12 decembrie 2017

Câmpinenii sunt invitaţi să-şi onoreze Regele

La iniţiativa unui localnic, mâine, 13 decembrie, câmpinenii care vor să-l onoreze pe Regele Mihai sunt invitaţi să își ia rămas bun de la el în momentul trecerii convoiului funerar pe DN1, prin dreptul localităţii noastre. După ce va fi adus în țară, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale va trece în convoi auto către Castelul Peleș, întorcându-se pe același drum spre Capitală câteva ore mai târziu.


Câmpinenii ce nu-și pot onora Regele la ceremoniile de la Sinaia, București sau Argeș sunt invitați să-l întâmpine cu candele, flori, drapele tricolore sau însemne regale într-unul dintre cele două (sau în ambele) momente când va trece pe lângă orașul nostru, în zona pasajului metalic de la Podul lui Rache: după-amiază, în intervalul orar 12.30-13.30, pe sensul de circulație București-Brașov, iar seara, în jurul orelor 18.45-19.00, pe sensul de circulație Brașov-București (evident, pe marginea șoselei în ambele cazuri).

Regele Mihai a murit! Rămâne vie în memorie vizita sa la Câmpina

Regele a murit. Trăiască..., trăiască... Ei, nu, că nu pot să zic „Trăiască Regina!” Și nu doar pentru că România nu este monarhie, ci republică, iar formula consacrată „Regele a murit. Trăiască Regele!” se folosește numai ca un salut de bucurie pentru perpetuarea dinastică în cadrul unei monarhii. Nu pot să spun, deoarece, pentru mine, o dată cu moartea regelui Mihai I, moare și credibilitatea Casei Regale a României, condusă, de-acum încolo, de către Principesa Margareta, fiica cea mare a marelui dispărut și ipotetica succesoare a acestuia la un tron la fel de ipotetic. Carevasăzică, asta înseamnă că, dacă se va face un referendum vreodată, iar poporul nostru, națiunea română, va dori să ne întoarcem la monarhie, Margareta ar putea ajunge regina României. În prezent, în opinia mea, alături de soțul ei, Radu Duda, prinț-consort, bănuit a fi turnător și colaborator al Securității comuniste (înnobilat în 1999 de către bătrânul rege, moment în care Duda și-a încheiat cariera actoricească de 15 ani, plină de scrisori aduse pe tavă și pe scenă), principesa Margareta nu poate fi mare decât în sintagma „fiica cea mare a marelui dispărut”. 

Monarhia română încotro?
Dar nu vreau să mai continui prezentarea lucrurilor urâte care mi se pare mie (sper să greșesc) că se ascund în spatele fațadei onorabile a Casei Regale a României. Mai ales că l-am prețuit mult (și îl voi prețui mereu) pe Regele Mihai, care a părăsit lumea celor vii, dar nu și suprafața acestui pământ, urmând a fi înhumat în necropola regală de la Curtea de Argeș sâmbătă, 16 decembrie 2017. Tot ce aș mai spune printre aceste rânduri este faptul că am fost un regalist înfocat și sincer, acum două decenii, mai exact în toți anii 1990, perioadă în care am luat atâția scuipați în față pentru regele Mihai, încât dacă i-aș strânge, aș umple o chiuvetă întreagă. După anul 2000, mai ales după ce Radu Duda a început să conducă din umbră Casa Regală, influențându-l pe rege în aproape toate deciziile sale, mi-au cam trecut simpatiile monarhice și nu a mai rămas din mine nici măcar umbra regalistului înflăcărat de altădată, care credea sincer că un rege bun și cu dragoste de țară (cum a dovedit mereu regele Mihai că este, copleșindu-ne pe toți cu măreția sa umilă, cu maiestatea și simplitatea sa), un rege situat mereu deasupra tuturor partidelor și intereselor partinice, ar putea să unească poporul acesta dezbinat și urgisit, atât de ușor manipulat prin promisiuni electorale populiste, cusur genetic de care niciodată nu se va vindeca. Poate, știu și eu, doar dacă va reuși să iasă din sărăcie. 
Conform unui sondaj realizat în decembrie 2014 de către Inscop Research, în eventualitatea organizării unui referendum privind opțiunea pentru monarhie sau republică, 58,2% dintre români consideră republica cea mai potrivită formă de guvernământ, 20,4% ar opta pentru monarhie, în timp ce 13,8% sunt nehotărâți și 7,7% nu au știut sau nu au răspuns. Totodată, 29,5% dintre români cred că ar fi fost mai bine în România dacă monarhia ar fi fost adoptată imediat după 1989, iar 21,4% cred că ar fi fost mai rău, în timp ce 21% nu cred că ar fi fost vreo schimbare. Non-răspunsuri pe această temă - 28,2%. S-ar putea să mă înșel, dar simt că în următorii ani numărul monarhiștilor din România va scădea considerabil. Practic, statele medievale Țara Românească și Moldova au fost monarhii, chiar dacă erau conduse de voievozi sau domnitori, iar nu de regi sau principi. Erau, de fapt, niște monarhii elective, căci domnitorii erau aleși de către marii boieri dintre cei de neam domnesc (rude cu predecesorii lor în scaunul țării). Acest lucru a fost valabil până să ajungă state autonome sub suzeranitatea turcească, fiindcă după acest moment, imixtiunile sultanilor în alegerea domnilor munteni și moldoveni erau decisive. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (a cărui domnie a avut accente de despotism), monarhia constituțională a fost, oficial, forma de guvernământ a României între 1881 (anul încoronării ca rege a principelui Carol I, aflat pe Tron din mai 1866) și  1947, anul proclamării Republicii Populare Române. De fapt, existența monarhiei în România este mult mai veche, fiindcă, așa cum menționam mai devreme, titlul istoric de domn (voievod) al Țărilor Românești poate fi asimilat cu acela de prinț (principe) sau rege. 
Între 1881 și 1947, țara a fost condusă de patru suverani coborâtori din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, o ramură cu vechi tradiții a familiei imperiale germane. Începând cu Regele Ferdinand I „Întregitorul”, suveranii ce au urcat pe Tronul României au devenit o familie regală distinctă de cea germană, luând naștere Familia Regală a României, deoarece Regele Ferdinand cel Loial a fost exclus din familia de Hohenzollern-Sigmaringen după ce a hotărât intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei (Anglia, Franța, Rusia), împotriva Germaniei. 
Monarhia română a fost înlăturată neconstituțional, cu forța, prin lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, în contextul politic al ocupării militare a țării de către Uniunea Sovietică. Pentru prima dată, ocupația militară a adus la putere treptat, cu acceptul Aliaților vestici, Partidul Comunist Român (prin guvernul Petru Groza, instalat forțat la 6 martie 1945). 


Mihai I
La 5 decembrie 2017, la reședința sa din Aubonne (Elveția), Regele Mihai I s-a stins din viață după o suferință provocată de o maladie incurabilă: leucemia. S-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș, Sinaia. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. 
Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie. În septembrie 1939 a debutat Al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, ținutul Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. 
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă. Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, Regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. 
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și al Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională. În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. Mulți republicani îl acuză că nu s-a opus eliminării fizice a lui Ion Antonescu de către comuniști. Însă regele nu ar fi putut să-l grațieze pe mareșal, deoarece acesta era considerat criminal de război de către Aliați, care doreau să aibă soarta tuturor criminalilor de război. Antonescu a ținut la cuvântul dat lui Hitler mai mult decât la soarta țării, deoarece nu voia să iasă din alianța militară cu Germania înainte de a-l informa pe Hitler – un gest absurd și imposibil de înțeles.  
La sfârșitul anului 1947 a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară. În 3 ianuarie 1948 a plecat în exil, într-un tren neîncărcat cu bogății, adică nu cum a plecat din România tatăl său, în 1940. În exil, Mihai a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. 


S-a căsătorit, în 1948, în Grecia, cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică. 
Conform unei hotărâri de guvern, zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român în perioadele 1927-1930 și 1940-1947.

Regele Mihai la biserica nouă din cartierul Slobozia
Ultimul suveran al României și ultimul mare dispărut al acestui neam, regele Mihai I, a făcut o vizită privată în Câmpina, înaintea Crăciunului din iarna anului 2002. Am fost plecat din oraș în acea perioadă, de aceea, din păcate, nu am reușit să-i sărut mâna bunului meu rege, să-l ating pe acest român excepțional, rămânându-mi astfel doar bucuria și mândria de a fi contemporan și concetățean cu acest simbol al României, istorie vie a acestui neam până pe 5 decembrie 2017, când Tatăl Ceresc a hotărât să-l ia la El, în Ceruri. Și l-a chemat la El, pentru că Celui de Sus îi plac regii cu parfum de dragoste de semeni și de cele sfinte, cu frică de Dumnezeu și teamă de a nu face vreun rău țării pe care este ales să o păstorească în pace și propășire. 


Din dorința de a rememora această vizită ilustră, care a înnobilat mica noastră urbe, am stat de vorbă cu părintele Petru Moga, parohul  Bisericii Pogorârea Sfântului Duh în acea perioadă, biserică pe care Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana, au vizitat-o cu acel prilej. Este vorba despre biserica nouă a parohiei din Slobozia, ctitorită în anul 2000 și realizată după un proiect al arhitectei  Livia Câlțea. 


Iată ce ne-a declarat părintele Moga, care, pensionar fiind, slujește și azi în această parohie, condusă în prezent de părintele Grigore Meșteroaie. „Majestățile Lor, Regele și Regina au venit în parohia noastră în anul 2002, în prima duminică din Postul Crăciunului. O duminică în care nu se face dezlegarea la pește, prin urmare, o zi cu asprimea unui post deosebit. Vizita aceasta privată a fost mijlocită de familia arhitectei bisericii noastre nou-construite, Livia Câlțea, care a fost prezentă împreună cu soțul ei, pictorul Ștefan Câlțea, un apropiat al Casei Regale. Cei doi au adresat Majestăților Lor invitația de a vizita această biserică nou-construită, cu o arhitectură specială, deopotrivă tradițională și înnoitoare. Erau lucruri pe care familia Câlțea voia să le arate familiei regale, pentru a sublinia posibilitățile creatoare ale poporului român din zilele noastre. Regele și Regina au acceptat această invitație și au propus o formulă de vizită cu tentă religioasă, fără protocol și alte obligații oficiale. Suveranul a dorit pur și simplu să vină și să asiste la o slujbă săvârșită în această biserică. Să participe la Sfânta Liturghie ca un simplu enoriaș. 


Vă dați seama că a fost o provocare pentru mine și pentru întreaga parohie, o cinste deosebită pentru noi și pentru tot orașul; de fapt, pentru toată zona Câmpinei. Ne-am pregătit bine și am reușit să fim gazde înalților oaspeți, nelăsând ca lucrurile să alunece astfel încât să capete conotații politice. Pentru că, se știe, la aceste evenimente orice partid dorește să fie prezent pentru a capitaliza din punct de vedere electoral. Am avut tot felul de propuneri în acest sens, dar le-am refuzat cu hotărâre. Am dorit ca participarea la slujba de duminică să se consume așa cum au vrut Regele și Regina, adică într-un mod cât se poate de creștinește. M-am informat în prealabil despre lucruri care țin de ceremonialul primirii unui rege în biserică, la Sfânta Liturghie. Sunt niște elemente speciale de care beneficiază Majestatea Sa, ca uns al lui Dumnezeu, potrivit formulei bizantine de ceremonial religios care a fost valabilă în Țările Române pentru toți voievozii medievali, dar și mai spre zilele noastre, pentru toți suveranii României. Astfel, regele, ca uns al lui Dumnezeu, beneficiază, întocmai ca și împărații bizantini, de privilegiul de a intra în Sfântul Altar exact ca episcopii, prin Ușile Împărătești. Așa a intrat regele Mihai când a venit din biserică pentru a săruta Sfânta Evanghelie. Așa s-a și întâmplat, deoarece eram avizat, iar Majestățile Lor, atunci când au sosit în biserică, au găsit ușile centrale deschise. L-am întâmpinat și l-am așteptat în Sfântul Altar, în spatele iconostasului,  și după ce s-a închinat și a sărutat Sfânta Evanghelie (cunoștea, desigur, tot protocolul), s-a dus frumos în naos, la locul special pregătit, undeva în partea de miazăzi, unde erau așezate două scaune impunătoare, cu spătarele frumos sculptate, realizate de sculptorul Alfred Dumitriu. Scaunele le-am împrumutat de la Muzeul Hasdeu, pentru că noi nu aveam tronuri pe vremea aceea. Trebuie să remarc faptul că Regele și Regina au asistat la slujbă cu o solemnitate, cu o răbdare și cu o cuviință absolut remarcabile. Am ținut două predici scurte, după Sfânta Evanghelie și la sfârșitul Liturghiei, desigur, cu puține cuvinte, ținând seama de prezența Majestăților Lor, după care s-a ieșit în fața bisericii, unde enoriașii prezenți au putut dialoga liber cu regele. Știau toți că, atunci când îl abordau, strângerea obișnuită a mâinii era înlocuită cu sărutarea mâinii suveranului. Familia regală nu a fost însoțită decât de o gardă de corp și de o secretară, de aceea oricine se putea apropia de rege și putea să-l întrebe orice. Regele mi s-a părut un om simplu și tăcut, cu o tentă de persoană taciturnă. Cu toate acestea, era binevoitor în toate discuțiile purtate: dădea replici, nu aștepta nimeni prea mult un răspuns din partea suveranului. 


A rămas în curte preț de 30 de minute, poate și mai bine. Oamenii s-au putut bucura de prezența lui pe tot drumul până la vechea biserică din deal, regele nu s-a ferit de oameni și nici de întrebările lor. Atmosfera a fost extrem de caldă, oamenii l-au înconjurat ciorchine, dar fără a-l incomoda și a-l deranja. După aproape o oră, l-am condus în casa parohială, unde, într-una din camere, era pregătită o masa cu mai multe bucate, toate mâncăruri de post. Masa era pătrățoasă, pe una din laturi stăteau Regele și Regina, pe o alta eram eu cu dl Ștefan Câlțea, pe a treia latură stăteau soția mea și dna arhitect Livia Câlțea, iar pe a patra latură, secretara Regelui și încă o persoană, nu mai țin minte cine. Am o lumină pe chip atunci când îmi aduc aminte cum a fost. Eu stăteam în dreapta Regelui. Dialogurile au fost liniștite și învăluite în frumos. S-a mâncat doar mâncare de post: fasole, sarmale. Aveam mai multe soiuri de vinuri nobile românești, dar și un vin dulce grecesc, iar Regele l-a preferat pe acesta, spunându-mi că îi amintește de copilărie. Se știe că mama sa a fost Principesa Elena de Grecia. Probabil și în amintirea vremurilor petrecute în Grecia după abdicare, țară în care s-a și căsătorit în anul 1948. Regele mi s-a părut o persoană foarte plăcută, ușor timidă, se putea vedea asta. Însă nu stătea încremenit, era un bun partener de dialog, atunci când îl provocai. Iar Regina era de o drăgălășenie și de o amabilitate cum rar mi-a fost dat să văd. Regina înțelegea româna, dar mai vorbea și în franceză. Regele ne-a spus și câteva glume. De fapt, a recunoscut că, în tinerețe, își făcuse un caiet cu tot felul de snoave, cum s-ar putea zice, fiindcă bancuri parcă sună prea dur. Au fost glume de spirit fin, spuse delicat, dar cu un simț al umorului deosebit. 


Am o amintire extraordinară despre rege, care m-a impresionat prin umanitatea lui, prin firescul gesturilor sale, printr-un amestec de maiestate și simplitate. Masa a durat până pe la ora 16.00, după care iar am ieșit în curte, unde îl aștepta multă lume. Am vizitat apoi în liniște biserica cea nouă, cu toate încăperile sale. La încheierea vizitei, s-a filmat plecarea familiei regale și s-au făcut ceva poze. Regele a condus mașina înalților oaspeți și, după cum l-am văzut că se urcă la volan, desi avea atunci 81 de ani, mi s-a părut că șofatul era o plăcere pentru el. Vizita Majestăților Lor nu o voi uita niciodată și pot spune că este unul dintre cele mai importante și mai emoționante evenimente pe care le-am trăit în toată viața mea”, ne-a mărturisit, vizibil emoționat, părintele Petru Moga.   

Adrian BRAD
(Sursa foto:  www.parohiasfnicolae.ro)

Editorial. BILANȚ

Despre ce să scrii la sfîrșitul acestui an care a început cu de trista amintire Ordonanță 13 și manifestațiile de incredibilă amploare din miezul iernii și se încheie cu moartea Regelui și cu o mult mai perfidă și mai profundă infestare a legilor justiției de către puterea abuzivă? Imediat după alegerile de exact acum un an s-au făcut previziuni sumbre de către puținii comentatori lucizi, dar nimeni nu a putut anticipa dimensiunea dezastrului moral. Anul se încheie cu injuriile unui cocalar parlamentar al cărui nume nu e demn să fie scris. Este unul dintre motivele pentru care afirm mai sus că puterea este nelegitimă, și e un semn lesne psihanalizabil că ea invocă în fiecare discurs „legitimitatea votului”. Fals: votul nu înseamnă o învestire definitivă, ci un contract. Pe care mafia de la putere l-a denunțat prin fiecare gest politic pe care l-a făcut. Se guvernează evident împotriva intereselor poporului. Puterea a rupt contractul electoral incredibil de repede, la mai puțin de o lună de la alegeri, și asta din niște prea banale interese particulare. Conflictul dintre funcția politică și problemele penale pe care foarte mulți dintre politicieni îl au. Asta este foarte simpla schemă de explicație a unui an catastrofal sub regimul Dragnea. Care, în plus, a practicat o contraselecție implacabilă, punîndu-și în toate funcțiile oameni co-interesați, indiferent de pregătire, de competențe, de priceperi. Revenirea în forță a unui neo-stalinism în care „dosarul” fidelității față de partid este singurul criteriu (acum se adaugă, ce-i drept, și „capitalistul” criteriu al contribuției bănești la pușculița partidului) pentru promovare, în care vocile critice sînt repede sugrumate (ce-i drept nu prin încarcerare – ce le-ar mai place să se poată!, dar, răbdare, vine și asta – ci prin complicitatea marxizantă a „criteriilor” corect politice ale FB), este tabloul luptei politice de azi. O mass-media pentru care calificativul de  mizerabilă este prea blînd, o deculturalizare care înseamnă, de fapt, o de-civilizare atent coordonată a populației (de ce credeți că ministrul învățămîntului este cel care este și cum este?), o încurajare masivă a minciunii și furtului de orice fel, toate astea nuanțează tabloul de final de an. Astea tocmai pentru că, pentru a fi conduși, trebuie să rămînem la stadiul de turmă, să nu accedem la cel de popor. Închiși în găoacea noastră autistă, nu realizăm deloc ce se întîmplă pe glob, ce jocuri se fac și de ce noi nu cîștigăm nimic din ele. Pur și simplu pentru că nu contăm. Vă închipuiți că-l ascultă cineva din Europa pe Meleșcanu? Sau pe ambasadorul Mihalache? Sau pe Dragnea? Sau pe Toader? Atrofia morală a Europei, agravată la noi, căci toate răcelile devin la un organism debil gripe mortale, este și ea un element important al geografiei politice. 
Ce-i de făcut în anul cel curat care se naște în colinde? Marasmul general să fie singura așteptare? Din fericire, istoria nu decurge mecanic (chiar dacă știm cu toții că „se repetă”) și răsturnări de situație sînt oricînd posibile. Noi „nu vedem” mediul istoric în care trăim, cum nu vedem aerul pe care-l respirăm. Și de care nu devenim conștienți decît atunci cînd e prea încărcat de mirosuri suspecte. Acum, viața noastră politico-socială miroase atît de putred, că devenirăm conștienți că trebuie făcut ceva. Se coagulează pe nevăzute oaze de normalitate, de civilitate, de cultură, de generozitate netrîmbițată, de omenie austeră moral și simplă. Ele nu s-au unit, nu „comunică” încă suficient între ele și cu societatea în sens larg, dar, la un moment dat, vor atinge acea masă critică necesară pentru a decide. Pentru sănătatea noastră morală, pentru viitorul copiilor noștri, cată să ne debarasăm de pegra minciunii ipostaziată în această clasă politică imundă. Nu se pot face previziuni, nici măcar economia, cu toate miile ei de grafice și parametri, nu poate fi anticipată. Dar autoconstrucția este posibilă. Criteriile se vor reactualiza. Dacă Olguța a ajuns să facă miting la Craiova cu PSD-ul în memoria regelui, atunci greața noastră nu are decît să atingă praguri comatoase. „Poți face hepatită de scîrbă”, comentează o prietenă. (Observați cît de des revin în comentariile noastre termeni medicali? Și asta se explică ușor, doar pentru că sîntem efectiv o societate bolnavă). Dar mai arată și cît de jos am ajuns în degradarea standardelor umane. Apropo: vă aduceți aminte episodul „țigancă împuțită”? Unde sunt toate acele organizații pro-feminine are au luat foc atunci și care tac suspect față de mîrlanul Șerban Nicolae? Nu mai zic de lipsa de reacție a parlamentului însuși. Aceeași pseudo-doamnă Olguța se hlizea în spatele senatorului macac în timp ce acesta înjura o colegă. QED. Ce ne dă, însă, speranță? Pe cît de repede s-au ridicat acești Mister și Mistress Nobody la ranguri inimaginabile pentru ei în urmă cu două decenii, pe atît de repede se vor scufunda în neantul din care au apărut!
Christian CRĂCIUN

„Pacienţii politici” (9). «D'ale liberalilor»

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) - victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare - au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.

9 martie 2012. Ciudat  personaj Vigu! Rigid, autocrat şi plin de sine, găseşte deseori surprinzătoare resurse umaniste de comportament. Azi, după încă o şedinţă cu scântei, a adus vorba de piesa de teatru scrisă de mine („D’ale liberalilor”- piesă într-un act, ce reflectă fidel starea de spirit din biroul politic liberal câmpinean), interzisă cu scandal monstru de  aghiotantul Dănilă, ofticat de faptul că s-a regăsit întruchipând un personaj slugarnic. Deranjul a fost atât de mare, încât a ameninţat chiar cu demisia şi sesizarea forurilor politice tutelare dacă îndrăznim să o punem în scenă şi să-i ironizăm personalitatea!
Vigu a vrut să citească scenariul și a cerut detalii cu privire la efortul susţinut al colegilor din biroul politic de a învăţa şi interpreta rolurile pentru o reprezentaţie surpriză, sub îndrumarea regizorului A. Dochia. Piesa era cu atât mai interesantă cu cât cei mai mulţi dintre ei îşi interpretau propriile roluri. Surprins de ridicolul situaţiei create de Dănilă, Vigu a insistat să montăm piesa, indiferent de părerea afectatului. Din păcate, atitudinea de cenzor nazist a lui Dănilă a pus capăt entuziasmului actorilor amatori. Cel puţin pentru moment.         

„D’ale liberalilor”. Actul I

Acţiunea se desfăşoară într-o zi de marţi la orele 17 trecute fix, în sediul PNL, sub privirile iscoditoare ale înaintaşului Brătianu, din tabloul agăţat pe peretele dinspre apus.
Pe uşa partidului îşi fac apariţia liberali mai vechi şi mai noi, câţiva băgători de seamă, printre care unul sau doi trimişi special de la alte partide şi în cele din urmă onorabilii deţinători de funcţii în biroul politic.
Se aprind ţigări şi se formează bisericuţe, după simpatii. Mirică ajunge mai târziu, dar ajunge. Zumzetul vocilor se accentuează până în momentul în care, de undeva, din sala de şedinţă, se aude vocea hotărâtă a celui mai însărcinat liberal al organizaţiei, secretarul, trezorierul, vicepreşedintele, membru în Biroul Judeţean şi şeful tuturor campaniilor electorale, Dănilă.

Dănilă:
 - Haideţi, lăsaţi ţigările şi sporovăiala inutilă! Domnul preşedinte a zis să înceapă şedinţa!
(Dănilă afişează un zâmbet plin de satisfacţie, iar din secretariat se aud voci cu îndemnuri proletare – la muncă, ţara are nevoie de voi! Dănilă dă din cap dezaprobator şi îi dojeneşte cu degetul pe cârcotaşi).
Se aşează fiecare la locul său, şuşotind cu vecinii. Începe şedinţa.
Vigu (uitându-se prin sală, să vadă audienţa):
 -Dănilă, fă o mică prezenţă. Suntem statutari?
Dănilă (notând în agendă şi numărând):
- Păi, dacă vine si dna. Rodiana, suntem aproape toţi.
 Vigu (luându-şi aerul de şef de partid):
- Bună ziua la toată lumea. Se pare că pentru unii nu e chiar aşa bună. Încă nu au ajuns la şedinţă... Au treburi mai importante, dar ce să mai comentez, obicei prost...
Dănilă (intervine şi completează, dând din cap cu convingere):
-  Românesc, domnu’ preşedinte... obicei prost!
Vigu:
- Azi avem trei puncte pe ordinea de zi, nu-i aşa, domnu’ Dănilă? (Dănilă afişează o grimasă, dă din cap aprobator şi deschide agenda). Dar, înainte de asta, vreau să lămurim ceva: am informaţii că prin alte partide se comentează ce discut eu aici. Eu vă spun şi repet: dacă cineva vrea să conducă în locul meu şi este mai bun, eu mă dau la o parte! De cârcotaşi şi de ăştia care dau sfaturi m-am săturat! Cine vrea să facă treabă, să facă, cine nu, să ne lase!
(Întreaga asistenţă freamătă pe scaun, întrebându-se unii pe alţii din ochi  despre cine e vorba. Dănilă notează concentrat în agendă, răsfoind-o şi aruncând priviri furişe să vadă reacţia colegilor la spusele preşedintelui).
Vigu:
- Şi acum, să trecem la primul punct de pe ordinea de zi. Mi se reproşează că sunt autoritar şi că ar trebui să le vorbesc oamenilor mai mult despre principii şi idealuri. Daţi-mi voie să vă spun ceva: idealismul în politica de azi nu face doi bani în faţa maşinăriei pedeliste! Ăştia au puterea şi bugetul, iar noi, ce facem să-i contracarăm? Venim la partid să-i dăm sfaturi preşedintelui! Aşa nu se mai poate! Are cineva ceva de zis? Nu!
(Doi membri ai biroului îşi cer insistent dreptul la cuvânt, cu mâinile pe sus, nebăgaţi în seamă de Vigu care se consultă cu secretarul Dănilă,  iar în sala de şedinţă îşi face apariţia Rodiana, preşedinta organizaţiei de femei).
Vigu (uitându-se dezabrobator la Rodiana, care se fâţâia să-şi ia locul pe scaun, continuă):
- La punctul doi pe ordinea de zi am să vă informez ce mai este pe la judeţ.
Rodiana (toată numai un zâmbet):
- Hellooooo! Îmi cer scuze de întârziere, am avut ceva problem la firmă!
(Vigu o priveşte rece şi îşi continuă monologul, fără să ţină seama de cei doi membri ai biroului care îşi cereau dreptul la cuvânt).
Vigu:
 - La Ploieşti, Semcu nu mai poate de dragul meu şi eu de-al lui. Trebuia făcută ceva ordine şi acolo şi am făcut eu cu toţi. Să vă spună şi domnul Dănilă. Nu-i aşa, domnu’ Danilă?
(Dănilă caută în agendă, îşi afişează din nou zâmbetul şi aprobă din cap. În acelaşi timp, zâmbăreaţă şi nerăbătoare, Rodiana  intervine):
Rodiana:
- Domnu’ preşedinte, domnu’ preşedinte, eu cred că ar trebui să ieşim cu tineretu’, să-i învăţăm pe oameni să mănânce sănătos, să facă mişcare, să meargă desculţi prin iarbă şi să asculte natura.  Mirată că lumea o urmărea apatic, fără interes: - Oare s-a discutat acest subiect în lipsa mea? 
(Vigu se face verde-albastru la faţă, Mirică zâmbeşte pe sub mustăţi, asistenţa se înviorează).
Realizând cu cine are de-a face, Vigu continuă cu o lehamite în glas.
Vigu:
- Mda, să trecem mai departe. La punctul trei vă propun să facem o acţiune în cartiere, să stăm de vorbă cu oamenii, dar asta dacă va fi vreme bună. Ce ziceţi domnu’ Dănilă, cum stăm cu vremea?
(Dănilă scoate grabnic telefonul, intră pe internet şi răspunde).
Dănilă:
- Unirea a bătut pe Vispeşti cu 2-0, domnule preşedinte!
Vigu:
- Lasă Dănilă, asta te-am întrebat ieri. Zi cu vremea cum stăm...
Dănilă:
 - Stăm bine... şi în următoarele şapte zile nu plouă decât dacă vrem noi.
Vigu (aprobând mulţumit):
- Foarte bine, Dănilă! Vezi să te ocupi de vreme...
Mirică (intervine nemulţumit):
- Ce vreme? Lasă dom’le vremea, că pierdem timpul! Vigule, partidul trebuie organizat. Zic să-ncepem să ne împărţim pe comisii, iar vicepreşedinţii să lucreze pentru partid, aşa cum scrie la statut. Să ne întâlnim şi cu aliaţii de la PSD şi să avem acţiuni comune.
(Intervine Florin, ziaristul intempestiv):
Florin:
- Vigule, uite care-i treaba. Pe mine să nu mă pui să umblu cu Biţă de mână prin oraş, că nu ştiu ce se întâmplă!  Orice, dar asta nu! Şi în plus, cred că Mirică are dreptate, ar trebui să ne organizăm mai bine.
Vigu (iritat de sfaturi):
- Sigur că da. Ocupaţi-vă împreună de organizare. Succes! De sfaturi am podul plin! Domnu’ Dănilă, notează: Mirică şi Florin se vor împărţi pe comisii şi vor lucra pentru partid, aşa cum scrie la statut. Că văd că monşeru’ Mirică s-a întors doldora de idei din deplasarea pe bani publici la Paris.
(Vădit iritat, Mirică bate în retragere).
Mirică:
- Vigule, eu am făcut doar aşa, o propunere, nu trebuie să o iei în serios, dar dacă deplasarea mea în străinătate e acum problema cea mai importantă a partidului, eu vă las şi-mi văd de treabă! (Uitându-se către audienţă). Fraţilor, mi s-a făcut o imputare. O primesc! Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt ultraliberal, că vreau progresul cu orice preţ. Da, da, de trei ori da! Vreau progresul partidului şi nimic alta. (Ridicându-se în picioare, cu un aer mândru, de vechi liberal, cu faţa spre public). Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Ei bine,  daţi-mi voie să vă spun şi eu, precum marele nostru înaintaş Brătianu, că nu-i chiar aşa. Politica e ceva serios, Vigule, serios de tot, domnilor!
(Undeva, la masă, într-o geantă se aude ţârâitul unui apel telefonic. Rodiana cotrobăie printre rimeluri, găseşte aparatul într-un târziu şi răspunde).
Rodiana:
- Iuli, dragă, sunt în şedinţă. Încălzeşte-ţi şi tu singur ciorbiţa, că vin şi eu.
(Cu o mână la falcă şi oarecum resemnat, Vigu ascultă convorbirea dintre Rodiana și soț, după care întreabă ironic).
Vigu:
- Nu-i aşa că trebuie să pleci, Rodiana?
Rodiana:
- Cum le ştiţi d-voastră pe toate, domn’ preşedinte! Îmi cer scuze dar, ştiţi, a intervenit o problemă la firmă. 
(În loc de rămas bun, Rodiana se ridică şi pleacă, fără să uite a le trimite colegilor bezele şi un salut în stilu-i inconfundabil). 
- Vă pup, drăgălaşilor! Fetelor, vedeţi cu tineretul, să mobilizăm lumea, să facem ceva acţiuni... (Căutându-şi cheia de la maşină, în timp ce pleca). Unde mi-o fi cheia? Mi-a văzut careva cheia de la maşină? Dănilă? 
(Dănilă dă din umeri şi-i face semn că are cheile în mână)
Vigu (mustăcind nemulţumit de plecarea Rodianei):
- Mda, cine are firmă are şi responsabilităţi... după cum se vede. Or fi pesediştii cum or fi, dar la ei e disciplină, nu mişcă unu-n front. La noi vine lumea când vrea, pleacă când vrea, c-aşa înţeleg unii spiritul liberal.
Florin:
-Stimaţi colegi,  fraţilor, să ne concentrăm pe alegeri! Aici nu e de glumă!! Noi trebuie să facem primii paşi către normalitate, că de politrucii ăştia nenorociţi şi de asfaltangii m-am săturat. Ce, adică noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? Trebuie să-i batem pe ăştia, şi dumneata, domn’ preşedinte, eşti candidatul potrivit!
Mirică:
- Atâta mai spun şi eu şi cu asta am încheiat. Vigule, ai în mâna ta viaţa partidului şi viitorul Câmpinei! Tu ne conduci, tu să ne zici ce să facem!
Vigu:
-Ai dreptate! V-am spus şi-o mai repet o dată, că dacă aduceţi pe unul mai bun ca mine, eu mă dau la o parte... (Trecând peste murmurul şi comentariile colegilor, se întoace spre Dănilă) Dănilă, mai avem azi vreo primire în partid?  Dacă nu...
Florin:
- Pai nu mai avem, domn’ preşedinte, că dacă apare vreunul şi vă ia locul?!
Dănilă:
- Domnu’ preşedinte, pot să am şi eu o părere?
Vigu:
- Da, domn’ vice, oricâte doreşti!
Dănilă (întorcându-se oarecum complice către Vigu):
- Şi cu Biţă??!!!  Cu Biţă cum rămâne?
Vigu:
- Las că-ţi spun eu cum facem: pe Biţă i-l lăsăm lui Florin!

Stop joc!
Lumina care cade pe scena biroului politic al PNL se estompează. S-a încheiat o altă şedinţă a Biroului Politic.
Florin FRĂŢILĂ
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

În luna cadourilor, alege să dăruieşti o şansă la viaţă

Asociaţia Mutuală AMUS France - Roumanie, Şcoala Postliceală „Louis Pasteur”, în colaborare cu Centrul de transfuzii sangvine Ploieşti, organizează joi, 14 decembrie, o companie de donare de sânge.
Cei care doresc să doneze sânge sunt aşteptaţi la sediul Şcolii Postliceale „Louis Pasteur” din Câmpina
(Bd. Nicolae Bălcescu nr. 5, cartier Slobozia), în intervalul orar 8.30 - 11.00.
Fii tu cel ce scrie povestea picăturilor de sânge!

27 ani de la înfiinţarea Societăţii Filarmonice din Câmpina

Sâmbătă 16 decembrie, începând cu ora 12.00, sala mare a Casei de Cultură "Geo Bogza" găzuieşte un concert extraordinar oferit de orchestra Societăţii Filarmonice din Câmpina, eveniment ce marchează împlinirea a 27 de ani de activitate. 
Orchestra va fi condusă de dirijorul Bogdan Vodă.
Program W.A. MOZART
- Motetul. Exultate, jubilate KV 165 părţile II, III 
Solistă ŞTEFANA TIRON – soprană 
- Concert pentru pian Nr 19 în Fa major KV 459 -
Solist VINICIU MOROIANU
* * * 
- Simfonia Nr 4 KV 19 - 
Intrarea este liberă!

Amintiri despre Câmpina bunicilor

Joi, 7 decembrie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” a avut loc o  conferință cu tema „Câmpina pe vremea bunicilor noştri”, susţinută de istoricul Alin Ciupală. Evenimentul a reunit oameni de cultură ai orașului, mai tineri sau în etate, elevi ori pur și simplu cetăţeni pătimași ai interbelicului. 


După ce a ținut un moment de reculegere în memoria celui ce a fost Regele Mihai I al României, Alin Ciupală a povestit în stilul caracteristic despre elite sau oameni emblematici ai Câmpinei interbelice ori a citit fragmente din însemnările unor mari personalități care au trecut sau locuit pe aceste meleaguri înainte dau după Primul Război Mondial. (N.G.)

„România în declin", conferință pentru liceeni la Colegiul „C.I.Istrati”

„Este România în declin? Se mai poate redresa demografic, educațional, economic, financiar, sportiv și moral?”, este provocarea pe care prof. dr. Nicolae Geantă a aruncat-o în dezbatere invitaților săi la conferința pentru liceeni organizată miercuri, 6 decembrie, la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”. În fața a peste 80 de elevi și profesori din trei licee câmpinene („C.I.Istrati”, „N. Grigorescu” și Forestier), istoricul Alin Ciupală a vorbit despre puterea și influența pe care a avut-o România Mare, Nicolae Geantă a pus în discuție declinul după 1990, în timp ce prof. dr. Christian Crăciun a sugerat soluții și ipoteze pentru ieșirea din acest labirint.


„Noi, românii, nu avem un țel comun. O țară care nu are un tel comun nu e un popor, e o hoardă” le-a spus C. Crăciun elevilor, sfătuindu-i să urmeze elitele și să devină elite.  „România trebuie iubită critic. Să ne acceptăm defectele” a mai sugerat acesta, îndemnând tinerii sa nu-și sinucidă inteligența sau să fugă de meritocrație. „Nu cred că mergem într-o direcție greșită, dar mergem încet și în zig-zag”, a concluzionat scriitorul. 
Între invitaţii care au luat cuvântul s-a numărat şi consilierul local Florin Frățilă, președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local,  care s-a declarat uimit că mai există „profesori ca d-voastră, care mai vor să facă ceva în țara asta”. Au mai fost prezenţi: Marian Dulă, consilier personal al primarului, profesorii Nicolae Meleacă, Marcel Vlădescu și Corina Gheorghe - directorul instituției gazdă. 
La final, Nicolae Geantă a avut un discurs motivațional emoționant, enumerând zece criterii pe care, dacă le-ar aplica, românii ar ieși rapid din criza postdecembristă, „când toți cei ce dorm se vor trezi, când cei ce fură vor renunța, când cei ce se numesc creștini vor face voia lui Dumnezeu”. 

Pentru Maria Pădure (8 ani), viața este o luptă cu „sabia“ deasupra capului

Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, Sărbătoarea cea mai iubită și așteptată de noi toți, una a veseliei, una a dorințelor împlinite. Copiii nu mai prididesc cu scrisorile pentru Moș, părinții cu listele pentru cumpărături sau cu planuri pentru cum vor petrece ultimele zile ale anului. Sunt însă, printre noi, și copii care nu i-au putut spune niciodată Moșului ce-și doresc, cât mult îl așteaptă, cât de bucuroși sunt că au o familie minunată și cât de mult îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul vieții. Unul dintre acești micuți este și Maria Antonia Pădure, din Nistorești, o copilă care are mai multe operații decât anii săi de viață, care abia „rupe“ cuvintele „mama“ și „tata“, ai cărei părinți nu s-au putut bucura nicio clipă de primul ei pas…
Este un suflet frumos, pur, dar așezat într-o „carcasă“ plină de probleme. Doar inima și ochii nu i-au fost afectați de suferință. Cu inima trăiește, se luptă, iubește, iar cu ochii îți vorbește. Și dac-ați ști cât de multe pot spune ochii unui copil…


Șocul unei nașteri
Să facem un arc peste timp și s-o cunoaștem pe Maria încă din primele ei clipe. Pentru soții Pădure, această copilă venea după două sarcini pierdute. Și-au dorit-o enorm. Liza Pădure, mama fetei, lucra la o fabrică de salam din Sinaia, în condiții foarte dure, însă nu și-a anunțat sarcina încă de la început pentru că-i era teamă să nu-și piardă locul de muncă. N-a știut de drepturile angajatei într-o astfel de perioadă și nici n-a îndrăznit să ceară prea multe. A mers pe durata celor nouă luni la tot felul de controale, iar analizele și ecografiile făcute i-au fost interpretate ca fiind foarte bune…Totul, până la naștere, când în locul unui copil perfect sănătos, cum era așteptată Maria, a născut unul cu malformații, mai precis cu spina bifida. Bucuria i-a fost înlocuită cu starea de șoc, care a durat pentru mamă cam jumătate de an. „Am avut tot felul de gânduri. Mă simțeam ca o vinovată în mijlocul unei mulțimi care mă hulea și judeca pentru copilul născut. Mi-au trecut prin minte toate întrebările, de la banalul «de ce, de ce mie?» până la «cum se va descurca acest copil după ce noi nu vom mai fi?». După ce m-am împăcat cu ideea, timp în care și eu, și Maria am stat numai în spitale, i-am cerut soțului ca nu cumva să abandonăm acest copil. Am avut tot felul de mustrări de conștiință. A fost cumplit“, ne-a mărturisit mama copilei cu o durere care nu e nici pe departe cicatrizată. 
A urmat lupta pentru viață: a lor pe de-o parte, a Mariei de cealaltă parte. Luni întregi, fata a respirat doar cu ajutorul unui aparat, iar până la nouă luni n-a avut nicio reacție. „A fost legumă! N-a plâns, n-a scâncit, n-a gângurit. Era o păpușă care respira, dar numai ajutată. Într-o zi, o doamnă doctor a decis să-i ia aparatul. Am înghețat, dar Maria mea a respirat singură. A fost un prim pas pe care l-am câștigat în lupta asta a noastră“, ne-a mai spus mama fetei. 

Maria, ajutor pentru ai ei!
Ce-a urmat? Este lesne de ghicit: investigații, operații, tratamente, recuperări, toate adunate în dosare cu diagnotice, rețete, recomadări. Între timp, eroina noastră a început să facă progrese, să vorbească cu ochii, cu mimica, să silabisească „mama“ și „tata“, să primească, dar, mai ales, să ofere iubire. 
Cu un curaj nebun, soții Pădure au mai adus pe lume doi copii: pe Cătălin (6 ani) și Tiana Natalia (4 ani), doi micuți sănătoși, despre care Liza Pădure spune că i-au crescut și-i cresc cu ajutorul Mariei. „Copilul acesta este darul nostru de la Dumnezeu. Din salariu pe care-l iau ca însoțitor pentru ea, din indemnizația de handicap, la care se adaugă ce câștigă soțul ca paznic, reușim să ne acoperim nevoile de zi cu zi. Cei mici o iubesc mult, dar și ea pe ei…“, o mărturisire care le-au umezit ochii celor doi părinți. Nu plâng și nu se plâng. Au puțin, dar se iubesc și cred cu toată tăria în Dumnezeu, cel care în același timp cu încercările extrem de dure le-a dat putere și le-a trimis alături oameni care să le fie sprijin fie moral, fie financiar. „Ne-au mai ajutat și de la Primărie, și vecinii, dar îngerul acestor copii pe Pământ este nașa lor, o prietenă de-a mea din copilărie. Femeia asta ne-a ajutat foarte mult! Sănătatea e tare scumpă! Nu mă întrebați pentru că nu știu să vă spun câți bani am cheltuit pe tot ce a însemnat s-o ținem pe Maria în viață și s-o avem la stadiul de acum, dar nașa copiilor ne-a fost alături cu totul!“, a completat Liza Pădure. 

Merge cu un căruț de bebeluș„adaptat“
S-au luptat ca micuții să nu simtă lipsurile, ca Maria să țină cât de cât pasul cu cei de vârsta ei, să-i antreneze creierul și, cu timpul, să mai „câștige“ de la ea noi cuvinte, noi gesturi, noi mișcări! Este înscrisă la Școala Specială de la Breaza, acolo unde merge de două ori pe săptămână. Acum, însă, deplasarea a devenit din ce în ce mai greoaie din cauza căruțului care dă semne să cedeze. „A fost un căruț normal, pe care l-am folosit și pentru Cătălin și Tia și, ulterior, am pus-o pe Maria pentru că s-a adaptat nevoilor ei. Trebuie să stea cu picioarele întinse din cauză că are probleme zdravene și cu circulația. Numai că și acesta cât să mai țină...“, ne-a spus Ion Pădure.   

Neajunsuri și speranțe
Veniturile soților Pădure sunt modeste. El lucrează ca paznic la o pensiune din Sinaia, dar este și om bun la toate atunci când i se cere ajutorul și poate să mai aducă acasă un bănuț. Dar analizele din două în două săptămâni pe care trebuie să i le facă copilei, antibioticul care costă 70 lei (în regim compensat), laptele praf, scutecele pentru ea etc, la care se adaugă și cheltuielile casei sunt cu mult peste ceea ce câștigă ei lunar. Toți cinci dorm într-o cameră în care au două paturi, un șifonier, un televizor și-o sobă. 


Mai au o bucătărie îngustă și și-au închis și antreul pentru a mai câștiga o cameră folosită pe post de hol, dar și loc unde să ia masa. O casă extrem de mică, dar foarte caldă, unde oaspeții sunt primiți cu multă bucurie și de unde sunt, cu greu, lăsați să plece de cei mici. Și-ar dori s-o mai extindă, mai ales cu o baie care le-ar fi atât de necesară pentru igiena Mariei. Acum o spală în copaie.


O casă în care Moșul este așteptat cu brad împodobit și cu multă nerăbdare și căruia Cătălin i-a cerut un supereroualungibil, Tia o păpușă Elsa sau Ana, iar Maria… Maria nu i-a putut cere vreo jucărie sau altceva, dar, probabil, dacă ar putea i-ar scrie Moșului să-i aducă multă sănătate, ceea ce vrea și pentru părinții ei. Și, poate, i-ar mai spune să le aducă liniște sufletească, să nu-i mai vadă zi de zi ducând grija banilor pe care trebuie să-i dea pe facturi, mâncare, dar mai ales pentru sănătatea ei. Și-ar dori, poate, ca Moșul să facă o minune ca ea să le poată spune părinților cât de mult îi iubește și-i prețuiește pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac…


Ce putem face
Este un caz în care implicarea noastră este, de asemenea, foarte importantă. Le putem aduce celor cinci niște Sărbători așa cum n-au mai avut de mulți ani încoace, ajutându-i cu bani, alimente, cu un nou căruț pentru Maria, cu pamperși nr.6, cu lapte praf Nestle 3+, cu recomandări pentru medici care ar putea să-i amelioreze starea acestui copil pentru care fiecare zi din viață este o luptă cu tăișul sabiei deasupra capului. 
Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face luând legătura cu coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat„Pentru Tine!“ este publică).
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu

Halatele albe câmpinene la al XV-lea bal

Vineri, la Casa Tineretului, în foaierul central, lumea medicală a Câmpinei (o bună parte din personalul celor două spitale câmpinene, precum şi din centrele şi cabinetele medicale ale municipiului), a fost prezentă la Balul Halatelor Albe, ediția 2017. A fost al 15-lea bal organizat de Fundația Medis fondată de Călin Tiu, medic primar chirurg și doctor în științe medicale. Au fost și mulți invitaţi din afara sistemului medical (sponsori, reprezentanți ai administrației publice locale, oameni de afaceri etc) care au răspuns invitației de a participa la acest spectaculos eveniment, asezonat din belşug cu muzică bună, programe artistice, dansuri şi veselie cât cuprinde. 15 ediții și tot atâtea reușite. Din 2003, sărbătoarea purtătorilor de halate albe din Câmpina reprezintă unul dintre cele mai populare şi mai reuşite evenimente mondene din viaţa orăşelului nostru. Acum 14 ani, medicul Călin Tiu, directorul Fundaţiei Medis, s-a gândit să organizeze un eveniment dedicat corpului medical câmpinean, care să ajute la o mai bună socializare a purtătorilor de halate albe. După prima ediţie, iniţiatorul nu era foarte sigur de necesitatea continuării demersului său, dar a fost convins rapid de mulţimea de telefoane primite din partea unor participanţi la prima ediţie, care solicitau cu tărie tradiţionalizarea evenimentului. Tocmai pentru că desfăşurarea celei de-a doua ediţii a evenimentului fost aproape imprevizibilă, ea a fost organizată într-o zi de luni, şi nu într-un week-end, cum era de aşteptat. Din 2004, Călin Tiu şi-a dat seama că balul a intrat în tradiţia locală şi că era imposibil de a se mai renunţa vreodată la el. 
În paralel cu Balul din acest an, pentru copiii care și-au însoțit părinții la acest eveniment, în Sala Mică au fost organizate jocuri și spectacole ale unui teatru de păpuși. 


„Anul acesta, ca de obicei, la matineul Balului Halatelor Albe, ca să zic așa, am organizat un simpozion medical dedicat medicilor din diverse specialități. Fundația Medis, furnizor de educație medicală continuă acreditat de Colegiul Național al Medicilor, organizează anual șapte-opt evenimente de educație medicală continuă: simpozioane, work-shop-uri, cursuri. Întotdeauna, împreună cu Balul, organizăm ultimul simpozion medical înainte de finalul anului. La ediția 2017, cu parteneri ca Universitatea „Titu Maiorescu” și Spitalul Clinic Witting București. Temele de dezbateri au fost patologia de joncțiune ecogastrică, refluxul esofagian și hernia hiatală, în special. 


Prelegerile au fost susținute de o echipa medicală de la Universitatea ”Titu Maiorescu” din București, chirurgi la Spitalul Clinic Witting, echipă  condusă de profesorul Dan Florin Ungureanu, un nume cunoscut în chirurgia românească, președintele Senatului Universității ”Titu Maiorescu”. Am avut un auditoriu interesat de eveniment și de patologiile prezentate, aproximativ 60 de medici, chirurgi, dar și medici din alte specialități: boli interne, oftalmologie, dermatologie, ORL. Au participat și mulți medici de familie. Au fost multe întrebări și discuții constructive între participanți și lectori. A fost evidentă reușita simpozionului, care și-a atins scopul. Vom organiza și anul viitor cât mai multe astfel de întâlniri din care toată lumea are de câștigat. Simpozionul a fost creditat de CNM cu cinci puncte de educație medicală continuă, de care au beneficiat participanții, cinci puncte din norma de 200 pe care orice medic trebuie să o îndeplinească la fiecare cinci ani, astfel încât CNM  să îi poată reînnoi autorizația de liberă practică. Pentru a stimula perfecționarea medicilor pe termen lung, CNM recurge la o astfel de condiționare a celor 200 de puncte de pregătire medicală continuă, obținute prin participarea medicilor la diverse congrese medicale, conferințe, simpozioane, prin publicarea de articole în reviste de specialitate, de cărți, prin dobândirea unei competențe medicale, sau alte forme de pregătire medicală continuă”,  ne-a declarat medicul Călin Tiu, la finalul simpozionului.  




După simpozion, toată lumea s-a adunat în foaierul mare al Casei Tineretului pentru a participa la Balul Halatelor Albe. A fost o atmosferă incendiară, foarte plăcută, la fel ca și în precedentele ediții. Programul artistic a conținut o componentă de muzică disco, cu melodii mixate de un DJ priceput, după care a urmat Taraful din Vărbilău, care a delectat asistența cu muzică lăutărească autentică, având-o ca solistă pe doamna Mioara, bunica și mătușa celorlalți membri ai formației. 
Adrian BRAD 

05 decembrie 2017

4500 de câmpineni cer sterilizarea câinilor comunitari și a animalelor de companie metise

La ședința legislativului local din luna octombrie 2017, mai mulți tineri iubitori de animale au venit să înștiințeze consilierii municipali că au strâns 2.500 de semnături de la câmpinenii care sunt de acord cu campania de sterilizare a animalelor comunitare de pe domeniul public, dar și a celor de companie metise (care nu sunt de rasă). Era vorba despre o campanie fără precedent la nivelul orașului nostru, care însă nu i-a impresionat deloc pe consilierii câmpineni, desi această metodă se practică în multe state civilizate din Occident. Tinerii au cerut aleșilor să finanțeze sterilizarea în masă, pentru ca imaginea Câmpinei să devină cea a unui oraș civilizat. Unii consilieri au întrebat-o ironic pe Iulia Burloiu, inițiatoarea acestei campanii, din ce ong face parte. Alții au opinat că în Occident s-a trecut la sterilizarea în masă numai după ce s-a atins un număr minim, critic, de animale fără stăpân, număr obținut în urma unor masive eutanasieri ce au precedat sterilizarea. 


Conform susținerilor Iuliei Burloiu,  Câmpina nu ar fi primul oraș din țară unde s-ar face o astfel de campanie de sterilizare, deoarece aceeași metodă a fost aplicată cu succes în Brașov, Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara. Degeaba le-a vorbit Iulia Burloiu aleșilor despre animalele moarte  abandonate pe domeniul public, despre puii de câini și de pisici aruncați la ghenele de gunoi ale blocurilor, prin parcuri ori prin curțile oamenilor, noaptea, dar și ziua. Tânăra a vorbit și despre adăpostul chinologic de la Zorile, în care patrupedele canine trăiesc în condiții precare înainte de a fi eutanasiate. Sterilizarea ca singura soluție de rezolvare civilizată a problemei a fost susținută și de Doina Roșculeț, tot din grupul acelor militante pentru drepturile animalelor, care a completat-o pe Iulia Burloiu, spunându-le consilierilor că fonduri există și că această metodă este agreată și de persoane care nu iubesc animalele, dar care au acceptat să semneze. Consilierii s-au prefăcut că înțeleg problema, iar primarul le-a îndemnat pe activiste să înregistreze cererea lor la Primărie, fiindcă vor primi răspuns. Tinerele activiste pentru protecția animalelor nu s-au descurajat și au continuat să strângă semnături, iar la ședința ordinară de săptămâna trecută a Consiliului Local au apărut din nou pentru a-și susține proiectul, spre mirarea consilierilor municipali. Aceasta este diferența dintre noua generație și vechile generații care au trăit în comunism, atinse puternic de mentalitățile acelei perioade. Tinerii frumoși din zilele noastre știu să lupte pentru o idee, dar persoanele de vârsta a doua (cel puțin), în marea lor majoritate, nu au acest exercițiu, întrucât în comunism nu aveai voie să ai idei, să gândești liber, fiindcă statul totalitar gândea mereu pentru tine, în locul tău, cum îi era lui mai bine, fără îndoială.

„N-ați vrut cu 2500, poate vreți cu 4500”
„N-ați vrut să ne ascultați atunci când am avut liste cu 2500 de semnături, poate vreți acum, când v-am adus 4500 de semnături”, păreau să spună tinerii promotori ai campaniei de sterilizare, care s-au înfățișat din nou în fața plenului miniparlamentului câmpinean, la ultima sa ședință. Tinerii au fost mai numeroși, de această dată. Iulia Burloiu a atras atenția consilierilor că nu a primit răspuns la petiția din octombrie, dar ulterior primarul Horia Tiseanu a citit acest răspuns, care nu a mai ajuns la petiționari, întrucât a  fost înregistrat pe 24 noiembrie, dar a plecat din Primărie pe 28 noiembrie, adică în ziua ședinței consilierilor municipali. Aceștia nu au uitat că în trecut metoda nu a dat rezultate la Câmpina. 
Într-adevăr, municipalitatea a avut de purtat un lung și greu război juridic cu un ong condus de un englez căruia i s-a încredințat, pe la începutul anilor 2000, gestionarea problemei câinilor fără stăpân din municipiu, și care aplica metoda „sterilizează și eliberează”, dar fără rezultate pozitive. Poate pentru că nici nu erau sterilizați corespunzător câinii comunitari capturați, poate și din alte motive, mai dosnice și degrabă născătoare de foșnet de bancnote.  Administrația publică locală s-a fript o dată cu sterilizarea patrupedelor și suflă acum în orice iaurt cu o astfel de sterilizare ca ingredient. Politician versat, edilul orașului nu a vrut să-i supere pe cei 4500 de câmpineni care au semnat pentru sterilizare și a pasat problema consilierilor municipali, lăsînd Consiliul Local să decidă asupra oportunității acestei campanii de sterilizare, respectiv să hotărască includerea proiectului în bugetul pe 2018. 
Un lucru este cert: abandonarea puilor de animale, morți sau vii, pe domeniul public sau aruncarea lor în curțile oamenilor a devenit un fenomen la Câmpina. Situația nu mai poate fi tolerată, iar municipalitatea ar trebui să facă ceva în sensul rezolvării problemei. Ceva serios și cu efecte pozitive pe termen scurt, tocmai pentru a se stopa înmulțirea necontrolată a câinilor și pisicilor. Oricum, majorarea de la 9.000 lei la 14.000 lei a sumei alocate lunar adăpostului de câini administrat de firma Alextib SRL, condusă de Alexandru Chirobocea, nu este o soluție viabilă și durabilă. Mai ales după numeroasele nereguli descoperite recent de Curtea de Conturi în derularea contractului dintre Primăria Câmpina și administratorul azilului chinologic de la Zorile.


Beneficiile unui animal de companie
Potrivit site-ului toateanimalele.ro, creșterea unui animal de companie aduce multe beneficii. Avantajele de a avea un câine pe lângă casa omului nu sunt deloc de neglijat: crește rezistența la alergii; crește interacţiunea cu oamenii – câinele trebuie scos afară de două ori pe zi, plimbat, jucat, mângâiat; creșterea unui câine te face mai fericit, omoară plictiseala, te protejează; câinele este considerat „medicamentul cu blană”, căci reduce depresia și bolile cardiace prin scăderea nivelului colesterolului și îți dă o sănătate de fier; te motivează să fii mai responsabil, ceea ce poate crește spiritul civic. Creșterea unei pisici aduce și ea nemăsurabile avantaje: pisicile sunt mai ecologice, deoarece consumă mai puţine resurse; pisica este un terapeut foarte bun, dacă ai o pisică, trăiești mai mult și ești mai puțin stresat; torsul produce serotonina, hormonul fericirii, implicat în calitatea somnului; în 1982, Aaron Katcher, un psihiatru american, a demonstrat în fața camerelor de luat vederi că mângâierea pisicii poate diminua stresul și anxietatea, deci și riscul de infarct.



Când se face sterilizarea câinelui
Cei mai mulți veterinari recomandă sterilizarea înainte de a intra câinele în călduri, după ce animalul s-a dezvoltat complet. Motivul pentru care patrupedul ar trebui sterilizat când atinge maturitatea este că hormonii au un rol important în dezoltare. Dacă sterilizarea este făcută mai devreme, animalul riscă să nu atingă potențialul maxim. Vârsta ideală pentru sterilizarea câinilor mici este de 6 – 7 luni. Vârsta ideală pentru câinii mari este de 10 – 12 luni. Sterilizarea costă între 50 şi 500 de lei. La câinii mici sterilizarea este mai ieftină, pentru că incizia este mai mică, necesită anestezie mai puțină, fire (resorbabile sau neresorbabile), tratament postoperatoriu etc. Sterilizarea câinelui se face pentru că, în lipsa actului sexual, secreția prelungită a hormonilor duce la infecții și maladii severe pentru animal. La femelele nesterilizate tumorile apar la nivelul mamelelor (sfârcurilor).  Sterilizarea femelei reduce riscul apariției tumorilor la nivelul mamelelor cu peste 95%, dacă este sterilizată înainte de primele călduri. La masculi tumorile apar la nivelul testicolelor. Legea spune că este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metisii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special prevazute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. De asemenea, că persoanele fizice, juridice, asociaţiile și fundaţiile pentru protecţia animalelor care deţin câini de rasă comună sau metiși pe teritoriul țării au obligatia să le sterilizeze. Rasă comună înseamnă câine maidanez sau comunitar. 

O ipoteză de lucru credibilă 
Avem două ipoteze de calcul. Una mai ieftină, cealaltă de două ori mai scumpă, dar și mult mai puțin credibilă. În prima variantă, ne putem gândi că în Câmpina sunt aproximativ 14.000 de locuințe (la curte – deci case, sau la bloc – prin urmare, apartamente sau garsoniere). Nu toți câmpinenii sunt iubitori de animale, așa cum nu toți iubitorii de animale din Câmpina își permit sau au posibilitatea creșterii în condiții decente a unui animal de companie (câine sau pisică). În plus, vorbim numai despre metiși, adică despre câini și pisici care nu sunt de rasă, deoarece animalele de companie cu pedigree au o legislație aparte, creșterea lor intrând sub incidența unei legi speciale. Continuând raționamentul, dacă în circa o treime din aceste locuințe ar exista un câine sau o pisică de casă, estimare generoasă, fiindcă nu ia în calcul animalele de rasă (la bloc nu crește mai nimeni metiși, ci numai animale de rasă), înseamnă că municipalitatea va avea de finanțat sterilizarea a circa 4500 de câini și pisici din casele oamenilor. La acest număr se pot aduna cele câteva sute de câini și pisici ai nimănui (500 să zicem, cu foarte mare larghețe, dintre care câini comunitari doar 100) care își duc traiul pe domeniul public câmpinean. Ceea ce înseamnă că și aceste animale locuiesc în Câmpina, așa că pot fi numite și ele locuitoare ale municipiului nostru, doar că nu au carte de identitate și buletin de vot, dar în schimb au două picioare în plus. Lăsând gluma (constructivă) la o parte (problema este serioasă, noi nu vrem să o ducem în derizoriu, ci doar să mai descrețim puțin frunțile aleșilor noștri care sunt convinși că treaba nu se poate rezolva din lipsă de bani), putem trece la a doua ipoteză de lucru, care nouă nu ni se pare deloc credibilă. În această ipoteză, trebuie să ținem cont de faptul că, potrivit unor recensăminte realizate la nivel naţional de către asociațiile de protecție a animalelor, unul din doi români de la oraș are un animal de companie. Este vorba, desigur, despre populația adultă. Cei mai mulți români au câini (65%), dar nici cei cu pisici (55%) nu sunt departe. Aceasta variantă este, subliniem, puțin credibilă, întrucât, dacă acceptăm recensământul amintit mai devreme, ar însemna să considerăm că aproape în toate locuințele din România există câte un animal de companie. În continuarea raționamentului, putem spune că administrația publică locală ar avea de finanțat, în acest caz, sterilizarea a circa 14.000 de animale de companie metise cu stăpân, plus cele 500 fără stăpân, deoarece în fiecare locuință a orașului ar trăi astfel de animale. De aceea, considerăm că această variantă nu poate fi luată în calcul. 

Finanțarea municipalității ar fi suportabilă
În fine și în final, ținând cont că o sterilizare poate costa între 50 și 400 de lei (potrivit unor site-uri din domeniul protecției animalelor), luăm o valoare medie de calcul de 200 de lei. În urma unei licitații publice, experiența anilor trecuți ne spune că această valoare ar putea scădea cu 30-40%, deci se poate ajunge pe la 120-140 de lei costul unei sterilizări. Acum, dacă îmi aduc aminte, căci la școală nu am băut toată cerneala din călimară (eu, unul, am avut noroc că se suna de recreație, că altfel o beam pe toată), fac o înmulțire și trag linia, deopotrivă cu concluzia: domn’ primar, nu mi-a dat cu virgulă, să știți, și… mai mult de-atât, nu mi-a dat nici prea mult, adică nu o sumă care să greveze dezvoltarea armonioasă și neîmpiedicată a orășelului nostru scump, pentru care noi ne dăm viața sau măcar averile și câștigurile la fiscalizat, dar și animalele de companie la sterilizat. Mi-a dat, vorba ‘ceea, cu câteva zerouri, dar nu multe, mi-a dat (aaah, să nu mă bateți)… numai  600.000 de lei costurile totale ale finanțării de către Primărie a campaniei de sterilizare propusă de tinerii aceia care au venit în Consiliul Local să le tulbure liniștea consilierilor municipali. Nemaivorbind de faptul că această campanie de sterilizare se poate întinde pe trei ani, ceea ce înseamnă cam 90 de străzi pe an (Câmpina are aproximativ 270 de străzi), deci cu cheltuieli publice anuale de 200.000 de lei, sumă și mai ușor de suportat. Foarte important, prelungirea campaniei nu va duce la modificarea cheltuielilor, datorită largheței cu care am făcut calculele, rotunjite mult înspre valori superioare. Să fim cinstiți, ce înseamnă 600.000 de lei pentru al doilea municipiu prahovean? O nimica toată! Înseamnă asfaltarea a două străzi de 250 de metri lungime (strada pe care am domiciliul are 200 metri lungime și a fost asfaltată, acum 10 ani, cu vreo 230.000 de lei). Păi câte străzi a zis Primăria că asfaltează și nu a asfaltat… Mai ziceți o dată că asfaltați două străduțe din cele propuse în 2018 (dar nu uitați să le băgați în bugetul pentru anul viitor), și pe urmă… pe urmă, nu le mai asfaltați. Ascultați-mă pe mine, domn’ primar, că lumea nu va zice nimic, pentru că oamenii s-au obișnuit cu astfel de proiecte de investiții. Ba pot spune că s-au chiar imunizat. Acum spuneți și dvs., merită să ne luăm de la două străduțe?! Dați-le-n… Doamne, iartă-mă, că nu se supără nimeni, și alocați, în acest mod, fondurile necesare pentru campania de sterilizare promovată de acești tineri inimoși și frumoși. Aveți dragoste de animale (că știu că aveți acasă), aveți putere politică (majoritatea din miniparlamentul câmpinean este de partea dvs), puțină voință vă mai lipsește. Și gândul dătător de temeri și de acțiune, gândul că acești tineri ar putea strânge vreodată, mai ales prin primăvara anului 2020 (an electoral pentru administrațiile locale), semnături în urma unui sondaj de opinie cu o singură întrebare: „Merită să mai fie votați la viitoarele alegeri reprezentanții actualei administrații locale, care nu iubesc animalele și nu sunt de acord cu sterilizarea animalelor de companie metise din locuințe?”. Să nu ziceți că nu v-am spus…
Adrian BRAD

Editorial. NOTE DESPRE BANI ALE UNUI ANALFABET FINANCIAR

Literat impenitent, incapabil să-mi țin socotelile banilor proprii, mă încumet să fac cîteva observații asupra „revoluției fiscale” cu care ne blagosloviră guvernanții. Mă refer la situația unor bugetari. Care era traseul? Statul, ca angajator, îmi plătea un salariu din care își reținea automat drepturile, diferitele contribuții, CAS, CASS ș.a.m.d. Eu luam efectiv salariul net. Acum, aceste contribuții trec în sarcina mea, a angajatului. Nu înțeleg rațiunea economică, dar nu asta este baiul. Plata efectivă, ne asigură imaginativii acestei metode (și știm cît valorează asigurările lor), o face tot angajatorul. Pericolul e altul. Deja ni se transmit pe căi oficioase avertizări că bugetul de salarii pentru anul viitor este calculat la nivel de primării doar pentru salariul net, deci vom plăti dările „din mînă”. Deci nu numai că nu se vor mări salariile, dar ele vor scădea substanțial, cel puțin la anumite categorii de bugetari. Cum ar veni: statul este incapabil să-și plătească lui însuși impozitele! Asta înțeleg eu, deie Domnul să nu am dreptate. Deja întrebările despre haosul economic au început să ajungă și la oamenii îndeobște interesați doar „cu cît se mărește” venitul. Scumpirea benzinei și a ouălor, a cărnii și a dobînzilor, căderea leului – doar cîteva exemple - au început să-i atingă și pe cei, analfabeți financiar ca și mine, care nu și-au pus nicio clipă întrebarea: de unde bani pentru toate aceste măriri fabuloase pe care le tot flutură în aer (încă nu și pe fluturașii de salariu, cu excepția anumitor privilegiați) guvernul și partidul Dragnea? Sau, la nivel macro, de ce, dacă avem o creștere economică atît de fabuloasă pe cît o proclamă statisticile de partid și de stat, lucrul acesta nu se vede deloc la nivelul cetățeanului, în cele trei puncte dureroase: investiții strategice, sănătate, învățămînt? 
În chiar ajunul zilei naționale, o maternitate afișa anunțul că nu mai primește paciente din lipsă de anestezic și o urgență era operată folosind anestezic dentar. Asta este România lui Dragnea, Firea, Tăriceanu, Codrin și toți ceilalți ipochimeni asemenea lor. Din fericire, sînt atît de încuiați și de speriați încît își dărîmă propria bază de susținere. Se luptă pe găști interne. Comunicatul dat împotriva Americii de către cei doi lideri ai Camerelor este clar ilegal, el nefiind rolul unei dezbateri în interiorul parlamentului, ci o emanație a minții lor obsedate de a-și salva pielea de la închisoare. Toate prostiile care au înnegrit ecranele cu acest prilej arată limitele lor de gîndire. Aceeași primăriță hormonală îl distinge pe turnătorul încrîncenat al Securității, Bălăceanu Constantin, cu cheia orașului București. Există – totuși – o lege care nu a fost abrogată și care decide că regimul comunist a fost „ilegitim și criminal”. Nu cumva decizia doamnei primar calcă grav această lege? N-am crezut că o să-l citez aprobativ pe Ponta, dar declarația lui arată și ea că PSD nu mai există, ci numai clica de la vîrf și complicii ei de la toate nivelurile: „La mai puțin de 1 an de la votul de încredere al majorității românilor (și eu am votat PSD în Decembrie 2016) am ajuns la un nivel insuportabil de haos instituțional și scandal neîntrerupt - totul pentru a satisface ambițiile și isteriile Cartelului «Teldrum» și ale «Cuplului Prezidențial»! Toți cei care am votat PSD și românii în general sînt dezamăgiți (sau chiar scîrbiți) de modul în care votul lor este deturnat și manipulat! Iar viitorul arată sumbru și PSD va deconta la alegeri”. În momentul în care tot acest haos va coborî la nivelul susținătorilor din oficiu ai demagogiei clepto-comunistoide a acestui partid de strînsură, praful se va alege de noi, cei care nu au fost la vot, sau cei care nu au votat niciodată partidele din siajul PCR-Ceaușescu! Dar și de orbii pesedei. 
Am pornit de la bani: nici acum nu știm cît ne-a costat poza aceea cu Dragnea pitit pe undeva pe lîngă masa lui Trump. Cu atît mai jenantă este retorica naționalistă stupid antiamericană cultivată azi, orgoliile de capră rîioasă cu coada în vînt nu ne fac nici un bine. Că o persoană cu temeinice studii de specialitate, jurist de forță și vechi europarlamentar, cum este doamna Renate Weber, aderă la această retorică a „neamestecului în treburili interne”, ține de fidelitatea specifică politicienilor noștri, credincioși în primul rînd partidului și în ultimul rînd intereselor țării. Nenorocirea noastră și a PSD-ului se numește șmecherie. Cu sprijinul popular pe care îl are, cu afilierea lui cel puțin de etichetă  la direcția socialistă, majoritară azi în Europa, acest partid ar fi putut face enorm pentru reformarea profundă a societății. Cu o singură condiție: să poată gîndi în perspectivă. Numai că PSD – Dragnea a venit la putere cu doar două idei: legile justiției, care să le asigure impunitatea tuturor celor ce au probleme penale dintre politicieni, și legile financiare, care să le asigure noi căi de spoliere a resurselor. Acesta este, în realitate, redus la două idei mari și late, mult trîmbițatul program de guvernare. Acum, colapsul financiar va dezvălui că împăratul e gol. Încă o șansă ratată!
Christian CRĂCIUN

Ședință extraordinară a Consiliului Local pentru ultima rectificare bugetară și modernizarea transportului public

Ieri a avut loc o ședință extraordinară a legislativului local care a vizat aprobarea ultimei rectificări bugetare din anul 2017, precum și accesarea de către municipalitate a unui program cu fonduri UE pentru modernizarea transportului public din oraș. Consilierii au aprobat fără prea multe discuții toate cele trei proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. În primul proiect de hotărâre inițiat, conform prevederilor legale, de către primarul Horia Tiseanu,  acesta a propus o rectificare bugetară bazându-se pe Decizia nr. 5.338/22.11.2017 a Direcției Generale a Finanțelor Publice privind alocarea sumelor defalcate din T.V.A. pentru finanțarea cheltuielilor unităților de învățământ, precum  și pe solicitările de modificare a veniturilor și cheltuielilor de către ordonatorul principal de credite pentru bugetului local și de către ordonatorii terțiari de credite pentru bugetul de venituri proprii și subvenții. Rectificarea era necesară pentru alocarea sumelor primite pentru cheltuielile de personal, precum și pentru sumele și despăgubirile obținute în instanță, prin hotărâri judecătorești definitive pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat. Cu această ocazie au fost analizate prevederile bugetare, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli, efectuându-se redistribuiri în vederea implementării în bune condiții a execuției bugetare. Banii pentru plata salariilor cadrelor didactice din luna noiembrie a acestui an vor fi alocați de la bugetul municipiului, având în vedere faptul că Guvernul, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, încă nu a trimis fondurile necesare. Primăria va recupera sumele respective ulterior, atunci cânde vor sosi banii de la DGFP. Solicitarea unităților de învățământ pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile se ridică la 1.218.000 lei. Plata salariilor cadrelor didactice aferente lunii octombrie a avut aceeași soartă, fiindcă salariile s-au platit după aceeași procedură. Aceste sincope în finanțările venite de la București denotă că pomenile electorale promise de PSD în campania electorală a alegerilor generale sunt imposibil de realizat, ele nu au fost bine întemeiate, pentru că nu au avut un just temei. Iar pușculița guvernanților de la București este aproape goală, pentru cheltuielile de personal, actualul cabinet format din coaliția guvernamentală PSD-ALDE fiind adesea obligat să facă împrumuturi pe la băncile din România. În ceea ce privește banii obținuți de profesori în instanță, aceștia au fost trimiși recent de Ministerul de Finanțe, suma totală necesară cadrelor didactice câmpinene fiind 1.463.000 lei. Celelalte două proiecte de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare se referă la modernizarea transportului public.  Obiectul primului proiect de hotărâre îl reprezintă acordul de principiu al Consiliului Local pentru depunerea cererii de finanțare în cadrul programului european POR 2014 - 2020 Axa Prioritară 3, „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Practic, municipalitatea va încerca să obțină fonduri europene pentru achiziționarea de autobuze ecologice, crearea unei rețele de piste de biciclete și realizarea unui sistem de management al traficului. Consiliul local va denunța unilateral contractul nr.10.107/20 aprilie 2015, încheiat cu S.C.Eliro S.R.L. în condițiile art.15, lit.”b” din acesta, în situația în care se impune această măsură pentru respectarea termenului de implementare a proiectului și implicit delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane societății care se va înființa. Al treilea proiect de hotărâre privește înființarea unei societăți comerciale pentru transportul public, societate la care Consiliul Local să fie unic acționar. Practic inițiatorii proiectului, cei doi edili ai Câmpinei doresc, de asemenea, ca legislativul local să denunțe unilateral contractul nr.10.107/20 aprilie 2015, încheiat cu S.C.Eliro S.R.L. Ultimele două proiecte de hotărâre se impuneau cu prioritate având în vedere că Eliro a refuzat toate ofertele municipalității pentru continuarea colaborării cu această companie în condițiile cerute de accesarea proiectului european. 
Adrian BRAD

În această seară se vor aprinde luminile Sărbătorilor de Iarnă

Ca niciodată de mulți ani, iluminatul public care marchează Sărbătorile de Iarnă nu a fost pornit în ajunul Zilei Naționale. Montarea primelor instalații de iluminat feeric a avut loc tocmai miercuri, 29 noiembrie, iar din această cauză abia în această seară de 5 decembrie, în ajun de Moș Nicolae, se va aprinde iluminatul ornamental pentru Sărbătorile de Iarnă. Primarul a explicat de ce s-a ajuns în această situație absolut jenantă, dacă nu ar fi de tot râsul. Vina o poartă Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, care a transmis  foarte târziu documentele pentru demararea procedurii de achiziție publică în vederea desemnării unei firme care să se ocupe de montarea și demontarea instalațiilor ornamentale pentru Sărbătorile de Iarnă. 


Edilul-șef a mai anunțat, de asemenea, că au fost închiriate multe instalații noi de iluminat. Dacă nu am fi de atâtea decenii pe acest pământ, l-am crede pe Horia Tiseanu, dar așa, opinia noastră este că nu au fost destui bani pentru închirierea noilor instalații, criza financiară prin care trece Primăria nemaimirând pe nimeni. Până la urmă, ea este urmarea, în primul rând, a guvernării pesediste populiste, deficitară la toate capitolele. Astă seară, cum am menționat mai devreme, se vor aprinde luminițele mult așteptate, la finalul unui concert de colinde oferit de două coruri de copiii, pregătite de  prof. Ruxandra Brezeanu și prof. Alice Botoacă. Evenimentul artistic va avea loc pe esplanada de la Parcul Milia, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți.
Adrian BRAD

Un cuplu de voluntari și-o lecție de viață!

Familia „Muppets“, din Câmpina, ne învață cum lipsurile materiale nu spulberă sufletul 


De foarte multe ori, suntem întrebați de ce facem acțiunile de voluntariat, de ce am simțim să creăm grupul „Pentru Tine!“ și ce ne motivează să continuăm atât timp cât din aceste demersuri nu avem niciun câștig material? Ba, mai mult, venim cu bani de-acasă… Dar, astăzi, nu este despre noi, ci despre ei, despre voluntarii care ni s-au alăturat și ne sunt aproape la fiecare campanie.
Același set de întrebări l-am transferat și în cazul unei familii tinere, un cuplu aparte prin tot: de la stil vestimentar până la povestea de viață. În Câmpina sunt știuți ca familia „Muppets“, însă în înscrisurile oficiale îi găsim ca Ana Claudia (26 ani) și George Răcășanu (34 ani). 
„Cu porecla de «Muppets» m-am pricopsit în adolescență de la amicii unei prietene. Iar de atunci, răspund mai bine la apelativul acesta decât la numele de botez“, ne-a povestit George. 
N-ai cum să nu-i remarci pe cei doi: minioni ca statură, rockeri prin stil vestimentar și preferințe muzicale, cu o față luminoasă, mereu cu o glumă pe buze și prezenți întotdeauna atunci când este vorba despre acțiuni de voluntariat. 


Începuturi
S-au întâlnit în urmă cu patru ani, iar după un an s-au căsătorit. Au pășit în viață cu speranța unui drum mai bun, în care să uite de problemele și neajunsurile care le-au marcat copilăria și adolescența. George îi are pe ambii părinți cu handicap locomotor. Are grijă de ei împreună cu sora sa. N-au avut niciodată prea mult, în afară de lipsuri și durere… A înțeles încă de foarte tânăr că pentru a-și putea permite câte ceva și pentru a-și ajuta părinții trebuie să-și găsească un job. A început la 19 ani ca om bun la toate. S-a angajat, ulterior, la Lemet, iar de 13 ani nu și-a mai schimbat locul de muncă. Nici copilăria Anei n-a fost lipsită de griji, dar nu vorbește foarte mult despre ceea ce a fost. S-a resemnat cu ideea unei generații de tranziție:„așa era atunci, era mai greu“! Și ca mulți de vârsta ei a fost nevoită să înceapă de tânără să-și câștige propriii bani. A lucrat ca barman-ospătar, iar de ceva ani este și ea angajată tot la Lemet. 


Voluntari doar cu cinci lei în buzunar…
În paralel, au spus prezent la toate acțiunile de voluntariat, din Câmpina, despre care au auzit. Poate că n-au putut contribui financiar, dar s-au implicat fizic, lucru pe care mulți îl exclud din acțiunile umanitare. În campaniile de genul acesta nu este suficient să donezi. Procesul este unul complex: de la găsirea cazurilor și verificarea lor, la preluarea donațiilor, sortare, organizare pentru fiecare nevoie identificată, până la distribuire. Cei doi „Muppets“ au înțeles lucrul acesta și au spus prezent atunci când am sunat mobilizarea. Uneori, masa și buzunarele lor erau, poate, mai goale decât cele ale beneficiarilor cărora căutau să le aducă un strop de bucurie. „Cristi, noi te ajutăm, dar nu putem veni cu mașina…“, a sunat răspunsul lui George la campania de Paște. Nu ne-a spus, atunci, „de ce“, nici noi n-am avut îndrăzneala să întrebăm detalii, pentru a afla ceva mai târziu că nu aveau combustibil, iar singurii bani pe care-i mai aveau, în prag de sărbători, în buzunar, erau doar cinci lei! Dar n-au lipsit de la acea campanie: au cărat cutii cu haine, jucării, plase cu alimentepentru alții, dar, mai ales, pentru bucuria lor sufletească. Pentru că, da, aceștia sunt oamenii cu care noi lucrăm în acțiunile noastre: oameni modești, onești, demni, oameni care se pun pe ei pe plan secund, fiind conștienți că alții, poate, au probleme mai mari și mai greu de trecut decât ale lor.  

Momentul „Colectiv”
Evenimentul anului 2016, cel în care zeci de tineri și-au pierdut viața în incendiul de la „Colectiv“ a determinat-o pe Ana să meargă la cursul de prim-ajutor. „M-am întrebat, atunci, ce-aș fi făcut dacă aș fi fost acolo, cum aș fi procedat?! Mi-am dat seama că aș fi fost inutilă. Și pentru că m-ar chinui o viață să știu că mi-a cerut cineva ajutorul, iar eu nu am putut face absolut nimic, am decis să fac niște cursuri la Crucea Roșie. Sunt foarte utile și cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă noțiunile acordării primului ajutor. Intervenția noastră, în mod corect, poate fi vitală!“, ne-a mărtusit Ana.
Iar odată cu absolvirea acestor cursuri, nu există zi în care câmpineanca noastră să nu aibă la ea ghiozdanul în care cară trusa de prim-ajutor. Din păcate, însă, conținutul ei se și golește destul de des, ținând cont că la fabrica unde lucrează micile accidente sunt inerente. „Plasturii se duc într-o veselie. Colegii apelează la mine, mă bucură că au încredere, îi ajut, însă nu fac față să-mi completez trusa tot timpul. Știu, sunt cheltuieli minore, dar avem atâtea în prezent încât orice leu, în plus sau minus, pentru noi contează“, ni s-a destăinuit “Muppetsa”.

Dincolo de aparențe
Ca fiecare cuplu care pleacă de la 0, cei doi au fost nevoiți să stea cu chirie o perioadă. Anul acesta, însă, și-au luat inima-n dinți și și-au făcut un credit pe 30 de ani ca să-și cumpere o locuință, prin programul „Prima Casă“. După ce jumătate de salariu îl dau pe rate, le mai rămân pentru trai cam 1400 lei, din care jumătate acoperă costurile facturilor. Ce să mai faci cu 700 de lei timp de o lună? „Nu ne-am plâns niciodată și din acest motiv toată lumea are impresia că noi avem. În momentul ăsta, sincer, simțim că suntem un pic depășiți de situație, dar sperăm să avem puterea psihică de a merge mai departe prin viață. Casa asta are nevoie de multe renovări. Când plouă puternic, ni se infiltrează apa. Ne-ar trebui rigips și vată minerală pentru a ne izola locul respectiv. E o casă pe care am ales-o cu sufletul, aici am simțit că ne e locul, însă avem nevoie de multe ca s-o facem așa cum ne-o dorim“, ne-au spus cei doi.
Dar înainte de renovări, soții Răcășanu „Muppets“ au nevoie de lemne, care i-ar costa undeva la 1000-1200 lei, mult prea mult faţă de banii care le rămân acum.

Dorințele familiei „Muppets“
Ca niște copii mai mari, speră ca Moșul să vină și la ei: „Ne dorim să aducem bucurie pentru că e minunat să știi c-ai făcut un bine, pentru noi sperăm să avem puterea fizică, psihică și materială de a depăși toate piedicile, iar ca mici lucruri palpabile: niște electrocasnice sau alte obiecte pentru casă și o trusă de prim-ajutor, echipată complet, dar cu plasturi mulți-mulți“. 
Și odată ce avem scrisoarea lor, pentru cei doi voluntari, OAMENI frumoși și luptători, putem fi noi Moș Crăciun. Ei sunt persoanele care de noi au nevoie, poate, doar pentru a trece un prag al existenței lor, pe când noi îi vrem alături o viață pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac și pentru modul în care dăruiesc. 
Cei care vor să le facă celor doi „Muppets“ Sărbători așa cum n-au visat, care vor să le dea o mână de ajutor pentru a depăși problemele de moment, îl pot contacta pe coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat „Pentru Tine!“ este publică).
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Liliana Maxim + facebook Ana Răcășanu