21 noiembrie 2017

Amenințată cu exproprierea ”blocului-schelet”, SC Erin dă în judecată Consiliul Local

Despre pata neagră de pe obrazul urbanisticii câmpinene, „blocul schelet” de la capătul străzii 1 Decembrie 1918, s-au scris atâtea articole, încât subiectul pare că nu mai poate aduce nimic nou. Și totuși… e bine să amintim cititorilor că această clădire a început să fie construită în 1997 (prima autorizație de construire a fost eliberată în 1995), deci acum două decenii, iar Consiliul Local Câmpina i-a intentat firmei Erin o acțiune în justiție în anul 2008, la cinci ani după ce constructorul a încetat lucrările. Este demn de menționat, de asemenea, că au fost eliberate, în realitate, mai multe autorizații de construire, în mandatele primarilor Mihai Stănescu, Romul-Remus Micu și Gheorghe Tudor. Procesul dintre municipalitate și Erin a fost lung și complicat, cu multe amânări, cereri de strămutare, schimbări de apărători ai legislativului local, cu casare și trimitere spre rejudecare, în ambele cicluri procesuale Câmpina pierzând, deși părea că are toată dreptatea de partea sa. Motivele pierderii procesului care a durat aproape un deceniu (s-a terminat în 2016), nu au fost niciodată analizate riguros în plenul Consiliului Local, dar având în vedere că un an de zile procesul a fost amânat din pricina a tot felul de tertipuri și chichițe avocățești, s-ar părea că apărătorii municipalității nu au depus toate diligențele necesare pentru a obține victoria în acest război juridic, finalitate ce părea la început foarte posibilă. 

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
Acum câteva luni, pe la mijlocul primăverii, înainte de a ieși la pensie, într-un interviu acordat în exclusivitate publicației noastre, fostul secretar al municipiului, Paul Moldoveanu, ne-a declarat că după pierderea lungului și istovitorului proces cu firma Erin (în care legislativul local a folosit toate căile de atac posibile), municipalitatea a găsit o nouă soluție pentru a redobîndi clădirea și terenul concesionat firmei Erin (fostă Rodan): expropierea pentru cauză de utilitate publică. Succesul acestui demers ar putea duce la o finalitate fericită și izbăvitoare: desființarea pe bucăți, începând cu etajele superioare, a imobilului buclucaș, o eventuală implozie fiind periculoasă din cauza vecinătății apropiate a multor case și blocuri de locuințe. De altminteri, o expertiză MLPAT solicitată de apărătorul Câmpinei evidenția posibilitatea cedării infrastructurii de rezistență a imobilului din cauza încărcării sale cu prea multe etaje, un pericol de o gravitate extremă, pe care și școlarii o pot înțelege. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică pare a fi singura soluție, de lungă durată și costisitoare, dar singura viabilă. Aflate într-o situație asemănătoare cu a noastră, multe administrații publice din țară au folosit acest temei juridic și au câștigat procesele intentate celor în culpă, rezolvând astfel probleme ce părea de nerezolvat. Modificări recente ale legislației în construcții ne sunt favorabile. Astfel, construcţia poate fi declarată de utilitate publică în baza unor modificări ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, dar și datorită  unor modificări legislative din domeniu care le consideră construcţii de utilitate publică şi pe cele care nu mai pot fi finalizate conform prevederilor din autorizaţia de construire.


De la patru la șapte etaje
Se știe că imobilul, în proiectul său inițial, avea patru etaje, însă apoi s-au tot cerut autorizații de construire pentru încă un etaj și încă un etaj,  până s-a ajuns la cele șapte etaje pe care le are clădirea, dar și la încărcarea structurii sale de rezistență cu o suprasarcină periculoasă, greu de înțeles din două perspective: a constructorului (firma Erin, care este și proprietara imobilului, și firma care l-a construit), dar și a celor din Primărie care au eliberat autorizațiile de construire ulterioare, documente ce au dus la transformarea cestui imobil într-un pericol public. Din anul 2003, lucrările de construcție au fost abandonate, nu se știe de ce, dar circulă un zvon potrivit căruia blocul s-a înclinat într-o parte. În anul care vine, vom sărbători centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, atunci când România a ajuns pentru prima oară în fruntariile sale firești, la care istoria acestui neam îi dădea dreptul. Este un eveniment care va trebui să-i sensibilizeze și să-i apropie pe toți românii (deci și pe Dan Ungureanu de reprezentanții administrației publice locale). În 2018, poate dă bunul Dumnezeu (că numai El ne mai poate ajuta), să reușim să scăpăm de acest coșmar vizual pe care fiecare trecător prin zonă îl trăiește cu toate simțurile treze, dar și cu pulsul și tensiunea arterială brusc crescute la vederea acestei construcții de nevăzut. Nemaivorbind de cei cărora le apare „blocul-schelet” și noaptea în somn, cu frisoane și transpirații reci. 

De ce s-a pierdut procesul?
La ședința ordinară a Consiliului Local din iunie 2017, aleșii câmpinenilor au aprobat demararea procedurilor în vederea exproprierii „turnului-schelet” pentru cauză de utilitate publică. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică a acestui monstru de beton va trebui decisă de către o comisie specială a Consiliului Județean, iar Consiliul Local a trimis acum câteva luni o solicitare în acest sens către legislativul prahovean. Ulterior, Consiliul Județean a solicitat Primăriei Câmpina întocmirea unei fişe tehnice pentru imobilul respectiv. Pentru că Legea construcțiilor este extrem de permisivă și nu există nicio lege în domeniu care să oblige un investitor să termine o construcție, s-a ajuns la această situație aberantă, în care constructorul și totodată proprietarul clădirii nu mai vrea sau nu mai poate finaliza construcția, dar nici nu o redă administrației publice locale, așteptând probabil să iasă din afacere numai după ce va fi despăgubit cu o sumă uriașă de către municipalitate. Nu este singura investiție pe care Dan Ungureanu, patronul firmei Erin, o „încremenește” în peisaj, lucrările la ștrandul acoperit cumpărat în 1999 de la societatea câmpineană Electroutilaj SA fiind, de asemenea, abandonate la câțiva ani de la începerea lor. La ședința Consiliului Local amintită mai sus, majoritatea din miniparlamentul câmpinean (constituită din reprezentanți ai PNL, PMP și ALDE) au votat pentru începerea procedurilor de  expropriere a blocului-schelet pentru cauză de utilitate publică. Monica Clinciu, președintele Comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local Câmpina, a declarat, printre altele: „Exproprierea pentru cauză de utilitate publică ar putea fi o soluție pentru deblocarea acestei situații, de vreme ce nu putem ajunge la o înțelegere cu proprietarul. Noi acum nu aprobăm exproprierea, ci demararea procedurilor, astfel încât Consiliul Județean să ne poată spune dacă este posibilă sau nu această expropriere pentru cauză de utilitate publică”. Opoziția reprezentată  de consilierii PSD s-a abținut de la vot, șeful grupului consilierilor PSD, fostul viceprimar Ion Dragomir, susținând că „înainte de a cheltui niște bani, eu cred că ar trebui să ajungem din nou în instanță cu Erin SRL. Am pierdut procesul pentru că am fost trădați de avocat. Ar trebui să începem un nou proces în care să fim reprezentați de juriștii Primăriei și nu de cineva din exterior. Juriștii noștri cunosc foarte bine problema și au tot interesul să o rezolve.” Deși a fost o declarație șocantă, în stilul caracteristic cu care ne-a obișnuit fostul viceprimar al municipiului, o declarație care mai ridică puțin vălul de mister de pe eșecul juridic al municipalității, propunerea lui Ion Dragomir nu are sorți de izbândă, întrucât căi extraordinare de atac în procesul cu firma Erin sunt imposibil de găsit, iar o rechemare în judecată a repectivei firme de construcții poate fi cu ușurință respinsă de instanța competentă, pe motiv că nu are un temei juridic valid. 

Erin se pregătește de proces
După realizarea fişei tehnice solicitate de către Consiliul Județean, legislativul prahovean ar putea declara exproprierea pentru utilitate publică a păcătosului imobil, dar numai după o dreaptă și justă despăgubire acordată firmei Erin de către municipalitatea câmpineană. Dacă Primăria și Consiliul local se vor înțelege la preț cu Dan Ungureanu, blocul va intra în proprietatea Câmpinei și va putea fi desființat cu cheltuieli apreciabile. Dacă nu se vor înțelege asupra prețului, părțile se vor întâlni iarăși în fața instanțelor de judecată, unde se vor putea cere expertize tehnice pentru evaluarea corectă a valorii de piață a imobilului. Instanța va decide doar valoarea de răscumpărare, expropierea fiind hotărâtă în prealabil de către Consiliul Județean. Cel mai probabil, dacă nu vrea să ajungă într-una din paginile negre ale istoriei câmpinene, Dan Ungureanu va trebui să accepte un preț corect, translativ de proprietate, iar municipalitatea câmpineană, după ce va deveni noul proprietar al imobilului, va putea, cu ajutorul unor macarale și utilaje speciale, să renunțe la cele trei etaje superioare și să continue lucrările la clădirea micșorată, cu închirierea sau vânzarea birourilor și spațiile comerciale amenajate, pentru a se umple cât mai repede gaura din bugetul local. Așa cum era previzibil, pentru a maximiza prețul de răscumpărare al clădirii, societatea Erin se pregătește de proces. În cadrul noului litigiu, se vor putea face maximum trei expertize pentru evaluarea financiară a clădirii: una de către Erin, actualul proprietar, una de către administraţia locală şi una de către instanța de judecată. Apoi, aceasta din urmă se va pronunţa definitiv asupra valorii de răscumpărare.
La ultima ședință a consilierilor municipali,  secretarul municipiului Câmpina, Elena Moldoveanu, a prezentat consilierilor situaţia și documentele transmise de societatea Erin. Consilierii locali și-au asumat un nou proces cu societatea Erin și continuarea demersurilor pentru exproprierea „blocului-schelet”, apreciat azi doar de cei care vor să-și încheie mai repede socotelile cu această lume, până în prezent existând trei tentative de suicid, din fericire neconcretizate. 
Adrian BRAD

EUCLID ÎN POLITICĂ

Neurmărind deloc televiziunile, de aproape doi ani, nu am idee cine a venit cu faimoasa teorie a „statului paralel”. O bîiguială de vorbe, la fel de aberantă ca „binomul”. Și care, în ultimă instanță, îi deservește pe cei care au lansat-o, divulgînd ceea ce ei vor să ascundă. „Statul paralel” este compus, în ideea Puterii (ilegitime, după părerea mea), din elemente cum ar fi: justiția & societatea civilă & oricine nu aderă la politica ei sinucigașă. Ce rezultă de aici? Clarele tendințe totalitare ale regimului. Care vrea să controleze tot. Și mai ales Justiția, ale cărei „ingerințe” în lumea politică îi dau insomnii. Dl. Tăriceanu nu vorbește niciodată despre altceva. Departe de a fi o malformație, „statul paralel” este o funcție a normalității, ivită din necesitatea de a crea o contragreutate la un stat multi-abuziv. Într-un stat normal democratic esențial este echilibrul între puteri. Cînd un val înclină barca în care ești, instinctiv, te apleci în partea opusă. Vor fi existînd și abuzuri ale Justiției (nu mă refer la erori și corupție), dar nu îmi amintesc nici un caz notoriu de mare mahăr condamnat și care să fi fost dovedit drept eroare judiciară. Atunci? Pericolul este nu prea multa, ci prea puțină justiție. Cum au procedat cu această incriminantă eliberare haotică a unor deținuți în scopul clar de a teroriza populația. Exact așa proceda și Ceaușescu cu celebrele sale decrete de grațiere. Retorica este acum cu totul alta, scopul finalmente identic. Acest război neconvențional în care sîntem parte este, în primul rînd, un război al cuvintelor. Fără probleme, dăm sensuri diferite sau opuse unor cuvinte care, normal, ar trebui să aibă sensuri comune și banale. Tendințele totalitare ale statului de azi, obsesia multi-controlului reduc teribil intimitatea. Visul de aur al ceaușismului, ajutat de tehnologia internetului, este pe cale să se realizeze deplin. Exemplu: o juristă, purtătoare de cuvînt a unei mari organizații de apărare a drepturilor omului (???), susține: „vreau să precizez că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului foarte puține drepturi sînt drepturi absolute, care nu pot fi niciodată restrînse. De exemplu, un drept absolut este dreptul de a nu fi supus torturii. Dreptul la viață privată și libertatea de gîndire și conștiință sînt drepturi relative (s.m.) asta însemnînd că ele pot fi limitate, restrînse, atunci cînd limitarea urmărește un scop legitim, cînd limitarea este necesară și este proporțională cu scopul urmărit”. Vă dați seama ce grozăvie se spune aici? Nici măcar lui Ceaușescu nu i-a dat prin cap să restrîngă „libertatea de gîndire”, îi era de ajuns să spui frazele rituale de aderare la politica partidului, era treaba ta ce gîndeai în intimitate. Cît despre viața privată, citez din Constituție: „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”. Mai departe: „Libertatea gîndirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sînt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă”. 
Iată unde se ascund paralele, în acest supra-control al unui Stat abuziv, care vrea să distrugă și ultimele refugii ale libertății de gîndire. În mod cît se poate de „legal”, cum afirmă doamna jurist care susține grozăviile orwelliene de mai sus. Ce înseamnă, în citatul de mai sus, „scop legitim”? Cine decide asta? Doar știm ce calitate excepțională, profesională și morală, au legiuitorii noștri, în mare parte clienți ai Justiției! În aceeași ordine de idei, proprietarii unui local din Cluj (orașul cel mai deschis la minte al României, nu?) au cenzurat, subliniez cuvîntul, o formație de hip hop celebră, numai pentru că aceasta făcuse o declarație simplă: credem în Dumnezeu, în patrie, în unitate, în tradiție, în normalitate etc. Faptul că așa ceva se striga în vara lui 90 pe străzi nu pare a mai impresiona azi pe nimeni. Dacă statul paralel ne ferește de asemenea abuzuri ale cenzurii de orice fel, și mai ales ale cenzurării minților, atunci el e bine venit. Și mai ales este bine venit față de un partid care a dat dovezi suficiente de a fi un partid anti-lege. De cînd a venit la putere, adus de voturile oamenilor vulnerabili la manipularea mediatică și la populismul cel mai grobian. Cu oameni ca Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu, Nicolicea, Tudorel, etc. nu se poate conduce o țară. O țară care, de un an și mai bine, funcționează cu un singur scop. Să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Orice altă temă este secundară. Acum, cînd economia (care – încăpățînată – nu ascultă de indicațiile de partid) se prăbușește, cînd prețurile se duc în sus și veniturile „mărite” în jos, este foarte important (lecție clasică de manipulare) să se creeze teme laterale de preocupare publică. Așa este aceasta, prin care sîntem preveniți că libertatea de gîndire e un moft dacă Statul hotărăște astfel. Și, doar știm, „eu sînt statul”. Cel care a spus asta măcar era un monarh atotputernic, dar inteligent și cult.
Christian CRĂCIUN

Indemnizația primarului Câmpinei a ajuns la aproximativ 11.800 de lei, iar a viceprimarului la aproape 10.000 de lei

Din această vară, primarii și viceprimarii din toate orașele României (cu excepția primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei, precum și exceptând preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene), au primit indemnizațiile mărite cu 1450 de lei, echivalentul unui salariu minim pe economie. Astfel, potrivit Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, indemnizația primarului Horia Tiseanu și indemnizația viceprimarului Adrian Pițigoi au fost stabilite la 9.425 lei brut și respectiv 7.975 lei brut. 


Tot același act normativ prevede, la art.16, care sunt drepturile salariale ale funcționarilor din instituțiile de stat pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene. Primul aliniat al articolului amintit stipulează că  personalul din instituțiile publice angrenat în echipele de proiectare finanțate cu fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, a salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiectși se acordă numai dacă cheltuielile de personal sunt eligibile a fi rambursate din fonduri europene. De asemenea, aceeași lege prevede totodată că indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor/viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu 25%. Pentru fiecare proiect  cu fonduri europene contractat, conducătorul instituției/autorității publice nominalizează, prin act administrativ, persoanele care fac parte din echipa de proiect. În aceste condiții, indemnizația brută lunară a primarului Tiseanu a urcat până la 11.781 lei, iar cea a viceprimarului Pițigoi a ajuns 9.969 lei.
Adrian BRAD

„Balul bobocilor” la Școala Postliceală Sanitară „Dr. Dinu”

Sâmbătă seara, într-o sală a Restaurantului Amana Inn, s-a desfășurat ediția din anul 2017 a „Balului Bobocilor” de la Școala Sanitară Postliceală „Dr. Dinu”. A fost balul cu numărul 20, desfășurat într-o atmosferă incendiară, cu muzică bună (un DJ bine pregătit) și mult antren, cu un concurs de karaoke, precum și cu clasicele concursuri de Miss și de Mister. Miss Boboc 2017 a fost aleasă Alexandra Dabija (de la specializarea „Asistenți medicali generaliști”), iar titlul de Mister Boboc 2017 i-a revenit lui Mihai Burlacu (de la specializarea „Balneofiziokinetoterapie și Recuperare”). 



În afară de cele două specializări amintite, Școala mai pregătește și asistenți medicali de farmacie. Alexandra Dabija a venit la petrecere cu trei colegi (o fată și doi băieți) de la Ansamblul folcloric „Ca la Breaza”, din care face parte, astfel că cele două perechi de dansatori au încântat audiența cu dansurile folclorice prezentate. Mâncărurile alese și băuturile fine au fost celelalte ingrediente care au asigurat succesul serii. La petrecere au participat aproape 100 de persoane: cei circa 70 de elevi din anul I, plus colegi ai lor mai mari, dar și foști absolvenți ai acestei școli. Desigur, de la eveniment nu puteau lipsi cadrele didactice ale acestei unități de învățământ sanitar cu vechi tradiții în Câmpina, înființată în anul 1996. 


Specializarea „Asistenți medicali de balneofiziokinetoterapie” a fost inclusă în oferta educațională a Școlii acum doi ani, după deschiderea la Poiana Cîmpina a Centrului Medical SanConfind, care va deveni la sfârșitul tuturor amenajărilor sale, cel mai mare spital privat din județul Prahova.
Adrian BRAD

Expoziție de sculptură Mihai Boroiu în foaierul Casei de Cultură

De ceva timp, foaierul cel mare al Casei de Cultura „Geo Bogza” găzduiește o interesantă expoziție de sculptură semnată de artistul plastic Mihai Boroiu. 


Este un artist desăvârșit care a intrat în Cartea Recordurilor și, odată cu el, și orașul nostru. La ediția a II-a a Festivalului „Serbările Toamnei”, desfășurată în 2009 şi dedicată memoriei celui care a fost marele pictor național Nicolae Grigorescu, a fost confecționată de mai mulți artiști locali cea mai mare pensulă de pictat din lume, lungă de 4,34 de metri şi cu o greutate de 50 de kilograme. Pensula a fost realizata din oțel inox și din lemn, ca un omagiu închinat marelui Grigorescu, cel care a trăit și pictat la Câmpina în ultimii ani ai vieții. În cadrul acelui eveniment, recordul a fost omologat de un reprezentant al celebrei publicații Guinness World Records. Imediat dupa omologare, artistul plastic Mihai Boroiu a pictat pe o pânză uriașă cu ajutorul pensulei gigant litera C, de la Câmpina. 


„Sărbătoarea municipiului Campina ne-a dat prilejul de a pregăti locuitorilor o mare surpriză, de record mondial: cea mai mare pensulă de pictat din lume. Ea a fost măsurată în fața reprezentantului Guinness World Records, rezultatul fiind pozitiv: este mai lungă cu 134 de centimetri decât pensula care stabilise vechiul record și se poate lucra cu ea. Este omagiul nostru adus pictorului Nicolae Grigorescu, care a trăit și a creat în orașul nostru”, a declarat atunci Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina. După eveniment pensula a fost expusă la Primăria Câmpina, iar ulterior în holul Casei de Cultură, unde se găsește și azi.
Adrian BRAD

Pe urmele celţilor la Blejoi

Zilele Radu Tudoran reprezintă o manifestare culturală organizată în comuna Blejoi, unde s-a născut marele prozator, sub egida Primăriei, iniţiatorul şi sufletul organizatoric fiind părintele Bogdan Georgescu care încearcă să păşească, cu mult succes, pe acelaşi drum deschis acum mulţi ani de părintele Petru Moga la Parohia Sfântul Nicolae din cartierul câmpinean Slobozia. 
Aflate la cea de a patra ediţie, Zilele Radu Turdoran au debutat cu prezentarea cărţii „Pe urmele celţilor. Peripeţii şi istorii irlandeze şi scoţiene” semnată de Codruţ Constantinescu (Editura Vremea, Bucureşti, 2017), volum apărut şi cu sprijinul autorităţilor locale din municipiul Câmpina. 


Alături de amfitrion şi autorul cărţii s-a aflat şi vechiul colaborator al ziarului nostru, Christian Crăciun (l-am numi şi editorialist, căci, pe vremuri, a fi editorialist era un adevărat titlu de glorie!) care a susţinut o intervenţie plină de miez despre literatura de călătorie în cadrul cărui gen se poate situa şi cartea lui Codruţ Constantinescu. 


Christian Crăciun a afirmat, printre multe altele, că numai civilizaţiile împlinite, bogate şi mulţumite îşi permit luxul călătoriei de plăcere pentru că doar membrii ei au unde să se întoarcă, spre deosebire de invaziile-marile migraţii, de care istoria umanităţii este plină, şi care au fost determinate de lipsa condiţiilor şi a motivelor de a rămâne. Christian Crăciun este şi un adept înverşunat al eurocentrismului, lumea contemporană de astăzi nu ar fi putut exista în actualele ei coordonate fără aportul europenilor (până la urmă, mondializarea a fost făcută chiar de ei). Christian Craciun a făcut şi elogiul Odiseei lui Ulise care, participând la războiul troian, a ţinut morţiş să se întoarcă acasă în Ithaca. 
Codruţ Constantinescu a prezentat geneza cărţii, precum şi subteranele atracţiei sale faţă de spaţiul celtic, concretizat, iată, în mod fericit şi de o carte de călătorie după cea de istorie pură (Studii irlandeze, Editura Institutului European din Iaşi, 2007) în care reuneşte o lucrare de licenţă şi una de master precum şi alte contribuţii la cunoaşterea unui spaţiu încă prea puţin explorat de publicul românesc, chiar dacă emigraţia economică autohtonă în Irlanda şi Scoţia nu este deloc de neglijat (numai în Republica Irlanda ar fi 50.000 de români la muncă). De asemenea, scriitorul de origine câmpineană a menţionat neplăcutul şoc pe care îl ai la întoarcere în România observând nenumăratele gunoaie care par a fi aruncate peste tot (România transformată în Petistan), spre deosebire de fantastica îngrijire a naturii şi, mai ales, a tuturor spaţiilor verzi din insulele britanice, incluzând şi Anglia sau Ţara Galilor. „Românul este frate cu codrul mai degrabă în teorie, poate în trecut oferea un refugiu excelent în faţa invadatorilor, în prezent când nu-l taie şi vinde pe nimic, îl polueaza cu voioşie”. Citarea câtorva butade şi vorbe de duh din umorul irlandez, reunite de Aubrey Malone în volumul N-ai decât să mă citezi. Vorbe de duh şi buh, răutăţi şi bunătăţi din Irlanda modernă, a bine-dispus audienţa blejoiană. Remarcabile au fost momentele artistice sustinute de mai mulţi elevi ai Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploieşti. Nu ar fi o idee rea înfiinţarea şi la Câmpina a unor zile dedicate fratelui său, Geo Bogza, o personalitate încă şi mai sulfuroasă decât Radu Tudoran.
Redacţia

Geo Bogza în Salonul „...n...o...u” (1)

Spre sfîrşitul anului 1974, poetului Ion Vergu Dumitrescu i-a apărut, la Editura „Cartea Românească” din Bucureşti, frumoasa plachetă de versuri În iarnă cu fluturi albaştri. Pentru Cenaclul literar „B.P.Hasdeu” din Câmpina a fost un eveniment, aşa că am convenit să prezentăm cartea şi autorul şi la Muzeul memorial „B.P.Hasdeu”, unde lucra soţia sa, Filareta, iar fratele acesteia, profesorul de Română şi poetul Gheorghe Oprea, fusese, încă dinaintea mea, muzeograf şi un foarte dăruit cicerone. Aşa s’a ivit Salonul literar-artistic „...n...o...u”, a cărui primă reuniune a avut loc la memorabila dată de 9 Ianuarie 1975.
Al doilea Salon a fost dedicat, la 15 Ianuarie, firesc, lui Mihai Eminescu. Partea artistică, ce a urmat comunicării mele, Interferenţe Aron Pumnul – Hasdeu – Eminescu, şi discuţiilor, a fost înregistrată pe bandă de magnetofon şi difuzată apoi de Staţia orăşenească de radio, ceea ce a însemnat pentru noi o neaşteptată, binevenită şi sonoră reclamă (ambasadoarea reclamaţiilor ulterioare).
Pe cel de-al treilea l-am pus la cale cu D-l Ovidiu Bogza, anume sărbătorirea fratelui său, Geo, la ziua de naştere a acestuia: 6 Februarie. I-am scris D-lui Geo, semnând „Membrii salonului literar-artistic „...n...o...u” al Muzeul memorial „B.P.Hasdeu” din Câmpina, la 30 Ianuarie : „Iubite domnule Geo Bogza, / Poate că alţii vă vor oferi prânzul cel mare, iar la cina noastră simplă, ale căreia pâini şi apă se numesc dragoste, nu veţi îndemna să ajungeţi. / De veţi fi sau nu în mijlocul nostru, pentru a fi văzut şi atins de toţi, veţi fi în inimile şi în cugetul nostru. Căci sunt aici oameni asupra cărora scrisul dvs. a lăsat o impresie puternică – cineva şi-a adus aminte exact anul când a citit proaspăta primă ediţie a Cărţii Oltului – şi care fac din sărbătorirea dvs. o sărbătoare a lor.” Ş.a.m.d. Şi, pe o carte poştală cu soţii Hasdeu, i-am făcut şi o invitaţie pentru „joi 6 Februarie 1975, orele 1700, [...]  la Salonul literar-artistic „...n...o...u” nr. 3, 1975. / În program: Viaţa literară a Câmpinei : Geo Bogza. (Cu prilejul aniversării naşterii sale.) / Participă: Ovidiu Bogza, Else Tudor-Miu, Octavian Onea, grupul folk al Studioului experimental «Urmuz» de pe lângă cenaclul literar «B.P.Hasdeu».”
D-Sa ne-a răspuns de departe: „Dragul meu domn Onea, cu sufletul atât de înflăcărat,/ Am fost mişcat de rândurile pe care mi le-ai adresat, dar să ştii că eu nu îmi sărbătoresc ziua de naştere în nici un fel, că o ascund pe cât pot, că nu iau parte la nici un fel de praznic, nici mare, nici mic, nici la mine acasă, nici în altă parte. / Ferice de d-voastră, cei din Câmpina, că aveţi timp pentru aşa ceva. / Eu nu am. / Cu multă prietenie / Geo Bogza / 1 Februarie 1975.”

Geo Bogza  (1908 - 1993)
Dealtfel, fusesem straşnic avertizat de D-l Ovidiu. Ca drumeţul care, trecând pe lângă nişte ţărani dejunând la umbra unui stog, le urează „Poftă mare !”, iar ei răspund „Mulţumim şi vezi de cale !”, nu m’am oprit. Am făcut o exposiţie trăsnet, cu panouri facsimilate şi vitrine pline cu originale – cele mai multe de la D-l Ovidiu (familia Alexandru şi Rhea Silvia Bogza, cu copiii Elena, George şi Nicolae, Foto A. BRANDSOR. PLOESTI, 1915; Radu Tudoran cu un violoncel, elev la Liceul militar de la M-rea Dealu, 1928; Geo Bogza cu Florea Voicu, poet, la Buştenari, 1930; Tudoran la Şcoala militară din Sibiu, 1932;  joc de table cu aparat pentru aruncarea şi prinderea zarurilor, cu Brevetul de inventator al lui Ovidiu Bogza, din 29 Oct. 1934;  Alexandru Bogza la catafalcul soţiei, Câmpulung Moldovenesc, Febr. 1936; Tudoran în 1940; ziare şi reviste: „Câmpina”, „Cucu Prahovei”, „Bilete de papagal”, 1928, „Strada”, 1932, „Tempo”, 1936; cărţi: Geo Bogza, Cartea Oltului, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1945: „Lui Ovidiu / cu dragostea / de frate a lui / Geo”; Geo Bogza, Oameni şi cărbuni în Valea Jiului, Editura de Stat, 1947: „Lui Ovidiu / cu dragoste / de frate / din partea lui / Geo / Februarie 1947”; Radu Tudoran, Toate pânzele sus!, I, II, Ed. Minerva, 1973: „Luisei şi lui Ovidiu / Radu Tudoran / Mai 1973”; Radu Tudoran, Maria şi marea, Ed. Albatros, 1973: „Luisei şi lui Ovidiu, / peste ani şi peste vici-/situdini, supravieţuitori cu toţii – cu căldură. În / locul numelui meu / neabandonat / Radu Tudoran / Mai 1973”;  Geo Bogza, Paznic de far, Minerva, 1974: „Lui Ovidiu, la / capătul unui drum / început la Buştenari, / cu Urmuz, pe / vremea când ardea / sonda de la Moreni / Geo / Noembrie 1974”); am tipărit o sută de cărţi de visită mari: „LUI / GEO BOGZA / OMAGIU / Membrii Salonului literar-artistic „...n...o...u” / al Muzeului memorial «B.P.Hasdeu» / Câmpina, 6 Febr. 1975” şi ne-am întrunit. Pe un panou am lăsat o coală albă, pentru omagiul autograf al participanţilor: „La mulţi ani ! / Secretar al Comitetului / orăşenesc P.C.R. Câmpina / I. Paraschiv.
Omagiu din partea colectivului / Comitetului de cultură şi educaţie so-/cialistă al jud. Prahova / Instr.[uctor Mircea] Todiraşcu.
Omagiul profesorilor de literatură / Scriitorului pe care l-am predat cu cea mai / mare plăcere şi cu recunoştinţă că nu ne-a / jicnit niciodată simţul estetic al limbii / Prof. E[lena] Armaşu şi Marga Dimitriu şi prof. Maria Dinescu.
Nu voi uita că: / «undeva, foarte adânc, / oceanul stăruie în noi» ! / Florin Dochia.” Ş.a.
Au urmat – cuvînt curios azi, dar cuvînt potrivit – represaliile. Sunt destui martori, pe care îi invit, dacă doresc să intervină. Chiar insist. Cert este că am refuzat să închid Salonul. Şi nu l-am închis niciodată. A murit de moarte bună, după ce am înfiinţat Fundaţia Hasdeu. Salonul „...n...o...u” a prins chiar Revoluţia din ’89 şi s’a prelungit şi după. Uneori, ştiri despre el au apărut în „România literară”, la rubrica Viaţa literară (17 Aprilie 1975: Salon literar consacrat lui Al. Tudor Miu. La Muzeul Memorial „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din oraşul Câmpina a avut loc, în cadrul Salonului literar, o seară memorială dedicată lui Al. Tudor Miu. Au luat cuvîntul cu acest prilej Else Tudor Miu, Octavian Onea, dr. I. Minciu, Constantin Nisipeanu. Actori locali au citit din versurile poetului.; 1 Iulie 1976: Lansarea volumului antologic „Iulia Hasdeu”. La librăria „B.P.Hasdeu” din Câmpina a fost lansat, din iniţiativa cenaclului „Salonul nou”, volumul antologic Iulia Hasdeu (versuri, proză, corespondenţă), întocmit de Crina Decusară-Bocşan, apărut în Editura Minerva. A prezentat cercetătorul Octavian Onea.; 9 Decembrie 1976: Etymologicum Magnum Romaniae. La Muzeul memorial „B.P.Hasdeu” din Câmpina au avut loc două interesante manifestări – prima, o masă rotundă prilejuită de reeditarea integrală a cunoscutului dicţionar Etymologicum Magnum Romaniae [Salonul „...n...o...u” nr. 23/2 Noembrie 1976] la care au participat conf. univ. Grigore Brâncuşi, Octavian Onea, muzeograf, prof. univ. Cicerone Poghirc şi prof. Petre Stroe. / De asemenea, la o manifestare consacrată Iuliei Hasdeu [Salonul „...n...o...u” nr. 24/14 Noembrie 1976] au citit din poeziile acesteia, traduse în limba română, Octavian Onea şi Teodor Plop.; 15 Septembrie 1977: În memoria lui B.P.Hasdeu. Muzeul memorial „B.P.Hasdeu” din Câmpina a organizat o manifestare cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la moartea marelui cărturar [Salonul „...n...o...u” nr. 35/25 August 1977]. A vorbit Al. Săndulescu despre ediţia critică „Hasdeu”, în pregătire la Institutul de istoria şi teoria literaturii „G. Călinescu”, după care a urmat un recital de poezie susţinut de Dina Cocea şi actori ai Teatrului popular din Câmpina.) Chiar şi „Flamura Prahovei”, din 15 Septembrie 1977, a publicat o ştire despre Salonul 35: Din muzeele Câmpinei. De curând, a avut loc la Câmpina, comemorarea a 70 de ani de la moartea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. La muzeul memorial, manifestările au cuprins evocări, lecturi din opera vastă şi variată a marelui om de cultură, audiţii de fonotecă. / La muzeul memorial „Nicolae Grigorescu” s-au achiziţionat trei tablouri valoroase din punct de vedere artistic şi documentar: „Portretul fiicei lui Vlahuţă” (1902), „Portret de femee” (nedatat) şi un portret al soţiei pictorului. / De asemenea, au fost donate două heliogravuri, executate la Paris după modelele executate de pictor: „Defilarea primilor prizonieri din Plevna” şi „Atacul Opanezului”. / Florin DOCHIA. (Merçi, Bécaud! Apropo de articolul meu din 14 Noembrie a.c.)

(va urma)
Octavian Onea

Constantin Baicu, voluntar SMURD și membru activ al Grupului „Pentru Tine“, trece prin momente dificile

Moartea i-a luat unul câte unul pe toți membrii familiei: soră, tată, mamă. Pe cea din urmă i-a „răpit-o“ în urmă cu o lună. Și cum astfel de momente aduc necazuri la pachet, pe lângă pierderea celor dragi se confruntă, momentan, și cu o serie de probleme de natură materială. Vorbim despre unul dintre cei mai activi voluntari ai Grupului „Pentru Tine!“: CONSTANTIN BAICU!
Este surprinzător să descoperi câte se pot ascunde în spatele unui om care-și dedică viața, timpul și parte din veniturile sale celor de lângă el. Dar mai mult de atât, ceea ce te uimește cel mai mult la astfel de persoane este demnitatea. Te întrebi însă de unde și pentru ce atâta determinare la acești oameni în a-i ajuta pe alții. 
Pentru câmpineni, Constantin Baicu este o persoană cunoscută. Un om sociabil, fost antrenor de bachet pentru grupe de copii, o persoană pasionată de fotografie și implicată într-o serie de acțiuni cu caracter filantropic. Un om care și-a îngrijit mama bolnavă până la ultima sa suflare și care a avut, cândva, o soră cu Sindromul Down.


Începuturile într-ale asistenței sociale
De fapt, sora sa a fost și cea care i-a îndrumat, poate involuntar, pașii spre asistența socială și cea care a schimbat tot cursul familiei sale. La începutul anilor ’90, părinții lui s-au numărat printre membrii fondatori ai asociației care se ocupa de problemele persoanelor cu Sindrom Down și care au contribuit fizic și cu tot ceea ce le-a stat în putință la ridicarea primului centru pilot din țară pentru recuperarea și reabilitarea persoanelor adulte cu afecțiunea amintită. Alături de părinții lui și celelalte persoane, în acest proiect s-a implicat și Constantin sau Costel, cum îi spun cei mai mulți. De noile condiții, sora lui nu s-a bucurat prea mult pentru că, în 1996, pe când avea 18 ani s-a stins. La un an după moartea ei, Costel își pierdea și tatăl, iar din cauza șocurilor repetate, mama lui s-a ales cu diabet declanșat pe fond de stres.
Imediat după terminarea armatei, în 1998, s-a angajat la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Sindrom Down, unde a început ca paznic și, treptat, a devenit instructor de educație, specializându-se la locul de muncă. 14 ani a lucrat aici, un serviciu la care ne-a declarat că a mers de plăcere. Faptul că a avut-o pe sora lui cu această afecțiune, l-a ajutat să vadă și să înțeleagă mai bine decât mulți specialiști ce presupune să trăiești cu o persoană care este dependentă total de cineva, un om care rămâne tot timpul un copil deși, fizic, se dezvoltă ca toți ceilalți și care este stigmatizat de societate din cauză că arată altfel. Prin mâna lui au trecut persoanele cele mai afectate, însă a fost o provocare și a făcut tot ce i-a stat în putință ca acești oameni să simtă, înainte de toate, că sunt iubiți. „Cea mai mare satisfacție profesională de aici am avut-o cu un băiețel care a fost adus în centru la vârsta de șapte ani, care se descurca la nivelul unui bebeluș și pe care, într-un an, am reușit să-l învăț să mănânce singur. Cei care au de-a face cu persoane cu Sindrom Down știu ce înseamnă acest lucru, această reușită“, ne-a mărturisit Costel.
Următorul pas profesional a fost tot spre asistența socială, dar ceea ce-a făcut acest om în cei 14 ani să știți că n-a fost uitat. A fost impresionant să văd cu câtă căldură și bucurie,exprimată în îmbrățișări și mai greu prin cuvinte, a fost primit Constantin Baicu, la un centrul din Breaza unde sunt internate și persoane cu Sindrom Down, care s-au simțit protejate, iubite, încurajate de acest om pe vremea când erau în grija lui. 
Au urmat aproape patru ani în care a lucrat în Centrul de Plasament Voila, un loc unde a avut de-a face cu sistemul. „Aici erau copii din familii dezorganizate, tipologii diferite, probleme diverse. Dar mi-a plăcut lucrul cu ei. Din nefericire, am văzut cum se fură de la acești copii. N-am suportat lucru acesta, l-am reclamat la acea vreme, însă tot mie mi s-a făcut anchetă, am fost băgat în comisia de disciplină și dat afară. Acest lucru m-a determinat și mai mult să continui cu asistența socială, să mă implic așa cum pot în a da o mână de ajutor“, ne-a spus Costel. Și a continuat ca voluntar, unul extrem de activ și o persoană foarte respectată și frumos primită de toți acești copii pe care i-a înțeles și i-a ajutat așa cum s-a priceput el cel mai bine.
Și-a dedicat câțiva ani și baschetului, fiind arbitru și antrenor de baschet la grupe de copii, o activitate care, de asemenea, l-a încărcat cu multă energie frumoasă.


De la asistență socială, la SMURD!
Între timp, însă, acasă starea de sănătate a mamei lui se deteriora de la o lună la alta. Încercând să-i înțeleagă boala și s-o ajute, totodată, a început și studiile în domeniul sanitar. Astfel, în august 2016, a absolvit cursul de voluntariat la SMURD, iar anul acesta, pe 11 mai, chiar de ziua lui, a primit uniforma care i-a dat și permisiunea de a participa la acțiunile de salvare. „Mi-a plăcut foarte mult ceea ce-am învățat și faptul că am primit uniforma chiar de ziua mea am luat-o ca pe un semn că aici îmi este drumul. Am mers și la specializare și am obținut în urma examenului, absolvit cu 8,74, calificarea de paramedic. Acum merg la intervenții, când sună alarma sunt și eu în Ambulanța SMURD de la Câmpina. Momentan, ca voluntar…“, ne-a spus Constantin Baicu.


Și cei care ajută au nevoie de ajutor!
Din păcate, cunoștințele nou acumulate nu l-au putut ajuta să-și salveze mama, pe care a pierdut-o luna trecută. Totul l-a prins într-un moment în care nu are niciun venit. La SMURD este voluntar, iar în acest timp urmează și cursurile Școlii Postliceale Sanitare din Câmpina pentru că vrea să ofere o mână de ajutor profesionistă. Îi place ceea ce face și știe cât de apăsătoare este suferința pierderii persoanelor dragi. „O să fac tot ce-mi stă în putință ca să fiu util și aici“…, AICI  unde, acum, va lupta pentru salvarea vieților!
Din ce trăiește acest om care în CV-ul lui se poate lăuda cu o experiență colosală în domeniul voluntariatului? „Momentan, mai am din ajutorul de înmormântare al maică-mii. Mi-e un pic teamă că urmează frigul și n-am lemne, dar văd cum voi face față“, ne-a spus oarecum jenat de situație. A schimbat repede subiectul discuției, însă am încercat să aflăm și ce-și dorește de la Moș Crăciun, în care recunoaște că și la cei 41 de ani pe care-i are crede cu tărie! 
„Visul cel mai mare este să devin angajat SMURD! Mi-aș mai dori o consoartă, dar de vârsta mea, nu a Moșului. E grea și urâtă singurătatea… Iar pentru momentele libere mi-ar plăcea să am o minge de baschet Spalding“, ne-a dezvăluit voluntarul nostru.
Este momentul să-i arătăm că bine făcut se întoarce, că nu este singur și că, DA, Moș Crăciun există! 
Cei care vor să-i bucure Sărbătorile acestui OM cu un suflet minunat, aflat, momentan, într-un impas al vieții, o pot face luând legătura cu coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat este publică).
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Liliana Maxim + facebook Constantin Baicu

Centrul Medical SanConfind și Banca de celule stem „Biogenis” au organizat la Ploieşti cursul „Şcoala Viitorilor Părinți”

Sâmbătă, la Ploiești, s-a desfășurat un nou curs de puericultură organizat de Centrul Medical SanConfind și Banca de celule stem Biogenis. Au fost interesați de Școala Viitorilor Părinți 26 de tinere familii (aproximativ 50 de persoane).


În cadrul evenimentului, cursanții au primit informații despre perioada pre- și postnatală, despre îngrijirea nou-născutului în zilele de după spitalizarea la SanConfind. Participanții au primit informații teoretice, dar au și pus în practică cele învățate, aflând cum se face alăptarea la sân, precum și detalii din îngrijirea zilnică a bebelușului (spălat, înfășat, îmbrăcat etc). 


De asemenea, părinții au primit informații de la reprezentantul Biogenis despre cum se face recoltarea celulelor stem, procedură ce se poate realiza chiar în Maternitatea SanConfind. 

Farmacia SanConfind – una dintre cele mai aprovizionate din întreg județul

La Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina funcționează o farmacie cu circuit închis, care asigură medicamente și produse farmaceutice pentru persoanele internate aici (la Secția Obstetrică-Ginecologie), precum și pentru persoanele diagnosticate și tratate în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului SanConfind din Poiana Câmpina, care are cabinete funcționale atât la parterul și primul etaj al unității situate vizavi de fosta Uzina Mecanică Poiana Câmpina, cât și la Casa cu Lei din imediata vecinătate a Colegiului Tehnic Forestier. Practic, această farmacie este un compartiment integrat în structura Spitalului SanConfind, și de aceea funcționează cu circuit închis.


Doamna farmacist-șef Georgeta Bucura consideră că Farmacia SanConfind este printre cele mai bine aprovizionate din întreg județul: „Avem la SanConfind  o farmacie cu circuit închis foarte bine aprovizionată, medicamentele și produsele farmaceutice sunt originale și de ultimă generație, cele mai multe fiind importate și, bineînțeles, având aprobarea Ministerului Sănătății. Rolul farmaciei este foarte important. Trebuie să ținem pasul cu activitatea SanConfind, tot mai intensă, ceea ce ne obligă să asigurăm medicamente de cea mai bună calitate în permanență, astfel încât să putem răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor", consideră șefa farmaciei.