15 martie 2016

Două noi centre comerciale modernizează zona Pieţei Centrale

Din vara anului trecut, pe platoul situat în imediata vecinătate a Halei Agroalimentare se construieşte de zor. Lumea vorbeşte despre un centru comercial construit de către Primărie, dar, în realitate, este vorba despre două centre comerciale. Prima clădire, care a început să se ridice la mijlocul verii trecute, este o investiţie privată şi aparţine societăţii comerciale Mercantis BIG, cea care a administrat Piaţa Centrală înainte ca aceasta din urmă să fie preluată de un serviciu public din subordinea municipalităţii. A doua clădire, a cărei construcţie a început două luni mai târziu, reprezintă un al doilea corp al Pieţei Agroalimentare, cunoscut sub denumirea tehnică de Corpul C2 (Corpul C1 fiind chiar Hala Agroalimentară)

Centrul multifuncţional de afaceri Mercantis 

În iulie 2015, începeau lucrările la Centrul multifuncţional de afaceri Mercantis, un imobil impresionant nu atât prin dimensiunile sale (spaţiul limitat ce i-a fost dedicat nu-i permitea o mare anvergură), cât prin proiectul arhitectonic modern şi îndrăzneţ, care a exploatat la maximum suprafaţa de loc generoasă a terenului construibil. Proiectul a fost realizat de trei tineri arhitecţi câmpineni conduşi de arhitectul Bogdan Mircea. Aceiaşi arhitecţi au realizat şi proiectul tehnic al Corpului C2, ceea ce a făcut posibilă o îmbinare armonioasă a arhitecturii celor două clădiri învecinate, ce părea greu de realizat. Clădirea Mercantis va avea un subsol, un parter şi patru niveluri. 


Subsolul s-a finalizat cu multă cheltuială, deoarece a trebuit să se realizeze, în prealabil, un zid de întărire al subsolului blocului învecinat de la nord.  Subsolul găzduieşte o parcare cu nouă locuri. În parcare se intră din strada Cercului, cu ajutorul unui lift-foarfecă acţionat hidraulic, un echipament-premieră pentru Câmpina. Suprafaţa construibilă (utilă) este de peste 1500 de metri pătraţi. La parter, vor fi amenajate spaţii destinate comerţului alimentar, la etajul 1, spaţii pentru comerţul nealimentar, iar etajele 2 şi 3 vor găzdui spaţii de închiriat pentru prestări servicii. Clădirea va fi prevăzută şi cu lift pentru persoane. Investiţia Mercantis BIG va fi finalizată cel mai târziu la începutul anului 2017, va crea 50 – 75 de locuri de muncă, iar costurile totale se vor ridica la aproape un milion de euro. Realizarea clădirii se va face exclusiv cu fondurile Mercantis. Constructorul este firma câmpineană Edilconst. “Cele două centre comerciale vor schimba radical peisajul urbanistic din zona Pieţei”, ne-a declarat Victor Bercăroiu, patronul firmei care va deţine în proprietate imobilul. 

Corpul C2 al Pieţei Centrale

În septembrie 2015, au început lucrările la al doilea centru commercial, aflat la o palmă distanţă de clădirea menţionată ceva mai devreme. Este vorba despre  Corpul C2 al Pieţei Centrale. Acum doi ani, încă se mai credea în realizarea clădirii printr-un parteneriat public-privat, dar după ulterioare schimbări legislative, acest proiect a căzut, iar clădirea a ajuns să fie construită pe cheltuiala Serviciului Public de Administrare a Pieţei Centrale (SPAPC), aflat în subordinea Consiliului Local. Constructorul îl reprezintă asocierea dintre firmele Tahoma Bautrupp şi Athenaum Construct Bucureşti. 


Această clădire fiind mai mică (regimul său este P+1), termenul ei de finalizare este de doar nouă luni. Structura este din beton cu un perete cortină (numai din geamuri). La parter vor fi spaţii comerciale, iar la etaj, spaţii comerciale, dar şi birouri. Marian Nistor, directorul Pieţei Centrale, ne-a declarat că nu va muta sediul serviciului pe care îl conduce în Corpul C2, tocmai pentru a putea maximiza veniturile din închirierea spaţiilor disponibile. Între C1 şi C2 va fi amenajat un spaţiu pietonal acoperit. Costurile totale ale investiţiei publice se ridică la 2,5 milioane de lei.

Editorial. PENTRU FAMILIE

Coaliția pentru familie a reușit să strîngă peste două milioane și jumătate de semnături în favoarea consfințirii în Constituție în mod expres a faptului că familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Știrea a trecut abia amintită în presă. Nu știu altă inițiativă civică de o asemenea amploare, care să fi mobilizat atîtea semnături. Miza este, ce-i drept, majoră. Sinistrul Remus Cernea tocmai s-a afișat alături de o jună (fără să realizeze niciunul dintre ei cît de la antipodul „ideilor” pe care le susțin este această expunere a femeii ca obiect de consum) pentru a susține „uniunea consensuală”. Va lua în considerare Parlamentul acest val care arată clar voința populației? Dacă ne gîndim la precedentul Referendumului privind parlamentul cu 300 de membri…slabe speranțe. Pe valul în care multiculturalismul, Generația Y, oportuniștii gîndirii de toate nuanțele, criticii BOR ș.a.m.d. vor sesiza că „ăsta e trendul”, plus presiunile externe și capacitatea noastră neabătută de maimuțărire a occidentului vor face ca admirabila inițiativă de precizare constituțională să aibă puține șanse. Oricum chestiunea va fi de resortul viitorului parlament, care are toate șansele să fie chiar mai slab decît prezentul. Deși e greu să ne imaginăm așa ceva! 


Suntem, evident, în pragul unei epoci în care se redefinește specia om și, implicit, familia. Codul nostru civil precizează totuși: „Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțămîntul personal și liber al acestora” (art.272). Cei care se autoproclamă „open minds” spun că asta e depășit, că oamenii sunt liberi să-și aleagă partenerul de sex, că familia nu constă în semnarea unor acte civile, că instituția căsniciei e medievală, că nu privește pe doamna societate ce fac eu, individul, în cameră etc. Premiza majoră a unui astfel de raționament post-modern este, însă, falsă, ergo întreg raționamentul nu e decît o scălîmbăială ideologică. Eroarea vine din ignorarea naturalului, celebra aserțiune că „femeie devii, nu te naști” (mme. De Bauvoir) ne mută tocmai prin abolirea unui dat biologic în plin plan antropologic. Or, atunci cînd ni se cere să acceptăm căsătoria homo (eu fac parte, cum spunea un bun prieten, din inexistenta asociație Nu Accept!), suntem violent ping-pongați invers, orice valoare morală, metafizică, teologică, simbolică a căsniciei este ab initio negată, ea e redusă simplu la copulare și dictatura plăcerii, și atunci evident că societatea nu are a se amesteca în acest act intim. Dar dacă, așa cum toate ale umanului sunt, și legătura bărbat – femeie e ceva în același timp firesc și ceresc, vizibil și invizibil? Simplu spus, legătura naturală dintre sexe numită familie presupune și o mult mai importantă afinitate sentimentală și spirituală pe care apologeții „libertății” o ignoră. Individualismul acesta atroce nu ia în considerare aspectul social, politic etnic al căsniciei. România este într-un colaps demografic (cauzele, ar merita discutate și aici) și statul are dreptul, ba chiar are obligația (că n-o face suficient, e altă discuție) de a stimula în modurile cele mai diverse natalitatea. Nu elogiez, Doamne ferește, criminala politică anti-avort ceaușistă. Dar cei care militează zgomotos pentru destructurarea familiei tradiționale sunt acuzabili, cred, de atac la siguranța națională. Mai mult decît cei care poartă, să zicem, tricouri cu chipuri ale unor oameni de odinioară și care sunt atent monitorizați. 
Familia tradițională (bunici+părinți+copii) înseamnă perpetuarea, păstrarea, unei identități bine marcate. Cei care propun tot felul de „asocieri” între indivizi care să înlocuiască familia sunt, în fond, împotriva acestei identități. Se dau următoarele fenomene sociale: emigrația masivă, distrugerea sistemului de educație, distrugerea sistemului de sănătate, distrugerea valorilor familiale. Observați că toate acestea converg spre același nucleu identitar? Adică spre distrugerea lui? Nimeni nu a pus în discuție luarea tot mai timpurie (creșă, grădiniță, clasa 0 etc) a copilului de sub educația familiei pentru a-l trece în cea a Statului. Noi, cei din interiorul școlii, resimțim acut faptul că din ce în ce mai mulți copii vin cu teribile carențe de educație din sînul familiei. Pentru că trăim într-o lume infectată de virusul: „nu mai există valori, nu mai aveți voie să impuneți valori”. O familie bine structurată are o imunitate mult mai bună la un astfel de virus. Mîine, poimîine va trebui să stipulăm în „Constituțiile democratice” că pămîntul se învîrte în jurul soarelui. Nu de alta, dar votul public, bazat pe spiritul de observație al mulțimilor, decisese că soarele e cel ce se mișcă. Cam asta s-a petrecut și cu familia, suntem nevoiți să legiferăm naturalul pentru că el a fost copleșit de imaginea manipulată de politici bizare. Exact acum 50 de ani făcea un mare succes minunatul film Un bărbat și o femeie.  Azi, ar fi imposibil de făcut. 
Christian CRĂCIUN

Sâmbătă, 19 martie, la Câmpina se colectează deşeuri de echipamente electrice şi electronice

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPINA, FLORICON SALUB SRL ŞI CCR LOGISTICS SYSTEM organizează sâmbătă, 19 martie 2016, campania trimestrială  de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. 


Astfel, cine doreşte să se debaraseze de echipamentele electronice nefuncţionale sau depăşite tehnic, le poate aduce direct la Centrul de colectare din str. Milcovului FN (fosta CT6) sau pentru deşeurile voluminoase (frigidere, maşini de spălat, televizoare) poate solicita telefonic la nr. 0728 256 899  ridicarea acestora  de către autovehiculele Floricon Salub SRL.
Cine predă deşeuri de echipamente electrice şi electronice în data de 19 martie va putea câştiga, prin tragere la sorţi, un aparat electrocasnic nou!

La Câmpina se deschide Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră

Fundația Zamolxes organizează luni, 21 martie, la ora 12.00, deschiderea oficială a Centrului de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră.
Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural pentru Tineret din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 45 din Câmpina (vis-a-vis de stadionul Steaua Română). 


Scopul acestui centru este de a oferi tinerilor:
- informare privind oferta educațională a Universităților din țară (ciclurile: licență, masterat, doctorat);
- consiliere   psihologică și  educațională   (individuală și/ sau în grup) în vederea autocunoașterii și dezvoltării personale;
- consiliere și orientare vocațională;
- evaluarea psihologică a intereselor, aptitudinilor, trăsăturilor de personalitate;
- dezvoltarea abilității de a lua decizii privind cariera;
- oportunități de dezvoltare a abilităților de promovare personală (CV, scrisoare de intenție, prezentarea la interviu, mapa candidatului);
- traininguri de optimizare personală și profesională.
Informații suplimentare la: Fundația Zamolxes, telefon 0244-373.161, mobil 0723-358.882.

Cele 202 schiţe şi desene ale lui Grigorescu vor fi expuse într-un spaţiu muzeal adecvat

Despre istoria lungului proces al Primăriei Câmpina cu Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, pentru redobândirea celor 202 lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, au curs valuri de cerneală. 11 ani s-au luptat juriștii Primăriei pentru a câștiga în instanță cele 202 schiţe în creion, peniţă și laviu ale marelui pictor, iar abia după alți doi ani, municipalitatea a reuşit să intre în posesia lor. 


Primăria Câmpina le-a cumparat, în 1939, de la fiul marelui artist, pentru o sumă considerabilă, la acea vreme. Municipalitatea a câştigat procesul cu MNAR, fiindcă actul de vânzare – cumpărare pe care se întemeia acţiunea juriştilor câmpineni era perfect valabil. În 2002, juristul municipiului, Paul Moldoveanu, a descoperit, printr-o întâmplare, din nişte documente găsite în arhiva Primăriei, informaţii despre schiţele cumpărate de municipalitate la finele deceniului al patrulea al secolului trecut. Atunci, în 1939, în lipsa unor condiţii adecvate pentru expunere, administraţia din Câmpina a împrumutat lucrările Muzeului „Toma Stelian“ din Bucureşti, o fostă casă particulară donată statului de fostul ministru al justiţiei şi mare colecţionar de artă. Muzeul „Toma Stelian“ a fost „nucleul“ viitorului Muzeu Naţional de Artă al Românei (MNAR), astfel că, în 1950, în timpul comunismului, lucrările au trecut în custodia MANR, unde au fost depozitate până anul trecut. 


În mai 2015, schițele au fost mutate, în condiții speciale de securitate, din depozitele Muzeului Naţional de Artă al României în cele ale Muzeului Județean de Artă din Ploiești, pentru a fi păstrate până urma să fie gata spațiul special de la Câmpina. Luna aceasta, schițele marelui pictor vor ajunge în municipiul nostru, transportul lor făcându-se în condiții de maximă securitate. Ele vor fi expuse publicului într-un spaţiu muzeal corespunzător, amenajat la etajul casei Căsătoriilor. În câteva săptămâni, această locaţie va putea găzdui prima expoziţie cu lucrările lui Grigorescu, care au intrat efectiv în proprietatea oraşului nostru. Operele pictorului naţional sunt evaluate, astăzi, de către experţi la aproximativ un milion de euro, ceea ce explica şi cerbicia cu care s-a luptat în justiţie conducerea MNAR, care a refuzat să înapoieze lucrările respective, chiar dacă era evident că dreptatea nu este de partea ei.

Iulian Dumitrescu, nominalizarea PNL Prahova pentru preşedinţia Consiliului Judeţean

În lupta pentru cucerirea şefiei legislativului judeţean, PNL Prahova îl trimite pe senatorul Iulian Dumitrescu, un tânăr politician de numai 44 de ani, care are ambiţia declarată de a impune o viziune nouă şi un nou mod de a face politică la nivelul administraţiei judeţului Prahova, unul dintre judeţele fruntaşe ale României, judecând după mai multe criterii (producţie industrială, venituri la bugetul de stat, populaţie etc). Printre priorităţile lui Iulian Dumitrescu, dacă va câştiga preşedinţia râvnită, se numără: parteneriat strategic între Consiliul Judeţean şi Primăria Ploieşti, transparenţă şi onestitate în cheltuirea banilor publici, modenizarea Spitalului Judeţean, reglementarea transportului în comun din judeţ, crearea de noi locuri de muncă, realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov.


“Candidez din partea PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, deoarece ştiu ce trebuie să facem astfel încât judeţul Prahova să devină, până în 2020, cel mai dezvoltat şi mai puternic judeţ din România”, consideră candidatul liberal, care este convins că, din funcţia de preşedinte al CJ Prahova, ar putea să bifeze, la finalul mandatului 2016 - 2020, multe realizări importante: cel mai ridicat ritm de dezvoltare economică dintre toate judeţele ţării, cea mai mare creştere a salariilor, cele mai performante servicii de sănătate, excelenţă în cercetare şi învăţământ, îmbunătăţirea fundamentală a condiţiilor de locuire, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport. Co-preşedinte al PNL Prahova şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional, Dumitrescu spune că merită să fie votat din mai multe puncte de vedere: “Nu aparţin de niciun grup de interese legat de bani publici, deci nu sunt marioneta nimănui şi pot să iau singur decizii care să aducă bunăstare prahovenilor. […]  Sunt liberal, deoarece cred că dezvoltarea economică este motorul bunăstării şi garantul libertăţii. […] Mi-am început cariera politică în urmă cu trei ani, o perioadă suficient de lungă pentru a-mi da seama ce lucruri nu funcţionează şi trebuie schimbate, dar suficient de scurtă ca să nu mă contaminez de obiceiurile pe care cetăţenii le critică la politicieni. Sunt un politician care ştie să unească oamenii, nu să îi dezbine, care îi reprezintă cu adevărat pe cetăţeni.” Iulian Dumitrescu s-a născut în Vălenii de Munte şi doreşte să se întoarcă acasă, “fiindcă vreau să fac ceva pentru oamenii în mijlocul cărora am crescut, pentru cei care m-au învăţat ce înseamnă respectul, bunul-simţ şi credinţa în Dumnezeu.” A terminat Liceul “Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, după care a absolvit două facultăţi la Bucureşti (Politehnica şi ASE). În următorii ani, s-a specializat la Harvard University, cunoscuta universitate din SUA, în securitate internaţională, politici guvernamentale şi management. Iulian Dumitrescu a lucrat în contabilitate şi management la mai multe companii private, iar din 2012 este senator şi vicepreşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe din Senatul României. Este căsătorit şi are doi copii: Andrei şi Sara. 

Candidaţi pentru Primăria Câmpina şi Primăria Telega

Pe lângă principalii candidaţi la Primăria Câmpina, pe care i-am prezentat într-unul din numerele trecute ale publicaţiei noastre, astăzi vă mai putem spune câte ceva despre alţi doi candidaţi, primul din Câmpina şi al doilea din Telega. 
Cel din Câmpina este Vlad Anghelescu, preşedintele organizaţiei municipale a PRU (Partidul România Unită, cunoscut şi ca Partidul lui Vlad Ţepeş, după sigla formaţiunii politice, siglă ce conţine figura legendarului şi sângerosului voievod muntean). Partidul România Unită a fost lansat în 2014 de către deputatul Bogdan Diaconu după ce acesta şi-a dat demisia din PSD în semn de protest față de cooptarea și păstrarea UDMR la guvernare. 


"Domnitorul Vlad Ţepeş este simbolul de pe sigla Partidului România Unită, pentru că ne asumăm idealurile lui de justiţie socială şi de luptă pentru neatârnarea ţării. Fundalul siglei PRU ne arată harta României reîntregite pentru că ne asumăm, în egală măsură, proiectul reîntregirii României", preciza Bogdan Diaconu alegerea făcută. Președintele formațiunii politice candidează la Primăria Generală București, un gest politic normal având în vedere că liderul PRU este cel mai cunoscut membru al partidului, fără a se bucura nici el de o mare notorietate. La Câmpina, partidul nu are sediu şi nici un lider al cărui nume să fie cunoscut. Vlad Anghelescu a pus pe picioare o organizaţie format preponderent din tineri, aproape 50 de membri. Sunt ”tineri care nu au legătură cu structurile vechi și corupte, oameni noi de care nu ați mai auzit, dar veți auzi, oameni dornici să facă treabă”, consideră Vlad Anghelescu, candidatul PRU la Primăria Câmpina. Vlad Anghelescu, de profesie kinetoterapeut, are 32 de ani, este căsătorit și tatăl a două fetițe. 


Al doilea candidat despre care vrem să vă vorbim este actualul primar al comunei Telega, Gheorghe Ilie. El a fost validat de conducerea PSD Prahova pentru o nouă candidatură. Gheorghe Ilie este primar din 2008, reuşind să câştige, fără prea mari emoţii, două mandate consecutive. În mandatul 2004 - 2008 a fost viceprimar. Are şanse foarte mari să câştige un al treilea mandat și să mai rămână încă patru ani în fruntea telegenilor şi a simpatiilor acestora.

O nouă campanie pentru donarea de sânge

Campania „Avem Viaţă în Sânge”, iniţiata de motocicliştii câmpineni din clubul ,,Roata de Foc”, pentru donarea de sânge şi promovare pentru înscrierea ca donatori de organe, a ajuns la cea de-a treia ediţie. Având în vedere succesul înregistrat de campanie în anii precedenţi, organizatorii au decis ca începând cu acest an să fie organizate două sesiuni anuale: primăvara şi toamna. Acţiunea din această primăvară, care va avea loc în data de 26 martie, în incinta Casei Tineretului, se va bucura din nou de sprijinul nemijlocit al echipei Centrului de Transfuzie Sangvină Ploieşti, ce va veni pregătită pentru recoltarea de sânge de la aproximativ 200 de donatori.


Implicarea şi suportul câmpinenilor poate face diferenţa. Cu cât mai mult sânge donat, cu atât mai multe vieţi salvate. Transfuziile de sânge sunt necesare pentru salvarea a milioane de vieţi anual, ajutând atât pacienţii cu boli grave aflaţi în tratament, cât şi pacienţi aflaţi pe masa de operaţie sau victime ale accidentelor rutiere. Oricare dintre voi poate fi erou!
Înscrieri nominale se pot face la numărul de telefon 0723-509.884

Un singur candidat la funcţia de director al Casei de Cultură

La concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Casei de Cultură „Geo Bogza”, vacantată prin ieşirea la pensie, anul trecut, a scriitorului Florin Dochia, nu se înghesuie candidaţii. Până pe 9 martie, termenul final de depunere a dosarelor, doar un singur candidat a fost interesat de postul scos la concurs de către executivul câmpinean, Casa de Cultură fiind în subordinea municipalităţii. 


Este vorba despre Laura Serban, profesoară de franceză la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati”, absolventă a Facultăţii de limbi străine din Universitatea Bucuresti. Înainte să intre în învăţământ, concurenta a lucrat în presă mai mulţi ani (redactor la săptămânalul Zarva şi la televiziunea Prima Câmpina). Este căsătorită şi are un băieţel, David.  Desfăşurarea concursului va cuprinde susţinerea probei scrise, pe 17 martie, după care, în termen de maximum patru zile, susţinerea proiectului de management şi proba orală.

«Primăvara poeţilor». Calendarul acţiunilor culturale desfăşurate în luna martie la Câmpina

- 17 martie, ora 14.00. Consiliul Local Câmpina, Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati” - secţia engleză şi Societatea Scriitorilor Prahoveni vă invită la simpozionul «Nobel literar în ţara verde», care se va desfăşura la Casa Tineretului.
În program:
- recital de poezie prilejuit de Ziua Naţională a Republicii Irlanda: Samuel Beckett, Seamus Heaney, William Butler Yeats;
- conferinţa “Călător câmpinean în Republica Irlanda”, susţinută de Codruţ Constantinescu


- 19 martie, ora 11.00, Casa Municipală de Cultură - Maratonul Poeziei – „Centenar Dada”
- 21 martie, ora 16.00, Casa Municipală de Cultură - Ziua Mondială a poeziei.
În program:
- Lecturi în dezbatere: Avangarda românească în concertul european
- Geo Bogza la Câmpina - expoziţie cu paginile revistelor Urmuz, 1928
- „Ars amandi poesis”, prezentare antologie din poezia universală
- 22 martie - Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”
- Mituri şi credinţe magice în literatură
- 25 martie, ora 11.00, Casa Municipală de Cultură
- Basarabia, pământ românesc (recital de poezie şi umor din Basarabia)
- 28 martie, ora 16.30, Casa Municipală de Cultură
- Prezentări de cărţi - eseu şi poezie - Florin Dochia 66
„Fenomenul K şi alte privelişti literare; „Ferestre spre curtea interioară”; „Cântece pentru Inanna”
- 31 martie – Dor de Nichita (simpozion), recital de poezie şi expoziţie de grafică

Petrecere de 8 Martie la Clubul Pensionarilor

La Clubul Pensionarilor din Câmpina, găzduit într-un spaţiu generos din incinta Complexului Petrol, a avut loc o frumoasă petrecere dedicată doamnelor oraşului, de ziua internaţională a acestora. Pe 8 martie, sala clubului - ocupată aproape zilnic de bărbați de vârsta a treia, dar şi mai puţin vârstnici -, a fost plină de doamne, care au venit la petrecerea organizată special pentru ele de către administraţia publică locală. 


Petrecerea a avut toate ingredientele unei reuşite manifestări: veselie şi antren, spectacole artistice, muzică bună şi multe flori. Fiecare participantă a primit în dar un buchet de frezii. Evenimentul a fost organizat de către Primăria Câmpina, în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Aproximativ 100 de doamne pensionare au onorat invitația primarului de a participa la spectacolul de 8 Martie. Doamnele Constanţa Coman Mezdrea şi Elena Glodean au citit din poeziile creaţie proprie, fiind aplaudate îndelung. Au susținut momente artistice câţiva şcolari de la Clubul Copiilor, care au interpretat cântece dedicate mamei. 


Au urmat moment delicioase cu Ştefan Alexandru Sașa, epigramist desăvârşit şi solist pe măsură. La final, doamnele au socializat de minune, având la dispoziție un bufet cu mâncare şi prăjituri, cafea și suc. ”Am făcut acest eveniment pentru a vă ura la mulți ani și a vă mulțumi pentru faptul că ați clădit acest oraș. Dumneavoastră ați construit Câmpina, fiecare la locul său de muncă, la casa sa, iar pentru asta vă suntem datori”, le-a spus sărbătoritelor primarul Horia Tiseanu. Alături de edil, au mai fost prezenţi consilierii municipali Marian Dulă, Viorel Bondoc şi Dragomir Enache. De la înfiinţarea Clubului Pensionarilor, care a avut loc pe 10 iulie 2015,  în această locaţie s-au desfăşurat şi alte evenimente la care au participat femei: simpozionul dedicat Zilei Armatei şi întâlnirea de Ziua persoanelor vârstnice (1 octombrie).

De 8 Martie, liberalii câmpineni au fost atenţi cu câmpinencele

De 8 Martie, mai mulţi lideri ai PNL Câmpina, în frunte cu preşedintele organizaţiei municipale, primarul Horia Tiseanu, au fost atenţi cu doamnele şi domnişoarele care le-au ieşit în cale. De Ziua Femeii, acestea au primit în dar câte o floare, ca semn de preţuire şi de respect. O floare simbolică dăruită cu sinceritate, care să însenineze nu doar ziua în care reprezentantele sexului frumos sunt sărbătorite la nivel internaţional, ci să reprezinte totodată recunoaşterea faptului că, într-o lume a bărbaţilor, tot femeia este cea mai iubită şi mai preţuită. 


„O primăvară senină şi un an fericit. Iar viaţa să vă fie tot o primăvară”, le-au urat politicienii liberali câmpinencelor, fără a urmări vreun avantaj politic. De fapt, în paranteză fie spus, chiar şi femeile neimplicate politic pot avea legătură cu politicieni renumiţi, deoarece se spune că în spatele oricărui om politic de succes se află o femeie puternică. În afară de edilul-şef, la această acţiune au mai participat Marian Nistor, Dragomir Enache, Florin Frățilă, Viorel Bondoc, Marian Dulă, Teo Tiseanu şi Doru Trifan. Au dăruite 1000 de garoafe.  

Un caz de conştiinţă sau cum făcea anchetele Securitatea din Câmpina

Am avut onoarea şi bucuria să fiu acceptat ca prieten al unei distinse familii de intelectuali din Telega, Maria şi Florin Ciocan, în a căror casă frumoasă şi primitoare am fost invitat ani şi ani de zile. În general comentam ştirile recente de la Europa Liberă, dar discutam şi multe probleme legate de familiile nostre. Le făceam mici servicii în greaua perioada a anilor 1970 – 1990, reuşind să le procur diverse medicamente, ori o pâine fără sare, ori alte lucruri care se găseau greu în acei ani de maximă criză. I-am cunoscut bine nu doar pe cei doi amfitrioni, dar şi un cerc larg de rude şi prieteni ai familiei, toţi oameni remarcabili. 
De la domnul Florin Ciocan am aflat că familia lor avea rădăcini şi prin Oltenia, dar de câteva generaţii erau stabiliţi la Telega. Tatăl d-lui Ciocan lucrase ca mecanic la marea salină din marginea satului, care avea două galerii uriaşe numite „Carol I” şi „Elisabeta”. Era un muncitor cu înaltă calificare, cu oarecare simpatii de stânga. Bătrânul Ciocan purta o corespondenţă cu liderii mişcării socialiste, I. C. Frimu şi Ştefan Gheorghiu. Era perioada romantică a mişcării muncitoreşti, când se milita pentru ziua de lucru de opt ore, pentru repaus duminical, pentru concendii de odihnă plătite, asigurări sociale şi altele, care treptat au fost obţinute. Bunicul matern al lui Florin Ciocan, Grigore Pernea, a fost armurier şi un important inventator în domeniul său de activitate. Strănepoata sa, Rodica Ionescu, păstrează cu veneraţie două brevete de invenţie, unul obţinut în 1871 la o expoziţie universală dela Paris, altul foarte frumos ornamentat, la o expoziţie naţională din capitală. Tatăl d-lui Florin, câştigând bine pentru vremurile acelea, a reuşit să ridice în Telega, pe strada care ducea spre închisoarea Doftana, o frumoasă casă în stilul conacelor boiereşti, cu terase încadrate între coloane masive, cu încăperi vaste şi luminoase, pe care mai în glumă, mai în serios, am numit-o, după un roman al lui Turgheniev „un cuib de nobili”, pentru că prin comportament şi eleganţa manierelor, aceşti oameni aveau într-adevăr alura unor aristocraţi. 
Mecanicul a avut trei copii, o fată şi doi băieţi, pe aceştia din urmă îndrumându-i spre o carieră militară. Florin şi fratele său, Georgică, au făcut şcoala militară la Târgu Mureş, devenind ofiţeri. Georgică Ciocan, căsătorit cu o doamnă din familia scriitorului Octav Dessila (autorul celebrului roman „Iubim”), a ajuns ofiţer în garda Castelului Peleş. O dată pe săptămână erau invitaţi ofiţerii de la corpul de gardă împreună cu soţiile şi luau masa cu regele. Mi-a dăruit cândva nişte invitaţii pe care le primise la masa regală, care aveau pe copertă imaginea castelului, iar în interior meniul sofisticat al zilei respective. Plecat pe front, Georgică Ciocan a căzut prizonier la ruşi. Îmi povestea cum în lagăr veneau diferiţi lideri comunişti (Ana Pauker, Vasile Luca, Constantin Pârvulescu) şi făceau presiuni asupra ofiţerilor şi soldaţilor să se înscrie în diviziile de voluntari organizate de sovietici. Erau ameninţaţi că dacă nu se înrolează, nu vor mai fi repatriaţi niciodată. 
Florin Ciocan a avut neşansa să se îmbolnăvească de plămâni. A fost reformat din armată, iar studiile de ofiţer de geniu i-au fost echivalate cu cele de inginer topometru, lucrând în industria de petrol. Într-o deplasare a cunoscut-o pe doamna Maricica, cum i se spunea soţiei sale, originară din Fălciu, un mic târg moldav. D-na Maricica şi sora ei, Elena Tucan, au terminat facultatea la Iaşi şi erau profesoare. Bunicul lor, de origine franceză, se numea Diodaune şi avusese o mare cofetărie în Iaşi pe vremea domnitorului Mihalache Sturdza. În casa familiei Ciocan, într-o vitrină, erau păstrate  medalii de argint obţinute de acesta la diferite expoziţii pentru reţetele sale. 
Sora fraţilor Ciocan primise drept zestre casa părintească. Era căsătorită cu şeful gării din Telega, dl. Ionescu, un bărbat prezentabil, foarte vioi şi bun familist. Atunci când s-a căsătorit, la sugestia tatălui său, dl. Florin Ciocan a mai adăugat o aripă la casa părintească, unde s-a instalat cu soţia, cu sora acesteia şi cu soacra lui. Cele trei moldovence au purtat toată viaţa nostalgia târguşorului în care îşi petrecuseră copilăria, tinereţea şi unde aveau mulţi prieteni cu care purtau corespondenţe. D-na Maricica, profesoară de geografie la şcoala din Telega, a fost iubită şi respectată de elevi, toata viaţa, de ziua sa onomastică, primind felicitări de la foştii săi elevi, răspândiţi prin toată ţara. 
Florin şi soţia sa au avut două fiice, Rodica şi Doina, ultima o strălucită elevă a liceului câmpinean şi la fel de bună studentă la Politehnică. Şi ele au lăsat, la rândul lor, urmaşi. Rodica, căsătorită cu maistrul Gogu Găman, s-a bucurat de naşterea unui băiat botezat Mihai, pe care l-a educat foarte bine. Doina a avut doi copii de excepţie, Călin şi Horia, cu studii strălucite în ţară şi în străinătate, ajunşi de multă vreme cetăţeni americani.
Telega avea pe atunci numeroşi intelectuali, profesori, preoţi, medici, care formau o societate, grupând ceea ce am numi azi lumea bună de pe vremuri, între ei stabilindu-se legături strânse de prietenie. Florin şi Maricica Ciocan au fost naşii familiei Tudose; d-na Tudose era directoarea şcolii din Telega, iar soţul ei, un excelent profesor de matematică – nea Tase, cum îl porecleau elevii de la liceul din Câmpina – era un mare iubitor de literatură, deţinând o bibliotecă impresionantă.  În cercul lor se remarca şi familia profesorului Samoilă, un erudit profesor de latină la Liceul Ştirbey. La cununia soţilor Tudose au purtat toţi costume naţionale. Era costumul pe care îl purtau la diferite manifestaţii şi legionarii, conduşi atunci de Corneliu Codreanu. 
În Telega exista o puternică grupare a acestei mişcări, dintre care unii membri au ajuns să aibă funcţii importante în timpul scurtei guvernări Antonescu – Horia Sima (Nicu Bâlgă, de exemplu, ajunsese prefect al judeţului Prahova). Profesorul Samoilă şi Florin Ciocan, suspectaţi că aparţineau acestei mişcări, au avut multe neplăceri după instalarea regimului comunist. Soţii Ciocan îmi povesteau cum noaptea, la ore târzii, spre dimineaţă, se auzeau maşinile securităţii colindând pe uliţele satului făcând arestări. Cu luminile stinse, ascultau disperaţi zgomotul motoarelor, având pregătită o legătură cu câteva lucruri călduroase pe care să le ia în momentul arestării. Au avut noroc că pentru o vreme cel care făcea percheziţiile în cartierul lor era un ofiţer de securitate din vecinătatea lor, căpitanul Oancea. Ţăran aproape analfabet, Oancea, care din copilărie avea un respect pentru această familie, n-a intrat niciodată în casă. Când maşina care urca pe plaiul Telegii venea să-l ia pe Florin Ciocan, acesta raporta că n-a găsit nimic la percheziţie, pe care de altfel nu o făcea niciodată. Primul arestat a fost profesorul Samoilă, care a suportat o anchetă extrem de dură în beciurile securităţii. Nu-i găseau însă niciun capăt de acuzare serios, pentru a-i face un dosar şi să-l condamne la pedeapsa maximă (25 de ani de închisoare, delict de atentat la siguranţa statului prin participare la o mişcare subversivă). Neavând probe, diabolica securitate a recurs la o metodă josnică: l-au arestat pe Florin Ciocan şi l-au ţinut într-o enormă presiune psihică, cerându-i-se să semneze nişte declaraţii pe care nu putea să le citească, dar despre care şi-a dat seamă că sunt acuzaţii grave la adresa prietenului său. Anchetatorii, care voiau să-l folosească ca martor al acuzării, îl ameninţau în mod repetat: „Dacă nu semnezi, n-ai să-ţi mai vezi niciodată familia. O să putrezeşti în închisoare! Pe nevasta-ta o vom da afară din învăţământ, nu o să se mai poată angaja şi familia îţi va muri de foame. Pe fiică-ta (Doina era atunci studentă – n.r.) o s-o exmatriculăm, o vom trimite muncitor necalificat pe un şantier plin de scursuri, unde ţi-o vor viola interlopii puşi la muncă silită!” 
Fost militar, Florin Ciocan era un om curajos şi nu ameninţările la adresa lui l-au înspăimântat. A semnat hârtiile ca să-şi salveze familia, soţia şi fiica, de soarta pe care le-o pregătea securitatea. Obligat să aleagă între familie şi cel mai bun prieten, l-a sacrificat pe cel din urmă. Când s-a întors acasă din arest, deşi nu avea voie să vorbească despre anchetă, i-a povestit soţiei cele întâmplate, iar d-na Maricica i-a spus o vorbă care l-a marcat pe viaţă: „Decât să semnezi, mai bine nu veneai acasă!”
Pentru profesorul Samoilă pedeapsa maximă a fost ca o condamnare la moarte. La Aiud era închis în celulă cu un tânăr legionar din Telega, Nelu Cercel, care mi-a povestit că distrus de torturile de la anchetă, cu sănătatea zdruncinată, profesorul nu mai mânca terciul de arpacaş pe care îl primeau zilnic drept hrană şi a murit în braţele acestuia de epuizare şi de disperare. Pentru a-şi putea păstra postul de profesor, soţia acestuia şi-a reluat numele de fată, Ecaterina Predescu. Pe când preda la şcoala din Telega, tovarăşul Zecheru, activist de partid foarte cumsecade faţă de alţii de acelaşi fel, a făcut-o membru de partid. Aveau sarcina ca lunar să recruteze noi membri, care prin cotizaţii sporeau veniturile partidului. La prima şedinţă, când şi-a prezentat bilanţul, Zecheru a precizat că a făcut-o comunistă pe tovarăşa Predescu, moment în care aceasta a ripostat indignată: „Mi-aţi spus că mă faceţi membru de partid. Eu nu sunt comunistă!” (Atunci se numea Partidul Muncitoresc Român). Cei doi fii ai profesorului Samoilă au reuşit să intre la facultate fără examen, având media generală 10 la absolvirea liceului. Pentru aceştia nu se cerea examen. Destinul a fost însă vitreg şi cu unul din fiii profesorului, care a murit tânăr, strivit de o avalanşă în munţii Făgăraş. 


Domnul Florin Ciocan a început să se rupă treptat de societatea în care trăise. Bolnav, s-a pensionat timpuriu şi timp de aproape 40 de ani nu a mai părăsit locuinţa şi grădina sa. Având un suflet de artist şi o mână de maestru, îşi transformase casa într-un muzeu. În vitrine păstra statuete cioplite în lemn, iar pereţii erau decoraţi cu multe tablouri pictate de dânsul. Interiorul casei era plin şi de alte lucruri preţioase: oglinzi de cristal în rame aurite, specifice stilului baroc, piese de mobilier antic, o bibliotecă cu rafturile sculptate în motive florale de artistul nostru, iar pe un perete siluete de ţărani, realizate de artist din fire metalice vopsite în negru. Impresiona în mod deosebit o serie de lucrări pe care le făcea iarna, când în soba de teracotă băga deşeuri de fag aduse de la fabrica de pe râul Doftana. În unele bucăţi de lemn găsea noduri sau fibre lemnoase cu care natura desenase siluete fantastice, pe care le adâncea cu dalta dându-le chipuri de oameni ori de animale. Lucrările s-au bucurat de un aşa succes, încât au fost strânse în expoziţii şi au ajuns chiar subiect pentru o televiziune care a venit să le filmeze. 
Cu aceeaşi plăcere se ocupa dl. Ciocan şi de grădină. În faţa casei avea o peluză dominată de un stejar uriaş, plină de hortensii şi de muşcate de diverse culori. Pe un dâmb din marginea casei realizase din piatră o masă a tăcerii, încadrată de o bachetă semicirculară, care amintea de lucrarea lui Brâncuşi. De multe ori am servit acolo o dulceaţă sau o vişinată aduse de doamna Maricica. Înconjuraţi de atâtea lucruri frumoase şi de un paradis al florilor, cei doi soţi au trăit până la o vârstă venerabilă, bucurându-se în special de nepoţi, dar şi de numeroşii prieteni. Florin Ciocan a rămas însă marcat pentru toată viaţa de povestea cu profesorul Samoilă, pe care îl evoca adesea, gâtuit de emoţie şi cu lacrimi în ochi. Acea slăbiciune nu şi-a iertat-o toată viaţa. 
Alin CIUPALĂ

CĂLĂTOR PRIN LUME. Atena, dimineaţa pe Acropole, seara în Plaka (2)

În prima parte a vizitei noastre prin Atena ne-am despărţit pe stadionul olimpic, gazda primelor jocuri olimpice moderne (1896), iar acum este timpul să ne îndreptăm spre cel mai important şi vizitat sit arheologic al Atenei, parte a patrimoniului universal UNESCO...

Acropole
Stânca ce se ridică brusc în mijlocul Atenei şi implicit în câmpia Atica, pe care se află complexul arhitectonic al Atenei, este considerată de mulţi drept „punctul culminant al arhitecturii greceşti antice, care va influenţa arhitectura în întreaga lume”. Deşi este cald, drumul este plăcut şi curând ajungem în faţa unui câmp de măslini; străbatem câteva poteci şi ne aflăm pe un platou mai mare unde se află casele de bilete şi unde „mişună” ghizii, în general mai în vârstă, care îşi oferă serviciile pentru a te ghida pe Acropole. Cu toţii sunt autorizaţi, poartă un ecuson de recunoaştere şi sunt destul de insistenţi. Ghizii străini nu au voie să dea explicaţii pe Acropole, acest lucru fiind monopolul ghizilor greci, iar nerespectarea acestei reguli prin care statul grec îşi protejează forţa de muncă poate duce la amenzi de mii de euro. 


Complexul arhitectonic este deschis zilnic între orele 8 – 19 (dacă nu ai ghinionul să fie închis din cauza unei greve, aşa cum s-a întâmplat acum câţiva ani), iar cu biletul ce costă în jur de 15 euro şi e valabil patru zile poţi vizita şi celelalte situri din Atena. Fiind o veche fortăreaţă, loc de refugiu în vremuri de restrişte şi abia în secolul VI (î.Hr.) loc de cult, Acropole poate fi urcat doar prin partea de vest, singura accesibilă. Aşa cum am scris în prima parte a articolului,  complexul arhitectural ce va deveni unul dintre cele mai frumoase ale lumii antice a fost ridicat în timpul „epocii de aur” a Atenei, sub domnia lui Pericle (445 – 429 î.Hr.), când întreaga Atenă ajunge la apogeul prosperităţii sale, Pericle creând aici „un altar al frumuseţii”. Majoritatea templelor sunt dedicate Zeiţei Atena – patroana oraşului.


Încep să urc încet treptele roase de vreme din marmură albă de Pentelic, îndreptându-mă spre intrarea monumentală a cetăţii – Propileele. Propileele, termen folosit de obicei la plural, reprezentau o poartă de intrare într-un loc sacru, un fel de terasă sprijinită pe coloane. Propileele unde ne aflăm noi acum reprezintă un complex de cinci porţi, porticuri şi scări săpate în stâncă. Construcţia lor a fost începută în 437 (î.Hr.) de către arhitectul Mnesicles şi a fost terminată în cinci ani. Existau 16 trepte tăiate la mijloc, asemănătoare unui coridor, prin care puteau intra caii şi carele sacre în timpul Festivalului Panatenaic. Coloanele aveau un diametru de 1,5 metri grosime. Pe ambele părţi ale porţii centrale existau nişte porţi mai mici pentru cei ce urcau pe jos. Întregul complex este o îmbinare a stilurilor doric şi ionic. Trecem de Propilee, urcăm încet şi în dreapta noastră vedem ceea ce a fost în timpurile vechi...

Templul Zeiţei Nike – Zeiţa Victoriei
Un mic templu, graţios, construit probabil după războiul cu perşii, sub Cimon, în amintirea victoriilor împotriva barbarilor şi în cinstea Zeiţei Nike – Zeiţa Victoriei. Construcţia îi aparţine arhitectului Callicrates şi a fost ridicată între 450 – 421 (î.Hr.). A fost numit „Nike fără aripi”, atenienii sperând că astfel ea va rămâne aici şi nu-i va părăsi niciodată. Nike era identificată cu Atena şi arăta ca o tânără fată ţinând în mâna dreaptă o rodie, simbol al valorii războinicului. 


Templul a  supravieţuit până în 1679, când este menţionat de doi călători străini, mai târziu rămânând din el doar câteva pietre. Abia după 1835, din rămăşiţele descoperite prin excavaţii, a fost reconstruit aproape în forma originală. Templul iniţial, construit din marmură albă de Pentelic, era situat pe un promontoriu, având o lungime de 8,1 m şi o lăţime de 5,5 m. Coloanele de la bază până la capiteluri măsurau 4 m, iar înălţimea templului de la bază până la fronton era de 7 m. Templul era înconjurat în exterior de o friză cu imagini în relief, reprezentând o adunare a zeilor sau scene din diverse bătălii. Ne continuăm drumul urcând o pantă blândă şi imediat ajungem pe un platou unde ne apare în faţă...

Partenonul
Construcţie inegalabilă a artei greceşti, o încununare a stilului doric, templul a fost închinat Zeiţei Înţelepciunii, Atena Parthenos şi a fost construit între 447 – 442 (î.Hr.) în timpul „epocii de aur” a lui Pericle, de către arhitecţii Callicrates, Ictinius şi Carpion, sub supravegherea lui Fidas. Templul din marmură albă de Petelic a fost ridicat pe ruinele altuia mai vechi, în punctul cel mai înalt al Acropolei, pentru a fi cât mai aproape de zei. Din minunea de altă dată, astăzi putem admira doar coloanele şi frizele exterioare, deoarece a fost grav avariat în 1687, când un obuz trimis de veneţienii ce asediau oraşul, într-o încercare de a-l elibera de otomani, a explodat în mijlocul templului, care era transformat de turci într-un depozit pentru praful de puşcă. 


Pentru a înţelege mai bine cum arăta, cumpăr o carte în care pe o pagină apare imaginea iniţială, suprapusă celei actuale pe o foaie asemănătoare foii de calc, având astfel o imagine completă colorată a vechiului templu. Coloanele pe care le vedem sunt 8 la capetele templului şi 16 pe părţile laterale. Frontoanele, frumos colorate cândva, prezentau naşterea Atenei, lupta ei cu Poseidon şi procesiunea atenienilor veniţi să o proslăvească. Lungimea templului era de 70 m, lăţimea de 31 m şi înălţimea de 20 m. Era înconjurat de 46 de coloane şi împărţit în două părţi inegale, cea mai mare numindu-se „Cella”. În mijlocul ei trona statuia Zeiţei Atena, sculptată de Fidas în aur şi fildeş. Înaltă de 1,20 m, Zeiţa era îmbrăcată într-o tunică lungă, ţinând într-o mână o lance, în cealaltă un scut şi pe cap un coif. Braţele sale, care nu erau acoperite, erau făcute de fildeş, iar statuia acoperită cu foiţă de aur. Acoperişul templului era susţinut de coloane dorice. În exterior, pe frontonul principal, era reprezentată naşterea Atenei din capul lui Zeus, iar pe cel opus, cearta dintre Atena şi Poseidon în legătură cu pământul Aticei. 
Dacă Partenonul a fost cel mai magnific templu de pe Acropole, despre Erehteion se spune că a fost cel mai graţios. Traversez platoul acoperit cu bucăţi mari de piatră sau marmură, rămăşiţe ale exploziei catastrofale din 1687, care cândva era o zonă verde, plină de statui, unde puteai întâlni cei mai mari filozofi sau tragedieni ai timpului şi în stânga văd înăţându-se coloanele ionice ce formează...

Templul Erehteion
Construit între 421 – 426 (î.Hr.) a fost ultimul templu ridicat aici în magnifica epocă a lui Pericle. El este închinat atât Zeiţei Atena, cât şi lui Poseidon, căci se spune că în acest loc a avut loc lupta dintre cei doi pentru supremaţia Atenei. Numele de Erehteion provine de la numele unui rege-zeu al Atenei, Erehteus, care, potrivit lui Homer, se născuse din pământ şi fusese crescut de Atena. Acest templul era cel mai sacru dintre toate templele Atenei. Ceea ce atrage atenţia vizitatorului este porticul de sud, care în loc de obişnuitele coloane are 6 cariatide, 6 minunate fecioare tinere, îmbrăcate în costume panatenaice (specifice cetăţii Atena) şi ţinând pe cap, cu uşurinţă şi graţie, platforma de deasupra lor. Patru cariatide sunt în faţă şi câteva una de fiecare parte a porticului. 


Ceea ce vedem noi sunt însă doar copii, originalele, în număr de cinci, putând fi văzute în muzeul Acropolelui, situat în imediata apropiere, în partea dreaptă a platoului pe care ne aflăm. Cea de-a şasea a fost „exportată” spre Anglia de către lordul Elgin (1766 – 1841), ambasador al Angliei în Imperiul Otoman. De altfel, multe din vechile minuni ale Acropolei pot fi văzute astăzi în Muzeul Britanic din Londra, cel mai mare muzeu din lume, fiind vândute acestuia de către Elgin. Vizitând acest muzeu, am fost de câteva ori martor la demonstraţii paşnice ori la strângerea de semnături pe o petiţie prin care se cerea guvernului britanic să înapoieze Greciei colecţiile de sculpturi din marmură şi alte artefacte care se află astăzi aici. Despre ce este vorba. Profitând de calitatea sa, susţinând că vrea să salveze operele de artă pentru a nu fi distruse de turci (cei ce ocupaseră Grecia şi Atena), lordul Elgin a primit aprobarea să ia fragmetele din piatră. Şi a tot luat între 1802 – 1811, pentru ca mai apoi, în 1816, să le vândă Muzeului Britanic. 
Revenind pe Acropole, multe din piesele originale sunt adăpostite în modernul muzeu de sticlă ce se află undeva în partea dreaptă a Partenonului. Tot de aici admir Teatrul lui Dionisos, în care peste 13.000 de oameni puteau audia în timpul Festivalului de Primăvară al lui Dionisos, lucrările lui Eschil, Sofocle, Euripide sau Aristofan. Puţin mai jos poate fi văzut, foarte binele păstrat, Teatrul Herodes Atticus, ridicat în 161 (d.Hr.), ce poartă numele prietenului împăratului Adrian. Datorită excelentei sale acustici şi în zilele noastre 5000 de spectatori se pot bucura de spectacolele ce se ţin aici în timpul Festivalului Elen (mai – septembrie). 
Arunc o ultimă privire asupra acestui loc care a însemnat atât de mult pentru civilizaţie şi părăsesc Acropole revenind la Atena de azi. Facem un arc peste timp şi din antichitate trecem la viaţa plină de „plăceri nevinovate” a zilei de azi, petrecând câteva ore în...

Plaka
Fiecare oraş mai mare are un cartier aparte, un fel de „cuibuşor de nebunii”, în care poţi petrece o seară plăcută în compania prietenilor, în faţa unui pahar de vin bun, a unei fripturi gustoase şi ascultând o muzică plăcută. Bucureştiul are Centrul Vechi, Londra - Soho, Paris – Pigalle, Belgrad – Skadarilia, Talin – oraşul vechi şi aş putea continua. Atena are Plaka, un loc cum sunt puţine în lume în care să te simţi atât de bine, în care întâlneşti oameni calzi, ospitalieri, mâncare bună şi bineînţeles „buzuki” –instrument muzical asemănător unei cobze de la noi, ale cărui acorduri farmecă pe oricine. 


Dacă nu ai fost în Plaka, se poate spune că nu ai văzut Atena. Vechi cartier medieval, situat la poalelele Acropolelului, Plaka a păstrat aerul vremurilor apuse pe care îl simţim plimbându-ne pe străzile sale înguste, pavate cu piatră, de-a lungul cărora sunt înşirate casele mici cu unul sau două etaje frumos colorate, tavernele şi terasele pline de turişti, micile magazine cu artizanat şi pretutindeni auzindu-se acodurile muzicii greceşti, atât de dragă nouă, românilor. Răcoarea serii se lasă peste Plaka. Urcăm agale, oprindu-ne din când în când la câte un magazin cu artizant pentru a cumpăra mici atenţii pentru cei de acasă, precum şi nelipsitul magnet de frigider, după care alegem o terasă plină de verdeaţă, care are şi o mică formaţie de buzuki. Ospătarul, cu nelipsitul şorţ în brâu, ne aduce „on the house” (din partea casei), pentru încălzire cunoscutul uzo grecesc (care la turci se numşte rakie, un rachiu de anason peste care se toarnă apă, capătând astfel culoarea laptelui). Stau la masă alături de câţiva turişti americani care iniţial au strâmbat din nas simţind mirosul pătrunzător de uzo, dar care, ajunşi rapid la al treilea pahar, au început să încălzească atmosfera. Muzica ne unge pe suflet, iar aparţia a două perechi de dansatori îmbrăcaţi în costume naţionale face seara şi mai frumoasă. Dansurile nu sunt la fel de spectaculoase ca ale noastre, dar publicul este generos cu aplauzele, astfel că suntem invitaţi să ne alăturăm lor. Eu, mai timid, refuz, însă americanii nu pregetă să-şi dovedească talentul de mari dansatori, stimulaţi de paharele cu uzo servite mai devreme. Ni s-a făcut foame şi ne gândim să comandăm ceva specific bucătăriei greceşti. Oferta e generoasă: musaca,  stifado – friptură de iepure sălbatic, souvlaki (foarte popular) – bucăţi mari de carne de pui, porc, miel cu tzatziki (iaurt, usturoi şi castraveţi), gemista (roşii, vinete, ardei umpluţi) sau fassolada (fasole albă boabe cu morcovi, ceapă, roşii şi ulei de măsline). Alegem un souvlaki cu o salată grecească (Horiatiki) şi un vin la o carafă din lut de jumătate de litru, vin roşu Mavrodaphne – Taur Negru. Acum parcă viaţa este şi mai frumoasă, iar buzuki şi mai dulce. 


Nici nu simţim când a trecut timpul. Este trecut de miezul nopţii, aşa că ne ridicăm, ne salutăm vecinii americani, care se ridică cam greu după Mavrodaphne ce s-a lăsat în picioare şi coborâm pe o străduţă laterală, pe lângă alte taverne spre Piaţa Mitropoliei, unde se află şi marea catedrală Mitropoli. De aici, printr-un cartier al băncilor, ajungem din noua în Piaţa Syntagma, de unde am început vizita cu o zi înainte. Este o noapte splendidă; luna străluceşte deasupra Acropolelui, dar  cafenele din piaţă sunt încă pline. Trec pe lângă Hotelul King George şi apoi pe lângă clădirea maiestuoasă a Academiei şi traversând o zonă comercială ajung în Piaţa Omonia, a doua ca mărime după Syntagma, unde se află hotelul meu. Lume pestriţă, turişti, zgomot, o viaţă trepidantă chiar şi la această oră.
Este timpul să ne retragem, căci mâine ne aşteaptă o zi lungă în drumul spre casă. Am petrecut două zile pline, minunate şi ar mai fi fost atâtea de văzut. Te rog pe tine, cititorule, odată ajuns la Atena, să completezi turul cu ceea ce n-am reuşit eu să cuprind în aceste rânduri. Te asigur că te vei întoarce fascinat. Noapte bună, Atena! Îţi mulţumim pentru tot ceea ce ai făcut pentru civilizaţie!
Alex BLANCK

Laboratorul de analize medicale SanConfind – printre cele mai moderne din ţară

În următoarele săptămâni, la Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina se va da în folosinţă un laborator de analize medicale ultraperformant, printre cele mai moderne din ţară. Prin metodele de analiză folosite, precum şi prin aparatele şi echipamentele medicale de ultimă generaţie din dotare, Laboratorul de analize medicale SanConfind va reprezenta un etalon în domeniul diagnosticării celor mai ascunse şi mai periculoase afecţiuni şi maladii. 


Analizele de laborator  nu au o istorie îndelungată
În istoria medicinii, practica folosirii analizelor medicale de laborator nu este prea veche. În antichitate şi în epoca medievală, dar şi mult timp după aceea, luarea de sânge era considerată o metodă de vindecare a hipertensiunii, febrei, migrenei, apoplexiei sau a altor boli. Multe secole au trecut apoi până la folosirea analizelor de sânge ca o modalitate de evaluare a unei stări patologice, pe baza considerentului că starea de sănătate a unui pacient este reflectată de compoziţia sângelui acestuia. Analizele de sânge se folosesc pentru evidenţierea diferiţilor markeril specifici din sânge şi alte lichide biologice. Interpretarea rezultatelor unor analize de sânge ţine seama de mai multe aspecte: corelarea cu examenul medical precedent, raportarea la valorile normale stabilite statistic şi contextul existent. De aceea, în funcţie de vârsta sau sexul pacientului, precum şi de istoricul sănătăţii sale, concluziile pot fi diferite. Adesea, recoltarea probelor de sânge trebuie făcută în condiţii speciale (de exemplu, în lipsa tratamentului cu antibiotice sau cu alte medicamente, pentru a elimina riscul ca germenii să nu crească). Multe analize de sânge necesită pregătiri speciale, mai ales în ceea ce priveşte regimul alimentar (o perioadă mai lungă de inaniţie sau anumite diete). Înaintea efectuării multor analize, sunt interzise consumarea de alcool, efortul fizic intens etc. De asemenea, poate fi interzisă recoltarea unor  analize de sânge de la persoanele aflate într-o evidentă stare de oboseală, stres, nervozitate, din cauza faptului că, în cazurile menţionate mai devreme, există riscul unor abateri de la valorile normale fără nicio legătură de cauzalitate cu adevărata afecţiune a pacientului. O situaţie specială o reprezintă pregătirea copiilor în vederea recoltării probelor de sânge, prin discuţii prealabile cu cei mici care să le înlăture acestora starea de frică.


Metode de lucru şi aparatură de excepţie
Laboratorul de analize medicale SanConfind are două compartimente principale: hematologie - biochimie -  imunologie - virusologie şi microbiologie - parazitologie. Aici se pot realiza o gamă foarte largă de analize. Ceea ce face diferenţa, în comparaţie cu alte centre de analize medicale, sunt trei factori. În primul rând, se aplică o metodă specială nouă la analizele de imunologie, rar întâlnită în practica celorlalte centre medicale, metodă care oferă o acurateţe maximă rezultatelor de laborator. Astfel, se pot depista mult mai uşor şi mai correct eventuale dezechilibre din sistemul imunitar al solicitantului. Evident, analizele de laborator vor fi puse mereu în corelare cu ceea ce se poate evidenţia în alte investigaţii medicale de către medicii specialişti (de exemplu, la Departamentul de Imagistică Medicală al SpitaluluiSanConfind). Tot în urma unor analize speciale, personalul Laboratorului îi poate ajuta pe pacienţi să-şi rezolve mai uşor problemele de infertilitate. Al doilea mare plus al Laboratorului SanConfind îl reprezintă aparatul automat pentru bacteriologie Vitek 2, care reprezintă un sistem automat foarte performant pentru identificarea bacteriană şi testarea sensibilităţii la antibiotice a bacteriilor, fungilor etc. Rezultatele analizelor se obţin într-un timp mult mai mic decât în cazul metodei clasice (manual). De fapt, sistemul automatizat (închis), prin care se realizează analizele de laborator de microbiologie, şi care poate depista greşelile umane în procesarea datelor de intrare şi în rezultatele obţinute, reprezintă al doilea mare plus al unităţii. El conferă nu doar rapiditate, ci şi siguranţă şi acurateţe (corectitudinea identificării este de aproape 100% pentru toate tipurile de bacterii). În al treilea rând, toate materialele pe care se lucrează analizele de sânge la SanConfind (medii de cultură, reactivi etc), sunt de cea mai bună calitate şi provin de la cele mai bune firme producătoare din domeniu.