27 iunie 2017

Clubul Sportiv Câmpina va avea o echipă de fotbal la seniori

La începutul lunii iunie, după victoria din finala Campionatului Judeţean de Juniori A, Clubul Sortiv Câmpina a disputat primul tur al turneului zonal în compania echipei campioane a judeţului Dâmboviţa, Unirea Ungureni, pe care a învins-o în ambele manșe. În tur, am câștigat la masa verde, cu 3-0, deoarece arbitrii au fost nevoiţi să încheie meciul după doar 19 minute de joc, fiindcă echipa gazdă nu a reuşit să asigure asistenţă medicală specializată, aşa cum prevede regulamentul de joc. În retur, la Câmpina, băieții noștri au câștigat, după un meci bun, cu scorul de 8-1, în condițiile în care, din minutul 30, au jucat cu un om în minus. Victoria zdrobitoare, cu scorul general de 11 -1, împotriva celor de la Unirea Ungureni, a adus după sine şi o nouă performanţă a juniorilor noştri: calificarea în faza semifinalelor zonale, cu perspectiva de accedere la turneul final national. Din păcate, jucând cu mai puțină motivare și nereușind să se concentreze în momentele critice, fotbaliștii de la CSC au ratat calificarea în turneul final. Dar și așa, performanța pe care au obținut-o este una notabilă, ea egalând performanța juniorilor echipei Poiana Câmpina, realizată în urmă cu trei decenii. Lotul de jucători pregătiți de antrenorii Roberto Opaţchi (principal) şi Claudiu Dumitrescu (secund), care au reuşit calificarea în faza semifinalelor zonale este: R. Gheorghe, Călugăru Andrei, Julan George, Banu Viorel, Rece Paul, Catrina Cristian, Badea Alexandru, Micuţă Fabian, Stancu Octavian, Cordoş Daniel, George Iulian, Dumitru Daniel, Ştefan Marian, Iordache Mihai, Zob Ionuţ, Iatan Liviu şi Mârzea Ionuţ. Diriguitorii CSC fac demersuri pentru înscrierea echipei în campionatul județean de seniori, în ediția viitoare, bugetarea corespunzătoare a viitoarei echipe de seniori fiind prinsă în bugetul aprobat de Consiliul Local.



Un club construit de la zero
Antrenorul Roberto Opațchi ne explică de ce simte că a fost cel mai greu an de antrenorat al său, deoarece secția de fotbal a început practic de la zero: cu afilierea ei la Asociația Județeană de Fotbal, cu omologarea terenului, cu legitimarea jucătorilor, cu achiziționarea de echipamente și materiale sportive, amenajarea, igienizarea și modernizarea cabinelor și a vestiarelor etc. 
„După ce am reușit să structurăm echipele de juniori ale clubului, acum o lună am mai bifat o realizare: aducerea unui al doilea antrenor, pe Claudiu Dumitrescu,  un fost fotbalist cunoscut de Divizia A, care a jucat la FC Otopeni, chiar la Poiana Câmpina. Tehnicianul secund are școala de antrenori cu acte în regulă. Este un băiat inteligent și de caracter, cu care am o colaborare foarte  bună”, ne-a asigurat Roberto Opațchi.


„Vă spuneam că a fost cel mai greu an pe care l-am avut de când sunt antrenor de fotbal, din cauza volumului mare de muncă, deși campionatul în care am activat nu a fost unul deosebit de puternic”, ne mai spune antrenorul principal. Secția de fotbal a Clubului Sportiv Câmpina a fost înființată în mai 2016, deci putem spune că este abia la început de drum. 
Au fost organizate numeroase selecții pentru a se găsi cei mai talentați copii, din care s-au format trei echipe, pe trei grupe de vârstă: 2004 – 2007 (ani de naștere), 2007 – 2008 și 2009 – 2011. În afară de aceste trei grupe (totalizând un număr de 65 de jucători), mai există  o grupă mare de juniori (20 de jucători), preluată, anul trecut, de la Clubul „Hagianu Mircea”, în baza unui contract de colaborare încheiat între cele două cluburi. Această grupă a reușit marea performanță de a se califica în turneul semifinal de junior A.

Deficiențe la pregătirea fizică a fotbaliștilor
„După ce i-am preluat pe juniorii A, i-am înscris în campionatul de juniori-mari (16-18 ani). Am observat că băieții aveau unele deficiențe la nivel mental: se credeau mult mai buni decât erau în realitate, se credeau o echipă foarte valoroasă, desi nu câștigaseră decât o jumătate de campionat, nereușind să se califice în turneul semifinal, cum au reușit anul acesta competițional. De asemenea, am observat și unele carențe în organizarea jocului, pentru că nu aveau o idee clară de tactică a jocului”, ne mai spune tehnicianul principal al echipei. Dar și faptul că juniorii CSC au ajuns în faza națională pe grupe, adică printre primele 18 echipe de junior A din țară, reprezintă, fără îndoială, o performanță notabilă. De la mijlocul anilor 1980 - atunci când juniorii de la Poiana Câmpina antrenați de Gică Ionescu s-au calificat de două ori consecutiv în faza pe țară a semifinalelor -, o echipă de juniori A din Câmpina nu a mai realizat o asemenea performanță. Antrenorul Roberto Opațchi a făcut parte din acea echipă (cu Dochia, Tismănaru, Gabi Tabacu și alții). 

Turneul de la Săcele
La turneul semifinal de la Săcele, juniorii CSC au jucat într-o grupă din care mai făceau parte încă patru echipe. Băieții au reușit două victorii (cu Pătârlagele și Concordia Chiajna), pierzând primele două meciuri (cu Săcele și Ungheni), clasându-se în final pe un merituos loc II. Prima înfrângere au suferit-o băieții în primul meci, cel cu echipa din Săcele, care avea să câștige și grupa. Gazdele ne-au învins mai mult pe fondul unei căderi psihice a jucătorilor CSC, care au intrat crispați în teren. Antrenorul principal al echipei câmpinene consideră că s-a pierdut calificarea din cauza lipsei de experiență și de jocuri cu echipe puternice (campionatul recent încheiat nefiind unul prea bun). Din această cauză, juniorii CSC nu au reușit să depășească momentele dificile ale partidelor disputate. Astfel, nu au reușit să gestioneze momentul favorabil pe care l-au avut în a doua partidă din grupă, cea cu echipa din Ungheni (Mureș). Astfel, în minutul 70 al meciului, la scorul de 1-1, după ce băieții noștri dominaseră partida, în care avuseseră trei bare și un gol anulat, au pierdut în șase minute, fiind de trei ori prinși pe contraatac, contraatacuri ale adversarilor din care aceștia au înscris de trei ori. Goluri de începători, pentru că mai toți jucătorii noștri se avântaseră în atac, ca să dea gol și să forțeze victoria. Din fericire, băieții s-au mobilizat și au reușit să treacă peste acest șoc, câștigând următoarele două partide, dar din păcate necalificându-se la turneul final pe ţară.

Înscrierea echipei la seniori
„Băieții noștri au demonstrat totuși că au recuperat la capitolul pregătire psihică, pentru că, după ce le-am explicat că se întâmplă în fotbal adesea răsturnări de situații sau lucruri injuste, au reușit să depășească momentul de șoc și să câștige următoarele două meciuri. Din păcate, nu a fost de ajuns pentru a câștiga grupa. Pentru cei care vor să continue la modul cât mai serios în fotbal, acest turneu final a fost o experiență utilă, care a constituit o cărămidă în plus la baza formării lor ca viitori fotbaliști profesioniști. Eu consider că băieții noștri sunt pe drumul cel bun în fotbal”, ne spune Roberto Opațchi. Conducerea clubului finanțat de către municipalitate a  făcut o cerere de înscriere a echipei la seniori, cerere adresată Asociației Județene de Fotbal. În funcție de criteriile pe care le vom îndeplini (bază materială, buget etc), AJF va înscrie CSC într-una dintre seriile campionatului județean de seniori. 
Adrian BRAD 

Editorial. IMPOSTORII

Este o vorbă, atribuită atîtora, încît prefer să o dau „folclorică”: nu mi-e rușine că sînt român, mi-e rușine că alții sînt români. Cum să nu-ți fie rușine cînd se întîmplă toate astea? O gașcă de impostori a luat în arendă țara și face din ea marfă de troc și cîrpă de șters pe jos. Ce înseamnă impostor? Zice DEX-ul: „Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. s Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor”. Nu este în această definiție de dicționar descrierea actualei (și mai vechii) politici valahe? Un partid (un om de fapt) care dărîmă propriul guvern, numai pentru că prim ministrul nu s-a supus ordinelor e un partid de impostori. V-a revoltat reclama cu piticul care sare de pe Turnul Chindiei? Dar nu ne e rușine că ambele partide care conduc țara sînt și cele mai multe cu parlamentari penali? Nu e român de care să ne fie rușine un tip cu mustață, capabil să vîndă toată țara, numai să scape de pușcărie și care acumulează pe zi ce trece o putere discreționară? Nu e român de rușine președintele CCR, care interzice pur și simplu libertatea de opinie a judecătorilor Înaltei Curți? Nu sînt românce verzi doamnele Olguța, Firea, Udrea, Carmen Dan, Sevil Shhaideh? Nu e de rușine acest guvern care astăzi își dă demisia și, după cîteva zile, revine ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat? Nu ni se zbîrlește părul pe picioare de rușine cînd îi auzim vorbind pe domnii Daea sau Tăriceanu, sau cînd vedem că relațiile noastre europene sînt coordonate de culta doamnă Birchal, zisă Rebreanu? Nu ar trebui să ne îngropăm de rușine în nisipul din deșerturile din sud cînd îl vedem pe ambasadorul la Londra, Mihalache? Nu ne e rușine de umilirea bietului doctor Leon Dănăilă, incapabil să știe pentru ce a votat? Nu este mai mare rușinea de reapariția în viața publică a celui mai plagiator dintre prim miniștrii Europei de totdeauna? Nu ne e rușine de românul Kulcsar Terza Jozsef care cere ca în 2018 în România „să fie anul doliului”? (nimic penal aici? – întreb și eu). Nu ne rușine de românii super-inteligenți Pampuccian (care și-a bătut joc de un parlament vag școlarizat, vorbind despre teoria jocurilor și alte extravaganțe, pentru a justifica „interesul grupului său parlamentar”?; numai că în chestie era interesul public al românilor, despre care domnia sa n-a suflat un cuvințel) sau Vosganian, scriitor multilateral, care, la fel, nu suflă o vorbuliță despre interesul de a scăpa țara de banda de penali? 
Un tînăr pensionar (mult mai tînăr decât mine, care nu am evadat încă din Sistem) mă întreabă: dom’ profesor, ne măresc ăștia punctul de pensie de la 1 iulie? I-am explicat că prăbușirea leului și scumpirea energiei deja au anulat această fantomatică „mărire”, dar mi-a fost tare rușine de politicienii impostori și de naivitatea maselor care îi votează plebiscitar, indiferent de ce s-ar întîmpla. 
Povestea mi-a întărit o părere mai veche: aceea că, oricîte mînării moral-juridice ar face PSD-ul, nu va pierde din votul popular (chiar cred în sondajul din această săptămînă care arată că nu i-au scăzut procentele de încredere), sensibil doar la faptul că acesta este „partidul care ne dă?”, decît atunci cînd prăbușirea economică va fi totală și îi va afecta direct și grav pe susținătorii săi necondiționați. Din păcate, va trebui să plătim greu pentru asta. Toți. A mai crede și acum în competența și buna credință a PSD e mai mult decît naivitate, nu se poate să nu-ți fie rușine că Iliescu și Năstase și Severin ne dau lecții de democrație, că Ghiță nu poate fi adus în țară, că mineriadele nu au vinovați, că impostorii conduc, în urma  unei contra-selecții foarte atent dirijate de 28 de ani, toate domeniile țării. Cînd dai drumul la televizor te îneacă rușinea că oamenii ăia îți sînt compatrioți. După aproape orice contact cu o autoritate administrativă te copleșește rușinea. Cînd compari subiectele de bacalaureat date în alte țări cu cele de la noi, ți se face rușine că  ești profesor. Dar vezi că dna. Andronescu încă mai dă verdicte în ceea ce privește școala românească și îți imaginezi un Kogaion al rușinii. Nu poți ieși din rușine după o zi în traficul din București, după o zi într-o poiană de munte unde te năboiesc gunoaiele, după ce vezi cifrele de consum cultural (Islanda: 300.000 locuitori, 40 milioane euro cifră de afaceri în industria cărții; România, 20.000.000 locuitori, cifră de afaceri vreo 70 milioane. Să îngheți de rușine!). 
De unde provine această generalizată impostură? Din decembrie 1989, din ianuarie și iunie 1990, din ianuarie și februarie 2017. Ce au în comun aceste date (și alte cîteva)? Unii au fost în stradă, alții – impostorii – au cîștigat! Simplu. Așa am ajuns toți argați pe moșia lui Dragnea. Nu sînt și oameni de mîndrie? - mă vor întreba optimiștii „mîndri că sînt români”? Ba, sigur că sînt! Numai că nu ei decid! Ci impostorii…
Christian CRĂCIUN

Cu banii de amendă în buzunar, liber la scăldat în apele Lacului Bisericii

În Legea apelor (din 1996, completată în 2004), la art. 16, este precizat că orice „persoană fizică,  pe propria răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare din afara zonelor de restricție.” 
Despre acest drept ne-a vorbit într-o scrisoare (v. facsimil) trimisă redacției unul dintre cititorii Oglinzii (părinții, nașii de botez și cititorii nu ți-i poți alege), scrisoare din care redăm în continuare câteva fragmente: 
„Cerere de milostenie. 
Cerşesc să fiţi miloşi cu cititorii voştri, cărora le adăpaţi mintea cu adevăr, prin publicarea realităţii dreptului oricărui cetăţean român (persoană juridică cu cetăţenie română) de a utiliza liber şi pe proprie răspundere pentru îmbăiere apele interioare ale lacului natural Lacul Bisericii din localitatea Câmpina (lac lipsit de zone de restricţie în sensul legii apelor), drept consacrat prin Art. 9 alin. 3 din Legea apelor nr. 107/ 1996 (...). Totodată, cerşesc să fiţi miloşi cu acei intelectuali mulţi la mia de locuitori din Câmpina şi, prin publicaţia dvs., să încetaţi a mai fi unelte de spălat creierele acestora, la instigarea cu forma prevăzută de lege exprimată de funcţionarii publici în sensul legii penale (în sensul art. 175 Cod penal), din administraţia publică locală a Câmpinei, prin obligaţia vădit contrară Articolului 9 alin. 3 din legea apelor de mai sus (vădit ilegală în sensul art. 21 alin. 2 Cod penal), respectiv, prin instigarea funcţionarilor publici ocupanţi ai funcţiei specifice de  poliţist local împuterniciţi de primar să vatăme drepul de îmbăiere consacrat şi reglementat prin lege. (...) În timpul exercitării dreptului legal de îmbăiere în apa Lacului Bisericii, orice persoană fizică are trupul înglobat continuu în masa apei lacului. Pentru a putea să aducă atingere valorii sociale spaţiu verde adiacent Lacului Bisericii în timp ce trupul său este înglobat continuu în masa de apă (pentru a exista latura obiectivă a contravenţiei de îmbăiere ori scăldat), orice persoană fizică trebuie să cadă cu impact pe spaţiul verde împreună cu apa lacului în a cărei masă este înglobat trupul său, evident pe o traiectorie descendentă. Iar pentru realizarea traiectoriei descendente, este absolut obligatorie mai întâi traiectoria ascendentă a apei lacului (apa curge în sus) în a cărei masă este înglobat trupul persoanei fizice în cauză. Adică totul începe cu APA CURGE ÎN SUS: primarul Tiseanu Horia Laurenţiu a propus vătămarea dreptului legal de îmbăiere a persoanelor fizice în apa Lacului Bisericii pe ipoteza că APA CURGE ÎN SUS, consilierul Bondoc Viorel Gheorghe a semnat şi secretarul Paul Moldoveanu a contrasemnat (...), prefectul a atestat legalitatea organizării executării încălcării legii în scopul vătămării dreptului legal de îmbăiere pe ipoteza APA CURGE ÎN SUS (...)”


Gheorghe Tudor pe numele său, stimabilul petent ne cere să nu le spălăm creierele cititorilor noștri, așa cum încearcă să facă administrația publică locală, prin polițiștii locali aflați în subordinea primarului municipiului, care îi amendează de fiecare dată pe cei prinși că se îmbăiază în apele Lacului Bisericii. Cititorul nostru, mai curajos decât croitorașul cel viteaz din poveste, chiar contestă o hotărâre a Consiliului Local Câmpina, HCL nr. 88 din 2012, care interzice scăldatul în apele lacului cu pricina, actul normativ cu putere de lege locală fiind adoptat, în opinia sa, cu încălcarea legii la nivel național, adică a legislației în domeniu promovată de Parlamentul României, deoarece pe luciul apei Lacului Bisericii, pasămite, nu există nicio zonă de restricție. Este vorba despre Legea apelor, care, culmea, în logica juridică a cititorului petiționar, nu poate fi invocată pentru anularea HCL nr. 88 din 2004 sau pentru anularea proceselor-verbale de contravenție prin care sunt amendați scăldătorii de către polițiștii locali, întrucât cele două feluri de documente amintite mai sus nu au valoarea unor acte administrative, fiind încheiate cu încălcarea legii. Cum ar veni, ne putem scălda, dar nu gratis, ci pe banii noștri de contravenienți prinși cu mâța în sac și cu picioarele în lac. Bani care ajung totuși în bugetul local, ceea ce nu ne poate face decât să ne simțim mândri, contribuind cu mai mulți bani decât în mod obișnuit la bugetul Câmpinei. 
Cititorul logician consideră că dreptul legal de îmbăiere nu aduce atingere valorii sociale a spațiului verde de pe domeniul public, pentru simplul și bunul motiv că cel prins la scăldat este cufundat cu tot trupul în apă și, prin urmare, nu poate călca iarba. În logica teoriei lui Gheorghe Tudor, scăldătorii ar trebui să se arunce probabil în lac direct din elicopter, ca să nu calce iarba, iar cu ajutorul unor scări din funii să ajungă din nou înapoi în aparatul de zbor. 


Drept să vă spun, logica d-lui Gheorghe Tudor (fără nicio legătură cu fostul primar al orașului din perioada 1996 – 2000), este atât de subtilă, încât, profitând de un moment de neatenție, mi-a prins logica mea răvășită moțăind într-un biet neuron firav, și atâta a bătut-o, că nu a mai știut biata de ea, și nici eu, de mine. Și acuma, când vă scriu, biata mea logică zace adormită, dar nu știu dacă starea asta este de la somnul rațiunii mele sau de la pumnii logicii tudoriene. Bine, Gheorghe Tudor este mai acid decât acidul sulfuric și mai caustic decât soda caustică, pentru că în emailul trimis la redacție ne bălăcărește un pic și pe noi, întrucât ne sfătuiește să nu mai spălăm creierele cititorilor noștri prin articolele publicate. Noi nu credeam că articolele publicației noastre au atâta putere. Noi le credeam în stare, dacă nu să formeze opinii, să provoace cel mult răsfoiri de pagini de către cititor, în căutarea unor alte articole mai pe gustul lui. Noroc cu Gheorghe Tudor, că ne-a deschis ochii și mințile. Frate Gheorghe, du-te la mănăstire, că ești prea bun pentru o lume atât de rea precum cea în care trăim. Iar dacă nu te primesc nici călugărașii (s-ar putea să fii prea bun și pentru ei), încearcă să-ți găsești dreptatea prin „sălile pașilor pierduți”, la niscaiva instanțe de judecată. Dacă o să cazi cumva din lac în puț, să nu te superi sau să te enervezi, că o să cazi în puțul gândirii tale, deci nu o să te doară deloc, pentru că n-o să te doară nimic. 
Adrian BRAD 

Din ciclul „Olimpicii cu care ne mândrim”: Cristina Popescu, elevă la Colegiul „N. Grigorescu”, a câștigat anul acesta premiul I la Olimpiada națională de limba germană

Continuăm astăzi prezentarea unora dintre elevii câmpineni care s-au evidențiat în mod deosebit, în acest an școlar, la olimpiadele naționale la care au participat. Ei sunt olimpicii cu care ne mândrim. Printre ei se numără și Cristina Popescu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, cel mai titrat liceu al Câmpinei, înființat în urmă cu aproape un secol. 
Cristina a câștigat premiul I la faza națională a ultimei olimpiade de limba și literatura germană, distincție onorifică bine meritată, care o îndreptățește să fie considerată printre cei mai merituoși elevi ai orașului, la acest moment. Suntem convinși că, în următorii ani, Cristina nu va coborî stacheta în dobândirea și aprofundarea cunoștințelor, și că își va consolida statutul de elev-model, înzestrat cu deosebite calități și cu o maturitate în gândire peste cea specifică vârstei sale. 
Săptămâna trecută, ar fi trebuit să începem cu ea prezentarea seriei olimpicilor de la „Grigorescu”, deoarece Cristina a obținut cea mai mare performanță dintre toți elevii colegiului, dar în numărul trecut am ales să prezentăm câștigătoarea unei mențiuni (deci nu premiu), la ultima olimpiadă națională de limba și literatură română. Am făcut acest gest mai mult din patriotism și dintr-un naționalism echilibrat, gândindu-ne că, în acest fel, ne exprimăm prețuirea pentru limba pe care o vorbim, care „mult e dulce și frumoasă”, cum spun poeții. Experiența articolului trecut ne-a învățat că limba noastră o fi ea frumoasă, dar nu este mereu dulce, ba uneori este chiar înșelătoare, mai ales când este vorbită disonant de către două voci neadevărate în același timp. Pentru cei care vor să o cunoască mai bine pe eleva Cristina Popescu, sperăm că interviul de mai jos va fi de folos.     


- Pentru cititorii săptămânalului „Oglinda”, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.
- Numele meu este Cristina Popescu, am 17 ani și sunt elevă în clasa a X-a (științe sociale) la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. Părinții mei sunt profesori, și asta cred că a avut o influență în evoluția mea. În ceea ce privește caracterizarea mea, eu nu cred în calități (cu atât mai puțin în defecte), acestea sunt concepte relative și strict legate de modul în care mă văd ceilalți într-un context oarecare. Mai bine vă spun că sunt pasionată de teatru și fotografie. Iar în artă trebuie să lăsăm acțiunile să vorbească sincer pentru noi, în fiecare moment. Așa e și în viață. Și-apoi, nicio caracteristică nu trebuie să fie definitivă. Tocmai în asta constă frumusețea, în căutarea sinelui, în schimbare și evoluție.
- Numește și caracterizează profesorul/ profesoara care te-a pregătit pentru Olimpiada de germană.
- Profesoara mea de germană este doamna  Livia Miu, iar simplul fapt că m-a adus la acest nivel spune multe despre dumneaei. A o caracteriza ar însemna să contrazic ceea ce tocmai am afirmat anterior, și anume că încadrarea unei persoane în tipare este greșită, din punctul meu de vedere. Pot să vă spun, în ceea ce mă privește, că pe mine doamna profesoară m-a atras tot mai mult către germană prin  felul ei de a lucra: serios, dedicat și profesionist, fără compromisuri. La asta se adaugă comportamentul cald, apropiat și înțelegător față de mine. Doamna Livia Miu va rămâne mereu printre profesorii despre care voi vorbi cu drag și recunoștință întotdeauna. De fiecare dată m-a corectat cu zâmbetul pe buze și mi-a apreciat progresul. Nu m-a descurajat  nicio clipă și nu m-a făcut să simt vreun moment că am dezamăgit-o, atunci când rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Și așa m-a făcut să vreau să continui, să mă perfecționez. Eu mă simt foarte bine lângă doamna profesoară și creșterea cunoștințelor mele de germană a venit de la sine, fără efort, fără presiune, chiar fără intenție, aș putea spune. Iar asta pentru că nu am avut niciun moment ambiția de a fi mai bună decât alții, ci de a ști, cu fiecare zi, mai mult.
- Cum a fost la Olimpiadă (locul de desfășurare, atmosfera, concurenții și concurența, subiectele, impresiile)?
- Având în vedere faptul că îmi doresc mereu să cunosc alți oameni și să fac lucruri noi, această olimpiadă a fost exact ceea ce am avut nevoie. S-a desfășurat la Piatra Neamţ, imediat după Paști. Din păcate, n-am avut timp să vizitez orașul, despre care știam că este frumos. Am fost cazați într-un cămin în care condițiile erau departe de confortul de acasă, dar am privit tot timpul  partea bună a lucrurilor. Până la urmă, oamenii sunt cei mai importanți, iar nu mediul în care sunt cantonați aceștia. Și, desigur, cel mai important lucru era ceea ce aveam de făcut. Acolo am devenit conștientă că este totuși o competiție, iar creativitatea este lucrul cel mai apreciat la această olimpiadă. Și asta mi-a plăcut în mod deosebit, pentru că însemna mai mult decât a stăpâni gramatica și vocabularul limbii germane. Prima proba a fost un eseu ce pornea de la un citat filozofic. Cea de-a doua probă a fost un proiect în care am avut de realizat o piesă de teatru pe baza unei cărți date. A fost partea mea favorită. Lucrând în echipă la această probă, mi-am dat seama câți oameni deschiși, dornici să facă lumea mai bună, și care chiar au această capacitate, am cunoscut. Aici trebuie să recunosc că mă așteptasem să întâlnesc genul acela de elevi predispuși doar la acumularea de cunoștințe, asa cum sunt percepuți olimpicii – percepție total greșită. Atmosfera a fost relaxantă, ca în familie, deși nu cunoșteam pe nimeni dinainte. Nu îi puteam numi „concurență” pe ceilalți participanți, pentru că eu nu am mers cu gândul de a „mă întrece” cu ei, am mers să mă bucur de moment și să mă întorc acasă mai bogată cu o experiență. Nicio zi nu mi s-a părut grea, pentru că m-am distrat cu colegii de proiect. Abia seara oboseala își spunea cuvântul, după numeroasele ore de muncă desfășurate. A fost o săptămână interesantă, pe care nu o voi uita. Premiile obținute îmi vor aminti întotdeauna cât de important este să faci cu drag ceea ce faci și să cauți mereu frumosul, în orice și oriunde. Faptul că am primit premiul pentru creativitate  mi-a confirmat că atracția pentru artă și pentru exprimarea propriei persoane prin intermediul ei este cel mai frumos lucru din lume.
- Limba și literatura germană este materia ta preferată sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură?
- Nu aș putea spune că germana este materia mea preferată. În general, eu nu aș alege un singur lucru dintre lucrurile care îmi plac. Engleza, româna, germana și psihologia mă intereseaza în mod egal. Mi-ar plăcea să ating performanța la mai multe materii, dar nu cred că poți fi bun chiar la toate. Trebuie timp mult pentru a citi, în primul rând, și apoi pentru a aprofunda. Abia când depășești stratul superficial, începe să-ți placă ceva cu adevarat.  Sper ca în viitor să pot cuprinde cât mai multe din lucrurile care îmi plac.
- Când ai simțit o chemare către germană și ce (sau cine) te-a influențat în acest sens?
- Am făcut  numeroase călătorii în Austria, unde am prieteni care m-au făcut să vreau să pot vorbi limba de acolo. Părinții m-au impulsionat, spunându-mi că este o limbă importantă și că, în general, cunoașterea limbilor străine deschide mintea către noi perspective. Doamna profesoară a dus acest întreg “proces” până la capăt și mi-a oferit inspirația și motivația de care oricine are nevoie atunci când dorește să realizeze ceva. Uneori nu poți ști de unde apare inspirația, important este să o urmezi, să faci cât de mult și cât mai multe plecând de la ea, atâta timp cât asta te bucură. 
- Multor oameni germana li se pare nesuferită, mai ales din cauza pronunției. Pe tine cum te-a atras studiul acestei limbi, care, cel puțin în domeniul tehnicii, îi suflă tot mai mult în ceafă limbii engleze? 
- Știu că unora  li se pare o limbă nesuferită, urâtă. Cred însă că este ceva personal atracția pe care a exercitat-o germana asupra mea. Și nu este nimic în neregulă atâta timp cât nu este o părere indusă de alții. Nu ne plac tuturor aceleași lucruri, și asta este foarte bine. Eu mi-am zis de la început că dacă sunt atâția oameni pe Pământ care vorbesc germana, de ce nu aș putea și eu? Am pornit la drum (pe drumul care duce la limba germană) cu mintea deschisă și, în niciun moment, nu m-am gândit că e grea sau că nu voi reuși să pronunț și să scriu cuvinte dificile. Încă de la prima oră de limba germană am fost concentrată și interesată să aflu noțiuni noi. Cred că pentru  faptul că nu se aseamănă cu limba română mi s-a părut și mai demnă de interes. A funcționat cumva psihologia copilului mic, pe care îl interesează cel mai mult un lucru tocmai pentru că este deosebit de celelalte. Cam în aceeași manieră cred că a pornit și la mine dorința de a învăța această limbă: pentru că sunt destul de puțini cei care o plac și pentru că e diferită.
- Acum 2000 de ani, neamurile germanice erau toate barbare, iar latinii constituiau cel mai civilizat popor. Astăzi, observăm că situația s-a cam schimbat: țările cu popoare germanice (din centrul și nordul Europei) sunt mult mai dezvoltate și mai prospere decât țările latine din sudul continentului nostru (exceptând poate Franța). Pe România nici nu am mai pus-o la socoteală, ca să nu dezechilibrăm și mai mult balanța. Cum a fost posibil acest lucru?
- Germanii spun „Ordnung muβ sein” (Trebuie să fie ordine). Tocmai asta a făcut ca neamurile germanice - prin multă muncă și eficiență,  seriozitate, disciplină și urmărirea neabătută a propriilor interese -, să poată ajunge acolo unde sunt acum. Eu cred că a fost o evoluție firească, în contextul  geografic, economic și istoric. N-au avut de ales, altfel ar fi dispărut, înghițiți de alte popoare. Toate aceste caracteristici și-au pus amprenta și asupra limbii vorbite: tăioasă, eficientă, cu reguli stricte. Cred că neamurile latine, după ce au ajuns la o stare de mulțumire și confort, s-au oprit din a mai dezvolta lucrurile, sau cel puțin au încetinit dezvoltarea acestora, nemaifiind motivate. În timp ce germanii au muncit tot mai mult, axându-se pe o dezvoltare (în economie, infrastructură) care să le asigure supremația. Sunt diferențe de mentalitate, educație, conducători. Totuși, istoria ne arată că fiecare neam trece prin perioade  dificile sau prospere. Fiecare popor are calități, iar dacă este condus de către oameni de geniu, poate să progreseze după o perioadă de declin. Și ceea ce mai cred eu este că fiecare popor, indiferent de situația economică de moment, are multe valori, fiecare contribuie la evoluția umanității cu ceva. Și  este  minunat că sunt diferite popoarele lumii, pentru că diversitatea le poate uni.
- Petre Țuțea, marele filosof creștin al românilor, afirma într-un interviu dat în 1990 că ”orice reich este binevenit”. Sunt mulți bucovineni care declară, astăzi, că ei nu sunt moldoveni, chiar dacă Suceava a fost cetatea-capitală a Moldovei lui Ștefan cel Mare. Iar mândria lor de bucovineni s-ar zice că s-a născut din perioada 1775 – 1918, când Bucovina a fost provincie austriacă, organizată serios de austrieci, care se cred cei mai nobili dintre germani. 
- Deocamdată nu îmi este cunoscută opera filozofică a lui Petre Țuțea, nu am ajuns încă acolo, dar cred că el a spus asta observând evoluția provinciilor aflate pentru o perioadă sub stăpânirea Imperiului Austiac (după 1867, a Imperiului Austro- Ungar). Acestea au înflorit din toate punctele de vedere, și influențele civilizatoare din trecut se simt și astăzi în Transilvania și Bucovina. Sunt regiuni mai prospere economic, și de aici decurg decalajele față de celelate provincii istorice ale României. Ceva din spiritul german a fost lăsat moștenire  acolo. Cu toate acestea,  la vremea respectivă, românii nu au fost bucuroși de ocupația străină, lucru firesc, de altfel, pentru că popoarelor nu le place asuprirea. Cred că lecția pe care a dat-o Germania la reunificare ne-ar putea fi de folos. Suntem cu toții români, iar orgoliile de tipul rudei mai nobile sau mai bogate nu ne fac niciun bine. Știu că cei mai mulți români din zonele acestea își păstrează nealterate zestrea culturală și limba, fiind mândri de ele. 
- Germana se spune că este limba cu cele mai lungi cuvinte. După știința mea, regulile limbii germane sunt mult mai riguroase decât ale limbii române, care nu are aceeași rigoare poate și pentru faptul că lingviștii noștri sunt mai puțin riguroși. Este limba germană atât de greu de învățat, cum s-ar părea?
- Nu cred că lingviștii noștri sunt mai puțin riguroși. Personal, nu aș compara deloc, aș spune că pur și simplu sunt lucruri diferite. Și nu doar limbile sunt diferite, iar aici vreau să mă refer la cultură, în general, la tradiții și mentalități. Acesta nu este un lucru rău, în asta constă  frumusețea lumii. Și tocmai de asta ne place să călătorim, să vedem ce are fiecare mai bun. Cuvintele acelea lungi din germană, daca stăm să ne gândim, nu sunt chiar atât de complicate, pentru că, în mare parte, sunt compuse prin alăturarea mai multor cuvinte obișnuite. Bineînțeles că apa e rece până să intri în ea, și strugurii-s acri, până să îi guști. Totul are nevoie de un început. Important e să ai mintea deschisă și să renunți  la prejudecăți sau la ideile induse de alții. Acest lucru nu se aplică doar la învățarea unei limbi străine, ci și la oameni. Dacă ne privim un pic în interior, descoperim că suntem, de fapt, mult mai buni și că avem și abilități pentru a învăța limbi străine și pentru a-i înțelege pe ceilalți. De aici începe comunicarea cu adevarat.
- Ce sfaturi ai da unui copil care vrea să învețe germana?
- Cred că din tot ce am spus mai sus se poate trage o concluzie asupra modului eficient de învățare pe care eu l-am abordat, și anume metoda „cu drag”. Eu nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi cuiva. Tocmai pentru că suntem cu toții atât de diferiți, nu ni se potrivesc aceleași lucruri. Pot doar să spun ceea ce am învățat eu, și anume că mintea umană este atât de puternică atunci când este motivată, încât nimic nu este așa greu, cum pare.
Adrian BRAD

Weekend de filme la Câmpina: proiecții gratuite la Tenaris Cinelatino

Festivalul Tenaris Cinelatino aduce la Câmpina două proiecții de film în aer liber, în weekendul 8-9 iulie

O nouă ediție a festivalului de film Tenaris Cinelatino vine la Câmpina în weekendul 8-9 iulie 2017! Organizat de TenarisSilcotub, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina, festivalul include două proiecții în aer liber, cu intrare gratuită, organizate în parcul „La Soldat” în fiecare seară de la ora 22, după lăsarea întunericului.

Ca în fiecare an, Tenaris Cinelatino aduce un film românesc și un film din America Latină. Ediția din acest an se deschide, sâmbătă, cu filmul „Pe culmile iubirii”, în regia lui Nelson Núñez. O producție din Venezuela, o țară a cărei cinematografie trece prin momente interesante, filmul e și o comedie de succes. Pablo, un tânăr timid și fără viață socială, devine obsedat de ideea de a-și cuceri o fostă colegă de liceu, care a ajuns să trăiască practicând cea mai veche meserie din lume.
Duminică, tot de la ora 22, parcul „La Soldat” va găzdui proiecția unui film românesc care a avut premiera oficială cu doar câteva săptămâni în urmă. „Vara s-a sfârșit”, în regia lui Radu Potcoavă, e povestea a doi puști care își petrec vacanța de vară pe malul Dunării. Cei doi devin tot mai buni prieteni, până când unul dintre ei acceptă să însceneze răpirea celuilalt, pentru a-i șantaja tatăl absent. Bineînțeles, un asemenea gest nu poate rămâne fără consecințe neprevăzute!
Selecția filmelor a fost realizată în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatoarea celui mai mare eveniment de profil din sud-estul Europei, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și cu sprijinul Fundacion PROA, care coordonează evenimentele culturale organizate de Tenaris la nivel mondial.
Festivalul Tenaris CineLatino se află la cea de-a șasea ediție și are loc în Călărași (4-6 iulie), Câmpina (8-9 iulie) și Zalău (11-13 iulie), cele trei orașe din România în care are unități de producție compania TenarisSilcotub, formată dintr-o echipă de 1.700 de profesioniști care produc țevi din oțel fără sudură, folosite în industriile de petrol, gaze, a energiei, auto și mecanică. 

Mai multe informații despre fiecare film din program sunt publicate pe pagina de Facebook a evenimentului, Tenaris CineLatino.

Festivalul Tenaris CineLatino este organizat de TenarisSilcotub, TIFF, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (AFPR) şi Fundacion PROA, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași.
Această iniţiativă este în concordanţă cu sprijinul oferit de compania Tenaris unor festivaluri de film din diferite regiuni ale lumii, printre care Latin Wave în Houston, SUA şi în Calgary, Canada; Cinelatino în Bergamo, Italia; Festival de Cine Latinoamericano în Monterrey, Mexic organizate împreună cu parteneri locali precum Muzeul de Arte Frumoase din Houston; Festivalul Internaţional de Film Calgary; Festivalul Internaţional de Film Bergamo; şi Festivalul Internaţional de Film Monterrey. 

Programul Sărbătorii celor 2 Iulii - ediţia a XXVII-a

Duminică, 2 iulie 2017, începând cu ora 11.00, Castelul «Julia Hasdeu» va fi gazda celei de-a XXVII-a ediţii a Sărbătorii celor 2 Iulii, care se va desfăşura după următorul program:

Prelegeri:
„Sfârşitul lumii în viziunea poporului român şi a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu” (prof. dr. I. Oprişan); „Vânătoarea ritualică: «Răposatul Postelnic»” (prof. dr. Stancu Ilin); „Hasdeu şi neoelenistica” (dr. Lia Brad Chisacof); „Însemnările de călătorie ale Iuliei Hasdeu” (prof. dr. Crina Bocşan); „Chestionarele lui Hasdeu – noi interpretări” (dr. Julieta Rotaru); „Ovidiu versus Hasdeu” (prof. Mircea Coloşenco); „Iulia Hasdeu – un destin tragic” (prof. Monica Mihaela Minescu).

Lansări de carte:
„Opera poetică/ Oeuvre poétique" de Iulia/ Julie Hasdeu (prefaţă şi, parţial, traduceri de Jenica Tabacu); „Amurgul Demiurgului. Ultimii ani de viaţă ai lui B.P. Hasdeu” (Jenica Tabacu), „Ursita” (B. P. Hasdeu); „Ion Vodă cel Cumplit” (B. P. Hasdeu); „Lumea de-apoi (Sfârşitul lumii)” - texte din lucrările hasdeiene şi anchete mitologice; „Dublin, miracolul normalităţii, note de călătorie” (Mioara Bahna); „Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene” (Codruţ Constantinescu);  „Produse derivate", poezie (Florin Dochia); „Autoportret în oglinda concavă", poezie (Costel Bunoaica); „Amor carmina 2016 - Antologie de poezie românească publicată în revista URMUZ”; „Ars amandi poesis - Antologie de tălmăciri româneşti din poezia universală publicate în revista URMUZ 2016”.

Moment poetic
Din opera Juliei Hasdeu recită Alexandra Rotaru (Le Lycée Français „Anne de Noailles”).

Moment dramatic
"Răzvan şi Vidra" (regia: Tomi Cristin). În distribuţie: Monica Davidescu, Tomi Cristin, Ovidiu Cuncea şi actori ai Teatrului “Proiect” din Câmpina.

Expoziţii - tematică literară: URMUZ, 1928, ediţie anastatică; Colecţiile Editurii Detectiv literar; Grafică de carte - Lidia Nicolae.
Expoziţie de artă plastică: „Fenomenul Hasdeu în viziunea artiştilor plastici contemporani”. Lucrări semnate de: Ion Ladea (sculptură), Traian Marcu (sculptură), Ionuţ Barbu (pictură), Olimpia Barbu (pictură), Cristina Nedelea (pictură), Nelu Predoi (pictură).
Expoziţie de sculptură în aer liber: Alfred Dumitriu - "A fi sau a nu fi".

Recital de lieduri – „Mignon”
Georgiana Costea (soprană) şi Anca Săftulescu (pian)
Intrarea liberă!