01 noiembrie 2016

Noua ofertă electorală a partidelor: aceeași Mărie, doar ceva mai tânără și mai fardată?

Din zona Câmpina candidează pentru Senat: Virgil Guran (PNL), Monica Clinciu (PNL), Robert Minea (PMP), iar pentru Camera Deputaţilor: Ionuţ Piţigoi (PMP) şi Cornel Nanu (PSD)

Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 vor marca revenirea la votul pe listă şi renunţarea la votul uninominal, cel care a guvernat ultimele două scrutinuri: din 2008 și 2012. Vor schimba în bine destinul acestei țări apropiatele alegeri parlamentare? Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu România după rezultatele scrutinului, formarea unui nou legislativ și, desigur, a viitorului executiv central.


Votul uninominal sau votul pe liste de partid?
Parlamentul din precedenta legislatură nu a reușit să convingă clasa politică și guvernanții de la București de faptul că scrutinul de tip uninominal este nepotrivit electoratului românesc. Însă momentul Colectiv a obligat clasa politică românească să încerce să se reseteze și să dorească revenirea la votul listelor de partid. Cu atât mai mult cu cât efectul pervers al votului uninominal a dus la creșterea numerică fără precedent a Parlamentului, care, după alegerile din toamna lui 2012, ajunsese să aibă 588 de membri (în urma unor redistribuiri în cascadă). Actualul Parlament a fost considerat de mulți comentatori și analiști politici cel mai păgubos pentru țară atât pentru calitatea morală a membrilor săi, cât și pentru numărul nejustificat de mare al aleşilor raportat la populaţie. La o populație de 19 milioane de locuitori, România are un Senat mult mai numeros decât cel american, chiar dacă populația SUA este de peste 300 de milioane de suflete. Deși legea electorală pentru alegerile parlamentare din 2016 fusese aprobată anul trecut, înaintea evenimentului care a îndoliat întreaga țară, tragedia de la Colectiv a mai dat o șansă partidelor politice de a se scutura și lepăda de toate relele. În sistemul de vot uninominal, s-a văzut că, până la urmă, alegătorul simplu (poate prea simplu), nu a votat omul, politicianul virtuos, mânat în bătăliile politice de intenția de a servi binele public. De cele mai multe ori, și pentru că n-avea pe cine să voteze, fiind obligat să-și dea votul unor candidați unici și cinici aleși de conducerile partidelor. Adică acelora care au avut bani de pomeni electorale consistente, dar și de finanțări și sponsorizări partinice, lucru care a împăcat mulți dintre bizonii mioritici electori (care au aplicat dictorul popular: pupă-l în bot și papă-i tot), dar și conducerile partidelor politice implicate. Votul dat unor liste de candidați a fost abandonat acum opt ani, deoarece se credea că partidele strecurau pe aceste liste, pe locuri eligibile, printre oameni de valoare, și oameni dubioși, cu o moralitate îndoielnică, dar cu o potență financiară numai bună să sponsorizeze partidele în clipe grele. S-a văzut, într-un trist final, că votul uninominal nu mai ascundea impostura și incompetența, deoarece acestea erau la vedere, întruchipate de candidatul unic, ales de conducerea partidului respectiv pentru banii lui, iar nu pentru valoarea personală. Pentru aceste alegeri, partidele noastre s-au schimbat puțin, încercând să pună pe liste nume noi, nepătate, trecându-i pe linie moartă pe corupți și incompetenți. Cel puțin, la prima vedere, așa s-ar părea că stau lucrurile. Om trăi și om vedea dacă partidele noastre vor reuși să se lepede de sintagma de ”rău necesar”. 

Un Parlament cu mai puțini membri
Noua legislaţie electorală prevede o normă de reprezentare de un deputat la 73.000 de cetăţeni şi un senator la 168.000 de locuitori. Vom avea 308 deputaţi, 134 de senatori şi 18 deputaţi ai minorităţilor, ceea ce va duce la scăderea cu 122 de parlamentari, faţă de actualul legislativ ales uninominal. Diaspora va fi reprezen-tată de patru deputaţi şi doi senatori. Pentru partide se păstrează pragul electoral de 5%, iar pentru alianțe se adaugă 3% pentru al doilea partid din alianță și câte 1% pentru următoarele partide, dacă este cazul, dar nu mai mult de 10%.

Azi deputat, mâine senator
De opt ani de zile, Câmpina a avut o prezență constantă în Parlamentul României. Și când spunem asta ne gândim la faptul că a existat o continuitate a prezenței unor politicieni locali în forul legislativ suprem, dar și la numărul constant al acestora. Astfel, în legislatura 2008 - 2012, am avut doi parlamentari câmpineni:

Editorial. VOCI ÎN VACARM…

Am împrumutat acest titlu firește de la o carte a unuia dintre puținii noștri dizidenți autentici: Vasile Gogea. Pentru că mi se pare perfect acoperitor pentru a descrie infernul cacofonic în care ne scăldăm și în care cele câteva voci lucide și de intensitate normală nu se pot auzi.  
A făcut rumoare pe internet clipul cu acea capră urlătoare (ea crede că e femeie, dar se înșală) care striga acum câțiva ani la concursurile interactive pentru luat bani la proști: să suneeee telefonuuul! Ei bine, creatura respectivă candidează, am înțeles, acum pentru parlament. O merităm! E exemplară pentru vacarm! Și înțeleg că partidul care a propulsat-o tocmai l-a dat în judecată pe Cioloș pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului! Doar suntem în anul și țara absurdului dadaist! 
Citeam acum, în senzaționala carte a lui Mircea Mihăeș despre romanul Ulysses al lui Joyce, cum irlandezii au răscumpărat manuscrisele scriitorului la prețuri incredibile. Și Irlanda era o țară incomparabil mai săracă decît este azi România. Dar ce contează, cînd oamenii cu racile penale țin să se pună la adăpostul imunității parlamentare… Gălăgia este întreținută în primul rînd de presă, care ocolește voit vocile profesioniste, responsabile, calme. „Voi scandalul cu orice preț”, adică blestematul de rating. După mintea mea proastă, România ar trebui să urmărească la toate licitațiile internaționale orice operă sau obiect amintind de Brâncuși  și să le cumpere la orice preț. Prietenii știu de ce. Nu și prietenii lui Ghiță et comp. Ce pereche minunată vor face țipătoarea profesionistă și golul de ecou Tăriceanu, vă dați seama? Și cam după modelul acesta va fi structurat întreg parlamentul… 


Există în România voci capabile să se audă peste vacarmul general? Sunt convins, numai că ele emit în ultrasunete. Nu le percep decît liliecii. Nu cred că partidul acesta nefericit numit

Virgil Guran, singurul politician câmpinean cu mari șanse mari de a fi reales în Parlamentul României

După toate probabilitățile, deputatul liberal Virgil Guran este singurul politician câmpinean care va ajunge în Parlament, el ocupând poziția a doua în lista pentru Senat a PNL Prahova, un loc perfect eligibil. Așadar, Virgil Guran dorește să reprezinte în continuare electoratul prahovean acolo unde se iau marile decizii, dar nu în Camera Deputaților (ca până acum), ci în Camera Superioară a Parlamentului României, care a luat ființă pentru prima dată în timpul domniei lui Al. I. Cuza, fiind desființată ulterior de comuniști și reînființată după Revoluția din Decembrie 1989. În legislatura care stă să se încheie, Virgil Guran a fost unul dintre cei mai activi deputați, în cele peste 126 de ședințe la care a participat luând cuvântul de 150 de ori și prezentând 103 declarații politice. De asemenea, el a mai avut inițiate 115 propuneri legislative, dintre care opt s-au finalizat fericit, fiind promulgate sub forma unor legi de către președintele țării. Demn de remarcat este faptul că deputatul câmpinean a avut 110 interpelări prin care a solicitat unor miniștri și conducători de organizații centrale răspunsuri la numeroasele probleme de interes național. A semnat totodată trei moțiuni, iar când sub toate cele prezentate mai sus s-a tras linie, rezultatul a fost clasarea lui Virgil Guran printre primii 10 parlamentari români cei mai activi (dintre cei 588 de senatori și deputați din prezenta legislatură, cea mai stufoasă structură a Parlamentului României din toate timpurile).  Dintre cele 110 întrebări și interpelări adresate Guvernului, cea mai mare parte se referă la probleme ale județului Prahova, nu puține fiind întrebările ridicate pentru rezolvarea unor aspecte neplăcute din viața locuitorilor zonei Câmpina, reprezentând arealul Colegiului 2 Deputați, cel în care deputatul Guran a câștigat alegerile parlamentare de acum patru ani.



„În lipsa unei legi a lobby-ului, în România e greu să intervii, chiar și pentru persoane amărâte și năpăstuite“

„Trecând peste datele statistice ale activității mele parlamentare, care cred că mă situează printre primii 10 cei mai activi parlamentari din această legislatură și primul din Circumscripția Prahova, trebuie să recunoaștem faptul că inițierea unei legi este un proces dificil și de lungă durată. Am fost mereu atent ce se întâmplă în colegiul  electoral pe care l-am câștigat, încercând să rezolv unele probleme mai delicate. Pe unele chiar le-am rezolvat, cum este cazul montării separatoarelor de sens pe DN1 (absența acestora cauzând multe accidente de circulație cu victime, multe dintre acestea, câmpineni). Am avut, din păcate, și situații nerezolvate, în ciuda insistențelor mele, cum este cazul Taberei de copii de pe Voila, pe care diriguitorii ministerului de resort nu au vrut să o treacă în proprietatea Câmpinei. Legea a fost votată în plenul Camerei Deputaților, dar din cauza opunerii parlamentarilor PSD, ea nu a fost aprobată. Conducerea Ministerului Tineretului a preferat să se continue paragina în care au căzut toate imobilele taberei amintite și a declarat că se opune acestui transfer, oferind niște explicații aiuritoare, din care noi înțelegem că se pregătește pentru acest obiectiv un aranjament imobiliar fără scrupule, la cel mai înalt nivel. În România încă mai sunt multe imobile impozante aflate într-un stadiu avansat de degradare, care aparțin ministerelor. Deși nu fac nimic pentru a opri declinul acestor clădiri, conducerile ministerelor în cauză refuză să le transfere unor instituții sau administrații publice locale, care le-ar putea reabilita și repune în valoare, refuzul nejustificat neavând decât o singură explicație: obținerea unor comisioane uriașe din vânzarea viitoare pe nimic a acestor clădiri, după completa lor ruinare. Sper ca DNA-ul să-i prindă odată pe acei oameni din ministere care se ocupă cu așa ceva. Am încercat și, de multe ori, am rezolvat probleme punctuale ale cetățenilor care au suferit abuzuri din partea unor instituții ale statului. Din păcate, în lipsa unei legi a lobby-ului, cum există la americani, în România e greu să intervii, chiar și pentru persoane amărâte și năpăstuite, pe lângă instituțiile care le-au nedreptățit sau care le-ar putea face dreptate. E chiar periculos uneori să intervii, pentru că riști să fii acuzat de trafic de influență”. (A.B.)

Șase suflete luptă să scape dintr-o „cutie de chibrituri“

Au atât de puțin, dar, totodată, au totul! Pentru că se iubesc, pentru că se au unul pe altul, pentru că-și doresc armonie în familie și un viitor frumos pentru ei, dar mai ales pentru cei doi copii ai lor. 
Vorbim despre povestea Elenei și-a lui Daniel, doi tineri din satul Buzota, comuna prahoveană Apostolache, care au luat-o de la început de nenumărate ori. Poate că au obosit, dar nu-și permit să clacheze. Trebuie să meargă mai departe. Copiii lor, Diana (9 ani) și Daniel (7 ani), au nevoie de ei, au nevoie de un cămin, dar, înainte de „nevoie“, AU VOIE, au dreptul să viseze ca toți cei de vârsta lor.

O poveste în care dragostea învinge totul…
Povestea Elenei Moghioroiu și a lui Daniel Cobzaru a început în urmă cu zece ani. Ea, o româncuță frumoasă, din Gornet-Cricov, de numai 16 ani pe atunci, fata unor săteni cu gospodărie frumoasă. El, un tânăr chipeș, de 17 ani, dar rrom de etnie și provenit dintr-o familie săracă din Buzota (comuna Apostolache). N-au contat nici vârsta fragedă, nici diferențele sociale sau etnice. Cei doi s-au îndrăgostit nebunește și au plecat împreună pe un drum plin de speranțe, de visuri frumoase. Doar că, așa cum se întâmplă în multe dintre cazurile similare, nu toată lumea înțelege că sufletul n-are vârstă, nu ține cont de fizic, de culoarea pielii, de religie, de limba vorbită sau de greutatea portofelului. Părinții Elenei s-au opus relației. Și-ar fi dorit altceva pentru fata lor. „Iar de aici au început problemele. Am fost într-un continuu du-te-vino. Fie am stat în casa socrilor, la Buzota, fie am încercat să facem ceva în casa alor mei, care au părut în ultima vreme că ne acceptă și ne-au asigurat că ne lasă nouă gospodăria de la Gornet-Cricov. Dar la sfârșitul lunii august, anul acesta, în urma unor certuri zdravene, ne-am trezit dați afară, împreună cu cei doi copii“, ne-a mărturisit Elena.



Șase suflete, într-o cameră de 5/2 metri
S-au reîntors în camera socrilor. Și, da, spunem corect cameră, pentru că este impropriu să numești casă o încăpere de cinci metri lungime și doi metri lățime, la care se mai adaugă un hol și mai mic care ține loc și de bucătărie, și de cămară, și de dressing. În această cameră sunt așezate de-a lungul două paturi în care se înghesuie șase suflete. Într-un pat de-o singură persoană dorm socrii Elenei, în timp ce pe canapeaua extensibilă (de două persoane), ceilalți patru își amestecă speranțele seară de seară și visează la momentul în care vor avea casa lor și spațiu… mult mai mult spațiu.


Un vis la un pas de realizare
Un vis la care trag de zor de la începutul lui septembrie, imediat cum s-au reîntors la Buzota. Tinerii au reușit în două luni să-și ridice casa pe care o lăsase la nivel de fundație. Au muncit zi și noapte, și-au consumat toate resursele financiare pe care le au din salariul de femeie de serviciu al Elenei, cel de fierar al lui Daniel, alocațiile copiilor și ajutorul social al socrilor, au fost ajutați de săteni, de colegii de serviciu. Pe cei care le-au întins o mână de ajutor i-au plătit când și cu cât au putut, însă oamenii

Trei generaţii într-un secol trăit pe meleaguri câmpinene

Pentru mine, care am trăit trei sferturi de veac în Câmpina, acest oraş este ca o carte deschisă, fiecare stradă, multe dintre case şi câmpinenii vremurilor trecute evocându-mi o suită de amintiri. Acestea ar putea constitui, în ansamblu, o istorie măruntă, care ne-ar ajuta să reconstituim cu fidelitate pagini din trecutul acestui minunat oraş de pe Valea Prahovei.
Am ales pentru azi istoria unei familii ce a fost prezentă în viaţa oraşului pe parcursul unui întreg secol. Atunci când drumul te poartă pe strada Bobâlna, la intrare, pe partea dreaptă, se află trei clădiri care au fost, timp de aproape un veac, proprietatea familiei Roşculeţ. Au fost construite într-o perioadă când în Muntenia şi Moldova oraşele mai purtau încă amprenta arhitecturii levantine, venită la noi în timpul dominaţiei otomane. De la oraşele – port dunărene, cu multe clădiri în stil grecesc, turcesc sau bulgăresc, negustorii care făceau afaceri în interiorul celor două principate şi-au ridicat clădiri, magazine şi locuinţe ce aminteau de obârşiile lor. 
Familia Roşculeţ nu era de origine levantină, erau ardeleni, mocani din cele Şapte Sate, dar în transhumanţa lor, pe care o făceau plecând din munţi până în bălţile Dunării, au fost influenţaţi de peisajul urbanistic din Muntenia de Sud. 
Mocanii erau oameni bogaţi. Primul dintre ei, Voicu, a avut zece fraţi, toţi ajunşi oameni realizaţi. Voicu era stăpân pe turme mari şi pleca în transhumanţă an de an, oprindu-se în Ialomiţa, în comuna Jegălia, unde ierna cu mioarele sale. Aveam în familie o mătuşă, Tanţa Ciupală, de origine austriacă, fiică a baronului Colman, căsătorită şi ea cu un urmaş de mocan, Gogu Ciupală. Familia Ciupală, ciobani din tată în fiu, îşi ducea turmele iarna în comuna Reviga din Ialomiţa. Când venea la noi, la Câmpina, mătuşa vizita familia Roşculeţ, cu care soţul ei avea legături de rudenie. Pe unul din fiii săi, Gheorghe Roşculeţ, Voicu l-a dat la şcoli înalte, acesta absolvind Academia Comercială din Bucureşti. Când a terminat, a deţinut un post important de inspector într-o regională CFR. În drumurile lui prin Câmpina, care atunci era un important nod de cale ferată, Gheorghe a cunoscut-o pe Elena, o domnişoară dintr-o familie înstărită, cu care s-a căsătorit. Elena era fiica negustorului Ioan Nicolescu, care avea în casa plasată chiar în marginea străzii Bobâlna o prăvălie cunoscută de localnici sub numele de „La Zăcătoare” (casa care există şi acum, a fost transformată în anii 90 în circumscripţie medicală, unde activau pentru adulţi dr. Lăcătuşu, iar pentru copii o foarte bună doctoriţă pediatru, d-na Suciu). Ioan Niculescu avea trei fete şi pentru fiecare construise, drept zestre, câte o casă. În spatele dispensarului, o clădire care mărginea Gara Câmpiniţa şi alături încă una, cu o verandă elegantă şi o curte mare, unde locuia el împreună cu soţia. Ioan Niculescu era un negustor foarte preţuit de locuitorii cartierului, dădea de multe ori pe datorie, aducea marfă de cea mai bună calitate, era cinstit şi generos. Trebuie menţionat că toţi negustorii câmpineni de pe vremuri formau o categorie importantă în oraş şi toţi se bucurau de bună reputaţie pentru cinstea pe care o dovedeau în afacerile lor. 
Lucrurile i-au mers bine, până la ruptura provocată de venirea regimului comunist la putere, care a spulberat realizările de viaţă ale multor oameni muncitori şi corecţi. Au venit timpuri grele pentru familie. Un văr a fost întemniţat pentru activitatea politică din perioada interbelică, iar lui Ioan Nicolescu i-au fost naţionalizate cele trei case care trebuiau să fie zestrea fetelor sale. Acestea au fost repartizate unor chiriaşi, care nu prea le-au îngrijit şi astfel s-au degradat. Ioan şi soţia sa, împreună cu cele două fete încă necăsătorite, au devenit şi ei chiriaşi în propria casă, înghesuiţi în câteva camere. De frică să nu li se mai bage şi în acest spaţiu strâmt alţi chiriaşi, l-a rugat pe ginerele său, Gheorghe Roşculeţ, să se mute la Câmpina. În 1950, au venit în oraş Gheorghe, Elena şi fiul lor Dan, care avea atunci un an. Şapte persoane locuiau acum înghesuite în vechea lor casă. Ioan şi soţia sa nu aveau niciun venit, foştii negustori neavând de unde să primeasă pensie, aşa că şi-au organizat o mică afacere clandestină într-o odăiţă din fundul curţii, unde întreţineau un mic comerţ, servindu-şi vechii clienţi cu câte o ţuică. Dr. Lăcătuşu, medicul de familie, o atenţiona mereu pe bunica familiei: „D-na Niculescu, nu mai munci atât, că o să mori!”, la care ea îi răspundea scurt: „Domnu’ doctor, nu pot să stau!” Situaţia familiei s-a mai uşurat când s-au căsătorit şi celelalte două fete. Constanţa a făcut o partidă strălucită, căsătorindu-se cu dr. Ioan Grigore Popescu , medicul lui Sadoveanu, pe atunci vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale. Acesta le-a facilitat tinerilor căsătoriţi să capete o casă pe strada Amzei din capitală. Lucreţia s-a căsătorit cu Traian Călinescu, economist la Uzina Poiana şi s-a mutat la el. Situaţia familiei s-a îmbunătăţit şi pentru că Gheorghe Roşculeţ, un foarte bun economist, a fost angajat de directorul Şancu, în funcţia de şef Birou financiar la Uzina Neptun. 
Gheorghe, sau nea Gică cum îl numeau prietenii, era un bărbat frumos, înalt, brunet, cu trăsături fine. În acele vremuri de societate patriarhală, distracţiile erau puţine şi se rezumau la reuniuni de familie, petreceri cu prietenii, partide de remi şi de poker. Nea Gică a devenit oarecum dependent de jocurile de noroc. Avea un cerc de prieteni din care făceau parte profesorul de română Mihăescu, directorul Liceului Energetic – Marin, Mircea Ionescu – fost deţinut politic, profesorul Naumescu şi alţi câţiva. Juca din pasiune, pentru plăcere şi pentru emoţiile pe care i le furniza pokerul, acest joc de noroc care presupunea îndrăzneală şi multe stăpânire de sine, şi nu pentru bani. Când câştiga, uneori sume importante, înapoia mare parte din bani prietenilor, care însă atunci când el pierdea, nu erau la fel de generoşi. Atunci când reuşea să se desprindă de la masa verde, făcea sport şi mergea mult cu bicicleta. Lui nea Gică îi mai plăceau şi femeile frumoase, având din când în când câte o aventură. La serviciu era foarte apreciat şi se împrietenise cu directorii de atunci, Petre Tiseanu şi Radu Frăţilă, împreună cu care mergea adesea să servească masa la restaurantul de la lac. Mare gurmand, Gheorghe comanda mereu o gustare substanţială, de unde i s-a tras şi  porecla de „nea Gică Gustărică”. Asemenea preocupări mai făceau goluri în bugetul familiei. Soţia sa, Elena, a reuşit cu ajutorul surorii sale să se angajeze la Liceul de Petrol. Lucreţia, care în vremea aceea era profesoară şi făcea naveta cu bicicleta până la Ghirdoveni (comună din vecinătatea Morenilor), a renunţat la învăţământ şi a devenit şef contabil al aceluiaşi liceu. 


În perioada aceea, când nu exista televiziune sau alte variante de divertisment pe care le avem azi, câmpinenii plecau în weekend pe munte în număr mare. Familia Roşculeţ, împreună cu Tanţa şi Nelu Ciosu, cu familia Romaşcanu şi alţi prieteni, erau mari iubitori de munte. Atunci când nu organizau excursii în Bucegi, aveau casa deshisă pentru musafiri. În această ambianţă şi-a trăit copilăria şi adolescenţa Dan Roşculeţ, copilul răsfăţat de bunici şi părinţi. A urmat cursurile Liceului Nicolae Grigorescu, remarcându-se în echipa de baschet a liceului. Era bun la materiile umaniste, la limba română, unde avea o mare profesoară în persoana d-nei Marinescu şi din admiraţie pentru soţul acesteia, Traian Marinescu, excelent profesor, dar şi antrenor de box şi om de cultură cu vaste cunoştinţe, care la ore îi încânta cu multe istorisiri, a învăţat bine şi la latină. La terminarea liceului, ca să intre la facultate mai uşor, a ales Facultatea de Construcţii,

Un ultim dar făcut de scriitorul Ion Ochinciuc cititorilor săi

În ultima vară petrecută la Câmpina, scriitorul Ion Ochinciuc, deşi suferind, a lucrat intens la ultimul său roman, care atunci când şi-a încheiat vacanţa, la sfârşitul lunii august, rămăsese neterminat. Îmi spunea, înainte de plecare, că nu mai poate să  scrie, nici să citească, mulţumindu-se cu lectura ziarelor. Ajuns la Bucureşti, boala i s-a agravat brusc, iar medicii nu i-au mai dat nicio şansă. Presimţindu-şi sfârşitul, a făcut un ultim efort, dictându-i devotatei sale soţii, d-na Carmen, sfârşitul romanului început la Câmpina. 


În popor se spune că sufletul celui răposat nu se desparte timp de 40 de zile de locurile în care a trăit. Ca un omagiu adus memoriei şi activităţii sale, dar şi ca semn al nemărginitei iubiri care i-a unit, îndurerata văduvă şi-a propus ca până la parastasul de 40 de zile, ce va avea loc în luna noiembrie, să scoată de sub lumina tiparului romanul lăsat de scriitor în manuscris. 
Într-o conversaţie pe care am avut-o cu d-na Liliana Ene, directoarea Bibliotecii Municipale, aceasta s-a arătat încântată de ideea lansării ultimei cărţi a celui care a fost Ion Ochinciuc la Câmpina, oraşul în care îşi găsea vară de vară liniştea şi inspiraţia şi în care şi-a făcut mulţi prieteni din rândul scriitorilor prahoveni. 
Alin CIUPALĂ

Daniela Rîndaşu, artist plastic: „Sunt fascinată să descopăr orice lucru care mă ajută să ajung acolo unde mi-am propus”

Daniela Rîndaşu s-a născut la Câmpina în urmă cu 48 de ani şi a cochetat cu desenul din primii ani ai copilăriei. A absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Toniza” din Bucureşti, după care a urmat cursurile Secţiei de Pictură a Institutului de Arte Plastice „Luceafărul” din capitală. În timp şi-a dezvoltat tehnica şi a folosit puterea imaginii ca mod de exprimare în faţa lumii. Din anul 2011 face parte din Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Ploieşti. Portretele Danielei Rîndaşu prind viaţă printr-o expresivitate a figurilor care te copleşeşte şi care îţi rămâne imprimată pe retină şi în suflet mult timp.  
„Mobilul artei d-nei Daniela Rindaşu pleacă din iubire și cunoaștere a ființei umane, din compasiune față de dramele și bucuriile acesteia“. (Cornel Cubleşan, artist plastic)


- Vă consideraţi o reprezentată a picturii concepută ca stare de spirit?
- Starea de spirit... Mai degrabă văd o reciprocitate, căci şi starea de lucru îmi transformă starea de spirit la rândul ei.
- Fascinaţia faţă de exotic, faţă de lumile acelea care incită la descoperire, a făcut din India o a doua casă. De ce acolo? Există o legătură între lucrările d-voastră şi cultura acestei ţări? 
- Acasă putem să numim orice loc unde suntem primiţi cu dragă inimă şi nu ar trebui să ne delimităm într-un mod pragmatic spaţiul, mai ales cei care sunt iubitori de cultură. Sunt fascinată să descopăr orice lucru care mă ajută să ajung acolo unde mi-am propus şi aşa am fost atrasă de ţările pe care le-am vizitat.
- În ce măsură vă folosiţi de fotografie în opera dvs.?
- Atunci când timpul sau unele inconveniente nu mi-au permis să reproduc imaginea dorită la faţa locului prin pictură, m-am ajutat de fotografie.
- Chipurile personajelor dvs. sunt de o expresivitate artistică  extraordinară. Ce vă influenţează în actul creator?
- Cam tot ce am trăit, învăţat, experimentat şi descoperit din momentul în care am ţinut un creion în mână şi până în prezent.


- Aveţi o filosofie picturală aparte. Ce mesaje ar trebui să desprindă privitorii din tablourile dvs.?
- În opinia mea, privitorul are libertatea deplină să înţeleagă lucrările mele aşa cum îşi doreşte. Nu văd de ce aş impune nişte limite când, de fapt, scopul meu este să îmi apropii publicul, tocmai lăsându-l să se simtă în largul lui şi să mediteze asupra imaginii după bunul plac.
- Recent, poetul Florin Dochia a relansat volumul de poeme bilingv „Songs for Inanna”/ „Cântece pentru Inanna”, o carte pe care aţi  ilustrat-o cu 20 de imagini. Cine este Inanna în viziunea Danielei Rîndaşu? 
- Inanna apare ca un simbol al expresivităţii feminine. O definiţie ar suna cam aşa: creativitatea, talentul şi imaginaţia exprimate într-o formă tipic vizuală în care poate fi apreciată frumuseţea puterii emoţionale.
- Aceste imagini s-au constituit într-o expoziţie inedită ce poartă numele volumului. Unde pot vedea cei interesaţi aceste lucrări?
- Tablourile pot fi văzute la Muzeul „Nicolae Grigorescu”.  Expoziţia este cu vânzare şi va mai fi deschisă până săptămâna viitoare. 
- Ce îşi doreşte Daniela Rîndaşu pe viitor?
- Viitorul ne aduce cam ceea ce ne dorim, iar eu îmi doresc cam aceleaşi lucruri ca şi până acum... 
- Aveţi un motto în care vă regăsiţi?
- „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”. Aşa s-a exprimat Mahatma Gandhi şi mie mi-a plăcut... M-am regăsit în spusele lui.
Andreea Ştefan

FOTBAL. Campionatul Judeţean de Juniori A. Gloria Vâlcăneşti - CS Câmpina 1-11 (1-2)

Sâmbătă, 29 octombrie, CS Câmpina a câştigat categoric în deplasarea de la Vâlcăneşti, înscriind nu mai puţin de 11 goluri în poarta Gloriei din localitate. După un început de primă repriză destul de echilibrat, în care gazdele au şi deschis scorul pe fondul de dominare al oaspeţilor, elevii lui Roberto Opaţchi au intrat la cabine în avantaj (1-2), prin golurile marcate de Iatan (min. 35) şi G. Dumitru (min. 36).
În repriza secundă, meciul s-a jucat într-un singur sens, CS Câmpina înscriind de încă nouă ori, fără să mai primească vreun gol. 


Antrenorul Roberto Opaţchi a folosit în deplasarea de la Vâlcăneşti următoarea formulă de joc: Buţă, Julan, Banu, Iordache, Catrina, Badea, D. Dumitru, Rece, Stancu, G. Dumitru, Iatan. Au mai jucat: Călugăru, Micuţă, Ştefan şi Mârzea. Marcatori: G. Dumitru (4 goluri); D. Dumitru (2 goluri); Iatan (2 goluri); Micuţă (2 goluri); Badea (un gol).
După opt meciuri jucate şi opt victorii consecutive, cu 51 de goluri marcate şi două primite, CS Câmpina ocupă în continuare locul 1 în clasament cu 24 de puncte.
În următoarea etapă, care va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, CS Câmpina va juca pe teren propriu, de la ora 11.00, cu Petrolistul Boldeşti.