31 ianuarie 2017

Scandal în Consiliul Local pentru finanțarea Târgului Mierii

Finanțarea cu bani publici a ediției din acest an a Târgului Mierii s-a lăsat iarăși cu scandal, din cauza unor carențe organizatorice cunoscute din edițiile trecute de către consilierii cu multe mandate în legislativul municipal, dar care nu au fost supuse până acuma dezbaterilor, pentru că probabil le stătea mai bine așa, nesupuse... Pentru o viață plină de liniște, cică e bine să fii om supus, ca să nu ai probleme cu capul (după vorba seculară ”capul plecat sabia nu-l taie”), dar dacă ești carență de organizare plină de viață și de bani publici prin buzunare, e bine să nu fii supusă (dezbaterilor, se înțelege), să nu te lași deloc supusă ca să nu provoci – Doamne, ferește – o afurisită și scandaloasă tăiere de finanțare. Sau poate și de alte capete, mai știi... De ne a-junge mândra noastră Câmpină din oraș fruntaș în marketingul apiculturii în oraș fără fruntași.



Istoria Târgului
Târgul Mierii este planificat a se desfășura la finele luniii februarie, în ultimul week-end (24 – 26 februarie 2017). Evenimentul a ajuns la a XII-a ediție, deci a intrat, de mult, în tradiție, având o vechime de 11 ani. Prima ediție a avut loc în anul 2006 sub denumirea Zilele Mierii, în perioada 6-7 decembrie 2006, atunci când a fost organizată în zona Câmpina prima donaţie de miere în şcoli. Cu acest prilej, peste 2000 de copii s-au bucurat de proprietăţiile minunate ale mierii naturale. Începând cu 2007, perioada de desfășurare a Zilelor Mierii a fost mutată din decembrie în februarie, manifestarea începând a fi promovată sub denumirea Târgul Mierii. La a doua sa ediție, evenimentul a adunat peste 1000 de oameni. Organizatorul Târgului, Asociaţia Apicolă ”Valea Prahovei” a luat fiinţă tot în anul 2006, din necesitatea apicultorilor de a avea un organism reprezentativ  la nivel local și național. Avem aici de-a face cu o fericită coincidență a nașterii în același an și a Târgului, și a Asociației organizatoare, coincidență altoită pe inteligența vizionarilor lideri ai apicultorilor câmpineni, care s-au gândit rapid la o asociere cu municipalitatea condusă de Horia Tiseanu (la primul mandat), pentru organizarea în parteneriat a unui târg național al apicultorilor. Asociaţia Apicolă ”Valea Prahovei” s-a născut după aproape doi ani de discuţii pe baza constatării apicultorilor din zonă că ”împreună este mai bine decât separat!”. Cu 33 de membri fondatori, Asociaţia a devenit rapid  o organizaţie profesională puternică a apicultorilor din zona Câmpina. Poate fi membru al Asociaţiei orice persoană juridică sau cetăţean român care a împlinit vârsta de 18 ani, practică meseria de apicultor, solicită intrarea în asociaţie, este de acord cu statutul acesteia, plăteşte cotizaţia şi celelalte obligaţii asumate de Asociaţie în vederea îndeplinirii scopurilor. Membrii AAVPh se axează în primul rând pe calitatea produselor. Abaterile de la normele de calitate ale produselor apicole sau de la normele sanitar-veterinare atrag după ele şi pierderea calităţii de membru. Cu alte cuvinte, calitatea de membru al Asociaţiei Apicole ”Valea Prahovei” este asigurată de calitatea produselor oferite! În 2008, Târgul Mierii a luat amploare; s-a născut Albina Nina, mascota târgului, iar prezenţa acesteia în şcoli, dăruind miere, a adus o mare bucurie copiilor. Târgul Mierii desfăşurat în 21-22 februarie 2009 a adus la Câmpina aproximativ 4000 de persoane, iar prin mediatizarea de care s-a bucurat, a adus beneficii directe şi pe termen lung vânzărilor de miere, dar și un important capital de imagine municipiului nostru. La cea de-a şasea ediţie „modernă”, Târgul Mierii       Câmpina a devenit cea mai importantă manifestare de profil din țară. În timp, au fost organizate tot mai multe concursuri („Cel mai dulce cuplu”; „Cel mai bun degustător de miere”; „Concurs de fotografii pe teme apicole”; „Concurs de prăjituri sincere cu miere”; „Cel mai bun mâncător de miere”, „Cea Mai Bună Miere”), la care numeroşii participanţii au fost răsplătiţi cu produse apicole. De asemenea, pe lângă apicultori și firme producătoare de produse apicole, după primii ani, au venit la Târg și companii producătoare de echipamente apicole, firme românești, dar și străine (din Republica Moldova, Bulgaria, Italia, Franța etc.). Tot după câteva ediții, a început să fie organizat ”Balul stuparilor”. În câteva ediții, au fost invitați la Târgul Mierii personalități ale vieții publice, cântăreți, oameni de sport, actori etc.



Al doilea scandal al finanțării
Cum spuneam la începutul articolului, scandalul nu este o premieră, deoarece încă ne putem aduce aminte că, în urmă cu vreo patru ani, consilierii câmpineni au decis să nu mai finanțeze evenimentul din cauza unor cereri de finanțare neserioase făcute de organizatorul Târgului Mierii, Asociația Apicolă „Valea Prahovei”, sau și mai bine spus, de către președintele acesteia, carismaticul Mihail Apostolescu. Onorabilul prezident ceruse atunci bani nu doar pentru producția părinților naturali ai mierii (albinele, reginele acestora, trântorii), ci și pentru produsele cu care au fost cadorisiți reprezentanții administrației publice locale invitați să onoreze cu prezența lor Târgul, care nu erau lăsați să plece acasă doar cu frunțile luminate de amintiri dulci, ci și cu sacoșele pline de produse dulci. Pentru că a confundat Târgul cu o târguială, Apostolescu (care, oricum, era nemulțumit, în acel an, de cuantumul finanțării propuse), nu a mai primit bani de la bugetul local la ediția 2013. Consilierii, tare deranjați că li se cereau bani și pentru borcanele dăruite de organizator, i-au tăiat finanțarea președintelui asociației organizatoare. ”Ia mai du-te, frate, și fă-ți Târgul fără noi, adică fără bani de la buget”, și-or fi zis consilierii în sinea lor. Și băiatul nostru s-a dus și a făcut Târgul fără finanțare publică. Și și-a făcut bine treaba, căci ediția 2013 s-a desfășurat fără probleme. Probabil cu mai puțini invitați, cu mai puține distracții, dar cu o desfășurare fără sincope. Dovadă că, atunci când nu se poate altfel, Asociația Apicolă „Valea Prahovei” poate organiza Târgul Mierii și fără finanțarea Consiliului Local. 

Fără taxe de participare nu se poate organizare 
Doar că joia trecută, consilierii PSD nu au mai fost de acord ca organizatorul Târgului să ia bani participanților la eveniment pentru spațiile de expunere a produselor aduse spre vânzare, prin așa-zisa taxă de participare, un fel de chirie mascată a unor spații publice. Când a auzit grozăvia, Apostolescu a zâmbit amar, vizibil deranjat, semn că, fără aceste taxe de participare, el nu poate organiza evenimentul care promovează anual Câmpina, pentru trei zile, drept cel mai dulce oraș al țării. Ion Dragomir, șeful grupului de consilieri municipali PSD, a subliniat faptul că ”noi, consilierii PSD, susținem Târgul Mierii, un eveniment benefic pentru imaginea Câmpinei în țară, dar nu vrem ca organizatorul să închirieze, fără să ne ceară voie, spații din domeniul Câmpinei. Vrem să se finanțeze Târgul, dar vrem ca totul să se facă legal. De aceea, ne abținem de la votarea proiectului.” În final, abținerea lor nu a mai avut nicio influență, întrucât nu s-a mai votat deloc proiectul. 

Târgul merge înainte, dar cu o transparență totală
Chiar dacă, pentru potolirea spiritelor, unii aleși au vorbit despre tradiția Câmpinei în apicultură (un apicultor local chiar este menționat în prima atestare documentară a așezării noastre), chiar dacă s-ar putea considera că organizarea Târgului Mierii rămâne sub semnul întrebării, până la urmă toți aleșii au fost de acord că Târgul trebuie sprijinit în continuare, dar cu o funcționare totalmente în litera și spiritul legii. Și cu beneficii de partea ambilor parteneri, adică, mai concret, cu venituri încasate și de Primărie prin asocierea cu AAVPh. 
Dacă tot pune Consiliul Local atâtea spații care îi aparțin (holuri și foaiere ale Casei Tineretului, platoul și parcările învecinate clădirii), ar fi cinstit să intre și în bugetul local ceva bani de pe urma evenimentului. 
Primarul Horia Tiseanu, care poate fi considerat ”nașul evenimentului”, deoarece fără aprobarea lui acesta nu s-ar fi putut desfășura niciodată, a atras atenția că toți consilierii poartă vina de a nu fi observat că Târgul Mierii a fost conceput greșit, că nu se cunosc foarte bine cheltuielile AAVPh, că nu ar fi corect ca această asociație să rămână cu venituri care nu sunt cunoscute de celălalt partener, legislativul municipal, care pune la bătaie o finanțare de zeci de mii de lei plus toate spațiile pentru desfășurarea Târgului.
 ”Este drept că prin Târgul Mierii Câmpina are un câștig de imagine, care nu poate fi evaluat, cuantificat. Totuși, ar trebui mai multă transparență în cheltuirea banilor. Nemaivorbind că nu înțeleg de ce solicitați în fiecare an fonduri pentru cheltuieli cu care noi nu suntem de accord. Vă tăiem mereu cheltuielile neserioase, dar, în anul următor, veniți din nou cu aceleași solicitări. Avem un contract de parteneriat, însă observ că numai noi plătim. Iar închirierea unor spații puse gratuit la dispoziție de Consiliul Local chiar nu se poate”, a conchis edilul-șef. Consilierul Lucian Cercel, președintele Asociației Columbofililor Prahoveni, l-a sfătuit și el pe Mihail Apostolescu să aibă mai mare grijă la modul cum organizează evenimentul și cum cheltuiește fondurile alocate, deoarece ”se poate organiza un asemenea eveniment și cu bani mai puțini”. 
Președintele AAVPh s-a apărat motivând că un asemenea eveniment, de anvergură națională și uneori chiar internațională, nu poate fi organizat cu bani puțini. ”Ca să îi răspund domnului consilier Ion Dragomir, care m-a întrebat dacă plătesc gunoiul, pot să îi spun că plătim toate utilitățile; nu știu acum să vă spun despre plata gunoiului, dar utilitățile le plătim pe toate”, a declarant Apostolescu în plenul ședinței. 
Tot Ion Dragomir a informat audiența că AAVPh plătește Casei Tineretului, la fiecare ediție, suma de 1000 de lei. Până la urmă, inițiatorii au decis retragerea proiectului de pe ordinea de zi a ședinței, stabilindu-se totodată ca, în următoarele zile, Mihail Apostolescu să se întâlnească la Primărie cu șefii comisiilor de specialitate din miniparlamentul câmpinean pentru a se ajunge la un acord care să rezolve toate problemele ridicate în ședința de plen. Iar, ulterior, noile condiții de finanțare să fie aprobate într-o viitoare ședință extraordinară a aleșilor locali. 
Suntem convinși că incidentul va dispărea într-o mare împăcare generală, cum îi stă bine românului - aprig la mânie și concesiv la politichie -, ceva în genul ”Pupat toți Peața Independenții”. Dar pentru a se împăca, vor trebui stipulate într-un contract de asociere clauze clare, care să ofere transparență totală în cheltuirea fondurilor alocate, plus drepturi și îndatoriri egale pentru ambii parteneri: Consiliul Local Câmpina și Asociaţia Apicolă ”Valea Prahovei”. (A.B.) 

Cu puţin înainte de închiderea ediţiei, Mihai Apostolescu (foto), organizatorului Târgului Mierii, a publicat pe reţeaua de socializare Facebook, un drept la replică adresat unei publicaţii online, pe care îl publicăm integral mai jos. 



Drept la replică,
In legatura cu articolul publicat in 27.01.2017 (...) cu titlul “Consiliul Local Câmpina recunoaște că sunt nereguli în privința Târgului Mierii. Organizatorul anunță suspendarea evenimentului”, fac urmatoarele precizari:
1. Targul Mierii nu “este o afacere privată, plătită din bani publici”, asa cum afirmati in articolul cu pricina. C.L. Campina aloca cca 20-30% din necesar, diferenta urmand a fi acoperita de asociatie din surse proprii( incasarile din taxa de participare la targ si din sponsorizari).
In 2016 s-a alocat pentru Targul Mierii 18.000lei.“ La schimb” cu aceasta alocare municipiul a primit in 2016 promovare in media:
- 17 spoturi radio de 30s cu difuzare nationala pe Radio Romania Actualitati;
- 70 spoturi de 30s cu difuzare nationala pe Radio Trinitas;
- o emisiune speciala dedicata evenimentului cu difuzare nationala- durata de 55min la Radio Trinitas;
- promovare in emisiunile TV Trinitas;
- o pagina si jumatate de prezentare a municipiului in catalogul Targul Mierii 2016;
- 14 zile de promovare prin Radio Best FM;
- promovare pe VP TV;
- 7 zile promovare pe Travel Mix;
- promovare nationala timp de 10 zile pe Radio Antena Satelor (3 spoturi pe zi);
- promovare naitionala pe Radio Romania Actualitati, Radio Antena Satelor,VP TV si Radio Trinitas prin transmisii de la eveniment;
- conceptie si realizare spoturi radio.
- 3 bannere de mari dimensiuni afisate gratuit timp de trei saptamani pe DN1
- campanie de promovare pe FB-vizibilitate
2. Pentru cele “în jur de 130 standuri pentru care apicultorii plătesc 500 lei sau 550 lei pentru cele trei zile cât are loc manifestarea”, va readuc in atentie ceea ce am spus si in sedinta C.L., dar nu ati mai specificat: Nu pentru toate spatiile se percepe taxa de participare. Partenerii, sponsorii si mesterii populari au standuri gratuite, apicultorii membrii AAVPH au un statut special, iar in taxa de participare este inclusa si o invitatie la Balul Stuparilor.
3. O alta afirmatie falsa: “de 12 ani de când la Câmpina se organizează Târgul Mierii, niciodată nu a existat un contract între Consiliul Local (prin Casa Tineretului) și Asociația Apicolă "Valea Prahovei", iar deconturile nu au fost întotdeauna justificate corect, astfel încât să se știe cu exactitate cum au fost cheltuiți banii alocați de la bugetul Câmpinei.”
Din cele XII editii ale Targului mierii numai 9 au fost in parteneriat cu C.L. La toate cele 9 editii a existat un parteneriat intre AAVPH si C.L. Campina, iar deconturile au fost intotdeauna justificate cu acte pentru fiecare leu cheltuit, fiind insotite si de note explicative privind distribuirea dozelor de miere. 
4.”un partener (Consiliul Local) dă o mare parte din suma necesară organizării, asigură spațiile pentru eveniment, dar nu știe ce și cât se cheltuie, pe ce se duc banii, cu cât contribuie Asociația Apicolă "Valea Prahovei", care este, de fapt, organizatorul și... partenerul care încasează.”
Suma aprobata pentru eveniment de la bugetul local este folosita pentru promovarea manifestarii si in mod direct a localitatii Campina. Este discutata si stabilita in urma unei sedinte cu membrii Comisiei de cultura a C.L., iar pentru Targul Mierii 2017 stabilirea directiilor bugetate si a sumelor alocate pentru fiecare activitate a avut loc in urma unei sedinte cu presedintii tuturor comisiilor din C.L.
Consiliul Local “dă” pentru organizarea evenimentului cca 20-30% din bugetul necesar, nu cea mai mare parte, sau integral- ca la Serbarile Toamnei.
Promovarea prin evenimentele organizate si prin parteneriate media, pe care am urmarit-o constant de la primele editii, a adus orasului Campina promovare, numai pe radio, de cel putin 300% ori mai mare decat intregul buget alocat manifestarii, lucru pe care l-am afirmat si in sedinta CL din 26.01.2017, dar pe care iarasi nu l-ati mentionat.
Pana la proiectul de buget din acest an municipalitatea nu a considerat important sa aloce bani pentru promovarea evenimentului.
5. In conditiile in care cu mai putin de o luna de zile inaintea Targului Mierii nu avem inca buget pentru eveniment, este firesc si de bun simt sa suspendam manifestarea, pentru a nu repeta situatia din 2013,cand aveam angajate plati de cca 40.000 lei pentru eveniment iar C.L. Campina a alocat doar 7000lei!! Fara ajutorul firmelor LEMS si Fibec trebuia sa aducem bani de acasa pentru organizare.
Targul Mierii, construit cu migala timp de 12 ani, prin numărul de evenimente organizate, numărul de vizitatori si dinamica vânzărilor era cea mai importantă manifestare de profil din țară, atragand la Campina in trei zile cca 15.000-17.000 de oameni.

Mihail Apostolescu,
Organizator al evenimentului 
Târgul Mierii Câmpina

Editorial. TÎTA MARE PE BIROU…

Azi, cîte ceva despre sfidare. Ceea ce șochează la regimul Dragnea este totala indiferență la vocea populației, o stare de „mă doare-n cot de ce zice lumea”, deloc politică, deloc democratică, arătînd clar ruptura totală între alegători și putere. O face chiar și în chestii de fapt lipsite de miză, în care nu l-ar costa nimic să încerce o diminuare a tensiunii sociale, fără să piardă din puterea absolută. Așa, acum, n-au găsit să numească într-un post de vîrf la Ministerul Culturii și Identității naționale pe nimeni altul decît pe vuvuzela Antenei 3, Mădălin Voicu, urmărit penal. Nu se găsea, în toată țara asta mare, un om, un pesedist, mai decent pentru acest post? În loc de comentariu, transcriu aici fragmente dintr-un text mai vechi, de vreo 10 ani, în care porneam  de la o frază a respectivului, în care se arăta foarte mîndru că a învățat să meargă pe biroul Regelui Ferdinand de la Peleș: „Eu am învățat să merg pe biroul regelui Ferdinand, mama stătea la un capăt, tata la celălalt…”  
Vorbele nu aparțin vreunuia dintre moștenitorii casei regale, nici cuiva din anturaj sau – cu atît mai puțin – din personalul de serviciu care ar fi profitat de absența stăpânilor pentru a se urca pe masă, la propriu. Am auzit fraza citată într-un interviu al lui Mădălin Voicu. Nu atît conținutul ei m-a șocat, cît tonul emfatic al rostirii. Ceva de genul inenarabilului: știți voi cine sunt eu? Iar tonul este foarte important în muzică, nu este așa?  
Artiştii erau divizaţi [atunci, în anii 50], după criterii în veci impenetrabile, ca ale fatumului grec, între cei care domiciliau „la Canal” şi cei care domiciliau la Peleş, pe fostele domenii ale Coroanei. Şi ale căror odrasle puteau, iată, să înveţe într-un mod aparte primii paşi din marşul triumfal al istoriei. Erau paşi mici pentru unii oameni, dar mari pentru un sistem. Era, în fond, vorba de două închisori în care o mînă invizibilă de treierător arunca, unul la dreapta, unul la stînga, snopii. Scopul nu era diferit: tot arestarea gîndirii. 
Au trecut de atunci 60 de ani. O viaţă de om. Şi nimic din ceea ce a fost atunci nu e clar. Cum altfel am fi putut auzi o frază precum cea care este pretextul rîndurilor de faţă? Domnului Voicu i se părea foarte firească scena dezgropată din frageda (culinar epitet!) pruncie. Nu are dileme, interogaţii metafizice, ezitări. Are doar mîndrii. Infantile. A învăţa să mergi pe biroul regelui Ferdinand i se pare un fel de încărcare a bateriilor cu toate meritele istorice ale familiei regale. O transfuzie instantanee de sînge albastru. O răsplată cuvenită pentru meritele de artist (ale tatălui sau ale sale, nu e prea clar). 


Nu mai ştim dacă suntem la începutul sau la sfîrşitul unui ciclu istoric. Noi credeam, în naivitatea noastră de homines communis, că suntem la sfîrşitul unei ere istorice. Auzind însă replici precum cea de mai sus ne dăm seama că era nu s-a terminat. Că s-a petrecut o răsturnare care ne-a despicat țestele pînă la ultimul neuron. Am jucat tontoroiul pe simbolurile istoriei şi acum ne mirăm că istoria nu mai spune absolut nimic noilor generaţii. Nici un proces de conştiinţă, nici un regret. Doar o imensă neînțelegere. Poate cea mai mare neînţelegere din istorie. Istoria celor fără memorie. Căci au și ei o istorie, strict personală, fără ieșire în larg. O istorie de artiști amnezici. Distribuindu-și viața în închisori aurite de care sînt mîndri ca de palatele şeicilor petrolului. 
Într-o istorie a artelor noastre plastice din anii dictaturilor găsesc informația senzațională că, în tornada ideologică distrugătoare de după 1944, numai în două județe din Bărăgan s-au confiscat peste 800 de piane (!). Între tropăitul de picioare de pe biroul regelui întregitor și un concert de pian se desfășoară această cacofonică muzică a istoriei. Iar sunetele par și astăzi amestecate, chiar și în mintea unui muzician. Nu sunt dintre cei care cred că istoriei îi poate fi atribuit vreun sens (sunt, de altfel, un admirator declarat al lui Karl Popper), dar în fiecare secundă, pentru fiecare dintre noi, ea capătă un sens. 
Istoria nu este o săgeată cu vîrful îndreptat din trecut înspre prezent, ci, dimpotrivă, dinspre prezent înspre trecut. De aceea la întrebarea cutremurătoare care ne mai bîntuie pe unii dintre noi: cum a fost cu putinţă?, o frază cum este cea a violonistului politician poate aduce un punct de reper. Un punct, doar atît. Dar ştim de la semioticieni că, fără punct, sensul frazei nu este posibil. Ne aflăm aici, în spațiul acela atît de îngust încît pare invizibil, în care „istoria” (cu înțelesul de știință a ceea ce s-a întîmplat) se întîlneşte cu morala, adică se loveşte (căci de un impact este vorba) de judecata la care este supusă volens-nolens odată cu fiecare clipă a prezentului. Am trăit o vreme în care istoria a tropăit pe piane. Şi, aceeaşi vreme, în care unii pianişti au susţinut că marşul cizmelor este însuşi sunetul instrumentului. Căci fără adeverirea lor, cine ar fi confundat blacheul cu divinele sunete ale clapelor albe şi negre? Şi trăim în continuare o vreme în care ni se spune nostalgic: şi ce concerte minunate am dat în marşul nostru triumfal spre un viitor de aur! 
Subiectului nostru întîmplător poate să i se pară că a ajunge să te joci prin locurile electrizate de semnificaţie istorică este semnul cîştigării unei libertăţi absolute. În realitate, este doar indiciul orbirii istorice. Artistul romîn nu navighează, cum s-a spus, între oximoron şi pleonasm, ci, mai degrabă, între amnezie şi autism. Amîndouă, în fond, modalităţi de comodă aşezare în palatele aurite ale burghezo-moşierimii odioase şi asupritoare. Credeaţi că un asemenea mod de gîndire a dispărut de acum multe decenii? Au fost vremuri bune pentru artişti, se bucurau, după cum îşi aminteşte cu mîndrie personajul nostru, de toate „condiţiili”. Nu pot să scriu altfel, într-atît formula şi forma de rostire a analfabetului este deplin caracterizatoare. Sunt astfel de fraze, aparent anodine care ne deschid spre abisuri. Cel puţin, istoria ultimilor 15 ani cam asta ne-a arătat. N-am văzut pe nimeni întorcîndu-se din acest „dincolo” temporal. A învăţa să mergi înseamnă a intra în lume. Ce şansă, ar spune unii, să intri în lume baletînd împiedicat pe biroul unuia dintre puţinii conducători care binemerită de la ţară. Şansa îmi pare însă doar aparentă. Omul acesta s-a născut sub stele faste, era vremea lui, nimic nu i se refuza de către dama Istorie, ce i se oferea fără fasoane. În felul acesta ajungem să scriem despre fericire. Fericiţi stăpînii peste palatele regilor detronaţi. Mai ales cînd sunt dăruiţi cu fericitul har al lipsei de memorie. Aproape shakespearian.
Christian CRĂCIUN

Noi reglementări la Bazinul de înot didactic

La ultima lor întâlnire, aleșii câmpinenilor au dezbătut un proiect de hotărâre privind un nou Regulament de funcționare pentru Bazinul de înot didactic, proiect inițiat de membrii Comisiei de cultură, sănătate, învățământ și sport din cadrul legislativului municipal. Acest regulament va intra în vigoare de la 1 martie 2017, odată cu trecerea bazinului în administrarea Clubului Sportiv Câmpina, reprezentat legal prin președintele său, Adrian Stoican. .Președintele comisiei de specialitate, consilierul Florin Frățilă, a arătat în expunerea sa de motive că ”funcționarea bazinului suferă, mai ales vara, când copiii câmpineni, neavând unde să găsească în altă parte răcoarea scăldatului, vin la Bazinul didactic de înot ca la o piscină publică. Adică vin, se aruncă în bazin, se bălăcesc în el până se plictisesc, apoi ies afară, în afara clădirii, și intră iarăși înăuntru cu papucii murdari. Bazinul, așa cum îi spune și numele, este didactic, adică pentru a iniția elevii din Câmpina în tainele înotului, nu este o piscină pentru bălăceală.” Orice s-ar spune, municipalitatea trebuie să găsească rapid o soluție pentru ca municipiul nostru să aibă și o piscină publică în aer liber. În urmă cu două decenii, aveam trei astfel de piscine, iar acum nu mai avem niciuna. 


Anterior noului Regulament, prin Hotărâre de Consiliu Local, elevii din Câmpina aveau gratuitate la intrarea în bazin până la ora 15.00, chiar și în afara anului școlar, dar cu toate acestea, cei care au administrat complexul solicitau copiilor 10 lei ca taxă de intrare. Banii nu erau solicitați pentru plata instructorului de înot, care era plătit separat, ci pur și simplu pentru intrarea în bazin. În prezent, elevii pot intra gratuit, dar numai în cadrul unor activități organizate și supravegheate de cadre didactice.  Profesorii de înot de la cluburile private care își desfășoară activitatea la acest bazin (Barracuda, GRC, Contra-Timp), au fost prezenți în sala de ședință, exprimându-și nemulțumirea cu privire la taxa de 200 de lei, pe care trebuie să o plătească lunar fiecare instructor. Una peste alta, se poate lesne observa că noul Regulament de funcționare conține multe facilități pentru elevii și tinerii din orașul nostru. De la 1 martie 2017, contra cost, bazinul va putea fi folosit (la liber, dar la anumite ore) și de cetățenii câmpineni dornici de mișcare și relaxare. 
Pentru că s-au făcut unele speculații inexacte cu privire la noile reglementări, la finalul ședinței, Florin Frățilă ne-a declarat următoarele: „După o lungă perioadă de consultări pe această temă, se poate spune că am finalizat noul regulament de administrare şi funcţionare de la Bazinul de Înot Didactic. Din capul locului ţin să subliniez că este o formă perfectibilă, ce se poate îmbunătăţi oricând pe parcursul derulării activităţii. După cum cred că se ştie deja, prevederile noului regulament au fost agreate de toate părţile implicate în acest domeniu sportiv, pentru că am organizat, în mod transparent, multe dezbateri pe această temă. La fiecare dintre aceste întâlniri am invitat atât autorităţile locale, cât şi cluburile private implicate în activitatea de la bazin şi nu în ultimul rând pe toţi cei care au dorit să participe, reprezentanţi ai societăţii civile. Am vrut să cunoaştem părerile tuturor şi mai ales să propunem un proiect de regulament adaptat la realităţile prezentului. Cu excepţia faptului că au fost anumite discuţii legate de tarifele percepute la bazin, în rest, pot să spun că noua formă de regulament este acceptată de către toţi cei care au participat la aceste discuţii şi au venit cu propuneri. Conform noilor prevederi, de la 1 martie 2017, bazinul de înot va fi la dispoziţia multor categorii de utilizatori, în principal la dispoziţia elevilor câmpineni, dar şi a oamenilor dornici de mişcare, care după o zi de muncă preferă să petreacă o oră, două de relaxare înotând. Astfel, bazinul se va deschide la ora 6 dimineaţa, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi se va închide la ora 22.00, în fiecare zi, de luni până duminică. În acest interval orar, programul bazinului va fi structurat, în linii mari, după cum urmează: între orele 06.00 şi 08.00, program pentru copiii care participă la grupe de performanţă – pentru care nu se percep taxe de bazin; între orele 08.00 – 14.00, programul este rezervat şcolilor câmpinene care solicită accesul, în mod organizat, pentru ore de înot destinate elevilor. Tot în acest interval orar se pot încadra şi elevii care studiază după-amiaza la şcoală şi vor să participe, independent, la cursuri de înot ce vor fi organizate în mod gratuit de antrenorii angajaţi la bazin. De asemenea, în acest interval orar, pe bază de programare, poate solicita acces la bazin orice persoană care doreşte să practice înotul în scop recreativ ori să participe la cursuri de înot, în baza unei programări, pentru care bazinul va percepe taxe. Între orele 14.00 – 19.00, programul este rezervat cluburilor şi asociaţiilor private care organizează cursuri de iniţiere şi de performanţă – pentru care bazinul va percepe taxe. La această categorie, noul regulament prevede înlesniri şi chiar scutiri de taxe pentru cursanţii înscrişi la grupele de performanţă. Tot în acest interval orar se pot încadra şi elevii care studiază în programul de dimineaţă la şcoală şi vor să practice independent cursuri de înot organizate în mod gratuit de antrenorii angajaţi la bazin. Între orele 19.00 – 22.00, programul este rezervat exclusiv persoanelor care vor să practice înotul recreativ – pentru această categorie, bazinul va percepe taxe. În plus, regulamentul prevede acces gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copiii instituţionalizaţi, în baza unor programări aprobate de administraţia bazinului. Pe timpul vacanţei, elevii pot participa gratuit la cursurile şi la manifestările recreative organizate de administraţia bazinului. Programul prezentat va fi prevăzut într-un regulament de ordine interioară al bazinului şi poate suferi modificări ulterioare. Aşadar, am încercat să răspundem, pe cât posibil, tuturor cerinţelor şi ceea ce cred că este mai important, am încercat să menţinem multe variante de acces gratuit pentru copiii şi tinerii care învaţă în şcolile câmpinene, întărind astfel caracterul didactic, dar şi social, al unei baze sportive construite din bani publici. Aşa cum am mai spus, noul regulament este perfectibil şi poate fi modificat oricând, în funcţie de situaţiile create. Dincolo de toate aceste aspecte, mai trebuie reţinut şi faptul că bugetul public cheltuie multe miliarde de lei anual pentru întreţinerea acestui bazin şi noi avem datoria să ne asigurăm că, printr-o exploatare eficientă, aceşti bani se vor întoarce la buget. Avem toate premisele că credem şi în acelaşi timp ne dorim ca bazinul de înot să fie o bază sportivă rentabilă pentru comunitate. Sper ca în curând lururile să se aşeze pe făgaşul normal, cu toate că la bazin sunt foarte multe lucruri de pus la punct”. (A.B.)

Locaţiile cu grad ridicat de risc pentru minori, în atenţia administraţiei locale

Săptămâna trecută, joi, 26 ianuarie, Consiliul Local a luat în discuţie, la punctul „Întrebări, interpelări, diverse” şi interpelarea consilierului municipal Florin Frăţilă, care a informat membrii legislativului local, dar şi pe cei ai executivului primăriei cu aspecte privitoare la prezenţa tot mai numeroasă a minorilor câmpineni (îndeosebi copii sub 16 ani) în cluburi de noapte, cazinouri ori săli cu jocuri mecanice. Prezentând printre argumentele sale şi incidentul soldat cu rănirea gravă a mai multor elevi minori, petrecut la începutul acestui an în parcarea unui club de noapte, consilierul le-a cerut responsabililor din administraţia publică să se implice mai mult în prevenirea unor astfel de situaţii şi să urmărească aplicarea legislaţiei în vigoare: „Nu este normal să ne facem că nu vedem ceea ce se întâmplă cu copiii noştri. Barurile şi cluburile de noapte sunt pline de minori sub 16 ani care au acces la băutură, tutun şi altele. În plus, nu cred că este normal ca un copil de 13, 14, 15 şi chiar 16 ani să-şi petreacă nopţile în locuri frecventate de tot felul de indivizi dubioşi. Nu mai vorbesc de faptul că minorii au acces neîngrădit la băuturi alcoolice şi ţigări peste tot unde acestea sunt comercializate. Aş vrea să rog executivul să iniţieze discuţii pe această temă cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei şi să stabilească un set de măsuri pentru stoparea acestui fenomen, cât încă nu este prea târziu” – a spus consilierul Florin Frăţilă. 


Reacţia executivului a fost una destul de discretă la momentul interpelării. Abia după şedinţă, neoficial, primarul a recunoscut că trebuie luate anumite măsuri şi a promis că va stabili o întâlnire cu factorii de răspundere. În schimb, mult mai deschişi s-au arătat câţiva membri ai Comisiei de administraţie publică locală a Consiliului Local, care au promis că în data de 14 februarie vor organiza o şedinţă publică pe această temă, la care vor invita toate autorităţile competente în domeniu, Poliţie naţională, locală şi Jandarmerie. Aşadar, sunt premise ca lucrurile să se urnească din loc, iar minorii din Câmpina să fie mult mai atent monitorizaţi pe viitor.

Rezultatele Campaniei naţionale „OSCAR, ŞARPELE HOINAR”

Vezi ce economii de combustibil şi reduceri de CO2 au obţinut elevii din Câmpina

În perioada 16-30 septembrie 2016, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, 111 elevi ai Şcolii Gimnaziale Centrale din Câmpina au participat la cea de-a treia ediție națională a campaniei europene Traffic Snake Game (TSG).


În România, campania TSG s-a derulat sub denumirea „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte moduri sustenabile pentru deplasarea la școală. Campania propune mersul pe jos, cu bicicleta și cu mijloacele de transport în comun, în defavoarea deplasărilor cu mașina. TSG se organizează în paralel în 20 țări europene, iar România ocupă primul loc după doi ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli și realizând economii importante de combustibili și reduceri considerabile ale emisiilor de dioxid de carbon. 
Traffic Snake Game 2016 a generat economii de CO2 cu 38% mai mari față de anul 2014 și cu 19% mai mari față de anul 2015


“Școala noastră a reprezentat orașul Câmpina în această campanie, iar rezultatele obţinute ne fac deosebit de mâdri” – ne-a declarat prof. Laura Iordache, coordonatoarea acestui proiect.

Scrisul, între taste și stilou

Joi, 26 ianuarie, pe la orele amiezii, Amfiteatrul CDI al Colegiului Tehnic „Constantin Istrati” din Câmpina a fost gazda simpozionului „Scrisul, între taste și stilou”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Scrisului de Mână. Prof. dr. Nicolae Geantă, promotorul evenimentului, i-a avut ca invitați pe dr. Cristina Dinu de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, pe istoricul Alin Ciupală, pe Florin Frăţilă - președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local Câmpina, pe Georgiana Apostol, Livia Dobre şi Lidia Tănase, profesori ai liceului, precum și aproximativ 80 de elevi. 
Profesorul Nicolae Geantă, care a moderat activitatea, a adus în discuție disputa dintre scrisul clasic și cel electronic, efectele negative sau pozitive ale acestora, deprinderile caligrafice ori multitaskingul. „Dacă avem şcoli de călărie, deși nu mai folosim căruțe, dacă avem școli de navigație, deși nu mai folosim corăbii, de ce nu am avea și școli de caligrafie?”, a întrebat acesta retoric, precizând că aceia care învață litere chinezești, formule matematice sau note muzicale, învață mai repede dacă le scriu de mână! În alocuțiunea sa, Cristina Dinu a subliniat că „scrisul de mână face parte din natura omului”, constituind „antropologia culturală", motiv pentru care este de părere că „scrisul de mână nu va pieri”.


Jurnalistul Florin Frățilă a dezvăluit că, deși folosește tehnica digitală, este un fan al scrisului clasic, al cărților și ziarelor „foșnesc”. Poate şi de aceea, ziarul Oglinda este printre puținele care continuă tradiția în Prahova. „V-ați gândi ce ne-am face dacă, prin absurd, am rămâne fără internet? Am ajunge iar ca în epoca de piatră?!”
Alin Ciupală este de părere că scrisul ne-a dus de la preistorie la istorie. Odată cu el am devenit culți. Istoricul a precizat că scrisul a apărut la noi, la Tărtăria, unde plăcuţele cu însemnări sunt mai vechi decât plăcile sumeriene. Apoi, în stilul boem, caracteristic, a povestit despre copilăria sa, în care a scris cu tăblița, tocul și călimara, ori de studenția în timpul căreia lua notițe timp de zece ore pe zi. „Nu erau cursuri tipărite atunci. Te durea mâna după cinci cursuri succesive”.
Dintre intervențiile elevilor s-a remarcat cea a unei tinere, convinsă de faptul că terapia prin scris e funcțională: „Dacă scrii de zece ori pe zi «sunt fericit», vei fi fericit!”
La final, Nicolae Geantă a lansat ce-a de-a opta sa carte, „Isografii sub umărul crucii”, un volum de eseuri existențiale de viață. „Zicea Petre Țutea că lumea fără cărți e strâmbă. În afara lor trăiesc doar dobitoacele și sfinții. Îl contrazic. Sfinții nu pot trăi fără scris! Scrisul de mână nu va pieri!” - a mai spus acesta în încheierea expunerii. 

Primii mei paşi în învăţământul câmpinean

Am absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii ieşene în 1964, o perioadă în care Ministerul Învăţământului încetăţenise o practică pentru repartizarea tinerilor absolvenţi. În fiecare an, într-unul din marile centre universitare, erau adunaţi studenţii din toată ţara, care aveau licenţele în specialităţi umaniste. Pe vremea aceea, termenul de licenţă nu era în uz, se folosea expresia „examen de stat”, examen dificil, la care trebuia să prezinţi o lucrare de diplomă de circa o sută de foi, cu aparat critic şi bibliografie şi un examen oral la toate materiile principale din cei cinci ani de studii. Dacă nu promovai examenul în prima sesiune, aveai dreptul să-l mai repeţi o singură dată. Dacă picai şi a doua oară, încadrat în învăţământ, erai penalizat la salariu şi trebuia să aştepţi o sesiune de lichidare, cum i se spunea, când la intervale mari de timp ţi se mai dădea încă o şansă. 
În 1964, centrul de repartizare pentru Istorie a fost la Iaşi. Imaginaţi-vă că veneau absolvenţi din Bucureşti, Cluj, Timişoara, deci câteva sute de studenţi care, în ordinea descrescătoare a mediilor, intrau pe rând la o comisie şi primeau o adeverinţă de repartiţie pentru postul solicitat. Se afişau din vreme listele cu posturile libere din toate judeţele, dar nu prea aveai ce alege, deoarece era o regula nescrisă ca după absolvire să faci un stagiu de câţiva ani buni la ţară. Era perioada când se legiferase învăţământul obligatoriu pentru şcoala elementară (opt clase) şi în sate era o mare penurie de profesori cu diplomă. Multe posturi erau ocupate de absolvenţi de liceu care aveau titlul de profesori suplinitori. 
Pentru noi, prahovenii, posturile anunţate erau puţine. Îmi amintesc de câteva catedre libere la Nistoreşti, Cocorăştii Capli şi în satele din partea de sud a judeţului. Din motive subiective, eu am ales Şcoala nr. 2 – Plaiul Câmpinei, Şotrile. Din motive subiective pentru că, într-o vacanţă, cunoscusem în Câmpina un tânăr profesor care preda la Şotrile, frate vitreg cu actorul celebru atunci Cristea Avram. Habar n-aveam unde este şcoala, dar mă gândeam că voi găsi acolo un prieten. 

Sursa foto: bikemap.net
În oraş, capitala raionului Câmpina, funcţionau două secţii de învăţământ: una orăşenească, inspector şef fiind d-na prof. Botorog şi alta raională, condusă de prof. Boboc Visarion. În secţia raională mai erau câţiva inspectori pentru diferite specialităţi: inspectorul Călin pentru matmatică şi fizică, inspectorul Gramon pentru învăţători, inspectorul adjunct Anton. Erau totodată şi câteva funcţionare care duceau greul. Raionul fiind foarte mare, avea zeci de şcoli şi aici, la secţia raională, trebuiau aduse statele de plată, statistici ori diverse acte legate de procesul de învăţământ. Nu era o muncă deloc uşoară. O văd şi acum pe secretara şefă, d-na Jebeleanu (cumnata poetului Eugen Jebeleanu), care fuma ţigară de ţigară, foarte nervoasă, îngropată într-un maldăr de hârţoage. Era ajutată de două secretare tinere, drăguţe şi amabile, d-na Nicolae şi d-ra Chiriacopol. 
Îndrumat de un prieten care cunoştea localitatea Şotrile, pe la începutul lui septembrie m-am prezentat la post, iar surprizele au început să apară chiar de la plecare. Autobuzul mergea din oraş numai până la ferma Voila; nu avea voie să urce mai departe spre castelul prinţilor Ştirbey, care fusese transformat într-un preventoriu select pentru fiii celor din comitetul central. În jurul castelului se construiseră nişte pavilioane mari care erau folosite ca internat, cantină şi săli de clasă. Marii activişti nu aveau timp să-şi crească odraslele în familie şi se găsise această soluţie – un preventoriu (se motiva că, fiind plăpânzi, aveau nevoie de îngrijire medicală într-un preventoriu în care condiţiile erau excelente şi şcoala încadrată cu profesori foarte buni). De la ferma din Voila, prin pădure, trebuia să faci un drum pe jos de 5-6 km. În pădure era mascată şi o mare unitate de rachete, adusă din Uniunea Sovietică, iar cirulaţia pe şosea era interzisă pentru maşinile care nu erau legate de aprovizionarea localităţii. 
Comuna Şotrile avea o şcoală cu opt clase în centru, una în curs de amenajare în Plaiul Câmpinei şi şcoli de patru clase în Lunca Mare, Seciu, Vistieru şi Plaiul Corbului. Când am ajuns prima dată la şcoala din Plai, am găsit-o directoare pe d-na Danieleanu, trecută binişor de 70 de ani, care predase ca învăţătoare la ciclul primar şi printr-o iscusită manevră, când s-a luat decizia înfiinţării încă unei şcoli cu opt clase, care trebuia să funcţioneze în Luca Mare, a reuşit să schimbe locaţia, demonstrând că în Plai sunt mai mulţi copii, deoarece exista aici şi un cătun de ţigani rudari, cu multe progenituri ce figurau în recensământul făcut anual pentru înscrierea la şcoală. 
Şcoala avea o singură sală de clasă, dar mai era în construcţie încă una şi procesul de învăţământ se desfăşura în două cicluri: dimineaţa, clasele I – IV, după-amiaza, cele de la V – VII (încă nu se ajunsese la clasa a VIII). Decizia de a înfiinţa această şcoală a fost influenţată de faptul că între Plaiul Câmpinei şi centrul comunei era o distanţă de vreo 8 km, pe care copiii trebuiau s-o parcurgă pe jos în condiţii extrem de grele, în special iarna. 
Ghinionul meu a fost că, fiind singurul cadru cu studii superioare, inspectorul şef, un tip autoritar, m-a numit director cu toată împotrivirea mea (n-aveam de gând să rămân prea mult timp în acest post). Habar n-aveam cum se conduce o şcoală, nu ştiam ce înseamnă o şedinţă de consiliu pedagogic, completarea unor matricole ori supravegherea procesului de învăţământ. Am început cu o primă de instalare egală cu un salariu şi cu un spor de 100 de lei la salariu pentru condiţii grele (probabil pentru izolare şi naveta grea de făcut pe jos). Ca director am reuşit însă să-mi fac un colectiv plăcut, putând să angajez câţiva profesori suplinitori, prieteni din Câmpina care erau studenţi pe la fără frecvenţă. Aveam un grup care se bucura de simpatia sătenilor: prof. Mihai Oprea, şi el absolvent al Facultăţii de Georgrafie, care îşi găsise gazdă în sat; Lucian Băleanu, profesor de matematică; din sat aveam un secretar, care avea şi jumătate de normă ca profesor, Valer Tudorache, un băiat de toată isprava; o drăguţă domnişoară din Brebu, Mariluş Stănică; la chimie, Niki Orfanu; venise şi un învăţător foarte bun, calificat, dl. Rusu.  
În general formam un colectiv unit şi ne înţelegeam bine. Lecţiile se predau conştiincios, făceam şi excursii cu elevii prin împrejurimi, în locuri pitoreşti prceum Podul Şoimului (unde începuse amenajarea şantierului pentru barajul de la Paltinu), Râpa Gorunului ori pe la Mănăstirea Brebu. Erau în comună şi alţi dascăli pricepuţi: învăţătorul Vârforeanu, director peste toate şcolile din cele şase sate ale comunei. La Vistieru funcţiona un învăţător absolvent de şcoală normală, Florin Iordache (poet de talent), care într-o vreme a avut colegă în cancelarie, ca învăţătoare suplinitoare, o foarte drăguţă domnişoară, celebră astăzi, actriţa Monica Davidescu, originară din Vistieru. La Seciuri, învăţător a fost o vreme Toni Grigorescu. Nu pot să nu amintesc, cu tot respectul cuvenit, de veteranul învăţământului şotrilean, învăţătorul Vlad, rămas celebru cu o replică, când la o inspecţie făcută de un activist de partid ajuns din cizmar inspector în învăţământ, enervat de observaţia fără suport a acestuia, i-a spus: „Tovarăşe inspector, eu am scos din şcoala asta mai mulţi elevi decât cuie ai bătut dumneata în talpă!”
Am regăsit şi un bun prieten din copilărie, doctorul Dan Bohâlţea, care a lucrat ani îndelungaţi la dispensarul de aici. Uneori eram chemaţi la şedinţele ţinute de primarul Florea (un fost muncitor, destul de cumsecade) cu toţi salariaţii de pe raza comunei. La o astfel de şedinţă, când veniseră şi reprezentanţii lingurarilor din cătunul Rudari, unul din ei a început cu o frază care se voia, în opinia lui, a fi una de politeţe: „Dragi tovarăşi, naş Floreo şi voi fă!”, stârnind hohote de râs în sală. De remarcat mai era profesorul de matematică, un tip cu studii făcute în Belgia, la Liege, cu maniere de gentilom, dar care căpătase obieceiurile locului. Curgea ţuica prin toate ogrăzile, iar domnul Filipescu o aprecia din plin. El, franţuzitul şi bine educatul tânăr, nu ştiu cum de naufragiase în Şotrile, devenind un băutor de cursă lungă. 
Eu însumi, în lotul şcolar pe care îl aveam în Plai, făceam ţuică, cam un butoiaş, pe care îl ţineam în cancalerie şi din care îi cinsteam pe sătenii care veneau la muncă voluntară, să ajute la construcţia noii aripi a şcolii. Aveam legături strânse cu părinţii elevilor, pe care îi vizitam uneori. Din casă în casă, de la ţuică fiartă la ţuică rece, ne cam lua apa uneori. Localnicii erau însă oameni foarte harnici şi gospodari. La proprietara cazanului de ţuică, Niculina Iordache, care avea trei fete la şcoală, era o plăcere să mergi seara la cazanul aflat lângă un pârâu; focul se făcea cu lemne, în vatră se coceau cartofii şi ţuica curgea încet, picătură cu picătură. Gestionarul bufetului era un personaj de excepţie. Dl. Chivu îşi făcuse o situaţie bună mobilizând ţiganii din rudărie să culeagă cătină, pe care nemţii o plăteau cu sume foarte bune. Câte chefuri am mai făcut şi-n bufetul lui! 
Ar mai fi de amintit dl. Corcodel, care lucra la cooperaţie şi aproviziona satul, dl. Albu, care avea trei fete frumoase, din care una s-a căsătorit cu viitorul director al şcolii, venit în locul meu, dl. Vali Burloiu, cărăuşul Davidescu, al cărui  fiu, Costică, un elev eminent, este acum patron la o topitorie de bronz în Comarnic, ţaţa Mariţa, mama lui Valer, care ne ospăta de multe ori cu generozitate şi pe bunicul lui, care avea într-o livadă o stupină cu peste o sută de stupi arhaici, în buturugi de lemn şi care ne trata cu faguri scoşi direct din stup, picherul Bondoc, care avea mai mulţi copii în şcoală, între care Maria, fata cea mare, era o excepţională elevă.
Problemele grele veneau din partea ţiganilor. Aceştia îşi înscriau copiii la şcoală pentru că primeau oarece ajutoare, dar ulterior îi retrăgeau repede de la cursuri. Când am făcut primul recensământ în văgăuna în care îşi aveau casele, m-am îngrozit. Trăiau mai rău ca în Africa, într-o coşmelie făcută din pari şi vălătuci, o singură încăpere în care suprafaţa era ocupată de un pat (dacă nişte scânduri bătute pe patru pari înfipţi în pământ se poate numi pat); deasupra dormeau cei din familie, sub pat, iarna, caprele. O cărare din dosul casei era folosită pe post de wc. Găteau în curte, pe pirostrii. Trăiau în mizerie şi într-o sărăcie lucie, ceea ce nu-i împiedica să se dea mari, în câciuma lui Chivu, când făceau rost de bani. Aveau câte o gloabă de cal, o căruţă şubredă şi se ocupau cu confecţionarea de mături din nuiele de mesteacăn, copăi, linguri şi fuse de lemn. Plecau la câmp toamna cu căruţa plină de mături şi schimbau o mătură pe mai mulţi ştiuleţi de porumb. La întoarcere, primul loc unde poposeau era cârciuma. 
Secţia de învăţământ raională organiza lunar şedinţe de analiză cu toţi directorii, la care cei experimentaţi, veteranii, se lăudau cu succesele lor. Eu, neavând nicio pilă, eram mereu calul de bătaie, fiind dat ca exemplu negativ pentru neşcolarizare. Din păcate, era o misiune aproape imposibilă să-i convingi pe copii să urmeze şcoala şi să-şi mai şlefuiască comportamentul! Puţini au terminat ciclul primar şi numai unul-doi, cele opt clase. Acesta a fost şi cazul unui elev foarte inteligent, care prindea lecţiile din zbor, fără să repete nimic acasă, luând în schimb note foarte bune. Ţone Nicolae ar fi putut să ajungă departe dacă s-ar fi ţinut de şcoală. 
Am petrecut trei ani la Plaiul Câmpinei şi multe amintiri frumoase mi-au rămas din vremea aceea. Disperat de naveta pe care o făceam iarna, când mă întâlneam prin pădure şi cu lupii sau toamna, când începeau ploile nesfârşite şi ajungeam ud fleaşcă la şcoală, m-am transferat la Muzeul Doftana. Am păstrat însă legătura cu învăţământul, având ore răzleţe la mai multe şcoli şi câteva licee din oraş. Dar asta este altă poveste, în care ar merita amintiţi marii profesori şi directori pe care i-am întâlnit în şcolile câmpinene...
Alin CIUPALĂ