22 august 2017

Câmpina Open MTB cu motoarele turate la maxim! Valoarea premiilor de anul acesta depăşeşte 7.000 de euro

Anul acesta, cea de-a şasea ediţie a competiţiei CÂMPINA OPEN MTB – RACE FOR AUTISM are loc la data de 2 septembrie 2017. Intrecerea este un eveniment sportiv care are scopul de a încuraja un stil de viaţă sănătos, dar şi de a promova municipiul Câmpina şi împrejurimile sale. Competiţia are şi o componentă caritabilă, în sensul că sumele rezultate din taxele de participare vor fi utilizate pentru proiecte în beneficiul copiilor cu autism, derulate de Fundaţia Romanian Angel Appeal.
Recent, cei peste 200 de voluntari ai Câmpina Open MTB au finalizat lucrările de amenajare a traseului, au ecologizat și remarcat traseul pentru competiția ce se va desfăşura sâmbătă, 2 septembrie. Activitățile s-au desfășurat pe durata unei săptămâni, timp în care au fost ecologizați cei aproximativ 20 de km de traseu, au fost săpate și construite patru treceri în zonele cu alunecări de teren din pădure și au fost refăcute marcajele.


Cu două săptămâni înaintea startului, mai mult de jumătate din locuri sunt ocupate, iar înscrierile rămân deschise pe site-ul www.campina-mtb.ro până la data de 30 august (ora 23:00). Taxa de participare este 80 de lei pentru junori și adulți, respectiv 30 de lei pentru copii, urmând ca cei care optează să se înscrie în ziua evenimentului să plătească o taxă de 100 de lei, indiferent de categorie.„Am strâns în cinci zile de ecologizare aproximativ 100 de saci cu gunoi de toate felurile. Am îndepărtat obstacolele ce puteau fi periculoase pentru bicicliști și am amenajat cât am putut de bine treceri în zonele afectate de alunecările de teren. Ne așteptăm să mai avem treabă și înaintea concursului, așa că am planificat încă doua ture de ecologizare în 30 și 31 august” - spune Adela Tarpan, coordonator al evenimentului.
Pe traseu vor fi amplasate anul acesta patru puncte de alimentare, vor fi voluntari poziționați în zonele periculoase pentru a-i atenționa pe participanți, vor exista puncte de monitorizare și arbitraj și vor fi prezenți asistenți medicali care vor oferi primul ajutor premedical în cazul accidentărilor. De asemenea, o bună parte din voluntarii de anul acesta au finalizat cursurile de ajutor premedical oferit gratuit de organizatori și partenerii acestora.
Valoarea premiilor de anul acesta pentru toate categoriile, incluzând tombolele de la finalul evenimentului, depășește 7000 de euro, dintre care aproximativ 30% reprezintă premiile acordate în bani câștigătorilor. 
Evenimentul este susținut de OMV Petrom, Lemet, Lidl, Gatorade, Regina Maria, Bergenbier, Autoklass, Algida, BGS, BikeXpert, Ambulanta de Biciclete, Shimano, Angelli, Garmin, Himalaya Adventure, SCOTT, Dr. Oetker, Soceram, Sloop, CityHunt, Asociatia Spitalului Voila, Ideal, RadioAmatori Campina, Cannodale, Floricon, Fundația Dr. Dinu și Fablab.

113 ani de la întemeierea Şcolii de Maiştri Sondori şi Rafinori - Casa cu Grifoni din Câmpina - prima şcoală de profil din lume

Prahova 2017 - Capitala Mondială a Petrolului. 160 de ani de industrie petrolieră în România (1857 – 2017)

Seria manifestărilor „Prahova 2017 – Capitala Mondială a Petrolului”, începută încă din luna aprilie, la Ploieşti, continuă azi şi la Câmpina cu seminarul dedicat întemeierii în anul 1904 a Şcolii de Maiştri Sondori şi Rafinori – Casa cu Grifoni din Câmpina – prima şcoală de profil din lume. 


Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpina, va avea loc începând cu ora 11.00 la Casa Tineretului şi va cuprinde alocuţiunile prorectorului Universităţii de Petrol şi Gaze, prof.dr.ing. Mihail Minescu, preşedintele comitetului de organizare al proiectului „Prahova 2017 – Capitala Mondială a Petrolului”, a dr.ing. Magdalena Banu – cercetător la Muzeul Petrolului din Ploieşti şi a seniorului cercetător ştiinţific Vasile Badiu, va continua cu dezvelirea plăcii care evocă înfiinţarea primei schele petroliere din România, amplasată pe instalaţia de pompare din faţa Casei Tineretului şi se va încheia cu înmânarea de diplome/ medalii.



Proiectul amintit, rod al colaborării dintre UPG Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul”, Fundaţia „C-tin Stere”, a debutat în aprilie anul curent la Ploieşti cu prezentarea publică a monumentului dedicat fraţilor Mehedinţeanu, fondatori în anul 1857 ai primei rafinării de petrol din lume la Ploieşti, a continuat în luna mai, la Bucureşti, cu evenimentul dedicat primei capitale din lume iluminată cu petrol lampant în anul 1857 – organizat în colaborare cu Primăria municipiului Bucureşti şi Academia Română, pentru ca în lunile iunie şi iulie, la Constanţa şi respectiv Telega, să aibă loc ceremonia dezvelirii unei plăci aniversare închinate academicianului Anghel Saligny, proiectantul „Staţiei de petrol” şi a rezervoarelor pentru produse petroliere din portul Constanţa şi respectiv a unei plăci închinate aceluiaşi, proiectantul primei conducte de transport al petrolului între Buştenari – Băicoi – Ploieşti – Cernavodă – Constanţa. 
Conform programului, manifestările se vor încheia la Ploieşti, când în lunile septembrie şi octombrie vor avea loc evenimente dedicate aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului Petrolului, aniversării a 50 de ani de învăţământ universitar la Ploieşti (1967 – înfiinţarea Institutului de Petrol şi Gaze); lansarea volumului „Petrolul românesc” şi lansarea concursului de proiecte pentru Monumentul Petroliştilor.
(foto: www.imagoromaniae.ro)

Editorial. COLIV(i)A NAȚIONALĂ

S-a făcut multă gălăgie în legătură cu felul în care s-a comemorat Bătălia de la Mărășești, s-a speculat despre dimensiunea colivei sau a faptului că Președintele a fost alături de Dragnea & Tăriceanu & Oprișan, personaje absolut toxice ale politicii noastre. Să observ mai întîi că ritualul creștinesc al colivei pentru pomenirea morților nu are nicio legătură cu dimensiunea colivei. Faptul că s-a rîs de micimea ei denotă doar puținătatea de gîndire a unui jurnalism obișnuit să reducă totul la derizoriu. Cît despre asocierea de personaje… sigur că e regretabilă. Dar numai într-un singur sens: în acela că asemenea ipochimeni nu ar avea ce căuta ca reprezentanți oficiali ai unui stat european. Asocierea nu poate fi imputată președintelui, care este prins în rigidități oficiale în care pare a se simți foarte bine. Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm asupra responsabilității celor care i-au adus în funcții oficiale pe Dragnea et comp. votîndu-i plebiscitar, asupra responsabilității jurnaliștilor care tot mai popularizează basmul cu Tăriceanu cel mai bun prim ministru (se pare că a fost cel care a lăsat cea mai mare gaură în buget), a responsabilității oamenilor legii care fac scăpați tot felul de indivizi cu mari probleme penale. Toți ăștia au făcut ca ceremonia să nu aibă nimic solemn, de celebrare, ci ceva trist – parodic, eu cel puțin așa am resimțit-o. 
Pe de o parte, avem o incapacitate „genetică” de a sărbători ceva, orice, de la o victorie sportivă la o zi de naștere, de la o premiere la școală la premierea unor artiști sau la ziua națională. Nu știu de ce, toate astea au ceva nefiresc, de încropeală căznită, exagerînd fie în plus, fie în minus. Lipsesc și imaginația regizorală, dar și firescul trăirii, sărbătoririi. În acest context am privit scenele de la mausoleul Mărășești. Nu discut reportajele publicate de un site de investigații, cu bețivii satelor aduși de primari „harnici” pentru a „face numărul” de asistenți (și asistați social, îmi vine să zic) la ceremonie. Această Românie mizeră moral și ebrietată este cel mai profund afront la adresa celor jertfiți în 1917. Nu pentru ea s-au luptat aceia. La acest nivel de jos am ajuns. Toate aceste „sărbători”, ale steagului, imnului, limbii române, zilei naționale, eroilor ș.a.m.d. nu sînt decît ipocrizii. Palme. 


Nu știm să ne cinstim eroii. Disperarea care se face deja simțită în legătură cu Centenarul Marii Unirii, deruta oficialităților și a mediilor cultural academice care nu știu cum să pregătească acest moment istoric vin tocmai din această lipsă de viziune și, în cele din urmă, a unității. Istoria recentă, adică cea post-ceaușistă, nu a făcut decît să erodeze în toate domeniile elementele de coeziune și identitate națională. Așa am ajuns să sărbătorim Unirea mai dezuniți decît oricînd în istorie. De la acel prim 1 Decembrie post-ceaușist, cînd oamenii lui Iliescu îl huiduiau pe Coposu dez-unirea s-a accentuat. Sau să avem un minister „al culturii și identității naționale” într-un moment în care nimeni nu mai dă doi bani pe cultură, în sensul înalt al cuvîntului, iar identitatea e prezentată ca un concept periculos politic. Dezarticularea actuală a țării s-a văzut cu limpezime la ceremonia de la Mărășești. Iar obrăznicia unui Kelemen Hunor profită din plin de această dezarticulare. Sigur, nu le putem cere maghiarilor să se bucure de 1 Decembrie, ar fi absurd. Dar le putem cere să păstreze o tăcere politicos-diplomatică, în calitate de cetățeni ai unui stat. Mai ales că declarația dlui. Hunor, care vorbește de „înfrîngere”, are un puternic caracter revanșist. Mai ales că nu s-a discutat niciodată serios protecția pe care UDMR o acordă corupților din sînul ei, cu nimic deosebită de a celorlalte partide „românești”. Adăugînd ca pătură de protejare și mitul minoritar: orice acuzație de corupție a transpusă automat în registrul etnic și prezentată ca un atac la adresa minorității maghiare. Corupția nu are sînge, nici identitate etnică. De aceea nu văd de ce n-am cere UDMR să se dezbare de corupții ei, la fel cum cerem asta PSD-ului sau PNL-ului sau tuturor celorlalte partide. Dar asta nu are legătură cu 1917, ci cu 2017. Unul din cei mai sălcii ani ai istoriei noastre recente. Și nu datorită secetei. Nici măcar faptul că nu avem autostrăzi (nu există o explicație rațională, economică pentru asta, numai una moral – psihologică, deloc favorabilă nouă) nu este cel mai grav. Rîdem de halucinațiile pedagogice ale ministrului de la învățămînt, ne isterizăm într-un București tot mai urîțit și aglomerat de o administrație ineptă, ni se pare că problemele justiției sau plagiatele îi privesc numai pe „ei”, n-au nicio treabă cu necazurile noastre cotidiene, dar nu ne dăm seama că toate astea ne amputează cu fiecare zi o porție de viitor. Asta e într-adevăr grav. Plecații din țară nu sînt cifre statistice, sînt însuși viitorul nostru transformat în parastas. Parodia ceremonială de la  Mărășești a fost o piesă minimalistă a unui neam care și-a abolit istoria pentru că i s-a urît de viitor. 
Christian CRĂCIUN

Profesorul Alexandru Blanck a împlinit recent 80 de ani: „Câmpina trebuie să fie marea noastră familie”

În comunism, capitala județului nu a fost niciodată prea receptivă la problemele Câmpinei, mai ales că legea nici nu impunea acest lucru. Mă gândesc, desigur, doar la solicitudinea de care poate ar fi trebuit să dea dovadă reprezentanții administrației municipiului Ploiești în relațiile instituționale cu reprezentanții administrației câmpinene. Cum să spun, așa, ca de la o soră mai mare la o soră mai mică. Nu ne așteptam la prea multă larghețe, nu ne-am bazat niciodată pe mizericordia fruntașilor politici și administrativi ploieșteni, dar orișicât... Nu putem uita, noi, cei mai în vârstă, că înainte de 1989 fondurile de dezvoltare nu ajungeau la Câmpina în sume cu prea multe zerouri, fiindcă toate investițiile din Ploiești erau prioritare. Nici că pe fotbaliștii talentați de la Poiana Câmpina îi lua Petrolul Ploiești (cu arcanul și cu intervenții politice), nici că Liceul „Nicolae Grigorescu” nu trebuia să ajungă înaintea marilor licee ploieștene, și nici că... ce să mai vorbim, scriem ș.a.m.d. Ce mai tura-vura, tot ce era mai bun (capital uman sau economic), trebuia să ajungă de la Câmpina la Ploiești, mereu în același unic sens. Un fel de subordonare politico-administrativă nedreaptă, construită pe criterii injuste care subordonau toate domeniile vieții sociale, economice, culturale, sportive și care or mai fi fost atinse în acele vremuri comuniste de ”robia ploieșteană”. Puține întâmplări bune (cu fapte deosebite și oameni minunați) ne-au venit dinspre Ploiești. Printre acestea, la loc de frunte, întâmplarea care a făcut ca pe meleagurile câmpinene să se așeze, în 1965, tânărul ploieștean Alexandru Blanck, proaspăt absolvent al Facultății de limba engleză din Universitatea București. Mare pierdere pentru ploieșteni și mare câștig pentru câmpineni, din mijlocul cărora primul profesor de engleză al orașului nostru din perioada comunistă avea să se ridice semeț și să se implice cu mult devotament în viața Cetății Câmpina, pe care a slujit-o cu credință prin toate faptele sale; nu puține și nu lipsite de importanță. Zilele trecute, profesorul Alexandru Blanck a împlinit 80 de ani, dintre care, mai mult de o jumătate de secol în slujba Câmpinei și a câmpinenilor. Interviul de mai jos se vrea a fi o urare frumoasă dedicată celui care și-a iubit cu patimă orașul adoptiv, infinit mai mult decât orașul său natal, de parcă ar fi fost câmpinean la a șaptea generație. O urare de viață lungă, și mai lungă, cu sănătate și împliniri, pentru cel care este unul dintre cetățenii de onoare ai Câmpinei, fiindcă a știut să fie un bun cetățean în multiple activități: profesor de engleză renumit, gazetar și editor respectat, traducător, artist amator, polisportiv talentat (campion județean la volei și tenis de masă), lider sindical al învățământului câmpinean ș.a. 


- V-aș fi solicitat să vă prezentați în câteva cuvinte cititorilor noștri, dar fiindcă sunteți foarte cunoscut, mă gândesc că ar fi mai potrivită o altă formulare. Ce trebuie să știe câmpinenii despre dvs.? Ce fațete nevăzute ale omului Alexandru Blanck ascunde profesorul Alexandru Blanck?
- M-am născut acum 80 de ani la Ploiești, unde am și copilărit și am urmat liceul. Facultatea am făcut-o la București. Nici mie nu-mi vine să cred că au trecut atâția ani, mai ales că nu simt în mod deosebit povara celor opt decenii, iar după mine, vârsta este cea pe care o simți, nu cea din cartea de identitate. În 1965 am terminat facultatea și am venit la Câmpina prin repartiție guvernamentală. Eram decis să nu stau deloc în acest oraș, dar până la urmă pașii nu m-au mai purtat pe alte meleaguri, decât poate numai în concedii, de unde reveneam mereu cu plăcere în Câmpina, orașul care m-a adoptat și m-a format ca om al cetății și al semenilor mei. Dumnezeu a vrut ca destinul meu să fie în totalitate unul câmpinean, și privind retrospectiv, acum, la 80 de ani, nu pot să nu-i mulțumesc lui Dumnezeu că m-a făcut câmpinean. Am venit la Câmpina după un sezon în care lucrasem pe Litoral și urma să fiu angajat la Oficiul Național de Turism (cum se numea pe atunci Ministerul Turismului). Venisem ca să spun că nu mă voi prezenta la post, întrucât trebuia să lucrez la ONT. Țin minte că am venit pe 22 octombrie 1965, era o zi de toamnă frumoasă. Mi-a plăcut orașul, pe care atunci îl descopeream cu adevărat. Mi-a plăcut felul în care m-a primit direcțiunea școlii unde fusesem repartizat. Mi-au plăcut oamenii din oraș, pe care i-am simțit din prima clipă calzi, primitori. Mi-au plăcut frumusețile naturale ale orașului, aflat pe o terasă între două râuri, înconjurat de multe păduri și dealuri. În scurt timp, mi-am schimbat planurile și, la insistențele directorului Școlii generale nr. 2 (azi, Școala Centrală), am promis că voi reveni la postul repartizat. M-au fermecat frumusețile orașului, dar și una din frumoasele orașului, Lelia, viitoarea mea soție, cea care a avut rolul determinant în rămânerea mea la Câmpina. Am făcut naveta aproape doi ani, după care m-am căsătorit cu iubita mea Lelia și am primit o locuință. În decembrie 2016, am sărbătorit 50 de ani de căsnicie, ”nunta de aur”, cum se zice. Am fost primul profesor de limba engleză din Câmpina, din perioada comunistă, și prin mâinile mele au trecut mulți elevi care au devenit ulterior profesori de engleză foarte buni. La vreo doi ani după mine, a venit si al doilea profesor de engleză al orașului. Am predat cel mai mult la Școala 2 și la Liceul Grigorescu. În 1981 am fost numit director al Școlii nr. 2, funcție pe care am deținut-o două mandate, până în iunie 1989, cu câteva luni înainte de Revoluție. Nu am fost doar dascăl și director de școală, fiindcă am deținut mulți ani și funcția de președinte al Sindicatului Învățământ din Câmpina. Am înființat o formație culturală a acestui sindicat, în care aveam un cor, o trupă de teatru de amatori, o brigadă artistică, soliști de muzică ușoară și muzică populară. Existau în acele timpuri concursuri culturale între sindicate, la care participam cu succes. Am fost textier, dar și interpret în brigada artistică. Mi-a plăcut tot ce am făcut în viață, nu am făcut nimic care să îmi displacă. Imediat după Revoluția din Decembrie, am tradus împreună cu soția mea și cu fiul meu vreo șase-șapte cărți importante, din engleză în română. Am fost redactor al ziarului Valea Prahovei, care a apărut în perioada 1991 – 1993. Am făcut și sport de performanță. Am fost în lotul naționalei studențești de volei, am jucat și tenis de masă, sport la care am fost multiplu campion județean. Am jucat volei și în Câmpina, la echipa Electrica, cu care am câștigat de multe ori campionatul județean. Mi-a plăcut să mă implic în viața comunității, în toate domeniile în care mă pricepeam. Am fost și consilier municipal, între 1996 și 2000, fiind implicat și în fenomenul politic. Am fost președintele PSDR Câmpina (lider național era Sergiu Cunescu), unul dintre cele trei partide istorice din România. Din partea PSDR am participat în iunie 2000 la alegerile pentru Primăria Câmpinei. Împreună cu soția mea, o femeie deosebită, am un băiat Andi, cu care ne mândrim, care lucrează la o multinațională în București. Avem și un nepoțel pe care îl iubim nespus, care la toamnă va merge la școală. Vă spun sincer, dacă ar fi să aleg din nou, aș da iarăși Ploieștiul pe Câmpina. 
- Într-o perioadă în care limba rusă era la mare putere, ați popularizat cu succes limba engleză prin școlile în care ați predat. Din cauza englezei, cea mai importantă limbă a Occidentului capitalist, ați avut cumva parte de un tratament special din partea organelor Securității Statului?
- Până în anii 1960, rusa era limba de bază în învățământul românesc. În școli se studia nu doar limba rusă, ci și istoria și geografia Uniunii Sovietice, precum și istoria PCUS (partidul comunist al URSS). Apoi, încet-încet, după mijlocul anilor 1960, limbile străine din Occident au căpătat o importanță tot mai mare. Nu-i mai puțin adevărat că noi, profesorii de engleză și franceză, eram considerați spioni ai țărilor capitaliste din Vest, ai imperialismului capitalist atât de criticat de ideologii comunismului. Probleme am întâmpinat la studierea documentației pentru lucrarea necesară în vederea obținerii gradului I didactic, pentru că trebuia să cercetez prin cărțile din Biblioteca Americană de la București. Cel care răspundea din partea Securității de Școala nr. 2 m-a sfătuit să nu mă mai duc la Biblioteca Americană, ”că este mai bine așa, tovarășe”. L-am ascultat și am realizat lucrarea cu informațiile pe care le obținusem până atunci.


- Care este secretul longevității dvs.? Este un clișeu, dar n-am cum să evit această întrebare.
- Am ajuns la această vârstă venerabilă și datorită faptului că am dus o viață fără excese, dar și datorită soției mele, care mi-a înseninat mereu anii petrecuți împreună, ajutându-mă să trec mai ușor peste greutățile vieții. Secretul longevității mele constă în viața de familie armonioasă pe care am trăit-o, în permanenta activitate în care am fost angrenat, dar și în faptul că am avut, cum am spus mai devreme, o viață echilibrată, fără excese. Pentru fiecare zi pe care am trăit-o i-am mulțumit lui Dumnezeu (ceea ce am făcut și fac în fiecare seară). Apoi, trebuie să le mulțumesc părinților mei pentru că mi-au dat viață și pentru tot ce m-au învățat, astfel încât să fiu pregătit să înfrunt viața. Îi mulțumesc, de asemenea, și soției mele, care mi-a înseninat mereu viața, dar și copilului nostru, care ne-a făcut adesea să ne simțim cei mai mândri părinți din lume. Desigur, profilul meu sănătos nu se putea obține fără sporturile pe care le-am practicat. Aș mai adăuga la toate acestea faptul că mi-a plăcut întotdeauna să fiu activ, nu contează în ce domeniu, dar să nu mă las copleșit de inactivitate. Eu nu am avut vacanță niciodată, fiindcă în timpul vacanțelor lucram pe Litoral sau altundeva, ca ghid. Și după ce m-am pensionat, am căutat să fiu activ. Am predat engleza la Școala de Poliție și la Școala Centrală până în urmă cu patru ani. Pănă acum cinci ani, când am avut probleme de sănătate de natură cardiacă, nu am luat niciun medicament.
- Cum era Litoralul românesc în anii 1960 – 1970, când erați dvs. ghid?
- Încă din studenție am lucrat ca ghid pe Litoral. Pe vremea aceea, încărcarea cu turiști era de 100%, astfel că pentru a obține o cameră pentru familia mea trebuia să intervin pe la directorul-general al stațiunii. Era celebru Barul Melody din Mamaia, dar și alte baruri și restaurante. După 1985, Litoralul a început să decadă, fiindcă Securitatea era tot mai activă în supravegherea străinilor, iar aceștia au început să nu mai vină în România. 
- Ați avut multe generații de elevi pe mână. Cum erau elevii anilor 1970-1980 în comparație cu cei din zilele noastre?
- Eu nu pot vorbi decât despre limba engleză. Azi elevii care vor să învețe engleza o pot face mai ușor, pentru că au la dispoziție multe materiale. Au și o altă motivație, deoarece mulți intenționează să plece din România după terminarea studiilor, iar afară te poți descurca aproape în orice țară cu limba engleză. Înainte de 1989, era mai dificil pentru elevi să învețe engleza, mai ales că aveau puține cărți la dispoziție, dar și atunci cine era dornic să învețe temeinic această limbă o putea face cu succes, dacă avea înclinații și era perseverent. Astăzi, s-a căzut cumva în cealaltă extremă, fiindcă mulți elevi citesc cărți în limba engleză pe tablete sau pe laptopuri, dar plăcerea de a citi o carte tipărită nu poate fi înlocuită de nicio tehnologie modernă, de niciun suport electronic. Foșnetul paginilor, mirosul de hărtie și de cerneală tipografică nu pot fi înlocuite cu nimic care să le semene.
- Pentru tot ce ați făcut pentru Câmpina, administraţia locală v-a acordat titlul de cetățean de onoare.
- Da, în 2008 mi s-a acordat titlul de cetățean de onoare al Câmpinei. Am fost printre primii profesori care au primit această distincție, ce mă onorează și mă motivează în continuare să promovez, după puterile mele, imaginea orașului în țară și în lume, în excursiile organizate de agențiile de turism cu care colaborez, în calitate de ghid. Chiar și la pensie, mă gândesc mereu cum i-ar fi mai bine orașului meu, inspirat și de călătoriile mele prin străinătate, unde am vizitat sute de orașe din aproape 60 de țări de pe toate continentele. Dragostea de Câmpina nu iese niciodată la pensie.
- Ce sfat ați da câmpinenilor de azi și de mâine?
- Să rămână aceiași oameni pe care eu i-am cunoscut și alături de care eu am trăit, încă din 1965. Adică o viață de om trăită printre alte zeci de mii de vieți de oameni frumoși. Iar edililor de azi și de mâine le doresc să țină la oraș la fel de mult pe cât țin la propriile familii. Să se gândească foarte bine la fiecare investiție publică, la avantajele și fondurile necesare acesteia, fiindcă au privilegiul de a fi edili într-un oraș atât de dăruit de Dumnezeu, încât merită să se învârtă după soare. Iar asta fiindcă, în opinia mea, și cred cu tărie că nu este doar a mea, pentru toți câmpinenii adevărați, Câmpina trebuie să fie marea noastră familie. 
Adrian BRAD

Ioan Radu, elev la Colegiul „Nicolae Grigorescu”, a câștigat premiul II la Olimpiada națională de geografie: „Fiecare om, prin alegerile și faptele sale, își influențează singur drumul vieții”

În ciclul „Olimpicii cu care ne mândrim”, continuăm astăzi prezentarea elevilor câmpineni care s-au evidențiat în mod deosebit, în anul școlar trecut, la olimpiadele naționale la care au participat, cu Ioan Radu, actualmente elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. Ioan a câștigat premiul II la faza națională a ultimei olimpiade de geografie. 
Despre el am mai scris în urmă cu un an, atunci când termina ciclul gimnazial, ca şef de promoţie, cu nota 10, o performanţă urmată la scurt timp de o alta, aceea de a obţine la examenul de Evaluare Naţională tot nota 10, fiind primul intrat la instituţia şcolară în care studiază azi.


- Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.
- Mă numesc Ioan Radu, am 16 ani, locuiesc în Câmpina și sunt elev la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” în clasa a X-a D, profil științe sociale. Am urmat cursurile primare și gimnaziale la același colegiu. Pasiunea mea principală este lectura. Prefer cărți de călătorie sau de istorie, dar îmi plac și alte genuri, precum fantasy. De asemenea, îmi place să călătoresc și să practic diferite sporturi. În privința studiilor superioare, doresc să rămân în țară.
- Numește și caracterizează profesorul/ profesoara care te-a pregătit pentru Olimpiada de geografie.
- Cel care m-a pregătit este domnul Mihai Alecu, pe care îl am ca profesor încă din clasa a cincea. Mereu m-a pregătit foarte bine și m-a încurajat să îmi depășesc limitele. Este dedicat profesiei sale, reușind să prezinte informația într-un mod clar, concis și plăcut. De multe ori și-a luat din timpul său liber pentru a mă pregăti și mereu a avut încredere în mine. De aceea, îi mulțumesc pentru tot.
- Cum a fost la Olimpiada națională de geografie – 2017?
- În acest an, Olimpiada Națională de Geografie a avut loc la Oradea, un oraș foarte frumos și plin de viață. Am fost cazați într-un hotel din centrul orașului, la scurtă distanță de colegiul unde urmau să aibă loc probele, precum și de minunatul centru istoric al orașului. Olimpiada a constat în două probe: cea teoretică, care ne-a testat cunoștințele dobândite în clasa a noua, și cea practică, unde a trebuit să aplicăm materia clasei a noua pe realitățile județului Bihor, după ce, cu o zi înainte, am fost în anumite puncte de observație ale județului și am ascultat informațiile despre ele. Pe lângă momentele de competiție am avut și momente de relaxare: un tur al punctelor turistice importante ale oraşului Oradea, o excursie la Meziad și la Beiuș, o seară festivă de adio. Am întâlnit prieteni vechi și am legat prietenii noi. Toate acestea alcătuiesc o experiență unică și de neuitat, culminând cu câștigarea premiului II.
- Geografia este materia ta preferată sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură?
- Pe lângă geografie iubesc la fel de mult istoria. Sunt două domenii în strânsă legătură, cu o vastă cantitate de informații, prin care aflăm mai multe despre ceea ce am fost și ceea ce suntem, ce a fost și ce este în jurul nostru. Cunoscutul filosof Immanuel Kant considera că geografia clasifică lucrurile după loc, pe când istoria le clasifică după timp. 
- Când ai simțit că ești atras spre geografie și cine sau ce te-a influențat în acest sens?
- Când eram mic, îndrăgeam să mă uit pe atlase și hărți, precum și la drapelele statelor. Mai târziu, citind romanele lui Jules Verne, cu acțiune în toate colțurile lumii, pasiunea mea pentru geografie a crescut. Din clasa a cincea, de când am început să studiez geografia cu domnul profesor Alecu, am reușit să descopăr nenumărate informații. De asemenea, părinții m-au susținut dintotdeauna și le mulțumesc cu această ocazie pentru sprijinul oferit.
- Geografia este întrucâtva înrudită cu astrologia, sau cel puțin în sistemul românesc preuniversitar, la orele de geografie, elevilor li se vorbește și despre planetele Sistemului Solar, mișcarea acestora, influențele Lunii asupra Pământului etc. Crezi că alinierea într-un anumit fel a planetelor din sistemul nostru solar ar putea influența viața pământenilor, în funcție de zodiile acestora?
- Astrologia a apărut odată cu vechile civilizații ale omenirii: mayașii, chinezii, babilonienii etc. Aceștia acordau o mare importanță astrologiei, asociind cerul și astrele cu zeitățile (planetele Sistemului Solar poartă numele zeilor romani) și credeau că mișcarea astrelor pe cer influențează viața oamenilor, prezicând viitorul și personalitatea acestora. Asemenea tradiții și credințe s-au perpetuat de-a lungul secolelor. Revoluția științifică a demonstrat însă că acestea nu au nicio valabilitate științifică. Personal, eu nu cred că mișcarea astrelor poate influența viața oamenilor. Consider că fiecare om, prin alegerile și faptele sale, își influențează singur drumul vieții.
- Cum se formează mareele, fluxul și refluxul? Vorbește-ne, te rog, și despre mareea atmosferică. 
- Mareea reprezintă o mișcare a apelor din mări și oceane. Aceasta se manifestă prin flux și reflux. Fluxul constă în ridicarea nivelului apei și înaintarea acesteia spre uscat, unde invadează plaja și gurile de vărsare ale râurilor. Refluxul este opusul acestuia, când apa se retrage, iar suprafețele invadate redevin uscate. Fluxul durează 6 ore, iar refluxul tot 6 ore, rezultând astfel un ciclu de 12 ore, care are loc de două ori pe zi. Mareea este o consecință directă a atracției gravitaționale a Lunii și Soarelui. Mareea atmosferică este un fenomen asemănător, ce se produce în atmosfera Pământului. Constă în variația periodică a presiunii atmosferice, datorată variației zilnice a temperaturii și a atracției Soarelui, având două maxime și două minime într-un interval de timp de 24 de ore.
- Chiar dacă geografia nu este punctul meu forte, după știința mea, viața pe Terra a apărut și datorită unei poziții fericite a planetei noastre față de astrul central: nici prea departe de Soare, astfel încât Pământul nu este acoperit de ghețuri veșnice, nici prea aproape de Soare, caz în care planeta ar fi fost pârjolită de călduri insuportabile. Crezi că într-o asemenea poziție favorabilă precum cea a Pământului s-ar putea găsi și alte planete din galaxia noastră sau din celelalte galaxii cosmice? 
- În jurul fiecărei stele există o anumita zonă, numită zona locuibilă. Aceasta distanță față de stea, care diferă în funcție de tipul stelei, este optimă pentru existența apei, astfel încât planeta să fie favorabilă apariției vieții. De când acest concept a fost realizat în 1953, s-au descoperit foarte multe planete asemănătoare ca mărime și ca distanță față de stea cu Pământul. Însă aceasta nu înseamnă că existența apei și, implicit, a vieții este obligatorie. S-au descoperit și planete fără apă, chiar dacă asemănătoare Pământului, ca mărime, și comune ca alcătuire. Descoperirea unei planete pe care să existe apă va dura mult timp și va cere multă muncă și mult studiu din partea cercetătorilor și astronomilor. Este imposibil ca în imensitatea Universului să nu existe alte corpuri cerești cu apă și forme de viață.
- Dacă există viață pe alte planete, cu siguranță există și extratereștri, fapt dovedit deja prin multe probe (fotografii, mărturii, filme) de la mijlocul secolului trecut încoace. Crezi că primele vizite extraterestre vizibile s-au produs după 1945 și pentru că le-am atras atenția extratereștrilor prin bombele atomice de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și efectele acestora asupra Pământului?
- Într-adevăr, bombele atomice, revoluționara invenție de la jumătatea secolului XX, au avut un mare efect asupra Pământului, iar faptul că marile puteri precum SUA sau URSS au continuat să testeze bombe din ce în ce mai puternice poate fi unul dintre motivele acestor vizite vizibile. Însă se presupune că extratereștrii ar fi vizitat mult mai devreme planeta. Unele teorii spun că Marile Piramide, Liniile Nazca sau Statuile din Insula Paștelui au fost realizate cu ajutor extraterestru. Dar orice vizită de dinaintea apariției aparatului de fotografiat nu a putut fi păstrată sau dovedită.
- Nu-s bolnav de scenarită SF, dar crezi că planeta este în pericol de a fi cucerită, mai devreme sau mai târziu, de populații ale unor planete îndepărtate, mult mai evaluate decât noi? Avem noroc că sunt mai inteligenți și mai toleranți decât noi, și de aceea nu ne-au cucerit, sau norocul nostru vine de la faptul că nu ne-au cercetat îndeajuns înainte de a ne extermina, ori de la prea uriașele depărtări pe care sunt obligați să le străbată până să ajungă pe Pământ?
- Momentan, nu se știe aproape nimic despre civilizații extraterestre în afară de ocazionalele întâlniri întâmplate pe Pământ. Nu cred într-o cucerire a planetei, ci într-o întâlnire pașnică între civilizații. Cea mai mare problemă este distanța ce trebuie parcursă. Acea civilizație extraterestră ar trebui să fie extrem de dezvoltată, deoarece umanitatea nu a ajuns în punctul de a călători în spațiu, deși a avut o dezvoltare fulgerătoare în ultimele secole. Probabil, într-un timp îndepărtat o întâlnire de acest gen se va întâmpla. Omenirea va fi atunci şi mai avansată.
- Care sunt, după tine, cei mai mari trei geografi ai lumii și prin ce s-au făcut remarcați? 
- Mari geografi au existat încă din Antichitate. Unul dintre aceștia a fost Eratostene, care este considerat fondatorul geografiei, el însuși creând denumirea aceasa, de la cuvintele „geo” și „graphein” („pământ” și „scriere”). A fost primul care a măsurat circumferința Pământului, cu o marjă de eroare de doar 2%, axa Pământului. El a inventat conceptele de latitudine și longitudine și a realizat o hartă a lumii cunoscute în acel moment. Alexander von Humboldt este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință. La începutul secolului XIX, a explorat mari părți din America de Sud, Mexic, Cuba, SUA, precum și din Rusia, reușind să adune o cantitate impresionantă de informații despre floră, faună, popoare și istoria acestora. A pus bazele geografiei moderne, iar tipurile sale de clasificare sunt folosite și astăzi. Roald Amundsen a fost primul care a ajuns la Polul Sud în 1911. A participat la expediția navei Belgica în Antarctica împreună cu Emil Racoviță, a reușit să traverseze Pasajul Nordic (legătura dintre Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific) din Oceanul Arctic, unde a studiat clima, a cartografiat țărmurile și a intrat în contact cu triburile de inuiți. Tot el a atins Polul Nord la bordul unui zeppelin. A fost unul din cei mai mari exploratori și geografi ai zonelor polare. 
Adrian BRAD

Acuarela, între efemer şi etern. Expoziţie Carmen Bălan în strada Maramureş

Vineri, 18 august, într-o sală deschisă pe strada Maramureş din Câmpina, la nr. 9, a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură şi grafică aparţinând cunoscutei artiste plastice Carmen Bălan. Expoziţia conţine acuarele în tehnica tradiţională japoneză, realizate pe suport umed. 


Mai multe amănunte privind procesul de execuţie am aflat chiar de la autoarea lucrărilor: „Este o tehnică majoră, care necesită siguranţă şi experimente îndelungate. Eu pictez cu stânga, deci cu inima. Ca să îmbini inima cu mintea este nevoie de o concentrare a sentimentelor ce ţi le inspiră natura, cu gândirea fulgurantă, în vederea imortalizării unui moment irepetabil: un asfinţit, o înserare, un chip de copil îmbujorat care doarme, un zâmbet de femeie cu maramă, valurile mării etc. Ceea ce face interesantă tehnica acuarelei este versatilitatea sa incredibilă, capacitatea de a crea permanent noi forme. Lucrul este emoţionant, chiar stresant, pentru că trebuie realizat în fracţiuni de secundă, nu permite corecţii sau ezitări, este ca şi cum un fulger de gând este încremenit în timp şi transformat în culoare. Pentru a-şi păstra prospeţimea, culoarea nu poate fi forţată să facă ce vrea ea. Hârtia fiind umedă, trebuie să ştii dinainte cât să pigmentezi mai intens pentru a determina culoarea să migreze unde vrei tu. Sunt foarte importante calitatea culorilor, a hârtiei (realizată manual) şi a pensulelor din păr de zibelină sau veveriţă. Hârtia trebuie să fie naturală, fără înălbitori, din fibră de bumbac pură. De asemenea, se poate deplasa suportul pe care stă hârtia pentru a determina culoarea să migreze fără suprapuneri succesive de pigment. Ca întotdeauna, în pictură trebuie să ştii când să te opreşti pentru a-i păstra prospeţimea şi spontaneitatea. Acuarelele aparţin clipei irepetabile şi necesită o concentrare maximă de inteligenţă, gândire şi observaţie, mai dificilă aş zice decât pictura în ulei. Cu toate acestea, experienţa mea plastică de 35 de ani a concretizat această expoziţie de circa 60 de lucrări”.
Sala de expoziţii din strada Maramureş nr. 9 este deschisă tuturor iubitorilor de artă şi artiştilor plastici care vor să-şi expună lucrările într-un cadru plăcut, de adevărată galerie de artă, în care pot avea loc serate muzicale, lansări de carte, manifestări cultural-artistice.
Expoziţia va fi deschisă până la data de 15 septembrie. 

Atelier de vară dedicat preşcolarilor din Plaiu Câmpinei

În perioada  28 iulie - 14 august 2017,  la Grădiniţa cu Program Normal din Plaiu Câmpinei, structură a Şcolii Gimnaziale a comunei Şotrile, s-au desfăşurat activităţi de voluntariat în cadrul  proiectului „Ateliere de vară - Şotron” derulat de Asociaţia „OvidiuRo”. Prin aceste activităţi s-a dorit implicarea unor preşcolari de pe raza comunei Şotrile, care provin din medii defavorizate, astfel ca aceştia să beneficieze de educaţie timpurie de calitate, pentru a preveni abandonul şcolar care este, din păcate, în creştere în rândul copiilor săraci. 


Activităţile de voluntariat au fost coordonate de o echipă formată din: Oana Elena Constantin - educatoare la Grădiniţa cu Program Normal Plaiu Câmpinei - Şotrile, Marcela Iordache - educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit  „Sf. Mucenic Mina” din Ploieşti,  Ioana Grădinaru - educatoare la Grădiniţia cu Program Normal  Vistieru - Şotrile şi Maria Dobrescu - directorul Şcolii Gimnaziale din comuna Şotrile.


De-a lungul celor 12 zile, în care s-au desfăşurat diverse activităţi menite să-i atragă pe cei mici, au participat 20 de preşcolari şi părinţii acestora. Zilnic, copiii au primit mâncare şi obiecte pentru igiena personală, iar la finalul atelierelor, micuţii au primit din partea d-nei director ghiozdane, jucării şi dulciuri, iar din partea organizaţiei implicate în derularea proiectului, cărţi şi diplome.
„Astfel de activităţi au un impact major în rândul copiilor, dovadă fiind prezenţa lor în număr mare şi ar fi necesar să se desfăşoare în şcoli şi grădiniţe în fiecare vacanţă de vară. Trebuie doar să-ţi doreşti să fii voluntar”, ne-a declarat prof. Maria Dobrescu.