19 aprilie 2017

Paștele 2017 - Paștele tuturor creștinilor

În Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul 28, putem citi cum Fiul Domnului își trimite ucenicii la propovăduirea Cuvântului Său în toată lumea, pentru botezul neamurilor: ”Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţați-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Amin.” Mântuitorul nu le-a spus apostolilor să propovăduiască în lume mai multe variante de creștinism. Ceea ce aceștia nici nu au făcut, fiindcă atunci învățăturile creștine erau foarte clare. Din păcate, mai târziu, mult mai târziu, acest lucru nu a mai fost înțeles de către conducătorii și teologii bisericii lui Cristos. Anul acesta Paștele a picat în aceeași zi pentru toți creștinii. Dar acest lucru nu îi unește decât provizoriu pe creștini în această mare sărbătoare. La anul, iar vom avea Paștele în două variante. Cele două date ale Învierii Mântuitorului (cronologic vorbind, prima este mereu a catolicilor și protestanților, urmată de cea a ortodocșilor și greco-catolicilor), cele două zile de Paște, care ar trebui să fie una singură, nu coincid decât o dată la câțiva ani. Astăzi, misiunea apostolilor din zorii creștinismului arată ca un tablou nefericit, neînțeles și neterminat. Astăzi, după un mileniu de la scindarea creștinilor în catolici și ortodocși, precum și după cinci veacuri de la desprinderea protestantismului din catolicism, Paștele (cea mai mare sărbătoare a creștinătății și cea care a dat naștere celei mai răspândite religii de pe fața pământului), rămâne să fie celebrată la date diferite.


Biserica Ortodoxă Rusă se opune stabilirii datei Paștelui după noul calendar 
Dintre religiile monoteiste, creștinismul este singura în care cea mai mare sărbătoare se ține la date diferite. Evreii sărbătoresc Paștele (Pesah, simbolizând salvarea evreilor din Egipt), în aceeași zi, iar musulmanii, suniți sau șiiți, respectă Ramadanul în aceeași perioadă. ”Biserica Ortodoxă Română și-ar dori unificarea celor două date ale Paștelui. Din păcate, există rețineri, ca să nu zic o poziție fermă a bisericilor ortodoxe rămase pe calendar iulian”, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, precizând că există o temere a Bisericii Ortodoxe Ruse că ”o eventuală unificare va crea un tumult în rândul credicioșilor”.
Reprezentanți ai marilor biserici creștine despărțite la începutul celui de-al doilea mileniu promovează teoria că există două date de sărbătorire a Paștelui, din cauza faptului că Biserica Apuseană calculează data Paștelui după calendarul gregorian, iar Biserica Orientală, după calendarul iulian. Totuși, între cele două calendare este o diferență de 13 zile, iar între Paștele apusean (catolic și protestant) și Paștele răsăritean (ortodox și greco-catolic) sunt diferențe de timp care merg de la o săptămână până la cinci săptămâni. Vom încerca, în cele ce urmează, să aflăm de unde provin aceste diferențe temporale variabile, care îi fac uneori pe creștinii din vestul și respectiv estul Europei să se uite chiorâș unii la alții, să zâmbească amar și să nu se poată bucura împreună, în fiecare an, de biruința lui Isus/Iisus Cristos/Hristos asupra Morții și asupra Păcatului, eveniment crucial în istoria lumii, care a dat omenirii o nouă valoare și o nouă dimensiune.

Mesaje publice ale catolicilor și ortodocșilor din România
La emisiunea ”În fața ta”, difuzată de Digi 24 TV pe 16 aprilie, chiar în ziua de de Paște, au participat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, și preotul Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei romano-catolice de București, iar nu al Bisericii romano-catolice din România, așa cum greșit a fost prezentat de către moderatorii emisiunii. Biserica Romano-Catolică este universală, avându-l pe Sfântul Părinte Papa ca șef suprem al catolicilor din întreaga lume.  Ea nu este autocefală, așa cum este Biserica Ortodoxă, aceasta din urmă fiind reprezentată de toate bisericile ortodoxe naționale de pe glob. Altfel spus, nu există un șef absolut al tuturor catolicilor dintr-o țară creștină oarecare (cum ar fi un episcop, arhiepiscop sau cardinal), adică un înalt prelat cu o funcție echivalentă funcției de patriarh al ortodocșilor din țara respectivă. Pe de altă parte, o biserică romano-catolică națională se împarte în mai multe dieceze, unități teritoriale independente una de cealaltă și subordonate direct Vaticanului. De aceea, fiecare dieceză sau arhidieceză catolică din România (condusă de un episcop, respectiv, un arhiepiscop), are propriul ei purtător de cuvânt. Printre temele discutate în emisiunea amintită, au fost câteva care au privit în mod direct cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Paștele fiind sărbătorit anul acesta în aceeași zi de către toți creștinii de pe fața pământului: romano-catolici, ortodocși, protestanți, neoprotestanți, greco-catolici. În emisiunea cu pricina, a fost dezbătută problema sărbătoririi Paștelui la date diferite, dar au fost discutate și alte provocări cu care modernitatea încearcă azi creștinismul de orice nuanță. ”Pe evenimentul istoric și transistoric al Învierii Mântuitorului se fundamentează Biserica însăși. Apostolul Pavel descria succint importanța Învierii lui Cristos: «Fără această sărbătoare nu ar exista creștinism și nu ar exista garanția învierii noastre.» Criza acestei sărbători în modernitate și postmodernitate este cauza sclerozării spirituale a societăților creștine. În momentul în care nu ne mai implicăm în trăirea și retrăirea Paștelui, dacă nu facem aderența la acest eveniment din punct de vedere spiritual, nu culinar, atunci putem spune că ratăm sărbătoarea. Sperăm că majoritatea creștinilor nu o ratează, ci se bucură de acest eveniment crucial care a fertilizat întreaga istorie a omenirii. Deși mă tem că, pentru mulți, lumina vine de la supermarketuri, adică mulți oameni, de Paște, nu iau lumină, ci numai greutate. […] Bisericile ortodoxă și romano-catolică trebuie să-și rafineze mesajul, să încerce să și-l îndrepte mai mult spre mediul urban. Bisericile au nevoie de mesaje mai sofisticate din toate punctele de vedere. Altfel există riscul ghetoizării bisericilor în societățile moderne. Nu există riscul dispariției Bisericii lui Dumnezeu, căci însăși Mântuitorul ne asigură în această privință. […] Înainte de a fi economică, aș spune că, peste tot, corupția este spirituală. Biserica este interesată de corupția spirituală, este interesată de termeni tari, precum păcatul și virtutea, termeni la care mulți oameni contemporani fac alergie. Omul de azi este mirat de însăși ideea de virtute. Or, ideea de virtute morală este unul dintre sâmburii care au fertilizat gândirea europeană. Fără această virtute, are loc o implozie a societăților moderne”, consideră Vasile Bănescu. În luările sale de cuvânt, Francisc Doboș ne îndeamnă să trăim autentic sărbătoarea Paștelui. 
”Trebuie să recuperăm această dimensiune înălțătoare a Paștelui. Eu aș îndrăzni să spun că trebuie să recuperăm viața adevărată din toate zilele săptămînii, pentru a putea gusta dimensiunea sărbătorii Paștelui. Învierea lui Cristos ne face nu doar să descoperim dumnezeirea din noi și să mergem spre Dumnezeu, ci să ne dăm seama că Dumnezeu a intrat în toate zilele săptămînii. Învierea trebuie așadar să ne schimbe privirea și modul de a interpreta istoria. Dacă nu, totul este zadarnic. Isus chiar le zice apostolilor să meargă în Galileea, pentru că acolo îl vor vedea. Galileea este însăși viața din timpul săptămânii.”


BOR ar vrea un Paște pentru toți creștinii 
Invitații au fost solicitați de realizatorii emisiunii să vorbească despre nefericita modalitate a creștinilor de a sărbători Învierea Domnului la date diferite, despărțite uneori chiar de cinci săptămâni, dar și despre cum putem unifica cele două sărbători într-una singură. Anul acesta a fost o concidență fericită de calcul a acestei sărbători, care a făcut ca Paștele să pice în aceeași zi pentru toți creștinii. Acum câțiva ani, a subliniat unul dintre cei doi moderatori ai emisiunii, Papa Francisc spunea: «Isus al meu învie azi, Isus al tău învie mâine. Este scandalos». 
Punctul de vedere exprimat de Vasile Bănescu a fost următorul: ”Este, fără îndoială, o mâhnire în lumea creștină faptul că nu putem sărbători împreună cea mai mare sărbătoare creștinilor, elementul fondator al creștinismului. Până la urmă, această realitate se reduce la o problemă de calendar, nu la o problemă de dogmatică. Este vorba despre cele două calendare apărute pe parcursul istoriei europene: calendarul iulian (introdus de Iulius Cezar, în anul 47 înainte de Cristos), și de calendarul gregorian (introdus de Papa Grigore al  XIII-lea, pe la finalul secolului XVI-lea). Calendarul iulian s-a dovedit a fi un calendar imperfect, care nu a putut reda corect scurgerea timpului, făcând ca ziua Paștelui să rămână în urmă.  Calendarul gregorian a corectat eroarea calendarului iulian. După ce Biserica apuseană a trecut la calendarul gregorian in corpore, unele biserici ortodoxe din Răsărit, printre care și B.O.R., au trecut și ele la calendarul gregorian. Au rămas însă la calcularea Paștelui după calendarul iulian câteva biserici, dintre care se detașează Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai importantă după numărul credincioșilor. B.O.R. nu trece la calcularea Paștelui după calendarul gregorian  (așa cum a făcut în privința Crăciunului), deoarece pune, înainte de toate, problema unității creștinilor ortodocși. Ortodoxia e preferabil să rămână unită în jurul celei mai importante sărbători a creștinătății. BOR ar vrea această unificare a datelor Paștelui, dar există o reținere puternică din partea bisericilor ortodoxe care au rămas la calendarul iulian, în special din partea Bisericii Ortodoxe Ruse.”

Metode de calcul pentru data Paștelui 
Paștele pentru bisericile creștine apusene poate fi uneori și cu cinci săptămâni înaintea Paștelui sărbătorit de bisericile ortodoxe răsăritene. Metoda de calcul a datelor Paștelui creștinilor este cu atât mai greu de înțeles cu cât au fost doi ani consecutivi, 2010 și 2011, când Paștele a căzut în aceeași zi pentru toți creștinii: 4 aprilie - în anul 2010, și 24 aprilie - în 2011. Conform site-ului descopera.ro, data Paştelui poate fi stabilită între 22 martie şi 25 aprilie - pentru bisericile din Occident, şi între 4 aprilie şi 8 mai - pentru cele din Orient. Şi totuşi, de ce variază atât de mult data în care sărbătorim Paştele? Data celebrării Paștelui are la bază două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară și mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. Astfel, Paștele se serbează în duminica imediat următoare primei luni pline după echinocțiul de primăvară. Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc. Conciliul de la Niceea a decretat, în 325, că „ziua de Paște va fi în prima duminică după prima lună plină care cade după echinocțiul de primăvară.” Dacă ziua Paștelui depinde de soarele și luna de pe cer, cum este posibil ca bisericile creștine să nu fie toate de acord cu aceeași dată? Cauza este încrederea în metode diferite de calcul care aproximează mișcarea soarelui și a lunii. Divergențele dintre calcule și observații astronomice au fost corectate în unele cazuri, de exemplu prin trecerea la calendarul gregorian. Catolicii, care au adoptat calendarul gregorian, adică cel actual,  stabilesc prima luna plină de după echinocţiul de primăvară folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocşii, care au rămas la vechiul calendar iulian, iau ca reper luna plină astronomică. Potrivit Bibliei, Cina cea de Taină a avut loc în ajunul sărbătorii evreieşti Pesah, iar Iisus a murit a doua zi (în Vinerea Mare) şi a înviat a treia zi (duminica). Începutul sărbătorii Pesah este determinat de prima lună plină după echinoţul de primăvară , care poate avea loc în orice zi din săptămână. Pentru a se asigura că Paştele cade duminica, Consiliul de la Niceea a stabilit, în anul 325, că Paştele va fi sărbătorit în duminica de după prima lună plină care cade după echinocţiul de primăvară. Totuşi, dacă luna plină apare duminica, atunci Pesah începe duminica şi, prin urmare, Paştele este sărbătorit peste o săptămână, pentru că trebuie să aibă loc după Pesah. Mai mult, Consiliul de la Niceea a fixat data echinocţiului de primăvară pe 21 marte, data în care a avut loc în acel an (cu toate că, anul acesta a căzut pe 20 martie). De asemenea, tot atunci s-a hotărât crearea un set de tabele pentru a defini când cade luna plină, documente care nu se potrivesc chiar bine cu datele astronomice actuale (ceea ce înseamnă că, în practică, Paştele poate fi sărbătorit înainte de Pesah). Pentru bisericile occidentale, Paştele poate fi sărbătorit cel mai devreme atunci când, conform tabelelor de la Niceea, luna plină apare pe 21 martie, într-un an în care această dată cade sâmbăta. În acest caz, Paştele este sărbătorit duminică 22 martie, un eveniment rar care a avut loc în anul 1818 şi care va mai avea loc în 2285. De asemenea, cel mai târziu, Paştele poate fi sărbătorit atunci când luna plină cade pe 20 martie, ceea ce înseamnă că prima lună plină după 21 martie cade peste 29 de zile, pe 18 aprilie, Dacă 18 aprilie cade duminica, atunci Paştele este sărbătorit duminica următoare, pe 25 aprilie. Acest lucru s-a întâmplat ultima dată în 1943 şi se va întâmpla iar în 2038. Pentru creştini ortodocşi, se aplică aceeaşi regulă doar că în acest caz calculele se fac pe baza calendarului iulian, care este cu 13 zile în urma celui gregorian. Au existat mai multe propuneri pentru a se modifica modul în care este calculat Paştele. La o întâlnire din 1997, în Alep, reprezentanţii mai multor biserici au propus ca un nou sistem, bazat pe observaţii astronomice actuale, să fie adoptat începând cu 2001. Acest lucru, ar fi permis ca Paştele să cadă în aceeaşi zi pentru toată lumea. Conform site-ului crestinortodox.ro, în anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Însă, unele Biserici Ortodoxe nu au reușit să pună în aplicare această hotărâre. Astfel, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul iulian, cel vechi, care dăinuie din vremea lui Iulius Cezar. Pentru a menține o unitate ortodoxă în serbarea Paștelui, din anul 1927, s-a luat hotărârea ca și Bisericile Ortodoxe care au adoptat calendarul Gregorian (printer care și BOR), să serbeze Paștele după calendarul iulian. Această hotărâre a fost întărită și de Consfătuirea inter-ortodoxă de la Moscova, din iulie 1948. Următorul Paște comun va fi pe 20 aprilie în anul 2025.
Adrian BRAD

Editorial. HRISTOS A ÎNVIAT!

Cuvinte pe care cei mai mulți dintre noi le folosim zilele acestea, fără însă a fi foarte atenți la sensul lor. Să spunem mai întîi ce nu este această formulă. Nu este o urare! Nu echivalează cu „la mulți ani!”. De aceea multor oameni le vine foarte greu să o folosească. Au o ezitare, care nu ține de ateism. S-au inventat urările „alternative”, „de Paște”, de către cei care văd în acest moment o „sărbătoare”. Și nu este o sărbătoare. Paștele schimbă polaritatea vieții noastre laice, care este despre viață și moarte, o schimbă în polaritatea moarte – înviere. Cei care percep în formula noastră o „urare” nu merg cu gîndul pînă la Înviere. Cînd moare cineva, faceți vreo urare familiei? Condoleanțe, da, dar nu le urați fericire și ani mulți… Paștele fiind, mai întîi, despre moarte este aberant să ne facem urări. Paștele nu este o sărbătoare, ci o bucurie, ceea ce nu este același lucru. Și asta începînd abia de duminică, de la găsirea mormîntului gol. Dar ne-am lămurit noi, de 1984 de ani, ce e cu mormîntul acesta gol? Mi-e teamă că nu! 
În al  doilea rînd, cuvintele aceste nu sînt nici măcar o formulă de salut (deși cu asta ar semăna ceva mai mult). Deși, dacă ne gîndim că, etimologic, salut ne duce la salvare, din acest unghi s-ar potrivi. Nu e, cum li se pare multora, o formulă de politețe care, între Paște și Înălțare ar trebui să țină loc de „bună ziua”. Tradițional, după Înălțare formula era „Hristos s-a înălțat”, eu n-am mai auzit să fie folosită azi în mod curent. De fapt, observ, și Hristos a înviat! se folosește tot mai puțin, cu oarecare jenă, și doar în cele trei zile de după Înviere. Maximum. Dacă nu este nici urare, nici formulă de binețe, atunci ce este Hristos a înviat?  Simplu: este o vestire! Este o recapitulare fulgerătoare, în numai trei cuvinte, a tuturor celor patru Evanghelii, esența lor primă și ultimă: vestea Învierii Fiului Omului. Adică a umanității întregi. Cum spune Apostolul Pavel în a sa întâie epistolă către Corinteni „Dacă nu este înviere a morților nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră /…/ Căci dacă morții nu înviază, nici Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sînteți încă în păcatele voastre”. Înțelegeți acum că formula aceasta extrem condensată este o parolă care exprimă bucuria supremă? Care deschide lacătul ce s-a pus peste piatra mormîntului cel nou. Vestea ce ne-o dăm unii altora e uimire bucuroasă și bucurie uimită: ai auzit? Hristos nu mai e în mormînt! Ergo: sîntem mîntuiți de păcatele noastre, deci pregătiți să înviem la rîndu-ne. Bucuria asta, a acestei breakingnews supremă în istoria umanității, nu are nimic de-a face cu iepurașii, ouăle și alte bazaconii ale modernității. De un dar este vorba, ce-i drept aici, dar ce dar! Decît care altul mai mare nu se poate imagina: Învierea. Ce alte daruri să mai dai cuiva ca să fie pe potriva acestuia? Mai bine spune-i simplu: Hristos a înviat! Iar el va mărturisi aidoma că a înțeles grozăvia veștii: Adevărat a înviat! Ce-i drept oul („palat de nuntă și cavou” zicea înțelept și teologic poetul) și doar oul roșu (nu și cel împistrit care este simplă performanță artistică, fără trimitere la sacru) are etnologic legătură cu formula aceasta a mîntuirii universale: un ou ciocnit eliberează viața dintre pereții de calcar ai „mormîntului”, ceea ce era acolo doar chimie organică devine – inexplicabil, căci nimeni n-a reușit să explice cum-ul acestui miracol – Viață. A ciocni ouă roșii înseamnă ritualic a elibera viața din mormînt. Iar roșii pentru că sîngele Lui este peste întreaga lume de atunci și pînă la a două venire. 
Într-o societate aproape complet secularizată, în care cristo-fobia ia aspecte grotești, formula aceasta, PIN-ul cu care deschidem programul învierii noastre, apare multora ca o bizarerie. De aici obsesia de a „inventa” „urări de paști” , care de care mai „originale” și mai șugubețe. Repet NU există urări de Paști, pentru că e absurd, ce să-i urezi unui mort? Monahia Siluana Vlad spunea minunat că iubirea înseamnă urarea: ne vedem la înviere! În sensul acesta, expresia cu care se luminează lumea în această Duminică este (și) o declarație de iubire. Celui care-i spui această „taină”, care nu este taină, căci se cere strigată în plină stradă, îi spui, de fapt, vom învia împreună, nu ești (nu sunt) singur. Ați trecut în această seară de vineri pe sub masa încărcată de flori care închipuie mormîntul lui. Ați ieșit degrabă, deci ați ieșit din mormînt. Ați cîntat la Prohod despre coborîrea Lui în iad și distrugerea iadului. „Povești” spun inteligenții. Mă tem de oamenii inteligenți, îi prefer pe cei care vor spune, începînd de la miezul nopții de mîine (cu o lumină specifică în ochi, doar au fost chemați să ia lumină, să iasă la lumină din mormînt): Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcînd!”
Christian CRĂCIUN

Pe 22 aprilie 2017, Casa de Cultură din Câmpina va găzdui o nouă expoziție fotografică internațională

La finele anului trecut, pe 28 decembrie, la Casa de Cultură ”Geo Bogza” din Câmpina se desfășura o  expoziție fotografică de mare anvergură: Campina International Exhibition of Photography –  Romania 2016. Un eveniment artistic deosebit care avea loc în premieră în orașul nostru grație demersurilor lăudabile ale lui Răzvan Băleanu, directorul și organizatorul expoziției, un fiu al Câmpinei stabilit la București și un îndrăgostit incurabil de arta fotografică. Expoziția propriu-zisă s-a desfășurat sub un format modern, care se practică tot mai mult în ultima vreme. În fapt, Răzvan Băleanu, a proiectat, în cadrul unei prezentări sub forma unui montaj filmat, fotografiile selectate ale participanților din țară și străinătate, precum și cele premiate. Toate fotografiile fuseseră trimise cu ceva timp în urmă, după care ele au fost jurizate de către un juriu alcătuit din profesioniști ai artei fotografice. Din copilărie, Răzvan Băleanu a fost pasionat de fotografie. Cu timpul, această dragoste pentru imaginea fixă s-a îmbogățit, transformându-se în dragoste pentru imaginile în mișcare. După ce a lucrat șase ani la Realitatea TV, din 2011, este șeful echipei din regia de emisie live de la România TV. Salonul International de Artă Fotografică din decembrie 2016 a fost unic în România datorită patronajelor obținute de Răzvan Băleanu, dar și datorită numărului foarte mare de participanți și de țări participante. Așa cum ne-a promis atunci, la sfârșitul anului trecut, când ne-a asigurat că va organiza tot la Câmpina, în viitorul apropiat, și alte evenimente de acest fel, Răzvan Băleanu se va ține de cuvânt și va reveni cu o expoziție fotografică la fel de fecundă, intitulată ONYX International Exhibition of Photography, Campina, Romania. 


Evenimentul va avea loc tot la Casa de Cultură ”Geo Bogza”, în data de 22 aprilie, începând cu ora 15.00. Expoziția se va desfășura sub inaltul patronaj al unor organizații de profil și de renume mondial: Societatea Americană de Fotografie, Uniunea Globală a Fotografiei și Image Colleague Society International. Apropiata expoziție se va desfășura sub același format ca și precedenta, cea din decembrie 2016. Astfel de saloane au o taxă de participare, dar aceasta acoperă doar 30 % din cheltuielile totale. Restul cheltuielilor sunt acoperite de diverși sponsori sau din resursele personale ale organizatorului, care își vede astfel un vis împlinit: perpetuarea și intrarea în tradiție a saloanelor internaționale de artă fotografică din Câmpina.  Vor fi vernisate 5429 de lucrari realizate de 423 de autori din 59 de țări. ”Vernisajul va consta într-o proiecție video ilustrată muzical a fotografiilor din salon, precum și o expoziție reprezentand o selectie a fotografiilor premiate. În 2017, Câmpina își continuă tradiția in arta fotografica mondială cu un salon de exceptie - prima editie a ONYX International Exhibition of Photography, Romania. Salonul beneficiaza de inaltul patronaj al Societatii Americane de Fotografie, Uniunii Globale a Fotografiei si Image Collegue Society International. Salonul ONYX 2017, al doilea proiect al nostru, s-a dovedit, spre bucuria noastra, a fi un salon de exceptie, care a beneficiat de un numar record de participanti. Am primit 5429 de fotografii, de la 423 de autori din 59 de tari. Pe langa participarea foarte numeroasa, am fost onorati de participarea celor mai mari artisti fotografi pe plan mondial. Astfel salonul ONYX 2017 a devenit cel mai mare Salon International de Arta Fotografica realizat in Romania si totodata se afla in topul saloanelor fotografice pe plan mondial. Astfel, Campina, isi consolideaza cu mare onoare numele pe harta mondiala a artei fotografice, numele localitatii noastre devenind foarte cunoscut in intreaga lume, ca un ambasador al artei fotografice. Juriul International compus din nume marcate din arta fotografica mondiala: Tibor Jakab, Teodor Radu Pantea si Mircea Anghel, a avut o sarcina extrem de grea in a juriza fotografiile primate. Cele doua Saloane Internationale de Arta Fotografica pe care le-am realizat anual in Campina, ONYX si CAMPINA, s-au dovedit a fi mari succese inca de la primele editii, concentrand în orașul nostru toata elita artei fotografice mondiale, stabilind un record privind calitatea artistica a fotografiilor, dar si privind numarul participantilor ”, ne-a declarat Răzvan Băleanu.  Acțiunile artistice născute din dragostea lui Răzvan Băleanu pentru fotografie și orașul natal aduc un real beneficiu de imagine Câmpinei, lucru care nu poate decât să ne facă să ne simțim mândri că, măcar sporadic, orașul nostrum poate ajunge o capitală  a artei fotografice. Răzvan Băleanu este membru în: Asociatia Artistilor Fotografi din Romania – AAFR; Uniunea Artistilor Plastici din Romania – UAP; Societatea Americană de Fotografie – PSA; Federatia Internationala de Arta Fotografica – FIAP; Uniunea Globala a Fotografiei – GPU; Image Colleague Society International of America. Până în prezent, a câștigat 97 de premii, medalii și mențiuni de onoare și peste 900 de lucrări de artă fotografică acceptate în cadrul Saloanelor Internationale de Arta Fotografică desfășurate sub patronajul FIAP și PSA. La vârsta de16 ani caștiga prima lui medalie de aur, cea oferită de către Asociația Artiștilor Fotografi din România, ulterior, primind această medalie de încă șase ori. 
Adrian BRAD

„Prahova, 2017 – capitala mondială a petrolului”. 160 de ani de la înfiinţarea primei rafinării din lume la Ploieşti (1857)

Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la înfiinţarea primei rafinării din lume de către fraţii Teodor şi Marin Mehedinţeanu, la Ploieşti, în anul 1857, prilej de sărbătoare pentru autorităţile de la Bucureşti (Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale) şi cele din Prahova (Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti), care în colaborare cu Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” şi Fundaţia Constantin Stere, au iniţiat o serie de manifestări dedicate industriei petrolului, o ramură înfloritoare a economiei româneşti în ultima sută de ani. 
Astfel, începând din 21 aprilie şi până aproape de sfârşitul anului 2017, programul manifestărilor va debuta la Ploieşti cu dezvelirea monumentului dedicat fraţilor Mehedinţeanu, fondatorii primei rafinării de petrol din lume, va continua în luna mai, la Bucureşti, cu evenimentul “Primul oraş iluminat cu petrol lampant” ce va avea loc în apropierea sediului BNR, clădire cu semnificaţii majore în istoria modernă a României, va ajunge în iulie la Telega cu ceremonia dezvelirii unei plăci aniversare închinate academicianului Anghel Saligny, proiectantul primei conducte de transport al petrolului între Buştenari – Băicoi – Ploieşti – Cernavodă – Constanţa şi la Câmpina, în luna august, cu aniversarea întemeierii Şcolii de Maiştri Sondori şi Rafinori – Prima Şcoală de Sondori din lume „Casa cu Grifoni” din Câmpina şi nu în cele din urmă se va întoarce la Ploieşti, în luna octombrie, pentru aniversarea a 50 de ani de învăţământ universitar la Institutul de Petrol şi Gaze, 1967 – 2017. 


Ploieşti, 1857 – prima rafinărie din lume
În anul 1857, Ploieştiul stabilea o premieră mondială, devenind primul oraş din lume cu rafinărie – „Fabrica de gaz lampant” a fraţilor Mehedinţeanu, cea dintâi rafinărie din lume dotată cu instalaţii moderne la nivelul epocii, care a dat startul distilării pe cale industrială a ţiţeiului. Potrivit istoricilor prahoveni, locul unde a fost instalată rafinăria a fost multă vreme controversat, pentru ca în anul 1970, istoricul Mihai Apostol să stabilească cu precizie că locul se afla la „marginea oraşului Ploieşti, în apropiere de actuala gară Ploieşti Sud, în zona barierei Râfov”.  Istoricul vorbeşte de funcţionarea rafinăriei tot la „bariera Râfov, rămasă în proprietatea familiei Mehedinţeanu, care în anul 1899 au vândut-o unui anume M. Mitrany”. În baza producţiei rafinăriei, fraţii Teodor şi Marin Mehedinţeanu au avut posibilitatea să obţină prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz lampant a Bucureştilor (1857) şi, respectiv, a Ploieştilor (1860). Astfel, Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul lampant produs la Ploieşti avea calităţi deosebite şi ardea cu o flacără luminoasă de intensitate şi formă constante, fără fum şi fără să lase compuşi răşinoşi în fitil. Începând cu 1 aprilie 1857, Bucureştiul avea să fie iluminat cu o mie de lămpi.
În anul 1880, producţia de petrol a României atingea aproximativ 16.000 de tone, iar statul român adopta în 1895 o primă lege a minelor, care deschidea drumul capitalurilor străine în industria petrolieră românească şi ducea la apariţia celor mai importante companii petroliere româneşti. Prima companie petrolieră de anvergură a fost Steaua Română, înfiinţată cu capital german în anul 1895. În anul 1897, Steaua Română construieşte la Câmpina (zonă în care deţinea aproximativ 305 hectare de câmpuri petroliere) cea mai mare şi modernă rafinărie din Europa, cu o capacitate de rafinare de 1200 de tone pe zi. O altă companie importantă în industria petrolieră românească a fost Astra Română, constituită în 1910. Între anii 1910 – 1947, rafinăria Astra Română a aparţinut trustului olandez Royal Dutch Shell. Până la începutul primului război mondial au mai luat fiinţă şi companiile Româno-Americană (ulterior Petrotel şi în prezent Lukoil Ploieşti), fondată în 1904 ca filială a companiei americane Standard Oil, deţinută de magnatul G.D. Rockefeller, Vega (înfiinţată în 1905, la Ploieşti, cu capital german), Creditul Petrolifer (1905), Concordia (1907), Societatea de Petrol Franco-Română (apare în 1905 şi a fost considerată cea mai mare infuzie de capital francez de pe piaţa petrolieră românească).
Alte premiere înregistrate de industria petrolului din România ar fi că ţara noastră a fost prima din lume care a exportat benzină încă din anii 1900, că în 1904 se înfiinţează prima şcoală din lume de maiştri sondori la Câmpina, care ulterior va pregăti şi maiştri rafinori, că în 1938, o sondă a companiei Astra Română a stabilit un nou record de 3644 metri în zona de foraj de la Boldeşti şi că în 1937, România deţinea locul şapte în lume privind rezervele mondiale de petrol, după URSS, SUA, Irak, Iran, Venezuela. Exploatarea resurselor de petrol începută în jurul Ploieştiului şi mai apoi în zona Câmpina în secolul XIX, construcţia primei rafinării din lume şi dezvoltarea unei industrii care a făcut din judeţul Prahova cel mai mare producător de petrol din Europa, au consacrat Ploieştiul cu numele de „capitala aurului negru”.

Prof. Stoica Teodorescu, istoric şi literat (3)

Cu acest al treilea episod se încheie relatarea excursiei făcută în vara anului 1920 de către 40 de elevi câmpineni, împreună cu profesorii lor Stoica Teodorescu şi Constantin Rădulescu.
Am reprodus aproape în întregime această povestire savuroasă (aici şi aici puteţi citi episoadele anterioare), o adevărată fotografie a vremurilor, mentalităţilor şi sentimentelor românilor în anii de avânt patriotic care au urmat după constituirea României Mari. O povestire scrisă de profesorul Stoica Teodorescu cu mult talent literar, ce ne îndeamnă să facem o comparaţie între fericitele vremuri de atunci şi cele din zilele noastre. 

„Dimineaţa, voie bună se citea pe faţa fiecărui elev şi mulţumirea adresată colegilor binevoitori se traduse repede printr’o prietenie, parcă de când lumea. Sufletul de şcolar repede se regăseşte şi se îmbie pretutindeni şi’n orice loc. O zi întreagă de stat în Câmpulung. Pentru toţi, localitatea absolut nouă şi prin urmare, cunoaşterea amănunţită se impunea de la început cu toată ardoarea. Cercetarea sumară se făcu repede asupra părţii moderne de constituire a oraşului. Ne interesa partea istorică, pe care o făcurăm fără grabă şi cât se poate mai ştiinţifică. Vizitarăm Biserica Domnească, care ascunde poate trupul lui Nicolae Alexandru Voievod, fiul „marelui Basarab Voievod”. Vizitarăm „Cloaşterul” – Kloster – vechiu, al primelor încercări de răspândire şi stăpânire a catolicismului în aceste părţi. Văzurăm statuia lui „Negru Vodă” de odinioară, bineînţeles fără „a lui ceată, toţi voinici cu fruntea lată şi cu plete lungi pe spate”, anonimul Domn care în tradiţia orală de pe aici, l’a numit Negru Vodă, coborâtor cândva de peste munţi şi descălecător aici şi întemeietor de „domnie” şi clăditor şi ctitor de biserici. Bineînţeles că n’am perdut ocaziunea de a le reaminti şcolarilor capitolul cel mai important şi mai obscur din istoria noastră, al întemeerei Principatelor Române. Vedeam în sufletul fiecărui elev bucuria mare de a călca şi ei meleagurile pe unde în secolul XIV, primii Voievozi au încercat cu credinţă’n Dumnezeu şi rezemaţi pe străduinţa poporului românesc, a întemeia sâmburile politic al statului de azi. Recreaţi o în zi întreagă, cu masă bună, păream şi mai hotărâţi a merge mai departe cu aceeaşi bărbăţie.  La ora trei noaptea plecarăm spre gară şi cu trenul spre Piteşti – Curtea de Argeş. La ora unu, sosirăm în C. d. Argeş, iar o telegramă anticipată anunţa sosirea noastră directorului gimnaziului de acolo, coleg de al meu. Poliţia oraşului – probabil din multa obişnuinţă a oficialităţilor regale, ne eşi înainte, foarte ceremonioasă. „Descinserăm” din vagonul nostru şi iată-ne prezentaţi celor în drept. Amabilitatea era sinceră şi nesilită, dar o scurtarăm noi, spunându-le că ne este foame. Am fost conduşi la un restaurant, unde ni se servi mâncare de carne de oaie. S’a zis, din cine ştie câtă observaţie, că „foamea este cel mai bun bucătar”; dar pentru această dată, toţi protestarăm vehement, fără să ţinem seama de filozofia proverbului. Foamea ni era mare, dar nu putea să fie potolită aşa de bine de... carnea de oaie. Ce nenorocit animal şi cât de folositor şi de iubit este... biata oaie. La urma urmei, cedarăm şi animalul sacrificat primi la urmă binecuvântarea stomacurilor pline şi de nevoie mulţumite. După o scurtă pauză, pornirăm spre Biserica Domnească, atât de enigmatică; iar săpăturile nouă conduse de Comisia Monumentelor Istorice vor putea dezlega probleme cronologice şi istorice mai vechi decât cele existente. N-am putut pătrunde înlăuntru, fiind închisă (...). Le explicai elevilor forma exterioară de un stil curat bizantin, alternanţa perfectă a pietrelor cu cărămizi, înfloriturile chenarelor de la ferestre etc. Ne luarăm drumul spre Mănăstirea C.d. Argeş. Pătrunserăm uşor în curtea mănăstirii şi ca un adevărat monument se nalţă smerit şi demn această ctitorie a evlaviosului Voievod Neagoe Basarab, în mijlocul unui parc destul de larg, dar foarte foarte puţin... îngrijit. Prin bunăvoinţa veşnic smerită a unui călugăr, intrarăm înlăuntru. Aur pretutindeni şi din belşug lipit pe orice parte de zid. Somptuos lucrată şi pictată şi după părerile oamenilor cunoscători ai artii – dar şi ai tradiţiunilor cromatice şi picturale ale trectului nostru – se spune că este îmbibată de prea mult aur şi modernism pictural, care ţipă în ochii lor şi umplu de extaz ochii bieţilor profani, gură cască după orice aureală fără fond şi fără sens. (Mănăstirea Curtea de Argeş, restaurantă în timpul domniei lui Carol I de arhitectul şi pictorul francez Lecomte de Noüy, a fost criticată de mulţi specialişti din epocă pentru că a alterat, prin bogăţia de ornamente somptuoase, stilul sever al vechii picturi bizantine – n.r.). Ne înduioşează mormântul primului rege şi regină a României, Carol I şi Elisabeta. Am simţit şi mai mult că Sf-ta Mănăstire este pentr’un moment şi un mausoleu al neamului nostru, renăscut şi ridicat destul de mult, prin domnia plină de fapte adevărate ale aceluia care-l cuprinde în adâncul ei de câţiva ani. Mai vizitarăm şi fosta locuinţă de vară a reginei Elisabeta (după moartea lui Carol I, în 1914, regina Elisabeta şi-a petrecut ultimii doi ani în palatul ridicat de soţul ei în parcul mănăstirii Curţii de Argeş, lăsând Castelul Peleş şi anexele sale în folosinţa noii familii regale, Ferdinand şi Maria. A murit la Curtea de Argeş în 1916 – n.r.) şi ieşirăm repede spre fântâna meşterului Manole, care’şi aţinea izvoarele sale limpezi sub malul de la dreapta eşirii porţilor mănăstirii. Apa dulce şi înviorătoare o băurăm cu nesaţ şi înghiţind-o ne gândirăm la bietul meşter, care’n zborul lui cu aripi de şindrilă se prăbuşi. (...) Seara se apropia văzând cu ochii şi masa – de astă dată mai bună, ne aştepta fără întârziere tot la acelaşi restaurant. Dormitul era aranjat pe la gospodarii argeşeni şi încartiruirea se făcu repede, cu ajutorul poliţiei. (...) A doua zi dimineaţa, ne înşiruirăm pe drumul mare ce ducea de la Curtea de Argeş la Râmnicul Vâlcii. Mergeam lăsând în dreapta şi’n stânga căsuţele satelor argeşene, nu tocmai bine îngrijite, cu acoperişul ascuţit, acoperit cu şindrilă şi zdramiţă, negru de fumul hornului deschis în pod. Cu pridvorul – ceardac, foişor – în faţă, cu temelie ridicată mult în sus şi cu pereţi de un alb mai... cenuşiu. Părăsim drumul întortocheat, dictat de meleagurile deluroase şi pe o potecă lăturalnică ne continuăm drumul. (...) Mergeam scutiţi de praful şoselii, printre fâneţe, livezi, codrii mărunţi, mici lanuri cu porumb şi grâu şi încet, încet, dădurăm în Valea Topologului. Locul de odihnă fu ales satul Ciofrângeni şi fiindcă eram simpli drumeţi călători, traserăm la cârciuma satului. Doamna crâşmăriţă ne oferi castraveţi cruzi din grădina sa, un coş plin şi... gratis. În schimb, avea ţuică bună. După masa rece, compusă din brânză, castraveţi etc. se impunea o potolire a acestor alimente atât de înşelătoare. Apa bună a unui puţ cu cumpănă era gata a ne-o înlătura (...). După un repaos de vreo 2 ore, şi fiindcă în astfel de ocaziune „călătorului îi şade bine cu drumul”, pornirăm mai departe. Megeam, încet, încet şi tot întrebând dacă mai este departe până la R. Vâlcii, căpătam răspunsuri binevoitoare, dar cât se poate de... neexacte. Pe drum o întâmplare de care plânserăm. Trecând pe lângă casele unui cătun răzleţ, ne apare de pe un drumeag o bătrână atrasă de vorba şi gloata noastră. Fără bună ziua, fără nimic, plângând cu hohot, cu faţa crispată şi mânele ciolănoase, dar rugătoare, ne întrebă dacă n’am văzut sau n’am auzit de Ion, feciorul său, care-l tot aşteaptă, dar vedea că nu mai vine acasă din răzbel. Rămaserăm încremeniţi şi cu lacrimile şiroaie înţeleserăm marea durere ce frământa mintea şi sufletul chinuit al sărmanei bătrâne care nu-şi mai putea vedea în pragul morţii pe fiul iubit, mort cine ştie unde pentru apărarea de eri a patriei. Cu aceste simţăminte în sufletul nostru, drumul ni se păru mai lung, dar în fine, pe sub seară ajunserăm la muchea feţei. Într-adevăr, ne găseam pe muchea de deal muntos, cea mai îndepărtată a Văii Oltului. Trecurăm podul peste Olt şi o luai înainte mai repede, pentru a ajunge cât mai pe lumină în oraş pentru aranjarea mesei şi dormitului. În R. Vâlcii aveam un coleg profesor, preotul Grigore Radoescu, care fiind om cunoscut în oraş, o trăsură mă duse la locuinţa sa. (...) Ne revedeam după vreo 10 ani şi îi spusei rostul meu. Repede, spre centrul oraşului, în aranjarea mesei de seară şi întrucât R. Vâlcii este un orăşel bine ticlit şi gospodăresc, repede aranjarăm masa la două restaurante. Găzuirea ni se asigură tot de prietenul meu, la Seminarul local. A doua zi vizitarăm mănăsirea Episcopiei Râmnicului – clădire bună şi frumoasă. 


Pornirăm spre centrul oraşului vizitând grădina publică, un zăvoiu mare bine întreţinut şi foarte răcoros. (...) Masa bine pregătită, cu o friptură bună şi garnită, fiecare căpătând şi câte-o limonadă. Şi fiindcă proverbul zice că „nepoftitul n’are scaun”, iată trei scripcari care au fost repede poftiţi, dar cu o condiţie, de a ne face „cântări” numai naţionale olteneşti. (...) Într-o atmosferă plină de voie bună, pornirăm către gară, părăsind acest orăşel muntos, plin de farmec şi aer sănătos. Trenul sosi exact şi după vreo 20 de minute, debarcarăm în gara Călimăneşti. Trecerea’n sat trebui să fie făcută pe un pod plutitor, peste apele limpezi şi încetinite ale Oltului. (...) Călimăneşti este un sat de munte, mare cu băi şi aer bun. (...) Hoteluri mari, luxoase, cu terase încăpătoare şi veşnic ocupate (...). Drumul mare – vechiul drum roman al străbunilor noştri antici – este străbătut la minut de automobile care trec în grabă, când în sus, când la vale. Furăm primiţi cordial şi prietenesc de un câmpinean în vilegiatură – d-l N. Boeru – care’şi aştepta feciorul iubit, ce mersese cu noi în excursie. Furăm trataţi cu cafea cu lapte şi ne plăti un autocamion care mergea spre Brezoi. După ce vizitarăm Căciulata, tămăduitoarea bieţilor rinichi ai omului, cu apa sa sulfuroasă greu de băut, ajunserăm în satul Brezoi, sat mare, aşezat la vărsarea alpinului râuleţ Lotru – purtător de bogăţii imense, ale falnecelor păduri de brad care acoperă din belşug munţii Parâng. Ţărani voioşi, plin de viaţă, curat îmbrăcaţi, cu pălării de pâslă neagră cu fundul rotund şi mic, pepturile desfăcute puţin de acoperământul cămăşii, tot satul vorbăreţ şi vesel era adunat la hanul satului, fiind zi de sărbătoare. Seara luarăm masa rece şi la ora zece pornirăm spre gara Lotru, de unde în miez de noapte aveam a pleca spre Sibiu. (...) N’am dormit deloc şi am ţinut cu tot dinadinsul de a vedea după patru ani, măcar din fuga trenului: Sărăcineştii, Robeştii, Câinenii, muntele Robu, gara Lunci şi Turnul Roşu, locul unde în răzsoiu luptaserăm pentru o cauză sfântă şi pe care acum le revedeam cu ajutorul Celui de Sus şi prin sacrificiul întregului românism, localităţi nu de hotar, ci în mijlocul unei ţări mărite (...). În Sibiu vizitarăm: Mitropolia Ortodoxă, muzee, grădina publică, dumbrava. Merserăm la Ocna Sibiului, frumoasa staţiune balneară, iar a doua zi luarăm trenul spre: Făgăraş, Braşov, Câmpina. După patrusprezece zile de călătorie, iată-ne ajunşi la vetrele noastre (...) purtând în sufletul nostru amintirea lucrurilor văzute. (...). Astfel cred că se va fi născut în sufletul elevilor mei măcar un gram mai mult de iubire de patrie şi neam, fără de care nu putem supravieţui pe acest pământ. 
FINE
Stoica Teodorescu
Profesor de istorie – geografie
Liceul Câmpina”.
Această povestire este menită a readuce câmpinenilor în memorie portretul celui care a fost valorosul istoric al oraşului nostru, un dascăl cu un excepţional talent pedagogic, un savant cu multă muncă de cercetare ştiinţifică pe tărâmul istoriei şi nu în ultimul rând un mare patriot, care a ştiut să insufle elevilor săi iubirea de ţară. 
Alin CIUPALĂ

Ulcerul gastric - o afecțiune care, din fericire, este astăzi tot mai rară

Cabinetul Gastroenterologie SanConfind reprezintă speranța multor pacienți cu afecțiuni digestive, deoarece beneficiază de echipamente de ultimă generație (endoscop, colonoscop etc), precum și de consultațiile și investigațiile realizate de un medic deosebit, prof. univ. dr Radu Voiosu, apreciat atât la nivel național, cât și internațional pentru integritatea sa morală și expertiza profesională. Medicul primar și doctor în științe medicale Radu Voiosu, unul dintre cei mai buni specialiști în gastroenterologie din România, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Bucuresti, este membru al Academiei de Științe Medicale. A condus aproape două decenii Secţia Gastroenterologie din Spitalul Clinic Colentina, punând bazele Laboratorului de endoscopie digestivă al spitalului. Este autorul unic a 4 cărţi și colaborator la alte 20 de cărţi. Domnul doctor Radu Voiosu a format zeci de generații de studenți ai Facultății de Medicină București și numeroși medici rezidenți gastroenterologi care au ajuns ulterior specialiști de elită. Ca o recunoaștere a meritelor sale de excepție, a fost numit vicepreședinte al Societății Române de Hepatogastroenterologie, membru în Comisia de Gastroenterologie a Ministerului Sănătății, membru al Societății Franceze de Gastroenterologie și Hepatologie; membru Fondator al Asociației Române de Chirurgie Endoscopică; membru fondator al Fundației Academiei de Stiințe Medicale. 


Afecțiuni ale tubului digestiv cu o incidență mare sunt: dispepsia organică (se manifestă prin arsuri frecvente, dificultăți la înghițit etc, iar o endoscopie digestivă superioară poate lămuri cauza și gravitatea problemei), bolile hepatice virale cronice (cum ar fi hepatitele cronice și ciroza ficatului, cauzele lor cele mai frecvente fiind infecțiile cu virusurile hepatitice B, C, D; sunt boli care evoluează în tăcere, fără să-și dea seama pacientul), și cancerul colorectal (ale cărui simptome sunt scaune cu sânge și diaree neexplicabilă; dacă aveți sau ați avut rude de sânge cu cancer colorectal, este foarte important de știut că o colonoscopie la SanConfind făcută la timpul potrivit vă poate ajuta să depistați boala în stadii vindecabile). 
Din fericire, deși a fost una dintre afecțiunile foarte răspândite odinioară, ulcerul (gastric sau duodenal) este azi tot mai rar întâlnit. Totuși vom vorbi în acest material despre ulcer, deoarece sunt foarte multe persoane care au avut această boală și care trebuie să știe cum să se ferească pentru ca ulcerul să nu recidiveze. ”La cabinetul Gastroenterologie SanConfind, tratăm cu rezultate foarte bune toate tipurile de ulcer benign, așa-numitul ulcer peptic, care se deosebește de cancerul de stomac – ulcerul malign. În ulcerul peptic avem de-a face cu leziuni pe mucoasa gastrică (a stomacului) sau pe mucoasa intestinului subtire superior (a duodenului). Din fericire, deși a fost una dintre afecțiunile foarte răspândite odinioară, ulcerul (gastric sau duodenal) este azi tot mai rar întâlnit. Sunt mai multe cauze care duc la apariția bolii, dar cea mai importantă este infecția cu bacteria helicobacter pylori, descoperită acum vreo 35 de ani. Mai există însă și alte cauze, cum ar fi anumite tratamente cu medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (diclofenacul, acidul acetilsalicilic sau aspirina, cum este cunoscută în popor, plus o mulțime de astfel de doctorii din această grupă), care se iau fără pansamente gastrice. Din nefericire, nu știm cum se transmite de la om la om bacteria  helicobacter pylori, și prin urmare, nici cum să prevenim reinfecția unui bolnav care a avut această infecție, dar s-a vindecat de ea. Principalul simptom al acestei boli este durerea care se instalează în capul pieptului, dar care trebuie să apară ritmic, în timpul unei zile. Această durere, carevasăzică, are o ritmicitate indusă de orarul alimentar, dar mai există o ritmicitate sezonieră,  boala manifestându-se predominant primăvara și toamna. În plus, durerea nu este exclusiv diurnă, fiindcă mai apare și o durere nocturnă, care trezește pacientul din somn și îl obligă să mănânce.  Este aproape un reflex, iar această durere se cheamă ”foame dureroasă”, tocmai pentru că te obligă pe tine, bolnav, să mănânci ceva. Un simplu pahar cu lapte băut poate face ca durerea să treacă. Sunt și alte simptome mai grave, cum ar fi vărsătura de alimente ingerate cu o zi înainte, care arată că boala este într-un stadiu de complicație, sau vărsătura de sânge, adică bolnavul face ceea ce se cheamă hematemeză. Sângele nu e roșu și are aspectul zațului de cafea, iar acesta este un semn foarte grav. Și mai există un alt fel de durere decât cea pe care am descris-o mai devreme, o durere violentă care face ca bolnavul să rămână țintuit și îl trimite imediat la spital. Ulcerul poate genera diferite complicații, în afară de cele descrise mai devreme: hemoragia digestivă superioară (vărsătura de sânge),  perforația stomacului sau a intestinului subțire și stenoza pilorică (vărsătura de alimente). Ulcerul poate să apară cu diverse localizări: în esofagul inferior, la nivelul stomacului, la nivelul duodenului (prima parte a intestinului subțire), dar și undeva, mult mai departe, pe diverticulul Meckel, aproape de locul unde intestinul subțire se unește cu intestinul gros (dar în anume circumstanțe). Ce este mai grav, ulcerul de stomac poate să dea cancer, cancerul de stomac. De aceea, ulcerul gastric trebuie urmărit foarte atent, până la completa vindecare. De ulcer ne putem trata azi foarte bine cu medicamente, iar tratamentul chirurgical putem spune că astăzi este complet depășit. În zilele noastre, chirurgii operează foarte rar ulcere. Medicația de astăzi este extrem de eficientă și suficientă pentru a vindeca ulcerul în patru-opt săptămâni. Tratamentul se bazează pe un singur fel de medicamente, care se cheamă inhibitori de pompă de protoni (Omez, Omeran, Controloc). Cu ele vindecarea este asigurată în proporție de 95%. Operația se impune numai în cazul unor anumite complicații, cazuri foarte rare, pentru că astăzi chiar hemoragiile pot fi oprite fără intervenții chirurgicale, prin metode ale endoscopiei moderne (de hemostază). Înainte vreme, perforațiile erau tratate exclusiv prin intervenții chirurgicale, iar astăzi ele se pot trata tot endoscopic. La fel, stenoza pilorică poate fi desfăcută printr-o dilatație pneumatică. Reușitele endoscopice nu sunt absolute, iar unde ele nu reușesc, se intervine chirurgical. Dieta a fost importantă până la apariția acestor inhibitori de pompă de protoni, prin anii 1980, dar acuma nu mai prezintă nicio importanță, deoarece medicamentele sunt astăzi foarte eficiente”, ne spune prof. univ. dr  Radu Voiosu.