28 martie 2017

La Școala de Poliție “Vasile Lascăr”, Ziua Poliției a fost sărbătorită cu multe oficialități și personalități invitate

Vineri, 24 martie, în toate structurile MAI din țară, a fost sărbătorită Ziua Poliției. În municipiul nostru, evenimentul a fost sărbătorit, așa cum se cuvine, la Școala de Poliție „Vasile Lascăr”, cea mai importantă unitate de învățământ mediu a Poliției Române, care poartă numele unui ilustru politician și ministru de interne de acum un veac și jumătate, cel care a reformat și modernizat din temelii structura Poliției din România antebelică, pe care a năzuit să o ridice la rangul de „a doua magistratură”. 
De fapt, sărbătorirea Zilei Naționale a Polițiștilor ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 25 martie, de Buna Vestire, însă atunci când Ziua Poliției pică în week-end, se obișnuiește ca ea să fie sărbătorită în ultima zi de lucru a respectivei săptămâni. Anul acesta, Ziua Poliției Române a avut loc în împrejurări mai puțin fericite, pe fondul nemulțumirii generale a agenților de poliție în legătură cu nivelurile salariilor prin care le este răsplătită activitatea de zi cu zi. Din acest motiv oamenii legii - apărători ai ordinii statale și ai siguranței cetățenilor dintre Carpați, Dunăre și Mare -, au pichetat, joi şi vineri, sediul Ministerului Afacerilor Interne, iar sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, cele mai importante sindicate ale polițiștilor au organizat în Capitală un miting de amploare care s-a desfăşurat în faţa MAI şi a continuat cu un marş până în Piaţa Victoriei. Poliţiştii au solicitat, printre altele, majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20%. 
Revenind la manifestările de vineri, din incinta Școlii de Poliție, prilejuite de evenimentul amintit, putem spune că acestea s-au desfășurat după un program asemănător celui întâlnit în anii precedenți, din care nu au lipsit totuși activități noi care amintesc de faptul că unitatea are, de la mijlocul anului trecut, o nouă conducere, putând fi considerate amprenta „Vasile Tache”, a noului director al Școlii. 


De la plantarea unor brazi la acordarea unor decoraţii
Conducerea Școlii de Poliție, în frunte cu directorul unității, comisar-șef  dr. Vasile Tache, i-a primit cu multă caldură pe oaspeții invitați la sărbătorirea Zilei Poliției, dintre care am aminti câțiva: prefectul judetului Prahova, jr. Mădălina Lupea, fostul chestor principal de poliție prof. univ. dr. Pavel Abraham (azi, general-locotenent în rezervă și avocat, cel care a condus în 1997 Inspectoratul General al Poliției și a îndeplinit, în ultimii ani de activitate, funcția de președinte al Agenției Naționale Antidrog din cadrul MAI), precedentul director al Școlii, chestorul (pe atunci) Ion Tomescu - azi, general bg (rez), dar și comandantul Școlii de Poliție de la începutul anilor 2000 și fost șef al IJP Prahova, fostul chestor de politie Constantin Cândea – azi, general bg (rez). 


Au fost prezenți, de asemenea, numeroși ofițeri de carieră ieșiți la pensie (generali și colonei în rezervă), care au condus Școala de Poliție de-a lungul timpului, foști directori sau adjuncți de directori ai unității, dar și persoane care au condus structuri importante din cadrul IJP Prahova sau IGPR. 
După ce le-a urat bun-venit, directorul Școlii i-a invitat pe oaspeți să sădească fiecare câte un brăduț în zona verde din imediata vecinătate a platoului central al unității. După plantarea brazilor, toată lumea s-a strâns în sala de festivități, unde, pentru început, a fost proiectat un film documentar despre viața și activitatea lui Vasile  Lascăr, reformatorul Poliției din România antebelică, cel care a promovat în Parlamentul României, în anul 1903, prima lege organică a Poliției Române, mult mai avansată decat cele existente în multe state democratice ale acelor vremuri, cu o democrație mult mai avansată decât cea care exista atunci în România. 


Apoi au urmat mai multe alocuțiuni, precum și două cuvântări care au conținut mesaje trimise, cu ocazia Zilei Poliției, de către ministrul de interne, Carmen Dan, și de către inspectorul general al Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu, cuvântări rostite de prefectul judetului și, respectiv, directorul Școlii. 
La rândul său, generalul în rezervă Pavel Abraham a prezentat audienței, în premieră, noua mascotă a Poliției Române: un curcan în miniatură realizat dintr-un material ceramic viu colorat. Generalul a oferit câte o mascotă prefectului județului Prahova și directorului Școlii de Poliție, făcând mențiunea că inițiativa aparține unor ofițeri de carieră în rezervă și că speră ca "mascota Poliției, un curcan demn si nobil, să ne poarte noroc”. După vizionarea documentarului, conducerea Școlii de Poliție le-a oferit invitaților plachete omagiale. La finalul întrunirii, au avut loc câteva înaintări în grad ale unor ofițeri ai unității. 



Riscurile meseriei de polițist
Meseria de polițist este extrem de periculoasă, putând fi considerată una dintre meseriile de risc major. Aproape zilnic, polițiști în exercițiul funcțiunii sunt molestați, înjurați, bătuți, iar uneori chiar își pierd viața. În mass-media centrale sunt prezentate numai cazurile cele mai grave sau care au ajuns cunoscute de ziariști și considerate de interes jurnalistic, dar riscurile la care se expun cei care luptă, „în prima linie”, împotriva infractorilor sunt mai multe decât par la prima vedere. Pe de altă parte, meseria este și ingrată: nu te îmbogățești din ea, iar importanța ei nu este recunoscută întotdeauna de către cetățenii în sprijinul cărora se îndreaptă activitățile polițienești cotidiene. Pe scurt, polițistul este bun și apreciat numai atunci când persoana care îi solicită ajutorul se simte în nesiguranță sau chiar își dă seama că este (sau poate fi) victima unei infracțiuni sau contravenții. Dimpotrivă, atunci când cineva vrea să încalce legea, fiindcă îi este lui mai bine așa, nu îi mai trebuie individului în culpă nici măcar întâlnirea cu un polițist, necum ajutorul salvator al acestuia. Sigur, au fost și cazuri de polițiști corupți, dar pădure fără uscături nu există, iar uscăturile respective nu pot afecta verdele pădurii. Legea ar trebui să îi apere pe polițiștii care acționează în mediul operativ, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, dar din păcate, s-au înmulțit nepermis de mult cazurile în care polițiști înarmați au fost bătuți bestial de infractori extrem de periculoși – oameni fără lege cărora le-ar trebui mereu judecători fără inimă. Iar acest fenomen îngrijorător se întâmplă, de cele mai multe ori, din cauza deciziei polițiștilor de a media pașnic, individual, anumite conflicte violente, fără a mai aștepta întăriri și ajutorul unor echipaje suplimentare ce trebuie solicitate în situații deosebite, conform regulamentelor în vigoare. Au fost destui polițiști în România care au facut uz de armă legal, în exercițiul funcțiunii, iar apoi au fost supuși, luni  întregi, unor cercetări prealabile, care, de cele mai multe ori, s-au transformat în dosare penale. În prezent, polițiștii români au în dotare un pistol de pe vremea fecioriei bunicii, calibru 7,65mm, celebrul model 1974 „Carpați” (cu care un polițist american s-ar aventura doar la vânătoare de gaini și curci în spații închise, ca să fie sigur că nimerește țintele). Numai unitățile operative și cele speciale de intervenție au în dotare pistoale performante, marca ”Glock”.

195 de ani de la înființarea Poliției Române
Anul acesta se împlinesc 195 de ani de la înființarea Poliției Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului Gabriel care îi aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab și a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei Agiei). Ele continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor), iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de “POLIŢIE”. În 1821, Tudor Vladimirescu acordă scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele Organice, atribuţiile Poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848, are loc reorganizarea Poliţiei, prin apariţia instituţiei Șeful poliţiei Capitalei, căruia i se subordonează Guardia Municipală. La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi "obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti. Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Aga Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Fiecare stat are istoria sa, iar în interiorul acestuia, fiecare instituţie a parcurs un drum devenit peste ani istorie. Poliţia, ca dimensiune obligatorie a statului, este la fel de veche şi la fel de actuală ca acesta. Ea este, de veacuri, o constantă a societăţii umane, fiind una din cele mai vechi și mai importante instituţii ale unui stat modern. Începând cu ”Legea de organizare a poliţiei”, aprobată de Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea Poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. 
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română, ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Demilitarizarea poliției a avut  loc în 2002, fiind un lucru necesar pentru integrarea României în Uniunea Europeană. În urma acestui proces, profesia de polițist a fost redefinită, ea intrând în nomenclatorul de meserii din România. De asemenea, gradele militare ale polițiștilor au fost echivalate cu grade profesionale (generalii au devenit chestori, coloneii au ajuns comisari etc). In conformitate cu Legea nr.360 din 6 iunie 2002 privind Statutul Poliţistului, această echivalare s-a făcut după cum urmează: 
A. Ofițerii de poliție:
a) sublocotenent devine subinspector de poliție;
b) locotenent devine inspector de poliție;
c) căpitan devine inspector principal de poliție;
d) maior devine subcomisar de poliție;
e) locotenent-colonel devine comisar de poliție;
f) colonel devine comisar-șef de poliție;
g) general de brigadă devine chestor de poliție;
h) general-maior devine chestor principal de poliție;
i) general-locotenent devine chestor-șef de poliție;
j) general devine chestor general de poliție.
B. Agenții de poliție:
a) maistru militar clasa a IV-a și sergent-major devine agent de poliție;
b) maistru militar clasa a III-a și plutonier - agent principal de poliție;
c) maistru militar clasa a II-a și plutonier-major devine agent șef adjunct de poliție;
d) maistru militar clasa I și plutonier adjutant devine agent șef de poliție;
e) maistru militar principal și plutonier adjutant-șef devine agent-șef principal de poliție.
Structura organizatorică a Poliției Române este prevăzută cu aproximativ 60.000 de funcții. Vârsta medie a personalului este de aproape 40 de ani. În structura personalului sunt circa 15% femei. 
Adrian BRAD 

Editorial. NE-AM DUS PE COPCĂ

Un caz care merită discutat mai îndeaproape, deși pare ceva de un interes oarecum mărginit. Un manager de spital mare din capitala care are spitalele în subordinea primăriei îi scuipă în cap pe niște medici de la un spital mare din Viena, care erau chemați de ministrul sănătății să ofere un audit pentru a recunoaște dacă se pot face transplanturi de plămîni în spitalul nostru. Numai că, eram în toiul campaniei electorale, la noi politizarea spurcă totul și pentru dl. doctor a-l porcăi (alături de dna. Firea și de televiziunile afiliate) pe ministrul sănătății era sarcină de partid, era mult mai important decît să salveze viețile unor oameni. 
Iată cu ce ton le scria dl. doctor medicilor din Viena: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteți bineveniți pe 8 si 9 decembrie să faceți o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din București. Dacă nu veți respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriți o colaborare bună și onestă și că vă amestecați voit in politicile de sănătate publică naționale. Așa că, vom fi nevoiți să acționam în consecință, să deschidem o anchetă oficială și să informăm publicul”. Și, în alt mesaj, anunță că îi așteaptă: „… dar după 11 decembrie când în România au loc alegeri, pentru a elimina suspiciunile de subiectivism privitor la implicarea Eurotransplant de partea uneia dintre părțile implicate în alegeri cât și pentru transparență și continuitate în ceea ce privește politicile de sănătate ale viitorului Guvern, oricare ar fi”.


Ce minte bolnavă trebuie să ai pentru a vedea atît de politizat totul? Observați tonul, de o obrăznicie, mîrlănie, grosolănie, grobianism, nesimțire, aroganță, proastă creștere, prostie francă, mahalagism, infatuare, ciocoism cu care Dîmbovița ne spală zilnic, dar Dunărea de pînă la Cazane nu e obișnuită. Urmarea? Spitalul austriac a reziliat scurt contractul cu țara noastră. Deci dl. dr. Copcă a reușit să taie dintr-un condei orice șansă de prelungire a vieții pentru cine știe cîți pacienți, cică ar fi cinci acum pe listele de așteptare. Ministrul actual, Bodog, s-a văzut nevoit să se umilească pe lîngă conducerea spitalului austriac pentru a-i reprimi pe pacienții români. De cîteva săptămîni mă obsedează acest stil al conducătorilor noștri de a ni se adresa, ca unor slugi ticăloase. Și nu trece zi fără ca fluxurile de știri să nu ne aducă exemple. 
Săptămîna ce-a trecut l-am văzut pe acel parlamentar, arătîndu-ne de pe peluza „casei poporului” minunata sa inteligență în chiloți, l-am văzut pe ambasadorul nostru la Londra, inenarabilul Dan Mihalache, tratînd-o pe o jurnalistă ca pe o zdreanță, l-am văzut pe ex-pușcăriașul Năstase vorbind la aniversarea UE, l-am văzut pe inculpatul Dragnea anunțînd că îl dă în judecată pe Liiceanu, l-am văzut pe alt ex-pușcăriaș, pe Gigi insinuîndu-se obraznic în fruntea marșului pro vita și compromițăndu-l astfel, l-am văzut pe dl. doctor Nicolae Bacalbașa (e ceva cu doctorii ăștia!) cum sare și el „la arme”: „În momentul în care a venit CDR (la putere-n.r.) și țărăniștii au pus mâna pe Sănătate la Galați, dacă se împărțeau arme, sigur că nu intram în politică și puneam mâna pe mitralieră ca să mă ocup de țărăniști. Și un ciomag, ca să le dau la ceafă, era bun”. Nu e cam mult? Observ că „selecția” PSD-ului funcționează ireproșabil. Nici din greșeală nu s-ar strecura acolo, la vîrf, unul normal. Toți ne-ar lichida fără prea multe discuții dacă ar avea iar în spate tancurile sovietice. O și spun cu voce tare, cum vedeți, fără să se mai ascundă. 
Discut, prin forța împrejurărilor,cu mulți oameni tineri, de foarte bună calitate, unii de afară, alții încă în țară. Aproape toți se arată oripilați, înainte de toate, nu de nivelul salariilor, nici măcar de lipsa autostrăzilor sau de lipsa curățeniei publice, ci, în primul rînd, de această vulgaritate a relațiilor publice, de lipsa de respect a puterii, de orice fel, față de cetățean. Acest limbaj mi se pare mai îngrozitor decît chiar corupția (de fapt, sînt, ambele, fețele aceleași monede) în daunele pe care le produce în societatea noastră. Cine nu are succes în societatea românească actuală? Acela care vorbește elegant, argumentat, cu trimiteri culturale solide. Ați văzut un singur discurs argumentativ (se învață la școală) în parlament? Nici măcar în chestiunile cît se poate de tehnice și blindate cu cifre nu poți convinge pe cineva că 2+2=4, el știe că ești de la partidul celălalt și, ca atare, trebuie să te combată. 
Doctorul Copcă, român exponențial, era convins că o simplă vizită de evaluare tehnică, strict medicală, ar avea conotații politice și deci nu se poate face înainte de alegeri. Cum scriam și în materialul trecut, pentru acarienii ăștia pînă și virușii sunt colorați partinic. O societate în care respectul a devenit cuvînt cheie în texte de manele, legat strict de trinomul: bani, mașină, gagică, în care tupeismul este socotit sinonim al deșteptăciunii, o societate în care analfabeții fac legi și alți analfabeți sînt chemați să le aplice este sortită dispariției. Indiferent de colapsul demografic. 
Christian CRĂCIUN

PNL Câmpina, în febra algerilor interne

Candidatul Horia Tiseanu nu şi-a găsit timp să răspundă unui interviu pe tema alegerilor din partid

PNL Câmpina este în febra alegerilor interne, care se vor desfășura la începutul lunii aprilie 2017. De altfel, întregul PNL din România se pregătește pentru alegerea conducerii sale la nivel național. PNL este și astăzi un partid în opoziție, dar mai grav este că liberalismul se află într-un regres din care nu reușește să iasă. De câțiva ani, PNL este format din două formațiuni politice (vechiul PNL și fostul PDL), care nici acum, după aproape trei ani de la fuzionare, nu s-au contopit partinic ca într-o reală structură de monolit politic. Atât la vârful partidului înregistrat oficial în septembrie 2014, cât și în teritoriu (la nivelul organizațiilor locale și al filialelor județene), mai există neînțelegeri în multe privințe, atât în ceea ce privește susținerea unor candidaturi pentru funcții de conducere în interiorul partidului, cât și a unor candidaturi pentru funcții de demnitate publică din partea partidului. 
La Câmpina, bătălia pentru șefia PNL se va da între Bogdan Cord (patronul companiei de construcții Cirex) și Horia Tiseanu (primarul Câmpinei). Aplicând aceeași procedură ca în numărul precedent al publicației noastre, astăzi am vrut să vi-l prezentăm, tot cu ajutorul unui interviu, pe Horia Tiseanu. L-am sunat săptămâna trecută ca să aranjăm o întâlnire, dar, așa cum ne-a obișnuit de multă vreme, edilul nu a fost de găsit la telefon. I-am trimis primarului Câmpinei, în urmă cu cinci zile, un set de întrebări, mult mai dificile (e drept) decât cele adresate lui Bogdan Cord, fiindcă și edilul-șef este mult mai puternic decât contracandidatul său. 


Din 1996, de când este în fruntea orașului, multe a făcut și desfăcut jupânul de la Primăria Câmpina, așa că trebuia să-i punem întrebări mai complexe. Fără astfel de întrebări, interviurile cu personalitățile politice nu au nici nerv, nici farmec. Și-apoi, nu se putea să nu îl provocăm  pe primul demnitar al orașului să își folosească îndelungata experiență în politica și în administrația publică locală. Nemaivorbind că (cel puțin dintr-un principiu de etică al Cetății) era de datoria noastră să echilibrăm lupta pentru putere în cel mai influent partid câmpinean al momentului, care are și guvernarea locală, și majoritatea în miniparlamentul municipal. În plus, și așa, Tiseanu are mult mai multe șanse să câștige alegerile, dat fiind numărul mare de membri din fostul PDL (Horia Tiseanu a fost liderul PDL Câmpina), care se regăsesc în PNL-ul înființat în 2014, prin unificarea vechiului PNL cu fostul PDL. De partea lui Bogdan Cord vor vota, se pare, doar vechii liberali, care, așa cum am mai spus, sunt mult mai puțini decât foștii democrat-liberali. 
Tiseanu nu şi-a găsit timp să ne răspundă, în orice caz nu în termenul solicitat. Oare de ce? La finalul celor cinci zile, ieri dimineață, după ce l-am anunțat că vom publica în „Oglinda” întrebările la care nu a răspuns, ne-a transmis prin intermediul consilierei sale personale că ne așteaptă cu un reportofon la Primărie, la ora 11.00, ca să ne acorde interviul solicitat. Am declinat invitația in extremis a primarului, deoarece riscam să nu mai trimitem ziarul în timp util la tipografie. Suntem convinși că din acest interviu (dacă ar fi răspuns la toate întrebările), Horia Tiseanu ar fi putut ieși mai întărit decât este acum. 
Iată întrebările interviului: 
1.O să vă intreb și pe dvs, așa cum l-am întrebat, săptămâna trecută, și pe contracandidatul dvs. Domnule primar, ce vă mână în lupta pentru câștigarea unui nou mandat în fruntea PNL Câmpina?; 
2. Se știe că sunteți, în continuare, cercetat penal sub control judiciar pentru fapte de corupție. Este evident că, până la soluționarea dosarului printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, sunteți prezumat a fi nevinovat. Însă știți foarte bine, din manualele de marketing politic, că această prezumție de nevinovăție nu poate înlătura suspiciunile care planează asupra integrității dvs morale. Nu credeți că aceste suspiciuni vor avea repercusiuni și asupra PNL Câmpina, afectând imaginea partidului, dacă veți candida și, cu atât mai mult, dacă veți câștiga alegerile pentru șefia liberalilor câmpineni?; 
3. Puteți să ne spuneți cum se vor organiza aceste alegeri interne și care sunt structurile organizației municipale ce vor fi înnoite?; 
4. Nu vă îngrijorează faptul că alegătorii câmpineni, nu doar cei liberali, ar putea ajunge cândva să fie sătui până în gât de candidaturile dvs pentru  Primărie sau pentru conducerea PNL Câmpina. Că o să ajungeți în istoria orașului ca edilul care a ieșit la pensie de la Primărie și din fruntea PNL Câmpina?; 
5. Credeți că eventuale parti-pris-uri ale conducerii Filialei PNL Prahova, sau ale liderilor naționali liberali, ar putea influența aceste alegeri interne?; 
6. Ca lider liberal cu oarecare influență în PNL Prahova, filială din a cărei conducere faceți parte, cum vedeți criza actuală a PNL la nivel național și care credeți că sunt cauzele acestei crize ce nu se mai termină?; 
7. Are PNL, privit la nivel național, șanse să redevină o forță politică redutabilă, capabilă să poată conduce România în fruntea unei alianțe de guvernare?
Adrian BRAD

Copilărie încorsetată! Raluca Tudorache luptă să-și recapete copilăria „furată“ de scolioză și neajunsuri

Te naști normal, te bucuri de o copilărie cu toate momentele ei unice și fericite, la școală ești un elev exemplu, apreciat de profesori pentru seriozitatea ta, iar pe părinți îi faci să se simtă cei mai mândri și norocoși că te au…Toate, până într-o zi, când viața ți se schimbă la 180 de grade. Și ce dacă ai 13 ani? Doar că la vârsta asta poate ești mai greu de crezut că te dor toate cele atunci când te miști, că o senzație stranie de amorțeală pune stăpânire pe corpul tău, că patul se transformă dintr-un loc al odihnei într-unul al chinurilor, că nu mai poți nici măcar să-ți cari ghiozdanul până la școală. Inițial, te gândești că treci doar prin niște stări de moment, te-ai mișcat brusc sau ai o răceală parșivă. Dar, împreună cu mama, alarmată de schimbările radicale, accepți într-un final să mergi la medic. Ți se stabilește un diagnostic, ți se dă un tratament. Dar fără rezultat. O nouă vizită la un alt medic, alt verdict, alte rețete, însă miracolul nu apare nici de această dată! Durerile persistă, iar tu nu mai reușești să-ți ții spatele drept, nu mai poți sta prea mult în picioare sau pe scaun, abia poți respira, în parc mergi doar ca să-ți privești surioara mai mică alergând cu alți copii. Ți-e atât de dor să faci același lucru ca ei, dar este ceva care te încorsetează… Nu știi de ce te-ai gândit la verbul acesta. Să fie doar pentru că-ți place să citești și ți-a venit, așa, ca o figură de stil sau să fie ca un fel de premoniție? O nouă vizită la un alt medic avea să-ți dea un verdict implacabil: scolioză care evoluează într-o formă galopantă. Și, uite-așa, viața ta a devenit una în care reușești să respiri, să trăiești, să mănânci, să te miști, să mergi la școală datorită unui CORSET!


N-ați citit prezentarea unui scenariu dintr-un film, ci drama prin care trece Raluca Tudorache, din Sinaia, un copil în vârstă de numai 13 ani, care se pregătește de operație, în speranța că-și va recăpată copilăria înghițită de dureri și ședințe interminabile de terapie cauzate de scolioza galopantă. O boală care, în cazul ei, a acționat în jumătate de an cât o face la alte persoane într-un an și jumătate sau, poate, chiar doi. 

Probleme în lanț
Nu se confruntă doar cu boala ei, ci și cu neajunsurile familiei, dar și cu problemele de sănătate ale mamei, care din cauza unei febre care a dat în convulsii, în copilărie, s-a ales cu epilepsie. Ca o ironie a sorții, acest episod care avea să-i schimbe viața Oanei Imre (35 ani), mama Ralucăi, se întâmpla tot la vârsta de 13 ani.
Raluca împreună cu mama, tatăl vitreg și cu surioara de numai 7 anișori locuiesc la mansarda unei case unde sunt locuințe sociale. O încăpere unde am găsit ordine, dar din care, încă de la ușă, te izbește imaginea sărăciei, a unui loc peste care vremea și vremurile au săpat în lemnărie, în pereți. 


De când formează o familie, soții Imre au încercat să-și creeze un minimum de confort. Însă este greu să miști lucrurile, atunci când banii vin cu țârâita, când nevoile cotidiene sunt peste puterea ta financiară și, mai ales, când ții cu dinții ca fetelor tale să nu le lipsească nimic, la școală să aibă toate cele necesare ca să nu fie arătate cu degetul. În plus, pentru că se au doar unul pe altul, soții Imre n-au putut lucra niciodată în același timp. Au avut serviciu alternativ, astfel încât să se poată ocupa și de copile. Din puținul adunat s-au gospodărit și și-au tras apă, curent și gaze. Și-au amenajat cele două dormitoare, cu obiecte de mobilier primite, în mare parte, din donații, iar fetelor le-au încropit într-un hol un spațiu de studiu. Pereții scorojiți, plini de igrasie îl transformă într-un loc neprietenos, însă Raluca e bucuroasă că are colțișorul ei…  Și, poate, ar fi făcut mult mai multe, dacă în august 2016, verdictul implacabil dat Ralucăi nu le-ar fi schimbat prioritățile. 


De atunci, pentru soții Imre a început maratonul pe la medici, la ședințe de terapie, adunatul de informații de peste tot. Poate-poate, va exista o persoană care să le spună că fetița lor, acel copil bun, conștiincios, cea care până anul trecut n-a lipsit de la olimpiade, se va face bine. „Până acum n-am auzit așa ceva. Am fost la București, la Spitalul «Grigore Alexandrescu», acolo unde fata va fi internată pe 25 aprilie pentru operație și am vorbit cu doctorul despre șansele de revenire. Am vrut să ne spună adevărul! Ni l-a spus pe cel dureros, chiar de față cu fata, că există riscul de la paralizie până la deces. Cât despre veștile bune…să le așteptăm până va face intervenția și va vedea ce-i în interior. Pe mine a picat cerul în acele momente și cu cât se apropie data operației mă simt ca într-o sabie cu două tăișuri: unul care să taie boala și corsetul acesta de care e dependentă zi și noapte și altul care mi-o poate lua“, ne-a mărturisit femeia. A încercat să fie tare, să nu plângă, dar presiunea e prea mare. Cea care s-a ridicat imediat ca s-o încurajeze a fost Raluca. Nu suportă să-și vadă mama suferind. Iar de asta nici nu se vaită de durerile care nu-i dau pace și nici nu vrea să vorbească despre boala ei. „N-am vrut să știu prea multe pentru că mi-e teamă. Prefer să citesc despre alte lucruri și să mă gândesc că este doar un episod din viața mea peste care voi trece cu bine“, a completat Raluca. 

Priorități barate de neajunsuri
Dintre cei patru membri ai familiei, momentan, doar Robert Imre (38 de ani) lucrează. Este angajat la o firmă de construcții din Brașov, unde câștigă, în medie, cam 1500lei/ lunar. Se mai adaugă acestor bani și cei din indemnizații și alocații pe care le primesc și care se ridică undeva la 1000 de lei. Pentru unii ar putea fi, la o primă vedere, o sumă acceptabilă. Doar că din acești bani, mai mult de jumătate se duc pe terapiile și tratamentele Ralucăi. 
Iar post-operator, costurile vor fi și mai mari. Copila are nevoie de un pat special, cu saltea ortopedică, dar și de o cadă. Momentan, mama ei o spală pe cap în singura chiuvetă din casă care folosește și pentru bucătărie, și pentru baie. Pe corp se spală în copaie. După operație, nu va mai putea…
„Locul pentru baie îl avem, dar, din păcate, n-avem și bani ca să-l amenajăm. Ne-ar trebui cam opt metri de gresie și cinci de faianță, plus cada și chiuveta. De mână de lucru, mă descurc. Le fac cu tata și colegii, doar că n-am din ce să le cumpăr, momentan“, ne-a mărturisit Robert Imre, cu o ușoară jenă față de această neputință. 
Suferința nu i-a îngenuncheat Ralucăi și visele frumoase. Îl așteaptă pe Iepuraș care speră să-i aducă un manual de japoneză. Este fascinată de limba și civilizația niponilor, iar dacă vei deschide discuția cu ea despre Țara Soarelui-Răsare vei fi copleșit de avalanșa de informații pe care le are deja. O țară cu un nume simbol, cu o civilizație care a renăscut de fiecare dată după loviturile date de istorie și de natură… o țară a luptătorilor care înving de fiecare dată. Iar Raluca are mentalitate de învingătoare, doar că de data aceasta are nevoie și de ajutorul nostru. 

Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face cu un pat și saltea ortopedică, cu materiale de construcție sau banii necesari achiziționării acestora, cu recomandări/ consultații medicale, cu cărți pentru copii și despre cultura japoneză și…, mai ales, cu un gând bun! Cristi Minculescu, coordonatorul grupului „Pentru Tine!“ vă stă la dispoziție și de această dată, la numărul de telefon 0726279537.
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu

Cum recruta Securitatea informatori din rândul elevilor câmpineni

Zilele trecute, fiind în piaţă la cumpărături, am fost abordat de un fost elev al meu, un băiat inimos şi simpatic cu care mă salutăm de multă vreme şi mai conversam uneori. De data aceasta a deschis un subiect sensibil: "Domnule profesor, ştiţi cine era şeful turnătorilor din liceul nostru?” - m-a întrebat, spunându-mi apoi numele unui profesor dispărut acum dintre noi, care se bucura de popularitate printre elevi. Am rămas uimit, deoarece îl simpatizasem pe profesorul respectiv pentru simţul umorului de care dădea dovadă. L-am întrebat de unde ştie şi mi-a relatat o poveste incredibilă. Eu, care credeam că ştiu totul despre viaţa câmpinenilor în perioada comunistă, am rămas înmărmurit la auzul acestei mărturisiri. 
Povestea se petrecea în 1974, an când regimul instaurat de dictatorul Ceauşescu începuse să se înăsprească de la an la an. Tânărul despre care vorbesc era atunci elev în clasa a XI-a, învăţa bine şi era secretarul organizaţiei UTC pe şcoală. Fără să ştie motivul, a fost convocat într-o zi în biroul doamnei directoare. În holul liceului s-a intersectat cu d-na Moisescu, profesoara de matematică, care în trecere a încercat să-l avertizeze că o să aibă o problemă, spunându-i: „Să fii deştept!” Incredibil mi se pare şi faptul că directoarea, altfel foarte respectată în oraş pentru calităţile ei profesionale, a permis ca doi ofiţeri de securitate să intre în şcoală şi să înceapă racolarea unor elevi ca informatori! 

Sursă foto: Adevărul.
În biroul directoarei îl aşteptau doi bărbaţi îmbrăcaţi civil, care păreau să ştie totul despre el. Au început să-l laude pentru silinţa la învăţătură şi pentru felul cum se achita de importanta sarcină pe are o avea pe linie de UTC. I-au adresat câteva întrebări legate de şcoală, de elevi, de profesori şi la un moment dat, brusc, l-au întrebat: „Îţi iubeşti ţara? Iubeşti Republica Socialistă România?” La răspunsul lui afirmativ, i-au pus în faţă un angajament bătut la maşină pentru a-l semna, spunând că astfel, colaborând cu organele de stat, îşi slujeşte cu folos ţara. Timorat, temându-se de urmări neplăcute şi de teroarea pe care putea s-o instaureze Securitatea asupra lui şi a familiei sale dacă ar fi refuzat, a semnat. 
După un timp, văzându-l mereu trist şi preocupat, tatăl l-a întrebat ce se petrece, iar el i-a relatat întâmplarea. Părintele l-a sfătuit să încerce să le dea celor din Securitate informaţii cât mai generale, ca să nu facă rău colegilor, însă lucrurile nu au mers chiar aşa. Experimentaţi în munca lor odioasă, securiştii l-au forţat să urmărească şi să relateze fapte despre anumite persoane pe care le urmăreau şi pe care le suspectau că sunt ostile regimului. Fostul meu elev era convins că ai lui colegi nu vor afla niciodată despre aceste lucruri şi tocmai de aceea a rămas surprins când, după Revoluţie, unul dintre ei i-a spus direct că toţi ştiau că e turnătorul clasei. 
A fost constrâns să păstreze relaţia cu Securitatea şi după ce a devenit student. Îşi aminteşte cu groază momentul în care un amic, venit în vizită la căminul în care locuiau colegii lui de la Politehnică, s-a apucat să spună bancuri şi să facă comentarii pe seama situaţiei grele a studenţilor din capitală. În urma notelor informative primite de la unii dintre cei care participaseră la acea întâlnire, a doua zi, amicul a fost chemat la Securitate. Era bucuros că nu s-a compromis şi că bănuielile s-au îndreptat către altcineva, deoarece în rândul studenţilor erau mai mulţi informatori. 
La terminarea facultăţii s-a angajat la uzina Poiana. În biroul în care lucra era şi nepotul primului ministru, Constantin Dăscălescu, care avea acelaşi nume de familie cu unchiul său. De acum avea vechime ca informator şi trebuia să prezinte note cu tot ce se petrecea în uzină, cu tot ce se discuta critic la adresa regimului Ceauşescu şi cine participa la aceste discuţii. În notele sale apărea frecvent şi numele tânărului  său coleg Dăscălescu, astfel că la un moment dat securiştii care îi coordonau activitatea l-au atenţionat să nu mai pomenească în notele sale periodice numele nepotului primului ministru, pentru că nu dădea bine ca o rudă a înaltului demnitar să apară mereu în rapoartele Securităţii. 
La distanţă de aproape jumătate de veac, când suntem tot mai avizi să ştim adevărul despre acele vremuri, găsesc impardonabilă purtarea profesorilor care, ştiind ce urmăresc ofiţerii de Securitate atunci când veneau în şcoală, nu au încercat să oprească această practică murdară de a recruta informatori din rândul unor elevi minori. 
Alin CIUPALĂ 

CS Câmpina a debutat cu victorie în returul Campionatului de Juniori A

Sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 11,00, pe terenul sintetic de la Căminele Petrol, în prima etapă a returului campionatului judeţean de juniori A, CS Câmpina a învins fără probleme CS Cornu cu scorul de 8-3 prin golurile marcate de George Dumitru (4), Dumitru Daniel (2), Stancu Octavian (1) şi Julan George (1). 


După prima repriză, destul de echilibrată, încheiat cu scorul de 4-2, în care elevii lui Opaţchi au intrat mai greu în joc, repriza a doua a fost la discreţia gazdelor, care puteau să mai înscrie de înă cel puţin trei ori, dacă ar fi să contabilizăm doar ocaziile clare ratate de fotbaliştii câmpineni. Singurul aspect îngrijorător după meciul de sâmbătă rămâne accidentarea destul de serioasă a portarului titular Buţă Mihai, care a suferit o lovitură la genunchi şi care ar putea lipsi în următoarele etape. Din păcate, rezervele lui Buţă nu se ridică încă la valoarea acestuia şi echipa ar putea avea probleme din acest motiv. 


În meciul cu CS Cornu, antrenorul Roberto Opaţchi a folosit următoarea formulă de joc: Buţă, Julan, Sărăţeanu, Zob, Iordache, Badea, Micuţă, Cordoş, Dumitru Daniel, George Dumitru, Stancu.

Etapa a X-a 
CS Câmpina - CS Cornu (8 - 3)
CSO Slănic - Gloria Vâlcăneşti (3 - 0)
CSO Tricolorul Breaza - CS Brazi -
Viitorul Gura Vitioarei - Avântul Măneciu (4 - 1)
Petrolistul Boldeşti - Unirea Urlaţi (3 - 0)

Clasament
1. CS Câmpina 30 p
2. CS Brazi 21 p
3. Unirea Urlaţi 19 p
4. Petrolistul Boldeşti 18 p
5. Viitorul Gura Vitioarei 15 p
6. CSO Slănic 12 p
7. CS Cornu 12 p
8. CSO Tricolorul Breaza 10 p
9. Avântul Măneciu 3 p
10. Gloria Vâlcăneşti 3 p

Etapa viitoare
CS Cornu - CSO Slănic
Gloria Vâlcăneşti - CSO Tricolorul Breaza
CS Brazi - Viitorul Gura Vitioarei
Avântul Măneciu  - Petrolistul Boldeşti
Unirea Urlaţi - CS Câmpina

Maternitatea SanConfind - locul unde copiii deschid pentru prima oară ochii

Secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind este locul unde copiii deschid pentru prima oară ochii în această lume. Secția oferă servicii medicale la standarde europene, fiind dotată cu două săli de nașteri naturale și una pentru operații cezariene, salăi post-partum, opt camere de spitalizare pentru gravide în regim rooming-in (rezerve cu mame și nou-născuți împreună). Toată aparatura medicală este de ultimă generație. 


Pentru sistemul rooming-in, rezervele dispun de pat special pentru mamă și pat special pentru nou-născut,  masă de înfășat, chiuvetă pentru toaleta nou-născutului, baie, TV, frigider, dulap pentru haine. De asemenea, deasupra fiecărui pat, există o consolă conținînd prize de gaze medicale, prize electrice, lumina de noapte, suporturi pentru monitoare, ventilatoare etc. Pacientele au la dispozitie: halat, prosoape, papuci și diverse obiecte de toaletă de unică  folosință. Demn de menționat este faptul că Secția Obstetrică-Ginecologie SanConfind are o rezervă dedicată și utilată corespunzator pentru pacientele cu dizabilități. 


Blocul operator al secției dispune de o sală de operații modernă cu suprapresiune și sisteme performante de sterilizare, ce asigură gradele de asepsie necesare și condiții de lucru optime pentru chirurgi, anesteziști, neonatologi. Aici se pot efectua intervenții chirurgicale complexe. Beneficiind de o infrastructură modernă, personalul medical al secției are posibilitatea depistării leziunilor displazice, preneoplazice și a cancerelor incipiente, care, corect tratate, duc la vindecare. Centrul Medical SanConfind chiar și-a fixat printre principalele sale obiective promovarea continuă a protocoalelor și procedurilor axate pe depistarea stărilor precanceroase și tratarea cancerelor depistate precoce. Sala de preanestezie, compartimentul ATI cu trei paturi și nucleul pentru primele îngrijiri acordate nou-născutului extras prin operație cezariană completează componența blocului operator. 
Cele două săli de naștere pe cale naturală permit o monitorizare corectă a travaliului și o naștere în condiții de totală siguranță. Sălile de naștere sunt cuplate cu o rezervă de post-partum imediat, unde lăuzele vor fi monitorizate în primele ore după naștere. Secția mai are în componență o sală de tratamente și mici intervenții pentru ginecologie, precum și o sală de tratamente pentru lăuze.