat evenimentul cu 23.000 de lei, dintre aceştia 18.000 de lei fiind necesari pentru cazarea şi masa delegaţiilor din oraşele înfrăţite cu municipiul Câmpina. 

Corina Hoitan, designer florist: „Iubesc toate florile. Alături de ele şi de o cafea bună ziua mea devine excelentă!”

O floare printre flori, aşa am putea-o descrie pe Corina Hoitan, o tânără din Câmpina care a făcut din pasiunea pentru flori o meserie. Dând frâu liber imaginaţiei, ea zămisleşte aranjamente florale de un rafinament desăvârşit, cu care îşi bucură clienţii tot mai numeroşi. 
Pentru că intrăm în luna florilor, a speranţei şi a bucuriei, ne-am gândit că este un bun prilej să o invităm pe Corina să ne împărtăşească din tainele frumoasei îndeletniciri de designer florist. În acelaşi timp, nu putem rata ocazia de a-i ura un călduros La Mulţi Ani, întrucât astăzi, 1 martie, este ziua sa de naştere. 



- Este mai veche această pasiune a ta pentru flori sau ai descoperit-o în timp?
- Am fost întotdeauna pasionată de flori. Îmi plăcea să ofer celor dragi flori frumoase, le căutam, le alegeam, eram foarte pretenţioasă. Foarte rar se întâmpla ca buchetul sau aranjamentul pe care îl comandam sau îl alegeam să fie, într-adevăr, pe gustul meu.
În urmă cu doi ani, fiind plictisită de munca la birou, de birocraţie, de tot ceea ce însemna hârtii şi cifre, am decis că trebuie să fac altceva. Ceva care să mă relaxeze, dar să mă şi motiveze din punct de vedere financiar. Atunci am început să mă gândesc la flori, la cât de frumos ar fi să lucrez cu ele, să ajut oamenii să facă bucurii celor dragi. 
În urmă cu un an, visul meu a devenit realitate. Nu ştiam ce mă aşteaptă, habar nu aveam ce înseamnă să ai o florărie. Am luat totul ca pe o joacă. O joacă care a devenit un business foarte important. Am fost ambiţioasă, indiferent de câte piedici mi s-au pus, dorinţa a fost mare, iar acum lucrurile frumoase continuă să se întâmple.
- Ce înseamnă pentru tine să lucrezi cu florile?
- Înseamnă totul, acum. Nu se poate să treacă o zi fără să dau viaţă unui aranjament sau buchet. Mă relaxează, pur şi simplu. Totodată, îmi vin idei pe care trebuie să le pun în practică imediat, astfel încât să-mi dau seama dacă acea idee mă ajută în organizarea unui eveniment important.


- Sunt florarii mesageri ai iubirii?
- Depinde... Aş spune că se împart în două categorii: florarii, aşa cum îi numeşti tu, care văd în flori doar o marfă bună de vândut şi designerii florişti, care pun foarte mult suflet de fiecare dată când ating florile. Aceştia din urmă sunt, într-adevăr, mesageri ai iubirii. 
- Ar putea fi considerată o muncă uşoară, pe care o poate face oricine?
- Deloc. În momentul în care îţi alegi acest drum, trebuie să renunţi la foarte multe lucruri. Weekend-urile sunt dedicate exclusiv organizării evenimentelor şi astfel se limitează timpul pentru orice distracţie. Familia te vede foarte rar, te gândeşti întotdeauna la dorinţele celor care şi-au lăsat evenimentul în mâinile tale, alergi foarte mult după anumite accesorii, pierzi ore întregi pentru a-ţi organiza comenzile, eşti tot timpul pe fugă, nopţile nedormite devin o obişnuinţă, iar viaţa ta devine o adevărată nebunie. Trebuie să fii foarte pregătit să faci acest pas, iar dacă nu iubeşti cu adevărat florile şi oamenii, totul ţi se va părea cumplit de greu. 
- Ce consideri că este fundamental pentru a stăpâni arta floristică?
- După părerea mea, creativitatea este cea mai importantă parte a acestei meserii. Să fii inventiv, să ai soluţii pentru fiecare client şi să te autodepăşeşti de fiecare dată. Încerc să fac fiecare buchet de mireasă, lumânare de cununie sau botez, unicat. Este o provocare pentru mine şi-mi iese de fiecare dată. În acelaşi timp, trebuie să simţi florile şi să intri în mintea clientului, să înţelegi ce-şi doreşte, ce l-ar surprinde şi ce l-ar mulţumi. Cred că am reuşit, deoarece mă bucur de fiecare dată când un client se întoarce la mine pentru că urmează să faca altă persoană să zâmbească. 
- Compoziţia floristică şi combinaţia de culori sunt reguli de bază în realizarea buchetelor, a aranjamentelor sau a decorurilor?
- Când lucrezi cu florile, nu există nicio regulă. Poţi să ai zece feluri de flori, de tot atâtea culori. Depinde de mâinile iscusite ale floristului ce operă de artă va ieşi! 
- Se spune că este important să vorbeşti cu florile. Tu faci acest  lucru?
- Când eram mică, mama m-a învăţat că trebuie să le vorbesc florilor din ghiveci, astfel încât ele să crească frumos. Urmez şi acum acest sfat, cu florile mele de acasă. În florărie, mă minunez de frumuseţile pe care ni le oferă natura, de fiecare dată când am vazele pline cu flori deosebite.
- Care sunt florile tale preferate?
- Iubesc toate florile. Alături de ele şi de o cafea bună, ziua mea devine excelentă! 
- Ce semnificaţie are gestul de a dărui o floare?
- În funcţie de contextul în care este oferită, poate însemna respect, apreciere, dragoste. Este cea mai frumoasă cale prin care poţi arăta cuiva că-l preţuieşti. 
- Cât de important este să ştim să alegem florile în funcţie de eveniment?
- Pentru aceste informaţii existăm noi, designerii florişti. Eu folosesc în general toate florile, indiferent că i se spune „floare de mort” sau că „spinii trandafirilor aduc ghinion”. Am auzit foarte multe superstiţii legate de anumite flori, pe care eu nu le cred, însă respect decizia fiecărui client.
- 1 şi 8 martie sunt zile dedicate exclusiv femeilor. Ce fel de flori ar trebui să le dăruiască bărbaţii?
- Important este să le dăruiască, nu contează că este una sau sunt 101!  În aceste zile, florile nu ar trebui să lipsească din lista de achiziţii a domnilor, cu atât mai mult cu cât oferta este foarte bogată în această perioadă. Pentru cadouri unice, sfatul unui specialist ar fi binevenit, iar rezultatul peste aşteptări.
- Prin parfumul şi gingăşia ei, florea seduce, dă naştere la emoţii... Poate fi comparată cu sufletul unei femei?
- Sufletul unei femei ascunde multe emoţii, frustrări, bucurii, orgolii, florile sunt doar minunate! 
- Dacă ar fi să te compari cu o floare, care ar fi aceea?
- Categoric, trandafirul. Pe cât este de frumos, pe atât de periculos  poate deveni atunci când nu eşti atent şi nu ştii cum să îl apuci. 
Andreea Ştefan

Spectacol de teatru în premieră la Câmpina

Joi, 17 martie, de la ora 17.30, la Casa de Cultura “Geo Bogza” din Câmpina va fi pusă în scenă comedia de succes COANA CHIRIŢA, după Vasile Alecsandri, cu actori de excepţie ai Teatrului Muzical Galaţi şi ai Teatrului Tomis din Constanţa. Durata spectacolului este de o oră şi jumătate, iar preţul unui bilet este de 12 lei. Biletele se găsesc la caseria sălii de spectacol.



Informatii la telefon: 0244-336.291
Acest spectacol a fost premiat cu diploma de excelenţă la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură de la Bistriţa din noiembrie 2015.

Furioşii tineri câmpineni

Tinerii furioşi (Angry Young Men) reprezentau un grup de scriitori britanici de la mijlocul secolului XX, ale căror opere exprimă resentimentele claselor sociale inferioare faţă de sistemul socio-politic şi faţă de mediocritatea şi ipocrizia clasei de mijloc şi a celei superioare. Au fost reprezentaţi în literatură de dramaturgul John Osborne, care prin piesa „Priveşte înapoi cu mânie” a dat şi numele curentului şi de romancierul Alan Sillitoe, al cărui roman „Sâmbătă seara, duminică dimineaţa”, ecranizat într-un film care a rulat şi la noi, s-a bucurat de un mare succes.
În România, acest fenomen şi-a găsit mai greu expresia în literatură, deoarece exista cenzură severă, dar s-a concretizat într-un memorabil film, „Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie după nuvela cu acelaşi nume a lui Horia Pătraşcu. 
În Câmpina anilor ’60-’70  exista o grupare destul de numeroasă de tineri, uneori foarte tineri, care găseau diferite moduri  de a nu se alia sistemului şi al căror comportament îi şoca pe concetăţenii noştri mai aşezaţi şi mai prinşi în rutina vieţii de atunci. Duceau o viaţă de rebeli teribilişti, însă acţiunile lor nu erau marcate de o coloratură politică (poate doar atunci când îl înjurau pe Nicolae Ceauşescu pentru viaţa cenuşie pe care erau obligaţi s-o trăiască sau când unul dintre ei, la ultimul Congres al partidului, în noiembrie 1989, a dat foc la steagurile PCR de pe centru ce pavoazau oraşul cu ocazia acestui eveniment). Tinerii erau împărţiţi într-un fel de grupări, nu de tipul bandă/gaşcă, ci mai degrabă o asociere prin afinităţi. Am cunoscut bine această lume din care făceau parte destui prieteni şi foşti colegi de şcoală. Cu studiile stăteau destul de prost, deoarece atitudinea lor de răzvrătiţi nu era tolerată în şcoala comunistă severă, care i-a şi exmatriculat. Se crease un adevărat război între ei şi corpul didactic. 
Protagonistul întâmplărilor pe care urmează să le relatez, bunul meu amic Goe, a călcat în viaţă cu stângul. Sătul de bătăile încasate de la mama lui pentru notele proaste şi năzdrăvăniile făcute la şcoală, a recurs la un act de vandalism care a rămas în analele liceului Nicolae Grigorescu. Într-o noapte, alături de camaradul său, Jan Cotonogu (un tip mărunţel, cu o agilitate de felină, dar cu un defect din naştere la picior, care i-a şi adus porecla), căţărându-se pe burlane şi forţând o fereastră, au intrat în liceu, au spart uşile cancelariei, au distrus cataloagele, au devastat cabinetul de ştiinţe naturale şi de istorie. Lăsând destule urme, au fost prinşi cu uşurinţă. După ce au fost bătuţi cu duritate la miliţie, deşi nu erau uşor de intimidat, şi-au recunoscut faptele, după care a urmat un proces la Judecătoria Câmpina. Fiind minori, judecătoarea a întrebat-o pe mama lui Goe ce preferă: să fie internat copilul la şcoala de corecţie sau să-şi ia răspunderea pentru educaţia lui viitoare. D-na R. a refuzat să-şi ia acest angajament, astfel că odrasla a primit pedeapsa de trei ani la şcoala de corecţie. 
Tânărul meu prieten, cu mare har actoricesc, povestea mai târziu cu multă savoare întâmplările din viaţa lui. A intrat în şcoala de corecţie destul de timorat de atmosfera cumplită pe care a găsit-o acolo. Îmi spunea că la prima întâlnire cu viitorii săi colegi a primit o lovitură în cap ce l-a adormit pentru câteva ore bune; când s-a trezit, devenise o fiară mai periculoasă decât cele în mijlocul cărora căzuse. Au urmat trei ani nesfârşiţi de orori, bătăi, samavolnicii. A terminat şcoala de corecţie la vârsta la care tinerii plecau în armată. Cu dosarul lui, a fost trimis la o unitate de pedeapsă. Dimineaţa, maiorul îi alinia în curtea cazarmei şi făcea apelul: - Cutare, ai făcut puşcărie? - Da! – Ai să mai faci! Ajuns la tânărul Goe, a repetat întrebarea, însă răspunsul lui a fost „nu”. - O să faci!, i-a replicat maiorul. Tânărul G.R. comenta mai târziu cu umor: „Să fie al dracului! A avut gura aurită!” 
Tatăl lui Goe era şef la o secţie mică a rafinăriei, unde din reziduuri de păcură se făceau lumânări. Era o muncă de iad, într-o căldură sufocantă şi mirosuri imposibile, dar se câştiga bine. Gregoire, cum îl alinta fiu-său, ca să îi mai îndulcească acestuia viaţa după ce a venit din armată, îl alimenta cu sume importante de bani, cu care Goe se răsfăţa seară de seară în restaurantul de lux al oraşului, „Bucureşti”. Într-una din  seri, ghinionul lui a fost să se aşeze la o masă vecină cu a unor tineri cubanezi trimişi de Fidel Castro să facă studii la Liceul de Petrol din Câmpina. Cubanezii învăţaseră bine limba română şi se obişnuiseră cu obiceiurile proaste ale boemilor locali, cu care veneau deseori în conflict. Auzindu-i făcând comentarii insultătoare de genul „români ţigani” (cum se mai întâmplă şi astăzi în străinătate), Goe a căzut pradă orgoliului şi sentimentelor patriotice, care l-au îndemnat imediat la răzbunare. Împreună cu amicii săi, între care M.S., un tip foarte bine clădit, a încins o bătaie în urma căreia au devastat localul. Ridicaţi de poliţie şi judecaţi de urgenţă pentru huliganism după legea de atunci, au primit câţiva ani de închisoare, pe care i-au efectuat la Mărgineni. 


Aici aveau drept camarad în dormitorul comun, un tânăr fragil, efeminat, ajuns în puşcărie pentru că era amantul unui tenor celebru cu renume internaţional. Băieţii noştri, scoşi la muncă, puşi să sape câţiva metri cubi de pământ zilnic, făceau din milă şi norma acestuia. Mare le-a fost mirarea în momentul în care tenorul a venit la direcţia închisorii însoţit de un general de securitate şi şi-a eliberat partenerul, care apucase să le povestească multe episoade picante din viaţa acestei celebrităţi. 
Ieşit din închisoare, Goe s-a învârtit într-un cerc de amici de aceeaşi factură, continuând cu năzdrăvăniile. Dintre toţi, Jan Cotonogu s-a remarcat printr-o aventură de senzaţie. Se pricepea să repare motoare de maşini şi din când în când prindea câte un client. Recomandat de cineva, a fost solicitat să se ocupe de Dacia doctorului Cuţu, care nu-i cunoştea antecedentele penale. După un chef, cu aburii alcoolului în creier, Jan a luat maşina doctorului şi a plecat să se plimbe. Păgubaşul a anunţat imediat miliţia, care a declanşat o urmărire ca în filme. Pe străzile Câmpinei se alerga ca pe un circuit de viteză. La fiecare cotitură, la virajele bruşte, lovind bordura sau câte un stâlp, Jan mai pierdea o aripă, o uşă ori o bară a maşinii pe care o primise în stare bună. Urmărirea s-a terminat pe centru, pe lângă ceasul lui Florescu, când alergat de două maşini, Jan a urcat pe trotuar şi s-a izbit de zidul impozantei Case Veneţiene, făcând în felul acesta şi motorul praf. S-a întors în închisoare, dar cu o pedeapsă mică, fiindcă de acum era deja căsătorit şi avea de întreţinut câţiva copii. 
În grupul acesta erau băieţi cu diferite înclinaţii: unul înalt, foarte bun baschetbalist, avea succes la multe fete de familie bună; altul, Mişu A., era un foarte bun sculptor amator, cioplind în lemn personaje fantastice. Între ei şi M.Ţ., prietenul apropiat al lui Goe, care se angajase la Turnătorie şi reuşea să se descurce bine, plecând de multe ori din hala de lucru cu câte o pastilă de argint pe care o fura din contactoare. Tot aici lucra şi G.R. şi de câte ori ieşeau din schimb, nu treceau pe acasă, ci se opreau la barul condus de N.B., amicul lor comun. Era un bar elegant, peste drum de Hotelul Muntenia, plin de boemi, unde se practicau pe ascuns şi jocuri de noroc. Inventaseră un joc original care se numea „Cu soţ sau fără soţ” şi  solicita doi parteneri. Fiecare jucător avea în buzunar mai multe bancnote de o sută de lei, iar unul dintre ei trebuia să ghicească dacă din suma cifrelor care formau seria bancontei celuilalt rezultă un număr par sau impar. Dacă ghicea, banconta trecea în proprietatea lui. Pentru vremea aceea, se juca pe sume colosale. Gestionarul barului a pierdut într-o seară 30.000 lei, jumătate din preţul unei Dacii. În câţiva ani, a pierdut la diverse jocuri, care deveniseră o patimă, sume enorme. 
De grupul lor se apropiase şi un fost coleg de şcoală de-al meu, cu care am păstrat cele mai bune legături, deşi acesta nu reuşise să termine decât şapte clase. Prietenii îl porecliseră Fredy, pentru că era un mare admirator al celebrului fotbalist spaniol Alfredo di Stefano. Fredy câştigase un concurs de tipul „Cine ştie câştigă”, ţinut în sala Cinematografului Monovici, desfăşurat sub conducerea prezentatorului tv prof. Ion Florea. A fost singurul dintre concurenţi care a putut numi trei fotbalişti selecţionaţi în echipa naţională, născuţi la Câmpina. După ce a terminat armata, amicul meu nu avea nicio calificare, iar serviciile pe care le găsea cereau prea mult efort fizic într-un mediu poluat. 
Pentru a-şi uşura viaţa, lui Fredy i-a venit ideea salvatoare de a-şi căuta o parteneră mai în vârstă şi cu o situaţie materială bună. Nici azi nu pot să-mi explic cum a sucit capul unei farmaciste care descindea din ilustra familie a farmacistului şi primarului Kessler. Doamna, căsătorită şi cu o fiică vitregă din partea soţului, a făcut cele mai mari sacrificii, cuprinsă de pasiunea arzătoare pe care o făcuse pentru prietenul meu mult mai tânăr, de care o despărţea un sfert de veac de experienţă. 
Un timp, i-a dat mulţi bani, pe care amorezul îi cheltuia îi restaurantul Bucureşti cu prietenii. Într-o seară, pe când eram la o masă, în local şi-a făcut apariţia soţul doamnei, însoţit de un miliţian. Doamna C., care încasase recent salariul, îi dăduse îi ziua aceea lui Fredy bani să-şi ia un palton. Acesta şi-a achitat croitorul, ocazie cu care a schimbat toţi banii pe care îi avea la el. Dl. C., care luase seria bancnotelor din plicul soţiei, îl reclama acum că a furat banii nevestei. Ridicat de la masă şi dus la miliţie, a fost invitat să-şi golească buzunarele, însă negăsindu-se asupra lui nicio bancnotă din cele însemnate, a fost lăsat să plece şi astfel Fredy s-a întors triumfător la prietenii săi. 
Legătura aceasta i-a schimbat însă viaţa. Nemaiputând rezista la Câmpina, unde era zilnic subiect de scandal, doamna farmacistă s-a transferat la Râmnicu Sărat. L-a luat şi pe Fredy cu ea, s-au căsătorit, l-a înscris la cursurile serale şi l-a ajutat să se califice. 
După revoluţia din decembrie 1989, băieţii, care între timp se liniştiseră, au avut destine diferite. În timp ce unii au devenit oameni de afaceri cu firme mai mult sau mai puţin prospere ori familişti cu copii reuşiţi, alţii şi-au ruinat sănătatea, măcinaţi de alcool şi au murit timpuriu. Între aceştia şi Jan Cotonogu, care a lăsat mulţi copii mici orfani; unul dintre ei, având patima jocurilor de noroc, rămas fără serviciu şi fără bani, şi-a pus capăt zilelor. 
Alin CIUPALĂ

CĂLĂTOR PRIN LUME. Siena, oraşul cetate

Văzând vremea frumoasă şi primăvăratică de care ne bucurăm în aceste zile, am simţit nevoia să vă invit să mă însoţiţi, întorcându-ne în Italia, într-una din cele mai frumoase şi bogate regiuni ale sale – Toscana. Astăzi nu vom vorbi despre Florenţa, ci ne vom îndrepta spre partea mai înaltă a Toscanei, unde vom vizita una dintre cele mai pitoreşti aşezări medievale, oraşul Siena. Mulţi spun că „dacă nu ai văzut Siena, nu ai văzut Italia”, aşa că să profitând de vremea prielnică, pornim la drum. Superlativele referitoare la Siena - „citadela medievală perfectă”, „o maiestuoasă atracţie gotică”, dar şi altele - ne îndeamnă să vizităm burgul medieval situat la 78 km sud de Florenţa. 
Şoseaua bună, cu două benzi pe sens, ne permite ca în aproximativ o oră să ajungem la poalele cetăţii, în partea de jos a oraşului, unde după ce plătim obişnuita taxă de intrare (120 de euro), parcăm autocarul lângă zidul vechi de apărare. Trecem prin parcul oraşului, pe lângă stadionul de fotbal (Siena a avut o echipă în seria A între 2003 – 2012, care astăzi este în seria D) şi pe lângă Catedrala Sf. Ecaterina a Sienei (născută aici), apoi începem să urcăm în serpentine cele trei coline ale oraşului medieval. Să ne întoarcem însă puţin în timp pentru câteva...



Repere istorice
Siena a fost fondat de către etrusci (900 – 400 î.Hr.) şi locuit de un trib numit Saina. Romanii cuceresc cetatea şi întemeiază aici „Saena Jiulia” în secolul I, în timpul împăratului Augustus. Prima atestare documentară datează din anul 70 (d.Hr.). Există însă şi o legendă foarte interesantă, care spune că Siena a fost întemeiată de Senius şi Aschius, cei doi fii ai lui Remus şi nepoţi ai lui Romulus (Remus şi Romulus fiind – potrivit legendei – întemeietorii Romei). După ce tatăl lor a fost ucis de Romulus, ei au fugit din Roma luând cu ei şi statuia „Lupoaica Capitolină”, cea care i-a hrănit pe Romulus şi Remus (vezi legenda Romei). Într-adevăr, în Piaţa Del Campo poate fi văzută o astfel de statuie, dar şi multe elemente decorative ale Palatului Comunal (primăria) care conţin scene cu Lupoaica Capitolină. Siena nu a prosperat în timpul romanilor, căci era situată departe de drumurile comerciale. Abia după cucerirea ei de către longobarzi, cei care au deschis ruta comercială către Roma trecând prin Siena, se poate vorbi despre o dezvoltare economică. Perioada sa de glorie este între sec. XIII – XIV, când este creată Republica Siena, care cu propria ei constituţie, guvern democratic şi viaţă civilă sofisticată va exista până în 1554. În această perioadă devine cel mai important burg medieval, se dezvoltă industria textilă, sunt atraşi mulţi bancheri din Europa, Siena ajungând de mărimea Parisului, cu o populaţie de aproape 100.000 de locuitori. Din păcate, războaiele cu Florenţa (memorabila bătălie de la Montaperti - 1260) şi ciuma din 1348, care a decimat populaţia oraşului, lăsând în urmă zeci de mii de morţi, au dus la declinul Sienei. În „Războiul Italian” (1551 – 1559), Republica Siena este învinsă de Ducatul Florenţei, aliat cu Coroana Spaniolă. După 18 luni de rezistenţă, capitulează în faţa lui Carol al V-lea în ziua de 17 aprilie 1555. Este cedată mai apoi de către regele Filip al Spaniei marelui Ducat al Toscanei, din care va face parte până la unificarea Italiei. În mod paradoxal, declinul ei şi oprimarea de către Florenţa, care nu a uitat vechea lor rivalitate, au contribuit la păstrarea aspectului de burg medieval, ce atrage în fiecare an sute de mii de turişti. Astăzi economia oraşului se bazează pe turism, servicii, artizanat, industrie uşoară şi agricultură. 

Piaţa Del Campo
Lăsăm în partea noastră dreaptă sanctuarul Sf. Ecaterina a Sienei, ce adăposteşte, printre altele, crucifixul miraculos (sfârşitul sec. XII) şi statuia sfintei şi începem să urcăm serpentinele ce duc spre centrul vechiului burg. Drumul este uşor accesibil, traficul auto fiind permis doar taximetrelor ce se strecoară cu greu printre numeroşii turişti ce urcă sau coboară de-a lungul străzilor înguste, în pantă, mărginite de numeroasele magazine ce vând produse de artizanat şi, în mod deosebit, steagurile multicolore ale contradelor (cartierelor) Sienei, fulare sau eşarfe în culorile aceloraşi contrade (ce vor fi arborate cu ocazia Festivalului Palio), renumitele vinuri Chianti sau sortimente de salam foarte uscat. Străzile înguste, clădirile cu unul sau două etaje, palatele construite în stil gotic, mulţimea pestriţă ce te înconjoară, toate te fac să te simţi ca într-o adevărată cetate medievală. 


Ajungem în strada principală, îngustă şi ea, pavată cu piatră şi după câteva sute de metri, în partea stângă, se deschide una dintre cele mai frumoase pieţe din lume – Del Campo, centrul civic, istoric şi socialal Sienei. Piaţa are forma unei scoici, este uşor înclinată şi împărţită în nouă segmente ce amintesc de „Consiliul celor 9”, una din formele de guvernământ în vechea Sienă. Locul în care ne aflăm a fost cândva forumul roman, dar aspectul actual al pieţei datează din 1293, când Consiliul celor 9 a achiziţionat parcele de pământ pentru construirea unei noi pieţe publice, în jurul căreia s-au construit de-a lungul veacurilor noi palate, între care cel mai impunător, devenit un simbol al Sienei, este...

Palazzo Pubblico – primăria oraşului
Construit în stil gotic între 1297 – 1342, palatul domină oraşul nu doar prin înălţimea turnului său înalt de 103 metri, ci şi prin eleganţa arhitecturii sale sale exterioare şi a interiorului, acesta din urmă fiind decorat de pictorii renumitei Şcoli Sieneze. Palatul nu este doar sediul primăriei, el adăpostind şi Muzeul Civic, cu încăperile sale decorate cu fresce şi picturi reprezentând viaţa seculară a cetăţii medievale. 


În partea dreaptă se află Torre del Mangia (turnul palatului, 1338 – 1348), simbol al Sienei, în care dacă urci cele 503 trepte, până la înălţimea de 103 metri, ambiţia ţi-e răsplătită de o privelişte spectaculoasă. Clopotul turnului era folosit pentru a anunţa începutul şi sfârşitul unei zile de muncă, dar şi deschiderea sau închiderea porţilor cetăţii. La baza lui se află o capelă din piatră ridicată în 1348 pentru a marca sfârşitul epidemiei de ciumă. Pe latura opusă a pieţei se află Logia della Mercanzia, o clădire în marmură albă, cu o frumoasă fântână în faţa ei. Întreg ansamblul pieţei reprezintă o adevărată nestemată şi face parte din patrimoniul universal UNESCO. 
Pe lângă cele menţionate mai sus, piaţa ovală este renumită în întreaga lume şi pentru celebrul Festival Palio, cu a sa cursă nebună de cai, ce se desfăşoară aici de două ori pe an, festival a cărui tradiţie veche de secole ne poartă înapoi în timp spre secolul XIII. 
Părăsim piaţa înconjurată de resturante, cafenele şi taverne ce au în faţa teraselor acum tribune pentru spectatori, întrucât se apropie începerea festivalului şi ajungând din nou în strada principală, plină de magazine şi de turişti, ne îndreptăm spre cealaltă capodoperă a oraşului...

Domul
Trecem pe lângă clădirea monumentală ce găzduieşte pinacoteca naţională, ajungem în Piaţa Domului şi aproape că rămânem fără glas în faţa minunăţiei ce se iveşte în faţa noastră – Domul. Faţada lui este o uimitoare şi perfectă îmbinare de stiluri gotic – romanesc, cu benzi intercalate din marmură albă şi neagră, cu numeroase statui şi decoraţiuni. Ridicarea Domului a început în secolul XII, faţada fiind terminată în 1380. Urcând scările largi ce duc spre intrarea principală, pătrundem în interior, unde suntem captivaţi de frumuseţea tavanului, a podelei din marmură formată din 56 de plăci (1349 – 1547), la care au contribuit toţi artiştii mari ai Sienei. În egală măsură de fascinante sunt şi cele patru statui, opere din tinereţe ale lui Michelangelo. Piesa de rezistenţă a catedralei este reprezentată însă de amvonul octogonal al lui Nicola Pisano, cu ale sale şapte picturi reprezentând scene din viaţa lui Iisus, realizate între 1266 – 1268. 


După ce ieşim din catedrală, ne odihnim o vreme pe treptele din piatră aflate lângă zidurile vechi ale unui fost spital din Siena, Santa Maria della Scala, cu o vechime de 800 de ani, astăzi transformat într-o galerie de artă. De la oficiul de turism din apropiere luăm o hartă a Sienei şi pornim de-a lungul aceloraşi străduţe înguste spre oraşul de jos, de unde admirăm de la distanţă catedrala abia vizitată, ce se înalţă maiestuoasă pe marginea platoului aflat la 322 de metri. 
Nu putem să părăsim această minunată cetate şi pe cei 53.000 de locuitori ai săi, fără a scrie câteva cuvinte despre...

Palio
Socotit cel mai spectaculos festival din Italia, Palio culminează în ultima zi cu o cursă nebunească de cai, ce sunt alergaţi timp de 90 de secunde în centrul istoric – Piaţa Del Campo. Festivalul, ca şi cursa de cai, are o vechime de peste 700 de ani şi este pregătit un an întreg (asemenea carnavalului de la Rio) de către fiecare dintre cele 17 contrade (cartiere) ale Sienei. Aceste contrade joacă un rol primordial în viaţa locuitorilor lor, existând o mare rivalitate între aceste cartiere. Fiecare contradă are propria-i biserică, drapel, blazon, animal simbolic şi muzeu. De asemenea, are propriile sale culori, echipe de dansatori, toboşari (tamburini) sau purtători de steaguri (alfieri). Punctul culminant îl reprezintă cursa de cai din ultima zi, ce se desfăşoară de două ori pe an, pe 2 iulie şi 16 august, când întreg oraşul este în sărbătoare, împodobit ca atare. La cursă iau parte doar 10 contrade din cele 17, şapte din oficiu, pentru că nu au alergat în anul anterior şi trei care sunt trase la sorţi. Este greu de închipuit pentru noi rivalitatea extraordinară dintre contrade. 


Pentru dobândirea victoriei, se folosesc metode mai puţin „ortodoxe”: se oferă mari sume de bani, mită, sunt drogaţi caii sau călăreţii şi au existat chiar şi cazuri de răpiri, totul pentru victorie, deoarece învingătorul va deveni eroul cartierului timp de un an, premărit în cântec şi poezie, iar întreg cartierul va sărbători izbânda în stradă. Caii sunt traşi la sorţi, iar călăreţii au trei zile de antrenament pentru a se familiariza cu animalele şi cu traseul. În ziua cursei, toţi locuitorii cartierului, îmbrăcaţi în tricouri, purtând eşarfe, şepci şi steaguri în culorile reprezentative ale contradei, având în frunte toboşarii şi purtătorii de steaguri purtând costume tradiţionale, se îndreaptă în zgomotul asurzitor al tobelor şi fluierelor spre Piaţa Del Campo. Cursele încep la ora 19.45 pe 2 iulie şi la ora 19.00 pe 16 august, însă pentru a găsi un loc în interiorul sau în exteriorul ovalului pieţii trebuie să ajungi aici cu multe ore înainte. Întrecerea propriu-zisă este deosebit de periculoasă, deşi durează doar un minut şi jumătate. Cei înscrişi în competiţie călăresc fără şa, la o viteza foarte mare şi în curbele foarte strânse. Pe lângă toate acestea, le este permis să îşi şicananeze în orice fel adversarii, fără însă a trage de hăţurile celorlalţi cai. Din acest motiv accidentele nu sunt rare, însă gustul victoriei îi face pe călăreţi să nu se mai gândească la aceste riscuri. Învingătorul, îmbrăcat desigur în culorile contradei pe care o reprezintă, va primi un banner din mătase pictat manual, care se numeşte palio sau palium. Acesta are imprimat chipul Fecioarei Maria, întrucât întrecerea îi este dedicată, acesta fiind şi motivul pentru care ea se desfăşoară în două zile în care catolicii şi ortdocşii sărbătoresc evenimente legate de Sfânta Maria. Timp de un an, acest palio va fi mândria cartierului, iar calul şi călăreţul vor fi eroii zilei. 
Seara coboară pe străzile pline de oameni mai mult sau mai puţin fericiţi, care discută aprins despre Palio, aşteptând cu nerăbdare şi speranţă următorul festival, la care contrada lor să iasă învingătoare. Noi trebuie să ne despărţim de fermecătorul burg, care timp de câteva ore ne-a fermecat cu izul său medieval, plecând la rândul nostru cu o speranţă, aceea de a reveni cândva în aceste locuri pitoreşti.
Alex. BLANCK