17 ianuarie 2017

Administraţia locală analizează posibilitatea aplicării unor măsuri de combatere a efectelor accesului minorilor în locuri nerecomandate vârstei lor

Incidentul grav petrecut în noaptea de Sf. Ion, în urma căruia o elevă în vârstă de 17 ani a fost internată de urgenţă la un spital din Bucureşti şi alte două eleve în vârstă de 15 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Câmpina, se pare că nu rămâne fără urmări. Reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi-au îndreptat atenţia asupra acestui caz şi studiază un set de măsuri pentru a limita accesul minorilor în locurile nespecifice vârstei şi preocupării acestora, prevăzute în legislaţia română. 
Vă reamintim că în noaptea de 6/ 7 ianuarie 2017, două liceene de 15 ani (clasa a IX-a) au agresat, pe fondul unor neînţelegeri iscate într-un club de noapte, o altă elevă de 17 ani (clasa a XI-a), provocându-i răni grave în zona feţei, răni care au solicitat o complicată intervenţie chirurgicală. 


Încă de a doua zi, primul care a sesizat acest caz, consilierul local Florin Frăţilă, îşi arăta stupefacţia faţă de cele întâmplate şi propunea măsuri drastice pentru prevenirea unor astfel de acte violente în rândul minorilor, mergând până la interzicerea accesului tinerilor sub vârsta de 16 ani în cluburile de noapte, cu intenţia de a-i proteja de tentaţiile şi pericolele unor astfel de stabilimente. „Nu mi-a venit să cred că în oraşul nostru se poate întâmpla aşa ceva!!! Dar, din păcate, este adevărat. În consecinţă, voi aştepta concluzia anchetei poliţieneşti şi voi cere măsuri drastice din partea autorităţilor. Prima măsură este aceea că voi solicita interzicerea accesului minorilor în cluburilor de noapte şi am să cer conducerilor liceelor să deschidă o serie de consultări cu asociaţiile de părinţi, pentru informare şi prevenţie în astfel de cazuri. Nu este normal ca un copil de 15 – 16 ani să petreacă la ore târzii din noapte în cluburi, aşa cum nu este normal ca aceste cluburi să permită accesul minorilor” – era postarea lui Florin Frăţilă pe o cunoscută reţea de socializare, postare ce a dus la o autosesizare a poliţiei şi la demararea unei anchete de către oamenii legii. 


Ulterior, consilierul municipal a revenit cu câteva precizări importante ce scot în evidenţă o întreagă problematică legată de accesul minorilor în locuri nerecomandate vârstei lor: „Da, se încurcă iţele după povestea din parcarea clubului de noapte. Azi am vorbit cu mai mulţi proprietari de cluburi cu activitate nocturnă şi am aflat foarte multe detalii cu privire la ceea ce se petrece pe acolo. În primul rând, faptul că majoritatea clienţilor de sfârşit de săptămână sunt tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, apoi că Poliţia şi Jandarmeria nu calcă pe acolo cu lunile sau numai în caz de conflict major, la sesizare. Nici vorbă de prevenţie ori controale de rutină. Este clar că, în aceste condiţii, minorii nu au nicio reţinere să frecventeze astfel de locuri şi sunt supuşi multor riscuri. În ceea ce priveşte gradul de pericol, răspunsul a fost foarte clar şi în unamitate: «bătăile sunt din ce în ce mai frecvente, dar puţine în care să fie implicaţi minori». Despre băutură, fumat şi altele, greu de aflat! 
Am înţeles, printre rânduri, că se consumă «apă plată cu lămâie» şi că din acest motiv puştimea leşină pe capete. Cam aşa stau lucrurile! Următorul pas este să invit autorităţile la o discuţie serioasă pe această temă, şedinţă la care vreau să invit şi proprietarii de cluburi, săli de jocuri de noroc şi alte locuri interzise ori nerecomandate minorilor, după care am să iniţieze o discuţie serioasă cu asociaţiile de părinţi, diriginţii şi directorii din licee” – spunea Florin Frăţilă pe aceeaşi reţea de socializare.
Ce s-a mai întâmplat între timp aflăm tot de la cel care a promis că va face ceva pentru a reglementa lucrurile: „Sunt foarte multe lucruri de spus. În primul rând am deschis Cutia Pandorei pe această temă şi foarte mulţi mă înjură ori îmi reproşează, printre altele, că nu este rolul meu să mă amestec în viaţa privată a tinerilor, fie ei şi minori. Cred că este o abordare greşită din partea acestora, pentru că, în calitate de ales local, este de datoria mea să mă interesez de soarta copiilor din oraşul nostru. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu cred că este normal ca autorităţile să asiste impasibile la faptul că minori cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani îşi petrec timpul liber în locuri unde sunt expuşi multor tentaţii nocive şi multor pericole. Vă dau doar două exemple 100% reale. Există în oraşul nostru cluburi de noapte unde minori de 14 – 15 ani au acces la băuturi alcoolice, ţigări şi să nu mai zic de altele. În plus, nu cred că este deloc benefică prezenţa minorilor în anturajul de club, unde mai au acces şi tot soiul de personaje dubioase, uneori chiar din lumea interlopă, de la care, evident, nu au nimic bun de învăţat. Nu mai vorbesc de minori începând de la vârsta de 13 ani care au acces în sălile de jocuri de noroc (la păcănele) şi chiar în micile cazinouri prezente în oraş. Faptul că se vinde peste tot alcool şi tutun minorilor este deja o banalitate. Cine nu mă crede, să meargă şi să verifice toate aceste aspecte. Din păcate, legislaţia românească nu ne prea ajută în acest domeniu. În ultimele zile am discutat cu foarte mulţi cunoscători ai legii – jurişti, avocaţi şi chiar poliţişti şi am ajuns la concluzia să singura modalitate de a combate această stare de fapt este monitorizarea îndeaproape a acelor locuri cu grad ridicat de risc pentru minori. Legea nu le interzice accesul, dar spune foarte clar că tinerii până la vârsta de 16 ani nu au acces în astfel de locaţii decât însoţiţi de un adult şi că este interzisă comercializarea produselor alcoolice şi a tutunului tinerilor cu vârsta de până la 18 ani. În rest, nimic sau mai nimic, având în vedere că în anul 2015, Senatul a adoptat o lege prin care se reglementa accesul minorilor în cluburi, baruri şi discoteci, dar toată povestea a rămas ca-n gară, pentru că actul normativ n-a mai ajuns nici în ziua de azi la Camera Deputaţilor, forul decizional. Având în vedere că la noi legile sunt aşa cum sunt, am avut curiozitatea să studiez şi reglementările europene în domeniu. Vă pot spune că sunt mult mai aplicate şi în unele state extrem de drastice. Acolo, autoritatea apără minorul de tot ceea ce se consideră că ar fi nociv pentru un individ aflat în formare. Ce putem face noi aici, concret, este adoptarea unei rezoluţii la nivelul legislativului local, care să cuprindă un set de măsuri/ cerinţe pentru impulsionarea şi monitorizarea autorităţilor îndrituite să aplice legea. Adică să impulsionăm Poliţia naţională, Poliţia locală şi Jandarmeria să controleze periodic aceste locaţii şi să aplice legea aflată în vigoare. De ce trebuie să-i împingem noi de la spate?! Dintr-o mie de motive... româneşti! Deja am avut o serie de discuţii în acest sens cu mai mulţi colegi din administraţia locală, care s-au arătat receptivi. Sper ca părinţii şi cetăţenii în general să înţeleagă că nimeni nu-şi doreşte să strice distracţia tinerilor, dar că nu ne putem asuma faptul că, iată, am ajuns să ne căutăm copiii pe la spitalele de urgenţă. La şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii ianuarie am să propun legislativului local să facem front comun pentru această cauză. Sper să găsesc înţelegere!” 

Editorial. FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CIRC

Deci peste vreo cîteva luni va avea loc la București un festival internațional de arta circului. În politică și în media festivalul a început de mult. Principiul politicii noastre a transformat socialistul „țării cît mai mult cărbune” în social-democratul „țării cît mai mult circ”. Că îi place. Abilitatea politică este la noi confundată de către toată lumea: alegători, presă, actorii politici înșiși, cu circoteca. Știi să faci spectacol, să dai bine pe ecran, ești mare om politic. De ce a prins atît de puțin un guvern de specialiști serioși și are atît de mult succes un glumeț de două parale ca Ponta sau un dresor cinic precum Dragnea? Săptămîna asta a ars un grajd al Circului din București și au pierit, din nenorocire, cîteva animale, „pensionare” ale circului. Imediat, dna. Firea l-a concediat pe directorul circului, cu un hei rupism care e singura tehnică de conducere a actualei puteri, dovedit și în închiderea intempestivă a școlilor, și în adoptarea unor legi și în măsuri bugetare lipsite de orice analiză, și în concedierea altor persoane indezirabile, inclusiv un primar PSD campion pe țară la accesat fonduri europene. N-am citit nicio justificare, nicio anchetă asupra vinovățiilor accidentului, n-am văzut nici un interviu în care directorul să-și poată apăra cauza. Aaaa, vorba minunatului nostru ministru de justiție: pesemne că prezumția de nevinovăție acționează numai pentru cei deja condamnați definitiv! Spre cinstea lor, salariații circului s-au revoltat împotriva acestei demiteri evident abuzive (dintr-o serie incredibil de lungă de la preluarea puterii). 


Politicienii noștri știu că oamenii vor sînge și le dau sînge. Cei care le oferă cifre exacte, proiecte, idei de dezvoltare n-au nicio șansă. Sunt prea „tehnocrați” pentru tot felul de Antene sau oameni cu meserii incerte, gen Dragnea. Auzeam la radioul național (care de cînd cu suspendarea abonamentului a devenit de o slugărnicie grețoasă și complet ne-deontologică) ascultători care o felicitau plini de entuziasm pe dna. Firea pentru oricum abuziva demitere. Scop atins! Ce se va întîmpla? Dacă directorul are forță, va da în judecată primăria, va cîștiga după ani de procese, primăria va plăti despăgubirile din banii celor ce o laudă acum, dar ei nu vor mai ști asta, pentru că nimeni nu le va mai aduce aminte. Acest accident e doar o devoalare a unui mod de a administra țara care nu poate duce decît la dezastru. Da, sîntem firește „geantă latină, domnule!”, vorba lui Conu Iancu. Și, în această calitate, știm că poporului îi trebuie pîine și circ. Deocamdată, lumea se bucură de circ pentru că i s-a ieftinit pîinea (creșteri de salarii, de burse, tot felul de reduceri de taxe etc.) Dar poate asta dura? Circul este dedicat prezentului, exuberanței de o clipă. Și după asta?

Noi directori în liceele și gimnaziile câmpinene

Anul trecut, în toamnă, s-au desfășurat probele concursului la nivel național pentru ocuparea funcțiilor de director și director-adjunct în mii de unități de învățământ preuniversitar din întreaga țară. În Câmpina și în multe localități din județ, unde concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Prahova, rezultatele testului național on-line au conținut multe surprize. Directori cu state vechi nu au promovat concursul. Au fost numeroase situații, care mai de care mai ciudate și mai frustrante. Unele cadre didactice au obținut posturile de conducere prin concurs, iar altele, în lipsa contracandidaților, au fost numite de conducerea Inspectoratului Școlar Județean, cu delegație, dintre vechii directori, până la organizarea unui concurs în vara acestui an, pentru ocuparea posturilor respective. Ministerul Educației Naționale susține că decizia de a accepta reinstaurarea în funcție a foștilor directori (cei care nu au promovat concursul sau nu au participat la el), reprezintă o masură de deblocare a situației școlilor care riscau să rămână fără conducere, de vreme ce nu existau alte persoane care să dorească a ocupa temporar aceste posturi. Pe sute de posturi vacante de director și director-adjunct, inspectorii școlari generali nu au identificat persoane care ar putea ocupa temporar aceste posturi (nominalizarea trebuia făcută cu acordul scris al persoanelor respective). În acest context, pentru deblocarea situației, în urma consultării inspectorilor școlari generali, a specialiștilor din minister și a sindicatelor, Ministerul Educatiei Nationale a emis un ordin de modificare a metodologiei de concurs, prin care au fost eliminate restricțiile privind nominalizarea pe aceste funcții a precedenților directori și directori-adjuncți. Prevederile ordinului se referă numai la posturile vacante în data de 6 ianuarie 2017 și nu se aplică retroactiv, precizeaza MEN.
Au existat contestații, dar nu într-un număr care să ne mire, prin mărimea lui. Candidații înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de directori care au avut dosare de candidatură respinse, din cauza unor documente ce lipseau inițial de la dosarul de înscriere în concurs, au putut face dovada documentelor pentru care le-a fost invalidată candidatura. Decizia Ministerului Educaţiei de a interveni în rezolvarea rapidă a acestor situaţii speciale a avut la bază numeroasele solicitări din partea candidaților ale căror dosare au fost respinse, ca urmare a unor erori de încărcare. 
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a publicat lista nominală cu candidații ale căror dosare au fost

Fostul senator Georgică Severin s-a întors... la treabă!

Pentru cine se întreabă ce mai face şi cu ce se mai ocupă fostul senator Georgică Severin, iată că avem şi răspunsul. 


Ieri dimineaţă, Severin a anunţat pe pagina sa de Facebook că se întoarce la treabă: „Back to business! De astăzi revin pe platorile de televiziune, în emisiunile de dezbateri politice, în calitate de comunicator al PSD! Prima apariţie va fi în această seară de luni, 16 ianuarie 2017, de la ora 19.00, în emisiunea «La ordinea zilei», realizată de Dana Grecu şi Radu Tudor. La Antena 3! HD, evident”.
Aşadar, să-nţelegem că Severin are un nou job, tot în politică şi tot pe sticlă!? 

Municipalitatea a încheiat anul 2016 cu un excedent record: 10,5 milioane de lei

Municipalitatea câmpineană a încheiat anul 2016 cu un excedent record: 10,5 milioane de lei. Este cel mai mare excedent bugetar înregistrat de către Primăria Câmpina în ultimele două decenii și jumătate. Cauza acestei situații financiare, care nu este lăudabilă, o constituie nerealizarea multor obiective de investiții introduse în bugetul local precedent, la începutul anului 2016. 
Dintre marile investiții publice pe care executivul municipal nu le-a realizat anul trecut (multe dintre acestea fiind chiar neîncepute), am putea aminti următoarele: amenajarea terenului multifuncțional de lângă bazinul de înot didactic, amenajarea bazei sportive de la Complexul Petrol, reabilitarea parterului și primului etaj al clădirii fostului Cămin al Liceului Energetic în vederea transformării acestor spații în locuințe sociale, reabilitarea unei părți din Centrul Civic (Parcul de la Soldat), consolidarea versanților pentru combaterea alunecărilor de teren de pe strada Plevnei, amenajarea unor parcări, modernizarea unor artere rutiere, precum și a unei bune părți din infrastructura de apă-canal a orașului. Cum spuneam, nu este lăudabil acest excedent, deoarece el înseamnă practic nerealizarea unor importante investiții de interes public, adică, altfel spus, privarea cetățenilor câmpineni de un standard de viață mai ridicat. (A.B.) 

Câmpinenii nu s-au înghesuit, anul trecut, să-și plătească impozitele

Anul trecut, veniturile proprii ale bugetului municipiului Câmpinei, adică cele obținute prin achitarea obligațiilor fiscale de către contribuabilii câmpineni – persoane fizice și juridice - , au atins o valoare puțin peste 17,1 milioane de lei. Companiile locale au fost mai buni platnici decât cetățenii orașului, cărora anul 2016, se pare, nu le-a adus belșugul așteptat. Sigur, datoria către bugetul local și bugetul consolidat al statului sunt datorii de onoare, dar nu credem că brusc, în anul 2016, concetățenii nostri și-au pierdut brusc spiritul civic dovedit de atâtea ori în anii din urmă, spirit care îi îndemna să-și plătească la timp contribuția la bugetul cetății. De la populația orașului s-au strâns impozite și taxe locale în cuantum de aproape 7,3 milioane de lei, ceea ce reprezintă un grad de colectare de 80,73%, mult mai puțin decât în anii precedenți, când acest procent se apropia de 88%. Impozitele și taxele colectate de la persoanele juridice s-au ridicat la un procent mult mai bun, de circa 94%, reprezentând ca valoare nominală aproximativ 9,817 milioane de lei. Luând ca termen de comparație anul 2013, când România ieșise din criza economică începută în toamna lui 2008, putem observa că gradul de colectare al impozitelor şi taxelor locale în anul respectiv a fost mult mai bun decât cel de anul trecut. Valoric, această observație se poate cuantifica în următoarele cifre: în 2013, populaţia a plătit taxe şi impozite în valoare totală de aproximativ 6,73 milioane lei, iar agenţii economici au plătit în contul obligaţiilor fiscale datorate municipalităţii 8,5 milioane lei. La finalul anului 2013, în cazul cetăţenilor, gradul de colectare a fost de 87%, iar în cazul agenţilor economici, de 96,15%. (A.B.)

Cabinet de ortopedie la SanConfind

Începând cu vineri, 17 februarie 2017, în cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului SanConfind se va deschide un cabinet de ortopedie ale cărui servicii vor fi asigurate de un cunoscut medic ortoped din Capitală, doctor în științe medicale. 
Este vorba despre Emil-George Haritinian, medic specialist ortopedie-traumatologie în cadrul Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC osteoarticular ”Foișor” din București, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, având stagii și specializări multiple în universități și spitale cunoscute din Belgia, Franța și Marea Britanie.  

Pe 21 ianuarie 2017, Centrul Medical SanConfind va găzdui Forumul Romania Incoming - 2017

Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina va găzdui a patra ediție a Forumului de Incoming, un eveniment reprezentativ al turismului românesc. Organizatorul propriu-zis al Forumului este InfoTravel România, un prestigios actor de pe piața serviciilor turistice românești, SanConfind reprezentând unul dintre partenerii importanți ai evenimentului. Incoming înseamnă acea parte a industriei de turism prin care sunt aduși turiști străini în România. Constituie cea mai eficientă formă de turism, prin care România se poate promova foarte bine pe piețele turistice externe, și care poate aduce venituri însemnate la bugetul național. Din păcate, puține agenții de turism românești sunt specializate pe incoming (doar câteva zeci dintr-un total de câteva mii), iar restul, marea majoritate, sunt axate pe a trimite turiștii români în străinătate (outgoing). Ponderea turiștilor străini în România reprezintă 18%, ceea ce nu constituie un procent mulțumitor, câtă vreme bulgarii, vecinii noștri (cu care ne comparăm mereu când vrem să scăpăm de un loc codaș în diferite clasamente ale țărilor din UE), se pot lăuda, în acest sens, cu un procent de 67%.  

Forumul de incoming ce se va desfășura la finele săptămânii la Centrul Medical SanConfind este cel mai important eveniment turistic găzduit de municipiul Câmpina, de care comuna Poiana Câmpina este legată ombilical. Și-au anunțat prezența peste 150 de participanți, specialiști din industria de turism, ghizi recunoscuți și reprezentanţi ai principalelor agenţiilor de turism și ai organizațiilor profesionale din turism. 
Sâmbătă dimineață, va avea loc prima parte a evenimentului, adică un tur de vizitare a Spitalului SanConfind, aflat în plină extindere și care, la sfârșitul tuturor amenajărilor sale, va avea anvergura celui mai mare spital privat din județul Prahova. Apoi, se pot vizita două muzee din Câmpina (Muzeul B. P. Hasdeu și Muzeul Nicolae Grigorescu) sau două unități de cazare (Hotel Seva și Pensiunea Casablanca). La ora 12.00, participanții vor fi invitați să ia prânzul la Cantina Confind, după care, în a doua parte a zilei, vor avea loc dezbateri pe marginea celor mai acute probleme ale turismului românesc. Se va discuta, de asemenea, și despre turismul medical, puțin practicat la noi în țară, al cărui promotor recunoscut este și Centrul Medical SanConfind, care vrea să readucă Poiana Câmpina la statutul de stațiune balneară apreciată în toată țara, statut pe care l-a deținut în perioada interbelică. 
În cadrul Forumului propriu-zis, vor ține prelegeri invitați și participanți de seamă:  Alin Burcea - CEO Paralela 45; preşedinte ANAT; Petre Dordea - CEO al portalului de turism infotravelromania.ro; Florina Ioanid - CEO Equestrian Adventures; Aurel Borşan - preşedinte Fundaţia "Amfiteatru"; Miki Lech - director general Nova Travel / TUI Travel Center; Ioan Simion - administrator Centrul Medical SanConfind SRL (compania medicală care administrează spitalul cu același nume); Călin Ile - director general Hotel Ibis Gara de Nord, preşedinte Federaţia Industriei Hoteliere din România; Dan Anghelescu - bookingBucharest.ro, brandul de incoming al agenţiei de turism La Piovra din Bucureşti; Octavian Bodron - ArtTour Romania; Florin Iosif - Bucharest Luggage Store; Herman Rosner - Managing Director International Tourism & Trade; Ioana Marian - fondatoarea platformei de wellness desprespa.ro. 

Câmpina, tărâm de istorii şi de amintiri. Sistemul şcolar, distracţiile şi viaţa cazonă în anii ‘50

Evocam în foiletonul precedent vremurile fericite pe care le trăiau copiii din Câmpina într-o perioadă când lumea se schimba profund, dar pe ei încă nu-i afecta. Nu acelaşi lucru se poate spune despre adolescenţii care, aflaţi  în pragul vieţii, începeau să se confrunte cu greutăţile şi asprimea noului regim. În istoria comunistă pe care a scris-o Mihai Roller (comunist din ilegalitate, ajuns într-o poziţie înaltă în ierarhia partidului) învăţau că la data de 23 august 1944 a început un amplu proces de transformare a României, intitulat de propaganda regimului Revoluţia Populară, împărţită în două etape distincte. Prima se numea Desăvârşirea Revoluţiei Burghezo-Democratice (cea începută în 1848), care a durat până la 30 decembrie 1947 şi s-a încheiat cu abolirea monarhiei; a doua, începută la 30 decembrie 1947 şi aflată în desfăşurare, era numită Revoluţia Socialistă, fiind caracterizată prin acapararea puterii de către Partidul Comunist. În cursurile de marxism organizate în cercurile de învăţământ politic cu toţi salariaţii din ţară era prezentată ca având trei componente: industrializarea cu accentul pus pe industria grea, cu pivotul ei principal – construcţiile de maşini, transformarea socialistă a agriculturii (colectivizarea prin înfiinţarea CAP-urilor şi IAS-urilor) şi cultura de tip proletcultist, ce avea ca scop formarea omului de tip nou, constructorul socialismului.  În acea perioadă, muncitorii pe care regimul se baza aveau o serie de mici avantaje: salarii acceptabile, cantine, asistenţă medicală gratuită, cartele prin care primeau un spor de alimente pentru aşa-zisa muncă grea. Tinerii care păşeau în viaţă nu se bucurau însă de aceste avantaje. Învăţământul era obligatoriu pentru şcoala elementară (cursuri de şapte clase). Apoi urmau alte forme de învăţământ: şcoala profesională cu durata de trei ani şi o perioadă de practică la locul de muncă sau, pentru cei care doreau să-şi croiască un drum mai bun în viaţă, un fel de liceu copiat după modelul sovietic, cu cursuri de trei ani (clasa a VIII, a IX-a şi a X-a), intitulat Şcoală Medie Mixtă. 
Întorcându-mă în timp, acum 75 de ani, nu-mi vine să cred că în tot raionul Câmpina, care se întindea de la Azuga până la Moreni, nu existau decât două astfel de licee: la Sinaia şi la Câmpina. Admiterea se făcea în urma unui examen cu probe scrise şi orale, la limba română şi la matematică şi se intra cu medie mare. Dacă nu reuşeai, mai exista alternativa să intri în producţie şi să te înscrii la liceul seral sau la cursurile fără frecvenţă, unde admiterea era mai simplă. Pentru a te înscrie însă la liceul seral, trebuia să fii în câmpul muncii şi aici apărea o problemă. Şcoala elementară era încheiată în general în jurul vârstei de 14 ani şi vă imaginaţi că era aproape imposibil pentru un adolescent aflat la această vârstă, firav şi fără experienţă, să găsească un loc de muncă. Din acest motiv, mulţi câmpineni au pierdut timpul câţiva ani buni, devenind un fel de boemi ai oraşului, constituindu-se în grupuri numeroase, extravagante, care cu mult aplomb căutau să epateze în faţa celor maturi şi conservatori. 


Se organizau atunci sâmbăta, în numeroasele cantinele muncitoreşti, baluri pentru tineret, la care se dansa pe melodiile la modă (începuse influenţa occidentală), se mai consuma ceva la bufet şi de multe ori se mai încingea şi câte o bătaie între diferitele grupuri din cartiere rivale. La asta se rezuma distracţia pentru puştimea care avea în jur de 16 ani. Cei mai mari, care reuşeau să se angajeze, deveneau personaje demne de invidiat. 
Eram în plină epocă a motocicletelor, când amicii noştri noştri mai mari (între care Mihai Ciufu, Puiu Simpliceanu, Lulu Palamida, Nicolae Raţiu), care aveau toţi motociclete Jawa cu capacitate cilindrică mare, organizau între ei concursuri nebuneşti, seara târziu, pe bulevard şi pe centru. Uneori, când reuşeam să strângem ceva bani, mergeam seara la Restaurantul Bucureşti, unde cânta

CĂLĂTOR PRIN LUME. Thailanda – ţara oamenilor liberi (4)

Phuket – Perla Thailandei şi a Mării Andaman
Reveneam în articolul anterior în Bangkok, după o zi încărcată încheiată cu vizitarea minunatului Palat Peking. Astăzi părăsim din nou capitala şi după un zbor de o oră şi 25 de minute aterizăm pe insula Phuket, cea mai mare din Oceanul Indian şi din Marea Andaman, numită şi „perla Thailandei”, renume datorat atât frumuseţii sale, cât şi perlelor ce se extrag aici.
Insula Phuket se află la o distanţă de 867 km de Bangkok şi este vizitată anual de peste 3 milioane de turişti, care au reuşit să treacă peste şocul cauzat de tsunamiul devastator din 2004, oameni care caută atât plajele cu nisip fin auriu sau alb de aici, cât şi celelalte 42 de insule stâncoase aparţinând Parcului Naţional Phang Nga Bay. Insula oferă un peisaj divers: munţi împăduriţi, plantaţii de cauciuc, peşteri marine numite „hong”, lagune, sate pe piloni ori ferme de elefanţi. În timpurile vechi, când purta numele de „Bukit” (deal), s-a dezvoltat treptat datorită situării ei pe ruta comercială dintre India şi China. Dezvoltarea turismului, început aici în anii ’70, a fost întreruptă în 2004 de tsunamiul devastator, dar continuă şi în zilele noastre, fiind instalată acum de-a lungul coastelor o alarmă anti-tsunami, pentru a reda încrederea turiştilor în siguranţa insulei. Alături de turism s-au dezvoltat industria cositorului şi a cauciucului natural, toate acestea făcând din insulă a doua provincie ca bogăţie din Thailanda. 


Lăsăm bagajele în grija porterilor şi ne urcăm în autocarul în care suntem întâmpinaţi, după obicei, cu câte o sticlă de apă rece. Este ora 15.00 (acasă ora 10.00) şi este foarte cald. Trecem prin capitala insulei, care poartă acelaşi nume – Phuket şi ne întreptăm spre Karon Beach, o staţiune din apropiere, unde vom sta şase zile la un hotel de patru stele aflat la câţiva zeci de metri de plajă. În drum vedem pe un vârf de munte, nu departe de şoseaua şerpuitoare, marele Buddha din Phuket, o statuie din marmură albă înaltă de 45 metri, ce domină peisajul. Ajunşi la hotel, a cărui arhitectură aminteşte de trecerea britanicilor prin regiune, ne luăm în primire camerele ce înconjoară cele două piscine ale hotelului şi mergem să încercăm nisipul auriu al plajei şi marea, care la această oră are o superbă culoare azurie. 
Staţiunea Karon Beach se află la capătul unui drum în serpentine, cu suişuri şi coborâşuri, de-a lungul căruia te însoţeşte în permanenţă Marea Andaman. Faleza are pe stânga hoteluri, restaurante şi magazine, iar traversând şoseaua ajungi direct pe plajă. Transportul public se face în general cu „tuk-tuk-uri”, motociclete la care sunt ataşate nişte cabine cu 4-6 locuri, care se pot strecura cu viteză prin traficul intens. Seara căutăm un mic restaurant cu specific thailandez şi ne pregătim pentru ziua de mâine, ce ne va purta paşii spre...

Wat San Phra Kan – Templul Maimuţelor
Pare ciudat ca maimuţele să aibă un templu al lor, dar aşa este cunoscut acest lăcaş închinat lui Kala, zeu hindus cu patru braţe, situat nu departe de unul dintre cele mai vechi oraşe din Thailanda - Lop Buri (sec. VI). Templul este asemănător unei peşteri deschise la ambele capete, rămăşiţe ale unui templu kmer din sec. X. În interior, undeva în partea dreaptă, vedem statuia aurită a zeului Kala, în poziţie culcat, sprijinit într-o mână. 


Pretutindeni, maimuţe: în interior, la intrare, pe stâncile sau copacii ce înconjoară lăcaşul. Mici şi agile, sunt hrănite de turişti cu banane, ce pot fi cumpărate chiar de la vânzătorii ambulanţi din apropiere, care îşi câştigă astfel existenţa. De altfel, aici, în ultima duminică din noiembrie, se desfăşoară şi un Festival al Maimuţelor, la care pe lângă maimuţele „localnice”, mii de alte maimuţe sunt aduse aici din întreaga ţară, un adevărat show în cadrul căruia sunt răsfăţate cu tone de fructe şi legume. Momentul de vârf al acestei zile îl atingem însă vizitând... 



Parcul Naţional Phang – Nga Bay
O barcă cu motor cu o capacitate de circa 30 de persoane ne ia din port şi ne duce în mare viteză în acest parc naţional format din 42 de insuliţe stâncoase şi numeroase peşteri marine numite „hong”. Ambarcaţiunea se opreşte la ţărmul unei insule, de unde suntem preluaţi de un localnic în bărci din cauciuc pentru două persoane, ce ne poartă spre aceste „honguri”, peşteri vechi din calcar, formate cu milioane de ani în urmă sub mare şi împinse la suprafaţă de deplasarea plăcilor continentale. 


Stâncile ce se ridică vertical din mare, acoperite cu o vegetaţie bogată, culoare apei din lagună, totul dă naştere unui tablou ireal.  Înaintăm încet, intrăm în câteva dintre peşteri, unele luminate de lanterna vâslaşului şi aflăm că majoritatea acestora nu pot fi vizitate decât în perioada refluxului. 
Nu e de mirare că multe filme au fost turnate în aceste locuri, aşa că următoarea oprire va fi...


Insula lui James Bond
Este vorba, desigur, despre celebrul agent 007 din filmele lui Ian Fleming. Aici au fost turnate filmele „The Man with a golden gun” (Omul cu pistolul de aur – 1974), cu Roger Moore în rolul principal şi „Tomorrow never dies” (Ziua de mâine nu moare niciodată - 1997) cu Pierce Brosnan. Ancorăm înt-un frumos golf şi păşim pe o potecă aglomerată de turişti ce urcă şi coboară. Odată ajunşi pe nisipul auriu al insulei, vedem iţindu-se din apa turcoaz a mării două stânci. Acest peisaj minunat a fost decorul unui alt film celebru, „The beach” (Plaja), care l-a avut în rolul principal pe Leonardo di Caprio. Filmul a fost turnat parţial în anul 2000 într-un golf din apropiere, golful Maya din insula Phi-Phi, socotit de regizorii de la Hollywood prototipul paradisului. 
Călătorului îi stă bine cu drumul, aşa că plecăm mai departe spre...

Ko Pany
În acest sat musulman, construit pe pilonii de mangrove ce ies din apă, urmează să servim un prânz tradiţional. Ancorăm la un ponton şi un fel de potecă din elemente pneumatice ne conduce spre satul izolat ce se află la aproximativ 20 km de ţărmul cel mai apropiat. Luăm masa pe o terasă deschisă, în apropierea lagunei şi apoi vizităm „satul” ce trăieşte exclusiv din turism. De la căsuţele mici şi întunecoase aflate de-a lungul unor canale, cu apa clipocind până în apropierea pragului locuinţei şi până la cele câteva „magazine” unde se vând lucruri trebuincioase traiului zilnic sau obiecte de artizanat, totul este întunecat şi îţi dă măsura greutăţilor pe care aceşti oameni trebuie să le îndure zilnic. 


Păşim cam nesiguri pe podeţele din lemn ce acoperă canalele şi din întunericul „străzilor” pe care am trecut, pe lângă locuinţele cu una sau două încăperi, ieşim la lumină pe un platou aflat la marginea satului, unde se află grădiniţa şi şcoala primară, cele două fiind despărţite de un mini teren de fotbal, de unde, probabil, un şut mai puternic poate trimite mingea direct în apă. Prin ferestrele deschise privim în clase: bănci vechi din lemn şi cărţi ce au trecut probabil prin mâinile multor generaţii. Spaţiul este mic, impropriu studiului, dar copiii nu se plâng. Toţi vor să înveţe. Pe o tablă ce poartă amprenta timpului scurs de când a fost făcută se văd câteva cuvinte în engleză, dovadă a învăţării unei limbi străine. Cumpărăm câteva obiecte de artizanat şi părăsim această insulă plutitoare. Barca noastră cu motor mai face câteva opriri în diferite golfuleţe numai bune pentru amatorii de înot şi de snorkeling, apoi ne îndreptăm spre portul în care autocarul aşteaptă să ne conducă prin traficul aglomerat spre hotelul nostru, urmând ca ziua următoare să facem...

O călătorie cu pluta pe râul Khaolak
După un mic dejun consistent, plecăm în marea aventură a plutăritului. Dar până acolo, vizităm o fermă cu ananas şi apoi ne bucurăm de o plimbare pe elefanţi prin pădurea cu arbori de cauciuc. Înainte de a ne urca pe aceste pachiderme, asistăm la o demonstraţie de dresaj a unui pui de elefant crescut de unul din îngrijitorii tineri de aici. Spre amuzamentul tuturor, puiul face diferite giumbuşlucuri: stă pe o labă, stă jos, apoi în două labe, ia pălăria de pe capul turiştilor, o pune la loc, pentru ca în final să îi sărute pe obraz cu trompa sa. După dresura îndelung aplaudată, ne suim pe elefanţi câte doi şi străbatem pădurea cu arbori de cauciuc. Din loc în loc pot fi văzute căni de tablă în care este colectată o substanţă albă ce se scurge din ei. După plimbarea de o jumătate de oră, revenim la autocar şi mergem mai departe spre râul Khaolak. 


Undeva, în amonte, ne aşteaptă călătoria cu pluta. Lungi de circa 3-4 metri şi având o lăţime de 2 metri, plutele confecţionate din beţe de bambus, destinate pentru două persoane, sunt conduse în aval de un plutaş ce se foloseşte de o prăjină lungă de 3 m drept cârmă. Văzând-o, gândul îmi fuge la o imagine din copilărie, cu plutaşii de pe Bistriţa ce transportau buşteni spre fabricile de cherestea, ale căror plute erau formate tocmai din aceşti buşteni. Ne aşezăm temători şi pornim la vale printre pietrele râului nu prea adânc. Mai luăm apă la fund, mai trecem printr-o mică cascadă ce ne stropeşte din cap până în picioare, dar călătoria e plăcută şi relaxantă. După aventura de o jumătate de oră, coborâm de pe plută destul de uzi şi încercăm să ne uscăm la soare, făcând haz unii de alţii. Zăbovim o vreme ascultând susurul plăcut al unui râu ce curge prin pădure, apoi facem cale întoarsă spre Phuket, acolo unde suntem cazaţi.
În drum, ne oprim la Muzeul Tsunamiului. Vă amintiţi cu siguranţă că pe 26 decembrie 2004, în urma unui cutremur de gradul 9 care a afectat 14 ţări din Oceanul Indian şi Marea Andaman, un val de peste 10 metri a lovit şi coasta de vest a Thailandei şi staţiunile din apropiere de Phuket. Tsunamiul s-a soldat cu peste 220.000 de victime, din care peste 5000 de oameni, localnici şi turişti din 36 de ţări, au fost numai în Thailanda. Muzeul în aer liber pe care îl vizităm ilustrează această catastrofă prin imagini surprinse după tristul eveniment: clădiri măturate de valul seismic, bărci pescăreşti (peste 7000) aruncate ca nişte coji de nucă, hoteluri abia construite distruse şi acoperite de vegetaţia adusă de ape, resturi de sate pescăreşti rămase fără o sursă de existenţă şi pretutindeni cadavre. Imaginile de după retragerea apelor oferă un tablou apocaliptic, care ne îndeamnă la un minut de reculegere. Plecăm mai departe trişti şi cu lacrimi în ochi. Din fericire, regiunea şi-a revenit rapid, recăpătându-şi faima de odinioară. 
Este ultima seară pe această insulă. Ieşim să mâncăm ceva, facem mici cumpărături pentru cei dragi şi ne pregătim pentru lungul zbor spre casă. Dimineaţa ne luăm rămas bun de la amabilele noastre gazde şi plecăm spre aeroport, unde după obişnuitele formalităţi, la ora locală 19.40, ne îmbarcăm la bordul unui uriaş Airbus A330 pentru un zbor de şapte ore cu destinaţia Doha – Quatar, iar de aici după un alt zbor de cinci ore, ajungem în capitala noastră obosiţi, dar încântaţi de ceea ce am văzut în cele 11 zile petrecute în Thailanda.
„O experienţă unică în viaţă” ar fi putut fi concluzia acestui scurt serial despre Thailanda şi nu aş fi greşit cu nimic, dacă la scurt timp după întoarcerea în ţară, agenţia de turism cu care colaborez nu m-ar fi trimis în India, unde am trăit o altă experienţă ce nu se poate uita şi despre care voi scrie în numerele viitoare. 
Alex. BLANCK