15 noiembrie 2016

Școala de Poliție din Câmpina – între tradiții și scandaluri

Orice s-ar spune, Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” nu este doar o unitate de învățământ cu vechi tradiții, ci chiar un simbol al orașului nostru. Ea nu este doar din Câmpina, ci și dintre instituțiile care au făcut cunoscută localitatea noastră în toată țara, de o jumătate de secol. Eu, înșirătorul rândurilor de mai jos și de mai sus, s-ar putea să tratez acest articol cu subiectivism (deși l-aș vrea echilibrat), pentru că mi s-a întâmplat, de mai multe ori în viață, să beneficiez de clemența unor agenți de poliție care, după ce mi-au citit datele de identificare din buletin, mi-au spus toți cam așa: ”Hm, ești din Câmpina!? Acolo am făcut școala. Ești liber, dar ai grijă să nu mai greșești...” Erau culpe minore, desigur, dar amendabile, totuși, cu doar un pic de încrâncenare polițienească, ceea ce mă face să cred că polițiștii respectivi nu erau loviți de amintirea unei școli crâncene, ci învăluiți de nostalgia unei școli pe care o prețuiau. Nu mai zic că aș putea fi subiectiv și pentru că sunt dinamovist din naștere. Însă tot eu, autorul acestui material, vă avertizez că nu urmează texte care vă pot afecta emoțional, ci numai unele pe care mi-ar plăcea să le știu capabile de a ridica o singură întrebare: ce mama dracului se întâmplă la Școala de Poliție din Câmpina? Este o întrebare care ar trebui să ducă, bineînțeles, și la rezolvarea problemelor pe care le sugerează interogația. De vreo câțiva ani, Școala de Poliție a cunoscut noroiul mai multor scandaluri; de corupție, și nu numai. Scandaluri care ne-au făcut să ne întrebăm: avem un simbol câmpinean cam pătat, cum procedăm? Noroiul scandalurilor amintite nu iese la spălat așa ușor, cum ai scoate o pată de mâncare de pe un costum. Mai ales că noroiul nu cade pe un costum oarecare, ci pe o uniformă a statului. Totuși, curățarea imaginii acestei unități școlare militare de elită (cea mai mare de acest tip din țară), care face parte dintr-o instituție de forță, Poliția Română, nu se poate face prin forță. Fără îndoială, ea se poate face doar de către conducerea școlii, dar nu prin forță, ci prin aplecarea atentă și tolerantă asupra situației create, asupra nevoilor elevilor, prin rezolvarea problemelor cu grijă, tact amestecat cu sinceritate și asumarea greșelilor. Ascunderea gunoiului sub preș nu ar face decât să ridice nivelul preșului și să-l coboare pe cel al școlii.


O școală cu două jurăminte
Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” a fost măcinată în ultimii ani de scandaluri de corupție: ba din cauza unui ofițer cadru didactic arestat și condamnat pentru luare de mită, după ce a primit bani dela candidaţi pentru a-i ajuta la promovarea probelor sportive, ba din pricina  unui profesor trimis în judecată, fiindcă i-a dat unei eleve subiectele examenului de admitere, precum şi rezolvarea acestora, subiectele respective ajungând apoi în posesia mai multor elevi, astfel că o clasă întreagă a obţinut nota 10 la examenul respectiv. Într-o țară roasă de corupție de sute de ani, ajunsă în capitalismul nostru postdecembrist  și sălbatic putredă de atâta corupție, aceste cazuri nu ne-au bucurat deloc, dar nici nu ne-au mirat prea tare, pentru că acuzații asemănătoare s-au întâmplat și la case mai mari, la facultăți ale unor universități celebre din România. În urma acestor cazuri, prestigiul uniformei polițistului școlit la Câmpina a fost puțin afectat, dar trecerea timpului a șters rușinea, iar porțile unității au fost, în continuare, luate cu asalt de mii de elevi-candidați, în perioadele înscrierii la examenul de admitere. Toamna lui 2016 a venit pentru Școala de Poliție cu noi cadeți, dar și cu un nou scandal. Vineri, 11 noiembrie, elevii proaspetei promoții 2016-2018 au depus jurământul militar față de patrie în prezența conducerii Școlii, a invitaților săi, precum și a circa 1000 de privitori reprezentând părinți, rude și prieteni ai ”bobocilor”. Au fost aproape 700 de elevi-boboci, dintre care aproape o treime, fete, care au așteptat mult timp, în frig și în picioare, desfășurarea ceremonialului specific evenimentului. De la atâta efort fizic cu care nu erau obișnuiți, câtorva elevi li s-a făcut rău, aceștia fiind rapid transportați în cortul de lângă platoul adunării, unde au primit îngrijirile cuvenite. La sfârșitul celor doi ani de pregătiri polivalente, absolvenții Școlii, înainte de încadrarea pe post, vor depune un al doilea jurământ, numit și jurământ polițienesc, pentru că rostitorii acelui jurământ vor fi, după depunerea lui, polițiști cu acte în regulă. Spre deosebire de alți ani, la ceremonie  nu au participat persoane marcante din conducerea Ministerului Afacerilor Interne (ministrul sau șeful Inspectoratului General al Poliției Române, cum s-a întâmplat de atâtea ori). De la București a fost trimis doar comisarul-șef de poliție Marcel Simion, directorul Direcției Management și Resurse Umane din cadrul IPG. Cârcotașii ar putea spune că acest lucru înseamnă o mascată dezaprobare a Școlii de către diriguitorii MAI. Cârcotașii ar putea spune orice. Judecând după numărul mare al rudelor elevilor, oameni care au venit din toată țara să-și susțină odraslele, Școala de Poliție din Câmpina rămâne la fel de atractivă ca și în trecut, continuând să reprezinte o unitate etalon în domeniul pregătirii agenților de poliție, chiar dacă a ajuns, de la o vreme, cantonată între acuzații individuale și aprecieri generale.


Un nou scandal
Însă cu doar cu câteva zile înainte de depunerea jurământului militar, liderul unui sindicat al polițiștilor (sindicat aproape anonim, drept pentru care am putea crede că liderul sindical vrea să atragă atenția asupra sindicatului său doar pentru a-l face cunoscut), aduce critici grave acestei vechi unități de învățământ secundar din Poliția Română, avertizând asupra condițiilor ”inumane” în care învață și trăiesc elevii unității. În acest sens, liderul sindical avertizează într-o scrisoare adresată ministrului de interne (care conține, în opinia noastră, și multe exagerări), că «viitorii polițiști sunt privați de un mediu de viață și studiu sănătos „beneficiind” de: - șoareci și șobolani în dormitoare, sala de mese și cămara cu alimente; -hrană alterată, al cărei miros de putrefacție/alterare emană din cămara cu alimente; - un asistent medical (medicul lipsește cu desăvârșire din această „unitate de poliție”) care pentru orice afecțiune oferă, pentru „alinare”, un Paracetamol, iar în cazul unei îmbolnăviri, elevul este trimis la spitalul orășenesc/județean, eventual în București;- program administrativ-militar intensiv (sectoare, curățenie generală etc.) nicidecum program de studiu intens în vederea aprofundării cunoștințelor de drept, tehnici, tactici polițienești;-  după-amiaza, când elevii sunt obligați să urmeze „studiu”, aceștia sunt într-atât de obosiți fizic (începând cu ora 5.45, elevii „intră în program”: sectoare, cursuri), încât acest program este iluzoriu.» La televiziunea locală, conducerea Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina dezminte acuzaţiile liderului sindical, recunoscând că există un singur impediment în activitatea școlii: lipsa medicului. În aceeaşi scrisoare este explicată și lipsa unui medic la unitatea din Câmpina. Reprezentanţii unității recunosc acest lucru, invocând motive obiective (medicul precedent și-a dat demisia, iar procedurile de angajare a unui nou medic al unității sunt în curs de desfășurare). Chiar și cu două asistente, elevii nu duc însă lipsă de îngrijiri medicale corespunzătoare, deoarece în cazuri deosebite sunt transportaţi la Spitalul Municipal Câmpina. 


O viață cazonă liber consimțită
Poliția Română a fost demilitarizată în urmă cu două decenii (în ideea apropierii de cetățeni a oamenilor și procedurilor Poliției), dar nu se poate susține că Școala de Poliție din Câmpina este una civilă, fiind evident caracterul ei militar. Așa cum cazonă este și viața elevilor care si-au dorit să îmbrățișeze meseria de polițist. Or, această îmbrățișare nu este ca cea a iubitei, pentru că vorbim despre îmbrățișarea unei meserii dificile, în care se poate adesea muri (ne referim, desigur, la polițistul de pe teren, nu la cel din birou). Condițiile de cazare și viața unui elev al unei școli de poliție nu pot fi identice cu cele ale unui elev de la o școală de arte și meserii, deoarece absolventul celei din urmă va urmări realizarea unui produs, în condiții normale de producție, pe când absolventul polițist ar putea urmări infractori periculoși, în condiții dintre cele mai vitrege. Este clar că reclamația a pornit din interiorul Școlii (de la un elev sau mai mulți elevi), iar liderul sindical reclamant a preluat-o, încercând să o popularizeze prin cea mai clasică și mai ușoară modalitate. Nu mi-a plăcut armata (pe care am făcut-o în perioada comunismului, deci atunci când era foarte neplăcută), dar din postările de pe net ale celor care comentau scrisoarea cu pricina, foști absolvenți ai școlii, mi-am dat seama că unele mențiuni din scrisoare erau exagerate. Sigur că da, la Câmpina nu sunt pregătite trupe speciale de poliție, deci elevilor de aici nu le trebuie o instrucție cu sânge și sudoare, dar cred că toată lumea s-a săturat de polițiști grași și fără o rezistență fizică atât de folositoare în meseria aleasă, lor și cetățenilor în sprijinul cărora acționează. Fiecare dintre elevii-candidați știa la ce se înhamă atunci când a bătut la porțile școlii și a acceptat fără constrângeri să ducă doi ani o viață cazonă pentru a se pregăti cât mai bine în meseria aleasă. Din dorința de a afla cum stau lucrurile din scrisoare și cum era școala pe vremea când o promoție însemna peste 2000 de elevi, nu câteva sute, cum se întâmplă azi, am stat de vorbă cu generalul de brigadă în rezervă, Constantin Cândea, directorul Școlii de Poliție în perioada 2000 – 2003, care ne-a declarat următoarele: ”Am citit și eu din presă scrisoarea acelui lider sindical și, în opinia mea, conține și lucruri reale, dar și lucruri inexacte. Este posibil să fi apărut și câte un șoarece în dormitoare, pentru că rozătoarele, când se apropie iarna, se retrag  și ele tot mai mult în interiorul clădirilor, la căldură. Sigur, nu este admis un șoarece în cămara cu alimente, dar întrebarea care se pune în legătură cu prezența aceste rozătoare este dacă s-au făcut deratizările spațiilor unității conform normelor în vigoare. Abia lipsa acestor deratizări conform planificărilor constituie o problemă. Cât despre programul administrativ intens (de curățenie generală sau a dormitoarelor și a sectoarelor), acesta nu poate fi decât benefic pentru disciplinarea elevilor și obișnuirea lor cu ordinea și curățenia. Știu că a fost demarat, încă de la începutul anilor 2000, un program de modernizare a dormitoarelor care continuă și azi, pe măsura finanțărilor alocate. Nu le strică elevilor absolut deloc instrucția militară intensă, pentru că îi ajută să devină polițiști bine pregătiți fizic, dar și psihic. Sigur, este inadmisibilă și revoltătoare umilirea elevilor cu metode precum curățarea WC-urilor cu periuța de dinți, conducerea valizei pe sub paturi sau altele asemănătoare, care se practicau înainte vreme în armata română. Pe vremea când eram eu director, elevii nu erau atât de pretențioși. Eu chiar le ziceam că vor fi pregătiți doar dacă vor mărșălui în timpul școlii 100 de kilometri fiecare. Am făcut de multe ori împreună cu ei marșuri prin jurul Câmpinei și vreau să vă spun că și fetele se țineau foarte bine și refuzau ca băieții să le ducă armele. Am încercat mereu să le inoculez elevilor mei ideea că, în limite suportabile, privațiunile vieții cazone și pregătirea fizică intensă sunt benefice, deoarece cu cât va curge mai multă sudoare pe câmpul de instrucție, cu atât mai puțin va curge sânge pe câmpul de luptă. Desigur, pregătirea fizică intensă nu înseamnă dezumanizarea elevilor, căci școala urmărește dezvoltarea pe toate planurile a cursanților, dezvoltarea personalității lor, ceea ce înseamnă că trebuie să pregătești individul fără a-i afecta demnitatea.”

Spiritul lui Vasile Lascăr umblă liniștit prin școală
Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” a fost înființată la 1 februarie 1968 și  poartă numele unui ilustru politician român care a trăit în urmă cu mai bine de un veac. Acesta a fost în două rânduri ministru de interne, răstimp în care a propus prima lege organică a poliției române, realizată după principii știintifice moderne, pe care a conceput-o după modelul legilor similare din state vest-europene dezvoltate, dar pornind de la realitățile și necesitățile specifice românești. Ca model i-au servit organizarea polițiilor din Franța, Germania, Belgia și Austria. A susținut în Senat proiectul său de lege pe 25 ianuarie 1903, dată la care, în urma multor dezbateri, a fost adoptată „Legea pentru organizarea Poliției Generale a Statului”, în care s-au precizat atribuțiile și competențele personalului poliției, instituindu-se ”principiul stabilității organelor polițienești și scoaterea lor în afara luptelor politice”. Tot prin această lege se dispunea înființarea unei școli speciale de poliție pentru pregătirea personalului polițienesc. La susţinerea în Senat a proiectului legii sale, Vasile Lascăr sublinia: ,,...orice alte reforme am face, oricât de bune şi folositoare ar fi, ele ar fi de prisos, dacă n-avem garantată mai întâi ordinea publică şi siguranţa interioară a statului”. Înfiinţată acum aproape 50 de ani, instituţia se numără printre primele şcoli din Ministerului de Interne care au pregătit poliţişti. La data de 1 februarie 1993, cu prilejul aniversarii a 25 ani de la înfiinţare, prin Ordinul ministrului de interne nr.273, unitatea a primit denumirea Şcoala Militară de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr“.


La poarta de intrare a Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” din Câmpina stă scrisă deviza “Non solum armis, sed libris” (Nu doar prin forță, ci și prin educație). Deviza arată implicit că absolventul școlii trebuie să fie puternic, bine pregătit din toate punctele de vedere, adică să stea bine nu doar cu spiritul, ci și cu fizicul. Fiindcă numai în acest mod, așa cum susținea și Vasile Lascăr acum 113 ani, pot fi garantate ordinea publică și siguranța interioară a statului. După cum susține conducerea Școlii de Poliție (care are și ea partea ei de vină), și consideră marea majoritate a părinților și rudelor elevilor, aceștia din urmă sunt pregătiți corespunzător. Deși suntem convinși că este încă destul loc pentru mai bine. Pregătirea este aceeași pentru toți, dar receptată, desigur, diferit, pentru că nu toți elevii sunt la fel. În ciuda acestor scandaluri, prestigiul Școlii a ieșit puțin șifonat, dar una peste alta, putem să ne închipuim că spiritul lui Vasile Lascăr umblă liniștit prin școală. (A.B.)

Editorial. PUTEREA POPORULUI

Alegerea lui Donald Trump ca Președinte al Americii a blocat mințile comentatorilor politici și autorilor de sondaje. Rateuri pe toată linia! Așa zisa știință a politologiei este în vrie, pur și simplu nu există explicații. Suntem la limita democrației și voi relua aici cîteva idei pe care le-am enunțat cînd am comentat Brexitul (http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2016/07/editorial-exitus.html) Fenomen întru multe similar. 
Imnografii „democrației”, „progresiștii”, „liber cugetătorii” tuturor – „ismelor” au început să clameze: poporul a votat greșit! Ei, cum așa? Cum poate un susținător al democrației să se ridice împotriva votului popular? Iată întrebarea cheie pe care toți cei care sunt nemulțumiți de rezultatele unor votări: în favoarea lui Băsescu, a familiei tradiționale, a ieșirii Angliei din UE, a lui Marine le Pen, Trump, Orban sau a cui vreți dvs., trebuie să și-o pună. Eu nu spun că votul popular nu poate greși, dimpotrivă, spun doar că cei care îl idolatrizează, pentru a-l blama cînd nu intră în canoanele lecțiilor cu sliduri spectaculoase sunt ipocriți, trebuie să-și regîndească poziția. Cică la Buruxelles chiar se pun la cale niște reglementări care să mai domolească avîntul referendumurilor și altor consultări populare, în favoarea directivelor bine gîndite de la centru. Băieții reinventează „centralismul democratic” european. Eu nu sunt „democrat” în sensul de mai sus, am alte poziții, pentru care sunt înjurat cotidian pe Rețea. Știți bancul acela cu cei doi țărani aflați în tren și, cînd se urcă un negru care spune foarte politicos și în bună limbă românească bună ziua și la revedere, zic uimiți: uite, moma, și vorbește! 


După primele discursuri ale președintelui Trump, perfect neutre ca orice vorbărie diplomatic ocazională, cam așa au reacționat și comentatorii & actorii politici, cu o uimire caraghioasă că acesta chiar poate vorbi „normal”. S-a ajuns în situația paradoxală ca „democrații” și  progresiștii să apere democrația de popor. Elitele astea de specialiști vor ca poporul să voteze cum le spun ele, defilînd non stop pe micile ecrane. Numai că poporul este un animal ciudat…«Dacă „poporul” poate păcătui prin brutalitate, oamenii subțiri păcătuiesc prin cinism. Și, întotdeauna, cinismul oamenilor subțiri e responsabil pentru organizarea și catalizarea brutalității „poporului”». (Mircea Platon)  
Da, suntem la o răspântie, dulcea pauză de cafea a istoriei e pe cale să se termine. Dar nu din cauza lui

Arestul preventiv de la Câmpina – un loc prea mic pentru arestați atât de numeroși

De un deceniu, la Câmpina funcționează arestul preventiv pentru cei cercetați penal cu privare de libertate, de pe întreaga rază a județului Prahova. În această perioadă, mulți politicieni și oameni de afaceri celebri, cercetați în special de DNA Ploiești, dar nu numai, au ajuns în arestul de la Câmpina. Ultimul dintre ei este Sorin Blejnar. Privarea de libertate poate fi de o zi (reținere) sau de 30 de zile (arest preventiv). În urmă cu doi ani, în aprilie 2014, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale (APADOR –CH și RHRN), au vizitat Centrul de reținere și arestare preventivă (CRAP) de la Câmpina, unde au constatat unele nereguli menționate într-un raport întocmit ulterior, la care au primit răspuns din partea IPJ Prahova. Zilele trecute, redacția publicației Oglinda a primit răspuns de la IPJ, în legătură cu măsurile de modernizare a CRAP conform normelor europene în domeniu. 
Redăm mai jos, parţial, raportul APADOR – CH, precum și răspunsul IPJ Prahova.


Aspecte generale
Centrul funcționează la demisolul poliției municipiului Câmpina, fiind singurul de acest fel din județul Prahova (din decembrie 2005). Toți arestații sunt plimbați între Câmpina și Ploiești pentru cercetări, vizite medicale etc. Conform afirmației șefului de arest, cheltuielile pe nouă ani de transport ar fi putut contribui la construirea unui nou centru în Ploiești. De altfel, IPJ Prahova are în proiect construirea unui asemenea centru pe terenul unei foste unități militare. Perioada de şedere în arest este în medie de o lună – o lună și jumătate (maximum legal este de 180 de zile). Cu o capacitate de 34 de locuri, la momentul vizitei erau găzduite 20 de persoane (18 arestați preventiv și doi condamnați definitiv, toți bărbați) în șase camere (cinci dintre ele cu șase paturi și una cu patru paturi) separat pentru fumători și nefumători. Suprafața fiecărei camere este de aproximativ 18-20 m. APADOR-CH semnalează faptul că suprafața per deținut este sub standardul de 4 mp deci camerele ar fi supraglomerate dacă toate paturile sunt ocupate. (Ar reveni cam 3,5 mp per deţinut.) De precizat că, în aresturile poliţiei, norma de cazare este tot cea veche de 6 mc/ deţinut, cu toate că CPT a insistat, în raportul său după vizita din 2010, să se adopte norma de 4 mp.

Efective, spații de deținere, igienă, hrană
Personalul centrului este compus din 28 de agenți (un șef de arest, patru șefi de schimb, trei conducători auto, 20 de agenți de pază).
La depunerea în arest, pentru îndeplinirea procedurii de depunerere, persoanei arestate i se efectuează un examen medical la spitalul din Ploiești. În situația în care persoana este reținută noaptea, aceasta este dusă întâi pentru un consult medical la spitalul civil de urgențe și apoi adusă în arest.
Există o cameră mică, curată, în care funcționează frizeria, dar arestații s-au plâns că nu se pot tunde, cererile în aceste sens fiind respinse, printre altele, pentru că mașina de tuns este stricată. De asemenea, arestații nu au voie să dețină o mașină de tuns în camera. 
În fiecare cameră există un WC turcesc al cărui orificiu este acoperit cu un recipient din plastic umplut cu apă pentru a împiedica mirosul să se răspândească în cameră și pentru a preveni intrarea șobolanilor în camere. Salubrizarea grupurilor sanitare trebuie făcută de urgență.
Paravanul care separă grupul sanitar de restul camerei este o pânză prinsă în cuie de către cei din camere. Nu există mobilier în cameră – rafturi sau dulapuri, lucrurile fiind ținute pe jos în pungi (sub pat).
Arestații își cumpără din bani proprii materiale pentru curățenie și asigură igiena în cameră. Unul dintre arestați afirma că nu a primit hârtie igienică sau săpun de când a fost arestat (36 de zile), ci doar lenjeria de pat pe care nu o folosea din cauza mirosului. Saltelele au un grad de uzură vizibil, sunt subțiri și au căptușeala ruptă. Cele două asociaţii consideră că se impune asigurarea unui cazarmament nou.
Arestații pot face duș de două ori pe săptămână. Sala de dușuri are robinete vechi şi emană un miros neplăcut. Arestații își spală singuri hainele la duș pentru că nu au acces la maşina de spălat a centrului care se foloseşte doar pentru curăţarea lenjeriei de pat. În camere nu există televizoare. De altfel, ar fi imposibil să funcționeze din cauza lipsei prizelor ceea ce face ca arestații să folosească doar aparate pe baterii. În schimb există:
- bec aprins permanent (obișnuința cu lumina produsă de acesta provoacă o senzație de amețeală în contactul cu lumina naturală); APADOR-CH şi RHRN atrag atenţia că în locuri de deţinere este obligatoriu să se asigure pătrunderea luminii naturale. (...)
- cameră video cu funcționare permanentă în proximitatea becului. Conform declarațiilor angajaților din Centrul de reținere, camerele video sunt utile „pentru protecția arestaților”. Ele au fost montate după ce în 2001 „un arestat a murit în urma agresiunilor unui coleg de cameră”. APADOR-CH şi RHRN consideră prezenţa camerelor video drept o imixtiune inacceptabilă în intimitatea persoanelor private de libertate şi cer eliminarea acestor echipamente;
-  difuzor cu funcționare între orele 6 și 22 (arestații nu pot schimba postul sau nu pot da mai încet volumul, fiind obligați să asculte în acest interval orar un post de radio ales de către angajați). Este necesară montarea în fiecare cameră a unui întrerupător pentru difuzor la care să aibă acces arestaţii.
-   geamuri deschise permanent – nu se ştie dacă și noaptea (sub ușa uneia dintre camere erau puse ziare pentru a împiedica curenții de aer);
-   gratii la geamuri cu ochiuri foarte dese, astfel încât lumina naturală este practic inexistentă, arestul fiind plasat la demisol. (...)
Mâncarea este adusă de la școala de poliție din Câmpina (în ziua vizitei, prânzul încă nu venise la 14.30, oră destul de târzie pentru servirea mesei). Arestații spuneau că mâncarea de la prânz este bună. În bucătărie există trei frigidere și o mașină de spălat, dar arestații nu au acces decât la frigidere.

Corespondență și vizite
Telefonul este separat de biroul supraveghetorului de un paravan de sticlă. Arestaţii au dreptul la 10 minute de convorbiri telefonice pe săptămână. Nu mai există cartele Romtelecom pe piață , prin urmare telefonul este practic imposibil de utilizat ceea ce înseamnă o reducere substanţială a dreptului de a comunica cu exteriorul atâta timp cât arestaţii nu pot achiziţiona în prezent cartele telefonice. Supraveghetorul stă în imediata apropiere (la 1 m) chiar și în timpul discuțiilor dintre arestați și avocați, astfel că nu se respectă dreptul la confidențialitatea convorbirilor, fie cu familia, fie cu avocatul.
Sunt asigurate din oficiu plicuri pentru corespondență pentru cei care nu au posibilități financiare.
Regulamentul intern prevede înregistrarea scrisorilor într-un registru (cu data primirii/trimiterii, destinatar, expeditor). Asociaţiile consideră că dreptul la corespondenţă al arestaţilor este îngrădit, atâta timp cât sunt înregistate scrisorile trimise.
Camera de vizite (de aproximativ 10 mp) este dotată cu două mese și câteva scaune – nu există geam ori altă modalitate de separare, astfel că vizitele se fac cu supraveghetorul alături (30 de minute pe săptămână).
În mod evident, se încalcă principiul confidenţialităţii. APADOR-CH şi RHRN cer CRAP Câmpina să pună la dispoziţia arestaţilor şi vizitatorilor un spaţiu amenajat corespunzător cu precizarea expresă că supravegherea trebuie să fie exclusiv vizuală (supraveghetorii trebuie să stea la o distanţă de la care să vadă dar nu să şi audă ce se discută).

Concluzii:
1. APADOR-CH şi RHRN cer eliminarea aparaturii de supraveghere video din camerele de deținere. Prezența lor înseamnă o încălcare vădită a dreptului la viață privată, drept ce trebuie respectat chiar și în cazul privării de libertate.
2. Asociațiile solicită măsuri concrete pentru asigurarea dreptului la confidențialitatea discuţilor dintre arestaţi şi avocaţi, corespondenței scrise și a apelurilor telefonice.Se impune, de urgenţă, reamenajarea camerei de vizită astfel încît să fie posibilă supravegherea vizuală
3. Schimbarea afișelor cu legislația aflate în interiorul camerelor și modificarea procesului verbal de înștiințare la introducerea în arest. Asigurarea unui timp suficient ca persoanele private de libertate să ia la cunoștință de drepturile lor.



Raspunsul IPJ Prahova 
În răspunsul primit din partea IPJ Prahova de către APADOR – CH și RHRN se subliniază faptul că problemele ridicate de observatorii ong-urilor au fost remediate. Un text foarte asemănător a primit și redacția Oglinda, la solicitarea sa. 
„Concluziile raportului APADOR-CH, întocmit în urma vizitei efectuate în anul 2014, au stabilit necesitatea actualizării mapei documentare destinate consultării cadrului normativ de către persoanele private de libertate şi asigurarea confidenţialităţii convorbirilor telefonice efectuate de către acestea. Astfel, cele două recomandări s-au materializat în actualizarea mapei documentare şi confecţionarea a două cabine telefonice care să întrunească cerinţele de confidenţialitate. (...) Sunt în curs de derulare lucrări de executare a unui perete despărţitor în camera destinată acordării dreptului la vizită (...). Au mai fost realizate activităţi destinate asigurării condiţiilor de detenţie (...) precum: montarea unor grilaje care să permită pătrunderea luminii naturale, montarea de tâmplărie tip termopan cu geam securizat, efectuarea regulată de activităţi de igienizare a camerelor de detenţie (...), eliminarea zidului despărţitor dintre cele două curţi de plimbare în vederea realizării unei curţi mai mari. De asemenea, în acest an au fost demarate procedurile de achiziţionare de obiecte sanitare antivandalism, toalete, televizoare, paturi, saltele, corpuri de iluminat şi grilaje la uşile de acces“.
Legat de problema supraaglomerării, întrebaţi dacă se are în vedere o extindere a Centrului de arest de la Câmpina sau înfiinţarea unuia nou, reprezentaţii IPJ au răspuns: „IJP Prahova a formulat în repetate rânduri propuneri pentru implementarea unor soluţii viabile, în sensul reamenajării fostului centru de reţinere de la sediul Inspectoratului sau chiar construirea unui nou centru. Materializarea acestora depinde de alocarea unui buget de care unitatea noastră nu a dispus până la acest moment“. 
(A.B.)

După ani de zile de tergiversări, RADEF vrea înapoi clădirea fostului cinematograf

După cinci ani de tergiversări, RADEF s-a trezit că vrea clădirea fostului Cinematograf Central înapoi, dar fără a dori să plătescă toate cheltuielile pe care chiriașul imobilului – firma câmpineană Rotalic – le-a făcut cu consolidarea clădirii, aflată în 2011, la începutul lucrărilor de renovare, într-o avansată stare de degradare. Contractul de închiriere dintre RADEF și Rotalic SRL a fost încheiat  prin 2004, dar din 2011, după reabilitarea clădirii și stârpirea unei ciuperci periculoase instalate în pereții impobilului (lucrări care au costat sute de mii de euro), patronul firmei Rotalic a încercat în zadar să restituie clădirea celor de la RADEF. Legea cinematografiei din 2006  permitea trecerea cinematografelor RADEF în proprietatea consiliilor locale, dar, deși legislativul municipal a aprobat acest transfer,  nu s-a mai semnat protocolul de predare-primire cu cei de la România Film, deoarece aceștia nu au catadicsit să se deplaseze la Câmpina pentru a semna respectivul protocol. 


Probabil au fost influențați de  OUG 47/2011 emisă de guvernul Boc, la acea vreme, act normativ care prevedea posibilitatea RADEF de a-și lua clădirea înapoi. În prezent, RADEF mai deține vreo 20 de cinematografe în întreaga țară, iar  lupta sa acerbă pentru a redobândi clădirea fostului cinematograf câmpinean (demnă de o cauză mai bună), ne vine greu să credem că o face pentru revigorarea difuzării cinematografiei românești. ”Eu vreau ca RADEF să-și ia clădirea înapoi, de aceea nici nu le-am mai plătit chiria. Am încercat de mai multe ori să le dau imobilull înapoi, dar reprezentanții RADEF refuză să semneze procesul verbal de predare-primire, pentru că, în conformitate cu contractul, ar trebui să ne despăgubească pentru cheltuielile pe care le-am avut cu reabilitarea clădirii”, a declarant presei Cătălin Roman. Pe rolul Judecătoriei Câmpina există două dosare în care reclamant este RADEF, pârâtă fiind societatea Rotalic. Într-unul din dosare, RADEF solicit firmei Rotalic plata unor sume reprezentând restanțe ale chiriei, iar în celălalt, cei de la România Film vor încetarea contractului de locațiune dintre cele două părți și preluarea imobilului liber de orice sarcină. Despre despăgubirea firmei Rotalic pentru consolidarea imobilului nu se suflă niciun cuvințel…  (A.B.)

Petrică Lungeanu îşi trăieşte copilăria între cer şi pământ

Pe 12 septembrie, copiii aveau să înceapă școala, plini de emoții, bucurie, curiozitate sau regrete după vacanța ce tocmai se încheiase. Petrică Lungeanu, din Brebu, a avut însă o cu totul altă preocupare în această zi. La cei numai 7 ani pe care-i are a fost nevoit să-și conducă tatăl pe ultimul drum. 
O despărțire la care atât el, cât și cei din familie se așteptau, după ce în luna iulie aflase verdictul implacabil al medicilor: cancer la ficat. În numai două luni, bărbatul s-a dus. Dar timpul rămas de când a fost anunțat în privința bolii l-a folosit pentru resemnare în fața morții și pentru pregătirea copilului pentru acel moment în care el nu mai avea să fie aici, fizic. 


Doar sufletul și-a lăsat să lăcrimeze
Și, da, ca și mine, vă întrebați și voi cum poți să-i vorbești cu seninătate propriului tău copil despre moarte, să-l faci să înțeleagă acest prag de trecere și, în plus, să-i lași sarcina de a-și încuraja mama?! Iar la toate aceste întrebări n-am primit răspunsuri, ci o lecție despre acceptarea vieții, despre credință și despre puterea de a trece peste toate obstacolele. O lecție dată de un copil de numai 7 ani, maturizat, poate, mult prea devreme. „Când a aflat că este bolnav, tati mi-a spus că va veni un moment când va pleca la Doamne-Doamne, că trupul îi va fi îngropat și-i va putrezi, dar sufletul va fi în Cer. Va merge acolo ca să aibă grijă de mamaie, iar eu voi rămâne aici ca să am grijă de mami. Mi-a spus să fiu puternic, să nu plâng și să n-o las nici pe mama să sufere, s-o ascult și s-o încurajez. Și așa am făcut! N-am plâns deloc, n-am putut, chiar dacă am simțit o durere în interioratunci când a murit, ca și cum sufletul mi s-a rupt în două, iar o parte s-a dus cu el, iar alta a rămas aici“, ne-a mărturisit cu atâta coerență și seninătate micuțul Petrică. 
Tragedia s-a petrecut chiar sub ochii lui și și-a dat seama că tatăl lui a plecat pentru totdeauna atunci când i-a pus mâna pe pieptul inert. Și-a anunțat mama și a plecat de acasă la bunica sa, iar seara și-a ales o stea, pe care o caută în fiecare noapte. Pentru el, acea stea este tatăl lui, care-l veghează de acolo de Sus. 
Pe Petrică l-a născut la 40 de ani. Recunoaște că a fost o sarcină neașteptată și de care, în primă fază, nu s-a bucurat. Însă soțul ei, care era atunci în vârstă de 60 de ani, n-a lăsat-o să avorteze. I-a spus că acest copil vine ca o binecuvântare și va fi stâlpul ei la bătrânețe… „Și se pare că așa e. Petrică a fost dependent de taică-su pentru că de la vârsta de un an, de când m-am reîntors la lucru, el a crescut cu soțul meu. Dormeau, mâncau împreună, se jucau, erau nedezlipiți. Acum, facem totul noi doi. Este un copil minunat, sârguincios, ascultător și este cel pentru care mă rog zi și noapte lui Dumnezeu să-mi dea tărie pentru a merge mai departe și sănătate ca să-l pot crește“, a completat Nicoleta Lungeanu, mama lui Petrică.


Un lanț al necazurilor
Și cum niciun necaz nu vine singur, în aceeași zi, Nicoleta și fiul ei nu-și duceau pe ultimul drum doar soțul și tatăl, ci și pe una dintre bunici. „A fost cumplit…Dacă la bătrână ne așteptam, la soțul meu totul a fost fulgerător. Este adevărat că nu era nici el foarte tânăr, dar a fost un bărbat zdravăn, sănătos, bun de muncă. Totul până astă-vară când a început să obosească foarte tare, ochii îi erau tulburi și începuse să slăbească foarte mult. După un diagnostic greșit, în iulie am aflat că are, de fapt, cancer în fază terminală“, ne-a mărturisit Nicoleta Lungeanu. 
Tratamentele și înmormântarea au lăsat-o fără niciun leu. Din această cauză și-a dus băiatul cu o săptămână mai târziu la școală, după ce-a făcut rost de câțiva bani pentru uniformă și câteva rechizite. Ulterior, datorită câtorva oameni de bine din Grupul „Pentru tine“, Petrică a primit un ghiozdan nou, plin cu rechizite, dar pe care și le-a împărțit astfel încât să aibă din ele și anul viitor. Face naveta zi de zi, împreună cu mama lui, la Câmpina, unde este elev la Școala Generală „B.P. Hasdeu“, în clasa I. Învață bine, dar recunoaște că-i plac cel mai mult Religia și Engleza.
Mama lui lucrează la o cizmărie, pe strada M. Kogălniceanu, iar după terminarea orelor, Petrică îi ține de urât la serviciu, acolo unde-și face temele, dar și tot felul de surprize. „Îi fac flori de hârtie pe care scriu că o iubesc. Dar i-am făcut și lui tati câteva și i le-am dus la cimitir. Mergem des acolo, timp de 40 de zile, am fost chiar zi de zi și am tămâiat, iar de Sărbători mergem la biserică. Îmi place și știu că așa sunt mai aproape de sufletul lui tati“, ne-a spus micuțul, cel în povestirile căruia cuvântul „tată“ este prezent aproape în fiecare frază. Și nu există dimineață în care să plece la școală fără să privească tabloul așezat sub icoană și să-și ia rămas-bun de la el.  
Chiar și în dorințele pentru Moș Crăciun, Petrică nu și-a uitat părinții. I-ar plăcea să primească un elicopter cu telecomandă, dulciuri, pentru mama lui sănătate multă, iar tatălui său speră să-i aducă liniște acolo Sus, să nu mai aibă durere și să nu mai pățească nimic rău… Iar după cele îndurate, Petrică merită o oază de bucurie. 

Povara Sărbătorilor
Pentru Nicoleta Lungeanu, Sărbătorile vor fi unele grele, împovărate de lipsa soțului, dar și de cea a banilor. La cizmăria pe care o are (PFA), veniturile anuale se ridică la 3500 de lei, bani din care trebuie să plătească utilități, să-și achiziționeze materiale și să se întrețină. „Mai este alocația lui Petrică, de 84 de lei, și urmează să-i vină pensia de urmaș. Nu știm însă peste cât timp. Sunt zile în care nu am niciun client.Altceva nu știu să fac, este meseria mea de 27 de ani. Oamenii își cumpără de la second-hand sau încălțăminte ieftină făcută în China. E greu, mai ales acum, iarna, dar sper să trecem și peste asta“, ne-a spus Nicoleta Lungeanu. 
Pot trece și peste astamai ușor dacă, împreună, le oferim un strop de ajutor. Le trebuie lemne, alimente greu perisabile necesare atât pentru Sărbători, cât și pentru pomeni, iar Nicoleta Lungeanu are nevoie și de clienți. Cu toții avem perechi de încălțăminte cu defecte mai mici sau mai mari, cu retușuri de făcut. Îi putem trece pragul, iar pe lângă cei câțiva lei pe care-i dăm pentru servicii, îi ținem gândurile ocupate și grijile departe. 

Cei care vor să le aline durerea și lipsurile, care de Sărbători parcă se resimt mai puternic, o pot face luând legătura cu coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat este publică). 
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu


Efervescenţă culturală la Câmpina

În acest început friguros de noiembrie, oraşul nostru a fost gazda câtorva manifestări culturale deosebite, care au avut darul de a ne scoate din amorţire. 
Astfel, vineri, 4 noiembrie, la Coffe Shop, cafeneaua amenajată într-un cadru intim şi cu mult bun gust în parcul de la Soldat, a avut loc vernisajul unei expoziţii de grafică aparţinând tinerei studente la psihologie Miruna Mutu. Expoziţia a fost un dar pe care prietenele studentei, ziarista Diana Roman şi fermecătoarea sa mamă, i l-au oferit Mirunei la aniversarea celor 23 de primăveri. 


A fost un vernisaj atipic, prezentarea artistei constituindu-se mai mult într-o discuţie liberă susţinută de muzeografa Alina Apostol, artiştii plastici Manuela Toderaş, Carmen Bălan, Dorin Sava, precum şi de subsemnatul. Prezent şi el la eveniment, poetul Ştefan Al. Saşa a asigurat fondul sonor cu un CD imprimat cu muzica sa şi şi-a încântat auditoriul cu o serie de epigrame spumoase.
Duminică, 6 noiembrie, la Biserica Catolică, după liturghia slujită de Ioan Robu, Preasfinţitul Mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti (care în acea zi împlinea 72 de ani), s-a lansat o valoroasă monografie – „Catolicii din Câmpina. 160 de ani de prezenţă pe Valea Prahovei”. 


Autorii Dănuţ Doboş şi Tereza Sinigalia au îmbogăţit astfel istoriografia oraşului Câmpina cu o valoroasă lucrare. „Citeam conştiincios dintr-un registru mare nume şi locuri din care proveneau părinţii celui botezat. Când ochii mi-au căzut pe un nume, nu mi-a venit să cred: Irena Carolina, fiia lui Edmund Kasprovski, arhitect din Bucureşti şi a Irenei, născută Peter, a fost botezată în Biserica «Sf. Anton de Padova» din Câmpina la 10 iulie 1910 (...). Era mama mea, despre care ştiam că se născuse la Câmpina, pe când bunica îşi însoţise soţul în oraşul în plină înflorire în care acesta proiectase case şi urmărea ridicarea lor. Am privit cu alţi ochi minunata cristelniţă de marmoră albă pe care o remarcasem, pentru că nu mai văzusem nicăieri ceva asemănător” – spune co-autoarea lucrării. D-na Tereza Sinigalia a prezentat la lansare o comunicare despre lucrările artistice din Biserica Catolică şi despre donatorii lor, menţionând totodată un nume drag câmpinenilor, cel al părintelui greco-catolic care a slujit între anii 1930 – 1948, Laurenţiu Moisin. 
Luni, 7 noiembrie, un concert ieşit din tipare a fost susţinut la Casa de Cultură „Geo Bogza” de formaţia „Imago Mundi”, intitulat „Izvor G. Enescu”. 


Formaţia a descompus Rapsodia Română în teme folclorice, prezentând pe bucăţi cântecele ce i-au servit lui George Enescu drept sursă de inspiraţie. Concertul a fost şi o adevărată lecţie deschisă, în care publicul avut ocazia să afle chiar de la muzicieni detalii despre instrumentele arhaice pe care le folosesc cu atâta îndemânare.
Miercuri, 9 noiembrie, la Muzeul „Nicolae Grigorescu” a avut loc vernisajul pictorului spaniol Eduardo Diez. Acesta a ţinut un discurs în spaniolă, tradus de soţia sa, d-na Maria Vasile. „Primii mei paşi în pictură au început cu mulţi ani în urmă. Mă simt împlinit când îmi las pensulele să alunece pe o pânză, transmiţând pe ea ceea ce-mi imaginez şi ceea ce simt. Tema mea favorită este marea, pentru că am locuit lângă ea”. 


Din pliantul de prezentare a artistului reiese că a avut între anii 2012 – 2016 o intensă activitate expoziţională însumând 65 de expoziţii din Ecuador până în Laponia. 
Prezentarea a fost făcută de istoricul de artă Dan Rădulescu, care a asociat maniera de a picta a artistului cu aceea a  impresioniştilor. Vernisajul s-a bucurat de succes şi prin prezenţa numeroşilor iubitori de artă din Câmpina, care frecventează cu fidelitate expoziţiile organizate în Muzeul Memorial de pe Câmpinţa.  
Alin CIUPALĂ

Surprize plăcute la prima ediţie a Concursului de creaţie literară adresat elevilor din Câmpina

„Este o mare bucurie să mai vezi tineri, în zilele noastre, aplecaţi spre literatură. Sunt plăcut surprins să constat că o bună parte din lucrările elevilor încrişi în concurs sunt de o certă valoare. Literatura câmpineană are viitor!” – declara scriitorul Florin Dochia imediat după încheierea jurizării concursului de creaţie literară adresat elevilor câmpineni, organizat de Consiliul Local prin Comisia de Cultură, Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati” şi Societatea Scriitorilor Prahoveni.
Aflat la prima sa ediţie, concursul face parte din seria de manifestări culturale ale Bibliotecii aprobate de Consiliul Local şi are ca obiectiv stimularea interesului pentru literatură (lectură şi creaţie literară), în sprijinul demersului educativ al şcolii de formare şi dezvoltare a personalităţii elevilor. 


La concurs s-au înscris 72 de copii din toate ciclurile de învăţământ (primar, gimnazial şi liceal) pentru următoarele secţiuni: poezie, proză scurtă, eseu şi comentariu literar. La primele trei secţiuni tema a fost liberă, iar la comentariu literar, concurenţii au avut de analizat două poeme la alegere, scrise de Lucian Blaga. Juriul a fost format din scriitorii câmpineni Florin Dochia, Iulian Moreanu şi Ştefan Alexandru Saşa, membri ai Societăţii Scriitorilor Prahoveni. Din cei 72 de elevi înscrişi în competiţie, 20 au impresionat juriul prin lucrările lor. Cele mai bune dintre aceste lucrări vor fi publicate în reviste locale de cultură şi vor fi citite de autori în faţa publicului la festivitatea de premiere organizată în data de 24 noiembrie 2016, ora 13.00, la sediul Bibliotecii Municipale.
În ordine aleatorie, pentru a nu strica surpriza, vă prezentăm lista celor 20 de câştigători. 
Dan Medeea (Școala Centrală); Neculaiu Mihaela (Școala Centrală); Buzățoiu Yanis (Scoala Centrală); Baciu Erika (Scoala Centrală); Mărgescu Teodora Alexandra (Scoala Gimnazială "B.P. Hasdeu); Dobrescu Antonia ( Școala Gimnazială Centrală); Grigore Antonia Maria (Scoala Gimnazială "B.P. Hasdeu); Toma Alexandru (Scoala Gimnazială "B.P. Hasdeu); Bucura Teodora (Scoala Gimnazială "B.P. Hasdeu); Dinu Maria Cristina (Scoala Gimnazială "B.P. Hasdeu); Durleanu Nicoleta Cristina (Scoala Gimnazială "B.P. Hasdeu); Voicu Iulia Ștefania (Scoala Gimnazială Centrală); Drăgan Andreea Theodora (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"); Ioniță Elena Bianca (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"); Neagoe Ionela Denisa(Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"); Tănase Teodora (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"); Măciucă Teodora Ioana (Liceul Tehnologic Energetic); Cucu Vlad Andrei (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"); Coman Ioana –Georgiana (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu"); Mareș Ionel Ștefan (Colegiul Național "Nicolae Grigorescu").

Schiţele lui Grigorescu vor fi expuse în premieră publicului

Lucrările lui Nicolae Grigorescu, pentru care administraţia locală s-a războit 13 ani în instanţe cu Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, vor fi expuse pentru prima dată publicului vineri, 18 noiembrie, începând cu ora 12.00, într-o incintă de la etajul Casei Căsătoriilor din B-dul Culturii nr. 27. 


Este vorba despre cele 202 schiţe în creion, peniţă şi laviu ale marelui pictor, care s-au întors acasă, la Câmpina, abia în martie 2016, după o istorie lungă şi zbuciumată. Vă reamintim că în anul 2002, secretarul Primăriei, Paul Moldoveanu, a descoperit, printr-o întâmplare, în nişte documente găsite în arhiva Primăriei, informaţii despre schiţele cumpărate de municipalitate la finele deceniului al patrulea din secolul trecut. Atunci, în 1939, în lipsa unor condiţii adecvate pentru expunere, administraţia din Câmpina a împrumutat lucrările Muzeului „Toma Stelian” din Bucureşti, care a devenit ulterior Muzeul Naţional de Artă al României. Municipalitatea a câştigat procesul cu MNAR, fiindcă actul de vânzare – cumpărare era perfect valabil. Cele 202 desene şi schiţe valorează azi aproximativ un milion de euro.

„România, țara mea iubită". Concurs de desene şi eseuri adresat elevilor câmpineni

Primăria Municipiului Câmpina, Consiliul Local şi Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrati“ organizează, cu ocazia Zilei Naționale a României, Concurs de desene și eseuri pe tema: „România, țara mea iubită". 
Concursul de desfășoară în baza HCL. nr.18/02.02.2016.
Concursul, având ca subiect dragostea de ţară și/ sau istoria poporului român se adresează tuturor elevilor din şcolile şi liceele câmpinene ( categorii: clasele 0-IV, V-VIII și IX-XII). Un elev poate participa în concurs cu maxim 2 lucrări. 


Lucrările se vor depune la sediul Bibliotecii Municipale până în data de 21 noiembrie 2016, inclusiv. 
Juriul va fi format din personalul bibliotecii și un reprezentant al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local. Juriul va acorda câte trei premii și o mențiune pentru fiecare categorie de vârstă, atât pentru desen cât și pentru eseu. Premiile vor consta în cărți și diplome.
Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Municipală în data de 29 noiembrie 2016.
Informaţii suplimentare la numărul de telefon 0244/336006.