20 septembrie 2016

„Serbările Toamnei” – festival sau bâlci anual?

Cea de-a noua ediție a Festivalului ”Serbările Toamnei”, deși s-a desfășurat sub semnul marelui pictor Nicolae Grigorescu, a avut tot ambianța de bâlci provincial dintr-o comună mai răsărită, atmosferă cu care ne-au obișnuit organizatorii edițiilor precedente. Înaintea evenimentului, Comisia de cultură a Consiliului Local își exprimase public dorința ca formatul celei mai importante sărbători a orașului să se schimbe, iar festivalul, fără a deveni unul elitist (vorbim, totuși, despre o manifestare populară), să pună accent mai mult pe latura cultural-artistică, educativă, nu doar pe cea a consumismului bahico-pantagruelic încurajat prin tradiționalele terase-berării cu tot felul de preparate la grătar, asezonat cu shoppingul ieftin din nelipsitele tonete cu tricouri, pielărie, blănărie și gablonzuri. 


Anul acesta ar fi fost o foarte bună oportunitate pentru schimbare și pentru promovarea unui nou format, cu atât mai mult cu cât patronajul spiritual al manifestărilor din week-end era eminamente artistic, ediția a noua a festivalului desfășurându-se sub pecetea ”pictorului național”, marele Nicolae Grigorescu. 


A deranjat, de asemenea, și faptul că în fiecare an vedem aceleași lucruri. La început, pe traseul Hotel Muntenia – scena de spectacole, o defilare a autorităților administrației publice locale împreună cu invitații lor: reprezentanți ai Prefecturii, ai Primăriei Ploiești, primarii unor localități din zona Câmpina și de pe Valea Prahovei, reprezentanții orașelor înfrățite cu Câmpina etc. Apoi, onorurile Asociației ”Tradiția militară” (organizație prezentă și anul trecut), câteva mașini de epocă, fanfara Centrului Cultural Județean, ”statui vii”, face-painting, un simpozion la Casa de Cultură, adică ingredientele aceleiași rețete care riscă tot mai mult să cadă în desuetudine. 

Noi cu Grigorescu, noi fără Grigorescu
Supărat probabil pe atmosfera de bâlci a festivalului, pe faptul că tușa sa nu se dorea a fi accentuată, deși evenimentul era desfășurat declarat sub semnul său, se pare că spiritul marelui Grigorescu a anulat mult anunțata expunere publică a schițelor grigoresciene câștigate de municipalitate după 15 ani de războaie juridice cu Muzeul Național de Artă din București. 


Așa că amprenta marelui maestru al penelului a fost dată doar de participarea câtorva pictori invitați (ne-am fi bucurat să vedem mai mulți pictori locali), precum și de simpozionul de la Casa de Cultură ”Geo Bogza”, intitulat ”Pictura câmpineană de la Grigorescu până în zilele noastre”. După ce s-au întors anul trecut acasă, cele 202 schițe și desene semnate de Nicolae Grigorescu (realizate în creion, peniță și laviu), urmau a fi expuse la etajul Casei Căsătoriilor, dar mai sunt multe amenajări de făcut acestui spațiu până când el va putea găzdui în siguranță lucrările pe care Primăria Câmpina le-a cumpărat cu 600.000 de lei, în 1939, de la nepotul marelui pictor.


Inflație de invitați pentru puțini spectatori
Anul acesta, au onorat invitația municipalității câmpinene o mulțime de personalități publice: reprezentanți ai capitalei județului, parlamentari, primari ai localităților din jurul Câmpinei. La defilarea de la deschiderea festivalului au participat mai multe oficialități decât în alți ani, s-a văzut cu ochiul liber acest lucru. Nu a mai venit prefectul județului, dar au venit o mulțime de primari: Emanoil Savin din Bușteni, Gheorghe Stoica din Bănești, Gheorghe Ilie din Telega, Cornel Nanu - Cornu, Adrian Ungureanu – Brebu, Lucian Costea - Valea Doftanei, plus viceprimarul Ploieștiului. De asemenea, trei deputați din Parlamentul României (Grațiela Gavrilescu, George Ionescu și Virgil Guran), delegații din localitățile înfrățite cu Câmpina: Cimișlia din Republica Moldova (condusă de primarul Gheorghe Răileanu) și Kumanovo (condusă de viceprimarul celui de-al doilea oraș ca mărime din Republica Macedonia). 


În cuvântul său de deschidere, înainte de a declara deschisă a noua ediție a Festivalului ”Serbările Toamnei”, primarul Horia Tiseanu a subliniat numărul mare de invitați prezenți pe scenă, atribuind acest fapt importanței ”polului Câmpina”. Se cuvine să amintim, de asemenea, că, cel puțin la deschiderea festivalului, câmpinenii au venit în număr mai mic, în comparație cu alți ani, cu toate că vremea a fost foarte frumoasă. Au mai fost prezenți mulți consilieri locali și câțiva consilieri județeni.

Premierea olimpicilor și a sportivilor
După deschiderea oficială a Festivalului, a avut loc premierea elevilor olimpici și a elevilor cu rezultate foarte bune la competițiile sportive naționale și internaționale. Premiile au fost acordate de primarul Horia Tiseanu, de Florin Frățilă, președintele Comisiei de Cultură, Învățământ și Sport a Consiliului Local Câmpina şi de membrii acesteia.  Copiii au primit câte o diplomă și un smartphone. Elevii și sportivii premiați sunt următorii:

- Adrian Andrei Enoaie (clasa a VIII-a, Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”) - premiul al II-lea la Olimpiada Națională de Fizică (profesor coordonator Cătălin Chițu)
- Ioan Radu (clasa a VIII-a, CNNG) - premiul al III-lea la Olimpiada Națională de Geografie (profesor coordonator Mihai Alecu)
- Iulia Ștefania Voicu (clasa a VII-a, Școala Centrală) - mențiune la Olimpiada Națională de Biologie (profesor coordonator Elena Lamba)
- Amalia Florescu (CNNG) - media 10.00 la bacalaureat
- Ioan Radu (CNNG) - media 10.00 la Evaluarea Națională și admiterea la liceu
- Daria Duca - locul I Cupa României (copii) la triatlon (înot, alergare pe șosea, ciclism) 
- Ioana Plăvan (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - medalie de bronz la aruncarea suliței, la Campionatul Balcanic de Juniori din Turcia; multiplă campioană națională la aruncări lungi (juniori și tineret); vicecampioană națională la seniori (profesor coordonator Nicolae Pavel)
- Andreea Lungu (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - campioană națională la aruncarea discului la juniori III și vicecampioană națională la juniori II (profesor Mihaela Marin)
- Marius Vasile (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - campion național la aruncarea discului (juniori II și III), vicecampion național la aruncarea greutății (antrenor Jenica Bran)
- Vlad Bădescu (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampion național la săritura în lungime (juniori III), (antrenor Jenica Bran)
- Silviu Marin (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampion național la decatlon (antrenor Jenica Bran)
- Iulia Cristea (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampioană națională la biatlon - copii (profesor Mihaela Marin)
- Leonard Văcărescu (Clubul Sportiv Școlar ”Constantin Istrati”) - vicecampion național la biatlon - copii (profesor coordonator Mihaela Marin)
- Andreea Iuliana Văcaru (Clubul Sportiv Contratimp) - campioană națională natație - 50 m fluture (profesor Octavian Postolache)
- Teodor Ștefan Magda (Clubul Sportiv Contratimp) - vicecampion național natație - 100 m bras (profesor Octavian Postolache)
- Alexandru Lungu (Clubul Sportiv Baracuda) - natație, campion național cadeți (400m și 800 m liber), (profesor Gabriel Cojocaru)
- Sonia Drăgan (Clubul Sportiv Baracuda) - natație, campioană națională (copii), la 100 m liber și 200 m mixt (profesor Gabriel Cojocaru)
- Bianca Costea (Clubul Sportiv Baracuda) - natație, campioană națională (copii), la 50 m și 100 m spate (profesor Gabriel Cojocaru).

O scenă dătătoare de emoții și fiori
Organizatorii, se vede treaba, nu s-au omorât cu controlul amenajării scenei de spectacole din Centrul Civic, de vreme ce aceasta a început să se miște și să scârție din toate articulațiile, după coborârea invitaților de pe ea. Drept pentru care aceasta a fost aranjată din nou, lucru care a determinat formațiile de dansuri folclorice să evolueze în fața scenei, iar pe copiii care urmau să cînte pe scenă, să aștepte multă vreme până la consolidarea acesteia.    

Premierea în premieră a spiritului civic
Pentru prima dată, la Festivalul ”Serbările Toamnei” din anul acesta a fost premiat spiritul civic. Am putea spune că am asistat la o premiere în premieră. Cel evidențiat a fost câmpineanul Adrian Goagă, tânărul care, în luna februarie a acestui an, și-a riscat viața, aventurându-se pe apa înghețată a Lacului Bisericii, pentru a salva un copil de nouă ani și pe mătușa sa, prinși amândoi sub pojghița de gheață care s-a spart sub greutatea lor. Nici Adrian nu a avut mai mult noroc, gheața spărgându-se și sub el, dar până la urmă, toți trei au fost salvați de un pompier de la ISU Prahova - Detașamentul de pompieri Câmpina, pe numele lui, Viorel Daniel Șușu, originar din Valea Doftanei. Acesta din urmă a fost distins cu titlul de ”salvator al anului” de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Luând exemplul IGSU, executivul local s-a gîndit să-l evidențieze pe eroul fără uniformă din Câmpina, Adrian Goagă, mai ales că gestul său nu era prevăzut în fișa postului, ca în cazul pompierului salvator. Cu toate insistențele organizatorilor, Adrian Goagă nu a dorit să participe la ceremonie.


Spectacole muzicale reușite
Deși la deschiderea festivalului lumea nu s-a înghesuit, fiecare seară de spectacole a avut câteva mii de spectatori. Sâmbătă seara, au evoluat pe scena din Centrul Civic nume sonore ale showbiz-ului românesc: Adriana Deaconu, Veta Biriș, Ruby, Keo & Skizzo Skillz & Misty. Duminică seara, au încântat publicul Georgiana Crăciun, Elisabeta Turcu, Alina Eremia și Ștefan Bănică Jr, ultimul, bomboana de pe tortul festivalului, fiind prezent a doua oară la Câmpina, la Festivalul ”Serbările Toamnei”. Un festival care ar merita o schimbare la față și un format care să delecteze atât papilele gustative ale participanților, cât și sufletele acestora. 

Editorial. BĂGA-MI-AȘ PICIOARELE!

Întrebări pentru examenul de bacalaureat, faza pe reformă: 1. Justificați cele două cratime din construcția „băga-mi-aș”; 2. Explicați folosirea semnului exclamării; 3. Identificați cărui stil funcțional aparține această expresie; 4. Explicați cum un primar în funcție poate face simultan două masterate, două doctorate, pentru ca mai apoi să-și bage picioarele în ea de școală. Cercetări aplicate au arătat ce carențe enorme de comunicare au politicienii noștri. Neșcoliți în domeniu (sau în alte domenii), nu au nici cunoștințele, nici deprinderile unei comunicări publice eficiente. Ca atare, nu realizează ce important este un gest aparent banal, care poate avea un impact public major, bine speculat în sens negativ sau pozitiv. 
Primarul Pandele, unul dintre personajele pitorești și exemplarele bune de împăiat ale parvenitismului ciocoiesc dîmbovițean, din dorința subconștientă de a fi mereu deasupra celorlalți, la discursul de deschidere a anului școlar n-a găsit altă soluție decît să se cocoațe pe o catedră pentru a le vorbi copiilor de la școala generală. Niciun ziar nu a reprodus ceea ce a spus legendarul primar. Și, de altfel, nu are absolut nicio importanță. Gestul lui singur spune totul. Internetul a luat foc, pamfletele au început să curgă în presă. Semnificația absolută a gestului rămîne. Și gestul spune limpede: îmi bag picioarele în el de învățămînt. Eu sunt deasupra voastră și mă doare în c… de voi! 


Iată ce înseamnă să ai performanță în comunicare! Stilul este – și în această împrejurare – omul însuși. Copiii ăia au avut în față un strălucit model despre ce înseamnă această specie de dinozaur resuscitat care este politicianul cu doctorate dîmbovițean. Tot cu picioarele pe catedră s-au urcat si parlamentarii (în frunte cu  d-na Andronescu) care au mutat toată problema doctoratelor în interiorul Universităților. Adică au pus vulpea paznic la cotețul de găini. Exact acei oameni care au distribuit generos titluri și funcții universitare, care au girat genialitatea lucrărilor științifice ale unor pușcăriași gen Becali (asta a devenit o specie!), sunt puși acum să decidă asupra valabilității titlurilor obținute prin plagiat. Am cunoscut zilele acestea cel puțin doi oameni, încă foarte tineri, cu studii doctorale și stagii de cercetare de ani și ani în America, pe care orice universitate occidentală ar fi onorată să-i aibă printre profesorii săi, fiind cercetători de vîrf în domeniul lor. Nu și la noi, unde cei doi sunt, ca să zic așa, șomeri. Nimeni nu are nevoie de competența lor. 
Cu picioarele în interesul public au fost și transportatorii care au blocat șoselele, dar și poliția care nu am auzit să fi dat vreo amendă pentru încălcarea legilor de circulație. La fel, posturile de televiziune care, ca de fiecare dată cînd PSD este în campanie, au retrezit fantasmele dezmembrării „statului național” și pericolului soroșist. 
În general, terorismul sindical este și el un mod foarte lucrativ de a te cocoța deasupra interesului public, ștergîndu-ţi talpa pantofilor de el. Fie că e al medicilor, juriștilor, pensionarilor, profesorilor, agricultorilor sau al cui vreți. Nu există vorbă suficient de groasă și de vulgară pentru a prinde în ea toată măreția gestului pandelesc. Personaj coborît direct din Las Fierbinți în stradă și în politica românească. Plină, de altfel, de acest tip de abia coborîtori din arborii nesimțirii. De la rafinatul colecționar de artă Năstase la injuriatorul lider de opinie Chireac, de la Roșca Stănescu la Vântu, de la Badea la Gâdea și Firea (cine se-aseamănă, se-adună!), de la Tăriceanu care-și permite să insulte pe un ministru căruia nu-i ajunge din punct de vedere al competenței nici la ștaif, la Ponta care îl insultă pe Cioloș, căruia nici să-i țină umbrela cînd plouă nu e demn, la toți neica nimeni care nu se pot deplasa decît cu coloană oficială, toți elogiază intromisiunea în noi, prostimea votativă. Știu că nu există acest din urmă cuvînt, l-am inventat eu pentru că rimează cu vomitiv. Pentru că ți se face o imensă greață față de acești oameni și această situație a existenței istorice. 
Învățămîntul nostru distruge cu sistemă simțul natural al ierarhiei, înlocuindu-l cu o dezgustătoare ploconire față de cel puternic, de cel cu bani. Urmăriți care este raportul dintre Gigi Becali și vasalii săi, căci n-am cum să le zic altfel. Nu este tot guvernat de expresia vulgară din titlu? Nu înțeleg de ce politicienii trebuie să vorbească la deschiderea anului școlar. E perfect irelevant și inutil. Dar mă bucur cînd se urcă în picioare pe catedră. Măcar așa văd și copiii de primară cît sunt de mici.
Christian CRĂCIUN

Pe Calea Doftanei se poate circula în condiţii rezonabile

Imediat după finalizarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de distribuție a apei potabile de pe Calea Doftanei (mai exact, de pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Ecaterina Teodoroiu), strada care leagă municipiul nostru aproape direct de comunele Telega și Brebu ajunsese mai rău decât înainte de începerea lucrărilor amintite. Desigur, mai rău din punct de vedere  al siguranței traficului rutier, nu al dotărilor edilitare privind utilitățile publice. Iar acest lucru era cauzat de faptul că șanțul rezultat în urma finalizării acestei investiții așteptate de multă vreme fusese acoperit doar cu pietriș, nu și cu asfalt.


 Asfaltul de pe strada cu pricina nu era în regulă nici înainte de realizarea acelei lucrări, dar după finalizarea ei, era și mai afectat. De fapt, cei mai afectați au fost o vreme soferii de autoturisme care folosesc zilnic această rută în drumul lor spre casă sau serviciu. Zilele trecute, șanțul cu pricina a fost acoperit cu un strat de asfalt care permite un trafic rutier în condiții rezonabile. În aceste condiții, tot mai puțini conducători auto preferă astăzi strada Al.I. Cuza, o arteră paralelă cu Calea Doftanei și apropiată acesteia, care era folosită pe timpul lucrărilor și după terminarea lor. Dar până la turnarea peste carosabilul străzii a unui covor asafaltic care să curme și cele mai mici suferințe ale șoferilor și ale mașinilor pe care le posedă, va mai curge apă pe Doftana. Reabilitarea conductei de aducțiune de pe Calea Doftanei, lucrare ce a făcut parte dintr-un program derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și finanțat aproape 62% de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (restul fondurilor fiind asigurate de la bugetul local și de la bugetul de stat), a fost realizată corespunzător și doar cu o mică întârziere. Se pare, însă, că pentru asfaltarea completă a străzii (deci asfaltare, nu peticire), locuitorii de pe Calea Doftanei - una dintre cele mai importante artere rutiere ale Câmpinei, vor mai avea destulă vreme de așteptat.

Viorel Daniel Șușu este „salvatorul de onoare” al anului 2016

La împlinirea a 168 de ani de la glorioasa luptă din Dealul Spirii, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a sărbătorit, pe 13 Septembrie, “Ziua Pompierilor din România”, cu un viu sentiment de preţuire faţă de trecutul acestei țări, dar şi cu un puternic simţ de răspundere faţă de prezentul şi viitorul României. Eforturile muncii angajaților IGSU (jandarmi, pompieri), se  concretizează zilnic în multe fapte notabile, conducând spre un ţel nobil: salvarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor acestora şi a patrimoniului naţional, în situaţii de urgenţă. Ca în fiecare an, de Ziua Pompierilor, IGSU își evidențiază cadrele care s-au remarcat prin acțiuni de excepție, în munca de zi cu zi, în anul curent. 


Astfel, în cadrul evenimentului aniversar, conducerea IGSU i-a înmânat distincția și titlul de ”Salvatorul de onoare al anului” unui subofițer din zona Câmpina, mai exact din comuna Valea Doftanei. Este vorba despre plutonierul-major Viorel Daniel Șușu, în vârstă de 31 de ani, necăsătorit, care lucrează în structurile ISU Prahova din 2007. Este unul dintre angajații-model ai ISU Prahova, desfășurându-și activitatea ca subofițer operativ principal în cadrul Detașamentului de pompieri Câmpina. El este cel care, la începutul lunii februarie a acestui an, a salvat viața a trei oameni: un copil și două persoane adulte, într-un incident care putea avea urmări deosebit de tragice, întâmplat pe apele înghețate ale Lacului Bisericii. 
Amintim cititorilor Oglinda împrejurările în care s-a evidențiat ca un adevărat erou Viorel Daniel Șușu. Iarna trecută, prin februarie, un copil de nouă ani se plimba cu mătușa lui pe marginea Lacului Bisericii. Brusc, într-un moment de neatenție al femeii, micuțul a fugit de lângă ea, alergând pe gheața apei. La un moment dat, gheața a cedat, iar copilul a căzut în apă. Mătușa sa și un tânăr aflat pe malul lacului au încercat să îl salveze, dar au căzut și ei în apa înghețată.


Plutonierul-major Viorel Daniel Șușu făcea parte din echipajul de prim-ajutor ajuns la fața locului în urma apelului la 112. Însă el nu a mai așteptat sosirea echipei de scafandri și a sărit în apă pentru a salva copilul și cei doi adulți. Chiar pregătit pentru astfel de situații, pompierul nostru a știut că își poate risca viața (șocul termic sau niște cârcei la picioare i-ar fi fost fatali), dar a reușit să-și înfrângă instinctul de conservare care îi comanda să nu sară în apa înghețată, ascultînd până la urmă de vocea altruismului său fără margini. A fost o operațiune de salvare dificilă, mai ales că femeia era prinsă în gheață. Dar a fost o operațiune reușită, iar grație intervenției de atunci, pompierul nostru a salvat trei vieți. Drept pentru care a fost declarat de către diriguitorii IGSU, cu ocazia Zilei Pompierilor, ”Salvatorul de onoare al anului”. 
Au mai fost cazuri de angajați ai MAI, polițiști în patrulare, care au găsit genți pline cu bani uitate prin diferite locații. E lăudabilă și fapta de a declara găsirea unor sume impresionate de lei sau euro, pentru a fi înapoiate posesorilor de drept ai acestor valori, dar salvarea unei vieți (nu mai zic a două vieți), mai ales cu riscul pierderii vieții salvatorului însuși, constituie un act de curaj nebun, o nebunie frumoasă, vecină cu eroismul, care îl califică indubitabil pe Viorel Daniel Șușu drept un mare caracter, un om simplu, dar atât de bogat sufletește, care ar trebui să constituie un model pentru tinerii din ziua de azi, ca și pentru cei ai generațiilor de mâine.  

Schițele lui Grigorescu încă nu pot fi expuse publicului

Despre întoarcerea acasă, în proprietatea Câmpinei, a celor 202 schițe și desene semnate de Nicolae Grigorescu (realizate în creion, peniță și laviu), v-am informat în numerele trecute ale ziarului nostru. Pentru depozitarea și expunerea lor publicului, municipalitatea s-a gândit la un loc considerat ca fiind cel mai potrivit pentru a fi amenajat conform standardelor în domeniu: etajul Casei Căsătoriilor. 


În ultimele luni, spațiul a fost supus unor intense amenajări, dar se pare că amenajările respective nu sunt deocamdată complete, și deci nici corespunzătoare tuturor cerințelor. Mai avem destule lucruri de amenajat această locație, de vreme ce anunțata expunere publică a operelor  ”pictorului național”, câștigate de către Primăria Câmpina după 15 ani de procese cu Muzeul Național de Artă din București, nu a mai fost posibilă, așa cum anunțaseră autoritățile administrației locale, în a doua zi a Festivalului ”Serbările Toamnei” din acest an. 
Imposibilitatea acestei expuneri a adus o ușoară umbră sărbătorii populare a municipiului, sau măcar a mai estompat din strălucirea evenimentului - ca să nu fim acuzați iarăși că suntem prea cârcotași și prea lipsiți de patriotism local. Desigur, expunerea publică se va întâmpla în viitorul apropiat, dar ar fi fost de preferat ca ea să fi avut loc la această ediție a Festivalului, dacă tot s-au desfășurat Serbările Toamnei din acest an sub semnul marelui maestru al picturii românești. 

Unele documente pot fi trimise Poliției prin scrisori electronice

În urma unei modificări legislative făcute de Guvernul Cioloș printr-o ordonanță de urgență, s-a stabilit că pentru unele documente pe care cetățeanul este obligat să le trimită Poliției Române poate fi folosită și poșta electronică, nu doar poșta  clasică, veche de sute de ani. Astfel, acum se poate face dovada plății unei amenzi de circulaţie prin scanarea acesteia şi transmiterea ei prin email Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, la adresa ijpprahova@gmail.com. 


Totodată, este utilă cauzei respective și transmiterea, în aceeași modalitate, a copiei procesului-verbal de constatare a contravenţiei. De asemenea, în vederea simplificării procedurilor, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar se poate transmite tot prin email o copie a cărţii de identitate a solicitantului. 

Dorina Popa, coregraf: „Vreau să insuflu dragostea pentru balet în inimile cât mai multor copii”

Dorina Popa a urmat primii trei ani de şcoală în oraşul nostru, după care a plecat în Bucureşti, la Liceul de Artă „George Enescu”, secţia Coregrafie, unde a studiat timp de cinci ani. A revenit apoi la Câmpina, unde a absolvit Liceul Energetic. A fost balerină la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din capitală, unde l-a avut coregraf pe regretatul maestru Cornel Patrichi, în paralel predând cursuri de balet la Clubul Copiilor „Petofi Sandor”. 
De şase ani, Dorina Popa activează în oraşul nostru, preocupându-se să-i deprindă pe copii cu tainele baletului şi reuşind să le sădească în inimi dragostea pentru această artă. Dedicată trup şi suflet micilor sale balerine, a câştigat împreună cu acestea numeroase premii la concursurile de profil desfăşurate în întreaga ţară. 



- „Baletul este o formă perfect geometrică. Balerinele sunt geometriile perfecte ale Creatorului” - spunea Albert Einstein. Când ţi-ai dat seama că eşti una dintre „geometrii”?
- Ne întoarcem în trecut şi mă văd într-o clădire monument, clădirea Niculescu-Dorobanţu, undeva în mijlocul Bucureştiului, prin 1975, tremurând mai mult de frig decât de emoţii, alături de sute de copii veniţi din toată ţara. Poate mă întrebaţi de ce?  Totul porneşte de la vârsta de vreo 5-6 ani, când nu aveam stare deloc în casă. Urmăream la televizor momente de dans clasic. Începeam să mă fâţâi prin faţa acestuia încercând să imit marile balerine. Mama, săraca, se temea să nu sparg ceva şi mă ruga să încetez. Încă de atunci, visul meu începea să prindă contur. Părinţii mei nu au mai avut linişte. Voiam să ajung balerină. Tot încercau să-mi spună că este foarte greu, că şcoala este departe, având în vedere că existau licee de coregrafie doar în Bucureşti şi Cluj. Pe de altă parte, nu credeau că o să pot sta singură. Pe la vârsta de 9 ani, mama nu a mai avut ce face şi s-a interesat în capitală care era metoda de a intra la Liceul de Artă „George Enescu”, secţia Coregrafie. Reluând povestea cu tremuratul de frig din Bucureşti...  tremuram nu pentru că era frig afară, ci pentru că eram dezbracată, în lenjerie intimă. De fapt, mă aflam la concursul de admitere la coregrafie, un examen greoi care se susţine şi azi, dacă nu mă înşel... O comisie te verifica dacă eşti apt fizic pentru balet (de aici şi povestea cu dezbrăcatul!). Au mai fost proba de muzică (interpretare după bătăi pe ritm) şi, bineînţeles, improvizaţie după muzică de pian. Nu eram o „geometrie perfectă a Creatorului „ (zâmbeşte), dar încercam să devin una! Mi-aduc aminte că aveam speranţe de a fi admisă, dar părinţii mei nu credeau că din atâţia copii, pot fi aleasă. Şi povestea a început când am fost anunţată că sunt elevă a prestigiosului liceu. Nu vă spun ce fericită am fost ! Nu a contat că sunt singură, la 9 ani, într-un cămin, nu a contat că trebuie să fiu responsabilă la acea vârstă, că trebuie să trec de examene anuale la dans clasic, pian şi folclor ca să pot râmâne eleva liceului, că trebuia să uit de preocupările unui copil de vârsta mea şi să mă axez doar pe muncă, muncă şi iar muncă. 
- Ce reprezintă pentru tine baletul?
- Baletul este o artă, nu un sport, baletul este o exprimare a ceea ce simţi, ce trăieşti, un basm, o poveste a sufletului, o emoţie, un vis din care nu vrei să te trezeşti. Aşa văd eu baletul.
- Mama ne învaţă primii paşi în viaţă. Cine te-a învăţat primii paşi în balet?
- Timp de cinci ani, am trecut prin mâinile unor oameni fantastici, care m-au modelat, m-au învăţat să fiu responsabilă, disciplinată şi cu multă ambiţie în viaţă. Nu am uitat-o pe doamna Raluca Ianegic, profesoara mea de balet care „scotea untul” din noi. Câte lacrimi am vărsat de durere fizică şi de supărare că nu mă ridicam la nivelul aşteptat de dânsa! Nu l-am uitat nici pe domnul Constantin Marinescu, un profesor extraordinar, care avea talentul de a mă repune psihic pe făgaşul normal atunci când eram complet dărâmată. Dar, din păcate, la finalul clasei a VIII-a, din prostie, am renunţat la tot. De ce? Am avut un moment de slăbiciune... O colegă de cămin, prietena mea, o chema Carmen Pavalache, s-a retras de la Coregrafie, fapt care m-a influenţat într-un sens negativ. Aveam mari emoţii şi cu examenul final de an şi singura decizie a fost retragerea şi revenirea la Câmpina. Pasiunea mea pentru balet nu s-a stins nici după renunţarea la Liceul de Coregrafie. Am continuat să fac balet la Clubul Pionierilor, aşa se numea pe atunci Clubul Copiilor, şi bine am făcut. Aşa am reuşit să particip la multe apariţii scenice, în diferite ocazii. Vedeţi, aveam sufletul mâhnit de decizia pe care o luasem din prostie. Ca urmare a pasiunii puternice, munceam singură acasă, cu doamna profesoară de la Club şi singurul vis era de a mă reîntoarce pe scenă. 
- Ştiu că ai făcut parte din trupa Teatrului „Constantin Tănase” din Bucureşti...
- În anul 1984, la terminarea liceului, am dat concurs pentru ocuparea unui post de balerină la Teatrul „Constantin Tănase” din Bucureşti. Nu mă credeam cu şanse de izbândă, văzând ce concurente erau. Toate aveau Liceul de Coregrafie integral (8 ani), muzica şi dansul pregătite, iar eu nu aveam niciuna, nici alta. Şi, cu toate aceste obstacole, am fost admisă. Pasiunea, ambiţia şi curajul au dat roade. 
- Cum era maestrul Cornel Patrichi? 
- Regretatul coregraf Cornel Patrichi a fost un om de mare valoare, un om care m-a făcut să îmi doresc mai mult de la propria persoană. Ne muncea mult când pregăteam vreun spectacol. Nu îmi mai simţeam corpul, durerea deja făcea parte din mine. Era aspru, dar corect, era înţelegător, dar critic, era un vizionar şi iubea dansul şi oamenii.
- Ce simţeai când te aflai pe scenă?
- Plăcerea de a fi pe scenă, lumina reflectoarelor, aplauzele, chipurile oamenilor din sală, vrăjiţi de spectacol, acestea erau momentele în care uitai de muncă şi durere. Erau clipele de bucurie şi de satisfacţie profesională.
- În ce spectacole ai jucat?
- Spectacolele în care am dansat au fost: „Boema, bucuria mea”, „Constelaţia Boema” - acesta fiind şi ultimul spectacol în care am evoluat, plecând apoi de la Teatru.
- Ţi-a părut vreodată rău pentru alegerea făcută?
- De la Teatru am plecat în străinătate, renunţând încă o dată la pasiunea din tinereţe, dar de data aceasta, pentru iubire. A trebuit să plec din România, soţul meu fiind străin, într-o lume nouă, cu alt mod de viaţă şi alte priorităţi. Dacă îmi pare rău? Nu, nicidecum! Ca dovadă că acum sunt o soţie şi o mamă fericită!
- Baletul se adresează în mod deosebit femeilor?
- Nu este doar o lume a genului feminin. Ce am face fără balerini? A fi băiat şi a face balet este minunat. Nu înseamnă că eşti mai puţin bărbat dacă te afli în această lume a frumosului. Poti fi bărbat cu un suflet de artist, poţi fi bărbat în paşi de dans. Este o problemă pe care o întâmpin şi la mine la Club. Băieţii nu rezistă la curs datorită faptului că la grădiniţă sau la şcoală, colegii râd de ei. Părinţii încearcă să îi aducă în sala de balet, dar nu reuşesc. Mi-este teamă că, în câţiva ani, România va rămâne fără băieţi dornici de a deveni balerini. Trebuie să-i educăm referitor la acest aspect, dar nu numai pe ei, ci şi pe părinţi.
- Ai un spectacol de balet preferat?
- „Giselle” este unul dintre cele mai frumoase spectacole din repertoriul clasico-romantic. Mă emoţionează ori de câte ori îl văd.  
- Ce te-a determinat să revii în lumea dansului, în postura de coregraf?
- Pasiunea de a preda o am încă de când eram balerină. Am predat balet timp de un an şi ceva la un club al copiilor în zona Parcului Cişmigiu. Am amintiri frumoase din acele timpuri. M-am întors după ataţia ani la iubirea vieţii mele, baletul. În 2010 am început, în Câmpina, să fac balet cu câteva fetiţe la rugămintea unei prietene. Vreau să-ţi multumesc, Dana, pentru că mi-ai dat şansa să mă redescopăr ca profesor! Această activitate a luat amploare cu adevărat în ultimii trei, patru ani. Nu este nimic mai satisfacător decât să vezi fetiţe care se regăsesc în balet, zâmbesc, luptă şi se ambiţionează să ajungă din ce în ce mai profesioniste. 


- Care crezi că este vârsta potrivită pentru începerea practicării baletului?
- Vârsta la care poţi începe iniţierea în balet a scăzut în ziua de azi. Se începe de la 3-4 ani. Pe vremea mea, abia dacă ştiai ceva când intrai în clasa a IV-a la liceul de coregrafie. Dar acum, copiii se duc deja la licee de specialitate iniţiaţi şi, deja, cu multe elemente de balet învăţate.
- Ce ar trebui să ştie părinţii cu privire la descoperirea talentului artistic al copiilor?
- Eu am şi fetiţe de 3 ani care sunt fantastice. Vin de drag şi sunt receptive la tot ce arăt şi spun. Părinţii pot observa dacă au copii talentaţi după felul în care se miscă, cum îşi controlează corpul, cum dansează pe muzică.
- Ce ne poţi spune despre tehnica de predare a baletului?
- Baletul este complex. Elementele de balet sunt în limba franceză, trebuie să ai o ureche muzicală bună, elasticitate şi, ca profesor, trebuie să descoperi personalitatea fiecărui copil în parte, să ai răbdare şi să îmbini joaca cu munca adevărată pentru a nu speria copilul cu greutăţile şi durerea fizică. Trebuie să ştii să te impui, dar, în acelaşi timp, să fii prietenă cu copiii, trebuie să arăţi mereu că după muncă vin satisfacţiile. Nu e uşor să convingi că eşti deosebit atunci când faci balet, mai ales când eşti atât de mic!
- Ce trebuie să facă o balerină pentru a câştiga inima publicului?
- O balerină care să câştige inimile spectatorilor, aplauzele lor, trebuie să dăruiască tot ce are mai bun în ea. Trebuie să aibă graţie, sentimente, expresivitate şi să fie, bineînţeles, foarte bună din punct de vedere tehnic. De aceea există în lume, totuşi, un număr mic de prim balerine. Pentru că trebuie să ajungi la inimile oamenilor şi este greu atunci când nu reuşeşti să înţelegi povestea personajului pe care îl dansezi. O balerină trebuie să fie un artist complet. Mereu le spun fetelor de la cursul meu de balet că nu doresc decât să le simt sufletul, să-mi atingă inima, să mă facă să simt mesajul lor, să tremur de emoţie.
- Ce proiecte ţi-ai propus să desfăşori în continuare?
- Anul 2016-2017 este anul în care îmi doresc să particip cu fetiţele la cât mai multe competiţii, mai ales că am o grupă nouă de semiavansaţi cu care voi lucra la un nou dans, o nouă apariţie scenică. Sper să reuşesc să ajung şi cu ele la nivelul performanţelor fetelor avansate. Doresc să am fete fericite, zâmbitoare şi cu multă încredere în ele. 
- Care este cel mai mare vis al tău?
- Să fiu sănătoasă, ca să pot continua să predau în acest oraş, mai ales că sunt pentru moment singură şi vreau să reuşesc să insuflu dragostea pentru balet în inimile cât mai multor copii. Nu sunt un personaj despre care să se scrie în cărţi, dar viaţa mea este una de care sunt mândră, satisfăcută şi sper să acumulez şi mai multe realizări pentru a zâmbi mereu.   
Andreea Ştefan

Tineri de succes, tineri responsabili financiar

Fundația Zamolxes organizează in perioada 20 august – 30 octombrie proiectul „Tineri de succes, tineri responsabili financiar”. Proiectul este finantat de Ministerul Tineretului si Sportului.
Scopul proiectului constă în creșterea gradului de responsabilizare financiară prin educație non-formală și stimularea participării tinerilor la viața comunității. Prin îmbunătățirea participării tinerilor la educația de tip non-formal, proiectul contribuie la compensarea deficitelor acumulate în sectorul formal, în ceea ce privește calitatea sistemului educațional, la creșterea competențelor profesionale și a incluziunii sociale.


Obiectivele proiectului: 
- Îmbunătățirea ofertei de educație non-formală și creșterea accesului a 20 de tineri la educația non-formală; 
- Stimularea interesului tinerilor de a participa la activități de educație non-formală prin sprijinirea tinerilor cu oportunități reduse; 
- Creșterea capacității organizaționale de tineret prin formarea voluntarilor. 

Activităţile proiectului se vor desfasura la Centrul Cultural pentru Tineret Zamolxes.
Informații suplimentare la: Fundația Zamolxes, telefon 0244-373.161, mobil 0723-358.882.

Savantul câmpinean dr. C. I. Istrati în excursie la fraţii aromâni din sudul Dunării

Îmi face plăcere să ofer concetăţenilor noştri date mai puţin cunoscute despre activitatea marelui savant dr. C. I. Istrati (1850 – 1918), stabilit în Câmpina la sfârşitul sec. XIX, cel care a donat oraşului o mare bibliotecă şi parcul amenajat de el pe platoul Câmpiniţei, unde a locuit câteva decenii. 
La cumpăna secolelor XIX - XX, România Mică a avut oameni mari, patrioţi care au luptat toată viaţa pentru propăşirea neamului românesc şi pentru unitatea naţională. În acea perioadă, în Academia Română erau reprezentaţi românii din toate ţinuturile aflate atunci sub stăpânire străină: ţaristă, habsburgică, otomană. O mare atenţie s-a acordat celor trei ramuri ale romanităţii răsăritene din sudul Dunării, respectiv aromânilor, istroromânilor, meglenoromânilor. În şcolile de pe vremuri, la istorie şi geografie erau capitole şi despre fraţii noştri de la sud de Dunăre. Savanţi de mare prestigiu au scris lucrări fundamentale despre istoria şi civilizaţia lor. Aceştia au stabilit că daco-românii din nordul Dunării şi cei din sudul Dunării vorbeau o limbă înrudită, care avea la origine limba străromână, care cu timpul se despărţise în câteva dialecte.
Aromânii au constituit una din cele patru ramuri ale poporului român şi erau aşezaţi în Grecia, Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria. Uneori, când se vorbea de ei, incorect erau numiţi macedo-români, denumire greşită, deoarece după cum se observă, aşezările lor se răsfirau pe o suprafaţă mult mai mare decât a Macedoniei. În Grecia, sate întregi erau ocupate de ei în munţii Pindului, la poalele Olimpului şi în Thesalia. Oraşe şi sate populate în întregime numai de aromâni erau: Samaria, Siracu, Vlaho-Clisura, Veria, Vodena, Drama, Kavala. În Albania, pe ţărmul Adriaticii, cel mai mare oraş al lor era Moscopole. În Albania, lângă lacul Ohrid, erau mari aşezări la Cruşova, Bela de Sus şi Bela de Jos. În Macedonia, la Bitolia (actualul Monastir). În Bulgaria erau răspândiţi în munţii Balcani şi Rodope, centrul lor fiind la Nevrokop. Numărul aromânilor, greu de stabilit, a fost estimat între 500.000 – 1.000.000 locuitori. Practicau agricultura, păstoritul în transhumanţă şi cărăuşia, „cărăvănitul” cum o numeau, transportau mărfuri străine pe tot cuprinsul Peninsulei Balcanice. Aveau caravane care ajungeau şi la 300 de cai de povară, tot comerţul din sudul Dunării fiind în mâna aromânilor. Erau şi buni meşteşugari, adevăraţi artişti în lucrările cu filigran, în sculptura în lemn, pricepuţi giuvaergii şi buni constructori, arhitectura caselor lor de piatră fiind remarcabilă. Atunci când plecau în transhumanţă cu turmele lor imense de oi, familii întregi ajungeau în păşunile de iernatec cu tot avutul, organizate în cete (falcarii) conduse de un celnic. Vitregia vremurilor, ciocnirile cu turcii, dar şi cu ceilalţi locuitori din Balcani, care încercau să-i denaţionalizeze, au produs la sfârşitul sec. al XVIII-lea o puternică migraţie în Austria, Ungaria, Transilvania şi România. După cel de-al doilea război balcanic (1913) şi după primul război mondial a început o adevărată prigoană, mai ales în Grecia, unde regiunile lor au fost colonizate cu greci refugiaţi din Asia Mică. 
Istroromânii erau înşiraţi în Istria (azi Dalmaţia), în jurul muntelui Monte Maggiore. În documentele cetăţii Ragusa (azi Dubrovnik) erau numiţi vlahi sau mavro-vlahi (care înseamnă vlahii negri). O vreme au avut prilvilegii, fiind păzitori de graniţă. Erau stabiliţi în 130 de sate şi cătune. Istroromânii se numeau între ei romeri. Au fost puternic denaţionalizaţi, mai ales în perioada în care zona a aparţinut Italiei şi când au trecut la religia catolică. Dialectul lor, aşa cum arată ligvistul Sextil Puşcariu, avea multe cuvinte neaoş româneşti precum: baci, brânză, măgură, plai, bucium.
Meglenoromânii erau stabiliţi în jurul Salonicului, în regiunea numită Meglen. Ei erau cunoscuţi şi cu numele de megleniţi sau vlaşi. Un reprezentant al lor, un mare istoric şi ligvist, Theodor Capidan, membru al Academiei Române, a publicat în trei volume, între anii 1925 – 1936, lucrarea „Meglenoromânii”.  Aceştia erau în număr mare şi ocupau câteva oraşe: Lunguţa, Prislav, Osani. Locuinţele lor erau asemănătoare cu cele ale românilor din nordul Dunării. După al doilea război balcanic, persecutaţi de greci, care nu le acordau statut de minoritate naţională, au emigrat masiv în Dobrogea, unde localnicii îi numeau ţinţari, deoarece pronunţau „ţinţi” în loc de „cinci”. Li se mai spunea de asemenea şi machedoni.
În dorinţa de a-i cunoaşte îndeaproape, urmaşii lor stabiliţi în România au întreprins o călătorie mult visată, ca să-şi cunoască locurile de origine, proiectul aparţinând astronomului Nicolae Coculescu. Acesta i-a scris lui Nicolae Iorga, propunându-i să conducă această excursie: „Este o călătorie pe care din copilărie chiar o doresc şi pe care în câteva rânduri am dorit să o realizez, fiind prin tată de origine macedonean, de la Vlaho-Clisura, fiindcă am crescut de mic în dorul de patrie al tatălui meu”. Au existat câteva relatări ale acestei excursii săvârşită în 1911. Câmpineanul nostru, dr. Constantin Istrati, membru titular al Academiei Române, va face la 12 mai 1911, în aula Academiei, comunicarea „Călătorie la românii din Macedonia”.


Istrati îşi începe relatarea cu plecarea în sudul Dunării la 1 aprilie 1911, cu ocazia vacanţelor de Paşti. Participau 29 de persoane: Nicolae Coculescu, amiralul Vasile Urseanu – fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti, magistraţi, ingineri, farmacişti, geologi sau geografi – între care Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872 – 1925), geolog, mineralog, pedolog (specialist în studiul solurilor). Excursia a durat 20 de zile; Bucureşti – Orşova cu vaporul spre Belgrad, cu trenul spre Salonic, cu opriri în Bitolia şi Skopje, au ajuns în Câmpia Valahilor, unde se păstrează amintirea văii ocupate de Mircea Voievod cu oastea sa înainte de lupta de la Kosovo. Au trecut prin Cruşova, Monastir (Bitolia), unde au rămas pentru sărbătorirea Paştilor. Au continuat cu Ohrida şi s-au oprit la Vlaho-Clisura, unde mai trăia mătuşa lui Nicolae Coculescu, Marghioala Papa-Mihale. 
În albumul „Macedonia”, apărut la Bucureşti în 1911, autorii Fr. Lebrun şi I. Voinescu relatează şi ei această călătorie: „Unul singur dintre tovarăşii noştri, împins de un sentiment de pietate filială, s-a repezit până la Vlaho-Clisura, care e una din mărgăritarele Macedoniei şi aromânilor. Oraş important, cu totul aromânesc, cu casele căţărate în mijlocul unei regiuni fertile şi pitoreşti. Au mers mai departe cu trenul la Salonic, la Istanbul, apoi cu vaporul spre Constanţa”. 


Dr. Istrati ne oferă la rândul-i câteva amănununte interesante despre această călătorie: „Cireşele de la Ohrida sunt renumite ca extraordinar de bune, iar merele sunt admirabile şi gustoase. Vinul este generos şi de bună calitate”. El însă remarcă „veninul dintre diferite neamuri, într-o regiune care poate concura din multe puncte de vedere cu Elveţia. Munţii despăduriţi, animalele domestice îngrijite cu multă trudă, vaci şi bivoliţe puţine. Lipsa multor lucruri trebuincioase ca făina sau petrolul. Oile păreau numeroase. O îndeletnicire care a continuat din cele mai vechi timpuri, dovadă şi cel mai bun iaurt, aş putea zice extraordinar de bun, pe care l-am mâncat la Molovişte. Casele macedonenilor români (...) sunt făcute în genere din piatră şi cărămidă şi acoperite cu ţiglă sau lespezi mari şi destul de grele, ca la Cruşova. Au cel puţin două caturi şi minim patru-şase odăi. Ele sunt înconjurate cu ziduri înalte şi cu porţi ferecate, adeseori monumentale. Un ciocan special atârnat în faţă serveşte pentru a face cunoscut pe cel ce voieşte să intre. Unele sunt adevărate palate. Astfel casa lui Nicioată din Cruşova, arsă de turci în 1903, avea 63 de camere. Mai întotdeauna în jurul casei, aromânii au câte o mică grădină cu pomi roditori, straturi pentru zarzavaturi, iar cei mai lăturalnici câte o livadă (...). Iarna, locuitorii ocupă camerele de jos, care poartă în special numele de casă şi sunt mai puţin somptuos mobilate şi unde se văd rar sobe, ci mai mult nişte căminuri numite acolo hogeaguri şi care sunt adesea artistic făcute (...). Curăţenia este uimitoare, cu toate că în genere nu au servitori. Nicăieri nu am găsit mai multe dulapuri în perete (palacaruri). La Ohrida şi Bitolia, cu deosebire în casele mai vechi, aceste dulapuri au adesea peste un metru adâncime şi acolo ţin ei covoarele de preţ, hainele şi rufăria”. 
În încheiere, Istrati aminteşte că aromânii, în afară de agricultori şi negustori, au dat culturii noastre şi mari personalităţi: „În Universităţi avem pe Ioan Caragiani (1841 – 1921), folclorist, filolog, istoric, membru fondator al Academiei Române, pe Anton Naum (1892-1917), poet junimist, profesor al Universităţii ieşene, membru al Academiei, pe Constantin Dissescu (1854 – 1932), avocat, ministru, profesor de drept la Facultatea din Bucureşti, pe George Murnu (1868-1957), filolog, istoric, bizantinist, balcanolog, arheolog, director al Muzeului de Arheologie Bucureşti, pe Iuliu Valaori (1867-1936), profesor de filologie clasică şi ligvstică indo-europeană la Universitatea Bucureşti”.
Se cuvine să mai adăugăm alte câteva nume mari: Nicolae Batzaria, născut la Cruşova, ministru în guvernul Junilor turci, când aceştia încercau să reformeze învechitul imperiu otoman. În 1908 a scos la Salonic primul ziar aromân, „Deşteptarea”. Venit în ţară, s-a remarcat ca un foarte bun scriitor, publicând sub psudoninul „Moş Nae”, în ziarul condus de el - „Dimineaţa copiilor”, poveşti hazlii, care aveau un personaj devenit celebru: Haplea; Marcu Beza, născut 1885 la Clisura. Diplomat, consulul României la Londra, preda acolo la universitate limba română. A scris mult poezie, schiţe, nuvele; Constantin Belimace, trubadurul popular al aromânilor, născut în 1848 la Malovişte, vine în România unde scoate revista „Macedonia”. Prizonier la bulgari în primul război mondial, a scris o adevărată epopoee despre suferinţele aromânilor; Theodor Capidan, născut 1879 în Macedonia, profesor la Universitatea din Cluj, unde a fost şi decan şi la Universitatea din Bucureşti. A scris lucrări de referinţă despre dialectele române din sudul Dunării şi despre românismul balcanic; Ion Foti, născut la 1887 în Vlaho-Clisura, poet şi romancier, a luat premiul Societăţii Scriitorilor Români în 1925; Victor Eftimiu, venit în ţară din Albania, a fost unul din cei mai importanţi dramaturgi români, poet, romancier, memorialist (albanezii îl consideră unul dintre cei mai mari scriitori de pe meleagurile lor).
Îmbogăţiţi prin comerţ, mulţi aromâni stabiliţi în Austro-Ungaria au făcut donaţii importante în sprijinul culturii române: Dimitrie Cascovici (1790 – 1868), aromân din colonia aromâneasă de la Pesta, a lăsat averea sa prin testament, ca să se clădească o şcoală românească pentru aromâni; Grigore Haralambie Grandea (1843-1897), poet, prozator, a scos un ziar destinat aromânilor, „Albina Pindului” şi a contribuit mult la susţinerea financiară a Academiei; Vasile Paapa (1819-1884), mare bogătaş, a lăsat 50.000 franci pentru construirea unui Observator la Bucureşti, unde a fost director Nicolae Coculescu; Pericle Papahagi (1872-1943), ligvist, filolog, folclorist, membru al Academiei, editor al celor mai vechi texte aromâneşti, a susţinut multe conferinţe la Ateneu şi la Casa Şcoalelor, în care a vorbit, între altele, despre sărbătorile pascale la aromânii din Macedonia. Un nume cunoscut este cel al aromânului Emanoil Gojdu (1802 – 1870), cel care a lăsat o avere imensă statului român, confiscată de unguri, care nu au vrut să ne-o restituie.
Datele au fost extrase din: „Magazin istoric” (iulie 2016), articolul semnat de dr. Magda Stavinschi - „Nicolae Coculescu în vizită la aromânii săi”; „Enciclopedia Minerva” şi „Enciclopedia Cugetarea”.
Alin CIUPALĂ

CS Câmpina a învins cu 6-0 Unirea Urlaţi

Campionatul Judeţean Juniori A

Sâmbătă, 17 septembrie, în a doua etapă a Campionatului Judeţean de Juniori A, CS Câmpina a câştigat detaşat, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (0-0) în faţa celor de la Unirea Urlaţi. Meciul a fost marcat încă din primele minute de un eveniment nedorit, în urma faptului că portarul echipei oaspete s-a prăbuşit pe teren, fără să fi fost atins de vreun adversar ori coechipier. Numai prezenţa de spirit şi primul ajutor a echipei medicale prezentă la stadion au făcut ca lucrurile să se încheie cu bine, după ce tânărul sportiv a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Câmpina, unde a fost diagnosticat cu o severă cădere de calciu. În urma incidentului, meciul a fost întrerupt mai bine de 20 de minute, iar jucătorii ambelor formaţii au resimţit din plin, până la final, sperietura provocată de starea de sănătate a colegului lor.
Cu toate acestea, fotbaliştii mai bine pregătiţi s-au dovedit a fi elevii lui Roberto Opaţchi, care au avut jocul la discreţie în ambele reprize. Dovadă, rezultatul de 6-0, prin golurile marcate de G. Dumitru (3), Julan (1), Râjnoveanu (1) şi Stancu (1). 


Antrenorul Roberto Opaţchi a folosit următoarea formulă de joc: Buţă, Julan, Banu, Rece, Catrina, Badea, Micuţă, Cordoş, Stancu, G. Dumitru, D. Dumitru. Au mai jucat: Călugăru, Râjnoveanu, Iatan, Iordache, Ştefan, Sărăţeanu şi Vlad.
Rezultatele etapei a II-a:
CS Câmpina - Unirea Urlaţi 6-0
CSO Slănic - CS Cornu 2-4
Tricolorul Breaza - Gloria Vâlcăneşti – nedisputat
Viitorul G. Vitioarei - CS Brazi 2-3
Petrolistul Boldeşti - Avântul Măneciu 4-0
Următoarea etapă va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, cu următorul program:
CSO Slănic - CS Câmpina
CS Cornu - Tricolorul Breaza
Gloria Vâlcăneşti - Viitorul G. Vitioarei
CS Brazi - Petrolistul Boldeşti
Avântul Măneciu - Unirea Urlaţi

SanConfind are un personal medical de elită

Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina (finanțat de cunoscuta companie petrolieră Confind SRL Câmpina), va fi, la finalul tuturor amenajărilor sale, cel mai mare spital privat prahovean. El a fost inaugurat pe 16 aprilie 2015, prin deschiderea primei sale secții: Baza de  Tratament și Recuperare Medicală. Ulterior, s-a adăugat  Departamentul de Radiologie și Imagistică Medicală, iar a treia structură importantă a spitalului (dar nu și ultima), Secția de obstetrică-ginecologie, va fi dată în folosință în octombrie 2016. 


Atunci când va fi gata, în următorii ani, Centrul Medical SanConfind va fi un spital la standarde europene. Chiar dacă astăzi unitatea este funcțională mai puțin de 30%, personalul medical existent deja este unul de elită, alcătuit din medici cu o foarte bună pregătire profesională. În prezent,  la Sanconfind lucrează (în secțiile spitalului, în cabinetele Ambulatoriului de specialitate sau în Laboratorul de analize medicale), specialiști în acupunctură, chimiști medicali, medici specialiști, medici primari, doctori în științe medicale, profesori universitari. 
Cu toții formează echipa SanConfind – specialiști pentru care actul medical este  încărcat cu valoare profesională, dar și morală, iar grija față de pacient înseamnă, în primul rând, grija față de OM.