25 iulie 2017

După 20 de ani de la desfiinţarea Cinematografului Central (fost 23 August), se pregătește deschiderea unei noi săli de proiecţii la Casa Tineretului

De săptămâna următoare, la Casa Tineretului, în sala mare de spectacole, vor rula câteva filme 3D (filme premiate la festivaluri internaționale de film sau cu încasări de box-office), proiectate de o firmă din București în cadrul unui proiect care ar putea avea ca finalitate înființarea unui atât de așteptat cinematograf de către localnici, în special de către cei trecuți de prima tinerețe. De altfel, noul cinematograf se va naște la distanță de aproape două decenii de la desființarea Cinematografului Central, care a funcționat aproximativ o jumătate de veac în clădirea din dreapta Spitalului Municipal, clădire care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, drept pentru care vechiul cinematograf al orașului a trebuit să fie desființat. 


Proiectul amintit mai sus se va derula pe parcursul a două luni, în fiecare week-end, iar în funcție de cât de bine va fi receptat de către câmpineni (adică în funcție de numărul cinefililor plătitori de bilete), se va decide, la nivelul conducerii Primăriei și cu aprobarea legislativului local, dacă la Casa Tineretului va putea funcționa viitorul cinematograf al Câmpinei. Ce filme vor fi aduse și care va fi programul de vizionare al acestora, toate aceste informații se pot afla accesând pagina de Facebook a Casei Tineretului. ”Sincer să fiu, eu sunt sceptic că proiectul acesta, de altfel, lăudabil, va putea prinde contur. Câmpinenii, se zice, ar vrea neapărat înființarea Cinematografului Central sau al unui alt nou cinematograf, mai modern decât precedentul, dar de câte ori au avut loc proiecții ale unor filme 3D la Casa Tineretului, în sala de spectacole de la parter, audiența a fost mult sub așteptări. În anii trecuți, am avut o firmă din Buzău care a oferit publicului local multe proiecții ale unor filme celebre în format 3D (Avatar este numele filmului care îmi vine acum pe buze), dar la fiecare proiecție spectatorii din sală puteau fi numărați pe degetele de la o mână, de la două sau mai multe mâni; dar nu prea multe, oricum”, ne-a  declarat Florin Buda, directorul Casei Tineretului.
Adrian BRAD

Editorial. E PREA TÎRZIU…?

M-am gîndit mult: 1. dacă să pun semnul întrebării, ca un indice al ultimei speranțe, sau 2. să renunț la el, ca indice al deziluziei totale. În fiecare săptămînă primim informații că statul român, luat în arendă de o bandă de oportuniști impostori  în numele „democrației” originale, colapsează. Exemplu, numai în săptămîna din urmă, a fost eliberarea unuia dintre cele mai nocive personaje ale ultimelor decenii, fără ca generosul „stat” să recupereze nimic din paguba estimată de judecători: 60 de milioane de euro. Telespectatorii prizonieri la Antene care plîng de mila „arestatului abuziv” ar face bine să se gîndească nițel ce ar fi putut face un stat normal cu această sumă. E prea tîrziu… bietul bolnăvior care scrie trei cărți pe an în pușcărie e la mare. 
Tot în acest interval domnul președinte a promulgat fără discuții cîteva legi: una care desființează practic conflictul de interese, alta care elimină CSAT din procedura de numire a șefului DGPI, sau legea care obligă orice persoană care lucrează în administrație să se prezinte în fața comisiilor de anchetă ale parlamentului. Nu discut legile/ decretele respective, ci slăbiciunea evidentă a președintelui, obosit sau incapabil să facă singur opoziție. Pentru că opoziție reală, o spun mereu, nu avem. Încă un motiv să șterg „?” din titlu. 
Dl. Țuțuianu cocoțat ministru al „apărării” (ferească Dumnezeu să ne apere unii ca ăștia!) zice că „a uitat” să-l invite pe președintele țării și comandantul suprem al armatei de Ziua Aviației. Dl. președinte a tăcut. E prea târziu! 
Sistemul Feudal Românesc este mai puternic decît pe vremea lui Năstase. Suspect mi se pare că în presă tot apar „informații” despre nuclee de rezistență din PSD care ar urmări să-l dea jos pe Dragnea. Opoziția jubilează, așteptînd să-i vină de-a gata puterea pe tavă. Știrile astea, probabil, sunt furnizate tot de PSD, pentru a adormi și ultima geană de opoziție politică. Stați liniștiți, nu există opoziție în interiorul PSD, doar mîncătorie și pîndirea masculului alfa, ca în orice haită. Și, dacă nu sunteți în stare să-l dați voi jos pe Dragnea și să desființați PSD-ul, atunci tot degeaba. Președintele pare mai preocupat de o fantasmagorică „liniște” interioară (ați auzit de comă indusă pentru a salva viața unui pacient? Eu cred că, în loc să-l numească pe Tudose și guvernul lui de funambuli, președintele ar fi trebuit să forțeze o criză majoră, care ar fi fost pe termen lung mai benefică decît acest rigor mortis al societății românești actuale) și de viitorul său mandat decît de dinamitarea feudalismului bugetivor. 
E prea tîrziu să îndreptăm școala românească și să o scoatem din minciună? Prea tîrziu! Te poți baza pe tineretul cu diplome? Am văzut o postare a unui lider al studenților, absolvent de facultate de științe politice (!!!) care cerea (democrație, bre!) încuierea în casă a bătrînilor pentru a nu putea participa la un viitor referendum. Aceasta să ne fie elita politică de mîine-pomîine? 
Cohorte de oameni părăsesc de trei decenii țara asta, nu numai cerșetorii pe care ni-i arată presa, ci oameni care s-au scîrbit, care vor un viitor pentru copiii lor, care vor să le fie apreciate calitățile, cu bună pregătire profesională. E prea tîrziu să-i mai întoarcem sau rămînem cu penalii și paraziții și plagiatorii noștri politici? Nu-mi cenzurez patetismul, pentru că e o chestie care doare. Țara de azi e o imensă formă fără fond. Un cîmp de trageri… pe sfoară. Sus: pustiu. Jos: pustiu. Nu omit niciodată să subliniez că haita care conduce de trei decenii a fost aleasă liber.  Manipularea nu este o explicație. Cîtă vreme poți să NU te uiți la Antena 3 sau România TV, nu ai scuze că ai fost manipulat. Sub-educația morală, civică, istorică este o explicație pentru care votăm politicieni sub-calificați etic profesional și intelectual. Pentru prima dată în istorie nu avem pe cine da vina din afară. Unii încearcă să arunce pisica moartă în grădina UE. Oricîte păcate ar avea eurocrații de la Bruxelles, ei nu sunt vinovați de lipsa noastră de civilizație și de imposibilitatea de a gîndi un viitor comun. Și, de vreme ce nu sîntem în stare să-l gîndim, el nu va fi. E prea tîrziu? Că alegem infractori să ne conducă, nu e nimeni de vină. Știe oricine că, indiferent de boală, cu cît o tratezi mai repede, cu atît șansele de vindecare sunt mai mari. Boala noastră identitară nu are medic, nici leac. Pentru că refuzăm orice tratament. Scrie recent unul dintre cei mai interesanți gînditori politici de la noi (nu, nu o să-l vedeți la tv): „Deocamdată, istoria veche şi cea extrem de recentă ne arată cum deznaţionalizarea şi mizeria morală, socială şi culturală merg mână în mână”. E prea tîrziu să supraviețuim ca națiune? Iată o întrebare bună pentru centenarul Unirii…
Christian CRĂCIUN

„Într-o lume atât de disperată și de agitată, ora de religie vine ca un medicament împotriva deznădejdii”

consideră Andreea Roșca, elevă a Colegiului „Nicolae Grigorescu”, care a câștigat anul acesta o mențiune la Olimpiada națională de religie

În ciclul "Olimpicii cu care ne mândrim", continuăm astăzi prezentarea unora dintre elevii câmpineni care s-au evidențiat în mod deosebit, în precedentul an școlar, la olimpiadele naționale la care au participat. Printre ei se numără și Andreea Roșca, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, care a câștigat o mențiune la  faza națională a ultimei olimpiade de religie. Punctajul foarte bun obţinut e încununarea unei munci susţinute şi a unui suport necondiţionat venit din partea d-nei Elisabeta Milea, profesoara care a pregătit-o la această materie pe care deşi unii o consideră inutilă, pentru Andreea reprezintă un pansament pentru suflet. 
Pentru cei care vor să o cunoască mai bine, sperăm că interviul de mai jos va fi de folos.


- Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.
- Mă numesc Roșca Maria-Andreea, am 17 ani și sunt eleva clasei a XI-a B, profil matematică-informatică - intensiv informatica, a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”. Cursurile primare și gimnaziale le-am urmat la Școala Generală „Alexandru Ioan Cuza”, locul unde mi-am descoperit înclinația spre artă și frumos. Sunt zodia Leu, însă nu consider că mă încadrez în tiparele zodiei. Contrar așteptărilor, sunt o fire liniștită, răbdătoare și timidă, aparent puternică, dar foarte fragilă. Însă și foarte competitivă, fiind foarte exigentă cu mine însămi și dorind cât mai mult de la mine. Nu accept eșecul, deoarece sunt conștientă că pasiunea și munca sunt cheia succesului. Cât despre timpul liber, îl dedic în mare parte prietenilor, călătoriilor și, în special, lecturii. Mi-am descoperit dragostea pentru lectură încă din clasele primare, și de atunci, traversez galaxii, vizitez civilizațiile secolelor antice sau descopăr această complexă mașinărie care este omul. M-am îndrăgostit de romanele Agathei Christie și de cele ale lui J.K. Rowling, însă am o sensibilitate aparte pentru poveștile și basmele ce mi-au umplut de bucurie copilăria și fără de care nu aș fi cine sunt astăzi. Cu privire la viitor, pot spune că încă nu sunt decisă ce facultate vreau cu adevărat să urmez, dar știu că, în final, voi lua cea mai bună hotărâre.
- Numește și caracterizează profesorul/ profesoara care te-a pregătit pentru Olimpiada de religie.
- Pe doamna profesoară Milea Elisabeta am descoperit-o ca fiind cea mai blândă persoană pe care o cunosc. Și sunt convinsă că toți elevii dumneaei au aceeași părere. Modul prin care o materie aparent „inutilă” în ochii unora devine adevărata trăire a vieții (împărtășită elevilor și resimțită de mulți dintre aceștia), reprezintă semnul genialității profesorului de religie. De la dumneaei am învățat că viața reprezintă mai mult decât problemele de zi cu zi, că scopul meu trebuie să fie fericirea în prezența lui Dumnezeu și că atâta timp cât am iubire, am numai de câștigat. Am câștigat, de altfel, totul. Îmi este dragă doamna profesoară, este dragă sufletului meu nu doar pentru ajutorul imens pe care mi l-a oferit, ci și pentru grija maternă pe care mi-o poartă. De multe ori am simțit presiuni din partea dumneaei, însă doar în speranța că mă va motiva să muncesc mai mult și să fiu cea mai bună. Și a reușit. Și-a rupt mereu din timpul liber pentru a fi alături de mine și nu a ezitat o secundă atunci când i-am cerut ajutorul. Asta înseamnă dedicație și dragoste. Această bucurie a punctajului foarte bun obținut la Olimpiadă îi aparține în egală măsură și dumneaei, căci a crezut în mine când eu nu credeam. Și o iubesc pentru asta.
- Cum a fost la Olimpiada națională de religie – 2017?
- Anul acesta, Olimpiada națională de religie s-a desfășurat în Craiova. Acolo am fost cazați în câteva cămine din centrul orașului. Cred că am simțit cu adevărat presiunea examenului abia în momentul serbării de deschidere, atunci când am văzut într-adevăr concurența: o mare de elevi la fel de pregătiți ca mine, hotărâți să cucerească și ei cele mai mari note și să fie cei mai buni. Cu toate acestea, examenul nu s-a dovedit foarte dificil, având subiecte abordabile, așa cum s-a observat și la rezultate, acestea dovedind că s-au obținut note mari și foarte mari la toate clasele. Ce m-a bucurat a fost ospitalitatea craiovenilor, care ne-au oferit tot ce au putut pentru a ne face șederea mai plăcută și emoțiile mai puțin vizibile. Tot ei ne-au îndrumat spre cele mai impresionante locuri, în care se încadrează și Parcul „Nicolae Romanescu”, cel mai mare și mai frumos parc pe care l-am văzut până în momentul actual. Bineînțeles că am legat prietenii și că m-am întors cu amintiri cât pentru o viață, dar sunt și foarte fericită că am avut oportunitatea de a participa la un concurs atât de important pentru mine, în unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării. 
- Religia este materia ta preferată sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură? 
- Am multe materii care mă fascinează, cum ar fi: româna, matematica, istoria, însă religia a fost dintotdeauna o evadare, o oră de relaxare și de îmbogățire sufletească, în care am aflat multe despre cine sunt și Cine este Cel Ce este. Ora de religie nu este inutilă (și nici nu ar trebui scoasă din program), pentru că ea te sensibilizează și te face să conștientizezi cât de important ești tu pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. La câte alte materii ai ocazia să meditezi asupra ta și asupra vieții tale? Ora de religie este printre preferatele mele tocmai din acest motiv: într-o lume atât de disperată și agitată, ora de religie vine ca un medicament împotriva deznădejdii, pentru a-ți putea continua viața ca un adevărat creștin. Unde am ajunge fără ea?
- Când ai simțit că ești atrasă spre religie? Ești o persoană religioasă datorită educației primite de la părinți sau, neinfluențată de nimeni, ai vrut să descoperi misterele religiei creștine pentru ca revelațiile sfinte să-ți aducă o mai mare bogăție, frumusețe și liniște sufletească?
- Fiecare om are sădit în el această dorință de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a se apropia de El, însă, din diverse motive, doar unele persoane dau curs acestei curiozități. În cazul meu, cadrul familiei a fost foarte important în cunoașterea lui Dumnezeu prin ortodoxie. Crescând într-o famillie de creștini ortodocși practicanți, mi-a fost foarte ușor să mă alipesc și eu de Biserică și să îi înțeleg mesajul. Nu există un moment în care poți să spui că ești atras de o anumită materie, lucrurile se dezvoltă încet, treptat, în fiecare zi acumulezi câte ceva nou. Dar mă bucur că, prin ortodoxie, mi-am găsit și eu liniștea. Și curajul de a merge mai departe.
- Dacă ai eșua pe o insulă pustie împreună cu un ateu, după scufundarea vaporului pe care ați călătorit până la naufragiu, ai încerca să-l aduci pe calea Domnului sau ți-ai vedea de viața ta creștină și l-ai lăsa și pe el să-și vadă de ateismul său?
- Eu cred că lumea nu se împarte în oameni religioși (creștini, în cazul nostru) și atei. Sau între creștinism și alte religii. Hristos n-a venit ca să ne dividă pe grupuri, ci să ne unească prin iubire. Asta aș încerca eu să-i spun ateului: că Dumnezeu îl iubește, chiar dacă este ateu, căci a investit prea mult în el ca să-l piardă. Însă i-aș spune totodată că Dumnezeu îl așteaptă să se întoarcă de pe calea ateismului și să-L cunoască pe El. Sigur, nu sunt în măsură să-i judec credința sau necredința, căci Dumnezeul meu îl prețuiește atât de mult, încât i-a lăsat liberul-arbitru. Însă, ca slujitor al Bisericii, scopul meu este să îi propovăduiesc cuvântul Evangheliei și să-l fac să înțeleagă că este veșnic. Nu sunt unul dintre Apostoli, nu am harul lor de a învăța oamenii adevărurile de credință, dar, pe măsura firii mele omenești, pot să încerc. Până la urmă, încercarea n-a ucis pe nimeni. 
- André Malraux a spus cândva: „Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. Ce vrea să spună această frază celebră, poate cea mai cunoscută zicere a scriitorului francez?
- Pentru a putea comenta acest citat celebru ar trebui să știm afirmația exactă în franceză, care este „Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas”. S-au formulat două opinii pe baza acesteia. Unii au considerat citatul un fals, niște cuvinte ce n-au fost rostite niciodată, iar alții, un adevăr incontestabil. Eu personal nu cred că paternitatea frazei mai poate fi pusă la îndoială. Fiindu-i atribuită lui Malraux potrivit unor mărturii demne de crezare, dubiul pare superfluu. Problematică poate fi și traducerea aceasta „liberă”, în care exprimarea își pierde din esență și sens, astfel încât nu se poate ști dacă „spiritualul” lui Malraux era de ordin religios sau pur si simplu filozofic, mai ales dacă luăm în considerare agnosticismul său mărturisit.
- De ce sunt diferențe variabile de timp (de la o săptămână până la cinci săptămâni) între Paștele catolic și Paștele ortodox? Diferența este explicată, în principal, prin faptul că romano-catolicii folosesc calendarul gregorian, iar ortodocșii, pe cel iulian, dar acest motiv ar trebui să ducă numai la o diferență constantă de 14 zile, câte sunt între cele două calendare.
- Principala cauză este datorată celor două calendare, gregorian si iulian. Așa cum este bine cunoscut, Sinodul Ecumenic de la Niceea, din 325, a luat hotărârea ca Învierea Domnului să fie sărbătorită în prima Duminică după luna plina de după echinocțiul de primăvară. Singura excepție de la această regulă majoră este cazul în care Învierea se suprapune cu Paștele evreiesc (14 Nissan - a șaptea lună a anului ecleziastic și prima lună a anului civil, în calendarul ebraic); în aceste condiții, Pastele Ortodox este sărbătorit în următoarea duminică. Așadar, există trei coordonate majore: ziua de Duminică (ziua sfântă a creștinilor), un eveniment astronomic (luna plină) și echinocțiul de primavară - 21 martie, zi ce coincide cu data de 3 aprilie din calendarul gregorian. Astfel, Bisericile Ortodoxe nu pot sărbători Paștele înainte de 4 aprilie, iar Bisericile Catolice și Protestante, înainte de 22 martie. Acest lucru duce, în plus, la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. În mod specific, după doi sau patru ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni (cum ar fi cea din anul 2021). Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 martie. Dacă Bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență între zilele Paștilor de zero sau de patru săptămâni. Un alt motiv al acestei nepotriviri de dată este diferența dintre luni, căci  „Luna Bisericilor Ortodoxe” este cu 4-5 zile după „luna Bisericilor Catolice și Protestante”, ceea ce rezultă o diferență adițională de o săptămână în aproximativ 2-3 ani.
-  „Dacă cred că există Dumnezeu, și El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există, și El există cu adevărat, atunci am pierdut totul”, spunea filosoful Blaise Pascal, care a oscilat toată viața între raţionalism şi scepticism, alegând spre finalul vieţii credinţa. Concepția lui Pascal era, în cuvinte puține: Dumnezeu există, pentru că este cel mai bun pariu. Ce fel de creștin e acela care Îl consideră pe Dumnezeu un pariu?
 - Blaise Pascal propune acest pariu probabilistic asupra existenței lui Dumnezeu pornind, în special, de la meditația asupra morții. În cazul acestui pariu, se presupune că există două variante: existența lui Dumnezeu și a Vieții de Apoi sau non-existența lor. Putem alege una dintre variante, ca și cum am pune ramășag unde ne jucăm existența de acum și cea de dincolo de moarte. Astfel, dacă prima variantă este adevărată și Dumnezeu există (existând și răsplata sau pedeapsa după moarte), cei care au mizat pe ea au numai de câștigat. Ceilalti, în schimb, au pierdut totul. Dacă a doua variantă este cea adevarată și Dumnezeu într-adevăr nu există, atunci adepții acestei idei nici n-au câștigat, nici n-au pierdut nimic. Este relativ ușor de intuit că Pascal nu a adresat pariul creștinilor. O persoană care alege să-L mărturisească pe Dumnezeu doar datorită acestui pariu, nu se poate numi creștin în adevăratul sens al cuvântului. Pentru creștini, necesitatea unui astfel de pariu nu-și are sensul, deoarece existența lui Dumnezeu este indubitabilă. Miza lui Pascal sunt cei care problematizează dubitativ adevărurile religiei creștine și care solicită anumite dovezi. Forța acestui pariu constă practic în evidențierea importanței interogației proprii în privința existenței lui Dumnezeu. Fie că suntem o societate cu credința în Dumnezeu, fie că nu, trebuie să medităm asupra acestei „probleme”. Întrebările lui Pascal sunt necesare, trebuie să ni le punem, pentru că în joc se află soarta sufletelor noastre, pe care e de preferat să n-o riscăm.
Adrian BRAD    

Tabără de pictură şi simpozion in memoriam Nicolae Grigorescu

21 iulie 1907, ziua în care Grigorescu se stinge din viaţă la Câmpina

Pe şevaletul din atelier se afla ultima sa lucrare, neterminată, «Întoarcerea de la bâlci».
Considerat unul dintre întemeietorii picturii moderne româneşti şi unul dintre cei mai importanţi impresionişti români, Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care în primele decenii ale secolului XX, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti. 



Împlinirea a 110 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui artist nu a trecut neobservată la Câmpina, oraşul în care a trăit şi muncit în ultima parte a vieţii sale. Astfel, în cadrul manifestărilor organizate de Consiliul Local prin Comisia de cultură, dedicate memoriei lui Nicolae Grigorescu, municipalitatea a organizat o tabără de pictură internaţională la care au fost invitaţi pictori din Republica Moldova, Macedonia şi România (din păcate artiştii din Macedonia nu au putut răspunde invitaţiei) şi un simpozion cu teme legate de viaţa şi activitatea sa în Câmpina. Vernisajul expoziţiei celor zece artişti prezenţi la tabăra de pictură a avut loc vineri, 21 iulie, la Muzeul „Nicolae Grigorescu”, iar lucrările au fost donate municipalităţii. 

Plachetă omagială dedicată lui Anghel Saligny la Telega

Joi, 20 iulie 2017, la Centrul Cultural din Telega a avut loc un eveniment de omagiere a marelui constructor român Anghel Saligny, cel care, în 1901, a proiectat prima conductă de transport pentru petrolul românesc, conductă care se întindea pe traseul Buștenari – Băicoi – Ploiești – Constanța. Evenimentul a avut loc în cadrul suitei de manifestări denumite generic 2017 – Prahova, capitala mondială a petrolului. 
La manifestare au participat primarul comunei, Gheorghe Ilie, reprezentanți ai administrației publice a comunei, oficiali ai culturii județene de la Ploiești.

Foto: Facebook/Andrei Ţurcanu

FOTBAL. CS Câmpina va evolua în Campionatul Judeţean de Juniori A şi sezonul viitor

Ieri, înainte de închiderea ediţiei, am primit la redacţie un comunicat de presă semnat de Comitetul Director al Clubului Sportiv Câmpina prin intermediul căruia conducerea clubului explică în amănunt atât evoluţia activităţilor sportive, de la înfiinţare şi până în prezent, cât şi recentele decizii administrative în ceea ce priveşte activitatea secţiei de fotbal. 
Singura noutate ce se regăseşte în mesajul conducătorilor clubului câmpinean, pe care îl publicăm integral mai jos, se referă la faptul că CS Câmpina a renunţat pentru moment la planul de a înscrie echipa de fotbal într-un eşalon judeţean de seniori, preferând ca aceasta să evolueze şi în sezonul 2017 – 2018 în liga de juniori A. 


„Faţă de cele apărute în spaţiul public în ultimele săptămâni în presa locală şi pe reţelele de socializare şi pentru o cât mai corectă informare a opiniei publice, ne vedem nevoiţi să venim cu unele precizări lămuritoare cu privire la activitatea secţiei de fotbal a Clubului Sportiv Câmpina.
Mai întâi de toate, trebuie precizat, pentru toţi aceia care încă nu cunosc acest lucru, faptul că secţia de fotbal a CSC şi-a început activitatea în primăvara anului 2016, odată cu venirea la club a antrenorului Roberto Opaţchi. Încă de la început, proiectul a fost conceput în vederea selecţiei şi formării cât mai multor grupe de copii şi juniori, care în timp să constituie pepiniera unei viitoare echipe a oraşului ce avea să reprezinte comunitatea în eşaloanele fotbalistice judeţene ori în cel mai optimist caz, în cele naţionale. Primele acţiuni în plan sportiv ale antrenorului Roberto Opaţchi au fost acelea de a organiza selecţii la grupele de copii, selecţii care până în prezent au adus CSC-ului 80 de copii ce se iniţiază în tainele fotbalului, în mod gratuit, sub îndrumarea unor antrenori profesionişti, într-o bază sportivă modernă.
Într-o perioadă foarte scurtă de timp (mai 2016 – iunie 2017), secţia de fotbal s-a dezvoltat peste aşteptări, reuşind să formeze şi să pregătească trei grupe de copii şi o grupă de juniori A, înscrisă în Campionatul Judeţean de Juniori. Cu multă muncă şi seriozitate, echipa de juniori a reuşit la sfârşitul acestui sezon performanţa de a câştiga Campionatul Judeţean şi de a se clasa pe locul al III-lea la turneul semifinal naţional organizat de FRF, fiind astfel prima echipă câmpineană de juniori care ajunge la acest nivel după 1989.
Cum era şi firesc, următorul pas ar fi fost acela de a înscrie această tânără echipă într-unul din campionatele judeţene de seniori, pentru ca tinerii fotbalişti să capete o mai mare experienţă şi pentru ca municipalitatea câmpineană să fie reprezentată la un nivel mai înalt al fotbalului prahovean. Primul demers în acest sens a fost acela de a solicita Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova înscrierea echipei la seniori. Aproape în acelaşi timp cu demersul nostru, am primit de la conducerea echipei Petrolul Băicoi o neaşteptată ofertă de a înscrie CS Câmpina în Liga A Prahova, în locul echipei băicoiene ce intenţiona să renunţe la a mai juca în acest eşalon. Subliniem că oferta celor de la Băicoi nu a fost condiţionată de niciun fel de recompensă materială (aşa cum eronat se precizează într-o ştire apărută în presa locală), ba dimpotrivă, clubul băicoian oferea locul în Liga A Prahova şi trei-patru jucători cu experienţă, care să întărească lotul câmpinean în perspectiva unei evoluţii la seniori. 
Singurul impediment, care s-a şi dovedit a fi de netrecut (în cazul clubului nostru, cel puţin), era acceptul AJF Prahova pentru acest schimb de locuri. În consecinţă, având în vedere că negocierile dintre Petrolul Băicoi şi AJF Prahova pe această temă sunt încă departe de a fi încheiate şi noi nu ne dorim să mai prelungim această stare de incertitudine, care nu duce la nimic bun, am hotărât să înscriem pe mai departe echipa , cel puţin în anul competiţional 2017 – 2018, în Campionatul Judeţean de Juniori A şi să ne concentrăm în continuare pe segmentul pregătirii de copii şi juniori. În acest sens, Comitetul Director al CSC (forul conducător care, în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al CS Câmpina, ia toate deciziile în plan organizatoric şi sportiv) a mai hotărât şi înscrierea unei alte echipe de juniori în Campionatul Judeţean de Juniori C, echipă care va evolua sub comanda antrenorului Claudiu Dumitrescu.
Comitetul Director al CS Câmpina”

Generaţii în panouri

O tradiţie simpatică din vechea noastră lume liceeală pare a intra pe o inexorabilă pantă a declinului: panourile cu fotografiile care imortalizau absolvenţii unei clase de liceu. În Câmpina,  această modă era importantă pentru mica noastră lume, venind într-o continuitate de mai bine de două decenii. Mergând la ore, treceam prin holurile liceului pe ai cărui pereţi erau agăţate nenumărate panouri cu sute de tineri foşti absolvenţi. Cum ar veni, înaintaşii noştri. Nu exclud posibilitatea ca diverşi colegi să-şi fi văzut părinţii tineri în fiecare zi şi la liceu, nu numai acasă! Nu se aştepta „darea Bac-ului” pentru a şti dacă poţi avea onoarea de a fi agăţat de peretele liceului şi, în fond, orice clasă îşi avea şi oile ei negre (avuseserăm şi noi una: învăţând într-o clasă umanistă, fetele deţinând majoritatea zdrobitoare, inevitabil una dintre ele a fost surprinsă singură, după încheierea orelor, în clasa de curs, tocmai cu un băiat de la real - eterna poveste!) 
Fiecare clasă era obligată să-şi facă un tip standard de fotografii, probabil 3/4, pentru că spaţiul era limitat, în fiecare panou fiind nevoite să se înghesuie între douăzeci şi treizeci şi cinci de astfel de cartonaşe dreptunghiulare; în plus, în partea superioară erau ordonate chipurile dascălilor care ne predaseră de-a lungul celor patru ani. Dirigintele ocupa poziţia centrală, fiind pater et mater familiae. De regulă profesorii erau comozi şi nu-şi actualizau (adică nu recurgeau la update) fotografiile din tinereţe care migrau astfel de la un panou la altul, de la un an la altul şi chiar de la un deceniu la altul. Apărea astfel categoria profesorilor nemuritori, veşnic neschimbaţi, subiect de bune glume. În mod natural, doar un singur fotograf câştiga prin încredinţare directă contractul de a fotografia o întreagă generaţie de două sute de liceeni. Prezentase el cea mai bună ofertă? Mister. Cert este că celebra O.U.G. 34 din 2006 încă nu fusese adoptată. Fiecare clasă era programată într-o zi distinctă, abia mai chiuleam şi noi puţin. Norocos din fire, am fost nevoit să-mi îmbrac costumul bleumarin, din stofă grea, făcut pe măsură, la croitorie, să-mi strâng gâtul cu o cravată subţire tocmai într-o prea frumoasă zi de mai, când, la ora 11, soarele deja încingea atmosfera. Aveam întâlnire cu nemurirea! Nu am înţeles de ce fotograful ne-a obligat să ne înclinăm capul fie către stânga, fie către dreapta. Nu ne-a întrebat nimic despre simpatiile noastre politice, ne-a împărţit în două grupe anume pentru ca prima să-şi îndrepte capul către cea de-a doua. Două turme de tăuraşi. Sigur avea o justificare raţională. Fotograful, un tip slabuţ, tras la faţă şi cu chelie, cu o piele gălbejită de parcă toată viaţa şi-a fi trăit-o în sufrageria casei sale vechi, interbelice, unde-şi organizase studiul improvizat, bătrân cam pe la 45 de ani, ursuz, a fost impresionat doar când a auzit că printre noi se află şi fiul unui vestit avocat din localitate.  Şi-a dat ochii pe spate şi i-a acordat de două ori mai multă atenţie şi cadre decât nouă. Să fi mirosit o posibilă viitoarea celebritate? În fiecare clasă exista cineva care se ocupa cu strânsul banilor atât pentru panou cât şi pentru fotografii. După două-trei săptămâni ne-au fost înamânte trei fotografii format mare şi vreo cinci mici, pentru viitoarele diplome de bacalureat care, în acele vremuri, erau o certitudine nu numai pentru că nu existau camere de supraveghere, dar şi pentru că, nenicule, se facea carte, nu glumă. Căci toţi cei care au trecut acum ceva timp printr-un liceu nu au cum să scape de acest paradox şi stereotip: ehe, pe vremea mea se făcea carte (cu subsidiarul, nu ca acu’!) Cum pentru panoul clasei se lipea doar o fotografie mare, ne mai rămâneau două pe care le schimbam cu ceilalţi colegi. Făceam schimb de fanioane, cum ar veni.  Le ofeream cu multă atenţie fie iubitei/ iubitului, fie iubirii care nu se lăsa iubită sau celui mai bun prieten neuitând să scriem pe verso mesaje nemuritoare: versuri compoziţie proprie, versurile unor titani ai liricii moderne sau maxime şi aforisme. Oricum nu prea aveai spaţiu, trebuia să fii concis. 


Panourile promoţiilor erau expuse în vitrinele magazinelor de second-hand, agenţiilor de turism, alimentarelor, librăriilor  din centrul orăşelului etc. Clasa care avea în rândurile sale fiul unui privatizat-de-succes îşi punea panoul în vitrina celui mai scump şi select magazin de pe bulevard, lângă ţoale noi sau second-hand, covoare din Turcia, boxe şi radiocasetofoane Tehnotonic. Nu numai liceul nostru teoretic, singurul cu un astfel de profil din Câmpina, cunoştea această tradiţie, ci toate celelalte. În funcţie de profilul lor, puteam admira panouri care aveau ca fundal macarale, motoare, maşini (Liceul Mecanic), copaci, cabane sau poduri din lemn (Liceul Forestier care era avantajat din start în realizarea unor astfel de panouri din lemn!), electromotoare, generatoare electrice, bobine (Liceul Energetic) sau diverse sonde şi instalaţii petrolifere (Liceul de petrol şi gaze). Absolvenţii liceului teoretic erau mândri de inexistenţa acestor constrângeri industriale şi, mai mult, îşi considerau liceul puţin martir (un termen la mare modă imediat după 1989), căci suferise (cel puţin promoţiile de dinainte de 1989, nu noi) o transformare urâtă, devenind dintr-un tradiţional liceu teoretic unul industrial. Doar ţara avea nevoie de industrie, nu de teorie! 
Fotografia şi felul cum vrei să arăţi în ea pot spune mult mai multe decât am fi tentaţi să credem la o primă vedere: exprimă modalitatea cum dorim să fim receptaţi de comunitate, mai ales când expunerea ei era clară, directă, fie pe un zid stingher de liceu unde oricum ajungea să fie agăţată, fie expusă în centrul târgului pentru câteva săptămâni, devenind un eveniment social important, căci hrănea gura târgului. Din acest punct de vedere, cronologic-istoric, apar două perioade mari şi foarte clar departajate: panourile din regimul comunist care nu permiteau nici un fel de abatere de la morala pudică şi uniformizatoare a regimului liceal (nu degeaba uniformele pot fi regăsite în ciclul de filme Liceenii cu Ştefan Bănică jr. şi Oana Sârbu) şi panourile generaţiilor postdecembriste. 
Analizând stilul vestimentar şi dar şi atitudinile între perioada anilor 2000 şi cea comunistă apare şi un ev mediu, cel al primelor generaţii de după 1989 care au fost formate o bună perioadă de timp în comunism, dar au prins şi ani buni de studiu în vălmăşagul primilor ani de după 1989. Acestea sunt generaţii oarecum confuze, cu priviri care parcă exprimă surprinderea şi mirarea intrării într-un alt orizont, cel al libertăţii. Generaţiile de după anul 2000 (considerate în ansamblul lor) degajă siguranţă, rebeliune, frondă integratoare, tupeu, fiind îmbrăcate în concordanţă cu modele adolescentine fidel copiate după cea americană. Fiecare panou trebuia inspirat şi însoţit fie de un citat celebru, un proverb din înţelepciunea autentică a poporului român, dar şi mai bine, de un dicton latin. Muream dupa dictoanele latine de genul Per aspra ad astra etc. Înţelepciunea şi spiritul de frondă al clasei mele umanistice de limbi străine şi-a spus cuvântul şi în acest domeniu: am preferat să fim moderni, să abandonăm latinitatea găunoasă pentru un vers dintr-un celebru compozitor tehno, un anume Scooter, care într-una din ariile lui devenite celebre rostea, sentenţios, sintagma - dum-dum, It’s nice to be important but it’s more important to be nice, bum-bum, un joc de cuvinte a cărui stupiditate mă încântă şi astăzi, semănând atât de mult cu toate pozele postate pe Facebook în care se preiau, pe nemestecate, citate din Nietzche şi Kant, dar şi maxime rupte din pseudo-înţelepciunea poporului feisbuchiza(n)t de genul prietenii sunt..., iubirea nu a ajuns...., dar ce este viaţa decât...,oamenii cred că... dar de fapt. 
În ultimii ani nu am mai observat prin vitrine apariţia unor astfel de obiecte memoriale şi nici măcar panouri cu întregi generaţii (aceasta venind să demonstreze şi scăderea dramatică a natalităţii după 1989, căci feţele care nu încăpeau decât în cinci-şase panouri separate pot fi acum îngrămadite relativ uşor într-unul singur), semn că această mică tradiţie a fost profund deranjată şi deraiată de reţele de socializare şi noile manii electronice. Probabil că ceea ce era un panou din lemn, cu fotografii din carton, vopsea, protejat de un geam, s-a transformat într-un grup pe Facebook. Şi cum să atârni grupul de pe Facebook pe pereţii liceului? 
Codruţ CONSTANTINESCU

Centrul Medical SanConfind este unul dintre puținele spitale din Prahova unde se realizează testul Patch pentru determinarea cauzei alergiilor

Sezonul călduros este considerat adevăratul sezon al alergiilor. Iar asta din cauza multitudinii de substanțe cu care pielea noastră intră în contact, în perioadele în care mercurul termometrelor indică temperaturi ridicate. Bolile alergice sunt tot mai des întâlnite. La Cabinetul Dermato-Venerologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Centrului Medical SanConfind Poiana Câmpina (Policlinica SanConfind) se prezintă zilnic zeci de suferinzi. Unul din patru pacienți prezintă o formă de alergie, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre așa-numita alergie de contact, după cum ne-a declarat doctorul Răzvan Bucur, medic specialist dermato-venerolog. 



„Unele alergii sunt ușor de descifrat, le putem depista din simpla discuție cu pacientul. Dar în alte situații este nevoie de o testare a posibililor alergeni, ba chiar de teste de laborator mai complicate, pentru cazurile mai dificile, cum ar fi, de exemplu, testul Patch. Noi, la Cabinetul Dermato-venerologie SanConfind, realizăm această procedură mai rar întâlnită și suntem printre puținii din Prahova care putem face această examinare. Este o procedură care ne ajută foarte mult în stabilirea cauzei alergiei”, ne-a precizat dr. Răzvan Bucur.


Cauzele alergiilor sunt nenumărate, de la căldură, umiditate, praf și poluare excesivă, până la polenul florilor, insectele, diferite plante, alimente sau produse cosmetice. 

Pentru mai multe informații și programări puteți suna la Cabinetul Dermato-Venerologie din cadrul Policlinicii Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, la numărul de telefon 0372.327.450.