31 ianuarie 2017

Scandal în Consiliul Local pentru finanțarea Târgului Mierii

Finanțarea cu bani publici a ediției din acest an a Târgului Mierii s-a lăsat iarăși cu scandal, din cauza unor carențe organizatorice cunoscute din edițiile trecute de către consilierii cu multe mandate în legislativul municipal, dar care nu au fost supuse până acuma dezbaterilor, pentru că probabil le stătea mai bine așa, nesupuse... Pentru o viață plină de liniște, cică e bine să fii om supus, ca să nu ai probleme cu capul (după vorba seculară ”capul plecat sabia nu-l taie”), dar dacă ești carență de organizare plină de viață și de bani publici prin buzunare, e bine să nu fii supusă (dezbaterilor, se înțelege), să nu te lași deloc supusă ca să nu provoci – Doamne, ferește – o afurisită și scandaloasă tăiere de finanțare. Sau poate și de alte capete, mai știi... De ne a-junge mândra noastră Câmpină din oraș fruntaș în marketingul apiculturii în oraș fără fruntași.



Istoria Târgului
Târgul Mierii este planificat a se desfășura la finele luniii februarie, în ultimul week-end (24 – 26 februarie 2017). Evenimentul a ajuns la a XII-a ediție, deci a intrat, de mult, în tradiție, având o vechime de 11 ani. Prima ediție a avut loc în anul 2006 sub denumirea Zilele Mierii, în perioada 6-7 decembrie 2006, atunci când a fost organizată în zona Câmpina prima donaţie de miere în şcoli. Cu acest prilej, peste 2000 de copii s-au bucurat de proprietăţiile minunate ale mierii naturale. Începând cu 2007, perioada de desfășurare a Zilelor Mierii a fost mutată din decembrie în februarie, manifestarea începând a fi promovată sub denumirea Târgul Mierii. La a doua sa ediție, evenimentul a adunat peste 1000 de oameni. Organizatorul Târgului, Asociaţia Apicolă ”Valea Prahovei” a luat fiinţă tot în anul 2006, din necesitatea apicultorilor de a avea un organism reprezentativ  la nivel local și național. Avem aici de-a face cu o fericită coincidență a nașterii în același an și a Târgului, și a Asociației organizatoare, coincidență altoită pe inteligența vizionarilor lideri ai apicultorilor câmpineni, care s-au gândit rapid la o asociere cu municipalitatea condusă de Horia Tiseanu (la primul mandat), pentru organizarea în parteneriat a unui târg național al apicultorilor. Asociaţia Apicolă ”Valea Prahovei” s-a născut după aproape doi ani de discuţii pe baza constatării apicultorilor din zonă că ”împreună este mai bine decât separat!”. Cu 33 de membri fondatori, Asociaţia a devenit rapid  o organizaţie profesională puternică a apicultorilor din zona Câmpina. Poate fi membru al Asociaţiei orice persoană juridică sau cetăţean român care a împlinit vârsta de 18 ani, practică meseria de apicultor, solicită intrarea în asociaţie, este de acord cu statutul acesteia, plăteşte cotizaţia şi celelalte obligaţii asumate de Asociaţie în vederea îndeplinirii scopurilor. Membrii AAVPh se axează în primul rând pe calitatea produselor. Abaterile de la normele de calitate ale produselor apicole sau de la normele sanitar-veterinare atrag după ele şi pierderea calităţii de membru. Cu alte cuvinte, calitatea de membru al Asociaţiei Apicole ”Valea Prahovei” este asigurată de calitatea produselor oferite! În 2008, Târgul Mierii a luat amploare; s-a născut Albina Nina, mascota târgului, iar prezenţa acesteia în şcoli, dăruind miere, a adus o mare bucurie copiilor. Târgul Mierii desfăşurat în 21-22 februarie 2009 a adus la Câmpina aproximativ 4000 de persoane, iar prin mediatizarea de care s-a bucurat, a adus beneficii directe şi pe termen lung vânzărilor de miere, dar și un important capital de imagine municipiului nostru. La cea de-a şasea ediţie „modernă”, Târgul Mierii       Câmpina a devenit cea mai importantă manifestare de profil din țară. În timp, au fost organizate tot mai multe concursuri („Cel mai dulce cuplu”; „Cel mai bun degustător de miere”; „Concurs de fotografii pe teme apicole”; „Concurs de prăjituri sincere cu miere”; „Cel mai bun mâncător de miere”, „Cea Mai Bună Miere”), la care numeroşii participanţii au fost răsplătiţi cu produse apicole. De asemenea, pe lângă apicultori și firme producătoare de produse apicole, după primii ani, au venit la Târg și companii producătoare de echipamente apicole, firme românești, dar și străine (din Republica Moldova, Bulgaria, Italia, Franța etc.). Tot după câteva ediții, a început să fie organizat ”Balul stuparilor”. În câteva ediții, au fost invitați la Târgul Mierii personalități ale vieții publice, cântăreți, oameni de sport, actori etc.



Al doilea scandal al finanțării
Cum spuneam la începutul articolului, scandalul nu este o premieră, deoarece încă ne putem aduce aminte că, în urmă cu vreo patru ani, consilierii câmpineni au decis să nu mai finanțeze evenimentul din cauza unor cereri de finanțare neserioase făcute de organizatorul Târgului Mierii, Asociația Apicolă „Valea Prahovei”, sau și mai bine spus, de către președintele acesteia, carismaticul Mihail Apostolescu. Onorabilul prezident ceruse atunci bani nu doar pentru producția părinților naturali ai mierii (albinele, reginele acestora, trântorii), ci și pentru produsele cu care au fost cadorisiți reprezentanții administrației publice locale invitați să onoreze cu prezența lor Târgul, care nu erau lăsați să plece acasă doar cu frunțile luminate de amintiri dulci, ci și cu sacoșele pline de produse dulci. Pentru că a confundat Târgul cu o târguială, Apostolescu (care, oricum, era nemulțumit, în acel an, de cuantumul finanțării propuse), nu a mai primit bani de la bugetul local la ediția 2013. Consilierii, tare deranjați că li se cereau bani și pentru borcanele dăruite de organizator, i-au tăiat finanțarea președintelui asociației organizatoare. ”Ia mai du-te, frate, și fă-ți Târgul fără noi, adică fără bani de la buget”, și-or fi zis consilierii în sinea lor. Și băiatul nostru s-a dus și a făcut Târgul fără finanțare publică. Și și-a făcut bine treaba, căci ediția 2013 s-a desfășurat fără probleme. Probabil cu mai puțini invitați, cu mai puține distracții, dar cu o desfășurare fără sincope. Dovadă că, atunci când nu se poate altfel, Asociația Apicolă „Valea Prahovei” poate organiza Târgul Mierii și fără finanțarea Consiliului Local. 

Fără taxe de participare nu se poate organizare 
Doar că joia trecută, consilierii PSD nu au mai fost de acord ca organizatorul Târgului să ia bani participanților la eveniment pentru spațiile de expunere a produselor aduse spre vânzare, prin așa-zisa taxă de participare, un fel de chirie mascată a unor spații publice. Când a auzit grozăvia, Apostolescu a zâmbit amar, vizibil deranjat, semn că, fără aceste taxe de participare, el nu poate organiza evenimentul care promovează anual Câmpina, pentru trei zile, drept cel mai dulce oraș al țării. Ion Dragomir, șeful grupului de consilieri municipali PSD, a subliniat faptul că ”noi, consilierii PSD, susținem Târgul Mierii, un eveniment benefic pentru imaginea Câmpinei în țară, dar nu vrem ca organizatorul să închirieze, fără să ne ceară voie, spații din domeniul Câmpinei. Vrem să se finanțeze Târgul, dar vrem ca totul să se facă legal. De aceea, ne abținem de la votarea proiectului.” În final, abținerea lor nu a mai avut nicio influență, întrucât nu s-a mai votat deloc proiectul. 

Târgul merge înainte, dar cu o transparență totală
Chiar dacă, pentru potolirea spiritelor, unii aleși au vorbit despre tradiția Câmpinei în apicultură (un apicultor local chiar este menționat în prima atestare documentară a așezării noastre), chiar dacă s-ar putea considera că organizarea Târgului Mierii rămâne sub semnul întrebării, până la urmă toți aleșii au fost de acord că Târgul trebuie sprijinit în continuare, dar cu o funcționare totalmente în litera și spiritul legii. Și cu beneficii de partea ambilor parteneri, adică, mai concret, cu venituri încasate și de Primărie prin asocierea cu AAVPh. 
Dacă tot pune Consiliul Local atâtea spații care îi aparțin (holuri și foaiere ale Casei Tineretului, platoul și parcările învecinate clădirii), ar fi cinstit să intre și în bugetul local ceva bani de pe urma evenimentului. 
Primarul Horia Tiseanu, care poate fi considerat ”nașul evenimentului”, deoarece fără aprobarea lui acesta nu s-ar fi putut desfășura niciodată, a atras atenția că toți consilierii poartă vina de a nu fi observat că Târgul Mierii a fost conceput greșit, că nu se cunosc foarte bine cheltuielile AAVPh, că nu ar fi corect ca această asociație să rămână cu venituri care nu sunt cunoscute de celălalt partener, legislativul municipal, care pune la bătaie o finanțare de zeci de mii de lei plus toate spațiile pentru desfășurarea Târgului.
 ”Este drept că prin Târgul Mierii Câmpina are un câștig de imagine, care nu poate fi evaluat, cuantificat. Totuși, ar trebui mai multă transparență în cheltuirea banilor. Nemaivorbind că nu înțeleg de ce solicitați în fiecare an fonduri pentru cheltuieli cu care noi nu suntem de accord. Vă tăiem mereu cheltuielile neserioase, dar, în anul următor, veniți din nou cu aceleași solicitări. Avem un contract de parteneriat, însă observ că numai noi plătim. Iar închirierea unor spații puse gratuit la dispoziție de Consiliul Local chiar nu se poate”, a conchis edilul-șef. Consilierul Lucian Cercel, președintele Asociației Columbofililor Prahoveni, l-a sfătuit și el pe Mihail Apostolescu să aibă mai mare grijă la modul cum organizează evenimentul și cum cheltuiește fondurile alocate, deoarece ”se poate organiza un asemenea eveniment și cu bani mai puțini”. 
Președintele AAVPh s-a apărat motivând că un asemenea eveniment, de anvergură națională și uneori chiar internațională, nu poate fi organizat cu bani puțini. ”Ca să îi răspund domnului consilier Ion Dragomir, care m-a întrebat dacă plătesc gunoiul, pot să îi spun că plătim toate utilitățile; nu știu acum să vă spun despre plata gunoiului, dar utilitățile le plătim pe toate”, a declarant Apostolescu în plenul ședinței. 
Tot Ion Dragomir a informat audiența că AAVPh plătește Casei Tineretului, la fiecare ediție, suma de 1000 de lei. Până la urmă, inițiatorii au decis retragerea proiectului de pe ordinea de zi a ședinței, stabilindu-se totodată ca, în următoarele zile, Mihail Apostolescu să se întâlnească la Primărie cu șefii comisiilor de specialitate din miniparlamentul câmpinean pentru a se ajunge la un acord care să rezolve toate problemele ridicate în ședința de plen. Iar, ulterior, noile condiții de finanțare să fie aprobate într-o viitoare ședință extraordinară a aleșilor locali. 
Suntem convinși că incidentul va dispărea într-o mare împăcare generală, cum îi stă bine românului - aprig la mânie și concesiv la politichie -, ceva în genul ”Pupat toți Peața Independenții”. Dar pentru a se împăca, vor trebui stipulate într-un contract de asociere clauze clare, care să ofere transparență totală în cheltuirea fondurilor alocate, plus drepturi și îndatoriri egale pentru ambii parteneri: Consiliul Local Câmpina și Asociaţia Apicolă ”Valea Prahovei”. (A.B.) 

Cu puţin înainte de închiderea ediţiei, Mihai Apostolescu (foto), organizatorului Târgului Mierii, a publicat pe reţeaua de socializare Facebook, un drept la replică adresat unei publicaţii online, pe care îl publicăm integral mai jos. 



Drept la replică,
In legatura cu articolul publicat in 27.01.2017 (...) cu titlul “Consiliul Local Câmpina recunoaște că sunt nereguli în privința Târgului Mierii. Organizatorul anunță suspendarea evenimentului”, fac urmatoarele precizari:
1. Targul Mierii nu “este o afacere privată, plătită din bani publici”, asa cum afirmati in articolul cu pricina. C.L. Campina aloca cca 20-30% din necesar, diferenta urmand a fi acoperita de asociatie din surse proprii( incasarile din taxa de participare la targ si din sponsorizari).
In 2016 s-a alocat pentru Targul Mierii 18.000lei.“ La schimb” cu aceasta alocare municipiul a primit in 2016 promovare in media:
- 17 spoturi radio de 30s cu difuzare nationala pe Radio Romania Actualitati;
- 70 spoturi de 30s cu difuzare nationala pe Radio Trinitas;
- o emisiune speciala dedicata evenimentului cu difuzare nationala- durata de 55min la Radio Trinitas;
- promovare in emisiunile TV Trinitas;
- o pagina si jumatate de prezentare a municipiului in catalogul Targul Mierii 2016;
- 14 zile de promovare prin Radio Best FM;
- promovare pe VP TV;
- 7 zile promovare pe Travel Mix;
- promovare nationala timp de 10 zile pe Radio Antena Satelor (3 spoturi pe zi);
- promovare naitionala pe Radio Romania Actualitati, Radio Antena Satelor,VP TV si Radio Trinitas prin transmisii de la eveniment;
- conceptie si realizare spoturi radio.
- 3 bannere de mari dimensiuni afisate gratuit timp de trei saptamani pe DN1
- campanie de promovare pe FB-vizibilitate
2. Pentru cele “în jur de 130 standuri pentru care apicultorii plătesc 500 lei sau 550 lei pentru cele trei zile cât are loc manifestarea”, va readuc in atentie ceea ce am spus si in sedinta C.L., dar nu ati mai specificat: Nu pentru toate spatiile se percepe taxa de participare. Partenerii, sponsorii si mesterii populari au standuri gratuite, apicultorii membrii AAVPH au un statut special, iar in taxa de participare este inclusa si o invitatie la Balul Stuparilor.
3. O alta afirmatie falsa: “de 12 ani de când la Câmpina se organizează Târgul Mierii, niciodată nu a existat un contract între Consiliul Local (prin Casa Tineretului) și Asociația Apicolă "Valea Prahovei", iar deconturile nu au fost întotdeauna justificate corect, astfel încât să se știe cu exactitate cum au fost cheltuiți banii alocați de la bugetul Câmpinei.”
Din cele XII editii ale Targului mierii numai 9 au fost in parteneriat cu C.L. La toate cele 9 editii a existat un parteneriat intre AAVPH si C.L. Campina, iar deconturile au fost intotdeauna justificate cu acte pentru fiecare leu cheltuit, fiind insotite si de note explicative privind distribuirea dozelor de miere. 
4.”un partener (Consiliul Local) dă o mare parte din suma necesară organizării, asigură spațiile pentru eveniment, dar nu știe ce și cât se cheltuie, pe ce se duc banii, cu cât contribuie Asociația Apicolă "Valea Prahovei", care este, de fapt, organizatorul și... partenerul care încasează.”
Suma aprobata pentru eveniment de la bugetul local este folosita pentru promovarea manifestarii si in mod direct a localitatii Campina. Este discutata si stabilita in urma unei sedinte cu membrii Comisiei de cultura a C.L., iar pentru Targul Mierii 2017 stabilirea directiilor bugetate si a sumelor alocate pentru fiecare activitate a avut loc in urma unei sedinte cu presedintii tuturor comisiilor din C.L.
Consiliul Local “dă” pentru organizarea evenimentului cca 20-30% din bugetul necesar, nu cea mai mare parte, sau integral- ca la Serbarile Toamnei.
Promovarea prin evenimentele organizate si prin parteneriate media, pe care am urmarit-o constant de la primele editii, a adus orasului Campina promovare, numai pe radio, de cel putin 300% ori mai mare decat intregul buget alocat manifestarii, lucru pe care l-am afirmat si in sedinta CL din 26.01.2017, dar pe care iarasi nu l-ati mentionat.
Pana la proiectul de buget din acest an municipalitatea nu a considerat important sa aloce bani pentru promovarea evenimentului.
5. In conditiile in care cu mai putin de o luna de zile inaintea Targului Mierii nu avem inca buget pentru eveniment, este firesc si de bun simt sa suspendam manifestarea, pentru a nu repeta situatia din 2013,cand aveam angajate plati de cca 40.000 lei pentru eveniment iar C.L. Campina a alocat doar 7000lei!! Fara ajutorul firmelor LEMS si Fibec trebuia sa aducem bani de acasa pentru organizare.
Targul Mierii, construit cu migala timp de 12 ani, prin numărul de evenimente organizate, numărul de vizitatori si dinamica vânzărilor era cea mai importantă manifestare de profil din țară, atragand la Campina in trei zile cca 15.000-17.000 de oameni.

Mihail Apostolescu,
Organizator al evenimentului 
Târgul Mierii Câmpina

Editorial. TÎTA MARE PE BIROU…

Azi, cîte ceva despre sfidare. Ceea ce șochează la regimul Dragnea este totala indiferență la vocea populației, o stare de „mă doare-n cot de ce zice lumea”, deloc politică, deloc democratică, arătînd clar ruptura totală între alegători și putere. O face chiar și în chestii de fapt lipsite de miză, în care nu l-ar costa nimic să încerce o diminuare a tensiunii sociale, fără să piardă din puterea absolută. Așa, acum, n-au găsit să numească într-un post de vîrf la Ministerul Culturii și Identității naționale pe nimeni altul decît pe vuvuzela Antenei 3, Mădălin Voicu, urmărit penal. Nu se găsea, în toată țara asta mare, un om, un pesedist, mai decent pentru acest post? În loc de comentariu, transcriu aici fragmente dintr-un text mai vechi, de vreo 10 ani, în care porneam  de la o frază a respectivului, în care se arăta foarte mîndru că a învățat să meargă pe biroul Regelui Ferdinand de la Peleș: „Eu am învățat să merg pe biroul regelui Ferdinand, mama stătea la un capăt, tata la celălalt…”  
Vorbele nu aparțin vreunuia dintre moștenitorii casei regale, nici cuiva din anturaj sau – cu atît mai puțin – din personalul de serviciu care ar fi profitat de absența stăpânilor pentru a se urca pe masă, la propriu. Am auzit fraza citată într-un interviu al lui Mădălin Voicu. Nu atît conținutul ei m-a șocat, cît tonul emfatic al rostirii. Ceva de genul inenarabilului: știți voi cine sunt eu? Iar tonul este foarte important în muzică, nu este așa?  
Artiştii erau divizaţi [atunci, în anii 50], după criterii în veci impenetrabile, ca ale fatumului grec, între cei care domiciliau „la Canal” şi cei care domiciliau la Peleş, pe fostele domenii ale Coroanei. Şi ale căror odrasle puteau, iată, să înveţe într-un mod aparte primii paşi din marşul triumfal al istoriei. Erau paşi mici pentru unii oameni, dar mari pentru un sistem. Era, în fond, vorba de două închisori în care o mînă invizibilă de treierător arunca, unul la dreapta, unul la stînga, snopii. Scopul nu era diferit: tot arestarea gîndirii. 
Au trecut de atunci 60 de ani. O viaţă de om. Şi nimic din ceea ce a fost atunci nu e clar. Cum altfel am fi putut auzi o frază precum cea care este pretextul rîndurilor de faţă? Domnului Voicu i se părea foarte firească scena dezgropată din frageda (culinar epitet!) pruncie. Nu are dileme, interogaţii metafizice, ezitări. Are doar mîndrii. Infantile. A învăţa să mergi pe biroul regelui Ferdinand i se pare un fel de încărcare a bateriilor cu toate meritele istorice ale familiei regale. O transfuzie instantanee de sînge albastru. O răsplată cuvenită pentru meritele de artist (ale tatălui sau ale sale, nu e prea clar). 


Nu mai ştim dacă suntem la începutul sau la sfîrşitul unui ciclu istoric. Noi credeam, în naivitatea noastră de homines communis, că suntem la sfîrşitul unei ere istorice. Auzind însă replici precum cea de mai sus ne dăm seama că era nu s-a terminat. Că s-a petrecut o răsturnare care ne-a despicat țestele pînă la ultimul neuron. Am jucat tontoroiul pe simbolurile istoriei şi acum ne mirăm că istoria nu mai spune absolut nimic noilor generaţii. Nici un proces de conştiinţă, nici un regret. Doar o imensă neînțelegere. Poate cea mai mare neînţelegere din istorie. Istoria celor fără memorie. Căci au și ei o istorie, strict personală, fără ieșire în larg. O istorie de artiști amnezici. Distribuindu-și viața în închisori aurite de care sînt mîndri ca de palatele şeicilor petrolului. 
Într-o istorie a artelor noastre plastice din anii dictaturilor găsesc informația senzațională că, în tornada ideologică distrugătoare de după 1944, numai în două județe din Bărăgan s-au confiscat peste 800 de piane (!). Între tropăitul de picioare de pe biroul regelui întregitor și un concert de pian se desfășoară această cacofonică muzică a istoriei. Iar sunetele par și astăzi amestecate, chiar și în mintea unui muzician. Nu sunt dintre cei care cred că istoriei îi poate fi atribuit vreun sens (sunt, de altfel, un admirator declarat al lui Karl Popper), dar în fiecare secundă, pentru fiecare dintre noi, ea capătă un sens. 
Istoria nu este o săgeată cu vîrful îndreptat din trecut înspre prezent, ci, dimpotrivă, dinspre prezent înspre trecut. De aceea la întrebarea cutremurătoare care ne mai bîntuie pe unii dintre noi: cum a fost cu putinţă?, o frază cum este cea a violonistului politician poate aduce un punct de reper. Un punct, doar atît. Dar ştim de la semioticieni că, fără punct, sensul frazei nu este posibil. Ne aflăm aici, în spațiul acela atît de îngust încît pare invizibil, în care „istoria” (cu înțelesul de știință a ceea ce s-a întîmplat) se întîlneşte cu morala, adică se loveşte (căci de un impact este vorba) de judecata la care este supusă volens-nolens odată cu fiecare clipă a prezentului. Am trăit o vreme în care istoria a tropăit pe piane. Şi, aceeaşi vreme, în care unii pianişti au susţinut că marşul cizmelor este însuşi sunetul instrumentului. Căci fără adeverirea lor, cine ar fi confundat blacheul cu divinele sunete ale clapelor albe şi negre? Şi trăim în continuare o vreme în care ni se spune nostalgic: şi ce concerte minunate am dat în marşul nostru triumfal spre un viitor de aur! 
Subiectului nostru întîmplător poate să i se pară că a ajunge să te joci prin locurile electrizate de semnificaţie istorică este semnul cîştigării unei libertăţi absolute. În realitate, este doar indiciul orbirii istorice. Artistul romîn nu navighează, cum s-a spus, între oximoron şi pleonasm, ci, mai degrabă, între amnezie şi autism. Amîndouă, în fond, modalităţi de comodă aşezare în palatele aurite ale burghezo-moşierimii odioase şi asupritoare. Credeaţi că un asemenea mod de gîndire a dispărut de acum multe decenii? Au fost vremuri bune pentru artişti, se bucurau, după cum îşi aminteşte cu mîndrie personajul nostru, de toate „condiţiili”. Nu pot să scriu altfel, într-atît formula şi forma de rostire a analfabetului este deplin caracterizatoare. Sunt astfel de fraze, aparent anodine care ne deschid spre abisuri. Cel puţin, istoria ultimilor 15 ani cam asta ne-a arătat. N-am văzut pe nimeni întorcîndu-se din acest „dincolo” temporal. A învăţa să mergi înseamnă a intra în lume. Ce şansă, ar spune unii, să intri în lume baletînd împiedicat pe biroul unuia dintre puţinii conducători care binemerită de la ţară. Şansa îmi pare însă doar aparentă. Omul acesta s-a născut sub stele faste, era vremea lui, nimic nu i se refuza de către dama Istorie, ce i se oferea fără fasoane. În felul acesta ajungem să scriem despre fericire. Fericiţi stăpînii peste palatele regilor detronaţi. Mai ales cînd sunt dăruiţi cu fericitul har al lipsei de memorie. Aproape shakespearian.
Christian CRĂCIUN

Noi reglementări la Bazinul de înot didactic

La ultima lor întâlnire, aleșii câmpinenilor au dezbătut un proiect de hotărâre privind un nou Regulament de funcționare pentru Bazinul de înot didactic, proiect inițiat de membrii Comisiei de cultură, sănătate, învățământ și sport din cadrul legislativului municipal. Acest regulament va intra în vigoare de la 1 martie 2017, odată cu trecerea bazinului în administrarea Clubului Sportiv Câmpina, reprezentat legal prin președintele său, Adrian Stoican. .Președintele comisiei de specialitate, consilierul Florin Frățilă, a arătat în expunerea sa de motive că ”funcționarea bazinului suferă, mai ales vara, când copiii câmpineni, neavând unde să găsească în altă parte răcoarea scăldatului, vin la Bazinul didactic de înot ca la o piscină publică. Adică vin, se aruncă în bazin, se bălăcesc în el până se plictisesc, apoi ies afară, în afara clădirii, și intră iarăși înăuntru cu papucii murdari. Bazinul, așa cum îi spune și numele, este didactic, adică pentru a iniția elevii din Câmpina în tainele înotului, nu este o piscină pentru bălăceală.” Orice s-ar spune, municipalitatea trebuie să găsească rapid o soluție pentru ca municipiul nostru să aibă și o piscină publică în aer liber. În urmă cu două decenii, aveam trei astfel de piscine, iar acum nu mai avem niciuna. 


Anterior noului Regulament, prin Hotărâre de Consiliu Local, elevii din Câmpina aveau gratuitate la intrarea în bazin până la ora 15.00, chiar și în afara anului școlar, dar cu toate acestea, cei care au administrat complexul solicitau copiilor 10 lei ca taxă de intrare. Banii nu erau solicitați pentru plata instructorului de înot, care era plătit separat, ci pur și simplu pentru intrarea în bazin. În prezent, elevii pot intra gratuit, dar numai în cadrul unor activități organizate și supravegheate de cadre didactice.  Profesorii de înot de la cluburile private care își desfășoară activitatea la acest bazin (Barracuda, GRC, Contra-Timp), au fost prezenți în sala de ședință, exprimându-și nemulțumirea cu privire la taxa de 200 de lei, pe care trebuie să o plătească lunar fiecare instructor. Una peste alta, se poate lesne observa că noul Regulament de funcționare conține multe facilități pentru elevii și tinerii din orașul nostru. De la 1 martie 2017, contra cost, bazinul va putea fi folosit (la liber, dar la anumite ore) și de cetățenii câmpineni dornici de mișcare și relaxare. 
Pentru că s-au făcut unele speculații inexacte cu privire la noile reglementări, la finalul ședinței, Florin Frățilă ne-a declarat următoarele: „După o lungă perioadă de consultări pe această temă, se poate spune că am finalizat noul regulament de administrare şi funcţionare de la Bazinul de Înot Didactic. Din capul locului ţin să subliniez că este o formă perfectibilă, ce se poate îmbunătăţi oricând pe parcursul derulării activităţii. După cum cred că se ştie deja, prevederile noului regulament au fost agreate de toate părţile implicate în acest domeniu sportiv, pentru că am organizat, în mod transparent, multe dezbateri pe această temă. La fiecare dintre aceste întâlniri am invitat atât autorităţile locale, cât şi cluburile private implicate în activitatea de la bazin şi nu în ultimul rând pe toţi cei care au dorit să participe, reprezentanţi ai societăţii civile. Am vrut să cunoaştem părerile tuturor şi mai ales să propunem un proiect de regulament adaptat la realităţile prezentului. Cu excepţia faptului că au fost anumite discuţii legate de tarifele percepute la bazin, în rest, pot să spun că noua formă de regulament este acceptată de către toţi cei care au participat la aceste discuţii şi au venit cu propuneri. Conform noilor prevederi, de la 1 martie 2017, bazinul de înot va fi la dispoziţia multor categorii de utilizatori, în principal la dispoziţia elevilor câmpineni, dar şi a oamenilor dornici de mişcare, care după o zi de muncă preferă să petreacă o oră, două de relaxare înotând. Astfel, bazinul se va deschide la ora 6 dimineaţa, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi se va închide la ora 22.00, în fiecare zi, de luni până duminică. În acest interval orar, programul bazinului va fi structurat, în linii mari, după cum urmează: între orele 06.00 şi 08.00, program pentru copiii care participă la grupe de performanţă – pentru care nu se percep taxe de bazin; între orele 08.00 – 14.00, programul este rezervat şcolilor câmpinene care solicită accesul, în mod organizat, pentru ore de înot destinate elevilor. Tot în acest interval orar se pot încadra şi elevii care studiază după-amiaza la şcoală şi vor să participe, independent, la cursuri de înot ce vor fi organizate în mod gratuit de antrenorii angajaţi la bazin. De asemenea, în acest interval orar, pe bază de programare, poate solicita acces la bazin orice persoană care doreşte să practice înotul în scop recreativ ori să participe la cursuri de înot, în baza unei programări, pentru care bazinul va percepe taxe. Între orele 14.00 – 19.00, programul este rezervat cluburilor şi asociaţiilor private care organizează cursuri de iniţiere şi de performanţă – pentru care bazinul va percepe taxe. La această categorie, noul regulament prevede înlesniri şi chiar scutiri de taxe pentru cursanţii înscrişi la grupele de performanţă. Tot în acest interval orar se pot încadra şi elevii care studiază în programul de dimineaţă la şcoală şi vor să practice independent cursuri de înot organizate în mod gratuit de antrenorii angajaţi la bazin. Între orele 19.00 – 22.00, programul este rezervat exclusiv persoanelor care vor să practice înotul recreativ – pentru această categorie, bazinul va percepe taxe. În plus, regulamentul prevede acces gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copiii instituţionalizaţi, în baza unor programări aprobate de administraţia bazinului. Pe timpul vacanţei, elevii pot participa gratuit la cursurile şi la manifestările recreative organizate de administraţia bazinului. Programul prezentat va fi prevăzut într-un regulament de ordine interioară al bazinului şi poate suferi modificări ulterioare. Aşadar, am încercat să răspundem, pe cât posibil, tuturor cerinţelor şi ceea ce cred că este mai important, am încercat să menţinem multe variante de acces gratuit pentru copiii şi tinerii care învaţă în şcolile câmpinene, întărind astfel caracterul didactic, dar şi social, al unei baze sportive construite din bani publici. Aşa cum am mai spus, noul regulament este perfectibil şi poate fi modificat oricând, în funcţie de situaţiile create. Dincolo de toate aceste aspecte, mai trebuie reţinut şi faptul că bugetul public cheltuie multe miliarde de lei anual pentru întreţinerea acestui bazin şi noi avem datoria să ne asigurăm că, printr-o exploatare eficientă, aceşti bani se vor întoarce la buget. Avem toate premisele că credem şi în acelaşi timp ne dorim ca bazinul de înot să fie o bază sportivă rentabilă pentru comunitate. Sper ca în curând lururile să se aşeze pe făgaşul normal, cu toate că la bazin sunt foarte multe lucruri de pus la punct”. (A.B.)

Locaţiile cu grad ridicat de risc pentru minori, în atenţia administraţiei locale

Săptămâna trecută, joi, 26 ianuarie, Consiliul Local a luat în discuţie, la punctul „Întrebări, interpelări, diverse” şi interpelarea consilierului municipal Florin Frăţilă, care a informat membrii legislativului local, dar şi pe cei ai executivului primăriei cu aspecte privitoare la prezenţa tot mai numeroasă a minorilor câmpineni (îndeosebi copii sub 16 ani) în cluburi de noapte, cazinouri ori săli cu jocuri mecanice. Prezentând printre argumentele sale şi incidentul soldat cu rănirea gravă a mai multor elevi minori, petrecut la începutul acestui an în parcarea unui club de noapte, consilierul le-a cerut responsabililor din administraţia publică să se implice mai mult în prevenirea unor astfel de situaţii şi să urmărească aplicarea legislaţiei în vigoare: „Nu este normal să ne facem că nu vedem ceea ce se întâmplă cu copiii noştri. Barurile şi cluburile de noapte sunt pline de minori sub 16 ani care au acces la băutură, tutun şi altele. În plus, nu cred că este normal ca un copil de 13, 14, 15 şi chiar 16 ani să-şi petreacă nopţile în locuri frecventate de tot felul de indivizi dubioşi. Nu mai vorbesc de faptul că minorii au acces neîngrădit la băuturi alcoolice şi ţigări peste tot unde acestea sunt comercializate. Aş vrea să rog executivul să iniţieze discuţii pe această temă cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei şi să stabilească un set de măsuri pentru stoparea acestui fenomen, cât încă nu este prea târziu” – a spus consilierul Florin Frăţilă. 


Reacţia executivului a fost una destul de discretă la momentul interpelării. Abia după şedinţă, neoficial, primarul a recunoscut că trebuie luate anumite măsuri şi a promis că va stabili o întâlnire cu factorii de răspundere. În schimb, mult mai deschişi s-au arătat câţiva membri ai Comisiei de administraţie publică locală a Consiliului Local, care au promis că în data de 14 februarie vor organiza o şedinţă publică pe această temă, la care vor invita toate autorităţile competente în domeniu, Poliţie naţională, locală şi Jandarmerie. Aşadar, sunt premise ca lucrurile să se urnească din loc, iar minorii din Câmpina să fie mult mai atent monitorizaţi pe viitor.

Rezultatele Campaniei naţionale „OSCAR, ŞARPELE HOINAR”

Vezi ce economii de combustibil şi reduceri de CO2 au obţinut elevii din Câmpina

În perioada 16-30 septembrie 2016, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, 111 elevi ai Şcolii Gimnaziale Centrale din Câmpina au participat la cea de-a treia ediție națională a campaniei europene Traffic Snake Game (TSG).


În România, campania TSG s-a derulat sub denumirea „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte moduri sustenabile pentru deplasarea la școală. Campania propune mersul pe jos, cu bicicleta și cu mijloacele de transport în comun, în defavoarea deplasărilor cu mașina. TSG se organizează în paralel în 20 țări europene, iar România ocupă primul loc după doi ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli și realizând economii importante de combustibili și reduceri considerabile ale emisiilor de dioxid de carbon. 
Traffic Snake Game 2016 a generat economii de CO2 cu 38% mai mari față de anul 2014 și cu 19% mai mari față de anul 2015


“Școala noastră a reprezentat orașul Câmpina în această campanie, iar rezultatele obţinute ne fac deosebit de mâdri” – ne-a declarat prof. Laura Iordache, coordonatoarea acestui proiect.

Scrisul, între taste și stilou

Joi, 26 ianuarie, pe la orele amiezii, Amfiteatrul CDI al Colegiului Tehnic „Constantin Istrati” din Câmpina a fost gazda simpozionului „Scrisul, între taste și stilou”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Scrisului de Mână. Prof. dr. Nicolae Geantă, promotorul evenimentului, i-a avut ca invitați pe dr. Cristina Dinu de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, pe istoricul Alin Ciupală, pe Florin Frăţilă - președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local Câmpina, pe Georgiana Apostol, Livia Dobre şi Lidia Tănase, profesori ai liceului, precum și aproximativ 80 de elevi. 
Profesorul Nicolae Geantă, care a moderat activitatea, a adus în discuție disputa dintre scrisul clasic și cel electronic, efectele negative sau pozitive ale acestora, deprinderile caligrafice ori multitaskingul. „Dacă avem şcoli de călărie, deși nu mai folosim căruțe, dacă avem școli de navigație, deși nu mai folosim corăbii, de ce nu am avea și școli de caligrafie?”, a întrebat acesta retoric, precizând că aceia care învață litere chinezești, formule matematice sau note muzicale, învață mai repede dacă le scriu de mână! În alocuțiunea sa, Cristina Dinu a subliniat că „scrisul de mână face parte din natura omului”, constituind „antropologia culturală", motiv pentru care este de părere că „scrisul de mână nu va pieri”.


Jurnalistul Florin Frățilă a dezvăluit că, deși folosește tehnica digitală, este un fan al scrisului clasic, al cărților și ziarelor „foșnesc”. Poate şi de aceea, ziarul Oglinda este printre puținele care continuă tradiția în Prahova. „V-ați gândi ce ne-am face dacă, prin absurd, am rămâne fără internet? Am ajunge iar ca în epoca de piatră?!”
Alin Ciupală este de părere că scrisul ne-a dus de la preistorie la istorie. Odată cu el am devenit culți. Istoricul a precizat că scrisul a apărut la noi, la Tărtăria, unde plăcuţele cu însemnări sunt mai vechi decât plăcile sumeriene. Apoi, în stilul boem, caracteristic, a povestit despre copilăria sa, în care a scris cu tăblița, tocul și călimara, ori de studenția în timpul căreia lua notițe timp de zece ore pe zi. „Nu erau cursuri tipărite atunci. Te durea mâna după cinci cursuri succesive”.
Dintre intervențiile elevilor s-a remarcat cea a unei tinere, convinsă de faptul că terapia prin scris e funcțională: „Dacă scrii de zece ori pe zi «sunt fericit», vei fi fericit!”
La final, Nicolae Geantă a lansat ce-a de-a opta sa carte, „Isografii sub umărul crucii”, un volum de eseuri existențiale de viață. „Zicea Petre Țutea că lumea fără cărți e strâmbă. În afara lor trăiesc doar dobitoacele și sfinții. Îl contrazic. Sfinții nu pot trăi fără scris! Scrisul de mână nu va pieri!” - a mai spus acesta în încheierea expunerii. 

Primii mei paşi în învăţământul câmpinean

Am absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii ieşene în 1964, o perioadă în care Ministerul Învăţământului încetăţenise o practică pentru repartizarea tinerilor absolvenţi. În fiecare an, într-unul din marile centre universitare, erau adunaţi studenţii din toată ţara, care aveau licenţele în specialităţi umaniste. Pe vremea aceea, termenul de licenţă nu era în uz, se folosea expresia „examen de stat”, examen dificil, la care trebuia să prezinţi o lucrare de diplomă de circa o sută de foi, cu aparat critic şi bibliografie şi un examen oral la toate materiile principale din cei cinci ani de studii. Dacă nu promovai examenul în prima sesiune, aveai dreptul să-l mai repeţi o singură dată. Dacă picai şi a doua oară, încadrat în învăţământ, erai penalizat la salariu şi trebuia să aştepţi o sesiune de lichidare, cum i se spunea, când la intervale mari de timp ţi se mai dădea încă o şansă. 
În 1964, centrul de repartizare pentru Istorie a fost la Iaşi. Imaginaţi-vă că veneau absolvenţi din Bucureşti, Cluj, Timişoara, deci câteva sute de studenţi care, în ordinea descrescătoare a mediilor, intrau pe rând la o comisie şi primeau o adeverinţă de repartiţie pentru postul solicitat. Se afişau din vreme listele cu posturile libere din toate judeţele, dar nu prea aveai ce alege, deoarece era o regula nescrisă ca după absolvire să faci un stagiu de câţiva ani buni la ţară. Era perioada când se legiferase învăţământul obligatoriu pentru şcoala elementară (opt clase) şi în sate era o mare penurie de profesori cu diplomă. Multe posturi erau ocupate de absolvenţi de liceu care aveau titlul de profesori suplinitori. 
Pentru noi, prahovenii, posturile anunţate erau puţine. Îmi amintesc de câteva catedre libere la Nistoreşti, Cocorăştii Capli şi în satele din partea de sud a judeţului. Din motive subiective, eu am ales Şcoala nr. 2 – Plaiul Câmpinei, Şotrile. Din motive subiective pentru că, într-o vacanţă, cunoscusem în Câmpina un tânăr profesor care preda la Şotrile, frate vitreg cu actorul celebru atunci Cristea Avram. Habar n-aveam unde este şcoala, dar mă gândeam că voi găsi acolo un prieten. 

Sursa foto: bikemap.net
În oraş, capitala raionului Câmpina, funcţionau două secţii de învăţământ: una orăşenească, inspector şef fiind d-na prof. Botorog şi alta raională, condusă de prof. Boboc Visarion. În secţia raională mai erau câţiva inspectori pentru diferite specialităţi: inspectorul Călin pentru matmatică şi fizică, inspectorul Gramon pentru învăţători, inspectorul adjunct Anton. Erau totodată şi câteva funcţionare care duceau greul. Raionul fiind foarte mare, avea zeci de şcoli şi aici, la secţia raională, trebuiau aduse statele de plată, statistici ori diverse acte legate de procesul de învăţământ. Nu era o muncă deloc uşoară. O văd şi acum pe secretara şefă, d-na Jebeleanu (cumnata poetului Eugen Jebeleanu), care fuma ţigară de ţigară, foarte nervoasă, îngropată într-un maldăr de hârţoage. Era ajutată de două secretare tinere, drăguţe şi amabile, d-na Nicolae şi d-ra Chiriacopol. 
Îndrumat de un prieten care cunoştea localitatea Şotrile, pe la începutul lui septembrie m-am prezentat la post, iar surprizele au început să apară chiar de la plecare. Autobuzul mergea din oraş numai până la ferma Voila; nu avea voie să urce mai departe spre castelul prinţilor Ştirbey, care fusese transformat într-un preventoriu select pentru fiii celor din comitetul central. În jurul castelului se construiseră nişte pavilioane mari care erau folosite ca internat, cantină şi săli de clasă. Marii activişti nu aveau timp să-şi crească odraslele în familie şi se găsise această soluţie – un preventoriu (se motiva că, fiind plăpânzi, aveau nevoie de îngrijire medicală într-un preventoriu în care condiţiile erau excelente şi şcoala încadrată cu profesori foarte buni). De la ferma din Voila, prin pădure, trebuia să faci un drum pe jos de 5-6 km. În pădure era mascată şi o mare unitate de rachete, adusă din Uniunea Sovietică, iar cirulaţia pe şosea era interzisă pentru maşinile care nu erau legate de aprovizionarea localităţii. 
Comuna Şotrile avea o şcoală cu opt clase în centru, una în curs de amenajare în Plaiul Câmpinei şi şcoli de patru clase în Lunca Mare, Seciu, Vistieru şi Plaiul Corbului. Când am ajuns prima dată la şcoala din Plai, am găsit-o directoare pe d-na Danieleanu, trecută binişor de 70 de ani, care predase ca învăţătoare la ciclul primar şi printr-o iscusită manevră, când s-a luat decizia înfiinţării încă unei şcoli cu opt clase, care trebuia să funcţioneze în Luca Mare, a reuşit să schimbe locaţia, demonstrând că în Plai sunt mai mulţi copii, deoarece exista aici şi un cătun de ţigani rudari, cu multe progenituri ce figurau în recensământul făcut anual pentru înscrierea la şcoală. 
Şcoala avea o singură sală de clasă, dar mai era în construcţie încă una şi procesul de învăţământ se desfăşura în două cicluri: dimineaţa, clasele I – IV, după-amiaza, cele de la V – VII (încă nu se ajunsese la clasa a VIII). Decizia de a înfiinţa această şcoală a fost influenţată de faptul că între Plaiul Câmpinei şi centrul comunei era o distanţă de vreo 8 km, pe care copiii trebuiau s-o parcurgă pe jos în condiţii extrem de grele, în special iarna. 
Ghinionul meu a fost că, fiind singurul cadru cu studii superioare, inspectorul şef, un tip autoritar, m-a numit director cu toată împotrivirea mea (n-aveam de gând să rămân prea mult timp în acest post). Habar n-aveam cum se conduce o şcoală, nu ştiam ce înseamnă o şedinţă de consiliu pedagogic, completarea unor matricole ori supravegherea procesului de învăţământ. Am început cu o primă de instalare egală cu un salariu şi cu un spor de 100 de lei la salariu pentru condiţii grele (probabil pentru izolare şi naveta grea de făcut pe jos). Ca director am reuşit însă să-mi fac un colectiv plăcut, putând să angajez câţiva profesori suplinitori, prieteni din Câmpina care erau studenţi pe la fără frecvenţă. Aveam un grup care se bucura de simpatia sătenilor: prof. Mihai Oprea, şi el absolvent al Facultăţii de Georgrafie, care îşi găsise gazdă în sat; Lucian Băleanu, profesor de matematică; din sat aveam un secretar, care avea şi jumătate de normă ca profesor, Valer Tudorache, un băiat de toată isprava; o drăguţă domnişoară din Brebu, Mariluş Stănică; la chimie, Niki Orfanu; venise şi un învăţător foarte bun, calificat, dl. Rusu.  
În general formam un colectiv unit şi ne înţelegeam bine. Lecţiile se predau conştiincios, făceam şi excursii cu elevii prin împrejurimi, în locuri pitoreşti prceum Podul Şoimului (unde începuse amenajarea şantierului pentru barajul de la Paltinu), Râpa Gorunului ori pe la Mănăstirea Brebu. Erau în comună şi alţi dascăli pricepuţi: învăţătorul Vârforeanu, director peste toate şcolile din cele şase sate ale comunei. La Vistieru funcţiona un învăţător absolvent de şcoală normală, Florin Iordache (poet de talent), care într-o vreme a avut colegă în cancelarie, ca învăţătoare suplinitoare, o foarte drăguţă domnişoară, celebră astăzi, actriţa Monica Davidescu, originară din Vistieru. La Seciuri, învăţător a fost o vreme Toni Grigorescu. Nu pot să nu amintesc, cu tot respectul cuvenit, de veteranul învăţământului şotrilean, învăţătorul Vlad, rămas celebru cu o replică, când la o inspecţie făcută de un activist de partid ajuns din cizmar inspector în învăţământ, enervat de observaţia fără suport a acestuia, i-a spus: „Tovarăşe inspector, eu am scos din şcoala asta mai mulţi elevi decât cuie ai bătut dumneata în talpă!”
Am regăsit şi un bun prieten din copilărie, doctorul Dan Bohâlţea, care a lucrat ani îndelungaţi la dispensarul de aici. Uneori eram chemaţi la şedinţele ţinute de primarul Florea (un fost muncitor, destul de cumsecade) cu toţi salariaţii de pe raza comunei. La o astfel de şedinţă, când veniseră şi reprezentanţii lingurarilor din cătunul Rudari, unul din ei a început cu o frază care se voia, în opinia lui, a fi una de politeţe: „Dragi tovarăşi, naş Floreo şi voi fă!”, stârnind hohote de râs în sală. De remarcat mai era profesorul de matematică, un tip cu studii făcute în Belgia, la Liege, cu maniere de gentilom, dar care căpătase obieceiurile locului. Curgea ţuica prin toate ogrăzile, iar domnul Filipescu o aprecia din plin. El, franţuzitul şi bine educatul tânăr, nu ştiu cum de naufragiase în Şotrile, devenind un băutor de cursă lungă. 
Eu însumi, în lotul şcolar pe care îl aveam în Plai, făceam ţuică, cam un butoiaş, pe care îl ţineam în cancalerie şi din care îi cinsteam pe sătenii care veneau la muncă voluntară, să ajute la construcţia noii aripi a şcolii. Aveam legături strânse cu părinţii elevilor, pe care îi vizitam uneori. Din casă în casă, de la ţuică fiartă la ţuică rece, ne cam lua apa uneori. Localnicii erau însă oameni foarte harnici şi gospodari. La proprietara cazanului de ţuică, Niculina Iordache, care avea trei fete la şcoală, era o plăcere să mergi seara la cazanul aflat lângă un pârâu; focul se făcea cu lemne, în vatră se coceau cartofii şi ţuica curgea încet, picătură cu picătură. Gestionarul bufetului era un personaj de excepţie. Dl. Chivu îşi făcuse o situaţie bună mobilizând ţiganii din rudărie să culeagă cătină, pe care nemţii o plăteau cu sume foarte bune. Câte chefuri am mai făcut şi-n bufetul lui! 
Ar mai fi de amintit dl. Corcodel, care lucra la cooperaţie şi aproviziona satul, dl. Albu, care avea trei fete frumoase, din care una s-a căsătorit cu viitorul director al şcolii, venit în locul meu, dl. Vali Burloiu, cărăuşul Davidescu, al cărui  fiu, Costică, un elev eminent, este acum patron la o topitorie de bronz în Comarnic, ţaţa Mariţa, mama lui Valer, care ne ospăta de multe ori cu generozitate şi pe bunicul lui, care avea într-o livadă o stupină cu peste o sută de stupi arhaici, în buturugi de lemn şi care ne trata cu faguri scoşi direct din stup, picherul Bondoc, care avea mai mulţi copii în şcoală, între care Maria, fata cea mare, era o excepţională elevă.
Problemele grele veneau din partea ţiganilor. Aceştia îşi înscriau copiii la şcoală pentru că primeau oarece ajutoare, dar ulterior îi retrăgeau repede de la cursuri. Când am făcut primul recensământ în văgăuna în care îşi aveau casele, m-am îngrozit. Trăiau mai rău ca în Africa, într-o coşmelie făcută din pari şi vălătuci, o singură încăpere în care suprafaţa era ocupată de un pat (dacă nişte scânduri bătute pe patru pari înfipţi în pământ se poate numi pat); deasupra dormeau cei din familie, sub pat, iarna, caprele. O cărare din dosul casei era folosită pe post de wc. Găteau în curte, pe pirostrii. Trăiau în mizerie şi într-o sărăcie lucie, ceea ce nu-i împiedica să se dea mari, în câciuma lui Chivu, când făceau rost de bani. Aveau câte o gloabă de cal, o căruţă şubredă şi se ocupau cu confecţionarea de mături din nuiele de mesteacăn, copăi, linguri şi fuse de lemn. Plecau la câmp toamna cu căruţa plină de mături şi schimbau o mătură pe mai mulţi ştiuleţi de porumb. La întoarcere, primul loc unde poposeau era cârciuma. 
Secţia de învăţământ raională organiza lunar şedinţe de analiză cu toţi directorii, la care cei experimentaţi, veteranii, se lăudau cu succesele lor. Eu, neavând nicio pilă, eram mereu calul de bătaie, fiind dat ca exemplu negativ pentru neşcolarizare. Din păcate, era o misiune aproape imposibilă să-i convingi pe copii să urmeze şcoala şi să-şi mai şlefuiască comportamentul! Puţini au terminat ciclul primar şi numai unul-doi, cele opt clase. Acesta a fost şi cazul unui elev foarte inteligent, care prindea lecţiile din zbor, fără să repete nimic acasă, luând în schimb note foarte bune. Ţone Nicolae ar fi putut să ajungă departe dacă s-ar fi ţinut de şcoală. 
Am petrecut trei ani la Plaiul Câmpinei şi multe amintiri frumoase mi-au rămas din vremea aceea. Disperat de naveta pe care o făceam iarna, când mă întâlneam prin pădure şi cu lupii sau toamna, când începeau ploile nesfârşite şi ajungeam ud fleaşcă la şcoală, m-am transferat la Muzeul Doftana. Am păstrat însă legătura cu învăţământul, având ore răzleţe la mai multe şcoli şi câteva licee din oraş. Dar asta este altă poveste, în care ar merita amintiţi marii profesori şi directori pe care i-am întâlnit în şcolile câmpinene...
Alin CIUPALĂ

25 ianuarie 2017

Câmpina a fost, pentru o zi, capitala turismului românesc

În weekend-ul trecut, mai exact sâmbătă, 21 ianuarie, grație companiei medicale Centrul Medical SanConfind SRL din Câmpina (str. Progresului nr. 20), firma care administrează spitalul cu același nume de la Poiana Câmpina, municipiul nostru a găzduit cea de-a patra ediție a Forumului Romania Incoming, unul dintre cele mai importante evenimente ale managementului turistic românesc din ultimii ani. Datorită acestui fapt, am putea spune că orășelul nostru a fost, chiar și numai pentru o zi, capitala turismului românesc de tip incoming. Este vorba despre acea parte a industriei de turism prin care sunt aduși turiști străini în România. 

De ce este util Forumul de Incoming
Turismul de incoming constituie cea mai eficientă formă de turism prin care țara nostră se poate promova în străinătate, un turism care poate aduce venituri însemnate la bugetul național. Din păcate, puține agenții de turism românești sunt specializate pe incoming (doar câteva zeci dintr-un total de câteva mii), iar restul, marea majoritate, sunt axate doar pe trimiterea turiștilor români în străinătate (turismul de tip outgoing). Ponderea turiștilor străini sosiți anual în România reprezintă aproximativ 18% din circulația turistică de pe mioriticele noastre plaiuri, ceea ce nu constituie un procent deloc mulțumitor, câtă vreme bulgarii, vecinii noștri se pot lăuda, în acest sens, cu un procent de 67%. Mediul de afaceri din turism este aproape în totalitate privat, ceea ce presupune că se reglează în totalitate pe raportul cerere – ofertă, deci dialogul permanent dintre actorii din turismul românesc este absolut necesar. Spre deosebire de alte industrii, activitatea din industria turismului este la vedere (sau așa ar trebui să fie), are o mare vizibilitate, căci turiștii doar o data pot fi păcăliți cu servicii deficitare, ceea ce înseamnă că un turism de calitate trebuie pregătit foarte bine până la ultimul detaliu. Nemaivorbind că un turism care respectă regulile jocului poate fi un factor de educație, de cultură, de socializare și de sănătate. 



Spitalul SanConfind Poiana Câmpina – unanim apreciat de participanți
Forumul Romania Incoming 2017, desfășurat zilele trecute, a fost nu doar cel mai important eveniment al turismului românesc care s-a întâmplat vreodată la Câmpina (oraș de care comuna Poiana Câmpina este legată ombilical), ci ar putea fi și o excelentă modalitate de promovare a zonei Câmpina printre circuitele turistice de mare atracție popularizate în străinătate de către agențiile de turism de incoming. Câmpina era deja cunoscută turiștilor străini (iubitori de cultură, dar și amatori de paranormal) prin Castelul Iulia Hasdeu, dar acum, prin Centrul Medical SanConfind și turismul medical pe care îl promovează cu succes această clinică privată, cea mai mare din județul Prahova, meleagurile câmpinene vor fi și mai bine popularizate în proiectele de atragere a turiștilor străini de către firmele românești de incoming. Investițiile impresionante care s-au făcut la SanConfind au determinat organizatorul propriu-zis al Forumului, agenția InfoTravel România, să aleagă pentru ediția a patra, ca loc de desfășurare, Câmpina. Faptul că precedentele trei ediții s-au desfășurat la București, în locații celebre, spune multe despre cât de mult s-a îmbunătățit imaginea Câmpinei datorită Centrului Medical SanConfind. 


De altfel, coordonatoarea Departamentului de turism medical și marketing de la SanConfind, domnișoara Ioana Sultanii, a fost cea care i-a convins pe cei de la InfoTravel Romania că zona Câmpina merită să fie gazda celui mai important eveniment al turismului românesc de incoming. Forumul a avut aproape 150 de participanți, specialiști din industria de turism (de incoming), ghizi de incoming recunoscuți și reprezentanţi ai unor importante agenţii,  organizațiilor profesionale și publicații din turism. 
Sâmbătă dimineață, în prima parte a evenimentului, doritorii au vizitat Pensiunea Casablanca și  Hotelul Seva din Câmpina, iar apoi, a avut loc un tur de vizitare a Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, aflat în plină extindere și care, la sfârșitul tuturor amenajărilor sale, va avea anvergura celui mai mare spital privat din județul Prahova. Toți cei care au vizitat clinica SanConfind au fost impresionați de tot ce au văzut acolo. Apoi, la mijlocul zilei, toți participanții au sosit la Cantina Confind, locul propriu-zis de desfășurare a dezbaterilor Forumului, unde li s-a servit masa de prânz, după care au urmat toate luările de cuvânt ale participanților la acest eveniment cu format de simpozion pe baza celor mai vii și mai deschise discuții despre soarta turismului românesc de incoming.



Promovarea deficitară a României în străinătate
Moderatorul discuțiilor a fost Marian Constantinescu, un cunoscut jurnalist de turism, cel care conduce revista Traveller Magazin. La începutul dezbaterilor, Ioana Sultanii a prezentat povestea de succes numită Centrul Medical SanConfind, subliniind și importanța turismului medical pe care îl promovează această clinică. 


Tot în deschiderea evenimentului au mai vorbit  Petre Dordea, cel care deține portalul de turism  infotravelromania.ro, Florina Ioanid - CEO Equestrian Adventure și Valentina Saygo – de la ”Ask for tax free”. Au mai luat cuvântul Călin Ile - director General Hotel Ibis Gara de Nord, președintele Federației Industriei Hoteliere din România; Octavian Bodron - ArtTour Romania (o agentie de publicitate turistica: filmari, clipuri de prezentare, sedinte foto profesionale, site-uri, campanii de publicitate, publicitate indoor/outdoor); Dan Anghelescu - BookingBucharest.ro - brandul de incoming al agentiei de turism La Piovra din Bucuresti; Razvan Nacea - Seytour – care a vorbit despre trecutul, prezentul si viitorul turismului medical; Ioana Marian - fondatoare si CEO al platformei de wellness desprespa.ro; Herman Rosner - managing director International Tourism & Trade. La final,  Toderas Andrei, CEO Ultramarin Timisoara; a vorbit auditoriului despre: Timisoara - capitala culturala din 2021. 


Au fost dezbătute toate problemele actuale ale turismului de incoming, opinia unanimă fiind aceea că există probleme mari în atragerea turiștilor străini în România, probleme ce țin de mulți factori. În 2016, conform INS, au vizitat România 2, 3 milioane de turisti straini, dintre care un milion ajung  in Bucuresti pentru: 60 % turism de afaceri si de evenimente; 20 % turisti de city break; 10 % turisti care i-au parte la circuite si aleg 1-2 nopti cazare in Bucuresti; 10 % concerte, vizite la prieteni. Marea majoritate a turistilor straini care ajung in Romania nu vin prin agentiile de turism, doar  vreo 300.000 turisti adusi de agentiile de turism. In Romania, industria de turism si calatorii contribuie cu 2 % la PIB-ul Romaniei ceea ce este foarte putin. De aceea ar trebui ca turismul să fie declarat o prioritate natională. Printre cauzele care împiedică atragerea turiștilor străini am putea aminti: menţinerea TVA la 19% pentru servicii turistice (doar la cazare TVA este de 9%); credibilitatea scăzută a agenţiilor din România; închiderea birourilor de promovare a României din străinătate; infrastructura proastă; taximetristii care cer mai multi bani turistilor straini; hotelierii care continua sa ofere un raport pret-servicii complet neatractiv; mentalitatea românilor de a-i jecmăni pe turiștii străini cu bani etc. Pentru creşterea numărului turiştilor străini care vizitează România ar trebui implementată prima de incoming (TVA - 0% la incoming), ar trebui să crească numărul agenţiilor de incoming, ca și numărul pachetelor turistice ctentante, ar trebui promovat turismul ecvestru. În prezent sunt doar câteva pachete turistice attractive pentru străini: 
City -break Bucuresti: Casa Poporului, Cismigiu, centrul vechi, Universitate , Ateneul Roman etc.
- Circuit Dracula : vizita la Castelul Bran sau castelul de la Bran, vizita la Curtea Veche, unde se afla bustul sau, si una pe insula de la Snagov, la manastirea unde a fost ingropat Vlad Tepes.
- Delta Dunarii
- Clubbing la Mamaia
- Circuit Ceausescu : vizitarea Palatului Parlamentului, a resedintei familiei Ceausescu din Primaverii si a vilei de la Snagov unde cuplul si petrecea sfarsiturile de saptamana.
- Trasee in Transilvania, manastirile din Bucovina, trasee pentru biciclisti.

Donează ziua de naştere!

În cadrul proiectului Școlile Păcii, organizaţia MASTERPEACE ROMANIA a iniţiat acțiunea Donează Ziuă de Naștere, acţiune prin care se urmăreşte obţinerea unor donaţii pentru copiii cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, dar care provin din familii fără posibilităţi financiare. 
Astfel, la debutul acţiunii, medicul Călin Dengel și d-na profesor Gabriela Ogrezeanu au donat, alături de prietenii lor, pentru o familie din comuna Şotrile, Prahova, ai căror copii activează în proiect coordonat din partea Școlii Gimnaziale, comuna Şotrile, de doamna director, prof. Maria Dobrescu.


Doi membri fondatori ai asociației, Marian Dragomir şi Petrică Armencea, au fost cei care s-au asigurat că toate cadourile şi alimentele ajung la cei trei copii ai familiei Cepoiu aducând pentru câteva momente zâmbete pe feţele copiilor și părinților. 


Membrii MASTERPEACE ROMANIA vă așteptă alături de ei ca să vă donaţi ziua de naștere unor familii sărmane, dar cu copii premianți care sunt abandonaţi, de cele mai multe ori, de speranță. 
Persoane de contact: Maria Dobrescu, Câmpina, tel.0722561740 
şi Marian Dragomir, Ploieşti, tel. 0727847131.

Editorial. IDEEA ȘI TIMPUL

Două chestiuni trebuie avute în vedere apropo de tema de discuție din ultima săptămînă: cea a amnistiei și grațierii. Prima este ideea însăși: avem nevoie de o decizie privind amnistierea? Răspuns scurt și hotărît: nu! Doi: de ce atîta grabă, e o chestiune a cărei rezolvare arde așa de tare? Un guvern care nici nu și-a preluat bine atribuțiile face din eliberarea infractorilor prima sa decizie majoră. Evident, răspunsul la cele două întrebări nu poate fi dat decît simultan. Am auzit o mulțime de comentarii inteligente, elaborate, documentate despre „umanismul” amnistiei. Dar a discuta tema asta înseamnă a cădea într-o capcană. Pur și simplu ar trebui refuzată argumentarea, discutarea, condamnații trebuie să-și execute pedeapsa, să se recupereze pagubele și punctum. 
Deocamdată, în modul său non-conflictual pe care nu-l văd apreciat, încercînd să nu-l pună pe Grindeanu într-o lumină proastă, președintele Iohannis a oprit ticăloșia. Un foarte scurt răgaz. Și cum au pus-o la cale? Printr-un text redactat în biroul lui Dragnea, în timp ce acesta era plecat într-o călătorie halucinantă la investirea lui Trump, introdusă pe ordinea de zi a guvernului pe șest, era și datată… Doamna Shhaideh, mai puțin naivă decît o credeau comentatorii, reproduce un text al lui Ponta în care acesta îl acuză pe președinte că a încălcat Constituția, prezidînd ședința de guvern, pentru că Actul Fundamental prevede că asta se face în cazuri de siguranță națională. Doamna uită că Ponta e un jurist precar. Păi siguranță națională nu înseamnă numai război și calamitate, vi se pare că faptul că un condamnat definitiv, care deține vremelnic puterea politică, impune un act prin care ar fi eliberați cîțiva dintre cei mai mari spoliatori ai țării, fără a se fi recuperat nici un ban din averile făcute prin jaf, alături de o garnitură de cîteva mii de hoți mai mici, violatori, tîlhari șamd, vi se pare că asta nu ține de siguranța națională? 
Apropo de fostul om de la Palatul Victoria, îl credeam doar un imatur, superficial și iresponsabil carierist. Se dovedește, mai mult, un ins profund abject. Pentru ceea ce a postat după incendiul de la Bamboo nu sînt cuvinte suficient de puternice în DEX spre a putea fi caracterizat. Un om atît de veninos este toxic pentru mediul înconjurător. Să țopăi cu glumițele tale pe mormintele sărmanelor victime de la Colectiv și să-ți exprimi atît de sfruntat dezamăgirea că n-a fost la fel și la Bamboo este dovada unei lipse patologice de simț moral. Și nu există în Codul Penal nimic care să condamne calomnia că Iohannis a incendiat cele două cluburi? Cît de jos poate cădea moral un om? 
Revin la chestiunea eliberării corupților condamnați. De fapt, pe Dragnea nici măcar ăștia nu-l interesează, megaloman nu vrea decît să ajungă prim ministru și, imediat, președinte. Și are o condamnare plus un dosar în așteptare care ar însemna arestarea, și astea îl împiedică. Tot ce se întîmplă acum, s-a mai întîmplat în 2012. Atunci au ratat, la un fir de păr, acum tabăra lor e mult mai puternică, iar apărătorii civismului dezbinați și incoerenți. 
Sursa foto: Mediafax
Astăzi, duminică, se anunță mari acțiuni de stradă împotriva ordonanței „marii evadări”. Nu văd nicio urmare pozitivă, dar e ultimul mod de a mai  apăra o iluzie de democrație. Comentariile unor „oameni de bine” sînt șocante, e la modă un soi de „echidistanță” între cele două părți și o declamare larmoaiantă, „umanitară” față de condițiile din pușcării.  Dna. Mungiu Pippidi, care girează un think thank numit „România curată” nu e îngrijorată de această batjocorire a justiției, ci de cine scoate oamenii în stradă, „serviciile” evident. La fel dl. Academician Răzvan Theodorescu, știe bine cine îi plătește pe manifestanți. Știa  și cum a fost cu minerii în 1990 cînd Televiziunea sa îi arăta pe țărăniști cu xeroxuri de făcut dolari. Să observați ciudățenia că oamenii care ridică în slăvi civismul americanilor care au declanșat ofensiva anti Trump și ies la manifestații (chiar violente!) stradale sînt exact cei care acuză anunțata manifestație de la noi din țară de interese obscure și manipulare. Admirabilă consecvență! 
Nu am, din principiu, încredere în soluțiile „străzii”, cu atît mai mult a uneia atît de eterogenă cum e cea de la începutul lui 2017. Dar, momentan, e singura soluție de a opri ceea ce unii comentatori mai abrași au numit „PSD asociație de crimă organizată” să dețină întreaga putere. Rămîne o ultimă chestiune discutabilă, de neevitat. Oamenii ăștia fără niciun scrupul au fost votați de marea majoritate a celor care au venit la vot. În deplină cunoștință de cauză. Luptîndu-te cu PSD, lupți cu ei. Și aici lucrurile devin brusc mult mai complicate decît o simplă convocare pe FB la miting. Limbajul abraziv nu rezolvă nimic, fiecare dintre tabere aruncă, deocamdată, cu epitete infamante la adresa celeilalte. Eu însumi n-am procedat altfel în acest material. Pentru că nu am altă modalitate, splendida democrație neaoșă nu ne dă nicio șansă. 
Închei cu un citat care spune în cîteva rînduri ce am explicat eu aici într-o coloană. Pentru că prostia nu doare. „Acum nu că am fi un partid de infractori, dar la modul cum se pune problema, oricare dintre noi ar putea ajunge după gratii! Mulți dintre noi sunt deja acolo. Avem prieteni dragi, colegi de partid, cunoscuți și chiar membri de familie, care au și ei dreptul la demnitate si la guvernare” - lider PSD.
Christian CRĂCIUN

Familia Zisopol, prezenţă marcantă în comunitatea grecească din Câmpina

În urmă cu câteva luni, întâlnindu-mă cu prietenul meu din tinereţe, Mircea (Gică) Zisopol, acesta m-a rugat să-i dau un articol pentru revista comunităţii greceşti din România, pe care fiul său o publică în capitală. Am neglijat să dau însă curs cererii sale şi timpul, acest duşman grăbit (mai ales al celor din generaţia anilor 40 ai secolului trecut), nu mi-a mai dat ocazia să-mi ţin promisiunea. În urmă cu o săptămână, vestea sfârşitului neaşteptat al prietenului meu a venit ca o dureroasă lovitură, motiv pentru care încerc acum, prin rândurile care urmează, să-mi îndeplinesc făgăduinţa pe care i-am făcut-o. 
Câmpina noastră, oraş cosmopolit, a avut în perioada interbelică şi după aceea chiar, o importantă comunitate elenă formată din oameni de valoare din care aş aminti doar câteva nume: procurorul Parascopol (prieten apropiat al lui Mircea), d-na doctor dermatolog Dascalopol (celebră în oraş prin limbajul ei colorat, pe care îl folosea când îşi trata pacienţii), Adrian Ştefanide (poreclit de prieteni „Grecul”), dr. Stamatiade (într-o vreme şi medicul închisorii Doftana), avocatul Papadopol, geologul Picu Atanasiadis (care a plecat de la Institut, emigrând în Canada, unde a făcut o spectaculoasă carieră), dl. Columbatus (care cânta la hawaiană în Restaurantul Bucureşti şi avea o fată frumoasă ca o floare exotică), arhitectul Grigoropol, care locuia într-un cartier mărginaş, într-o casă modestă (el şi colegii săi, arhitecţii Crudu, Popişteanu, Finteşteanu, locuiau în case vechi, deoarece, pe vremea aceea, meseria lor nu-i îmbogăţea).
Grecii câmpineni s-au remarcat şi în comerţ. Foarte cunoscută era odată Biţa Grecoaica, care avea pe centru o simigerie – patiserie. După ce prăvălia i-a fost naţionalizată în perioada comunistă, a reuşit să-şi deschidă un magazin de coloniale împreună cu soţul ei, Nea Nelu, unde îşi servea clienţii exemplar. Dacă intrai să cumperi o pâine, plecai cu două sacoşe pline, deoarece Biţa ştia să te încânte cu marfa ei de bună calitate. 
În anii 50, comunitatea grecească a sporit brusc, pentru că în România au primit azil politic 30.000 de greci comunişti, care au luptat în armata generalului Marcos, în timpul războiului civil care s-a soldat cu o baie de sânge în Grecia. Înfrânţi, cei care au reuşit să fugă s-au refugiat în mai multe ţări socialiste. Mulţi s-au stabilit în Câmpina, unde anual se organiza o întâlnire cu toţi grecii răspândiţi prin mai multe oraşe ale ţării. Statul român le-a acordat multe ajutoare, burse pentru cei care voiau să facă studii universitare, locuinţe şi servicii bune. 
Dintre aceşti refugiaţi îmi face plăcere să amintesc de familia profesorilor Peios, de Ilie - un bun meseriaş amic al lui Mircea Zisopol, de Panaiota Cambake - o colegă a mea care a făcut Facultatea de Istorie, o grecoiacă blondă foarte frumoasă. Toţi aceştia au devenit prietenii apropiaţi ai lui Mircea şi îi întâlneam mereu în atelierul lui. 
Familia Zisopol a fost prezentă în Câmpina timp de o sută de ani, reprezentată fiind de trei generaţii. Tatăl lui Mircea Zisopol, de meserie plăcintar – cofetar, a pus pe picioare o afacere prosperă, având pe centru, în zona actualului Hotel Muntenia, două magazine, o patiserie şi o cofetărie de lux. (Am mai avut un prahovean ajuns celebru, al cărui tată avea aceeaşi meserie; e vorba de I.L. Caragiale, care într-o polemică cu fiul său, Mateiu, ameţit de oarece fumuri aristocratice, i-a atras atenţia că strămoşul său a fost plăcintar şi, cu tava pusă pe cap, vindea plăcinte calde pe uliţele Stambulului). Revenind, seniorul Zisopol s-a căsătorit cu o româncă de-a noastră din Maramureş, împreună cu care a avut trei copii: două fete şi un băiat. Spirit practic, dl. Zisopol şi-a îndrumat bine copiii în viaţă. Fetele, cuminţi şi ascultătoare, i-au urmat sfaturile, au învăţat bine şi au făcut o carieră frumoasă. Fiica cea mare s-a căsătorit cu un fruntaş al comunei Băneşti, dl. Tomescu, care provenea dintr-o familie bogată. Dânsa a lucrat ca funcţionar la CEC şi pentru a mai rotunji veniturile familiei şi a-şi întreţine fiica la facultate (aceasta a devenit, după Revoluţie, un priceput om de afaceri în Constanţa) făcea croitorie de lux, fiind foarte talentată, o adevărată creatoare de modele. Soţii Tomescu au reuşit şi să-şi ridice în Băneşti, pe proprietatea lor, o vilă cu arhitectură deosebită. Fiica cea mică a d-lui Zisopol, care învăţa foarte bine, a devenit medic stomatolog şi s-a căsătorit cu inginerul Duminică, directorul unei fabrici de panificaţie din oraş. Mica, după cum era alintată în familie, are o fiică devenită, de asemenea, medic. 


Mircea, spre deosebire de surorile lui, nu se prea omora cu şcoala şi intrase în grupul mare de tineri boemi ai Câmpinei. Seniorul Zisopol a avut însă inspiraţia să-l îndrume spre o meserie bănoasă şi l-a angajat ucenic în atelierul foto al domnului Rădoiaş. Aici mai lucra un amic al lui Mircea, Sandy Şteflea, care a părăsit meseria de fotograf, a făcut facultatea de mecanică la Braşov şi a ajuns director la marile uzine Dacia şi reprezentantul României în comisia CAER de la Moscova. În timp ce amicul lui făcea carieră, Mircea învăţa să facă bani. Pentru început, tatăl său i-a amenajat un atelier la Gura Ocniţei. Câţiva ani mai târziu îşi deschidea un studio fotografic în Câmpina, lângă Restaurantul Bucureşti şi mai apoi pe strada principală, chiar în centru, în zona actualei librării Diverta. 
Mircea Zisopol a fost printre puţinii negustori particulari ale căror afaceri reuşeau să supravieţuiască în vremea aceea în Câmpina. Nu pentru multă vreme însă. A trecut la Cooperativa Munca şi a preluat, după pensionarea lui Gogu Olteanu, elegantul studio (ce rivaliza cu cele din capitală) pe care Ştefan Olteanu, primul fotograf din Câmpina, îl ridicase pe centru. Spre deosebire de ceilalţi fotografi ai oraşului din acele vremuri (Rădoiaş, Chiţu, Mocanu), buni meseriaşi, Mircea a trecut şi la fotografia artistică, unde remarcându-se, a primit şi câteva premii la diverse expoziţii. Generaţii întregi de elevi s-au fotografiat pentru panourile şcolare la Zisopol. Tot la el veneau şi tinerii care se căsătoreau şi făceau fotografii cu nuntaşii, primind din partea lui, drept cadou, un tablou mare cu cea mai reuşită imagine. Iubitor al oraşului în care şi-a trăit toată viaţa, a strâns o imensă arhivă foto cu imagini de la cutremurul din 1977, de la demolarea centrului vechi, fotografii cu personalităţi câmpinene în diferite ipostaze şi imagini de la diferite evenimente. În atelierul său se strângeau mulţi prieteni, după închiderea programului, studioul devenind un adevărat club. Eram nelipsit de la aceste întâlniri la care veneau prieteni din tinereţe precum Cornel Popescu (Faraonul) şi Dan Bălteanu. De asemenea, Mircea se împrietenise cu mulţi profesori, între care Vasile Lungu (directorul Liceului „N. Grigorescu”), Gigi Găman (profesor de fizică, un om cu maniere deosebite) ori Costică Radu (directorul Casei de Cultură), alături de care rămânea ore întregi la un pahar de vorbă. 


Mircea Zisopol avea şi pasiunea călătoriilor. Până în 1990 a făcut multe excursii în Grecia cu maşina proprie, la care mai adăugase încă două rezervoare pentru benzină. După 1990, a umblat prin toată Europa, organizând şi câte două excursii pe an, având un bun tovarăş de călătorie în prietenul său, doctorul cardiolog Poenaru. 
Bucuria vieţii lui a fost fiul său. Impresionat de capacitatea lui Dragoş de a învăţa, Mircea i-a acordat un mare sprijin material. Băiatul, premiant şi olimpic la liceu, a fost şi şef de promoţie la Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Acolo, după terminarea studiilor, a rămas asistent şi a început o carieră spectaculoasă, dându-şi doctoratul şi devenind profesor universitar. La începutul carierei sale,  tânăr asistent fiind, s-a bucurat de sprijinul tatălui său pentru achiziţionarea unei maşini şi a unei case în Ploieşti. Generozitatea lui Mircea s-a făcut simţită şi asupra celor doi nepoţi, fiii lui Dragoş, acum studenţi. Dragoş a devenit foarte activ în comunitatea grecească din România şi a avut câteva mandate în grupul deputaţilor care reprezintă minorităţile din ţara noastră în Parlament. 
Prietenul meu Mircea s-a bucurat şi de o frumoasă poveste de dragoste cu atrăgătoarea sa colega de atelier. Lidia avea un famec deosebit, pentru că încărunţise de tânără şi îşi lăsase părul în culoarea lui naturală argintie. Lidia i-a fost o colegă de viaţă şi de muncă devotată, fiind specialistă în retuşarea clişeelor. Îmbolnăvită grav de o maladie incurabilă, cu toate eforturile depuse de Mircea, care a apelat la cei mai buni specialişti, Lidia s-a stins din nefericire mult înainte de vreme. În memoria ei, a fost ridicat pe mormânt un frumos monument din granit negru, pe care a fost fixată o fotografie color, într-un medalion oval, care îi înfăţişează pe cei doi soţi, tineri şi fericiţi. 
Mircea Zisopol a fost un om extrem de harnic. Îşi începea activitatea la 5 dimineaţa, când se ducea să developeze în laborator filmele din ziua precedentă, pentru ca seara să-l prindă tot în studio. A fost activ până la sfârşit când, la 78 de ani ai săi, încă era prezent zilnic în atelier. În urmă cu câteva zile, ajuns acasă obosit după o zi încărcată, şi-a făcut o cană de ceai, s-a aşezat pe un fotoliu şi a adormit pentru totdeauna, fără să simtă vreo suferinţă. 
Ţăranii noştri, mai ales cei în vârstă, aveau un salut când se întâlneau, urându-şi „Moarte bună!” Mircea a avut parte de o moarte bună. Acum, el care nu şi-a acordat prea multe clipe de răgaz, se va odihni lângă Lidia, singura lui dragoste profundă.
Alin CIUPALĂ 

Capela Hernea ar putea fi reabilitată, dar nu cu bani europeni, ci cu bani americani

Reabilitarea Capelei Hernea revine în actualitate și în politicile de modernizare a patrimoniului cultural al Câmpinei promovate de către autoritățile locale, proiectul fiind aproape abandonat de către Protoieria Câmpina și municipalitatea noastră, din cauza imposibilității de a accesa fonduri europene  după ce, mulți ani, s-a încercat acest lucru, dar fără succes. Se pare că proiectul renovării celebrei capele este încă viabil, banii urmând a veni nu pe filieră europeană, ci pe filieră americană. Mai exact, finanțarea ar putea să vină nu de la U.E, ci de la guvernul american prin Ambasada SUA la București. Asta dacă nu va schimba politica ambasadei americane, cu ambasador cu tot, noul președinte ales al Americii, Donald Trump, recent învestit în funcție. 


Până acum, cu fonduri oferite de către ambasada americană s-au realizat multe lucrări de restaurare și reabilitare ale unor importante monumente culturale din România. Construită pe la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil baroc, capela a fost, în ciuda dimensiunilor sale reduse, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Câmpinei, chiar și azi, când a ajuns o ruină, degajând un aer misterios și plin de atractivitate. Povestea capelei este interesantă și include în ea veritabile pagini de istorie câmpineană. În anul 1863, dupa secularizarea averilor mănăstirești și bisericești, precum și în urma reformelor administrative înfăptuite de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, circa trei sute de „clăcași” au fost împroprietăriți cu cele aproximativ 300 de hectare, cât era suprafața platoului sudic al orașului. În anul 1871, noii proprietari vor vinde tot acest pământ prințului Dimitrie Barbu Stirbei. În anul 1880, boierul Dumitru Hernea a cumpărat de la prințul Dimitrie Stirbei întreaga zonă de sud a orașului. La îndemnul inginerului Ion Gheorghiu, noul stăpân al moșiei, Dumitru Hernea, a început să extragă din aceste locuri petrol. În anul 1885, după moartea boierului Hernea, inginerul Ion Gheorghiu a devenit tutorele celor cinci copii minori ai acestuia. Noul administrator a construit pe terenul platformei de extracţie petrolieră o capelă de rugăciune, în stil baroc. Dumitru Hernea a fost înmormântat în exteriorul capelei, aproape de sfântul altar. Pe peretele capelei a fost așezată o placă memorială cu următorul text: „În memoria răposatului Dumitru Hernea. Familia. 1886.” În anul 1896, societatea „Steaua Română” a cumpărat întreaga moşie a boierului Hernea de la moștenitorii acestuia. După instaurarea regimului comunist, impus de Armata Roșie, în anul 1948, odată cu naţionalizarea, aceste terenuri intră şi ele în proprietatea statului. Ulterior, urmașii lui Dumitru Hernea l-au exhumat pe strămoşul lor şi i-au aşezat osemintele în Cimitirul Bellu din Bucureşti. 
Conform unui calcul al Protoieriei, pe vremea când capela era în proprietatea Parohiei „Sf.Mc. Dimitrie” și găzduia oficierea de slujbe religioase, renovarea totală ar costa aproape 500.000 de euro, în acel proiect de restaurare neintrând doar modernizarea propriu-zisă a clădirii (exterior, interior, mobilier, podoabe, pictură bisericească), ci și reabilitarea zonei înconjurătoare (gard de protecție, consolidarea terenului afectat de alunecări și amenajarea curții în suprafață de aproape 1000 de metri pătrați). Urmează ca Primăria Câmpina să depună la Ambasada SUA la București proiectul reabilitării capelei și toate documentele aferente în vederea obținerii finanțării necesare. (A.B.)

Primarul Horia Tiseanu, încă 60 de zile sub control judiciar

La sfârşitul săptămânii trecute, mai precis vineri 20 ianuarie, primarul Horia Tiseanu a primit vestea că măsura controlului judiciar impusă de DNA Ploieşti i-a fost prelungită cu încă 60 de zile. Vă reamintim că edilul Câmpinei este cercetat, începând cu luna septembrie 2016, într-un dosar de corupţie, fiind suspicionat de abuz în serviciu şi luare de mită. În timpul controlului judiciar, Horia Tiseanu trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care să se prezintă la organele de anchetă ori de câte ori este chemat, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa controlului judiciar, să nu părăsească ţara. În toată această perioadă a controlului judiciar, primarul îşi exercită fără nicio îngrădire prerogativele de conducător al administraţiei publice locale. 

Efectul Bamboo. Controale inopinate în cluburile şi discotecile prahovene

Incendiul devastator, soldat cu rănirea mai multor persoane şi importante pagube materiale, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în clubul bucureştean Bamboo, nu a rămas fără urmări. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intensificat controalele în cluburile şi discotecile din întreaga ţară, depistând foarte multe deficienţe, ceea ce scoate la iveală faptul că după tragedia din Clubul Colectiv nu s-au luat măsurile corespunzătoare. 


În Prahova, echipe formate din pompieri, poliţişti şi jandarmi au verificat inopinat mai multe astfel de locaţii din Câmpina, Ploieşti, Văleni de Munte şi Tomşani. „Principalele nereguli identificate au constat în exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/ improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/ reducerea gabaritului căilor de evacuare” – se precizează în comunicatul de presă remis de ISU Prahova.
Din acelaşi comunicat reiese că au fost executate „opt controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, unde au fost constatate 34 deficienţe, dintre care 15 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale (22 avertismente şi 12 amenzi)”. În urma acestor controale au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 22.000 lei.

Încă o tentativă de suicid de pe „turnul înclinat” din zona notariatelor

Ne place sau nu, „turnul înclinat” din zona Notariatelor (acea clădire cu probleme la fundaţie, neterminată şi lăsată în paragină de ani de zile, ce face obiectul unui litigiu interminabil între autorităţile locale şi proprietari) îşi câştigă, pe zi ce trece, celebritatea prin faptul că pare a fi locul preferat pentru cei cărora le trece prin minte să-şi pună capăt zilelor din diverse motive. 
Ieri, 24 ianuarie, în jurul orei 8.00, autorităţile locale au intrat în alertă după ce un bărbat (D.C.) în vârstă de 36 ani a ameninţat, pe fondul unei depresii în dragoste, că se aruncă în gol. În cele din urmă, tânărul a fost convins de rude şi de poliţişti să renunţe la gândurile negre, fiind ulterior transportat la Spitalul Municipal pentru investigaţii amănunţite. 


Poliţia a deschis o anchetă şi în acest caz, care se dovedeşte a fi similar cu cel petrecut în luna decembrie a anului trecut, când un alt bărbat cu probleme emoţionale a folosit aceeaşi clădire ameninţând că se sinucide. 
Din păcate, de-a lungul timpului, „turnul înclinat” le-a mai dat idei şi altor oameni cu probleme emoţionale şi nimeni nu a făcut nimic pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente care se pot transforma în tragedii.