31 octombrie 2017

După decenii de totală absență, modelismul câmpinean începe să reînvie

Hobby sau sport, oricum am încadra modelismul, această activitate are un parfum de poveste frumoasă, ceva tainic și tulburător ca vraja unei povești nerostite, ci numai privite. O poveste ce ni se înfățișează dintr-o dată în fața ochilor, de fiecare dată când privim modelele expuse. O poveste nu doar pentru copii, ci și pentru adulți, pentru adulții care doresc să se întoarcă în timp și să-și redescopere originile, să redevină, pentru câteva clipe, din nou copii, privind modelele expuse. Modele realizate întotdeauna la scară, copii fidele ale unor avioane, rachete, autovehicule, vapoare, locomotive, de cele mai multe ori, dar și machete care reprezintă fidel evenimente istorice deosebite. 
După „domeniul de activitate” al modelelor realizate, modelismul se împarte în mai multe ramuri: aeromodelism, rachetomodelism, automodelism sau navomodelism. Sport sau hobby, chiar dacă este costisitor, modelismul aduce multă bucurie celor care îl practică, dar și celor din afara lui, privitorilor admiratori ai modelelor expuse. Modelismul te ajută să te relaxezi, dar te învață și să trăiești ca într-o poveste. Un temerar vrea să reînvie modelismul câmpinean, care a traversat perioade mai mult sau mai puțin faste. Numele lui este Răzvan Nicolau, un localnic care are 54 de ani ca vârstă și 45 de ani ca vechime în acest sport, un om pentru care modelismul înseamnă o parte din sufletul său. 


O istorie a modelismului
Cea mai mare comunitate a modeliștilor din România este RHCForum.ro. În 2001, se înființează Romanian Hobby Center. În aceeași perioadă apare magazinul virtual RHC si forumul modeliștilor. La acea dată, numărul membrilor era de ordinul câtorva sute. În septembrie 2002, forumul este atacat informatic și se pierde toată informația adunată. Se ia de la început totul, iar în decembrie se schimbă varianta de soft și se naște varianta modernă a forumului. În 2004, se înregistrează pe forum membrul cu numărul 3000.  În prezent, comunitatea modeliștilor din România (RHCForum.ro) numără peste 13100 de membri activi. 

Modelismul – una dintre cele mai frumoase pasiuni
Site-ul familist.ro face o remarcabilă pledoarie a modelismului din România, evidențiind faptul că modelismul poate fi și o meserie în sensul obișnuit al cuvântului, însă astăzi a devenit un sport iubit,  dacă ținem cont că foarte mulți români îmbrățișează modelismul ca pe o pasiune de suflet. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupați de realizarea unor obiecte în miniatură, din diverse motive.  În civilizațiile antice oamenii au început să confecționeze machete cu ambarcațiuni, pe care le-au folosit ca să-și construiască navele comerciale și de război. 


Federația Română de Modelism este cea care se ocupa în totalitate de modul în care această activitate este organizată și răspândită în întreaga țară. Tot F.R.Md. este cea care se ocupă de promovarea externă a acestui sport, de participarea la competiții naționale și international a cluburilor românești. Chiar și în epoca atotputernicului Internet, a tabletelor și telefoanelor mobile ultraperformante, modelismul, cu toate ramurile sale, reprezintă o activitate populară, atât în rândul tinerilor, cât și în rândul persoanelor adulte. Multe dintre machetele realizate de catre pasionații de modalism sunt considerate adevărate opere de artă și nu este de mirare, având în vedere faptul că această activitate necesită foarte multa iscusință și meșteșug.  Modelismul este o pasiune care are numeroase avantaje, pentru că  reprezintă o modalitate excelentă de relaxare activă, adică cea care pune mereu mintea la contribuție. Este o activitate potrivită pentru persoane de toate vârstele și poate reprezenta o activitate recreațională pe care o puteți practica împreună cu alți membri ai familiei sau împreună cu prietenii. Astfel, modelismul  devine o excelentă modalitate de socializare. Modelismul poate fi considerat și un hobby educativ, având în vedere că prin încercarea de a reproduce copii fidele ale unor obiecte la o scară diferită, dar și prin încercarea de a înțelege anumite mecansime și de a le reproduce, puteți învăța foarte multe lucruri utile. Regulile și principiile matematicii și fizicii vor fi mult mai ușor înțelese în momentul în care sunt și aplicate. Practicarea modelismului dezvoltă foarte multe abilități, pornind de la faza de documentare, până la momentul în care obiectul în miniatură este complet. Procesul de construire a acestui obiect este unul extrem de complex. În unele situații, realizarea unor modele cere timp îndelungat. Indiferent de categoria de modelism aleasă, o bună documentare referitoare la obiectele care urmează a fi realizate este foarte importantă. Este important ca un pasionat de modelism care urmează să realizeze copia unui model să cunoască foarte bine elementul original, însă trebuie să îl și adapteze stilului propriu. După o documentare temeinică, trebuie achiziționat un kit în funcție de categoria aleasă. Kit-ul trebuie sa fie unul de foarte buna calitate. 


„Modelismul câmpinean trebuie să reînvie”
Răzvan Nicolau consideră că modelismul câmpinean merită și trebuie să-și recapete paginile luminoase din trecutul istoric, pagini închise pe nedrept și acoperite de uitare și nepăsare. Câmpineanul nostru a realizat pași importanți în acest sens: a înființat un club local, a organizat câteva acțiuni în care a reușit să adune zeci de pasionați ai modelismului autohton, dar tot nu se simte împlinit în demersurile sale. Peste nici două săptămâni, în incinta Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” și nu numai (un spațiu de desfășurare va fi sala de sport a colegiului), Răzvan Nicolau vrea să organizeze un concurs la care să participle zeci de modeliști din județ și din afara lui. Răzvan a fost atins incurabil de virusul modelismului acum 45 de ani, atunci când, copil de nouă ani fiind, activa la Clubul Petrolul Câmpina, care avea o secție de modelism. Era instructor, pe atunci, regretatul Anania Moldoveanu, vicecampion european. Clubul funcționa într-o clădire a Institutului de Petrol din Câmpina. De pe atunci și-a dezvoltat Răzvan îndemânarea de a construi mici machete, de a meșteri aeromodele la scară redusă. Câmpina se mândrea pe atunci cu o pistă pentru aeromodele, situată la poalele dealului Muscel, pistă care astăzi nu mai există. „O parte a celor care au reînființat ARPA, după Revoluție, au funcționat la clubul Petrolul, al cărui membru eram și eu, la nouă ani. Dintre ei pot să-l amintesc pe Dan Petcu, campion național, profesor universitar la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești, Adrian Popescu, fost pilot pe Lufthansa, Adrian Matei, tehnician la Institutul de Petrol, care s-a prăbușit cu motodeltaplanul  în curtea vechiului spital de la Poiana, acum 10 ani. Cu un an de zile mai înainte se prăpădise fiul său, prăbușit cu parapanta pe Muscel. Avem și amintiri triste din istoria modelismului câmpinean, și nu pot să nu-i pomenesc pe cei de mai sus, care au făcut multe pentru modelismul câmpinean. 


Concurs de automodelism la Grigorescu 
„În prezent, au am ales să fac modelism dinamic, activ, prin automodele și navomodele, pentru că avem condiții prielnice în Câmpina, pe cele două lacuri, Bisericii și Curiacul, unde se pot desfășura atât antrenamente, cât și concursuri cu navomodele. Concursurile de automodele se pot organiza oriunde: într-o sală de sport, într-o parcare sau off-road, pe dealul Muscel, unde am și avut activități în ultimul an. Sau în sala de sport de la Grigorescu, așa cum încercăm să facem în concursul organizat pe 11 noiembrie.  În 2015 m-am înscris într-o asociație de profil, «Aproape de natură», din Făgăraș, cu care lucrez și astăzi, asociație înființată de câmpineni care s-au stabilit în Făgăraș (cu locul de muncă și apoi și cu familiile). În decembrie 2016, am deschis la Câmpina o sucursală a acestei asociații, după care m-am gândit să merg și mai departe și am înființat, în martie 2017, un club de automodele și navomodele, care funcționează la mine acasă, pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 21. Denumirea completă este Clubul RC Auto Navo Câmpina. Am avut deja câteva acțiuni, cu automodele, cea mai importantă fiind desfășurată tot în sala de sport de la Grigorescu, unde vrem să organizăm și concursul de pe 11 noiembrie. Din păcate, evoluția tehnologiei face ca astăzi să fie puțini aceia care construiesc modele de la zero. Există kit-uri pe care le cumperi și apoi începi să șurubărești. Un asemenea kit conține toate piesele, tu nu faci decât să le montezi. Ai și caroseria pe care o vopsești cum vrei. Kit-urile se găsesc în magazine destinate modelismului, cele mai multe dintre ele fiind magazine on-line. Există și magazine fizice. Unul dintre cele mai mari este cel al firmei Speed RC București, partenerul nostru cu care colaborăm foarte bine. Concursul va consta într-o prezentare generală demonstrativă a modelelor, apoi un concurs. De fapt, două concursuri: unul pentru juniori și unul pentru seniori. Modele off-road la scara 1:10, cu motoare electrice” - ne-a declarat Răzvan Nicolau. 
Adrian BRAD  

Editorial. BUNĂ, SÎNT DENISA DE LA CONSULTANȚĂ!

Scenă dintr-o primărie obscură de comună din nemărginitul țării. Intră țanțoșă o domnișoară foarte flu flu, îmbrăcată mai degrabă ca pentru o seară la club, sigură de ea, avînd toate avantajele, ravisantă (folosesc înadins cuvinte franțuzești, de bună seama domnișoara nu știe decît englezisme), zîmbitoare; e de la consultanța pe fonduri europene și a venit să le dea lecții amărîților de aici. Se prezintă cristalin și țopăitor cu formula din titlu, vădit inadecvată. Tăticu a ținut-o la vreo facultate particulară și i-a găsit serviciul (ea zice „servici”) ăsta bine plătit în care se lucrează cu mulți bani. E într-o totală discordanță cu mediul pe care nu-l înțelege și nu-l vede în fond. Opusul ei sînt doamnele acre de pe la ghișee, funcționare cu zeci de ani de slujbă, care au trăit și au văzut multe, nu le mai miră nimic, nu mai speră nimic în afara pensiei, invidiază crunt tot ce e tînăr și cu mai multe speranțe, te reped din orice, dar știu totul, chiar dacă te pot îmbîrliga pînă la rătăcirea definitivă în labirintul de legi și dispoziții. Nici într-un caz nici în celălalt nu avem un minimum de comunicare între cele două medii care intră în contact. În care, instinctiv, unul își arogă o atitudine de stăpîn, proiectîndu-l pe celălalt într-o instantanee situație de inferioritate. E situația aproape literară, descrisă într-o mulțime de opere, de la Cehov la Caragiale, a funcționarului umil față de șef și zbir cu subalternul ori solicitantul. La noi, politizarea acestui mediu care ar trebui să fie pur tehnic duce la distorsiuni grave. Doamnei Firea i-a cășunat de exemplu pe funcționarii români de la UE. În concepția zisei doamne, aceștia ar trebui să fie un fel de agenți de influență ai PSD-ului, - care se confundă absolut abuziv cu „țara”- și ar trebui de îndată schimbați pentru că mulți sînt de pe vremea „tehnocraților”, nu fac suficient pentru a acoperi scamatoriile juridice ale partidelor din coaliția de guvernămînt etc. Nici o jenă la doamna primar care se face că nu știe că respectivii au intrat acolo nu prin numire politică, ci prin concursuri foarte severe, organizate de UE, nu de noi, uneori cu sute de candidați pe loc, că ei nu reprezintă acolo statul român, ci legi (Doamne, cît urăsc oamenii de stat din România de azi acest cuvânt!) stricte și nu și-ar da cariera atît de greu construită pentru a ajuta vreun primar sau ministru cu cine știe de interese de „fonduri europene”. 
Ideea că un funcționar poate să fie doar sub tutela legii și nu a unui „șef” politic pare a nu fi intrat încă în mintea politicienilor noștri. Că el nu ar trebui să fie numit sau destituit după criterii politice iar pare de neconceput. Maturitatea și stabilitatea unei societăți se exprimă foarte evident și prin profesionalismul, incoruptibilitatea, demnitatea funcționarilor săi publici, adevărata „armată civilă” a statului, prin care acesta poate stabili un dialog eficient cu populația. Făcînd din funcționarii statului doar o masă de bugetari și carne de tun electoral, partidele de guvernămînt jignesc nu numai această castă cheie, care ar trebui să fie o elită a modernizării, ci întreaga populație. După ce că avem legi aiurea, făcute după jocuri de interese sau pur și simplu făcute prost din punct de vedere juridic, inaplicabile la realități sau confuze, nu avem nici oameni capabili să aplice coerent o legislație, pentru că ea mereu se schimbă, pentru că spusa șefului e mai presus de regulamente. Românii au o nefericită tradiție în a fenta sau a călca direct orice lege sau regulă. Pentru că dintotdeauna statul i-a furat și i-a batjocorit, și atunci cetățeanul răspunde simetric. E un raport de dușmănie, fiecare încearcă să-l înșele pe celălalt. Statul a  promis măriri de salarii. Apoi vine cu măriri de prețuri la combustibil care anulează rapid gogoașa electorală. Fiecare cetățean, chiar cel care nu poate raționaliza transparenta procedură de manipulare, va încerca să-și scoată în vreun fel pîrleala. Cine pierde? Toată lumea. Din acest punct de vedere zăcem în premodernitate. A fost interesul mai tuturor (cu mici excepții) guvernelor de a ne menține ca popor în acest minorat civic. Pentru că numai astfel ei pot face averi înspăimîntătoare. De ce este miza atît de mare  pe niște legi ale justiției care nu aveau de ce să fie schimbate? Tocmai pentru că legea nu înseamnă nimic. 
E acum o modă stupidă de reclamare a unor reale sau închipuite agresiuni sexuale. Dar în același timp au fost eliberați peste noapte cîteva zeci de violatori. Nu am văzut absolut nici un protest de la justițiarele revoltate că un dezechilibrat mintal le-a pipăit în autobuz. Acum era momentul unor proteste vehemente pentru demnitatea femeii. „Denisa” e un simptom al unei societăți încremenite în proiect, strălucind în exterior de gablonzuri și de proastă creștere, dar retardată lăuntric de parvenitism rapace, incompetență și egoism fabulos. Proiectul nostru european ar trebui să fie unul singur: educația, respectul reciproc, corectitudinea. Nu poți pune un om cu n dosare penale consilier la guvern. Indiferent de cîte „argumente” aduc lătrătorii de seară de la televiziuni. E vorba de lipsă de respect. Bună, sînt Denisa….
Christian CRĂCIUN

„Nunta de Aur” 2017 – al şaselea bal

Vineri, 27 octombrie, la Casa Tineretului a avut loc a șasea ediție a Nunții de Aur, eveniment festiv organizat de Primăria Câmpina, prin care edilii orașului îi onorează pe unii dintre cei mai vârstnici cetățeni ai Câmpinei, mai exact cuplurile de pensionari care au atins al 50-lea an de căsătorie. 


O jumătate de secol de viață împreună, la bine și la rău, asta da demonstrație de viață învăluită în iubire și respect. Cuvintele frumoase și bine meritate pe care primarul Horia Tiseanu le-a adresat sărbătoriților (”Vă suntem recunoscători pentru că aveți mari merite în construirea Câmpinei de azi”) le-au îmbujorat obrajii de emoție ”mirilor auriți”, iar florile și diplomele de excelență împărțite de câțiva consilieri municipali (Monica Clinciu, Florin Frățilă, Lucian Cercel, Daniel Ioniță) i-au emoționat în egală măsură. La eveniment a mai participat Marian Dulă, consilierul personal al edilului-șef. Dacă anul trecut, la a cincea ediție, 25 de familii au răspuns invitației municipalității câmpinene, anul acesta au participat la eveniment 15 familii (două nu au putut veni).  Numărul tot mai mic de cupluri cu căsnicii semiseculare ar putea fi un semn că pensionarii câmpineni sunt tot mai puțini. 
Adrian BRAD

Grigorescu în Tezaurul României la Moscova

Având în vedere importanţa pe care o are Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, m. 21 iulie 1907, Câmpina) pentru câmpineni, marele pictor trăindu-şi ultimii ani în localitatea noastră, merită, credem noi, menţionate câteva detalii mai puţin cunoscute despre destinul câtorva zeci de tablouri semnate de el, proprietate publică şi privată, care au luat calea Rusiei în 1916 şi 1917, făcând parte din ceea ce s-a constituit, generic, sub titulatura de Tezaurul de la Moscova, aşa cum reiese din cartea lui Marian Vociu despre acest subiect atât de spinos, care afectează chiar şi în prezent relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă. 
Se cunoaşte panica ce a cuprins autorităţile române de la Iaşi care, după ce în decembrie 1916 trimiseseră la Moscova, în inima Imperiului Ţarist, stocul de aur al B.N.R. (96 de tone de aur), în vara anului 1917 au ambalat şi direcţionat spre Moscova alte zeci de vagoane cu cele mai preţioase obiecte de care dispunea ţara, pentru a nu cădea în mâna inamicul german şi autro-ungar. Printre aceste bunuri de o valoare inestimabilă (multe greu de cuantificat pecuniar) s-au aflat şi sute de tablouri. Greu de înţeles gestul Guvernului Român, având în vedere şi faptul că în iunie-iulie 1917 Rusia se afla în plin uragan politic, anarhia cuprinzând treptatat întregul fost Imperiu Ţarist (ţarul fusese detronat în februarie 1917). În contextul unirii Basarabiei cu Vechiul Regat şi confruntărilor armate între forţele militare române şi bandele comuniste, bolşevicii au blocat orice încercare de restituire a Tezaurului, cele două părţi, aflându-se într-un adevărat război cald nedeclarat, atât pe graniţa de pe Nistru, cât şi în interiorul României, unde grupări pro-comuniste au încercat să disloce „regimul burghezo-moşieresc”, fără rezultate notabile, căci ţărănimea română rămasese fidelă Coroanei.[1]


La 3 decembrie 1941, Guvernul Antonescu a înfiinţat o comisie care trebuia să stabilească cu exactitate care era inventarul rămas la Moscova, după restituirea, în principal a arhivelor, din 1935. Comisia a trimis adrese către instituţiile de artă din România pentru a face o recapitulare. Pinacoteca Statului oferea cifra de 45 de pânze semnate de Grigorescu, Muzeul Kalinderu 54, iar Colecţia Nicolae Bălănescu cifra de 13 pânze de Grigorescu (Spre casă, Car cu boi, Şatra, Florica, Bretonă, Cap de copil, Rucăreancă, Colţ de pădure, Ţigancă, Vânat, Bătălia de la Smârdan, Plaja, Apus de soare). Ar fi un total de 112, dar erau mai multe (în jurul a 120), provenind şi din alte colecţii.
În contextul mărinimei sovietice din 1956, înainte de a fi restituită partea artistică a Tezaurului (nu şi aurul, cheltuit) la Moscova a fost organizată o expoziţie Grigorescu, care a fost apreciat atât de mult de criticii de artă sovietici încât a fost comparat chiar cu Ilia Repin, cel mai mare pictor rus din secolul al XI-lea, instrumentalizat şi confiscat de propaganda sovietică, având în vedere că Repin nu a vrut sa treacă în Rusia Sovietică după 1917 preferând să rămână şi să moară în Finlanda, la Kuokkala, în Carelia de est în 1930, chiar daca in ultimii ani a avut serioase probleme financiare (Kuokkala a fost anexată de URSS în 1940, redenumită Repino). Nicolae Grigorescu a fost declarat „unul din cei mai mari artişti ai secolului trecut” (conform relatării lui Andrei Otetea). Repatriate, tablourile lui Grigorescu (120) au fost expuse la Galeria Naţională a Muzeului de Artă a R.P.R. care îşi deschisese festiv porţile, primii vizitatori fiind, la 22 august 1956, ştăbimea comunistă de nivel înalt (Dej, Stoica, Ceauşescu, Apostol), mândră nevoie mare de succesul propagandistic obţinut, total neaşteptat, poate şi în contextul dezgheţului care a purtat, pentru scurt timp, marca lui Hruşciov. Să notăm dubla perversitate a situaţiei: sovieticii îşi făceau imagine cu ceea ce nu le aparţinea, cu tezaurul artistic şi numismatic al Regatului României pe care înalţii nomenklaturişti îl distruseseră, ucigându-i pe cei mai de seama reprezentanţi care, mulţi dintre ei, se aflau chiar atunci în Gulagul RPR. Criticul de arta Marin Mihalache evoca în „Scînteia”, după ce a vizitat expoziţia: „Numai de Nicolae Grigorescu sunt peste 120 (Dorobanţul, Gornistul, Patrulă românească în recunoastere ş.a) portrete, nuduri, peisaje şi flori, ciobănaşi şi ciobăniţe, care cu boi, şatre de ţigani, două autoportete, precum şi un tablou înfăţişând pe pictorul Ion Andreescu la Fontainbleu”. În panica anului 1917 au ajuns în Rusia nu numai tablourile lui Grigorescu, ci şi vreo douăzeci de desene ale marelui pictor roman. 
Puţin cunoscut este şi faptul că în iunie 1917, când autorităţile de la Iaşi credeau că germanii vor intra în oraş în câteva zile, luând de bune fanfaronadele lui Mackensen şi ale clicii sale de colaboraţionişti români (care deja împărţiseră prefecturile din Moldova!), a fost expediat la Moscova şi stocul metalic al mai multor bănci şi societăţi. Printre ele am regăsit şi Societatea Anonimă Steaua Română, care deţinea impresionanta rafinărie din Câmpina, printre multe alte instalaţii şi care, este de bănuit, deţinea însemnate cantităţi de bani sau aur. „Băncile şi instituţiile publice predau rapid Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni aurul şi stocul metalic. Pentru sume uriaşe primesc banale chitanţe de mână”. Aurul nu s-a mai întors niciodată în România, se pare, fiind cheltuit de bolşevici şi Lenin în primii lor ani de teroare roşie.  
Codruţ CONSTANTINESCU
Note:
1. Probabil că şi conduitele exemplare ale lui Ferdinand şi Mariei de-a lungul drumului prin deşert din perioada  decembrie 1916- decembrie 1918 au contribuit la această loialitate nu numai promisiunea de reforma agrară.

Câmpineanul Mielu Bazarcă, personaj în ultimul roman al lui Ionel Teodoreanu

1902. Se naşte la Câmpina Mielu Bazarcă, lăutar violonist. Cunoscut lui Ionel Teodoreanu, numele său, apreciat în epocă, dă titlul ultimului roman al prozatorului - „Să vie Bazarcă”, scris între 3 şi 20 august 1947 şi publicat postum abia în 1971, la editura clujeană Dacia (ediţie îngrijită şi prefaţată de Silvia Tomuş). 

„Bazarcă se ivi înconvoiat a cântec, cu capul înainte, bulbucat şi hlizit. De o moale rotunjime, cu obraz de alună prăjită, cu buze vinete, cu ochi ca de argint lunar şi dinţi ca vioriul oului răscopt, – nu părea venit cu pasul omului, ci adus de vioară, din văzduhul cozilor de mături zburătoare şi al murmurelor”. (p. 63).
Arcuşul lui Bazarcă „ştia, cât şi o Dunăre întreagă, în spaţiu şi în timp deopotrivă. Tot ce cuprinde Dunărea de la valsul vienez palpitând cu foşnet pe dulce malul ei de acolo, trecând prin ţara unde totu-i viscolit de ceardaş şi apoi culegând o ţară românească întreagă, de la Porţile de Fier până la vânăt Marea Neagră, cu toate frunzele Baladei şi cu toate zâmbetele cobzei şi suspinul strunelor sau buciumul lung, – toate acestea, toate şi încă o mie şi una de multe altele, curgeau răsfrânte ca-ntr-o altă Dunăre în strune şi arcuşul lui Bazarcă”. (p. 71-72) 
„... Dintr-un astfel de univers (...), în roman, se poate evada spre viaţă doar pe trei porţi: prin iubire (...), prin petrecere, «Să vie Bazarcă», lăutarul meşter aducând uitare, sau ascuţind vechile dureri, făcându-i pe cei cutremuraţi de struna sa vrăjită să mai poată simţi bucurie sau amărăciune, omeneşte - şi prin război” - scrie Silvia Tomuş în prefaţă.
Marele violonist Mielu Bazarcă moare la 13 februarie 1964. A fost înmormântat în cimitirul local central, azi neştiindu-se cu exactitate unde este situat locul său de veci. 
Ion T. ŞOVĂIALĂ
(Din volumul „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă” (vol. II), lăsat în manuscris de cel care a fost Ion T. Şovăială, regretat avocat şi publicist).

„Pacienţii politici” (7)

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) - victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare - au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.


24 februarie 2012. Contemporanul Mîşkin. Întrunire de seară cu Vigu, aghiotantul Dănilă, Mirică, Eugeniu -directorul de apă plată și „inspectorul” Bolcan, ultimii doi  lefegii în serviciul primului. Discuții libere pe teme politice și electorale. Printre subiecte și sarcina mea de partid (n-am reușit să scap de corvoada ideologico-propagandistă), un portofoliu de lozinci pentru promovarea candidatului la Primărie. Întâmplarea a făcut ca, în timpul „dezbaterilor”, să apară Prinţulidiot şi consoarta lui, o familie de aristo(n)craţi locali, născuți pe domeniile din Pietriceaua de Brebu, Prahova. Cuplul, în amiciţie mare cu Vigu, mai mult ea decât el, are obiceiul să-și petreacă serile în oraș, cu prietenii, la câte-un şpriţ de vară. Deja afumat şi aproape spiritual, omul s-a oferit să-şi dea cu părerea asupra  textelor mele care, rând pe rând, i se păreau interesante, dar totuşi fără lipici. N-aveam chef de seminarii bahico-publicitare, aşa că am tăcut o vreme, din politeţe, să văd ce-i fată mintea. „Libertatea de a fi lichea!” – zise dintr-o suflare aristo(n)cratul, roşind, rânjind, albind, ca o petunie cănită şi apoi decolorată! „Ăsta e sloganul cel mai potrivit!”, continuă mamelucul plin de autorespect. Se referea la Vigu care, vânăt la faţă de nervi, îşi citea mesajele de pe telefonul mobil. În trei minute am părăsit locaţia, amuzat teribil de remarcile contemporanului Mîşkin, întruchiparea perfectă a originalului din romanul lui Dostoievski, la fel de credul, „spiritual” şi ofticat de gelozie. 

25 februarie 2012. Vânzare, dar să ştim şi noi! Ştire bombă, sosită pe firul scurt, din fieful conducerii centrale a PNL. S-a iscat un adevărat scandal în alianţă pe tema candidaturilor din Prahova. Antonescu nici nu vrea să audă de varianta cu PSD-ul la Câmpina. În plus, se pare că liderul liberal este foc şi pară, pentru că ar fi auzit de o negociere  pe plan local cu Ixulescu cu privire la cedarea candidaturii liberale. Suspiciunile îl vizează pe Vigu. Îi cer explicaţii împricinatului şi aflu că toată povestea este o încercare de discreditare şi că va face tot posibilul să-şi câştige numirea. Părea tare hotărât, mai hotărât ca niciodată! Cred că adevărul este la mijloc. Sunt sigur că Vigu a încercat să obţină sprijinul lui Ixulescu, n-a reuşit, iar „aliaţii” au transmis la Bucureşti o variantă mincinoasă, favorabilă lor. S-au bazat, probabil, pe firea nestăpânită a lui Antonescu, care ar fi putut să-l scoată din joc pe al nostru. Exact ceea ce îşi doresc pesediştii. Am vorbit şi cu alţi colegi pe tema asta şi nu le place situaţia. Se simt folosiţi şi nu se împacă cu gândul că Vigu îşi permite să cumpere sau să vândă, în numele organizaţiei, fără să consulte pe nimeni. În principiu le împărtăşesc nemulţumirea. Partidul nu trebuie să redevină un SRL, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat cu liberalismul local în ultimii 15 ani.
Ne întâlnim din ce în ce mai des să punem campania la cale. Suntem în continuare nefiresc de puţini. Azi am prezentat colegilor două variante de propagandă. Una dintre ele a fost adoptată de toţi cei prezenţi şi mai ales de Vigu. În esenţă, este vorba de întâlniri, la cină, cu electoratul. Am explicat şi mecanismele care pot pune în mişcare o astfel de morişcă „ideologică”. Nu sunt mândru că am găsit această metodă de a-i scoate pe oameni din casă, dar am convingerea că va funcţiona. Altfel, nu văd cum putem încrucişa săbiile cu încrengătura ixuleştilor. Aghiotantul Dănilă, ofticat probabil că n-a găsit el soluţia, mi-a şi găsit o poreclă: Beria, după şeful propagandei lui Stalin. Nu-i cunosc biografia lui Beria (ocazie să mă documentez), dar ceva din Stalin regăsesc la Vigu.
Au început să apară problemele de imagine. Se bârfeşte mult în oraş pe seama lui Vigu. Folclorul va fi greu de estompat, mai cu seamă că adversarii au o reţea de zvoneri şi răspândaci foarte bine pusă la punct. Ştiu bine că există oameni plătiţi să pună rahat pe clanţă. Regretabil că există rahatul şi „voluntari” care să-l împrăştie.

26 februarie 2012. Un fripturist și un târâie brâu! Întâlnire cu madam Corina, o veche combatantă liberală din aripa Câmpeanu, născută la Câmpina, trăită la Bucureşti şi multă vreme plecată cu misiuni speciale prin străinătățuri. Colega noastră, Dupulina, crede că C. ne poate ajuta să refacem legătura cu nucleul dur al liberalilor, dispăruţi din organizaţie în ultimii ani de rătăcire ai partidului. Femeia, unsă cu toate alifiile, s-a dovedit a fi un personaj expansiv, erudit şi orgolios. În ce mă priveşte, am acceptat-o destul de repede, după cele două scurte caracterizări făcute senatorului Biţă şi primarului Laurian: „Un fripturist şi un târâie brâu!” Portretele au fost mult mai consistente. Bineînţeles că nu l-a uitat nici pe Ixulescu, despre care ştie multe lucruri interesante. Nu oricine deține astfel de informații! C. s-a oferit să ne sprijine, în ciuda faptului că Vigu n-o place. Mi-am propus să o reîntâlnesc, cândva, după alegeri. 

 28 februarie 2012. Avem tot „sprijinul” lor. S-a găsit o cale de înțelegere. Pesediștii au cedat presiunilor dinspre Bucureşti și acceptă candidatura lui Vigu. Senatorul Biță şi nea Nelu se arată pregătiţi să-i acorde tot sprijinul candidatului comun. Poate tot sprijinul să piardă! Trebuie să fii naiv să crezi într-o astfel de „selectă” companie! Convingerile lor cele mai solide nu rezistă unei călătorii la pisoar! S-a stabilit în şedinţă comună şi data conferinței de presă pentru oficializarea candidaturii. Peste două zile. Sper să nu fie în sediul nostru, sub privirile lui Brătianu! În tot timpul ăsta am sperat să se întâmple ceva şi să ne prezentăm separat în alegeri. Melanjul politic cu PSD nu duce la nimic bun, mai ales aici, la nivel local, în toată încrengătură asta. 
Spre seară am strâns tot activul pentru o scurtă informare oficială cu privire la vestea cea mare. Mă aşteptam la mai mult entuziasm, însă colegii din nucleul dur s-au arătat destul de sceptici. Vigu a ținut un discurs mobilizator, care n-a iscat însă reacţii importante.  Profesorul Miltiad, liberal regalist, a  fost singurul care a ridicat o problemă de credibilitate a candidatului, care în mandatul trecut l-a susţinut în alegeri pe karatistul Valjan, omul deputatului Serghei. Nu-l asculta nimeni în afară de cel vizat,  Vigu, care a încercat să dreagă busuiocul.

29 februarie 2012.  O zi în plus, un om mai puţin. O zi mai mult în caledar, oferită de matematica timpului. Încerc să-mi reconfigurez starea de spirit, să ies din apăsarea cotidiană, să respir alt aer.  
De dimineaţă, discuție relaxantă și utilă despre istorie și literatură cu scriitorul Ion Ochinciuc. Se arată încântat de proiectele mele scriitoriceşti. Îmi recunosc anumite lipsuri în tehnica narațiunii și mă sfătuiește cum să le corectez.
 La prânz aleg să beau un ceai aromat, într-o cafenea mai retrasă, să fumez o ţigară de foi din rezervele păstrate pentru astfel de momente şi să citesc un sfert de capitol din romanul „Cronică de familie” al lui Petru Dumitriu. Sunt fascinat de această istorie romanțată a peste o sută de ani din viața societății românești! Cred că Dumitriu, dacă n-ar fi fost român, rămânea un nume greu în istoria literaturii universale, alături de  Dostoievski ori Tolstoi.
După-amiază, de serviciu în faţa Şcolii Centrale. În fiecare zi îmi aştept fiul să iasă de la cursuri. Eram liniştit şi aşa aş fi vrut să rămân, dar dintr-o nefericită întâmplare, am  dat nas în nas cu Valjan, fost şi viitor candidat. Politrucul mă privea destul de înţepat, aşteptând parcă să-l salut. Buna creştere m-a îndemânat să o fac, dar nu oricum, ci cu ostentaţie. Mi-a răspuns cu un zâmbet fals şi apoi, cu o privire ameninţătoare, a ajuns fulgerător la urechea mea şuierându-mi: „Eşti mult mai periculos decât Biţă!” Dacă era vorba că sunt mai ceva decât Biţă, deja voiam să aud mai multe. L-am încurajat șă-și spună „durerea”. De trei ani îi stăteam în gât, aşa că a avut un întreg repertoriu. Am ascultat sumedenie de reproşuri legate de activitatea mea publicistică (drept e că îl articulez, pe bună dreptate, frecvent) şi o avalanşă de explicaţii penibile referitoare la măgăriile lor din mandatul care stă să se încheie. Copia nereuşită a personajului din romanul lui Victor Hugo se simţea cu musca pe căciulă şi pentru mine asta ţinea locul oricărei recompense. Aveam deja certitudinea unui om mai puţin în lista cunoscuţilor frecventabili.

1 martie 2012. Ixuleștii umblă la finețuri. Scurtă discuție cu S., un fost coleg de şcoală ajuns în anturajul lui Ixulescu, pe care îl întâlnesc întâmplător la Primărie. Avea de gând să mă caute și îmi spune, printre altele, fără să-i fi cerut, că „omul greu” (așa s-a exprimat) nu-l înghite pe Vigu; îl socoteşte nesincer şi cu nasul pe sus. Mai mult, mă atenţionează, cu o siguranță de oracol, că muncesc în zadar pe lângă cel neînghiţit, întrucât nu va fi ales. Am schimbat vorba, lăsând de înţeles că nu sunt interesat de mesaj. Ixuleștii umblă la finețuri! Sădesc neîncredere, slăbesc verigi și așteaptă să se rupă. 
La partid se fac pregătiri pentru şedinţa comună de lansare a candidaturii lui Vigu. Din păcate, „solemnitatea” va avea loc în sediul PNL. Mă oripilează gândul ăsta! Nu înţeleg de ce nu folosim un loc neutru şi astfel să evităm pupăturile cu pesediştii în casa liberală. Ar fi un gest de minimă onoare. Am propus și nu se acceptă.  
Înainte să mă retrag spre casă, am ieşit cu Livache la o bere, aşa, ca de mărţişor. De două zile ne tot ţinem unul după altul şi nu reuşim să ne vedem. Chiar dacă a părăsit partidul, am rămas apropiați. Avem multe idei în comun. Plecarea lui este o pierdere, pentru că are principii sănătoase. Păcat că nu știe să le pună în valoare! Îmi amintesc şedinţele cu scântei în care bătea la propriu cu pumnul în masă din dorinţa de a schimba mentalităţi, replicile tăioase la adresa celor care uitau de moralitate şi răfuielile cu autocratul Vigu. Livache a dipărut din organizație pe fondul acestor aprige dispute. Coleric şi proprietar de personalitate tăioasă, el nu înţelegea şi nu accepta disciplina de partid în orice condiţii şi asta a dus la un adevărat război, în urma căruia a trebuit să se retragă, pentru că nu se mai puteau ține ședințele. Ulterior a găsit un bun motiv să demisioneze din funcția de vicepreședinte, cumetria sinistră dintre PNL și Felix, mogulul antenist. 
Florin Frăţilă
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

„Evoluția tratamentului diabetului zaharat este uluitoare”

- consideră doctorul Alexandru Barnea, medic primar specializat în diabet, nutriție și boli metabolice 

În ultimele decenii, pe fondul creșterii agresive a poluării planetei, hrana pământenilor este din ce în ce mai toxică. Alimentația nesănătoasă a dus la creșterea alarmantă a gravității bolilor de nutriție, precum și a incidenței apariției acestora nu doar la adulți, ci și la copii. De-ar fi numai obezitatea efectul acestei situații nefericite, și tot ne-am afla în fața unui pericol deosebit pentru viitorul omenirii. Pentru că obezitatea este, de cele mai multe ori, asociată unor boli grave, fiind un factor major în producerea aterosclerozei (ATS), hipertensiunii arteriale sau a diabetului zaharat de tip II. Apariţia obezităţii creşte rapid riscul producerii bolilor de inimă sau a afecţiunilor hepatice şi predispune sistemul circulator la apariţia trombozelor venoase. În următoarele zile, echipa medicală SanConfind se va îmbogăți cu un medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. Este vorba despre medicul primar Alexandru Barnea, unul dintre cei mai buni specialiști din București ai acestui domeniu medical, care va acorda consultații în cadrul unui cabinet medical ce se va deschide la „Casa cu lei”, ca structură a Policlinicii SanConfind (Ambulatoriul de specialitate al Centrului Medical SanConfind). Pentru cei care vor să îl cunoască mai bine pe dl. dr. Alexandru Barnea, acest interviu poate fi de folos. 


Reporter: Domnule doctor Alexandru Barnea, bine ați venit în echipa SanConfind. Sunteți medic primar specializat în diabet, nutriție și boli metabolice. Ce ne puteți spune despre cariera dumneavoastră?
Dr. Alexandru Barnea: Am început să lucrez în această specialitate în 1980, după trei ani de practică a medicinei generale în mediul rural. Din păcate, acest sistem de lucru s-a pierdut, motiv pentru care satele și chiar orașele mici suferă de o lipsă cronică de asistență medicală. Este o nenorocire în ceea ce privește sănătatea globală a populației. Dar să revin. În 1980 am intrat prin concurs la Clinica de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (pe atunci, aceasta era înglobată în Spitalul „Dr. Ion Cantacuzino”), și după trei ani, mi-am dat examenul de specialist. Am avut îndrumători de marcă: prof. dr. Mincu, prof. dr. C.I. Tîrgoviște (astăzi, academician), prof. dr. Constantin Dumitrescu. În cadrul clinicii, am activat atât la patul bolnavului - în secția de Urgențe Metabolice, cât și în Ambulatoriul de specialitate, unde consultam bolnavi provenind din toate colțurile țării. În anul 1993, clinica va deveni Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli metabolice „Prof.dr. Nicolae Paulescu” .
R: Care activitate dintre cele două pe care le-ați prestat v-a atras mai mult?
A.B.: Ele nu se pot separa. Pacientul diabetic trebuie urmărit și tratat în mediul lui în care trăiește, în care muncește, doarme, mănâncă, are emoții, oboseli și satisfacții. De aceea, munca în ambulator este principala activitate a echipei, subliniez cuvântul echipă: pacient - medic - asistent medical - educator. Numai ei, împreună, pot să pună la punct un program de viață (stil de viață), compus din alimentație, tratament medicamentos, efort fizic, elemente care toate împreună să asigure un trai normal pentru pacient. Diabeticul, cel puțin la început, este un om sănătos, căruia îi lipsește insulina sau, în majoritatea cazurilor, insulina existentă nu îi poate satisface nevoile metabolice.
R: Înțeleg că puneți mai mult preț pe activitatea din Ambulatoriu? Și internările?
A.B. Internarea trebuie facută în cazul unor complicații acute (dezechilibre metabolice severe, ca de exemple: cetoacidoza diabetică, hipoglicemii severe în care persoanele din anturaj nu au reușit să redea bolnavului starea de conștiență) sau în cazul unor complicații grave ale diabetului, greu tratabile și care necesită urmărire permanentă: plaga infectată la nivelul piciorului, un accident vascular cerebral sau coronarian acut, o evoluție rapidă a bolii renale, diabetic spre stadiul 5, care necesită dializă și altele. Diabeticii care necesită doar controale de rutină pe baza cărora li  se ajustează sau se modifică medicația trebuie monitorizați și  tratați în Ambulatoriu.
R: Ca în orice domeniu, progresul tehnic și-a pus probabil amprenta și asupra tratamentului acestei boli. Ce ne puteți spune?
A.B. Într-adevăr, evoluția tratamentului diabetului zaharat este uluitoare. Au apărut și apar clase noi de medicamente. În cadrul aceleiași clase apar produși noi, cu eficiență crescută, atât asupra controlului glicemic (scăderea glicemiei și a HbA1c), cât și asupra sistemului cardiovascular, cel mai vulnerabil pentru riscul de deces la diabetic. S-au perfecționat sistemele de injectare (când am început eu specialitatea, insulina se făcea cu acele seringi de sticlă, care se fierbeau pentru sterilizare, cu ace mari, cu ambou metalic). Acum insulina sau alte substanțe injectabile se administrează în sisteme injectoare speciale, preumplute, care se aruncă după golire. S-a generalizat și sistemul de autocontrol al glicemiei, mai ales pentru bolnavii cu diabet zaharat tip 1, care primesc gratuit 100 de teste la 3 luni. Nu e suficient, dar se poate aprecia în ansamblu evoluția glicemiilor acolo, în mediul bolnavului, acasă, la muncă, și se pot lua măsurile necesare în tratamentul și educaţia bolnavului. Și fiindcă am ajuns aici, vreau să precizez că educația medicală constituie cel mai important mijloc terapeutic în normalizarea vieții diabeticului. Practic, un diabetic de tip 1 sau tip 2 care face insulină poate mânca orice (sănătos!) cu condiția să știe ce conține mâncarea pe care o consumă și cum să adapteze dozele de insulină la rezultatele obtinute prin autocontrol.
R: Există niște formule pe care pacientul le poate învăța și aplica?
A.B.: Da, există, cu un procent de eroare destul de mic, dar pentru aceasta trebuie educație.
R: Și cine face educația, domnule doctor?
A.B.: Echipa: medic-educator/ nutriționist-psiholog. Cel mai important mi se pare educatorul/ nutriționist. Medicul vine la urmă, el doar monitorizează și face retușul activității de educație. Niciun bolnav nu trebuie să plece de la cabinet fără să i se fi testat cunoștințele în materie de nutriție, ajustarea dozelor de insulină și a semnelor clinice care pot semnala dezechilibre metabolice.
R: Ce alte noutăți au apărut în tratamentul diabetului zaharat?
A.B.: Au apărut pompele de insulină, sisteme care injectează insulina sub piele după un program prestabilit de medic/ pacient; au apărut senzorii de glicemie care, implantați sub piele, pot măsura în timp real glicemia la fiecare cinci minute. Există sisteme complexe de pompă+sensor care formează un pancreas artificial hibrid (spun hibrid, pentru că doza de insulină prandială trebuie încă decisă de către bolnav). În câțiva ani vom avea pancreasul artificial care, atașat la corp, va scuti bolnavul de grija injectării și calculării dozelor de insulină.
R: Ce alte ramuri ale specialității mai practicați?
A.B.: Diabetul zaharat este o tulburare metabolică generală a organismului care începe cu tulburarea metobilismului lipidelor (grăsimilor) și se depistează mai târziu (după ani), o data cu creșterea glicemiei. El afectează toate organele din corp, motiv pentru care suntem nevoiți să le tratăm ca atare: boli vasculare (periferice, coronariene, cerebrale), boli renale (până la insuficiență renală), steatoza hepatica (până la ciroza hepatică), afectări neurologice, hipertensiunea arterială, retinopatia diabetică și alte boli metabolice: gută, dislipidemiile, boala aterosclerotică. Diabetul zaharat  este un complex de boli și de manifestări patologice.
R: De ce Câmpina, domnule doctor?
A.B. Pentru că am găsit aici un om căruia chiar îi pasă de starea de sănătate a semenilor săi, și care a investit mult în proiectul SanConfind (și încă nu l-a terminat). Pentru că am găsit aici un spital adevărat. Pentru că îmi place orașul. Îmi plac oamenii care trăiesc aici. Și-mi place meseria.

24 octombrie 2017

Incurabilul învățământ românesc își caută fără succes leacul

Cine a zis că România suferă în primul rând din punct de vedere moral, și abia apoi din cel economic, mare dreptate a avut. Dar prin moral nu trebuie să înțelegem doar conduita admisă și practicată într-o societate democratică, ci și spiritul, intelectul. Iar spiritul nu se poate cultiva, nu se poate înfrumuseța decât printr-o educație aleasă. Ei, aici e buba. Kakaia edukația? Care educație aleasă aici, pe la noi, prin bătătura dintre Carpați și Mare? Doar nu mai este un secret că sistemul de educație românesc reprezintă unul dintre cei mai mari bolnavi ai României postdecembriste, la trei decenii de la înlăturarea comunismului, acea ideologie-flagel considerată a fi alterat puternic ființa acestui neam și spiritul românesc. Atât de tare să o fi alterat, încât nu ne mai putem reveni deloc?! Dacă în primii ani de după momentul 1989, sistemul nostru de învățământ ajunsese în impas, de mulţi ani este într-o criză din care nu se știe când va ieși. Cum ar putea să iasă cred că se știe: prin voință politică (n-ai cu cine, dacă ne gândim la toate hahalerele politice care au condus și conduc țărișoara asta), care să ducă la alocări bugetare corespunzătoare, prevăzute de Legea învățământului (”6% din PIB pentru învățământ” este déjà o poveste cu care sunt adormiți copiii în creșele patriei). Cu toate ”uscăturile” care populează personalul cadrelor didactice, se poate spune că profesorii (într-o majoritate covârșitoare), își fac treaba bine, dar unde nu există un proiect de țară în care educația să aibă un rol cheie, nu va exista niciodată un învățământ performant.

Învățământul românesc, cu 800 de ani în urma celui din Occident
În orice țară, se știe, un element important al civilizației națiunii respective îl reprezintă universitățile. În Europa civilizată, adică cea a statelor occidentale recunoscute ca fiind cele mai dezvoltate de pe continent (economic și nu numai), învățământul este cu 800 de ani înaintea celui practicat în țara noastră. Ca să nu îl speriem pe ministrul Pop și să-l băgăm într-o eroare din care să nu mai poată ieși niciodată, trebuie să spunem din capul locului (pentru capul ministrului), că cele opt veacuri au rezultat din cronologia nașterii sistemelor de învățământ universitar din vestul și estul Europei, dar nu numai, fiindcă aici vorbim și de calitatea educației, care, ca și vinul, odată cu vechimea, crește în valoare. Aserțiunea că un sistem național de educație sănătos și performant asigură o solidă dezvoltare viitoare a țării respective este întărită și dacă privim obiectiv decalajul dintre civilizația Europei occidentale și cea a Europei răsăritene, decalaj care a existat întotdeauna, chiar și înainte de apariția comunismului, care nu a făcut decât să îl adâncească. Cred că și ministrul Pop ar putea să recunoască acest lucru, una dintre cauzele fundamentale care stau la baza diferențelor dintre civilizația vest-europeană și cea est-europeană o constituie diferența dintre nivelurile de educație ale cele două zone specifice bătrânului nostru continent. Astfel, cele mai vechi universități din Europa au luat naștere în Italia medievală, republicile italiene fiind cele mai prospere state europene ale acelor timpuri, dar și în Anglia și Franța. Conform historia.ro, Universitatea din Bologna este cea mai veche universitate europeană și instituția care a dat chiar numele de universitate, din latinescul universitas. Ea a fost fondată în anul 1088, deci cu aproape 800 de ani înaintea primei universități din România, care a fost înființată la Iași, în 1860, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.  Universitatea din Bologna s-a dezvoltat din societățile de ajutor reciproc înființate de străinii veniți la studiu în oraș, care căutau să fie protejați de legile prin care puteau fi pedepsiți colectiv pentru crimele comise de conaționali ai lor. Aceste societăți, numite națiuni, au decis să formeze o asociație mai mare, pe care au denumit-o universitas. Următoarea universitate a fost cea de la Oxford, una dintre cele mai bune din lume, mult mai prestigioasă decât cea căreia i-a succedat din punt de vedere cronologic. Oxford University a luat naștere în perioada 1096-1167. Deși nu se cunoaște exact data fondării universității, Oxford este clar cea mai veche universitate din lumea anglo-saxonă. Primele cursuri au început să fie predate aici din 1096, iar instituția s-a dezvoltat rapid după 1167, când regele Henric II le-a interzis studenților englezi să mai urmeze cursurile Universității din Paris. După un veac, i-a urmat Universitatea din Cambridge, fondată în 1209 de un grup de profesori de la Oxford care au părăsit universitatea în urma unui scandal privind executarea a doi profesori. Astfel, rivalitatea dintre cele două universități – cunoscută și astăzi – datează încă de la fondarea sa. De numele unuia dintre absolvenții universității Cambridge, John Harvard, se leagă prima universitate din America: Harvard, înființată în 1636 în orășelul american Cambridge (coincidență de nume) din statul Massachusetts. Tot în Italia medievală apar universitățile din Padova (1222), Siena (1240), Napoli (1258). Cea mai veche universitate din Spania este cea de la Salamanca (1134). Universitatea din Paris (Sorbona) a fost înfiinţată 1257.

Originile învățământului superior din România
Primele școli din evul mediu românesc s-au înființat pe lângă mănăstiri. Și în Occident, învățământul a fost organizat la început de Biserică, numai că aici școlile erau mai mari și mai dezvoltate, poate și pentru că (bisericile) erau catedrale impunătoare în care slujeau un număr mai mare de prelaţi - dascăli. Influența clerului a fost și aici determinantă, dovadă că pe blazonul Universității Oxford stă scris ”Dumnezeu este lumina mea”. Învăţământului superior românesc îşi are originile în Colegiul “Sfântul Sava”,  fondat în 1694 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Numită iniţial Academia Domneascu de la ”Sfântul Sava”, instituţia funcţiona în clădirile mănăstirii cu același nume. Reformarea Colegiului a avut loc în anul 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza împărţea instituţia în două: partea academică devenea Universitatea din Bucureşti, iar educaţia secundară era atribuită instituției care a rămas până în zilele noastre Colegiul Naţional „Sf. Sava”. De fapt, Universitatea din București era a doua din țară, căci cu patru ani înainte Cuza înființase la Iași prima universitate românească. 


Ea este considerată continuatoarea simbolică a Academiei fondate de Vasile Lupu în 1640 şi a Academiei Domneşti a lui Antioh Cantemir (1707), însă, în mod direct, îşi are rădăcinile în Academia Mihăileană întemeiată de Gheorghe Asachi (1834). Prima instituție medievală de învățământ superior din spațiul românesc a fost Universitatea din Cluj, înfiinţată în 1581 de Ştefan Bathory, Principe al Transilvaniei şi Rege al Poloniei. Colegiul Academic, după cum era cunoscută, a fost înfiinţată cu ajutorul mai multor profesori iezuiţi din Italia, Germania şi Polonia. Instituţia a fost renumită în secolul al XVIII-lea, dar a fost retrogadată ulterior la rang de liceu. În 1872, Împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj cu predare numai în maghiară, ceea ce a produs rumoare în comunitatea românească.  

Universitățile românești – codașe în topul internațional
Anul acesta, Oxford University a fost desemnată cea mai bună universitate din lume în clasamentul internațional alcătuit de către specialiștii de laThe Times Higher Education World University Rankings. Este pentru prima dată când Universitatea Oxford, cea mai veche universitate din spațiul limbii engleze, ocupă această poziție. Oxford a detronat astfel California Institute of Technology, de cinci ori cea mai bună în acest clasament, care ocupă acum locul secund. Anul trecut, Oxford s-a aflat pe poziția a doua în top. Totodată, este pentru prima dată în cei 13 ani ai acestui clasament când o universitate din afara SUA ocupă prima poziție. Alte două universități britanice, Cambridge University și Imperial College London, se află în top zece pe locurile 4 și 8. Cele zece poziții ale topului sunt dominate de universitățile americane: California Institute of Technology — 2, Stanford University — 3, Massachusetts Institute of Technology — 5, Harvard University — 6, Princeton University — 7, iar pe 10 se află, la egalitate, University of California, Berkeley și University of Chicago. Pe locul 9 se află Swiss Federal Institute of Technology din Zurich. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara se află pe locul 601, iar Universitatea București și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași se află pe locul 801 alături de alte universități din lume. Printre criteriile de evaluare a universităților se numără calitatea actului de predare, cercetarea și veniturile generate din cercetare.

Liviu Pop, ultimul hop
În prezent, învățământul românesc are de trecut un mare hop, pe Liviu Pop, ministrul de resort, care ar fi sigur mai nimerit să-și găsească locul într-un alt resort. Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat în plenul Senatului, încercând să răspundă criticilor legate de greșelile de exprimare care i se impută, că ”în viață există greșeli și există erori. Este esențial însă faptul că greșelile se pot corecta, erorile nu.” Ca să-i combatem teoria, i-am spune că există o eroare care se poate corecta. Eroarea este el în fruntea învățământului românesc, iar corectarea ar veni o dată cu demisia sau demiterea sa din fruntea ministerului pe care cu dezonoare îl conduce. 


Ministrul Educaţiei a explicat, într-un interviu pentru Digi FM, diferenţa dintre greşeală şi eroare, după ce a fost criticat pentru că a spus că „greşelile se pot corecta, dar erorile nu”. La finalul emisiunii, el şi-a cerut scuze „anticipat” pentru greşelile pe care le-a făcut. Ce să-i mai  zici, ce să-i mai faci. În capul său sunt numai modele și erori matematice. Probabil, deschide rar dicționate, considerând probabil că postura de professor de matematică îl absolvă de această ”corvoadă”. Căci dacă ar fi deschis mai des dicționare ar fi văzut că un cuvânt poate avea un sens principal, dar și un sens secundar, un sens propriu, dar și un sens figurat. Culmea că Pop nu este primul ministru semiagramat care conduce educația națională. Și după cum îi cunoaștem noi pe politicienii din fruntea tuturor partidelor, el va avea urmași. Liviu Pop a declarat război manualelor alternative, ceea ce nu este un lucru fără temei, având în vedere că la aproximativ 19.000 de școli existau 10.000 de manuale alternative, în toată țara. Este de așteptat o replică dură din partea editurilor, care se văd puse în fața unui pericol imens, acela de a pierde afaceri extrem de profitabile, în valoare de milioane de euro.

Legea Educației, modificată de peste 60 de ori
În ultimii 27 de ani, Legea educaţiei a fost modificată de peste 60 de ori, iar miniştrii s-au schimbat de 22 de ori. Prima lege a Educaţiei de după Revoluţie a fost adoptată în 1995. Fiecare dintre miniştrii care au trecut pe la Ministerul Educaţiei au adus cel puţin câte o schimbare. Legea din 1995, a lui Andrei Marga, a decis introducerea examenului de capacitate în 1999, elaborarea unui nou Curriculum Naţional (clasele I-IX), introducerea de manuale alternative pentru ciclul primar, gimnazial şi liceal, înlocuirea trimestrelor cu semestrele. După Andrei Marga, Ecaterina Andronescu a introdus în 2001 repartizarea computerizată în vederea admiterii în învăţământul liceal şi profesional extinderea învăţământului obligatoriu de la 8 la 10 clase, reorganizarea examenului naţional de Capacitate, prin susţinerea acestuia într-o singură sesiune, inclusiv prin atribuirea unei noi denumiri: teste naţionale.


După Ecaterina Andronescu, a urmat la Ministerul Educaţiei Alexandru Athanasiu, care a  revizuit curriculumul pentru ciclul primar şi gimnazial şi a introdus repartizarea computerizată pentru cadrele didactice participante la concursul de titluarizare. În guvernarea Tăriceanu, ministrul Cristian Admoniţei  a introdus eliminarea Testelor Naţionale şi introducerea Tezelor cu subiect unic. În cel de-al doilea mandat de ministru, Ecaterina Andronescu, a modificat forma în care se susţinea Bacalaureatul: trei probe de competenţe şi trei probe scrise. Daniel Funeriu a adoptat o nouă lege a educaţiei care a adus schimbări mari în învăţământ. Principalele prevederi ale acestei legi, valabile şi astăzi unele dintre ele, sunt: introducerea evaluărilor periodice şi includerea clasei a IX-a în gimnaziu, introducerea învăţământului obligatoriu de 10 clase, care cuprinde învăţământul primar şi gimnazial, obligativitatea ca învăţătorii să aibă studii superioare, iar profesorii să urmeze un master didactic. Legea din 2011 a fost modificată de trei ori prin ordonanţă de urgenţă. Prima modificare a fost adusă de Ecaterina Andronescu în scurtul mandat din 2012, când  a fost reintrodusă prevederea prin care  rectorii universităţilor pot ocupa şi funcţii ca cea de parlamentar şi de demnitate publică, cu excepţia membrilor Executivului şi a secretarilor de stat, fără să fie în incompatibilitate. Tot atunci a fost introdusă prevederea prin care profesorii universitari să poată coordona la doctorat oricâţi studenţi-doctoranzi aprobă senatul universitar, şi nu numai  8 studenţi/ profesor, aşa cum prevedea legea. De asemenea, cei care sunt în conducerea unui partid politic vor putea ocupa şi funcţia de rector. O altă modificare importantă la lege a fost adusă de Remus Pricopie în decembrie 2013, când a dat o nouă ordonanţă de urgenţă prin care clasa a IX-a rămâne la liceu, durata învăţământului obligatoriu a crescut de la de la 10 la 11 ani, fiind obligatorii clasa pregătitoare, clasele I-VIII şi IX-X. Tot ministrul Remus Pricopie a mai adus modificări importante în iunie 2014, când printr-o ordonanţă de urgenţă au fost aprobate  97 de modificări aduse atât învăţământului preuniversitar, cât şi celui superior. Printre acestea sunt: doctoranzii urmează şcoala şi la fără frecvenţă, Ministerul Educaţiei poate organiza bacalaureatul în trei sesiuni de examen, iar primarul participă la Consiliul de Administraţie al şcolii.

Învățământul prahovean, în derivă și plin de lipsuri
Inspectoratul Școlar Județean a făcut recent un raport privind starea învățământului prahovean în anul școlar 2016 – 2017, iar concluziile acestui raport sunt cât se poate de îngrijorătoare. Vă prezentăm în continuare o sinteză a acestui raport. Documentul conține date îngrijorătoare despre situația la învățătură și starea disciplinară a elevilor prahoveni. Astfel, la un număr de 33.416 de elevi din ciclul primar, au fost 508.473 absențe, dintre care motivate doar 158.508. De asemenea, la un număr de 27567 elevi din ciclul gimnazial, au fost înregistrate 1.147.182 absențe, dintre care doar 535.552 au fost motivate. Totodată mai aflăm că 21.353 elevi de liceu au lipsit la peste 1,45 milioane de ore de curs, dintre absențe fiind motivate 974.181. 


Din raport reiese că elevii de gimnaziu au fost mai chiulangii decât elevii de liceu, ceea ce pare puțin mai greu de înțeles, având în vedere capriciile vârstelor adolescentine. Totodată, mai aflăm că 55 de unități de învățământ din județ (grădinițe, școli gimnaziale, licee), funcționează în clădiri fără autorizație ISU (deci nu asigură niciun fel de securitate în cazul unui incendiu). Dintre acestea două sunt din Câmpina: Liceul Tehnologic Energetic şi Şcoala Centrală nr. 2. Din acest punct de vedere stăm mai bine decât  alte județe, dar nu avem niciun motiv de liniște. Mai ales că situația privind rezultatele la învățătură nu este nici ea prea roză. Astfel, din 90.070 de elevi înscriși la începutul anului școlar 2016-2017, au promovat puțin peste 80.000. Au rămas corigenți 4711, iar 1827 de elevi au fost declarați repetenți. De asemenea, 332 de elevi au abandonat școala, 241 s-au retras în timpul anului școlar, 458 au fost exmatriculați, înregistrându-se și 15 eliminați. 
Raportul prezintă și rezultate îmbucurătoare. Aflăm că la etapa internaţională a olimpiadelor școlare, doi elevi din Ploiești, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” au fost medaliați cu aur și bronz. Este vorba despre Cucu L Teodor (medalia de aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică) și Datcu Valentin (medalia de bronz la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului). 

Câmpina are cu ce să se mândrească
Documentul prezintă situaţia şi în ceea ce priveşte activităţile executate la Cluburile Copiilor din judeţ şi rezultatele obţinute la diferite concursuri. Între acestea, Clubul Copiilor din Câmpina pare să se detaşeze prin faptul că, potrivit raportului, are doar un singur cerc condus de un profesor suplinitor, spre deosebire de alte cluburi, unde numărul profesorilor suplinitori este mai mare decât al profesorilor titulari. 
Dintre activităţile desfăşurate de Clubul Copiilor Câmpina enumerăm doar câteva: Participare la proiectul POSDRU „Echange culturel de jeunes pour vivre l” Europe de citoyens” înscris în tematica „Tineret în acțiune din programul Erasmus” ce a avut loc la Savigny- le Temple, Franța; Creare contacte cu posibili parteneri cadre didactice din Franța, Spania, Norvegia, Polonia în vederea desfășurării în viitor de proiecte cu implicarea Clubului Copiilor Câmpina, cercul de Cultură și civilizația franceză; Încheierea de acorduri de parteneriat cu Şcoala Generală nr.2 și Grădinița nr.1, Câmpina, cercul de Cultura și civilizația franceză; Participare la concursul național „Culorile toamnei”, organizat de Clubul Copiilor Câmpia Turzii, 3 premii, cercul de Informatică; „Târgul meșteșugarilor” - participarea copiilor care frecventează cercul de Creație Confecții; Participare concurs internațional „Nostalgii de toamnă”, Lipova, cercul de Pictură – Grafică etc. 
Iată şi câteva dintre premiile obţinute de elevii care frecventează cercurile Clubului local al Copiilor.


Premii obţinute de Cercul Pictură – Grafică (prof. Lucia Popa): 1. Concursul Internațional De Fantezie Şi Îndemânare: Dobre Luca (premiul I); Marcu Darius (premiul al II-lea); Bărbulescu Corina (premiul al III-lea); 2. Concursul „Cuvânt Şi Culoare” (elevi calificați la faza județeană): Ionița Amalia; Vișan Claudia; Marcu Darius; 3. Concursul județean „România Te Iubesc”: Popa Alexandra (premiul II); Frațilă Alexia (premiul III).
Premii obţinute de Cercul de Matematică Aplicată în tehnica de calcul (prof. Elena Fofiu): Concurs Judeţean „Iarna, artă şi imaginaţie” - 3 premii; Concurs Judeţean „Primăvara digitală” - 3 premii; Concurs Judeţean de Informatică organizat de Palatul Copiilor Ploieşti - 17 premii; Concurs Interjudeţean de Informatică „Floare de lotus” - 7 premii; Concurs Judeţean „Infocontest” - 3 premii; Concurs Internaţional „The smartest bunny” - 5 premii.
Cu participări la concursuri şi premii câştigate se mai pot lăuda şi Cercul de Muzică vocal-instrumentală (prof. Ruxandra Brezeanu); Cercul de Creaţie Confecţii (prof. Ioana Rusea); Cercul de Automatizări (prof. Dorian Niţu); Cercul de Coregrafie (prof. Doina Spînu). 
Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina nu este remarcat cum s-ar cuveni în raport, deși opt elevi ai liceului au fost calificați la faza națională a olimpiadelor școlare, iar șase din ei s-au întors cu premii ori mențiuni. Sunt repere ale învățământului câmpinean Cristina Popescu (premiul I la Olimpiada de Limba Germană – profesor: Livia Miu), Ioan Radu (premiul al II-lea la Olimpiada de Geografie – profesor: Mihai Alecu), Alexandra Buzățoiu (premiul special la Olimpiada de Biologie - profesor: Stelică Ene), Mara Merca (mențiune la Olimpiada de Limba și Literatura Română – profesor: Oana Merca) și Andreea Roșca (mențiune la Olimpiada de Religie – profesor: Elisabeta Milea). S-au mai calificat la faza națională și au obținut diplome de participare: Ionela Neagoe (Olimpiada de Limba și Literatura Română – profesor: Cristina Dinu) și Marian Dracea (Olimpiada de Geografie – profesor: Mihai Alecu). Excepţie face numele lui Mihnea Vârlan, câştigător al medaliei de bronz la Olimpiada de Matematică (profesor: Tiberiu Pătran). 
Învățământul prahovean, ca cel naţional, este în derivă, negăsindu-și încă drumul cel bun. Adică știm că a avut, încă de la începuturile sale, dascăli eminenți și elevi deosebiți, dar nu știm când se va opri exodul elevilor excelenți de azi, care vor ajunge profesioniștii remarcabili de mâine, dintre care, din nefericire, mulți vor alege calea străinătății, unde pot fi cu adevărat remarcați și recompensați la adevărata lor valoare. 
Adrian BRAD

Editorial. NOUA DEZORDINE POLITICĂ

Am parafrazat titlul unei cunoscute cărți despre noua erotică a lui Pascal Bruckner și Alain Finkielkraut pentru a metaforiza situația noastră socială. Ceea ce frapează este, pentru unii comentatori, tendința autocratică evidentă, modelul autoritar, nedemocratic de conducere, la toate nivelurile, pentru alții, dimpotrivă, haosul, incompetența, măsurile contradictorii, insuficient gîndite, sau neaplicabile. Și unii și alții au dreptate, deși cele două tendințe sînt evident contradictorii. E de minune cum au reușit niște oameni politici să se coalizeze, bazîndu-se pe un amorfism și amoralism social deplin, să facă paralele convergente și să poată guverna deopotrivă haotic și discreționar. Ceea ce mă îngrijorează nu sunt acești oameni, de o insignifianță totală, direct proporțională cu puterea pe care o au. Ci contextul. „Situațiunea”, cum zicea conu' Iancu. Europa însăși nu pare străină de cele două tendințe amintite mai sus. Numai că, în cel mai rău context, acolo calitatea intelectuală a conducătorilor este infinit superioară alor noștri. Nu mai zic de separația economicului de politic sau a justiției, lucruri acolo fixate de sute de ani. Deci într-un astfel de context european destul de încordat și cînd pare limpede că se joacă din nou pe niște mize mari, noi avem niște conducători cărora nici din greșeală nu le putem acorda prezumția de a putea gîndi în perspectivă. CV-uri măsluite, diplome dubioase, competențe profesionale nedovedire niciunde… devin miniștri. Directori. Oameni politici. Lideri de opinie. 
Am avut prilejul în zilele din urmă să discut cu oameni diferiți, de la muncitori forestieri și ciobani la scriitori, de la ingineri la elevi de liceu. Fără a se cunoaște între ei, evident, toți au dat același diagnostic: ne lipsește total capacitatea de a ne uni între noi în vederea realizării unui țel comun. Fie el o cooperativă care să comercializeze produsele agricole, fie o uniune de creație. Cineva, făcînd un sofism elementar, afirma prin anii '90 că poporul nostru este atît de individualist, încît este prin excelență făcut pentru liberalism. Nimic mai fals. Individualismul românesc este pur egoism și prostie luată din povestea lui Creangă. Liberalismul înseamnă solidaritate. Pentru încurajarea liberei inițiative. Nimic din asta în cazul SAR (statului abuziv român) și PDR (poporului dezbinat român). Statul corupt este corupt înainte de a fi fiecare dintre cetățenii sau funcționarii săi. Și primul semn de corupție este incompetența. 
Așadar, într-un context euro-strategic neplăcut de fluid și de previzibil, România nu are un destin, pentru că nu are o coloană vertebrală. Este o moluscă. Vanele speranțe pe care ni le punem în diasporă sau în tineri nu se arată articulate la o privire atentă. Primii nu vor să mai audă de țara de baștină (vorbesc de cifre mari, evident), ceilalți sunt victimele unui sistem de învățămînt traumatizant și cultivînd vesela ignoranță. Cazurile individuale nu intră în discuție, aici vorbesc de tendințe generale. Singura speranță este în regăsirea solidarității (coerenței) în jurul unui ideal național. Care ideal nu poate fi eliberarea pușcăriașilor condamnați pentru grave acte de corupție, așa cum ne propun dnii. Dragnea, Tudose, Tudorel, Tăriceanu etc. De ce nu i-ați auzi nici de frică discutînd despre confiscarea averilor dobîndite prin jaf național? Oamenii ăștia au reușit atît de bine să introducă haosul pînă și acolo unde lucrurile erau puse în ordine, încît le e foarte ușor să danseze acum pe niște ruine gălăgioase. 
Lumea tot mai invocă și azi celebra vorbă a lui Brucan cu cei 25 de ani ca să învățăm democrația și capitalismul. Observînd firește că au trecut de mult. Ce nu se observă este că intervalul ar fi fost valabil dacă societatea ar fi fost educată și s-ar fi îndreptat strict spre un capitalism liber, democratic și meritocratic. Or, toate conducerile și toți factorii de decizie au făcut de-a lungul deceniilor tot ce au putut pentru a ține societatea în stare de minorat, needucînd-o să se întoarcă mental spre viitor. Și atunci este limpede că anii au trecut degeaba, că am regresat în loc să progresăm. Să-l uităm pe Brucan, nu mai este de actualitate! Structurarea unor forțe politice noi, cum se întîmplă pe plan european cu succes, mi se pare o urgență pentru cei dedicați problemei. O formă cît mai puțin contaminată de carențele mentalității coruptei și incompetentei clase media-politice. Apariția ei ar ține de ceea ce se numește miracol istoric. O chestie pe care istoricii serioși o ignoră suveran, dar care a apărut de cîteva ori în istoria noastră. Și o perfectă scuză pentru pasivitate și non combat mioritic!
Christian CRĂCIUN

Azi şi mâine, manifestări de Ziua Armatei

Armata Română va fi sărbătorită şi local miercuri, 25 octombrie, în Parcul Tricolorului (la Soldat), acolo unde, începând cu ora 11.00, ansamblul „Brăduleţul” al Colegiului Tehnic Forestier va interpreta dansuri populare. 


Manifestările vor continua cu ceremonialul religios şi militar, respectiv  Intonarea Imnului de Stat al României (varianta corală) – elevi de la Colegiul Forestier şi Liceul Energetic; alocuţiunea de ZiuaArmatei; serviciul religios; prezentarea Steagului de identificare al Filialei Câmpina a Asociaţiei Naţionale a  Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MApN; înmânarea de distincţii şi înaintări în grad; depunerea de coroane şi jerbe de flori; defilarea subunităţilor de jandarmi şi pompieri militari, elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” şi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, Poliţia Locală. La eveniment va lua parte şi o delegaţie de 20 de rezervişti de la Filiala Buzău a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.
Astăzi, 24 octombrie, în avanpremiera Zilei Armatei Române, la Casa de Cultură „Geo Bogza” are loc, începând cu ora 13.00, un simpozion care abordează următoarele teme: „România în faţa Centenarului” – prof. dr. Gheorghe Râncu  (Societatea de Ştiinţe Istorice); „Sfinţi militari în tradiţia creştin-ortodoxă” – preot Ion Adrian Dumitru (Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”); „Opere comemorative de război dedicate eroilor din Războiul de Întregire Naţională" – col. (r) Marian Dulă (Asociaţia „Cultul Eroilor” Câmpina).

Municipalitatea câmpineană, preocupată de modernizarea transportului local cu bani europeni

Săptămânile trecute, accesarea fondurilor europene nerambursabile de către administrația publică locală (pentru modernizarea transportului local, amenajarea unor piste de biciclete și reabilitarea unor artere rutiere) a reprezentat tema unor discuţii aprinse în ședințe reunite ale două dintre comisiile Consiliului Local. Este vorba despre Comisia de urbanism (președinte: Monica Clinciu) și Comisia de cultură, sănătate şi sport (președinte: Florin Frățilă). Discuții pe acest subiect au purtat specialiștii executivului local încă de la finele lunii septembrie, știut fiind faptul că din 20 septembrie 2017 administrațiile locale pot depune cereri de finanțare în cadrul POR Axa 3 - „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”. În cadrul acestei noi axe de finanțare, Câmpina ar putea accesa până la 10 milioane de euro, iar cofinanțarea de la bugetul local ar fi de doar 2% din valoarea proiectului. În vara anului trecut, la Câmpina a fost finalizat și adoptat Planul de Mobilitate Urbană, una dintre concluziile acestuia fiind că se impune realizarea unui serviciu public de transport local în locul externalizării acestui transport și încredințarea lui unei firme private, cum se întâmplă de câțiva ani încoace..

Prima ședință
Prima ședinţă a avut loc la sediul Primăriei, joi, 12 octombrie, şi a fost prezidată de iniţiatorii întâlnirii, consilierii Monica Clinciu şi Florin Frăţilă. Dezbaterile au avut un singur punct pe ordinea de zi: oportunitatea accesării de fonduri europene pentru modernizarea transportului public, a infrastructurii rutiere şi pentru înfiinţarea de piste de biciclete. Discuțiile nu au avut o finalitate concretă, ele sfârșind doar cu concluzia unanimă că municipalitatea trebuie să facă toate eforturile pentru a obţine finanţare europeană prin intermediul acestei noi axe ce permite depunerea de proiecte în perioada septembrie 2017 – martie 2018 în vederea dezvoltării transportului public local. Au fost prezenți atât membri ai celor două comisii, cât și reprezentanți ai Primăriei, în frunte cu edilul-șef, Horia Tiseanu. S-a subliniat dificultatea întocmirii unor documentații corespunzătoare pentru eligibilitatea proiectului, mai ales în condițiile în care municipalitatea ar trebui să înființeze un serviciu propriu de transport local, renunţând astfel la contractele externalizate și colaborarea cu firma Eliro. De asemenea, mai multe străzi ce ar putea fi modernizate cu bani europeni fac deja parte din proiectul de reabilitare sisteme de apă-canal derulat prin Hidro Prahova şi, în consecinţă, nu mai pot intra într-un alt proiect finanţat de Uniunea Europeană. 


A doua ședință
A doua şedinţă, care a avut loc miercuri, 18 octombrie, a mai clarificat puțin lucrurile, dar a ridicat și multe semne de întrebare cu privire la unele aspecte ale viitorului proiect de realizare a unui nou transport local cu bani europeni. Executivul Primăriei a promis că va veni cu o analiză completă privind implicaţiile juridice, economice şi urbanistice ale implementării acestui proiect, dar şi cu soluţii concrete pentru rezolvarea eventualelor neajunsuri. Nu a fost chiar așa. Au fost dezbătute totuși toate avantajele proiectului: modernizarea transportului public prin realizarea unui serviciu public de transport local, achiziționarea de autobuze ecologice, refacerea carosabilului și a trotuarelor de pe traseele locale de transport public, amenajarea stațiilor, realizarea de piste de biciclete și plantarea unor perdele de copaci. Deși a început o colaborare cu un consultant în legătură cu proiectul european dorit, această colaborare a evidențiat și alte probleme, cauzate în principal de legislația stufoasă și de procedurile  birocratice. Plus că Primăria nu are resurse de personal pe care să le dedice acestui proiect. Discuțiile s-au purtat pe trei direcţii principale: realizarea viitorului transportului public local prin înfiinţarea unui serviciu public sau chiar a unei societăţi comerciale subordinate Consiliului Local, reabilitarea străzilor care sunt deja implicate în alte proiecte cu finanţare europeană şi găsirea unor resurse de personal capabil să realizeze acest proiect european. Mai  mult sau mai puțin direct, reprezentanții Primăriei au dat de înțeles că ar dori continuarea actualului contract cu firma privată Eliro, spre deosebire de consilierii municipali prezenți, care erau pentru înființarea unui serviciu propriu de transport public. A fost lansată chiar ideea colaborării cu Primăria Poiana Câmpina pentru realizarea unui traseu nou, cuprins între stațiile Pram și Gara Câmpina, care este administrate de Ministerul Transporturilor, dar este situată pe domeniul comunei învecinate și legate ombilical de municipiul nostru. De asemenea, pentru rezolvarea problemei personalului care să se ocupe de acest proiect, primarul Horia Tiseanu a promis că, la viitoarea ședință ordinară a Consiliului Local, va veni cu un proiect de hotărâre privind modificarea actualei organigrame de personal a Primăriei, care să permită angajarea pe viitor a unor noi functionari.
Adrian BRAD

Centrul Montan Sinaia recrutează candidaţi pentru şcolile Jandarmeriei Române

Începând cu luna octombrie 2017, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmeria Română, se pot înscrie să participe la sesiunea din ianuarie 2018 pentru a participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal din subordinea Jandarmeriei Române.
Şcolile militare de subofiţeri jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani şi„Petru Rareş” Fălticeni, au scos la concurs câte 350 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi), pentru tinerii cu vârste între 18 – 27 ani şi care trebuie să îndeplinească anumite cerinţe care pot fi găsite pe site-urile respectivelor unităţi de învăţământ sau pe site-ul jandarmiimontanisinaia.ro.
Termenul de înscriere pentru participarea la concursul de admitere este de 05.12.2017 şi se poate face la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, Drumul Cotei 1400, nr. 6, tel.: 0244.311699, la lucrătorii de resurse umane, care vor asigura consilierea şi îndrumarea candidaţilor spre instituţia de învăţământ care corespunde cel mai bine aspiraţiilor viitorilor recruţi, pregătirii şi aptitudinilor pe care le au.


Care sunt avantajele învăţământului militar?
În primul rând un loc de muncă asigurat, beneficiază de şcolarizare gratuită, soldă lunară, transportul gratuit la şi de la domiciliu pe durata vacanţelor, pregătire profesională corespunzătoare standardelor ocupaţionale şi nu în ultimul rând, condiţii adecvate de pregătire (echipament, cazare, masă, asistenţă medicală etc.).
Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia
Relaţii Publice

Lansare program burse de studiu în Marea Britanie

Asociația „Ține de Noi” împreună cu Conferința Directorilor din Marea Britanie (Headmasters' and Headmistress' Conference), o entitate ce reunește peste 100 din cele mai performante școli din Marea Britanie, anunță lansarea unui concurs pentru obținerea unui număr de burse de prestigiu în Marea Britanie. Programul de burse al HMC oferă elevilor oportunitatea de a petrece al treilea an de liceu (clasa a XI-a) într-o școala indepedentă din Marea Britanie, printr-o bursă pentru 2 ani care acoperă taxa şcolară anuală, cazarea și cheltuielile de masă. Marea majoritate a burselor acoperă în totalitate costurile, însă există și burse parțiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri. De reţinut, totuşi, faptul că părinții elevilor care au reușit să obțină burse complete vor trebui, de asemenea, să plătească o taxă pentru proiectele HMC pentru a acoperi costurile administrative ale programului de burse. Această taxă este în prezent de 1750 de lire sterline pentru studenții care provin din sau dețin cetățenia unei țări din SEE (Spaţiul Economic European) și 1250 de lire sterline pentru cei care nu provin din aceste ţări.
Perioada de studii petrecută în Marea Britanie este recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Parcurgerea unor examene de diferență va fi necesară, în funcție de materiile studiate în Marea Britanie.
În anii trecuți peste 100 de elevi români au petrecut câte un an sau doi în această bursă, ajungând apoi studenți la facultăți eminente, precum: Oxford, Cambridge, London School of Economics. 
Detaliile referitoare la acest program, precum şi materialele necesare pentru depunea dosarelor se găsesc la următoarea adresă de internet: http://tinedenoi.ro/burse-academice.


Criterii de eligibilitate:
• să fie inscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul școlar - 2017-2018) în clasa a X-a;
• să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie;
• venitul părinților (brut, combinat) pe anul 2017 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire;
• vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2018, între 16 ani și 17 ani si 6 luni - nu pot aplica decât elevii care, la data menționată, nu depășesc vârsta maximă admisă. Data nașterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 01.02.2001 și 01.09.2002.
Transmiterea documentelor se va face inițial în format electronic, urmând ca, într-o etapă viitoare, după selecția preliminară, elevii acceptați pentru concursul final să transmită și fizic documentele la o adresă indicată ulterior.
Termenul limită pentru aplicațiile electronice este data de 1 noiembrie 2017

Anul 1937 în viaţa politicã prahoveanã

Anul 1937 a avut o semnificaţie deosebitã, deoarece a marcat falimentul democraţiei româneşti interbelice, în urma celor mai corecte alegeri desfãşurate în acea perioadã. În acest fel, şi-a arãtat roadele politica regelui Carol al II-lea, de subminare a regelui democratic. Frãmântãrile din viaţa politicã a ţãrii s-au reflectat şi în judeţul Prahova.


La guvernare se afla Partidul Naţional Liberal, prim-ministru fiind Gheorghe Tãtãrescu, un exponent fidel al politicii lui Carol al II-lea. Disensiunile dintre bãtrânii şi tinerii liberali s-au manifestat şi în Prahova. În fruntea organizaţiei judeţene de aici ajunsese Petre Bejan, exponent al tinerilor liberali, fiind, de altfel, subsecretar de stat în guvernul Tãtãrescu.[1] Întrucât se apropia sfârşitul mandatului guvernului, Bejan şi colaboratorii sãi au trecut la pregãtirea campaniei electorale. Dupã cum se arãta în ziarul „Ploieştii” din 28 ianuarie 1937, în sala Roxi din capitala judeţului, a avut loc o reuniune liberalã în care Bejan a fãcut apel la sprijinul tineretului şi a procedat „la împãrţirea cãmãşilor galbene arcaşilor din sectoare şi cantoane, precum şi insigna cu figura domniei sale“.[2] Ziarul, ostil liberalilor, lanseazã acuzaţia cã „dl. Bejan şi dl. Creţoiu au organizat formaţii militare cu scopul de a provoca rãzboi civil în alegeri, la fel cu organizaţiile cãmãşilor negre ale dreptei“.[3] În continuare este invocatã încãlcarea legii: „Este posibil ca dl. subsecretar de stat Bejan sã înfrângã legea votatã de guvernul cãruia îi aparţine şi sã constituie la Ploieşti gãrzile cãmãşilor galbene, cu scopul de a se servi politiceşte de arcaşii rãspândiţi în cantoane pe tot cuprinsul acestui judeţ?“[4]
La 11 aprilie 1937, a avut loc pe terenul sportiv din Sinaia, o întrunire a tineretului liberal din localitãţile de pe Valea superioarã a Prahovei. În cuvântarea sa, Petre Bejan a spus: „Partidul Naţional-Ţãrãnesc, o îndreptãţitã speranţã a ţãrii, are dubioase legãturi cu stânga. În diferite alegeri, carteluri cu ei, manifeste în casa lui Brezeanu, saluturi cu pumnul la întrunirile lor etc., dovedesc aceasta. Lipsesc criteriile care ne-ar îndreptãţi sã-i considerãm continuatori ai operei de conducere a statului, iar cei de dreapta au emblemã crucea încârligatã pe care o vedem pe steagurile şi braţele hitleriste. În dilema aceasta, Partidului Liberal îi revine misiunea patrioticã de a ţine pe linia  cu adevãrat naţionalã, cu început în formula originalã şi aprioricã a regretatului Vintilã Brãtianu „prin noi înşine“, cãci de le-am lãsa pe aceste singure douã curente, ţara noastrã ar ajunge teatrul luptelor între cei ce salutã cu pumnul şi cei cu zvastica pe mânã, ca în altã ţarã mare cu frumos trecut istoric pradã astãzi sfâşierii“. (În „Tribuna Prahovei” din 18 aprilie 1937).[5]
Acţiunea de propagandã electoralã nu putea ocoli Câmpina, important centru industrial al judeţului. La 3 octombrie 1937, sosea în localitate Petre Bejan, G. Bondoc, prefectul judeţului Prahova, C. Ionescu Sinaia, inspector general şcolar şi alţi fruntaşi liberali. Ei au fost întâmpinaţi la noua cazarmã construitã în oraş de cãtre deputatul Victor Rãdulescu, Ionel Ionescu, primarul oraşului şi alţi membri ai organizaţiei liberale de aici. În cadrul adunãrii ţinute la clubul Partidului Liberal, Victor Rãdulescu a solicitat sã se renunţe la intenţia Ministerului Aerului şi Marinei de a face un aeroport militar la Câmpina, deoarece ar fi fost expropriate circa 700 de familii.[6] Petre Bejan a fãcut o prezentare a realizãrilor guvernului, relevând şi „prosperitatea edilitarã din Câmpina“.[7] A urmat, conform tradiţiei, o masã comunã, care s-a servit pe dealul Muscel, la castelul de apã, într-un umbrar.[8]
Partidul Naţional Ţãrãnesc, cel mai puternic partid politic din opoziţie, a fost marcat de frãmântãri şi dispute interne. Acestea s-au manifestat şi în cadrul organizaţiei prahovene. Existau douã grupuri rivale angajate în lupta pentru şefia acesteia, şi anume cel condus de Dimitrie Mezincescu şi Mircea Botez şi cel având în frunte pe Constantin G. Brezeanu şi Cristel Ceauşoglu.[9] În ziarul „Acţiunea” din 20 iunie 1937 se afirmã cã Mezincescu, profesor universitar la Bucureşti, nu poate cunoaşte situaţia existentã în judeţ, concluzionându-se cã: „sistema şefilor trimişi de la centru o fi bunã, dar nu prea se potriveşte în Prahova“.[10] În ziarul „Ploieştii”, din 7 septembrie 1937, se face propunerea ca Mezincescu sã fie proclamat preşedinte de onoare, iar conducerea efectivã sã revinã lui Constantin Brezeanu, fost primar al oraşului Ploieşti. El este caracterizat în felul urmãtor: „are calitãţi de vrednic luptãtor, încât dl. Bejan a cãutat sã scape de controlul sãu în consiliul comunal, propunându-se suspendarea sa pânã ce Curtea de Casaţie se va pronunţa într-un proces cu o societate de transporturi cãreia pe timpul primariatului d-sale i-a interzis sã treacã pe bulevardul oraşului“.[11] În cele din urmã s-a ajuns la o soluţie de compromis, Constantin Brezeanu şi Cristel Ceauşoglu ocupând primele douã locuri pe lista pentru Camera Deputaţilor iar Dimitrie Mezincescu primul loc în lista pentru Senat.[12]
Frãmântãrile nu au ocolit nici organizaţia din Câmpina a Partidului Naţional Ţãrãnesc. Astfel, la 9 octombrie 1937, ora 21, la locuinţa lui Pavel Boarfã din strada I.C. Brãtianu, a avut loc o întrunire a membrilor P.N.Ţ. care simpatizau cu gruparea avocatului Nicu Boceanu. Din Telega au participat Nicu Grecu, preşedintele organizaţiei naţional-ţãrãniste din comunã şi Constantin Drãguşin, petrolist. Avocatul Boceanu l-a criticat pe Constantin Boeru, şeful organizaţiei naţional-ţãrãniste din Câmpina „care fraternizeazã cu liberalii şi nu iese din cuvântul deputatului Victor Rãdulescu“.[13] Conform obiceiului vremii, întrunirea s-a încheiat cu o masã comunã care a durat pânã la orele 3 dimineaţa. [14]
Echilibrul existent între PNL şi PNT a fost evidenţiat cu ocazia alegerilor parţiale care au avut loc în 20 de comune prahovene, în august 1937. Astfel, liberalii au obţinut 2666 de voturi, iar naţional-ţãrãniştii 2086. Un succes important al celor din urmã s-a înregistrat în comuna Telega, unde au obţinut 3 mandate, iar liberalii 2.[15]
Un partid care cãuta sã-şi lãrgeascã baza socialã a fost Partidul Ţãrãnesc Radical, condus de Grigore Iunian, care pãrãsise PNT şi era recunoscut pentru convingerile sale democratice.[16] La 14 februarie 1937, la Câmpina s-a inaugurat „Casa de Sfat“ a organizaţiei locale a acestui partid, în prezenţa a 50-60 de persoane şi a unor invitaţi veniţi de la Ploieşti. Gh. Niculescu Malu, preşedintele organizaţiei locale, a specificat cã aceasta a reuşit dupã numai un an de activitate, sã cuprindã circa 250 de membri.[17] Ştefan Popescu Filiuţã, fost prefect al judeţului Prahova, l-a criticat pe deputatul liberal Victor Rãdulescu, afirmând cã acesta avea în mâinile sale conductele de gaze, apã potabilã, depozitele de lemne, iar dacã vreun cetãţean câmpinean nu-i era pe plac dãdea ordin sã i se opreascã gazele, sã i se taie lumina etc.[18] Adunarea s-a finalizat printr-o masã la restaurantul „Terasã“, dupã care s-a mers la cârciuma „Gheorghiţã Zãcãtoare“ unde s-au servit gustãri  şi vin, cheltuielile fiind suportate de organizaţie.[19]
Dintr-un raport al Comisariatului de poliţie Câmpina, din februarie 1937, reiese cã Partidul Ţãrãnesc Radical înaintase Ministerului Muncii un memoriu din partea a 400 de şomeri din localitate, arãtând cã aceştia mor de foame, iar cifrele date de primãrie cu privire la şomaj erau inexacte.[20] În raport se aratã cã: „în localitate nu avem şomeri decât zugravi şi muncitori care vin din Ardeal în cãutare de lucru în mod permanent, dar nu sunt stabili aici“.[21]
Sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voievod, fost membru de marcã al PNT, activa „Frontul Românesc“, organizaţie având caracter naţionalist. Aceasta milita pentru „numerus valahicus“, ceea ce însemna proporţionalitatea în sens etnic în toate funcţiile publice, „valahii“ urmând sã aibã o pondere de 80%.[22] La 21 mai 1937, în saloanele restaurantului C. Frânculescu din Câmpina a avut loc o întrunire a membrilor „Frontului Românesc“ din localitate, la care au participat şi invitaţi de la Ploieşti. În cuvântarea sa, profesorul Mihail Croniv-Panu, preşedintele organizaţiei câmpinene, afirma cã: „suntem prima organizaţie politicã care nu urmãrim un interes personal“. Profesorul Dimitrie Ralea, vicepreşedintele organizaţiei din Câmpina, susţinea cã: „În localitatea noastrã plinã de strãini şi comunişti, sunt foarte mulţi care sufleteşte sunt alãturi de noi, dar care nu se pot manifesta de frica concedierii din slujba ce ocupã” („Ecoul Prahovei” din 28 mai 1937).[23]
Constituit prin fuziunea dintre Partidul Naţional-Agrar cu Liga Apãrãrii Naţional Creştine, Partidul Naţional-Creştin, condus de Octavian Goga şi A.C. Cuza, avea o orientare de dreapta şi o ideologie antisemitã. Programul sãu prevedea modificarea Constituţiei în vederea întãririi puterii executive, aplicarea unui „numerus clausus“ în toate instituţiile şi întreprinderile din România şi revizuirea cetãţeniei acordate evreilor dupã 1919.[24] La 31 octombrie 1937 avea loc adunarea organizaţiei prahovene a Partidului Naţional-Creştin în casa din Ploieşti a lui Ion G. Obrocea, preşedintele acesteia. În alocuţiunea sa, Obrocea considera deschisã criza politicã şi cerea ca fiecare „luptãtor“ sã fie la datorie pentru izbânda ideilor lui Cuza şi Goga. Avocatul V. Niţã considera liberalismul şi ţãrãnismul doctrine la care aderã „toate elementele strãine“, considerând cã naţionalismul este salvarea.[25] Deşi erau activi şi aveau ca organizaţie paramilitarã „lãncierii“, influenţa naţional-creştinilor era modestã, fapt dovedit de alegerile parţiale din 20 de comune prahovene, în care nu au obţinut decât douã mandate de consilieri comunali.[26]
În anul 1937 mişcarea legionarã se afla în ascensiune şi ca urmare a compromiterii regimului democratic în timpul guvernãrii liberale conduse de Gh. Tãtãrescu. Dupã scoaterea Gãrzii de Fier în afara legii, mişcarea legionarã a revenit în viaţa politicã sub forma Partidului „Totul pentru Ţarã“.
În februarie 1937, „cãpitanul“ Corneliu Zelea Codreanu adresa o circularã şefilor legionari de judeţe în care arãta cã autoritãţile s-au speriat „nu din cauza dezordinei ci din cauza ordinii“ existente în timpul înmormântãrii lui Moţa şi Marin, fruntaşii legionari morţi în Spania.[27] El afirma cã: „Niciodatã mişcarea legionarilor pentru a birui nu va recurge la ideea de complot sau loviturã de stat. Consider aceasta ca o prostie. Mişcarea legionarã nu poate birui decât o datã cu desãvârşirea unui proces interior de conştiinţã a naţiunii române. Când acest proces va cuprinde majoritatea românilor şi se va desãvârşi, biruinţa va veni atunci automat, fãrã comploturi şi fãrã loviturã de stat.[28]
Într-o altã circularã, Codreanu îl caracteriza pe Iuliu Maniu ca fiind „un om corect şi de ţinutã moralã, într-o ţarã care moare în fiecare zi din lipsã de o ţinutã moralã şi de corectitudine“, recunoscând însã cã nu se aflau în „aceleaşi tabere de pãreri“.[29]
Instrucţiunile trimise de conducere şefilor de organizaţii legionare prevedeau ca în propaganda fãcutã în rândul ţãranilor sã se accentueze punctul din programul Gãrzii de Fier referitor la „pedeapsa capitalã pentru acei ce au furat banul statului şi au fãcut afaceri pe spinarea statului“.[30]
La Câmpina, legionarii au constituit o tabãrã de odihnã. Prezenţa lui C.Z. Codreanu în localitate este doveditã de un raport al Comisariatului de Poliţie, în care se arãta cã: „Legionarii sunt în continuã activitate, au spoit şopronul, au trasat şosele cu pietre spoite cu alb, pentru a nu se cãlca toatã iarba, au adus lemne şi scânduri pentru construirea de barãci pentru cazuri de ploaie, au fãcut closet, au curãţit izvoarele şi fântânile şi lucreazã acum la curãţirea parcului“.[31] Tabãra a fost desfiinţatã de autoritãţi, ceea ce a provocat protestul legionarilor. Avocatul legionar Popescu declara cã: „va veni o zi când legionarii nu vor mai asculta de nimeni şi atunci vor întrona dreptatea“.[32]
Într-un raport al Siguranţei, din septembrie 1936, se semnala ascensiunea mişcãrii legionare evidenţiindu-se cã în Prahova „numãrul cuiburilor şi al membrilor sporeşte necontenit fiind aproape dublu în raport cu lunile trecute“.[33] Se acţiona şi pentru atragerea elevilor. Poliţia sesiza cã: „elevii de la clasa a III-a în sus formeazã o grupare legionarã numitã «buchet», iar la fete aceastã grupare se numeşte «cetãţue»“.[34]
Legionarii au provocat unele incidente în timpul campaniei electorale. La Ploieşti, în noaptea de 13-14 decembrie 1937, „un grup de 12-15 legionari s-au luat la ceartã şi la bãtaie cu 7-8 cuzişti, pe motiv cã aceştia le-au rupt afişele. Intervenind gardienii din posturile apropiate, au încercat a-i conduce la Chesturã. Ajungând în dreptul cofetãriei «Regina Maria» din strada Kogãlniceanu, unul dintre legionari a aruncat trei petarde şi în învãlmãşeala produsã, au dispãrut“, se arãta într-un raport al Siguranţei.
Criza democraţiei româneşti era evidenţiatã în ziarul „Ploieştii” din 29 aprilie 1937, unde se scria cã: „Avem 63 de formaţii politice, mai multe decât în orice ţarã din lume. Batem fãrã îndoialã recordul! De aceea şi stãm atât de bine sub toate raporturile cu atâţi frãmântãtori de idei şi strãlucite programe. Adevãrat Babilon!“[35]
Dupã cum este cunoscut, la alagerile din 1937 nici un partid nu a reuşit sã obţinã cele 40% din voturi, necesare pentru a avea majoritatea în Camera Deputaţilor. În ceea ce priveşte judeţul Prahova, s-au obţinut opt mandate de deputat. Patru dintre acestea aparţineau liberalilor, douã naţional-ţãrãniştilor, unul legionarilor şi unul liberalilor conduşi de Gheorghe Brãtianu.[36]
Rezulatatul nedecis al alegerilor a favorizat planurile lui Carol al II-lea care, dupã scurta guvernare a Partidului Naţional Creştin, a instaurat în februarie 1938 un regim de autoritate monarhicã. Fragilitatea democraţiei româneşti interbelice a fost demonstratã de faptul cã bãtãlia finalã pentru instaurarea acestui regim nu s-a dat între rege şi forţele democratice, ci între acesta şi totalitarismul de extremã dreaptã.[37]
                                               
  Marius ZAHARIA
Note:
1. Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României, Buc., 1995, p. 118; 2. Constantin Dobrescu, Mihai Rachieru, Ion Şt. Baicu, Viaţa politicã prahoveanã, 1919-1938, Ceraşu, 2000, p. 401; 3. Ibidem; 4. Ibidem, p. 402; 5. Ibidem, p. 410; 6. Ibidem, p. 421; 7. Ibidem; 8. Ibidem; 9. Ibidem, p. 402; 10. Ibidem, p. 415; 11. Ibidem, p. 420; 12. Ibidem, p. 427; 13. Ibidem, p. 422; 14. Ibidem; 15. Ibidem, p. 419; 16. I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în sec. XX, Buc., 1999, p. 292; 17. C. Dobrescu, M. Rachieru, I. Şt. Baicu, op.cit., p. 404; 18. Ibidem; 19. Ibidem, p. 405; 20. Ibidem; 21. Ibidem; 22. I. Scurtu, Gh. Buzatu, op.cit., p. 303; 23. C. Dobrescu, M. Rachieru, I. Şt. Baicu, op.cit., p. 413; 24. I. Scurtu, Gh. Buzatu, op.cit., p. 306; 25. C. Dobrescu, M. Rachieru, I. Şt. Baicu, op.cit., p. 423; 26. Ibidem, p. 419; 27. Ibidem, p. 405; 28. Ibidem; 29. Ibidem, p. 406; 30. Ibidem, p. 409; 31. Ibidem, p. 415; 32. Ibidem, p. 416; 33. Ibidem, p. 420; 34. Ibidem, p. 421; 35. Ibidem, p. 412; 36. Ibidem, p. 430; 37. Florin Constantiniu, O istorie sincerã a poporului român, Buc., 1997, p. 348. 

(Articol apărut în revista "Câmpina literar-artistică şi istorică", supliment al ziarului "Oglinda de Azi", nr. 3 şi nr. 4/ 2006; nr. 5/ 2007)