12 decembrie 2017

Câmpinenii sunt invitaţi să-şi onoreze Regele

La iniţiativa unui localnic, mâine, 13 decembrie, câmpinenii care vor să-l onoreze pe Regele Mihai sunt invitaţi să își ia rămas bun de la el în momentul trecerii convoiului funerar pe DN1, prin dreptul localităţii noastre. După ce va fi adus în țară, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale va trece în convoi auto către Castelul Peleș, întorcându-se pe același drum spre Capitală câteva ore mai târziu.


Câmpinenii ce nu-și pot onora Regele la ceremoniile de la Sinaia, București sau Argeș sunt invitați să-l întâmpine cu candele, flori, drapele tricolore sau însemne regale într-unul dintre cele două (sau în ambele) momente când va trece pe lângă orașul nostru, în zona pasajului metalic de la Podul lui Rache: după-amiază, în intervalul orar 12.30-13.30, pe sensul de circulație București-Brașov, iar seara, în jurul orelor 18.45-19.00, pe sensul de circulație Brașov-București (evident, pe marginea șoselei în ambele cazuri).

Regele Mihai a murit! Rămâne vie în memorie vizita sa la Câmpina

Regele a murit. Trăiască..., trăiască... Ei, nu, că nu pot să zic „Trăiască Regina!” Și nu doar pentru că România nu este monarhie, ci republică, iar formula consacrată „Regele a murit. Trăiască Regele!” se folosește numai ca un salut de bucurie pentru perpetuarea dinastică în cadrul unei monarhii. Nu pot să spun, deoarece, pentru mine, o dată cu moartea regelui Mihai I, moare și credibilitatea Casei Regale a României, condusă, de-acum încolo, de către Principesa Margareta, fiica cea mare a marelui dispărut și ipotetica succesoare a acestuia la un tron la fel de ipotetic. Carevasăzică, asta înseamnă că, dacă se va face un referendum vreodată, iar poporul nostru, națiunea română, va dori să ne întoarcem la monarhie, Margareta ar putea ajunge regina României. În prezent, în opinia mea, alături de soțul ei, Radu Duda, prinț-consort, bănuit a fi turnător și colaborator al Securității comuniste (înnobilat în 1999 de către bătrânul rege, moment în care Duda și-a încheiat cariera actoricească de 15 ani, plină de scrisori aduse pe tavă și pe scenă), principesa Margareta nu poate fi mare decât în sintagma „fiica cea mare a marelui dispărut”. 

Monarhia română încotro?
Dar nu vreau să mai continui prezentarea lucrurilor urâte care mi se pare mie (sper să greșesc) că se ascund în spatele fațadei onorabile a Casei Regale a României. Mai ales că l-am prețuit mult (și îl voi prețui mereu) pe Regele Mihai, care a părăsit lumea celor vii, dar nu și suprafața acestui pământ, urmând a fi înhumat în necropola regală de la Curtea de Argeș sâmbătă, 16 decembrie 2017. Tot ce aș mai spune printre aceste rânduri este faptul că am fost un regalist înfocat și sincer, acum două decenii, mai exact în toți anii 1990, perioadă în care am luat atâția scuipați în față pentru regele Mihai, încât dacă i-aș strânge, aș umple o chiuvetă întreagă. După anul 2000, mai ales după ce Radu Duda a început să conducă din umbră Casa Regală, influențându-l pe rege în aproape toate deciziile sale, mi-au cam trecut simpatiile monarhice și nu a mai rămas din mine nici măcar umbra regalistului înflăcărat de altădată, care credea sincer că un rege bun și cu dragoste de țară (cum a dovedit mereu regele Mihai că este, copleșindu-ne pe toți cu măreția sa umilă, cu maiestatea și simplitatea sa), un rege situat mereu deasupra tuturor partidelor și intereselor partinice, ar putea să unească poporul acesta dezbinat și urgisit, atât de ușor manipulat prin promisiuni electorale populiste, cusur genetic de care niciodată nu se va vindeca. Poate, știu și eu, doar dacă va reuși să iasă din sărăcie. 
Conform unui sondaj realizat în decembrie 2014 de către Inscop Research, în eventualitatea organizării unui referendum privind opțiunea pentru monarhie sau republică, 58,2% dintre români consideră republica cea mai potrivită formă de guvernământ, 20,4% ar opta pentru monarhie, în timp ce 13,8% sunt nehotărâți și 7,7% nu au știut sau nu au răspuns. Totodată, 29,5% dintre români cred că ar fi fost mai bine în România dacă monarhia ar fi fost adoptată imediat după 1989, iar 21,4% cred că ar fi fost mai rău, în timp ce 21% nu cred că ar fi fost vreo schimbare. Non-răspunsuri pe această temă - 28,2%. S-ar putea să mă înșel, dar simt că în următorii ani numărul monarhiștilor din România va scădea considerabil. Practic, statele medievale Țara Românească și Moldova au fost monarhii, chiar dacă erau conduse de voievozi sau domnitori, iar nu de regi sau principi. Erau, de fapt, niște monarhii elective, căci domnitorii erau aleși de către marii boieri dintre cei de neam domnesc (rude cu predecesorii lor în scaunul țării). Acest lucru a fost valabil până să ajungă state autonome sub suzeranitatea turcească, fiindcă după acest moment, imixtiunile sultanilor în alegerea domnilor munteni și moldoveni erau decisive. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (a cărui domnie a avut accente de despotism), monarhia constituțională a fost, oficial, forma de guvernământ a României între 1881 (anul încoronării ca rege a principelui Carol I, aflat pe Tron din mai 1866) și  1947, anul proclamării Republicii Populare Române. De fapt, existența monarhiei în România este mult mai veche, fiindcă, așa cum menționam mai devreme, titlul istoric de domn (voievod) al Țărilor Românești poate fi asimilat cu acela de prinț (principe) sau rege. 
Între 1881 și 1947, țara a fost condusă de patru suverani coborâtori din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, o ramură cu vechi tradiții a familiei imperiale germane. Începând cu Regele Ferdinand I „Întregitorul”, suveranii ce au urcat pe Tronul României au devenit o familie regală distinctă de cea germană, luând naștere Familia Regală a României, deoarece Regele Ferdinand cel Loial a fost exclus din familia de Hohenzollern-Sigmaringen după ce a hotărât intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei (Anglia, Franța, Rusia), împotriva Germaniei. 
Monarhia română a fost înlăturată neconstituțional, cu forța, prin lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, în contextul politic al ocupării militare a țării de către Uniunea Sovietică. Pentru prima dată, ocupația militară a adus la putere treptat, cu acceptul Aliaților vestici, Partidul Comunist Român (prin guvernul Petru Groza, instalat forțat la 6 martie 1945). 


Mihai I
La 5 decembrie 2017, la reședința sa din Aubonne (Elveția), Regele Mihai I s-a stins din viață după o suferință provocată de o maladie incurabilă: leucemia. S-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș, Sinaia. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. 
Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie. În septembrie 1939 a debutat Al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, ținutul Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. 
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă. Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, Regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. 
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și al Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională. În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. Mulți republicani îl acuză că nu s-a opus eliminării fizice a lui Ion Antonescu de către comuniști. Însă regele nu ar fi putut să-l grațieze pe mareșal, deoarece acesta era considerat criminal de război de către Aliați, care doreau să aibă soarta tuturor criminalilor de război. Antonescu a ținut la cuvântul dat lui Hitler mai mult decât la soarta țării, deoarece nu voia să iasă din alianța militară cu Germania înainte de a-l informa pe Hitler – un gest absurd și imposibil de înțeles.  
La sfârșitul anului 1947 a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară. În 3 ianuarie 1948 a plecat în exil, într-un tren neîncărcat cu bogății, adică nu cum a plecat din România tatăl său, în 1940. În exil, Mihai a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. 


S-a căsătorit, în 1948, în Grecia, cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică. 
Conform unei hotărâri de guvern, zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român în perioadele 1927-1930 și 1940-1947.

Regele Mihai la biserica nouă din cartierul Slobozia
Ultimul suveran al României și ultimul mare dispărut al acestui neam, regele Mihai I, a făcut o vizită privată în Câmpina, înaintea Crăciunului din iarna anului 2002. Am fost plecat din oraș în acea perioadă, de aceea, din păcate, nu am reușit să-i sărut mâna bunului meu rege, să-l ating pe acest român excepțional, rămânându-mi astfel doar bucuria și mândria de a fi contemporan și concetățean cu acest simbol al României, istorie vie a acestui neam până pe 5 decembrie 2017, când Tatăl Ceresc a hotărât să-l ia la El, în Ceruri. Și l-a chemat la El, pentru că Celui de Sus îi plac regii cu parfum de dragoste de semeni și de cele sfinte, cu frică de Dumnezeu și teamă de a nu face vreun rău țării pe care este ales să o păstorească în pace și propășire. 


Din dorința de a rememora această vizită ilustră, care a înnobilat mica noastră urbe, am stat de vorbă cu părintele Petru Moga, parohul  Bisericii Pogorârea Sfântului Duh în acea perioadă, biserică pe care Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana, au vizitat-o cu acel prilej. Este vorba despre biserica nouă a parohiei din Slobozia, ctitorită în anul 2000 și realizată după un proiect al arhitectei  Livia Câlțea. 


Iată ce ne-a declarat părintele Moga, care, pensionar fiind, slujește și azi în această parohie, condusă în prezent de părintele Grigore Meșteroaie. „Majestățile Lor, Regele și Regina au venit în parohia noastră în anul 2002, în prima duminică din Postul Crăciunului. O duminică în care nu se face dezlegarea la pește, prin urmare, o zi cu asprimea unui post deosebit. Vizita aceasta privată a fost mijlocită de familia arhitectei bisericii noastre nou-construite, Livia Câlțea, care a fost prezentă împreună cu soțul ei, pictorul Ștefan Câlțea, un apropiat al Casei Regale. Cei doi au adresat Majestăților Lor invitația de a vizita această biserică nou-construită, cu o arhitectură specială, deopotrivă tradițională și înnoitoare. Erau lucruri pe care familia Câlțea voia să le arate familiei regale, pentru a sublinia posibilitățile creatoare ale poporului român din zilele noastre. Regele și Regina au acceptat această invitație și au propus o formulă de vizită cu tentă religioasă, fără protocol și alte obligații oficiale. Suveranul a dorit pur și simplu să vină și să asiste la o slujbă săvârșită în această biserică. Să participe la Sfânta Liturghie ca un simplu enoriaș. 


Vă dați seama că a fost o provocare pentru mine și pentru întreaga parohie, o cinste deosebită pentru noi și pentru tot orașul; de fapt, pentru toată zona Câmpinei. Ne-am pregătit bine și am reușit să fim gazde înalților oaspeți, nelăsând ca lucrurile să alunece astfel încât să capete conotații politice. Pentru că, se știe, la aceste evenimente orice partid dorește să fie prezent pentru a capitaliza din punct de vedere electoral. Am avut tot felul de propuneri în acest sens, dar le-am refuzat cu hotărâre. Am dorit ca participarea la slujba de duminică să se consume așa cum au vrut Regele și Regina, adică într-un mod cât se poate de creștinește. M-am informat în prealabil despre lucruri care țin de ceremonialul primirii unui rege în biserică, la Sfânta Liturghie. Sunt niște elemente speciale de care beneficiază Majestatea Sa, ca uns al lui Dumnezeu, potrivit formulei bizantine de ceremonial religios care a fost valabilă în Țările Române pentru toți voievozii medievali, dar și mai spre zilele noastre, pentru toți suveranii României. Astfel, regele, ca uns al lui Dumnezeu, beneficiază, întocmai ca și împărații bizantini, de privilegiul de a intra în Sfântul Altar exact ca episcopii, prin Ușile Împărătești. Așa a intrat regele Mihai când a venit din biserică pentru a săruta Sfânta Evanghelie. Așa s-a și întâmplat, deoarece eram avizat, iar Majestățile Lor, atunci când au sosit în biserică, au găsit ușile centrale deschise. L-am întâmpinat și l-am așteptat în Sfântul Altar, în spatele iconostasului,  și după ce s-a închinat și a sărutat Sfânta Evanghelie (cunoștea, desigur, tot protocolul), s-a dus frumos în naos, la locul special pregătit, undeva în partea de miazăzi, unde erau așezate două scaune impunătoare, cu spătarele frumos sculptate, realizate de sculptorul Alfred Dumitriu. Scaunele le-am împrumutat de la Muzeul Hasdeu, pentru că noi nu aveam tronuri pe vremea aceea. Trebuie să remarc faptul că Regele și Regina au asistat la slujbă cu o solemnitate, cu o răbdare și cu o cuviință absolut remarcabile. Am ținut două predici scurte, după Sfânta Evanghelie și la sfârșitul Liturghiei, desigur, cu puține cuvinte, ținând seama de prezența Majestăților Lor, după care s-a ieșit în fața bisericii, unde enoriașii prezenți au putut dialoga liber cu regele. Știau toți că, atunci când îl abordau, strângerea obișnuită a mâinii era înlocuită cu sărutarea mâinii suveranului. Familia regală nu a fost însoțită decât de o gardă de corp și de o secretară, de aceea oricine se putea apropia de rege și putea să-l întrebe orice. Regele mi s-a părut un om simplu și tăcut, cu o tentă de persoană taciturnă. Cu toate acestea, era binevoitor în toate discuțiile purtate: dădea replici, nu aștepta nimeni prea mult un răspuns din partea suveranului. 


A rămas în curte preț de 30 de minute, poate și mai bine. Oamenii s-au putut bucura de prezența lui pe tot drumul până la vechea biserică din deal, regele nu s-a ferit de oameni și nici de întrebările lor. Atmosfera a fost extrem de caldă, oamenii l-au înconjurat ciorchine, dar fără a-l incomoda și a-l deranja. După aproape o oră, l-am condus în casa parohială, unde, într-una din camere, era pregătită o masa cu mai multe bucate, toate mâncăruri de post. Masa era pătrățoasă, pe una din laturi stăteau Regele și Regina, pe o alta eram eu cu dl Ștefan Câlțea, pe a treia latură stăteau soția mea și dna arhitect Livia Câlțea, iar pe a patra latură, secretara Regelui și încă o persoană, nu mai țin minte cine. Am o lumină pe chip atunci când îmi aduc aminte cum a fost. Eu stăteam în dreapta Regelui. Dialogurile au fost liniștite și învăluite în frumos. S-a mâncat doar mâncare de post: fasole, sarmale. Aveam mai multe soiuri de vinuri nobile românești, dar și un vin dulce grecesc, iar Regele l-a preferat pe acesta, spunându-mi că îi amintește de copilărie. Se știe că mama sa a fost Principesa Elena de Grecia. Probabil și în amintirea vremurilor petrecute în Grecia după abdicare, țară în care s-a și căsătorit în anul 1948. Regele mi s-a părut o persoană foarte plăcută, ușor timidă, se putea vedea asta. Însă nu stătea încremenit, era un bun partener de dialog, atunci când îl provocai. Iar Regina era de o drăgălășenie și de o amabilitate cum rar mi-a fost dat să văd. Regina înțelegea româna, dar mai vorbea și în franceză. Regele ne-a spus și câteva glume. De fapt, a recunoscut că, în tinerețe, își făcuse un caiet cu tot felul de snoave, cum s-ar putea zice, fiindcă bancuri parcă sună prea dur. Au fost glume de spirit fin, spuse delicat, dar cu un simț al umorului deosebit. 


Am o amintire extraordinară despre rege, care m-a impresionat prin umanitatea lui, prin firescul gesturilor sale, printr-un amestec de maiestate și simplitate. Masa a durat până pe la ora 16.00, după care iar am ieșit în curte, unde îl aștepta multă lume. Am vizitat apoi în liniște biserica cea nouă, cu toate încăperile sale. La încheierea vizitei, s-a filmat plecarea familiei regale și s-au făcut ceva poze. Regele a condus mașina înalților oaspeți și, după cum l-am văzut că se urcă la volan, desi avea atunci 81 de ani, mi s-a părut că șofatul era o plăcere pentru el. Vizita Majestăților Lor nu o voi uita niciodată și pot spune că este unul dintre cele mai importante și mai emoționante evenimente pe care le-am trăit în toată viața mea”, ne-a mărturisit, vizibil emoționat, părintele Petru Moga.   

Adrian BRAD
(Sursa foto:  www.parohiasfnicolae.ro)

Editorial. BILANȚ

Despre ce să scrii la sfîrșitul acestui an care a început cu de trista amintire Ordonanță 13 și manifestațiile de incredibilă amploare din miezul iernii și se încheie cu moartea Regelui și cu o mult mai perfidă și mai profundă infestare a legilor justiției de către puterea abuzivă? Imediat după alegerile de exact acum un an s-au făcut previziuni sumbre de către puținii comentatori lucizi, dar nimeni nu a putut anticipa dimensiunea dezastrului moral. Anul se încheie cu injuriile unui cocalar parlamentar al cărui nume nu e demn să fie scris. Este unul dintre motivele pentru care afirm mai sus că puterea este nelegitimă, și e un semn lesne psihanalizabil că ea invocă în fiecare discurs „legitimitatea votului”. Fals: votul nu înseamnă o învestire definitivă, ci un contract. Pe care mafia de la putere l-a denunțat prin fiecare gest politic pe care l-a făcut. Se guvernează evident împotriva intereselor poporului. Puterea a rupt contractul electoral incredibil de repede, la mai puțin de o lună de la alegeri, și asta din niște prea banale interese particulare. Conflictul dintre funcția politică și problemele penale pe care foarte mulți dintre politicieni îl au. Asta este foarte simpla schemă de explicație a unui an catastrofal sub regimul Dragnea. Care, în plus, a practicat o contraselecție implacabilă, punîndu-și în toate funcțiile oameni co-interesați, indiferent de pregătire, de competențe, de priceperi. Revenirea în forță a unui neo-stalinism în care „dosarul” fidelității față de partid este singurul criteriu (acum se adaugă, ce-i drept, și „capitalistul” criteriu al contribuției bănești la pușculița partidului) pentru promovare, în care vocile critice sînt repede sugrumate (ce-i drept nu prin încarcerare – ce le-ar mai place să se poată!, dar, răbdare, vine și asta – ci prin complicitatea marxizantă a „criteriilor” corect politice ale FB), este tabloul luptei politice de azi. O mass-media pentru care calificativul de  mizerabilă este prea blînd, o deculturalizare care înseamnă, de fapt, o de-civilizare atent coordonată a populației (de ce credeți că ministrul învățămîntului este cel care este și cum este?), o încurajare masivă a minciunii și furtului de orice fel, toate astea nuanțează tabloul de final de an. Astea tocmai pentru că, pentru a fi conduși, trebuie să rămînem la stadiul de turmă, să nu accedem la cel de popor. Închiși în găoacea noastră autistă, nu realizăm deloc ce se întîmplă pe glob, ce jocuri se fac și de ce noi nu cîștigăm nimic din ele. Pur și simplu pentru că nu contăm. Vă închipuiți că-l ascultă cineva din Europa pe Meleșcanu? Sau pe ambasadorul Mihalache? Sau pe Dragnea? Sau pe Toader? Atrofia morală a Europei, agravată la noi, căci toate răcelile devin la un organism debil gripe mortale, este și ea un element important al geografiei politice. 
Ce-i de făcut în anul cel curat care se naște în colinde? Marasmul general să fie singura așteptare? Din fericire, istoria nu decurge mecanic (chiar dacă știm cu toții că „se repetă”) și răsturnări de situație sînt oricînd posibile. Noi „nu vedem” mediul istoric în care trăim, cum nu vedem aerul pe care-l respirăm. Și de care nu devenim conștienți decît atunci cînd e prea încărcat de mirosuri suspecte. Acum, viața noastră politico-socială miroase atît de putred, că devenirăm conștienți că trebuie făcut ceva. Se coagulează pe nevăzute oaze de normalitate, de civilitate, de cultură, de generozitate netrîmbițată, de omenie austeră moral și simplă. Ele nu s-au unit, nu „comunică” încă suficient între ele și cu societatea în sens larg, dar, la un moment dat, vor atinge acea masă critică necesară pentru a decide. Pentru sănătatea noastră morală, pentru viitorul copiilor noștri, cată să ne debarasăm de pegra minciunii ipostaziată în această clasă politică imundă. Nu se pot face previziuni, nici măcar economia, cu toate miile ei de grafice și parametri, nu poate fi anticipată. Dar autoconstrucția este posibilă. Criteriile se vor reactualiza. Dacă Olguța a ajuns să facă miting la Craiova cu PSD-ul în memoria regelui, atunci greața noastră nu are decît să atingă praguri comatoase. „Poți face hepatită de scîrbă”, comentează o prietenă. (Observați cît de des revin în comentariile noastre termeni medicali? Și asta se explică ușor, doar pentru că sîntem efectiv o societate bolnavă). Dar mai arată și cît de jos am ajuns în degradarea standardelor umane. Apropo: vă aduceți aminte episodul „țigancă împuțită”? Unde sunt toate acele organizații pro-feminine are au luat foc atunci și care tac suspect față de mîrlanul Șerban Nicolae? Nu mai zic de lipsa de reacție a parlamentului însuși. Aceeași pseudo-doamnă Olguța se hlizea în spatele senatorului macac în timp ce acesta înjura o colegă. QED. Ce ne dă, însă, speranță? Pe cît de repede s-au ridicat acești Mister și Mistress Nobody la ranguri inimaginabile pentru ei în urmă cu două decenii, pe atît de repede se vor scufunda în neantul din care au apărut!
Christian CRĂCIUN

„Pacienţii politici” (9). «D'ale liberalilor»

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) - victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare - au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.

9 martie 2012. Ciudat  personaj Vigu! Rigid, autocrat şi plin de sine, găseşte deseori surprinzătoare resurse umaniste de comportament. Azi, după încă o şedinţă cu scântei, a adus vorba de piesa de teatru scrisă de mine („D’ale liberalilor”- piesă într-un act, ce reflectă fidel starea de spirit din biroul politic liberal câmpinean), interzisă cu scandal monstru de  aghiotantul Dănilă, ofticat de faptul că s-a regăsit întruchipând un personaj slugarnic. Deranjul a fost atât de mare, încât a ameninţat chiar cu demisia şi sesizarea forurilor politice tutelare dacă îndrăznim să o punem în scenă şi să-i ironizăm personalitatea!
Vigu a vrut să citească scenariul și a cerut detalii cu privire la efortul susţinut al colegilor din biroul politic de a învăţa şi interpreta rolurile pentru o reprezentaţie surpriză, sub îndrumarea regizorului A. Dochia. Piesa era cu atât mai interesantă cu cât cei mai mulţi dintre ei îşi interpretau propriile roluri. Surprins de ridicolul situaţiei create de Dănilă, Vigu a insistat să montăm piesa, indiferent de părerea afectatului. Din păcate, atitudinea de cenzor nazist a lui Dănilă a pus capăt entuziasmului actorilor amatori. Cel puţin pentru moment.         

„D’ale liberalilor”. Actul I

Acţiunea se desfăşoară într-o zi de marţi la orele 17 trecute fix, în sediul PNL, sub privirile iscoditoare ale înaintaşului Brătianu, din tabloul agăţat pe peretele dinspre apus.
Pe uşa partidului îşi fac apariţia liberali mai vechi şi mai noi, câţiva băgători de seamă, printre care unul sau doi trimişi special de la alte partide şi în cele din urmă onorabilii deţinători de funcţii în biroul politic.
Se aprind ţigări şi se formează bisericuţe, după simpatii. Mirică ajunge mai târziu, dar ajunge. Zumzetul vocilor se accentuează până în momentul în care, de undeva, din sala de şedinţă, se aude vocea hotărâtă a celui mai însărcinat liberal al organizaţiei, secretarul, trezorierul, vicepreşedintele, membru în Biroul Judeţean şi şeful tuturor campaniilor electorale, Dănilă.

Dănilă:
 - Haideţi, lăsaţi ţigările şi sporovăiala inutilă! Domnul preşedinte a zis să înceapă şedinţa!
(Dănilă afişează un zâmbet plin de satisfacţie, iar din secretariat se aud voci cu îndemnuri proletare – la muncă, ţara are nevoie de voi! Dănilă dă din cap dezaprobator şi îi dojeneşte cu degetul pe cârcotaşi).
Se aşează fiecare la locul său, şuşotind cu vecinii. Începe şedinţa.
Vigu (uitându-se prin sală, să vadă audienţa):
 -Dănilă, fă o mică prezenţă. Suntem statutari?
Dănilă (notând în agendă şi numărând):
- Păi, dacă vine si dna. Rodiana, suntem aproape toţi.
 Vigu (luându-şi aerul de şef de partid):
- Bună ziua la toată lumea. Se pare că pentru unii nu e chiar aşa bună. Încă nu au ajuns la şedinţă... Au treburi mai importante, dar ce să mai comentez, obicei prost...
Dănilă (intervine şi completează, dând din cap cu convingere):
-  Românesc, domnu’ preşedinte... obicei prost!
Vigu:
- Azi avem trei puncte pe ordinea de zi, nu-i aşa, domnu’ Dănilă? (Dănilă afişează o grimasă, dă din cap aprobator şi deschide agenda). Dar, înainte de asta, vreau să lămurim ceva: am informaţii că prin alte partide se comentează ce discut eu aici. Eu vă spun şi repet: dacă cineva vrea să conducă în locul meu şi este mai bun, eu mă dau la o parte! De cârcotaşi şi de ăştia care dau sfaturi m-am săturat! Cine vrea să facă treabă, să facă, cine nu, să ne lase!
(Întreaga asistenţă freamătă pe scaun, întrebându-se unii pe alţii din ochi  despre cine e vorba. Dănilă notează concentrat în agendă, răsfoind-o şi aruncând priviri furişe să vadă reacţia colegilor la spusele preşedintelui).
Vigu:
- Şi acum, să trecem la primul punct de pe ordinea de zi. Mi se reproşează că sunt autoritar şi că ar trebui să le vorbesc oamenilor mai mult despre principii şi idealuri. Daţi-mi voie să vă spun ceva: idealismul în politica de azi nu face doi bani în faţa maşinăriei pedeliste! Ăştia au puterea şi bugetul, iar noi, ce facem să-i contracarăm? Venim la partid să-i dăm sfaturi preşedintelui! Aşa nu se mai poate! Are cineva ceva de zis? Nu!
(Doi membri ai biroului îşi cer insistent dreptul la cuvânt, cu mâinile pe sus, nebăgaţi în seamă de Vigu care se consultă cu secretarul Dănilă,  iar în sala de şedinţă îşi face apariţia Rodiana, preşedinta organizaţiei de femei).
Vigu (uitându-se dezabrobator la Rodiana, care se fâţâia să-şi ia locul pe scaun, continuă):
- La punctul doi pe ordinea de zi am să vă informez ce mai este pe la judeţ.
Rodiana (toată numai un zâmbet):
- Hellooooo! Îmi cer scuze de întârziere, am avut ceva problem la firmă!
(Vigu o priveşte rece şi îşi continuă monologul, fără să ţină seama de cei doi membri ai biroului care îşi cereau dreptul la cuvânt).
Vigu:
 - La Ploieşti, Semcu nu mai poate de dragul meu şi eu de-al lui. Trebuia făcută ceva ordine şi acolo şi am făcut eu cu toţi. Să vă spună şi domnul Dănilă. Nu-i aşa, domnu’ Danilă?
(Dănilă caută în agendă, îşi afişează din nou zâmbetul şi aprobă din cap. În acelaşi timp, zâmbăreaţă şi nerăbătoare, Rodiana  intervine):
Rodiana:
- Domnu’ preşedinte, domnu’ preşedinte, eu cred că ar trebui să ieşim cu tineretu’, să-i învăţăm pe oameni să mănânce sănătos, să facă mişcare, să meargă desculţi prin iarbă şi să asculte natura.  Mirată că lumea o urmărea apatic, fără interes: - Oare s-a discutat acest subiect în lipsa mea? 
(Vigu se face verde-albastru la faţă, Mirică zâmbeşte pe sub mustăţi, asistenţa se înviorează).
Realizând cu cine are de-a face, Vigu continuă cu o lehamite în glas.
Vigu:
- Mda, să trecem mai departe. La punctul trei vă propun să facem o acţiune în cartiere, să stăm de vorbă cu oamenii, dar asta dacă va fi vreme bună. Ce ziceţi domnu’ Dănilă, cum stăm cu vremea?
(Dănilă scoate grabnic telefonul, intră pe internet şi răspunde).
Dănilă:
- Unirea a bătut pe Vispeşti cu 2-0, domnule preşedinte!
Vigu:
- Lasă Dănilă, asta te-am întrebat ieri. Zi cu vremea cum stăm...
Dănilă:
 - Stăm bine... şi în următoarele şapte zile nu plouă decât dacă vrem noi.
Vigu (aprobând mulţumit):
- Foarte bine, Dănilă! Vezi să te ocupi de vreme...
Mirică (intervine nemulţumit):
- Ce vreme? Lasă dom’le vremea, că pierdem timpul! Vigule, partidul trebuie organizat. Zic să-ncepem să ne împărţim pe comisii, iar vicepreşedinţii să lucreze pentru partid, aşa cum scrie la statut. Să ne întâlnim şi cu aliaţii de la PSD şi să avem acţiuni comune.
(Intervine Florin, ziaristul intempestiv):
Florin:
- Vigule, uite care-i treaba. Pe mine să nu mă pui să umblu cu Biţă de mână prin oraş, că nu ştiu ce se întâmplă!  Orice, dar asta nu! Şi în plus, cred că Mirică are dreptate, ar trebui să ne organizăm mai bine.
Vigu (iritat de sfaturi):
- Sigur că da. Ocupaţi-vă împreună de organizare. Succes! De sfaturi am podul plin! Domnu’ Dănilă, notează: Mirică şi Florin se vor împărţi pe comisii şi vor lucra pentru partid, aşa cum scrie la statut. Că văd că monşeru’ Mirică s-a întors doldora de idei din deplasarea pe bani publici la Paris.
(Vădit iritat, Mirică bate în retragere).
Mirică:
- Vigule, eu am făcut doar aşa, o propunere, nu trebuie să o iei în serios, dar dacă deplasarea mea în străinătate e acum problema cea mai importantă a partidului, eu vă las şi-mi văd de treabă! (Uitându-se către audienţă). Fraţilor, mi s-a făcut o imputare. O primesc! Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt ultraliberal, că vreau progresul cu orice preţ. Da, da, de trei ori da! Vreau progresul partidului şi nimic alta. (Ridicându-se în picioare, cu un aer mândru, de vechi liberal, cu faţa spre public). Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Ei bine,  daţi-mi voie să vă spun şi eu, precum marele nostru înaintaş Brătianu, că nu-i chiar aşa. Politica e ceva serios, Vigule, serios de tot, domnilor!
(Undeva, la masă, într-o geantă se aude ţârâitul unui apel telefonic. Rodiana cotrobăie printre rimeluri, găseşte aparatul într-un târziu şi răspunde).
Rodiana:
- Iuli, dragă, sunt în şedinţă. Încălzeşte-ţi şi tu singur ciorbiţa, că vin şi eu.
(Cu o mână la falcă şi oarecum resemnat, Vigu ascultă convorbirea dintre Rodiana și soț, după care întreabă ironic).
Vigu:
- Nu-i aşa că trebuie să pleci, Rodiana?
Rodiana:
- Cum le ştiţi d-voastră pe toate, domn’ preşedinte! Îmi cer scuze dar, ştiţi, a intervenit o problemă la firmă. 
(În loc de rămas bun, Rodiana se ridică şi pleacă, fără să uite a le trimite colegilor bezele şi un salut în stilu-i inconfundabil). 
- Vă pup, drăgălaşilor! Fetelor, vedeţi cu tineretul, să mobilizăm lumea, să facem ceva acţiuni... (Căutându-şi cheia de la maşină, în timp ce pleca). Unde mi-o fi cheia? Mi-a văzut careva cheia de la maşină? Dănilă? 
(Dănilă dă din umeri şi-i face semn că are cheile în mână)
Vigu (mustăcind nemulţumit de plecarea Rodianei):
- Mda, cine are firmă are şi responsabilităţi... după cum se vede. Or fi pesediştii cum or fi, dar la ei e disciplină, nu mişcă unu-n front. La noi vine lumea când vrea, pleacă când vrea, c-aşa înţeleg unii spiritul liberal.
Florin:
-Stimaţi colegi,  fraţilor, să ne concentrăm pe alegeri! Aici nu e de glumă!! Noi trebuie să facem primii paşi către normalitate, că de politrucii ăştia nenorociţi şi de asfaltangii m-am săturat. Ce, adică noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? Trebuie să-i batem pe ăştia, şi dumneata, domn’ preşedinte, eşti candidatul potrivit!
Mirică:
- Atâta mai spun şi eu şi cu asta am încheiat. Vigule, ai în mâna ta viaţa partidului şi viitorul Câmpinei! Tu ne conduci, tu să ne zici ce să facem!
Vigu:
-Ai dreptate! V-am spus şi-o mai repet o dată, că dacă aduceţi pe unul mai bun ca mine, eu mă dau la o parte... (Trecând peste murmurul şi comentariile colegilor, se întoace spre Dănilă) Dănilă, mai avem azi vreo primire în partid?  Dacă nu...
Florin:
- Pai nu mai avem, domn’ preşedinte, că dacă apare vreunul şi vă ia locul?!
Dănilă:
- Domnu’ preşedinte, pot să am şi eu o părere?
Vigu:
- Da, domn’ vice, oricâte doreşti!
Dănilă (întorcându-se oarecum complice către Vigu):
- Şi cu Biţă??!!!  Cu Biţă cum rămâne?
Vigu:
- Las că-ţi spun eu cum facem: pe Biţă i-l lăsăm lui Florin!

Stop joc!
Lumina care cade pe scena biroului politic al PNL se estompează. S-a încheiat o altă şedinţă a Biroului Politic.
Florin FRĂŢILĂ
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

În luna cadourilor, alege să dăruieşti o şansă la viaţă

Asociaţia Mutuală AMUS France - Roumanie, Şcoala Postliceală „Louis Pasteur”, în colaborare cu Centrul de transfuzii sangvine Ploieşti, organizează joi, 14 decembrie, o companie de donare de sânge.
Cei care doresc să doneze sânge sunt aşteptaţi la sediul Şcolii Postliceale „Louis Pasteur” din Câmpina
(Bd. Nicolae Bălcescu nr. 5, cartier Slobozia), în intervalul orar 8.30 - 11.00.
Fii tu cel ce scrie povestea picăturilor de sânge!

27 ani de la înfiinţarea Societăţii Filarmonice din Câmpina

Sâmbătă 16 decembrie, începând cu ora 12.00, sala mare a Casei de Cultură "Geo Bogza" găzuieşte un concert extraordinar oferit de orchestra Societăţii Filarmonice din Câmpina, eveniment ce marchează împlinirea a 27 de ani de activitate. 
Orchestra va fi condusă de dirijorul Bogdan Vodă.
Program W.A. MOZART
- Motetul. Exultate, jubilate KV 165 părţile II, III 
Solistă ŞTEFANA TIRON – soprană 
- Concert pentru pian Nr 19 în Fa major KV 459 -
Solist VINICIU MOROIANU
* * * 
- Simfonia Nr 4 KV 19 - 
Intrarea este liberă!

Amintiri despre Câmpina bunicilor

Joi, 7 decembrie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” a avut loc o  conferință cu tema „Câmpina pe vremea bunicilor noştri”, susţinută de istoricul Alin Ciupală. Evenimentul a reunit oameni de cultură ai orașului, mai tineri sau în etate, elevi ori pur și simplu cetăţeni pătimași ai interbelicului. 


După ce a ținut un moment de reculegere în memoria celui ce a fost Regele Mihai I al României, Alin Ciupală a povestit în stilul caracteristic despre elite sau oameni emblematici ai Câmpinei interbelice ori a citit fragmente din însemnările unor mari personalități care au trecut sau locuit pe aceste meleaguri înainte dau după Primul Război Mondial. (N.G.)

„România în declin", conferință pentru liceeni la Colegiul „C.I.Istrati”

„Este România în declin? Se mai poate redresa demografic, educațional, economic, financiar, sportiv și moral?”, este provocarea pe care prof. dr. Nicolae Geantă a aruncat-o în dezbatere invitaților săi la conferința pentru liceeni organizată miercuri, 6 decembrie, la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”. În fața a peste 80 de elevi și profesori din trei licee câmpinene („C.I.Istrati”, „N. Grigorescu” și Forestier), istoricul Alin Ciupală a vorbit despre puterea și influența pe care a avut-o România Mare, Nicolae Geantă a pus în discuție declinul după 1990, în timp ce prof. dr. Christian Crăciun a sugerat soluții și ipoteze pentru ieșirea din acest labirint.


„Noi, românii, nu avem un țel comun. O țară care nu are un tel comun nu e un popor, e o hoardă” le-a spus C. Crăciun elevilor, sfătuindu-i să urmeze elitele și să devină elite.  „România trebuie iubită critic. Să ne acceptăm defectele” a mai sugerat acesta, îndemnând tinerii sa nu-și sinucidă inteligența sau să fugă de meritocrație. „Nu cred că mergem într-o direcție greșită, dar mergem încet și în zig-zag”, a concluzionat scriitorul. 
Între invitaţii care au luat cuvântul s-a numărat şi consilierul local Florin Frățilă, președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local,  care s-a declarat uimit că mai există „profesori ca d-voastră, care mai vor să facă ceva în țara asta”. Au mai fost prezenţi: Marian Dulă, consilier personal al primarului, profesorii Nicolae Meleacă, Marcel Vlădescu și Corina Gheorghe - directorul instituției gazdă. 
La final, Nicolae Geantă a avut un discurs motivațional emoționant, enumerând zece criterii pe care, dacă le-ar aplica, românii ar ieși rapid din criza postdecembristă, „când toți cei ce dorm se vor trezi, când cei ce fură vor renunța, când cei ce se numesc creștini vor face voia lui Dumnezeu”. 

Pentru Maria Pădure (8 ani), viața este o luptă cu „sabia“ deasupra capului

Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, Sărbătoarea cea mai iubită și așteptată de noi toți, una a veseliei, una a dorințelor împlinite. Copiii nu mai prididesc cu scrisorile pentru Moș, părinții cu listele pentru cumpărături sau cu planuri pentru cum vor petrece ultimele zile ale anului. Sunt însă, printre noi, și copii care nu i-au putut spune niciodată Moșului ce-și doresc, cât mult îl așteaptă, cât de bucuroși sunt că au o familie minunată și cât de mult îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul vieții. Unul dintre acești micuți este și Maria Antonia Pădure, din Nistorești, o copilă care are mai multe operații decât anii săi de viață, care abia „rupe“ cuvintele „mama“ și „tata“, ai cărei părinți nu s-au putut bucura nicio clipă de primul ei pas…
Este un suflet frumos, pur, dar așezat într-o „carcasă“ plină de probleme. Doar inima și ochii nu i-au fost afectați de suferință. Cu inima trăiește, se luptă, iubește, iar cu ochii îți vorbește. Și dac-ați ști cât de multe pot spune ochii unui copil…


Șocul unei nașteri
Să facem un arc peste timp și s-o cunoaștem pe Maria încă din primele ei clipe. Pentru soții Pădure, această copilă venea după două sarcini pierdute. Și-au dorit-o enorm. Liza Pădure, mama fetei, lucra la o fabrică de salam din Sinaia, în condiții foarte dure, însă nu și-a anunțat sarcina încă de la început pentru că-i era teamă să nu-și piardă locul de muncă. N-a știut de drepturile angajatei într-o astfel de perioadă și nici n-a îndrăznit să ceară prea multe. A mers pe durata celor nouă luni la tot felul de controale, iar analizele și ecografiile făcute i-au fost interpretate ca fiind foarte bune…Totul, până la naștere, când în locul unui copil perfect sănătos, cum era așteptată Maria, a născut unul cu malformații, mai precis cu spina bifida. Bucuria i-a fost înlocuită cu starea de șoc, care a durat pentru mamă cam jumătate de an. „Am avut tot felul de gânduri. Mă simțeam ca o vinovată în mijlocul unei mulțimi care mă hulea și judeca pentru copilul născut. Mi-au trecut prin minte toate întrebările, de la banalul «de ce, de ce mie?» până la «cum se va descurca acest copil după ce noi nu vom mai fi?». După ce m-am împăcat cu ideea, timp în care și eu, și Maria am stat numai în spitale, i-am cerut soțului ca nu cumva să abandonăm acest copil. Am avut tot felul de mustrări de conștiință. A fost cumplit“, ne-a mărturisit mama copilei cu o durere care nu e nici pe departe cicatrizată. 
A urmat lupta pentru viață: a lor pe de-o parte, a Mariei de cealaltă parte. Luni întregi, fata a respirat doar cu ajutorul unui aparat, iar până la nouă luni n-a avut nicio reacție. „A fost legumă! N-a plâns, n-a scâncit, n-a gângurit. Era o păpușă care respira, dar numai ajutată. Într-o zi, o doamnă doctor a decis să-i ia aparatul. Am înghețat, dar Maria mea a respirat singură. A fost un prim pas pe care l-am câștigat în lupta asta a noastră“, ne-a mai spus mama fetei. 

Maria, ajutor pentru ai ei!
Ce-a urmat? Este lesne de ghicit: investigații, operații, tratamente, recuperări, toate adunate în dosare cu diagnotice, rețete, recomadări. Între timp, eroina noastră a început să facă progrese, să vorbească cu ochii, cu mimica, să silabisească „mama“ și „tata“, să primească, dar, mai ales, să ofere iubire. 
Cu un curaj nebun, soții Pădure au mai adus pe lume doi copii: pe Cătălin (6 ani) și Tiana Natalia (4 ani), doi micuți sănătoși, despre care Liza Pădure spune că i-au crescut și-i cresc cu ajutorul Mariei. „Copilul acesta este darul nostru de la Dumnezeu. Din salariu pe care-l iau ca însoțitor pentru ea, din indemnizația de handicap, la care se adaugă ce câștigă soțul ca paznic, reușim să ne acoperim nevoile de zi cu zi. Cei mici o iubesc mult, dar și ea pe ei…“, o mărturisire care le-au umezit ochii celor doi părinți. Nu plâng și nu se plâng. Au puțin, dar se iubesc și cred cu toată tăria în Dumnezeu, cel care în același timp cu încercările extrem de dure le-a dat putere și le-a trimis alături oameni care să le fie sprijin fie moral, fie financiar. „Ne-au mai ajutat și de la Primărie, și vecinii, dar îngerul acestor copii pe Pământ este nașa lor, o prietenă de-a mea din copilărie. Femeia asta ne-a ajutat foarte mult! Sănătatea e tare scumpă! Nu mă întrebați pentru că nu știu să vă spun câți bani am cheltuit pe tot ce a însemnat s-o ținem pe Maria în viață și s-o avem la stadiul de acum, dar nașa copiilor ne-a fost alături cu totul!“, a completat Liza Pădure. 

Merge cu un căruț de bebeluș„adaptat“
S-au luptat ca micuții să nu simtă lipsurile, ca Maria să țină cât de cât pasul cu cei de vârsta ei, să-i antreneze creierul și, cu timpul, să mai „câștige“ de la ea noi cuvinte, noi gesturi, noi mișcări! Este înscrisă la Școala Specială de la Breaza, acolo unde merge de două ori pe săptămână. Acum, însă, deplasarea a devenit din ce în ce mai greoaie din cauza căruțului care dă semne să cedeze. „A fost un căruț normal, pe care l-am folosit și pentru Cătălin și Tia și, ulterior, am pus-o pe Maria pentru că s-a adaptat nevoilor ei. Trebuie să stea cu picioarele întinse din cauză că are probleme zdravene și cu circulația. Numai că și acesta cât să mai țină...“, ne-a spus Ion Pădure.   

Neajunsuri și speranțe
Veniturile soților Pădure sunt modeste. El lucrează ca paznic la o pensiune din Sinaia, dar este și om bun la toate atunci când i se cere ajutorul și poate să mai aducă acasă un bănuț. Dar analizele din două în două săptămâni pe care trebuie să i le facă copilei, antibioticul care costă 70 lei (în regim compensat), laptele praf, scutecele pentru ea etc, la care se adaugă și cheltuielile casei sunt cu mult peste ceea ce câștigă ei lunar. Toți cinci dorm într-o cameră în care au două paturi, un șifonier, un televizor și-o sobă. 


Mai au o bucătărie îngustă și și-au închis și antreul pentru a mai câștiga o cameră folosită pe post de hol, dar și loc unde să ia masa. O casă extrem de mică, dar foarte caldă, unde oaspeții sunt primiți cu multă bucurie și de unde sunt, cu greu, lăsați să plece de cei mici. Și-ar dori s-o mai extindă, mai ales cu o baie care le-ar fi atât de necesară pentru igiena Mariei. Acum o spală în copaie.


O casă în care Moșul este așteptat cu brad împodobit și cu multă nerăbdare și căruia Cătălin i-a cerut un supereroualungibil, Tia o păpușă Elsa sau Ana, iar Maria… Maria nu i-a putut cere vreo jucărie sau altceva, dar, probabil, dacă ar putea i-ar scrie Moșului să-i aducă multă sănătate, ceea ce vrea și pentru părinții ei. Și, poate, i-ar mai spune să le aducă liniște sufletească, să nu-i mai vadă zi de zi ducând grija banilor pe care trebuie să-i dea pe facturi, mâncare, dar mai ales pentru sănătatea ei. Și-ar dori, poate, ca Moșul să facă o minune ca ea să le poată spune părinților cât de mult îi iubește și-i prețuiește pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac…


Ce putem face
Este un caz în care implicarea noastră este, de asemenea, foarte importantă. Le putem aduce celor cinci niște Sărbători așa cum n-au mai avut de mulți ani încoace, ajutându-i cu bani, alimente, cu un nou căruț pentru Maria, cu pamperși nr.6, cu lapte praf Nestle 3+, cu recomandări pentru medici care ar putea să-i amelioreze starea acestui copil pentru care fiecare zi din viață este o luptă cu tăișul sabiei deasupra capului. 
Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face luând legătura cu coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat„Pentru Tine!“ este publică).
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu

Halatele albe câmpinene la al XV-lea bal

Vineri, la Casa Tineretului, în foaierul central, lumea medicală a Câmpinei (o bună parte din personalul celor două spitale câmpinene, precum şi din centrele şi cabinetele medicale ale municipiului), a fost prezentă la Balul Halatelor Albe, ediția 2017. A fost al 15-lea bal organizat de Fundația Medis fondată de Călin Tiu, medic primar chirurg și doctor în științe medicale. Au fost și mulți invitaţi din afara sistemului medical (sponsori, reprezentanți ai administrației publice locale, oameni de afaceri etc) care au răspuns invitației de a participa la acest spectaculos eveniment, asezonat din belşug cu muzică bună, programe artistice, dansuri şi veselie cât cuprinde. 15 ediții și tot atâtea reușite. Din 2003, sărbătoarea purtătorilor de halate albe din Câmpina reprezintă unul dintre cele mai populare şi mai reuşite evenimente mondene din viaţa orăşelului nostru. Acum 14 ani, medicul Călin Tiu, directorul Fundaţiei Medis, s-a gândit să organizeze un eveniment dedicat corpului medical câmpinean, care să ajute la o mai bună socializare a purtătorilor de halate albe. După prima ediţie, iniţiatorul nu era foarte sigur de necesitatea continuării demersului său, dar a fost convins rapid de mulţimea de telefoane primite din partea unor participanţi la prima ediţie, care solicitau cu tărie tradiţionalizarea evenimentului. Tocmai pentru că desfăşurarea celei de-a doua ediţii a evenimentului fost aproape imprevizibilă, ea a fost organizată într-o zi de luni, şi nu într-un week-end, cum era de aşteptat. Din 2004, Călin Tiu şi-a dat seama că balul a intrat în tradiţia locală şi că era imposibil de a se mai renunţa vreodată la el. 
În paralel cu Balul din acest an, pentru copiii care și-au însoțit părinții la acest eveniment, în Sala Mică au fost organizate jocuri și spectacole ale unui teatru de păpuși. 


„Anul acesta, ca de obicei, la matineul Balului Halatelor Albe, ca să zic așa, am organizat un simpozion medical dedicat medicilor din diverse specialități. Fundația Medis, furnizor de educație medicală continuă acreditat de Colegiul Național al Medicilor, organizează anual șapte-opt evenimente de educație medicală continuă: simpozioane, work-shop-uri, cursuri. Întotdeauna, împreună cu Balul, organizăm ultimul simpozion medical înainte de finalul anului. La ediția 2017, cu parteneri ca Universitatea „Titu Maiorescu” și Spitalul Clinic Witting București. Temele de dezbateri au fost patologia de joncțiune ecogastrică, refluxul esofagian și hernia hiatală, în special. 


Prelegerile au fost susținute de o echipa medicală de la Universitatea ”Titu Maiorescu” din București, chirurgi la Spitalul Clinic Witting, echipă  condusă de profesorul Dan Florin Ungureanu, un nume cunoscut în chirurgia românească, președintele Senatului Universității ”Titu Maiorescu”. Am avut un auditoriu interesat de eveniment și de patologiile prezentate, aproximativ 60 de medici, chirurgi, dar și medici din alte specialități: boli interne, oftalmologie, dermatologie, ORL. Au participat și mulți medici de familie. Au fost multe întrebări și discuții constructive între participanți și lectori. A fost evidentă reușita simpozionului, care și-a atins scopul. Vom organiza și anul viitor cât mai multe astfel de întâlniri din care toată lumea are de câștigat. Simpozionul a fost creditat de CNM cu cinci puncte de educație medicală continuă, de care au beneficiat participanții, cinci puncte din norma de 200 pe care orice medic trebuie să o îndeplinească la fiecare cinci ani, astfel încât CNM  să îi poată reînnoi autorizația de liberă practică. Pentru a stimula perfecționarea medicilor pe termen lung, CNM recurge la o astfel de condiționare a celor 200 de puncte de pregătire medicală continuă, obținute prin participarea medicilor la diverse congrese medicale, conferințe, simpozioane, prin publicarea de articole în reviste de specialitate, de cărți, prin dobândirea unei competențe medicale, sau alte forme de pregătire medicală continuă”,  ne-a declarat medicul Călin Tiu, la finalul simpozionului.  




După simpozion, toată lumea s-a adunat în foaierul mare al Casei Tineretului pentru a participa la Balul Halatelor Albe. A fost o atmosferă incendiară, foarte plăcută, la fel ca și în precedentele ediții. Programul artistic a conținut o componentă de muzică disco, cu melodii mixate de un DJ priceput, după care a urmat Taraful din Vărbilău, care a delectat asistența cu muzică lăutărească autentică, având-o ca solistă pe doamna Mioara, bunica și mătușa celorlalți membri ai formației. 
Adrian BRAD