22 iunie 2016

Clubul Sportiv Câmpina prinde formă

Secţiile de fotbal şi înot funcţionează din plin

Clubul Sportiv Câmpina, înființat în septembrie 2015, prin HCL nr. 90/2015, este noul club sportiv al municipiului. Din februarie 2016, CSC are un președinte, în persoana profesorului de educaţie fizică Adrian Stoican, un tânăr licenţiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, care a cîștigat prin concurs ocuparea primei funcții din cadrul clubului. Deși organigrama clubului nu s-a ocupat (e vorba nu numai de personalul auxiliar), Adrian Stoican și cei doi antrenori de la secțiile Fotbal și Înot au trecut la treabă, stând de vorbă cu o mulțime de părinți și de elevi din școlile câmpinene pentru a face cunoscută nu doar existența CSC, ci și misiunea sa. Fiind vorba despre o misiune generoasă, ea nu se poate exprima în câteva cuvinte, ci doar în câteva propoziții. Acestea sunt următoarele: Educarea cetăţenilor prin mijloace specifice sportului în spiritul fair-play-ului, competiţiei, pentru o dezvoltare armonioasă din punct de vedere fizic, psihic şi creşterea calităţii vieţii, dezvoltarea performanţei sportive; selecţia, pregătirea şi sprijinirea în vederea participării la competiţii de nivel local, naţional şi internaţional a sportivilor; crearea unor baze sportive, la standarde internaţionale, care să permită dezvoltarea sportului de performanţă; promovarea şi dezvoltarea sportului prin activităţi de cercetare, dezvoltare, inovare. 
În ultima şedinţă de Consiliu Local din mandatul trecut, legislativul câmpinean a hotărât, cu unanimitate de voturi accesul gratuit al tuturor sportivilor clubului în sălile, terenurile de sport şi  la Bazinul Didactic de Înot, care aparţin toate proprietăţii publice a oraşului. Astfel, începând de la 1 iunie 2016 (în cazul sălilor şi terenurilor de sport), şi respectiv de la 1 august 2016 (în cazul Bazinului Didactic de Înot), CS Câmpina îşi poate desfăşura activităţile specifice secţiilor sportive înfiinţate în instituţiile de învăţământ ce gestionează săli ori terenuri de sport, în afara orelor de curs, în baza unui program stabilit împreună cu reprezentanţii conducerilor unităţilor şcolare. În luna octombrie 2016, Clubul Sportiv Câmpina a primit din partea ministerului de resort Certificatul de Identitate Sportivă, cea mai importantă autorizaţie în domeniu, documentul în baza căruia clubul poate să funcţioneze în parametri legali. Astfel, primirea CIS-ului este dovada incontestabilă a lucrului bine făcut în elaborarea documentelor de constituire aprobate de Consiliul Local Câmpina. Până în prezent au fost înființate două secții: Fotbal și Înot. 

Secția Fotbal a CSC
Contractul de angajare al președintelui CSC a început cu 1 martie 2015, iar imediat după acest moment, profesorul Stoican a început o riguroasă și minuțioasă activitate de selectare și recrutare a celor mai tinere talente fotbalistice ale municipiului. După activarea secției Fotbal (prima structură funcțională a clubului), pe 15 mai 2016, condusă de Roberto Opatchi (antrenor cu state vechi, care a antrenat echipe din Bănești, Cornu, Câmpina), s-a realizat afilierea la Asociația Județeană de Fotbal Prahova. 


Apoi, Stoican și Opatchi au vizitat școlile orașului, în intenția de a populariza CSC și scopurile acestuia. ”După înființarea secției Fotbal, am reușit să încheiem o colaborare cu Clubul de Fotbal HM Junior, condus de antrenorul Mircea Hagianu. Astfel am preluat lotul lor de jucători de nivel juniori A (16 – 18 ani), semnând totodată un contract de colaborare cu acest club, pe o perioadă de doi ani, prin care HM Junior se angajează să ne predea nouă toți juniorii lor de nivel A în schimbul folosirii gratuite a terenului de fotbal cu gazon sintetic din incinta Căminelor Petrol”, ne spune Adrian Stoican. ”Tot în cadrul secției Fotbal, am deschis liste de înscriere pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. Am fost prin școlile câmpinene pentru a face cunoscută oferta clubului nostru, după care au venit și primele rezultate. Astfel, în prima săptămână din campania noastră de prezentare a CSC publicului câmpinean am reușit să înscriem 15 copii”, ne mai declară președintele clubului. 


La sfârșitul campaniei de selecție, copiii vor fi împărțiți pe categorii de vârstă și de valoare. Dorința conducerii clubului este să readucă iar copiii pe stadioane și în sălile de sport sau în bazinele de înot. Să-i determine pe tineri să renunțe de a mai sta țintuiți ore în șir în fața calculatorului și să-i facă să aleagă mișcarea în aer liber, asigurându-le astfel o creștere sănătoasă, dar și o creștere spre performanțe sportive superioare. Cei mai mulți dintre copii vor rămâne la nivelul de practicanți ai sportului de masă (ceea ce este un lucru pozitiv), dar or fi și câțiva care vor reuși să urce treptele înaltelor performanțe sportive. Mai simplu spus, scopul CSC este tocmai promovarea sportului de masă și pregătirea pentru sportul de performanță (unde este cazul). ”Secția Fotbal are în pregătire pentru acest an mai multe activități. Pentru formarea de grupe cu copiii înscriși, în funcție de solicitări și cerințe, va trebui să mai angajăm încă un antrenor la această secție. 

Secția Înot
Secția Înot și-a început activitatea pe 1 iunie 2016, în coordonarea antrenoarei Carmen Herea (fostă campioană europeană de înot). Carmen Herea este originară din Ploiești și actualmente locuiește în capitala județului, dar va încerca să se mute în municipiul nostru pentru a se dedica mai bine activităților pe care le coordonează în cadrul CSC Câmpina. Și în cadrul acestei secții s-a desfășurat o campanie de selecție, asemănătoare celei de la secția Fotbal. Rezultatele au fost încurajatoare, deoarece, chiar fără să se anunțe oficial această campanie, doar pe baza unor zvonuri, la Bazinul de Înot Didactic se înscriseseră 12 copii. ”Până în prezent, sunt înscriși la înot 30 de copii care își vor desfășura activitatea după un program la fel de riguros ca cel la care sunt angrenați copiii de la Fotbal. 


Pentru a nu-i deranja pe sportivii celorlalte cluburi profesioniste de înot, vom folosi la maximum perioadele in care acest bazin este liber. Deocamdată, secția noastră de înot își desfășoară activitatea pe un singur culoar al bazinului de înot, în intervalul de timp 14.00 – 17.00, de luni până vineri. La sfârșitul perioadei se selecție pentru înot (care va dura două luni), micii sportivi vor fi împărțiți și ei pe grupe de vârstă și valorice. Până la finalul anului intenționăm să activăm și celelalte trei secții din organigrama clubului: handbal, baschet și atletism. Avem încredere că țelurile CSC vor fi înțelese și împărtățite de cât mai mulți părinți, sătui să-și vadă copiii toată ziua în fața calculatorului, părinți care vor fi de acord să-i înscrie pe cei mici la CSC, mai ales că beneficiază de atâtea gratuități. CSC poate fi considerat o adevărată oază de sănătate și, de ce nu?, un posibil rezervor de talente în care se pot forma viitorii sportivi de performanță ai României. 

Prima activitate
De Ziua Copilului, pe 1 iunie, a avut loc prima activitate oficială a CSC de la înființarea sa. Evenimentul a constat într-un campionat interșcolar de minifotbal, probe de atletism și multe jocuri de mișcare. Concursurile s-au desfășurat la Baza Sportivă Petrol, iar activitățile copiilor au fost coordonate de proaspeții antrenori ai clubului.

CSC prin ochii unui copil
Iată cum vede o fetiță de clasa a VI-a, Alexandra Moraru, menirea CSC și cum își îndeamnă colegii de joacă să nu mai stea în casă: ”Oraşul Câmpina are un nou club sportiv a cărui menire este să readucă la viaţă iubirea pentru sport a tinerilor care acum se plimbă pe străzi cu telefonul în mână, în loc să se plimbe, de exemplu, cu bicicletele. Deja au apărut evenimente sportive care, cu siguranţă, vor trezi interesul copiilor de a se înscrie în CSC. Cu cât oamenii vor dori să participle la aceste activităti, cu atât mai mult vor avea ocazia să înveţe cât de important este sportul în viaţa noastră. O alimentaţie sănătoasă plus o oră şi jumătate petrecută pe terenul de sport al Clubului Sportiv Câmpina vin la pachet cu viaţă mai bună şi sănătate din plin. Aşa că, dacă acum există posibilitatea să beneficiaţi de aceste cursuri gratis, cu unii dintre cei mai buni antrenori, nu pierdeţi această ocazie!”

Antrenamentele din cadrul Clubului Sportiv Câmpina sunt gratuite la toate secțiile, după un program bine stabilit, în funcție de gradul de ocupare a capacităților existente (personal, logistică etc).  

Editorial. PORNIND DE LA UN ACCIDENT…

Îngrozitorul accident al autocarului (supra)încărcat cu copii ne dă încă o dureroasă dovadă că în România lucrul cel mai ieftin este viața omului. Niciodată nu încercăm să gîndim în perspectiva prevenirii răului. Haideți să explicăm accidentul de zilele trecute într-un context mai larg. Ca bătrîn navetist și om călătorind relativ mult, am fost intrigat de ce nu există mai nicăieri un orar al curselor locale. Puteți verifica în Câmpina sau Ploiești Nord, ca să nu mai vorbesc în stațiile de pe traseu. Mi se părea o chestiune de civilizație elementară și care nu presupune cine știe ce cheltuieli, simplu de fixat legal (cînd se acordă licența, să fie stipulat direct obligativitatea afișării respectivelor orare) și nu înțelegeam de ce nu se face. Pînă cînd cineva mai abil mi-a explicat: firma are licență, de exemplu, pentru 10 curse pe zi pe traseul X, dar ea pune 15. Plătește impozitele pentru 10, cînd autoritățile mai fac cîte un control mai dă și cîte o amendă, dar per total iese în cîștig. Toată lumea știe sistemul, dar se închid ochii. Nu clientul este pe primul loc, ci interesele comerciale. Sigur că este normal să nu permiți circulația unui autobuz cu persoane în picioare. Dar la fel de civilizat ar fi ca, dacă sunt persoane în plus, firma să asigure autobuz suplimentar. Simplu, dar nu se poate. Sunt trasee pe care se circulă în condiții subumane. „Se poate și așa”, celebrul slogan etnic, etern îngăduitor de catastrofe. 


Alt exemplu: acum cîteva decenii, cînd a început lărgirea la două benzi pe sens a multor drumuri naționale, s-au tăiat copacii care tradițional mărgineau drumul, pe motiv că sunt pericol de accidente. Acum, aberație, construim parapete de beton între sensuri. Dacă printre pomi mai aveai o șansă să te strecori, aruncat în parapet nu mai ai niciuna. Praf te faci. Nu spun că sunt groaznic de urîte, că obturează vederea șoferului și costă enorm, dar ceea ce afirmă legiuitorul – că ar limita accidentele – este un nonsens. Vreți limitarea accidentelor? Se poate face, fără cheltuieli, prin înăsprirea legilor. Avem, de exemplu, demenții care circulă cu 200 km/h. Primesc o pedeapsă cu totul nesemnificativă. Dacă intră într-o cisternă cu benzină sau într-un autocar cu copii? Omul ar trebui să facă pușcărie grea ca amenințare la siguranța publică. Asta cred eu că înseamnă a gîndi preventiv. Deci: pușcărie, amendă grea, nu ca cea prezentă, confiscarea mașinii și –da!- interzicerea de a mai primi permis pe 10-15 ani. Sau pe viață. Cu cît ar scădea accidentele dacă s-ar aplica astfel de măsuri? 
Mă restrîng acum spre cazul accidentului din  Brașov. El stă sub aceeași stea funestă a lui „nu avem bani”. În schimb, ne acoperim cu hîrtii. Nu au fost bani pentru un autocar cu număr suficient de locuri, pentru o noapte de cazare în plus (700 km nu se pot face, în mod normal, într-o singură zi pe șoselele noastre) etc. Cînd e vorba de vieți, nu sunt niciodată destui bani. Nu mă interesează grevele politice care cer mărirea salariilor în învățămînt. Mă interesează distribuirea inteligentă a banilor care sunt. 
Și certitudinea că, dacă îți lași copilul să plece într-o excursie, în tabără sau mai știu eu în care acțiune, nu stai cu inima în gît pînă cînd se întoarce zdravăn și fără vreo infecție de nu știu ce grad. E cinic ce spun, dar plîngem degeaba. Așa cum am plîns degeaba după morții de la Colectiv. Ar trebui să facem în așa fel încît să prevenim astfel de motive de jale în viitor. E singurul mod de a celebra victimele atîtor accidente, de orice fel, ivite din nepăsare și nesimțire. Ca profesor, dacă vrei să faci o excursie cu copiii, trebuie să alcătuiești un ditamai dosarul, ai de luat atîtea semnături pe atîtea aprobări, că mai bine îți vezi de altele. Dar nu hîrtiile ne feresc de accidente. Ci responsabilitatea. Adică acel ingredient care lipsește dramatic din sosul etno-social: de la politicieni la zugrav, de la medici la instalator, de la profesori la șofer. Dacă am avea cultul respectării „procedurilor” (cuvînt antipatic dar chiar necesar), legilor scrise și nescrise, regulamentelor (făcute inteligent), ar fi mult mai puține accidente. Iar cultul acesta se obține (horribile dictu) prin pedepse aspre. Cîtă vreme disciplina este singura materie lipsă din școala românească, deci nu creștem tinerii în cultul absolut al respectării regulilor, cîtă vreme confundăm libertatea cu debandada și cu „fiecare face ce vrea!”, oricînd e posibil un dezastru. Accidentele astea, din ce în ce mai dese, sunt ca o incizie în sufletul național: ne jelim spectaculos, dar nu facem nimic să gîndim preventiv. Ca în cazul copilului căzut în gaura de canal pe care nimeni n-o acoperise sau a celui desfigurat de cîinii pe care nimeni nu-i elimină de pe străzi. Vreți o definiție politică? Cuplați alegerile de acum două săptămîni cu acest accident, scrieți pe folder iresponsabilitate, și aveți cea mai bună definiție a României ultimelor decenii!
Christian CRĂCIUN

Cabinetul Dermatovenerologie de la Policlinica SanConfind se va deschide pe 4 iulie 2016

Policlinica SanConfind (Ambulatoriul de specialitate al Spitalului SanConfind), se va îmbogăți, peste două săptămâni, cu o nouă structură: Cabinetul Dermatovenerologie. Pregătirile pentru amenajarea acestui spațiu medical cu tot ce trebuie sunt aproape de finalizare.  Consultațiile vor fi acordate de către un competent medic specialist, doctorul Răzvan Bucur, originar din Câmpina, care, după ce a lucrat mai mulți ani în Ardeal, s-a întors acasă, pe meleagurile natale, pentru a vindeca și îngriji cu toată priceperea și experiența acumulate oamenii din mijlocul cărora s-a ridicat.


- Vă rog să vă prezentați în câteva cuvinte cititorilor.
- Mă numesc Răzvan Bucur,  am 35 de ani și sunt medic specialist dermatolog. De origine, sunt câmpinean. Am studiat și m-am perfecționat la Universitatea din Cluj-Napoca. De cinci ani m-am reîntors pe plaiurile natale și încerc, prin meseria mea, să vin în întâmpinarea problemelor dermatologice ale locuitorilor de pe Valea Prahovei.
- Vorbiți-ne despre cele mai răspândite afecțiuni ale pielii. Sunt provocate de viruși, de infecții? 
- Cele mai răspândite boli de piele sunt cele care ”deschid” ușa cabinetului medical în aceeași zi în care apar. Nu toate bolile de piele au origine infecțioasă. Majoritatea lor nu sunt contagioase, dar chiar și la cele contagioase nu putem vorbi de un grad ridicat de transmitere de la om la om. Aici s-ar cuveni o nuanțare: leziunile de pe piele, destul de rar, trec de la individ la individ.
- Care sunt cele mai noi și mai periculoase boli din domeniul dermatologiei ? 
- Bolile noi nu sunt neapărat și cele mai periculoase. Și aici avem o nuanțare... de exemplu, psoriazisul (o boală veche și cunoscută), în dermatologia modernă nu mai este considerată ca strict limitată la piele. Studiile actuale au demonstrat că este o boală multisistemică, și care, pe lângă organul cutanat, afectează și articulații, sistemul cardio-vascular, sistem nervos etc. Simplificând însă răspunsul la întrebare, aș putea spune următoarele: melanomul (cancer de piele), reacțiile alergice majore, anumite dermatoze buloase, vasculitele sistemice rămân afecțiuni ce pot pune în pericol viața pacientului.
- Ce măsuri de prim ajutor trebuie să luăm, înainte de a ajunge la medicul dermatolog, atunci când obsevăm simptomele tipice ale afecțiunilor cronice inflamatorii la nivelul pielii? Cu ce să ne dăm sau să nu ne dăm?
- Primul ajutor și-l dă pacientul singur dacă se duce urgent la dermatolog. Iar acest lucru trebuie să se întâmple, deoarece un prurit (mâncărime) poate să fie dat de un psoriazis, de o alergie, de o zona zoster sau chiar de o infecție fungică. Pe măsură ce pacientul încearcă diverse produse de uz local (creme, pomezi, unguente) din diverse surse (prieteni, familie, vecini, farmacie), leziunile se modifică și apoi devin greu de recunoscut și interpretat. Cu alte cuvinte, nu mai seamănă cu ce ar trebui să semene, îngreunează diagnosticul și inclusiv tratamentul adecvat.
- Se spune că pielea este cel mai mare organ al omului. 
- Da, este cel mai mare, deoarece este interfața noastră cu mediul extern și acoperă o suprafață întinsă, cam 1,6 - 2 metri pătrați. Pielea cântărește între 12 % și 15 % din greutatea corporală. Are funcții multiple: barieră de protecție a corpului , sinteză de vitamina D, termoreglare, funcție imunitară. Este formată din mai multe straturi cu roluri bine definite. 
- Cu ce se ocupă venerologia și de ce este o atât de strânsă legătură între dermatologie și venerologie?
- Venerologia este partea dermatologiei care se ocupă cu tot ce înseamnă infecții cu transmitere sexuală (ITS). Este o parte din dermatologie, dar se află la o interfață și cu alte specialități (ginecologie, urologie, boli infecțioase, medicina de laborator). Se asociază în mod direct ca parte a dermatologiei, deoarece la început majoritatea ITS erau la vedere , cu semne și simptome la exterior - pe piele și mucoase.
- Virusul HIV aș zice că nu ține de venerologie.
- Într-adevăr, infecția HIV ține de specialitatea Boli infecțioase. Uneori, noi, dermatologii ridicăm suspiciunea unei astfel de infecții prin simptome și leziuni specifice la nivelul pielii (pacientul vine la dermatolog pentru leziuni cutanate întâlnite în infecția HIV). Contagiozitatea se face prin lichide patologice - sângele în primul rând, dar și prin contact sexual neprotejat (lichide seminale).
- Incidența bolilor venerice a scăzut în ultimele decenii?
- Incidența bolilor venerice în România nu a scăzut - doar a devenit subevaluată. Există în continuare sifilis, gonoree și chlamidia. Există o creștere a rezistenței la antibiotice a gonoreei (nu doar în România, ci în lumea întreagă). Ele pot fi tratate prin antibiotice și măsuri specifice (vezi bolile virale tip HPV). Prevenția tine de conduita fiecăruia și de protecția oferită de prezervativ. De asemenea, prevenția mai ține și de funcționarea Programului național de tratare și prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, program care este din ce în ce mai greu de realizat și finanțat.
- Cum se protejau oamenii de bolile venerice și cum erau acestea tratate în antichitate și evul mediu? Când se poate vorbi despre începuturile tratamentelor medicale eficiente ale bolilor venerice? 
- Bolile venerice se împart din punct de vedere temporal în două categorii: înainte și după penicilină. Practic, invenția lui Fleming reprezintă momentul 0 de la care ITS au devenit vindecabile. Până atunci, doar o viață sexuală abstinentă sau monogamă putea proteja cu adevărat. Înainte de penicilină au existat diverse forme de tratament puțin eficiente: infiltrații cu oțet pe uretră (pentru gonoree), administrare de săruri de mercur (pentru sifilis), diverse remedii botanice , decocturi, descântece, vrăji, ritualuri. După penicilină, în era antibioticelor și a măsurilor medicale moderne, tratamentul a devenit mai țintit, mai eficient și mai puțin traumatizant pentru pacient.
- Prin ce se distinge Cabinetul Dermatovenerologie de la Centrul Medical SanConfind din punct de vedere al dotărilor cu echipamente medicale?
- Cabinetul se distinge, în primul rând, printr-o mare disponibilitate a personalului de a ajuta pacientul care vine cu o problemă de piele. Pentru a realiza acest lucru cât mai eficient avem la dispoziție dotări remarcabile: un dermatoscop pentru analiza alunițelor și a altor boli dermatologice, o lampă Wood pentru diagnosticul micozelor, electrocauter pentru rezolvarea micilor tumorete cutanate, crioterapie cu azot lichid pentru negi și keratoze actinice, o sală de mici intervenții chirurgicale pentru cancerele de piele, un laborator care să ne ajute pentru un diagnostic precis și sigur. Într-un viitor apropiat, vom putea oferi și partea de dermatologie cosmetică și regenerativă (epilare definitivă, tratamente locale în acnee, microdermabraziune, injecții cu toxină botulinică și acid hialuronic). 

PSD Prahova a decis dizolvarea conducerii PSD Câmpina

Chiar dacă a obținut un rezultat bun la recentele alegeri locale (unii spun că ar fi chiar un rezultat foarte bun, deoarece șapte mandate de consilieri municipali nu au mai obținut social-democrații câmpineni nici în vremurile bune, adică după alegerile locale din anul 2000), conducerea organizației municipale a PSD a fost dizolvată, săptămâna trecută, de către conducerea filialei prahovene a ”partidului celor trei trandafiri”. Pe principiul ”peștele mare îl înghite pe cel mic”, conducerea PSD Prahova a dat de pământ cu vechea conducere a PSD Câmpina, în frunte cu președintele ei, viceprimarul (încă în funcție) Ion Dragomir.  Cum s-a ajuns aici, în situația ca Ion Dragomir să fie mazilit în ciuda rezultatelor electorale obținute de către organizația partinică pe care a condus-o atâția ani, este greu de înțeles de către mulți dintre cunoscătorii eșichierului politic câmpinean. 


Ion Dragomir, se știa, nu avea o relație cordială cu liderul județean al partidului, Bogdan Toader, însă, în ciuda acestui fapt, calitățile sale de bun organizator (în managementul său politic l-a ajutat și managementul economic practicat mulți ani din poziția de director al Neptun SA), precum și rezultatele obținute la scrutinul din 5 iunie, îl recomandau, dacă nu pentru încă un mandat de viceprimar (Horia Tiseanu, primarul ales, nu îl dorea sub niciun chip), măcar pentru încă un mandat în fruntea PSD Câmpina. 
După francezi, când un lucru este greu de pătruns, pentru a-i dezlega enigma trebuie căutată femeia care se află în spatele misterului. ”Cherchez la femme”, spune, de secole, francezul, iar noi, filofrancezi și francofoni de mare profunzime, am căutat-o și am găsit-o. Este vorba despre doamna Mihaela Voicilă, vicepreședinte al PSD Prahova. Iscusită într-ale coptului, așa cum a reușit să coacă mulți ani pâinea din brutăriile firmei sale, așa spun gurile rele că i-ar fi copt-o și lui Ion Dragomir, pe care l-ar fi acuzat în fața conducerii de la Ploiești că nu l-a spriijinit deloc pe candidatul PSD la alegerile pentru câștigarea Primăriei Câmpina, chestorul (rez.) Constantin Cândea. Nu știm cât este de fondată acuzația, dar cu tot sprijinul național al partidului, ba chiar și cu sprijinul internațional al Partidului Socialiștilor Europeni, candidatul PSD Constantin Cândea (desemnat pe ultima sută de metri), avea șanse mici să-l învingă pe primarul în funcție, Horia Tiseanu, mai ales în condițiile unui singur tur de scrutin. 
Lovit din toate părțile, din exteriorul organizației PSD Câmpina, dar și din interiorul ei, Ion Dragomir a fost nevoit să cedeze șefia partidului și să se recunoască înfrânt. Mihaela Voicilă a fost desemnată președinte interimar al PSD  Câmpina (până la noi alegeri statutare), iar împreună cu ea, a fost desemnat și un nou Birou de conducere (interimar) al organizației. Schimbarea de putere s-a făcut fără circ, pașnic, aproape în tăcere. Rămâne de văzut în ce alianțe politice va decide noul lider local să-și angajeze partidul.

Viitorul viceprimar al Câmpinei se pare că va fi Adrian Pițigoi

În prima ședință a noilor aleși locali, care se vor întruni la finele acestei luni, vor începe oficial mandatele consilierilor municipali aleși la scrutinul din 5 iunie 2016 (după ce fiecare dintre aceștia va depune jurământul) și va fi ales viitorul viceprimar al Câmpinei. Este o formalitate învestirea în funcție a fiecărui consilier, după ce mandatele acestora au fost validate de BEC. De mare interes este cine va fi viitorul viceprimar al Câmpinei. PNL Câmpina, condus de primarul ales, Horia Tiseanu, va face, după toate probabilitățile, o alianță cu PMP Câmpina, condus de Adrian Pițigoi, pentru obținerea unei majorități în legislativul municipal. 


Cei opt consilieri liberali și cei doi consilieri ai Mișcării Populare vor forma o majoritate de 10 voturi, suficientă pentru trecerea proiectelor de hotărâre inițiate de reprezentanții celor două partide, nu și proiectele ce privesc administrarea domeniului public și privat al Câmpinei, unde este necesară o majoritate calificată de 2/3 din numărul consilierilor în funcție. Prima consecință, dar și condiție  a acestei alianțe majoritare este că Adrian Pițigoi va fi viitorul viceprimar al orașului. Opoziția va fi formată din PSD Câmpina (șapte consilieri) și ALDE (doi consilieri). Situația în legislativul municipal câmpinean este taman invers decât cea din legislativul județean, unde majoritatea este formată din PSD (15 mandate) și ALDE (cinci mandate), în opoziție ajungând PNL (14 mandate) și PMP (trei mandate). Primăria Ploiești, ca și Primăria Câmpina, a fost câștigată de PNL (prin Adrian Dobre). 

Administrația Tiseanu bifează un nou parc pentru copii

Săptămâna trecută, în prezența primarului Horia Tiseanu și a unor reprezentanți ai Consiliului Local și ai executivului municipal, a fost dat în folosință Parcul Durbac, situat în cartierul Câmpinița, în apropierea magazinului Recaș. 


Acest loc nu mai fusese reamenajat de câteva decenii, dar chiar și în vremurile sale bune din perioada comunistă, imediat după prima sa inaugurare, el nu arăta mai bine decât acum. Dotările sale actuale și moderne (nu doar în mobilier stradal, ci și în aparate pentru dezvoltarea musculaturii), au atras numeroși tineri de toate vârstele: copii preșcolari însoțiți de părinți și bunici, școlari, elevi de liceu. 


Parcul nu se întinde pe o suprafață prea generoasă, dar tocmai pentru că are fixate, aproape unele lângă altele, foarte multe bănci, aparate fitness, leagăne și instalații de joacă, tobogane de plastic și mese de șah, lucrul acesta îl face deosebit de atractiv. Atâtea aparate de fitness și pentru dezvoltarea mușchilor abdominali și dorsali nu întâlnim nici în parcuri mult mai mari (Parcul Curiacul, cel de lângă Lacul Bisericii). 


Pensionarii vor vizita și ei, cu siguranță, Parcul Durbac, atrași de mesele de șah întocmai cum sunt atrase albinele de miere. Un alt punct forte al parcului îl reprezintă faptul că în jurul fiecărei instalații  de joacă s-a pus covor cauciucat pentru protecția celor mici în caz de căzături. Vegetația destul de bogată face ca o bună parte din suprafața locului să fie umbrită în timpul zilei, ceea ce, pe vreme de caniculă, constituie un mare avantaj. Sistemul de iluminat oferă și el o iluminație a giorno pe tot parcursul nopții. Singurul punct slab al parcului (situație întâlnită și în celelalte parcuri câmpinene) îl constituie lipsa toaletelor ecologice. Nici în parcurile din Ploiești nu prea întâlnești astfel de latrine publice (marcă mai mult a modernității decât a împăratului roman Vespasian), dar oare este corect așa? 

Ne-a părăsit recent unul dintre cei mai buni medici din vechea gardă a Spitalului Municipal: Dr. Gabriela Marin

În urmă cu câteva decenii, doctoriţa Gabriela Marin se bucura de o mare popularitate în oraşul nostru, fiind o excelentă profesionistă, şefă a secţiei Boli Interne a Spitalului Municipal Câmpina. Pacienţii şi colegii deopotrivă apreciau că este cel mai bun medic internist pe care l-a avut oraşul în acea perioadă. 
Gabriela Marin făcea parte dintr-o generaţie de doctori importanţi, care au făcut din spitalul câmpinean o unitate de elită şi amintesc, la întâmplare, doar pe câţiva dintre colegii d-sale: dr. Titi Răduţă, dr. Dumitriu, dr. Tuţică, dr. Cuţu, dr. Ţolescu, dr. Romaşcanu, dr. Minciu. Toţi au plecat dintre noi, fiind înlocuiţi de o nouă generaţie. Din vechea gardă, mai supravieţuiesc azi soţii Virgil şi Ileana Mircea, trecuţi acum de 90 de ani.
Doamna dr. Marin s-a remarcat şi prin faptul că îşi trata bolnavii cu o aleasă delicateţe. Avea o mare bunătate sufletească şi simpla ei apropiere dădea bolnavului o stare de bine. Privind-o, nu puteai să crezi că o fiinţă atât de delicată, minionă, cu aspectul unei veşnic tinere domnişoare, a putut salva vieţile atâtor câmpineni, care toată viaţa au înconjurat-o cu recunoştinţă şi respect.


Gabriela Marin se trăgea dintr-o familie boierească, moştenind de la ai săi o vie şi o cramă în comuna Mălăieşti. Când era tânără, într-o excursie prin munţi, l-a cunoscut pe avocatul Mircea Marin, un bărbat chipeş şi cuceritor. La scurt timp după ce s-au căsătorit, doctoriţa s-a trezit cu bărbatul în închisoare, acesta făcând mai mult de 15 ani de detenţie în lagărele de prizonieri din Siberia şi în gulagul românesc. Nu l-a părăsit niciodată, ba mai mult, i-a ajutat familia în toată perioada detenţiei. A fost alături de el, stând umăr la umăr şi la un proces public înscenat de securitatea câmpineană şi judecat la Casa de Cultură din Câmpina prin anii ’70. Şubrezit de suferinţele tinereţii, când acesta a căzut la pat, l-a îngrijit cu un devotament exemplar. 
Dr. Marin avea o pensie mică şi până acum câţiva ani încă mai oferea consultaţii. Pleca la bolnavi într-o Dacie arhaică, de la volanul căreia abia se zărea. Se gârbovise de vârstă, dar îşi păstrase vioiciunea şi omenia cu care îşi trata pacienţii care o mai solicitau. Ajunsă nonagenară şi atinsă de bolile bătrâneţii, a zăcut mult timp la pat, fiind vizitată frecvent de prieteni şi de nepoţii  din partea soţului, veniţi din Canada şi America. După o îndelungată suferinţă, doctoriţa Gabriela Marin a plecat recent dintre noi către locul luminos din rai pe care şi l-a asigurat trăind o viaţă în slujba semenilor ei. 
Alin CIUPALĂ

La sfârşitul săptămânii, sunteţi invitaţi la Hora Prahoveană

Duminică, 26 iunie,  începând cu ora 11,00, la Fântâna cu Cireşi se va desfăşura a XXII-a ediţie a Festivalului Folcloric „Hora Prahoveană”, o sărbătoare devenită tradiţie, organizată de Primăria şi Consiliul Local Câmpina împreună cu Casa de Cultură „Geo Bogza”. 


În program:
 - spectacol de cântece şi dansuri populare ale formaţiilor din Câmpina: ansamblul folcloric „Ghiocelul” al Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”, ansamblul folcloric „Ciobănaşul”- şcoala „I.Câmpineanu, ansamblul folcloric „Brăduleţul” – Liceul Forestier, ansamblul folcloric al Şcolii Centrale,ansamblurile folclorice din Băneşti, Brebu, Boldeşti – Scăieni, Fanfara Consiliului Judeţean Prahova.
- spectacol de cântece şi dansuri populare susţinute de interpreţi şi formaţii artistice  din Cimişlia (Republica Moldova), Kumanovo (Macedonia), Silivri (Turcia).
- concertul artiştilor invitaţi: Ileana Ciuculete, Nicolae Datcu

3200 de câmpineni vor primi ajutoare alimentare de la UE

Serviciul de Asistenţă Socială începe de miercuri, 22 iunie,  distribuirea ajutoarelor alimentare, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.799/2014, privind implementarea Programului Operaţional Ajutoarea Persoanelor Defavorizate.
Distribuirea se va face la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, corp A, situat în  b-dul N.Bălcescu, nr.45 (fosta Cantină), conform unui grafic de distribuţie,  pe categorii de beneficiari.  Prima tranşă cu alimente va fi livrată către Municipiul Câmpina în zilele de 17 şi 21 iunie 2016. De aceste alimente vor beneficia persoanele care au dreptul la venit minim garantat şi familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei. Direcţia Poliţiei Locale va aduce la cunoştinţa beneficiarilor Programului Operaţional, individual, data la care sunt programaţi să ridice produsele alimentare. Ceilalţi beneficiari, în funcţie de graficul de livrare a următoarelor tranşe de alimente, vor fi programaţi în perioada imediat următoare.


Toate persoanele beneficiare vor primi câte 2 cutii cu conţinut identic. Fiecare cutie cuprinde: 1 kg făină, 2 kg mălai, 1 pungă paste făinoase, 2 l ulei, 1 kg zahăr, 1 conservă carne de vită, 1 conservă pateu de ficat, 1 kg orez, 1 conservă pastă de tomate, 1 pungă de fasole boabe.
Potrivit legii, categoriile de persoane la care vor ajunge aceste produse alimentare  sunt: famiile şi persoanele singure, cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat;  familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; şomerii cu o indemnizaţie lunară de până la 450 de lei şi şomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj; pensionarii din sistemul public de pensii, cu o pensie de sub 450 lei/lună; pensionarii sistemului public de pensii beneficiare ai indeminizaţiei sociale, al căror venit se află sub 450 de lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederii Legii nr.49/1991, privind acordarea de idemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelelor de război, ale căror venituri sunt sub 450 lei/lună.
 Moştenitorii beneficiarilor, care au decedat până la data distribuţiei ajutoarelor alimentare, nu pot primi ajutoarele la care au avut dreptul beneficiarii respectivi până la deces.
Pentru a ridica produsele alimentare menţionate anterior şi pentru ca acest sistem de distribuire să funcţioneze corespunzător, beneficiarii sunt rugaţi să se prezinte în perioada în care sunt planificaţi. De asemenea,  ei  trebuie să deţină, în mod obligatoriu, invitaţia, buletinul sau cartea de identitate. 
La nivelul municipiului sunt înregistrate 3.200 de persoane cărora le sunt destinate aceste ajutoare.

Încă o promoţie de asistenţi de farmacie a absolvit cursurile Şcolii Postliceale Sanitare „Louis Pasteur”

Săptămâna trecută, joi 16 iunie, Asociaţia AMUS France – Roumanie – Şcoala Postliceală Sanitară „Louis Pasteur” a organizat în cadru festiv ceremonia de absolvire a celei de-a patra promoţii de asistenţi de farmacie, specialitate înfiinţată în anul 2010 şi acreditată ulterior de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.


După trei ani petrecuţi împreună, înainte de înmânarea diplomelor ce atestă certificarea viitorilor asistenţi, absolvenţii, profesorii şi administraţia şcolii şi-au reamintit cu plăcere şi emoţie frumoase momente petrecute pe drumul cunoaşterii acestei nobile meserii. Nu puţini au fost aceia care şi-ar fi dorit ca ziua despărţirii să nu fi sosit atât de repede şi printre ei am remarcat atât elevi, cât şi profesori ori conducători ai instituţiei.


În cuvântul său de deschidere a festivităţilor de absolvire, Elena Murariu – preşedintele Asociaţiei AMUS France – Roumanie, nu şi-a putut ascunde emoţiile, bucuria, dar şi regretul de a semna diplomele de absolvire pentru o nouă generaţie de asistenţi de farmacie: 


„Vă mărturisesc că am semnat cu emoţie diplomele voastre de absolvire. Nu îmi vine să cred că au trecut atât de repede aceşti ani în care am muncit împreună. Pentru mine sunteţi o generaţie aparte, pentru că am văzut în voi oameni care au muncit cu seriozitate şi îşi doresc să fie buni profesionişti în viitoarea carieră. Sufletul meu se bucură pentru voi, dar am şi un sentiment de regret, pentru că a sosit ziua despărţirii. Vă mulţumesc atât vouă, cât şi profesorilor voştri, pentru tot efortul depus şi în numele întregului colectiv de conducere al şcolii vă doresc multe realizări în carieră. Suntem mândri de voi!”

22 iunie 1941. România intră în războiul pentru reîntregirea vechilor hotare

Stresaţi de vitregia vremurilor pe care le trăim, neglijăm să dăm atenţie şi să cinstim evenimente care au adus glorie istoriei naţionale. Ne aflăm azi în faţa unei importante aniversări: 75 de ani de la data de 22 iunie 1941, când România a început lunga bătălie împotriva Imperiului Bolşevic pentru eliberarea provinciilor istorice Bucovina şi Basarabia, ocupate samavolnic de Stalin prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Este regretabil că nu putem avea percepţia corectă a acestui măreţ moment din istoria noastră, când toată suflarea românească era de acord cu acest război drept, care spăla ruşinea cedării celor două mari provincii din trupul Moldovei, fără luptă, în 1940. Războiul sfânt, cum a fost intitulat de cronicarii timpului, a început pe 22 iunie, la ora 3 dimineaţa, când armata română şi aliata ei, armata germană, au pornit ofensiva din nord, de la Carpaţi, până la mare. Cântecul de luptă al ostaşilor noştri avea următorul refren: „Românii sunt iarăşi la Prut,/ Războiul cel sfânt a-nceput!”

22 iunie 1941, ziua declanşării războiului sfânt,
când românii din întreaga ţară s-au rugat
pentru victoria armatei române.
Fotograf: Willy Pragher (1908 - 1992) 
În acea zi, şeful statului, generalul Antonescu, a lansat Proclamaţia către Ţară, din care spicuim: 
„ROMÂNI,
În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri, în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, mi-am luat azi răspunderea de a smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare. În numele credinţei creştine, al drepturilor româneşti şi pentru viitorul nostru (...)
ROMÂNI
Vă chem la luptă
La luptă sfântă în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii propriilor noastre drepturi. La luptă sfântă pentru Neam şi pentru Rege. 
ROMÂNI
În viaţa oamenilor, ca şi a naţiunilor, vin ceasuri de deznădejde peste ceasuri de furtună. (...) Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă. Cu gândul ţintă la drepturile neamului, să pornim la luptă.
ROMÂNI,
Pentru Rege, pentru Ţară, ca să răzbunăm nedreptatea, ca să cinstim numele de români, cu Dumnezeu înainte! Războiul sfânt a început!” (22 iunie 1941)
A fost făcut public atunci şi ordinul către armată al generalului Antonescu: „Ostaşi, v-am făgăduit din prima zi a noii domnii (e vorba de domnia regelui Mihai I – n.m.) să vă duc la biruinţă, să şterg pata de dezonoare din cartea neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri. Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul, zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei. Ostaşi, să luptaţi pentru gloria neamului, să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabia şi Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de păgânii cotropitori. Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V’o cere Neamul, Regele şi Generalul vostru. Ostaşi, izbânda va fi a noastră. La luptă cu Dumnezeu înainte!” (22 iunie 1941)
Şeful statului a dat mai apoi şi o proclamaţie adresată basarabenilor şi bucovinenilor: „Basarabeni, bucovineni, ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare, reaşezând de-a pururi temeliile Neamului românesc. Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă, a luat sfârşit. Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit, ce înseamnă comunismul. Trecutul s-a stins, să întemeiem viitorul. Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor. Românii vor fi cu adevărat stăpâni în ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor. Basarabeni şi bucovineni, meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria! Trăiască România! Trăiască Regele nostru, Mihai I!” ( 19 iulie 1941).
Desfăşurarea războiului nu a fost uşoară. Pe frontul întins din munţii Bucovinei până la gurile Nistrului s-au dat lupte grele. În primele trei zile, armata terestră a respins acţiunile inamicului de a opri ofensiva trupelor aliate româno-germane. S-a remarcat atunci şi aviaţia militară, care a distrus în total 400 avioane inamice. Aviaţia militară română avea în dotare avioane bune fabricate în uzinele I.A.R. Braşov. S-a remarcat în focul luptelor locotenentul aviator Agarici Horia, care luptând singur cu o escadrilă inamică, la data de 25 iunie 1941, a doborât singur trei avioane. Flota de război, în faţa portului Constanţa, a scufundat distrugătorul Moscova şi a avariat grav alte vase de război inamice. 
La 17 iulie 1941, cheia strategică a Basarabiei era în stăpânirea armatei române, care ocupase Hotinul, Orheiul, Soroca şi Chişinăul. Pe 25 iulie, eram stăpâni din Carpaţi până la mare pe vechile hotare străbune. Trupele germano-române au înaintat adânc, dincolo de Nistru. Zona de întărire betonată, la care bolşevicii au lucrat zece ani şi a costat miliarde de ruble, s-a prăbuşit.  Toate cazematele puternic armate cu tunuri şi mitraliere erau în curs de distrugere. La 23 august 1941, trupele aliate erau la 15 km de Odessa. Ultima poziţie fortificată în faţa Odessei, sprijinită pe satele Gniliacovo, Dalnik şi Tatarca, a fost distrusă de artileria română. La 16 octombrie 1941, trupele noastre blindate ocupă până seara oraşul şi portul Odessa. Astfel a luat sfârşit cea mai grea bătălie din istoria românilor şi s-a dobândit o victorie care a impresionat puternic cercurile militare şi politice din Europa.
În retragere, trupele boşevice au făcut cumplite grozăvii. Au fost găsiţi prizonieri români schingiuiţi. Bolşevicii distrug şi pârjolesc câmpiile Basarabiei şi se dedau la atrocităţi cumplite. Soldaţii noştri au găsit un ofiţer german răstignit în crângul din marginea satului Beiscova; avea ochii scoşi şi unghiile smulse. Pe braţul stâng i se săpase secera şi ciocanul. Au fost găsiţi şi şase soldaţi români mutilaţi, cu nasurile tăiate. Generalul Gh. A. Dabija, în articolul „Rusia veşnic trădătoare”, sublinia că bolşevicii erau pregătiţi să declanşeze ei atacul asupra Europei. Acesta arată că la 1 septembrie 1939, Uniunea Sovietică avea pe frontiera de vest 44 de divizii de trăgători, 3 brigade blindate, iar la 1 mai 1941, avea pe această frontieră 118 divizii trăgători, 40 brigade blindate şi motorizate, iar o armată de 600.000 de oameni aştepta ordinul de atac în vara anului 1941. 
Presa timpului a susţinut din primele zile campania armatei române. Ziarul „Curentul” din 7 septembrie 1941 publică mesajul regelui şi proclamaţia mareşalului Antonescu către ţară. „Români, să nu uitaţi, eram atunci la un pas de cotropirea de către duşmanii din afară. Azi, români, puteţi să vă daţi seama cu toţii că Ţara noastră nu mai este singură, că am putut salva prin această alianţă nu numai fiinţa teritoriului nostru sfânt pe care îl ameninţau hoardele comuniste, dar am putut să dezrobesc pământuri româneşti prin lupta de la răsărit, spălându-ne dezonoarea prin sângele ostaşilor noştri”. Directorul ziarului „Curentul”, Pamfil Şeicaru, în articolul „După un an”, scria: „Un militar nu poate să se lepede de disciplinele, de metodele de cercetare geopolitice, de aceea pentru generalul I. Antonescu problema românească îşi avea tema de bază a rezolvării la est. Cât timp nu se va destrăma colosul de la răsărit, cât timp nu se va prăbuşi Uniunea Sovietică, nu poate exista pace pentru România”.
Alexandru Hodoş, în articolul „Un început de Domnie”, ne spune: „De când s’a suit pe Tronul înaintaşilor Săi, Regele Mihai n-a cunoscut liniştea şi tihna, a zărit numai învolburări de primejdii, încleştări de luptă, capcane deschise. (..) Regele Mihai a ridicat monarhia la vechea ei strălucire, a restabilit linia de continuitate a tradiţiei dinastice şi a salvat prestigiul Coroanei” .
Ziarul „Viaţa”, din 7 septembrie 1941 (director Liviu Rebreanu) îl omagia pe rege în articolul „Un an de domnie”: „Majestatea Sa Regele Mihai I a crescut în mijlocul nostru, a alergat copil pe plaiurile ţării noastre, a fost în cea mai strânsă legătură cu specificul nostru naţional. El era încă de mult pentru poporul nostru simbolul unor aspiraţii naţionaliste (...) Era nădejdea noastră şi îmbărbătarea noastră. De aceea când îl vedem pe front, în mijlocul soldaţilor şi a primejdiilor, liniştit aşa cum era străbunul Său la Plevna, de o seninătate care dă armatelor şi ţării încredere şi bărbăţie, inimile noastre sunt adânc mişcate de recunoscătoare dragoste. Să ne trăieşti, Majestate!” 
În ziarul „Curentul” din 8 septembrie 1942, în pragul celui de-al treilea an de domnie a Regelui Mihai, în editorial se spune: „Azi se împlinesc doi ani de domnie a majestăţii sale regele Mihai I. Împrejurările suirii Sale pe tronul ţării încrâncenate ca toate istoria română au arătat încă o dată că o Providenţă a asigurat întotdeauna fericita continuitate a celei mai înalte instituţii pe care se reazămă România modernă: MONARHIA. Puţini la număr, dar grei de fapte, anii de domnie ai Majestăţii Sale Regelui Mihai I cântăresc greu în talerul judecăţii istoriei înălţând sus, în slavă, numele Suveranului, sub a cărui domnie s-au împlinit destine urzite din speranţele noastre, ale tuturor. În acest scurt răstimp, două dintre perlele cele mai de preţ, frumoasele provincii româneşti Bucovina şi Basarabia, răpite de bolşevici, s-au întors în stema din care fuseseră furate. Destinele României Regelui Mihai I se făuresc în focul luptelor pe care bravii noştri soldaţi le poartă în răsărit. Pe drumul acesta, drumul onoarei şi al reîntregirii, păşesc victorioase oştirile M.S. Regelui Mihai I şi ale Mareşalului Antonescu, cu paşi care vor rămâne în istorie. În pragul celui de-al treilea an de domnie, care începe sub bunii auguri ai unor noi şi strălucite victorii, dorim din toată inima Majesăţii Sale Regelui Mihai I să-şi poarte oştile glorioase la marea biruinţă a dreptăţii româneşti”.
În acelaşi ziar este reprodusă în întregime proclamaţia Mareşalul Antonescu către ţară, în care, între altele, afirmă: „Luptăm alături de cea mai puternică Armată din lume şi ne rezemăm pe puterile Axei, lângă care am început războiul pentru dezrobirea pământului şi pentru civilizaţie. Acest război este propriul nostru război, fiindcă patru milioane de locuitori ai Regatului şi pământurile bătrânei noastre Moldove ne fuseseră cotropite de năvala sovietică. Acest război este tot ceea ce a fost mai aprig vreodată pentru neamul nostru şi pentru toate popoarele. De rezultatul acestui război depinde soarta civilizaţiei”.
Este de remarcat că şi locuitorii Câmpinei şi cei din împrejurimi au participat cu mare entuziasm la acest război. Mulţi tineri câmpineni s-au înrolat atunci voluntari. Îmi vin în minte doar câteva nume: avocatul Mircea Marin, fiul al Bucovinei, s-a înrolat voluntar de două ori; doctorul Titi Răduţă, atunci student la medicină, a plecat de asemenea voluntar pe front. Am avut şi dascăli care au plecat de la catedră ca să lupte în războiul sfânt: învăţătorul Măiţă Dragomir, comandant de pluton de mitraliere, care a făcut strălucite fapte de vitejie pe frontul din Crimeea; învăţătorul Răvoianu, strălucit ofiţer pe frontul de răsărit; învăţătorul Goran din Măgureni, comandat de companie, care a ajuns până la Stalingrad. Au fost şi tineri soldaţi care din armată au plecat direct pe front, stând sub arme vreme de şapte ani: şoferul Petre Cosmineanu din Meliceşti, Nelu Cercel din Telega – operator radio în linia întâi; câmpinenii Enache Gheorghe (care a făcut tot războiul în aviaţie), ofiţerul Mureşan şi Petre Purje se numără printre veteranii care au supravieţuit până în zilele noastre marelui război. Sunt sute de câmpineni şi prahoveni care au luptat vitejeşte în acest război. Cinste lor, eroi ai neamului românesc! 
Alin CIUPALĂ