05 iulie 2016

S-a încheiat perioada co-preşedinţiei liberale. PNL Prahova are un singur preşedinte, senatorul Iulian Dumitrescu

Luni, 4 iulie, Biroul Permanent Naţional al PNL a hotărât ca începând de azi, 5 iulie, în 11 judeţe din ţară, printre care şi Prahova, să se renunţe la conducerile bicefale formate din co-preşedinţii fostului PNL şi ai PDL, în favoarea unei conduceri unitare, cu un singur preşedinte. La Prahova a fost ales senatorul Iulian Dumitrescu, membru marcant al vechii structuri liberale, urmând ca de aici înainte, celălalt co-preşedinte, deputatul George Ionescu, provenit din vechea structură a PDL, să-l secondeze la conducerea filialei. 


“Mă simt onorat de încrederea ce mi s-a acordat prin decizia Biroului Permanent Naţional. Sunt un om de echipă şi vreau să avem rezultate foarte bune în Prahova. Avem de muncă la partid, pentru că oamenii au aşteptări mari de la noi” - a declarat senatorul Iulian Dumitrescu la câteva ore distanţă de la numirea sa în funcţie. 

Un plan de mobilitate urbană durabilă ar putea schimba radical viața câmpinenilor

Luna trecută, după ce a fost supus dezbaterii publice, a fost dezbătut punctual de către factorii de decizie din Primăria Câmpina  Planul de mobilitate durabilă, realizat de firma Sigma Mobility Engineering, la cererea municipalității. Un astfel de plan este complementar Planului Urbanistic General, deoarece vine să clarifice problemele existente de mediu și de transport al bunurilor și persoanelor de pe aria municipiului nostru, precum și să promoveze măsuri de utilizare eficientă a energiei în mediul urban câmpinean. În ultima vreme, tot mai mult, UE solicită aplicarea unor măsuri de utilizare eficientă a energiei în mediul urban, care să contribuie la combaterea schimbărilor climatice.  Numărul accidentelor rutiere mortale în Uniunea Europeană rămâne foarte ridicat (26.000 de evenimente în 2013). Aproximativ 38% dintre accidentele rutiere mortale din Europa se concentrează în zonele urbane, unde participanții la trafic vulnerabili, precum pietonii și bicicliștii, sunt expuși în mod special. În ultimul deceniu, numărul pietonilor decedați în urma accidentelor rutiere a scăzut cu numai 39%, comparativ cu 49% în cazul conducătorilor auto, progresele în reducerea numărului de accidente rutiere în zonele urbane situându-se sub medie. Indicatorul exprimat prin numărul de victime raportat la un milion de locuitori situează România pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cu o valoare de 92 de victime la 1 milion de locuitori, în anul 2013, în condițiile în care valoarea medie la nivelul Uniunii Europene în același an a fost de 52 de victime. 
Un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă este un plan strategic conceput pentru a satisface nevoia de mobilitate a cetățenilor și a companiilor în orașe și în împrejurimile acestora, în vederea creșterii calității vieții. PMUD ia în considerare principiile de integrare, participare și evaluare, are un profund caracter strategic, definește priorități, prevede scenarii viitoare de evoluție și identifică măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor. Totodată, stabilește mecanismul de monitorizare care va permite evaluarea continuă și revizuirea planului. Planificarea pentru viitorul orașelor în cadrul PMUD este centrată pe cetățeni: cetățenii ca și călători, oameni de afaceri, consumatori, clienți. Oamenii trebuie să fie parte a soluției, realizarea unui PMUD însemnând ”Planificare pentru Oameni”. 


Planul de mobilitate urbană durabilă realizat pentru Câmpina de către firma Sigma Mobility Engineering are toate atributele unui PMUD realizat după standardele UE, deoarece  el constată problemele de trafic și mobilitate din municipiu, dar propune și soluții: - realizarea unei rețele de piste pentru biciclete; - realizarea unei centuri ocolitoare care să preia traficul greu;  - realizarea de perdele verzi care să minimalizeze impactul negativ al poluării ca urmare a unui sistem de transport supraaglomerat; - amenajarea de stații de transport public și a unui terminal de transport public; - crearea mai multor parcări de reședință și a unei parcări colective; - campanii pentru conștientizarea ideii de car-pooling (partajarea mașinii); - înființarea unui servciu de transport public în cadrul Primăriei; - achiziționarea de autobuze ecologice; - implementarea unui sistem de informare a călătorilor.
În ședința amintită s-au făcut unele propuneri pentru îmbunătățirea planului și s-au prioritizat măsurile. Astfel, primele piste de biciclete nu se vor realiza în zona de sud a orașului, ci în zona de nord (cartierul Muscel), iar pentru achiziționarea unor autobuze ecologice se va accesa un program cu fonduri europene. 
Implementarea tuturor măsurilor prevăzute de acest PMUD ar costa în total aproximativ 21,4 milioane de euro, dar peste 18 milioane de euro ar putea veni ca finanțare de la UE, prin Programul POR 2014-2020, ceea ce înseamnă o contribuție de la bugetul local de doar 3 milioane de euro.  
În Câmpina sunt 12.917 autovehicule, dintre care 11.102 sunt autoturisme, ceea ce înseamnă o medie de aproape 300 de mașini la 1000 de locuitori. O cifră impresionantă, pe care realizatorii Planului de mobilitate durabilă au mai întâlnit-o doar în municipiile reședință de județ.
Primarul Horia Tiseanu a evidențiat faptul că este nevoie de regândirea sistemului public de transport în Câmpina, care se face acum cu o firmă privată. Edilul câmpinean a anunțat în timpul ședinței că va susține înființarea unui serviciu public de transport care să îmbunătățească și să ecologizeze transportul public de persoane de pe raza municipiului Câmpina.

Editorial. OBRĂZNICĂTURA…

Se dau următoarele două citate: „Am fost într-o staţiune şmecheră, trendy şi cool, cu gipanul tatălui meu, acolo am întâlnit oameni ok care ştiau ce înseamnă viaţa. Am băut băuturi din alea scumpe, cum nu prea întâlneşti în ţara asta prăpădită”. Și: „Ok - tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării - mi-au luat și ei doctoratul (ca Băsescu în 2012)! Înțeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine - de azi încep să crească încasările la buget, să ieșim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile. De azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate si de azi nu mai suntem “marfa” pe care o vînd tehnocrații ca să primească o promovare cînd se întorc la Bruxelles!”. Deosebirea dintre cele două texte? Primul aparține unei loaze nesimțite care a dat acum examenul de capacitate. Deci are 14 ani. Al doilea, unei alte loaze, care, spre nenorocirea noastră, a tuturor, a fost o vreme prim ministrul României. Și vrea să dețină în continuare funcții majore în politica noastră. 


Nu trebuie să fii mare specialist în stilistică pentru a vedea imediat asemănarea esențială dintre cele două texte: tupeul, sfidarea, aroganța, nesimțirea, nepăsarea de a răspunde la subiect. Nedumerirea e una singură: cazul 2 își află originea în cazul 1, sau cazul 1 în cazul 2? Plagiatul lui Ponta este un model  de care se prevalează inconștient toată manelimea română, indiferent de vîrstă, ocupație sau venituri? Sau Ponta însuși este un rezultat de elită al degradării sistemului nostru de valori? Pentru mine, această eroare morală reprezintă un exemplar de lux al „omului nou”, rîvnit de comunism. Îl reprezintă cu brio, transplantat în UE, NATO și postistorie. 
Există o legătură nu greu de văzut între degradarea învățămîntului românesc, (scandalul cu graficul de la examenul de capacitate este doar ultimul exemplu, un subiect jignitor pentru inteligența unui copil de 14 ani provoacă isterie printre părinți)  și cazurile acestea de plagiat și de „muncă intelectuală” în pușcăriile patriei. Sigur că, dacă analiza se oprește aici, Victor Ponta are dreptate să se simtă lezat și să facă mișto în stilul lui perifero-urban. Analiza ar trebui să meargă spre comisia care a validat teza, spre îndrumătorul de teză, spre comisia aceea intempestivă care a declarat că nu a plagiat. 
Toți acei oameni se arată indemni de a mai purta titlul de profesor. Așa poate începe o curățenia morală. Nu avem curaj să o începem măcar. Vreți un alt exemplu? Scriam săptămîna trecută despre citarea și „anchetarea” ministrului Cristian Ghinea în fața comisiei parlamentare. Între timp, am văzut și înregistrarea discuției respective, accesibilă acum publicului. Este halucinantă. Terifiantă. Prin ton și atitudine seamănă perfect cu cele două mostre de text pe care le dădeam la început. Cristian Ghinea le dovedea cu documente și cifre (un secret: aritmetica și logica elementară sunt cei mai mari dușmani ai demagogiei de partid și de stat), ei îl jigneau și o dădeau pe invective, neavînd în fond argumente tehnice. Este exact atitudinea fostului lor șef de partid care nu spune bărbătește: nu, nu am plagiat pentru că… și dă cu teza de masă (aici se vorbește exclusiv pe text), ci vorbește iar (iar???) de Băsescu, de tehnocrați etc. 
A fost cîndva un avocat de mare prestigiu, va fi auzit Ponta de el, îl chema Titu Maiorescu. Care avea o vorbă: nu e în chestie! Exact: chestiunea plagiatului nu are absolut nicio legătură cu situația din spitale (perfect identică, în paranteză fie spus, cu cea de pe cînd prim ministrul Ponta tolera sifonări de fonduri de la sănătate de sute de milioane) sau cu încasările bugetare. Din aceeași categorie de „elevi model” la incapacitatea noastră de bun simț aș mai aminti-o și pe doamna Gabriela Vrânceanu Firea, cea care mai an, pe cînd era o simplă realizatoare Tv, nu ditamai primăreasa de capitală, își trimitea un invitat care avea curajul de a nu fi cu Felix să mănînce la toaletă. Și vreți ca elevul în prag de liceu să-și respecte profesorii și actul de a cunoaște în sine? Exemple de acest tip poate da, cu siguranță, fiecare dintre noi. Pe cît de ridicoli sunt în ceremoniile bățoase și spiciurile din interiorul parlamentului, pe atît, în discuțiile off record, parlamentarii noștri își arată înrudirea cu acel Bulișor care va fi elev de liceu, va da peste 4 ani bacul și va ajunge lider de partid sau de club de fotbal. Tot aia…
Christian CRĂCIUN

Regal cultural la Castelul „Julia Hasdeu” cu ocazia Sărbătorii celor două Iulii

A fost odată ca niciodată, într-un colţ de lume binecuvântat de razele soarelui, un castel-templu, o familie, o poveste ce nu lasă timp timpului de a se ascunde după ani. Este povestea Hasdeilor, complexă, mistică, învolburată de evenimente, o poveste ce capătă mereu noi înţelesuri, dar mai cu seamă atunci când la castel este sărbătoare, aşa cum a fost şi sâmbătă, 2 iulie, când într-o atmosferă încărcată de emoţii au fost aniversate cele două Iulii. 


Deşi grădina din spatele castelului era împânzită de autorităţi locale, scriitori, artişti, iubitori de cultură şi puteai să simţi foşnetul paşilor în iarbă sau să auzi murmur de glasuri entuziasmate, o linişte interioară te făcea să aluneci într-o reverie din care doar momentele evenimentului aflat în desfăşurare te mai puteau scoate.


Cuvântul de deschidere i-a aparţinut d-nei Jenica Tabacu, responsabilul Muzeului Memorial „B.P. Hasdeu”. Au mai luat apoi cuvântul primarul Horia Tiseanu şi senatorul Georgică Severin, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Senat.
Prelegerile au suscitat interesul publicului prin varietatea temelor abordate şi eleganţa expunerilor susţinute de prof. dr. I. Oprişan („Întâlnire dintre doi titani ai spiritualităţii româneşti:  B. P. Hasdeu şi N. Iorga”),  prof. Alin Ciupală („Familia Hasdeu în marile enciclopedii româneşti din perioada interbelică”), prof. Maria Boescu  („Portrete de familie: B.P. Hasdeu şi Iulia Hasdeu”), prof. Mircea Coloşenco („Iulia Hasdeu în corespondenţa cu tatăl său”),  dr. Hanna Bota („Sincronicitate şi lumi paralele. Imagini dintr-o călătorie exotică”).


De la eveniment nu au lipsit nici lasările de carte. Astfel, volumele „B.P Hasdeu, Iulia Hasdeu. O corespondență pentru eternitate” (prefață, ediție, traducere de Jenica Tabacu, Ed. Vestala, Bucureşti, 2016) şi “B. P. Hasdeu – un basarabean genial” (de N. Iorga, Bucureşti, Ed. Saeculum I.O., 2016) au fost prezentate de editor, prof. dr. I. Oprişan, în timp ce Mioara Bahna, Christian Crăciun şi Florin Dochia au vorbit publicului despre volumele „Poeme în zid” (de Ani Bradea, Timişoara, Ed. Brumar, 2016) şi „Când în fiecare zi e joi” (roman distopic, de Hanna Bota, Cluj Napoca, Ed. Şcoala Ardeleană, 2016). 


Celebrele cuvinte ale lui Galileo Galilei, „Eppur si muove“/ „Şi totuşi, se mişcă“, gravate în uşa grea de piatră a intrării principale a castelului, au reprezentat laitmotivul unui spectacol de teatru inedit, prezentat de Asociaţia „Teatru Proiect” din Câmpina, care i-a avut în rolurile principale pe actorii Monica Davidescu, Tomi Cristin, Ovidiu Cuncea, Sara Cuncea şi Vlad Basarabescu, care au dat viaţă unor personaje precum Hasdeu, Caragiale ori cele două Iulii. 
Sărbătoarea de la templul misterios a găzduit şi expoziţiile a doi cunoscuţi şi îndrăgiţi artişti prahoveni: „Reflexii din Lumină” – a sculptorului Alfred Dumitriu şi „Ruine” – a artistului plastic Codruţ Radi.
A doua zi, duminică, 3 iulie, la Castel a avut loc un concert extraordinar, oferit de Menorah Winston (soprană), Hermira Gjoni (pianistă) şi Fiorella Miria (soprană), care au fermecat publicul cu o prestaţie de mare ţinută. 


Soprana americană Menorah Winston este de origine israeliană, dar s-a născut şi a făcut carieră în România, la Teatrul Liric din Constanţa şi la Opera din Bucureşti. Acum se află într-un turneu prin ţara noastră, care cuprinde şapte concerte, primul fiind susţinut la Castelul Juliei Hasdeu. Concertează alături de pianista de origine albaniană Hermira Gjoni şi de soprana în vârstă de numai 11 ani, Fiorela Miria născuă la New York, într-o familie de muzicieni din Albania. 
Manifestarea culturală care atrage anual la Castelul „Julia Hasdeu” mulţi iubitori ai vieţii şi operei Hasdeilor este un eveniment de tradiţie, menit să ducă mai departe, în eternitate, povestea celor două Iulii.
Andreea Ştefan

Pensionări la vârf în Poliția Municipiului și la Școala de Poliție ”Vasile Lascăr”

Pe 15 iunie 2016, comisarul-șef Romeo Văsii a ieșit la pensie, după ce a condus Poliția Câmpina timp de 11 ani. Romeo Văsii a ajuns la conducerea poliției celui de-al doilea municipiu prahovean pe 15 iulie 2005, după câștigarea concursului organizat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Înainte a condus Centrul Zonal de Crimă Organizată şi Antidrog, ce cuprindea judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa. Locul lui Văsii la comanda provizorie a Poliției Câmpina va fi luat de adjunctul său, comisarul Cornel Dăncescu. 


O altă pensionare importantă din cadrul structurilor MAI care funcționează în Câmpina vine din partea unui ofițer superior din Poliția Română mai mare în grad decât Romeo Văsii. Este  vorba despre chestorul de poliție Ion Tomescu, în vârstă de 60 de ani, cel care a fost în ultimul deceniu directorul Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”. 


Înainte să ajungă la conducerea acestei şcoli de poliţie, el a fost şeful Inspectoratului Poliţiei Județului Dâmboviţa, fiind și născut în acest județ. Ion Tomescu a fost avansat la gradul de chestor în anul 2003, de Ziua Poliției (25 martie), împreună cu alți patru comisari-șefi. În 2011, Ion Tomescu a fost la un pas de a ajunge rectorul Academiei de Poliţie din Bucureşti, fiind susținut în acest sens de ministrul de interne de atunci, Traian Igaș. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat recent decretele de trecere în rezervă prin pensionare pentru mai mulți ofițeri de carieră din MAI, printre aceștia fiind și chestorul Ion Tomescu. 

Festivalul „Rock la Foc”, o sărbătoare a spiritelor tinere

La sfârşitul săptămânii trecute, de vineri 1 iulie, până duminică 3 iulie, motocicliştii din toată ţara şi nu numai ei şi-au dat întâlnire la Măgureni, Satul Banului – Ruda, la marginea pădurii, într-un cadru natural absolut superb, unde s-a desfăşurat a V-a ediţie a Festivalului „Rock la foc”, iniţiat şi organizat în ultimii ani de asociaţia câmpineană „Roata de Foc”. 


În toate cele trei zile ale festivalului, iubitorii de cai putere şi muzică rock s-au simţit, aşa cum organizatorii au promis de fiecare dată, ca la „vechile întruniri haiduceşti”, voia bună şi prietenia fiind ingredientele care au dat farmec evenimentului. 


La venirea serii, atât vineri, cât şi sâmbătă, focurile de tabără şi concertele susţinute de diferite trupe, printre care IVO (condusă de Liviu Briciu), Semnal M, No More Tears şi Desant, au încins atmosfera până târziu în noapte. Nu au lipsit concursurile de toate genurile, defilarea motocicliştilor, surprizele şi nici festinul culinar specific constând în slană afumată, cârnaţi la grătar, fasole cu ciolan la ceaun, toate scăldate cu ţuică şi bere şi servite sub îndemnul „Să învârtim ROATA mai departe!”


După încheierea celei de-a V-a ediţii, se poate spune că Festivalul „Rock la Foc”, care înregistrează de la an la an o prezenţă tot mai numeroasă, rămâne manifestarea de suflet a oamenilor cu spiritul tânăr. 

Clubul Sportiv Câmpina continuă selecția de copii pentru Secția Fotbal

Aproape 30 de copii au fost selecționați de către Clubul Sportiv Câmpina pentru a forma pepiniera secției sale de fotbal. Clubul Sportiv Câmpina, înființat în septembrie 2015 prin HCL nr. 90/2015, este noul club sportiv al municipiului și funcționează, deocamdată, cu doar două secții: Fotbal și Înot. După posibilitățile financiare, în cursul anului viitor, se vor activa și celelalte secții din organigrama clubului (handbal, baschet și atletism), sau măcar unele dintre ele. 


Secția Fotbal (prima structură funcțională a clubului), a prins viață pe 15 mai 2016. Ea este condusă de Roberto Opațchi (antrenor cu state vechi, care a antrenat echipe din Bănești, Cornu, Câmpina). Împreună cu președintele clubului, Adrian Stoican, șeful secției de fotbal din CSC a realizat o selecție riguroasă a copiilor care iubesc nespus fotbalul și doresc să îl practice la cât mai înalt nivel posibil. Au fost selecționați zeci de copii, iar selecția va continua și în următoarele luni. 


Am stat de vorbă cu antrenorul Roberto Opațchi, coordonatorul secției arătându-se mulțumit de angajamentul și dăruirea micilor fotbaliști. ”Secția noastră funcționează la foc continuu, fără sincope. De la Clubul de Fotbal HM Junior, am preluat echipa mare, de juniori A (16 – 18 ani), pe care o vom înscrie în Campionatul republican de juniori A. Grupa mică s-a format mai repede decât mă așteptam. Sunt 28 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Fiind mulți, o să îi împărțim în două grupe de vârstă: 6 – 8 ani și 8 – 10 ani. Fiecare grupă va avea câte trei antrenamente pe săptămână. Antrenamentele sunt gratuite, tocmai pentru a permite și copiilor din familii fără posibilități financiare să practice acest sport pe care îl iubesc foarte mult și, de ce nu, să aibă o șansă în plus pentru a accede în fotbalul de performanță. Cu timpul, sperăm să formăm două grupe de copii, pe care să le înscriem în campionatele aferente. De regulă, pentru echipele cu cei mai mici fotbaliști există doar competiția denumită Cupa ”Moș Crăciun”, organizată de vreo 20 de ani de către Asociația Județeană de Fotbal. Noi însă vom încerca să organizăm concursuri la care să participe jucătorii noștri și echipele școlilor din municipiu. Astfel, copiii noștri vor avea multe jocuri în picioare, cum se spune în fotbal. Meciurile se vor desfășura aici, pe terenul cu gazon sintetic din Complexul Petrol, unde ne desfășurăm și antrenamentele. Eu sunt mulțumit de copii, unii vin de la 20-30 de kilometri distanță, sunt ambițioși și pun osul la treabă. Noi încercăm să le oferim cele mai bune condiții de pregătire, iar dacă ținem cont că totul este gratuit, efortul CSC și al municipalității este lăudabil. Urmează să vedem în ce măsură vor progresa cei mici, dar noi suntem deciși să continuăm selecția. Dacă vom organiza mai multe grupe, va trebui să mai angajăm încă un antrenor. La vârsta aceasta fragedă selecția este continuă, fiindcă talente înnăscute pot apărea oricând. Și dacă vine să se înscrie la CSC un tânăr de 18 ani care nu a fost legitimat niciodată, dacă este realmente talentat, noi îl legitimăm, pentru că asta este, până la urmă, menirea noastră: să descoperim talente de orice vârstă și să promovăm sportul de masă, adică, în cazul nostru, fotbalul pentru toți cei doritori să îl practice”, ne-a declarat Roberto Opațchi. 

Ofelia Florica Haranguş, interpretă de muzică populară: „Am cules și am transmis mai departe cântecul, așa cum l-am aflat acolo, la rădăcina lui”

Ofelia Florica Haranguş s-a născut pe 27 septembrie 1952, în comuna Brebu, însă Câmpina este orașul în care şi-a petrecut o mare parte din viață. De câtva timp, doamna cântecului nostru popular locuieşte la Buzău, dar aici are casa, copiii şi nepoțelul. Aici a profesat ca educatoare, instruind 36 de generații de copii. Aici şi-a desfășurat, în parte, activitatea artistică, contribuind la creşterea valorilor folclorice tradiţionale locale.


- Când şi cum aţi descoperit tainele cântecului popular?
- Interesantă întrebare! Nu eu am descoperit tainele cântecului popular. Eu m-am născut și crescut în acordurile cântecului popular. Provin dintr-o familie de rapsozi populari care au poposit vremelnic pe acest pământ în Plaiul Câmpinii-Șotrile, judeţul Prahova. Bunicul meu, Traian Barbu, a fost constructor de instrumente populare - ţitera, iar mama mea, Vica Barbu, a fost o bună cântăreață amatoare de muzică populară. Dumnezeu mi-a dat harul de a cânta, de la ai mei am moștenit cântecele care se afla acum în fonoteca Societății Române Radio București.
- Cum a fost începutul dumneavoastră ca interpret?
- Am pășit cu ușurință pe drumul cântecului, deoarece i-am avut alături de mine pe mama și pe bunicul meu. Prima apariție pe scenă a fost la Brebu, cântând la țiteră împreună ei. Întotdeauna eram anunțați în scenă ca fiind cele trei generații de țiterași – tată, fiică și nepoată. Apoi am făcut parte dintr-un mare ansamblu folcloric al Palatului Culturii Ploiești. Îmi place să-i amintesc aici pe Eugen Bleoţiu, dirijorul acestui ansamblu și pe compozitorul Ludovic Paceag, cel care a semnat regia muzicală. Din acest mare ansamblu au făcut parte, printre alți instrumentiști și soliști, Gică Mustăcioară - fluier, soliștii Vasile Bucur, Ion Dolănescu și mulţi alții de la care am furat câte puțină meserie. Pașii vieții m-au purtat la Buzău, unde am urmat cursurile Liceului Pedagogic cu durata de 5 ani. Aici am colaborat ca solist de muzică ușoară la Casa Armatei, iar la școală îi delectam pe colegi și profesori cu acordurile țiterei.
- Cine v-a îndrumat în parcursul dumneavoastră artistic?
- Am avut profesori foarte buni de muzică. La Brebu, învățător și, mai târziu, profesor de muzica a fost Ovidiu Ciocaneli. La Buzău, am avut un profesor de muzică de excepție, Mihai Ion, care a știut să îmi insufle dragostea pentru ceea ce înseamna tainele descifrării partiturilor la prima vedere, de a face armoniile cântecelor, de a pune pe note un cântec. Un merit deosebit l-a avut și profesorul Leonida Brezeanu, dirijorul Ansamblului „Marama” din Ploiești, care m-a inițiat în ceea ce privește culegerea de folclor. Au fost folcloriști de renume care m-au apreciat și m-au susținut. Amintesc pe Emilia Comișel, Ludovic Paceag, Gheorghe Oprea, Steluța Popa, Mihai Florea, Eugenia Florea, Doina Ișvnoni, care mi-au sugerat să inițiez și să păstrez nucleul autentic al folclorului în zona în care trăiesc.
- Sunteţi cunoscută şi apreciată în lumea muzicii populare atât în ţară, cât şi în străinătate. Când a avut loc momentul afirmării?
- Sunt cunoscută atât în țară cât și în străinătate, mai ales ca reprezentantă la concursuri și festivaluri, unde am obținut premii și trofee valoroase. În comunităţile de români din Germania, Italia, dar mai ales în Republica Moldova, sunt foarte des invitată și, în ultimul timp, promovată în emisiunile postului de Radio Moldova. La 10 septembrie 2015 am fost sărbătorită de către Asociația Culturală „Ideal” ca artist al României la Chișinău, la Biblioteca Națională a Moldovei. Momentul afirmării a fost în urmă cu 30 de ani, la 16 septembrie 1986, când în urma unei preselecții riguroase, a avut loc debutul meu la Radio București.
- Repertoriul d-voastră este unul foarte bogat şi frumos. În ce proporţie aţi păstrat autenticitatea datinilor şi a obiceiurilor străbune?
- Am un repertoriu frumos, nu atât de bogat pe cât mi-aș fi dorit, dar trebuie să știți că autenticitatea a avut prioritate. Am cules și am transmis mai departe cântecul așa cum l-am aflat acolo, la rădăcina lui. Am și cântece de petrecere preluate de la înaintașii noștri. N-aş putea cânta chiciuri de dragul de a fi pe placul unora ... Versurile cântecelor mele sunt neaoșe, de la sursă, de acolo de unde provin și tratează în mod special dragostea și dorul de mamă, de natură, de glie, de oameni, de iubit, de viață și de tot ce este frumos. Zona folclorică pe care o reprezint este Valea Doftanei și Valea Prahovei. Este o zonă de interferență. În cântecele mele veți sesiza un amestec armonios din zonele folclorice ale Dâmboviței și Ardealului.


- Ce înseamnă folclorul pentru dvs.?
- Folclorul este sensul vieții mele, înseamnă actul de identitate de necontestat al nației române, trecutul, prezentul și viitorul, argument major, printre altele, adus în fața răuvoitorilor neamului nostru.
- Ce simţiţi în momentul în care îmbrăcaţi costumul popular şi ieşiţi pe scenă pentru a încânta sufletele ascultătorilor?
- Nu știu dacă aș reuși să descriu în cuvinte sentimentele pe care le  am în acele momente... Costumul popular mă înobilează, îmi creează o stare emoțională de mândrie pe care reuşesc să o transmit și acelora care mă  ascultă.
- Pe scena locală când v-aţi făcut debutul? 
- În anul 1972, ca solistă a Casei de Cultură „Geo Bogza”. Ca artist profesionist a fost după ce am făcut înregistrările la Radio, sub bagheta dirijorului Florian Economu. Am fost solicitată să cânt în foarte multe spectacolele, mai ales, în alte județe decât în Prahova. La Câmpina, mulți ani, pe lângă toate spectacolele Casei de Cultură, am participat și la festivalurile „Hora Prahoveană” și „Toamna Câmpineană”.
- Cum şi-au pus amprenta folclorul şi creaţia populară asupra dvs.?
- Muzica, în general, influenţează pozitiv caracterul omului, definitivează personalitatea lui. Muzica populară te determină să fii cerebral, să iubești necondiționat natura înconjurătoare, să-ți iubești familia, te relaționează cu obiceiurile și tradițiile, cu alte cuvinte, te face să-ți iubești și să respecți rădăcinile neamului din care îți tragi seva.
- Care sunt interpreţii de muzică populară pe care îi îndrăgiţi cel mai mult?
- M-am format ca artist învățând din arta înaintașilor care mi-au fost modele în interpretarea cântecelor, alegerea repertoriului și ținuta scenică: Ileana Sărăroiu, Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ion Dolănescu, care, copilă fiind, mă purta de mână pe culoarele Televiziunii Române, Ion Cristoreanu și alții.
- Credeţi că tinerii au o repulsie faţă de muzica populară?
- Nu aș zice ca tinerii au repulsie de muzica populară. Sunt, într-adevăr unii care au o reticenţă din neștiință, din necunoaștere. Se zice că ceea ce oferi, aceea primești. Acelor tineri nu li s-a dat posibilitatea să pătrundă în tainele muzicii populare care ne reprezintă ca popor, ca nație. Cine e de vină? O mare parte a vinovăției o poartă mass-media audio-vizuală, care nu au măsură în ceea ce privește selecția cântăreților. De multe ori auzi sau vezi pe sticlă așa ziși „artiști”, pentru că-și plătesc aparițiile, și care sunt antimodele ca ținută artistică, interpretare, falsează grosolan, au o valoare a textelor îndoielnică. Trist este faptul că și unele instituții de cultură promovează aceşti „artişti”, în detrimentul valorii, pentru că în funcţiile de conducere sunt alese persoane pe criterii politice. Sunt din ce în ce mai mulți tineri care îndrăgesc cântecul popular și spun asta în cunoștință de cauză. Prin mâna mea au trecut mulți tineri care au învățat, cu mare plăcere, cântece populare autentice. Amintesc aici de grupul vocal folcloric „Mlădiţe Câmpinene”, inițiat și instruit de mine timp de nouă ani la Casa de Cultură din Câmpina și desființat din raţiuni politice. Acum instruiesc peste o sută de copii din Buzău și din județul Buzău. Iată, aşadar, că tinerii îndrăgesc cântecul popular! Totul depinde de „păstor”, să-i adune.


- Profesia d-voastră de bază este aceea de educator şi, deşi v-aţi pensionat, continuaţi să aveţi o strânsă legătură cu copiii, să le dezvoltaţi dragostea pentru cântecul popular. În Câmpina aţi avut o activitate intensă cu cei mici. În ce a constat aceasta?
- Copiii mă mențin în formă, îmi dau energie, ei sunt vlăstarele şi îmi doresc să-i modelez în spiritul respectului pentru valorile naţionale. Am profesat ca educatoare vreme de 36 de ani. Mi-am iubit meseria și materia primă – copiii. Încă de la grădiniță am inițiat și îndrumat copilașii pregătindu-i pentru școală, le-am format deprinderile de  a  asculta și de a cânta, de a iubi folclorul, astfel că am înființat grupul vocal folcloric „Mlădiţe Câmpinene” încă de la grădiniță, apoi am continuat această activitate la Casa de Cultură din Câmpina, cum am mai spus, timp de nouă ani, cu elevi de școala gimnazială și liceu. Cu acest grup vocal folcloric am dus faima Câmpinei, considerându-ne ambasadori culturali. Am participat la Festivalul naţional „Cumpăna” de la Constanța, la festivalurile internaţionale de la Bolu (Turcia), alături de Ansamblul „Ghiocelul” din Câmpina, la festivalul de la Kalitea Halkidiki-Kasandra (Grecia), alături de Ansamblul Folcloric „Floricica” din Comarnic. Am fost prezenți la diferite televiziuni și la Radio Bucureşti. Am format interpreți de muzică populară, cum sunt Raluca Stănulescu, Diana Șovăială, Isabela Stoica, care au participat la concursuri naționale şi au obținut premii importante .
- Printre pasiunile d-voastră se numără şi aceea de realizator de emisiuni. Cum v-aţi descoperit acest talent?
- Din dorința de a transmite tinerilor tot ceea ce știu în acest frumos și delicat domeniu - folclorul și, mai ales, de a transmite și altora tradițiile și obiceiurile așa, nealterate, ca în vatra satului. Când îți dorești ceva cu adevărat nu se poate să nu realizezi acel lucru. Așa am descoperit că sunt o bună realizatoare  de emisiuni de folclor, dovadă îndelungata mea colaborare cu diferite televiziuni, activitate pe care o continui acum la Campus TV Buzău.
- Ce mesaj aveţi pentru cei care vă ascultă şi vă îndrăgesc?
- Îmi doresc foarte mult ca iubitorii de folclor să revină în sălile de spectacol, ca altă dată, unde să asculte pe viu interpreții îndrăgiți, cu orchestrele de folclor în spate, astfel încât să simtă din plin acea emoție pe care o transmite interpretul, dar și bucuria de a avea în față cu totul altceva decât un DJ și o aparatură audio, care nu produc aceleaşi trăiri sufleteşti.
Andreea Ştefan

Sărbătorirea Iuliilor la Muzeul „B.P. Hasdeu”, prilej pentru o întoarcere în timp

Prosperitatea oraşului nostru a fost adusă de uriaşul zăcământul de petrol din partea de sud a localităţii, Câmpina devenind pentru perioadă „capitala aurului negru românesc”. Faima de centru cultural a oraşului a adus-o, însă, stabilirea în localitatea noastră a unor mari personalităţi ale culturii româneşti, precum poetul Ion Heliade Rădulescu, savantul dr. Constantin Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu, marele cărturar B.P. Hasdeu şi alţii. Aceştia s-au ataşat de orăşelul aflat pe malul Prahovei, construindu-şi aici reşedinţe înconjurate de vaste grădini şi implicându-se în viaţa localităţii. 
Primul care a venit în Câmpina a fost dr. C-tin Istrati. Iubind munţii, făcea dese excursii pe Valea Prahovei, fiind preocupat mai ales de flora bogată pe care o găsea prin poienile Carpaţilor. Atras de frumuseţea blândă a Câmpinei şi a împrejurimilor sale, savantul şi-a găsit aici un refugiu unde putea lucra în linişte, înconjurat de cei dragi din familie şi de prieteni şi unde şi-a petrecut cele mai frumoase clipe din viaţă. Istrati s-a stabilit în Câmpina în 1889, construindu-şi o casă cu pridvor umbrit de verdeaţă, în stilul întâlnit în partea de nord a Munteniei. 


Casa era înconjurată de o mulţime de brazi pe care îi sădise singur. Dumbrava pe care şi-a amenajat-o se afla pe platoul din faţa gării care deservea oraşul Câmpina. După ce treceai râul Prahova, urcai un drum şerpuitor, descoperind o privelişte pitorească a văilor din împrejurimi. Una din panoramele cele mai pline de farmec se desfăşura pe tăpşanul în care se afla grădina dr. Istrati, un platou imens, situat la o înălţime considerabilă. În vale, Prahova îşi răsfira apele domolite, iar în depărtare, peste dealurile acoperite cu păduri, se întrezăreau munţii. 
Curând după Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu şi-a amenajat şi el o locuinţă la Câmpina, iar câţiva ani mai târziu s-a stabilit aici şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, împreună cu soţia sa. Toţi trei au fost implicaţi în viaţa oraşului. Am găsit publicată în ziarul „Câmpina”, într-un număr dedicat funeraliilor primarului Kessler, o telegramă de condoleanţe adresată familiei acestui important edil al oraşului, filantrop, medic şi farmacist, de către B.P. Hasdeu şi soţia sa.


Nicolae Iorga, în lucrarea „România, cum era până la 1918”, ne lasă o amănunţită şi frumoasă descriere a oraşului din acea perioadă: „Câmpina e foarte veche, trecutul ei coboară până în vremurile slavilor. Un mare şi frumos pod se ridică la înălţime asupra cursului sfâşiat în şuviţe albăstrui al Prahovei, ce se zbenguie în pietriş curată; pare că nu s-ar revărsa în preajma ei duhorile negre ale păcurii care pătează totul. Aici e încă lumea lui Dumnezeu şi pe pământul nostru, lumea lui Grigorescu. Undeva, este o căsuţă cu două rânduri, cu ceardac deasupra pivniţii, cu coperişul de şindrilă ţuguiat, cu ferestre mici, vechi şi cu gardul de împrejmuire dărăpănat. E o casă, nu o vilă. Acolo şade singurul nostru pictor în adevăr mare. La intrarea în orăşel nu vezi semnele timpurilor de astăzi. De pe culmea cu povârnişurile prăpăstuite, intri în lungi strade de sat mare, cu multe căsuţe mărunte, aţipite sub cuşmele sure de veche şindrilă, cu ceardacele scoase înainte deasupra ferăstruicilor din faţă, care par nişte ochi mici de moşneag sub sprâncene stufoase; în curte văd pomi răzleţi de livadă lăsată în voia Domnului; clădirile gospodăriei sunt aceleaşi ca ale unui ţăran mai cu cheag; legături de ardei şi de pătlăgele atârnă din steaşină în salbe roşii şi vinete. Strada centrală poate fi privită ca «un dar al petrolului». Şi tot aşa prăvăliile de haine, pe care încep să le deschidă evreii moldoveni cu nume nemţeşti. Fabrica de bere Bragadiru are aici o sucursală. Treci pe lângă încăpătoarea, chiar luxoasa clădire pe care e scris numai nemţeşte «Şcoala Germană». Un drum care era până deunăzi o cărăruşă printre livezi (actualul Bulevard Culturii –n.r.), se deshide acum şi pe o latură a lui se înalţă un şir din cele mai frumoase vile (...). La câţiva paşi de la aceşti pereţi în toate culorile pe cari-i înfăşoară iedera bogată şi înconjoară grădina scumpă se lucrează la o biserică a cultului catolic. Dar din acest loc se văd cele patru turnuri ale bisericilor noastre, dintre care una, cu un stil frumos, se arată a fi veche. Cine ar crede că un astfel de loc e nu numai adăpostul unui pictor mare, care a descoperit aici altfel de bogăţii, din acelea ce aduc veşnica bucurie a oamenilor prin înălţarea sufletelor lor, dar şi odihna a doi oameni de ştiinţă, dintre cari unul e numai harnicul şi inimosul doctor Istrati, iar celălalt însuşi B.P. Hasdeu! Aceste vile, care vin după ale petroliştilor din străinătate, se descopăr mai greu. A bătrânului istoric, cugetător şi poet, e pe o culme, la capătul unui şir de căsuţe locuite de străinii cari s-au cuibărit în locul vechilor gospodării de ţărani. După grilajul de fier cu simboluri mistice, vezi o grădiniţă cu copaci înalţi şi cu faţada casei de o formă neobişnuită, pornită din mângâietoarea credinţă a unei lumi mai senine, mai curate, mai depline decât a noastră, unde albele fantasme ale morţilor trăiesc o viaţă de gânduri limpezi şi bune, din care trimit solie de cuvinte înţelese acelora ce plâng pe urma lor şi nu-şi află odihna în sălbateca părăsire desăvârşită a iubiţilor lui. Când se lasă, răcoroasă, suflarea sfântă a serii peste dealurile de lut (...), când glasurile se desfac de tot limpezi în aerul învăluit de taină, când pe cărări sună clopotele celor din urmă turme, poţi vedea pe pridvorul casei, care vorbeşte încrezător de nemurire şi de frăţie între lumea celor ce vor muri şi a celor ce au murit, cum bătrânul, curăţit acum de patimile ce l-au zguduit în viaţă, priveşte cu ochii obosiţi asupra podoabelor acestui pământ despre care a zis, mai mult decât o dată, că el «nu-l atinge decât cu piciorul»”.
Profesorul universitar şi mare geograf Ion Simionescu, în cartea „Oraşe din România”, ne descrie şi el oraşul Câmpina aşa cum era atunci: „Câmpina e oraş şi sat totodată. Loc de tihnit popas de vară, cu frumoase şi tăinuite împrejurimi. E şi unul din nodurile cele mai însemnate industriale din ţară. E oglinda ţării însăşi, căci îmbină farmecul naturii, belşugul pământului, cu zvâcnitoarea dezvoltare legată de bogăţia subsolului. Nici vremea unei vieţi de om nu a trecut de când s-a schimbat din paşnic sat cu căsuţe cu bârne, luminate cu opaiţe, în îngrămădirea de cochete vile luminate cu electricitate. E icoana evoluţiunii iuţi a ţării întregi. Se mai găsesc aici încă bătrâni născuţi în timpul când Moldova nu era unită cu Muntenia; îşi aduc aminte de poştalioanele cu care făceau drumul pentru studii în străinătate. Am umblat îndeajuns prin ţară, am admirat multe colţuri mândre, tăinuite. Una din panoramele cele mai pline de farmec, prin variaţia de forme, din câte mi-a fost dat să văd, se desfăşoară la capătul tăpăşanului unde se află grădina regretatului meu coleg C. Istrati (amândoi erau membri ai Academiei Române – n.r.). Nici în părţile dealurilor nu am auzit un concert mai plin de privighetori şi pitpalaci ca aici. E drept că era atâta frăgezime în haina de Mai a pământului, dar şi atâta tainică sfinţire a locului, încât îţi lămureşti dragostea lui Grigorescu şi a zbuciumatului Hasdeu de acest colţ de ţară. Castelul lui Hasdeu, aşa bizar conceput, seamănă azi, în părăsirea în care e lăsat, cu unul din templele depărtatelor timpuri, cuprinzând altarul pentru păstrarea focului nestins. E un colţ de ţară care te înviorează când îl străbaţi”.
Profesorul Stoica Teodorescu, istoricul de pe vremuri al oraşului nostru, în Monografia sa despre Câmpina, vine şi el cu un amănunt: „De asemeni, cineva nu poate pierde din vedere – când vine în Câmpina – de a vizita Castelul Voila al Principelui Dimitrie Ştirbey, proprietarul moşiei Câmpina, azi în stăpânirea fiicei sale, doamna Contesă de Blome. Poziţia încântătoare, plină de farmecul şi foşnetul lin al pădurilor înconjurătoare, de pajiştile veşnic verzi smălţuite de florile primăverii şi verii, fac din acest colţ, împreună cu castelul, un loc de vrajă ca în poveşti, de care se minunează şi ochiul şi inima oricărui vizitator”. 
După aceste descrieri poetice, am extras din Enciclopedia Română, publicată la Sibiu în 1898 (a cincea enciclopedie în ordine cronologică, apărută pe plan mondial şi prima din Europa de sud-est, autor C. Diaconovici), un fragment statistic despre oraşul nostru: „Câmpina, comună urbană în România, situată pe un platou între râurile Prahova, Doftana şi pârâul Câmpiniţa. E însemnată ca staţiune balneară şi pentru terenurile sale petrolifere, peste care se află aproape o sută guri (puţuri) din care se scoate petrolul. Comuna are peste 3000 locuitori. Câmpina – Judecătorie de Ocol, Subprefectură, o mare fabrică de gaz şi motorină, o fabrică de cărămidă, 4 biserici şi două şcoale; un spital al Fundaţiunei – Lahovary Arsachi. De la 1783, Câmpina a fost recunoscută ca târg liber şi a primit diferite scutiri. Câmpina – staţiune balneară. Izvoarele nu sunt captate, aşa că stabilimentul dispune de puţină apă (...). Platoul Câmpinei este pătruns de ape sulfuroase subterane. Înainte de 1857, era aici un stabiliment de hidroterapie bine usitat, condus de Hastschek, care învăţase această specilitate la Grafenberg, sub direcţiunea lui Priesnitz, primul care a introdus acest sistem de cură în România. Oraşul era în floare pe atunci, o musică aleasă din Braşov venea în fiecare vară; bucureştenii alergau aici în număr mare, mulţi zidiseră case (între alţii şi Heliade Rădulescu)”.
Am găsit în memorialistica timpului însemnări potrivit cărora la Băile din Câmpina veneau personaje celebre precum domnitorul Barbu Ştirbey, actorul Matei Millo şi mai târziu principii moştenitori Ferdinand şi Maria. 
Pentru că ne aflăm în luna iulie şi în preajma zilei în care, pe vremuri, B.P. Hasdeu organiza o sărbătoare dedicată celor două Iulii (soţia şi fiica), am extras din Enciclopedia mai sus amintită un scurt istoric al familiei: „Familie boiereasă din Moldova, cunoscută încă din timpul lui Ştefan cel Mare, când trăia Ştefan Hasdeu, care a avut de fiu pe David. Nepot de fiu al acestuia era Efrem Hasdeu, la 1630, boier însemnat şi pârcălab al cetăţii Hotin şi care avea de soţie pe nepoata domnitorului Moise Movilă. Fiul acestuia, Ştefan Hasdeu (1619 – 1673), mare paharnic, se înrudea cu familia domnitorului Petriceicu, prin căsătoria sa cu Alexandra, sora lui Ştefan Vodă Petriceicu, care neavând copii adoptă pe copiii lui Ştefan şi ai Alexandrei, care luară şi numele de Petriceicu, anume Nicolae şi George dis (zis-n.r.) Lupaşcu Hasdeu. Prin urmaşii acestuia se continuă descendenţa actuală a familiei, anume prin Ştefan Dominic, care avu fiu pe Ioan, acesta pe Tadeu (n. 1820). Fiii acestuia au fost: Tadeu, Alexandru, Boleslas. Alexandru, distins naturalist şi scriitor. Fiul său este ultimul descendent al familiei: Bogdan Petriceicu Hasdeu (n. 1893)”.


Familia boierească a Hasdeilor era legată prin alianţe de familie cu familiile domnitoare ale Movileştilor, a lui Miron Barnovski, a Brâncovenilor şi a lui Cuza. Familia Hasdeilor poseda diferite distincţii nobiliare străine, între care şi acelea ale Poloniei. Membrii familiei fiind numeroşi, s-au stabilit în Rusia, Polonia, Basarabia, România. Toţi au rămas buni români şi patrioţi. Această familie a dat patru savanţi: Tadeu, care a scris în limba polonă, Alexandru care a scris în rusă, Bogdan în română, Iulia în franceză. 
Închei felicitând colectivul Muzeului Memorial „B.P. Hasdeu”, condus de energica directoare, d-na dr. Jenica Tabacu, care de ani şi ani a transformat sărbătoarea celor două Iulii într-o mare sărbătoare a oraşului, la care participă foarte mulţi câmpineni şi numeroşi invitaţi din întreaga ţară.  
Alin CIUPALĂ

ETICA INDIGNĂRII. De ce au votat englezii Brexit?

Anglia, a cincea putere a lumii, a hotărât să divorțeze de UE după 43 de ani. Damblaua de a sta separați e însă veche. Încă de la declarația Schuman (1951) și tratatul de la Roma (1957), englezii au dat cu flit Pieței Comune. N-au vrut nici în ruptul capului să colaboreze cu Franța și Germania, nici la înființarea CECO (Comunitatea Cărbunelui și Oțelului din Europa), nici la transformarea acesteia în CE (Comunitatea Europeană). Ba, mai mult, în 1961, englezii au fondat o altă asociație economică - AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb) cu statele nordice, care nu a funcționat la parametri așteptați, astfel că în 1967 UK își dorește aderarea la Comunitate. Aderare respinsă. Totuși, în 1973, UK intră în Comunitatea Europeană. Iar în 2016 iese, cu toată opoziţia lumii occidentale sau a ploii şi furtunii venite din ceruri...


Îi înțeleg parțial pe englezi. Legislația UE le-a dus o mulţime de belele. În primul rând, țara le e plină de imigranți. La tot pasul arabi și asiatici, musulmani și hinduși, apoi africani şi est-europeni. Londra nu mai e locuită de englezi, ci de o lume pestriță. Babilonie. Englezii s-au retras spre regiuni mai lipsite de forfotă, iar capitala a devenit un talcioc imens plin de gunoaie. Cu excepția City, adică Down Town. A apărut insecuritatea, au crescut furturile și... “pomenile sociale”. Englezii plătesc bani grei familiilor numeroase de imigranți care au ales UK nu pentru muncă, ci pentru a primi ajutoare!
În al doilea rând, englezii protestează față de doamna Merkel. Doamna Germaniei a adus sirienii în UE și încearcă să-i împartă tuturor! (Personal, cred că e cea mai mare gafă făcută de un lider european vreodată, probabil motivul dezintegrării UE). Marea Britanie avea deja “sirienii” ei. Imigrația se reflectă nu doar în numeric, ci și în populația tânără sau în natalitate (4,1 la mie, locul 3 în UE, după Irlanda și Franța). Am văzut cu ochii mei, în ultimele luni, repulsia britanicilor faţă de valul sirian. 
În al treilea rând, inflația imigraționistă le-a scăzut salariile. Autohtonii nu acceptă salarii mici ca alohtonii. Patronilor însă le face plăcere.
În al patrulea rând Anglia e membru și șeful Commenwealthului (52 state, fostul Imperiu Britanic), regina Elisabeta II fiind șefa a 16 state! Commonwealthul are circa 1,9 miliarde de locuitori, deci nu se pune problema unei piețe de desfacere pentru englezi. Numai India este numeroasă cât 2,6 Uniuni Europene! Piaţa UE nu lasă Londra fără oxigen...
Mai cred că englezii doresc să-şi protejeze naţiunea, istoria, cultura, de care UE nu prea mai ţine cont. Şi nici de Dumnezeu! (Cu toate că nici englezii nu excelează la acest capitol!).
Apoi, britanicii sunt cei mai mari producători de petrol și gaze din UE. Ei nu depind de ruşi. Şi nici de arabi. Brexit va duce la prăbușirea pieței petrolului! (Bursa petrolului Brent este tot la Londra!). Lira sterlină e moneda convertibilă cea mai mare din lume! Cum să adopte euro? Și UE nu privea cu ochi buni reticența! Niciodată UK nu a fost de acord cu politicile agrare ale UE. Și nici cu cele prin care ea oferea o parte din PIB Uniunii (13 miliarde euro vărsa anual UK la UE, adică 11% din total). Anglia se considera robită...

P.S. Nu sunt eurosceptic, dar mă uimesc politicienii sau analiştii care susţin acuzator, pe rețelele de socializare, că englezii nu știu ce fac, că se sinucid. Eu nu cred că își fac de plăcere hara-kiri,  ci trag un semnal de alarmă pentru Comunitate. Bulgărele rostogolit pe malul Tamisei la 23 iunie a pornit pe pantă. La nici câteva ore de la start a crescut destul de mare!
Nicolae GEANTĂ