14 februarie 2017

Şcoala de actorie finanțată de municipalitate, la a patra promoție de actori-elevi

În noiembrie 2011, Adrian Dochia, un localnic îndrăgostit incurabil de teatru, marele maestru al scenei româneşti, Mircea Albulescu, şi actorul şi regizorul Dan Tudor (de la ”Naționalul” bucureștean) au înfiinţat Asociaţia Culturală “TEATRUL PROIECT”, o organizaţie neguvernamentală cu scop cultural, care avea să înființeze la Câmpina primul teatru cu adevărat profesionist. În urmă cu câteva decenii, funcționase la Câmpina un teatru popular modest, cu actori amatori, angajați în întreprinderile câmpinene ale acelor vremuri.  Obiectul de activitate al Asociaţiei Culturale “TEATRUL PROIECT” fiind foarte extins (producţie şi promovare a spectacolelor de teatru, muzică, dans, balet, operă, circ etc, promovarea oricărui tip de creaţie, organizarea de concerte, festivaluri, gale de premiere, recitaluri, seminarii, simpozioane, turnee, expoziţii, conferinţe, dezbateri publice, ateliere de creaţie etc), Adrian Dochia a avut și ideea înființării unor cursuri de actorie pentru elevii din Câmpina. Ideea a fost materializată în mai 2012, la câteva luni după înființarea Teatrului Proiect din Câmpina, care, ulterior, avea să ia numele maestrului Mircea Albulescu. La început, conducerea Asociației și a Teatrului Proiect Câmpina avea următoarea componență: Mircea Albulescu (preşedinte onorific), Dan Tudor (preşedinte executiv) şi Adrian Dochia (secretarul ei executiv). După o vreme, Dan Tudor s-a retras din asociație, iar președintele ei a ajuns Adrian Dochia, cel care a coordonat permanent participările trupei de elevi-actori la festivalurile de profil din țară. După ce a fost ales consilier municipal, la alegerile din iunie 2016, Adrian Dochia s-a retras din conducerea Asociației și a Teatrului de Proiect ”Mircea Albulescu”, pentru a nu intra într-o situație de conflict de interese și de incompatibilitate. Totuși, a continuat să se ocupe de participarea elevilor la diferite festivaluri. Mai exact, cu organizarea transportului și al cazării în diferite orașe, unde trupa actorilor liceeni din Câmpina era invitată la importante evenimente și manifestări artistice. Cursurile de actorie s-au desfășurat la Casa de Cultură, unde, în urmă cu două săptămâni, a avut loc spectacolul de absolvire a celei de a patra promoții. 



Începuturile Școlii de actorie pentru elevi 
Trupa de teatru (de elevi) ”Mircea Albulescu” a fost înființată  la initiativa Asociatiei Culturale  Teatrul Proiect , în mai 2012,  cu elevi ai Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”. Ulterior, în trupă auu venit și elevi ai altor licee (Colegiul Tehnic ”C.I. Istrati”, Liceul Tehnologic Energetic). La începutul anului 2013, la iniţiativa Comisiei de cultură din cadrul legislativului municipal, Consiliul Local Câmpina a aprobat finanţarea unor cursuri de actorie, cu precădere pentru elevii din şcolile câmpinene, dar şi pentru doritori cu vârste mai înaintate. Organizarea i-a revenit Teatrului Proiect Câmpina, mai exact, preşedintelui instituţiei în acel moment, Adrian Dochia, coiniţiator, împreună cu consilierul municipal Florin Frăţilă, al acestui demers. Practic, prin aceste cursuri gratuite (pentru cursanţi), finanţate cu 10.000 de lei de la bugetul local (bani cu care s-au plătit profesorii cursanţilor), s-a înfiinţat la Casa de Cultură, pentru prima dată după 1989, o mică şcoală de actorie pentru amatori. Cu relaţii în lumea teatrelor din Bucureşti, Adrian Dochia i-a adus ca profesori pregătitori ai acestei şcoli pe doi actori ai Teatrului Naţional din Capitală, Toni Cristin (lector al UATC Bucureşti), şi Ovidiu Cuncea. În decembrie 2013, Adrian Dochia ne declara: ” Din dorinţa de a face cursuri serioase de teatru pentru tinerii amatori din oraş, într-un mod organizat, am vorbit cu doi actori cunoscuţi din Capitală, Toni Cristin şi Ovidiu Culcea, care au o experienţă bogată în munca aceasta şi în domeniul teatrului de amatori. Aceştia au pregătit elevii câmpineni în cadrul unor cursuri săptămânale, în care cursanţii au învăţat multe lucruri pe care le învaţă studenţii de la UATC: cum să porţi un dialog şi să-l stăpâneşti, având un interlocutor incomod în faţă, cum să vorbeşti frumos, adică arta retoricii, cum să-ţi concentrezi cât mai bine atenţia, cum să comunici cât mai clar semenilor tăi, adică multe lucruri care le vor fi de folos în viată, chiar dacă nu vor urma o carieră în teatru. î


Iniţiativa Teatrului Proiect este unică în peisajul cultural postdecembrist. Au mai fost cursuri de actorie pentru amatori, tot la Casa de Cultură, dar în urmă cu aproape patru decenii.  La început, am avut o trupă de circa 30 de cursanţi, apoi, câţiva s-au retras, iar astăzi, cei circa 25 de elevi care au urmat cursul de actorie de şase luni vor juca, pentru prima dată în viaţa lor, într-un spectacol de teatru. Cei doi profesori sunt regizorii spectacolului, care reprezintă o farsă folclorică după “Soacra cu trei nurori”, iar membrii trupei de actori amatori preiau din mers anumite roluri.” 
După încheierea spectacolului cu prima piesă de teatru jucată de elevii câmpineni, preşedintele Comisiei de cultură din Consiliul Local, Florin Frăţilă, ne-a declarat următoarele: “Astăzi se încheie o primă etapă din istoria Şcolii de teatru de amatori, pe care am organizat-o la Casa de Cultură împreună cu preşedintele Asociaţiei Teatru Proiect Câmpina, Adrian Dochia, şi cu directorul Casei de Cultură, Florin Dochia. Cursul de teatru a început în primăvară, cu o pauză de câteva luni pe timpul verii, iar astăzi copiii ne-au arătat ce au învăţat, jucând într-un spectacol bine realizat, pe care nu îl vor uita niciodată. După ştiinţa mea, este pentru prima dată în istoria postdecembristă a culturii câmpinene când se întâmplă să funcţioneze o mică şcoală de actorie pentru amatori, demers pe care îl vom continua şi în anii următori, datorită efectelor benefice asupra tinerilor noştri, şi nu mă refer aici doar la liceenii din ani terminali, ci şi la cei mai mici dintre cursanţi, şcolari de gimnaziu.”


Primul spectacol – cel mai apreciat și premiat
Cu ”Soacra cu trei nurori” (adaptare după Ion Creangă), prima lor piesă de teatru, actorii-elevi au participat, în anul următor premierii, la șase festivaluri, de la niciunul dintre acestea neîntorcându-se fără premii. La Festivalul național de teatru pentru liceeni  ”Amprente” –Brașov 2014, trupa de elevi ”Mircea Albulescu” a câștigat Premiul I și Premiul pentru interpretare feminină. 


De la următorul festival, Festivalul județean de teatru ”Scena” din Ploiești, câmpinenii s-au  întors cu Premiul II și Premiul pentru cea mai buna actriță. Al treilea festival la care au fost invitați în 2014 a fost Festivalul de Teatru Adolescent Amfiteatru din Botosani, cel mai important festival de teatru pentru elevi, unde elevii-actori din municipiul nostru au câștigat Premiul de popularitate, Premiul voluntarilor și Trofeul  festivalului pentru cel mai bun spectacol. De la Festivalul Național de Teatru pentru Tineret ”De-a Rasu-Plansu” - Brasov 2014, câmpinenii noștri s-au întors cu Premiul special al juriului, iar de la Festivalul National de Teatru OKAUA – București 2014, cu Marele premiu - Trofeul pentru cel mai bun spectacol. În final, la Festivalul National de Teatru Tânăr-  Ideo Ideis – Alexandria 2014, trupa a câștigat Premiul acordat de Teatrul de Comedie București. În al doilea an de participare, 2015, trupa câmpineană a prezentat o a doua piesă, ”Făt-Frumos din lacrimă” (adaptare după Mihai Eminescu), cu care a câștigat Premiul Special al Juriului  la Festivalul Național de Teatru pentru Tineret – Ampente – Brașov, și tot Premiul special al juriului la Festivalul Național de Teatru Okaua , Bucuresti 2015. În al treilea an de participare, 2015, trupa a fost invitată la trei festivaluri, unde au prezentat piesa ”Profesorul de franceză” (adaptare după Tudor Mușatescu. Nu au mai câștigat niciun premiu, dar și simpla participare este ceva, deoarece incitațiile se fac în urma unor selecții riguroase. 

O nouă trupă de actori-elevi
”În ultima promoție avem o trupă de actori liceeni mai buni decât cei de anul trecut. Avem elevi de la mai multe licee. Sunt convins că vom face treabă bună în anul acesta. De copiii mă voi ocupa în continuare, în ceea ce privește organizarea participărilor la festivaluri. Vreau să împlinesc astfel și dorința mentorului lor, Mircea Albulescu, cel care, înainte de a muri, ne-a rugat să avem grijă de elevii-actori din trupa care îi poartă numele. Ar fi bine dacă am putea obține de la municipalitate un avans al cheltuielilor, pe care, în mare, le putem evalua foarte bine, astfel încât banii pe care îi cheltuim cu cazarea și transportul, banii parinților, de fapt, să nu  mai fie returnați după aproape un an, ci mai devreme”, ne-a mărturisit Adrian Dochia. (A.B.)

Editorial. ŞI SOLUŢIA?

Cam asta este întrebarea fundamentală a zilelor noastre. Există conștiința tuturor că trăim o perioadă în care se face istorie, dar în ce sens se îndreaptă ea și cine o face? În mod clar, acest guvern  (această putere în genere, asistăm pe tăcute la sarabanda de numiri în funcții de secretar de stat a unor persoane profund discutabile ca profesionalitate și competență) este nociv pentru democrație și pentru țară. Problema este: cum îl înlocuim? Și cu cine? E limpede, pentru mine, că și-a pierdut orice legitimitate, oricît ar invoca cocomentatorii (sic!) TV, revoltații din fața Cotrocenilor sau „obiectivii”, „echidistanții” - specie nu tocmai nouă, dar puternic afirmată în aceste zile – legitimitatea votului,  aceasta nu este deloc suficientă. Pentru că aspectul nu ține numai de chichițele juridice, ci fundamental de onoare. Termen vag, inoperant într-o țară unde nu funcționează legile nescrise ale moralei (pentru că nu funcționează nici cele scrise –sau invers, cine știe?), dar fără de care o societate nu se structurează. Guvernul și Parlamentul ar trebui să-și dea demisia de onoare în aceeași zi. E singura soluție viabilă, moral și juridic și politic. Guvernul acesta – și partidul care l-a emanat - este un atentat la siguranța națională, în fiecare zi ne oferă noi dovezi. Îndepărtîndu-ne pas cu pas de obiectivele euro-atlantice, ne asigură dizolvarea în Eurasia. Nu scindarea României este pericolul, cum s-au activat centrele de propagandă. Ci dispariția ei prin colaps totalitar. A întregii Românii. Sigur, mulți vor fi fericiți, căci vine o vreme (ca și regretatul ev mediu ceaușist) în care omul incapabil să-și asume vreo răspundere stă ocrotit sub o putere care se ocupă de toate. De serviciu, de aprovizionarea cu alimente, de concediu, de apartament, de repartizarea la terminarea facultății, de sănătate, de învățămînt, de presă (nu vedeți cum arată deja televiziunile noastre, inclusiv cea de stat?). Prost, dar se ocupă. Iar omul liber dispare, prin diferite metode. Despre asta este vorba la aceste manifestații, nici măcar despre Iordache, Corina Crețu, Daea, Andreea Cosma, Olguța, Băsescu, festivalul Cîntarea Firei (citiți, o să vedeți despre ce e vorba), Birchall, Șerban Nicolae, Tăriceanu, et alţii. E vorba despre cum se va putea trăi, ca om sau ca animal de companie, în această țară. 


Acum, cînd scriu, văd un excepțional altfel de protest la Sibiu. Oamenii au ieșit în piață cu cărți și au citit. Într-adevăr, cartea este principalul adversar al acestui maleficiu oribil al inculturii. De aceea nici n-au avut reacție la explozia de imaginație a Pieței, n-au putut găsi alte reacții decît metodele străvechi ale propagandei comuniste: spărgătorii violenți de manifestație, sau contra-mitinguri, sau amenințări cu represalii polițienești. Fantasma asta a „ruperii țării” (prietenii de la UDMR acționează ca activați de un buton cînd e vorba de satisfăcut comenzile partidului de la putere) a fost întărită și de un comunicat aiuritor al Academiei, în cel mai pur stil al național comunismului tîrziu. Aici este de făcut observația că nu sîntem singulari, sperietura vine de la faptul că în Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Franța, S.U.A. întîlnim discursuri xenofobe, antisemite, autarhiste și autoritariste similare. Dragnea e într-o bună companie, chiar dacă pe el personal asta îl lasă rece. De fapt, îi dă o îndreptățire la care acum 15 ani, să zicem, cînd cu totul altul era peisajul politic euro-atlantic, nici n-ar fi visat. Și e suficient de abil încît să speculeze la maximum acest context favorabil. 
Ce se va întîmpla, așadar, cu protestele? Este foarte bine că țara este „dezbinată”, cum urlă mijloacele de idiotizare în masă. Așa trebuie să fie: oamenii care îi apără pe hoți de o parte, oamenii care vor legi curate și conducători curați pe de altă parte. Acum vreo 150 de ani, Titu Maiorescu provoca scandal afirmînd că: decît o școală rea mai bine deloc, decît un muzeu fără opere valoroase, mai bine deloc, decît o academie fără maturitate științifică mai bine deloc. Asemenea, am putea spune azi: decît o țară condusă de borfași, mai bine deloc. Este posibilă o astfel de „regenerare a spiritului public”? – Maiorescu dixit. Îmi pare aceasta intenția ultimă a mitingului maraton din plină iarnă. Dincolo de persoane și de partide. Ultimul pai prin care democrația și țara adevărată mai respiră. Adevărata „Românie profundă”. E un protest împotriva unei clase politice patologic incapabile de a-și asuma conducerea țării, împotriva „șmecheriei” ca motor al oricărei acțiuni publice românești. E tîrziu, știu, dar poate că nu e prea tîrziu. 
Închei tot cu profeticul critic literar și politician (dacă ne gîndim că funcția pe care a deținut-o el acum un veac e ocupată acum de Iordache sau Birchall, măsurăm fulgerător abisul): „De aici să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor, și cu cît poporul este mai incult, cu atît mai mult, fiindcă tocmai atunci sînt primejdioase. Ceea ce are valoare se arată la prima sa înfățișare în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci nu este bun numai pentru noi și deocamdată, ci pentru toți și totdeauna”. Deci ne jucăm viitorul…
Christian CRĂCIUN

Organigrama Primăriei Câmpina are 499 de angajați

Unii consideră că primăria unei localități nu este o instituție în sine, ci reprezintă doar clădirea care găzduiește birourile în care își desfășoară activitatea aparatul de specialitate al primarului respectivei localități. Deci, la nivelul unei unități administrativ-teritoriale, avem de-a face cu Instituția Primarului și Instituția Consiliului Local - ca instituții de drept public, desigur. Ceva asemănător se poate spune și despre o prefectură de județ, în comparație cu Instituția Prefectului județului respectiv. Indiferent de gradul de centralizare și de uniformitatea statului, cu toate că primarul nu este un reprezentant al guvernului în teritoriu, cum este considerat prefectul, guvernul central trebuie sa se sprijine pe anumite structuri locale pentru a-și exercita autoritatea și pentru a furniza diferite servicii, iar printre aceste structuri se numără și Instituția Primarului. Organigrama Primăriei Câmpina are 499 de angajați. Pare o organigramă foarte stufoasă, la prima vedere, dar nu este chiar așa. Dacă scădem cei 199 de angajați ai Serviciului public de asistență socială (marea majoritate este formată din asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități grave), dar și cele 73 de persoane care lucrează în  instituțiile subordonate Consiliului Local, mai rămân doar 227 de angajați care lucrează efectiv în administrația publică locală. Dintre aceștia, 108 lucrează în sediul Primăriei Câmpina și la Casa Căsătoriilor, 12 se ocupă cu administrarea Parcării Centrale, 15 sunt repartizați la Atelierul de reparații infrastructură urbană, 6 se ocupă de gestionarea situațiilor de urgență, tot 6 au treabă la Biblioteca Municipală ”Dr. C.I. Istrati”, același număr de angajați îl găsim la Muzeul Memorial ”B.P. Hasdeu”, 32 aparțin Serviciului administrare spații verzi (Sera Primăriei), iar 42 de persoane lucrează în structurile Poliției Locale. 


Instituțiile din subordinea Consiliului local Câmpina sunt: Casa Tineretului (cu 17 angajați), Casa de Cultură ”Geo Bogza” (cu 7 angajați), Serviciul de Administrare Piața Centrală (cu 25 de angajați), Aparatul de lucru al Consiliului Local (1 angajat - juristul legislativului municipal), Clubul Sportiv Câmpina (11 angajați), Serviciul de evidența persoanei (12 angajați). Primarul și Consiliul Local nu sunt în relații de subordonare, ci de coordonare și interdependență, pentru asigurarea bunei funcționări a administrației publice locale. Dacă putem asimila Consiliul Local cu un miniparlament local (forul deliberativ local care adoptă acte normative cu putere de legi locale), atunci Primarul, ca șef al executivului local, poate fi considerat ca un prim-ministru al localității respective. Secretarul municipiului (cunoscut și sub o denumire mai veche – secretarul Primăriei) și viceprimarul sunt și ei pe aceeași linie în organigramă, semn că între cei doi nu există relații de subordonare. Secretarului municipiului coordonează în mod direct serviciile Direcției juridice, precum și serviciile publice de evidența persoanei și de asistență socială, iar viceprimarul are în subordinea sa  serviciul Urbanism și serviciul ADPP. Tot pe linia ierarhică orizontală care leagă secretarul municipiului de viceprimar este situat și administratorul public, care răspunde de Bibliotecă, Muzeul Hasdeu și Sera Primăriei. Primarul și viceprimarul nu sunt angajați cu carte de muncă la Primărie, fiindcă ei sunt considerați demnitari publici locali (aleși de electoratul local), având suspendate, pe toată perioada de patru ani a mandatului,contractele individuale de muncă de la precedentele locuri de muncă în care și-au desfășurat activitatea. (A.B.) 

Proiectul „Salvator din pasiune” continuă în județul Prahova!

Începând cu data de 10 februarie a.c., ISU Prahova continuă provocarea lansată semenilor în anul 2016 de a deveni voluntar în cadrul inspectoratului.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: 
- vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
- apt din punct de vedere medical; 
- să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
- să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.


Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, copie după actul de identitate, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), avizul psihologic (cu mențiunea "apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul ISU"), actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul www.isuprahova.ro.

La Casa Tineretului s-a desfășurat Expoziția Județeană Columbofilă

În ultimele două zile ale săptămânii trecute, în foaierul mic al Casei Tineretului, s-a desfășurat a șaptea ediție a Expoziției Județene Columbofile, eveniment tradițional organizat periodic de Asociația Columbofililor Profesionişti din Prahova. Inițiatorul expoziției, Lucian Cercel - președintele Asociației Columbofililor Profesionişti din Prahova și vicepreședinte al Uniunii Columbofililor Profesioniști din România -, s-a declarat mulțumit de efectul pe care l-a avut această acțiune în rândul populației municipiului, ținând cont de numărul însemnat al vizitatorilor din cele două zile de desfășurare. ”Concurenții au sosit la Casa Tineretului încă de vineri, zi în care a fost pregătită sala de prezentare a porumbeilor, au fost primiți porumbeii de către membrii comisiei de organizare, după care păsările au fost introduse în boxele de prezentare, hrănite și adăpate corespunzător. 


Deschiderea oficială a Expoziției a avut loc sâmbătă, 11 februarie, la ora 9.00. Începând cu această oră și până la ora 17.00, a avut loc vizitarea expoziției de către public. Apoi, s-a desfășurat premierea porumbeilor campioni de la cele aproximativ 50 de categorii de concurs, dar și premierea crescătorilor proprietari. Seara s-a încheiat cu o mică petrecere cu bufet suedez”, ne-a declarat Lucian Cercel. Duminică, publicul a putut vizita doar până la ora 12.00 expoziția la care au fost expuși în total (la toate categoriile de concurs), circa 200 de porumbei. După această oră, care a însemnat închiderea oficială a expoziției, s-au restituit porumbeii proprietarilor, a avut loc ridicarea porumbeilor expuși de către delegații cluburilor participante, dezafectarea sălii, strângerea și depozitarea materialelor. (A.B.)

Spectacol cu scop caritabil pentru susţinerea copiilor din centrele de plasament

Evenimentul care a marcat luna februarie în calendarul Clubului Femina - care activează în oraşul nostru prin Asociaţia Pro Câmpina -, a avut loc sâmbătă, 11 februarie, la Club Live, într-o atmosferă muzicală plină de voie bună. 

Împinse mereu de dorinţa de a veni în ajutorul celor care au nevoie, membrele clubului au răspuns afirmativ şi de această dată şi au organizat un spectacol cu scop caritabil pentru susţinerea educaţiei copiilor din centrele de plasament. 


„Scopul întâlnirii a fost de a strânge fonduri pentru susţinerea proiectului «Ajungem Mari», un program educaţional ce se adresează copiilor instituţionalizaţi. Alături de peste o mie de voluntari din ţară, am dorit să ne implicăm în educaţia acestor copii lipsiţi de căldura unei familii. Mulţumesc pe această cale tinerilor care au oferit recitalul muzical şi prietenului nostru Liviu Briciu, care ne-a fost alături şi s-a implicat în realizarea acestui spectacol cu scop caritabil. Acţiunile de acest gen, puse la cale cu ajutorul doamnelor din Clubul Femina, sunt printre cele mai reuşite, deoarece toata lumea are de câştigat” – ne-a declarat d-na Irinel Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Pro Câmpina.


Pe scenă au urcat trei tineri talentaţi, Ana Lavinia Pisaliţă, Laura Maria Şincă şi Alexandru Gh. Butcă, ale căror interpretări au fost extrem de apreciate şi de aplaudate.
Nota de culoare a fost dată de Cristina Popescu, pictor şi membră a Clubului, prin mărţişoarele şi brăţările creaţie proprie, pe care le-a scos la vânzare, o parte din bani fiind donaţi Programului «Ajungem Mari».
Andreea ŞTEFAN

Câmpina, tărâm de istorii şi de amintiri. PERIPEŢII DE NAVETIST

Industrializarea masivă din perioada comunistă a creat un fenomen nemaiîntâlnit în istoria noastră contemporană. În lumea satelor, bărbaţii au renunţat să mai lucreze în CAP-uri (cooperativele agricole de producţie) şi în IAS-uri (întreprinderile agricole de stat) din cauza retribuţiei foarte mici acordate pentru o muncă cu normă foarte mare de realizat. Românii noştri s-au adaptat însă, ca de obicei, uşor şi bărbaţii s-au angajat muncitori în marile întreprinderi aflate în zona lor. În agricultură au rămas să lucreze numai femeile, care erau motivate nu prin plata zilelor de muncă, mai multă simbolică, ci prin acordarea unui lot ajutător, pe care îl puteau cultiva asigurându-şi hrana pentru familie şi mai ales pentru că la sfârşitul zilei de muncă puteau să plece cu o traistă plină de porumb sau de alte produse luate de pe câmp. Aşa a apărut fenomenul navetismului de masă. Autogările şi gările erau luate cu asalt de la primele ore ale zilei. CFR-ul introdusese la aceste ore trenuri speciale, curse muncitoreşti, iar autobazele puseseră în circulaţie autobuze pentru toate traseele care aduceau în oraşe muncitorii. Erau condiţii mizerabile în privinţa confortului pe trenuri şi în aceste autobuze. Pentru cei care veneau din comunele cu drumuri proaste au fost confecţionate nişte maşini - camioane care aveau în spatele cabinei o carcasă din metal - numite de călători „carosate”. Solicitate la maxim, autobuzele şi carosatele se uzau repede, dând multă bătaie de cap şoferilor care le întreţineau şi care, de multe ori, le reparau pe banii lor, pentru a nu sta degeaba în garaj. Se produceau uneori accidente tragice. O astfel de maşină carosată, plecată din Câmpina spre Valea Doftanei încărcată de muncitori până la refuz, după ce a depăşit barajul Paltinu, s-a prăbuşit de la mare înălţime în lacul de acumulare făcând multe victime din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare.
Câmpina a fost un adevărat oraş al navetiştilor. Fiecare dintre cele şapte întreprinderi republicane depăşea 4000 de angajaţi. Forţa de muncă din oraş era insuficientă şi de aceea, din localităţile înconjurătoare veneau peste 20.000 de navetişti, în condiţiile în care oraşul avea atunci 40.000 de locuitori. Dar chiar şi aşa, forţa de muncă nu era suficientă. Când s-a construit Turnătoria au fost aduşi muncitori din judeţele Botoşani şi Neamţ. Navetiştii aveau facilităţi la transport, beneficiind de abonamente cu preţuri foarte convenabile atât pe calea ferată, cât şi cu autobuzul. Muncitorii calificaţi erau în general bine retribuiţi; unii dintre ei, care lucrau în acord (depăşeau norma), aveau salarii chiar mai mari decât ale directorilor. Când era ziua de salariu, îmi amintesc cum de la Neptun şi de la IRUE, coloane de salariaţi care umpleau strada ca la defilare, poposeau la cârciuma de pe malul lacului (la „Zbârlitu”, cum i se spunea datorită patronului care avea o freză cu ţepi ca de arici), unde din cauza aglomeraţiei se bea de multe ori în picioare. E drept că nu se bea numai în ziua de salariu. Muncitorii prinseseră năravul CAP-iştilor şi la ieşirea din serviciu mai plecau pe poartă cu câte o piesă sau cu ceva meşterit de ei în uzină. Muncitorii de la IRA, care luau câte o piesă în stare bună din motoarele maşinilor trimise la reparat, făceau primul popas la magazinul de piese auto, de unde plecau cu bani suficienţi în buzunar şi se opreau la o crâşmă ordinară, bufetul Expres de pe centru, denumit în bătaie de joc „Ţoiu jegos”. 

Amintiri personale de navetist

Plaiul Câmpinei. Am fost angajat în câmpul muncii, cum se zicea odinioară, aproape 50 de ani. Primii ani am lucrat ca profesor şi ulterior director la o şcoală dintr-o localitate pitorească, Plaiul Câmpinei, un mic cătun ce aparţinea de comuna Şotrile. Datorită drumului prost întreţinut, pe care rar se punea câte o maşină de pietriş, toţi navetiştii mergeau pe jos. Eram tânăr atunci şi vara nu mă deranja să merg prin pădure mai bine de o oră. Era o pădure aproape virgină, pentru că ascundea în adâncul ei o puternică unitate de rachete aduse din Uniunea Sovietică şi nu se făceau tăieri de arbori. Din primăvară până în toamnă, găseam tot timpul lucruri care să-mi încânte privirea şi să-mi facă drumul plăcut. Primăvara înflorea liliacul sălbatic şi toate florile primăverii. Din vară până spre toamnă se puteau culege, de pe lângă poteca pe care o străbăteam, diferite specii de ciuperci numite de localnici ciuculeţi, mânătărci ori vineciori. Iarna şi toamna, drumul nu mai era aşa plăcut. Într-o oră de mers prin ploaia care cădea în rafale mă udam până la piele. Aveam la şcoală o sobă frumoasă, din metal, adusă de la fostul castel al prinţilor Ştirbey de la Voila, în care turnam două găleţi de brichete de cărbune ca nişte ouă şi, cu toate că dădea căldură ca un cuptor, în timpul celor patru ore de curs nu reuşeam să mă usuc. Iarna, prin pădure, mă mai speriam uneori când, după-amiaza târziu, zburau prin copaci nişte bufniţe enorme sau când pe potecă zăream la distanţă câte un lup fugind grăbit. Când şi când, imprimate în noroi, puteam vedea chiar şi urmele enorme ale unor labe de urs. Sperietura cea mai mare am tras-o însă într-o primăvară, când înfloriseră salcâmii. Fusese instalată într-o zonă cu mulţi salcâmi o stupină. Întârziasem la o şedinţă ţinută la primăria din Şotrile, după care mai poposisem şi la „Vârful cu dor”, pitoreasca cârciumioară cu nume romantic din localitate. Am plecat după miezul nopţii şi, ca de obicei, am scurtat drumul, lung de vreo 12 km, prin nişte vâlcele prăpăstioase. Ieşit dintr-o astfel de vale unde nu pătrudea nicio rază de lumină, am ajuns la şosea, lângă stupină, când dintre stupi s-a ridicat un colos ce mi se părea că depăşeşte doi metri şi care cred acum că era la fel de speriat ca nebunul ce-i apărea în miez de noapte, când nu era ţipenie de om pe drum. Spaima cea mare am tras-o când i-am văzut ciomagul pe care îl ţinea în mână. 
Uneori, când treceam prin zona unităţii militare, mă întâlneam cu un ofiţer de securitate, tânărul atunci Lulu Marcoşanu, cu care fusesem coleg în liceu. Patrulând în zonă cu motocicleta, mă mai lua şi pe mine uneori şi mă ducea la şcoală. Odată mi-a povestit că, fiind în garda personală a lui Gheorghiu Dej, asistase la întâlnirea acestuia cu Hruşciov, care venise neanunţat în ţară, după declaraţia din aprilie 1964, ca să îl avertizeze pe Gheorghiu Dej în privinţa atitudinii antisovietice a acestuia. Lulu mi-a spus că, fără nicio reţinere, Dej l-a invitat pe Hruşciov să se întoarcă acasă deoarece nu avea nevoie de sfaturile lui.

Telega. Speriat de condiţiile grele din Plai, am găsit un post la Muzeul Doftana. Spre acest loc de muncă am făcut naveta mulţi ani de zile. Pe ruta Câmpina – Telega erau autobuze, era şi un tren din Gara Câmpiniţa în Gara Telega, dar mai puteai apela şi la maşinile de ocazie. În persoana şoferului de pe autobuz mi-am regăsit un vechi prieten, Bebe Blendărău, personaj arhicunoscut de câmpineni atât pentru statura lui uriaşă, cât şi pentru umorul său. Autoritar, Bebe făcea ordine când lumea se îmbulzea la uşile autobuzului pentru a prinde un loc pe scaun, strigând cu vocea lui de stentor: „Hai, comuniştilor! Hai, nemâncaţilor! Mergeţi în ordine, că-mi rupeţi maşina!” 


Între peripeţiile lui Bebe, s-a numărat şi un incident la care am fost martor şi care m-a amuzat copios. Mergând pe valea Telegii, acesta a prins sub roată o gâscă dintr-un cârd ce păştea pe marginea drumului. Gâsca era a viceprimarului, care furibund a sărit la Bebe ameninţându-l că-i ia carnetul. „Măi cimpanzeule, carnetul mi l-a dat un general, n-o să mi-l ia un prăpădit ca tine!” – a fost răspunsul memorabil al lui Bebe. 
Autobuzele aveau atunci taxatoare, care vindeau bilete în maşină şi controlau abonamentele. Un personaj pitoresc era o taxatoare de pe cursa de Telega, poreclită cu răutate de consătenii ei „Maria Chioara”. Corpolentă, având silueta asemănătoare cu a actriţei Draga Olteanu, Maria străbătea autobuzul împingând în stânga şi în dreapta şi în timp ce taxa făcea o adevărată revistă a presei, prezentând pasagerilor noutăţi din ziare sau fapte diverse petrecute în comună. 
O poveste care a făcut senzaţie în vremea aceea a avut ca protagonişti un şofer de autobuz şi a sa taxatoare, care la capăt de linie, pe traseul Câmpina – Azuga, au fost surprinşi într-o postură delicată de un călător ajuns prea devreme, care pentru a se adăposti de frig a intrat peste ei în autobuz. Păţania de tot hazul a făcut mult timp deliciul navetiştilor. 
Un alt zvon care a circulat multă vreme printre navetişi se referea la doi dintre şoferii de autobuz de pe ruta Câmpina – Telega. Aceştia muriseră de tineri, după revoluţie, când se spunea că ar fi adus din Germania deşeuri toxice pe care le-ar fi aruncat în lacurile foarte adânci din fostele saline. Personal, m-am îndoit de veridicitatea acestei poveşti, deşi a fost mult timp pe buzele oamenilor.

Sinaia. Din 1990, m-am transferat la Muzeul Peleş. Făceam naveta cu o cursă muncitorească ce aduna muncitorii de pe Valea Prahovei şi îi ducea la uzinele din Breaza, Sinaia ori Azuga. Foarte mulţi navetişti erau comărniceni. Bărbaţii mergeau în uzine, iar femeile în numeroasele hoteuri din staţiuni. Din nefericire, după revoluţie, navetiştii nu au mai primit abonamente. În condiţiile în care salariile erau modeste, dacă luai zilnic bilet, un sfert din leafă se ducea pe navetă. Oamenii s-au adaptat însă din nou şi mergeau, cum se spune, „pe blat”, în cursele muncitoreşti din toată ţara 90% dintre navetişti neavând bilet de călătorie. Manevra era să tratezi cu naşul, care primea o sumă modică şi nu mai cerea biletul. Comărnicenii, mai colţoşi de fel, dacă erau şi niţel abţiguiţi, refuzau s-o mai dea chiar şi pe aceasta. Am asistat la o scenă în care, intraţi în conflict cu naşul, aceştia l-au apucat de pulpanele mantalei şi au tras de ea până când au sfâşiat-o. Astfel de incidente erau însă destul de rare. Se stabilise chiar o înţelegere tacită: naşul venea cu chipiul plin de moned direct la pasagerii clandestini şi le cerea să-i schimbe mărunţişul în bancnote, deoarece în tren se urcase controlul civil (un funcţionar mai important din structura CFR) şi trebuia să-i dea şi acestuia partea sa (aceştia se lăsau, la rândul lor, corupţi). Nu se putea însă corupe controlul făcut cu poliţia feroviară. Trenul era oprit între staţii şi toţi pasagerii fără bilet erau debarcaţi. Îmi amintesc cum odată, supăraţi că sunt lăsaţi să meargă pe jos câţiva kilometri, comărnicenii s-au răzbunat bombardând trenul cu bolovanii de pe rambleul căii ferate, timp în care poliţiştii feroviari se străduiau să se ascundă pe sub canapele pentru a se feri din calea proiectilelor ce pătrundeau prin geamuri. 
Aveam un prieten care a făcut naveta ani de zile într-un mod foarte original, ajutat şi de pardesiul său bluemarin dintr-o stofă asemănătoare cu aceea din care era făcută uniforma CFR-iştilor. Când trecea naşul pe lângă el, spunea pe un ton flegmatic, plictisit: „Legitimaţie!”, iar statura lui impunătoare şi figura arogantă îl făceau de fiecare dată pe controlor să treacă mai departe fără a se gândi măcar să i-o ceară. Amicul meu avea câteva tovarăşe de navetă, cameriste pe la hotelurile din Sinaia, cu care se întreţinea în timpul drumului. Speriate de stilul lui, acestea l-au anunţat că nu-l mai însoţesc, deoarece naşul, speriat de alura lui de şef, nu le mai ia banii şi le amendează. Când mergea cu trenul accelerat, aplica o altă tactică: se instala cu mare îndrăzneală în vagonul – restaurant, punea în faţă un pahar gol din plastic, citea ziarul şi controlorul trecea fără să-l deranjeze. Cel mai frumos a fost odată când, la Breaza s-au urcat din ambele capete ale trenului mai mulţi controlori civili însoţiţi de militari din poliţia feroviară. El era instalat la clasa I, unde deşi ar fi trebuit să fie un confort sporit, aspectul vagonului era dezgustător, cu stofa canapelelor ruptă şi pătată, iar pe jos plin de coji de seminţe şi gunoaie. Văzând că pe la ambele capete intraseră controlori, s-a ridicat, şi-a luat mapa din plasa de bagaje şi fără să se piardă cu firea a început să le făcă morală echipelor de controlori, în timp ce se îndrepta către uşa trenului. „Ne cereţi nouă biletul, dar la ăştia care vând seminţe şi umplu trenul de gunoaie de ce nu-l cereţi? Pentru că vă luaţi dreptul de la ei?” Şi dând din gură cu invective, a trecut pe lângă controlori, trenul a oprit la Câmpina, iar el a coborât liniştit. 
Am avut parte şi de o întâmplare care se putea termina tragic, când obosit fiind, am adormit şi m-am trezit tocmai în momentul în care trenul, pus în mişcare, părăsea gara Câmpina. Buimac de somn, am fugit la uşă, am sărit şi am căzut între gardul ce mărginea peronul şi linia ferată. Văzând incidentul, mecanicul a pus o frână puternică şi a oprit trenul, crezând că m-a făcut praf; bănuind că urma să-i dau socoteală, m-am cules de jos şi am rupt-o la fugă cât m-au ţinut picioarele.
Timpul acesta petrecut timp de 43 de ani între staţii şi-a lăsat puternic amprenta şi m-a obosit. Le-am spus copiilor mei să-mi pună pe cruce ca epitaf un singur cuvânt - „Navetist”, ca o sentinţă implacabilă ce va marca un ultim drum fără de-ntoarcere.
Alin CIUPALĂ

SanConfind, co-organizator al unui interesant simpozion medical desfășurat la Bușteni

La Hotelul Alexandros din Bușteni, în perioada 11-12 februarie 2017, a avut loc un interesant simpozion dedicat imagisticii medicale, ai cărui organizatori au fost Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Au participat peste 60 de medici din București, Prahova și multe alte județe din țară, medici specialiști în imagistică medicală, recuperare medicală, reumatologie, medicină nucleară și explorări funcționale.
În afară de cursul principal („Rezonanța magnetică și ecografie în patologia articulației genunchiului”), acreditat de către Colegiul Medicilor din România cu 11 credite EMC (educație medicală continuă), au avut loc și alte prelegeri interesante cu diverse tematici din imagistica medicală.  


Cei cinci lectori ai cursului au fost medicii Gabriela Toma (Departamentul Imagistică Medicală SanConfind), Sorin Ghiea (Imagistică Medicală SanConfind), Dragoș Cuzino (șef de lucrări dr., de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, președintele Societății de Imagistică Musculo-Scheletală din România),  Emi Preda (șef de lucrări dr., de la Institutul Clinic Fundeni București), precum și conf. univ. dr Vladimir Ene (Affidea București, Spitalul de urgență Sf. Ioan), medic cu experiență de peste 25 ani în investigațiile CT și IRM, cel care a introdus pentru prima dată în țară investigația pe aparate IRM 3Tesla și a implementat tehnici noi de investigare (enteroRM si enteroCT). La începutul întâlnirii, ing. Ioan Simion, administratorul companiei medicale care administrează Spitalul SanConfind, a prezentat proiectul SanConfind, cu toate realizările sale, dar și cu toate devenirile sale viitoare, având în vedere că Spitalul SanConfind este într-o continuă extindere. 
„”Pentru că nu au putut fi înscriși toți medicii care ar fi vrut să participe la această manifestare, s-a decis organizarea unui al doilea seminar de imagistică medicală în a doua jumătate a acestui an. Mulțumim gazdelor, celor de la Hotelul Alexandros, pentru că ne-au asigurat condiții excelente de cazare și de desfășurare a acestui eveniment care a primit aprecieri unanime”, ne-a declarat Iuliana Barbu, reprezentant al Departamentului Marketing al Centrului Medical SanConfind.